Unitatea de învățare 2

FACTORI DE INFLUENȚĂ AI RAPORTĂRII ÎN

SITUAȚIILE FINANCIARE

CUPRINS

Obiectivele unității de învățare . . . . . 1

2.1. Factorii publici care influenţează raportarea financiară

la nivel internaţional . . . . . 1

2.1.1 Sistemul politic . . . . . 2

2.1.2 Sistemul legislativ . . . . . 4

2.1.3 Sistemul fiscal . . . . . . 5

Test autoevaluare secțiunea 2.1 . . . . 9

2.2. Sistemul de finanţare - factor de influenţă al raportării în

situațiile financiare la nivel internaţional . . . 10

2.2.1. Finanţarea de pe pieţele de capital . . . 10

2.2.2. Finanţarea directă . . . . . . 11

Test autoevaluare secțiunea 2.2 . . . . 13

2.3. Influența profesiei contabile asupra raportării în situațiile

financiare . . . . . . . 14

Test autoevaluare secțiunea 2.3 . . . . 19

2.4. Factori complementari de influenţă în raportarea financiară

la nivel internațional . . . . . . 20

Test autoevaluare secțiunea 2. 4 . . . . 28

2.5. Sisteme de raportare financiară la nivel internațional. . 28

Test autoevaluare secțiunea 2. 5 . . . . 34

Răspunsuri teste autoevaluare . . . . . 35

Lucrare de verificare 2 . . . . . . 36

Rezumat . . . . . . . . 36

Bibliografie . . . . . . . 36

1
 După parcurgerea acestei unități de învățare, vei fi capabil:
Să cunoști principalii factori de influență ai
sistemelor de raportare financiară
Să cunoști principalele diferențe între sistemele de
raportare financiară internaționale
OBIECTIVE

2.1. Factorii publici care influenţează raportarea financiară la

nivel internaţional
În condiţiile dezvoltării economice la nivel mondial, întreprinderile multinaţionale
s-au confruntat cu problematica raportării informaţiilor în situaţiile financiare conform
diferitelor sisteme contabile din ţările în care operau. Acest lucru dezavantajează aceste
firme care în momentul consolidării informaţiilor financiar-contabile la nivel central, se
confruntă cu dificultăţi majore şi cu necesitatea de a realiza retratări ale situaţiilor
financiare în conformitate cu un anumit set de norme contabile (de regulă cel practicat în
ţara de origine a întreprinderii mamă).
În dorinţa de a elimina aceste diferenţe dintre diversele sisteme contabile s-a
încercat mai întâi cunoaşterea factorilor care influenţează raportările financiare la nivel
mondial şi modelarea lor astfel încât să se obţină un set de norme contabile care să
asigure o raportare uniformă a informaţiilor.
Identificarea acestor factori de influenţă a constituit preocuparea marilor centre de
cercetare în contabilitate.
Astfel, Nobes şi Parker în lucrarea lor “Contabilitate internaţională comparată”
consideră că factorii care influenţează raportarea financiară în diferitele ţări ale lumii sunt:
- sistemul legal,
- sistemul fiscal,
- modul de asigurare a finanţării întreprinderilor,
- cultura,

1
 - profesia contabilă,
- inflaţia şi evenimentele accidentale, întâmplătoare.
Alţi autori (F. Choi, C. Frost, G. Meek, 2001) adaugă la aceşti factori nivelul de
dezvoltare economic şi educaţional sau sistemul de import-export al contabilităţii între
diverse ţări aflate în anumite arii de influenţă.
Aşa cum se poate observa, există un consens relativ mare în ceea ce priveşte
factorii care determină modul diferit de raportare a informaţiilor la nivel global.
În opinia noastră factorii de influenţă ai sistemelor de raportare contabilă pot fi
grupaţi pe trei categorii principale:
- organele instituţionale ale statului, care influenţează modul de raportare
financiară prin intermediul sistemului politic, legal şi fiscal aplicat în diversele
ţări ale lumii;
- sistemul financiar, prin intermediul căruia întreprinderile îşi asigură
desfăşurarea activităţii şi îşi finanţează dezvoltarea acesteia;
- profesia contabilă, dat fiind că de cele mai multe ori definitivarea legislaţiei
în domeniu are la bază consilierea profesioniştilor contabili.
Cea mai notabilă influenţă asupra sistemului de contabilitate al diferitelor ţări îl au,
după opinia noastră, factorii publici (organele instituţionale ale statului), incluzând aici
sistemul politic, sistemul legislativ şi sistemul fiscal. Intensitatea influenţei acestor factori
se manifestă diferit în diversele ţări ale globului: mai puternic în ţări precum Franţa,
Germania sau Italia şi mai puţin în Marea Britanie sau Olanda.

2.1.1 Sistemul politic

Deşi la prima vedere ar părea paradoxal, sistemul politic constituie un factor
important de influenţă a raportărilor financiare. Cel mai bun exemplu este întâlnit în ţările
cu regimuri politice autoritare în care statul controlează fiecare aspect al economiei, cu
scopul de a asigura creşterea economisirii într-un anumit scop (pregătirea pentru războaie:
Cuba, Irak, Afganistan, sau economisire în scopuri personale: Zair şi alte ţări africane).
Cel mai bun exemplu în acest sens ni-l relevă istoria Germaniei, care în perioada
dintre sfârşitul marii crize economice şi sfârşitul celui de-al doilea război mondial s-a

2
confruntat cu impunerea de către sistemul totalitar fascist a unui sistem contabil unitar
pentru toate întreprinderile germane (Roberts, Weetman şi Gordon, 2001).
Cea mai mare parte a ţărilor din perioada contemporană sunt liberal-democratice
într-o măsură mai mică sau mai mare. Aceste state nu impun cu autoritate modul de
raportare financiară aşa cum o fac statele totalitare, dar asta nu înseamnă că ele nu au
interese în acest domeniu. Este deja o certitudine că şi statele democratice sunt interesate
de raportările financiare ale întreprinderilor din doua motive:
- pe deoparte într-un număr considerabil de ţări statul este proprietarul unor
întreprinderi, în general furnizoare de utilităţi (energie, apă, transport etc.), ceea ce face
ca acestea să fie subiectul unui control periodic din partea organelor statului. De
asemenea, în cazul în care statul nu este proprietarul întreprinderilor de acest gen, el este
în general interesat de profitul acestora, de tarifele lor, în funcţie de care îşi elaborează
anumite bugete sau îşi fundamentează unele politici economico-sociale.
- pe de altă parte, în general în ţările puternic dezvoltate, statul deţine doar o mică
parte din firme, majoritatea lor fiind în proprietate privată. Cu toate acestea se ştie că
statul este responsabil cu asigurarea bunului mers al economiei şi în consecinţă el poate
interveni ori de câte ori este nevoie când apar disfuncţionalităţi legate de şomaj, creştere
economică sau fluctuaţii ciclice. Ca urmare guvernele ţărilor respective procedează
adesea la luarea unor măsuri care afectează direct întreprinderile din sectorul privat al
economiei. Aceste măsuri acoperă o plajă extinsă de arii de la fiscalitate care afectează
toate întreprinderile în ceea ce priveşte procesul de evaluare şi până la susţinerea unor
investiţii sau a angajărilor de personal în unele zone sau sectoare ale economiei. Pentru a
implementa cu succes aceste măsuri, guvernele diverselor ţări trebuie informate exact şi
la timp cu privire la activitatea firmelor care operează în sectoarele respective, pentru a
controla cât mai bine procesul de adoptare a măsurilor şi a putea interveni în cel mai scurt
timp posibil când apar anomalii. Ţinând cont de importanţa acestor măsuri la nivel
naţional, se poate spune că guvernele diverselor state ale lumii sunt principalii utilizatori
ai informaţiilor publicate în situaţiile financiare ale întreprinderilor autohtone.
Analizând însă comportamentul mai multor state ale lumii faţă de situaţiile
financiare am ajuns la concluzia că acesta variază considerabil de la o ţară la alta. Spre
exemplu în Franţa guvernul a avut o implicare activă şi susţinută în ceea ce priveşte

3
structura şi conţinutul raportărilor financiare, în timp ce ţări precum Marea Britanie sau
Statele Unite ale Americii manifestă o implicare moderată. Germania este un caz special,
care deşi face parte alături de Franţa din sistemul continental, considerentele istorice
(tendinţa de a se distanţa cât mai mult de manifestările sistemului autoritar fascist) au
făcut ca guvernul german să se implice mai puţin în raportările financiare decât în Franţa,
dar oricum mai mult decât în Statele Unite Ale Americii sau Marea Britanie.

2.1.2 Sistemul legislativ

Toate ţările, indiferent de sistemul politic, îşi regăsesc principiile fundamentale de
raportare financiară ancorate în legislaţia statului respectiv. Este astfel inevitabil ca
sistemul legislativ să nu-şi lase amprenta asupra modului de raportare financiară din ţara
respectivă.
În ţările anglo-saxone fundamentul legal al contabilităţii societăţilor de capital îl
reprezintă legea societăţilor comerciale - Companies Act (R. Neag, 2000). Aceste state
beneficiază de un sistem legal bazat pe principiile dreptului cutumiar (common law).
În general, în ţările „common law” reglementările referitoare la raportarea
financiară sunt mai puţin detaliate şi sunt influenţate de prevederile codului comercial.
Alte ţări, precum Franţa, Germania, Spania, Belgia, Portugalia sau Grecia, au un
sistem legal bazat pe dreptul roman elaborat de Iustinian în secolul VI şi dezvoltat de
universităţile europene în secolul XII. Potrivit acestuia reglementările sunt legate de ideea
de dreptate şi moralitate, devenind adevărate doctrine. Aceste caracteristici îşi pun
amprenta asupra legii societăţilor comerciale (company law) sau asupra codului
comercial, care trebuie să stabilească reguli pentru contabilitate sau pentru raportările
financiare. În Germania, spre exemplu, reglementările contabile constituie o ramură
extinsa a legii societăţilor comerciale, iar în Italia codul comercial conţine reglementări
legale cu privire la contabilitate.
În ţările care aparţin de sistemul continental multe din reglementările contabile se
regăsesc în planul contabil impus de guvernul ţării respective.
În contrast, alte ţări aplică o versiune a sistemului legal de tip englez, caracterizat
printr-o mare libertate lăsată administratorilor întreprinderii în elaborarea şi prezentarea

4
situaţiilor financiare (astfel încât acestea să ofere o imagine fidelă asupra activităţii
întreprinderii), în detrimentul impunerii unui plan contabil generalizat, precis şi rigid.

DREPT COMUN DREPT ROMAN MIXT

Marea Britanie Franţa Scoţia
Statele Unite Italia Israel
Canada Germania Africa de Sud
Australia Spania Quebec (Canada)
Noua Zeelandă Olanda Filipine

Atât în ţările bazate pe un drept cutumiar cât şi în ţările cu drept roman, regulile
de bază ale raportării financiare sunt stabilite de organismul legislativ.
Este foarte clar că natura reglementărilor contabile dintr-o ţară este afectată de
sistemul legislativ al acesteia.
Doupkin şi Slater consideră că sistemul legislativ, indiferent de forma sa,
reprezintă un factor major în diferenţierile care apar între sistemele naţionale de
contabilitate.

2.1.3 Sistemul fiscal

În literatura de specialitate mulţi specialişti au analizat sistemele fiscale şi le-au
grupat după mai multe criterii. Cu toate acestea doar unele aspecte sunt relevante în
raportările financiare. Spre exemplu este destul de facil să împărţim ţările Europei în ţări
care utilizează sisteme fiscale clasice şi ţări care utilizează sisteme fiscale de imputare,
dar acestea nu afectează raportările financiare. Ceea ce este mult mai relevant este măsura
în care reglementările fiscale influenţează evaluarea în contabilitate. Într-o anumită
măsură aceasta este privită într-un mod negativ deoarece apare problema impozitelor
amânate, care este cauza diferenţelor în timp dintre tratamentele fiscale şi cele contabile.
În Statele Unite ale Americii, Marea Britanie şi Olanda, spre exemplu, problema
impozitelor amânate a generat multe controverse şi un volum însemnat de lucrări pe acest
subiect.

5
 În ţări precum Franţa, Italia sau Germania aceste probleme nu au existat atâta
vreme cât reglementările fiscale se regăseau în reglementările contabile.
Una dintre cele mai evidente exemple pentru aceste diferenţe este cea a
deprecierii. În ţările anglo-saxone valoarea deprecierii este determinată în conformitate
cu practica aplicată în ultimul secol şi cu standardul SSAP 12, care prevede că
deprecierea va fi alocată perioadei astfel încât să existe o proporţionalitate fidelă între
costurile şi beneficiile generate de activ. Conducerea întreprinderii trebuie să aleagă în
aşa fel metoda de evaluare a deprecierii activului astfel încât deprecierea să fie alocată cât
mai fidel posibil. Indicaţiile cuprinse în standardele contabile sunt de natură generală şi
spiritul acestor norme este frecvent ignorat. Convenţionalul şi pragmatismul, în ciuda
regulilor exacte sau chiar a spiritului standardelor, determină de asemenea valoarea
rămasă şi durata de viaţă estimată.
Valoarea deprecierii determinată în scopuri fiscale în Marea Britanie este
independentă de raţionamentul menţionat mai sus. Ea se determină printr-un alt
raţionament ţinând cont de reducerea capitalului.
La extrema opusă se află ţări ca Germania, a căror legislaţie fiscală reduce la
maximum ratele de depreciere care pot fi folosite pentru active individuale. Aceste rate
sunt în general bazate pe durata normală de funcţionare a activelor respective. Cu toate
acestea uneori este acceptată şi recuperarea accelerată a deprecierii (industria energetică
sau anti-poluantă).
Un al doilea exemplu al efectului fiscalităţii asupra contabilităţii este stabilirea
valorii mijloacelor fixe în Franţa. În timpul inflaţiei din anii '70 şi după această perioadă,
companiilor franceze li s-a permis reevaluarea activelor. Aceasta ar fi generat o datorie
fiscală mai mare în perioada post-evaluare. În consecinţă, cu excepţia cazului grupării de
întreprinderi prin fuziune, când se permitea o scutire fiscală, reevaluarea nu a fost
practicată. Cu toate acestea, actele normative din 1978 si 1979 au făcut reevaluarea
obligatorie pentru companiile listate şi pentru cei care solicitau fonduri publice şi
opţională pentru celelalte întreprinderi. Scopul principal al acestei reevaluări a fost
prezentarea unor situaţii financiare mult mai realiste.
O variantă alternativă este aceea a ţărilor precum Marea Britanie, Statele Unite ale
Americii şi Olanda,unde prezentarea situaţiilor financiare se face în principal pentru

6
indicatorii de performanţă, foarte importanţi în luarea deciziilor, unde reglementările
comerciale operează separat de cele fiscale într-un număr mare de arii ale contabilităţii.
În toate ţările întreprinderile sunt nevoite să plătească impozite şi taxe către
bugetul de stat. Câteva dintre acestea se pot identifica individual: spre exemplu impozitul
pe clădiri sau impozitul pe autoturisme. În general colectarea acestor impozite nu ridică
mari probleme. Însă în ceea ce priveşte cealaltă categorie de impozite şi taxe, specifice
întreprinderilor în general şi firmelor internaţionale în special, apar mai multe dificultăţi.
În toate ţările există un impozit pe profitul întreprinderilor, care constituie o sursă
importantă de venituri pentru bugetul de stat. Aşa cum se poate observa şi din tabelul
următor statul este partenerul principal al firmelor, atâta vreme cât colectează în medie
aproximativ o treime din profiturile acestora.
Acest interes al statului în colectarea unei bune părţi din profitul întreprinderilor
generează profunde implicaţii asupra raportărilor financiare. Mai precis statul nu permite
firmelor să aleagă singure modul în care se va calcula profitul impozabil. Astfel, pentru a-
şi asigura veniturile bugetare necesare şi pentru a distribui în mod echitabil sarcina fiscală
între companii, diversele state au stabilit un set de norme unitare în ceea ce priveşte
modul de determinare a impozitului pe profiturile companiilor. Aceste norme acoperă în
general anumite domenii în care calcularea sumei implică aplicarea unui anumit
raţionament din partea profesionistului contabil, ca de exemplu evaluarea deprecierii
activelor sau stabilirea nivelului provizioanelor deductibile. Unele reglementari vin însă
în contradicţie cu punctul de vedere al acţionarilor, care nu consideră că aceste reguli
fiscale dau cea mai bună imagine asupra performanţelor financiare ale întreprinderii.
Această opinie are două explicaţii:
- interesul statului este în principal de a formula reglementări separate care să-i
permită colectarea cu regularitate şi certitudine a impozitelor şi taxelor, cu costuri
administrative minime şi cu cât mai puţine posibilităţi de evaziune din partea plătitorului,
şi nu de a evalua cu acurateţea profiturile întreprinderii;
- uneori, statul poate adopta reglementări fiscale cu o anumită ţintă, în general
pentru încurajarea unui anumit sector (ex. excluderea de la impozitare a unor anumite
venituri), ceea ce face ca profitul să fie mai scăzut, imagine care nu este foarte relevantă

7
pentru un acţionar sau un investitor care este interesat în primul rând de performanţele
întreprinderii şi nu de fiscalitate.
În anumite ţări, întreprinderile folosesc reglementările fiscale în elaborarea
situaţiilor financiare. În aceste ţări regula de bază este: impozitul de plătit se calculează
pe baza sumelor raportate în situaţiile financiare. Din acest punct de vedere există trei
avantaje principale ale raportării pentru acţionari (în situaţiile financiare) în mod identic
cu raportările pentru organele de control ale statului:
- avantaje administrative: pe deoparte întreprinderea beneficiază de un singur
sistem contabil şi de o singură metodologie de calculare a profitului atât pentru raportarea
financiară cât şi pentru raportarea fiscală, iar pe de altă parte autorităţile fiscale
beneficiază de o metodologie mai simplă de control;
- prevenirea fraudelor fiscale: controlul fiind foarte simplu de efectuat de către
autorităţi descurajează înclinaţia unor întreprinderi de a se eschiva de la reglementările
legale şi a produce evaziune şi fraudă fiscală;
- echitatea între acţionari: aşa cum aminteam, prin faptul că statul îşi însuşeşte
aproape o treime din profit el devine un fel de partener cu acţionarii întreprinderii. În
cazul în care regulile fiscale acceptă deductibilităţi suplimentare pentru investiţii, spre
exemplu într-o zonă defavorizată, o parte din costul acestei investiţii este suportat şi de
către stat prin faptul că renunţă la partea sa din profit în defavoarea întreprinderii care
realizează investiţia.
Pe lângă aceste avantaje există însă şi dezavantaje destul de mari. Cel mai
important este faptul că interesul autorităţilor fiscale în ceea ce priveşte situaţiile
financiare nu corespunde cu cel al celorlalţi utilizatori ai situaţiilor financiare şi de aceea
în nici o ţară situaţiile financiare ale întreprinderilor nu sunt în concordanţă cu raportările
fiscale.
În multe ţări ale lumii influenţa fiscalităţii este foarte accentuată. Astfel multe
dintre reglementările care guvernează activitatea de raportare financiară a întreprinderilor
poartă amprenta autorităţilor fiscale. Acest lucru caracterizează ţări precum Franţa,
Germania sau Japonia, unde fiscalitatea exercită o influenţă mai mare asupra
întreprinderilor individuale decât asupra grupurilor de întreprinderi.

8
 Pe de altă parte, în ţări precum Statele Unite ale Americii sau Marea Britanie nu
există o regulă generală prin care raportările financiare trebuie să urmeze reglementările
fiscale. Cu toate acestea nu putem spune că fiscalitatea nu are nici o influenţă asupra
raportărilor financiare din două motive:
- multe din întreprinderile mici preferă să se ghideze după regulile fiscale în
întocmirea situaţiilor financiare, considerând mai economică şi mai convenabilă această
variantă care le scuteşte de cheltuieli suplimentare cu elaborarea unor calculaţii cu
scopuri pur fiscale;
- pentru anumite posturi din situaţiile financiare poate exista obligativitatea legală
de a aplica anumite reglementari fiscale (cum ar fi spre exemplu in Statele Unite ale
Americii cazul metodei LIFO pentru inventarierea stocurilor).

Test de autoevaluare secțiunea 2.1

1. Organele instituţionale ale statului influenţează modul de raportare financiară prin

intermediul:
a) sistemului financiar
b) sistemului politic, legal şi fiscal
c) profesiei contabile

2. În general, în ţările „common law” reglementările referitoare la raportarea

financiară sunt:
a) mai puţin detaliate, fiind influenţate de prevederile codului comercial
b) foarte detaliate, fiind influenţate de prevederile codului fiscal
c) legate de ideea de dreptate şi moralitate

3. Sistemul fiscal influențează modul de raportare financiară întrucât:

a) statul colectează o parte importantă din profiturile firmei
b) statul asigură o parte importantă din sursele de finanțare ale firmei
c) statul promovează în mod constant investițiile firmei

9
 2.2. Sistemul de finanţare - factor de influenţă al raportării în
situațiile financiare
Modul în care întreprinderile îşi finanţează diversele necesităţi de investiţii sau de
consum generează o profundă influenţă asupra raportărilor financiare ale acestora.
Finanţarea unei întreprinderi implică furnizarea de către o anumită instituţie a unor
disponibilităţi băneşti de către aceasta are nevoie, pentru o perioadă de timp. În general
întreprinderile investesc aceste resurse cu scopul de a realiza suficient profit astfel încât
să-şi permită să returneze împrumutul şi să plătească dobânda către finanţator.
Orice instituţie finanţatoare care acordă împrumuturi solicită informaţii despre
întreprinderea în cauză, cu privire la poziţia financiară a acesteia şi la performanţele ei
financiare, înainte de luarea deciziei de a o finanţa, asigurându-se astfel că solicitantul va
fi capabil să returneze în perioada viitoare creditul contractat. Iată de ce se poate spune că
raportările financiare sunt absolut necesare în procesul de asigurare a finanţărilor.
Relaţia dintre finanţator şi persoanele finanţate se poate face direct sau prin
intermediul pieţelor de capital. Alegerea uneia sau alteia dintre aceste metode de
finanţare are o mare influenţă asupra raportărilor financiare ale întreprinderilor.

2.2.1. Finanţarea de pe pieţele de capital

În majoritatea ţărilor dezvoltate, procurarea resurselor financiare se face prin
intermediul bursei de valori. Prima bursă comercială se pare că a fost creată în Olanda –
Amsterdam Effectenbeurs – unde au fost tranzacţionate încă din 1602 acţiunile
companiei Verenigde Oost-Indische. În următoarele două secole, această bursă şi cele din
Londra şi Paris s-au dezvoltat foarte mult, devenind cele mai importante instituţii
financiare ale acelor vremuri. Aceste burse desfăşurau numai acţiuni de vânzare-
cumpărare cu bunuri şi doar ocazional tranzacţionau acţiuni ale unor mari companii.
Odată cu marea revoluţie industrială din secolul XIX, amploarea acestor tranzacţii cu
acţiuni a crescut foarte mult, depăşind ca volum tranzacţiile cu mărfuri. În perioada
actuală burse de valori şi de mărfuri există în toate ţările dezvoltate şi în multe ţări în curs

10
de dezvoltare, datorită faptului că ele sunt o importantă sursă de finanţare pentru industrie
şi comerţ.
Pieţele financiare din Statele Unite ale Americii domină clasamentele din
domeniu asigurând finanţarea companiilor americane cu un volum semnificativ de
resurse financiare. Valoarea totală a capitalizării de piaţă pentru întreprinderile americane
depăşeşte suma tuturor celorlalte 9 ţări plasate în top 10 la acest nivel. În celelalte ţări
pieţele financiare au o importanţă mai mică în raport cu Statele Unite ale Americii.
Dacă ar fi să comparăm pieţele din ţările în curs de dezvoltare cu cele din ţările
dezvoltate vom constata că acestea au dimensiuni relativ mici. Pentru a întări această
remarcă dăm exemplul primei ţări în curs de dezvoltare ca poziţie în clasamentul mondial,
Brazilia, care ocupă locul 19, cu un volum al capitalizării de piaţă de 238.652 milioane
euro, ceea ce raportat la produsul intern brut al acesteia semnifică 29%.
Dacă ar fi să analizăm mai atent factorii colaterali burselor am putea concluziona
că există ţări unde pieţele financiare sunt foarte dezvoltate în comparaţie cu mărimea
economiei (cazul Statelor Unite ale Americii, Marii Britanii, Elveţiei sau Olandei) şi ţări
dezvoltate în care dimensiunea pieţelor financiare este semnificativ mai mică (precum
Japonia, Germania sau Franţa), de unde putem concluziona că bursele de valori sunt
semnificativ mai puţin importante în aceste din urmă ţări decât în primele.

2.2.2. Finanţarea directă

Dacă bursele de valori sunt principala sursă de finanţare pentru întreprinderile
mari, pentru celelalte categorii de întreprinderi nu este eficient, din punct de vedere
economic, să se implice în acţiunea destul de costisitoare de obţinere a cotarii la bursă.
Chiar şi în ţările care dispun de cele mai dezvoltate burse de valori (Statele Unite ale
Americii, Marea Britanie, Elveţia, Olanda) toate întreprinderile cu excepţia celor mari au
alte surse de finanţare decât bursa de valori. În alte ţări dezvoltate precum Franţa,
Germania sau Japonia, întreprinderile indiferent de dimensiunile lor, apelează cu
precădere la alte surse de finanţare decât bursele de valori. Aceste surse, foarte
importante pentru un număr foarte mare de întreprinderi, sunt:
- instituţiile financiare şi băncile;
- statul sau Uniunea Europeană;

11
 - organizaţii profesionale de afaceri şi persoane fizice.
În ceea ce priveşte băncile şi celelalte instituţii financiare, acestea distribuie în
special fonduri pe termen scurt pentru finanţarea activităţii agenţilor economici.
Germania, spre exemplu, este renumită prin tradiţia şi forţa sectorului bancare care nu
ezită să finanţeze pe termen lung activităţile unor întreprinderi, de multe ori implicându-
se activ prin achiziţia unui pachet semnificativ de acţiuni la firmele respective.
În alte ţări (Franţa, Germania), unde întreprinderile mici şi mijlocii au o
importanţă mai mare în economie decât cele de mari dimensiuni, membri familiei sau
prietenii reprezintă o altă importantă sursă de finanţare a acestora.
În toate ţările însă statul asigură de cele mai multe ori asistenţa financiară în
afaceri atunci când este vorba de obiective sociale sau economice de mare importanţă,
cum ar fi stimularea investiţiilor în zonele defavorizate sau generarea de noi locuri de
muncă în zone cu şomaj ridicat. În Germania spre exemplu, statul a fost principala sursă
de finanţare pentru dezvoltarea regiunii de est a ţării după unificare, iar în Franţa şi
Japonia agenţiile guvernamentale sunt principala sursă de fonduri pentru domeniul
cercetării.
În ultima perioadă Uniunea Europeană a devenit o sursă foarte importantă de
finanţare atât pentru întreprinderile din ţările UE, cât şi pentru cele din ţări care se află în
proces de preaderare sau postaderare.
Toate aceste surse de finanţare au o caracteristică comună şi anume că pun în
contact direct întreprinderea care are nevoie de finanţare cu finanţatorul şi nu necesită
existenţa unei pieţe pe care să se întâlnească cererea şi oferta de resurse băneşti.
Acordarea de finanţare se face, de regulă, pe baza unei informări asigurate de
întreprinderea finanţată, care trebuie să dovedească băncii sau celorlalte instituţii
financiare că are posibilitatea economică şi financiară de a rambursa aceste fonduri
accesate. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul finanţărilor acordate de guverne, când
doritorii de fonduri trebuie să aplice pentru anumite granturi.
În acordarea finanţării de către bănci, stat sau persoane fizice situaţiile financiare
au deobicei un rol mai puţin important decât în cazul finanţării de pe bursă, aceasta în
primul rând pentru că pe finanţatori îi interesează mai întâi investiţia care urmează a fi

12
finanţată şi abia apoi evoluţia istorică a întreprinderii (evidenţiată în raportările
financiare).
Modul în care o întreprindere poate obţine finanţare are o deosebită importanţă
asupra raportărilor financiare, iar în cadrul acesteia distincţia dintre finanţarea prin
majorarea capitalului social sau prin creditarea firmei de către diverse instituţii financiare
ocupă un loc foarte important.
În general, instituţiile sau persoanele care creditează întreprinderile sub forma
împrumuturilor nu sunt în particular interesate de nivelul profitului ci de capacitatea
întreprinderii de a face faţă în perioada următoare la plăţile ratelor şi a dobânzilor
aferente creditului contractat. Interesul major al creditorilor este securitatea împrumutului
acordat de ei, care poate fi mai bine asigurată de întreprindere prin utilizarea unor
metode de evaluare a activelor sau de repartizare a profiturilor cât mai prudente.
Pe de altă parte, interesul principal al celor care acordă finanţare prin participarea
la capitalul social al întreprinderii finanţate este creşterea activului net contabil al
întreprinderii după plata tuturor datoriilor. Datorită acestui fapt, necesităţile de informare
ale acestora cu privire la întreprindere vor fi mult mai mari decât cele ale finanţatorilor
prin credite, fapt ce va crea din partea lor o presiune mai mare asupra modului de
prezentare a informaţiilor în situaţiile financiare.

Test de autoevaluare secțiunea 2.2

1. Raportările financiare sunt absolut necesare în procesul de asigurare a finanţărilor

deoarece:
a) reprezintă principala sursă de informație în stabilirea obligațiilor fiscale;
b) oferă informații cu privire la poziţia financiară a societății care solicită finanțare şi
la performanţele ei financiare, acestea fiind informații solicitate de orice instituţie
finanţatoare care acordă împrumuturi
c) oferă informații cu privire la poziţia financiară societății care solicită finanțare şi
la performanţele ei financiare, acestea fiind informații solicitate de orice instituţie
de stat

13
 2. Instituţiile financiare şi băncile sunt considerate:
a) surse de finanțare de pe piața de capital
b) surse de finanțare directe
c) surse de finanțare permanente

3. Caracteristica comună a surselor de finanțare directe este următoarea:

a) implică cotarea la bursă a societăților finanțate
b) sunt reprezentate exclusiv de acționarii sau asociații întreprinderii
c) pun în contact direct întreprinderea care are nevoie de finanţare cu finanţatorul şi
nu necesită existenţa unei pieţe pe care să se întâlnească cererea şi oferta de
resurse băneşti

2.3. Influența profesiei contabile asupra raportării în situațiile

financiare
Un alt factor instituţional considerat a avea o influenţă deosebit de importantă
asupra raportărilor financiare este profesia contabilă.
De multe ori se face o confuzie între profesia de contabil şi cea de auditor.
Contabilul sau economistul contabil are menirea de a elabora situaţiile financiare ale
întreprinderii. În mod normal el este angajat al firmei sau poate fi un expert extern care
prestează acest serviciu pentru o întreprindere. Auditorul este o verigă foarte importantă
în producerea informaţiei contabile credibile, care spre deosebire de contabil este
considerat a fi un expert independent care aşa cum spuneau Kell, Bozton şi Zigler în
lucrarea lor trebuie să fie un adevărat „watchdog” (câine de pază) şi nu un „blood-hound”
(câine de vânătoare), în sensul că el trebuie mai degrabă să preîntâmpine producerea
erorilor sau fraudelor decât să le depisteze. Auditarea situaţiilor financiare ale unei
întreprinderi constă în general în examinarea poziţiei financiare şi a operaţiunilor
desfăşurate de firmă.

14
 În anumite ţări dezvoltate (Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Elveţia)
această distincţie între contabil şi auditor este foarte clar realizată, deoarece în fapt ele
sunt profesii diferite.
Cu toate acestea, în majoritatea ţărilor, deci şi în România, profesia contabilă este
întotdeauna utilizată ca să descrie ambele profesii de contabil şi auditor.
Majoritatea articolelor din literatura de specialitate susţin faptul că termenul de
profesie contabilă – “accountancy profession” - a apărut pentru prima oară în secolul XIX
în Marea Britanie, odată cu creşterea numărului marilor întreprinderi, care au creat astfel
necesitatea de a crea un organism profesional specializat care să reprezinte cât mai bine
noile forme de afaceri. Iniţial principala îndeletnicire a acestor persoane a fost de a
administra falimentul unor firme care au înregistrat un eşec în afaceri. Mai apoi profesia
contabilă s-a dezvoltat, aducând cu sine independenţa, integritate şi competenţa în
domeniul financiar-contabil. În zilele noastre a devenit o practică uzuală pentru acţionari
şi întreprinderi de a apela la profesioniştii contabili pentru a elabora anumite situaţii
financiare sau pentru a audita raportările financiare întocmite de angajaţii întreprinderilor.
Mai târziu profesia contabilă s-a organizat în asociaţii profesionale, cu scopul de a
întări statutul acestei profesii şi de a intensifica eforturile de perfecţionare a profesiei prin
creşterea competenţei şi integrităţii membrilor săi. Prima formă de organizare a unui
astfel de organizaţii datează din 1853, când în Scoţia s-a constituit Societatea Contabililor
din Edinburgh. La scurt timp organisme similare s-au infiinţat în Canada (1880),
Australia (1885) şi în Statele Unite ale Americii (1887). În celelalte ţări din Europa
înfiinţarea acestor asociaţii s-a făcut mult mai târziu, precum în Italia (1906), Germania
(1932) sau Franţa (1935). Iniţial, principala funcţie a membrilor acestor asociaţii
profesionale a fost cea de auditor, care să asigure o imagine independentă de poziţia de
proprietar sau de cea de control cu privire la întreprinderea respectivă.
Ulterior, odată cu creşterea numărului marilor întreprinderi, auditorii s-au situat
într-o poziţie independentă de interesul celor care elaborau situaţiile financiare şi cei care
utilizau situaţiile financiare (acţionari, stat, bănci etc.). În acest fel, în multe ţări auditorii
au exercitat o puternică influenţă asupra practicilor de raportare financiară a corporaţiilor,
managerii apelând la sfatul acestora cu privire la modul de elaborare al conturilor anuale,
evitând astfel riscul de a primi un raport de audit cu calificare.

15
 La nivel internaţional s-a acceptat ca mod unitar de definire a contabilului acea
persoană membru al unei asociaţii profesionale care este înscrisă în Federaţia
Internaţională a Contabililor (IFAC), care este organismul ce adună laolaltă profesioniştii
contabili şi auditori din întreaga lume.

Asociaţii Număr Data Numărul Număr de

profesionale constituirii total al contabili la
(membre membrilor milionul de
IFAC) persoane
Statele Unite ale 2 1887 403.000 1.496
Americii
Marea Britanie 7 1853 218.400 3.540
Japonia 1 1927 12.320 98
Germania 1 1932 7.600 93
Franta 2 1935 13.700 235
Italia 2 1906 64.500 1.128
Olanda 1 1895 8.700 558
Canada 3 1880 185.000 6.229
Australia 2 1885 113.000 6.243
India 2 1949 101.789 108
China 1 1988 127.000 103

Aşa cum se poate observa din tabelul alăturat dat publicității de IFAC în anul
2007, numărul celor care au acces la profesia contabilă este destul de mare. Ca număr de
organizaţii profesionale Marea Britanie deţine recordul cu 7 asociaţii afiliate la IFAC,
ţară care se remarcă şi prin vechimea acestor organisme, primul dintre ele datând încă din
1853. Numărul cel mai mare de contabili, în termeni absoluţi, este deţinut de Statele
Unite ale Americii cu 403.000, iar în termeni relativi de către Canada, Australia şi Marea
Britanie, ceea ce denotă importanţa pe care o are profesia contabilă în aceste ţări (mult
mai mare decât în Japonia sau ţările Europei Continentale).

16
 În ţări precum Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Australia sau Canada
membrii care sunt înscrişi în aceste asociaţii profesionale contabile îi reprezintă atât pe
contabili cât şi pe auditori. Cu toate acestea, mai mult de 80% din persoanele cu calificare
contabilă sunt angajaţi ca şi economişti contabili în instituţii sau administraţie şi doar un
mic procent (mai puţin de 20%) lucrează ca şi auditori.
În Japonia şi ţările Europei Continentale există numai asociaţii contabile, pentru
auditori existând organizaţii separate, aşa cum este cazul Germaniei şi chiar al României.
În ceea ce priveşte influenţa pe care o exercită profesia contabilă asupra
contabilităţii diferitelor ţări se pot identifica trei mari direcţii:
1.organele legislative care stabilesc coordonatele de raportare financiară se
consultă de cele mai multe ori în elaborarea reglementarilor legale cu experţi în
contabilitate, care reprezintă în fapt profesia contabilă;
2. reglementările legale nu pot acoperi întotdeauna toate aspectele raportărilor
financiare, ele fiind deseori completate de reguli adiţionale (standarde contabile) care vin
în completarea legii. Având în vedere caracterul acestor standarde, se poate spune că
profesia contabilă exercită o considerabilă influenţă asupra procesului de elaborare a
acestora;
3. acolo unde nici standardele contabile nu prevăd un tratament exact şi precis,
profesioniştii contabili trebuie să uzeze de raţionamentul profesional în elaborarea
situaţiilor financiare sau în auditarea acestora.
Măsura în care profesia contabilă influenţează raportările financiare diferă de la o
ţară la alta. Aceste diferenţieri sunt efectul a doi factori principali şi anume proporţia în
care regulile de elaborare a situaţiilor financiare sunt prevăzute de lege pe deoparte şi
forţa şi prestigiul profesiei contabile din ţara respectivă, pe de altă parte.
În ţările anglo-saxone, precum Statele Unite şi Marea Britanie sau ţările din fostul
regat britanic (Australia, Canada), ambii factori combinaţi fac din profesia contabilă un
vector de influenţă asupra modului de raportare financiară.
În alte ţări însă, profesia contabilă nu are acelaşi grad de influenţă. În Japonia spre
exemplu şi în ţările Europei Continentale (mai puţin Olanda) profesia contabilă exercită o
slabă influenţă asupra sistemului contabil din ţările respective.

17
 Interesant este cazul Italiei (locul al doilea în Europa după Marea Britanie) care
are un număr de profesionişti contabili la milionul de locuitori comparabil cu cel al
Statelor Unite ale Americii, însă profesia contabilă are o influenţă relativ mică asupra
sistemului de contabilitate italian.
În România bazele organizaţiei profesionale contabile au fost puse în anul 1921
când Grigore L. Trancu-Iaşi, ministrul muncii şi profesor universitar la Academia de
Înalte Studii Comerciale şi Industriale din Bucureşti. Acesta a iniţiat "Legea Corpului
Contabililor Autorizaţi şi Experţi", atât de necesară în vremea aceea pentru dezvoltarea
tehnicii contabile şi a profesiunii de contabil din România. La 13 iulie 1921 legea a fost
promulgată prin decretul Regelui Ferdinand, fiind astfel legiferată activitatea corpului.
Structura organizatorică şi modalitatea de funcţionare şi conducere a Corpului
Contabililor Autorizaţi şi Experţi din România au fost în mare măsură asemănătoare celor
existente în cadru Ordinului Experţilor Contabili din Franţa.
Până la 31 decembrie 1921 s-au creat 42 de secţiuni ale Corpului, cu 3.000 de
membrii.
Mutaţiile politice şi economice de după 1989, investiţiile străine directe şi
necesităţile de informare cât mai corectă a investitorilor, au adus cu sine apariţia profesiei
de auditor şi constituirea organismului care reprezintă interesele acestei profesii - Camera
Auditorilor Financiari din România.
Misiunea Camerei Auditorilor Financiari din România (CAFR) este de a construi,
pe o bază solidă, identitatea şi recunoaşterea publică a profesiei de auditor financiar în
România, având ca obiectiv principal dezvoltarea susţinută a profesiei şi întărirea acesteia.
Prin asimilarea integrală a Standardelor Internaţionale şi a Codului privind conduita etică
şi profesională elaborate de IFAC auditorii financiari, membri ai CAFR, şi-au întărit
poziţia asigurând servicii de audit financiar de o înaltă calitate, în interesul publicului, în
general, şi al comunităţii de afaceri, în special.
Pentru îndeplinirea misiunii sale Camera Auditorilor Financiari din România şi-a
stabilit ca obiective:
- dezvoltarea permanentă a profesiei de auditor financiar din România,
asumându-şi responsabilitatea de a proteja interesul public, căutând să se asigure că

18
auditorii financiari respectă cele mai înalte standarde profesionale şi de conduită etică
aplicabile pe plan european şi internaţional;
- preocuparea ca serviciile de auditare a situaţiilor financiare să crească calitativ,
prin dezvoltarea în permanenţă a sistemului de monitorizare şi competenţă profesională;
- comunicarea în permanenţă cu auditorii financiari, membri ai Camerei, pentru
identificarea necesităţilor acestora şi a le răspunde într-o manieră eficientă şi în timp real,
asigurându-se astfel că primesc tot sprijinul necesar pentru a le permite să satisfacă, la
rândul lor, cerinţele clienţilor pentru care lucrează;
- promovarea activă şi permanentă a celor mai bune practici ale profesiei pentru
îmbunătăţirea serviciilor de auditarea a situaţiilor financiare, să identifice tendinţele de
pe piaţa de audit financiar românească şi internaţională care ar putea avea impact asupra
practicii profesiei.
Profesia contabilă din România este în plină dezvoltare atât cantitativ cât şi
calitativ. Adaptarea la cerinţele impuse de dezvoltarea economică prin deschiderea
graniţelor economice a dus la familiariazarea unui număr din ce în ce mai mare de
profesionoşti contabili din ţara noastră cu tainele directivelor europene sau a Standardelor
Internaţionale de Raportare Financiară. Provocările, cu care se confruntă azi un
profesionist contabil, au schimbat sistemul de valori al acestei profesii. Nu mai este
suficient ca un profesionist contabil să dispună de cunoştinţe privind legea contabilă
naţională, ci mai mult, pentru a-i fi recunoscute abilităţile, el trebuie să cunoască şi să
respecte norme profesionale elaborate în domeniu, standarde internaţionale de raportare
financiară, de etică şi calitate.

Test de autoevaluare secțiunea 2.3

1. Misiunea auditorului financiar este de:

a) a elabora situațiile financiare ale companiei
b) a superviza situațiile financiare ale companiei
c) a examina situațiile financiare ale companiei

19
 2. Influenţa pe care o exercită profesia contabilă asupra contabilităţii poate consta în:
a) elaborarea reglementărilor legislative specifice de către profesioniști contabili
b) completarea reglementărilor legislative prin reguli adiţionale (standarde contabile)
c) înlocuirea reglementărilor contabile necorespunzătoare prin raționamenrul
profesional

3. Măsura în care profesia contabilă influenţează raportările financiare diferă de la o

ţară la alta în funcție de:
a) proporţia în care regulile de elaborare a situaţiilor financiare sunt prevăzute de
lege
b) forţa şi prestigiul profesiei contabile din ţara respectivă
c) ambele variante de mai sus sunt corecte

2.4. Factori complementari de influenţă în raportarea financiară

la nivel internațional
Trei categorii de factori importanţi influenţează în principal sistemele contabile
ale diferitelor ţări: factorii publici, sistemul financiar şi profesia contabilă. Efectul şi
ponderea lor diferă de la o ţară la alta în funcţie de condiţiile din ţara respectivă.
Pe lângă aceşti factori pot fi identificaţi şi alţi factori, care ţin în principal de
mediul naţional sau internaţional în care ţara respectivă şi sistemul ei contabil este plasată
şi care nu constituie parte integrantă din structura instituţională a ţării respective.
În ceea ce priveşte sistemul de contabilitate şi modul de raportare financiară, pe
lângă factorii publici sau distribuitorii de finanţări pentru întreprinderi, mai există şi alte
categorii de persoane interesate de situaţiile financiare ale diferitelor societăţi. În această
categorie putem include angajaţii unor întreprinderi, publicul larg sau teoreticienii
contabili.
Angajaţii întreprinderilor sunt interesaţi de poziţia financiară şi de performanţele
acesteia. Situaţiile financiare oferă informaţii utile în ceea ce priveşte evaluarea siguranţei

20
locului de muncă, luarea deciziei de a căuta un alt loc de munca sau de a cere o mărire de
salariu. De multe ori statul se implica activ în aceste situaţii, când este vorba de grupuri
reprezentative de astfel de utilizatori, impunând prin reglementări legale obligativitatea
informării acestora. În ţări precum Franţa sau Belgia legea obligă întreprinderile să
elaboreze situaţii financiare speciale în folosul angajaţilor.
Cu toate acestea, în general influenţa angajaţilor şi a sindicatelor care îi reprezintă
asupra sistemului de contabilitate şi a modului de raportare financiară este mult mai mică
decât s-ar putea aştepta de la o asemenea categorie de utilizatori, foarte numeroasă ca
reprezentare.
În ultimii ani publicul larg a devenit din ce în ce mai interesat de activităţile
desfăşurate de diferite întreprinderi sau instituţii ale ţării, care s-au dovedit că pot avea
impact nu numai asupra persoanelor implicate direct în aceste societăţi (acţionari,
angajaţi, clienţi sau furnizori) ci şi asupra celorlalte persoane prin poluarea mediului,
distrugerea unor resurse naturale, practici de angajare antisociale (discriminări etnice şi
rasiale). Lista activităţilor care prezintă interes pentru publicul larg, din punct de vedere
al informaţiilor, este una foarte mare şi de aceea unele grupuri de interes exercită o
presiune considerabilă asupra întreprinderilor să publice în situaţiile financiare mai multe
informaţii cu privire la activitatea lor. Mulţi cercetători în domeniu apreciază faptul că, în
viitorul apropiat, această categorie va deveni un factor de influenţă mai important în ceea
ce priveşte raportările financiare ale întreprinderilor din diferitele ţări ale lumii.
Contabilitatea îmbină armonios, în condiţiile actuale, activitatea practică cu
determinarea teoretică a acesteia. Astfel nu se poate ignora total influenţa teoreticienilor
contabili în conturarea sistemului de contabilitate şi a modului de raportare a
informaţiilor în situaţiile financiare.
Astfel, pornind de la Luca Paciolo care în 1494 scria prima carte (Summa de
arithmetica, geometria, proportioni et proportionalita) care prezenta printre altele şi dubla
înregistrare şi continuând cu alte figuri marcante ale contabilităţii precum Eugen
Schmalenbach în Germania, Gino Zappa în Italia, Theodor Limperg în Olanda sau Voina
şi Evian în România, fiecare dintre aceştia şi-au adus o contribuţie importantă la
dezvoltarea teoriei contabile din ţara lor şi prin aceasta la ameliorarea sistemului de
contabilitate.

21
 În ţările cu economie în tranziţie, cum este cazul ţărilor din America Latină sau
din Estul Europei, inflaţia galopantă exercită şi ea o anumită influenţă asupra modului de
raportare a informaţiilor în situaţiile financiare. Ţări precum Brazilia, Mexic, Argentina,
Bulgaria sau România au cunoscut, în perioada imediat anterioară, rate ale inflaţiei de
peste 100%. Acest lucru şi-a pus amprenta asupra practicilor de raportare financiară din
aceste ţări, procedându-se la ajustări la inflaţie ale valorii activelor existente în
patrimoniul întreprinderilor. Principiile ajustării la inflaţie au fost pentru prima oară
tratate şi dezvoltate de şcoala germană de contabilitate reprezentată de Eugen
Schmalenbach sau Fritz Schmidt. Cu toate acestea ele nu şi-au găsit aplicativitate în ţara
lor, când cu ocazia marii inflaţii care a afectat Germania în anii 1920 (rata inflaţiei peste
500% în 1923) guvernul german a refuzat orice formă de ajustare la inflaţie.
Istoria a făcut ca anumite zone ale globului să se afle ani de-a rândul sub ocupaţia
unor mari imperii europene. Acest lucru şi-a lăsat amprenta şi asupra sistemelor de
contabilitate din zonele colonizate. În lucrarea “Accounting History - Some Global
Contributions” R.H. Parker vorbea în 1994 de un aşa-zis “colonialism contabil”
manifestat prin importul sau exportul contabil între marile puteri ale lumii (Marea
Britanie, Franţa, Statele Unite) şi ţările aflate sub dominaţia acestora. Parker identifică
similitudini între raportarea financiară din Marea Britanie şi Canada, Australia, Africa de
Sud sau Noua Zeelandă sau între Franţa şi majoritatea ţărilor africane pe de altă parte.
Unii autori menţionează şi alţi factori de influenţă asupra sistemelor de
contabilitate precum nivelul de dezvoltare economic, nivelul de educaţie şi nivelul
tehnologic al diferitelor ţări.
Un alt factor important care influenţează într-o anumită măsură sistemul de
contabilitate şi modalitatea de raportare financiară este, în opinia noastră, cultura de
afaceri. Considerentele pentru care ne-am decis să tratăm la urmă acest factor de
influenţă nu ţin de nivelul de importanţă al său ci de faptul că este diferit de ceilalţi
factori şi totodată analiza făcută asupra sa nu a dus în trecut la nici o concluzie clară.
Cele mai importante studii ale influenţei culturii afacerilor asupra sistemului de
raportare financiară le-a întreprins Hofstede în lucrările sale (G. Hofstede, 1998). În
accepţiunea sa cultura reprezintă un set de valori şi credinţe care deosebesc un grup de

22
persoane de altul. La acest nivel se pot identifica patru dimensiuni ale culturii care sunt
general acceptate de cercetători.
1. Tendinţa mai mică sau mai mare de evitare a incertitudinilor. Evitarea
incertitudinilor exprimă gradul în care membrii unei anumite societăţi se simt mai puţin
confortabil în condiţii de ambiguitate şi incertitudine. Acest sentiment conduce către
dorinţa de a crea şi a menţine instituţii care să asigure conformitatea cu reglementările
stabilite. Naţiunile care doresc foarte tare să evite incertitudinile apelează adesea la
instituirea şi menţinerea unor coduri de conduită cu cerinţe foarte rigide, care nu tolerează
persoanele sau principiile care deviază de la acestea. Naţiunile mai tolerante, în ceea ce
priveşte incertitudinea, adoptă o atitudine mai relaxată în care practica contează mai mult
decât principiile, iar abaterile sunt mult mai uşor tolerate.
2. Individualism sau colectivism. Atitudinea individualistă este orientată spre un
cadru social-liberal în care se presupune că fiecare individ îşi poartă de grijă numai lui
sau familiei sale fără a lua în calcul existenţa, trebuinţele şi dorinţele celorlalţi indivizi
din societate. În acest domeniu principala problemă care se pune este legată de gradul de
interdependenţă pe care societatea îl impune indivizilor care o compun.
3. Relaţiile ierarhice mai mult sau mai puţin pregnante. O societate puternic
ierarhizată este aceea în care membrii săi acceptă faptul că în interiorul organizaţiei
puterea, conducerea va fi distribuită inegal, creându-se ierarhii stratificate în care fiecare
individ are locul său, cu drepturile şi obligaţiile aferente.
4. Masculinitate sau feminitate. Atitudinea masculină se caracterizează prin
dorinţa mare de realizare, eroism, pozitivism şi succes material. În contrast, atitudinea
feminină se orientează spre comunicare, relaţii, modestie, nivel de trai şi multă grijă în tot
ceea ce întreprind.
Astfel Hofstede a determinat 5 indici ce caracterizează dimensiunile culturale,
după cum urmează:
• Indexul distanţei faţă de putere (PDI) – care reflectă gradul în care oamenii din
cultura respectivă percep inegalitatea socială;
• Individualism (IDV) – se referă la măsura în care o cultură încurajează
independenţa şi libertatea individului faţă de grupul căruia îi aparţine;

23
 • Masculinitate (MAS) – importanţa faptului de a te fi născut femeie sau bărbat,
preferinţa pentru competitivitate şi promovare în detrimentul cooperării şi armoniei sau
invers;
• Indexul de evitare a incertitudinii (UAI) – este legat de uşurinţa cu care cultura
face faţă noului şi îşi asumă riscuri, gradul de anxietate al naţiunii respective;
• Orientare pe termen lung (LTO) – este legată de perioada de timp pentru care
oamenii îşi fac planuri şi aşteaptă rezultate şi măsura în care au tendinţa de a sacrifica
gratificaţia de astăzi pentru un rezultat viitor.
Pornind de la aceste trăsături ale dimensiunii culturale este mai uşor de interpretat
şi înţeles comportamentul internaţional în domeniul contabilităţii. Astfel dacă aveam de-a
face cu o societate cu o tendinţă mai mare de evitare a incertitudinilor şi cu un grad redus
de individualism, vom constata în domeniul contabilităţii un grad sporit de
conservatorism, cu masuri rigide şi un grad redus de prezentare a informaţiilor în
situaţiile financiare. Raţionamentul lui Hofstede a fost aplicat unui eşantion de 40 de ţări,
în care operează întreprinderea multinaţională americană IBM, constatatându-se
următoarele:

Caracteristica Franţa Germania Japonia Marea Statele

Britanie Unite ale
Americii
Individual vs colectiv
Valoarea (%) 71 67 46 89 91
Poziţia 10 15 22 3 1
Relaţiile ierarhice puternice vs relaţiile ierarhice slabe
Valoarea (%) 68 35 54 35 40
Poziţia 15 43 33 43 38
Evitare a incertitudinilor vs infruntarea incertitudinilor
Valoarea (%) 86 65 92 35 46
Poziţia 12 29 7 47 43
Masculinitate vs feminitate
Valoarea (%) 43 66 95 66 62
Poziţia 35 9 1 9 15

24
 Valorile indexilor pentru România au nivele valorice similare cu alte ţări
balcanice, caracterizate prin distanţa mare faţă de autoritate, colectivism (grad de
individualism scăzut), feminitate, grad ridicat de evitare a incertitudinii şi orientare pe
termen scurt.
Asemenea celorlalte ţări din Balcani (Bulgaria, Grecia, Serbia, Macedonia,
Albania) şi România se află practic la polul opus ţărilor anglo-saxone, dar de la acestea
împrumută toate practicile manageriale, de management al resurselor umane, şi chiar cele
din domeniul contabil.
Pentru fiecare dimensiune culturală se întocmeşte o scală de la 1 la 100. România
a obţinut 39 de puncte la indicele de masculinitate, scor care o plasează în rândul ţărilor
"feminine", în care membrii societăţii caută un mediu colaborativ şi cer susţinerea tuturor
semenilor, indiferent de aportul acestora.
"Feminitatea" mai înseamnă că românii sunt mai puţin competitivi şi nu urmăresc
cu orice preţ promovarea şi câştigul. De asemenea, această caracteristică arată că rolurile
celor două sexe nu sunt predeterminate şi bărbaţii pot prelua cu uşurinţă responsabilităţi
domestice.
În plus, nu vor fi niciodată necesare acţiuni speciale de promovare a femeilor în
poziţii de conducere, deoarece pot avansa singure dacă doresc, pentru ca bărbaţii nu au
tendinţa de a crea practici discriminatorii. Situarea României printre ţăile "feminine" este
explicată prin prevalenţa religiei ortodoxe care este inclinată spre complementaritatea
sexelor.
În privinta distanţei faţă de putere, s-a observat o contradicţie între nivelul dorit şi
cel demonstrat prin comportament, pe care am denumit-o "complexul puterii" şi care nu a
mai fost întâlnită în altă ţară. Deşi prin comportament românii arată că au nevoie de lideri
autoritari, ei şi-ar dori mai mult un stil de conducere participativ şi cooperativ.
La al doilea indice, societatea românească s-a încadrat în rândul celor colectiviste,
majoritare pe glob. Un număr restrâns de ţări având valori ridicate la acest indice, printre
care Statele Unite. Individualismul este însă în creştere datorită sporirii finanţărilor
externe, corelaţie observată de Hofstede şi care se explică prin creşterea gradului de
încredere a individului de a crea valoare adaugată.

25
 În ceea ce priveşte indexul de evitare a incertitudinii, studiul a indicat un nivel
înalt, care arată că populaţia are un grad ridicat de anxietate în privinţa viitorului şi
preferă siguranţa zilei de azi. Nivelul ridicat de anxietate în privinţa viitorului îi face pe
români şi să caute soluţii de moment la problemele lor.
La ultimul indice, orientarea pe termen lung, s-a înregistrat un nivel scăzut, ceea
ce înseamnă că românii au o înclinaţie spre prezent şi trecut şi le este foarte dificl să facă
planificări pe termen lung.
Pornind de la aceste observaţii asupra culturii de afaceri, în general, un alt
cercetător al domeniului - S.J. Gray - aplică în contabilitate ideile lui Hofstede fiind
preocupat în primul rând de analizarea valorilor contabile ale diferitelor naţiuni. S.J. Gray
identifică patru categorii de valori contabile contrastante:
1. Profesionalism sau control instituţionalizat. Aceste valori sunt legate de
impunere şi autoritate. Din acest punct de vedere se poate spune că au existat reale
diferenţe între sistemul contabil anglo-saxon, caracterizat prin elaborarea regulilor
contabile de către organisme profesionale independente şi sistemul continental sau asiatic,
în care reglementările contabile au fost elaborate şi impuse de guvernele ţărilor respective.
Făcând o analogie cu valorile identificate de Hofstede, Gray sugerează că
profesionalismul este puternic legat de individualism şi nu relaţionează cu dorinţa de
evitare a incertitudinilor sau cu relaţiile ierarhice puternice.
2. Flexibilitate sau uniformitate. Aceste valori se referă în principal la modul de
măsurare (evaluare) şi prezentare a informaţiilor în situaţiile financiare. Din analizele
efectuate se pot constata diferenţele existente între sistemul continental şi cel anglo-saxon
în ceea ce priveşte aceste variabile. Ţări precum Franţa, Germania sau Italia manifestă o
rigiditate sporită în ceea ce priveşte modalităţile de evaluare şi prezentare, în timp ce
Marea Britanie sau Statele Unite ale Americii manifestă o flexibilitate sporită în acest
domeniu. Conform analizei efectuate se poate concluziona că uniformitatea este puternic
legată de spiritul colectiv (cealaltă extremă a individualismului) şi de evitarea
incertitudinilor cu privire la modul de raportare a informaţiilor în situaţiile financiare.
3. Conservatorism sau deschidere spre nou. Aceasta dilemă pe care J.S. Gray a
identificat-o poate fi pusă în discuţie, după părerea noastră. Într-o lume caracterizată de
creşterea relaţiilor la nivel internaţional şi de globalizarea de orice fel, este foarte greu ca

26
o anumită ţară să fie conservatoare, ţinând cont de presiunile globalizatoare şi de
importanţa informaţiilor financiar-contabile la nivel mondial. Cu toate acestea, la nivel
contabil conservatorismul este o caracteristică a sistemelor contabile care permite o
deosebită prudenţă în evaluarea activelor. Se poate spune că în relaţie cu celelalte valori
culturale, conservatorismul este puternic legat de evitarea incertitudinilor.
4. Transparenţă vs opacitate. În dorinţa lor de a crea un mediu de afaceri dinamic
şi lipsit de mari incertitudini, majoritatea naţiunilor au optat pentru asigurarea unei
transparenţe cât mai mari în ceea ce priveşte entităţile care activează pe piaţă. O societate
care nu doreşte transparenţa va fi ocolită de unele oportunităţi, care nu acţionează în
condiţii de incertitudine.
Cu toate acestea la nivel global sistemele contabile naţionale variază considerabil
în ceea ce priveşte cantitatea şi calitatea informaţiilor furnizate cu privire la activitatea
unei întreprinderi. În urma analizei efectuate s-a constatat că opacitatea de care dau
dovadă sistemele de raportare contabilă din unele ţări este puternic asociată relaţiilor
ierarhice (în încercarea nivelului ierarhic superior de a se păstra la puterea), evitării
incertitudinilor (prin restricţionarea accesului la informaţie se evită conflicte şi se
păstrează o stare de necunoaştere confortabilă şi sigură pentru nivelul ierarhic superior) şi
colectivismului (prin păstrarea informaţiilor numai la dispoziţia unui grup restrâns de
persoane - clan).

Profesionalism Uniformitate Conservatorism Opacitate

Individualism puternică slabă - slabă
Evitare a slabă puternică puternică puternică
incertitudinilor
Relaţii mediu mediu - puternică
ierarhice
puternice
Masculinitate - - - mediu
Relaţia între valorile contabile şi cele culturale

27
Test de autoevaluare secțiunea 2.4

1. În cadrul indicilor ce caracterizează dimenisunile culturale, identificați de

Hofstede, se încadrează :
a) indexul de evitare a fraudelor
b) individualismul
c) orientarea spre economisire.

2. În cadrul celor patru categorii de valori contabile identificate de S.J. Gray, se

diferențiază:
a) profesionalismul și controlul instituţionalizat
b) onestitatea și lipsa de onestitate
c) reglementarea și dereglementarea

3. În lumina indicilor identificați de Hofstede, sistemul contabil românesc se

caracterizează prin:
a) feminitate
b) individualism
c) orientare pe termen lung

2.5. Factori complementari de influenţă în raportarea financiară

la nivel internațional

La nivel mondial s-au conturat câteva sisteme contabile majore, create din
necesitatea asigurării unei informaţii de calitate pentru luarea deciziilor. Diferenţele care

28
apar între diferitele sisteme contabile sunt, aşa cum am văzut, rezultatul unor factori
economici, politici şi culturali, tradiţionali fiecărei naţiuni în parte.
Sistemele de contabilitate definite în sens larg ca şi un ansamblu de teorii,
principii, tehnici şi mecanisme care concură la obţinerea informaţiei contabile necesare în
vederea luării deciziilor (D. Cosma, 1996), au început în ultima jumătate a secolului XX
să conveargă, sub presiunea în principal a pieţelor de capital, spre un mod unitar de
elaborare şi prezentare a informaţiilor contabile în situaţiile financiare.
Literatura de specialitate a consacrat spaţii largi studiului sistemelor de
contabilitate, în dorinţa de a identifica diferenţele dintre sistemele contabile naţionale,
cauzele acestora şi măsurile de eliminare a acestor diferenţe în scopul obţinerii unui
referenţial contabil unic la nivel internaţional.
Aceste cercetări pot fi structurate pe trei nivele (S. Bunea, 2002):
- modele fundamentate pe obiectivele contabilităţii, caracteristice anilor ’60-’70;
- modele empirice (anii ’70-’80);
- modele evoluate, caracteristice perioadei ’80-’90
În ceea ce priveşte modelele fundamentate pe obiectivele contabilităţii, acestea au
fost rezultatul cunoaşterii şi intuiţiei pe care autorii acelor vremuri le aveau asupra
sistemelor contabile ale diferitelor ţări. Cel mai de seamă reprezentant al acestei perioade
a fost Mueller care în 1967 a identificat patru modele de dezvoltare a sistemelor contabile:
- modelul microeconomic, în care contabilitatea serveşte intereselor
întreprinderilor;
- modelul macroeconomic, în care principalul beneficiar al informaţiilor
furnizate de contabilitate era statul;
- modelul independent, în care profesia contabilă joacă rolul cel mai important,
contabilitatea fiind rezultatul practicilor întreprinderii;
- modelul standard, în care contabilitatea este standardizată şi utilizată ca
instrument de control atât de către management cât şi de către stat.
Sfârşitul deceniului VIII aduce cu sine o nouă abordare şi anume de clasificare a
sistemelor contabile pe baza unor modele empirice, care apelează la metode statistice de
cercetare. Exponentul acestei perioade a fost Frank, care pe baza cercetărilor realizate de

29
Mueller, Da Costa, Bourgeois şi Lawson a ajuns la concluzia că există patru mari
categorii de sisteme contabile:
- modelul britanic al Commonwealth;
- modelul latino-american;
- modelul european-continental;
- modelul american.
Al treilea nivel, cel al modelelor evoluate caracteristice anilor ’80-’90, au
constituit apogeul cercetărilor contabile la nivel internaţional. Astfel Nobes aduce pentru
prima oară în discuţie problema clasificărilor ierarhiilor, identificând două categorii de
sisteme contabile: unul de inspiraţie microeconomică (caracteristică Olandei şi ţărilor de
sorginte britanică) şi celălalt de inspiraţie macroeconomică, caracteristic ţărilor cu o
puternică influenţă a fiscalităţii asupra contabilităţii (Italia, Franţa, Spania, Germania sau
Japonia).
Şcoala contabilă timişoreană identifică patru categorii principale de sisteme
contabile: sistemul anglo-saxon, sistemul continental, sistemul islamic şi sistemul latino-
american.
Doupnik şi Salter au analizat şi ei sistemele contabile naţionale majore în sistem
ierarhic şi au constatat următoarele caracteristici:

Statele Marea Japonia Germania Franţa

Unite Britanie
ale
Americii
Sistemul legal drept drept drept drept drept
cutumiar cutumiar roman roman roman
Influenţa fiscalităţii relativ slabă relativ relativ relativ
slabă puternică puternică puternică
Indicele capitalizării 224% 248% 88% 61% 98%
bursiere
Dimensiunea corpului 1496 3540 98 93 235
profesional contabil

30
 Având în vedere tendinţele manifestate în perioada anterioară pe piaţa mondială şi
sintetizând influenţele majore asupra raportării financiare din principalele ţări dezvoltate,
susţinem gruparea sistemelor contabile, ale diferitelor ţări, pe două mari categorii (fig. 2):
- sistemul contabil caracteristic ţărilor anglo-saxone;
- sistemul contabil al celorlalte ţări ale lumii.

I. Sistemele anglo-saxone II. Sistemele celorlalte ţări Nivelul 1

Grupul SUA Grupul britanic Grupul Sistemul Germania Japonia Restul

SUA Marea Britanie latino-american european Egipt
Canada Australia Argentina Franta EAU
Israel Noua Zeelanda Brazilia Italia Arabia
1.1 Olanda Mexic Saudita
Chile
Spania
Luxemburg Tailanda
Filipine Columbia Portugalia 2.3 2.4 2.5
Taiwan 2.1 Romania
1.2 Danemarca
Norvegia
2.2 Nivelul 2

Fig.2 Gruparea sistemelor contabile la nivel mondial

Termenul de ţări anglo-saxone este utilizat atunci când este vorba de Statele Unite
ale Americii, Marea Britanie sau alte ţări dezvoltate vorbitoare de limba engleza (ex.
Australia, Canada). Principalele caracteristici ale acestor ţări sunt sistemul legal bazat pe
dreptul cutumiar (common law), o influenţă slabă a fiscalităţii asupra raportării financiare,
pieţe financiare care reprezintă un element principal al sistemului financiar şi un corp
profesional al contabililor puternic şi bine conturat.
În a doua categorie de ţări intrau Japonia, Franţa, Germania a căror principale
caracteristici sunt sistemul legal bazat pe dreptul roman, o puternică influenţă a fiscalităţii
asupra sistemului contabil şi de raportare financiară, o importanţă mai mică a pieţelor

31
financiare în asigurarea finanţării întreprinderilor şi o profesie contabilă mai puţin
influentă şi puternică.
Divizarea acestor mari grupe pe subcategorii, care includeau mai multe ţări, a fost
realizată după similitudinile constatate în legătură cu caracteristicile sistemelor contabile
din ţările respective (nivelul de cuprindere al informaţiilor în situaţiile financiare,
complexitatea evaluării, conservatorismul manifestat de sistemul contabil al ţării
respective etc.).

X
Nivelul de cuprindere al informatiilor

1.1
X
1.2
X
2.1
X
2.2
X
2.4 X
2.3
X
2.5

Complexitatea metodelor de evaluare şi conservatorismul manifestat

Fig. 3 Poziţia fiecărui grup de sisteme contabile în ceea ce priveşte nivelul de

prezentare al informaţiilor şi metodele de evaluare

Departajarea pe principalele două categorii (sistemul anglo-saxon şi sistemul

celorlalte ţări) ale primului nivel s-a realizat în funcţie de trei factori instituţionali
(sistemul legal, sistemul financiar şi influenţa fiscalităţii) şi trei factori de mediu (nivelul
de dezvoltare economică, nivelul educaţional şi inflaţia).
În ceea ce priveşte sistemul legal, ţările din sistemul anglo-saxon utilizează
preponderant sistemul dreptului cutumiar iar ţările din celălalt grup utilizează un sistem
legal de tip cod. Cu toate acestea corelaţiile nu au fost 100% realizate, Olanda spre
exemplu, membră a grupului anglo-saxon având un sistem legal de tip cod.

32
 Importanţa pieţelor financiare în asigurarea finanţării întreprinderilor a fost un alt
criteriu de departajare, care s-a realizat în funcţie de indicele de capitalizare al pieţei
calculat ca şi procent din PIB. În urma cercetării se poate observa că indicele de
capitalizare este ridicat în ţările sistemului anglo-saxon (Statele Unite ale Americii,
Marea Britanie) şi înregistrează valori mai slabe în ţările celuilalt sistem (Franţa, Italia,
Spania).
În ceea ce priveşte influenţa fiscalităţii asupra modului de raportare a
informaţiilor în situaţiile financiare se poate constata o influenţă mai mică în ceea ce
priveşte sistemele contabile din ţările sistemului anglo-saxon şi o influenţă mai puternică
în ţările celuilalt sistem.
Dacă vom analiza grupele de ţări aflate pe nivelul 2 vom observa o diferenţiere
mai pregnantă în grupul “celorlalte ţări” în comparaţie cu grupul ţărilor anglo-saxone.
Spre exemplu Japonia se diferenţiază de celelalte ţări ale grupului prin coeficientul mai
ridicat de capitalizare de piaţă şi prin importanţa dimensiunilor culturale.
În ceea ce priveşte Germania, se poate spune că în această ţară profesia contabilă
a avut şi are o importanţă mai mare decât în alte ţări cu caracteristici asemănătoare
(Franţa, Japonia, Italia), iar metodele de evaluare sunt diferite.
În concluzie se poate spune că factorii instituţionali, în principal sistemul legal şi
sistemul financiar, au fost principala cauză a diferenţelor ce s-au înregistrat între
sistemele contabile naţionale. Dacă ar fi să analizăm ponderea influenţei acestor factori
am putea spune că ultimul deceniu a înclinat balanţa în favoarea sistemului financiar,
cheia constituirii şi dezvoltării unor afaceri de succes. Sistemul legislativ a căpătat în
condiţiile globalizării o nouă dimensiune şi anume aceea de a se adapta permanent
schimbărilor economice ce au loc la nivel mondial, pierzându-şi astfel din influenţă,
odată cu scăderea importanţei graniţelor naţionale. O importanţă relativ semnificativă o
au şi factorii culturali. Din mixarea dimensiunilor diferite ale acestor factori s-a putut
realiza o departajare şi o grupare a sistemelor contabile pe categoriile prezentate mai sus.
În ciuda acestor diferenţe presiunile exercitate de fenomenul globalizator tind să
aducă după sine un sistem de raportare general acceptat la nivel internaţional care să fie
aplicat cu consecvenţă de majoritatea ţărilor lumii. Absenţa unui sistem contabil unitar

33
reprezintă o piedică în calea investiţiilor, deoarece investitorii nu sunt siguri de diferitele
modelele contabile folosite, manifestând suspiciuni în ceea ce le priveşte.
La nivel mondial din ce în ce mai mult produsele contabilităţii, dintr-o anumită
ţară, sunt utilizate pe scară largă în numeroase alte ţări. Astfel toate categoriile de actori
în acest teatru de luptă (organe de reglementare contabilă, cei care elaborează situaţiile
financiare sau cei care le utilizează) creează o presiune puternică la nivel internaţional
pentru realizarea armonizării normelor contabile.
Investitorii şi analiştii financiari trebuie să înţeleagă informaţiile publicate în
situaţiile financiare ale firmelor străine ale căror acţiuni doresc să le cumpere şi să aibă
siguranţa că situaţiile financiare din diferite ţări pot fi comparabile şi de încredere, sau cel
puţin să poată identifica foarte clar natura şi magnitudinea diferenţelor existente între
acestea.
Din acest motiv numeroase organisme transnaţionale interguvernamentale,
incluzând aici şi Uniunea Europeană, sunt interesate printre altele şi de protecţia
investitorilor din cadrul sferei lor de influenţă.
Chemată să răspundă unor noi necesităţi precum globalizarea economiei
româneşti, dezvoltarea pieţei financiare (încă în forme incipiente), creşterea nevoilor de
finanţare a întreprinderilor şi găsirea unor noi soluţii de creştere a performanţelor, dublate
de intrare în Uniunea Europeană, contabilitatea românescă a fost nevoită să se înscrie şi
ea pe drumul creionat de forul european. România a înţeles astfel necesitatea alinierii la
reglementările contabile europene și internaţionale şi a făcut eforturi sporite pentru a se
adapta acestor cerinţe.

Test de autoevaluare secțiunea 2.5

1. Cercetările întreprinse de Mueller asupra modelelor contabile fundamentate pe

obiectivele contabilităţii au condus la identificarea unui număr de patru modele de
dezvoltare a sistemelor contabile, între care se regăsesc:
a) modelul macroeconomic, în care contabilitatea serveşte intereselor
întreprinderilor

34
 b) modelul independent, în care principalul beneficiar al informaţiilor furnizate de
contabilitate era statul
c) modelul standard, în care contabilitatea este standardizată şi utilizată ca
instrument de control atât de către management cât şi de către stat

2. Sistemul contabil caracteristic țărilor anglo-saxone se caracterizează prin:

a) sistemul legal bazat pe dreptul roman
b) o influenţă puternică a fiscalităţii asupra raportării financiare
c) pieţe financiare care reprezintă un element principal al sistemului financiar

3. Sistemul contabil caracteristic celorlalte țări ale lumii, reprezentate spre exemplu
de Japonia, Franţa, sau Germania se caracterizează prin:
a) sistemul legal bazat pe dreptul cutumiar
b) o influenţă puternică a fiscalităţii asupra raportării financiare
c) o profesie contabilă influentă şi puternică.

Răspunsuri teste autoevaluare

Test de autoevaluare secțiunea 2.1: 1b, 2a, 3 a

Test de autoevaluare secțiunea 2.2: 1b, 2b, 3c
Test de autoevaluare secțiunea 2.3: 1c, 2b, 3c
Test de autoevaluare secțiunea 2.4: 1b, 2a, 3a
Test de autoevaluare secțiunea 2.5: 1c, 2c, 3b

35
 Lucrare de verificare 2

1. Prezentați pe scurt modul în care factorii publici își exercită influența

asupra sistemelor de raportare financiară
2. Descrieți direcțiile pe care profesia contabilă își exercită influența asupra
contabilităţii diferitelor ţări
3. Prezentați principalele diferențe între sistemul contabil caracteristic ţărilor
anglo-saxone și sistemul contabil al celorlalte ţări ale lumii, în funcţie de
cei trei factori instituţionali (sistemul legal, sistemul financiar şi sistemul
fiscal).

Rezumat

Unitatea de învățare 2 descrie principalele influențe exercitate asupra sistemelor de

raportare financiară. În acest context, se detaliază influența factorilor publici, reprezentați
de sistemul politic, sistemul legislativ și sistemul fiscal, influența sistemului de finanțare
al entității, cea a profesiei contabile și a altor factori complementari. În finalul unității de
învățare, sunt descrise principalele sisteme de raportare financiară la nivel internațional,
în lumina influenți exercitate de factorii anterior prezentați.

Bibliografie

1. Megan O., Cotleț D., Teoria și practica situațiilor financiare, Ed. Mirton, Timișoara,
2011
2. Cotleţ D., Megan O., Pistol I., Situaţiile financiare ale întreprinderii între informaţie
şi decizie, Editura Orizonturi Universitare, Timişoara, 2005;

36