Tema 1: Consideraţii introductive privind procesul civil internaţional

1. Definiţia dreptului procesual civil internaţional

În context, considerăm important a începe prezentul studiu cu explicarea înțelesului termenului

de „procedură civilă”. Astfel, din punct de vedere semantic termenul procedură reprezintă ansamblul
de reguli de organizare folosite în vederea atingerii unui anumit rezultat, serie de formalități care trebuie
executate în cadrul activității desfășurate de un organ de jurisdicție, de executare sau de alt organ de
stat.
În sensul CPC, noțiunea juridică de procedură civilă desemnează comunitatea de raporturi sociale
referitoare la raporturile procesuale civile ce apar la înfăptuirea justiției de către instanțele judecătorești.
În ultimii 10 ani asistăm la o dezvoltare fără precedent a reglementărilor privind procedura civilă
internaţională. Aceasta ne încurajează să îndrăznim să afirmăm că, în prezent, se poate vorbi despre o
desprindere a normelor privind conflictul de jurisdicţii, inclusiv recunoaşterea hotărârilor străine, de
sub tutela dreptului internaţional privat şi reunirea acestuia cu cele privind cooperarea judiciară
internaţională sub o nouă denumire. Definim, astfel, dreptul procesual civil internaţional ca fiind
ansamblul normelor care reglementează desfăşurarea unui proces civil cu element de extraneitate sau
transfrontalier, respectiv eficacitatea hotărârilor străine în faţa instanţelor din Republica Moldova.
Prin desfăşurarea procesului civil se înţelege inclusiv faza executării silite.
Trebuie reţinut că normele care alcătuiesc această ramură sau subramură – lăsând la aprecierea
specialiştilor această calificare – nu sunt doar cele adoptate de legiuitorul naţional, ci trebuie incluse şi
cele care formează dreptul european sau internaţional în materie.

2. Legătura dreptului procesual civil internaţional cu alte ramuri de drept.

Chiar dacă pledăm în favoarea dreptului procesual civil internaţional ca ramură de drept, acest
lucru nu semnifică faptul că nu se păstrează o interdependenţă cu alte ramuri de drept, inclusiv cea a
dreptului internaţional privat, din care se desprinde.

§ 1. Dreptul internaţional public

Normele dreptului procesual civil internaţional sunt alcătuite într-o mică măsură şi din norme de
drept internaţional public. Mai mult, din această ramură de drept au fost împrumutate multe concepte
specifice.
Aşa fiind, începem cu precizarea că normele care alcătuiesc dreptul internaţional public
reglementează raporturile juridice care se stabilesc în cadrul societăţii internaţionale, formată din state,
organizaţii interguvernamentale şi alte entităţi nestatale.
 Suveranitatea, unul dintre caracterele statului, creează prezumţia unei competenţe internaţionale
a acestui subiect de drept internaţional, care este absolută, deplină şi autonomă. În dreptul procesual
civil internaţional, suveranitatea se manifestă cu precădere în materia competenţei jurisdicţionale. În
baza suveranităţii, statul îşi atrage o serie de competenţe exclusive pe care le atribuie pe cale legislativă
propriilor autorităţi judiciare. Cu titlu de exemplu, menţionăm situaţia în care instanţele judecătoreşti
îşi întemeiază refuzul de a încuviinţa executarea silită a hotărârii judecătoreşti străine, potrivit art. 471,
lit.e) a CPC, pe motiv că poate prejudicia suveranitatea, poate ameninţa securitatea Republicii Moldova
ori poate să contravină ordinii ei publice. Importanţa suveranităţii scade în cadrul Uniunii Europene.
De aceea, în calea cooperării judiciare între statele membre nu mai poate sta încălcarea suveranităţii.
Strâns legată de suveranitate este şi egalitatea între state, principiu împrumutat şi de dreptul
procesual civil internaţional, care va fi analizat în secţiunea dedicată principiilor.
Imunitatea reprezintă un alt concept specific dreptului internaţional public, constituind un
impediment în atragerea într-un proces civil a celui care beneficiază de ea. Dreptul procesual civil
internaţional este deopotrivă interesat în privinţa imunităţii de jurisdicţie şi a celei de executare. Astfel,
verificarea în cadrul unui proces civil cu element de extraneitate a calităţii procesuale pasive a unei
persoane ori a calităţii de debitor priveşte şi aspectul imunităţii – impediment în calea chemării în
judecată a unui subiect sau a începerii executării silite împotriva acestuia.
În procesele civile cu element de extraneitate se face adeseori apel la cooperarea judiciară
internaţională – ansamblu de proceduri menite să faciliteze buna administrare a justiţiei. Pe această
cale se comunică acte, se obţin probe etc. În lipsa unui cadru juridic internaţional, cooperarea judiciară
internaţională poate fi înfăptuită în baza curtoaziei (comitas gentium). Conceptul, propriu dreptului
internaţional public, semnifică în acest context uzanţa existentă între state de a-şi da concursul la
înfăptuirea justiţiei. Sprijinul este acordat de regulă pe bază de reciprocitate, care nu constituie însă o
condiţie sine qua non. Astfel, ajungem la un alt concept împrumutat din dreptul internaţional public,
cel al reciprocităţii, care, cel puţin în trecut, a jucat un rol foarte important în raporturile dintre state în
ceea ce priveşte înfăptuirea justiţiei.

§ 2. Dreptul internaţional privat

Dreptul procesual civil internaţional prezintă strânse legături cu dreptul internaţional privat. În
fapt, primul nu are o autonomie deplin recunoscută, el fiind în continuare considerat ca făcând parte
din cel de-al doilea. Nu puţine sunt cazurile în care dreptul procesual civil internaţional prezintă o
importanţă mai mare decât cea a dreptului internaţional privat. Exemplul în care reclamantul alege,
potrivit normelor dreptului procesual civil internaţional, o instanţă străină mai favorabilă (forum
shopping) reprezintă un asemenea caz de preeminenţă. Pentru acest motiv, pledăm în favoarea
desprinderii dreptului procesual civil internaţional de dreptul internaţional privat.
 Obiectul dreptului internaţional privat îl constituie normele aplicabile în raporturile juridice de
drept internaţional privat sau, pe scurt, normele conflictuale. Aceste raporturi sunt alcătuite din
raporturile civile, comerciale, precum şi alte raporturi de drept privat cu element de extraneitate.
Dreptul procesual civil internaţional este format, la rândul său, din norme conflictuale, însă într-o
măsură mult mai mică. Raportul dintre cele două ramuri de drept se include în cel dintre dreptul
procesual şi cel material, ultimul fiind concretizat de primul.

§ 3. Dreptul Uniunii Europene

În sens larg, dreptul Uniunii Europene este alcătuit din ansamblul de reguli de drept aplicabile
ordinii juridice europene. Aşa fiind, constituie izvor al acestuia şi dreptul naţional, fie că este prevăzut
în mod expres, fie implicit. Această îngemânare se produce şi în câmpul procedurii civile internaţionale.
Nu de puţine ori, instrumentele care reglementează aspecte privind procedura civilă în spaţiul Uniunii
Europene cuprind trimiteri la legislaţia naţională a statelor membre. De asemenea, Curtea Europeană
de Justiţie s-a pronunţat cu privire la aceste instrumente, utilizând legislaţia statelor membre.

§ 4. Dreptul procesual civil

Normele cuprinse în Titlul IV a Codului de procedură civilă alcătuiesc o procedură specială şi se
întregesc cu cele ale procedurii civile comune.
În acest sens, art. 458, alin.1 a CPC prevede că, în cadrul proceselor civile cu element de
extraneitate, instanţele judecătoreşti ale Republicii Moldova aplică legislaţia procesuală a ţării dacă nu
s-a dispus altfel în mod expres. Aceasta se extinde inclusiv la materia probelor, în condiţiile art. 458,
alin.6 a CPC, precum şi la normele de competență interne.

§ 5. Dreptul comparat
Dreptul comparat este ştiinţa care se ocupă cu compararea diferitelor sisteme juridice. Metoda
comparativă, specifică acestei ramuri, reprezintă un instrument util atunci când judecătorul naţional
trebuie să afle conţinutul dreptului străin, în cazul nostru, cel procesual civil, ori cu prilejul calificării.
În strânsă legătură este şi faptul că legiuitorul naţional recurge, la rândul său, la dreptul comparat
atunci când elaborează normele de drept procesual civil internaţional. Fără cunoaşterea normelor străine
similare, există riscul ca propriul sistem să devină unul închis, în contradicţie cu cele străine, ceea ce ar
conduce la o lipsire de eficienţă. Primele manifestări ar apărea cu ocazia recunoaşterii și încuviinţării
executării în străinătate a hotărârilor judecătoreşti proprii.
Dreptul comparat este utilizat şi la elaborarea convenţiilor internaționale sau a legislaţiei Uniunii
Europene în domeniul dreptului procesual civil european. Nu în ultimul rând, metoda comparativă
folosită de Curtea EDO şi Curtea de Justiţie pentru argumentarea diferitelor soluţii la problemele ivite
în aplicarea legislaţiei procesuale civile europene.

§ 6. Sistemele procesuale plurilegislative

În unele state, precum Canada sau Statele Unite ale Americii coexistă mai multe sisteme
procesuale, aflându-se într-o relaţie similară celei între sistemele de drept procesual civil din două state
diferite. Astfel de sisteme prezintă unele aspecte specifice mai ales cu ocazia recunoaşterii hotărârilor.
Potrivit art. 1579 CC „ în cazul în care legea străină aplicabilă unui raport juridic aparţine unui stat în
care coexistă mai multe sisteme de drept şi este imposibilă determinarea dintre acestea a sistemului
aplicabil, dreptul acelui stat determină dispoziţiile aplicabile ori se aplică sistemul legislativ cu care
raportul de drept civil respectiv prezintă cele mai strânse legături.”

3. Normele de drept procesual civil internaţional.

Structura normelor care alcătuiesc ramura de drept ce face obiectul lucrării de faţă este una
specifică, determinată de raporturile juridice pe care le reglementează. În plan general, convergenţele
cu normele de drept procesual sunt suficiente pentru a ne permite împrumutarea criteriilor sale de
clasificare.
După obiect, normele de drept procesual civil internaţional se clasifică în norme de competenţă
şi norme de procedură propriu-zisă. În prima categorie includem normele care stabilesc competenţa
internaţională a instanţelor naţionale, iar în cea de-a doua pe cele privind judecata în cursul procedurii
de recunoaştere şi încuviinţare a executării hotărârilor străine.
Norme de organizare judecătorească nu sunt reglementate la acest nivel, făcând parte din dreptul
comun, cu care se completează normele de procedură civilă internaţională. În acest context, se cuvine
subliniat faptul că, atât la nivelul convenţiilor internaţionale, cât şi al dreptului Uniunii Europene,
normele în materie întâlnite fac parte din primele două categorii, întrucât organizarea judecătorească
revine în sarcina fiecărui stat în parte.
Normele cuprinse în Titlul IV a Codului de procedură civilă au un caracter general, fiind dreptul
comun al procedurii civile internaţionale, cu trimiteri la dispoziţiile cuprinse în legi speciale, acolo unde
este necesar.
Urmând criteriului de clasificare al caracterului conduitei pe care o prescriu, normele de drept
procesual civil internațional sunt imperative şi dispozitive. În cadrul competenţei internaționale întâlnim
ambele categorii de norme, aspect ce rezultă din manifestarea expresă a legiuitorului, care a indicat
categoriile de competenţe exclusive (art. 461 CPC) şi posibilitatea părţilor de a alege între mai multe
instanţe deopotrivă competente (art. 462 CPC) etc.
 Normele de procedură sunt preponderent imperative, dintre cele dispozitive putând menţiona pe
cea referitoare la mijloacele de probă (art. 458, alin.3 anCPC). Alteori, caracterul normelor de procedură
nu poate fi distins cu uşurinţă. Dacă încălcarea ordinii publice este motiv de refuz al recunoaşterii unei
hotărâri prevăzut în mod imperativ (art. 471, lit. e) a CPC, nu la fel de limpede este dacă lipsa
reciprocităţii are acelaşi caracter. În stabilirea caracterului dispozitiv ne ajută norma înscrisă în art. 467,
alin.1 a CPC, care prezumă existenţa reciprocităţii de fapt până la dovada contrară.
O ultimă observaţie se referă la posibilităţile specifice de sancționare a încălcării normelor
imperative, cu precădere a celor cuprinse în izvoarele internaţionale ale dreptului procesual civil
internaţional. Potrivit art. 462, alin.2 a CPC, convenţiile de alegere a forului, care încalcă competenţa
excepţională a instanţelor Republicii Moldova, sunt inoperante. Ne întrebăm dacă în această situaţie nu
intervine nulitatea absolută a convenţiei, ca urmare a încălcării unei norme imperative. Caracterul
inoperant semnifică faptul că o astfel de convenţie nu are eficacitate practică. Or, convenţiile care
încalcă dispoziţiile art. 462 îşi produc efectele în faţa unei instanţe străine, în faza judecăţii. Abia
ulterior, încălcarea competenţei internaţionale exclusive este sancţionată de regulă prin refuzul
recunoaşterii efectelor hotărârii pe teritoriul altui stat decât cel de pronunţare.
Prin comparaţie, încălcarea unor termene, precum cel de 90 de zile prevăzut de art. 1001 din
Regulamentul (CE) nr. 1206/2001 privind cooperarea între instanţele statelor membre în domeniul
obţinerii de probe în materie civilă sau comercială pentru executarea unei cereri de obţinere de probe
într-un stat membru al Uniunii Europene, nu poate atrage nicio sancţiune, fiind o situaţie care se
soluţionează prin mijloace specifice, asemănătoare celor din dreptul internaţional public, prin
cooperarea între autorităţile centrale desemnate ale fiecărui stat membru.
Normele care alcătuiesc dreptul procesual civil internaţional sunt interpretate după metode
specifice. Astfel, se va recurge la:
a) interpretarea gramaticală: această metodă este utilizată, de pildă, la înţelegerea sensului
noţiunii de „reciprocitate”, care este folosită cu mai multe înţelesuri. Astfel, în art. 16 alin.4, CPC se
prevede că „ executarea pe teritoriul Republicii Moldova a hotărârilor, delegaţiilor şi adresărilor
instanţelor judecătoreşti străine, ale arbitrajelor internaţionale se efectuează în conformitate cu
prezentul cod, cu tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte, precum şi pe principiul
reciprocităţii”, iar art. 467 alin.1, CPC stipulează că „ hotărîrile judecătoreşti străine, inclusiv
tranzacţiile, sunt recunoscute şi se execută în Republica Moldova fie dacă astfel se prevede în tratatul
internaţional la care Republica Moldova este parte, fie pe principiul reciprocităţii în ceea ce priveşte
efectele hotărârilor judecătoreşti străine.” Şi numeroase tratate bilaterale utilizează noţiunea de
reciprocitate. Astfel, art. 16 din Tratatul între Republica Moldova şi România privind asistenţa juridică
în materie civilă şi penală prevede că părţile contractante îşi vor acorda reciproc, la cerere, asistenţă
juridică în cauzele civile şi penale;
 b) interpretarea istorică: normele dreptului procesual civil internaţional cuprinse în Codul
de procedură civilă vor fi interpretate şi prin trimitere la contextul politic şi social în care au fost
elaborate acestea;
c) interpretarea sistematică: Titlul IV Procedura în procesele cu element de extraneitate
este parte integrantă a Cod de procedură civilă. Prin urmare, normele cuprinse în acest titlu vor fi
interpretate în mod sistematic, prin raportare la întreaga reglementare. Pe de altă parte, fiind strâns
legate de normele de drept internaţional privat, interpretarea normelor dreptului procesual civil
internaţional va avea loc şi prin raportare la Cartea a V-a – „Drept internaţional privat” – din Codul
civil;
d) interpretarea teleologică: uneori, scopul urmărit de legiuitor nu rezultă cu claritate. Recurgând
la explicaţii cuprinse în expunerile de motive, în considerente etc., obţinem răspunsul la întrebarea
„pentru ce?”;
f) interpretarea oferită de practica judiciară, în baza art. 17 CPC „ pentru aplicarea corectă şi
uniformă a legislaţiei, Curtea Supremă de Justiţie generalizează, din oficiu, practica examinării de către
instanţele judecătoreşti a unor anumite categorii de pricini, adoptă şi dă publicităţii hotărâri explicative
privind aplicarea corectă a normelor de drept şi soluţionarea justă a pricinilor civile.”
Cunoaşterea acţiunii în timp şi spaţiu a normelor de drept procesual civil internaţional prezintă
importanţă în practică.
Temporal, probleme deosebite sunt ridicate de intrarea în vigoare a unor tratate, convenţii etc.,
respectiv efectele acestora între state. Un prim exemplu este Tratatul dintre România şi Republica
Moldova privind asistenţa juridică în materie civilă şi penală, semnat la Chişinău la 6 iulie 1996. Potrivit
art. 99, Tratatul va fi supus ratificării şi va intra în vigoare în cea de a 30-a zi de la data schimbului
instrumentelor de ratificare. România a ratificat Tratatul prin Legea nr. 177/1997, însă schimbul de
instrumente a avut loc mai târziu, intrarea în vigoare având loc la data de 22 martie 1998.
Un alt exemplu este Convenţia din 25 octombrie 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii
internaţionale de copii, care nu produce efecte între toate statele semnatare, ci doar după o anumită
procedură. Astfel, Convenţia va intra în vigoare în prima zi a celei de-a treia luni calendaristice după
depunerea celui de-al treilea instrument de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare prevăzut
de art. 37 şi 38. După aceasta, convenţia va intra în vigoare:
1. pentru fiecare stat care ratifică, acceptă, aprobă sau aderă ulterior, în prima zi a celei de-a treia
luni calendaristice după depunerea instrumentului său de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare.
2. pentru teritoriile sau unităţile teritoriale la care convenţia a fost extinsă potrivit art. 39 sau 40,
prima zi a celei de-a treia luni calendaristice după notificarea vizată în aceste articole.
Conform art. 44 Convenţia va avea o durată de 5 ani, cu începere de la data intrării sale în vigoare
potrivit art. 43 alin.1, chiar pentru statele care ulterior o vor fi ratificat, acceptat sau aprobat sau vor fi
aderat la ea. Convenţia se va reînnoi tacit din 5 în 5 ani, în afara cazului de denunţare. Denunţarea se
va notifica, cel puţin cu 6 luni înaintea expirării termenului de 5 ani, Ministerului Afacerilor Externe al
Olandei. Ea se va putea limita la anumite teritorii sau unităţi teritoriale cărora li se aplică convenţia.
Denunţarea nu va avea efect decât faţă de statul care o va fi notificat. Convenţia va rămâne în vigoare
pentru celelalte state contractante.
Aplicarea în spaţiu a normelor de drept procesual civil internaţional prezintă, la rândul ei, anumite
aspecte specifice. Conform, art.13, alin.1, a CPC „ la judecarea pricinilor civile, instanţa judecătorească
aplică legislaţia unui alt stat în conformitate cu legea sau cu tratatele internaţionale la care Republica
Moldova este parte.” Regula este stabilită de art. 458, alin.1, a CPC, „ în procesele civile cu element de
extraneitate, instanţele judecătoreşti ale Republicii Moldova aplică legislaţia procedurală a ţării dacă
nu s-a dispus altfel în mod expres.”
Prin comparaţie, întinderea dreptului procesual european nu este nici astăzi pe deplin clarificată.
Dispoziţiile cuprinse în instrumentele juridice europene urmăresc unificarea normelor privind
conflictele de competenţă, precum şi încuviinţarea şi executarea hotărârilor în raportul dintre statele
membre. Faţă de statele terţe, nemembre aţe Uniunii Europene, acest sistem produce serioase
dezavantaje. În considerentele R44/01 se specifică faptul că „pârâţii care nu au domiciliul pe teritoriul
unui stat membru se supun, în general, normelor de drept intern privind competenţa aplicabile pe
teritoriul statului membru al instanţei sesizate”. De asemenea, „în sensul liberei circulaţii a hotărârilor,
hotărârile pronunţate într-un stat membru căruia i se adresează prezentul regulament trebuie să fie
recunoscute şi executate în alt stat membru căruia i se adresează prezentul regulament, chiar dacă
debitorul împotriva căruia s-a pronunţat hotărârea are domiciliul pe teritoriul unui stat terţ”, indiferent
de cetăţenia sa. Acest mecanism, aplicabil în mod forţat şi pârâţilor domiciliaţi într-un stat terţ, nu a
fost ferit de critici. Neajunsul poate fi înlăturat prin posibilitatea pe care o are fiecare stat membru de a
negocia cu state terţe condiţii mai relaxate de încuviinţare şi recunoaştere reciprocă a hotărârilor
judecătoreşti. În acelaşi cadru de discuţie, Convenţia de la Lugano privind competenţa judiciară,
recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială, care cuprinde dispoziţii similare
cu cele ale R44/01, este deschisă şi altor state decât cele din Uniunea Europeană şi Asociaţia Europeană
a Liberului Schimb (art. 70 coroborat cu art. 72 din Convenţie).