Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Interesul era definit de Al. Roşca (1976) în „Psihologia generală ca o formă specifică
motivaţiei, o orientare/ direcţionare activă şi durabilă a persoanei spre numite lucruri, fenomene
sau domenii de activitate, care se manifestă prin orientare şi concentrarea atenţiei, efectiv sau în
mod latent, în acea direcţie, însoţite eventual de implicarea în acţiune”.
c) Comunicarea
Comunicarea este generatoare de conflicte atunci cînd este absentă sau defectuoasă.
Oamenii, de cele mai multe ori comunică imperfect, dar presupun că au făcut-o clar atribuind
acest lucru distorsionării mesajului la receptor, nu la emiţător.
d) Lezarea stimei de sine
Stima de sine capătă potenţial conflictogen atunci când realizările altei persoane sunt
contestate sau minimalizate, când se propun standarde inaccesibile, sau se acţionează prin
constrângere sau persuadare.
e) Conflictul de valori
Valoarea este ceea ce preţuieşte individul, credinţa noastră despre ceea ce este important,
ceea ce deosebeşte binele de rău, în consecinţă apare reacţia dură a oamenilor, a căror valori le
sunt încălcate, simţindu-se atacaţi personal.
f) Conflictul de norme
Este una dintre cele mai răspândite cauze ale conflictelor. Unele norme sunt explicite,
altele sunt rostite şi nescrise, motiv pentru care se recomandă stabilirea normelor de comun
acord, la începutul unei relaţii.
g) Comportamentele neadecvate
În cadrul grupului surse ale conflictelor pot fi o serie de comportamente neadecvate, dintre
acestea amintim: comportamente negative (egoism, minciună), comportamente atipice (daruri
fără motiv evident, manifestări de simpatie nejustificată), comportamente neadecvate situţiei
(ţinută, acţiuni neconforme cu situaţia).
h) Agresivitatea
Agresiviatatea poate fi fizică sau verbală şi apare ca o modaliatate conflictuală de
relaţionare cu mediul fie în plan concret-acţional, fie în plan imaginar sau fantasmatic.
i) Competenţele sociale
Presupun capaciatatea unei persoane de a relaţiona într-un mod adecvat cu alte persoane,
a coopera şi colabora în cadrul unui grup , a înţelege şi identifica adevărata natură a fiecărei
relaţii şi situaţii, de a se face plăcut.
j) Structura sau cadrul extern
Ţin de locul în care se desfăşoară o interacţiune, constrângeri, proceduri de comunicare,
distribuirea resurselor, acces la informaţii, presiuni politice, resurse, ş. a. Resursele limitate
disputate de două sau mai multe părţi sunt cauze aproape cotidiene ale conflictelor.
Rezultatele celor mai multe studii privind eficienţa şi impactul programelor educative
pentru rezolvarea conflictelor în şcoli, bazate pe cercetările şi teoriile negocierilor integrale,
perspectiva reversului şi rezolvării constructive a conflictului, oferă educatorilor informaţii
valoroase, indicând necesitatea programelor de rezolvare a conflictelor şi impactul acestor
programe asupra abilităţilor elevilor de a-şi controla propriile conflicte în mod constructiv.
Aceste programe susţin clar eficacitatea educaţiei pentru rezolvarea conflictelor pentru
adolescenţi. Din acest motiv, mulţi experţi consideră că programele de mediere ar trebui să existe
nu doar ca entităţi solitare, ci ca o parte integrantă şi importantă a unui program de rezolvare a
conflictelor în toate şcolile, care să ofere atât mediatorilor, cât şi altora, oportunitatea de a-şi
însuşi aceste abilităţi.
2. Peer Mediation Program este un program afterschool care este derulat de către
Organizaţia Non-Guvernamentală Morningside Center for Teaching Social Responsibility, în
şcolile publice din New York.Programul este urmat de 400 de elevi, de la grădiniţă până la liceu,
începând din anul şcolar 2006-2007.
Programele tradiţionale de tip ,,Peer mediation” se bazează pe structura rezolvării de
probleme. Conflictul este văzut ca ,,problemă” care poate şi trebuie soluţionată (Spangler,
2003). Principalul scop este de a-i ajuta pe elevi să rezolve conflictele apărute între ei. Elevii
urmau o serie de paşi, de la focalizarea asupra definirii problemei, spre identificarea intereselor şi
temerilor, generarea de soluţii posibile şi încheierea unui acord (Kreidler & Poliner, 1999; Alson
& Roderick, 1997).
Peer mediation este un model de succes având în vedere considerentele:
- Limbajul tinerilor nu este întotdeuna accesibil adulţilor;
- Tinerii identifică mai repede şi mai bine natura problemei în care sunt implicaţi;
- Tinerii reuşesc să găsească mai repede soluţii pentru rezolvarea problemele lor;
- Dacă sunt bine instruiţi, tinerii nu au nevoie de adulţi în rezolvarea conflictelor
lor, acestea pot să le rezolve singuri, mai bine, mai repede şi mai eficient.
3. Un model nou, cu o abordare alternativă este „medierea transformativă” (Bush and
Folger, 2005). Acesta reprezintă schimbarea modelului de rezolvare a problemelor într-unul mai
comunicativ, mai interactiv care subliniază clar despre ce e vorba în conflict şi ce înseamnă în
mod concret rezultatele pozitive ale rezolvării conflictelor. Conflictul reprezintă o criză în
interacţiunea umană. În timpul conflictului, atitudinile negative se alimentează reciproc, iar
sentimentele de slăbiciune şi de focalizare pe propriile nevoi sunt intensificate. Scopurile
principale ale mediatorului într-o mediere transformativă este să susţină şi să faciliteze eforturile
părţilor spre transformarea conflictului într-o interacţiune constructivă, nu să ajute părţile să-şi
rezolve problema, ci să-i ajute să depăşească durerea experienţei conflictuale. Acest model a fost
experimentat mai întâi în programul The PAZ (Peace from A to Z).
Medierea transformativă completează multe din scopurile programului peer mediation,
mai ales în cazul în care abordarea rezolvării de probleme poate eşuată.
Programul Transformative peer mediation a ajutat şcoala să devină un mediu al conflictelor
pozitive, unde disputele sunt încurajate şi dirijate constructiv.
Conflictele sunt experienţe în general ambivalente, acelaşi conflict poate aduce atât
prejudicii unei persoane, cât şi un avantaj în ceea ce priveşte dezvoltarea acelei persoane. Astfel,
în diferite culturi (cultura chineză), conflictul este privit ca o oportunitate pentru indivizi,
simbolistica conflictului este duală (pericol şi şansă de progres).
Consecinţele negative ale conflictelor sunt multiple, cu efecte emoţionale nedorite în
timp. Acestea pot produce emoţii şi sentimente negative (furie, teamă, suferinţă, singurătate etc.),
îmbolnăviri fizice şi psihice, pot provoca distrugerea coeziunii şi identităţii grupului, conflictele
nerezolvate împiedică dezvoltarea personală, pot produce pagube materiale, pierderea libertăţii
sau chiar a vieţii.
Descoperirea laturii constructive a conflictului depinde de modul de abordare al
conflictului, transformarea conflictelor în procese benefice este posibilă prin reorientarea
energiei conflictului în direcţii benefice şi utile. Spre exemplificare, conflictul poate fi privit
drept o experienţă de viaţă, un act de învăţare (cum să se evite repetarea lui) sau un act de
dezvoltare personală, de autocunoaştere, cunoaşterea celorlalţi şi a fenomenelor psiho-sociale.
O parte importantă a problematicii care vizează conflictele, reprezintă refacerea
relaţiilor între părţile implicate, acest lucru fiind posibil prin comunicare şi consiliere.
1. Cele mai multe conflicte au la baza motive mixte, în care părţile implicate au atât
interese de cooperare cât şi de competitivitate.
2. Conflictele pot fi atât constructive cât şi distructive.
3. Problema care se pune nu este atât prevenirea şi/sau eliminarea conflictelor cât
rezolvarea paşnică a acestora. În ce condiţii putem da naştere unei controverse aprinse în locul
unei dispute pe viaţă şi moarte?
4. Interesele de cooperare şi de concurenţă dau naştere la două procese distincte în
soluţionarea conflictelor – cooperare şi competiţie.
5. Ponderea relativă a intereselor de cooperare şi competiţie la părţile aflate în conflict şi
modul în care acestea variază, pe parcursul conflictului sunt principalii factori determinanţi ai
acestuia; în funcţie de aceştia se va decide în mare măsură dacă rezultatele conflictului vor fi
constructive sau distructive pentru părţi.
Avantaje funcţionale ale conflictelor:
de exemplu la tipul suma-zero o strategie posibilă este schimbarea tipului de conflict (de
la confruntare fizică la una juridică, legală)
BIBLIOGRAFIE
Andronic, R. , Elemente de dinamica grupurilor, Editura Psihomedia, Bucureşti, 2007
Cornelius, Helena, Faire, Shoshana, Ştiinţa rezolvării conflictelor, Editura Ştiinţă şi Tehnică,
Bucureşti, 1996
Cosmovici, A., Psihologie generală Editura Polirom, Bucureşti, 1996
Cosmovici, A., Iacob, L. , Psihologie şcolară, Editura Polirom, Iaşi, 2005
Hayes, N., Orrell, S. , Introducere în psihologie, Editura Bic All, Timişoara, 2007
Matthews, G., Deary, I., Whiteman, Martha , Psihologia personalităţii, Editura Polirom, 2005
Constantin, Ana, Conflictul interpersonal, Editura Polirom, Iaşi, 2004
Sălăvăstru, Dorina, Psihologia educației, Editura Polirom, Bucuresti, 2004
Verza, E., Verza, F.E., Psihologia vârstelor, Editura Pro Humanitate, Bucuresti, 1994
Vincent, R., Cunoaşterea copilului, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1972
1) Kreidler, W. J., 1984, Creative Conflict Resolution: More than 200 activities for keeping
peace in the classroom, Glenview, IL: Scott Foresman. 2) Stoica-Constantin, Ana, 2004,
Conflictul interpersonal, Ed. Polirom, Iaşi 3) Ulrich, Cătălina , 2000, Managementul
clasei de elevi – învăţarea prin cooperare, Ed. Corint, Bucureşti.