Sunteți pe pagina 1din 1

Primii ani[modificare | modificare sursă]

Octavian Goga s-a născut la 1 aprilie 1881 în satul Rășinari, de pe versantul nordic al Carpaților,
în casa de pe Ulița Popilor nr. 778, fiul preotului ortodox Iosif Goga și al Aureliei, învățătoare (și
colaboratoare în tinerețe la ziarul Telegraful Român și la revista Familia). Între anii 1886-
1890 Goga a urmat școala primară din satul natal, avându-l învățător pe Moise Frățilă, intelectual
patriot, personajul posibil din poezia Dascălul, așa cum sora sa, Victoria, stinsă din viață de
timpuriu, a fost personajul din Dăscălița. Cea mai mare parte a vacanțelor, așa cum povestește
autorul în diverse texte autobiografice, le-a petrecut în satul natal al tatălui său, Crăciunelu de
Sus, jud. Alba. Satul se află pe Târnava Mică, astăzi fiind parte a comunei Cetatea de Baltă; circa
20 % din familiile din sat poartă numele de Goga. Poetul spunea: "Viața țăranilor de pe delnițele
Crăciunelului mi-au fost sursă de inspirație pentru Plugarii și Clăcașii"[1]. În 1890 poetul s-a înscris
la liceul de stat din Sibiu(astăzi Liceul Gheorghe Lazăr), ale cărui cursuri le-a urmat până în 1899,
când s-a transferat la liceul românesc din Brașov. La absolvirea liceului, în 1900, s-a înscris la
Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din Budapesta, continuându-și apoi studiile
la Berlin și încheindu-le în 1904.
Pe 14 octombrie 1906 se căsătorește cu Hortensia Cozma, fiica cea mică a politicianului și
bancherului Partenie Cosma, directorul Băncii „Albina” din Sibiu, unul dintre cei mai înstăriți
români din Transilvania[2]. Ceremonia are loc la Catedrala mitropolitană din Sibiu, nași fiind
Alexandrina și Alexandru Vlahuță[3]. Această căsnicie s-a destrămat după 14 ani, când Goga s-a
îndrăgostit de cântăreața Veturia Triteanu, născută MureșanA, cu care s-a căsătorit în ianuarie
1921.

S-ar putea să vă placă și