Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila București

Facultatea de Medicină

MODEL DE REDACTARE AL LUCRARII

LUCRARE DE LICENȚĂ

Coordonator științific

Absolvent

CUPRINS

1
PARTEA GENERALĂ

2
Introducere

PARTEA GENERALĂ

CAPITOLUL 1. Embriogeneza vascularizației cerebrale

1.1.Formarea tubului si crestelor neurale

Procesul de formare a tubului neural se produce între săptămâna a 3-a și săptămâna a

4-a de viață intrauterină. Ectodermul se ingroașă, formându-se placa neurală situată posterior
de canalul cordal. Această placă neurală se adâncește devenind șanț neural in ziua a 18-a.
Ulterior, marginile șanțului neural fuzionează în zilele 23-24 pe linia mediană,
transformându-se în tub neural care se va închide între zilele 25-27.

Crestele neurale se dezvoltă din joncțiunea neuroectodermală, în timpul procesului de

formare a tubului neural. Din ele vor lua naștere componente scheletale (viscerocraniul) ,
componente ale sistemului nervos periferic (ganglioni și nervi) , medulosuprarenala, celule
ale sistemului endocrin și celule melanice.

După închiderea tubului neural, la sfârșitul săptămânii a 4-a, apar 2 flexuri (cefalică și
cervicală) ce vor forma 3 vezicule encefalice: prozencefal, mezencefal și rombencefal. În
timpul săptămânii a 5-a se formează 5 vezicule: prozencefalul se diferențiază în telencefal și
diencefal, rombencefalul în metencefal și mielencefal, iar mezencefalul rămâne nedivizat.

3
Din telencefal se dezvoltă lateral emisferele cerebrale primitive. Diencefalul se împarte in
talamus, hipotalamus, metatalamus și subtalamus și va fi acoperit ulterior de emisferele
cerebrale. Metencefalul dă naștere cerebelului și punții lui Varolio, pe când mielencefalul
formează bulbul rahidian. Mezencefalul formează în jurul apeductului Sylvius, dorsal lama
cvadrigemenă și ventral pendunculii cerebrali. [1]

1.2.Formarea arcurilor aortice

Din cele 6 arcuri branhiale se dezvoltă arcurile aortice, formate din aorta ventrală și
cea dorsală. Arcurile aortice sunt conectate între ele prin anastomoze longitudinale și dau
naștere viitoarelor artere ce irigă creierul.

Astfel, arcul aortic 4 va deveni arcul aortic adult. Din arcul 3 se va dezvolta artera
carotidă internă proximală. Aorta ventrală, situată între cel de-al treilea și al patrulea arc, se
va transforma in artera carotidă comună, în timp ce aorta dorsală va regresa. Aorta ventrală,
situată în fața celui de-al treilea arc branhial se va transforma în artera carotidă externă. În
cele din urmă, primul și al doilea arc aortic vor iriga derivatele provenite din derivatele
primului si celui de-al doilea arc branhial.

1.3.Formarea sistemului longitudinal neural și a arterelor carotide

Arterele carotide și sistemul neural longitudinal vor da naștere, în cele din urmă,
sistemului vertebro-bazilar.

Vasele cerebrale parcurg în dezvoltarea lor 2 etape importante: etapa precoroidală și

cea coroidală. Etapa precoroidală debutează după separarea tubului neural, moment în care
nutriția acestuia se realizează prin difuzarea substanțelor din mezenchimul înconjurător.

În etapa precoroidală, ce coincide cu săptămâna a 4-a de gestație, se dezvoltă un vas

de calibru mare, numit arteră carotidă comună, care ia naștere din cel de-al patrulea arc aortic.
Sistemul carotidian, în această etapă, nu vascularizează întreg creierul, întrucât circulația
corespunzătoare părții posterioare a creierului încă nu există. O serie de artere mici, ce se

4
dezvoltă din această arteră carotidă comună, înconjoară creierul și îl hrănesc prin difuziune
simplă.

Artera carotidă prezintă o parte cranială și o parte caudală.

Ramura cranială este, de fapt, un vas de calibru mai mare ce se alătură celorlalte vase
de calibru mai mic, împreună asigurând nutriția creierului. Din această ramură, care are un
traiect spre superior și ventral și asigură vascularizația veziculei prozencefalice, ia naștere
prima arteră telencefalică și anume artera cerebrală anterioară.

Ramura caudală este o continuare a arterei carotide distal de ramura cranială și

asigură vascularizația rombencefalul și mezencefalului. Din această ramură se formează
artera cerebrală posterioară, artera comunicantă posterioară și o parte din artera bazilară.

Așadar, aceste segmente aparțin, din punct de vedere embriologic, circulației

cerebrale anterioare, fapt ce are importanță semnificativă în înțelegerea variațiilor arteriale și
a patologiei asociate acestora.

Ramura caudală a arterei carotide comune este anastomozată în continuare cu artera

carotidă internă prin intermediul unor vase transversale segmentare. Acestea din urmă se
numesc artere hipoglosale, trigeminale si proatlantale tip 1 și 2 și sunt importante datorită
relaționării lor cu arcurile branhiale și nervii cranieni, cum ar fi de exemplu artera trigeminală
ce vascularizează nervul trigeminal provenit din primul arc branhial. Astfel, putem spune că
în stadiul precoroidal sistemul carotic vascularizează întreg encefalul, circulația posterioară
fiind practic inexistentă.

În timp ce se produce maturarea sistemului vertebro-bazilar prin coalescența

sistemului longitudinal neural, viitoarea arteră vertebrală începe să asigure vascularizația
cerebelului și regiunii posterioare a creierului. Astfel, arterele transversale încep să regreseze,
fără totuși să se producă dispariția totală a acestora. Rareori poate să rămână dominantă una
din arterele transversale, continuând să vascularizeze in așa fel porțiunea posterioară a
creierului. În acest caz, arterele vertebrală și comunicantă posterioară au un calibru mai mic.

Circulația părții posterioare a creierului este încă inexistentă, vascularizația corpurilor

vertebrale, măduvei spinării fiind asigurată de precursoarele arterelor spinale segmentare și a
arterelor intercostale mature.

5
 Din numeroasele vase de dimensiune mică ce irigă creierul, se va forma în cele din
urmă un vas dominant, care la rândul său va da alte ramuri mici arteriale pentru a asigura
vascularizația creierului. Se explică în acest fel diferitele variante anatomice întâlnite la adult.
Dacă, în loc de un vas dominant, persistă 2 vase de calibru mic aflate in echilibru
hemodinamic, se produce o duplicație arterială.

Din a 5-a săptămână de dezvoltare intrauterină încep să se formeze plexurile coroide,

aflându-ne deja în stadiul coroidal. Acestea sunt active metabolic și iși formează propria rețea
vasculară. În acest stadiu începe să se dezvolte și circulația cerebrală posterioară printr-un
proces complex și de lungă durată. Atât prozencefalul cât și rombencefalul se divid formând
cele 5 vezicule cerebrale secundare: diencefal, telencefal, mezencefal, metencefal și
mielencefal.

La acest nivel, ramura cranială din artera carotidă comună dă un vas ce irigă plexul
arterial al telencefalului, vas ce se transformă în artera coroidală anterioară. Această arteră se
află în echilibru hemodinamic cu artera cranială distală. Celelalte două vase, artera cerebrală
posterioară și cea medie sunt mai noi din punct de vedere embriologic și filogenetic și nu
există încă.

Plexurile coroide ale mezencefalului și diencefalului sunt aprovizionate sangvin de

către artera coroidală posterioară. Conexiunea dintre tubul central diencefalic și cel
telencefalic, unde în viitor ventriculul al treilea și cei doi laterali vor comunica prin orificiul
Monro, este importantă datorită balansului hemodinamic dintre plexul coroidal posterior și
cel anterior. Plexul coroid al măduvei spinării (viitorul ventricul cerebral patru) este irigat de
o arteră dominantă, respective artera cerebeloasă infero-posterioară.

Cerebelul este initial vascularizat de o ramură a regiunii caudale a carotidei comune,

situată proximal de artera trigeminală. Astfel, prima sa sursă vasculară va fi artera
cerebeloasă superioară, care aparține de asemenea circulației anterioare. Pe parcursul
dezvoltării sale, cerebelul intră în contact cu mielencefalul, plexul acestuia devenind o nouă
sursă vasculară prin numeroase vase de calibru mic. Toate aceste vase au potențialul de a
deveni artere cerebeloase, însă hemodinamica stabilește selecția lor, astfel încât doar câte
unul de fiecare parte, în mod normal va deveni arteră cerebeloasă postero-inferioară și
respectiv arteră cerebeloasă antero-inferioară. Datorită modului de formare, există numeroase
variante anatomice ale acestor artere cerebeloase.

6
 În a șasea săptămână de gestație, din sistemul longitudinal neural, care este un plex
discontinuu, se desprind vase longitudinale distincte propriu-zise. Artera situată în
apropierea măduvei spinării poartă numele de arteră longitudinală spinală, aceasta
reprezentând de fapt omoloaga viitoarei artere spinale anterioare. Artera situată mai în lateral
de măduva spinării, ce relaționează cu corpurile vertebrale, se va transforma în viitoarea
arteră vertebrală.

În ceea ce privește circulația anterioară a creierului, cerebelul care se află într-un

proces de creștere accelerată, va anexa regiunii posterioare a creierului predecesoarele
arterelor cerebeloase antero-inferioare și postero-inferioare, vase care până în momentul de
față nu au avut nici o legătură cu această regiune. Cu atât mai mult, la animale, arterele
cerebeloase asigură cel mult vascularizația cerebelului. Ramurile regiunii craniale a arterei
carotide comune, dau la rândul lor ramuri proprii; deși unele dintre aceste ramuri vor deveni
vase importante, precum artera cerebrală medie sau artera Heubner, în acest punct, artera
coroidală anterioară și artera cerebrală anterioară continuă să fie sursa principală arterială a
telencefalului.

În a șaptea săptămână de gestație, plexul longitudinal neural continuă să se dezvolte

într-un mod particular. Predecesoarele arterelor bazilară și spinală anterioară, cele două artere
longitudinale neurale, fuzionează într-un singur vas sangvin, ce va asigura vascularizația, în
cea mai mare parte, a regiunii posterioare a creierului și a coloanei vertebrale.

Direcția de curgere a sângelui în noua arteră bazilară formată, rămâne tot cranio-
caudal. Artera cerebeloasă postero-inferioară continuă să se dezvolte pentru a ajunge la
cerebel și se împarte în cele două subdiviziuni principale- parenchimatoasă și coroidală. Spre
deosebire de artera cerebeloasă postero-inferioară, vasele proatlantale, trigeminale și
hipoglosale regresează, în timp ce axul vertebral își mărește dimensiunile.

Dezvoltarea arterei cerebrale posterioară este însă, cea mai importantă schimbare în
ceea ce privește circulația anterioară, aceasta preluând teritoriul irigat de către artera
coroidală anterioară. Nu se știe exact momentul dezvoltării arterei cerebrale posterioare, însă
se știe că apariția este relativ tardivă în comparație cu dezvoltarea celorlalte sisteme arteriale
majore. Ceea ce este clar până în momentul de față este că dezvoltarea arterei cerebrale
posterioare se realizează paralel cu dezvoltarea sistemului vertebro-bazilar al occipitalului, de
care în final va fi anexat. Nu se știe însă dacă apariția acestei artere are loc înainte sau după

7
ce direcția de curgere a sângelui în artera bazilară a fost inversat. Nici originea arterei
cerebrale posterioare nu este foarte clară; se pare că la mamifere, aceasta își are originea
dintr-o arteră care vascularizează regiunea plăcii cvadrigeminale- în mod normal numită
arteră coliculară sau câteodată, arteră tectală. Există și o variantă rară de persistență a
vascularizației creierului posterior de către artera coroidală anterioară, care se poate extinde și
in zona occipitală.

În a noua săptămână de gestație, circulația posterioară capătă, mai mult sau mai puțin,
un aspect asemănător cu cel adult. În această perioadă, direcția de curgere a sângelui în cadrul
acestei circulații posterioare, se inversează, devenind din cranio-petal, cranio-caudal. Acest
mecanism, de schimbare a sensului de curgere sangvin, este încă incomplet elucidat. Se pare
totuși, că schimbarea direcției reprezintă un trigger pentru evenimentele finale ale
embriogenezei neurovasculare. Artera cerebrală posterioară crește în continuare datorită
caracterului vertebro-bazilar al circulației anterioare, acest lucru permițând de asemenea și
dezvoltarea arterei cerebrale medii din artere perforante, ramuri din artera cerebrală
anterioară. Din punct de vedere embriologic, artera cerebrală medie este, un vas mare
perforant, cu teritoriu cortical. Astfel, varianta accesorie a arterei cerebrale medii este
reprezentată, de fapt, de două artere perforante aflate in echilibru relativ, transformându-se în
vase asemănătoare arterei cerebrale medii. De multe ori, în aceste cazuri, artera Heubner este
absentă, fiind în fapt, artera cerebrală medie accesorie.

Scăderea dimensiunii arterei comunicante posterioare este o altă consecință a

inversării sensului de curgere a sângelui vertebro-bazilar, arteră ce până acum asigura
vascularizația regiunii posterioare a creierului. Din moment ce această schimbare se produce
relativ târziu in timpul embriogenezei, acest lucru poate fi un motiv plauzibil pentru frecvența
de apariție a arterei comunicante posterioare fetale. Mărimea arterei comunicante posterioare
și a segmentului P1 al acesteia are legătură directă cu gradul de anexare al sistemului
vertebro-bazilar la patul vascular al arterei cerebrale posterioare.

Ultima particularitate a acestei embriogeneze vasculare tardive o reprezintă apariția

bruscă a arterei comunicante anterioare, originea acesteia rămânând necunoscută.

8
CAPITOLUL 2. Anatomia sistemului arterial cerebral

2.1. Generalități

Creierul are o vascularizație bogată, datorită consumului mare de oxigen de la acest

nivel (aproximativ 20% din oxigenul inspirat la un adult și 50% la copil). Vasele care irigă
creierul au la originea lor 2 perechi de sisteme: cel al arterelor vertebrale (în număr de 2) și
cel al arterelor carotide interne (de asemenea în număr de 2). Cele 2 artere vertebrale se unesc
pentru a forma trunchiul arterei bazilare, care vascularizează regiunea posterioară a
emisferelor cerebrale și toate structurile encefalice ale fosei cerebrale posterioare. La baza
emisferelor cerebrale, artera bazilară cu ramurile sale terminale, împreună cu arterele carotide
interne, formează cercul arterial sau poligonul Willis, cel mai important sistem anastomotic
din punctul de vedere al hemodinamicii cerebrale. [2]

2.2 Arterele carotide interne

Arterele carotide interne asigură aproximativ 40% din debitul normal cerebral. Acestea au
origine din bifurcația carotidei comune de aceeași parte. Arterele carotide comune, la rândul
lor, au și ele origini diferite după cum urmează:

9
 - Artera carotidă comună dreaptă își are originea din bifurcarea trunchiului
brahiocefalic;
- Artera carotidă comună stângă provine din arcul aortic.

Carotidele interne au un traiect laterocervical spre baza craniului, fără a da naștere

vreunei artere colaterale. Ele pătrund prin gaura ruptă anterioară în cutia craniană, pentru ca
ulterior să urmeze traiectul scurt al canalului carotic, situat în stânca temporalului. [2]

Arterele carotide interne străbat temporalul și sinusul cavernos, ajungând medial de

procesele clinoide anterioare ale sfenoidului, unde se împart în următoarele ramuri: artera
comunicantă posterioară, artera oftalmică și artera coroidiană anterioară. Își continuă traiectul
până când ajunge lateral de chiasma optică și se împarte în 2 ramuri mari: artera cerebrală
anterioară și artera cerebrală medie, cea din urmă fiind considerată o continuare a carotidei
interne. [3]

2.3. Cercul arterial (Poligonul Willis)

Poligonul Willis ( circulus arteriosus cerebri ) reprezintă o rețea de anastomoze de la baza

craniului. Acesta înconjoară parțial hipofiza și realizează o legătură vasculară importantă
între prozencefal și mezencefal, respectiv între circulația anterioară- carotidiană și cea
posterioară- sistemul vertebrobazilar. Cercul arterial este complet la majoritatea persoanelor,
deși o comunicare bine dezvoltată între cele 2 părți ale sale poate fi identificată la mai puțin
de jumătate din populație.

Poligonul se formează când arterele carotide interne, de o parte și de alta, pătrund în cutia
craniană și se divid în arteră cerebrală anterioară și arteră cerebrală mijlocie. În continuare,
arterele cerebrale anterioare sunt unite printr-o arteră comunicantă anterioară. Aceste
conexiuni formează jumătatea sau circulația anterioară a cercului arterial Willis. Posterior,
artera bazilară, formată din cele 2 artere vertebrale ( dreaptă și stângă ), se bifurcă în artera
cerebrală posterioară dreaptă și stângă, formând astfel circulația posterioară. Arterele
cerebrale posterioare completează poligonul Willis, unindu-se anterior cu sistemul carotidian
intern prin intermediul arterelor comunicante posterioare. [4]

Se mai găsesc și alte colaterale, pe lângă anastomozele de la nivelul cercului arterial

Willis :

- Între artera oftalmică și artera facială și maxilară ( ramură a carotidei externe)

10
 - Între artera cerebrală posterioară și artera cerebeloasă superioară se găsește plexul
tectal
- Între circulația leptomeningeală și cea corticală
- Între artera cervicală ascendentă și cea occipitală ( din teritoriu carotidian) și artera
vertebrală
- Anastomoze subcorticale între ramurile distale ale arterelor cerebrale posterioară,
mijlocie și anterioară

Colateralele au un rol important întrucât pot asigura încărcarea retrogradă a arterei

obstruate printr-un cheag sangvin, în cazul unui accident vascular ischemic sau tranzitor. [5]

Din poligonul Willis și din cele 3 perechi de artere cerebrale ( anterioară, medie și
posterioară ) pornesc 2 tipuri de ramuri ce vascularizează encefalul: ramuri superficiale (
corticale ) și ramuri profunde ( centrale ).

Ramurile profunde pătrund în substanța nervoasă a encefalului, vascularizând structurile

profunde ale acestuia.

Ramurile corticale se îndreaptă spre diferite regiuni ale scoarței cerebrale, irigând zonele
superficiale ale emisferelor și se bifurcă în alte ramuri mari. Acestea dau anastomoze
termino-terminale, formând un plex arterial superficial. Plexul acesta dă naștere unor artere
mai mici, ce pătrund în scoarța cerebrală în unghi drept.

Ramurile profunde vascularizează capsula albă internă, diencefalul și corpii striați și iau
naștere din regiunile proximale ale arterelor cerebrale și din artere comunicante. Există 4
grupe de ramuri centrale :

- Anterolateral
- Anteromedial
- Posterolateral
- Posteromedial

Grupul anterolateral este format din artere striate ce iau naștere din regiunea proximală a
arterei cerebrale medii. Aceste artere străbat substanța anterioară perforată, irigând capsula
albă internă și corpul striat.

11
 Grupul anteromedial cuprinde ramuri provenite de la nivelul arterei cerebrală și
comunicantă anterioară. Pătrund în profunzime și vascularizează hipotalamusul anterior,
respectiv nucleii supra și preoptic.

Grupul posterolateral conține ramuri din cerebrala posterioară și se distribuie regiunii

inferioare a talamusului, acesta fiind și motivul pentru care se mai numesc artere
talamogeniculate.

Grupul posteromedial cuprinde ramuri din regiunea proximală a arterei cerebrale

posterioare și din artera comunicantă posterioară. Ramurile profunde vascularizează
talamusul, fiind numite și talamoperforante, ramurile anterioare se distribuie hipofizei,
infundibulului și porțiunii tuberale a hipotalamusului, iar ramurile inferioare corespund
porțiunii subtalamice, talamusului, corpilor mamilari și tegmentului mezencefalic.

Și arterele coroidiene fac parte din ramurile profunde, dar cu o destinație aparte.

Artera coroidiană anterioară ia naștere din carotida internă, distal de locul de emergență al
arterei comunicante posterioare. Această arteră are un calibru mic și un traiect
subarahnoidian. În apropierea locului de origine, încrucișează tractul optic, mergând apoi
lateral de acesta și îndreptându-se spre temporal. La acest nivel, pătrunde prin fisura coroidă
în cornul temporal al ventriculului lateral și vascularizează plexul coroid, corpul striat,
hipocampul și o porțiune din capsula albă internă. Artera mai dă și câteva ramuri mici, care
irigă corpul amigdalian, tractul optic, putamen, coada nucleului caudat și chiar talamusul.

Artera coroidiană posterioară poate fi unică, sau mai frecvent, pot exista 3 artere
coroidiene posterioare ( una medială și 2 laterale ), originea în ambele cazuri fiind din artera
cerebrală posterioară.

Ramurile coroidiene laterale posterioare se îndreptă de pe fața superomedială a girusului

parahipocampic spre fisura coroidă, pătrunzând spre cornul temporal a ventriculului lateral și
alimentând plexurile coroide de la acest nivel.

Ramura coroidiană medială posterioară înconjoară mezencefalul posterior și dă ramuri

pentru lama cvadrigemina. Ulterior, ajunge la nivelul glandei pineale sau epifiză, ce dă
ultimele ramuri pentru fețele superioară și medială ale talamusului. [3]

12
 2.4. Arterele cerebrale

Artera cerebrală anterioară poate fi împărțită în 3 segmente:

Segmentul A1 se întinde de la bifurcația arterei carotide interne având o direcție spre

superior și medial către locul de unire al cerebralei anterioare cu artera comunicantă
anterioară la nivelul fisurii longitudinale. Ramurile de la acest nivel includ arterele
lenticulostriate medialăe care irigă hipotalamusul anterior, comisura anterioară, fornix, corpii
striați, chiasma optică și nervii optici. Ramurile arterei comunicante anterioare sunt artere
perforante care vascularizează hipotalamusul și chiasma optică.

Segmentul A2 se întinde de la artera comunicantă anterioară până la diviziunea arterei

cerebrale anterioare în artere pericalosale și calosomarginale, la nivelul genunchiului corpului
calos. Ramurile de la acest nivel includ artere perforante către lobul frontal precum și o arteră
recurentă Heubner, care este un vas mare, lenticulostriat și care irigă nucleul caudat, putamen
și capsula albă internă. Alte ramuri includ arterele orbitofrontală și frontopolară.

Segmentul A3 cuprinde toate ramurile arterei cerebrale anteriore distal de originea

arterelor pericalosale și calosomarginale. Artera pericalosală trece posterior de corpul calos și
se anastomozează cu artera splenială. Artera calosomarginală trece peste girusul uncinat. O
arteră paracentrală ia naștere din arterele pericalosală și calosomarginală și irigă lobulul
paracentral. În final, porțiunea A3 dă artere parietale care se distribuie corpului calos și
precuneusului.

Artera cerebrală medie este cea mai voluminoasă dintre arterele cerebrale, în ceea ce
privește lungimea și calibru, continuă traiectul arterei carotide interne și este împărțită în
majoritatea clasificărilor în 4 segmente, respectiv:

- Segmentul M1 ( de la nivelul arterei carotide interne până la bifurcația arterei

cerebrale medii)
- Segmentul M2 ( de la bifurcația cerebralei medii la șanțul circular la cortexului
insular)
- Segmentul M3 ( de la șanțul circular până la aspectul superficial al fisurii Sylviene)
- Segmentul M4, realizat din ramuri corticale.

Artera cerebrală medie de regulă se bifurcă, însă există și posibilitatea de a se împărți în 3

sau chiar 4 ramuri. Ramurile includ artere lenticulostriate, care irigă comisura anterioară,

13
capsula albă internă, nucleul caudat, putamen, globus pallidus, și o arteră temporală
anterioară care vascularizează regiunea anterioară a lobului temporal.

Segmentul M3 trece peste opercula frontală și temporală pentru a ajunge în regiunea

superficială a fisurii Sylviene. Din segmentele M2 si M3 iau naștere artere din care se vor
forma ramurile corticale.

Ramurile corticale ale segmentului M4 care irigă lobii frontal, parietal, temporal și
occipital, includ: arteră orbitofrontală, prefrontală, precentrală, centrală, parietală anterioară și
posterioară, angulară, temporo-occipitală, temporală, temporopolară. [4]

Arterele cerebrale posterioare vascularizează regiunea posterioară a emisferei cerebrale

ipsilaterale, trimițând de asemenea ramuri și către talamus, mezencefal, plexul coroid al
ventriculului III și lateral, splenium-ul corpului calos. [6] Deși originea embrionară a arterei
cerebrale posterioare este din artera carotidă internă de aceeași parte,doar 20% din populația
normală păstrează această arteră ca origine, cel mai frecvent aceasta desprinzându-se din
artera bazilară, ca ramură terminală a acesteia.

Ca și în cazul celorlalte artere cerebrale, și pentru artera cerebrală posterioară există mai
multe clasificări. Și in acest caz întalnim 4 segmente:

- Segmentul P1 ( de la bifurcația arterei bazilare la unirea cu artera comunicantă

posterioară)
- Segmentul P2 ( de la artera comunicantă posterioară până la fața posterioară a
mezencefalului)
- Segmentul P3 ( de la fața posterioară a mezencefalului până la nivelul fisurii
calcarine)
- Segmentul P4, care include ramuri terminale ale arterei cerebrale posterioare distal de
regiunea anterioară a fisurii calcarine. [4]

Din artera cerebrală posterioară se desprind 3 tipuri de ramuri:

1. Ramuri ventriculare pentru pereții ventriculilor III și lateral, plexul coroid și structuri
adiacente
2. Ramuri centrale pentru trunchiul cerebral

14
 3. Ramuri trigeminale pentru corpul calos, splenium și cortexul cerebral. Aceste vase
realizează o rețea anastomotică cu ramurile terminale ale altor artere extracraniene
importante.

Ramurile plexului coroid și ventriculare se numesc arteră coroidală laterală și postero-

medială. Anastomoze extinse se găsesc între arterele coroidale postero-mediale și cele
postero-laterale ipsilaterale, între ramuri ale arterelor coroidale postero-laterale de aceeași
parte, precum și între ramurile drepte și stângi ale arterelor postero-laterale și cele postero-
mediale sau între ele. [7]

Arterele coroidiene postero-laterale ( în număr de 1 până la 9) iau naștere fie direct din
artera cerebrală posterioară, fie din segmentul P2, fie din una din ramurile sale corticale. Cele
care se desprind din segmental P2 sau din ramurile corticale ajung lateral prin fisura
coroidiană și irigă plexul coroid din atrium și din cornul temporal. Altele, pot trece între
talamus și piciorul fornixului, ajungând la plexul coroid din regiunea posterioară a cornului
temporal, atrium și corpul ventriculului lateral. Arterele coroidiene postero-laterale irigă
comisura anterioară, fornixul, pedunculul cerebral, corpul geniculat lateral, pulvinar, corpul
nucleului caudat și nucleul talamic dorsomedial. De asemenea, unele dintre aceste artere se
anastomozează cu ramurile terminale ale arterelor coroidiene anterioare.

Arterele coroidiene postero-mediale se desprind din regiunea postero-medială a unuia din

segmentele arterei cerebrale posterioare, sau mai rar, din una din ramurile sale terminale.
Acestea înconjoară mezencefalul medial de trunchiul arterei cerebrale posterioare, ajungând
apoi anterior de glanda pineală, intră în plexul coroid al ventriculului III intre nucleii talamici,
și apoi trec prin orificiul Monro pentru a ajunge in ventriculul lateral. Arterele irigă plexul
coroid de la nivelul ventriculului III și o parte din plexul coroid de la nivelul ventriculului
lateral. [8] De-a lungul traiectului mai pot trimite ramuri și către peduncului cerebral, corpii
geniculați mediali și laterali, tegmentul mezencefalic, coliculii inferior și superior, pulvinar,
talamusul medial și glanda pineală.

Ramurile centrale intră în trunchiul cerebral și se împart în 2 grupe: directe și

circumflexe.

Grupul ramurilor centrale directe include arterele interpedunculare sau talamoperforante

posterioare, arterele perforante pedunculare și arterele talamogeniculate.

15
 Arterele interpedunculare se desprind din regiunea posterioară a segmentului P1,
pătrunzând ulterior în creier prin substanța perforată posterioară, fosa interpedunculară și
regiunea medială a pedunculilor cerebrali. Ele vascularizează tot talamusul anterior și o
porțiune posterioară a acestuia. De asemenea, arterele talamoperforante mai vascularizează și
nucleii trohlear și oculomotor, regiunea proximală a nervului oculomotor, nucleul roșu,
substanța neagră, hipotalamus, subtalamus, formațiunea reticulată mezencefalică, pretectum,
regiunea posterioară a capsulei albe interne și planșeul rostromedial al ventriculului IV.
Există, totodată, și diverse anastomoze între:

- Artere interpedunculare provenite din aceeași arteră cerebrală posterioară, sau

- Ramurile provenite din arterele interpedunculare, sau
- Arterele interpedunculare și ramuri ale arterei cerebeloase superioare și arteră bazilară
de aceeași parte, sau
- Artere interpedunculare și diverse artere contralaterale. [6]

Arterele perforate pedunculare se desprind din regiunea arterei cerebrale posterioare

situată imediat distal de joncțiunea cu artera comunicantă posterioară. Aceste artere irigă
nucleul roșu, substanța neagră, tractul corticospinal, căile corticobulbare, precum și alte zone
ale tegmentului mezencefalic. Anastomozele acestor artere pot iriga regiunea
interpedunculară a nervului oculomotor, pe care îl pot chiar perfora.

Arterele talamogeniculate, sunt în număr de 12, și de regulă se desprind din fie individual,
fie dintr-un trunchi comun din artera cerebrală posterioară, cel mai frecvent din segmentul
P2. Acestea irigă tractul optic, jumătatea posterioară a talamusului lateral și brațul posterior al
capsulei albe interne. Arterele talamogeniculate se anastomozează, în mod uzual, cu arterele
interpedunculare, dar și cu artera mezencefalo-talamică, artera coroidală postero-medială, sau
chiar ambele.

Arterele circumflexe se pot desprinde fie din artera cerebrală posterioară, sau pot lua
naștere din alte artere vertebro-bazilare, înconjoară trunchiul cerebral și se împart în artere
circumflexe lungi și scurte. Cele scurte nu trec dincolo de corpii geniculați, fiind numite și
artere perforante talamice, artere mezencefalice pedunculare și artere talamoperforante
tegmentale. Arterele scurte pot lua naștere fie din segmentul P1 sau din segmentul P2 al
arterei cerebrale posterioare. Cele care se desprind din segmentul P1, ajung de regulă, la
nivelul feței postero-laterale a pedunculului cerebral. Cele care pleacă din segmentul P2 irigă

16
doar tegmentul și corpii geniculați. Arterele circumflexe lungi, ce iau naștere din segmentul
P1 cel mai frecvent, înconjoară trunchiul cerebral și ajung la nivelul coliculilor superiori și
inferiori, până la cisterna qvadrigeminală și regiunile din jur, fiind numite și artere
qvadrigeminale. Acestea înconjoară mezencefalul și trimit ramuri către pedunculul cerebral
de aceeași parte, corpii geniculați, uneori la tegmentul mezencefalic și marginea liberă a
cortului cerebelului. Ramurile terminale provenite din aceste artere qvadrigeminale alcătuiesc
o rețea întinsă deasupra coliculilor, ce se anastomozează atât între ele, cât și cu artere
terminale din cerebeloasa superioară. [7]

Din ramurile corticale ale arterei cerebrale posterioare fac parte artera calcarină, arterele
temporale inferioare și artera parieto-occipitală. Aceste artere irigă regiuni din lobii parietal și
temporal, precum și mare parte din lobul occipital.

Artera parieto-occipitală, primul ram terminal din artera cerebrală posterioară, este de
obicei unică și se desprinde din șanțul calcarin. Se împarte de-a lungul traiectului său în 2-4
ramuri terminale, ce vascularizează regiunile medială și laterală a lobilor parietal și occipital.
Dacă artera este mare poate iriga și corpii geniculați laterali, regiuni din talamus, mezencefal,
splenium-ul corpului calos și pulvinar.

Artera calcarină este cea de-a doua ramura terminală din artera cerebrală posterioară, ce
pătrunde în sulcusul calcarin, vascularizând versanții dorsal și ventral, precum și plafonul
acestuia și regiuni din girusul lingual și cuneus. Artera calcarină poate iriga și o mică porțiune
din suprafața laterală a lobului occipital, pe lângă cortexul vizual și suprafața medială, la
unele persoane. [9]

2.5. Arterele vertebrale

Fiecare arteră vertebrală are originea din regiunea proximală a arterei subclavii
corespunzătoare ( la rândul lor, subclavia stângă provenind direct din arcul aortic, iar cea
dreaptă din bifurcația trunchiului brahiocefalic). Arterele vertebrale se desprind în unghi
drept din arterele subclavii și au un traiect ascendent laterocervical. [2]

În acest traiect, arterele vertebrale se îndreptă spre apofiza transversală a vertebrei 6. De

la acest nivel, până la gaura occipitală mare, trece prin apofizele transversale ale tuturor

17
vertebrelor cervicale. De asemenea, de la origine și până la C6, arterele au diferite raporturi,
ce merită amintite:

- Medial, prezintă raporturi cu nervul laringeu recurent și esofag;

- Posterior, se află ganglionul stelat, mușchiul lung al gâtului și apofiza transversă a
vertebrei 7. Mai profund, întâlnim primul nerv intercostal și primul nerv spinal
cervical;
- Lateral, se găsește nervul frenic, mușchiul scalen anterior și partea ascendentă din
artera tiroidiană inferioară.

La trecerea prin canalul format de apofizele transversare ale vertebrelor cervicale, se află
în raport cu vena și nervul vertebral ( acesta fiind ramură din ganglionul stelat). De
asemenea, artera mai vine în raport și cu mușchii intertransversari cervicali posteriori și
anteriori, ce se află situați între procesele transverse. Nervii spinali cervicali părăsesc
canalul medular prin găurile intervertebrale și trec între artera vertebrală și mușchii
intertransversari posteriori.

În continuare, artera vertebrală își continuă traiectul spre lateral către gaura
transversară a atlasului, apoi ajunge medial, în spatele regiunii laterale a atlasului și apoi
trece anterior de porțiunea laterală a membranei atlanto-occipitale, intrând în canalul
vertebral. În acest segment, artera vertebrală este acoperită parțial de mușchii oblici
superiori și inferiori ai capului, de membrana atlanto-occipitală posterioară și de mușchiul
marele drept posterior al capului. Totodată, este încercuit și de un plex venos format din
anastomozele dintre venele cervicale profunde și cele epidurale. Pe suprafața caudală a
arterei vertebrale trece prima rădăcină nervoasă cervicală, împreună cu care se situează
ulterior, în șanțul de la nivelul arcului posterior al atlasului. Șanțul acesta osos formează
frecvent un canal osos ce înconjoară total un mic segment din artera vertebrală. [10]

Artera vertebrală poate fi împărțită și într-un segment extradural și unul intradural.

Segmentul extradural se întinde de la nivelul originii din artera subclavie până la locul
de trecere prin dura mater. Din regiunea terminală a acestui segment se desprind artera
meningeală posterioară și artera spinală posterioară, aceste ramuri ducându-se la mușchii
porțiunii cervicale profunde.

18
 Segmentul intradural pornește inferior de marginea laterală a găurii occipitale mari și
se împarte într-o regiune bulbară medială și într-una laterală. Cea bulbară laterală se
termină la nivelul șanțului preolivar, la acest nivel începând și regiunea bulbară
anterioară, care se unește cu cealaltă arteră vertebrală lângă șanțul bulbo-pontin și
formează artera bazilară. Din acest segment intradural iau naștere arterele spinală
anterioară, spinală posterioară, artera cerebeloasă posterioară și inferioară și arterele
meningeală posterioară și anterioară. [10]

Artera vertebrală dă naștere următoarelor ramuri:

1) Artera spinală anterioară se formează din cele 2 artere spinale anterioare

rezultate din regiunea bulbară anterioară a arterelor vertebrale situată în vecinătatea originii
arterei bazilare. Aceste 2 artere spinale anterioare se unesc superior de gaura occipitală mare,
în apropierea extremității inferioare a olivelor.

Câteodată, cele 2 artere spinale anterioare nu se unesc, astfel încât una din ele
continuă traiectul inferior ca și arteră spinală anterioară, pe când cealaltă își termină traiectul
pe fața anterioară a bulbului. Așadar, poate apărea un canal rudimentar care să unească artera
spinală dominantă cu cea de dimensiune mai mică.

În continuare, artera spinală anterioară ajunge la nivelul feței anterioare a bulbului și

măduvei spinării, prin gaura occipitală mare, finalizându-se în dreptul liniei splendens. La
nivelul bulbului, artera irigă lemniscul medial, nucleii și nervul hipoglos, piramidele și
decusația lor, fasciculul longitudinal posterior și fasciculele interolivare.

Artera spinală anterioară se anastomozează cu ramuri anterioare ale arterelor

radiculare. Din ea se desprind ramuri care ajung în fisura mediană anterioară la nivelul
fiecărui segment medular, ramuri ce sunt de tip terminal.

Aceasta asigură vascularizația pentru doua treimi din suprafața măduvei spinării,
respectiv cornul anterior și substanța cenușie intermediară, substanța albă din jur și baza
cornului posterior.

2) Arterele spinale posterioare iau naștere la nivelul feței posteromediale a

19
arterelor vertebrale, chiar în afara durei mater. Câteodată pot lua naștere și din regiunea
inițială a segmentului intradural al arterelor vertebrale și foarte rar de la nivelul arterelor
cerebeloase inferioare și posterioare. Fiecare arteră spinală posterioară se împarte la nivelul
porțiunii inferioare a bulbului într-o ramură ascendentă și una descendentă.

Ramura ascendentă trece la nivelul găurii occipitale mari și ajunge să vascularizeze

tuberculii cuneat și gracilis, plexul coroid de lângă gaura Magendie, corpul restiform și
rădăcinile nervului accesor. Din acest ram se pot desprinde și ramuri care se anastomozează
cu alte ramuri din artera cerebeloasă postero-inferioară.

Ramura descendentă își continuă traiectul între rădăcinile dorsale și ligamentul dințat,
pe fața postero-laterală a măduvei spinării, la acest nivel irigând regiunea superficială a
jumătății dorsale a măduvei cervicale, după care realizează anastomoze cu ramurile
posterioare ale arterelor radiculare. Din această ramura descendentă pornesc ramuri
colaterale, fiecare arteră colaterală inferioară fiind mai puțin stabilă și cu diametru mai mic
decât cea imediat superioară.

Arterele spinale posterioare au traiect pe toată suprafața măduvei spinării,

vascularizând treimea posterioară a suprafeței măduvei, respectiv capul cornului posterior și
substanța albă din jur.

3) Artera cerebeloasă postero-inferioară reprezintă cea mai mare ramură a

arterei vertebrale, avându-și originea de regulă intradural, însă frecvent se poate desprinde și
din regiunea terminală extradurală a arterei vertebrale.

Această arteră înconjoară fața antero-laterală a bulbului, trecând caudal de nervul

hipoglos sau între rădăcinile sale. Ulterior, pe fața postero-laterală a bulbului poate avea
traiect dedesubt, deasupra sau între rădăcinile nervilor accesor, vag și glosofaringian. Între
acești nervi, poate să aibă traiect medial sau lateral, ascendent sau descendent . Apoi, după ce
se situează dorsal de acești nervi, ajunge la nivelul amigdalei cerebeloase, unde se împarte
într-un trunchi medial și unul lateral, din care vor porni ramurile corticale. Trunchiul lateral
irigă emisferele și suprafața corticală a amigdalei, iar cel medial vermisul și regiuni din
emisferele adiacente. [10]

Artera cerebeloasă postero-inferioară se divide în 5 segmente:

20
 - Un segment cortical ce se distribuie vermisului și emisferei respective;
- Un segment bulbar lateral ce înconjoară regiunea laterală a bulbului;
- Un segment bulbar anterior localizat în partea anterioară a bulbului;
- Un segment televelotonsilar ce intră în contact cu tela choroidea, vălul medular
inferior de la nivelul tavanului ventriculului IV și cu polul anterior al tonsilei;
- Un segment tonsilomedular aflat în raport cu fața posterioară a bulbului și regiunea
caudală a tonsilei.

Segmentul cortical pornește de la nivelul regiunii unde artera cerebeloasă

postero-inferioară iese din șanțul format între emisferă și tonsilă, situate lateral și vermis,
situat medial. Acesta vascularizează porțiunea laterală a vermisului, emisferului cerebelos și
tonsilei. Frecvent, în apropierea originii acestui segment, se produce diviziunea arterei
cerebeloase postero-inferioare într-o ramură emisferică și una vermiană.

Segmentul bulbar lateral își are originea în regiunea unde artera depășește posterior
oliva și se oprește ulterior la nivelul rădăcinilor accesorii, vagale și glosofaringiene.

Acest segment poate să aibă un traseu lateral, medial, ascendent sau descendent sau se
poate situa direct posterior înainte să treacă de rădăcinile accesorii, vagale și glosofaringiene.

Segmentul bulbar anterior pornește chiar de la originea arterei cerebeloase postero-

inferioare, ajunge pe partea anterioară a bulbului, apoi în regiunea inferioară a olivei, trece
posterior de rădăcinile hipoglosului. De la origine, artera de regulă are un traiect posterior,
însă înainte de a trece între rădăcinile hipoglosului, poate realiza o buclă cu traiect medial,
lateral, inferior sau superior.

Segmentul televelotonsilar ia naștere în porțiunea mediană a arterei cerebeloase

postero-inferioare, are traiect către tavanul ventriculului IV și apoi, iese prin fisura dintre
tonsilă, vermis și emisferul cerebelos, terminându-se la nivelul suprafeței corticale. Frecvent,
segmentul formează bucla cranială, o buclă convexă, situată inferior de fastigium ce
înconjoară regiunea supero-medială a tonsilei.

Segmentul tonsilobulbar își are originea la nivelul zonei unde artera cerebeloasă
postero-inferioară merge posterior de nervii accesor, vag și glosofaringian, continuă medial
peste regiunea posterioară a bulbului și îșî termină traiectul pe fața medială a tonsilei. Acest

21
segment formează și el o buclă caudală ce se află în raport cu regiunea inferioară a tonsilei.
[10]

Din artera cerebeloasă postero-inferioară pornesc ramuri coroidiene pentru plexul

coroid de la nivelul ventriculului IV, ramuri perforante ce se distribuie bulbului și mai rar, un
ram meningean pentru dura mater.

4) Arterele meningeale posterioară și anterioară ale arterei vertebrale irigă

dura mater de la nivelul găurii occipitale mari, aceasta fiind vascularizată de asemenea și de
ramurile meningeale ale arterelor occipitală și faringiană ascendentă. Aceste artere
meningeale împreună cu ramul meningeal dorsal al trunchiului meningohipofizar asigură
vascularizația întregii dura mater ce acoperă fosa cranială posterioară.

Artera meningeală anterioară își are originea la nivelul regiunii mediale a segmentului
extradural al arterei vertebrale, chiar deasupra găurii transversale a celei de-a treia vertebră
cervicală. Artera pătrunde în canalul vertebral prin gaura intervertebrală dintre a doua și a
treia vertebră cervicală, iar la nivelul vârfului dintelui axisului, fiecare arteră meningeală
anterioară se unește pe linia mediană cu artera corespunzătoare de parte opusă, realizând
deasupra acesteia un arc. Ramurile acestei artere irigă dura mater de la nivelul părții
superioare a canalului vertebral, precum și cea din partea anterioară a găurii occipitale mari și
din regiunea clivusului. Artera realizează anastomoze cu ramuri din artera faringiană
ascendentă și din artera meningeală dorsală, acestea irigând porțiunea durei ce acoperă
regiunile anterioară și antero-laterală din fosa posterioară. Artera meningeală anterioară mai
dă și ramuri musculare și osoase ce vascularizează articulațiile atlanto-occipitale, atlanto-
axoidiene și corpul și procesul odontoid al axisului.

Artera meningeală posterioară pornește de la nivelul feței posterioare a arterei

vertebrale, în regiunea unde aceasta trece în jurul masei laterale a atlasului. Aceasta are un
traiect ascendent, penetrează dura și ajunge în apropierea marginii posterioare a găurii
occipitale mari. Apoi, urcă în jurul falx cerebelli și dă naștere unor ramuri ce se opresc în
regiunea posterioară a coasei cerebrale și tentoriumului. Artera meningeală posterioară irigă
dura mater din partea postero-laterală și posterioară a fosei cerebrale posterioare, ulterior
anastomozându-se cu ramurile meningeale din arterele occipitală și faringiană ascendentă.

22
2.6. Artera bazilară

Artera bazilară se formează prin joncțiunea arterelor vertebrale la nivelul șanțului

bulbopontin, ajunge anterior de trunchiul cerebral și se bifurcă la joncțiunea
pontomezencefalică. Artera are o lungime variabilă între 15 și 40 mm, lungimea sa medie
fiind de 32 mm. [11]

Artera bazilară dă naștere unor artere importante, împărțite în artere superficiale și

artere perforante, ce irigă arii de la nivelul cerebelului și trunchiului cerebral.

Ramurile superficiale ale arterei bazilare sunt:

- Artere cerebeloase antero-inferioare;

- Artere auditive interne;
- Artere trigeminale;
- Artere cerebeloase superioare;
- Artere terminale cerebrale posterioare.

Artera cerebeloasă antero-inferioară se desprinde din treimea proximală a

arterei bazilare, chiar în vecinătatea șanțului bulbo-pontin, apoi are traiect spre posterior
înconjurând puntea. Se pot întâlni și artere duplicate sau triplicate, sau mai rar, artera poate
lipsi de o parte sau de ambele părți.

Artera cerebeloasă antero-inferioară, în regiunea sa proximală, are traiect inferior de

nervul trigemen și apoi însoțește fața ventrală sau dorsală a nervului abducens. [12]

Ulterior, artera încrucișează nervul abducens și se îndreaptă spre unghiul

pontocerebelos, acolo intrând în contact cu facial, vestibulocochlear, vestibular, cu orificiul
lui Luschka și cu floculus. Aceasta trece în jurul flocusului și ajunge pe suprafața
pendunculului cerebelos mijlociu. Arterele sale terminale irigă suprafața pietroasă a
cerebelului și buzele fisurii pontocerebeloase. Trunchiul principal al arterei cerebeloase
antero-inferioare se divide și formează trunchiurile rostral și caudal, cel mai adesea înainte de
traiectul său pe lângă nervii vestibular sau facial, însă într-o treime din cazuri, se poate
bifurca și după ce trece de acești nervi.

Trunchiul caudal irigă regiunea inferioară a suprafeței pietroase, iar cel rostral
regiunea superioară a acesteia. Trunchiul caudal dă ramuri distale ce se anastomozează cu

23
artera cerebeloasă postero-inferioară, iar cele ale trunchiului rostral cu artera cerebeloasă
superioară. Dacă artera cerebeloasă antero-inferioară se divide înainte de a ajunge la nivelul
flocusului, trunchiul rostral poate fi însoțit superior de flocus până la nivelul pendunculului
cerebelos mijlociu. Cel mai frecvent, artera trece inferior de nervii vestibulocohleari și facial,
înconjurând trunchiul cerebral, mai rar putând trece printre sau superior de acești nervi. [12]

Din artera cerebeloasă antero-inferioară se desprind mai multe vase de dimensiuni

mici: artere coroidiene, artere trigeminale sau perforante recurente, o arteră subarcuată, una
sau mai multe artere labirintice sau auditive interne și mai rar, o arteră cerebelosubarcuată.
[6]

Arterele coroidiene se desprinde din trunchiul principal sau din regiunea caudală a
arterei cerebeloase antero-inferioare. Asigură irigația unor regiuni din plexul coroid al
unghiului pontocerebelos și porțiunii adiacente a recesului lateral al ventriculului IV.

Arterele trigeminale trimit ramuri ce vascularizează nervii vestibulocohleari și facial,

dar și regiunii din trunchiul cerebral aflate în vecinătatea originii aparente a acestor nervi. De
asemenea, mai trimit ramuri și către plexul coroid al unghiului pontocerebelos, regiunea
pontină din vecinătatea originii aparente a nervului trigemen, nervii IX și X, bulbul
dorsolateral și pedunculul cerebelos mijlociu și regiunea adiacentă a punții.

Artera subarcuată pornește dintr-o ramură a arterei cerebeloase antero-inferioare

aflate medial de porul acustic intern, penetrează dura mater și irigă mastoida de la nivelul
canalelor semicirculare.

Arterele labirintice sau auditive interne se pot desprinde din artera cerebeloasă
antero-inferioară, direct din artera bazilară sau din ambele. Ele pătrund în meatul acustic
intern și irigă dura mater și osul care acoperă meatul și nervii de la acest nivel. Pot da ramuri
terminale mici precum ram cohlear, vestibulocohlear sau vestibular anterior ce irigă organele
urechii interne.

Artera cerebelosubarcuată. În unele cazuri, o mică ramură din artera cerebeloasă

antero-inferioară se poate bifurca în 2 ramuri și mai mici. Unul dintre acestea irigă flocusul
cerebelos și cortexul cerebelos inferior adiacent, pe când celălalt irigă fosa subarcuată, o
depresiune mică la nivelul peretelui posterior al meatului.

24
 Artera cerebeloasă superioară se desprinde în apropierea bifurcației arterei bazilare. În
86% din cazuri, această arteră se poate desprinde la trunchi unic, iar in 14% din cazuri ca și
trunchi duplicat [10]. S-a constatat că această arteră are traiectul cel mai constant, dintre
toate ramurile sistemului vertebro-bazilar, formând de obicei o linie în jurul părții superioare
a punții, ulterior bifurcându-se.

Artera se împarte în 4 segmente: segment pontomezencefalic lateral, anterior, segment

cortical și segment cerebelomezencefalic.

Segmentul pontomezencefalic lateral își are originea la nivelul marginii anterolaterale

a trunchiului cerebral, trece pe deasupra nervului trigemen și sub nervul trohlear, ajungând
apoi pe fața laterală a punții superioare. Acesta se termină la nivelul regiunii anterioare a
șanțului cerebelomezencefalic, numit și fisură precerebeloasă.

Segmentul pontomezencefalic anterior se desprinde în apropierea joncțiunii

pontomezencefalice, apoi își continuă drumul pe sub nervul oculomotor, la nivelul marginii
anterolaterale a trunchiului cerebral.

Segmentul cortical este alcătuit din arterele marginale, emisferice și vermiene.

Segmentul cerebelomezencefalic are traiect între fața posterioară a mezencefalului și

cerebel, un șanț numit fisură cerebelomezencefalică. Acesta trece între coliculi și folia
cerebelului, deasupra vălului medular și superior și pendunculului cerebelos superior,
ajungând astfel la nivelul marginii anterosuperioară a cerebelului.

Artera cerebeloasă superioară dă naștere unui număr mai mic de ramuri, ce irigă
cerebelul și trunchiul cerebral. Acestea se împart în artere perforante, precerebeloase sau
corticale.

Arterele perforante pot fi clasificate în directe și circumferențiale, ca și arterele

perforante provenite din artera cerebeloasă antero-inferioară, postero-inferioară și cele din
artera bazilară.

Din artera cerebeloasă superioară se desprind aproximativ 6 artere perforante. Acestea

sunt, cel mai frecvent, de tip circumferențial lung, însă pot fi și de tip circumferențial direct
sau scurt. Mai mult de jumătate din aceste artere ajung la nivelul tegmentului, restul
terminându-se la nivelul pedunculului cerebral, fosa interpedunculară și regiunea coliculară.

25
 Din artera bazilară pleacă un singur ram pentru creier: artera cerebrală posterioară.
Aceasta este mai voluminoasă decât artera cerebeloasă superioară, de care este despărțită prin
fibrele nervului oculomotor. De la locul său de origine are traiect lateral, paralel cu artera
cerebeloasă superioară și înconjoară pedunculul cerebral. Pe fața inferioară a creierului, se
bifurcă în ramurile sale terminale, dintre care primordială este artera calcarină, care dă
ramuri coroidiene, corticale și centrale.

Ramurile coroidiene vascularizează corpii geniculați laterali, ajung la nivelul cornului

inferior al ventriculului lateral și formează plexurile coroide ale acestuia.

Ramurile corticale se împart în:

- Ramură parietooccipitală- ce vascularizează precuneus și cuneus;

- Ramuri temporale, respectiv artera cornului lui Ammon, artera temporo-occipitală
posterioară, ce irigă porțiunea posterioară a girilor temporo-occipitali și artera
temporo-occipitală anterioară, ce irigă regiunea inferioară a lobului temporal,
exceptând polul temporal, care este vascularizat de artera cerebrală mijlocie.

Ramuri centrale care vascularizează pereții ventriculului III, regiunea

anterioară a talamusului și globus pallidus.

Ramurile perforante ale arterei bazilare au un calibru foarte mic și irigă structuri din
mezencefal, punte și bulb. Acestea sunt de 2 tipuri: vase perforante directe( paramediane și
mediane) și circumflexe( circumferențiale și transverse).

Vasele directe pătrund în trunchiul cerebral și irigă toți nucleii liniei paramediane și
mediane ai nervilor cranieni, inclusiv cei ai nervilor oculomotori.

Vasele circumflexe pot fi scurte, cele care parcurg mai puțin de 90° de jur împrejurul
înainte de a pătrunde în el, pe când arterele circumflexe lungi parcurg peste 180° în jurul
acestuia, înainte de a-l penetra. [13]

26
BIBLIOGRAFIE

1. http://neuroangio.org/neurovascular-evolution/vascular-neuroembryology/

2. Compendiu de specialitati medico-chirurgicale, volum 2, victor stoica, viorel scripcariu,

capitol X-neurologie, pag 76-80

3. tratat de neuranatomie functionala francisc grigorescu sido

4. http://emedicine.medscape.com/article/1877617-overview#showall

5. http://www.mymed.ro/circulatia-colaterala-cerebrala.html

6. Marinkovic SV, Gibo H- The blood supply of the trigeminal nerve root, with special
reference to the trigeminocerebellar artery. Neurosurgery, 1995 Aug; 37(2): 309- 17.

7. Milisavljevic M, Marinkovic S, Lolic Draganic V, Kovacevic M- Oculomotor, trochlear

and abducens nerves penetrated by cerebral vessels. Arch Neurol 1986; 43: 505-16.

8. Tulleken CA, Luiten ML- the basilar artery bifurcation: microscopic anatomy. Acta
Neurochir(Viena), 1987; 85(1-2):50-5.

9. Marin MI- Aspecte anatomo-imagistice ale sistemului vertebro-bazilar, 2007.

27
10. De Oliveira E, Rhoton AL Jr, Peace D- Microsurgical anatomy in the region of the
foramen magnum. Surg Neurol,1985;24:293-352.

11. Saeki N, Rhoton AL. Microsurgical anatomy of the upper basilar artery and the posterior
circle of Willis, Journal of Neurosurgery, 1977; 46: 563-78.

12. Martin RG, Grant JL, Peace D- Microsurgical relationship of the anterior inferior
cerebellar artery and the facial-vestibulocochlear nerve complex. Neurosurgery, 1980; 6: 483.

13. Shrontz C, Dujovny M, Ausman JI, et al - Surgical anatomy of the arteries of the
posterior fossa. Journal of Neurosurgery, vol 65, no.4, 1986; 540-544.

28