“Omul lipsit de educatie nu stiesa se foloseasca de libertatea sa .

”Immanuel Kant

Funcţiile educaţiei

Clasificare şi analiză

Educația
este obiectul de studiu specific pedagogiei şi cuprinde ansamblul
influenţelor, acţiunilor şi al activităţilor desfăşurate pentru formarea,

d e z v o l t a r e a ş i modelarea personalităţii umane, pentru integrarea sa optimă în

societate, aceasta fiindrealizată prin corelaţia educator – educat, într-un context deschis.

Funcţiile educaţiei

reprezintă consecinţele sociale cele mai importante ale

activităţii de formare-dezvoltare a personalităţii, angajate în mod
i n t e n ţ i o n a t s a u neintenţionat prin intermediul unor acţiuni sau a unor influenţe
spontane. Aceste funcţiiintervin, în mod obiectiv, la nivelul oricărei activităţi de educaţie
sau instruire desfăşuratăîn cadrul sistemului şi al procesului de învăţământ, inclusiv prin
preluarea unor influenţe pedagogice provenite din direcţia mediului natural şi social
înconjurător, a câmpului psihosocial înconjurător.Funcţia educaţiei concentrează, pe
de o parte, atributul activităţii de formare-dezvoltare permanentă
a personalităţii umane realizabil printr-un ansamblu de acţiuni şioperaţii
determinate la nivelul sistemului social global şi al principalelor sale subsisteme.Pe de altă
parte, funcţia educaţiei susţine relaţia dintre cerinţele de formare exprimate
lan i v e l s o c i a l ş i n e c e s i t ă ţ i l e d e d e z v o l t a r e p s i h o l o g i c ă r e s i m ţ i t e l a n i v e l
u l s t r u c t u r i i personalităţii umane.

Funcţia fundamentală a educaţiei este aceea de a vehicula, selectă, actualiza

şiv a l o r i f i c a e x p e r i e n ţ ă s o c i a l ă î n v e d e r e a a s i g u r ă r i i u n e i i n t e g r ă r i
e f i c i e n t e ş i r a p i d e a individului în societate şi, prin aceasta, în vederea creării
premiselor autodeterminăriiindividului ca factor de progres social. Prin educaţie,
în principal, omul trece de la stared e e x i s t e n ţ ă p u r b i o l o g i c ă l a a c e e a d e
existenţă socială. Dacă omul ar fi la naştereînzestrat prin ereditare, cu
p o s i b i l i t ă ţ i l e a d u l t u l u i , n u a r e x i s t a e d u c a ţ i e . Î n c e e a c e priveşte procesul
devenirii omului ca fiinţă socială nu este nici o deosebire între copilnăscut într-o
mare metropolă şi cel născut într-un trib primitiv, întrucât amândoi trebuiesă
înveţe totul. O parte a învăţăturii este rezultatul contractului spontan al omului
cudiferite aspecte ale vieţii sociale, dar cea mai consistentă parte a învăţăturii se
acumulează prin instruire, prin forme organizate şi sistematice.Piaget consideră că şcoala
trebuie să fie concepută cu un centru de activităţi reale, practice, desfăşurate în comun, în aşa
fel că inteligenţa logică să se formeze în funcţie deacţiunea şi de schimbările
sociale.E d u c a ţ i a r e p r e z i n t ă , a s t f e l , a c t i v i t a t e a p s i h o s o c i a l ă c u f u n c ţ i e g e n
e r a l ă d e formare-dezvoltare permanentă a personalităţii umane
pentru integrarea socială optimă,a n g a j a t ă c o n f o r m f i n a l i t ă ţ i l o r a s u m a t e , l a n
i v e l d e s i s t e m ş i d e p r o c e s , p r o i e c t a t e , realizate şi dezvoltate prin acţiuni
specifice având ca structură de bază corelaţia subiect(educator) obiect (educat), într-
un context deschis, (auto) perfectibil.

Analiza funcţiilor educaţiei

p r e s u p u n e e l a b o r a r e a u n u i m o d e l i e r a r h i c aplicabil în contextul sistemului
social global. Această analiză presupune raportareaactivităţii de formare-dezvoltare a
personalităţii la principalele domenii ale vieţii sociale,înţelese că subsisteme ale
sistemului social global: subsistemul politic - subsistemuleconomic - subsistemul
cultural.Taxonomia rezultată asigură astfel evidenţierea a două categorii de funcţii:1) funcţiile
generale, care include: funcţia centrală sau funcţia fundamentală a educaţiei şifuncţiile
principale ale educaţiei;2) funcţiile derivate care sunt subordonate funcţiilor generale ale
educaţiei.

Funcţiile generale ale educaţiei au un caracter obiectiv, reprezentând consecinţeleşi

proprietăţile celei mai importante ale activităţii de educaţie, care se regăsesc la
niveluloricărei acţiuni educaţionale. Ele au un caracter stabil, anumite modificări
intervenindd o a r l a n i v e l u l o r d o n ă r i i p r i o r i t ă ţ i l o r î n c a z u l f u n c ţ i i l o
r p r i n c i p a l e a l e e d u c a ţ i e i , subordonate în ansamblul lor funcţiei centrale
sau fundamentale a educaţiei – formarea-dezvoltarea personalităţii umane.Funcţiile
derivate, subordonate, în mod direct sau indirect celor generale, au uncaracter
instabil, cunoscând anumite variaţii şi particularizări în raport de contextul
înc a r e a r e l o c a c t i v i t a t e a d e e d u c a ţ i e î n c a d r u l u n u i s i s t e m ş i
p r o c e s d e î n v ă ţ ă m â n t determinat din punct de vedere social-
istoric.Ţ i n â n d s e a m a d e a s p e c t e l e m e t o d o l o g i c e e v i d e n ţ i a t e a n t e r i o r , p u t e
m a v a n s a următoarea taxonomie a funcţiilor educaţiei:1
) Funcţia centrală/fundamentală a educaţiei
– f u n c ţ i e d e m a x i m ă g e n e r a l i t a t e - vizează formarea-dezvoltarea personalităţii în
vederea integrării sociale a acesteia (care lamodul ideal poate fi permanentă şi optimă);2)
Funcţiile principale ale educaţiei
– funcţii cu caracter general – implicate direct înasigurarea realizării efective a funcţiei
centrale/fundamentale a educaţiei:
•
Funcţia culturală a educaţiei : formarea-dezvoltarea personalităţii
prinintermediul valorilor spirituale preluate pedagogic din toate domeni
ilecunoaşterii umane (ştiinţă, tehnologie, artă, economie, filosofie, mor
a l ă , politică, religie etc.) în raport cu particularităţile fiecărei vârste şcolare
şi psihologice – această funcţie angajează integrarea socială a personalităţii printransmiterea,
însuşirea, interiorizarea şi aplicarea valorilor culturale generale,de profil şi de specialitate;
•
Funcţia politică/civică a educaţiei : formarea-dezvoltarea personalităţii
prinintermediul valorilor civice care reglementează raporturile acesteia
cu lumeaşi cu sine în condiţii proprii fiecărei vârste şcolare şi psihologice –
vizeazăi n t e g r a r e a o m u l u i î n s o c i e t a t e î n c a l i t a t e d e c e t ă ţ e a n , i n t e
g r a t î n v i a ţ a comunităţii (familiei, comunităţii socio-profesionale, comunităţii
politice,

comunităţii religioase, comunităţii rurale-urbane; comunităţii

l o c a l e , teritoriale, naţionale etc.);
•
Funcţia economică a educaţiei : formarea-dezvoltarea personalităţii
p r i n intermediul valorilor tehnologice, aplicative, care vizează capacitatea acesteiade
realizare a unor activităţi socialmente utile în diferite contexte sociale, într-o p e r s p e c t i v ă
i m e d i a t ă ş i p e t e r m e n m e d i u ş i l u n g – u r m ă r e ş t e i n t e g r a r e a omului în
societate în cadrul unei activităţi cu valoare socioeconomică pentruel şi pentru
comunitate.Raportarea funcţiilor principale la funcţia centrală a educaţiei
evidenţiază pondereaspecifică a funcţiei culturale, relevantă pedagogic din perspectiva:
•
contribuţiei prioritare a valorilor culturale la realizarea activităţii de formare-
dezvoltare a personalităţii în vederea integrării sale sociale optime;
•
contribuţiei determinante a valorilor culturale la realizarea calitativă a
celorlalted o u ă f u n c ţ i i p r i n c i p a l e a l e e d u c a ţ i e i : f u n c ţ i a p o l i t i c ă ( r e a l i z a b i l
ă prin cultură politică/altfel înregistrăm tendinţa negativă, de politizare
a e d u c a ţ i e i ) f u n c ţ i a economică (realizabilă prin cultură economică/altfel înregistrăm
tendinţa negativă, de politehnizare a educaţiei);
•
contribuţiei esenţiale a valorilor culturale la proiectarea funcţiilor principale
aleeducaţiei (culturală – politică - economică) şi în implicarea acestora în
realizareaadecvată a funcţiilor derivate (vezi 3).3)
Funcţiile derivate
s u n t s u b o r d o n a t e f u n c ţ i i l o r p r i n c i p a l e – c a e x e m p l e semnifica
tive avansăm următoarele variante, aflate în schimbare în raport de
contextulsocial-istoric şi de particularităţile fiecărui sistem de educaţie:
•funcţia de informare, funcţia de culturalizare, funcţia de asistenţă
psihologică(subordonate funcţiei culturale);
•funcţia de protecţie socială, funcţia de propagandă/ideologizare
(subordonatefuncţiei politice);
•funcţia de specializare, funcţia de profesionalizare, funcţia de asistenţă
socială(subordonate funcţiei economică
Bibliografie:
1.Cucos Constantin - “Pedagogie”,Editura Polirom 20012.Cristea, Sorin –
„Dictionar de pedagogie”, Editura Litera. LiteraInternational, Chisinau-Bucuresti,
2000