SUBIECTE ABORDATE:

1.1. Definiţii

1.2. Colectarea informaţiilor

1.3. Evaluarea informaţiilor

2. Rolul analizei informaţiilor

3. Scurt istoric

4. Procesul integral de prelucrare a informaţiei

5. Domeniile analizei informaţiilor

OBIECTIVE OPERAŢIONALE:
După parcurgerea acestei teme cursantul va fi în măsură să:

v Definească noţiunile: informaţie şi intelligence

v Evalueze informaţiile conţinute într-un raport informativ

v Cunoască rolul analizei informaţiilor

v Menţioneze câteva repere istorice privind evoluţia domeniului analizei informaţiilor

v Denumească paşii procesului de prelucrare a informaţiei

v Diferenţieze domeniile analizei informaţiilor

BIBLIOGRAFIE:
1. Criminal Intelligence Training, Manual for Analysts, United Nations Office on Drugs and Crime
2. Law Enforcement Intelligence: A guide for State, Local, and Tribal Law Enforcement Agencies, US
Department of Justice
3. Bazele muncii de analiza informaţiilor – introducere în analiza informaţiilor, Direcţia Generală de
Combatere a Criminalităţii Organizate – Direcţia Operaţiuni Speciale, Unitatea de Analiza
Informaţiilor
4. Manual metodologic pentru analize, Bundeskriminalamt, Germania, 2008
5. Surse web: wikipedia ş.a.

1.1. Definiţii
Înainte de a putea discuta şi explora domeniul analizei informaţiilor, deopotrivă din punct de vedere teoretic
şi practic, trebuie să avem o înţelegere comună asupra sensului unor termeni cheie, astfel:

Informaţie:
 Definiţie DEX: INFORMÁȚIE, informații, s. f. 1. Comunicare, veste, știre care pune pe cineva la curent
cu o situație. 2. Lămurire asupra unei persoane sau asupra unui lucru; totalitate a materialului de
informare și de documentare; izvoare, surse. 3. Fiecare dintre elementele noi, în raport cu
cunoștințele prealabile, cuprinse în semnificația unui simbol sau a unui grup de simboluri (text scris,
mesaj vorbit, imagini plastice, indicație a unui instrument etc.). ◊ Teoria informației = teoria
matematică a proprietăților generale ale surselor de informație, ale canalelor de transmisie și ale
instalațiilor de păstrare și de prelucrare a informațiilor. 4. (Biol.; în sintagma) Informație genetică =
totalitate a materialului genetic dintr-o celulă capabilă să creeze secvențe de aminoacizi care, la
rândul lor, formează proteine active. – Din fr. information, lat. informatio.
 Dată brută de orice tip

Intelligence (Informaţie cu valoare):

 Informaţie a cărei semnificaţie poate fi înţeleasă
 Informaţie căreia i s-a adăugat valoare
 Informaţie a cărei provenienţă şi credibilitate a fost evaluată

Analiză:
 Descompunerea informaţiei în părţile ei componente
 Extragerea şi structurarea sensului sau semnificaţiei părţilor componente ale informaţiei
 Reasamblarea explicaţiei acestor sensuri într-un mod ce poate fi înţeles şi pus în practică

Înţelegerea diferenţei dintre aceşti termeni şi a modului în care interacţionează ei este importantă, aceste
definiţii indicând diferenţele esenţiale: informaţia este o dată brută de orice fel, în timp
ce, intelligence reprezintă o dată asupra căreia s-a intervenit, adăugându-i-se valoare sau semnificaţie.

INFORMAŢIE + ANALIZĂ = INTELLIGENCE

În cel mai pur sens, informaţia cu valoare (intelligence) este produsul final al unui proces analitic ce
evaluează informaţiile colectate din diferite surse, integrează datele relevante într-un raţionament logic şi
emite o concluzie, estimare sau predicţie despre un fenomen criminal prin utilizarea unei abordări ştiinţifice
de rezolvare a problemei (analiză).
Astfel, informaţia cu valoare (intelligence) este un produs sinergic ce are scopul de a furniza factorilor de
decizie din domeniul aplicării legii cunoaştere ce poate fi complet înţeleasă şi aplicată în practică despre
fenomene criminale complexe, antreprize criminale, activităţi extremiste şi terorism.
Informaţie Intelligence
 Înregistrări ale abaterilor la regimul circulaţiei
 Cazierul judiciar
 Declaraţii ale martorilor, suspecţilor
 Rapoarte informative de la informatori
 Date de înregistrare ale motoarelor,
ambarcaţiuni şi aeronave
 Detalii referitoare la conducători auto şi
licenţe profesionale de orice fel 
  Observaţii ale poliţiştilor, sau cetăţenilor cu
privire la comportamentul unor oameni sau
producerea unor evenimente
 Detalii referitoare la investiţii bancare,
rapoarte de credit şi alte tranzacţii financiare
 Descrierea unor trasee, inclusiv numele
persoanei care l-a efectuat, itinerariul, metode
utilizate, date, timp, locaţii etc.
 Declaraţii ideologice, credinţe religioase sau
practici.
 Raport al unui analist care formulează
concluzii despre activităţile criminale ale unei
persoane pe baza analizei efectuate ce
utilizează informaţiile colectate de poliţiştii
investigatori
 O analiză a tendinţelor în domeniul crimei
organizate sau terorismului, care conţine
concluzii referitoare la caracteristicile
infractorilor, posibile trăsături ale infracţiunii
şi modului de intervenţiei pentru prevenirea
unor viitoare asemenea infracţiuni
 O prognoză a victimizării potenţiale în
domeniul criminalităţii sau terorismului pe
baza evaluării unor informaţii succinte, când
analistul utilizează experienţa trecută ca şi
context pentru emiterea unei concluzii
 Estimarea venitului unei persoane implicate
într-o antrepriză criminală, pe baza unor
analize ale pieţei şi a traficului ilegal a unor
bunuri.

1.2. Colectarea informaţiilor

Colectarea informaţiilor este activitatea concentrată de strângere de informaţii în mod direct sau acoperit, din
toate sursele posibile, inclusiv de la persoane implicate sau neimplicate în activitatea de justiţie penală.

Toţi ofiţerii de informaţii trebuie să cunoască şi să respecte Convenţia Europeană a Drepturilor

Omului şi Legea nr. 677/21.11.2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu
caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, precum şi a modului în care aceste acte normative
influenţează procesul de colectare a informaţiilor.
În procesul de colectare a informaţiilor trebuie avute în vedere:

 Unităţile economice, personalul, proprietatea, potenţialele victime

 Potenţiali suspecţi, reputaţia şi imaginea lor
 Informatorii şi sursele de informaţii
 Opinia publică
 Organizaţia
 Toate persoanele care lucrează la caz
 Orice altă instituţie care ar putea fi implicată
Informaţiile referitoare la o persoană în viaţă trebuie protejate, conform Legii 677/2001.

Art. 6 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului prevede că fiecare persoană are dreptul la un proces
echitabil, iar art. 8 stipulează că fiecare persoană are dreptul la viaţă privată şi o viaţă de familie. Toate
acţiunile informative sunt o invazie a vieţii private (poliţişti sub acoperire, tehnică de supraveghere), de aceea
trebuie să existe proporţionalitate între operaţiunile desfăşurate şi gravitatea faptei, iar informaţiile
înregistrate trebuie utilizate conform legislaţiei în vigoare.
Procesul informaţional se bazează pe abilitatea de a obţine şi utiliza informaţii. Prima problemă cu care ne
vom confrunta va fi culegerea şi stocarea acestor date care vor fi disponibile în multe forme de la cea
electronică, până la suport de hârtie. Trebuie avute în vedere atât supraîncărcarea cu informaţii, cât şi
ignorarea unor date considerate irelevante la un moment dat, situaţii ce pot provoca probleme mai târziu.

Planul de colectare a informaţiilor defineşte nevoile organizaţiei privind culegerea de informaţii şi

modalităţile de obţinere a lor.

Planificarea tuturor activităţilor procesului informaţionale este esenţială în faza de culegere a informaţiilor.
Deopotrivă în analiza strategică şi tactică trebuie clarificate din capul locului obiectivele şi scopurile urmărite,
înainte de a fi luate în considerarea alte activităţi. Elaborarea unui plan de colectare a informaţiilor care
identifică nevoile privind culegerea de informaţii şi mijloacele de obţinere a lor este esenţială în organizaţie
pentru a se asigura o culegere sistematică şi precisă a informaţiilor relevante.

Surse de informaţii:

ü Surse deschise – informaţii disponibile publicului larg. O subcategorie importantă a acestui gen de surse de
informaţii este aşa numita literatură gri[1]. Din această categorie fac parte rapoarte de cercetare, tehnice,
economice, carta alba, documentaţii ale conferinţelor, teze şi disertaţii, minute ale unor întâlniri etc.
Principala dificultate în ceea ce priveşte lucrul cu informaţii din acest gen de surse este evaluarea, întrucât
informaţiile disponibile din domeniul public pot fi adesea tendenţioase, incorecte sau urmăresc senzaţionalul.
ü Surse închise –informaţii culese pentru un scop anume cu disponibilitate şi acces limitat pentru publicul
larg. Informaţii din surse închise sunt adesea întâlnite sub forma bazelor structurate de date. În domeniul
analizei informaţiilor aceste baze de date vor include adesea date personale, date despre persoane
condamnate, date de înregistrare a vehiculelor, permise de port-arm etc.
ü Surse clasificate – informaţii culese prin activităţi informative ale poliţiei ce includ utilizarea de resurse
umane şi tehnice (supraveghere şi urmărire informativă). Utilizarea surselor clasificate de informaţii poate
creşte calitatea unui produs analitic, având cel mai adesea acurateţe mare; totodată poate reduce semnificativ
accesul la un produs analitic, ca urmare a restricţiilor de diseminare impuse de prezenţa acestui gen de
informaţii.

Un analist de informaţii trebuie să-şi selecteze sursele de informaţii după relevanţa pentru proiect şi nu după
disponibilitatea şi facilitatea accesului la ele. Totodată este recomandat să evitate să devină victima
conceptului tradiţional care considera că doar informaţiile din surse închise şi clasificate sunt utile şi conţin
informaţii corecte şi relevante. Utilizarea surselor deschise oferă uneori credibilitate suplimentară produsului
final al muncii analistului sau iniţiază colectarea unor informaţii viitoare închise sau clasificate.

Utilizarea surselor de date deschise poate oferi beneficii şi în ceea ce priveşte eficienţa costurilor. În locul
desfăşurării unor activităţi acoperite costisitoare, utilizarea unor surse deschise poate reduce considerabil
bugetul activităţii de colectare, sau poate permite culegerea unei cantităţi mai mari de informaţii într-un
buget limitat. Totodată poate ajuta la protejarea sau conservarea unor surse închise sau clasificate de
informaţii.

Obiectivul ultim al unui analist de informaţii este să sprijine arestarea infractorilor aflaţi în investigarea
poliţiei şi destructurarea grupurilor de infractori. Prin urmare, dezvoltarea celor mai utile surse de informaţii
şi colectarea informaţiilor cu probabilitate crescută de valorificare cu succes ar trebui să fie un scop. Un punct
de plecare ar fi identificarea persoanelor asociate unui infractor şi rolul acestora în antrepriza criminală.

Nu de puţine ori, în colectarea informaţiilor se conturează o problemă majoră: limba în care se exprimă sursa.
Analiza informaţiilor este în mod deosebit potrivită în sprijinirea investigaţiilor referitoare la activităţi de
crimă organizată, care, cel mai adesea au dimensiuni transfrontaliere. Excluderea informaţiilor (inclusiv cele
din surse deschise), doar pe principiul limbii utilizate poate afecta considerabil calitatea produsului analitic.
Pregătirea în domeniul limbilor străine a analiştilor sau utilizarea soft-urilor de traducere pot fi soluţii pentru
această problemă.
Colectarea informaţiilor poate fi:
ü De rutină (prin rapoartele pe care le întocmesc poliţiştii privind infracţiunile comise, prin formularele
pentru permis auto, de port armă etc, bauze de date)
ü Pe bază de voluntariat (comunicarea cu comunitatea; strategia media a instituţiei prin care publicul este
încurajat să contribuie la elucidarea unor cazuri şi la asigurarea ordinii şi siguranţei publice prin furnizarea
poliţiei de informaţii – schimbarea atitudinii cetăţenilor faţă de poliţie şi adoptarea unei atitudini proactive).
ü De însărcinare/de atribuţii (colectare direcţionată de informaţii de la surse umane de informaţii recrutate
pe bază de voluntariat şi surse ocazionale, conform priorităţilor identificate de colectivul de conducere şi
pentru documentarea cazurilor aflate în investigare).

1.3. Evaluarea informaţiilor

Valabilitatea raţionamentelor dezvoltate pe baza informaţiilor este în directă legătură cu calitatea datelor
aflate în spatele acestora (actualitate, corectitudine, relevanţă). Informaţiile trebuie tratate ca nişte fiinţe vii,
este important să cunoaştem unde s-a născut, pe unde a călătorit şi cine este cunoscătorul unei informaţii.
Provenienţa şi autenticitatea acesteia sunt esenţiale. Evaluarea informaţiilor este elementul cheie al fluxului
informaţiilor. Aceasta trebuie făcută imediat sau cât mai repede posibil după obţinerea informaţiei pentru a fi
siguri că evaluarea este realizată în contextul în care a fost obţinută.

Evaluarea necesită estimarea separată a credibilităţii sursei şi corectitudinii informaţiei. Practic, sursa şi
informaţia sunt evaluate independent una de cealaltă. Următorul pas se referă la evaluarea clasificării
informaţiilor, determinată de principul nevoi de a cunoaşte. Odată informaţia integrată într-un proces analitic
poate fi dificil să izolezi elementele care au un grad mare de clasificare şi să restricţionezi diseminarea acelor
elemente la un grup restrâns. Motivul principal al clasificării informaţiilor este protejarea surselor şi a
circumstanţelor prin care informaţiile au fost obţinute.
Evaluarea efectivă necesită indicarea credibilităţii sursei şi a valabilităţii informaţiei, pentru o referire
ulterioară la acestea. Scalele de evaluare deservesc acest scop. Cele mai uzuale scale de evaluare ale sursei şi
informaţiei sunt:

Scala credibilităţii sursei

A – credibilă
B – în general credibilă
C – destul de credibilă
D – De obicei nu este
credibilă
E – sursă necredibilă
F – nu poate fi evaluată
 Nu sunt dubii cu privire la autenticitate, competenţă sau dacă e demnă
de încredere
 Există un istoric de credibilitate deplină
 Sunt dubii minore cu privire la autenticitate, competenţă sau dacă e
demnă de încredere
 În istoric a furnizat de cele mai multe ori informaţii credibile
 Sunt dubii cu privire la autenticitate, competenţă sau dacă e demnă de
încredere
 În istoric a furnizat câteva informaţii credibile
 Sunt dubii semnificative cu privire la autenticitate, competenţă sau dacă
e demnă de încredere
 În istoric a fost de câteva ori credibilă
 Lipsă de autenticitate, competenţă sau nu e demnă de încredere
 În istoric a furnizat informaţii false
 Nu există un istoric să permită evaluarea sursei

Scală de evaluare a informaţiei

1 – confirmată
2 – probabil adevărată
3 – posibil adevărată
4 – prezintă îndoieli
5 – improbabilă
 Confirmată de alte surse independente
 Este ea însăşi logică
 Susţine alte informaţii despre subiect
 Nu este confirmată
 Este ea însăşi logică
 Susţine alte informaţii despre subiect
 Nu este confirmată
 Este ea însăşi logică în mod rezonabil
 Nu infirmă alte informaţii despre subiect
 Nu este confirmată
 Este posibilă, dar ilogică
 De necrezut la momentul recepţionării, deşi posibilă
 Nu este confirmată
  Este ilogică
 Contrazisă de alte informaţii despre subiect
6 – nu poate fi evaluată  Nu există un istoric să permită evaluarea informaţiei
Cele mai răspândite sisteme de evaluare a sursei şi informaţiei sunt: 4×4, 6×6, 5×5, 5x5x5, în acest ultim
sistem fiind introdus un nou element, codul de diseminare.

În România a fost adoptat sistemul de evaluare 5x5x5, întrucât acesta conţine şi rezolvarea problemei
diseminării informaţiilor.

Sistemul 5x5x5
ü Coduri de evaluare a sursei
A – întotdeauna (100%) de încredere (nu există dubii asupra autenticităţii, încrederii şi competenţei. De
fiecare dată sursa a fost de încredere) – personal din domeniul apărării legii, dispozitive tehnice, dovezi foto,
experţi, oameni de ştiinţă
B – În general (75%) de încredere (în trecut, demnă de încredere de cele mai multe ori. În majoritatea
cazurilor, sursa a fost corectă) – baze de date (pot existat erori umane la introducerea datelor)
C – Uneori (33%) de încredere (au existat în trecut informaţii neveridice. În majoritatea cazurilor informaţiile
au fost incorecte) – mai mult nu este de încredere decât de încredere.
D – Nu prezintă încredere (în trecut nu a meritat încredere)
E – sursă netestată (nu se poate evalua. Nu a fost folosită în trecut şi există dubii în privinţa încrederii)

ü Coduri de evaluare a informaţiei

1. 1. Cunoscută ca fiind adevărată fără rezerve (informaţia este precisă, adevărată şi nu există
motive de îndoială – documente oficiale, ADN)
2. 2. Cunoscută personal sursei, dar nu ofiţerului (considerată a fi adevărată)
3. 3. Necunoscută personal sursei, dar coroborată (cu toate că nu este cunoscută, alte date
înregistrate confirmă detaliile)
4. 4. Nu poate fi evaluată (informaţia nu este cunoscută personal sursei şi nu este coroborată cu
alte informaţii)
5. 5. Bănuită a fi falsă

ü Coduri de diseminare a informaţiei

1. 1. Pot fi diseminate către alte instituţii de aplicare a legii în România şi instituţii din sistemul
judiciar, inclusiv instituţii de acest gen din UE şi Zona Economică Europeană[2]
2. 2. Pot fi diseminate către instituţii din România, care nu fac parte din sistemul judiciar
3. 3. Pot fi diseminate către instituţii de aplicare a legii din afara României (cu respectarea unor
condiţii speciale[3])
4. 4. Pot fi diseminate doar în cadrul instituţiei care le deţine
5. 5. Nu pot fi diseminate mai departe: returnate autorului. Administrare specială impusă de
ofiţerul care a autorizat culegerea

Dezvoltarea unui sistem standardizat asigură faptul că toţi recipienţii materialului recunosc acelaşi cod şi pot
deci compara informaţia faţă de un reper stabilit. Într-un raport informativ pot exista mai multe informaţii.
Fiecare dintre ele trebuie evaluată independent.

Atunci când există dubii cu privire la codul de evaluare ce trebuie atribuit unei surse, informaţii sau
diseminării este de preferat să se atribuie codul mai rezervat, decât să se acorde cu prea mare lejeritate
încrederea.
 2. ROLUL ANALIZEI INFORMAŢIILOR

Rolul analizei informaţiilor este de a sprijini procesul de luare a deciziilor prin utilizarea informaţiilor cu
valoare, obţinute în urma aplicării procesului analitic informaţiilor brute culese.

Luarea deciziilor presupune punerea în practică a abilităţii noastre naturale de a analiza informaţiile, proces
ce poate fi descompus într-o serie de paşi şi întrebări pe care ni le adresăm singuri, astfel:

1. Care este exact problema, ce decizie trebuie să luăm şi de ce este aceasta importantă?
2. Ce informaţii deţinem deja sau putem obţine referitoare la problema în cauză? Unde se află aceste
informaţii şi cum le putem obţine?
3. Ce înţelesuri putem extrage din aceste informaţii şi ce ne spun ele referitor la cele ce se întâmplă?
4. Există o singură explicaţie posibilă sau mai există şi alte alternative sau opţiuni? Sunt unele mai
probabile decât celelalte?
5. Cum influenţează acestea decizia pe care o avem de luat, sunt unele opţiuni potenţial mai bune decât
altele? În ce măsură aceste opţiuni prezintă mai multe şanse de reuşită decât risc de eşec?
6. Suntem gata să acţionăm având un nivel rezonabil al încrederii, sau mai avem nevoie de informaţi?
Dacă da, ce altceva mai avem nevoie, de unde şi cum le putem obţine?

Procesul de formulare a acestor întrebări, de evaluare a răspunsurilor şi de alegere a modalităţilor de acţiune

este esenţa a ceea ce numim analiză a informaţiilor.

ANALIZA MERGE DINCOLO DE EVIDENT!

 Îţi spune cât de bune sau proaste sunt informaţiile pe care le deţii
 Îţi spune lucruri pe care nu le ştiai înainte
 Îţi spune ce trebuie să ştii pentru a înţelege situaţia
 Îţi spune unde să priveşti mai departe
 Te ajută să împărtăşeşti cu ceilalţi înţelesurile pe care le-ai dobândit

3. SCURT ISTORIC

Conceptul de colectare şi utilizare a informaţiilor pentru a susţine procesul de luare a deciziilor nu este unul
nou. Pentru a obţine avantaje în faţa unui adversar este imperativ să posedăm date de actualitate, informaţii
corecte referitoare la intenţiile şi capabilităţile acestuia. Această regulă se aplică în orice domeniu, fie el,
politică, afaceri, strategie militară sau investigarea criminalităţii. Totodată este un proces care a fost şi este
într-o continuă dezvoltare şi evoluţie, în răspuns la schimbările sociale, ale factorilor culturali, tehnologiei,
nevoilor organizaţionale şi a noilor nivele ale aptitudinilor analitice.

Studierea modului în care a apărut analiza informaţilor ne ajută să înţelegem deopotrivă unde ne aflăm astăzi,
cum şi de ce am ajuns în acest punct. Totodată ne ajută să conştientizăm că domeniul analizei informaţiilor se
află într-o continuă schimbare, aplicabilitatea lui practică evoluează, în mod constant fiind necesară o
abordare mereu nouă, flexibilă, idei noi, aptitudini şi tehnici de actualitate. Singura constantă în munca unui
analist de informaţii este faptul că nu există două sarcini sau proiecte absolut identice, fiecare lucrare nouă
necesită cel mai adesea o abordare diferită.

Există numeroase exemple în istorie când diverşi lideri (militari, religioşi sau ai comunităţii) au utilizat
persoane pentru a culege informaţii şi ulterior şi-au bazat deciziile pe datele obţinute de aceştia. Probabil
prima documentare istorică a unor activităţi de culegere şi valorificare a informaţiilor se găsesc în
lucrarea Arta războiului, arta strategiei scrisă în secolul 5 î.e.n. de Sun Tzu, un comandant militar chinez,
cunoscut pentru organizarea unor campanii militare de succes şi care îşi susţinea deciziile militare pe
activităţi de culegere a informaţiilor. Această lucrare este considerată şi în zilele noastre esenţială pentru
strategii militari şi ai corporaţiilor, precum şi pentru specialiştii care îşi desfăşoară activitatea în domeniul
informaţiilor. O documentare timpurie mai găsim şi în Biblie, când Dumnezeu i-a spus lui Moise să trimită
liderii celor doisprezece triburi să exploreze pământul Canaan-ului, pentru a culege informaţii despre puterea
şi capacităţile inamicului.
De la aceste începuturi, de-a lungul istoriei şi până în zilele noastre, angajarea de personal pentru culegerea
de informaţii pentru atingerea unor ţeluri militare a constituit o tendinţă constantă. Mai mult decât atât, din
acest proces a luat naştere o metodologie de lucru a contactului dintre cei care culegeau informaţii şi
client/cel care lua decizii.

INFORMAŢII
BRUTE INSTRUIRE
CULEGERE INFORMAŢII

CEI CARE CULEG

INFORMAŢII
Această metodă prezintă câteva caracteristici, astfel:

 Logistica precară (nu exista o tehnologie reală pentru transport sau comunicaţii) provoca întârzieri
mari între momentul însărcinării celor cu atribuţii în culegerea informaţiilor, obţinerea acestora şi
livrarea lor către utilizatorul final;
 Folosirea unor persoane care să culeagă informaţii direct de la faţa locului, prin vizitarea unor locaţii
şi prin perceperea prin propriile simţuri sau prin cele ale unor intermediari limita calitatea
informaţiilor culese la simţurile acestora şi la capacitatea lor de a-şi aminti cu acurateţe ceea ce au
văzut; asemenea informaţii aveau grad ridicat de subiectivism şi aveau tendinţa de a se baza mai
degrabă pe opinie decât pe fapte.
 Volumul informaţiilor culese raportat la resursele investite şi timpul alocat era extrem de mic.
Fiecare investigaţie generează o cantitate vastă de informaţii. Cu cât este o investigaţie este mai amplă,
cu atât mai mare va fi cantitatea de informaţii cu care vor lucra investigatorii/beneficiarii. Problema
principală cu care se confruntă investigatorii/beneficiarii este că, oricât de performant ar fi sistemul de
stocare a informaţiilor există totdeauna limitarea propriei capacităţi de a privi informaţiile ca pe un întreg, de
a le percepe ca un tot, în acelaşi timp.

Înţelegerea tuturor informaţiilor ca un întreg este esenţială în procesul de luare a deciziilor. Înţelegerea
completă a unei părţi mici a informaţiilor disponibile înseamnă că, de fapt, beneficiarul/investigatorul
înţelege parţial întreaga situaţie.

Înţelegerea parţială cuprinde şi o parte de neînţelegere.

Înţelegerea parţială conduce la concluzii greşite.

Metodele de culegere a informaţiilor s-au schimbat în mică măsură de-a lungul istoriei până către sfârşitul
secolului trecut. Dezvoltarea tehnologiei informaţiei care a început atunci şi continuă şi astăzi a adus
schimbări majore în metodele de culegere a informaţiilor care, la rândul lor, au condus la cerinţe noi de
abordare a informaţiei şi analizei informaţiilor.

Acest proces a început la sfârşitul secolului al-XIX-lea odată cu apariţia şi dezvoltarea telegrafiei şi telefoniei,
tehnologii ce au permis trimiterea de mesaje aproape instantaneu la distanţe din ce în ce mai mari. Astfel
problemele resurselor şi a timpului cu care se confruntau vechile metode au fost înlăturate, apărând o serie
de beneficii noi.

În primul rând, timpul de răspuns dintre solicitarea şi primirea rezultatelor a fost redus considerabil,
crescând abilitatea beneficiarului de a reacţiona rapid pe baza noilor informaţii primite. În plus, timpul în
care sursa de informaţii ar fi putut să uite sau să piardă date pe drum s-a redus, crescând astfel şi calitatea
informaţiilor culese. Totodată nemaifiind necesar ca informaţiile să fie transportate fizic spre clienţi, cei
însărcinaţi cu culegerea informaţiilor puteau astfel să petreacă mai puţin timp cu transportul şi diseminarea
informaţiilor, în favoarea activităţii propriu-zise de culegere a acestora.
Corolarul tuturor acestor beneficii a fost, în mod ironic, apariţia unei noi probleme pentru beneficiar. Au fost
culese şi livrate o cantitate mult mai mare de informaţii şi într-un timp mult mai scurt decât până atunci, iar
timpul de reacţie pentru luarea deciziilor a fost din ce în ce mai redus. Astfel, controlul procesului de culegere
a informaţiilor a devenit el însuşi o problemă, cu însărcinări noi, adaptate performanţelor crescute obţinute în
activităţile de culegere a informaţiilor. Noul sistem de lucru a creat o supraîncărcare cu informaţii a
beneficiarului, acesta nu a mai fost capabil să proceseze informaţiile primite într-un mod eficient şi rapid şi
nu a mai putut reacţiona în consecinţă.

Astfel a apărut necesitatea unui interpus între cei care iau decizii şi cei care culeg informaţii pentru a putea
interpreta rapid şi eficient datele puse la dispoziţie. Pe acest nivel intermediar informaţiile sunt primite,
înregistrate, evaluate, stocate şi examinate în vederea extragerii sensului, înainte ca rezultatul acestui proces
să fie transmis beneficiarului. Aceasta a fost geneza funcţiei de analist, iar procesul a rămas în esenţă
neschimbat până în zilele noastre. Analistului îi pot fi furnizate atât informaţii brute, cât şi informaţii cu
valoare.

Rolul analistului poate fi sumarizat astfel:

 Adună informaţii pentru a le înţelege sensul şi relevanţa sau relaţiile fiecăreia cu cealaltă
 Dezvoltă obiectiv această informaţie pentru a ajunge la înţelegerea întregului
 Comunică această înţelegere către alţii ca aceştia să pună în aplicare informaţiile cu valoare


CLIENT

INTELLIGENCE
FORMULARE PROBLEMĂ
 ANALIST

INSTRUIRE
INFORMAŢII BRUTE / CULEGERE INFORMAŢII
INTELLIGENCE

PERSONAL CU ATRIBUŢII DE
CULEGERE A INFORMAŢIILOR
4. PROCESUL INTEGRAL DE PRELUCRARE A INFORMAŢIEI

În domeniul aplicării legii informaţiile cu valoare au în principal două utilizări:

1. Activitatea de prevenire a criminalităţii – presupune culegerea sau dezvoltarea informaţiilor referitoare

la ameninţările teroriste sau criminale, utilizarea lor în depistarea şi tragerea la răspundere a celor care
încalcă legea, protejarea persoanei şi a proprietăţii şi utilizează strategii care să elimine sau cel puţin să
diminueze aceste ameninţări. Două tipuri de informaţii cu valoare sunt utilizate în prevenire:
 Tactice. Informaţii cu valoare în baza cărora se pot dezvolta şi implementa planuri de acţiune pentru
prevenirea şi/sau diminuarea ameninţărilor iminente sau pe termen scurt
 Operaţionale. Informaţii cu valoare în baza cărora se pot dezvolta şi implementa reacţii preventive
la ameninţări pe termen lung. În mod obişnuit acest gen de intelligence este utilizat în anchetele de
lungă durată, în investigarea posibilelor antreprize criminale şi criminalitatea complexă cu jurisdicţii
multiple.

2. Planificarea şi alocarea resurselor – sunt furnizate factorilor de decizie informaţii despre evoluţia
fenomenelor criminale, caracteristici şi moduri de operare, frecvenţa de apariţie, toate cu scopul dezvoltării
unor strategii de răspuns şi relocarea resurselor conform necesităţilor pentru a desfăşura activităţi
preventive eficiente.
 Acestea sunt cunoscute ca informaţii cu valoare strategică. Ele furnizează echipei manageriale a unei
agenţii de aplicare a legii o analiză a tabloului ameninţărilor pentru a fundamenta elaborarea unor
planuri de acţiune şi alocare a resurselor şi a face faţă tendinţelor evidenţiate.

Procesul integral de prelucrare a informaţiei (vezi anexa 1)

1. Formularea obiectivelor
2. Colectarea informaţiilor
3. Înregistrarea informaţiilor
4. Clasificarea informaţiilor
5. Stocarea informaţiilor
6. Analiza informaţiilor/evaluarea în sens restrâns
7. Evaluarea informaţiilor/elaborarea concluziilor
8. Reprezentarea rezultatelor
9. Comunicarea rezultatelor
10. Punerea în practică a rezultatelor
11. Evaluare şi feedback

5. DOMENIILE ANALIZEI INFORMAŢIILOR

Pe plan naţional şi internaţional a fost identificată necesitatea unei diferenţieri a domeniilor de activitate ale
analizei informaţiilor în funcţie de obiectivul urmărit. Se diferenţiază astfel trei domenii principale de
activitate:

 analiza strategică
 analiza tactică
 analiza operaţională
Există state (ex. Germania) unde analiza tactică este o componentă a analizei strategice, nefiind diferenţiată
ca domeniu separat. Această clasificare prezintă importanţă în mod special pentru determinarea procedurilor
de lucru, a naturii şi a volumului datelor care urmează a fi înregistrate, a selectării metodelor şi a tehnicilor
aplicabile, precum şi pentru valorificarea rezultatelor obţinute.

1. A. Analiza strategică
Analiza strategică, componentă a analizei informaţiilor, răspunde la întrebările privind evoluţia pe termen
mediu şi lung a infracţionalităţii şi analizează efectele posibile ale unor factori criminogeni, dând posibilitatea
organelor de conducere să-şi stabilească priorităţile, să realizeze planificarea pe termen mediu şi lung a
resurselor instituţionale şi să-şi fundamenteze deciziile.
Prin prisma aceasta analiza strategică asigură managerului fundamentarea deciziilor ce ţin de: stabilirea
priorităţilor în prevenirea si combaterea criminalităţii, dezvoltarea instituţională pe termen mediu şi lung,
repartizarea resurselor instituţionale (umane, financiare, materiale, sociale şi culturale), iar ofiţerilor
operativi le oferă suport în îmbunătăţirea metodelor, tehnicilor şi tacticilor poliţieneşti precum şi în stabilirea
priorităţilor şi orientarea investigaţiei.

O altă caracteristică tipică a analizei strategice o constituie faptul că nu utilizează informaţii personale, ci
seturi mari de date referitoare la fenomene, procese etc. şi implică studii ale relaţiilor complexe dintre
cantităţi mari de variabile. Analiza strategică include toate activităţile care nu sunt orientate prioritar către o
anchetă concretă şi care urmăresc mai degrabă examinarea unor subiecte (pe termen lung). Analizele
strategice influenţează astfel numai indirect măsurile operative (de exemplu investigaţiile). Produsele
analizei strategice pot prezenta însă, în accepţiune extinsă, un efect pozitiv asupra activităţii de investigare.
Acest demers se realizează de exemplu sub forma unor instrucţiuni concrete de acţiune, prin stabilirea de
priorităţi şi prin recomandări clare cu rol de prevenire.

Analizele strategice pot fi descriptive, explicative şi predictive.

În cadrul analizei descriptive datele şi informaţiile existente sunt organizate sistematic, analizate şi
prezentate, utilizând tehnici şi metode ştiinţifice cunoscute. Aceste analize oferă o imagine de ansamblu a
tendinţelor criminalităţii sau modelelor infracţiunilor şi doar ocazional extrapolează date ce pot fi utilizate în
viitor. Statisticile sunt cel mai adesea utilizate în acest tip de analiză şi este probabil cel mai obişnuit mod care
conduce la analiza tipurilor de infracţiuni.
Analiza explicativă îmbracă adesea forma unei analize descriptive însă ţelul ei este de a înţelege cauzele
apariţiei şi evoluţiei infracţionalităţii. Sunt luate în calcul un număr mare de variabile şi înţelesul modului în
care acestea se leagă între ele.
Cea mai dificil de realizat este analiza predictivă, ea emite prognoze asupra dezvoltării în viitor a
criminalităţii.
Dintre analizele strategice se disting:

 Analiza modelului infracţional: examinarea naturii, dimensiunii şi dezvoltării infracţionalităţii sau

unui anumit tip de infracţiune, într-o anumită zonă geografică sau într-o anumită perioadă de timp.
 Analiza profilului general: examinează caracteristicile distinctive ale persoanelor care comit acelaşi
tip de infracţiune
 Rapoarte ale situaţiei: oferă o privire de ansamblu asupra situaţiei curente infracţionale, moduri de
operare etc.
 Analiza de risc: sprijină evaluarea nivelului de risc prezentat de infractori, organizaţii sau tipuri de
infractori pentru potenţialele victime, pentru public în general, pentru agenţiile de aplicare a legii sau
pentru sistemul judiciar
  Analiza tiparelor de infracţionalitate: examinează natura şi amploarea tiparelor infracţionale
existente şi a celor nou-apărute, infracţiunile sau incidentele corelate/legate precum şi zonele
problemă (hot spots) de activitate infracţională
 Analiza tendinţelor demografice şi sociale: examinează natura schimbărilor demografice şi impactul
lor asupra infracţionalităţii, precum şi analiza factorilor sociali ce ar putea sta la baza schimbărilor
sau tendinţelor în activităţile infracţionale sau în comportamentele antisociale.
 Profilarea pieţei: analizează piaţa infracţională dezvoltată într-o anumită zonă în jurul unor anumite
bunuri (ex. Narcotice clasa A, sau vehicule furate) sau în jurul unor servicii (ex. Prostituţie)
 Analiza rezultatelor: evaluează eficienţa activităţilor de aplicare a legii
Frecvenţă de întocmire: anual, cu posibilitate de revizuire la semestru sau trimestru.

1. B. Analiza tactică
Analiza tactică furnizează informaţii pentru a sprijini operaţiunile poliţiei (patrule şi poliţişti de investigaţii)
în identificarea problemelor specifice şi imediate ale criminalităţii şi arestarea persoanelor care încalcă legea.
Analiza datelor este folosită pentru a promova un răspuns rapid la situaţiile operative din teren.
Analiza tactică se referă la detectarea tendinţelor criminalităţii specifice, modele şi, în special serii
criminale[4], precum şi combaterea unor astfel de activităţi. Analiza tactică se caracterizează prin rapiditate
şi caracter global – atunci când elaborează o analiză tactică, analistul nu intră în detalii în cercetarea
trecutului şi nici nu îşi propune realizarea unui raport de analiză foarte elaborat; mult mai important este un
raport rapid şi cu grad ridicat de certitudine, care va alerta poliţiştii cu privire la apariţia unui noi tendinţe,
model, sau serie de infracţiuni. Cele mai dificile analize tactice sunt cele care îşi propun să prevadă în timp şi
spaţiu un eveniment criminal viitor cu intenţia de a preveni apariţia lui sau a surprinde comiterea infracţiunii
în flagrant.
Analiza tactică reprezintă un proces de analiză care oferă informaţii poliţiştilor operativi (patrule şi poliţişti
de investigaţii), în identificarea tendinţelor specifice şi imediate ale criminalităţii, modele, serii criminale şi
hotspot-uri, oferind căi pentru investigaţii şi soluţii cazurilor aflate în lucru. Analiza include asocierea
activităţilor criminale după modul de operare, timp de comitere, dată, locaţie, suspect, vehicul, şi alte tipuri
de informaţii.
Aceste produse se adresează managerilor de nivel 2 şi 3 şi sprijină deciziile acestora pe termen mediu şi scurt
pentru prevenirea deteriorării sau evoluţia negativă a unei situaţii. Totodată monitorizează progresul
acţiunilor în curs de desfăşurare, incluzând profilări ale infractorilor, investigaţiile seriilor de infracţiuni şi
managementul zonelor-problemă, cât şi măsurile de prevenire.

Anliza tactică cuprinde elemente atât din analiza operaţională, cât şi din analiza strategică.

Frecvenţă de întocmire: la 24 de ore, săptămânal, lunar.

1. C. Analiza operaţională
Rapoartele de analiză operaţională sunt direcţionate spre realizarea obiectivelor pe termen scurt, cu impact
imediat în organizarea activităţilor operative ale poliţiei.

Se realizează în cazuri concrete aflate în investigarea poliţiei şi se adresează ofiţerilor de caz. Asemenea
analize sunt solicitate unităţilor de analiza informaţiilor în anchete complexe aflate în investigarea
structurilor operative ale poliţiei, pentru a cărui soluţionare este nevoie de coroborarea unui număr mare de
informaţii.

În rapoartele de analiză operaţionale sunt utilizate cel mai adesea informaţii clasificate, date personale şi
informaţii sensibile. Din acest motiv aceste rapoarte au, deseori, nivel de clasificare ridicat şi sunt accesibile
unui public foarte restrâns, de obicei doar echipei de investigatori care instrumentează cazul (poliţist,
procuror etc). Concluziile rapoartelor de analiză operaţională ghidează investigaţiile viitoare din anchetă şi
identifică eventualele goluri de informaţii.

Dintre tipurile de analize operaţionale cele mai des întâlnite, menţionăm:

  Analiza de caz – încearcă reconstituirea cursului unei infracţiuni de la momentul comiterii până la
final, pentru a identifica secvenţialitatea evenimentelor şi a modelelor în activitate, pentru a obţine
indicaţii privind continuarea investigaţiilor şi pentru a identifica anomaliile în informaţiile obţinute
din diverse surse.
 Analiza comparativă de caz – modalitate analitică de abordare a informaţiilor din două sau mai multe
cazuri, în scopul identificării existenţei unor legături între persoane, sau între persoane şi bunuri,
aducând legăturile identificate în prim-planul investigaţiilor şi dirijându-le în funcţie de aspectele
relevate de comparaţia dintre cazuri.
 Analiza grupurilor de autori – Analiza informaţiilor existente despre un anumit grup de infractori
pentru a înţelege structura grupului şi rolul fiecărui individ parte componentă a grupului.
 Analiza activităţilor – este utilizată pentru a furniza o privire de ansamblu asupra unui set de acţiuni
infracţionale sau modul de operare, pentru a stabili ce acţiuni cheie au fost efectuate şi pentru a
furniza o privire generală asupra infracţiunii. Acest lucru priveşte procesul unei activităţi şi apoi
asamblează componentele necesare ale infracţiunii pentru a explica pur şi simplu o infracţiune
complexă (gravă).
 Analiza legăturilor – se referă la relaţiile dintre indivizi, afaceri, locaţii, grupuri şi alte entităţi
implicate într-o infracţiune şi modul în care aceste relaţii au impact sau sunt influenţate de
activitatea infracţională. Produsele unei analize relaţionale poate include hărţi, profile biografice,
sumare ale hărţilor, concluzii şi recomandări pentru acţiuni viitoare.
 Analiza fluxului bunurilor – arată fluxul bunurilor sau serviciilor între oameni, afaceri şi locaţii pentru
a stabili înţelesul acelei activităţi. Ea poate oferi o privire interioară asupra naturii conspiraţiei,
ierarhiei unui grup sau modul de lucru al unei reţele de distribuţie. Totodată poate arăta beneficiarul
final al acţiunii infracţionale sau locaţia finală a bunurilor achiziţionate în numele acestuia/acesteia.
 Analiza derulării evenimentelor –întruneşte derularea evenimentului şi orele de desfăşurare ale
acestuia şi se referă la activităţile desfăşurate pe parcursul derulării lui.
 Analiza înregistrărilor convorbirilor telefonice – se referă la date privind convorbirile telefonice
pentru a stabili asocierile precum şi activitatea în sine. Ea poate arăta de asemenea aria geografică în
care acţionează suspectul şi persoanele din anturajul său, poate arăta participanţi colaterali în
activitatea infracţională.

ÎNTOCMIT

Comisar de poliţie
COFAN SORINA-MARIA

D:\My Documents\analiza informatiilor\teme ai\ \introducere in ai-initiere in cariera\CSM\1 exemplar

ANEXA 1

[1]Termen care se referă la un corp de materiale din surse deschise care nu pot fi găsite cu uşurinţă prin
intermediul canalelor convenţionale (edituri) şi care de obicei sunt disponibile prin canalele de specialitate şi
nu pot intra în sistemele normale de publicare, distribuţie, control bibliografic, sau achiziţionare de către
librării.
[2] Zona Economică Europeană a fost stabilită la 01 ianuarie 1994 printr-un acord ale statelor membre ale
Asociaţiei Europene ale Liberului Schimb şi Uniuniea Europeană. Acesta permitea statelor Lichtenstein,
Islanda şi Norvegia să participe la piaţa liberă europeană chiar dacă nu au calitatea de stat membru a Uniunii
Europene. Aceste trei state se obligau să adopte legislaţia europenaă referitoare la piaţa unică, cu excepţia
acelor prevederi care fac referire la agricultură şi pescuit. Elveţia este legată de Uniunea Europeană printr-o
serie de acorduri bilaterale, făcând astfel parte din Zona Economică Europeană.
[3] În afara Zonei Economice Europene nu se respectă legea privind protecţia datelor personale ale unei
persoane vii şi drepturile omului şi atunci, sigur că trebuie specificate anumite condiţii speciale de diseminare
în aceste zone – evaluare suplimentară a riscului atunci când facem schimburi de informaţii în aceste zone.
[4] Seria criminală = Activităţi criminale similare, cel mai probabil comise de acelaşi suspect (suspecţi).