CAPITOLUL 6

ÎMPRUMUTURILE DE STAT. DATORIA PUBLICĂ

INTERNĂ. DATORIA PUBLICĂ EXTERNĂ.
În completarea resurselor financiare publice, statul poate apela şi la
împrumuturi contractate de la diverşi creditori în scopul realizării obiectivelor
fixate.
Creditul public reprezintă suma pe care o autoritate publică o ia cu
împrumut de la un agent economic oarecare. Creditorul poate fi o persoană fizică
sau o persoană juridică, autohtonă sau străină. Creditul poate fi pe termen scurt,
mediu sau lung şi este purtător de dobândă.
Datoria publică reprezintă totalitatea sumelor luate cu împrumut de către o
autoritate publică şi existente în sarcina acesteia la un moment dat sau pe un
interval de timp (de regulă un an). După apartenenţa geografică a creditorului,
datoria publică poate fi internă sau externă.

6.1. Împrumuturile de stat

6.1.1. Mecanismul formării şi trăsăturile împrumuturilor de stat

În economia de piaţă, veniturile procurate de stat din impozite, taxe şi

contribuţii, precum şi veniturile nefiscale, adesea nu acoperă integral cheltuielile
acestuia. În asemenea situaţii, autorităţile publice se adresează persoanelor fizice
şi juridice care dispun de mijloace băneşti temporar libere, cerându-le să le
încredinţeze o parte din acestea pentru acoperirea diferenţei dintre cheltuielile şi
veniturile bugetare.
Astfel, în caz de dezechilibru bugetar, completarea veniturilor publice se
face cu resurse de împrumut, adică pe calea creditului public. Bazat pe încrederea
în solvabilitatea statului, creditul public se realizează fie pe calea contractării
directe de către stat, de împrumuturi cu personae fizice sau juridice deţinătoare de
mijloace băneşti libere, fie prin intermediul unor instituţii specializate – bănci, case
de economii, case de asigurări sociale şi de pensii, societăţi de asigurări şi
reasigurări, etc. – care colectează disponibilităţile băneşti de pe piaţă şi pe care le
încredinţează apoi statului pe timp determinat.
În afară de autorităţile publice central şi locale, apel la resurse de împrumut
mai fac întreprinderile private, publice şi mixte, organizaţiile cooperatiste, ca şi
unele categorii sociale, pentru asigurarea desfăşurării normale a activităţii lor
economice (credite pe termen scurt), efectuarea de investiţii (credite pe termen
mijlociu sau lung) ori satisfacerea unor nevoi ale populaţiei (credite de consum).

1
Cererea de credit public şi privat vine din parte autorităţilor publice, a agenţilor
economici şi a populaţiei, iar oferta de resurse de împrumut este alcătuită din
capitalurile băneşti temporar disponibile ale agenţilor economici, capitalurile şi
rezervele libere ale băncilor şi ale altor instituţii financiare, veniturile persoanelor
deţinătoare de valori mobiliare, economiile băneşti ale micilor producători de
mărfuri, liber profesioniţilor şi celorlate categorii sociale. Având aceleaşi surse de
formare, creditul public intră în competiţie cu creditul privat.

Asemănările şi deosebirile dintre crditul public şi creditul privat

Creditul public Creditul privat

- Este contractat de către stat;
- Debitorul este reprezentat de
autorităţile publice centrale şi locale, iar
creditorii sunt cei de la care provin
resursele de împrumut;
- Cererea vine din partea autorităţilor
publice central şi locale;
- Oferta vine din partea băncilor, altor
instituţii financiare, agenţilor economici
populaţiei;
- Este utilizat pentru funcţionarea
serviciilor publice, finanţarea
cheltuielilor militare, menţinerea ordinii
publice, rambursarea la scadenţă a
datoriei publice, plata dobânzilor
aferente;
- Rambursarea şi plata dobânzilor şi
comisioanelor aferente se realizează pe
seama veniturilor bugetare (impozit,
taxe, etc.);
- Dobânda plătită de stat, la
împrumuturile contractate, exprimă
relații de redistribuire a venitului
național; se redistribuie, în principal,
veniturile persoanelor fizice și juridice,
mobilizate la fondurile de resurse
financiare publice, pe calea impozitelor
și a taxelor, în favoarea celor care au
împrumutat statul şi pentru care
- Este contractat de agenţii economici,
populaţie;
- Debitorii sunt agenţii economici,
populaţia;
- Cererea vine din partea persoanelor
fizice sau juridice;
- Oferta vine din partea statului,
băncilor, altor instituţii financiare,
agenţilor economici populaţiei;
- Este utilizat atât în scopuri productive,
caz în care contribuie la sporirea
profitului realizat din care se cedează
băncii o parte sub formă de dobândă, cât
şi neproductive, când se percepe, de
asemenea, dobânda chiar dacă nu
produc valoare adăugată;
- Rambursarea şi plata dobânzilor şi
comisioanelor aferente se realizează pe
seama resurselor private;
- Dobânda plătită de debitori exprimă
relaţii de distribuire a valorii adăugate
între participanții la activitatea
economic financiară prin credit, precum
și a profitului realizat de agentul
economic, împrumutat și banca
împrumutătoare.
2
încasează dobânzi.

Principalele condiţii pentru acordarea creditului sunt: garanţia, rata dobânzii

şi termenul de rambursare. În cazul în care creditul este acordat din surse ale
populaţiei sau ale altor agenţi economici, cu excepţia Băncii Centrale, masa
monetară nu creşte, deoarece sursa de finanţare o reprezintă disponibilităţile
băneşti ale acestora. În cazul în care creditorul este Banca Centrală, este posibilă
creşterea masei monetare pe seama emisiunii suplimentare de monedă.
Ca urmare a preluării unui credit, statul emite înscrisuri cu statut de titluri
financiare: poliţe/bonuri de tezaur, certificate/bonuri de impozite şi certificate de
trezorerie în cazul creditelor din nevoi de trezorerie sau obligaţiuni de stat, titluri
de rentă sau titluri de rentă perpetuă în cazul creditelor de echilibrare a bugetului.
Poliţele/bonurile de tezaur, certificatele/bonurile de impozite şi certificatele
de trezorerie sunt înscrisuri privind creditul pe termen scurt şi atestă, de regulă, un
credit pe piaţa internă. Obligaţiunile de stat, titlurile de rentă sau titlurile de rentă
perpetuă sunt înscrisuri privind credite pe termen lung şi atestă un credit ce poate fi
preluat fie pe piaţa internă, fie pe piaţa externă.
Acoperirea golului temporar de trezorerie sau a deficitului bugetar anual prin
împrumuturi în loc de impozite prezintă unele avantaje: operativitatea (deoarece
evită un proces legislativ de regulă de lungă durată, strict obligatoriu în cazul
impozitelor), evitarea nemulţumirii sociale (deoarece, fără excepţie, creşterea
fiscalităţii este o decizie guvernamentală total neagreată nici de populaţie, nici de
întreprinzători) şi diminuarea relativă în timp a efortului fiscal (deoarece
acţionează efectele inflaţiei, în măsura în care dobânda angajată ajunge în timp să
nu mai acopere integral rata inflaţiei). Aceste avantaje au însă un cost reprezentând
dezavantajul apelului la împrumut, cost format din cheltuielile de lansare
(publicitate, comisioane), vânzarea sub pari, dobânda, prima de rambursare ş.a.
În cazul în care împrumutul (include şi cheltuielile aferente lui) are ca
destinaţie acţiuni de tip investiţii economice, rambursarea se poate face din venitul
net adus de acestea, ceea ce nu generează cheltuieli bugetare suplimentare la datele
de scadenţă. De obicei, însă, destinaţia împrumutului nu este de natura investiţiilor,
aşa încât rambursarea lui determină cheltuieli care sunt acoperite din sursele fiscal
curente ale anilor de rambursare; or, aceasta înseamnă că, de fapt, împrumuturile
bugetare de echilibrare sunt impozite anticipate.
În calitatea lor de impozite anticipate, împrumuturile de stat se deosebesc de
impozitele curente prin următoarele caracteristici:
- au caracter contractual, similar oricărui împrumut, adică reprezintă din
punct de vedere juridic o înţelegere între două părţi (stat şi creditorii săi); aceasta
exclude caracterul obligatoriu al impozitelor curente, înlocuit cu alternativa
facultativităţii, întrucât posibilii creditori pot să nu accepte (individual sau toţi)
3
condiţiile de preluare a împrumutului, aşa cum au fost ele anunţate de Ministerul
Finanţelor; practica financiară a înregistrat însă şi cazuri de împrumuturi de stat
obligatorii; pe de altă parte, statul, spre deosebire de alţi debitori, nu acordă
garanţii materiale, adică împrumuturile de stat, faţă de celelalte categorii de
împrumuturi, nu au clauză de ipotecă, gaj etc.;
- au caracter rambursabil, similar oricărui împrumut, dar total nespecific
pentru impozite; acest caracter se păstrează inclusiv în cazul împrumuturilor zise
perpetue (rente viagere), deoarece rambursarea acestora se face totuşi, chiar dacă
discret şi fără o scadenţă anterior anunţată;
- asigură contraprestaţie, lucru total nespecific impozitelor; această
contraprestaţie ia, cel mai frecvent, forma dobânzii, a primei de rambursare şi a
emiterii sub valoarea nominală (sub pari); unele din aceste avantaje materiale, pe
care statul le anunţă creditorilor la lansarea împrumutului, pot fi retrase pe parcurs,
ca de exemplu diminuarea dobânzii prin conversiunea datoriei publice.

6.1.2. Destinaţia şi rolul împrumuturilor de stat

Statul apelează la împrumuturi fie din necesităţi de trezorerie, fie din

necesităţi de echilibru bugetar. În primul caz, veniturile bugetare ordinare
prevăzute a se realiza în anul considerat acoperă integral cheltuielile bugetare.
Atunci când disponibilităţile de resurse ale unor instituţii publice păstrate la
trezoreria statului nu acoperă golul de casă al bugetului de stat, se solicită
împrumuturi pe termen scurt de la alţi deţinători de resurse băneşti de pe piaţă. În
ultimă instanţă se face apel la Banca Centrală a ţării, sub forma unui avans în
contul veniturilor bugetare viitoare, în limitele și în condițiile prevăzute de lege.
În condiţiile în care veniturile bugetare ordinare nu acoperă integral
cheltuielile bugetare aprobate pentru anul următor, guvernul ţării are de ales între
sporirea veniturilor fiscale (prin majorarea impozitelor existente sau introducerea
de impozite noi) şi contractarea de împrumuturi. De cele mai multe ori, guvernul
optează pentru cea de-a doua soluţie, din următoarele considerente:
a) majorarea impozitelor constituie o măsură nepopulară, deoarece
afectează nivelul de trai al populaţie, iar partidul (partidele) de la putere evită să o
aplice de teama să nu-şi piardă electoratul. În ţările cu un nivel ridicat al fiscalităţii,
o nouă sporirea a acesteia, se loveşte de împotrivirea fermă a categoriilor sociale
care ar urma să suporte sarcina suplimentară;
b) împrumuturile de stat oferă categoriilor sociale avute un plasament sigur
şi remunerator pentru disponibilităţile lor băneşti;
c) împrumuturile de stat reprezintă un mijloc mai rapid de procurare a
resurselor financiare decât impozitele directe. Perioada necesară pentru
identificarea şi evaluarea materiei impozabile, stabilirea şi perceperea impozitelor
4
este mai îndelungată decât cea de subscriere la împrumut şi efectuare a
vărsămintelor în contul acestuia;
d) în condiţiile în care împrumutul se solicită la banca centrală, termenul de
obţinere a resurselor băneşti este şi mai scurt decât în cazul în care acesta se
plasează în rândurile populaţiei ori al persoanelor juridice (altele decât banca
centrală).
În ceea ce priveşte dilema “impozite sau împrumuturi” pentru finanţarea
cheltuielilor bugetare, economiştii din perioada de ascensiunea a capitalismului
erau adepţi ai soluţiei impozitelor şi criticau aspru recurgerea la împrumuturi
publice. Aceasta, deoarece:
a) după opinia lor, activitatea economică trebuie să se desfăşoare în condiţii
de liberă concurenţă, pe baza iniţiativei private, fără niciun amestec din partea
statului; cheltuielile publice trebuie reduse la minimum, impozitele să fie modice
spre a nu diminua interesul întreprinzătorilor pentru dezvoltarea activităşii lor
economice, iar echilibrarea bugetului de stat să se asigure excluziv pe seama
veniturilor ordinare (fiscale şi eventual domeniale);
b) împrumuturile antrenează cheltuieli bugetare suplimentare sub formă de
dobânzi, comisioane, prime de rambursare etc., care fac necesară, în final,
majorarea impozitelor;
c) împrumuturile uşurează sarcina fiscală a generaţiei prezente, dar
împovărează generaţiile viitoare cu cheltuieli reclamate ratelor scadente şi plata
dobânzilor;
d) împrumuturile publice afectează însuşi capitatul naţiunii, în timp ce
impozitele diminuează numai veniturile acesteia.
Împrumuturile de stat au un rol important în redistribuirea produsului intern
brut, şi se manifestă atât pe plan intern cât şi pe plan extern. Pe plan intern,
împrumuturile contribuie la redistribuirea produsului intern brut, iniţial în
momentul plasării acestota de către stat. Cu acest prilej, are loc o redistribuire între
partea destinată formării brute de capital şi cea afectată consumului, deoarece o
parte din capitalul bănesc temporar liber, care cuprinde şi capitalul industrial
vremelnic disponibil, este plasată în înscrisuri ale împrumuturilor de stat şi se
foloseşte mai cu seamă în scopuri de consum, în loc să servească la lărgirea
producţiei şi a circulaţiei. Ulterior, redistribuirea produsului intern brut prin
intermediul împrumuturilor are loc în momentul plăţii dobânzii aferente
împrumuturilor şi care se suportă în principal din impozite. Subscriitorii la
împrumuturile de stat încasează dobânzi şi prime de rambursare, iar agenţii
economici realizează profit, în măsura în care livrează produse, execută lucrări ori
prestează servicii pentru sectorul public, finanţate din resurse împrumutate de stat.
Împrumuturile de stat îndeplinesc un rol pozitiv în măsura în care sunt
folosite pentru dezvoltarea industriei, modernizarea agriculturii, construirea de căi
5
de comunicaţii, protecţia mediului, creşterea eficacităţii învăţământului şi asistenţei
medicale. În asemenea situaţii, împrumuturile contribuie la sporirea producţiei
materiale, la creşterea produsului intern brut imediat sau în perspective şi, pe
această bază, la asigurarea resurselor necesare rambursării lor.
Împrumuturile de stat contractate în străinătate contribuie la redistribuirea
produsului intern brut între ţările împrumutatoare şi cele împrumutate. La
acordarea de împrumuturi, fluxurile financiare pornesc de la ţările împrumutatoare
şi se îndreaptă către ţările împrumutate.
Din momentul începerii restituirii împrumuturilor şi al plăţii dobânzilor şi
celorlate cheltuieli aferente, direcţia fluxurilor financiare se schimbă: de data
aceasta, fluxurile pornesc de la ţările beneficiare de împrumuturi şi se îndreaptă
către ţările împrumutatoare. Dacă redistribuirea produsului intern brut al ţării
creditoare către ţara debitoare are caracter temporar (împrumutul acordat fiind
rambursabil), în schimb plăţile efectuate de ţara debitoare, cu titlul de dobânzi şi
comisoane, către ţara creditoare, reflectă redistribuirea definitivă şi nerambursabilă
a produsului intern brut pe plan internaţional. Adesea o parte din produsul intern
brut al ţărilor debitoare este transferată la dispoziţia ţărilor creditoare prin
mecanismul preţurilor neechivalente şi cel al cursurilor valutare care oscilează în
limite largi fără justificare economică.
Întrucât ţările dezvoltate constituie principalele ţări exportatoare de capital,
iar ţările în curs de dezvoltare şi în tranziţie- principalele ţări importatoare de
capital, este lesne de înteles că, prin intermediul împrumuturilor contractate în
străinătate, are loc redistribuirea produsului intern brut pe plan internaţional.

6.1.3. Elemetele tehnice ale împrumuturilor de stat

La lansarea unui împrumut de stat este necesară stabilirea câtorva elemente

tehnice care îl definesc din punct de vedere juridic. Este vorba de: denumirea
împrumutului care se contractează; valoarea menţionată pe fiecare cupiură a
înscrisului acelui împrumut; termenul de rambursare; dobânda; eventuale alte
avantaje materiale acordate deţinătorilor de înscrisuri, pentru a face împrumutul
mai atractiv.
Denumirea împrumutului poate să fie legată de destinaţia acestuia. Atunci
când statul doreşte să atragă atenţia opinie publice asupra caracterului excepţional
al împrumutului ori asupra obiectivului urmărit prin acel împrumut, considerat de
interes naţional, precizează acest lucru în însăşi denumirea lui. Spre exemplu:
“Împrumutul înzestrării armatei”, “Împrumutul pentru recosntrucţie”, “Împrumutul
stabilizării”, etc. În cazurile în care împrumuturile se contractează cu o oarecare
regularitate pentru acoperirea deficitelor bugetare sau pentru alte destinaţii
6
(construcţii de drumuri atc.), în denumirea lor se precizează anul contractării
(“Împrumutul de stat 1947”), nivelul dobânzii (“Împrumutul de stat 71/2%”),
forma pe care o îmbracă venitul (“Împrumutul de stat cu câştiguri”), după caz.
Valoarea nominală, valoarea reală şi cursul. Valoarea nominală reprezintă
suma care este înscrisă pe titlul aparţinător unei emisiuni şi care se exprimă în
unităţi monetare naţionale (în cazul unor emisiuni lansate pe piaţa internă) sau într-
o unitate monetară străină (în cazul emisiunilor lansate pe piaţa internaţională de
capital). Valoarea nominală este standardizată în cupiuri, adică un număr standard
de unităţi monetare. Valoarea nominală este valoarea de referinţă la care se
calculează dobânda anuală ce îi revine posesorului unui titlu, după relaţia:
D = dn x VN, unde:
D = dobânda anuală aferentă unui titlu;
dn = rata nominală a dobânzii;
VN = valoarea nominală a titlului.
Pentru fiecare împrumut contractat pe piaţă, statul emite nişte înscrisuri,
denumite generic efecte publice, titluri, hârtii de valoare, obligaţiuni etc., în cupiuri
de o anumită valoare (spre exemplu: de 50 de lire sterline, de 100 de dolari SUA,
de 100 de euro etc). Suma înscrisă pe titlul unui împrumut de stat denumită
valoare nominală, exprimă mărimea creanţei pe care deţinătorul acesteia
(creditorul) o are de încasat de la stat (sau invers datoria statului faţă de deţinătorul
înscrisului respectiv). Când împrumutul se rambursează la termenul pentru care a
fost contractat, statul achită deţinătorului înscrisului valoarea nominală a acestuia.
Valoarea efectivă sau valoarea de piaţă este suma de bani cu care se poate
procura de pe piaţă, la un moment dat, un titlu aparţinător unei emisiuni. În cazul
în care momentul ales este chiar cel al lansării pe piaţă, valoarea efectivă se
numeşte valoare de emisiune sau preţ de emisiune.
Valoarea de piaţă, precum şi forma ei particulară de preţ de emisiune, poate
fi peste, la sau sub valoarea nominală. În funcţie de acest raport de ordine între
valoarea nominală şi preţul de emisiune, se numeşte emisiunea lansată supra pari,
al pari sau sub pari. Aceste calificative se păstrează şi în legătură cu nivelul
înregistrat la un moment dat de curs, spunându-se despre titluri că sunt supra, al
sau sub pari.
Cursul este numărul de unităţi monetare cu care se pot cumpăra la un
moment dat o sută de unităţi monetare din valoarea nominală a unui titlu
aparţinător unei emisiuni, aşa încât:
𝑉𝑃
c = 𝑉𝑁 x 100, unde:
c = cursul curent al unui titlu,
VP = valoarea de piaţă a titlului.

7
 Termenul da rambursare (este scadenţa, data la care împrumutul trebuie
rambursat). Din punctul de vedere al duratei pentru care se contractează,
împrumuturile pot fi cu termene precise de rambursare şi fără asemenea termene.
De asemenea, împrumuturile pot fi:
- pe termen scurt (contractate pe o perioadă de până la un an inclusiv),
împrumuturi la care statul apelează atunci când, deşi echilibrat pe întregul an,.
Bugetul prezintă neconcordanţe între momentul încasării veniturilor prevăzute şi
momentul efectuării cheltuielilor aprobate. La fel se procedează în cazul în
careveniturile nu se realizează în cuantumul prevăzut în buget, sau când apare
necesitatea efectuării unor cheltuieli neprevăzute.
- pe termen mijlociu (pe o perioadă de peste un an până la cinci ani
inclusiv),
- pe termen lung (pe o perioadă de peste 5 ani);
Dobânda. "Preţul" pe care statul îl plăteşte creditorilor săi pentru folosirea
sumei împrumutate îmbracă forma:
a) a dobânzii (venit fix, de care beneficiază toţi deţinătorii de înscrisuri
proporţional cu valoarea nominală a sumelor împrumutate);
b) a câştigurilor (venituri diferenţiate ca mărime, de care beneficiază numai
un număr restrâns de deţinători),
c) forma combinată a dobânzii şi a câştigurilor sau forma altor avantaje.
Pentru a face mai atractive împrumuturile pe care le contractează pe piaţa
internă, uneori statul acordă creditorilor săi şi alte avantaje decât dobânda:
- scutirea de taxe şi impozite a veniturilor realizate din împrumuturile
publice;
- scutirea de taxe şi impozite a tranzacţiilor la bursă cu efecte ale acestor
împrumuturi ;
- plata impozitelor cu titluri de stat evaluate la valoarea nominală şi nu mai
târziu de scadenţa finală a împrumutului;
- exonerarea efectelor publice de la execuţia financiară silită;
- garantarea împotriva variaţiilor puterii de cumpărare a monedei naţionale
prin: stabililrea unei dobânzi nominale care să fie real pozitivă pe tot parcursul
împrumutului, exprimarea împrumutului într-o unitate monetară mai stabilă sau
într-o unitate de calcul (de exemplu, dreptul special de tragere calculat de FMI sau
Banca Mondială pe baza unui „Coş” valutar reprezentativ şi stabil), indexarea
împrumutului pe baza unui indice de preţ.

8
 6.1.4. Operaţiuni specifice împrumuturilor de stat

Împrumuturile de stat prijeluiesc o serie de operaţiuni legate de plasarea

acestora pe piaţă, de rambursarea lor, precum şi de eventual modificare a ratei
dobânzii şi a termenelor stabilite iniţial:
a) Plasarea împrumutului presupune vânzarea titlurilor şi încasarea
contravalorii vânzării, care va reprezenta suma colectată ca împrumut de către
emitent. Aceasta nu coincide, de regulă, cu valoarea nominală totală a emisiunii,
fie din cauza preţului de emisiune sub pari, fie datorită cheltuielilor legate de
emisiune (tipărire, publicitate, plata intermediarilor etc.). Cum, de regulă, emitentul
urmăreşte colectarea unei anumite valori, el va lansa un împrumut mai mare,
suficient pentru ca suma netă colectată să fie, minimum, la nivelul celei avute în
vedere. Plasarea titlurilor are la bază o serie de tehnici diverse, respectiv:
- prin subscripţie publică, formă de plasare organizată şi gestionată de
Ministerul Finanţelor Publice sau de către o instituţie publică autorizată în acest
sens, de guvern sau de însuşi Ministerul Finanţelor Publice. Acoperirea
cheltuielilor ocazionate de vânzarea titlurilor şi colectarea sumelor se face printr-un
comision acordat instituţiei organizatoare a plasării. Plasatorii de capital subscriu la
insituţia organizatoare, respectiv la agenţii ei colectori. Plata valorii titlurilor
subscrise şi intrarea în posesia lor se face ulterior, cu un decalaj în timp, necesar
pentru corelarea volumului subscrierii cu volumul împrumutului lansat. În cazul în
care subscrierea depăşeşte volumul împrumutului, se calculează un coeficient de
vărsământ:

𝑉𝑇𝐸
cv = , unde:
𝑉𝑆
cv = cota de vărsământ,
VTE = valoarea totală de emisiune a împrumutului,
VS = valoarea subscrierilor.
Valoarea subscrierii fiecărui plasator de capital se va corecta cu coeficientul
de vărsământ, astfel încât el va cumpăra obligaţiuni la nivelul valorii VS x cv,
rotunjită eventual conform cupiurilor practicate în respectivul împrumut.
Există şi practica atribuirii către fiecare agent plasator al instituţiei
organizatoare a unui anumit plafon de împrumut (un anumit număr de obligaţiuni),
urmând ca el să le vândă după regula „primul venit – primul servit”.
- Plasarea prin consorţii (sindicate) bancare presupune organizarea şi
gestionarea plasării de către un grup de bănci. Aceasta se poate face:
• în comision, similară subscripţiei publice, care nu angajează răspunderea
băncilor pentru obligaţiunile nevândute;

9
 • prin cumpărare, în care grupul de bănci cumpără întreaga emisiune la un
curs convenabil emitentului şi o plasează la cursuri formate pe piaţă; acoperirea
cheltuielilor făcute de bănci pentru plasare, ca şi câştigul lor, provine din diferenţa
de curs între cursul pieţei şi cel de preluare de la emitent.
- Plasarea prin bursă este adecvată situaţiilor în care bursa este activă şi se
vădeşte cel mai puţin costisitor. Emisiunea este înregistrată la bursă, similar
emisiunilor oricăror altor titluri de valoare şi se negociază prin agenţii de bursă în
sesiuni speciale dedicate efectelor financiare generale.
b) Conversiunea este o operaţiune vizând modificarea ratei dobânzii la un
împrumut public, datorată diminuării dobânzii curente sub nivelul celei practicate
la respectivul împrumut. Aceasta înseamnă că statul găseşte acum pe piaţă surse de
creditare mai ieftine decât cele pe care le-a găsit la momentul plasării
împrumutului. Conversiunea presupune înlocuirea titlurilor emise în trecut (titluri
vechi) cu alte tiluri pentru care dobânda este corelată cu cea a pieţei, adică mai
mică (titluri noi).
Conversiunea forţată presupune înlocuirea titlurilor vechi cu altele noi, într-
un interval de timp anunţat. După încheierea acestuia, titlurile vechi îşi pierd
valabilitatea. Acest lucru este posibil deoarece statul nu este un agent economic
oarecare, ci unul care are şi putere politică şi forţă de coerciţiune.
Conversiunea facultativă presupune înlocuirea titlurilor vechi cu altele noi
prin preschimbare benevolă de către posesorii celor vechi; titlurile vechi nu-şi
pierd valabilitatea; titlurile noi pot fi procurate fie la schimb cu cele vechi, fie prin
cumpărare.
Conversiunea prin rambursare anticipată presupune înlocuirea titlurilor
vechi cu unele noi cu opţiunea pentru posesorii de titluri vechi de a şi le
preschimba sau de a solicita răscumpărarea lor.
De regulă, conversiunea afectează negativ imaginea de debitor a statului şi îi
înrăutăţeşte piaţa pentru eventuale lansări de împrumuturi.
c) Arozarea este o operaţiune inversă conversiunii şi este practicată atunci
când, datorită creşterii ratei dobânzii pe pieţele monetară şi de capital sau altor
fenomene conjuncturale, cursul bursier al obligaţiunilor de stat scade dramatic,
generând repercusiuni negative pentru debitorul-stat. Pentru a reface această
imagine se pot lansa noi înscrisuri cu dobânda majorată, care să le înlocuiască pe
cele vechi. În măsura în care statul dispune de resurse financiare, poate proceda la
retragerea împrumutului vechi prin cumpărarea la bursă a titlurilor acestuia
(operaţiune avantajoasă, având în vedere cursul lor scăzut) şi lansarea unui nou
împrumut cu condiţii atractive.
d) Consolidarea este o operaţiune vizând modificarea termenului de
rambursare a unui împrumut şi se practică în legătură cu împrumuturile pe termen
scurt sau mediu care sunt transformate în împrumuturi pe termen lung sau fără
10
termen. Procedeul este aplicat în cazul în care titlurile pe termen scurt se apropie
de scadenţă, iar statul nu dispune de resurse financiare pentru a răscumpăra
respectivele titluri. La scadenţă statul va oferi titluri de rentă sau titluri de rentă
perpetuă cu aceeaşi valoare ca şi cele pe termen scurt, dar cu o majorare de
dobândă, majorare determinată de faptul că, pentru termene mai lungi, dobânda
este mai mare, fenomen normal al pieţelor monetare şi de capital.
e) Rambursarea împrumuturilor de stat este operaţiunea de răscumpărare a
titlurilor emise anterior pentru un astfel de împrumut. Sursele de rambursare sunt:
cheltuielile anume prevăzute în buget pentru aceasta, respective veniturile bugetare
ale anilor din perioada de scadenţă; excedentele bugetare; fondurile speciale de
amortizare constituite în mod expres în gestiunea instituţiei specializate pentru
rambursarea unor împrumuturi publice (casa de amortizare a împrumuturilor
publice).
Rambursarea prin bursă se poate practica pentru orice fel de împrumut ale
cărui titluri sunt cotate la bursă. Decizia este luată de către guvern, care stabileşte
şi sursa din care se va face răscumpărarea. Pentru împrumuturile cu termen, acesta
trebuie respectat, astfel că răscumpărările se fac anticipat scadenţei, cu excepţia
cazurilor în care se optează pentru consolidare sau pentru alte soluţii mai dure
(arierate financiare, reeşalonare, repudiere). Pentru împrumuturile fără termen,
răscumpărarea este facultativă, obligatorie fiind doar plata dobânzilor la scadenţe.
Rambursarea cu scadenţă unică se practică pentru împrumuturile pe termen
scurt şi presupune răscumpărarea tuturor titlurilor la scadenţa menţionată, cu plata
inclusiv a dobînzii. Are dezavantajul că pune în circulaţie, „instantaneu”, o mare
masă de numerar care poate afecta stabilitatea pieţei.
Rambursarea prin anuităţi se practică în cazul unor împrumuturi cu sferă
limitată de creditori şi constă în calculul sumei anuale de plată în contul
împrumutului pe baza procedeelor de actualizare. Anuitatea este suma
reprezentând amortizarea împrumutului (plata unei rate din creditul preluat) plus
dobânda aferentă. Anuitatea se poate calcula ca plată eşalonată imediată sau
amânată (există o „perioadă de graţie” în care nu se fac rambursări în contul
datoriei, dar dobânda se acumulează), anticipată (plata la începutul anului) sau
posticipată (plata la finele anului), în tranşe egale (anuitate constantă pe toată
perioada împrumutului) sau crescătoare sau descrescătoare.
Rambursarea prin tragere la sorţi se practică în cazul unor împrumuturi cu
sferă largă de creditori şi constă în răscumpărarea periodică a unor titluri prin
tragerea la sorţi a seriilor acestora. Numărul de titluri trase la sorţi se stabileşte la o
valoare însumată a lor, concurentă cu amortizarea anuală, de regulă stabilită
anterior, prin regulamentul împrumutului în cauză. Amortizarea poate fi egală pe
tot parcursul împrumutului sau crescătoare (în cazul anuităţilor constante) sau de
altă natură stabilită prin menţionatul regulament.
11
 În cazuri de excepţie, statul nu mai are în vedere rambursarea datoriei, ci
amânarea sau stingerea ei fortuită sau forţată. Sunt cunoscute în acest sens
următoarele formule:
• arieratele financiare, adică amânarea sine die a rambursării datorită unor
împrejurări excepţionale (conflict armat, criză economic prelungită, catastrofe
naturale);
• reeşalonarea, adică reaşezarea termenelor de plată şi a cuantumului
rambursărilor, uneori inclusiv a dobânzilor, ca rezultat al consecinţelor unor
împrejurări excepţionale;
• stingerea prin inflaţie, adică diminuarea relativă a plăţilor angajate
anterior unui proces inflaţionist puternic şi de durată sau unei hiperinflaţii;
diminuarea ar putea fi atât de puternică, în contextul unei masive creşteri a masei
monetare, încât plata datoriei să se poată face în termenii ei nominali fără nici un
fel de efort;
• repudierea, adică negarea/nerecunoaşterea unui împrumut angajat de stat
anterior şi care intervine în cazul schimbărilor de regim politic.

6.2. Datoria publică internă

6.2.1. Noţiuni generale

Datoria publică cuprinde totalitatea sumelor împrumutate de autorităţile

publice centrale, de unităţile administrativ- teritoriale şi de alte entităţi publice, de
la persoane fizice sau juridice pe piaţa internă şi în străinătate, şi rămase de
rambursat la un noment dat.
Cuantificarea îndatorării statului pe piaţa internă sau externă se realizează
prin indicatorul grad de îndatorar, care se calculează ca raport între soldul datoriei
publice (SDP) şi produsul intern brut (PIB). Acesta este un indicator important în
funcţie de care se realizează analizele financiare pe categorii de state ţinând seama
de gradul de dezvoltare economică.
Plăţile efectuate de un stat într-un an privind rambursarea datoriei publice,
reprezentând ratele scadente, dobânzile, comisioanele şi celelalte cheltuieli aferente
constituie serviciul datoriei externe (SDE).
Principalii indicatori de evaluare a efortului financiar realizat de stat privind
datoria publică sunt:
- mărimea absolută a datoriei publice (DP) exprimată fie în monedă
naţională, fie într-o valută de circulaţie internaţională;
𝑆𝐷𝑃
- serviciul datoriei publice exprimat în mărime medie pe locuitor = 𝑁𝑅 𝐿𝑂𝐶;

12
 𝑆𝐷𝑃
- raportul dintre serviciul datoriei externe şi totalul cheltuielilor publice = 𝐶𝑃
x 100;
𝑆𝐷𝑃
- ponderea datoriei externe în produsul intern brut = 𝑃𝐼𝐵 x 100;
- ponderea dobânzilor aferente datoriei publice în produsul intern brut =
𝑑𝑜𝑏â𝑛𝑑ă
𝑃𝐼𝐵
x 100;
𝑑𝑜𝑏â𝑛𝑑ă
- raportul dintre dobânzile şi totalul cheltuielilor publice = 𝐶𝑃 x 100;

Datoria publică se structurează şi se gestionează în funcţie de cele două

componenete ale sale:
• datoria publică internă ( DPI )
• datoria publică externă (DPE )
DP = DPI + DPE.
În funcţie de calitatea creditorilor, datoria publică poate fi:
- datorie publică brută, fiind dată de valoarea totală a împrumuturilor,
indiferent unde sunt plasate acestea;
- datorie publică netă, în care nu intră valoarea împrumuturilor plasate la
instituţiile statului.
În funcţie de termenul pe care se contractează:
- datorie publică pe termen scurt (flotantă);
- datorie publică pe termen mediu şi lung (consolidată).
În funcţie de gradul de dezvoltare economică a statelor structura datoriei
publice diferă de la o ţară la alta şi chiar şi de la o perioadă la alta, în funcţie de
condiţiile financiar monetare, astfel:
• în ţările dezvoltate ponderea datoriei publice interne în totalul datoriei
publice este mai mare decât ponderea datoriei publice externe;
• în ţările în curs de dezvoltare situaţia este inversă, aceste ţări
împrumutându-se într-o măsură mai mare din exterior.

6.2.2. Datoria publică internă a României

În România, guvernul este autorizat să contracteze prin Ministerul Finanţelor

Publice împrumuturi de stat interne şi externe, în următoarele scopuri:
- Finanţarea deficitului bugetar de stat;
- Refinanţarea datoriei publice;
- Susţinerea balanţei de plăţi şi consolidarea rezervei valutare a statului;
- Finanţarea proiectelor de investiţii pentru dezvoltarea sectoarelor
prioritare ale economiei;

13
 - Finanţarea dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii cu capital majoritar
românesc;
- Finanţarea achiziţiilor de bunuri şi servicii, inclusiv importul de materii
prime şi resurse energetice;
- Îndeplinirea obligaţiilor legate de garanţiile de stat pentru împrumuturi;
- Amortizarea şi achitarea împrumuturilor guvernamentale şi
răscumpărarea datoriei neachitate, incluzând capitalul, dobânda şi alte costuri;
- Finanţarea necesităţilor pe termen scurt ale bugetului de stat;
- Finanţarea cheltuielilor legate de lichidarea consecinţelor dezastrelor
natural şi ale altor calamităţi;
- Menţinerea în permanenţă a unui sold corespunzător în contul general al
trezoreriei statului;
- Alte necesităţi aprobate prin legi special.
Rambursarea împrumuturilor de stat se asigură, după caz, din împrumuturi
special contractate pentru refinanţarea datoriei publice, din resurse ale contului
general al trezoreriei statului, precum şi din alte resurse stabilite prin dispoziţii
legale. Rambusarea ratelor de capital, plata dobânzilor şi a altor costuri aferente
datoriei publice au prioritate faţă de alte obligaţii ale statelor.
Datoria publică internă reprezintă o obligaţie necondiţionată a statului de
rambursare a împrumuturilor contractate în lei, de plată a dobânzilor şi a altor
costuri aferente.
Instrumentele datoriei publice interne ale statului includ:
a) titlurile se stat libelate în moneda nationala;
b) împrumuturile de stat contractate la bancile comerciale din România;
c) împrumuturile de stat contractate la alte institutii de credit din România si
de la agenţii guvernamentale.
Titlurile de stat libelate în moneda nationala pot fi emise atât în forma
materiala cât si în forma dematerializată, şi pot fi emise pe termen scurt, mediu sau
lung. Sunt considerate titluri de stat ale împrumuturilor pe termen scurt bonurile de
tezaur si certificatele de trezorerie, precum si alte înscrisuri create de emitent în
conditiile legii. Sunt considerate titluri de stat ale împrumuturilor pe termen mediu
obligatiunile de stat având o scadenta de peste un an si maximum cinci ani de la
emisiune, iar pe termen lung obligatiunile de stat având o scadenta de peste cinci
ani de la emisiune.
Titlurile de stat se ofera spre vânzare, cu conditia ca oferta sa includa cel
putin urmatoarele elemente:
a) denumirea data emisiunii si valoarea titlurilor de stat oferite;
b) forma împrumutului de stat reprezentat prin titlurile respective, cu
discont sau purtator de dobânda;

14
 c) rata dobânzii, metoda de calcul si datele la care se plateste dobânda,
atunci când este cazul;
d) scadenta împrumutului si clauza rambursarii în avans, atunci când este
cazul.
Ministerul Finantelor Publice este autorizat sa administreze datoria publica
si garantiile de stat pentru împrumuturi ale României.
În acest scop, acest minister:
a) evalueaza marimea împrumutului astfel încât nivelul de îndatorare sa
corespunda necesitatilor României si capacitatii statului de a gestiona datoria;
b) ţine evidenţa contabilă a datoriei publice contractate si evidenta
statistica a garantiilor de stat emise;
c) urmareste derularea împrumuturilor garantate de stat;
d) supravegheaza lichiditatile din Contul General al Trezoreriei pentru a
avea o balanta a disponibilitatilor corespunzatoare;
e) elaboreaza anual contul general al datoriei publice.

6.3. Datoria publică externă

6.3.1. Particularităţile împrumuturilor externe

Datoria publică externă reprezintă totalitatea obligaţiilor financiare ale

statului, provenind din împrumuturi contractate direct sau garantate de stat de la
persoane fizice sau juridice nerezidente în România, la care se adauga datoria
publică locală externă formată din totalitatea obligaţiilor financiare ale autorităţilor
administraţiei publice locale, provenind din împrumuturi contractate direct sau
garantate de acestea de la persoane fizice sau juridice nerezidente în România.
Instrumentele datoriei publice externe a României includ:
a) titlurile de stat libelate în valuta, emise pe pieţele financiare interne şi
externe;
b) împrumuturile primite de la guvernele altor state, agenţii guvernamentale,
instituţii financiare multilaterale sau alte organizaţii internaţionale;
c) împrumuturile sindicalizate pe termen scurt, mediu sau lung;
d) împrumuturile directe primite de la investitori privaţi pe termen scurt,
mediu sau lung.
În atribuţiile Ministerului Finanţelor Publice cu privire la datoria publică
externă, între altele intră:
a) examinarea termenilor si conditiilor acordurilor de împrumuturi externe,
de pe pietele financiare internationale;
b) emisiunea, contractarea, administrarea şi rambursarea împrumuturilor
externe şi achitarea costurilor aferente;
15
 c) analiza condiţiilor pentru refinanţarea datoriei publice externe şi
asigurarea ca noile împrumuturi sa se încadreze în plafonul anual de îndatorare
externa, corelat cu prevederile anuale ale legii bugetului de stat referitoare la
serviciul datoriei publice;
d) administrarea împreună cu Banca Naţională a României, a rezervei
valutare a statului în vederea asigurarii resurselor necesare creşterii rezervei,
utilizarea împreună cu Banca Naţională a României, a rezervei valutare pentru
plata serviciului datoriei publice şi susţinerea monedei naţionale.
Datoria publică externă contractată de Ministerul Finantelor Publice în
numele statului se rambursează prin Banca Naţională a României. Fondurile
obtinute ca urmare a contractarii împrumuturilor externe de catre Ministerul
Finantelor în numele statului pentru finantarea deficitului bugetului de stat sunt
convertite în moneda nationala prin Banca Nationala a României sau pe piata
valutara din România. Rambursarea împrumuturilor externe se va face de catre
Ministerul Finantelor care va disponibiliza sumele în lei necesare efectuarii
platilor.
Transmiterea împrumuturilor externe contractate de Ministerul Finanţelor
Publice în numele statului la utilizatorii finali se face pe baza unor contracte de
subîmprumut încheiate de Ministerul Finanţelor Publice cu respectivii utilizatori.

6.3.2. Clasificarea împrumuturilor externe

Împrumuturile sau creditele externe se pot grupa după diferite criteria:

a) în funcţie de destinaţie:
- credite pe mărfuri acordate pentru cumpărături de mărfuri de la creditor sau
din ţara acestuia;
- credite financiare acordate de organisme financiare internaţionale în valută
convertibilă ce se utilizează de debitor, potrivit nevoilor sale, fie pe piaţa
creditorului, fie pe o piaţă terţă;
b) în funcţie de durata pentru care se acordă:
- credite externe pe termen scurt (1-2 ani);
- credite externe pe termen mediu (3-5 ani);
- credite externe pe termen lung (peste 5 ani);
c) în funcţie de modalitatea de rambursare:
- credite externe rambursabile în cote egale;
- credite externe rambursabile în cote inegale, care pot creşte în mod
progresiv;
- credite externe rambursabile într-o singură tranşă, la scadenţă;
d) în funcţie de creditor:
- credite externe acordate de întreprinderile furnizoare – credite comerciale;
16
- credite externe acordate de bănci şi alte instituţii financiare – credite
bancare;
- credite externe acordate de guverne – credite guvernamentale;
- credite externe acordate de organism financiare internaţionale – credite
financiare.
- e) în funcţie de debitor, datoria pe termen lung se clasifică astfel:
- datorie privată negarantată;
- datorie publică;
- datorie garantată de stat.
Noţiunea de datorie externă îmbracă mai multe sensuri:
a) datorie externă brută în sens larg – reprezintă sumele de bani şi alte valori pe
care rezidenţii unei ţări, persoane fizice şi juridice, le datorează străinătăţii la
un moment dat;
b) datorie externă brută în sens restrâns – reprezintă obligaţiile băneşti faţă de
străinătate, mai puţin: creditele pe termen scurt, investiţiile străine directe,
ajutoarele cu caracter nerambursabil, împrumuturile externe cu o perioadă de
graţie de peste 10 ani, împrumuturile acordate de unii creditori externi
sucursalelor sau reprezentanţelor ale acestora în condiţii mai avantajoase,
creditele angajate de persoane fizice şi juridice, negarantate de autorităţi
publice;
c) datorie externă din perspectiva Băncii Mondiale: sumele datorate unor
creditori publici sau privaţi cu o perioadă de rambursare mai mare de un an
şi sumele datorate de persoanele private dar garantate de autorităţi publice,
mai puţin: sumele datorate de persoane fizice şi juridice, negarantate de
autorităţi publice, sumele datorate urmare a tranzacţiilor cu F.M.I., datoria
care poate fi achitată la opţiunea debitorului în monedă naţională, sumele
datorate unor creditori rezidenţi în străinătate, pentru care nu au fost stabilite
termene de plată;
d) datorie externă netă – reprezintă diferenţa dintre activele publice şi private
ale rezidenţilor unei ţări în străinătate (disponibilităţi valutare, împrumuturi
acordate, investiţii directe, titluri, et.) şi activele deţinute de rezidenţii străini
în ţara considerată (împrumuturi primate de la guverne şi alte autorităţi
publice, credite primate de la bănci private, organism financiare; investiţii de
capital; titluri, disponibilităţi valutare şi alte valori aparţinând unor persoane
publice sau private străine ).

17
 Datoria externă şi componentele sale
Datoria externă totală

Datorie pe termen Datorie pe termen Credite de la F.M.I.

scurt lung

din punct de vedere al debitorului

Datorie privată Datorie publică și datorie

negarantată garantată de stat

din punct de vedere al creditorului

Creditori publici Creditori privați

Multilaterali Bilaterali Bănci comerciale Obligațiuni Alții

6.2.3. Indicatorii datoriei publice externe

Ceilalţi indicatori semnificativi utilizaţi în practica financiară internaţională,

pentru aprecierea datoriei externe sunt următorii:
1. Datoria publică externă la nivelul anului (DPE):
DPE = DPEd + DPEg
unde:
DPEd – reprezintă datoria publică externă directă a statului;
18
DPEg - reprezintă datoria publică externă garantată a statului;
2. Serviciul datoriei publice externe (SDPE) – reprezintă plăţile datorate
pentru rambursarea datoriei publice externe, reprezentând ratele scadente
într-o perioadă de un an (RDPE), dobânzile şi comisioanele aferente,
precum şi cheltuielile ocazionate de de emisiunea şi plasarea valorilor
mobiliare (DobDPE):
SDPE = RDPE + DobDPE

3. Ponderea datoriei externe în produsul intern brut:

𝑫𝑷𝑬
𝑫𝑷𝑬𝑷𝑰𝑩 = x 100;
𝑷𝑰𝑩
4. Ponderea datoriei externe în exporturile de bunuri şi servicii:
𝑫𝑷𝑬
𝑫𝑷𝑬𝑬 = x 100;
𝑬

5. Ponderea serviciului datoriei publice externe în bugetul statului:

𝑺𝑫𝑷𝑬
𝑺𝑫𝑷𝑬𝑪𝒉𝑩𝑺 = x 100;
𝑪𝒉𝑩𝒔

6. Ponderea serviciului datoriei publice externe în PIB:

𝑺𝑫𝑷𝑬
S𝑫𝑷𝑬𝑷𝑰𝑩 = x 100;
𝑷𝑰𝑩

7. Ponderea dobânzilor aferente datoriei publice externe în PIB:

𝑫𝒐𝒃𝑫𝑷𝑬
𝑫𝒐𝒃𝑫𝑷𝑬 𝑷𝑰𝑩= x 100;
𝑷𝑰𝑩

6.2.4. Indicatorii datoriei externe

1. Un prim indicator utilizat în analiza datoriei externe este datoria externă

totală (DE) exprimată într-o valută de largă circulaţie:
DE = DPE + DECN,
unde,
DE – datoria externă totală;
DPE – datoria publică externă;
DECN – datoria publică externă comercială negarantată;
2. Datoria externă medie pe locuitor:

𝑫𝑬
̅̅̅̅̅̅̅̅
𝑫𝑬 𝒍𝒐𝒄. = ;
𝒑𝒐𝒑𝒖𝒍𝒂𝒕𝒊𝒆

19
 3. Datoria externă ca pondere în PIB:
𝑫𝑬
𝑫𝑬𝑷𝑰𝑩 = × 𝟏𝟎𝟎;
𝑷𝑰𝑩

4. Datoria externă ca pondere în exporturi:

𝑫𝑬
𝑫𝑬𝑬 = × 𝟏𝟎𝟎;
𝑬
5. Serviciul datoriei externe care include rambursarea ratelor
împrumuturilor externe (rate de capital), exigibile în anul considerat (R DE), precum
şi plata dobânzilor, comisioanelor şi a altor cheltuieli aferente datoriei externe
(DobDE), exigibile în acelaşi an:
SDE = RDE + DobDE

6.2.4. Indicatorii datoriei publice externe

Ceilalţi indicatori semnificativi utilizaţi în practica financiară internaţională,

pentru aprecierea datoriei externe sunt următorii:
8. Datoria publică externă la nivelul anului (DPE):
DPE = DPEd + DPEg
unde:
DPEd – reprezintă datoria publică externă directă a statului;
DPEg - reprezintă datoria publică externă garantată a statului;
9. Serviciul datoriei publice externe (SDPE) – reprezintă plăţile datorate
pentru rambursarea datoriei publice externe, reprezentând ratele scadente
într-o perioadă de un an (RDPE), dobânzile şi comisioanele aferente,
precum şi cheltuielile ocazionate de de emisiunea şi plasarea valorilor
mobiliare (DobDPE):
SDPE = RDPE + DobDPE

10.Ponderea datoriei externe în produsul intern brut:

𝑫𝑷𝑬
𝑫𝑷𝑬𝑷𝑰𝑩 = x 100;
𝑷𝑰𝑩
11.Ponderea datoriei externe în exporturile de bunuri şi servicii:
𝐷𝑃𝐸 𝑫𝑷𝑬
(VE) = x 100; 𝑫𝑷𝑬𝑬 = x 100;
𝑉𝐸 𝑬

𝐷𝑃𝐸
• raportul dintre datoria externă şi cheltuielile publice (CP) = 𝐶𝑃
x 100;

20
 Legătura dintre datoria publică a unei ţări şi cea externă este asigurată
tocmai prin datoria publică externă. Aceasta, deoarece, datoria publică a unei ţări
este format din datoria publică internă şi datoria publică externă, în timp ce datoria
externă are drept componente atât datoria publică externă, cât şi datoria privată
externă.

TEME PENTRU SEMINAR:

1. Prezentaţi asemănările şi deosebirile între creditul public şi creditul privat.

2. Indicaţi înscrisurile cu statut de titluri financiare pe care le emite statul ca

urmare a preluãrii unui credit.

3. Prezentaţi caracteristicile împrumuturilor de stat.

4. Care sunt elementele tehnice ale împrumuturilor de stat.

5. Prezentaţi operaţiunile specifice împrumuturilor de stat.

6. Enumeraţi elementele tehnice ale împrumuturilor de stat .

7. Specificaţi ce reprezintã arozarea şi când este practicatã.

8. Precizaţi modalitãţile prin care se poate realiza rambursarea împrumuturilor

de stat.

Probleme rezolvate:

1. Se dau următoarele date privind datoria publică:

INDICATORI 2008 2009 U.M.

DATORIA PUBLICĂ 63.416 178.193 mld. lei
DATORIA PUBLICĂ INTERNA 36.421 ? mld. lei
DATORIA PUBLICĂ EXTERNA ? 56.036 mld. lei
PIB 124.982 342.517 mld. lei
CURS DE SCHMB 1225,5 1507,2 u.m.\$
POPULATIE 67,38 68,61 mil. loc.

a) să se calculeze indicatorii de analiză ai datoriei publice:

- datoria publica in marime absoluta;

21
 - valoarea medie a datoriei publice pe locuitor;
- ponderea datoriei publice in PIB;
b) să se determine structura datoriei publice.

Rezolvare:
a) Datoria publică în mărime absolută (DP) exprimată în $ în cei doi ani
este:

𝑑𝑎𝑡𝑜𝑟𝑖𝑎 𝑝𝑢𝑏𝑙𝑖𝑐𝑎0 63.416

DP0 = = = 51,747 mld. $
𝑐𝑢𝑟𝑠 𝑠𝑐ℎ𝑖𝑚𝑏0 1225,5

𝑑𝑎𝑡𝑜𝑟𝑖𝑎 𝑝𝑢𝑏𝑙𝑖𝑐𝑎1 178.113

DP1 = = = 118,175 mld. $
𝑐𝑢𝑟𝑠 𝑠𝑐ℎ𝑖𝑚𝑏1 1507,2

̅̅̅̅̅este:
Valoarea medie pe locuitor (𝐷𝑃)

𝐷𝑃0 51,747 𝑚𝑙𝑑 $ 51747

̅̅̅̅̅̅̅̅̅
𝐷𝑃𝑙𝑜𝑐.0 = = = = 767,986 $
𝑛𝑟 𝑙𝑜𝑐0 67,38 𝑚𝑖𝑙 $ 67,38

𝐷𝑃1 118,175 𝑚𝑙𝑑 $ 118175

̅̅̅̅̅̅̅̅̅
𝐷𝑃𝑙𝑜𝑐.1 = = = = 1772,417 $
𝑛𝑟 𝑙𝑜𝑐1 68,61 𝑚𝑖𝑙 $ 67,38

Ponderea datoriei publice în PIB (PDP\PIB) în cei doi ani este:

𝐷𝑃0 63.416
𝑃 𝐷𝑃0 = × 100 = × 100 = 50,74 %
𝑃𝐼𝐵0
𝑃𝐼𝐵0 124.982
𝐷𝑃1 178.113
𝑃 𝐷𝑃1 = × 100 = × 100 = 52,00 %
𝑃𝐼𝐵1
𝑃𝐼𝐵1 342.517

În anul 2008 datoria publică externă este:

𝐷𝑃𝐸0 = 𝐷𝑃0 -𝐷𝑃𝐼0 = 63.416-36.421 = 26.995 mld lei

𝐷𝑃𝐸0 = 26.995 mld. lei

În anul 2009 datoria publică internă este:

22
 𝐷𝑃𝐼1 = 𝐷𝑃1 -𝐷𝑃𝐸1 = 178.193-56.036 = 122.157 mld. lei

𝐷𝑃𝐼1 = 122.157 mld. Lei

b). Structura datoriei publice în cei doi ani este:

- în anul 2008

𝐷𝑃𝐼0 36.421
𝑃𝐷𝑃𝐼0 = 𝐷𝑃0
× 100 =
63.416
× 100 = 57,43 $
𝐷𝑃0

𝐷𝑃𝐸0 26.995
𝑃𝐷𝑃𝐸0 = 𝐷𝑃0
× 100 =
63.416
× 100 = 42,57 $
𝐷𝑃0

- în anul 2009

𝐷𝑃𝐼1 122.157
𝑃𝐷𝑃𝐼1 = 𝐷𝑃1
× 100 =
178.193
× 100 = 68,55 $
𝐷𝑃1

𝐷𝑃𝐸1 56.036
𝑃𝐷𝑃𝐸1 = 𝐷𝑃1
× 100 =
178.193
× 100 = 31,45 $
𝐷𝑃1

2. Cheltuielile legate de împrumuturile externe efectuate de un stat într-un an

sunt:
° rate scadente 1.930 milioane u.m. (r);
° dobânzi aferente împrumuturilor 315 milioane u.m.(d);
° comisioane aferente împrumuturilor 27 milioane u.m.(c);
° veniturile din exportul de bunuri 6 milioane u.m.(Veb);
° venituri din exportul de servicii 40% din volumul cheltuielilor publice;
° cheltuielile publice sunt de 38% din PIB (CP);
° produsul intern brut 12,5 miliarde u.m;
Determinaţi indicatorii de apreciere a datoriei externe.

Rezolvare:
Un prim indicator de evaluare a efortului financiar valutar este serviciul
datoriei externe (SDE)

23
SDE = rate scadente + dobanzii + comisioane = r + d + c

SDE = 1.930 + 315 + 27 = 2.272 milioane u.m.

CP = 38% PIB = 38% * 12,5 mild = 4,75 mild u.m.

Veniturile din exportul de servicii = Ves= 40% * 4,75 mld = 1,9 mild

VE = 6 + 1,9 = 7,9 mild

° ponderea serviciului datoriei externe în VE

𝑆𝐷𝐸 𝑆𝐷𝐸 2.272 𝑚𝑖𝑙 2.272 𝑚𝑖𝑙

P = × 100 = × 100 = × 100 = 28,76 %
𝑉𝐸 𝑉𝐸 7,9 𝑚𝑙𝑑 7.900 𝑚𝑖𝑙

° ponderea serviciului datoriei externe în cheltuielile publice CP

𝑆𝐷𝐸 𝑆𝐷𝐸 2.272 𝑚𝑖𝑙 2.272 𝑚𝑖𝑙

P = × 100 = × 100 = × 100 = 48,83 %
𝐶𝑃 𝐶𝑃 4,75 𝑚𝑙𝑑 4.750 𝑚𝑖𝑙
° ponderea serviciului datoriei externe în PIB

𝑆𝐷𝐸 𝑆𝐷𝐸 2.272 𝑚𝑖𝑙 2.272 𝑚𝑖𝑙

P = × 100 = × 100 = × 100 = 18,18 %
𝑃𝐼𝐵 𝑃𝐼𝐵 12,5 𝑚𝑙𝑑 12.500 𝑚𝑖𝑙

° ponderea dobânzilor în veniturile din export

𝑑 𝑑 315 𝑚𝑖𝑙 315 𝑚𝑖𝑙

P = × 100 = × 100 = × 100 = 3,99 %
𝑉𝐸 𝑉𝐸 7,9 𝑚𝑙𝑑 7.900 𝑚𝑖𝑙

° ponderea dobânzilor în cheltuielile publice

𝑑 𝑑 315 𝑚𝑖𝑙 315 𝑚𝑖𝑙

P = × 100 = × 100 = × 100 = 6,63 %
𝐶𝑃 𝐶𝑃 4,75 𝑚𝑙𝑑 4.750 𝑚𝑖𝑙

° ponderea dobânzilor în produsul intern brut

24
 𝑑 𝑑 315 𝑚𝑖𝑙 315 𝑚𝑖𝑙
P = × 100 = × 100 = × 100 = 2,52 %
𝑃𝐼𝐵 𝑃𝐼𝐵 12,5 𝑚𝑙𝑑 12.500 𝑚𝑖𝑙

3. Un împrumut obligatar se caracterizeză prin:

° VN = 15.000 u.m.;
° Curs de vânzare (C) 90% din VN;
° Rata nominală a dobânzii (rn) = 10%;
° Rambursarea se efectuează la paritate.
Determinaţi efortul real efectuat de stat (rata reală de dobândă - rr).

Rezolvare:
C = VN × 90 % = 15.000 u.m. × 90 % = 13.500 u.m.
rn = 10 % ∗ VN = 15.000 u.m. 10 % = 1.500 u.m.

𝑟𝑛 1.500
rr = × 100 = × 100 = 11,11 %
𝐶 13.500

rr rn (11,11% > 10 %)

În această situaţie efortul statului este mai mare decât cel prevăzut în
prospectul de emisiune deoarece pe lângă dobânda achitată statul suportă şi
diferenţa de curs.
Dacă plasarea obligaţiunilor se efectuează la paritate atunci rata reală de
dobândă este egală cu rata nominală deoarece C = VN
𝑟𝑛 𝑟𝑟
r r= × 100 = × 100 = rn
𝐶 𝑉𝑁

În cazul în care vânzarea se realizează la un curs supra-pari (C > VN) atunci

costul împrumutului este diminuat cu câştigul obţinut din vânzarea obligaţiunilor la
un curs mai mare decât valoarea nominală.

Dacă C = 110% C = 110% ∗ 15.000 u.m. = 16.500 u.m.

rn = 10% ∗ VN = 1.500 u.m.

𝑟𝑛 1.500
r r= × 100 = × 100 = 9,09%
𝐶 16.500

25
rn = 10% rn > rr

26