Ştefan cel Mare

PORTRET

Ştefan cel Mare este personajul principal din opera lui Barbu Ştefănescu
Delavrancea, “Apus de soare”.
“Apus de soare” ilustrează ideologia naţională, spiritul patriotic al epocii. Ca
tipologie, drama aparţine romantismului, prin structură, viziune şi prin imboldul
mitizat. Personajul este un erou al istoriei naţionale şi modelul unui mare om
politic.
El însuşi un politician carismatic, Delavrancea proiectează în Ştefan cel Mare
imaginea ideală a unei personalităţi electrizante, definite prin patriotism, înţeles
într-un mod aproape religios. Dragostea de ţară presupune un devotament total,
neglijarea propriei persoane, jertfa în numele unei idei. Autorul imaginează un
Ştefan aflat la sfârşitul domniei, un Ştefan bătrân şi bolnav, dar care-şi domină
slăbiciunile, mânat de înălţătoarea dorinţă de a-şi sluji ţara. La rându-i, domnul
Ştefan este venerat asemenea unui sfânt, e o legendă vie, un mit. Cuvântul său este
lege pentru moldoveni. Doar trei boieri, paharnicul Ulea, stolnicul Drăgan şi
jitnicerul Stavăr, îndrăznesc, pe ascuns, să se opună testamentului politic al lui
Ştefan, acela ca fiul său Bogdan să îi urmeze la tron.
Geniul oratoric al lui Delavrancea se recunoaşte în cadenţa şi strălucirea replicilor,
culminând cu faimosul monolog al lui Ştefan din actul III, scena VIII. De aici se
desprinde portretul moral al protagonistului, ce era hotărât, pentru că şi-a dus până
la capăt planul de a-l încorona pe fiul său. El a fost recunoscător faţă de eroii morţi
în bătăliile de la Orbic, Chilia, Baia, Lipnic, Soci, Teleajen, Racova, Războieni,
Cetatea-Albă, Cătlăbugi, Scheia, Cosmin, spunând despre aceştia că „pe oasele lor
s-a aşezat tot pământul Moldovei, ca pe umerii unor uriaşi!”
Ştefan recunoaşte că e la capătul puterilor, spunând despre ceilalţi domnitori: „Le
trebuia un om?... A fost... Acum e bolnav...” Şi indirect observăm că domnul
Moldovei era slăbit; atunci când el nu mai poate coborî treptele pe care era tronul
se rostogoleşte. Totuşi el are grijă în continuare de ţară, chiar dacă este slăbit,
lăsând un domnitor viteaz şi competent, la fel cum a fost şi el în tinereţea sa.
Atunci când se roagă lui Dumnezeu sau când îşi face cruce înainte de a muri Ştefan
dovedeşte că e un om credincios, motiv pentru care a şi luptat împotriva păgânilor.
Voievodul îi îndeamnă pe cei prezenţi la această adunare să ţină minte cuvintele
sale, ce le-a fost „baci până la adânci bătrâneţi”, în special îi dă sfaturi lui Bogdan
în mâinile căruia lasă tronul Moldovei. Ştefan se supune noului domn, chiar
îngenunchează şi-i sărută mâna, fiind un exemplu şi pentru celelalte personaje, care
vor trebui să se supună întocmai ca el acum lui Bogdan.
Acest capitol culminează spre final, unde, la întrebarea duşmanului său cu privire la
moarte, clucerul Moghilă răspunde aparent cu simplitate, dar în spatele acestei
fraze se ascund vorbe măreţe: „Soarele nostru n-a apus încă!”, adică Ştefan chiar
dacă va muri fizic, el va rămâne viu în amintirea oamenilor care nu l-au uitat.
“Apus de soare”, fiind o operă dramatică, prezintă şi portretul fizic al lui Ştefan cel
Mare. Acest portret e realizat cu ajutorul personajelor şi al naraţiunii din indicaţiile
scenice: ”Ştefan vine de la dreapte, din ogradă. Mustăţile şi părul, aproape albe. C-
o mână ţine pe doamna Maria...”
Personajul este caracterizat atât direct, cât şi indirect. De exemplu faptele sale îl
caracterizează pe Ştefan în mod indirect; atunci când toţi îl îndeamnă să se
odihnească, iar el refuză spunând că se va odihni destul după ce va muri dă dovadă
de curaj şi spirit de sacrificiu. Caracterizarea directă este atunci când protagonistul
spune despre sine: „Bătrân, bolnav, neputincios... Mantia asta e prea grea... S-o
poarte altcineva mai tânăr...”
Prin toate aceste mijloace prin care e realizat portretul lui Ştefan cel Mare,
Delavrancea ne uimeşte cu talentul său de a descrie un personaj dintr-o operă
ficţională foarte ingenios realizată, “Apus de soare”.
 Apus de soare

ACTUL I / SCENA IV
- scena începe cu indicaţiile autorului cu privire la ştefan, dar şi celelalte
personaje;
- domnul vorbeşte şi e amabil cu fetele de la curte, ai căror părinţi fuseseră
eroi în lupte;
- Ştefan vorbeşte în mod special cu Oana, iar când toate fetele pleacă, el „se
uită lung după ele, mai ales după Oana”, ceea ce înseamnă că pentru această
fată avea sentimente deosebite.

ACTUL II / SCENA V
- personaje: Ştefan şi soţia sa, Maria;
- doamna încearcă să-l convingă pe Ştefan să nu se mai ducă la luptă pentru că
e bătrân şi bolnav;
- Ştefan nu are pace până nu va recuceri Pocuţia, spunând că, deşi era rănit,
„n-a murit încă”, deci era gata să-şi dea viaţa în luptă, numai să recucerească
teritoriul furat.

ACTUL I / SCENA VII

- personaje: Ştefan şi boierii Moldovei;
- pârcălabii au venit să-i dea socoteală domnului despre ţară, informându-l
despre fiecare provincie pe care o stăpâneşte;
- în urma acestei discuţii Ştefan hotărăşte să plece la luptă, ceea ce se
dovedeşte din faptul că „domnul trage sabia pe jumătare şi spune „dar i-a
venit iar rândul...”

ACTUL II / SCENA IV
- personaje: fetele de la curte (nu participă activ la discuţie), doamna Maria,
clucerul Moghilă;
- clucerul Moghilă era un băiat de numai 14 ani, care fusese crescut tot la curte
pentru că părinţii lui muriseră în luptă;
- ei îi povesteşte reginei despre Ştefan cu de-amănuntul fiecare luptă sau faptă
de-a sa.
- doamna îl încurajează să-i spună mai repede, intervenind: „Mai iute,
Moghilă, mai iute!” sau „Da, da Moghilă” sau „Ei, ş-apoi? sau „Şi...”
- Moghilă începe să-i povestească şi despre rana de la picior; este întrerupt
pentru că de departe se vede venind Ştefan cu oastea sa. El e asemănat cu un
soare;
- Fetelor li se cere să plece, pentru a nu-l vedea pe Ştefan suferind, însă Oana
pentru că ţine aşa de mult la domnitor încalcă porunca doamnei şi „se dă
după colacul de piatră al puţului”.

ACTUL II / SCENA V
- Ştefan, ajuns la curte, doreş te să bea vin în sănătatea doamnei şi a fiului lor,
deşi doctorul Cesena îi spune că nu e bine să bea;
- e cuprins iar de dureri, i se recomandă odihna şi e numit „lăuza Moldovei”,
dar Ştefan ştie că nu şi-a terminat încă activitatea şi de aceea porunceşte
servitorului să-i aducă „pricinile ce-a judecat Bogdan ş-a rămas fără pecetea
domnească!”

ACTUL II / SCENA VI
- personaje: paharnicul Ulea, stolnicul Drăgan, jitnicerul Stavăt + Oana
- cei 3 trădători consideră că din cauza ranei de la picior Ştefan va muri
curând: „Bietul domn! Mare a fost...că de mărimea lui nu mai sufla nici un
boier...”
- soluţia găsită de ei e succesorul la tron, care nu va mai fi nicidecum Bogdan,
cel pe care doreşte să-l înscăuneze Ştefan pentru că acesta era viteaz şi va da
multe războaie, întocmai ca tatăl său. Totuşi Bogdan avea un defect: nu avea
un ochi, îi fusese scos într-o luptă, cea de la Codri Cosminului;
- Trădătorii complotează să-l pună domn pe Ştefăniţă, „feciorul cel mare al lui
Ştefan” pentru că el era „nevârsnic” şi de aceea îl puteau influenţa mult mai
uşor;
- După tot binele făcut, boierii îl numesc pe Ştefan „şoiman” sau „vultur
bătrân” care „vărsa văpăi”;
- Toată această discuţie e auzită de Oana, ce încă stătea ascunsă după fântână.

ACTUL II / SCENA XII

- Ştefan îi destăinuie clucerului Moghilă că vrea să-l lase în locul lui la tron pe
Bogdan şi că se simte la cpătul puterilor, nici sabia „nu-l mai ascultă” şi
„poate să dea ochii cu Ăl-de-Sus..”

ACTUL III / SCENA VIII

- Ştefan în faţa tuturor personajelor din operă vorbeşte despre cei 47 de ani de
domnie ai săi, în care „Moldova a biruit pretutindenea”;
- domnul îşi recunoaşte neputinţa („sunt bătrân”) şi se uită des la trădători, în
semn că ştie de complotul făcut, de la Oana;
- înainte de a-l încorona pe Bogdan ca domn al Moldovei, Ştefan se roagă, iar
când îi aşează coroana pe cap fiului său, el spune: „Doamne
binecuvântează...”
- era atât de slăbit încât n-a mai putut coborî scările, speriindu-i pe toţi, însă
clucerul Moghilă îi îmbărbătează spunând: „Cine să moară? Soarele nostru
n-a apus încă!”

ACTUL IV / SCENA VIII

- personaje: Ştefan, Moghilă + doctorii (Cesena, Şmil, Klingensporn);
- cei 3 doctori vor să-i ardă rănile lui Ştefan cu fierul încins şi de aceea trebuie
să-l lege de pat;
- domnul nu acceptă să se vadă legat şi rabdă chinul spunând rugăciunea
„Tatăl nostru”;
- Ştefan, în suferinţă, îşi aminteşte de moartea eroică a tatălui său.

ACTUL IV / SCENA IX
- doamna Maria, Oana, Irina şi Reveca vin să vadă cum a suportat Ştefan
chinul şi află de la doctori că n-a murit;
- paharnicul Ulea şi stolnicul Drăgan s-ar fi bucurat să-l vadă mort pe Ştefan şi
de aceea vin şi ei să vadă ce s-a întâmplat;
- domnul se trezeşte şi îi e dat să bea vin de Cotnar pentru că din cauza durerii
se simţea ca în „flăcări”;
- cei din curte în frunte cu paharnicul Ulea „cer domn pe Ştefăniţă”;
- împotriva voinţei tuturor, Ştefan se ridică, îşi ia sabia şi pleacă în curte, unde
oamenii strigă la vederea sa „Să trăiască Bogdan!”
- starea domnului se agravează pentru că el nu avea voie să se ridice pentru că
asta îi va aduce moartea.

ACTUL IV / SCENA X
- Ştefan vine de jos cu sângele-i curgând din picior şi le explică tuturor că
„Bogdan e domn”;
- Bogdan vine să-i mulţumească tatălui său, dar nu mai apucă pentru că Ştefan
moare cu „capul pe pieptul Oanei”.