INFRACŢIUNI

I I I CONTRA
ÎNFĂPTUIRII
Î I II JUSTIŢIEI
I I I
Partea a II-a
Mărturia
rt ri mincinoasă
i i (art.
( rt. 273 C.p.)
. .)
• Noţiune. Mărturia mincinoasă, în varianta tip, este fapta
martorului care, într-o cauză penală, civilă sau în orice altă
procedură în care se ascultă martori, face afirmaţii mincinoase
ori nu spune tot ce ştie în legătură cu faptele sau împrejurările
esenţiale cu privire la care este întrebat. Falsitas in judicio este
incriminată în art. 273 C.p..
• Obiectul incriminării. Incriminarea protejează relaţiile sociale
privitoare la activitatea de stabilire a adevărului într-o cauză în
care se ascultă martori, dar în varianta agravată de la alin. 2 și
experţi sau interpreţi.
• Obiectul juridic special este, şi în acest caz, complex. În el se
regăsesc ca valori sociale ocrotite atât justiţia, cât şi persoana,
ale cărei atribute esenţiale (libertate, demnitate, patrimoniu) pot
fi atinse prin mărturia mincinoasă.
Mărturia
rt ri mincinoasă
i i
• Subiecţii. Infracţiunea de mărturie mincinoasă nu poate fi
săvârşită decât de o anumită categorie de persoane, alcătuită
din martori (inclusiv cu identitate protejată ori aflați în
Programul de protecţie a martorilor sau investigatori sub
acoperire), experţi sau interpreţi care sunt prezenţi în această
calitate într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură în
care se ascultă martori, în conformitate cu legea, și au fost
solicitaţi.
• Martorul este persoana care are cunoştinţă despre o faptă sau
despre o împrejurare de natură să servească la aflarea
adevărului în procesul judiciar şi care, din această cauză, este
chemată pentru a fi ascultată în proces.
• Art. 273 C.p. se referă nu numai la martorul din procesul penal,
ci şi la cel din procesul civil sau la cel chemat în orice altă
procedură în care se ascultă martori.
Mărturia
rt ri mincinoasă
i i
• Martor cu identitate protejată este persoana care are calitatea de
martor amenințat (în sensul art. 125 C.p.p) și care, în temeiul art.
126 alin. (1) lit. (c) C.p.p., beneficiază de protecţia datelor de
identitate, prin acordarea unui pseudonim cu care martorul va
semna declaraţia sa.
• Martorul aflat în Programul de protecţie a martorilor este persoana
care are calitatea de martor în sensul C.p.p. și, prin declaraţiile
sale, furnizează informaţii şi date cu caracter determinant în
aflarea adevărului cu privire la infracţiuni grave sau care contribuie
la prevenirea producerii ori la recuperarea unor prejudicii
deosebite ce ar putea fi cauzate prin săvârşirea unor astfel de
infracţiuni, fiind inclus în Programul derulat de Oficiul Naţional
pentru Protecţia Martorilor, în temeiul Legii nr. 682/2002 privind
protecţia martorilor (republicată în M.Of. al României, Partea I, nr.
288 din 18.04.2014).
Mărturia
rt ri mincinoasă
i i
• Investigator sub acoperire este persoana folosită în cadrul metodelor
speciale de supraveghere sau cercetare prevăzute de art. 138 alin.
(1) lit. (g) și alin. (10) C.p.p., anume folosirea unei persoane cu o altă
identitate decât cea reală în scopul obţinerii de date şi informaţii cu
privire la săvârşirea unei infracţiuni. Procedura de utilizare a
investigatorilor sub acoperire este prevăzută în art. 148-150 C.p.p..
• Expertul este persoana care posedă cunoştinţe deosebite într-un
anumit domeniu. El este chemat, în această calitate, într-o cauză
judiciară civilă, penală sau administrativă pentru a contribui cu
cunoştinţele sale de specialitate la lămurirea unor fapte sau
împrejurări ale cauzei, în vederea aflării adevărului.
• În situaţia în care expertiza a fost efectuată de un institut de
specialitate, nu va răspunde pentru infracţiunea de mărturie
mincinoasă persoana care, fiind angajatul acelui institut, a întocmit
raportul de expertiză neadevărat. O astfel de persoană va răspunde
pentru abuz în serviciu sau pentru fals în înscrisuri.
Mărturia
rt ri mincinoasă
i i

• Interpretul este o persoană chemată în cauză pentru a ajuta uneia

dintre părţi care nu cunoaşte limba română (sau nu poate comunica
din cauza unui handicap) să se facă înţeleasă şi să înţeleagă, precum
şi pentru a traduce unele înscrisuri necesare soluţionării cauzei.
• La mărturia mincinoasă coautoratul, în regulă generală, nu este
posibil datorită strictei circumstanţieri a sferei subiecţilor activi. Pot fi
însă coautori experţii care împreună au primit sarcina efectuării unei
expertize și au întocmit un raport unic.
• Situaţia premisă. Pentru mărturia mincinoasă situaţia premisă este
denumită sintetic de lege cauză penală, civilă sau în orice altă
procedură în care se ascultă martori sau (conform art. 273 alin. 2 lit. c
C.p.) în care se folosesc serviciile unui expert sau interpret. Era vorba
numai de o cauză în care se înfăptuieşte justiţia, deci un proces de
natură contencioasă: penal, civil sau administrativ.
Mărturia
rt ri mincinoasă
i i
• Intra în sfera acestei situaţii premisă şi cazul în care mărturia
mincinoasă se formulează în faţa organului de urmărire penală. Fapta
este infracţiune chiar dacă martorul care a depus mincinos în această
fază a procesului penal nu mai este audiat în instanţă şi aceasta nu
folosește, pentru soluţia pe care o dă, declaraţia acelui martor.
• Conţinutul infracţiunii. Latura obiectivă. Elementul material constă,
la fapta tip, în acţiunea făptuitorului de a face afirmaţii mincinoase sau
în omisiunea sa de a spune tot ce ştie, ambele privitoare la fapte sau
împrejurări esenţiale asupra cărora a fost întrebat.
• A face afirmaţii mincinoase înseamnă a se relata în mod
necorespunzător realităţii despre împrejurări esenţiale în legătură cu
cauza.
• Tăcerea constituie o modalitate de comitere a infracţiunii, dar numai
atunci când ea se opune clarificării unei împrejurări esenţiale despre
care martorul este întrebat şi pe care, desigur, acesta o cunoaşte. În
acest caz, tăcerea martorului alterează fundamental depoziţia sa şi
induce în eroare organul judiciar, pe care îl împiedică astfel să
descopere adevărul.
Mărturia
rt ri mincinoasă
i i
• Tăcerea nu va atrage însă această calificare atunci când ea este în
realitate un refuz de a răspunde.
• Atunci când fapta se săvârşeşte prin aceea că martorul „nu spune tot
ce ştie”, ne găsim în faţa unei inacţiuni, care se raportează la o
obligaţie legală de a răspunde (vezi art. 120 C.pr.pen., art.193
C.pr.civ. vechi sau art. 319 C.pr.civ. 2010).
• Subiectul activ manifestă cele două atitudini (comisivă sau omisivă,
după caz) neapărat în legătură cu fapte sau împrejurări esenţiale şi cu
privire la care este întrebat. Prin expresia fapte sau împrejurări
esenţiale înţelegem orice fapte, date, situaţii sau circumstanţe care,
având legătură cu fondul cauzei, au importanţă în ceea ce priveşte
soluţia ce se dă în procesul respectiv.
• Caracterul esenţial al împrejurărilor despre care a fost întrebat
martorul nu se determină prin raportarea acestora la o soluţie efectiv
pronunţată, ci prin raportare la obiectul probei, în sensul că proba
respectivă este necesară rezolvării cazului.
Mărturia
rt ri mincinoasă
i i
• Martorul care prezintă corect împrejurările despre care este întrebat,
dar cu rea-credinţă le dă o interpretare personală eronată, nu
săvârşeşte infracţiunea de mărturie mincinoasă, deoarece aprecierea
probelor este de esenţa activităţii organului judiciar, care trebuie să
supună unui control extrem de circumspect toate probele ce se
administrează în cauză, conducându-se numai după propria
convingere.
• Atunci când persoana căreia i se pun întrebări este un expert, acesta
poate şi trebuie să facă unele aprecieri care, dacă sunt neadevărate,
atrag răspunderea pentru mărturie mincinoasă. Acest raţionament
este valabil şi pentru interpret.
• Caracterul mincinos al mărturiei trebuie dovedit.
• Mărturia mincinoasă are ca urmare crearea unei stări de pericol
pentru înfăptuirea justiţiei, aptă să conducă la o soluţionare injustă a
cauzei, dar fapta nu este nevoie să şi producă în concret acest
rezultat.
Mărturia
rt ri mincinoasă
i i

• Dacă acest pericol se materializează (s-a influenţat soluţia dată în

cauză), atunci acest lucru va fi avut în vedere la individualizarea
pedepsei.
• Este irelevant pentru existenţa infracţiunii dacă s-a produs sau nu un
prejudiciu.
• Raportul de cauzalitate rezultă ex re.
• Latura subiectivă. Infracţiunea de mărturie mincinoasă se săvârşeşte
cu intenţie, directă sau indirectă. Fapta se comite, de regulă, cu
intenţie indirectă.
• Martorul poate face afirmaţii neadevărate cu bună-credinţă, deoarece
este posibil ca el să prezinte greşit realitatea obiectivă fără să-şi dea
seama de aceste erori, în acest caz fapta nefiind infracţiune, lipsind
vinovăția.
Mărturia
rt ri mincinoasă
i i
• Formele infracţiunii. Tentativa nu este incriminată.
• Infracţiunea se consumă în momentul în care s-au făcut afirmaţiile
mincinoase cu privire la împrejurările esenţiale respective ori s-au trecut
sub tăcere astfel de împrejurări, adică audierea martorului s-a terminat şi
acesta şi-a semnat declaraţia.
• Infracţiunea poate avea forma continuată.
• Sancţiuni. Mărturia mincinoasă se pedepsește cu închisoare de la 6 luni
la 3 ani sau cu amendă (de la 180 la 300 de zile-amendă).
• Mărturia mincinoasă este în variantă agravată atunci când este săvârşită:
• a) de un martor cu identitate protejată ori aflat în Programul de protecţie a
martorilor;
• b) de un investigator sub acoperire;
• c) de o persoană care întocmeşte un raport de expertiză ori de un
interpret;
• d) în legătură cu o faptă pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii
pe viaţă ori închisoarea de 10 ani sau mai mare.
Mărturia
rt ri mincinoasă
i i
• În cazul variantelor agravate de la lain. 2 al art. 273 C.p., pedeapsa
prevăzută de lege pentru mărturia mincinoasă este închisoarea de la
unu la 5 ani.
• Art. 273 alin. 3 C.p. prevede o cauză de nepedepsire dacă autorul îşi
retrage mărturia, în cauzele penale înainte de reţinere, arestare sau
de punerea în mişcare a acţiunii penale ori în alte cauze înainte de a
se fi pronunţat o hotărâre „sau de a se fi dat o altă soluţie”, ca urmare
a mărturiei mincinoase, deși în materie procesual civilă sunt numai
hotărâri, nu și „alte soluții”.
• Retractarea mărturiei mincinoase este o cauză personală, de ea
profitând numai cel ce a făcut-o, adică autorul infracţiunii. Participanţii
(complicele sau instigatorul) nu beneficiază de efectul ei exonerator
de pedeapsă.
• În redactarea art. 273 alin. 3 C.p., prin hotărâre se înţeleg numai
hotărârile prin care s-a soluţionat în primă instanţă în materie civilă
sau administrativă.
Mărturia
rt ri mincinoasă
i i

• În situaţia în care retragerea mărturiei mincinoase a fost făcută peste

limitele temporale stabilite în art. 273 alin. 3 C.p., atunci ea poate
avea valoarea unei circumstanţe atenuante (art. 75 alin. 2 lit. a C.p. -
eforturile depuse de infractor pentru înlăturarea sau diminuarea
consecinţelor infracţiunii) de care instanţa de judecată va putea să
ţină seama.
• În cauzele penale în care, pe baza mărturiei mincinoase, s-a dispus
clasarea cauzei în faza de urmărire penală, retractarea mărturiei
mincinoase poate interveni oricând, dispozițiile alin. (3) al art. 273
fiind pe deplin aplicabile. Acest lucru servește interesului înfăptuirii
justiției, încurajându-se spriijinirea organelor de urmărire penală în
vederea descoperirii faptelor prevăzute de legea penală și tragerii la
răspundere penală a făptuitorilor vinovați.
Răzbunarea
r pentru j t r l datt justiţiei
tr ajutorul j tiţi i – art.
rt. 274 C.p.
. .
• Aceasta reprezintă o incriminare ex novo a actelor de răzbunare
comise prin săvârşirea unor infracţiuni împotriva unei persoane ori a
unui membru de familie al acesteia pe motiv că a sesizat organele de
urmărire penală, a dat declaraţii ori a prezentat probe într-o cauză
penală, civilă sau în orice altă procedură judiciară, urmărindu-se
protejarea persoanelor care au contribuit la înfăptuirea justiției prin
înăsprirea tratamentului sancționator aplicabil celor care săvârșesc,
ca represalii, infracțiuni îndreptate împotriva acelor persoane sau a
membrilor lor de familie.
• Deși subiectul pasiv direct este un participant la procesul penal sau
civil ori în altă procedură judiciară sau chiar un membru de familie al
acestuia, infracțiunea rămâne una contra înfăptuirii jusitiției întrucât
aceasta ajunge să fie afectată mediat, prin persoana vătămată, de
conduita infractorului care urmărește intimidarea celor care contribuie
sau ajută la înfăptuirea actului de justiție.
Răzbunarea
r pentru j t r l datt justiţiei
tr ajutorul j tiţi i

• Incriminarea actelor de răzbunare pentru ajutorul dat justiției

reprezintă în fapt o circumstanță agravantă sui-generis prin care
limitele speciale ale pedepsei stabilite de lege pentru infracțiunea
săvârșită de agresor (cum ar fi amenințarea, lovirea sau alte violențe,
furtul, tâlhăria, distrugerea, abuzul în serviciu, supunerea la rele
tratamente, cercetarea abuzivă etc.) sunt majorate cu o treime.
• Majorările limitelor de pedeapsă se aplică tuturor și oricăror
infracțiunilor comise asupra unei persoane ori a unui membru de
familie al acesteia, pe motiv că a sesizat organele de urmărire penală,
a dat declaraţii ori a prezentat probe într-o cauză penală, civilă sau în
orice altă procedură dintre cele prevăzute în art. 273 C.p., relevant
fiind mobilul și scopul săvârșirii acestor infracțiuni: ură, răzbunare.
Sustragerea
tr r sau distrugerea
i tr r de probe
r ori
ri de
înscrisuri
î ri ri (art.
( rt. 275 C.p.)
. .)
• Noţiune. Pentru normala desfăşurare a activităţii organelor
judiciare, o importanţă deosebită o au mijloacele materiale de
probă și înscrisurile care interesează cauza sau care
evidenţiază evoluţia procesului de soluţionare a acesteia.
Legiuitorul a creat un instrument de protecţie penală a acestora
pentru a asigura, în principal, o prevenţie generală
corespunzătoare în acest domeniu. [1]

• [1] Art. 275. - (1) Sustragerea, distrugerea, reţinerea, ascunderea ori

alterarea de mijloace materiale de probă sau de înscrisuri, în scopul
de a împiedica aflarea adevărului într-o procedură judiciară, se
pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani.
• (2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează împiedicarea, în orice alt
mod, ca un înscris necesar soluţionării unei cauze, emis de către un
organ judiciar sau adresat acestuia, să ajungă la destinatar.
 tr r sau distrugerea
Sustragerea i tr r de probe
r ri de înscrisuri
ori î ri ri
• Obiectul infracţiunii. Sustragerea sau distrugerea de probe ori
de înscrisuri este o faptă care prejudiciază relaţiile sociale pentru
a căror normală evoluţie trebuie să existe o protecție a mijloacelor
materiale de probă și o circulaţie corespunzătoare a înscrisurilor
necesare rezolvării cauzelor de către organele judiciare.
• Obiectul material îl constituie mijloacele materiale de probă și
înscrisurile emise de organele judiciare sau adresate acestor
organe. Intră în această noţiune atât originalele înscrisurilor, cât şi
copiile, precum şi manuscrisele care slujesc scopului arătat.
Actele notariale nu fac parte din această categorie. De asemenea,
nu pot alcătui obiect material al acestei infracţiuni înscrisurile
folosite de organele judiciare, care exprimă specificul activităţii
acestora, dar nu slujesc la rezolvarea unei anumite cauze (actele
persoanei juridice, nu actele specifice activității de înfăptuire a
justiției).
 tr r sau distrugerea
Sustragerea i tr r de probe
r ri de înscrisuri
ori î ri ri
• Situaţie premisă. Infracţiunea are ca situaţie premisă existența
unor mijloace materiale de probă (obiectele care conţin sau
poartă o urmă a faptei săvârşite, precum şi orice alte obiecte care
pot servi la aflarea adevărului, conform art. 197 C.p.p.) sau un
înscris necesar soluţionării unei cauze (aflării adevărului).
• Înscrisul poate fi emis de un organ judiciar în procesul de
soluționare a unei cauze sau îi este destinat în acelaşi scop.
• Înscrisul consemnează orice măsură care este necesară
desfăşurării procesului sau care marchează finalitatea unei faze a
procesului ori consemnează soluţia dată în cauză sau rezolvă
chestiuni premergătoare.
• De asemenea, fac parte din această categorie şi înscrisurile
privitoare la executarea hotărârilor ori la exercitarea unei căi de
atac.
 tr r sau distrugerea
Sustragerea i tr r de probe
r ri de înscrisuri
ori î ri ri
• În momentul săvârşirii faptei nu este necesar ca procesul de
soluţionare a cauzei să fie în curs. Textul de lege vorbeşte de
înscrisuri „necesare soluţionării unei cauze”. Deci intră în sfera
ocrotirii acestui text şi înscrisurile emise de organele judiciare
sau destinate acestora într-un moment în care nu s-a declanşat
procesul de soluţionare a cauzei, eventual se pregăteşte
aceasta.
• Prin înscrisuri necesare soluţionării unei cauze se înţeleg
înscrisurile cărora organele judiciare le conferă această valoare
chiar dacă ulterior se constată că nu puteau sluji acestui scop.
Aceasta deoarece nimănui, în afară de însuşi organul judiciar,
nu îi este permis să aprecieze, cu de la sine putere, care
anume înscris este necesar soluţionării unei cauze şi care nu.
 tr r sau distrugerea
Sustragerea i tr r de probe
r ri de înscrisuri
ori î ri ri
• Conţinutul constitutiv. Art. 275 alin. 1 C.p. sancţionează sustragerea,
distrugerea, reţinerea, ascunderea ori alterarea de mijloace materiale de
probă sau de înscrisuri, în scopul de a împiedica aflarea adevărului într-o
procedură judiciară.
• Sustragere înseamnă luarea unui bun fără consimțământul celui care îl
deține.
• Prin distrugere se înţelege acţiunea de nimicire a bunului, inclusiv
degradarea parţială, dar care face ca bunul să nu mai poată fi folosit
conform destinaţiei sale.
• Reţinere înseamnă a se opri bunul la sine sau la o altă persoană astfel
încât organele care l-au emis să nu-l poată folosi în întreaga lui finalitate.
• Ascundere semnifică privarea organului judiciar de cunoașterea locului
unde se află mijlocul material de probă sau înscrisul.
• Dacă bunul este alterat, trebuia să se constate dacă alterarea a urmărit
degradarea bunului (observându-se, desigur, şi măsura în care s-a reuşit
acest lucru) sau s-a intenţionat falsificarea lui. În acest din urmă caz,
fapta nu mai primește calificarea prevăzută în art. 275 C.p., ci pe aceea
de inducere în eroare a organelor judiciare (prin producerea de probe
nereale) sau fals material în înscrisuri (dacă sunt realizate şi celelalte
condiţii prevăzute de lege în art. 320 sau 322 C.p.).
 tr r sau distrugerea
Sustragerea i tr r de probe
r ri de înscrisuri
ori î ri ri
• Art. 275 alin. 2 C.p. incriminează împiedicarea, în orice alt mod, ca un
înscris necesar soluţionării unei cauze, emis de către un organ
judiciar sau adresat acestuia, să ajungă la destinatar. Această
variantă a infracţiunii are ca obiect material un înscris emis de
organele judiciare sau destinat acestora.
• A împiedica înseamnă a opri înscrisul să ajungă la destinaţie.
Împiedicarea se poate săvârşi atât printr-o acţiune cât şi printr-o
inacţiune. În ceea ce priveşte inacţiunea, trebuie să se constate
obligaţia făptuitorului de a remite înscrisul, situaţie care, dacă nu
există, conferă faptei un caracter putativ.
• Expresia „împiedicarea în orice alt mod” arată că mijloacele faptice nu
sunt limitate de lege prin vreo cerinţă specială. Împiedicarea poate fi
definitivă sau temporară, iar relevanţa ei ste apreciată în mod suveran
de instanţă.
 tr r sau distrugerea
Sustragerea i tr r de probe
r ri de înscrisuri
ori î ri ri
• Urmarea pentru această infracţiune subzistă într-o stare de pericol cu
privire la normala desfăşurare a proceselor de soluţionare a cauzelor
aflate în competenţa organelor judiciare. Nu este nevoie ca soluţionarea
cauzei să fie efectiv afectată, ci este suficient, din acest punct de vedere,
că s-a creat pericolul pentru o asemenea situaţie, fapta fiind săvârșită „în
scopul de a împiedica aflarea adevărului într-o procedură judiciară”, chiar
dacă scopul nu este atins de făptuitor.
• Legătura cauzală apare ex re, însă depinde de stabilirea de către organul
judiciar a apartenenţei mijlocului material de probă sau a înscrisului la
sfera obiectului material al faptei.
• Latura subiectivă constă în intenţie, directă la alin. 1 și directă sau
indirectă la alin. 2.
• Pentru săvârşirea infracţiunii este necesar ca făptuitorul să comită fapta
în scopul de a împiedica aflarea adevărului într-o procedură judiciară,
respectiv să ştie că împiedică destinaţia firească a unui înscris emis de
un organ judiciar sau destinat acestuia, care este necesar soluţionării
unei cauze, şi să fi urmărit zădărnicirea înfăptuirii justiţiei ori, cel puţin, să
fi acceptat acest lucru.
 tr r sau distrugerea
Sustragerea i tr r de probe
r ri de înscrisuri
ori î ri ri
• Formele infracţiunii şi sancţiunea. Actele preparatorii şi tentativa nu
se pedepsec. Actele preparatorii săvârşite de autor pot constitui însă
infracţiuni de-sine-stătătoare sau, fiind comise de altă persoană decât
autorul, pot deveni acte de complicitate.
• Consumarea faptei se produce instantaneu la momentul „sustragerii,
distrugerii, reţinerii, ascunderii ori alterării de mijloace materiale de
probă sau de înscrisuri, respectiv la momentul împiedicării.
• Infracţiunea se poate prezenta în formă continuată, dar nu şi în formă
continuă, aceasta deoarece „sustragerea, distrugerea, reţinerea,
ascunderea, alterarea sau împiedicarea” sunt acţiuni ori inacţiuni
(atunci când este posibilă şi inacţiunea) de consumare imediată,
nesusceptibile de prelungire în timp.
• Infracţiunea este pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
Compromiterea l r justiţiei
r it r intereselor
i t r j tiţi i – art.
rt. 277 C.p.
. .
• Prin noua incriminare s-a urmărit de către legiuitor o mai bună
protecție a datelor şi informaţiilor obţinute de organele judiciare în
cursul unui proces penal, esențiale pentru aflarea adevărului sau
pentru asigurarea dreptului la un proces echitabil al persoanei
cercetate, urmărite sau judecate, dar și pentru protejarea prin
mijloace de drept penal a prezumției de nevinovăție.
• Această preocupare pentru protejarea prezumţiei de nevinovăţie
prin mijloace penale se observă, așa cum se arată și în expunerea
de motive la Codul penal 2009, şi în legislaţiile țărilor occidentale,
reglementări similare fiind în art. 226-13 şi 434-7-2 din Codul
penal francez, art. 379bis din Codul penal italian, art. 466 din
Codul penal spaniol, art. 371 din Codul penal portughez, art. 293
din Codul penal elveţian şi Capitolul 20 din Codul penal suedez.
Compromiterea l r justiţiei
r it r intereselor
i t r j tiţi i
• Art. 277 alin. (1) C.p. incriminează faptele de divulgare, fără drept, de
informaţii confidenţiale privind data, timpul, locul, modul sau
mijloacele prin care urmează să se administreze o probă în cursul
urmăririi penale sau judecății de către un magistrat sau un alt
funcţionar public care a luat cunoştinţă de acestea în virtutea funcţiei.
• Incriminarea are drept scop împiedicarea scurgerilor de informaţii
care pot împiedica sau îngreuna administrarea unei probe și astfel
urmărirea penală (de exemplu divulgarea identităţii unui suspect ale
cărui mijloace de comunicaţie sunt sau urmează a fi interceptate,
dezvăluirea unei operaţiuni sub acoperire, divulgarea conţinutului unei
autorizaţii de percheziţie care nu a fost încă efectuată, dezvăluirea de
informaţii privind data şi locul în care urmează să se realizeze un
flagrant etc.).
• În acelaşi timp, la alin. (2) este incriminată fapta de dezvăluire, fără
drept, de mijloace de probă sau de înscrisuri oficiale dintr-o cauză
penală înainte de a se dispune o soluţie de netrimitere în judecată ori
de soluţionarea definitivă a cauzei, de către un funcţionar care a luat
cunoştinţă de acestea în virtutea funcţiei.
Compromiterea l r justiţiei
r it r intereselor
i t r j tiţi i
• Această incriminare corespunde obligaţiei statului de a lua măsurile
necesare pentru asigurarea garantării drepturilor persoanei cercetate
sau judecate împotriva încălcării lor de către orice altă persoană,
întrucât încălcarea prezumţiei de nevinovăţie poate angaja
răspunderea statului în fața Curții Europene a Drepturilor Omului.
• Incriminarea urmăreşte împiedicarea celor implicați în procesul penal
să prezinte public mijloace de probă (declaraţii de martori, expertize,
înregistrări audio-video, procese-verbale de redare a conţinutului unor
convorbiri înregistrate etc.) dintr-un proces penal în curs de
desfăşurare.
• La alin. (3) al art. 277 apare o altă variantă de tip a infracțiunii,
constând în dezvăluirea, fără drept, de informaţii dintr-o cauză penală,
de către un martor, expert sau interpret, atunci când această
interdicţie este impusă de legea de procedură penală.
Compromiterea l r justiţiei
r it r intereselor
i t r j tiţi i
• S-a urmărit în același timp ca noua incriminare să nu permită
disimularea sub pretextul protejării intereselor justiţiei a unor
manifestări contrare acestor interese, comise de autorităţi,
considerent pentru care a fost prevăzută o cauză justificativă potrivit
căreia divulgarea ori dezvăluirea de acte sau activităţi ilegale comise
de autorităţi într-o cauză penală nu constituie ilicit penal.
• Subiectul activ la această infracțiune este circumstanțiat, în cazul
alineatelor (1) și (2), de calitatea de magistrat sau alt funcționar public
implicat, în virtutea funcției, în activitatea judiciară.
• Noțiunea de „magistrat” poate crea însă probleme întrucât, în unele
opinii, procurorul este și el magistrat (ca și judecătorul), dar în
practica Curții Europene a Drepturilor Omului s-a apreciat că
procurorul român nu este magistrat, neavând garanția de
independență decizională specifică magistraților. Procurorul este însă,
în orice caz, funcționar public în sensul art. 175 C.p.
Compromiterea l r justiţiei
r it r intereselor
i t r j tiţi i
• Prin „alt funcționar public implicat, în virtutea funcției, în activitatea
judiciară” se înțelege și un membru al organelor de poliție judiciară, al
organelor de inspecție fiscală ori al organelor speciale de cercetare
penală, dar nu și membrii serviciilor secrete (SRI , SIE, SPP etc.),
aceste instituții neavând în atribuții activitatea judiciară.
• Dacă un intermediar divulgă către o persoană cercetată, suspect sau
inculpat, informaţii confidenţiale privind data, timpul, locul, modul sau
mijloacele prin care urmează să se administreze o probă de către
organele de urmărire penală, acesta va răspunde, după caz, pentru
complicitate la compromiterea intereselor justiției sau pentru
favorizarea făptuitorului, după cum a urmărit sau acceptat una sau
alta dintre aceste urmări.
• În cadrul conținutului constitutiv regăsim o situație premisă constând
într-un proces penal în derulare, aflat în faza de urmărire penală sau
de judecată.
Compromiterea l r justiţiei
r it r intereselor
i t r j tiţi i

• Elementul material al laturii obiective este reprezentat de o acțiune

de divulgarea sau de dezvăluire. Divulgarea reprezintă fapta de a
transmite informații confidențiale către o persoană neîndreptățită. În
cazul alin. (1) al art. 277 C.p., divulgarea trebuie să privească
informaţii confidenţiale privind data, timpul, locul, modul sau
mijloacele prin care urmează să se administreze o probă, cerința
esențială atașată elementului material fiind acea ca dezvăluirea să
poată îngreuna sau împiedica urmărirea penală.
• Dezvăluirea este prezentarea către public a unor date sau informații
nedestinate publicității.
• În cazul ipotezei incriminate la alin. (2), dezvăluirea trebuie să
privească mijloace de probă sau de înscrisuri oficiale dintr-o cauză
penală, înainte de a se dispune o soluţie de netrimitere în judecată ori
de soluţionare definitivă a cauzei.
Compromiterea l r justiţiei
r it r intereselor
i t r j tiţi i
• În cazul alin. (3) dezvăluirea, comisă de către un martor, expert sau
interpret, privește informaţii dintr-o cauză penală, atunci când această
interdicţie este impusă de legea de procedură penală.
• Urmarea imediată constă într-o stare de pericol pentru derularea
corespunzătoare a urmăririi penale sau a judecății.
• Din punct de vedere subiectiv, fapta se săvârșește cu intenție directă
sau indirectă.
• Consumarea infracțiunii intervine de îndată ce are loc divulgarea sau
dezvăluirea.
• Tentativa, deși posibilă prin pregătirea actelor de divulgarea sau
dezvăluire, nu se pedepsește.
• Pedeapsa pentru divulgare este închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau
amenda (de la 120 la 240 de zile-amendă), în timp ce pedeapsa
pentru dezvăluire, atât în varianta de la alin. (2), cât și în varianta de
la alin. (3), este închisoarea de la o lună la un an sau amenda (de la
120 la 240 de zile-amendă).
Încălcarea
Î l r solemnităţii
l it ţii şedinţei
i ţ i – art.
rt. 278 C.p.
. .

• Este fapta celui care participă sau asistă la o procedură care se

desfăşoară în faţa instanţei și întrebuinţează cuvinte ori gesturi
jignitoare sau obscene, de natură să perturbe activitatea instanţei.[1]
• Este în realitate o incriminare a insultei atunci când este comisă în
fața instanței, încălcându-se astfel solemnitatea ședinței de judecată.
• Obiectul juridic specific se referă la relațiile sociale privind apărarea
solemnității actului de judecată ca o cerință a respectării înfăptuirii
corecte a justiției și menținerii prestigiului și autorității de care trebuie
să se bucure.

• [1] Art. 278. - Întrebuinţarea de cuvinte ori gesturi jignitoare sau obscene, de
natură să perturbe activitatea instanţei, de către o persoană care participă
sau asistă la o procedură care se desfăşoară în faţa instanţei, se pedepseşte
cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă.
Încălcarea
Î l r solemnităţii
l it ţii şedinţei
i ţ i
• Fapta nu prezintă un obiect material fiind o infracțiune de pericol
potențial.
• Subiectul activ este circumstanțiat în persoana celui ce participă sau
asistă la o procedură care se desfăşoară în faţa instanţei: judecător
(la completul multiplu), parte, apărător, procuror, martor, expert,
interpret, jandarm sau simplu spectator la desfășurarea ședinței
publice de judecată. Dacă fapta este comisă de judecător, procuror
sau jandarm împotriva altor persoane participante, dar fără a perturba
activitatea instanței, fapta va fi încadrată ca purtare abuzivă (art. 296
alin. 1 C.p.)
• Subiectul pasiv principal este statul român, ca titular la justiției, iar
subiect pasiv direct, nemijlocit este persoana care participă la
procedurile în fața instanței și căreia îi sunt adresate cuvintele ori
gesturile jignitoare sau obscene: judecător, procuror, părți, apărător,
martor, expert, interpret, jandarm sau public spectator participant la
ședința publică de judecată.
Încălcarea
Î l r solemnităţii
l it ţii şedinţei
i ţ i

• Situația premisă constă în existența unei cauze judiciare ce se

soluționează în ședință publică, indiferent dacă este o cauză penală,
civilă sau administrativă.
• Elementul material din cadrul laturii obiective este reprezentat de o
acțiune de întrebuinţare de cuvinte ori gesturi jignitoare sau obscene,
condiția-cerință esențială atașată elementului material fiind ca fapta
să fie de natură să perturbe activitatea instanţei.
• Cuvintele sau gesturile jignitoare sunt cele care aduc atingere
demnității persoanei (onoarei sau reputației acesteia), punând-o într-o
situație stânjenitoare sau umilitoare.
• Cuvintele sau gesturile obscene sunt limbajul trivial, cu utilizarea
termenilor argotici, sau gesturile sugerând ori simulând acte sexuale
sau perverse.
Încălcarea
Î l r solemnităţii
l it ţii şedinţei
i ţ i
• Urmarea imediată este o stare de pericol pentru normala desfășurare
a actului de justiție, dar și o atingere adusă demnității persoanelor
vizate direct de cuvintele sau gesturile jignitoare ori obscene.
• Legătura de cauzalitate rezultă direct din materialitate faptelor.
• Latura subiectivă este caracterizată de elementul subiectiv
reprezentat de vinovăția sub forma intenției, directe sau indirecte.
• Infracțiunea se consumă la momentul proferării cuvintelor jignitoare
sau obscene, fiind de consumare imediată, ori la momentul adresării
gesturilor jignitoare sau obscene.
• Pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la o lună la 3 luni
sau amenda (de la 120 la 240 de zile-amendă).
Ultrajul j i i r – art.
ltr j l judiciar rt. 279 C.p.
. .
• Ultrajul judiciar constă în periclitarea îndeplinirii actelor autorității
judecătorești prin violenţe fizice sau psihice exercitate asupra
principalilor reprezentanți ai unei asemenea autorităţi, judecătorul și
procurorul, la care legiuitorul a adăugat, pentru „nediscriminare”, și
avocatul.
• Obiectul infracţiunii de ultraj judiciar. În cazul ultrajului judiciar,
protecţia legiuitorului vizează relaţiile sociale care privesc înfăptuirea
nestingherită a justiției prin asigurarea deplinei independențe a
judecătorului, dar și prin protecția sa (și a procurorului și avocatului)
împotriva agresiunilor psihice sau fizice în timpul îndeplinirii atribuțiilor
de serviciu (judecător, procuror) sau profesionale (avocatul). Protecția
specială vizează cele trei categorii de persoane și pentru faptele
îndeplinite în aceste condiții.
• Şi în acest caz obiectul ocrotirii penale este complex deoarece alături
de autoritatea justiției (obiect juridic special principal) se protejează,
inevitabil, persoana reprezentantului ei (judecătorul), la care se
alătură procurorul și avocatul.
Ultrajul
ltr j l judiciar
j i i r
• Subiecţii. Infracţiunea are un subiect pasiv complex. Subeictul pasiv
principal este statul romând reprezentat de organul judiciar.
• Subiectul pasiv adiacent este un judecător sau procuror, la care se
adaugă, potrivit alin. (4), avocatul.
• Potrivit alin. (3) al art. 279 C.p., protecția penală specială se extinde și
asupra membrilor de familie ai judecătorului, procurorului sau
avocatului, aceștia putând fi subiecți pasivi secundari datorită relației
personale pe care o au cu cei care participă la înfăptuirea justiției.
• Conţinutul infracţiunii de ultraj. Latura obiectivă. Elementul material
al faptei tip coincide cu cel prezentat la ultraj (art. 257 C.p.), anume
infracţiunile de ameninţare (art. 206 C.p.), loviri sau alte violenţe (art.
193 C.p.), vătămare corporală (art. 194 C.p.), loviri sau vătămări
cauzatoare de moarte (art. 195 C.p.) ori omor (art. 188-189 C.p.).
Ultrajul
ltr j l judiciar
j i i r
• Fapta se săvârşeşte împotriva unui judecător sau procuror aflat în
exercitarea atribuţiilor de serviciu, iar în cazul avocatului, atunci când
se află în exercitarea atribuțiilor profesionale.
• Atunci când fapta este săvârşită împotriva a doi sau mai mulţi
judecători/procurori/avocați cu aceeaşi ocazie sunt aplicabile regulile
concursului de infracţiuni, deoarece autoritatea justiției este protejată
prin intermediul protecţiei acordate fiecăreia dintre persoanele
menționate.
• Latura subiectivă. Ultrajul judiciar se săvârşeşte numai cu intenţie,
directă sau indirectă. De altfel, toate faptele ce alcătuiesc elementul
material al ultrajului, fiind infracţiuni autonome, au o asemenea formă
de vinovăţie.
• Un element esenţial îl constituie ştiinţa făptuitorului că partea
vătămată este judecător, procuror sau avocat în funcţie.
Ultrajul
ltr j l judiciar
j i i r

• Formele infracţiunii şi sancţiunea. Tentativa la ultrajul judiciar

nu este incriminată, dar este posibilă și incriminată la unele dintre
infracțiunile ce constituie elementul material, astfel că tentativa la
acestea va atrage regimul sancționator prevăzut pentru ultraj.
• Consumarea faptei este apreciată în funcţie de momentul
consumativ al infracţiunilor ce alcătuiesc elementul material al
ultrajului. Este posibilă forma continuată şi, rar, cea continuă (de
ex. în anumite modalităţi faptice ale ameninţării).
• Sancţiunea. Varianta tip prevăzută la alin. 1 al art. 279 C.p.
prevede majorarea cu jumătate a limitelor speciale ale pedepselor
prevăzute pentru infracțiunile de ameninţare, lovire sau alte
violenţe, vătămare corporală, loviri sau vătămări cauzatoare de
moarte ori omor.
Ultrajul
ltr j l judiciar
j i i r

• În art. 279 alin. 2 C.p., coroborat cu alin. (4), se prevede că același tip
de pedeapsă se aplică și în cazul săvârşirii unei infracţiuni împotriva
unui judecător, procuror sau avocat ori asupra bunurilor acestuia, în
scop de intimidare sau de răzbunare, în legătură cu exercitarea
atribuţiilor de serviciu sau profesionale.
• În acest caz este vorba despre alte infracțiuni decât cele de la alin. 1,
având ca subiect pasiv direct, nemijlocit judecătorul, procurorul sau
avocatul, cerința-condiție esențială fiind acea ca faptele să fie
săvârșite în scop de intimidare sau de răzbunare, în legătură cu
exercitarea atribuţiilor de serviciu sau profesionale ale acestora.
• La alin. 3 sunt incriminate identic și faptele comise în condiţiile arătate
la alin. 2, dar care privesc un membru de familie al funcţionarului
public sau avocatului, în acest caz intrând și infracțiunile de la alin.
(1).
Ultrajul
ltr j l judiciar
j i i r

• Aceste infracţiuni se comit împotriva unui membru de familie al

judecătorului, procurorului sau avocatului (ascendent şi
descendent, frate sau soră, copiii acestora, precum şi persoanele
devenite prin adopţie, potrivit legii, astfel de rude, soţ ori persoane
care au stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi sau dintre
părinţi şi copii, în cazul în care convieţuiesc cu persoana
protejată), în scop de intimidare sau de răzbunare în legătură cu
exercitarea de către această persoană a atribuţiilor de serviciu sau
profesionale.
• Faptele la care se referă art. 279 alin. 3 C.p. sunt infracţiuni contra
înfptuirii justiției deoarece incriminarea lor mai gravă constituie, în
concepţia legiuitorului, doar o măsură penală de protecţie a
justiției, motiv pentru care limitele pedepsei se majorează cu
jumătate.
Cercetarea i – art.
r t r abuzivă rt. 280 C.p.
. .
• Noţiune. În textul art. 280 C.p. sunt cuprinse de fapt două
infracţiuni distincte, şi anume: fapta de cercetare abuzivă,
reprezentând întrebuințarea de promisiuni, ameninţări sau violenţe
împotriva unei persoane aflate în procesul penal, respectiv fapta
de producere, falsificare ori ticluire de probe nereale.[1]

• [1] Art. 280. - (1) Întrebuinţarea de promisiuni, ameninţări sau violenţe

împotriva unei persoane urmărite sau judecate într-o cauză penală, de către
un organ de cercetare penală, un procuror sau un judecător, pentru a o
determina să dea ori să nu dea declaraţii, să dea declaraţii mincinoase ori să
îşi retragă declaraţiile, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi
interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.
• (2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează producerea, falsificarea ori
ticluirea de probe nereale de către un organ de cercetare penală, un procuror
sau un judecător.
Cercetare
r t r abuzivă
i

• Fapta constituie o variantă a abuzului în serviciu contra

intereselor persoanei, deoarece subiectul activ este
individualizat, fiind funcţionar public (organ de cercetare
penală, procuror sau judecător), iar urmarea imediată se
răsfrânge în principal asupra unei desfăşurări a activităţii
unor organe de stat care, în acest caz, sunt organe ce
înfăptuiesc justiţia.
• Obiectul infracţiunii. Cercetarea abuzivă și falsificarea
probelor sunt fapte care primejduiesc relaţiile sociale de
justiţie penală, însă fapta are şi un obiect juridic secundar,
alcătuit din raporturi de ordin social privitoare la
demnitatea, libertatea psihică, integritatea corporală şi
sănătatea persoanei.
Cercetare
r t r abuzivă
i
• Subiecţii. Infracţiunea de arestare nelegală şi cercetare abuzivă
are un subiect activ individualizat, fiind persoana care face parte
dintr-un organ de cercetare penală, este procuror sau judecător.
• Subiect pasiv secundar este particularizat. Victimă poate fi doar o
persoană aflată în curs de urmărire penală ori de judecată. În aceste
faze ale procesului penal garanţiile procesuale prevăzute de lege
trebuie respectate cu rigurozitate. Norma juridică incriminează tocmai
o asemenea nerespectare a acestor reguli de desfăşurare a
procesului penal.
• Dacă violenţele sunt exercitate de către un organ de cercetare penală
asupra unei persoane care a săvârşit o faptă care nu intră în
competenţa de cercetare a organului respectiv, fapta organului de
cercetare penală nu poate fi reţinută ca cercetare abuzivă întrucât
subiectul pasiv adiacent nu este o persoană urmărită sau judecată.
Fapta poate constitui altă infracţiune (purtare abuzivă, ameninţare,
loviri sau alte violenţe etc.).
Cercetare
r t r abuzivă
i

• Situaţie premisă. Cercetarea abuzivă este o faptă ce are o situaţie

premisă specifică, anume preexistenţa urmăririi penale sau a judecăţii
în momentul în care este efectuat elementul material al infracţiunii.
• Conţinutul infracţiunii. Latura obiectivă. În ceea ce priveşte
cercetarea abuzivă, elementul material se săvârşeşte printr-o acţiune
(„întrebuinţare”). Uneori însă fapta se poate săvârşi şi printr-o
inacţiune, ca în cazul violenţelor.
• Prin promisiuni se înţelege oferirea pentru subiectul pasiv adiacent a
unor foloase de ordin moral sau material. Nu are relevanţă faptul că
aceste avantaje au sau nu vreo legătură cu procesul penal în care
victima este implicată.
• Nu intră în elementul material al faptei prezentarea către persoana
urmărită sau judecată a avantajelor legale de care aceasta s-ar
bucura dacă ar recunoaşte faptele de care este acuzată sau dacă ar
colabora cu autoritățile judiciare.
Cercetare
r t r abuzivă
i

• Prin ameninţări se înţelege săvârşirea faptei prevăzute şi

pedepsite de art. 206 C.p.. Nu constituie însă infracţiune
ameninţarea victimei cu exercitarea căilor legale împotriva sa
sau cu o sancţiune prevăzută de lege, care urmează a se aplica
potrivit procedurii legale. Dar este infracţiune ameninţarea cu o
sancţiune legală care s-ar aplica, însă, ca urmare a unor
procedee nelegale care îi sunt anunţate, oricât de sumar,
victimei.
• Prin violenţe se înţelege provocarea vreuneia dintre urmările
prevăzute în art. 193 alin. (1) Cod penal.
• Promisiunea, ameninţarea sau violenţa, ca ipostaze ale
elementului material al faptei, se pot realiza alternativ.
• Dacă se realizează cumulativ, aceasta va fi o chestiune de
individualizare a pedepsei.
Cercetare
r t r abuzivă
i
• Este suficientă efectuarea unei singure promisiuni, ameninţări sau
violenţe pentru ca infracţiunea să fie considerată deplin săvârşită,
deoarece trebuie să se ţină seama de starea psihică a persoanei
supusă cercetării ori judecăţii penale, care poate fi uşor impresionată
de cele mai neînsemnate violenţe, ameninţări sau promisiuni, fapte
cărora în alte condiţii poate nu le-ar fi dat importanţă.
• Nu are nicio influenţă asupra existenţei elementului material faptul că
victima este în stare de libertate şi nu reţinută sau deţinută.
• În principiu, fapta se săvârşeşte asupra persoanei urmărite sau
judecate, dar în cazul ameninţării sau violenţelor persoana primejduită
poate fi şi un membru de familie al victimei.
• Fapta poate intra în concurs ideal cu vătămarea corporală (art. 194
C.p.), cu lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art. 195 C.p.),
dar nu şi cu vătămarea corporală din culpă (art. 196 C.p.).
Cercetare
r t r abuzivă
i
• În toate modalităţile normative ale cercetării abuzive, făptuitorul
urmăreşte obţinerea de declaraţii, a unor declaraţii mincinoase ori
retragerea declaraţiilor anterioare.
• Nu se incriminează întrebuinţarea de promisiuni, ameninţări sau
violenţe ca acţiuni ilicite în sine, ci este necesar ca toate aceste
acţiuni nelegale să fie subordonate unui scop: obţinerea de declaraţii
din partea victimei, obținerea unor declarații mincinoase sau
retractarea unor declarații anterioare.
• Nu interesează dacă declaraţiile ce se solicită sunt sau nu conforme
cu realitatea, căci nu este admisibilă însăşi metoda prin care ele se
încearcă a fi obţinute.
• Întrucât legea penală este de strictă interpretare, nu vor constitui
element material al acestei fapte întrebuinţarea de alte modalităţi în
scopul obţinerii de declaraţii (de ex. întrebări deosebit de abile care,
derutându-l pe învinuit sau inculpat, îl fac să afirme un anumit lucru).
În acest caz fapta poate constitui un abuz în serviciu (art. 297 C.p.).
Cercetare
r t r abuzivă
i
• În varianta de la alin. 2 (falsificarea de probe) elementul material
constă în producerea, falsificarea ori ticluirea de probe nereale.
• La această infracţiune urmarea constă în pericolul creat pentru buna
înfăptuire a justiţiei penale. În subsidiar coexistă şi o altă urmare şi
anume atingerea adusă relaţiilor sociale privitoare la libertatea,
demnitatea, integritatea fizică şi psihică sau sănătatea persoanei.
• Raportul de cauzalitate rezultă ex re, fiind de regulă complex, în
sensul că acţiunea făptuitorului produce două genuri de urmări,
constând în periclitarea procesului de înfăptuire a justiţiei şi
primejduirea unor atribute inerente persoanei umane, care în acelaşi
timp sunt şi drepturi ale acesteia (dreptul la libertate, la integritate
fizică şi psihică etc.).
• Latura subiectivă. Forma de vinovăţie cu care se săvârşeşte fapta
este intenţia (directă sau indirectă). Săvârşirea faptei din culpă este
posibilă, dar în acest caz fapta nu va constitui această infracţiune.
Cercetare
r t r abuzivă
i
• Subiectul activ trebuie să conştientizeze caracterul nelegal al
activităţii sale şi să intenţioneze comiterea ei.
• Intenţia cu care se săvârşeşte însă cercetarea abuzivă este calificată.
Legiuitorul fixează un scop al faptei şi anume acela al obţinerii de
declaraţii din partea subiectului pasiv imediat. Prevederea scopului în
text face ca acest element al laturii obiective să devină indispensabil
calificării faptei. El indică totodată că fapta nu se poate săvârşi din
culpă, dar, firesc, nu exclude intenţia indirectă.
• Formele infracţiunii şi sancţiunea. Actele preparatorii nu sunt
incriminate, dar vor constitui infracţiuni dacă sunt săvârşite de alte
persoane decât autorul. Spre exemplu, ele vor putea fi considerate
acte de complicitate, condiţia fiind, în acest caz, ca fapta la care ele
se referă să fi fost săvârşită.
• Tentativa nu se pedepseşte, deşi este posibilă.
Cercetare
r t r abuzivă
i

• Cercetarea abuzivă se consumă în momentul întrebuinţării efective de

promisiuni, ameninţări sau violenţe.
• Poate prezenta forma infracţiunii continuate.
• Pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării
dreptului de a ocupa o funcţie publică.
Supunerea
r lal rele t – art.
r l tratamente
tr t rt. 281 C.p.
. .
• Noţiune. Supunerea la rele tratamente reprezenta fapta funcţionarului
însărcinat cu organizarea, supravegherea sau paza regimului de reţinere,
deţinere ori executare a unei măsuri de siguranţă sau educative, de a pune
persoana aceluia care execută măsura sau sancţiunea respectivă în condiţii
de viaţă inumane (art.267 C.p. anterior).[1] Regimul executării reţinerii,
deţinerii sau a unor măsuri de siguranţă ori educative are rolul de a înfăptui
importante scopuri de ordinul dreptului procesual penal sau al dreptului
execuţional.

• [1] Art. 281. - (1) Supunerea unei persoane la executarea unei pedepse,
măsuri de siguranţă sau educative în alt mod decât cel prevăzut de
dispoziţiile legale se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani şi
interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.
• (2) Supunerea la tratamente degradante ori inumane a unei persoane aflate
în stare de reţinere, deţinere ori în executarea unei măsuri de siguranţă sau
educative, privative de libertate, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5
ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.
Supunerea
r lal rele
r l tratamente
tr t t
• Obiect juridic. Articolul 281 C.p. apără relaţiile sociale de
justiţie pentru a căror normală evoluţie era și este necesar ca
reţinerea, deţinerea ori executarea unei măsuri de siguranţă
sau educative să se realizeze fără ca destinatarul lor să fie
supus la tratamente primejdioase.
• Pe lângă acest obiect juridic special principal exista şi unul
adiacent, constând în relaţiile sociale privitoare la demnitatea,
integritatea corporală şi sănătatea persoanei.
• Obiectul material poate consta în corpul persoanei supuse la
rele tratamente.
• Subiecţii. În situaţia supunerii la rele tratamente, autor al faptei
nu putea fi decât un funcţionar care avea ca atribuţii de serviciu
organizarea, conducerea, supravegherea, paza sau tratamentul
medico-educativ al unor persoane aflate în stare de reţinere
sau deţinere ori în executarea unei măsuri de siguranţă sau
educative.
Supunerea
r lal rele
r l tratamente
tr t t
• Nu întrunea condiţiile impuse de lege subiectului activ acela
care supunea la rele tratamente o persoană la momentul
arestării preventive sau la momentul arestării în vederea
executării pedepsei deoarece starea de reţinere sau deţinere
nu devenise efectivă, relele tratamente apărând aici ca un
moment premergător reţinerii sau deţinerii. La aceasta se mai
adăuga şi specificul elementului material al faptei.
• Situaţie premisă. Infracţiunea se putea săvârşi numai dacă
preexista starea efectivă de reţinere, deţinere sau de executare
a unei măsuri de siguranţă ori educative. Aceste situaţii sunt
create printr-o ordonanţă sau hotărâre, după caz.
• Nu interesa, sub aspectul existenţei infracţiunii, dacă hotărârea
sau ordonanţa a fost sau nu legală şi temeinică, câtă vreme în
baza ei a subzistat starea de reţinere, deţinere sau măsura
respectivă.
Supunerea
r lal rele
r l tratamente
tr t t
• Conţinutul constitutiv. Infracţiunea se săvârşește atât printr-o
acţiune, cât şi printr-o inacţiune, constând în supunerea la
tratamente inumane a subiectului pasiv imediat.
• Prin „supunerea la rele tratamente” se înţelegea obligarea
victimei la o executare a reţinerii, deţinerii sau măsurilor de
siguranţă ori educative într-un mod nelegal, care îi periclita
sănătatea, integritatea corporală sau aducea atingere
demnităţii acesteia.
• Obligarea victimei la un asemenea regim poate fi făcută şi prin
violenţe fizice (art.193 C.p.) sau prin presiuni psihice. Aceste
violenţe fac parte din relele tratamente.
• Caracterul rău al tratamentului aplicat se dovedeşte prin
raportarea victimei la dispoziţiile legale care reglementează
situaţia sa.
Supunerea
r lal rele
r l tratamente
tr t t
• Apreciem însă că nu orice tratament inuman intra în sfera elementului
material al acestei infracţiuni, aşa cum s-a opinat în doctrină. Ar fi fost
injust ca, spre exemplu, pentru torturi, chinuri extreme suferite de
victimă, pedeapsa aplicată să fie în limitele închisorii de la 6 luni la 3
ani, cât prevede textul art. 281 C.p.. Faptul că aceste acţiuni sunt
săvârşite tocmai de funcţionarul care avea atribuţii privind executarea
reţinerii, deţinerii sau măsurii de siguranţă ori educative, ar fi trebuit
să opereze spre agravarea răspunderii şi nu spre atenuarea ei, cum s
-ar întâmpla dacă şi aceste fapte ar intra în elementul material al
infracţiunii analizate.
• De aceea, socotim că această infracţiune intră în concurs ideal cu
faptele prevăzute în art.194, 195 C.p. sau cu orice altă faptă penală
corespunzătoare urmării cauzate de relele tratamente aplicate, pentru
care legiuitorul a prevăzut o pedeapsă mai mare decât aceea
menţionată în art. 281 C.p. ori, după caz, constituie infracţiunea
distinctă de tortură (art. 282 C.p.).
Supunerea
r lal rele
r l tratamente
tr t t
• Prin măsură de siguranţă se înţelege numai o măsură de siguranţă
privativă de libertate, adică aceea prevăzută de art.110 C.p.
(internarea medicală), iar prin măsură educativă se înţelege situaţia
minorului aflat într-una din ipostazele prevăzute de art. 115 C.p.
(internarea într-un centru educativ sau internarea într-un centru de
detenţie).
• Fapta creează o stare de pericol pentru înfăptuirea justiţiei, precum şi
pentru sănătatea, integritatea corporală sau demnitatea subiectului
pasiv secundar.
• Raportul de cauzalitate rezultă ex re.
• Latura subiectivă consta numai în vinovăţie sub forma intenţiei,
directă sau indirectă.
• Formele şi sancţiunea. Infracţiunea se consumă instantaneu la
momentul săvârşirii elementului material. Fapta poate avea un
caracter continuu sau continuat.
• Pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 6 luni la 3 ani şi
interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.
Supunerea
r lal rele
r l tratamente
tr t t
• În cazul variantei agravate de la alin. (2), supunerea la tratamente
degradante ori inumane a unei persoane aflate în stare de reţinere,
deţinere ori în executarea unei măsuri de siguranţă sau educative,
privative de libertate, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi
interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.