Revista Cronos Nr. 2 (37), Februarie 2018

Tudor Arghezi
Dragoste târzie
Da, te-aş iubi cum mă iubeşti şi tu.

Inim-ar spune da, cugetul nu.
Te-ai aşteptat vâltoarea să mă ia.
Şi să mă ardă în dogoarea ta.
EDITORIAL 3 De unde te-ai ivit să mă ardă în dogoarea ta.
De unde te-ai ivit să mă-mpresori
ESEU 5 Cu-atâtea stele şi cu-atâţi fiori?
Nu ţi-ai dat seama, şi de-abia
POEZIE 14 Vedeam şi eu că ai putea
INTERVIURI 21 Să fii copila mea.
Simţirea dragostei, ades nebună,
PROZĂ 25 Răzleţele streine le-mpreună,
DEBUT 40 Şi vârstele le face deopotrivă.
Femeie pătimaşă, aprinsă, uscăţivă,
PORTRET DE AUTOR 46 Eşti tânără, trufaşă şi frumoasă.
Mă vrei al tău şi-atât, şi nu-ţi mai pasă
TRADIŢII, DATINI, OBICEIURI 49 De toţi ai tăi, de toţi ai mei,
CARTEA DIN SERTAR 51 Jertfiţi unei femei.
Ai vrut să te desfaci dintre dantele
LECTURI ÎN FOILETON 53 Să mi te dai ca versurilor mele.
Beţia te prinsese de odată,
CARTEA DE PE NOPTIERĂ 56 Şi vreai să fii a mea de tot şi toată,
UMOR 57 Călcând o pravilă, uitând
Că ai ieşit din rând.
CALENDAR 64 Şi te-am făcut să suferi, ştiu,
În ce aveai în tine mai zvâcnit şi viu.
M-am prefăcut că nu-nţeleg.
Ca să rămâi ce eşti, şi eu întreg,
Şi te-am jignit cu voie, să mă ierţi,
Poţi să blestemi şi să mă cerţi,
Din depărtarea care îţi ascunde,
Cu plânşii ochi, şi coapsele rotunde.
2
Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură

editorial
editorial 3-4
Un posibil motiv al legării
Nicolae Vasile acestui faimos patronaj de ziua
îndrăgostiților ar fi acela că se
Februarie. Pus pe fapte mari presupune că în ziua de 14
februarie, se împerechează
păsările, conform ideii poetului
Cu Sfântul Valentin, catolic, Dragobetele, românesc, englez Geoffrey Chaucer. Alții
și carnavaluri de toate felurile incluse, putem spune că pun acest eveniment pe seama
luna februarie reprezintă iubirea și cele conexe ei, parcă unui vechi ritual referitor la
desemnată anume să ducă la îndeplinire îndemnul biblic fertilitate, numit Lopercalia
înmulțiți-vă și umpleți Pământul! care se desfășura în aceeași zi,
Debutul se află în Zodia Vărsător, denumirea latină la Roma.
Februaris, spre deosebire de cazul lunii ianuarie, nu Deși pe 14 februarie
indică prea mult conținutul, însă cea românească, Sfântul Valentin nu se află în
populară, Făurar, mai ales detalierea acesteia, ferecă și niciun calendar religios,
desferecă, ne spune mai multe. În acest sens, Caragiale varianta sa comercială, de
spunea: Carnavalul este în putere. Câți nu vor rămâne sorginte americană, Valentine's
becheri se vor căsători. Balurile mascate vor hotărî pe
mulți căsătoriți să pornească jalbă de despărțenie.
Tot în această perioadă a anului, la 1 februarie se
sărbătorește Trif cel Nebun (Trifonul), patronul
insectelor periculoase pentru recolte. Femeile dau de
pomană câte o strachină de mălai sperând că păsările
vor mânca mălaiul și, căpătând putere, vor distruge
insectele salvând culturile.
La 10 februarie se sărbătorește Sfântul
Haralambie, care controlează ciuma, iar când oamenii
își pierdeau credința sau se înmulțeau prea mult, îi
dădea drumul pe Pământ. Deci, putem spune că această
lună, cea mai scurtă din an, are un mare rol în reglarea
populației, atât în creșterea, dar și în descreșterea Day, este acum o mină de aur
acesteia. pentru comercianții din
majoritatea statelor est-
Sfântul Valentin, catolic, cel sărbătorit până în anul
europene și din Orient.
1969 pe 14 februarie, s-a născut în anul 175, la
Magazinele vând orice produs
Interamna, Terni de astăzi, în regiunea Umbria din Italia.
care poate fi pus în formă de
Astăzi, acest sfânt nu mai este în calendarul catolic. A fost
inimă, iar restaurantele ofera
hirotonit în anul 197. Fiind un renumit propovăduitor al
meniuri speciale pentru aceasta
Evangheliei, făcator de minuni și vindecător, a ajuns să
ocazie. Acest obicei străin de
fie foarte iubit de credincioși. A vindecat apropiații
ortodoxie a pătruns și în
multor personalități romane influente, căpătând un bun
România.
renume în societate. Trăind înainte de recunoașterea
creștinismului de către puterea imperială și având o mare Multe state islamice,
notorietate, nu a putut fi ascuns în timpul persecuțiilor precum și Rusia, critică aspru
împăratului Marc Aureliu, când a fost arestat, torturat şi fenomenul, spunând despre
decapitat la Roma, la vârsta de aproape o sută de ani, aceasta că este o sărbătoare
fiind ucis în secret, noaptea, pentru a se evita răscoala superficială cu accente
populației. comerciale. Acestea interzic 3
ANUL IV, serie nouă, nr. 2 (37), 2018

editorial
tipărirea, fabricarea și distribuirea de produse specifice
acestei celebrări, în special cele care fac trimitere la sex. Apare iubirea!...
Dragobetele are și el o evoluție destul de stufoasă,
ca etimologie și reprezentare. A fost folosit sub diferite
Fără o coastă, dar c-o nevastă,
forme precum Rogobete, Bragobete, Bragovete etc., în
perioada Evului mediu, până când s-a fixat în mentalul cu Dumnezeu deasupra noastră,
colectiv, în unele zone din sudul și sud-estul României, ca am pornit spre infinit,
Dragobete. Această explicație este dată și de Micul să vedem ce-i de găsit!...
dicționar academic, care atestă folosirea cuvântului din
anul 1774. Deși denumirile de mai sus au rădăcini Să nu se simtă inferioară,
diferite, astăzi este acceptată ideea că, totuși, originea
cu bărbatul dorindu-se egală,
personajului vine de la cuvântul drag.
a venit rândul femeii, cumva,
să-I ceară lui Dumnezeu ceva!
Un alt fenomen specific lunii februarie este
carnavalul. Etimologia este, de data aceasta, foarte clară,
cuvântul se trage din limba italiană, dialectul milanez, Doamne, poate c-ar fi bine,
de-asta ne rugăm la Tine,
gândește la o idee bună
care să ne-ţină împreună!...
Găseşte Doamne ceva

ca bărbaţii să ne vrea,
cum s-au lipsit de o coastă,
se pot lipsi şi de-o nevastă!
Să nu mai plece la război,

să stea acasă cu noi,
şi s-o facă de plăcere,
carne vale, care înseamnă adio carne. El este legat de nu de nevoie și durere!...
festivitățile organizate înaintea perioadei de abstinență
din postul Paștelui. Se sărbătorește în Italia, Franța,
Germania, Spania, Portugalia etc. Portughezii au adus A adus Domnul… iubirea,
ideea de carnaval și la Rio de Janeiro, în jurul anului a însemnat desăvârşirea,
1850, practica acestuia devenind curând diferită de ceea a apărut pe lume fericirea,
ce se întâmplă în Europa. Astăzi, carnavalul de la Rio de traiul bun şi înmulţirea!...
Janeiro înseamnă, în primul rând, parade de stradă,
muzică și dans. Acesta reprezintă și ocazia pentru cei
Înţelegerea ce-o veţi avea,
săraci de a se îmbrăca în prinți sau prințese, iar pentru
cei bogați de a se îmbrăca în cerșetori, jucând rolul pentru al iubirii dar ceresc,
diferitelor personaje literare sau istorice. Bărbații se viaţa în bine vă va schimba,
îmbracă în femei, femeile în bărbați etc. Astfel, măcar doar pentru cei ce se iubesc!
pentru perioada carnavalului, dispar diferențele sociale și
frustrările de peste an sunt uitate.
Putem spune, fără greș, că luna februarie este luna
4 iubirii tuturor, nu numai a oamenilor.

eseu
eseu 7-12
instalate în ţară cu ajutorul
George Georgescu trupelor sovietice, niciunul nu
şi-a denigrat Patria. În lucrările
Lirica închisorilor lor a prevalat întotdeauna
dragostea faţă de meleagurile
unde au văzut lumina soarelui
Tezaurul Cultural al ţării noastre a beneficiat de şi compasiunea faţă de poporul
aportul substanţial al scriitorilor români care au ales român, condamnat să suporte
calea exilului, desfăşurând o prodigioasă activitate de câteva ori în istorie jugul
publicistică departe de meleagurile natale. Ei au părăsit unor dictaturi şi al unor
ţara în câteva valuri succesive, unii, – cei mai fericiţi – ocupaţii străine. Deşi
înaintea instalării în Romania a regimului comunist care personalitatea lor era cunoscută
a declanşat o acţiune fără precedent de lichidare a elitelorîn occident, cercetătoarea Eva
şi valorilor neamului, alţii, după ce au petrecut ani grei în
Behring a ţinut să precizeze că
lagărele de muncă şi închisorile cu regim de exterminare literatura exilului a fost omisă
din România. Este suficient să amintim numele doar al din istoriile literare apărute în
câtorva dintre cei mai cunoscuţi, pentru a realiza câte România după evenimentele
valori ale elitei intelectuale a pierdut ţara noastră,
datorită dispreţului autorităţilor comuniste faţă de
tradiţie şi cultură: Martha Bibescu, Mircea Eliade, Emil
Cioran, Eugen Ionescu, Ştefan Baciu, Nicolae Breban,
Aron Cotruş, Vasile Posteucă, Horia Stamatu, Ion
Caraion, Ioan Petru Culianu, Petru Dumitriu, Nicolae
Novac, Vintilă Horia, Nicole Valery-Grossu, Victor
Frunză, Claudiu Mătasa, Nicolae Dima, Dorin Tudoran,
Dinu Flămând, Dumitru Tepeneag, Paul Goma, Aurel
Sergiu Marinescu, Bujor Nedelcovici, Mircea
Iorgulescu, Virgil Ierunca, Monica Lovinescu, Vlad
Georgescu, Gabriela Melinescu – şi nu în ultimul rând,
cel ce face obiectul prezentei comunicări, culegătorul de
perle din poezia închisorilor, publicistul Zahu Pană. din Decembrie 1989, sau a fost
Fenomenul exilului literar român a fost cercetat în tratată superficial,
toată complexitatea lui în câteva ţări, precum Germania, menţionându-se doar câteva
Franţa, Austria şi Spania. În Germania scriitoarea Eva nume. În Spania, prof. univ. dr.
Behring a publicat câteva volume în care a tratat pe larg Silvia Marcu, cunoscătoare a
tema „exilului literar din România” (Rumaniche situaţiei din România
Exilliteratur). Bine documentată, în cartea sa intitulată postbelică, a publicat în Revista
„Scriitori Români în Exil” apărută la Munchen în anul „Lamusa” câteva articole despre
1999, ea menţionează existenţa a peste 250 de scriitori „La actividad de los
români care au părăsit ţara după anul 1944, dar care şi- desplazados politicos rumanos
au păstrat identitatea etno-culturală şi au luptat pentru en el exilio”, considerând că
promovarea imaginii României în străinătate. Valentin acest capitol este „mas tristes y
Hossu-Longin, menţionează însă într-un articol publicat sombrios de la historia
recent, că numărul ziariştilor-publicişti şi al scriitorilor contemporanea rumana”. În
care slujesc din depărtări spiritualitatea românească, articolele acestei cercetătoare
trece de 500. Deşi cea mai mare parte dintre ei au plecat găsim menţionat, printre alţi
în urma terorii dezlănţuite de autorităţile comuniste publicişti români numele lui
5

eseu
Zahu Pană, autor al articolului „La muerte mioritica”, apărute în lumea liberă, s-a
publicat în Revista Culturală „CARPAŢII”, numărul 151 detaşat datorită ţinutei,
din anul 1988, care a apărut la Madrid, sub direcţia exigenţei angajamentului şi
poetului Aron Cotruş. În ţările de adopţie publiciştii deontologiei profesionale
români au devenit destul de repede cunoscuţi datorită periodicul „CUVÂNTUL
cărţilor pe care le-au scris, a filmelor care s-au turnat ROMÂNESC”, din Hamilton,
după aceste cărţi, cum ar fi de pildă „Binecuvântată fii care s-a situat încă de la început
închisoare”, realizat după romanul omonim al Nicoletei în avangarda luptei „pentru o
Grossu. Acest roman celebru publicat mai întâi la Paris în Românie liberă, democrată şi
limba franceză, a fost tradus în limbile engleză, germană, creştină şi pentru păstrarea
italiană şi norvegiană. În România el a fost tradus abia în fiinţei şi identităţii neamului.
anul 1997, după venirea Convenţiei Democrate la putere. Acesta a fost credo-ul enunţat
În acelaşi timp editurile din lumea liberă au publicat de cei care au pus piatra de
eseurile lor literare, posturile de radio şi televiziune care temelie a ziarului. În paginile
emiteau în limba Română au publicat editoriale iar „Cuvântului Românesc”, care a
publicaţiile periodice le-au găzduit articolele în care îşi circulat timp de trei decenii în
manifestau dragostea faţă de ţara de origine şi ura faţă de peste 25 de ţări ale planetei,
nume de prestigiu şi-au pus
semnătura pe articole cu temă
politică, religioasă, istorică şi
literară. Dacă aş încerca o
enumerare a colaboratorilor
acestui ziar, ar însemna să
depăşesc mult timpul rezervat
acestei prezentări. Se cuvine să
aducem însă un cuvânt de
recunoştinţă bravului colectiv
redacţional care a condus acest
prestigios ziar, colectiv care nu
a abandonat misiunea la care s-
cei care, cu ajutorul unor indivizi adunaţi de la periferia au angajat şi nu s-au lăsat
societăţii au dezlănţuit o teroare ne mai întâlnită pe intimidaţi nici atunci când au
meleagurile Carpato-Danubiene. „Demoni din contra fost expulzaţi din România de
naturam s-au năpustit asupra noastră. Ne-au schingiuit, regimul fesenist, imediat după
ne-au umilit, ne-au înfometat, ne-au stricat limba, ne-au evenimente din Decembrie,
băgat poeţii la închisoare, au muşcat din trupul Ţării, când veniseră în ţară cu
însă din toată această ţintuire pe Cruce a ţâşnit sângele ajutoare în bani şi medicamente
sfânt care a făcut posibilă poesia din acest nou Graal”. pentru populaţia ieşită din
Această metaforă deosebit de sugestivă şi frumoasă infernul comunist.
aparţine scriitorului Vintilă Horia şi a fost consemnată în Unul din stâlpii de boltă ai
prefaţa monumentalei lucrări intitulate „POEZII DIN acestui ziar, poetul Zaharia
ÎNCHISORI”, volum realizat de regretatul poet Zahu Pană, cunoscut în activitatea
Pană, ce şi-a asumat rolul de culegător şi şlefuitor al unor publicistică sub diminutivul
bijuterii literare care riscau să se piardă fără munca de Zahu Pană, a fost unul dintre
titan pe care a depus-o. El a contribuit la îmbogăţirea miile de victime din rândul
Tezaurului cultural al României cu o lucrare de o elitelor intelectuale ale
inestimabilă valoare. Din multitudinea publicaţiilor României care au fost
6

eseu
marginalizaţi sau aruncaţi în lagărele şi închisorile cu fiind turnat la securitate chiar
regim de exterminare din ţara noastră. Înzestrat cu un de unul dintre cei prezenţi. El a
deosebit talent literar şi oratoric, cu pasiune de gazetar şi fost eliberat din detenţie
de cercetător al istoriei, dialectului şi tradiţiilor macedo- împreună cu mulţi alţi deţinuţi
românilor, el a fost şi a rămas pentru cei care l-au politici, în urma Decretului de
cunoscut şi apreciat, un reper al verticalităţii şi graţiere din anul 1964. În anul
demnităţii umane. Poet, gazetar, cercetător istoric şi următor, 1965, s-a căsătorit cu
economist, Zaharia Pană s-a născut la data de 21 august Marica Caramihai, reuşind să
1921 pe Valea Pindului în comuna Beala de Sus din fosta emigreze în Statele Unite cu
Macedonie Jugoslavă, într-o familie care i-a insuflat de ajutorul unei rude a soţiei sale.
mic dragostea nemărginită faţă de România şi de poporul Stabilindu-se la New-York unde
român. Tatăl lui, Vasile Pană, a luptat ca volunar în a fost ales preşedinte al
Primul Război Mondial la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz, Asociaţiei Foştilor Deţinuţi
alături de alţi conaţionali înrolaţi, pentru apărarea ţării Politici, Zahu Pană a desfăşurat
noastre care, rămasă singură în vâltoarea evenimentelor, o intensă activitate jurnalistică
risca să dispară de pe hartă datorită faptului că se afla la la câteva publicaţii de limba
confluenţa intereselor marilor imperii. După terminarea română din Exil, printre care
războiului, România Reîntregită avea nevoie de toţi fiii
ei, astfel încât, în anul 1925 familia Pană s-a repatriat şi
a fost instalată în judeţul Durostor din Dobrogea. După
moartea prematură a tatălui său în anul 1935 şi cedarea
Cadrilaterului în anul 1940, Zaharia Pană se muta la
Bucureşti alături de ceilalţi membri ai familiei sale,
continuându-şi studiile în Capitala ţării. Dotat cu o
desebită sensibilitate artistică şi talent literar, publică în
anul 1941 în dialect aromân poezia intitulată
„Cadrilater” în Revista „Armatolii” condusă de
Constantin Papanace şi Ionel Zeana. El debutase încă de
la vârsta de 14 ani în Revista Liceului din Silistra cu
poezia intitulată „Vijelie”. Simpatizant al mişcării
naţionaliste care cuprinsese ţara în epoca respectivă, menţionăm Revista de Cultură
Zahu Pană este arestat prima oară în anul 1941 şi şi Acţiune Românească
condamnat la 8 ani de închisoare pentru „activitate „CARPAŢII” care apărea la
subversivă” şi trimis în penitenciarul de la Aiud, Madrid, revista „TRA
închisoare care avea să devină în regimul comunist ARMANAMI” editată de
mormântul multor valori şi elite ale neamului. Împreună „Asociation des Francais
cu un grup de studenţi aflaţi în detenţie, este trimis în Aroumain” din Paris, Revista
anul 1941 pentru o aşa zisă „reabilitare” pe frontul de „BANA ARMANEASCĂ”,
răsărit, unde a luptat până în ultima zi, 23 August 1944. publicaţiile de orientare
La câteva zile însă după încheierea luptelor este luat naţional-creştină „Puncte
prizonier de trupele sovietice, dar reuşeşte să fugă din Cardinale” din Sibiu şi
prizonierat şi să ajungă în ţară. Datorită unei energii şi „Cuvântul Românesc” din
voinţe ieşite din comun, a reuşit să-şi termine studiile Hamilton. La această
liceale şi să absolve Academia Comercială din Bucureşti. prestigioasă publicaţie a fost
În anul 1958 a fost arestat de regimul comunist şi trimis unul dintre colaboratorii de
din nou la Aiud pentru faptul că a recitat la o petrecere bază, semnând rubrica
între cunoscuţi poezii de Radu Gyr şi Nichifor Crainic, „Efemeride” şi pagina „Fara
7

eseu
armanească” până în ultima zi a vieţii lui active. fără pat şi fără mâncare, iar
În paralel cu activitatea jurnalistică Zahu Pană a pentru recitarea unei poezii din
început munca titanică de culegere a unor creaţii lirice închisori s-au dat condamnări
realizate în închisorile din România, activitate careia i-a între 10 şi 25 de ani, pentru
dedicat o bună parte a vieţii pentru a nu lăsa să se piardă difuzarea lor s-a dat muncă
o comoară de nestemate peste care au curs râuri de silnică pe viaţă, iar pentru
lacrimi şi valuri de suferinţă. În colaborare cu câţiva trecerea lor în lumea liberă s-au
dintre foştii deţinuţi politici din Exil, a reprodus şi inventat comploturi unde s-au
reconstituit din memorie câteva sute de poezii pe care, cu dat sentinţe de condamare la
pasiunea unui bijutier le-a cizelat, le-a şters patina vremii moarte”, mărturiseşte autorul
care se aşternuse deasupra lor şi le-a publicat în anul care, în anul 1996 a publicat la
1982 la Editura „Cuvântul Românesc” din Hamilton, Bucureşti volumul
redându-le tezaurului naţional. „Avanghipsiri”, în traducere
„Privelişti”, la lansarea căruia a
Volumul intitulat „POEZII DIN ÎNCHISORI”, este o
asistat personal.
monumentală culegere de poeme scrise de autori
cunoscuţi sau anonimi care au trecut prin universul După sosirea în Statele
concetraţionar din România, în frunte cu Radu Gyr şi Unite poetul Zahu Pană şi-a
reamintit şi a respectat cu
stricteţe convenţia stabilită în
detenţie de foştii deţinuţi
politici care hotărâseră ca acel
care va scăpa în lumea liberă să
publice tot ce îşi aminteşte
despre regimul de exterminare
practicat în închisorile şi
lagărele de muncă din
România, precum şi creaţiile
literare concepute „în anii grei
de regim celular, când timpul se
scurgea între rugăciune şi
Nichifor Cainic „Acest volum de versuri culese de pe poezie”, cum menţionează el în
ogorul însângerat al închisorilor româneşti, dau socoteală Nota asupra ediţiei la volumul
de realitatea cea mai cumplită pe care fiinţa omenească a „POEZII DIN ÎNCHISORI”. Ca
trăit-o vreodată”, după cum precizează în Prefaţă publicist a semnat în Cuvântul
scriitorul Vintilă Horia. Referitor la aceasta perioadă, Românesc multe biografii ale
cercetătoarea spaniolă de origine română Silvia Marcu a unor eroi sau luptători din
scris că este „Cel mai trist şi mai sumbru capitol al rezistenţă aticomunistă care au
istoriei contemporane române”. Cartea a fost tradusă şi luat calea eternităţii. Era un
în limba engleză şi publicată în Statele Unite de Prinţesa orator desăvârşit. În anul 1999
Ileana a României. În anul 1989, anul în care se a conferenţiat în Sala Dalles din
desăvârşea revolta tinerilor în ţara noastră, revoltă care a Bucureşti unde a fost aplaudat
dus în final la prăbuşirea comunismului, Zahu Pană a în picioare minute în şir.
scos de sub tipar volumul lui de poezii originale intitulat Conferinţele pe care le ţinea în
„Cu acul pe săpun”, titlu care sugerează modul în care cadrul Simpozioanelor estivale
erau scrise în detenţie poeziile, deoarece, „pentru un de la Câmpul Românesc
petec de hârtie de mărimea unei foiţe de ţigare erai penetrau adânc în conştiinţa
maltratat şi ţinut zile întregi dezbrăcat în celula neagră, ascultătorilor care îl urmăreau
8

eseu
captivaţi de vraja pe care o degaja în jurul său, ca un De curând aceştia au cerut ca în
catalizator al energiilor spirituale. Când lua microfonul în Parlamentul Românei să li se
mână, rămâneai fascinat datorită lirismului ce plutea în rezerve locuri cum au şi alte
atmosferă când relata viaţa şi poezia închisorilor, pe care minorităţi naţionale.
le cunoştea foarte bine, deoarece petrecuse el însuşi 13 Într-un studiu intitulat
ani din tinereţea sa şi suferise alături de mulţi dintre „LIMBĂ SAU DIALECT”, Zahu
autorii lor, la Jilava, la Ocnele Mari, la Aiud, în mina Pană face următoarea
Cavnic şi la Canalul Morţii. Poseda un vast univers al menţiune: „Toate studiile
cunoaşterii, eleganţa în tratarea subiectelor alese şi un lingvistice atestate de Academia
magnetism personal aparte. Am avut prilejul să-l Română – şi însuşite de forurile
ascultăm, soţia mea şi cu mine, în câteva rânduri pe aleile lingvistice internaţionale – au
umbroase ale acestei pitoreşti oaze de pace şi linişte stabilit că vorbirea aromânilor,
spirituală. Erau adevărate prelegeri ţinute ca într-un sau macedo-românilor, este un
amfiteatru în faţa a doi auditori care îl urmăreau cu dialect al limbii române, al
evlavie, într-o lume ce părea desprinsă de realitate, doilea ca importanţă, după
departe de jungla primitivismului şi instinctelor primare dialectul daco-roman, pe
care se desfăşurau la mare distanţă, acolo unde structura căruia s-a format
luptaserăm să făurim o lume mai dreaptă şi mai bună şi
unde visele noastre au fost în mod brutal spulberate.
I-am respectat convingerile naţional-creştine şi mi-a
respectat convingerile mele creştin-democrate. Aici, în
acest loc mirific unde vin an de an români din toate
colţurile lumii s-a născut marea noastră prietenie.
Analist politic de mare finete, Zahu Pană a identificat şi
condamnat în termeni duri, factorii implicaţi în
prăbuşirea economică, socială, politică şi morală a
României, militând pentru o reformă radicală a
societăţii din „Cea mai iubită dintre ţări, căreia „i-a
jertfit toţi anii tinereţii”, cum mărturiseşte într-o poezie
concepută în închisoare...
Dârz şi neînfricat, nu şi-a renegat niciodată crezul limba română, înaintea
politic şi nici credinţa în Dumnezeu. Cei care l-au dialectelor megleno-roman şi
cunoscut îndeaproape mi-au mărturisit ca una din marile istro-roman.” Cunoscător al
lui calităţi consta în faptul că ştia să ierte. Profund istoriei moderne a României, în
religios i-a iertat pe acei câţiva care, incomodaţi de articolul intitulat
statura lui morală, la înălţimea căreia nu au putut ajunge, „CADRILATER”, el răspunde
l-au denigrat. El a trecut însă cu zâmbetul pe buze peste celor care consideră acest
toate aceste vicisitudini cărora nu le-a dat importanţă. teritoriu o anexiune obţinută în
Personalitate complexă, Zahu Pană a intreprins anul 1913, menţionând
temeinice studii istorico-lingvistice cu privire la dialectul precizările istoricului Vasile
vorbit de populaţia de origine română cunoscută sub Pârvan în acest sens: „Cu mult
numele de aromâni, din rândul cărora îşi trăgea obârşia. înainte ca Dacii din Dacia să se
Bine documentat, el a combătut cu argumente ştiinţifice facă români, Dacii din
care reflectau realitatea obiectivă, afirmaţiile unor Dobrogea au început să
conaţionali care considerau această populaţie drept o vorbească latineşte”. În
naţionalitate cu identitate proprie, o minoritate etnică. susţinerea teoriei sale, Zahu
Pană preia următorul pasaj
9

eseu
dintrun articol al lui Simion Mehendinţi: „În 1878 când întunericul din celulă. La Aiud
s-au tras hotarele Dobrogei Noi – afară de Turci în cetăţi i-a ascultat Zahu Pană celebrele
şi în ţinutul Deliormanului – pe amândouă malurile poeme compuse în detenţie,
Dunării se auzea numai limba românească... Bălcescu – poeme transmise prin alfabetul
ca unul care călcase mai tot pământul românesc şi morse de la celulă la celulă şi a
cunoştea nu din cărţi, ci din vedere poporul românesc – memorizat o mare parte dintre
trecând spre Constantinopole, întreba cu mirare: unde-s ele. Primul capitol din Volumul
Bulgarii? Iar Carol I mărturiseşte ca până la Plevna n-a „POEZII DIN ÎNCHISORI”,
vorbit cu localnicii altfel decât româneşte.” Putem afirma intitulat „Ctitorii”, este dedicat
că Istoria Românilor din Patrie şi din afara ei, a fost a creaţiilor lirice scrise în
doua mare pasiune a lui Zahu Pană. detenţie de Radu Gyr şi
Poezia, marea lui pasiune, căreia i-a închinat cea Nichifor Crainic.
mai mare parte a vieţii, era, după cum mărturiseşte în Acesta a fost Zahu Pană.
prefaţa volumului „Poezii din Închisori”, „cel mai După o viaţa pusă în slujba
puternic sprjin moral al celor închişi”. Unul dintre poeţii dragostei de Neam şi Ţară şi
pe care i-a venerat, după Eminescu, a fost Radu Gyr din marei lui pasiuni, literatura,
creaţia căruia a publicat în acest volum 60 dintre poeziile acest „prinţ al poeziei”, cum a
fost numit de contemporani, s-a
stins din viaţă în anul 2001 în
plină activitate creatoare,
lăsând în urma lui un gol imens
şi regretele celor care l-au
cunoscut şi au apreciat
demnitatea, talentul şi vasta lui
erudiţie. Avea în proiect să scrie
un al doilea volum de poezii din
închisori dar timpul nu a mai
avut răbdare şi nu l-a mai
Nicolae Dima si Zahu Pană - miting de protest impotriva
anexarii Basarabiei, New York, 1979
aşteptat. Fără aportul şi
prezenţa lui nimeni nu s-a mai
compuse de el în detenţie. încumetat să redeschidă acest
Cu puţin timp înaintea trecerii lui în eternitate, capitol al poeziilor concepute în
Zahu Pană a publicat o excepţională biografie a temniţele din România,
mentorului său spiritual, poetul Radu Gyr, căruia i-a fost proiectul rămânând o altă
dat „să urce povara geniului său spre cele mai grele trepte dorinţă a lui nerealizată. Din
spre înălţare”, cum scrie el la începutul articolului. Pe fericire, dragostea şi pasiunea
acest poet, care, „de la Eminescu încoace nici un altul n-a lui pentru poezie au fost
fost mai cunoscut şi n-a avut un destin mai tragic”, a avut transmise unui alt membru al
şansa să-l întâlnească în temniţa de la Aiud, unde Zahu familiei sale, poeta Florica
fusese trimis disciplinar de la Canal. Radu Gyr, bolnav, Batu-Ichim, care i-a preluat
era internat în secţia TBC, dar se întâlneau în timpul ştafeta, purtându-i flacăra spre
pauzei „de aer” şi schimbau impresii legate de pasiunea Constelaţia Lirei, acolo unde
lor comună pentru poezie şi despre viaţa din linia întâi a Zahu Pană şi-a ancorat corabia
frontului răsăritean unde fuseseră trimişi amândoi viselor...
pentru aşa zisa „reabilitare”. În temniţa de la Aiud l-au Ottawa
regăsit amândoi pe Dumnezeu şi pe Mântuitorul nostru
10 Iisus Christos care le-a adus o rază de lumină în

eseu
Carmen Melania Munteanu Fără oameni nu exiști!

Totul se face cu oameni!
Cu oameni buni, răi,
Gânduri printre rânduri... caractere diferite... (Pădure
fără uscaturi nu există... pe tot
globul!)...
De multă vreme am în minte o idee: să împărtășesc
Vă sunt aici... virtual...
cu voi din experiența mea... de om, de femeie, de mamă,
fiecare mă percepeți cum
fostă soție/iubită...
vreți... după poze... (fotogenică
Am scris puțin... însă... am șters totul... speriată de sau nu... sunt eu), după poezii
gândul: cui îi pasă de ceea am fost/sunt/voi fi... și, mai (sau idei... ce or fi ele..), după
ales, de întrebarea: e bine să mă pun... pe tapet? citate (mai fur și eu pe unii)...
Ei bine... azi am decis: dacă mă dau vouă cu Am peste 3.500 de
sufletul... mă primiți sau... nu, dacă sunt de luat în râs... prieteni virtuali în listă... cu o
atunci... haideți să râdem împreună... însă m-aș bucura „mână bună” dintre ei am
să pot veni în ajutorul cuiva... ca o lecție de viață. vorbit în privat, cu o „mână
Sunt OM, am trecut prin multe încercări, vrute, muuult mai mică” m-am
nevrute și, unele, dacă nu... majoritatea... dureroase, auzit...
triste, care m-au marcat...
Am căzut (moral, psihic, fizic), m-am ridicat, m-
am scuturat... și am mers mai departe...
De ce?
Chiar? Oare... de ce?
Au fost momente în care mi-am zis... gata, până
aici mi-a fost! Dar...
Off, Doamne, nu vreau să fac blasfemie în zi de
sărbătoare, dar dacă aș putea să am puterea Ta... aș
pune în mine, în viața mea puțină liniște... nimic
altceva!
De mică am pierdut ființe dragi... În continuare
pierd... ființe, lucruri... putere, mă pierd chiar și pe
mine, uneori...
Minune sau... destin... totuși, pe mine mă regăsesc, Ce constat?
mai greu sau mai ușor... Oameni dragi, suntem
Poate moștenesc un caracter puternic... REALI!!!!
De mică am visat să lucrez cu copiii... am iubit EU MĂ BUCUR!
copiii fiind copil... Nu știu cât vă bucur eu pe
Am primit, în schimb, oameni... adulți, cu care e voi... dar... prezența voastră în
greu să lucrezi... indiferent de domeniu... Dar... firea „casa mea” virtuală îmi face
mea sau... un „ceva” m-a lipit de ei... bine...
Fiind de ceva vreme în Germania am învățat un Nu am putere... voință aș
lucru... nemțesc: să nu porți grija caprei vecinului... avea... să ajut pe toată lumea...
chiar dacă e mai grasă decât a ta! Dacă... Dumnezeu,
În România... totul se rezumă la grija celuilalt, destinul, soarta... „ceva” mă
bârfa e în floare, invidia e la ea acasă... întărește să mă ajut, la rândul
Căsătorită fiind am fost marginalizată... „ferită” de meu vreau să ajut mai departe.
oameni... Sunt... uneori, cu sufletul
Acum, singură fiind, între străini... am adunat în frânt, simt cum mă inundă
jurul meu oamenii... toate apele negre... (chiar și
acum mă simt puțin în apă 11

eseu
tulbure)... Zilele trecute era să dau foc casei... mdaa... Hm... cândva îmi plăceau
noroc cu sistemul de alarmă ... care m-a „răcorit”... aceste cifre...
Alteori radiez de fericire fără motiv... În timp, încet-încet mă
Pun muzica la maxim si râd, dansez singură... până pun pe gânduri... chiar îmi
vor veni nemții peste mine... căci ei sunt ca și... morți... displac... îmi dau senzația de...
nu se fac simțiți... ceva negativ, parcă ar fi legat
Am idei, am păreri, am dorințe... nu am puteri! de mine o Karmă la care
strâmb nițel din nas...
Poate prin asta mă simt... OM!
Cifrele care ne marchează
O CLIPĂ M-AȘ VREA... O PUTERE SĂ SCHIMB
anumite date din viață pot fi,
LUMEA!
oare, decisive destinului pe
Vă mulțumesc din suflet pentru că îmi sunteți... care îl primim... de Acolo... de
restul... să fie/fim cum o fi dat de „Undeva” sau de undeva?
„Ceva/Cineva”!
Nu mă pricep, deși mi-aș
fi dorit să mă descâlcesc la
Se spune că ne naștem cu un destin deja stabilit, cu unele semne de întrebare.
o karmă pe care trebuie să o urmăm și, chiar dacă ne-am Se mai spune sau mi s-a
da de... ceasul morții, tot nu putem să schimbăm ceva... spus că aș trage nu știu ce
Mă întreb adeseori cât este de adevărat... chiar păcate din... neam, că în nu
știu care viață anterioară am
fost CEVA, iar acum plătesc
anumite greșeli făcute atunci...
sau... și această teorie,
mentalitate sau ce o fi... mă
șochează spre... amuzament:
cică mi-aș fi dorit eu, la
naștere, destinul primit...
Să fim serioși!
Dacă ni s-ar permite să ne
dorim un destin... cine ar visa
să se nască spre a... suferi!?!
Eu aș fi visat la... liniște
sper să fie ceva omis din această teorie... Spre exemplu: sufletească și armonie, chiar
că prin auto-convingere putem schimba macazul în așa având un simplu... cort, nu
fel încât trenul în care am urcat la naștere să aibă palate...
destinația dorită, indiferent cât de abrupt este traseul Ai fi visat tu... omule, să
parcurs, indiferent cât de mult ne zguduie șinele... ai un trai cu... „tunuri”, cu
șubrezite de timp... „surprize” triste?
Mă iau exemplu pe mine, că... de!?... nu ar fi Să medităm împreună...
politicos să te pun sub lupă pe tine, cititorule... Nu că poate o dăm de capăt în
mi-ar fi imposibil, dar... pe mine mă cunosc cel mai legătură cu... ce e OMUL sau,
bine... mai bine zis, ce e un...
Așa că... examinându-mă ce văd? DESTIN!?
Un trup (nu contează cum e conturat), o minte DACĂ AFLAȚI
(ehh, atâta câtă este), o inimă (cam peticită, la propriu, RĂSPUNSUL ÎNAINTEA
de medicii de la Fundeni)... toate adunate... fac un MEA... VĂ ROG SĂ BATEȚI ȘI
întreg: un destin, o soartă. LA UȘA SUFLETULUI MEU...
Mă uit îndărăt... cam prin 1975... Dar să bateți încet, la cât este
de speriat de viață e posibil
Ciudată zi de naștere... mai bine zis... numerologic
să... facă „Poc!”
12
vorbind: 12.12.1975 (7+5=12).

eseu
MULȚUMESC! La noi în țară... femeia de
serviciu trebuie să urle un salut
Cui nu i s-a întâmplat, măcar o dată în viață, să pentru a fi auzită de cadrele
spună „Eu nu voi face lucrul ăsta niciodată!”... dar s-a medicale... chiar rămânând
pomenit făcându-l? fără răspuns la salut.
Eu recunosc cu mâna pe inimă că o tot ţin în Asta îmi place la nemți...
această afirmație ferm convinsă că... o şi respect. şi aș fi bucuroasă să aud că se
întâmplă şi la noi: munca e
„Niciodată nu voi fi mireasă iarna!”. Serios? Am
apreciată, nu meseria... munca
fost o mireasă zgribulită... ciufulită de o ninsoare ca în
cinstită, loialitatea şi bunul
povești... (exact cum nu îmi place mie... din cauza
simț!
frigului)
Când lucram la birou... în
„Niciodată nu voi lucra cu oamenii, ci numai cu
anumite zile (când mă trăznea
copiii!”... Chiar de așa ceva nu am avut parte... Am fost
vreo... supărare) mă închideam
înconjurată numai de oameni... în cele... câteva locuri de
în toaletă... şi dacă dura câteva
muncă, în România, cât şi în Germania...
minute până să ies... colegele
„Niciodată nu voi pleca din țara mea, sunt știau „Iar a spălat Carmen wc-
patrioată!”... Am scăpat patriotismul printre degete ul!”
când mi-a venit... momentul să plec... (motivele,
circumstanțele să rămână private)
„Niciodată nu voi avea mai mult decât un
bărbat!”... Așa a fost până la divorț... apoi... știu eu...
Cu așa ceva nu șochez pe nimeni şi nu îmi e rușine
cu/de mine... mă cunosc...
„Niciodată nu voi lucra cu oamenii bolnavi, să nu
mă îmbolnăvesc de inimă... rea (de milă)”... Eheee,
fără jenă sau rușine recunosc că... mopul mă conduce
(sunt momente când îl conduc eu... în zilele în care nu
mai simt oboseala fizică)... între paturile oamenilor
bolnavi, unii muribunzi, alții... gata plecați în „locul
luminat şi plin de verdeață”...
Îți este rușine să mă ai în listă... știind că mâna
care scrie acum... din nou... baliverne... spală wc-uri?
Nicio problemă!
Ieșirea e liberă... block me! Eu nu mă supăr! Mă... calma!
Zilele trecute, vorbind cu o doamnă româncă... am Şi, uite așa, a zis
fost rugată să nu o dau de gol... acasă că ea face menaj în Dumnezeu: „Trebuie să te
străinătate... calmezi... definitiv: vei spăla
Vai, dar cum aș putea?! zilnic wc-uri... Când te voi şti
calmată total... poate îți dau
Nu o pot face... de râs că muncește cinstit...
din nou pixul în mână... „
Dacă făcea ceva... dezonorabil... poate m-ar fi
În Germania, la hotel şi la
mâncat... limba...
spital... .am avut zile destule să
Oare este atât de rușinos să muncești? mă calmez...
Am plecat de la... pix şi cafeaua pe birou... am Se simte calmul din
ajuns la mop şi cârpe... Asta va mai dura puțin... până mine?
voi vorbi foarte bine urâta asta de... limbă germană...
Dacă da, atunci... sunt pe
Din prima zi de muncă în spital m-a mirat, în mod drumul bun!
plăcut, faptul că... doctorii şi asistentele mă salutau...
primii...
13

poezie
poezie 13-18
ninge cu ninsoare de februarie
Roman T. Florin
şi cu adverbe de timp în avarie...
Fulgi şi cuvinte de Făurar Nu ştiu ce să mă mai fac,

am încercat cu simple pastile, cu
Cu un poem greu prins la brâu, pasteluri,
ca cu o piatră de râu, am încercat şi cu antibiotice,
într-o seară târzie, liniştită, şi cu antidepresive, şi cu minulesciene,
precum umbra unui vultur în zbor dar mi-am revenit puţin
întinsă pe o jumătate de planetă, abia atunci când am avut ideea
sar înainte, (amintindu-mi de Avraam,
mă arunc printre cuvinte... cu „A” şi cu doi de „a” -
cel care l-a descoperit
Afară ninge cu ninsoare de cerb... pe Dumnezeul cel adevărat
dintre atâţia zei)
de a-l scrie pe Eminescu
cu „E” şi cu doi de „e” -
Emineescu (cel care a descoperit
Limba română cea adevărată
dintre atâtea cuvinte).
Afară ninge cu fulgi albi, imaculaţi,

adevăraţi,
cu subiecte, cu predicate,
cu oameni iertaţi de păcate,
iar eu m-am vindecat
Îmi vine să mă scutur pe drumul de întoarcere
de acest februarie respingător de la Sfânta Taină a Spovedaniei,
însă cuvintele hibernale mă apasă primind canon să-l scriu
cu o presiune nemaiîntâlnită, de-acum înainte
cel puţin de mine nemaicunoscută; pe Eminescu cu „E” şi cu doi de „e” –
mai ales substantivele îngheţate Emineescu,
sub formă de ţurţuri şi să alcătuiesc în continuare poezii
mă împung în amintiri, în nostalgii, care la prima vedere par a fi desuete,
îmi provoacă vertij în poezii, perimate, afectate de uzură,
mă strâng de mâini, de metafore, de mijloc, precum Sfânta Scriptură.
nu-mi dau pace deloc.
Şi afară ninge,
14

poezie
Aurelia AlbAtros fără chibzuință

între două
Ninge minuni chiar și nouă
lumi
una reală
Va ninge
și celelalte
cu glasuri
păstrate
dalbe ploi
în umbră
cu o tematică
Confortul
precisă
este minunat
printre definiții
iar ninsoarea
fel și fel
lacrimă
vom inventa
în șoaptă
formula
și vom afla
minune ce
se respiră
într-un colind
învăluind
sufletul
în sărbători
Între noi
timpul pare
o îmbrățișare
și iubirea
o mănușă
și peste toate
la final
ninge cât va fi
Dumnezeu
să ne coste
Și dacă
Și va veni
ninsoarea clipa
nu încetinește ce începe
și lumea
cu mine
fără de minuni cu tine
rămâne iar zborul
poate
spre mâine
vom ajunge
ne va crește
internați aripa
și la nebuni fiecărei minuni!...
Trăim
15

poezie
Nicoleta Mija
Iernile de odinioară
O noapte de iarnă, o zi, fulgii de

Îmi lipesc nasul, ca altă dată, de geamul îngheţat,
zăpadă strălucesc,
Îmi place când ninge, mai am multe de colorat,
Zboară peste noi într-un dans
Valuri albe de fulgi, dau navală, mă zăpăcesc,
Crengile sunt încărcate de zăpadă, rău troznesc. îngheţat, atât de zburlesc,
Crivăţul mătură totul, aşa este la
Viscoleşte din ce în ce mai mult,vântul e turbat, noi în marea câmpie,
Îl ascult ce-mi spune, se crede şi el ca alţii împărat, Îmi place iarna îngheţată, ascult
E iarnă, e ger, vânturile sunt îngheţate, zgomotoase, cum cântă a ei vijelie.
Drumurile blocate, multe vise sunt de el sunt întoarse.
Privesc bradul meu alb, mai bag
câteva lemne în sobă,
Ninge, îmi place când ninge,
mai stăm puţin de vorbă,
Gerul, la geamul îngeţat,
asteaptă şi parcă se opreşte,
Vede în sobă focul, dansează
prin casa toată, străluceşte.
Ninge, ninge, troieneşti tu

vântule peste câmpurile multe,
Nu vrea visele şi rugăminţele
copacilor albi să asculte.
Pe lângă geam s-au strâns îngheţate, albe mărgele, Aşa au fost mereu iernile mele
Geamul îmi spune o poveste, sunt toate ale tale. de demult, de odinioară,
Cîteva zile sau luni pot fi admirate, chiar purtate,
Poate au mai dispărut, dar eu nu
Numai de o raza de Soare pot fi mereu alungate.
le văd venind prima oară.
Noaptea, ziua, ninsoarea este veselă, nu se opreşte,

Este frig, se întunecă încet,
Printre copacii înzăpeziţi, peste noi iar viscoleşte,
vântul tot mai rău este supărat,
Sunt trişti, îngheţaţi, aşa de săraci par, când sunt goi,
Nu vrea să se oprească, mai are
Acoperiţi de mii de fulgi de zăpadă reci şi moi.
multe zile şi nopţi de vânat.
Strigă la noi, este frumoasă, nu
Vântul loveşte tare, fulgii sunt singuri acum pe stradă,
Aleargă bucuroşi, aduc un mare potop de zăpadă. vrea să fie de noi abandonată,
E frig cumplit, stelele se ascund , nu vor să se arate, Aşa este ea albă, frumoasă,
16 Stau la căldură, mai dau încă o pagină într-o carte. veselă, luminoasă, înfrigurată.

poezie
Constantin Mîndruţă
Copacul Doar iubind
Eu nu vreau să fiu copacul Că iubirea noastră-i mare,

Cel înalt, cu frunze-n vânt, Inima nu ne mai minte,
Cu picioare pe pământ, N-o măsoară în cuvinte
Mai bine să fiu săracul. Şi-orice rău are uitare.
Că te amăgeşte dracul, Uitarea e răzbunare,

Dacă n-ai nici un cuvânt, Ea poate să ne alinte,
Eu nu vreau să fiu copacul Că iubirea noastră-i mare,
Cel înalt, cu frunze-n vânt. Inima nu ne mai minte.
Pot cu gândul să m-avânt

Şi să văd mai altfel veacul,
S-o găsi prostiei leacul,
Că la umbră proşti mai sunt,
Eu nu vreau să fiu copacul.
Cu iubire
Când faci o primă greşeală

Prinzi gust pentru următoarea,
Te prind zilele-n vâltoarea
Băgată-n aceeaşi oală.
Pentru inimă şi minte
Doar iubind găsim iertare,
Că iubirea e o boală
În suflet nimic nu doare,
Şi simţi în suflet strânsoarea,
Aşa că luaţi aminte:
Faci cu inima prinsoarea
Pe un dor care te-nşeală.
Iubirea noastră e mare!
Tu, iubito, nu fii tristă,

Sărutarea-i optimistă
Şi mai dulce decât mierea,
Cât putem fi împreună,

Amară nu e nici fierea
Şi iubind, ne merge strună!
17

poezie
Gabriela Mimi Boroianu ca o dăruire a ființei

înflorind de plăcere
femeia cu ochii de viscol trandafirul roșu al buzelor
femeia cu părul de
îmi urcase ca gheața pe vene în sus foc
și îmi paralizase toată voința
iar sufletul meu de bărbat
începuse să ardă noaptea se așeza
cu flacără albastră peste tăcerea pădurii
ca lumina ce reflectă pe luciul apei zăpada zâmbea
și mă dezintegram cu fiecare fulg
ca fulgii de cenușă lunii
în vântul iernii atât de rotundă
de albă
de nesimțitoare
numai ea și părul ei
luminau ca un foc de tabără
inima mea
și mă încălzea
și mă fierbea
ca pe un ibric de ceai
uitat pe foc
ca să mă aștern apoi iarna își pierduse timpul

covor de nea la picioarele ei cu mine
nimic nu mă mai putea întoarce
o simțeam în mine din nebunia în care alunecam
mai mult decât mă simțeam pe mine
și mă coboram în ea undeva sub luminile unui brad
ca primăvara pe dealuri o chitara își înalța acordurile
de parcă voiam să prind rădăcini ca o invitație
în sufletul ei sălbatic o parte din mine cânta
o parte plângea
și o cuprindeam
cu tot anotimpul nașterii mele numai femeia cu părul de foc
încercând s-o absorb nu se dezlipea niciodată
fulg de nea de gândul meu
18 topindu-se lacrimă în palma mea
poezie
Anişoara Iordache frica își pierde conturul

în leacul unui tainic descântec:
ceas singuratic ieşi din ungherele disperării
dispari din calea neprihăniţilor
ceas singuratic cu puritatea şi frumuseţea ta din
sorbind Rai
din şuierăturile plecărilor să ne dezmierzi
sosirilor leviathanule
încă o toamnă
risipește amărăciunile să ne bucurăm
ca pe niște frunze de bogăția
revărsată din mila Domnului
întoarcere
spre izvoarele tămăduitoare
ale cuvântului
sămânța unui gând bun
germinează-n
inimă
ceva din sclipirea liniștită

a acestei dimineți
din dulceața strugurilor
din fluierăturile abia auzite ale greierului
îmi dau de veste
că daru-i multiplicat
peste cetate peste noi
un dor necuprins frigul și egoismul
de-ntâlniri să nu ne cotropească sufletul
valuri înalță deasupra stâncilor te aștept dragă prietene
trufia la o cafea
azvârlind-o apoi în abisul tăcerilor fără vreo lacrimă pe obraz
relaxaţi să privim
mângâietorul zborul cocorilor
dangăt de clopot al frunzelor
răpește sufletul trecerea clipelor
în al treilea cer 19

poezie
Nicu Doftoreanu Dar apare o problemă

Ce ridică o dilemă
Despre care nu se-nvață!
Tangou de clamat iubirea Nimeni, nu-ți dă o povață,
Care practic să te-ndemne
Motto: Să cauți ce vrea să-nsemne,
Cum te poți elibera
Suntem doi poli în margine de timp,
Fără-n urm-a te uita!
Se scurge-n minutare așteptarea
Nu-ți poți ocoli destinul
Renaștere – Marioara Nedea Simple Fantezii –
Doar mimând,
Editura Absolut 2016
acesta-i chinul!
Toți au suferit pe rând…
Când iubirea-i doar clamată
Când au avut acest gând!
Dispare ca secerată
De la prima încercare
Lăsând dorul la-ntâmplare! Tangoul mândriei
Să nu uitaţi:
NOI NE NUMIM ROMÂNI!
Urmaşi-acelor oameni care
purtau în inimi LIBERTATEA!
Scoborâtori-acelora care-au cioplit,
Încă din vremea Dacilor,
În ramuri de Carpaţi
DREPTATEA!
Să nu uitaţi :
NOI NE SUNTEM STĂPÂNI!
Nu am răbdat şi nu răbdăm,
Când iubirea-i doar clamată Ca mâini strãine-a ne cuprinde!
Fără scop viața-i lăsată Acelor ce-au încercat
Pe mâna celor mai triști! Noi de departe le-am strigat-o răspicat:
Oare suntem masochiști… „Duşmăniţi veţi fi de toate
Pretinzând că a iubi Făr-a prinde chiar de veste “
înseamnă a suferi Nu încercaţi ceva ce nu se poate!
Și că trebui’ să găsești
o cale să te ferești?! Să nu uitaţi :
CU TOŢII AM LUAT PARTE
Când iubirea-i doar clamată la dărâmarea eşafodului pe care,...
Nu simți viaț-adevărată! Poate aţi auzit,
Numai supraviețuiești, Au fost cîndva necontenit decapitate
Niciodată… nu trăiești! Speranţele unor întregi popoare
Ești un simplu condamnat
Ispășind acest păcat! Deci nu uitaţi:
Repede te plictisești NOI NE NUMIM ROMÂNI!
20 Urgent vrând s-o părăsești!?
interviu
cafeneaua cu peniţe 19-23 (dezbateri) interviuri
Vedeam doar spatele oamenilor
Lenuş Lungu maturi şi nu aveam decât
gândul de a ajunge mare, să nu
Interviu cu scriitorul Dumitru fiu oprit, încorsetat, deranjat de
Dănăilă nimeni şi de nimic. Acum e
invers, m-aş întoarce cu plăcere
la anii de atunci, care mi-au
1. Ce ne puteţi spune despre dumneavoastră
legănat visele, mi-au deschis
şi activitatea literară?
fereastra spre viaţă sănătoasă,
M-am născut în anul 1942, în comuna Pietroasele, nealterată de relele care existau
judeţul Buzău. Sunt absolvent al Facultăţii de ziaristică, şi în acele vremuri, ca
Bucureşti, 1974. Încă înainte de a merge la şcoală, am întotdeauna, în societate.
început să citesc litere din titlurile articolelor de ziar,
2. Cum este „să pictezi
apoi, mai târziu, întrebările din interviuri, culese cu
cuvintele” ca scriitor?
aldine şi, după un alt timp, curiozitatea m-a făcut să aflu
Am o părere mai veche,
şi răspunsurile. Articolele de ziar şi îndrăgirea limbii
române de la dascălii mei m-au orientat spre ziaristică.
Am fost redactor la cunoscutul cotidian „Viaţa
Buzăului”, devenit, după revoluţie, „Opinia”, la care am
fost secretar de redacţie şi am lucrat la mai toate ziarele
apărute în judeţul Buzău în perioada postrevoluţionară.
Pasul spre literatură, firesc la mulţi dintre ziarişti, l-am
făcut abia după ce am ieşit la pensie, nu neapărat
pentru că aveam timp liber, ci pentru că abia atunci am
considerat eu că acumulasem destul pentru a povesti şi
altora secvenţe de viaţă interesante. Am trecut peste
proza scurtă şi am atacat direct romanul, primul având
tentă autobiografică. Al doilea a fost o reluare a temei
din primul, au urmat apoi anul şi romanul. Am publicat neschimbată până astăzi, că
până acum şapte romane, alte două se află în tipografie şi scriitor eşti abia atunci când
vor apărea în curând şi lucrez la în prezent la al zecelea opera ta este studiată la şcoală.
roman. Până la sfârşitul anului, voi avea gata pentru tipar Scriitorii studiaţi astfel mi-au
un volum de versuri şi o carte de critică literară. rămas mai mult la suflet decât
Amintirile care mi s-au imprimat cel mai puternic alţii pe care i-am citit de unul
în suflet sunt cele legate de copilărie şi de anii de şcoală. singur. La „pictura” despre care
Atunci s-a construit baza sufletească, baza mea de om. Ce vorbiţi, pot spune că am tras o
a urmat au fost adăugiri aşezate pe o bună întemeiere. linie abia parceptibilă prin clasa
Sufletul s-a înălţat pe modelele cărora le voi păstra mereu a patra, când am scris o
recunoştinţă, părinţii, învăţătorul şi apoi profesorii mei. compunere despre primăvară.
Ei mi-au pus la îndemână elementele definitorii ale Tatăl meu, care scria poezie,
omului educat în spiritul adevărului, cinstei, dreptăţii, fără să publice, fiind prea
demnităţii umane. Am învăţat atunci cum să-mi câştig modest, m-a ridicat în braţe, m-
bucata de pâine. Mă sculam dimineaţa, înainte de a a strâns cu putere la piept şi a
merge la şcoală şi stăteam la coadă la pâine pe cartelă. şoptit cu ochii înlăcrimaţi 21

interviu
„Bravo, băiete!” Era primul semn că aş avea ceva Plutesc şi eu, ca atâţia
înzestrare. Au fost şi altele, dar confirmarea a venit abia alţii, pe valurile literare de
după ce am publicat, la vârstă înaintată, primul roman. astăzi cu părerea de rău că se
Scrisul nu e uşor, se ştie, dar nu e o corvoadă, este, citeşte mai puţin, dar şi cu
înainte de toate, o plăcere. Nu ştiu plăcere mai înaltă încredea că în viitor cartea,
decât aceea de a pune punct final unei creaţii literare. O indiferent în ce formă va
egalează doar cuvintele de apreciere venite de la critici şi apărea, va fi mai mult căutată.
mai ales de la cititori. Plutesc liniştit, fără să mă
Fixarea asupra unei idei, a temei pe care doresc să o intereseze confruntările de idei
dezvolt reprezintă pentru mine perioada cea mai dificilă a dintre găştile literare, cu gândul
elaborării unui produs scriitoricesc. În timp ce aleg spre cititor, singurul pe care îmi
subiectul, am în vedere, între altele: să fie de actualitate, place să-l slujesc prin scrisul
să cuprindă o problematică de larg interes, să capteze un meu. Scrisul îmi face plăcere, e
număr cât mai mare de cititori, să nu fie arid, plat, ci să un fel de terapie împotriva
emoționeze, să nu distoneze cu ceea ce se face corect relelor de tot felul care cuprind
societatea, oamenii. Scrisul
meu cuprinde secvenţe de viaţă
care sper să intereseze
generaţiile viitoare, dornice,
poate, să ştie cum am trăit, ce
am gândit, ce am întreprins noi
pentru mai bine, mai frumos,
pentru dreptate şi adevăr.
4. Cum vi se pare că
este primită poezia de
cititori? Dar proza?
În situaţia actuală, când se
astăzi în literatură, să fie durabil în timp. În câteva citeşte mai puţin, ca urmare a
cuvinte, aș spune că alegerea temei viitorului roman apariţiei şi proliferării unor
începe odată cu primele pagini ale celui aflat în lucru. Pe mijloace moderne de informare
fluxul naraţiunii, mă gândesc şi la tema viitorului roman. în masă, care permit un acces
rapid la informaţie, când
3. Cum vă simţiţi pe valurile literaturii?
suntem din ce în ce mai presaţi
Valurile pe care le face literatura astăzi nu mai sunt şi apăsaţi de timp, este mai la
cele din trecut, când altfel se promovau valorile şi îndemână să se citească poezie
ajungeau la vârf cele mai recunoscute public. Se scrie şi cred că se citeşte în proporţie
mult şi asta este foarte bine, dar calitatea produsului mai mare decât proza. Numai
literar a scăzut, vârfurile fiind stabilite în multe cazuri pe faptul că poezia actuală,
criterii politice. Asemenea clasamente nu vor rezista modernă şi postmodernistă,
timpului, judecătorul suprem, care va cerne fără milă şi este acceptată şi înţeleasă doar
va scoate la lumină numai ce este durabil, recunoscut de o mică parte dintre cititori
unanim. face ca procentul să nu fie mai
mare. Proza, pentru că necesită
22

interviu
mai mult timp, se citeşte mai puţin, dar are o importantă trebuie neglijată critica literară
contribuţie la dezvoltarea intelectuală a omului, la competentă, care poate
formarea de caractere. În ce mă priveşte, m-am adaptat influenţa mult creaţia literară.
situaţiei acuale prin reducerea dimensiunii romanului la Mă simt dator să mulţumesc
circa două sute de pagini, prin eliminarea în mare parte a din inimă criticilor care au scris
descrierilor şi amănuntelor nesemnificative în favoarea despre cărţile mele, îndeosebi
acţiunii. Mă transpun mereu în situaţia cititorului şi îi cunoscutului critic Ion Roşioru,
subordonez întreaga concepţie a produsului scriitoricesc. care a scris despre toate
5. Ce dorinţe aveţi în privinţa scrierilor romanele mele.
dumneavoastră? 7. Când v-a apărut
Cea mai mare dorinţă a mea, ca a oricărui altul care fiorul poeziei? Dar pentru
scrie, este ca scrisul meu să ajungă la cititor, să răspundă proză ce aţi simţit?
cerinţelor lui şi să îi servească în comportamentul său de Mie mi se spune prozator
toate zilele. Bineânţeles, îmi doresc mult ca romanele sau romancier, calitate în care
mele să străbată timpul şi să se citească peste mulţi ani, nu ar trebui să am niciun raport
în alte epoci, dar acesta este un vis greu de realizat,
fiincă proba timpului o trec doar operele de mare
valoare, unice, inconfundabile, iar eu nu ies cu nimic
din comun. Chiar şi aşa, fără a ieşi din comun, îmi place
să ştiu că, scriind, fac ceea ce trebuie pentru a veni în
ajutorul oamenilor care au nevoie de poveşti de viaţă în
care să se regăsească, din care să înveţe cum să treacă
mai uşor prin existenţa pământeană.
6. Cine este cel mai mare critic al
dumneavoastră?
Cel mai mare critic al meu este cititorul. El este, nu
doar în cazul meu, singurul care poate da un verdict
asupra scrierilor actuale. Părerea lui este, înainte de cu poezia. Am totuşi. La
toate, cea care mă orientează în stabilirea tematicii şi a încheierea unui roman, parcă
ideilor desprinse din realitatea imediată, în alegerea îmi vine câteodată să mai fac şi
faptelor cele mai elocvente, în conturarea personajelor, în altceva decât proză. Fiindcă îmi
modalitatea artistică de derulare a naraţiunii. Scriu cu place poezia, m-am gândit, anul
gândul aplecat spre cel care citeşte, urmărind, în primul trecut, destul de târziu, să
rând, claritatea naraţiunii, în favoarea căreia renunţ la cochetez puţin cu dumneaei.
maniere artistice mai interesante¸ poate, dar mai După ce am publicat, pe
sofisticate. Concizia este o altă cerinţă pe care mi-o Facebook şi în câteva reviste,
impun când scriu, dorind să evit prezentarea de primele poezii şi au fost bine
amănunte plicisitoare. Pentru dinamizarea naraţiunii, primite, am început să scriu
folosesc des dialogul antrenant, frazele scurte, incisive. frecvent măcar o poezie pe
Nimic nu este mai de preţ pentru mine decât să ştiu că i- săptămână. S-au adunat ceva,
am făcut pe plac Măriei-Sale, Cititorul. Judecata lui e pot deja să scot o carte, însă
singura în măsură să dea satisfacţie muncii mele. numai după ce ce voi mai scrie
Menţinând rolul de judecător suprem al citititorului, nu vreo treizeci de poezii, voi face o 23

interviu
selecţie riguroasă şi voi da la o pare balastul. 9. Proza se hrăneşte
Proza este mai aproape de sufletul meu. Ea m-a dintro anumită poezie?
lansat în lumea literară, ei îi mulţumesc dacă astăzi sunt Cum le întreţineţi şi în ce
cât de cât cunoscut printre creatorii de literatură. Proza măsură? Vă bazaţi pe
simt că este apa în care înot precum peştele. Ei îi acord aceste transferuri
cea mai mai mare importanţă, ea îmi dă cele mai mari reciproce dintre poezie şi
satisfacţii. Cât voi fi încă în putere, voi scrie, aşa cum am proză?
promis, un roman pe an. Aşa cum am spus, voi publica o Cochetarea cu poezia
carte de poezie, una de critică literară, dar proza rămâne transpare mai în toate romanele
iubirea mea şi nu o voi trăda niciodată. Ea mă va face, la mele, dar mai evident se
rândul său, să am mereu ceva de spus. Ceva interesant, regăseşte în „Umbra în
atractiv pentru cititor. uniformă”, pe care criticul Ion
Roşioru o numeşte „carte-
8. Spuneţi-mi câteva cuvinte despre cărţile recviem unde poezia e mai
dumneavoastră. prezentă ca în niciuna din
scrierile anterioare ale lui
Dumitru Dănăilă.” Proza şi
poezia se împacă destul de bine
în romanele mele, liricul dând
textului un plus de farmec şi
candoare, o emoţie aparte, o
trăire mai intensă. Transferul
dintre poezie şi proză e benefic
în sensul că măreşte numărul
cititorilor cu un nivel ridicat de
cultură şi îi îmbogăţeşte pe cei
mai puţin obişnuiţi cu texte de
acest fel.
Scriu, după cum aţi aflat, romane. Am publicat, din
2008 până în prezent, şapte: „Destine la indigo”, „Iubirile 10. În încheiere,
de altădată”, „În căutarea paradisului”, „Robul zarului”, câteva cuvinte pentru
„Întoarcerea”, „Rătăcit printre milionari” şi „Umbra în cititorii revistelor „Cronos”
uniformă”. Peste câteva zile, vor apărea romanele şi „Taifas literar”.
„Următorul” şi „Fluturi iernatici”, aflate în fază finală în Îmi face mare plăcere să
tipografie. Până la sfârşitul anului, sper să finalizez transmit cititorilor revistelor
romanul „Dincolo de fardul iubirii”, cel de al zecelea. Le „Cronica” şi „Taifas literar”
recomand cu căldură celor interesaţi de viaţa actuală, de viaţă de farmec, de vis, de
atractive poveşti de dragoste, de dramele celor care poezie, cu sănătate şi bucurii
doresc îmbogăţire rapidă, fără muncă sau ale celor care fără margini. Sperând că le-am
îşi caută fericirea altundeva decât în ţară. Sper să le placă făcut o mică bucurie cu aceste
tematica, ideile, faptele relatate, fluenţa lor, claritatea şi rânduri, îi păstrez la loc de
concizia frazelor, stilul dinamic, suspansul, câteva dintre cinste în inima mea, mereu
motivele care asigură o bună relaxare spirituală. deschisă pentru frumos,
24 înălţător şi durabil.

proză
proză 28-33
limpezi mereu. Cu mine nu a
Silvia Giurgiu trebuit să simuleze sentimente
de care nu era capabilă. Pentru
Temnicer neidentificat mine ar fi trebuit să fie doar un
job, dar a devenit mult mai
mult de atât! Am inclus-o în
Observ cu uimire perpetuă comportamentul acestei viața mea personală, am dus-o
făpturi minuscule, aparent inofensive, ba chiar la mine acasă unde am tratat-o
înduioșător de vulnerabile, care la prima vedere inspiră ca pe un membru al familiei
în cei ce nu au cunoscut-o încă, o pornire impetuoasă de mele, am luat-o cu mine la
protecție, de încredere și bunătate. M-am împotmolit în sărbători, în excursii și i-am
urzelile ei iscusite, asemeni unei păsări mari și naive, făcut loc în viața și în timpul
atrasă ireversibil de strălucirea iluzorie a unei priviri meu, când nu mai aveam loc și
îngerești, care m-a împiedicat să-i disting rânjetul timp suficient nici pentru cele
diabolic sub un surâs timid și inocent, pe care și-l poate mai dragi ființe. La un moment
confecționa cu viteză cameleonică. Un creier atât de mic, dat drumurile noastre s-au
dosit într-un cap ciudat, deformat din naștere, dar despărțit pentru patru ani, dar
împodobit din abundență cu un puf roșu, creț și foarte
des, care ascunde perfect, atât imperfecțiunile
exterioare cât și pe cele interioare, poate născoci idei
năucitoare, chiar scandaloase prin malignitatea lor.
Un metru treizeci de absolută ignoranță, de
orgoliu absurd și incomensurabil, de caracter imposibil,
reușește încă la aproape un secol de existență, să
manipuleze pe toți cei care nimeresc sub tirul influenței
sale și nu sunt puțini! În lumea aceasta lipsită de valori,
promisiunea unor câștiguri mărunte căzute din cer,
poate cumpăra demnitatea, independența și integritatea
multora, așa că eroina mea nu întâmpină prea multă
rezistență când își ademenește prada.
Dar tot cumpărând ,,prietenie”, ,,afecțiune”,
nici atunci nu am abandonat-o,
,,devotament” și ,,supunere”, bineînțeles că resursele
știind că nimeni nu ține la ea cu
economice pe care a contat mereu, s-au cam epuizat .
adevărat. Nu mă leagă nimic
Dintr-odată sărăcia, singurătatea, disprețul celor
concret de această făptură, ba
oprimați voit și nerecunoștința lor s-au năpustit asupra
chiar raportul cu ea mi-a adus
,,micului colos trufaș”, care acum scuipă venin, se
mari daune morale, din cauza
răzvrătește și se dezintegrează cu fiecare clipă. Umilința e caracterului ei cumplit.
insuportabilă pentru cineva care a umilit pe alții, toată
viața sa. Nu-mi pot explica cum de am rămas atâta vreme Se spune că persoanele
alături de ea! Poate pentru că iubesc provocarea sau din viața noastră nu apar
poate că am văzut eu și altceva în acest suflet arid! Cert e întâmplător. Poate din acest
că suntem două suflete complet diferite ce se atrag unul motiv am dus eu crucea acestui
pe celălalt iremediabil, care se ciocnesc violent adeseori, raport cu o asemenea persoană,
apoi se risipesc în jerbe de scântei mânioase. atâta amar de vreme. Aș fi putut
pleca oricând. Mi-a fost foarte
Opusurile se atrag sau doar se luptă pentru
bine cât am fost departe de ea!
supremație? Încă nu am reușit să elucidez acest mister!
Dar m-am întors și îmi detest
În felul ei unic, nefiresc și îndoielnic, femeia aceasta ține
slăbiciunea! Sunt nefericită și
la mine! Poate pentru că între noi lucrurile au fost 25

proză
furioasă permanent, mă arde pământul sub tălpi, visez să numai ca să nu-i observ
fug, să pun între mine și ea mii de kilometri dar parcă rânjetul diabolic ce i se lățea
lanțuri nevăzute mă țintuiesc în locul acesta. Orizonturi involuntar pe chip. Nici nu m-
senine mi se deschid ispititoare, către care visez să zbor am întors bine pe călcâie, că am
liberă și fericită. Dacă nu e soarta cea care îmi frânge și auzit chicoteli și hohote
aripile, atunci cine?... înfundate în urma mea.
În repetatele mele încercări de a ignora atacurile Bineînțeles că somnul nu
malițioase ce atentează constant și perseverent la nervii s-a mai lipit de mine! Aproape
mei, am descoperit câteva metode care mă ajută să că uitasem ciocnirea
transform situațiile penibile în prilej de amuzament ,,revigorantă” din zorii zilei și
copios. Cu alte cuvinte, mă folosesc de armele cu care mi-am început activitatea
sunt atacată, pentru a le întoarce împotriva micului meu obișnuită cu drag și spor. Dar
atacator. drăcușorul cu părul roșu și creț,
După o provocare matinală care s-a soldat cu un nici vorbă să uite! Stătea în
eșec răsunător și o umilință inacceptabilă pentru trufașul umbră și își rodea unghiuțele,
meu adversar, am făcut imprudența să slăbesc vigilența urzind o răzbunare cât mai
cu care îmi păzesc spatele de obicei și am încasat o valabilă. Eu trebăluiam voioasă
prin bucătărie, pregătind o
ciorbă de miel pentru mine, căci
de Paște nu avusesem ocazia să-
mi satisfac această dorință
nevinovată și pentru ea,
nelipsitele spaghete cu sos de
roșii, punând ca ingrediente
principale toată pasiunea mea
pentru bucătărie, fără nici o
discriminare. Deși mi se părea
ciudată răbdarea cu care stătea
ea în casă în dimineața aceasta,
nedezlipindu-se de subsemnata
niciun minut, mă bucuram
perfidă răzbunare, care era să mă coste prânzul delicios chiar că i-a mai venit mintea la
pe care îl preparasem pentru azi. cap și nu mai umblă pe străzi de
Provocarea, destul de patetică și neinspirată, a nebună ca un câine vagabond,
constat în sabotarea somnului meu dulce din zorii zilei. așa cum face zi de zi, singură
De obicei mă mulțumesc cu puține ore de somn pe sau cu mine.
noapte și ea știe că adorm după miezul nopții și că prefer Fără nicio urmă de
să mă bucur din plin de orele dimineții, adică maxim bănuială, am ieșit din bucătărie
până la opt. Așa că s-a gândit ea bine că nu ar strica să se senină și cu chef de viață, să-mi
trezească pe la cinci și jumătate, numai ca să- mi strice îndeplinesc atribuțiile de
mie bunătate de somn și s-a apucat să spele câteva serviciu prin casă, ca în fiecare
zdrențe cu ușa de la baie larg deschisă, cu apa curgând la zi. Spiridușul roșcat a rămas
maxim, cu ligheanele căzute ,,accidental” în mod repetat, spășit și cuminte pe scăunelul
de m-a făcut să sar ca arsă din așternut, așa că am ieșit său, uitându-se prin televizor,
din cameră, scuipând flăcări pe nas, ca un dragon fioros. cu mintea alergând după
Dar ți-ai găsit să o impresioneze în vreun fel, perdaful bondarii răzbunării. După un
care a urmat!... După ce a îngăimat câteva scuze ipocrite timp, m-am întors să controlez
cu o față de victimă, a consimțit să închidă ușa, dar cratițele grijulie, dar de micul
26

proză
monstruleț, nici urmă. Nu mi-am făcut griji și am gustat Spiridon Râmniceanu
pe rând tentațiile culinare ce bolboroseau nevinovate pe
focul creator. Sosul era în regulă, dar când papilele mele
au simțit lichidul binecuvântat pe care îl dăruisem cu Fordul galben
toate binefacerile naturii, au început să scuipe foc și pară.
Ciorba mea era saramură curată, ca aia care ține oul
partea 1/2
deasupra!... Pe moment nu reușeam să mă dezmeticesc
din prosteala ce mă lovise instantaneu, dar când am dat – Dumneata cum te
cu ochii de mormanele de sare de pe aragaz, care numeşti? Stai locului, altfel o
denunțau clar pe răufăcătoarea dispărută în mod încasezi! De ce nu asculţi, mă,
misterios, am înțeles tot. Primul impuls a fost să plec în mai alerg mult după tine?
căutarea ei și să înfăptuiesc un asasinat ce ar fi adus mari – Nu văd de ce… Cine
servicii umanității, dar perspectiva unui alt eșec ce s-ar fi sunteţi dumneavoastră?
soldat cu alte chicoteli de satisfacție și o grămadă de – A… vrei să mă prezint?
neuroni prăjiți în capul meu, m-au determinat să-mi Bine, numai să nu regreţi! Sunt
stăvilesc instinctele criminale și să repar daunele, cu comisarul Cârcei, n-ai auzit de
imaginație și înțelepciune. mine? Cu cei care te aduni nu
Într-o oală mai mare am turnat ,,saramura” de
miel și am dublat-o cu apă, i-am mai adăugat pe ici pe
colo ce mai lipsea și am obținut o zeamă, cât de cât,
comestibilă. Mi-am dublat și voioșia când am zărit
ciuful roșcat ce se ițea circumspect de după tufele de
rozmarin din grădiniță, fredonând fericită câteva
înjurături românești, doar de mine înțelese. Cu exces de
zel și bună dispoziție am pus masa pentru amândouă și
am invitat-o cu mare drag, studiindu-i stupoarea și
nedumerirea. Probabil credea că încă nu descoperisem
făcătura ei și se uita cam cu frică la farfuria mea, plină
ochi cu nectarul zeilor ce aburea periculos de apetisant.
Sporovăind vrute și nevrute, observam cu mare plăcere
reacțiile contradictorii ce i se perindau pe fața aia de
spate. Când am scufundat lingura în farfurie și am dus-o faceţi schimb de informaţii? N-
plină la gură, respirația ei s-a blocat pe undeva prin ai auzit, tu, de comisarul
cavernele alea de plămâni, iar inima a încetat să-i mai Cârcei?
bată pentru o clipă, spre deliciul meu. Când, în loc de – La şcoală nu discutăm
blesteme, binemeritate dealtfel și imprecații dintre cele despre poliţie, nu suntem
mai teribile, de pe buzele mele au ieșit exclamații de infractori!
extaz, ochii aceia de drac s-au holbat în așa hal încât m- – Bine, bine, arată-mi
am temut pentru o clipă că mă voi trezi în farfurie cu un cartea de identitate, hai,
adaos nedorit. repede!
O priveam pe sub gene, stăpânindu-mi cu mare – N-o am la mine, doar
efort hohotele de râs ce se îngrămădeau să-și facă rost carnetul de elev.
printre dinții strânși cu strășnicie. Capul acela plin de Lângă comisar au apărut
idei malefice, tremura mai tare ca de obicei iar maxilarele doi jandarmi, înalţi si masivi, la
scăpate de sub vigilență, ajunseseră pe la genunchi. Oh, care tânărul se uita timorat.
ce satisfacție supremă mi-a dăruit victoria aceasta!... Acum se temea, nu era o glumă,
poliţia îl legitima. A scos
carnetul de elev şi legitimaţia 27

proză
de intrare la bibliotecă şi le-a dat comisarului. lovit de comisar, dincoace,
– Da, eşti Ovidiu Marcu. Să mergem la secţie, acolo peste mangă, aici unde se afla
putem discuta mai liniştiţi. acum, liniştit şi puternic. Se ştia
– Dar ce-am făcut, domnule comisar? De ce mă nevinovat. I se făcuse silă de
acuzaţi? circul din ultimele minute şi
dori să fie demn, aşa cum
– Nu eşti acuzat de nimic, doar vrem să discutăm ca simţea că i se cuvine.
între bărbaţi şi nu putem sta în drum, să ne privească
– Să nu mă loviţi,
toate puştoaicele ca pe vedetele fotbalului local. Am
dreptate? Ţie îţi convine, mie nu. Maşina este aici! domnule comisar! De acum ne
putem înţelege… Sper că nu
În camera de anchetă se afla doar o masă, două doriţi să-mi cer un avocat!?
scaune şi dulapul. Pe un scaun stătea Ovidiu. Acum era
– Lasă prostiile, să trecem
îngrozit. Dulapul, ştia ce rol are, aflase de la bunicul său…
Îi revenea în minte o povestea veche. „- Urcă-te pe dulap, la treabă, n-am să-mi pierd
auzi, să stai acolo până vin eu! şi anchetatorul ieşea din toată ziua cu tine! Spune, o
cunoşti, desigur, pe tipa asta!?
cameră. Intra un altul: - Ce cauţi, mă, pe dulap? Dă-te
jos! De ce te-ai urcat pe dulap? Urma bătaia şi al doilea Pe masă aşeză o fotografie
ieşea. Să nu te mai urci pe dulap! Intra primul: - Ce ţi-am de unde Monica îi zâmbea
conspirativ. Nu ştia când şi cine
a făcut poza, dar era la fel de
frumoasă. Se simţea puternic,
mândru şi încântat de prezenţa
acelei femei frumoase în viaţa
lui. Chiar atunci ar fi dorit să-i
fie în preajmă, s-i simtă
nemaipomenita catifelare a
pielii…
– N-ai de gând să
răspunzi? De ce m-ai pedepsit,
Doamne, de ce m-ai sortit să
întâlnesc numai cretini, hoţi,
spus eu, mă, să mă aştepţi pe dulap? Iarăşi bătaie. Urcă- şmecheri şi criminali? Ne apucă
te! şi ieşea din cameră. Intra al doilea: - Ce cauţi pe ziua de mâine! Răspunde!
dulap? Dă-te jos şi bătaie, bătaie şi urcă-te, coboară-te şi – Îmi cer scuze, domnule
bătaie…” O zi întreagă şi a doua zi la fel. comisar! Mi-am amintit de ea.
Din caruselul amintirilor obsedante l-a scos O cunosc şi dumneavoastră
comisarul. Ovidiu, rămas parţial conectat, tremura. ştiţi, deja, aceasta! De ce mă
– Nu mă urc pe dulap, nu mă urc! Să nu mă loviţi, mai întrebaţi?
n-am făcut nimic, sunt victima unei confuzii! Nu mă urc – Fă-mi zilele uşoare,
pe dulap! acceptă să fiu eu anchetatorul,
– Încetează vorbăria asta cu dulapul! Taci odată, nu mă întreba tu pe mine! Deci
omule! Ce-ai cu dulapul? o cunoşti. Şi dacă o cunoşti şi
– Nu mă urc pe dulap!... mă respecţi povesteşte-mi totul
despre ea, tot ce ştii despre
Două palme l-au trezit şi, rămas împietrit, familie, prieteni, iubiţi. Să nu
rememoră criza isterică prin care trecuse. Nu se ruşină, uiţi de legătura voastră! Totul!
adolescentul putea să se teamă, el nu! Palmele au produs
o ruptură, teama rămăsese pe ţărmul celălalt, el trecuse,
28

proză
– De o jumătate de an suntem prieteni şi facem – Nu văd rostul, n-am
dragoste! ucis-o eu, accept doar cu
– Naivule! hotărârea Tribunalului!
– Cum credeţi, domnule comisar, că o femeie – Mă, deşteptule, avem
măritată, cu şase ani mai în vârstă, bogată şi frumoasă s- ordinul Procuraturii, vrei să-l
ar uita la un adolescent plin de coşuri dacă nu s-ar fi citeşti? Nu eşti acuzat,
îndrăgostit?!... caracteristicile tale fiziologice
– Ori perversă, ori sentiment matern. Ştiai că nu ne trebuiesc pentru acurateţea
poate face copii? Apropo, făceaţi sex protejat? anchetei, pentru a te exclude,
cu probe, din cercul suspecţilor.
– Sunt întrebări intime. Nu mai răspund până nu
aflu cauza interogării mele. – Port cu mine
„Jurnalul”… Găsiţi acolo ce vă
Comisarul se plimba în jurul mesei, fumând. Privea trebuie, dar este mai bună decât
pe fereastră, Ovidu înţelese că nu era o cameră de o declaraţie. O copiaţi şi eu
anchetă, nu avea gratii şi se afla la etaj. Începutul semnez fiecare pagină…
toamnei aducea un aer obosit, liniştit, ieşit fără vlagă din
– Măi omule, nu suntem
canicula verii. Se vedeau ambele maluri ale râului tivite
în cărţile poliţiste! E bună şi
cu arbori ce începeau să se îngălbenească. Acoperişurile
roşii ale cartierului rezidenţial păreau un pavaj japonez
într-o grădină arsă.
– Mă, băiete, întoarce-te aici, unde-ţi umblă
gândurile, doamna aceasta a avut un accident grav.
Regret că trebuie să afli de la mine, astăzi dimineaţa a
fost găsită fără viaţă… Sau ştiai?
Spusele comisarului au adus o uitare totală,
niciodată nu-şi va aminti ce-a urmat după ce a înţeles
nenorocirea, nu se gândea la nimic altfel ar fi ştiut la ce-
i fugise mintea… Nicăieri! Câteva secunde n-a mai fost
acolo, sau în altă parte. Nu a mai fost, nu avea nici un
motiv întemeiat să mai fie…
Când, în sfârşit, a auzit vocea comisarului stătea scrierea ta, dar vom cita doar
drept, în picioare, rigid şi fixa peretele opus, acolo unde pasaje, adolescenţii au nebunia
se afla dulapul. Şi-a amintit chinul bunicului şi s-a descrierilor, a
liniştit. Durerea însoţeşte viaţa omului, mai aspră, ca a „sentimentalismului blegos”!
lui sau a bunicului şi definitivă ca a Monei… Catifeaua… o Vom bea câte o cafea şi voi citi
pierdere definitivă pentru umanitate. Ce puteau şti însemnările. Sper să fi fost
ceilalţi oameni, cum puteau bănui ei golul rămas în inteligent!... dar cer prea mult
Creaţie odată cu plecarea ei? pentru un îndrăgostit.
– Hai, răspunde, ştiai cum a murit? De unde? Nu Apărură cafelele şi Ovidiu
cumva ai fost de faţă la acţiune? întrebă:
– O iubesc, domnule comisar! Cum puteţi crede?... – Aici se poate fuma?
– Trebuie să vorbeşti la trecut, nu se mai poate face – Doar la fereastra
nimic. Scuză-mă! deschisă, sper să nu sari, avem
Comisarul vorbea la telefon şi răspunse afirmativ. parcajul dedesubt şi este
Uşa s-a deschis, în cameră a intrat o infirmieră bătrână. betonat!...
– Îţi va lua probe de sânge pentru grupă şi
determinarea ADN-ului. 29

proză
„Joi, 12 aprilie Eram sigur, n-avea scăpare,
Să mori de râs! Am scris o tâmpenie, nu e de râs, sărutul acesta este ucigătorul
este nemaipomenit! Dacă râzi, eşti cea ce te temi cel mai oricărei rezistenţe.
mult să fii! De fapt am… văzut-o prima dată, „veni, vidi, Nu s-a terminat… Afară
vici”! Pe scurt, ieşea automobilul galben din curte, încet, ploua şi a oprit maşina într-o
dar puternic(!), de neoprit! Eu eram acolo şi m-a ignorat, parcare. Nu mai era nevoie de
putea să-mi calce bombeurile, a oprit, pe stradă treceau, ştergătoare şi picăturile de
surprinzător de multe maşini pentru acea oră, aştepta să ploaie au desenat repede o
poată intra în trafic. Eu n-am aşteptat, i-am bătut în tramă ce difuza imaginea.
geam şi am făcut semnul cunoscut: „lasă, doamnă, Condensul aburi geamurile în
geamul!” Atunci am văzut-o, vreau să fiu crezut de toţi timp ce o sărutam iarăşi, în
urmaşii mei, cei ce-şi vor aminti cu evlavie şi respect de acelaşi fel demenţial.
mine, am văzut-o demnă, dreaptă şi atentă. Şi atât de – Cum te cheamă? Măcar
frumoasă! Părul „pana corbului”, tenul „spuma laptelui”, atât să ştiu înainte… Să-mi spui
ochii „albastrul cerului”, dar, mai curând, verzi. Doar Mona!
buzele prea roşii nu ştiam cum au fost descrise în baladă. – Ovidiu!
„- Ce vrei tinere?” Geamul fusese coborât până la
Mai târziu mi-am amintit
că nu avea lenjerie intimă, dar
nu i-a lipsit protecţia repede şi
îndemânatic aşezată unde
trebuie. Aş spune că a repetat
gesturile obişnuite, în spaţiul
corespunzător şi locul cunoscut,
dar nu-mi era gândul la astfel
judecăţi. Bucuria câştigului
depăşea orice altă impresie.
Poate doar catifelarea
nemaiîntâlnită a feselor şi
fierbinţeala… Amănuntele
timpului acela vor fi descrise
jumătate. „- Coboară-l tot, nu te pot săruta aşa, nu-mi într-o altă pagină, anexă, aceste
încape bila!” Speram să mă înjure şi să se ascundă în rânduri ar putea fi citite şi de
spatele geamului închis, să plece… Unei asemenea cei sub 15 ani.
obrăznicii nimeni nu-i dă curs, nimeni în afara ei. Îi Pe drumul de întoarcere s-
vedeam bine faţa amuzată cu sprincenele ridicate a păstrat aceeaşi tăcere, doar la
întrebător, asta m-a determinat să nu ezit. „- Numai să un moment dat a râs arătând
nu mă mozoleşti cu rujul!” A zâmbit, dar ezitase o dinţi albi, de carnivoră:
secundă prea mult, nu se mai putea mişca, o prinsesem – Destinul, nici nu-ţi vine
de sub bărbie şi… N-am fost violent sau disperat aşa cum să crezi cum le potriveşte!
se arată în filme. Nu! Doar o lipire delicată a buzelor şi… Adică, mai întotdeauna, nu-i
îmi vine rău când îmi amintesc, o cercetare discretă cu pentru cine se pregăteşte, ci
vârful limbii. După două secunde a oftat, s-a eliberat de pentru cine te aşteaptă la
mine. „- Derbedeule!” Se înroşise şi respira repede. cotitură!
Maşina a intrat în trafic şi a oprit la cinci metri de locul
unde mă aflam, pe partea dreaptă. Grilajul porţii huruia Nici nu m-am trezit bine
din încercarea de a fixa definitiv
închizându-se în timp ce-mi fixam centura de siguranţă.
momentul în straturile
30

proză
superioare ale fericirii mele când am fost dat jos. Uluitor de calmă s-a întors
– Ştii unde mă găseşti! Vezi, să nu te laşi aşteptat ca şi m-a sărutat în acelaşi fel
o mireasă nedeflorată! parşiv învăţat de la mine,
– Când?... Maşina demarase tot aşa de galbenă. Nu copiindu-mă în toate
i-ar fi stricat câteva pete roşii, dar eu am văzut trasate amănuntele. Erecţia a apărut
doar dungi subţiri, vălurite, roz. Şi chiar am râs fericit.” imediat, dar nu a fost o
surpriză, gândul la fierbinţeala
feselor ei catifelate cotropise
Comisarul răsfoi câteva pagini apoi se concentră
universul ştiut. Mâinile ei,
asupra uneia dintre ele.
pipăind constatau totul.
– Vino, am eu destui bani!
„Marţi 17 aprilie. Până la urmă va trebui să-ţi
Abia astăzi a apărut la aceeaşi oră ca în ziua când o câştigi şi tu existenţa într-un
cunoscusem. Fordul galben cu dungi roz, vălurite, fel… Nu-i suficient să fii, cum
imaginare, produsul vibraţiilor mele nestăpânite, a ieşit am spus? „Vârtos”. Haide, nu se
din curte intempestiv, a oprit în acelaşi loc plecând mai întoarce, e prea mândru!
imediat, în viteză. Abia am apucat să mă urc. Salutului Tipul acela a fost înlocuit de un
meu i-a răspuns cu un zâmbet şi o privire rece, o
combinaţie neprietenoasă, intimidantă. Tocmai voiam
să spun ceva, se cădea să-mi recapăt iniţiativa pierdută,
dar am tăcut îngrijorat. Rula pe „Centură” cu o viteză
mult prea mare, mă temeam de un accident. A frânat
brusc în parcarea de la „Million”, iar un BMV alb, 4x4,
abia a evitat ciocnirea, trecând rapid pe lângă noi, cu
geamăt de anvelope şi claxon afectat de fenomenul
Doppler-Fizeau.
– Distanţa... dobitocule! i-am strigat.
Agasată şi nervoasă Mona privea spre mine
groaznic… eram un şoricel gata de a fi înghiţit. Vipera
şuieră: licean… ştie el cum!
– Nici bicicletă nu ai, dar o asemenea maşină! Mă De fapt eram un atlet
întreb de ce te afli aici, de ce am acceptat să-ţi aşezi hoitul
cunoscut în oraş, peste un
pe bancheta mea… Ce să mai spun de o cafea şi de metru nouăzeci… băteam suta
cameră!? Ai tu bani să mă duci la Milion? Am fost odată şi mafiotul ar fi fost spulberat!
gâscă proastă jumulită de un licean vârtos! De fapt nu ai În plus de toate şi vârtos! Asta
nici un merit! Eu am fost slabă. dacă nu mă speriam de fluturi!
Din faţă venea cu mare viteză un auto cu luminile, Eram prea emotiv…
fază mare, intermitente. Semnaliza ceva. Claxona M-am răzbunat pentru
sacadat. Şoferul părea un mafiot, ras în cap şi cu fălcile privirea de reptilă ucigaşă… A
încleştate. Era aceeaşi maşină albă, scumpă. Timpul trebuit să-şi ceară iertare:
trecea în muţenie, eu nu ştiam ce să spun, iar ea nu voia
Ajunge, sunt sleită!”
să vorbească. Am hotărât să cobor, totul sărise în aer,
părea inconstantă şi agresivă, mă intimida, nu aşa Altă însemnare din jurnal
doream eu dragostea. păru interesantă.
– Era soţul tău? Urmează partea 2/2
31

proză
Dandu Briel uimirea de a-l fi văzut

muncind cu atâta talent şi
bunăvoinţă.
– fragment din cartea „Roman de
ANTRENAMENT” apărută la Editura Nouă, cu Dimineaţă el s-a trezit
sprijinul Bibliotecii Cronopedia – dintr-o dată şi parcă era alt
om nu avea nicio urmă de
Începe transformarea oboseală, s-a îmbrăcat şi a
plecat la plimbare prin oraşul
îngheţat. A trecut pe la morgă
– Măi băiatule, tu eşti sigur că eşti bine? îl
dar aici nu l-a băgat nimeni în
întrebă ea într-un moment de pauză, privindu-l de
semă şi nu îl aştepta niciun
parcă acum îl vedea pentru prima dată, nu vrei să te
client aşa că s-a dus din nou la
odihneşti puţin, ziceai că eşti obosit?
prietenul lui bijutierul să vadă
Întotdeauna trebuie să fiu un exemplu şi cei ce mai face. Acesta era tot
care mă privesc trebuie să aibă ce învăţa de la mine! singur că pe frigul ăsta nu prea
Zis el uimit de tonul vocii lui şi amabilitatea ieşea lumea din casă şi mai ales
răspunsului. la cumpărat de bijuterii.
Ce bine că ai venit că
nu am cu cine să schimb şi
eu o vorbă, da ţie nu ţi-e frig
că parcă nu esti prea gros
îmbrăcat, să-ţi fac o cafeluţă.
De ce să mă plâng dacă
nu mi-e frig, nici eu nu ştiu ce
am păţit dar mă simt foarte
bine. Dacă vrei poţi să-mi faci
şi o cafea, mulțumesc!
Mă bucur pentru tine
că anul ăsta parcă ţi s-au
 Ce baţi câmpii acolo, ce exemplu, te-ai prostit, înecat corăbiile aşa de cătrănit
vrei să fi un exemplu pentru mine, eşti dus cu pluta? ai umblat.
Mai bine du-te şi culcă-te la loc decât să spui atâtea Aşa este, dar probabil
prostii! că s-a întâmplat ceva şi m-am
Aşa se ducea pe apa sâmbetei o ceartă de mai întremat, dar sincer să fiu
toată frumuseţea pentru care fuseseră create toate nu ştiu cauza, dar întradevăr
condiţiile necesare. Se alesese praful de seara lor! acum mă simt ciudat de bine.
O clipă a rămas şi el perplex. „E posibil ca fata asta Ia zi ce-ai mai făcut
să aibă dreptate, uite cum am ajuns să vorbesc cu ea! zilele astea că ieri nu am prea
Probabil că din cauza frigului am ajuns să fiu şi harnic şi avut timp să stăm de vorbă.
bleg” Mai nimic, aşa cum şti
Până târziu în noapte nu s-a oprit din treabă şi a mai lucrez pe la morgă, pe
spălat şi curăţat tot ce a întâlnit în cale apoi s-a întins la magazine şi pe unde mai
pe canapea şi s-a culcat. În acel moment ea dormea de apuc că acum e foarte greu
mult, în dormitor şi pe faţa ei încă mai rămăsese să-ţi găseşti ceva de lucru
stabil.
32

proză
Asta cam aşa e. Mai ţii tu minte ce planuri ne nu reprezintă ceva de rău ci
făceam noi de viitor, cum mai colindam noi lumea în sunt doar aşa nişte semne.
gând şi pe hartă şi ce mulţumiţi eram atunci cînd mai Poate dacă te duci prin
puneam o călătorie la punct. cartierul chinezesc să le arăţi şi
Da, dar din păcate, nu am plecat niciodată din lor ai putea să vezi ce zic că ei
oraşul ăsta şi nici nu ştiu dacă o vom face vreodată. sunt mai pricepuţi la semne din
astea.
Eu nu văd nicio posibilitate să mă mut cu
afacerea mea de aici, că barem acum mă cunoaşte Oricum îţi mulţumesc
lumea şi mai vine la mine, dar dacă plec, până ajung iar că ţi-ai pierdut timpul cu
cunoscut mor de foame. mine şi acum o să plec că mai
am de alergat.
Ieri, zise Prinţul, aşa, fără nicio legătură, am avut
de spălat un client şi am văzut pe pieptul lui un semn Da’ ce vorbă-i asta că
tatuat care eu cred că s-ar putea să reprezinte ceva dar mi-am pierdut timpul, mi-a
nu îmi dau seama ce. Pare o ciudăţenie, pot să ţi-l făcut plăcere şi oricând ai drum
desenez dacă vrei? pe aici vino să mai vorbim.
Încearcă dacă îl mai ţi minte, uite aici o bucată de Aşa o să fac, zise Prinţul
hârtie şi un creion.
Prinţul nu prea avea talent la desen dar ceea ce
văzuse i se imprimase atât de mult în minte încât îi
era imposibil să uite ceva. A luat foaia de hârtie şi a
desenat pe ea un cerc. Apoi a desenat un S ondulat
dintr-o parte în alta în interiorul cercului dar pe dos,
adică aşa cum ar fi văzut în oglindă. În fiecare buclă
a S-ului a pus câte un mic cerculeţ. Litera S
împărţea cercul în două virgule mari dintre care
una părea plină şi alta goală. Sub acest semn a
desenat şase benzi orizontale din care primele cinci
de sus în jos le-a întrerupt la jumătate.
Uite cam cum arăta, zis el întorcând foaia spre şi ieşi în stradă.
celălalt.
Vântul bătea şi împrăştia
Ăsta sigur nu e tatuaj că am văzut destule la zăpada dezvelind sub ea o
viaţa mea şi sunt mult mai înflorate, dar nici nu ştiu ce crustă de gheaţă pe care era
ar putea fi. Cercul ăsta parcă l-am mai văzut undeva cu bine să calci cu mare grije.
toate că nu sunt sigur, dar semnul de dedesubt îmi este
Era foarte mulţumit că
total necunoscut şi nu înţeleg ce vrea să fie.
trecuse pe la prietenul lui mai
Bineînţeles că Prinţul nu i-a spus nimic despre ales că acesta îi spusese că
faptul că lanţul şi inelul aparţineau aceluiaş om care avea arată foarte bine şi nu mai are
şi semnul. faţa aia de om leşinat şi speriat
Lasă, nu-ţi mai bate capul, nu cred că are vreo de luna trecută. Şi el simţea că
importanţă. Îţi las ţie desenul ăsta că poate îţi vine vreo se petrecuse ceva şi se
idee. schimbase ceva dar nu putea
Aşa sunt unii oameni, trăiesc cum trăiesc şi să-şi dea seama ce anume.
după ce mor lasă în urma lor tot felul de mistere cu Oricum se simţea mult mai
care să ne batem noi capul. Totuşi cred că semnele tale bine şi parcă şi mintea lui era
mai limpede şi nu mai vedea 33

proză
totul în negru. Ceea ce părea totuşi să-l îngrijoreze Zău dacă înţeleg ce te
puţin era pielea lui care parcă se mai albise şi care îl deranjează!
făcea să pară palid şi puţin bolnav în totală contradicţie Cum adică ce mă
cu felul în care se simţea în realitate. deranjează, păi aşa se
Mergea acum plin de viaţă spre casă unde sigur că vorbeşte cu o doamnă, ce mă
avea să fie iar certat şi nici nu mai conta motivul. Pentru faci pe mine capul familiei,
el o ceartă îi dovedea că nu locuieşte singur şi că totuşi care familie, tu eşti bolând,
îşi împarte viaţa cu cineva. Pentru o clipă iar a avut noi nu suntem nici însuraţi,
senzaţia aceea stranie de ieri că nu merge pe drumul cum să fim noi o familie?
cel bun şi că nu în partea aceea este casa lui. A trecut
Să nu-mi zici acum că
peste acest moment şi a mers mai departe dar pe
vrei să-ţi cad în genunchi şi să
măsură ce se apropia de casă acest sentiment creştea
te cer de nevastă după ce stăm
şi părea că nu-i dă pace. Nu mai pricepea nimic,
de atâţia ani împreună şi
mergea spre casa lui şi parcă nu mergea bine şi totuşi
niciodată n-am deschis
mergea mai de parte. Nici nu avea de ales că nu
subiectul ăsta.
cunoştea un alt loc în care s-ar putea duce şi poate totul
ar avea o explicaţie dacă ar vrea să plece undeva în lume, Ce naiba să fac eu cu
tine, că nu eşti bun de nimic, eu
alerg toată ziua prin oraş şi tu
te plimbi pe străzi şi mai umbli
şi cu morţii ăia!
Lasă-i în pace că nu ţi-
au făcut nimic şi să nu zici că
ţi-ar place mai mult să stau cu
tine acasă!
Nu ştiu cine te-a stricat
aşa, că până acum veneai, beai
de te rupeai, te îmbătai ca
orice bărbat normal şi te
culcai iar acum parcă te-ai
dar aşa ceva era exclus.
prostit şi nu mai eşti tu!
Cu aceste gânduri în minte s-a apropiat de casă
Eu cred că oamenii au
şi a intrat înăuntru închizând încet uşa în urma lui.
dreptul la o perfecţionare
Probabil că broasca uşii era în directă legătură cu gura
continuă şi nu au nevoie de
Prinţesei că imediat se auzii:
plafonare.
Umbli de azi dimineaţă şi eu stau singură şi-mi
Dacă ai fi beat aş zice să
bat capul cu toate problemele casei!
vorbeşti aşa cu mine dar treaz
Nu eşti tu capul familiei scumpa mea. mi se pare chiar o neobrăzare,
Îţi dau eu o scumpa mea de nu te vezi, aşa să tu nu te auzi cum vorbeşti, ce-i
vorbeşti cu alea de la cărciumă nu cu mine! aia „perfectâţiune‟ sau cum ai
Dar cu tine cum să vorbesc, dacă nu te superi zis, tu nu vezi că ţi-ai
matale de întrebare? pierdut minţile!
Auzi, cică „dacă nu te superi matale” da ce eu Ideea este că toată
sunt matale a ta! Mie să-mi termini cu prostiile astea şi lumea trebuie să înveţe din
să-ţi revii odată că mă înebuneşti cu felul ăsta de a vorbi! greşelile proprii şi să se
34 autodepăşească.
proză
Mai lasă-mă cu prostiile tale că nici tu nu la apă şi acum erau mai scurţi.
înţelegi ce vorbeşti, mai du-te şi plimbă-te şi după ce îţi „Probabil că din cauza asta îmi
revii să te întorci acasă! este şi aşa de frig la picioare!
Aşa voi face Prinţesa mea, ţi-ai mâncat salamul Ce înseamnă materialul prost,
de ieri sau ai mai lăsat ceva? cum l-am udat puţin prin
zăpadă a şi intrat la apă,
Poţi să-ţi mănânci tot salamul că eu nu am probabil că ieri când am spălat
nevoie de el şi să te duci cu el cu tot la plimbare că te-ai cu furtunul să mă fi udat pe
prostit de-a binelea! pantaloni şi abia acum am
Prea bine doamnă, zise Prinţul şi după ce a văzut că mi s-au scurtat.” Şi-a
băgat în buzunar ultimele bucăţele de salam şi de pâine lăsat pantalonii mai pe şolduri
a ieşit pe uşă şi a plecat pe jos să-şi limpezească minţile. ca să ajungă să-l acopere şi pe
„Are şi ea dreptate se gândea el mergând, ce naiba glezne şi a plecat mai departe.
mi-a venit să vorbesc aşa cu ea! E fată bună şi nu trebuia Avea acum senzaţia că îl strâng
să o supăr în halul ăla... Dar pe de altă parte şi pantofii dar nu erau noi aşa
perfecţionarea omului este foarte necesară şi mai ales că nu le-a mai dat nicio
utilă chiar și în viaţa de familie... Uite ce gânduri îmi importanţă.
vin, parcă sunt blestemat, de unde şi până unde am
ajuns eu, care practic sunt un amărât, să folosesc
cuvinte pe care nu le-am folosit niciodată?... .Trebuie
să ne folosim la maxim inteligenţa şi toate resursele
de gândire... .E clar că sunt bolnav, dar poate că o
noapte bună de somn îmi va aduce liniştea...
Acest oraş nu mai este pe măsura
viselor şi posibilităţilor mele... Bine că nu mă aude
cineva cum gândesc că m-ar duce direct la balamuc.
E clar că trebuie să mă culc... ... Iar atunci când
mă voi scula voi fi alt om şi perspectiva mea
asupra vieţii va fi complet schimbată... Eu nici măcar
nu vreau să fiu alt om ci vreau să mă păstrez mereu
acelaşi... ..Omul este destinat unui drum care merge În timp ce mergea a ajuns
continuu spre perfecţiune... Acum nici măcar nu în dreptul clădirii bibliotecii
pricep ceea ce îmi trece prin cap, m-aş duce la un publice. Nu intrase niciodată
doctor dar costă prea mult pentru buzunarul meu şi acolo şi nici nu avea de ce că
mă gândesc că dacă ceea ce îmi vine prin minte nu-mi nu era un pasionat cititor de
face rău la stomac sau în alte părţi o să mă obişnuiesc cărţi şi ceea ce citea el din
şi n-o să spun la nimeni şi atunci nu se va observa că m- când în când erau ziarele vechi
am prostit de tot. pe care le mai aduna de prin
coşurile de gunoi aşa că
Am înţeles că totul este să-mi ţin gura şi viaţa
niciodată nu era la zi cu
mea va reveni la normal... În curând voi părăsi acest
evenimentele. Biblioteca era
oraş micuţ şi mă voi duce la casa mea... Asta cu casa
deschisă şi după ce s-a uitat
mea chiar că m-a dat gata, păi unde este casa mea mai
puţin la afişele de pe pereţi s-a
mult decât aici.”
hotărât să intre în hol să se
Simţea cum frigul îl pătrunde pe la picioare încălzească puţin.
şi îi îngheaţă gleznele. S-a aplecat să-şi mai ridice
Bună ziua, a auzit de
ciorapii şi a văzut, cu uimire că pantalonii îi intraseră
cum a intrat, doriţi să 35

proză
împrumutaţi o carte sau mergeţi la sala de la o masă. În sală era cald şi
lectură? L-a întrebat o domnişorică ce stătea la un lume puţină iar fiecare era cu
birou chiar la intrare. nasul în cartea lui. Şi-a scos
„Dacă împrumut, se gândi el probabil că v-a trebui căciula, fularul, haina şi s-a
să o iau şi să plec iar afară în frig, dar dacă mă duc la sală aşezat la locul lui şi a deschis
o să stau la căldură” cartea. Era un roman de
Mă duc la sală. dragoste şi nici măcar nu s-a
uitat la titlu. A început să
Atunci mergeţi drept înainte şi acolo găsiţi tot ce
citească tacticos cu gândul că
vă trebuie.
imediat ce se va încălzii v-a
„Ce să-mi trebuiască că eu vreau să mă încălzesc
pleca spre casă. Trei ore nu s-a
puţin şi apoi să plec mai departe”
mişcat nici de pe scaun şi nici
Bună ziua, l-a luat în primire o altă domnişoară, nu a ridicat privirea din
amplasată chiar la intrarea în sală, aveţi fişă la noi? carte. După aceea a închis
N-am nimic la dumneavoastră, pentru ce îmi cartea şi s-a gândit: ,,Cam
trebuie fişă? În cazul în care vă place foarte mult o slabuţă, puţinele personaje nu
erau caracterizate de autor
prin acţiunile lor şi nici nu-şi
relevau propria personalitate”,
Imediat ce i-a trecut prin cap
acest gând s-a şi speriat. „Cum
de pot să am eu astfel de idei şi
să folosesc chiar şi în gând un
astfel de limbaj”... „ După ce că
n-am citit o carte, de la cap
la coadă, în viaţa mea, acum
când am făcut-o m-am
exprimat şi asupra conţinutul
ei din punct de vedere literal”
carte şi doriţi să o luaţi acasă noi trebuie să o trecem pe
fişa dumneavoastră.
„Ce bine ar fi dacă aş
Nu va fi cazul că nu voi lua nicio carte acasă o putea să-mi opresc gândurile
să stau puţin să mă uit prin rafturile astea şi apoi o să şi să nu mai folosesc un
plec. astfel de limbaj. Culmea este
Se şi gândea el ce faţă ar fi făcut prinţesa lui că eu înţeleg perfect modul
dacă îl vedea că intră în casă cu un teanc de cărţi la meu... .de exprimare dar
subţioară şi se pune pe citit şi nu pe sforăit. probabil că multă lume se va
Atunci vă las să vă alegeţi ce doriţi, dacă aveţi speria dacă mă va auzi”
nevoie de vreo îndrumare mă găsiti chiar aici. „Şi acum, chiar aşa, ce
Mulţumesc, a zis el şi s-a îndreptat spre primul mi-a venit să vorbesc despre
raft care i-a ieşit în cale. cartea asta, am citit-o şi
A început să se uite la cotoarele cărţilor, lucru gata, nu m-a impresionat
absolut inedit pentru el şi pe care nu-l mai făcuse deloc autorul şi nici contextul
niciodată. N-a mai stat mult pe gânduri şi a ales o ambiental nu a fost
36 carte mai micuţă şi cu ea în mână s-a dus şi s-a aşezat extraordinar iar între

proză
personaje părea iniţial că există o stare ireconciliabilă! Maria Giurgiu
Cred că pe ziua de azi am fost suficient de
elocvent şi concis!” S-a ridicat de la masă, uşor
speriat, s-a îmbrăcat la loc şi după ce a pus cartea pe Viziunea terorii
raft a ieşit din clădire. Fata de la biroul din sala de
lectură s-a mai uitat la el din când în când şi era uimită Lanul acela verde se
de modul rapid în care dădea paginile. Puţini așternea înaintea privirilor,
cititori versaţi puteau citii atât de repede. Iniţial a necuprins și unduitor în
crezut că doar răsfoieşte cartea, dar urmărindu-i adierile serii, asemeni unei mări
mişcarea ochilor a sesizat că nu scăpa niciun rând.
de smarald. Prin trupul său
Afară se întunecase şi noaptea începea să-şi frica își croise cărări de scăpare
impună drepturile. Perioada asta din an era cea mai în toate direcțiile. Ne țineam de
neplăcută mai ales dacă era şi frig şi întuneric. Noroc
mână și Tu mă îndemnai cu
că pe străzi funcţiona iluminatul public.
teamă-n priviri să fugim, fixând
A ajuns acasă şi nu a mai dat nicio peste crestele valurilor verzi,
importanţă sentimentului care îi tot venea şi din care
rezulta că nu merge pe drumul cel bun. A ajuns, a
intrat şi a fost preluat de la trecerea pragului:
Pe unde ai fost băiete şi de unde ai tu alte ghete?
Dar n-am de loc alte ghete!
Mă, tu crezi că eu sunt proastă şi nu-mi dau
seama dacă cineva umblă pe tocuri mai înalte sau nu!
Nu vezi că ai ajuns să fi cu aproape un cap peste mine!
Eu cred că tu te-ai tasat şi ai început cu
creierul, că eu n-am alte ghete dar văd că este evident
şi fără drept de tăgadă că diferenţa de înălţime dintre
noi a crescut, dar nu e din cauza mea, probabil că ţi-ai
pus papuci fără toc.
vârfurile groase, crestate pe
Tu ai orbul găinilor de nu vezi că eu sunt în
margini ce dispăreau lățindu-se
pantofii mei obişnuiţi şi nu am papuci în picioare.
către sol, dincolo de raza
Bine, zise el şi s-a trântit pe un scaun, după ce privirilor în adâncimile
şi-a agăţat hainele la cuier, las-o baltă că nu am niciun unduioase ale lanului. Înaintau
chef să mă cert cu tine acum pentru tot felul de prostii.
în coloană, asemeni unui front
E târziu şi vreau să mă culc.
de asalt. Priveam și mă
Eu rămân la părerea mea că ai luat-o razna şi sper minunam de perfecțiunea
să te văd că-ţi revii cât mai repede, îi spuse ea în timp ce simetrică a crestelor mișcătoare
el se îmbrăca pentru culcare.
de un verde întunecos, lucioase,
„Dacă i-aş spune că am fost şi la bibliotecă cred că neînțelegând încă de unde
ar chema imediat salvarea” se gândi el în ultimul crescuse teama-n privirile tale
moment înainte să adoarmă.
și în alergarea haotică a
grupurilo de fugitivi, prin
labirinturile tăiate în coastele
lanului nesfârșit. Le ghiceam 37

proză
doar existența din mișcarea spicelor înalte și din acesta, după aceea dispar în
murmurul asemeni vuietului îndepărtat al unui puhoi infernul de unde au ieșit,
nestăvilit de neliniște. Viața era scufundat întrun abis de nelăsând urme, sau naiba știe!
incertitudini și terorismul se cuibărise și împuiase în Se pot insinua ca otrava perfidă
Regatul Unit al Spiritelor Libere. Cărările în lan erau în adâncul nostru, pe calea
drepte și se ramificau în toate direcțiile ca o pânză de semințelor de frică ce prind
păianjen uriaș. rădăcini în noi, fără ca să ne
Mă îndemnai asudând prin toți porii teroarea: dăm seama ce ni se pregătește.
– Hai mai repede, că ne prind din urmă! Să ne – Dar unde sunt liftele
ascundem din calea urgiei! Aleargă pe acolo! astea spurcate? Eu nu le văd...
eu...
Și zicând acestea îmi indicai o cărare, pe unde nu se
vedea nici țipenie de vietate, ci doar înspăimântătoare Încep să le disting formele
tăceri în negura Umbrei. Eu te întrebam: mișcătoare și să cred că le
– De cine fugim? Ne vom pierde în labitintul terorii, întrevăd în spatele spaimei ce
dacă nu deții cu tine, firul Ariadnei. N-aș dori să fug așa mă învăluia insinuantă, tăcută
ca un nor peste suflet. Creșteau
din panică, neîncredere, din
credința prea slabă într-o
protecție divină ce dispărea în
ceață, eclipsată de sugestia
fricii...
Întrezăresc și eu acum
formele, la început confuze
umbre grotești și apoi tot mai
clare, mai vizibile cum își agitau
amenințător cozile mai înalte
decât lanul. Acum când Tu mi-
în neștire până la capătul zilelor... ai condus pașii pe tărâmul
– Haide mai repede, să fugim departe, cât mai spaimei, am început să le
departe!!! Nu-i vezi cum vin de-a valma, cohorte de întrezăresc strategia. Se
demoni evadați din infern? Pandora a deschis cutia și i-a materializează din spirite
eliberat. Năvălesc printre noi mimetizați și apoi își dau pe inferioare ale lumilor învizibile
față arama. Ne-au invadat și nu se mai sfiesc, să se arate ce populează văzduhul, hrănite
privirilor noastre. Sunt mutaforme. Au luat înfățișări de de energiile fricii și temerilor
oameni ca să ne studieze. Sunt bine organizați și foarte noastre și cresc... și cresc până
determinați să ne transforme în fiare veșnic hăituite... devin demonii ce pun stăpânire
Monștrii vin să ne extermine pacea sufletelor, iubirea de pe lumea și spațiul nostru vital.
libertate încrederea și credința. Se ivesc pe neașteptate, – Iată-i! Aliniați în plan de
din văgăunile lor neștiute, inoportunându-ne în atac, mii de forme ce-mi
momentele când ne credem în siguranță și lăsăm garda păruseră mai înainte
jos, să gustăm clipele de libertate și pace, atât de efemere inofensivele rădăcini ale unei
în aceste vremuri tulburi. Lovesc lansând blitzuri ca păduri de mangrove, încet...
38

proză
încet se metamorfozează sub privirile sufletelor cotropite – Oprește-te și repetă
de spaime nedefinite în mii de entități cu forme odată cu mine rugăciunea!
monstruoase, bântuindu-ne. Au fețe urâte, greu de privit, Acum!
ochii răi cu priviri ce îngheață sângele și câștigă teren M-ai privit neânțelegând
implacabili, organizați în batalioane. Un front la început și ai început să repeți
amenințător înaintând ca un tăvălug de teroare peste mașinal, odată cu mine „Tatăl
ogorul acela unduitor al vieții noastre cotidiene, care nostru”.
întru-nceput promitea recolte îmbelșugate și bucurii.
Unica preocupare a
Amenințarea... începusem să-i simt răsuflarea la doi tuturor era fuga, fuga din fața
pași în spatele meu și continuam să alerg haotic pe norului acela de lăcuste
urmele Tale, cuprinsă de teroare la fel ca tine și ca toți devoratoare de idealuri și valori
fugitivii. În timp ce alergam mereu înainte, laolaltă cu ale societății Regatului Unit al
clipele ce curgeau inexorabil în aceeaș direcție, duse de Spiritelor Libere. Demonii
roata vremii, un fulger slab mi-a scurtcircuitat mintea și sinucigași continuă să ne
mi-a trezit memoria, ridicând vălul ce căzuse peste învăluie într- o pâclă confuză,
amintiri. Curgeam și noi în cercul vieții spre o țintă de
neatins, răspândiți anapoda pe cărările labirintului,
tăiate în lanul terorii, speriați de nedefinitele spaime
dinlăuntrul Umbrei noastre. Ne temem de întunecimile
Umbrei, de lipsa Luminii Călăuzitoare pe care la o
anumită cotitură a Cărării Întortocheate am pierdur-o
din vedere, amăgiți de himerele semănate pe cărare.
Di ntr-un colțișor uitat mi-a răsărit în minte o
lumină îndepărtată ,clipind asemeni unui far, mărturie
sigură a unui țărm pentru corăbiile în derivă. Am făcut
loc sclipirii aceleia în cămara minții, unde se instalase
ca la ea acasă teama și mi-a amintit cum odată demult
mă învățase mama, ca atunci când mi-e frică, să-mi paralizantă rațiunile și sufletele
amintesc să spun în gând de trei ori „Tatăl nostru”. Am asemeni veninului curara. Pe
început să spun rugăciunea și pentru o clipă teroarea s-a noi însă nu mai reușesc să ne
tras deoparte. Atunci, în gând am continuat iar și iar să înspăimânte. Au început să li se
recit cuvintele magice și frica vrând nevrând a trebuit să estompeze formele și treptat s-
le facă loc, devenind tot mai mică. Ooh! Aceasta era au retras în lumea lor nevăzută.
salvarea! Regăsisem în sfârșit Lumina Călăuzitoare. Ea Lanul se așternea acum
era singurul talisman care mă ajuta să calc fără frică în unduitor și de necuprins cu
întunecimile Umbrei mele. privirile, legănându-și spicele
– Stai! Îți zic și Tu mai mult mort decât viu te-ai coapte în voia vântului călduț,
oprit o clipă, să-ți tragi răsuflarea. Mi-ai aruncat o privire aducând în nările noastre
încețoșată de spaimă ca după aceea să încerci din nou, să miresmele promițătoare de
mă târăști în cursa fără sfârșit, după tine. pâine caldă.
– Hai, vino! Nu te opri, că ne ajung!
39

debut
debut 46-49
o făcură să îşi ridice privirea.
Anna Blur (Bluroffives) Nu-şi putu opri zabetul slab şi
încercarea de a rosti ceva la
Secretul planetelor gemene (10) vederea celui ce se apropia.
– Șșșș, nu te forţa copilă,
spuse Gall, Marele Înţelept.
Partea X - Răscruci
Păstrează-ţi forţa. E de mirare
Auzea zgomote înfundate, dar nu reuşea să-şi
că te-ai trezit aşa de repede
comande corpul să se mişte. Încercă să-şi deschidă ochii,
după încercarea prin care ai
dar şi asta era în zadar. Şi de parcă doar această strădanie
trecut. Să te lupţi cu un dragon,
a fost suficient să o epuizeze, căzu înapoi într-un somn
chiar şi cu unul pui, e ceva din
fără vise.
care nu scapă cu viaţă nici unii
Din când în când se strecurau până la ea voci războinici.
murmurând, foşnet de material sau frunze. Dar înainte să
Nerys-Randa închise
le poată înţelege pe de-a-ntregul, dispăreau ca o himeră
ochii, nu reuşea să îşi dea
şi ea se întorcea înapoi în bezna odihnei.
seama de ce sentimentul ce-i
inundase pieptul semăna într-
atât de mult cu uşurarea. N-ar fi
fost mai simplu ca Marele
Înţelept să ştie tot?! Dar nu
reuşi să îşi răspundă fără vreo
urmă de îndoială, aşa că îşi
ridică din nou privirea spre
chipul Marelui Înţelept. O
privea atent, părând că citeşte
ceva în ea, apoi zâmbi şi
continuă.
- Am ştiut mereu că nu vei
Nu ştia cât trecuse până reuşise să se smulgă din urma cărările obişnuite pentru
neputinţă, dar când o făcu, ochii i se deschiseră spre un noi, cei din tagma învăţaţilor.
loc familiar. Era înapoi în sălaşul Învăţaţilor, ba mai mult Dar cumva nu mi-am dat seama
chiar, într-una din încăperile marelui Învăţat. Dădu să se cât de mult vei ieşi din cutume.
ridice dar nu reuşi decât să-i facă pe cei din jur atenţi. Nu, nu te încrunta copilă, nu e o
Urmă un val de agitaţie care o lasă sleită. dojană. Nu ştiu dacă aş putea s-
Surpinzător, nimeni nu o întrebase cum de ajunsese aşa, o zic de faţă cu alţii, dar te
şi nici ea nu avusese puterea să lege mai mult de două asigur că o cred o virtute.
cuvinte. Pe care oricum fusese nevoită să le rostească la Înţelepţii trebuie să cunoască
întrebările vindecătoarei ce îi dăduse să soarbă din mai oricât se poate cunoaşte şi apoi
multe poţiuni decât văzuse în toată viaţă ei de până să judece. Nu există cibzuială
atunci. desăvârşită, dar singurul mod
în care putem spera că judecăm
Iar acum se făcuse linişte.
cât putem de drept este să ne
Îşi lăsă pleoapele să se închidă, deşi ştia că nu va ieşim din matcă. Şi tu mereu ai
mai putea adormi. Ar fi vrut să ofteze, dar până şi
40 respiratul îi părea o povara. Foşnet grăbit şi paşi apăsaţi
debut
arătat că ai această putinţă. Deşi uneori, asta costă. preţ de atât timp, pot spune că e
cu adevărat o povara pentru
Surâse şi o strânse de mâna, într-un gest care îi mine.
dădu putere Nerys-Randei, umplând-o în acelaşi timp de Nerys-Randa nu îşi putu
umbra remuşcării. Aproape că era mulţumită că nu putea opri un zâmbet şi Gall exclamă
vorbi, din moment ce încă nu ştia ce anume vroia să-i victorios:
zică Marelui Înţelept. Dacă s-ar fi putut mişca, probabil – Vezi! Acum ai zâmbit
că şi-ar fi frânt mâinile încercând să găsească calea de-a binelea! Îţi vei reveni în
corectă, şi Gall ar fi citit-o fără tăgadă. Încerca să îşi scurt timp, sunt singur!
concentreze energia în a respira normal şi o străfulgeră Apoi, învârtind absent
gândul că nu şi-ar fi imaginat vreodată că neputinţa îi va între degete o şuviţă din barbă,
fi scut. Şi totuşi, asta i se întâmpla acum. păru că se pierde în propriile
Îşi alungă gândurile şi îl urmări pe Marele Înţelept gânduri, doar ca o clipă mai
prin încăpere. Cu mersul apăsat şi trupul precum un târziu să continue:
trunchi, inspira blândeţe şi rezistenţă. Mereu parcă – Poate că nu trebuia să
neschimbat, încă de când era copilă. Singura diferenţă
era că, acum, la vârsta maturităţii, îl ajunsese în statură
şi nu mai trebuia să ridice privirea spre ochii argintii,
străjuiţi de sprâncenele cărunte, asemenea părului ce şi-
l purta împletit pe lângă ureche.
Gall se depărtase de ea şi ajunsese spre raftul de
scrieri, alese una şi trecu cu privirea peste ea, ca într-o
doară. Apoi o închise la loc şi îi zîmbi tinerei.
– Probabil te întrebi cum de eşti aici?
Aşteptă până când Nerys-Randa reuşi să
încuviințeze cu un gest scurt al capului, şi spuse:
– Am sosit imediat după ce acel Tiarna, Enki, aşa
am înţeles că îl cheamă, te lăsase în grija vindecătoarei.
mă fac înţelept ci vindecător.
Era aşa uimită de povestea cu puiul de dragon că
Mereu am crezut că un zâmbet
rămăsese ţintuită lângă ţine, fără să se hotărască unde
adevarat poate avea acelaşi
anume să te aşeze. Fie vorba între noi, cred că nu s-a mai efect de tămăduire ca unele
întâlnit cu o secătuire de energie din tinereţe. E adevărat, poţiuni.
aşa ceva întâlneşti mai des când vindeci războinici.
Se apropie din nou de
Marele Înţelept Gall, făcu un gest din mâna, dând tânară şi găsind locul de unde o
parcă la o parte gândurile ce-i năvăliseră în minte şi veghease vindecătoarea, se
continuă:
aşeză în el. Apoi, dând din cap,
– Oricum, cred că şi-a împlinit fără tăgadă ca cum tocmai ce răspundea
îndatoririle. Până la urmă revenirea după doar o zi şi-o unei proprii întrebări, spuse
noapte se datorează cu siguranţă atât ţie cât şi ei. Aşa că mai departe:
i-am spus să rămâi aici, unde pot sta prin preajma. Ştiam
– Ieri, mi s-a părut că
că şi după trezire vei fi slăbită, şi eu sunt mai mult decât zăresc pe cineva străin. Par
dispus să umplu tăcerea cu vorbe. Până la urmă, auriu, trup înalt şi un arc cât
meditaţia are beneficiile ei, dar să nu vorbesc cu nimeni mine de mare. Am înţeles că el
41

debut
ar fi tiarna Enki. Nu l-am zărit bine, dar îmi părea Gall închise pentru o clipă
cunoscut, deşi numele nu ştiu să-l mai fi auzit. Poate că l- ochii şi scutură uşor din cap,
am văzut la curtea regelui Phyllo, deşi regele în ultimul ştergându-şi de pe chip
timp nu s-a arătat dornic să îmi audă poveţele. încruntarea. Reveni plin de
– Mă-ndoiesc, veni în şoaptă răspunsul Nerys- zâmbet cu privirea la Nerys-
Randei, uimită că gândurile sale avuseseră puterea să Randa, rupându-se cu totul de
prindă voce. gândurile ce tocmai le alungase.
Gall, îi atinse scurt mâna, şi îi zâmbi împăciuitor. – Şi, spune-mi copila,
Apoi îşi duse privirea spre fereastra prin care se zărea despre ce ai vrea să îţi vorbesc?
pădurea. Razele lui Dai străluceau puternic şi, din când Mă gândeam că ar trece timpul
în când, printre foşnetul frunzelor, ajungeau până la ei mai repede dacă vorbim, sau
murmur de voci din grădinile de studiu. Bătrânul oftă, şi mai bine spus... dacă vorbesc
lăsând să mai treacă o clipă de tăcere rosti: eu. Aşa te ţin ocupată până
– Îţi mulţumesc copilă, dar adevărul este că regele când reuşeşti să îţi recapeţi
Phyllo pare bântuit de nişte gânduri din care nu vrea să puterile. Ştiu că nu e ceva ce a
iasă. Şi gândurile duc la fapte, şi uneori faptele nu duc la apărut în discuţiile noastre prea
des, dar secarea energiei nu
este ceva de glumit. Dacă ţi se
întâmpla în timpul luptei cu
puiul de dragon - clatină din
nou din cap, alungând imaginea
ce părea să-l bântuie - dar hai
să vorbim despre altceva.
Despre ce ai vrea?
Nerys-Randa îşi simţea
gura uscată şi buzele amorţite,
dar se concentră şi spuse într-o
voce ce părea mai puternică
lucruri bune. Şi când nu-ţi doreşti consiliul înţelepţilor, decât acum câteva clipe:
de obicei nu vrei să ţi se spună că greşeşti. – Despre legende.
Nerys-Randa nu îndrăzni să explice că rostise acele Gall îşi trecu degetele
vorbe pentru că se-ndoia că îl văzuse vreodată pe Enki, cu peste barba lungă ca cum aşa
atât mai puţin la curtea regelui. Şi-acum, prinsă de căuta o legendă potrivită. În
cuvintele îndrumătorului său, aşteptă că acesta să spună câteva momente, ochii îi
mai multe. Dar Gall, păru să ducă restul conversaţiei în sclipiră şi zâmbi, spunând:
sine, privind undeva dincolo de orizont, lăsând – Care legendă să fie mai
încruntarea să se nască în cute pe chipul său, arareori potrivită, decât cea de început?
umbrit. Ştiu că încă de mică îţi plăcea să
~•~•~•~ auzi legenda planetelor
Ar fi vrut să-l întrebe mai multe, acum că îl auzise şi gemene...
spusele lui sunau îngrijorător de mult cu ce îi spusese Era acum foarte mult
Enki, Dar nu îndrăzni altceva decât să îl privească fix, timp, pe când Dai strălucea
aşteptând următoarele sale cuvinte. mult mai puternic că acum şi
42 rămânea pe cer de două ori

debut
mai mult ca acum. Pe atunci nu existau două planete, ci Tot atunci au dat fiecărei
una singură. Nu se ştie exact cum se chema acea tabere darul pe care îl credeau
planetă, avea un nume ce se spune că ne-a fost şters mai de preţ, şi i-au lipsit de
dintre cuvinte. Nedemni să-l mai rostim. Pe pamâturile ajutorul celeilalte puteri
acestea erau tot soiul de fiinţe, ca noi, ca dragonii şi separând de-a pururi cele două
multe alte vietăţi. Și era condus de două spirite surori. lumi, la o distanţă de cer.
La chip erau identice. Doar că una avea părul auriu în ~•~•~•~
care se împleteau şuviţe întunecate, cealaltă avea părul Ce şi cum s-a întâmplat
întunecat cu fâşii aurii împletite. Prima se numea Jord după, s-a pierdut în negura
şi avea puterea să manuie obiecte, materie... fie că era uitării sau se mai găseşte prin
vorba de trunchiuri, pietre sau pământ. Iar cea de-a alte frânturi de legende... dar
doua se numea Phyllo, iar ea mânuia plantele, fie ele asta este legenda despre cum s-
mici ca iarba, sau mari precum arborii străvechi, cei ale au născut planetele gemene.
căror trunchiuri pot fi cuprinse doar de cel puţin patru
Nerys-Randa ascultase de
ca mine.
nenumărate ori legenda şi
Şi trăiau cu toţii în armonie, la fel că cele două totuşi acum îi părea că o aude
surori. Ele aveau grijă ca planetă să dăinuie. Jord
pregătea pământul, îl curăţa de trunchiurile uscate,
făurea munţi să apere aşezările de vânturi şi săpa văi
pentru ape. Iar Phyllo semăna câmpii şi creştea pomi
cu fructe şi păduri cât vedeai cu ochii în care să
sălăşluiască dragonii. Împreună ocroteau şi hrăneau
toate vietăţile care le erau lăsate în grijă.
Doar că, la un timp, poporul a început să se
împartă. Unii o credeau pe Jord mai importantă, alţii
pe Phyllo. Mai mult, au început să le facă şi separat
locuri de închinăciune, în semn de mulţumire şi
preţuire. Şi încet încet, s-au făcut tabere, certându-se
între ei sau încercând să facă altare mai mari, mai pentru prima dată. Privea fără
frumoase decât ceilalţi. Au ajuns să nesocotească să-l vadă pe Marele Înţelept şi
ajutorul pe care îl primeau din partea celeilalte şi s-au simţi cum un fior în traversa
învrăjbit peste măsură. Totul a durat mult timp, şi cu întreg trupul. Ar fi vrut să-l mai
cât poporul clocotea mai mult cu atât mâhnirea celor întrebe ceva pe Gall, dar nu ştia
două spirite creştea. Iar ele se arătau muritorilor din ceexact care era întrebarea
în ce mai rar. Cu toţii au nesocotit semnul ce-l dădea potrivită. Marele înţelept se
purtarea spiritelor. Până într-o zi când , cele două ridicase, încercând probabil să-
tabere, ce deja îşi luaseră numele de jordanieni şi şi dezmortesca trupul şi arunca
phyllonieni, au ajuns să se lupte unii cu alţii. o privire pe fereastră. Cu ochii
Nu se ştie cine a fost prima victima... phyllonian, încă aţintiţi spre grădini Gall
jordanian sau vreo altă vietate. Se ştie doar că la spuse:
momentul când trupul neînsufleţit a atins pământul, – Nu ştiu exact cât din
totul a încremenit. Cu un vuiet Jord şi Phyllo au apărut legendă s-a întâmplat cu
de nicăieri şi împreună au surpat pământul, lăsând adevărat aşa şi cât a fost
phyllonienii de-o parte şi jordanienii de cealaltă parte. răstălmăcit de gurile atâtor
43

debut
povestitori. Dar am putea gândi că fiecare neam a luat găseşti mai rar păduri întinse ca
trăsăturile propriei zeiţe. Poate că de aceea cei mai mulţi aici şi mai deloc culori aşa
phyllonieni au părul închis la culoare, iar cei mai mulţi pestriţe ca pe Phyllo. De
jordanieni auriu. exemplu au și ei Cat-Sithi, doar
Bătrânul rase înfundat şi continuă: că cei de pe Jord au blana
cenușie. Cât despre planetă în
– Ha! Şi dacă stau să mă gândesc bine, aş putea să
sine... .au mulţi munţi şi văi şi
explic şi de ce noi suntem, în majoritate, ceva mai mici de
aşezări impresionante din
statura şi ei ceva mai înalţi.
pietre pe stânci. Au dragoni la
Se întoarse spre Nerys-Randa aşteptând parcă un
fel de mulţi ca noi şi pot spune
răspuns, dar tot ce întâlni fu privirea uimită a acesteia.
din experienţă... ceva mai
Socotindu-l suficient imbold, spuse mai departe:
nervoşi. Dar asta presupun că
– Pentru că noi avem energie pentru plante, şi ele se poate fi din cauza că nu au
află jos... iar ei pentru munţi şi deci e normal să fie mai destule păduri. Cât despre
înalţi. jordanieni... Sunt un neam ca
Râse acum de-a binelea, ignorând neînţelegerea de noi, împărţiţi în tagme, ce şi-au
păstrat credinţa în Jord, aşa
cum noi am păstrat-o în Phyllo.
Dar în esenţă, în afară energiei,
puţine lucruri ne deosebesc cu
adevărat.
Bătrânul îşi lasă privirea
să alunece spre înaltul
tavanului, căutând parcă într-
acolo imaginile, ce Nerys-
Randa era sigură că le
scormonea printre amintiri.
Incruntandu-şi fruntea, Gall
continuă:
pe chipul tinerei. Glasul ei însă îi curma râsul, dar Gall,
cumva, nu păru surprins de întrebare: – Printre cele mai de
seama ce îmi vin acum în minte
– Ai întâlnit jordanieni?!
sunt doar că nu poartă radd,
Când se aşeza din nou lângă Nerys-Randa chipul nu-şi citesc intenţiile prin
bătrânului pierduse orice urmă de amuzament deşi o salutul cu palmele şi când îşi
privea cu blândeţea ce arareori îi părăsea chipul. O fixă unesc destinele, pentru ei e
pentru câteva clipe şi apoi rosti: deajuns că spun cuvintele... Îşi
– Unele lucruri se învaţă după numirea oficială că făgăduiesc spiritul unul altuia
succesor al Marelui Înţelept. Mie unul, aşa mi s-a fără să aibă nevoie de
întâmplat, dar cred că tu poţi fi o excepţie. Nu numai că preoteasă. Altfel, n-aş putea să
am întâlnit jordanieni, dar am călătorit de câteva ori pe judec că-s mai presus dar nici
Jord. Şi la fel vei putea face şi tu când va veni timpul şi te mai prejos. Ca aici, unii sunt
voi numi următoarea Mare Înţeleaptă. Dar pentru buni iar alţii par că şi-au
moment, cred că pot să îţi povestesc despre cum e acolo. pierdut calea. Şi din păcate, ca
Planeta nu e cu mult diferită de a noastră, dovadă că phyllonieni, au învăţat din
44 la un început am fost plămădiţi împreună. Doar că la ei moşi-strămoşi că cele două
debut
neamuri sunt vrăjmaşe, urzind mereu gânduri de război. Un şuierat ascuţit străbătu
Chiar şi la un cer distanţă, toţi planuie înfrângerea cuiva aerul de lângă ea şi tânăra
ce, la începuturile timpului, i-a fost frate... tresări. Se întoarse spre camera
Nerys-Randa, fără să-şi dea seama, se ridicase pe scufundată în semi-întuneric şi
perne şi îşi încleştase mâinile în cuvertura ce-o acoperea. pentru o clipă încremeni. O
Ultimele cuvinte ale mentorului său o prinseseră într-atât săgeata era înfiptă în podea,
încât nici nu-şi realizase reacţiile. Vocea ei nu mai trăda încă zbârnăind de forţa cu care
tremur de slăbiciune, doar încordare: traversase văzduhul.
– Şi va fi război?! Îşi dădu seama că-i
Chipul bătrânului se umbri şi tăcerea păru să se tremurau mâinile abia când nu
întindă pe mai mult decât câteva clipe. Într-un final, Gall reuşi să desfacă nodurile funiei
spuse: subţiri ce ţinea strâns un
– Nu ştiu să-ţi spun, copilă. Ambele neamuri par în pergament înfăşurat pe lemnul
vrie, căutând o armă de legendă. Dar eu mă îndoiesc... săgeţii. Aproape că renunţă, dar
– Te îndoieşti că există? scrâșnind din dinţi îşi
Marele Înţelept scutură din cap, un zâmbet amar
iţindu-se pe buze.
– Nu, mă îndoiesc că există doar una. Toate
legendele vorbesc de două spirite, două puteri, două
neamuri, două planete... de ce-ar exista doar o singură
armă?! Întrebarea mai de seamă, este cine îşi va lua
asupra sa povara de a ţine bălanţa în echilibru?!
~•~•~•~
Restul zilei trecuse că prin ceaţă pentru Nerys-
Randa. Gall refuzase să se adâncească în subiect şi
tânăra nu îndrăznise să iscodească prea mult. Atât cât
aflase îi stăruia în minte, ca un bâzâit continuu ce nu-i
părăsise gândurile, devenind din ce în ce mai puternic, de concentră gândurile şi despleti
parcă din clipă în clipă avea să-i cuprindă întreaga fiinţă. şuviţele într-atât încât să poată
De parcă era ceva ce încă trebuia să desluşească, scoate bucata de pergament.
zbătându-se să iasă din negura gândurilor ei, spre lumina Degetele i se încleştară,
înțelegerii. gata să rupă foiţa subţire când
Şi acum, în toiul nopţii, întoarsă în propria odaie, îşi trecu privirea peste ea. Scris
încerca să scape de apăsarea aproape sufocantă, în simboluri, suficient de
pricinuită de zumzetul interior. Deschise fereastră şi complicate încât nu oricine să le
aşezându-şi mâinile pe toc, îşi sprijini capul de ele. Şi poată ştii, Nerys-Randa descifră
privi Jordul. Pâlcuri răzleţe alunecau pe cerul planetei şi mesajul:
din când în când Nerys-Randei îi părea că zăreşte sclipiri Mâine, pentru ultima
de aşezări. Era uimitor cum totul părea la fel de calm ca oară, voi fi în luminişul străjuit
acum un anotimp, la fel de statornic că în copilărie... şi de arborii lui Dai. Te aştept
totuşi nimic nu mai era la fel. Şi nici nu mai avea să fie. până la răsărit.
45

portret de autor
portret de autor
„Elegii și nostalgii” (2015) și
Voichiţa Tulcan Macovei proză: „România mea
personală” (2012) apărute la
Editura Mirador din Arad.
Florin T. Roman - scriitorul
De la creațiile
începuturilor, cuprinse în
„Ce este scriitorul? Un creator de volumul „Amare lacrimi
monumente morale făcute cu spiritul și cu binecuvântate” până la ultimul
mâna.” (George Călinescu) „Elegii și nostalgii”, se poate
constata că Florin T. Roman a
rămas același om și același
Scriitorul Florin T. Roman este fiu al meleagurilor scriitor. Temele și motivele
arădene. S-a născut la Sebiș, licențiat al Facultății de poeziilor sunt reluate în toate
Drept a Universității din București, este procuror, volumele: bucuria în fața
membru al Asociației Magistraților din România și al frumuseților naturii; teme și
Asociației Procurorilor din România, membru fondator al motive biblice; locurile natale;
Societății pentru Justiție. Este colaborator al mai multor Cuvântul; sufletul; căutarea
ziare și reviste culturale din România și internaționale. A veșniciei; locul omului în lume,
patriotismul. Suntem obligați să
vedem că domnul Florin T.
Roman nu scrie o poezie
„jucăreauă” ci una a
profunzimilor, în care pune
probleme, dă răspunsuri sau te
îndeamnă la reflecții.
„Amare lacrimi
binecuvântate” este volumul
care cuprinde poezia
începuturilor, mergând până la
creațiile anilor tinereții (1984),
când autorul avea doar 16 ani.
Este încă o poezie tributară
marilor poeți ai literaturii
apărut în antologii pe plan românesc dar și internațional.
române, ceea ce, spunem noi,
Are, așadar, o foarte bogată activitate literară și nu este un lucru discutabil,
foarte cunoscută în același timp. deoarece domnul Florin T.
Cine este scriitorul Florin T. Roman? Roman se dovedește a fi un
Apropiindu-ne de paginile scrise, vom descoperi autor cult. Astfel, unele poezii
sufletul și gândurile domniei sale față de lumea în care poartă în ele, iată, peste timp,
trăiește, față de semeni, față de locurile natale și față de aerul și timbrul marilor poeți ai
țara sa, România. Și nu este un lucru fără importanță să neamului nostru: „Noapte” în
cunoști creația lui Florin T. Roman, deoarece ajungi să care tânărul poet se întâlnește
vizionezi profilul unui gânditor liber, curajos și încrezător cu Mihai Eminescu; „Sosirea
în spusele sale. primăverii” vibrând în ecouri
Prima sa carte, cu titlu și conținut sensibil și insolit ale lui Alecsandri; „ Furtună în
în același timp, se numește „Idolii vremurilor noastre” noapte”, construită după
metrica lui George Coșbuc.
(2010) și tratează, în spiritul adevărului și al evidențelor
mileniu al III-lea, despre multitudinea de idoli (stăpâni) Totuși, poeziile tinereții
spirituali, fizici sau morali care batjocoresc ființa omului. lasă sufletul autorului să zboare
Volumele care au urmat cuprind poezie: „Amare lacrimi spre spații noi. Deja din acei ani
46 binecuvântate”(2010); „Dulce secundă fecundă” (2012); se prefigurează marile teme și

portret de autor
motive ale creației lui Florin T. Roman. Se profilează, mine/apostolii cu
încă de acum, termenii luptei dintre autor și lumea care îl proorocii,/cerul cu marea/și
înconjoară, o lume depărtată de marile valori morale care soarele cu luna,/Crucea cu
au ținut-o în echilibru atâtea veacuri: credința în învierea,/dreptatea cu
Dumnezeu, în valorile creștin-ortodoxe. Apar motivele și pacea,/adevărul cu
leitmotivele specifice, care se vor regăsi și în volumele iubirea,/dușmanii cu
următoare: suspinul, rugăciunea, mântuirea, motivul prietenii,/Fiu Tău cu Mama
întrebării, motivul femeii (mamă, Maică lui Dumnezeu, Lui.”(Rugăciune 10)
copilă), al lacrimei. Dintre temele primului
Poeziile încep să se transforme în ample volum revin aici, cu mai multă
problematizări asupra existenței omului, asupra locului și esențializare a sentimentelor,
rolului său în Univers. Versurile sunt subiective și devin o patria și patriotismul. De altfel,
poezie a marilor întrebări, suspinuri cu privire la un această temă, dezbătută în
TIMP despre care omenirea se aștepta a fi al speranței și adânci ramificații ale sensului,
al tuturor realizărilor. „Nu mai aveți timp/să va constitui problematica
sburați/coborând înăuntru?/Vă pierdeți timpul fundamentală a volumului de
zugrăvind exteriorul?/Nu vă pasă că în voi/schela se proză „România mea,
prăbușește/și culorile mor/înecându-se în zid,/odată cu personală”.
zidul?/Nu vă pasă?”.(Interogație 1)
Volumul demonstrează o mânuire excepțională a
limbii române, o folosire iscusită a tuturor registrelor
acesteia. De asemenea strofa clasică se alătură textelor
scrise în stil modern, cu versuri scurte, chiar dintr-un
singur cuvânt, care curg spontan, asemenea gândurilor
poetului. Deosebit de expresivă ni se pare poezia
„Pronume demonstrative”, unde găsim un adevărat joc
cu cuvintele, de-a noțiunile și conceptele.
„Dulce secundă fecundă” cuprinde o lirică în care
autorul accentuează temele filosofico-religioase. Dacă ar
trebui să-l comparăm din această perspectivă cu poetul
Tudor Arghezi, care, deși a gustat din viața monahală, a
rămas mereu căutător al Absolutului, am putea spune,
fără să greșim, că Florin T. Roman este omul, creștinul, Cititorul cu suflet sincer și
filosoful și poetul care se exprimă în Numele unui nealterat de intemperiile lumii
Absolut perceput, cu care s-a contopit în repetate în care trăim, va simți, cu
rânduri. Nu singur! Ci prin persoanele lui Iisus Hristos și siguranță, puterea dragostei
ale Maicii Acestuia, Fecioara Maria. Regăsim aici teme autorului față de țara noastră,
vechi din literatura română întâlnite la poeți precum adânca recunoștință față de
Vasile Voiculescu sau Nichifor Crainic: credința, marile personalități ale
sărbătorile creștin ortodoxe, învierea lui Iisus, veșnicia. trecutului care și-au iubit patria
Poeziile - rugăciuni sunt deosebit de profunde. Stilul și s-au sacrificat pentru viața ei.
liturgic te cheamă la iubire de Dumnezeu, la cunoașterea (vezi poezia „România
Adevărului Său. sufletului meu”). Toate
De fapt și trăirile domnului Florin T. Roman sunt versurile transmit atașamentul
comparabile, în ce privește autenticitatea sentimentelor domnului Florin T. Roman față
exprimate, cu ale poeților amintiți. El crede în de valorile spirituale ale
Dumnezeu, în puterea regeneratoare a credinței, în poporului român: „Cuvântul
puterea ortodoxiei neamului românesc. <român>/are
Toate versurile emană puterea iubirii divine în care încorporat/cuvântul <om>/.
omul și poetul Florin T. Roman crede cu toată ființa: „Fă- Așa că (poate) nu e corect/să
mă, Doamne, loc de întâlnire,/Să se întâlnească în 47

portret de autor
spunem <România>/ci <Romenia>”. (Niște cuvinte…) înțelege cât de mult s-a
Volumul de versuri „Elegii și nostalgii” (2015) schimbat „România noastră”
cuprinde, cum ne arată și titlul, elegii- stări poetice, care din timpul domnului Vlahuță
exprimă nostalgiile omului Florin T. Roman. Elegia, ca până astăzi. Avem de-a face cu
specie literară, transmite sentimente de regrete, de un volum foarte interesant,
dorințe neîmplinite, dar și de visări neîmpărtășite. conceput pe câteva dimensiuni,
Întregul volum atestă o maturizare a poetului Florin T. care reprezintă, de fapt, pilonii
Roman, în sensul identificării sufletului deschis mereu de construcție ai unui stat solid:
spre cunoaștere, cu nuanțe noi ale unor teme și motive justiția, politica, religia. Având
mai vechi. Elegiile sunt închinate anotimpurilor sau în vedere că scriitorul este
lunilor anului, dar găsim și unele dedicate satului magistrat, dar, mai ales, un
ancestral, viselor neîmplinite sau timpului efemer. Este o patriot creștin cu mare iubire
poezie care pătrunde mult în profunzimea cunoașterii de țară, considerăm foarte
acestei lumi, dincolo de care poetul ne emoționează prin consistente ideile transmise.
frumusețea diafană a tuturor elementelor descrise. Ținând de construcția
Emoția se transmite prin imagini artistice spontane, dar cărții, sunt extrem de grăitoare
deosebit de sensibile, ce vin direct din sufletul „Pietrele pentru temelia
Creatorului spre a atinge sufletul Cititorului: „Cad România de mâine”, în care ne
întâlnim cu un scriitor patriot
vizionar, care aduce în sprijinul
ideilor și dorințelor sale, ideile
și dorințele câtorva din marii
patrioți vizionari ai neamului
românesc: părintele Iustin
Pârvu, părintele Arsenie
Papacioc, artistul Dan Puric,
părintele Ilie Cleopa, teologul
Dumitru Stăniloae, filosofii
Petre Țuțea, Emil Cioran,
precum și marele patriot,
poetul Mihai Eminescu.
Aceasta este România lui
Florin T. Roman: o țară
frunzele, cad tot mai în pripă,/se-aștern peste tristețea-
construită de strămoși,
mi de porțelan,/a mai trecut o clipă,/a mai trecut un
prelucrată cu migală și grijă de
an,/însingurarea mă mușcă cu dinți de vânt grăbit,/mi-s contemporani, pentru a fi
obosite visele, scheletul mi-e obosit,/cât mai am până la transmisă în plinătatea,
Tine, Doamne?/Cât a mai rămas?/Câte frunze se vor mai
frumusețea și bunătatea ei,
scutura/peste viața mea?” (Elegie autumnală)
urmașilor.
Poetul și gânditorul Florin T. Roman unește în
Așadar, creația domnului
versurile sale ancestralul cu prezentul și viitorul
Florin T. Roman merită să fie
escatologic. El cheamă cititorul - tânăr sau bătrân - la o reținută în Istoria Literaturii
trezire nouă, aceea spirituală. („Sete de Adevăr”) Este Române!
doar unul dintre motivele, credem noi, ca opera
domnului Florin T. Roman să devină mai cunoscută pe
plaiurile românești, chiar prin manualele elevilor din
școli.
În ce privește volumul de proză „România mea
personală”, acesta reprezintă, după părerea noastră, un
volum asemănător cu „România pitorească” al lui
Alexandru Vlahuță. Comparând lucrările, cititorii pot
48

tradiţii, datini, obiceiuri
tradiţii, datini, obiceiuri 58-59
presupusa ei casă. Da, era chiar
Pârlea Gheorghe casa ei, căci în partea aceea nu
era alta cu acoperișul din țiglă
Un deznodământ cu... Părticele roșie. Și să vezi și să nu crezi ce
dambla o apucă tam-nisam pe
(sau) când dibăcia descoase gura Maria, femeie voinică, cu fața
satului pistruiată, aflată cu vârsta la
vreo șaizeci de ani. După o
răsuflare adâncă, de ziceai că-i
În joia aceea, satul era mai viu decât în toate ultima, scoate un țipăt sfâșietor
celelalte zile ale săptămânii. Pe drumeagurile care se de durere și furie, lăsând să-i
întretăiau înlăuntrul satului puteai vedea oameni de toate scape panerul din mână și să-i
vârstele, mergând grăbiți în ambele sensuri de mers. Era alunece traista de pe umăr.
ziua în care puteai întâlni exponenți ai celor patru Ridică apoi brațele bărbătoase
generații de locuitori care acoperă un veac de conviețuire. spre cer, invocând numele Celui
Se întâmpla asta fiindcă era ziua târgului săptămânal, de Sus:
reînviat imediat după căderea regimului comunist.
– Doamneee!... Ce-ai
Bătrânii obștii își aminteau nostalgic că și pe vremea
copilăriei lor era târg la Miroslăvești, dar l-au desființat
supușii noii orânduiri adusă de ruși după război.
Acum, deși e doar un pui de târg, dacă îl compari
cu cel de la Tupilați, care dăinuie de peste un veac și
jumătate, sătenii sunt mulțumiți că au totuși din nou o
înlesnire, privind nevoile cele cunoscute încă din
copilăria omenirii. E drept că acum ei mai mult
cumpără decât vând, deși ar trebui să fie pe dos.
Pe drumul de întoarcere, târgoveții din jumătatea
de nord a satului aveau de înfruntat Holmul, dealul care
era cândva chiar malul Moldovei. Dar drumeții habar n-
au de asta; o știu doar cei ce pot coborî adânc în puțul
timpului.
făcuuut, Dumitreee!... Ce-ai
Câteva femei gureșe urcau și ele dealul agale. Deși
făcuuut!...
abia respirau, căci urcușul era împovarat de greutatea
cumpărăturilor, vorbele cele adunate peste săptămână Și nu reuși nimeni s-o
trebuiau numaidecât slobozite acum urechilor. Și din oprească din vaierul durerii.
vorbă-n vorbă, ajunseră în muchia dealului, de unde se Nedumerite, femeile din
deschidea larg panorama satului. Toamna intrase preajma sa încercau să găsească
demultișor în drepturi și răcoarea dimineților ar fi trebuit o noimă pentru purtarea
să dea îndemn gospodarilor să-și aprindă focul în sobe. nefirească a Mariei.
Mulți n-o făcuseră încă. La o gospodărie din peisaj urca – Ce-i cu tine, femeie hăi,
frumos spre cer o funie groasă și zveltă de fum, înglobând că doar nu-ți arde casa, ci îți
în ea toate nuanțele de gri. iese fum pe hogeag! A făcut
– Ia te uită, țață Marie, ce bărbat grijuliu ai acasă, bărbatu-tău foc să-ți încălzești
căci pare-se că de la hogeagul casei matale iese fumumul oasele când vei ajunge acasă,
acela, o atenționă pe tovarășa ei de drum, Olguța lui încearcă Sevastița lui Ionete s-o
Niculică. „consileze”.
Ca trezită brusc din buimăcia unui somn ademenit – Să-l trăsnească
cu pastile, Maria lui Andrieș își țintește privirile spre Dumnezeu pe bărbatu-meu! Să 49

tradiţii, datini, obiceiuri
n-ajungă până mâine! M-a nenorooociiit!... Doamneee!... scoată temutele „părticele”, chit
Ce-ai făcuuut, Dumitreee! că năpasta pedepsei îi va frige
Și, ca o smintită, își aruncă broboada, ca să-și inima de mamă.
smulgă îndată părul și să-l încâlcească printre degetele-i – Măi Vasile, măi
butucănoase de femeie habotnică la muncă. Lăsă locului Costache, fa Catincă, fa Marie,
tot ce cumpărase de la târg și o luă la fugă spre casă, ca care-ați fi dintre voi cu păcatu’,
un vârtej din cele ce ridică vara colbul drumului până-n n-am să cer moartea
vârful copacilor. vinovatului, da’ nici neatins de
Nedumerite, martorele întâmplării de pe culmea mânia Dumnezeului Cel drept
Holmului au rămas preț de câteva săptămâni cu această n-o să rămână păcătosu’!
nedeslușită purtare a consătencei lor. Dar perseverența Și Magistratul din Ceruri,
acestora în a descoase gurile mute a dat roade într-o zi, cică a făcut dreptate, la vreo
tot joia și tot pe calea de întoarcere de la târgul satului. patruzeci de zile după
Părinții Mariei erau doi bătrâni, cică zgârciți tare și „protocolul” cel intermediat de
fără dare de mâna, chiar și când era vorba de propriii preot și înlesnit de osârdia
copii. Adesea moștenitorii, gospodari trecuți și ei prin petentei în rugăciunile cele
valurile vieții, le cereau batrânilor bani cu împrumut, ori aferente procesiunii.
Maria, că pe ea căzu
efectul „părticelelor”, aflase în
joia aceea de pomină, când se
întorcea de la târg, că săgeata
pedepsei a țintit cu foc și pară
taman în șumuiocul de bani
nemunciți, dosit în soba
locuinței sale chiar de către ea,
hoața cea neștiută. Îi găsise
acolo ascunziș provizoriu,
urmând să-și mute comoara
mai înspre toamnă, când vatra
care ține viu focul în casă avea
îi ajutau la muncă, cu năzuința de a primi ceva în schimb. sa-și recapete rostul. N-o făcuse
Și se alegeau de fiecare dată cu făgăduieli neîmplinite. însă la timp și, răcindu-se
Bătrânii aceștia, fiecare cu negustoria lui de agricultor în vremea mai de timpuriu,
vremea când se aflau în putere, își doseau banii în tainițe bărbatul ei primi, neștiind asta,
separate. învrednicirea de a fi mâna
Domnului întru împărțirea
Într-o zi, bătrâna nu-și mai găși agoniseala ei, cea
dreptății.
ascunsă într-un loc pe care îl credea știut numai de ea.
Prima ei bănuială, chibzuită cu temenicie, a fost asupra Aflând deznodamântul
copiilor ei. Că om străin nu putea avea vad în gospodăria demersului ei, bătrâna n-avu
lor. Și, cu inima strânsă că s-ar putea înșela asupra nicio satisfacție din asta, căci
făptașului, îi vizită pe rând la casele lor, arătându-și, cu înțelese că Domnul alese anume
duhul blândeții, piatra de pe inimă. Și îngenunchind în această pedeapsă pentru
fața fiecăruia, le ceru să înapoieze măcar ce le-a mai prădător, ca să poată pedepsi și
rămas după ce-au cheltuit din sumă, jurându-le că își va zgârcenia mamei păgubite.
stinge supărarea numai cu-atât.
Văzând ea zădărnicia umblatului cu binișorul,
50
schimbă foaia și-i amenință că va merge la preot, ca să

cartea din sertar
cartea din sertar
Vlașin mă cheamă, m-am
Aurel Conțu născut și trăit în Galați. Eram
arhitect înainte de a pleca.
Pagini de jurnal (1) – Și acum?
– Acum sunt un parazit,
dacă pot spune așa. Moștenesc
Pentru omul de rând posibilitatea de a pleca într-o averea soției mele și
croazieră cu punct terminus British Virgin Island, călătoresc.
Panama, Bahamas, Seychelles, Niue, Samoa, Nevada, – Atunci sunteți un om
Hong Kong, Caraibe etc., la bordul unui vas transatlantic, fericit!
rămâne un vis, cei mai norocoși reușesc o dată în viață
(cu prețul unor mari sacrificii!), beneficiul lor mărginind- Voquin clatină din cap.
se, cel mai adesea, la o simplă și plictisitoare plimbare cu – Nici pe departe.
vaporul. Pentru mine, care călătoresc cel puțin o dată pe Moștenirea nu compensează
lună către Caraibe, lucru acesta a devenit banal, la fel și pierderea Ioanei, singura
ideea de „paradis terestru”, exagerată, pe care o pun pe femeie pe care am iubit-o și pe
seama unor campanii internaționale de marketing. După care încă o mai iubesc. Într-o zi
ce am văzut tot ce se putea vedea rămân la părerea că a dispărut fără urmă, de parcă
nimic nu se poate compara cu locul de acasă, unde ar fi înghițit-o pământul! De
anotimpurile anului sunt anotimpuri și unde
frumusețea inegalabilă a locurilor constă în diversitate.
Mă las furat de asemenea gânduri răzlețe, printre care
găsesc și imaginea tot mai neclară a Mariei (iubita sau
amanta mea nu știu cum să-i spun, fiindcă este
căsătorită!), căutând subiectul noii mele cărți, care nu
se arată nici azi la „orizont”, în a doua zi de călătorie.
Aud însă pe cineva bătând discret la ușa cabinei mele și
mă grăbesc să deschid. Nu putea fi altcineva decât noul
meu prieten, Voquin, care-mi întorcea vizita (fusese,
mai degrabă, o întâlnire accidentală) de dimineață.
– Simțeam nevoia să vorbesc cu cineva, îmi
mărturisește el, făcându-și de lucru cu
mâinile. Sper că nu vă distrag de la alte treburi! atunci o caut cu disperare.
– Deloc, îi răspund. Apreciez că m-ați căutat! – Nici nu vă dați seama
– Nu v-am spus până acum, continuă el, că sunt și cât de mult vă compătimesc!
eu român ca și dvs. Momentan trăiesc în Franța, dar n- – Acesta a fost doar
am uitat niciodată cine sunt. Nu vă ascund că doream s-o începutul. Au urmat apoi alte
aflați de la mine. dispariții inexplicabile și alte
Zâmbesc. decepții. Nici nu mai știu ce să
– Nici eu nu vă ascund că știam deja! cred! Toate femeile de care mă
Voquin mă privește neîncrezător. atașez împărtășesc aceeași
soartă! Și nu pot face nimic!
– Exclus. De unde? Pe acest vas nu mă cunoaște
nimeni! – Există pericolul ca și
Ingrid să dispară?
– În afară de căpitan! În pașaport figurați cu
cetățenie dublă! Nu știu, recunosc, – Nu, pentru că tocmai
ne-am despărțit. Astăzi am
cum vă numeați înainte și pe unde ați trăit?
înțeles, în sfârșit, că soarta mea
– E o consolare să v-o pot spune chiar eu, fiindcă este să trăiesc singur și
lucrurile astea nu apar în niciun pașaport. Petru Ion nefericit.
51

cartea din sertar
Se ridică vizibil marcat și-mi întinde o mână rece, consistentă, cu condiția să nu se
umedă. despartă de fată. Moartea unuia
– Mai rămâneți să bem o cafea! îl rog de formă, fără dintre ei n-avea niciun efect
să insist, fiindcă în sinea mea mă bucur că scap de asupra rentei, aceasta revenind
dânsul. soțului supraviețuitor. Ioana
era singura moștenitoare a unui
– Poate altă dată, zice cu privirile în jos. Vă rămân
adevărat imperiu financiar
îndatorat că m-ați ascultat! În seara asta, după miezul
(France International!) condus
nopții, sunteți invitatul meu. Să nu uitați!
cu mână de fier de către tatăl ei,
După ieșirea lui Voquin, întrezăresc pentru întâia cât trăise. La un an de la
oară conturul viitoarei mele cărți. Povestea acestui bărbat căsătorie, Ioana dispare fără
ciudat începe să mă ispitească. Mi-l și imaginez în urmă, aceeași soartă o
postura de criminal în serie, hoinărind printre paginile împărtășește și tatăl ei, un an
cărții mele. N-am timp să fabulez prea mult, pentru că mai târziu, Vlașin rămânând și
ușa se deschide brutal și Thomson intră ca la el acasă cu renta și cu afacerea. Misterul
(Thomson era un detectiv particular, aflat pe urmele lui sau coincidența, cum vrei să-i
Voquin, pe care-l cunoscusem cu câteva zile înainte). zici, e că disparițiile astea s-au
– Prost obicei să lași ușa descuiată! bombăni el. Eu petrecut pe acest vas acum zece
i-aș zice pe scurt inconștiență. Cum naiba poți să fii atât ani și au continuat regulat în
fiecare an cu alte victime,
numai femei, toate din Cluj.
Sunt, literalmente, năucit.
– Din Cluj?
– Exact. Chiar de acolo
vin. Fac cercetări de aproape un
an la cererea familiei. Le-am
găsit și pe Internet, dacă îți poți
imagina! Când ești dispus poți
veni să-ți arăt pozele și
biografiile! Ai să te crucești!
Încerc cu greu să-mi
păstrez cumpătul.
de nechibzuit în mijlocul celui mai neprietenos ocean de – Tocmai mi-a zis că s-a
pe Pământ, pe un vas ca acesta și alături de atâția despărțit de Ingrid! (Ingrid
ipotetici nebuni, ca să nu zic mai mult, care ți-ar putea fiind fata detectivului, care
tăia gâtul fără să clipească? trăise o vreme cu Voquin, după
Ridic din umeri. care îmi fugeau și mie ochii!)
– Nu-mi amintesc s-o fi încuiat vreodată! – Și nu ți se pare aiurea?
Eu cred că a mirosit ceva și
– Foarte rău. De acum înainte s-o faci! L-am văzut încearcă să abată atenția. Nu
pe Voquin intrând și ieșind de aici! Nu-ți spun că am avut m-ar mira să fii tu cel luat în
o strângere de inimă! vizor, așa că te sfătuiesc să ai
Îmi aprind o țigară. mare grijă. Ține ușa încuiată și
– Cred că exagerezi. Omul mi se pare inofensiv! stai departe de el!
Și-i povestesc cele discutate.
– Ioana e prima sa victimă, îmi explică el pe un ton Fragment din romanul în
apăsat. S-au cunoscut în timpul facultății, la București, lucru, Drumul apelor
când s-au și căsătorit. Fata provenea dintr-o familie
înstărită, care, nu știu cum, îl acceptase pe Vlașin ăsta,
oferindu-i, pe deasupra, și-o rentă pe viață, destul de
52

lecturi în foileton
impresii – lecturi în foileton 64
internațional. Într-o pauză de
Nicolae VASILE jurizare, a ieșit din expozița de
invenții pentru o mică plimbare
Clubul (4) prin Centrul Expozițional care
avea multe alte pavilioane și
unde se desfășurau, în paralel, o
Motto: serie de evenimente. I-a atras
Socialismul este ca trenul, atenția afișul uneia dintre
dacă nu merge, stă pe loc, întâlniri care se chema
capitalismul este ca avionul, „Investitii în Sursele
dacă nu merge, cade. regenerabile de energie, în
(Autorul, România”.
romanul Punctul de sprijin) Deși ieșise doar să se
relaxeze puțin, a intrat totuși,
Episodul 4
din curiozitate. Era prea
incitantă această întâlnire să nu
Domeniul Surse regenerabile de energie, dar mai
ales oamenii care conduceau firme din acest domeniu
de avangardă contribuiseră la alegerea sa în conducerea
Clubului, astfel încât Alex se simțea obligat să
intreprindă ceva semnificativ pentru promovarea
acestuia.
Alex cunoștea inițierea primelor demersuri în
această direcție făcute de un ministru vizionar din
perioada socialismului, era vorba de Mihail Florescu, de
asemenea, știa că, prin inițiativa deputatului Varujan
Pambuccian, se aprobaseră deja câteva acte normative
în domeniu. Evaluarea potențialului țării noastre în
domeniu se făcuse dinainte de 1989, prin eforturile
unor institute de cercetări, rezultatul obținut fiind unul vadă despre ce este vorba,
foarte promițător. Dar erau necesare investiții foarte eventual să ia niște materiale
mari, a căror finanțare era imposibil de suportat din elaborate pentru acest
surse interne. România nu avea atâția bani de investit!... eveniment, cum se practică în
Situația devenise contradictorie, precum altele țările dezvoltate la asemenea
similare în diverse perioade ale istoriei României. ocazii. A intrat și cu gândul că
Dispuneam de un potențial valoros, pe care singuri nu-l va întâlni acolo niște
putem valorifica, iar dacă apelăm la investitori străini, reprezentanți ai României,
pierdem controlul administrării acestuia, câștigând mult pentru a schimba opinii din
mai puțin decât ne-am fi așteptat. domeniu. Surpriză!... Nu era
niciun român înăuntru! Deci, se
discuta despre investiții în
Era la Bruxelles, fiind membru în juriul Salonului România, fără participarea
Internațional de Invenții de acolo. Pe lângă implicarea sa românilor.
în afaceri, care îl adusese într-o poziție importantă în
A stat un timp liniștit în
Club, avea și o semnificativă prezență în lumea
sală, care era aproape goală.
invențiilor, unde evoluase până la poziții înalte la nivel 53

Activitatea se desfășura exclusiv într-un fel de prezidiu – Excelent! Transmiteți
unde dezbaterea era foarte aprinsă. La un moment dat, a acasă că suntem dispuși să
considerat că era timpul să intervină. Discuția se purta în suportăm fondurile de
limba engleză. investiții, atât pentru producere
cât și pentru transport, dar
faceți legislația care să ne
– Scuzați, pot să am o intervenție!...
permită recuperarea ei într-un
– Da, vă rog. Cine sunteți? a răspuns politicos cel
timp onorabil.
care părea a fi moderatorul discuției.
– Sunt din România și văd că desprea aceasta este
Moderatorul i-a dat o
vorba!... Mă interesează subiectul discuției. Fac parte din
conducerea unei structuri a mediului de afaceri din țara carte de vizită. Era de la o
mea. Mă surprinde că nu participă nimeni din România, puternică asociație de
investitori.
deși se discută despre investiții în sursele regenerabile de
energie de acolo. Când s-a întors în țară a
– Nu este cazul, încă, dar va veni și acel moment!... discutat cu cei care conduceau
instituțiile respective. Referitor
la producerea energiei
regenerabile nu era nicio
problemă, dar în ceea ce privea
transportul, exista o lege care
prevedea că firma care se ocupa
de domeniul respectiv trebuie
să aibă capital integral de stat,
clauză care, ulterior, în urma
unor dezbateri lungi și cu
scântei, s-a modificat de la
integral la majoritar, iar
investițiile străine aveau toate
condițiile să înceapă.
– Pot afla care este fondul dezbaterii și dacă vă pot
fi de folos cu ceva? Alex se vedea în situația ca
una din țintele importante pe
– Nicio problemă!... Luați de pe acea masă
care și le propusese, la intrarea
materialele pregătite pentru această întâlnire, unde veți
în Club, să fie pe cale de a se
găsi toate detaliile. Pe scurt, aveți un potențial uriaș de
realiza. Dar, mai era mult până
surese regenerabile, dar nu aveți o structură de
departe!...
exploatare a acestora, adică de producere și transportul
acesteia în străinatate. Marele scriitor și filozof
francez, Antoine de Saint-
– Dar de ce este necesar transportul în străinatate?
Exupery, avea o vorbă, plină de
– Pentru ca aveți mult mai multă decât puteți adevăr, valabilă pentru toți
consuma. Ce este mai rău, este că, în cazul transportului, oamenii și toate popoarele, care
nu există nici legislație care să permită investiții straine, spunea: „Pune-i să construiască
iar fonduri proprii nu aveți. ceva împreună și vor fi cei mai
– Cunosc domeniul și pot media o discuție pe acest buni prieteni, dă-le ceva
subiect. degeaba și vor deveni cei mai
54 mari dușmani!” Așa s-a
întâmplat și cu românii, în cazul acelor investiții!... oferite de stat că acestea vor fi
menținute o perioadă certă,
La început, aproape toți participanții la luarea menționată în actele normative
deciziilor, consilieri, primari, președinți de consilii respective.
județene, parlamentari, miniștri etc. au fost, instinctiv, Astfel, ceea ce se prefigura
contra, găsindu-și un suport în sloganul „Nu ne vindem ca o poveste de succes a devenit
țara!”. Au urmat vizite de informare, mai ales în o dispută juridică cu un final
Germania și Austria, să vadă cum este în alte țări, ce incert, dar cu efect negativ
efecte economice și de mediu au aceste investiții. Unii, asupra altor investiții străine
efectiv, au înțeles, alții, s-au mulțumit cu plimbarea și, de ulterioare în România.
rușine, nu s-au mai opus, dar au fost și dintre aceea care, Totuși, ceva bun rămâne,
înțelegând ireversibilitatea demersului, au continuat cu o experiență dobândită,
oponența, chiar au devenit și mai agresivi, pentru a-și specialiști creați, specializări în
maximiza posibilele câștiguri personale viitoare. Formele universitațile tehnice și, nu în
de împiedicare a investițiilor în domeniul surselor ultimul rând, încrederea că
regenerabile au căpătat și aspecte penibile. Astfel, sursele regenerabile reprezintă
„teroriștii de mediu”, cum i-au numit unii, care au făcut
mult rău unor obiective industriale, într-o țară ca
România care oricum poluează, pe medie, mult sub
limitele permise, au găsit o metodă ridicolă de a fi
împotrivă, susținând că sursele eoliene din Dobrogea
conduc la dispariția popândăilor de câmpie din acea
regiune. Pentru a fi deblocate proiectele dintr-o
anumită zonă fost nevoie să fie organizată, de către
Club, o întâlnire a investitorilor englezi, cu ambasadorul
Angliei și ministrul mediului pentru a tranșa problema
protecției acestor vietăți simpatice, nu că cineva ar avea
ceva împotriva lor, dar efectiv nu le era periclitată viața
și nici evoluția viitoare.
o alternativă reală pentru
A doua fază, după ce proiectele au început sa curgă,
momentul când sursele fosile
a fost lupta dintre diferitele autorități, care să elibereze
nu vor mai fi sau nu vor mai fi
autorizațiile și, deci, care să încaseze partea de taxe și
avantajoase din punct de vedere
impozite aferente. S-a ajuns chiar la confruntări fizice, cu
economic, nu vor mai fi
arme și muniții, între reprezentanții unor localități
durabile din punctul de vedere
vecine.
al impactului de mediu. Acest
Când etapa investițională era aproape gata și ar fi pericol a fost conștientizat de
urmat exploatarea liniștită a unui domeniu de vârf, profesorul român Nicolae
printre puținele în care nu mai ocupăm fatidicul Georgescu-Roegen încă din
penultim loc din Uniunea Europeană, înaintea Bulgariei, 1968, într-o carte publicată la
autoritățile române, la inițiativa unui ministru care se Universitatea Harvard, fiind un
remarcase anterior, în campania electorală, doar cu adevărat precursor al
performanțele de organizare a lipitului de afișe într-un conceptului de dezvoltare
județ, s-a apucat să schimbe legislația domeniului, durabilă, atât de mult discutat
periclitând recuperarea fondurilor investite care fuseseră în prezent.
obținute prin creditare de la bănci, pe baza garanțiilor 55

cartea de pe noptieră
cartea de pe noptieră 53
Constantin Mîndruţă În coadă de peşte
EPIGRAME PE ALESE EPIGRAME PUSE-N PALME – Pescar de mai mare hal!

ANTOLOGIE – VOLUMUL II –
Cu nadă de nadă,
Când te vede stând pe mal...
Acolo, sus Stă şi el în coadă!
După nuntă
Aşa-i omul, cât priveşte
La TV, după femei...
După ce mâna îi cere,
Cineva sus îl iubeşte
I se dă şi nunţii curs,
... E „antena” de la trei!
Va urma luna de miere,
C-au primit în dar un urs!
Căsnicie
Căsnicia o s-o guşte,

Că n-a mai avut muiere,
Nu voia „rele de muşte”
Şi-a dat de… luna de miere.
Doctorii de azi
De doctori „mi se apleacă”,

Ne-au folosit şcolile
Şi la absolvire pleacă
La televizor Şi ne lasă... bolile.
Toamna asta
Când te-aud schimbând canale,
Îmi simt capul a pustiu, Nu mai sunt de soţ iubită,
Emit doar minciuni şi jale... Zilele sunt mai mărunte,
Nu mă uit la el nici viu! Toamna asta sunt chitită:
Mă supăr şi plec la... munte!
Mintea lui
Mărţişorul
E năroadă,
Primăvara, dacă vine
Sex doreşte,
(Şi nu mă ţin de şicane)
Stă la coadă
... La un „peşte”. Mărţişorul pentru tine
N-are loc de… silicoane.
56

umor
umor
pârșccioropompilcănițărăniști
Puiu Răducan la femeile lor,
pârșccioropompilcănițărănistel
Neamul Pârșccioropompilcăniță e, la care se vedeau doar ouăle
de lângă călcâie!
Așa a apărut neliniștea,
Cu mult înainte de apariția omului pe pămnt, războiul...
deabia-mi aduc aminte, s-a petrecut invazia
Aprige, iute la mânie,
pârșccioropompilcănițănoilor cu
războinice, mai rele decât
pârșccioropompilcănițănici cu tot. Era plin pământul. Ei,
femeile gepizilor, că nu mai știu
pârșccioropompilcănițoii, erau și pârșccioropompilcăniți
cum le spune ăstora,
și pârșccioropompilcănițoși, dar și
pârșccioropompilcănițoviști, mai puțin dintre ăștia de la
e au cam pierdut lupta cu
urmă. Toți ma(sculii) se purtau cu pantaloni bufanți,
cotcodorochistele, asta și din
scurți, un fel de tanga și pe cap purtau coarne.
cauză că le încurcau în lupte
Ele, pârșccioropompilcănițăle cu fustele lungi.
pârșccioropompilcănițoaiele, și
pârșccioropompilcănițoasele și
pârșccioropompilcănițovistele erau legate la ochi, cu
fuste lungi pana la oul de le gleznă, până la amândouă
ouăle, dar stăteau cu privirile ațintițe pe ciuboțica
cucului. Nu-și luau ochii de la ciuboțică.
Toată ziua... după ciuboțica cucului.
Ciuboțica era așa... . o cizmuliță cu care bărbații își
acopereau cucul, sau cuculețul. Câțiva aveau și cuculoi
de nu găseau ciuboțică pentru El trebuind să folosească
ciuboțici mai mici.
Ăștia erau șefii.
Toată ziua se pârșccioropompilcănițăreau de au
umplut pământul de pârșccioropompilcănițănici. Războiul a trebuit să se
Așa de mult s-au înmulțit ca nu mai aveau loc. încheie... , cam cu victoria
Pârșccioropompilcănițăriseră pământul. Ele, cotcodorochistelor, și iară după
pârșccioropompilcănițărițele aveau mult icre, serveau câteva sute de ani de lupte, a
cafeaua cu caimacul pe stânga și ofiliseră fleașcă răsărit pacea, dar s-au și...
ciuboțicile. corcit. S-au corcit rău și de-
Pârșccioropompilcănițărăniștii erau și mai fleașcă. abinelea.
Conduceau noaptea cu luminile stinse și opreau la verde Cotcodorochistele au
nemâncați. Încă nu ajunseseră să se mănânce între ei, ca început să poarte fuste lungi,
noi. iar
Era o pace absolută, toată populația de pârșccioropompilcănițărănistel
pârșccioropompilcănițănici o ducea bine într-o e s-au emancipat, au trecut la
bunăînțelegere, în pace și bucurii, asta vreo 1500 de ani fuste scurte, deasupra ouălelor
pană la invazia cotcodorochistelor care a produs numai de la genunchi. Mult, mult
jaf, lupte și nenorociri. deasupralor și a ouălelor și a
Acestea, cotcodorochistele, purtau fustițe foarte genunchilor spre dragul și
scurte, mai scurte decât mini. Cum să se mai uite plăcerea inimoșilor lor bărbați. 57

umor
În sfârșit, pacea iara s-a instalat, Prietene deja între ele,
pârșccioropompilcănițărănistele erau ca surorile cu cotcodorochistele și
cotcodorochistele, lucru norml de altfel când țelul, scopul pârșccioropompilcănițărănistel
este comun. e au cedat de bună voie, adică și
Și a durat pacea vreo 200 de ani când s-a produs o bătute și... învinse, dar nu le
nouă invazie, de data asta a harrihbamcamabufilor suportau la început pe
însoțiți de focoasele lor harrihbamcamabufe. harrihbamcamabufe, lucru
normal, de altfel...
Ei, harrihbamcamabufii cu cotcodorochiștii și
pârșccioropompilcănițărăniștii nu s-au bătut de loc. Niciun bărbat nu participa
Stăteau la umbră de pălămidă magnifică toată ziua la lupte, la războaie, ci doar își
numărându-și ouăle, bând cafea cu caimacul pe dreapta, susțineau consoartele... , moral,
dar și apreciind comportamentul nu mortal.
pârșccioropompilcănițărănistelor, al Războinice, mult mai
harrihbamcamabufelor ori al cotcodorochistelelor lor. războinice decât fuseseră
Harrihbamcamabufele, nervoase pe proprii bărbați, codcodorochistele și cu mult
harrihbamcamabufi, care mai mult dormeau și beau, mai rele decât nevestele
gepizilor, că iar uit cum se
numeau acestea, au deranjat
fleașcă comunitatea feminină
cotcodorochisto-
pârșccioropompilcănițărănițoas
ă.
Pană la urmă și în acest
caz s-a instalat liniștea,
e cu harrihbamcamabufele și
codcodorochistele purtându-se
ca surorile. Masculii, cum
spuneam, s-au înțeles de la
început și procreeau continuu și
decât să se ocupe de treburi „administrativ- în neștire.
gospodărești”, având și mare nevoie de... sânge-n
Pămâmântul
instalații, au pornit cruciada.
codcodorochista,
Nu aveau nevoie să se lupte cu cotcodorochiștii și pârșccioropompilcănițărea și
pârșccioropompilcănițărăniștii, ci, cu femeile lor, harrihbamcamabufa.
pârșccioropompilcănițărănistele și cotcodorochistele
Pe când în aceste ținuturi
aveau treabă și asta numai pentru faptul că bărbații lor
după mult timp s-a instalat o
erau foarte... productivi.
liniște „cruntă” au apărut ca din
Le atacau fulgerător pe senin Corcozodoșchițele...
pârșccioropompilcănițărăniste și cotcodorochiste direct
Războinice cum altele n-
în subsiorii picioarelor, mai bine zis între degetele mari.
au fost, au luat prin învăluire pe
Bărbații gazde, cum spuneam, și-au primit invadatorii
codcodorochiști cu tot neamul
pașnic, ca pe niște prieteni buni, s-au pupat și s-au
lor, pe
apucat de băut.
pârșccioropompilcănițăroi cu
Femelele harrihbamcamabufe, rele rău de tot și le- tot neamul lor și pe
au cam harrihbamcamabufănit pe harrihbamcamabufi, la fel cu
58 pârșccioropompilcănițărăniste și cotcodorochiste.
umor
tot neamul lor. Soțiile războinicelor gepizi, că iar am uitat Lili Crăciun
cum le cheamă, erau mici copii de joacă pe lângă
sălbaticele cotcodorochiste.
Cum după război vine pace, după secole de luptă
Găina bătrână face
corcozodoșchițele, pârșccioropompilcănițărănistele, zeama bună
cotcodorochistele, Harrihbamcamabufele s-au împăcat.
Au ajuns la concluzia simplă: Dragă, de ce să ne mai
– Hai să o ștergem din
războim pentru ceva de care toate avem dreptate și
pentru ce. Deci pace, iubire, fraternitate peste tot. nou la bunica!, m-a momit
Bărbații nu aveau treabă, ei se înfrățeau de la început, Florina în vara următoare. Tu
fără luptă. Ei doar satisfăceau dorințe de se umpluse nu vezi ce căldură tâmpită
lpământul de corcozodoșchițănoi, emană orașul? Ne coacem aici
pârșccioropompilcănițănoi, cotcodorochistănoi, și în timp ce în casă la Buna e
harrihbamcamabufelnoi. răcoare și plăcut.
Istoria mai consemnează încă două invazii, dar ca
Puteam să zic nu? Chiar
durată și intensitate mai mică, vreo 700 de ani. Este
dacă nici la noi acasă nu era
vorba de Azebazefiroscoşi și Lainiciplănicichiscovalnicii.
Fiecare grupare a invadat ținutul cu muierile și copii lor
cam în același timp.
Ca să nu se mai războiască, trecuseră atâtea prin
atâtea lupte grele, dar tot la pace au ajuns,
Corcozodoșchițele și Corcozodoșchițănoii care mai erau,
alături de pârșccioropompilcănițărăniști și
pârșccioropompilcănițărăniste, împreună cu
harrihbamcamabufele și harrihbamcamabufii, dar și
cotcodorochiștii și fâșnețele cotcodorochiste de la
început au dat-o pe pace. I-au primit pe
Azebazefiroscoşi cu muierile lor Azebazefiroscoase, pe
Lainiciplănicichiscovalnicii cu focoasele lor
Lainiciplănicichiscovalnicioaice cu brațele deschise, ca
pe niște rude. mare caniculă, tot mai răcoare
aveam să aflu în casa mică din
Imediat au și pus de-ncrucișări fantasmagorice.
chirpici, lipită cu lut galben și
Se umpluse pământul de nu mai aveau ce mânca.
Au început să se mănânce între ei, cam așa... cum ne văruită în sineliu. În oraș
mâncăm noi acum. asfaltul luase foc. Aburi
S-au mâncat până la unul. Acesta după ce și-a fierbinți se ridicau din
mâncat mâinile până la genunchi, picioarele până la trotuarele de ciment,
coate și-a devorat ouăle și a murit. îngreunând respirația. Ce putea
Am apărut noi după aceea. fi mai nimerit decât să fugim în
Noi care am început să ne sfâșiem. curtea umbroasă de la Pocoleni,
să ne ascundem cu o carte în
camera răcoroasă, mirosind a
levănțică, cu geamuri mici care
dădeau spre mărul uriaș ce-și
59

umor
legăna alene crengile încărcate de roade. moțăiau în praf, s-au speriat și
– Obrăznicăturilor, vedeți ce faceți azi! Să nu cumva a început o cotcodăceală de nu
să aud că iar ați făcut vrio tălălaie că pe-aici o să vă vie știam cum să o oprim.
drumul. – Fir-ar al naibii! Acum ce
– Da’ unde pleci, bunică?, am ridicat ochii dintro naiba facem?, ne-am jeluit una
carte, privind amuzată la Flori, cu subânțeles. Iar o iei alteia, uitîndu-ne prostite la
prin sat la vreun mort? cioburile din care nu avea cum
să mai răsară vreodată un
– Copchii proști! Ce știți voi despre viața mea! Mă
duc până la Lămășeni, m-au chemat la Primărie cu o geam.
treabă. Să dau o declarație despre… și bunica a dat din Era după amiază și
mână a lehamite, lăsând să se înțeleagă că n-aveam să magazinele din Fălticeni se
înțelegem rostul drumului ei. închideau la ora patru. Chiar să
– Nimic nu știm. Pentru că te ferești de noi!, am fi avut bani, nu mai era timp să
acuzat-o. Despre cine să dai declarație?, am continuat ajungem în oraș, să cumpărăm
alt geam pe care să-l punem la
loc înainte să se întoarcă
bunica.
– Să vezi că iar ne alungă
acasă. Acum chiar am făcut-o
de oaie, o să se supere rău.
– Ce-ar fi ca să o mințim?,
mi-a venit o idee. Îi spunem că
a sărit o găină pe prispă și până
să strigăm la ea, a dat cu aripile
în geam.
Cât am pus la cale planul
însă bunica nu mi-a răspuns. păcălirii bunicii, ne-am trezit la
După ce a plecat, am făcut tot felul de trăsnăi. Ne- poartă cu tanti Anișoara, și ea
am bătut cu perne de le-a mers fulgii, am alergat cocoșul în vacanța de vară.
prin grădină enervate că ne cânta chiar sub geam, – Ce s-a întâmplat?, ne-a
deturnându-ne de la citit. Când ne-am plictisit de toate, întrebat, uitându-se la geamul
am găsit sub salcia din fundul grădinii două nuielușe spart și la cioburile pe care nu
subțiri pe care le smulsese vântul și am decis că suntem apucasem să le strângem. Ce s-
vrăjitoare cu puteri magice care pot schimba soarta a întâmplat și unde e mama?
omenirii. Doamne! Ne apropiam de 14 ani și eram tot – Păi… să vezi, tanti.
niște prostuțe, numai bune de jucat cu păpușile. Tot dând Bunica a plecat la Lămășeni să
din nuielușe ca bezmeticele în vreme ce inventam tot dea nu știu ce declarație la
felul de blesteme năstrușnice, una din ele a zburat din Primărie. Cât despre…Noi eram
mână și s-a oprit drept în geamul de la camera unde în cameră, citeam, când am
dormea bunica, care s-a făcut țăndări, împrăștiindu-se pe auzit găinile cotcodăcind ca
prispă cu un zgomot sinistru. Găinile din bătătură, care niște nebune pe sub ferestre.
60

umor
Am ieșit cât am putut de repede însă abia am apucat să familia, de care se îndrăgostise
zărim ce se petrece. Una din ele a sărit în sus, la bătaie la pe când era o codană în ciuda
o alta, și…, nu știu cum, a dat cu aripile a spart geamul. dorinței străbunicii de a-i
Am zis „Hâș, hâș!”, am țipat dar n-am reușit să oprim impune ca soț pe un altul după
dezastrul. cum era moda vremii, era cu
– Adică voi vreți să mă convingeți că o găină proastă vreo zece ani mai mare și nu
a spart geamul?!, a ridicat tanti Anișoara o spânceană. putea să înțeleagă tumultul care
Era clar, nu credea o iotă din ce povesteam. izbucnea în pieptul prea tinerei
sale neveste, dornică de viață,
– Păi…. am dat să susțin mai departe povestea,
visând la horele de duminica, la
încropită la repezeală.
distacția de la nunți și botezuri.
– Nu mai continua! Să știi că minciuna nu pune
El, un bărbat cât un munte, lat
geamul la loc.
în spate, cu părul grizonat chiar
– Tanti, noi…, ne-am bâlbâit amândouă într-un de pe vremea când fusese mire,
glas. cu musăți mari, răsucite
– Cum să-i spunem adevărul bunicii când e atât de
supărăcioasă?, am îndrăznit să o înfrunt. N-are
niciodată o vorbă bună, nu ne alintă, n-am văzut-o
râzând vreodată. Ai zice că femeia asta n-a fost
niciodată tânără.
– Nu știi nimic despre viața bunică-tii, nu?, m-a
întrebat scurt mătușa. Și probabil nici ție nu ți-a spus
maică-ta, s-a întos către Florina. Păcat, ar fi trebuit să
vă spună. Ia stați voi jos să vă spun de ce e un sloi de
gheață mama. Poate după ce aflați, veți înțelege mai
bine de ce tace, de ce este atât de rece. Iar la Lămășeni
cu siguranță s-a dus pentru Veronica, sora noastră
bolnavă. asemeni unui tâlhar, își dorea
mai multă tihnă decât
Așa era, nu știam nimic despre bunica. Habar n-
zbânțuiala petrecerilor. Dar o
aveam că mama are o soră Veronica. Nu știam decât că n-
iubea la nebunie pe fetișcana
are bărbat și că fetele ei – trei la număr – locuiau în
înaltă și mlădioasă așa că s-a
Fălticeni – la care se adăuga mezina din fața noastră, ce
supus capriciilor tinerei pe care
se stabilise în Suceava. O mai întrebasem despre bunicul
o luase de nevastă. Cum părinții
din când în când, bărbatul pe care nu-l cunoscusem
lui, oameni de-ai locului cu
niciodată. Evita răspusul, preferând să ne spună cu voce
stare, n-au fost de acord cu
înghețată să ne căutăm de treabă. După povestea
sărăntoaca de mireasă, și-au
depănată pe prispă de tanti Anișoara, am înțeles de ce își
încropit o căsuță din chirpici,
ascundea atât de adânc durerile, de ce se ferea să ne
într-un sat la câțiva kilometri
spună că ne iubește și de ce trăiam cu impresia că în fața
distanță de socrii nemulțumiți,
mea era o bătrână care nu cunoscuse fericirea.
pe un teren adus ca dotă la
Cumplită viață a avut bunica. Femeie cu șapte copii,
căsătorie de Bunica, dat din
bunica a fost o eroină. Bărbatul cu care-și întemeiase 61

umor
puținul pământ pe care-l aveau părinții ei. În timp, socrii bejenie. Bunicul era pe front,
se mai muiaseră văzând cât de fericit le este ficiorul și le Constantin fugise la București
dăduseră și ei câteva hectare de pământ, plus o bucată de să lucreze pentru un meșter în
livadă. Nu erau bogați dar aveau tot ce le trebuie. mobilier de lux ca să scape de
Cu șapte copii după ea, bunica uitase de mult de încorporare. Evacuate din calea
distracțiile la care visase când se măritase. Crescuse morții, au plecat așa cum erau
fetele și unicul băiat în spiritul modestiei, le învățase pe prin curte, cu niște papuci din
fete să țeasă și să brodeze, iar pe băiat îl dăduse la Școala pânză în picioare care s-au rupt
de tâmplărie. mult prea repede.
Când a crezut că a venit vremea să se gândească și la S-a dat ordin de evacuare
odihnă, urmând doar să mai aranjeze căsătoria fetelor cu și n-au avut încotro, și-au lăsat
băieți harnici și cu stare și să caute pentru Constantin o căsuța din Pocoleni cu toate
mireasă frumoasă și bună, a izbucnit războiul și bucuria lucrușoarele, au părăsit găinile
s-a dus pe apa sâmbetei. Bunicul a plecat pe front și a în curte și au pribegit peste 20
lăsat-o mamă și tată, bărbat și femeie. Nu se plângea, era de km pe jos, dormind prin
miriști și mâncând mămăligă
goală sau câte un coltuc de
pâine veche. Bunica nu le-a
lăsat pe fete să ia decât două-
trei foanțe într-o bocceluță. A
preferat să pună în căruța unor
cunoștințe de-ale gurii: făină,
cartofi și mălai. Iar în urma
căruței s-au aliniat fetele,
bunica și vaca – constanta
fiecărei familii românești.
Renunțai la orice dar nu și la
mulțumită că avea o grădină uriașă în spatele casei unde
văcuță, ea era siguranța cănii de
creștea sute de legume și porumbul necesar pentru iarnă.
lapte care să îți ostoiască
Pe lângă casă se fugăreau zeci de orătănii iar în spate
foamea în vremuri grele.
văcuța le salva diminețile, laptele cald trecând direct din
Au fost cazate într-o altă
ugerul plin în străchinile de lut, așezate în fața liotei
comună, departe de front, într-
flămânde care se înălțaseră peste capul mamei lor. Ce
o casă din paiantă cu două
mai rămănea după ce fetele și Constantin își puneau
camere, claie peste grămadă,
burta la adăpost, hăpăind laptele în care mărunțeau o
mama și surorile împreună cu
bucată de mămăligă sau de pâine rumenă scoasă din
bunica într-una din camere iar
cuptor când nici nu se lumina de ziuă, lua drumul oalelor
o altă familie în cea de a doua.
uriașe de lut de unde avea să iasă chișleacul cel bun, două
Au dormit pe jos, pe țoale găsite
– trei linguri de smântână și brânza dulce, scoaptă pe
în casa pustie. Frica cea mai
plită.
mare a refugiatelor tinere, cum
Când linia a III-a a frontului s-a apropiat de
erau și fetele bunicii, era să nu
Suceava, a fost nevoită să-și fetele de mână și să plece în
62 fie batjocorite. Uneori, fetele
umor
erau chemate să sape șanțuri pentru front și bunica se – Săru-mâna mama!, ne-a
oferea imediat să meargă în locul lor întrucât îi era frică luat tanti Anișoara bâlbâiala din
să-și lase fetele printre soldați. Norocul lor a fost o gură. Iaca numai ce am venit
familie înstărită. O chema destul de des pe mama, ca și acasă, eram în cameră cu fetele
pe surorile ei, să ajute la curățenie și le plătea în când o găină bezmetică a sărit
mâncare. la bătaie la o alta și în toată
Tot doamna a fost cea care a vorbit cu comandantul hărmălaia a dat cu aripile în
trupelor de soldați să le lase în pace, să nu le mai cheme geam și l-a spart. Lasă că nu
la săpat șanțuri. murim până mâine fără geam,
A fost greu și pentru mătușa să ne povestească. oricum e vară!
Avea glasul răgușit și o lacrimă gata să cadă din colț de În vreme ce eu și Florina
ochi. Am înțeles de ce s-a ferit întotdeauna bunica să ne înghițisem limba uitându-ne
răspundă la întrebările mele curioase. Povestea încerca cu gura căscată cum ne salva
să îndulcească durerile și greutățile dar eram sigură că pielea, tanti Anișoara, calmă,
fusese chiar mai greu decât îmi puteam imagina. Nu știu fără să ne privească, i-a arătat o
cum și de unde au avut putere, dar au reușit să scape
din încercare, fără să fie batjocorite. Aveau numai o
foame nebună care nu se sfârșea. Una din cele mai
fericite zile din viața lor a fost cea în care au fost
anunțate că se pot întoarce acasă. Iar când au ajuns în
curtea lăsată în paragină, însoțite de văcuța căreia i se
vedeau coastele, și din porumbul din spatele casei,
rămas necules de soldați, au zărit ițindu-se găinile, slabe
dar vii, cotcodăcind și ele a foamete, toate au izbucnit în
lacrimi de bucurie. Bunica se uita la găini ca la o
minune.
Mai târziu alte și alte greutăți i-au marcat viața. găină grasă și bătrână, vinovată
Una dintre fete s-a stins, bolnavă de tifos negru; o alta, de dezastrul întins pe prispă.
Veronica, a fost declarată nebună după ce doctorii i-au Seara târziu, așezate cu toate în
atins un nerv într-o banală extracție de amigdale și a fost jurul mesei, am simțit un nod în
internată la un spital de nebuni; bunicul a venit de pe gât înghițind ostropelul gătit de
front bolnav și a murit la scurt timp iar Constantin a fost bunica. Și n-am știut dacă
împușcat în București când ieșea dintr-un magazin, lacrima ce se înghesuia să iasă
suspectat că ar fi fost legionar. era urmarea remușcării că
Când tanti Anișoara a stins ultimul cuvânt al mâncam o găină nevinovată sau
poveștii, aveam ochii în lacrimi. era a poveștii ce-mi marcase
– N-am știut niciodată. Săraca bunică! sufletul.
– Ce n-ai știut?, m-a trezit o voce rece și am știut că (Amintiri cu miros de
în spatele meu apăruse Buna. Și ce mama dracului s-a bunici)
întâmplat aici?
63
63
ANUL
ANULIV,IV,
serie nouă,
serie nr.nr.
nouă, 2 (37), 2018
2 (37), 2018
făurar
Boris Ioachim
Sfârşit de februarie
Murdară e zăpada – ca veacu-n care noi Ce gânduri aiurite în minte se desfac –

Ne-apropiem, apatici, de viaţa–de-apoi; Când ştiu cât sunt de-apatic, şi cât sunt de posac!
Că am trăit minunea de-a ne-ntâlni, cândva, Dar clefăind zăpada, murdară, de sub paşi
Aduce-şi-va aminte, vreodată, cineva? Încerc o evadare şi-aş vrea să-mi fie naşi
Sau vom cădea-n uitare – ca multele iubiri De sus, din cer, un astru – de jos, un ideal
Ce-au ars pline de patimi – şi-acum nici amintiri În veacu-acesta cinic şi-atâta de venal…
N-au mai rămas în urmă; ci, doară, nişte cruci – Iubito, ştii, la tine în suflet, de-aş putea
Lăsate-n părăsire – de-a-vremilor uituci? Să-mi cuibăresc nimicul – pe dat’ aş reînvia
Ca să-ţi vorbesc de moarte, mi-ar fi aşa facil! Şi ochii stinşi, spre ceruri, eu i-aş ţinti deplin –
Căci nu-i nici o speranţă să redevin copil – Ei, ca printr-o minune, s-ar umple de senin
Copil, măcar, la suflet – la trup, nici vorbă nu-i! Şi ar pătrunde-n mine, fără să ştiu, tiptil
O, cât de dor îmi este să-mi las gândul, haihui, Visările urzite pe când eram copil.
Să zburde, să viseze – şi-n vise să clădească … Dar am ajuns acasă… privesc în calendar
O lume ideală, în care să trăiască Şi-mi chem, plin de mânie-napoi gândul hoinar…
Toţii semenii-n lumină şi-n adevărul pur – Tu eşti departe tare – ce faci, nu am habar -
Nici umbră de tristeţe să n-afle primprejur… E frig şi sunt apatic – sfârşit de făurar…
64

Revista Cronos Nr. 2 (37), Februarie 2018

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Revista Cronos Nr. 2 (37), Februarie 2018

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Tudor Arghezi

Da, te-aş iubi cum mă iubeşti şi tu.

Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură

ANUL IV, serie nouă, nr. 2 (37), 2018

Găseşte Doamne ceva

Să nu mai plece la război,

Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură

ANUL IV, serie nouă, nr. 2 (37), 2018

Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură

ANUL IV, serie nouă, nr. 2 (37), 2018

Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură

ANUL IV, serie nouă, nr. 2 (37), 2018

Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură

Carmen Melania Munteanu Fără oameni nu exiști!

ANUL IV, serie nouă, nr. 2 (37), 2018

Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură

ANUL IV, serie nouă, nr. 2 (37), 2018

Fulgi şi cuvinte de Făurar Nu ştiu ce să mă mai fac,

Afară ninge cu fulgi albi, imaculaţi,

Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură

Aurelia AlbAtros fără chibzuință

ANUL IV, serie nouă, nr. 2 (37), 2018

O noapte de iarnă, o zi, fulgii de

Ninge, ninge, troieneşti tu

Noaptea, ziua, ninsoarea este veselă, nu se opreşte,

Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură

Copacul Doar iubind

Eu nu vreau să fiu copacul Că iubirea noastră-i mare,

Că te amăgeşte dracul, Uitarea e răzbunare,

Pot cu gândul să m-avânt

Eu nu vreau să fiu copacul.

Când faci o primă greşeală

Tu, iubito, nu fii tristă,

Cât putem fi împreună,

ANUL IV, serie nouă, nr. 2 (37), 2018

Gabriela Mimi Boroianu ca o dăruire a ființei

ca să mă aștern apoi iarna își pierduse timpul

Anişoara Iordache frica își pierde conturul

ceva din sclipirea liniștită

ANUL IV, serie nouă, nr. 2 (37), 2018

Nicu Doftoreanu Dar apare o problemă

ANUL IV, serie nouă, nr. 2 (37), 2018

Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură

ANUL IV, serie nouă, nr. 2 (37), 2018

Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură

ANUL IV, serie nouă, nr. 2 (37), 2018

Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură

ANUL IV, serie nouă, nr. 2 (37), 2018

Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură

ANUL IV, serie nouă, nr. 2 (37), 2018

Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură

ANUL IV, serie nouă, nr. 2 (37), 2018

Dandu Briel uimirea de a-l fi văzut

Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură

ANUL IV, serie nouă, nr. 2 (37), 2018

ANUL IV, serie nouă, nr. 2 (37), 2018

Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură

ANUL IV, serie nouă, nr. 2 (37), 2018

Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură

ANUL IV, serie nouă, nr. 2 (37), 2018

ANUL IV, serie nouă, nr. 2 (37), 2018

Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură

ANUL IV, serie nouă, nr. 2 (37), 2018