Sunteți pe pagina 1din 2

Colo-n jos pă prundurele

Ziduiesc trei frăţurele.

Care cum zidul făcea

Pe noapte se surpa.

Ei aşe s-o sfătuit:

Care nevasta-a vini

Cu prânzu mai dimineaţă

Tăt în zâd s-o zâduiască.

Nevasta lui Siminic

Dimineaţa s-o sculat

Şi pă faţă s-o spălat

Şi prânzu şi l-o gătat

Şi pruncii i-o aşezat,

La Siminic o alergat.

Siminic din grai grăie:

– Doamne, la nevasta me,

Dă-i, Doamne, un lup nainte,

Doară ie s-o spăimânta

Şi prânzu şi l-a vărsa

Şi napoi s-a înturna.

Ea lupu l-o-nconjurat

La Siminic o alergat.

Siminic din grai grăie:

– Doamne, la nevasta me,

Dă-i, Doamne,-un lujer nainte,

Doară ie s-o-mpiedica

Şi prânzu şi l-a vărsa.


Ea lujeru l-o-nconjurat

La Siminic o-alergat.

– Haidaţi, măi fraţi, să prânzim,

Nevasta să zâduim.

Zâduită până-n brâu,

Răsărit-o-on spic de grâu;

Zâduită până-n barbă,

Răsărit-o-on spic de iarbă.

S-ar putea să vă placă și