Tartuffe

Molière

În această operă, Moliere prezintă omul clasic oscilând între datoria de tată, soț, persoană publică
și pasiunea, sau chiar nebunia, obsesia, făcută pentru un necunoscut în care a avut încredere
deplină. Orgon a refuzat să își creadă familia și a preferat să dea ascultare unui străin; a fost
nechibzuit, imprudent, dar el a ales să își urmeze instinctul decât să se încreadă în valorile acelei
epoci care puneau totuși familia pe primul plan. Cu toate că Orgon l-a crezut pe Tartuffe -un
reprezentant al Divinității– o altă mare valoare a vremii – el și-a renegat propriul fiu, fără ca
măcar să îl asculte; el a procedat așa cum îl îndemnase cel care pentru el reprezenta religia și îl
ghida în tot. Se spune, deci, că personajul lui Moliere a ales inițial pasiunea – având încredere
totală într-un străin – iar apoi datoria, ascultând ce a spus reprezentatul bisericii.

În Tartuffe se poartă masca la figurat. Moliere arată că lui Tartuffe îi cade masca de 4 ori în piesă
de două ori în fața lui Orgon și de două ori în fața lui Elmire. În actul III, scena a treia, scena
seducerii, Tartuffe recunoaște fără ocolișuri faptul că poartă o mască, declarând că este luat drept
credincios, dar în realitate el este sensibil la bunuri lumești.

A doua mărturisire ce confirmă masca lui Tartuffe se află în actul III, scena a șasea, unde spune:
“La urmă, știi, ce poate un ins ca mine, o iudă? Să mi te-ncrezi tu frate și pe chip și pe vesmint”
Este adevărul adevărat, dar îi spune într-o asemenea manieră încât Orgon care-l ascultă, nu poate
crede realitatea celor spuse și este convins că totul este minciună.