Partide populiste in Europa. Studii de caz.

Noţiunea de naţional – populism a fost identificată de Pierre – Andre Taguieff în L’illusion

populiste Berg International ca fiind caracterizată de două forme principale, pe de o parte
protestul împotriva elitelor, în raport cu încrederea în popor, şi, pe de altă parte, populismul
identitar, efect al atacului concentrat asupra noţiunii de naţional. În timp ce stânga este acuzată
ca dezvoltând un populism mai mult protestatar decât identitar, în cazul dreptei, lucrurile stând
invers.1

Totusi, notiunea de populism pare sa se comporte mai degraba parazitar in zilele noastre, ea
reusind sa se inflitreze in discursul unor altor doctrine atunci cand conditiile socio-economice
sunt potrivite. Astfel atunci cand viitorul pare sumbru, iar politicile curente par lipsite de
coerenta in fata problemelor actuale, critica modernismului si a globalizarii aduce tavalugul
traditionalismului, nationalismului si al religiozitatii peste orice urma de rationalitate. Este vina
elitelor, pe care noi le-am ascultat, desi in sinea noastra stiam ca vor esua, iar istoria ne-a dat
mereu dreptate, pare sa fie discursul “populistilor actuali”.

UE este acuzata de instaurarea unei conduceri supranationale care nu a reusit sa evite diluarea
valorilor traditionale specifice fiecarui stat. Pe langa acesti factori, vulnerabilitatea clasei de
mijloc in fata unei noi revolutii industriale, marcata de externalizare si automatizare, alaturi de
un sentiment de nesiguranta economica permanent, pregatesc fundatia unei miscari populiste
ce pare mai sigura ca niciodata.

Populismul este un stil politic iliberal si tinde de cele mai multe ori sa traseze granita intre un
popor moral care este vlaguit de o elita corupta, iar in urma aceste segregari, problemelor
social-economice tind sa le parvina rezolvari simple, deseori conditionate de instaurareau unui
lider carismatic (discursul lui Vadim din anii ’90).2

Valul populist ia amploare la o magnitudine nemaintalnita in Europa, chiar si in state pe care

pana nu demult, le consideram democratii consolidate. Apar noi tensiuni intre acestea, iar
institutiile locale se vad presate sa adopte strategii ce contravin principiilor si valorilor UE sau
chiar structurilor legislative respectate pana acum.

1
http://revistapolis.ro/europa-si-amenintarea-populista/
2
https://www.dialectica.ro/blank-1/2018/02/15/Tribuna-Internationala-Populismul-in-Europa
Aproape trei sferturi din partidele europene populiste sunt de dreapta (74 din 102)3, conform
unui studiu realizat de Institutul Tony Blair pentru Schimbarea Globală între 2000 şi 2017.
Totusi, populismul de stânga a fost cel mai puternic în țările îndatorate Uniunii Europene sau
instituţiilor financiare internaţionale din Europa de Sud și Lituania.

In sudul Europei, populismul de stanga pare a avea o influenta mai mare. Cauzele sunt de natura
economica, criza euro si politicile de austeritate. Astfel, in Grecia, Syriza se afla la putere, iar
in Spania, Podemos mentine opozitia. Incursiuni relativ puternice putem observa si in Franta
sau Marea Britanie, datorita lui Jean-Luc Melenchon, respectiv miscarii “Labour”.

In schimb in Italia, curentul populist pare ca inca nu s-a hotarat pe ce drum sa o ia, dar s-a
pozitionat extrem de dur impotriva imigrantilor. “Movimento 5 Stelle” incearca sa propuna
reforme economice care sa scoata tara din criza.

In Europa Centrala si de Est, populistii se fac remarcati cu precadere in sapte tari: Bosnia,
Bulgaria, Republica Cehă, Ungaria, Polonia, Serbia și Slovacia.

Cazuri particulare, am putea spune, sunt Polonia si Ungaria. “Rebelii Europei” ataca si fac
presiuni asupra institutiilor cheie in stat, precum presa libera si justitia. Partidele “Drept si
Justitie”, respectiv “Fidesz” promoveaza un discurs la limita ultra-nationalismului si extrem de
eurosceptic, iar cel putin in Ungaria se observa unele tendinte de simpatie fata de Rusia.

In Romania, Partidul Social Democrat s-a facut “remarcat” in UE prin OUG 13, incercand sa
volatilizeze granitele dintre coruptie si guvernare, mascand toata sarada printr-un puternic
discurs populist, manifestat chiar si la Bruxelles.

Cota populista a voturilor s-a triplat in ultimele doua decenii, ajungand la peste 30% in medie
in 2017, iar numarul partidelor populiste aflate la alegeri s-a dublat.4

In Vestul si Nordul Europei, ponderea voturilor populiste este in medie de 13% din totalul
voturilor, o crestere de 4% fata de anul 2000. Punctele de plecare au fost Austria si Elvetia,
prin “Partidul Libertatii”, respectiv, “Partidul Elvetienilor”. Nu putem sa nu mentionam si
cazurile lui Le Pen, in Franta sau cel al Alternativei pentru Germania.

3
https://institute.global/insight/renewing-centre/european-populism-trends-threats-and-future-prospects
4
ibidem
Interesanta este insa presiunea creata de aceste partide, al caror discurs forteaza miscarile non-
populiste sa adopte pozitii mai radicale, in problemele de interes imediat, cum ar fi criza
imigrantilor.

Putem constata acelasi mers al lucrurilor si in Danemarca, Suedia, Finlanda sau Norvegia, unde
populistii de dreapta castiga constant teren. Trendul se mentine si in tarile baltice unde
populistii impart in mod constant puterea de guvernare.

Consider ca marea provocare a populistilor este sa se impuna nu doar printr-un discurs

seducator, ci sa propuna solutii concrete si viabile, care sa stabilizeze situatia. Din pacate insa,
putem observa ca acolo unde au reusit sa se impuna, efectele adverse nu au fost cele mai
fericite. Cazul Ungariei este ilustru aici. Guvernul lor are tendinte cvasi-autoritare, a inlocuit
curti si comisii cu loialisti si duce un atac continuu impotriva institutiilor care ii trag la
raspundere pentru schimbari (mass-media si universitati independente). Democratia poloneza
pare sa urmeze aceeasi traiectorie.

Drept concluzii, putem observa urmatoarele:

 Populistii de dreapta din vest tind sa imite retorica celor din est, cu atacuri asupra
parlamentelor nationale, dar cel putin inca respecta principiile democratice ale unui stat
de drept.
 Europa celor doua viteze pare sa devina un scenariu din ce in mai plauzibil, avand in
vedere ca politicile populiste adoptate de democratiile inca aflate in tranzitie nu fac
decat sa le incetineasca dezvoltarea.
 Observam ca si statele in care cultura democratica are o vechime considerabila nu sunt
imune valului populist si amintim aici Franta, datorita lui Le Pen si Marea Britanie, in
cazul Brexitului.
 Slabiciunile economice par a fi principala cauza a pierderii increderii in institutiile
politice democratice. Totusi, desi politicile promovate de catre populisti par a multumi
electoratul, de cele mai multe ori acestea nu sunt trasate pe termen lung, iar efectele lor
ulterioare nu sunt neaparat satisfacatoare.
 Valul actual de populism este in pricipiu determinat de respingerea globalizarii si are
foarte putine legaturi cu populismul clasic, fie cel aparut in Statele Unite ale Americii,
fie cel din Rusia Tarista.
 Observam ca discursul partidelor utilizeaza o intraga plaja de elemente retorice, de la
reductionism politic si pana la apelul la democratia directa, elemente menite insa doar
sa acapareze electoratul si concentrate mai putin pe solutii la problemele acestuia.
Bibliografie:
Anexa: