Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
ECONOMIA ÎNTREPRINDERII
Curs universitar
Chişinău
2006
163
Prezentul ciclu de prelegeri este destinat studenţilor U.T.M
specialităţilor facultăţii de Cadastru, Geodezie şi Construcţii;
Urbanism şi Arhitectură; Inginerie Economică şi Business de la
ambele forme de învăţămînt – cu frecvenţă la zi şi cu frecvenţă
redusă şi urmăreşte scopul de a asigura însuşirea materialului
prevăzut de programa de învăţămînt.
©
U.T.M., 2006
2
CUPRINS
I. RESURSELE ÎNTREPRINDERII 5
1. Mijloacele fixe ale întreprinderii 5
1.1. Clasificarea şi structura mijloacelor fixe 5
1.2. Evaluarea mijloacelor fixe 8
1.3. Durata utilă de funcţionare a mijloacelor fixe 10
1.4. Uzura mijloacelor fixe 12
1.5. Eficienţa utilizării mijloacelor fixe 15
2. Mijloacele circulante ale întreprinderii 16
2.1. Componenţa şi sursele de formare ale mijloacelor
circulante 16
2.2. Eficienţa utilizării mijloacelor circulante 18
3. Resursele umane ale întreprinderii 19
3.1. Efectivul de personal al întreprinderii 19
3.2. Fundamente teoretice privind salarizarea 21
3.3. Organizarea salarizării muncii 41
3.4. Productivitatea muncii – metode de calcul şi
rezerve de creştere 45
3
6. Profit şi rentabilitate 122
6.1. Venitul din activitatea economico-financiară 122
6.2. Profitul întreprinderii 123
6.3. Rentabilitatea 128
Bibliografie 148
4
I. RESURSELE ÎNTREPRINDERII
1. Mijloacele fixe
6
- blocuri uşoare fără schelet;
- lemn, argilă etc.
2. Construcţii speciale
După destinaţie şi modul de utilizare construcţiile
speciale se împart în :
- construcţii subterane (pereţi-sprijin, tuneluri şi canale,
fîntîni, sonde etc.);
- construcţii în formă de rezervoare (rezervoare pentru
depozitarea produselor petroliere, turnuri de apă etc.);
- construcţii terestre (drumuri auto şi căi ferate, terenuri
sportive, estacade etc.);
- construcţii de înălţime (coşuri de fum, antene etc.);
- construcţii hidrotehnice (baraje, canale de navigaţie
etc.);
- alte construcţii.
3. Instalaţii de transmisie
Instalaţii de transmisie se consideră instalaţiile cu ajutorul
cărora se realizează transportul de energie electrică, termică sau
mecanică, precum şi transportul de informaţie, de substanţe lichide,
gazoase etc.(cabluri de curent electric, gazoducte, apeducte,
canalizări).
4. Maşini şi utilaje, inclusiv:
- maşini şi unelte de forţă;
- maşini şi unelte de lucru;
- aparate şi instalaţii de măsurare;
- tehnica de calcul;
- alte maşini şi utilaje, inclusiv automate.
5. Mijloace de transport
Mijloace de transport sunt mijloacele fixe care servesc la
transportarea călătorilor şi mărfurilor, care înclud:
- transport feroviar;
- transport auto;
- transport aerian;
- transport naval.
7
6. Unelte şi scule, inventar de producere şi gospodăresc
Unelte şi scule sunt mijloacele de muncă manuale şi
mecanizate.
8. Plantaţii perene
Plantaţii perene reprezintă plantaţiile artificiale perene,
indeferent de vârstă. La ele se raportă:
- plantaţiile de pomi fructiferi de toate speciile;
- plantaţiile viticole;
- spaţiile verzi şi plantaţiile decorative;
- gardurile vii;
- plantaţiile din grădinile botanice.
9. Alte mijloace fixe
La alte mijloace fixe se raportă: fondurile de carte, valorile
muzeale, animalele parcurilor zoologice şi circurilor etc.
8
valoare de bilanţ, valoare corectată, valoare reevaluată, valoare
rămasă.
DR = (1 – DC / DV) x DN , (2)
în care: DR – durata de funcţionare utilă rămasă, ani;
DC – durata de funcţionare consumată pînă la întrarea
Catalogului în vigoare, ani;
DV - durata de funcţionare utilă în conformitate cu politica
de contabilitate stabilită anterior de către
întreprindere, ani;
DN - durata de funcţionare utilă stabilită de Catalogul, ani.
Exemplu: O clădire administrativă are o durată normală
de funcţionare, fixată conform politicii de contabilitate, de 83 ani
şi se află în exploatare de 46 ani. Durata ei de funcţionare utilă,
conform datelor Catalogului, constituie DN = 40 ani. În acest caz,
durata normală de exploatare utilă rămasă va fi:
DR = (1 – 46 / 83) x 40 = 17,83 ani.
Agenţii economici stabilesc în mod independent durata de
funcţionare utilă a unui obiect sau a unui grup de obiecte omogene
nou achiziţionate, create cu forţele proprii sau supuse reparaţiei
capitale. Ea se stabileşte în momentul punerii acestor obiecte în
funcţiune, ţinînd cont de durata de funcţionare utilă, prevăzută de
Catalog .
10
Durata de funcţionare utilă a obiectelor mijloacelor fixe
poate fi sporită sau redusă cu pînă la 25 % din durata stabilită în
Catalog. Această decizie se ia de către întreprinderi în funcţie de
intensitatea şi condiţiile de exploatare a activului.
Durata de funcţionare utilă a obiectelor mijloacelor fixe
poate fi sporită în cazul în care:
- intensitatea exploatării activului este mai mică decât
în două schimburi;
- activul a fost reparat în scopul prelungirii duratei lui
de funcţionare, dar cel mult până la 25 % din durata
stabilită în Catalog.
Durata de funcţionare utilă a obiectelor mijloacelor fixe
poate fi redusă în cazul :
- în care intensitatea exploatării activului este mai
mare decât în două schimburi;
- exploatării activului în condiţii nocive în comparaţie
cu cele normale, care cauzează coroziunea lui
sporită, uzura fizică accelerată etc.;
- uzurii morale (învechirii) a activelor, în special a
maşinilor şi utilajelor tehnologice. Aceasta poate fi
consecinţa diminuării cererii la mărfurile şi
serviciile, schimbării tehnologiei de producere etc.
Pentru argumentarea duratei de funcţionare utilă a activelor
care nu sunt indicate în Catalog se poate utiliza experienţa proprie a
întreprinderii sau organizaţiei de exploatare a activelor similare,
experienţa altor întreprinderi.
Durata de exploatare a mijloacelor fixe de peste 25 % din
durata de funcţionare utilă, stabilită conform Catalogului,
exploatarea cărora prezintă pericol pentru viaţa, sănătatea şi mediul
ambiant (mijloace de transport rutier, feroviar, aerian, naval, maşini
de construcţie şi de gospodărie comunală, maşini de ridicat etc.),
poate fi majorată numai în baza avizului organelor naţionale de
atestare competente.
11
Cheltuielile pentru reparaţia curentă sau exploatarea
mijloacelor fixe se efectuează pentru a păstra sau a restabili
posibilitatea obţinerii de la acestea a avantajelor economice viitoare
în proporţiile determinate la achiziţionare. De exemplu, cheltuielile
pentru asistenţa tehnică şi reparaţiile curente la clădiri şi utilaje sunt
destinate păstrării şi nu sporirii avantajelor economice evaluate
iniţial. De aceea acestea sunt reflectate drept consumuri sau
cheltuieli ale perioadei în care au apărut.
Reparaţia capitală a mijloacelor fixe se efectuează pentru
menţinerea acestora în stare de lucru normală sau în scopul măririi
duratei de funcţionare utilă în comparaţie cu durata stabilită la
constatarea iniţială. Dacă în urma reparaţiei capitale a obiectului nu
creşte productivitatea acestuia sau durata de funcţionare utilă,
cheltuielile pentru aceste reparaţii se consideră drept consumuri sau
cheltuieli ale perioadei, adică se trec la cheltuielile curente.
Dacă în urma reparaţiei capitale durata de exploatare utilă a
obiectului se măreşte, atunci cheltuielile pentru această reparaţie se
consideră ca investiţii capitale (se capitalizează) şi se trec la
majorarea valorii obiectului reparat.
12
Suma uzurii unităţii mijloacelor fixe este repartizată
sistematic pe toată durata de funcţionare utilă. Metoda de calculare
utilizată trebuie să reflecte modelul, schema, conform căreia
întreprinderea obţine un avantaj economic din utilizarea activului.
Uzura mijloacelor fixe este inclusă în componenţa costului
producţiei (serviciilor, lucrărilor), şi anume, în componenţa
consumurilor indirecte.
La calcularea uzurii activului pot fi aplicate diverse metode:
- metoda casării liniare;
- proporţional volumului produselor (serviciilor);
- metoda soldului degresiv;
- metoda degresivă cu rata descrescătoare;
- în scopuri de impozitare.
Metoda casării liniare conduce la defalcări uniforme pe
toată durata de funcţionare utilă a activului. Suma uzurii (U) se
calculează prin înmulţirea valorii uzurabile (MF) cu norma uzurii a
activului (Nuz):
U = (MF x Nuz ) : 100, (3)
Calculul uzurii activului prin metoda casării liniare este
prezentat în tab.1.
Tabelul 1
Calculul uzurii activului prin metoda casării liniare
Anii Valoarea Uzura anuală Uzura Valoarea de
de intrare (19 %) acumulată bilanţ
0 60000 - - 60000
1 60000 11400 11400 48600
2 60000 11400 22800 37200
3 60000 11400 34200 25800
4 60000 11400 45600 14400
5 60000 11400 57000 3000
13
Casarea valorii amortizabile a activului proporţional
volumului produselor (serviciilor) prevede trecerea la consumuri şi
cheltuieli a sumei uzurii în funcţie de volumul produselor fabricate.
La utilizarea metodei soldului degresiv mărimea uzurii
calculate pe toată durata de funcţionare utilă a activului se
micşorează permanent.
Ca varietate a metodei soldului degresiv este metoda
degresivă cu rata descrescătoare, care prevede calculul uzurii în
primii 3-4 ani, utilizând norma de uzură sporită (dar nu mai mult
de 2 ori); pentru perioada de funcţionare rămasă calculul uzurii se
efectuează utilizând normele reduse de uzură.
CP = 200 : T , (4)
în care: CP – categoria de proprietate, %;
200 – constanta, ani;
T - durata de funcţionare utilă a activului, ani (Anexa 1 la
Catalog).
15
MF
Cmf , (6)
VPF
3) Inzestrarea muncii cu mijloace fixe (Imf) care reflectă
valoarea medie anuală a mijloacelor fixe de producţie ce revine la
un muncitor (formula 7):
MF
I mf , (7)
N ms
unde Nms - reprezintă numărul mediu scriptic al muncitorilor.
Randamentul mijloacelor fixe este direct proporţional cu
productivitatea medie a unui muncitor şi invers proporţional cu
inzestrarea muncii cu mijloace fixe de producţie. Randamentul
mijloacelor sporeşte numai în condiţiile cînd ritmul majorării
productivităţii medii a unui muncitor va depăşi ritmul înzestrării
muncii cu mijloce fixe de producţie.
17
Mijloacele circulante proprii ale întreprinderii, aflate în
circulaţie se numesc fondul de rulment (FR) şi se calculează ca
diferenţa dintre totalul activelor curente (TAC) şi totalul datoriilor
pe termen scurt (DTS), :
V
Kr , (9)
MC
18
3. Resursele umane ale întreprinderii
20
3.2. Fundamente teoretice privind salarizarea
21
specificul activităţii, stabileşte în comun acord cu sindicatele
propriul sistem de sporuri şi premii precum şi normele acestora, în
procente faţă de salariul tarifar sau în sume fixe.
22
modalitate de plată este justificată de faptul că prin creşterea
cantităţii realizate scad cheltuielile indirecte.
Comisionul reprezintă stimulentul individual, calculat ca
procent din vînzări. În prima formă, comisionul direct reprezintă
salariul angajatului care constituie un anumit procent din vînzări. A
doua formă este constituită din salariu plus comision. În acest caz
comisionul constituie un supliment la salariul de bază, care se
atribuie pentru îndeplinirea unui anumit minim de realizări.
Premiul reprezintă ca şi sporurile o parte variabilă în
sistemul de salarizare. Se acordă angajaţilor pentru activităţi şi
rezultate deosebite. De obicei, se premiază invenţiile şi realizările
tehnice deosebite, rezultatele valoroase reflectate în profituri
suplimentare.
Stimulentele de grup – reprezintă cele mai utilizate forme
de recompensare, deoarece stabilesc legătura directă între individ şi
firmă, nu întotdeauna individul îşi poate manifesta capacitatea
pentru realizarea unei performanţe avînd nevoia unei cooperări.
Pentru ca stimularea de grup să fie cît mai eficientă sunt necesare
următoarele condiţii:
grupurile să nu fie prea mari, pentru ca individul să
simtă uşor efectul pe care îl are munca lui asupra
rezultatului grupului;
să existe o reală interdependenţă între indivizii din
grup, care să-i convingă pe aceştia de importanţa
cooperării.
De regulă, aceste contradicţii apar între echipele de pe
fluxul tehnologic sau între echipele, care urmăresc obiective
diferite.
Stimulentele la nivelul organizaţiei includ toţi angajaţii ,
fiind acordate în funcţie de rezultatele financiare obţinute de
organizaţie. Principalele modalităţi de recompensare a întregului
personal sunt:
distribuirea veniturilor în timpul anului. Salariaţii
pot fi recompensaţi periodic sub formă de premii;
23
distribuirea unei părţi din profit la sfîrşitul anului.
Această formă de stimulare este cea mai cunoscută şi mai
aşteptată de angajaţi; această distribuire este efectuată
deobicei (în preajma sărbătorilor de iarnă). O cotă din
profitul firmei este destinată stimulării angajaţilor sub
formă de premii. Multe firme practică păstrarea acestor
venituri în conturile personale ale angajaţilor pentru o
anumită perioadă, de obicei 3-5 ani.
posibilitatea angajaţilor de a cumpăra acţiunile
firmei la preţuri avantajoase. Această formă este
avantajoasă pentru ambele părţi: pe de o parte, firma îşi
măreşte capitalul, pe de altă parte, angajatul obţine la
sfîrşitul anului dividende. În cazul unei firme performante,
prin realizarea acestor acţiuni, angajatul poate cîştiga.
Recompensele indirecte reprezintă facilităţile acordate
personalului, atît în perioada angajării, cît şi după aceea, datorită
statutului de angajat. În practica managerială, un rol tot mai
important, în sistemele de stimulare şi recompensare a personalului,
este atribuit recompenselor indirecte. Diversitatea recompenselor
indirecte depinde, în mare măsură, de politica promovată de firmă
privind stimularea şi recompensarea personalului.
Principalele forme de recompensare indirectă, utilizate cel
mai frecvent în practica managerială sunt:
timpul liber. Angajaţii au nevoie de timp pentru a-şi reface
capacitatea de muncă şi pentru a-şi satisface anumite necesităţi
spirituale. Timpul liber, la rîndul său, poate fi reprezentat sub
următoarele forme:
Durata limitată de lucru. Pentru crearea unor condiţii
normale de muncă, este utilizată durata de 8 ore/zi, 5
zile/săptămînă, cu zile de odihnă la sfîrşitul săptămînii – sîmbătă şi
duminică;
Sărbătorile legale. În afara zilelor de odihnă de la sfîrşitul
săptămînii, în timpul anului există zile cu semnificaţie deosebită
24
(Ziua Independenţei, Anul Nou, Crăciunul etc.) în care nu se
lucrează;
Concediul de odihnă. În afară de zilele de odihnă de la
sfîrşitul săptămînii de muncă, angajaţii au dreptul la un concediu
anual de odihnă plătit. În RM, concediul anual de odihnă se acordă
salariaţilor pe o durată de cel puţin 24 zile lucrătoare. În primul an,
concediul se acordă după expirarea a unsprezece luni de muncă
neîntreruptă la întreprindere.
Concediul fără plată. Este acordat angajaţilor pentru
rezolvarea problemelor personale, fără perderea dreptului de
angajat. Concediul fără plată se acordă cu ocazia unor evenimente
de familie sau personale.
facilităţi de ameliorare a condiţiilor de trai. Firma este
interesată în îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă a angajaţilor săi.
Pentru realizarea acestui obiectiv firma amenajează săli de odihnă,
acordă spaţii locative angajaţilor.
alte elemente de protecţie socială aplicate în unele
întreprinderi vizează: acordarea unei mese gratuite tuturor
angajaţilor; echipament de protecţie gratuită sau la preţ redus;
automobilul firmei; cheltuielile pentru transport; asistenţă medicală
gratuită; asigurarea pentru accidente etc.
25
În primul rînd, salariul reprezintă un element de cheltuieli
primare care se situiază, de obicei, pe locul secund în totalul
costului de producţie, imediat după cheltuielile pentru materii
prime şi materiale.
Ponderea salariului, în totalul cheltuielilor de producţie,
variază de la o ramură la alta, în funcţie de gradul de mecanizare şi
automatizare a procesului de producţie din ramura respectivă.
În al doilea rînd, salariul reprezintă un element al costurilor
variabile. Pentru orice întreprindere, fondul de salarii variază în
raport cu volumul de producţii realizat. Variaţia fondului de salarii
depinde atît de evoluţia volumului de producţie, cît şi de evoluţia
productivităţii muncii. În cazul creşterii productivităţii muncii,
majoritatea fondului de salarii pentru o producţie sporită se va
realiza ca o rată descrescîndă şi, drept rezultat, va conduce la
reducerea nivelului salariului pe unitate de produs şi, evident, la
creşterea rentabilităţii.
În al treilea rînd, luînd în consideraţie modul de calculare a
costului de producţie, salariul reprezintă atît o cheltuială directă
legată de activitatea de execuţie, cît şi o cheltuială indirectă legată
de activitatea de conducere şi administraţie.
În al patrulea rînd, salariul, ca element al costului de
producţie, reprezintă o sursă de recuperare a consumului forţei de
muncă. Spre deosebire de restul cheltuielilor suportate de
întreprindere, cheltuielile efectuate pentru plata salariului servesc
ca unică sursă pentru refacerea forţei de muncă şi pentru
întreţinerea familiilor salariaţilor.
Analiza salariului, ca element al costului de producţie, se
face cu scopul observării unor posibilităţi importante de reducere a
nivelului salariului pe unitate de produs, ceea ce ar conduce astfel
la creşterea rentabilităţii firmei.
Cheltuielile suportate de către patron pentru forţa de muncă
includ:
26
Salariul de bază care este completat în permanenţă
cu diferite premii şi diferite plăţi în natură cu caracter
atît individual, cît şi colectiv;
Sporurile atribuite salariaţilor în conformitate cu
sistemul de sporuri practicat de întreprindere;
Plăţile pentru concediul de odihnă;
Contribuţiile la asigurările sociale şi protecţia
socială;
Cheltuielile ce ţin de pregătirea profesională a
personalului întreprinderii etc.
27
Nivelul salariului fiind astfel determinat, aplicarea acestui
principiu constituie cea mai bună garanţie a stabilirii unor salarii
echitabile.
28
totuşi necesar să se pună accent deosebit pe construirea unui sistem
de salarizare bazat pe stimularea muncii de calitate superioară,
deoarece pot exista situaţii în care doi lucrători avînd aceeaş
calificare, să dea rezultate diferite din punct de vedere al calităţii.
Aplicarea principiului salarizării după calitatea muncii se
reflectă în sistemul de salarizare prin prevederea diverselor
modalităţi de premiere pentru rezultatele deosebite obţinute, ca, de
exemplu, premii pentru realizarea pe perioade îndelungate de
produse superioare calitativ sau a altor premii speciale pentru
calitate.
29
a) salarizarea în acord (măsurată prin cantitatea de produse
executate)
b) salarizarea după timpul lucrat (numărul de ore lucrate)
II. După modul de organizare şi evaluare a rezultatelor muncii
deosebim:
a) salarizarea în acord individual
b) salarizarea în acord global
III. După modul influenţei muncitorului asupra rezultatelor
muncii:
a) salarizare în acord direct
b) salarizarea în acord indirect
Salarizarea în acord.
Salarizarea în acord este raţional să fie folosită la acele
sectoare de producţie şi tipuri de lucrări, unde este posibilă
normarea muncii şi măsurarea rezultatelor în muncă, individuale
sau colective. Aplicarea salarizării în acord necesită respectarea
unor condiţii generale, a căror încălcare poate reduce simţitor
eficienţa formei date de salarizare şi să cauzeze prejudicii
producţiei:
- normarea ştiinţifică fundamentată a muncii şi stabilirea
tarifelor pe categorii de lucrători în strictă conformitate cu
cerinţele indicatorilor tarifare de calificare;
- organizarea corectă a evidenţei rezultatelor cantitative ale
muncii care exclude diferite falsificări şi majorarea oficială
a volumului lucrărilor executate;
- efectuarea unui control riguros asupra calităţii lucrărilor
efectuate;
- organizarea raţională a muncii.
În funcţie de condiţiile concrete de producţie şi de interesul
pentru stimularea mai puternică a unor laturi cantitative sau
30
calitative ale producţiei, se pot aplica diferite sisteme de salarizare
în acord:
Sun = So * Nt , (12)
Sl = ∑ Sun * Qn , (13)
32
privind îndeplinirea sarcinilor de muncă sau necesitatea schimbării
locului de muncă.
33
Este cea mai simplă şi cea mai veche formă de salarizare.
Salariul angajatului se calculă după timpul lucrat efectiv în care s-a
prestat munca. Salarizarea este strict proporţională cu timpul
efectiv lucrat şi nu este influenţată de producţia obţinută.
Această salarizare se aplică pentru remunerarea
personalului de conducere, specialiştilor şi funcţionarilor care
desfăşoară activităţi administrative în întreprindere. De asemenea,
se aplică la locurile de muncă, unde calitatea produselor prezintă
mai mare importanţă decît cantitatea lor. În asemenea cazuri
salarizarea este mai ridicată, întrucît muncitorul lucrează atent la
calitate ne fiind prestat de timp.
În afară de situaţiile menţionate, salarizarea după timpul
lucrat poate fi aplicată în cazurile în care:
- productivitatea muncii nu poate fi măsurată cu exactitate;
- munca nu poate fi normată pentru a se stabili exact timpul
necesar pentru executare;
- lucrările care se efectuează prezintă grad înalt de pericol;
- evidenţa producţiei pe fiecare angajat este dificil de controlat
sau ar fi prea costisitoare.
Salarizarea după timpul lucrat are atît avantaje cît şi
dezavantaje. Principalele avantaje sunt:
- salariul se calculă foarte simplu şi este uşor de înţeles;
- salariaţii au mai multă siguranţă în salariul pe care îl primesc
deoarece aceasta nu variază direct proporţional cu volumul de
producţie;
- se reduc cheltuielile administrative pentru calcularea şi
contabilizarea salariului.
Dezavantajele principale ale salarizării după timpul lucrat
sunt:
- nu stimulează muncitorii pentru sporirea volumului de
producţie şi a performanţelor în muncă;
- salariile sunt calculate uniform pe categorii de calificare fără a
lua în consideraţie iniţiativa şi performanţele individuale;
34
- există tendinţa de încetinire a ritmului de muncă în condiţiile
unei supravegheri neeficiente;
- salariile angajaţilor salariaţi după timpul lucrat sunt inferioare
faţă de cele ale angajaţilor salariaţi în acord etc.
După perioada de timp pentru care se stabileşte salariul tarifar
salarizarea în regie poate fi: orară, zilnică şi lunară.
În cazul salarizării pe oră, salariul se calculează pe baza
salariului tarifar orar al muncitorului şi numărul efectiv de ore
lucrate de acesta în perioada respectivă (formula 14):
S t = S 0 * T0 , (14)
Stot = Sz * Tz , (15)
35
Angajaţii salariaţi după timpul lucrat beneficiază, în afară
de salariul cuvenit, de premii, care sunt acordate pentru
îndeplinirea şi depăşirea sarcinilor de muncă.
36
intensitatea muncii, mărimea căruia constituie 30% din salariul
tarifar.
Intensitatea muncii nu poate fi similară pentru toate locurile
de muncă şi poate să difere în funcţie de gradul de automatizare a
locurilor de muncă, tipul muncii etc. Avînd în vedere că faptul că
intensitatea muncii diferă, este necesar o diferenţiere pe trepte, a
sporului, în funcţie de gradul de intensitatea muncii. Aceasta, la
rîndul său este foarte dificil de stabilit. În criteriul după care se
poate stabili gradul de intensitate a muncii poate servi volumul de
produse şi lucrări realizate. Însă nici acest criteriu nu poate fi
considerat cel mai adevărat, deoarece îndeplinirea volumului de
produse sau lucrări nu depinde numai de intensitatea muncii
angajatului ci şi de alţi factori: vîrsta, starea sănătăţii, vechimea în
muncă etc.
Spor pentru orele lucrate suplimentar peste programul
normal de muncă: munca prestată este programul normal de
muncă şi poate avea un interes dublu, atît pentru patron cît şi pentru
angajaţi. Pe de o parte patronul solicită ca angajaţii să lucreze
suplimentar peste programul normal de muncă în vederea:
- realizării volumului de produse într-un termen mai scurt
faţă de cel planificat;
- prevenirii sau înlăturării unor situaţii care ar putea provoca
degradarea sau distrugerea materiilor prime, materialelor şi
produselor;
- recuperării restanţelor la produsele pe care le are în
fabricaţie întreprinderea din lipsa de materii prime, energie etc.
Pe de altă parte angajatul, fiind conştient de faptul că orice
oră lucrată suplimentar peste programul normal de muncă şi este
remunerat cu salariu suplimentar, sunt interesaţi a lucra suplimentar
peste programul normal de muncă în vederea sporirii veniturilor
salariale.
Utilizarea muncii peste programul normal de muncă şi
poate aduce unele prejudicii întreprinderii, sau poate cauza unele
îmbolnăviri ale personalului, cu consecinţe economice negative
37
pentru întreprindere. În vederea evitării unor asemenea consecinţe,
este necesar de reglamentat prin lege numărul de ore care pot fi
lucrate suplimentar.
Stabilirea unui plafon maxim, lunar sau anual, de ore
suplimentare care poate reduce într-un fel, cazurile de îmbolnăvire
a angajaţilor, precum şi alte prejudicii de ordin economic aduse
întreprinderii. În general primele două ore lucrate suplimentar se
plătesc în plus cu cel puţin 50% din salariul unitar pe unitate de
timp, pentru orele lucrate suplimentar în mărime de 100% din
salariul tarifar.
Spor pentru munca prestată în timp de noapte: conform
codului muncii a Republicii Moldova munca în timp de noapte este
considerată aceea care se prestează în intervalul cuprins între orele
22 şi 6. Mărimea sporului constituie 50% din salariul de bază şi se
calculează în raport cu numărul de ore prestate noaptea.
De fapt, patronii sunt cei interesaţi pentru folosirea muncii
în timp de noapte, deoarece aceasta duce la:
- mărirea volumului de producţie în vederea satisfacerii
cererii pe piaţă a acestui produs;
- optimizarea procesului de producţie;
- utilizarea mai eficientă a investiţiilor capitale, în special a
încăperilor etc.
În acelaşi timp, munca prestată în timp de noapte provoacă
unele prejudicii angajaţilor. De aceia, este oportun a se ivita, cînd
este posibil, munca în timp de noapte, întru cît aceasta poate agrava
starea sănătăţii angajaţilor.
Spor pentru munca prestată în zilele de odihnă: munca în
zilele de odihnă este utilizată, de fapt în acele unităţi economice în
care întreruperea activităţii lor ar putea aduce mari prejudicii
economiei naţionale în ansamblu, dar şi la alte întreprinderi. În
vederea evitării unei situaţii dificile în economia de piaţă se impune
utilizarea muncii atît în zilele de odihnă cît şi în cele de sărbătoare.
Pentru munca prestată în zilele de odihnă angajaţii sunt
recompensaţi cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de
38
zile. În cazurile în care recompensarea cu timp liber este imposibilă
în acest termen, orele respective se plătesc cu o majorare de 100 %
din salariul tarifar.
Spor pentru munca prestată în zilele de sărbătoare: în
conformitate cu legislaţia Republicii Moldova zilele considerate ca
sărbători legale sunt:
1 ianuarie – Anul Nou
7-8 ianuarie – Sărbătoarea de Crăciun
8 martie – Ziua Internaţională a Femeii
1 mai – Ziua Internaţională a oamenilor muncii
9 mai – Ziua Victoriei asupra fascizmului
27 august – Ziua Independenţii Republicii Moldova
31 august – Sărbătoarea Naţională “Limba noastă cea
română”
A doua zi de paşti
Paştele Blajinului
Hramul bisericii.
Pentru timpul lucrat în aceste zile este stabilit un spor de
100 % din salariul tarifar pentru salariaţii care sunt remuneraţi în
acord sau unitate de timp. La solicitarea salariatului care a prestat
munca în zi de sărbătoare i se poate acorda o altă zi de odihnă.
Spor de vechime în muncă: pentru angajaţii din sectorul
bugetar vechimea în muncă cuprinde întreaga perioadă de activitate
profesională a acestora, indiferent dacă au activat în una sau mai
multe instituţii bugetare. Pentru angajaţii din unităţile economice
vechimea neîntreruptă în muncă include numai timpul lucrat într-o
singură unitate economică. În asemenea cazuri, unităţile economice
vor întîlni dificultăţi în vederea atragerii persoanelor cu experienţă
îndelungată de muncă, deoarece acesta conştientizînd faptul că în
urma desfacerii contractului individual de muncă pot pierde sporul
de vechime în muncă, nu vor dori încheierea unui nou contract
individual de muncă. Ţinând seama că angajaţii cu vechime în
muncă îndelungată îndeplinesc cu mai mare competenţă sarcinile şi
39
obligaţiunile de muncă, indiferent de ramura sau domeniul de
activitate.
În alte cazuri ar fi binevenit ca vechimea în muncă să
cuprindă perioada de timp în care persoana a activat în unităţi
economice din aceeaşi ramură a economiei naţionale.
Pentru atragerea persoanelor cu experienţă îndelungată în
muncă este necesar păstrarea sporului de vechime în muncă,
indiferent dacă acestea au activat în una sau mai multe unităţi
economice. De fapt, patronii acordă acest spor pentru combaterea
fluctuaţiei personalului, prin menţinerea indirectă a acestuia în
unitatea respectivă. Pentru aceasta patronii pot introduce un spor de
fidelitate, acordat în funcţie de numărul de ani lucraţi în firma
respectivă. Pentru abateri disciplinare în muncă sporul de vechime
în muncă poate fi diminuat sau suspendat pe o perioadă anumită de
timp în funcţie de gravitatea abaterilor.
Sistemul de premii.
Premiile reprezintă un supliment la salariu ce se acordă
salariaţilor pentru realizarea unor performanţe deosebite. Premierea
angajaţilor se face în conformitate cu regulamentele aprobate de
patron în comun acord cu sindicatele.
Sursele din care se plătesc premiile pentru cointeresarea
personalului sunt:
a) fondul de premii constituit, de obicei, în limita de 10%
din fondul de salarii;
b) fondul de participare a organizaţiilor la profitul net .
Mărimea acestui fond se stabileşte de către consiliul de
administraţie.
Problema creşterii rolului stimulator al premiilor trebuie
rezolvată, în primul rînd, prin folosirea unor indicatori, al căror
îndeplinire sau depăşire ar asigura o îmbunătăţire a rezultatelor
finale a activităţii întreprinderii. Premierea muncitorilor se
efectuează conform unor indicatori concreţi. Ca indicatori utilizaţi
pentru premierea muncitorilor pot fi:
a) creşterea productivităţii muncii;
40
b) îmbunătăţirea calităţii produselor, lucrărilor şi
serviciilor, lipsa reclamaţiilor faţă de produse, lucrări şi servicii din
partea consumatorilor etc;
c) însuşirea tehnicii noi şi a tehnologiei avansate;
d) stimularea reducerii cheltuielilor materiale.
În cazul premierii muncitorilor angajaţi se recomandă de
folosit indicatorii ce caracterizează nemijlocit îmbunătăţirea
calităţii muncii cum sunt: reducerea cheltuielilor pentru deservire şi
reparaţie, asigurarea continuă a locului de muncă cu tot necesarul
etc.
Pentru premierea personalului de conducere, de execuţie şi
de deservire generală trebuie să se prevadă acele criterii de
premiere care să asigure obţinerea unor rezultate finale de muncă
deosebite şi anume:
- folosirea mai intensă a potenţialului de producţie;
- creşterea productivităţii muncii;
- reducerea cheltuielilor;
- sporirea volumului vînzărilor.
Mărimea premiilor muncitorilor se stabileşte în mod
diferenţiat în funcţie de importanţa şi complexitatea lucrărilor
efectuate. Pentru ca premiul să fie cît mai eficace este necesar în
primul rînd, să fie corect, adică să reflecte în mod obiectiv
importanţa contribuţiei deosebite aduse de către salariatul premiat.
41
3.3. Organizarea salarizării muncii
44
personalului din autorităţile administraţiei publice, instituţiile şi
organizaţiile finanţate de le bugetul public naţional.
Salariile personalului din unităţile bugetare cuprind:
- salariul de bază (salariul tarifar, salariul funcţiei) care se
stabileşte în raport cu răspunderea şi complexitatea
sarcinilor, precum şi cu nivelul de pregătire necesar
funcţiei ocupate;
- adaosuri, sporuri şi suplimente la salariul de bază cu
titlu de stimulare sau compensare;
- premii pentru rezultatele activităţii curente, precum şi o
recompensă conform rezultatelor activităţii anuale a
unităţii bugetare.
Pe lângă drepturi salariale, personalul unităţilor bugetare
beneficiază de ajutor material, acordat în mărimile şi în modul
stabilit de legislaţia în vigoare.
45
economiştilor deoarece productivitatea muncii constituie unul din
factorii economici de primă importanţă în toate orânduirile sociale.
Definirea productivităţii muncii, precum şi elaborarea unui sistem
de indicatori adecvaţi cu ajutorul cărora să se determine nivelul
acesteia se situează în prezent în centrul atenţiei specialiştilor, atît
sub aspectul fundamentărilor teoretice, cît şi al aspectelor practice.
Productivitatea muncii reprezintă rodnicia sau eficienţa
muncii în procesul de producţie. Aceasta se exprimă prin cantitatea
de produse obţinute cu un anumit consum de muncă. Creşterea
productivităţii muncii reprezintă procesul prin care acelaşi volum
de muncă socială se concretizează într-un volum sporit de bunuri
materiale.
În virtutea diviziunii sociale a muncii, aceasta se
repartizează pe diferite ramuri şi întreprinderi din economia
naţională. Ca urmare munca este, pe de o parte, muncă individuală,
în sensul de muncă a muncitorului, a întreprinderii sau a ramurii de
producţie luate separat, iar pe de altă parte este muncă socială, ca
muncă depusă în cadrul diviziunii sociale a muncii, ca muncă
socialmente necesară. Aceste două aspecte ale muncii individuală şi
socială — se reflectă în mod corespunzător în două aspecte ale
productivităţii muncii.
Productivitatea muncii individuale este productivitatea
muncii pe om, întreprindere sau ramură, în condiţii specifice de
înzestrare, calificare, intensitate etc. Ca indicator al productivităţii
muncii individuale se ia media producţiei pe muncitor obţinută în
unitatea de timp, sau timpul pe unitatea de produs.
Productivitatea muncii sociale este dată de munca depusă
în condiţii medii de calificare, de înzestrare tehnică, de intensitatea
muncii care caracterizează o anumită etapă de dezvoltare a
producţiei sociale. Măsura productivităţii muncii sociale este
timpul de muncă socialmente necesar pentru producerea unităţii de
produs. Cu alte cuvinte, productivitatea muncii sociale este
productivitatea muncii realizată în condiţiile sociale medii care
caracterizează o orînduire sau alta, o etapă sau alta a dezvoltării
46
producţiei sociale. Reiese că productivitatea muncii sociale nu
trebuie considerată ca o sumă sau o medie aritmetică a
productivităţii muncii individuale. În ultimă esenţă ea exprimă deci
eficienţa muncii în întreaga economie naţională.
Productivitatea muncii, ca expresie concentrată a dezvoltării
forţelor de producţie, se caracterizează prin multiple aspecte şi
corelaţii tehnice. Dinamica ei oglindeşte influenţa reciprocă dintre
elementele de producţie, reflectînd o serie de raporturi cu caracter
tehnic: dintre obiectul muncii şi mijloacele de muncă, dintre
tehnologie şi sistemul mijloacelor de muncă, dintre diferitele
elemente ale tehnicii, precum şi interacţiunea dintre tehnică şi forţa
de muncă în procesul muncii.
Productivitatea muncii este o categorie economică, ea
reflectînd în mod complex relaţiile sociale (legăturile dintre ramuri
şi unităţi economice, natura relaţiilor sociale dominante, unirea
forţei de muncă cu mijloacele de producţie etc).
47
acestor două categorii de factori prezintă importanţă teoretică, pe
baza ei putînd fi aprofundată analiza legii economice a creşterii
productivităţii muncii.
48
deosebesc factori de ramură şi factori la nivelul economiei
naţionale.
La nivelul ramurii pot fi consideraţi: introducerea tehnicii şi
tehnologiei avansate, mecanizarea complexă şi automatizarea
proceselor de producţie, modernizarea utilajelor, perfecţionarea
organizării muncii şi a producţiei, extinderea experienţei înaintate.
La nivelul economiei naţionale se includ: modificările în
structura producţiei sociale, îmbunătăţirea repartizării teritoriale,
dezvoltarea ştiinţei şi tehnicii, dezvoltarea bazei tehnico-materiale
în diferite ramuri, orientarea şi planificarea investiţiilor, nivelul
material şi cultural al oamenilor muncii.
Acţiunea inversă a factorilor care influenţează negativ
nivelul productivităţii muncii poate fi evidenţiată în funcţie de
natura consumului de muncă.
Creşterea productivităţii muncii este de asemenea un factor
principal în reducerea costurilor de producţie, în scurtarea duratei
de execuţie a lucrărilor de construcţii şi darea în funcţiune mai
devreme a obiectivelor de investiţii.
Creşterea continuă a productivităţii muncii în toate ramurile
este o importantă lege economică şi o condiţie necesară pentru
creşterea continuă şi perfecţionarea producţiei în construcţii.
Factorii şi măsurile de creştere a productivităţii muncii sunt
prezentate în fig.1.
49
Ca observaţie generală se menţionează faptul că, în ceea ce
priveşte metodologia de determinare a productivităţii muncii există
încă unele discuţii generate în special de complexitatea anumitor
aspecte teoretice şi de unele dificultăţi de ordin practic. Anumite
particularităţi ale producţiei de construcţii (durata mare a ciclului
de producţie, caracterul neomogen al producţiei etc.) generează de
asemenea o serie de probleme a căror reflectare în metodologia de
determinare a productivităţii muncii conduce la diverse interpretări.
50
Productivitatea
muncii
Folosirea
prefabricatelor
Mecanizarea
lucrarilor
Extinderea tehnicii si
Progresul tehnic tehnologiilor
avansate
Folosirea materialelor
noi, eficiente
Tipizarea elementelor
Perfectionarea
conducerii executiei
lucrarilor
Organizarea stiintifica
a muncii si a
productiei
Progresul
Folosirea eficienta a
organizatoric
utilajelor si masinilor
Imbunatatirea
aprovizionarii
tehnico-materiale
Perfectionarea
pregatirii profesionale
W = Q / T, (17)
t = T / Q, (18)
52
cheltuielilor de muncă concretă şi al rezultatelor acesteia, respectiv
calcularea următoarelor două elemente: masa cheltuielilor de
muncă (timpul de muncă) şi masa valorilor de întrebuinţare
produsă de această muncă concretă. Rezultă deci că, în principiu, la
determinarea productivităţii muncii nu poate fi vorba decît de un
indicator cantitativ în expresie naturală şi anume de cantitatea de
valori de întrebuinţare, fabricată în unitatea de timp de muncă.
Astfel, rezultă că nu există decît două metode principial
juste pentru determinarea productivităţii muncii:
1) Metoda naturală, după care dinamica productivităţii
muncii este determinată pe baza schimbărilor intervenite în
cantitatea de produse fabricate pe unitatea de timp cheltuită.
2) Metoda unităţilor de muncă, după care dinamica
productivităţii muncii se exprimă prin raportul unor mărimi
inverse - masele de timp ce revin pe unitatea de produs.
În practică se mai folosesc şi alte metode care se substituie
metodelor arătate, în cazul în care acestea nu pot fi aplicate.
Ca indicator sintetic de eficienţă economică productivitatea
muncii trebuie considerată în dinamică, comparînd productivitatea
unei perioade curente cu cea a perioadei de bază, ceea ce conduce
la un indice al dinamicii productivităţii muncii.
Practica curentă, bazată pe fundamentările teoretice arătate,
a consacrat pînă în prezent următoarele metode de calcul ale
productivităţii muncii:
53
producţie omogenă. În general însă o omogenitate deplină a
producţiei este o excepţie şi de aceea metoda în unităţi naturale, în
formă pură nu poate fi aplicată decît în mod excepţional. În afară
de aceasta, cu toată simplitatea ei aparentă, această metodă cere o
serie de condiţii care îngreunează justa ei aplicare.
În primul rînd, conform condiţiei care cere un calcul al
productivităţii muncii pentru întreaga producţie realizată în
perioada respectivă, trebuie să se ţină seama nu numai de producţia
finită, dar şi de producţia neterminată din perioada curentă. Această
problemă apare în special în cazurile în care greutatea specifică a
producţiei neterminate în totalul general al producţiei globale
variază. Această situaţie complică calculul productivităţii muncii în
unităţi naturale deoarece unitatea de măsură a producţiei
neterminate nu coincide cu unitatea de măsură a produselor finite.
Din cele arătate rezultă că domeniul de aplicare al metodei
de calcul a productivităţii muncii în unităţi naturale este relativ
restrîns.
În producţia de construcţii-montaj, caracterizată prîntr-o
mare diversitate, folosirea acestei metode poate fi avută în vedere
numai în anumite condiţii. În special se poate considera că metoda
este aplicabilă în cazul în care este posibil să se evidenţieze distinct
o producţie cu caracter omogen.
În funcţie de sfera de cuprindere: se pot considera în
principal următoarele două variante:
Varianta I. Calculul productivităţii muncii în unităţi
naturale, la nivelul proceselor de lucru (terasamente, betoane,
zidării etc).
Productivitatea muncii este evidenţiată direct prin relaţia (19):
W= Q/T, (19)
54
Acest mod de calcul este indicat pentru compararea mai
multor formaţii de lucru cu aceeaşi componenţă sau pentru
urmărirea productivităţii muncii de la o perioadă la alta, la
procesele de lucru respective.
Varianta II. Calculul productivităţii muncii în unităţi
naturale, la nivelul obiectelor de construcţii (blocuri de locuinţe,
hale industriale, drumuri etc).
În cazul acestei variante, se pot alege ca unităţi de măsură
fie unităţile fizice pecifice obiectelor respective (m, m2, m3 etc), fie
unităţile de folosinţă (apartament, loc de clasă, loc de spitalizare
etc).
Productivitatea muncii exprimată prin consum specific de
muncă pe unitatea fizică sau de folosinţă se poate aplica la:
1. Planificarea şi urmărirea productivităţii muncii pe unităţi
fizice sau de folosinţă.
2. Compararea pe plan internaţional a nivelelor productivităţii
muncii la unele grupe de obiecte de construcţii sau procese
de lucru.
3. Compararea eficienţei diferitelor sisteme constructive sub
aspectul productivităţii muncii,
4. Elaborarea proiectelor de organizare a executării lucrărilor
de construcţii-montaj.
55
naturale. Această metodă mai prezintă dezavantajul că nu este
suficient de precisă atunci cînd coeficientul de transformare nu se
stabileşte în mod riguros pe baza consumului real de muncă, sau nu
se revizuieşte la timp.
Ca formulă de calcul metoda în unităţi naturale-
convenţionale poate fi prezentată astfel:
W=
Q1 K 1 Q2 K 2 ... Qn K n
QK L , (20)
T1 T2 ... Tn T T
unde: W - productivitatea muncii în perioada respectivă;
Q - producţia din sortimentul respectiv în expresie naturală;
K - coeficientul convenţional pentru recalcularea produselor
diferite într-o unitate de calcul convenţională;
T - timpul cheltuit pentru realizarea produselor respective;
L - producţia respectivă recalculată în unitatea de calcul
convenţională.
Aplicarea acestei metode de calcul în construcţii are un
cîmp mai restrîns datorită diversităţii producţiei acestei ramuri.
Metoda a fost folosită în special în domeniul locuinţelor alegîndu-
se ca unitate de măsură apartamentul convenţional compus din
două camere, la care mărimea de raportare s-a stabilit aria
desfăşurată, ţinînd seama că aceasta este influenţată în mai mică
măsură de modul în care proiectantul concepe distribuirea spaţiilor.
57
Q1Tn Q0Tn
iw : , (21)
T1 T0
58
Metoda valorică se consideră ca metodă principală de calcul atît a
nivelului, cît şi a dinamicii productivităţii.
O cerinţă principală a acestei metode este aceea că
evaluarea producţiei trebuie făcută în preţuri comparabile
(constante) şi nu în preţuri curente care sînt variabile.
Determinarea dinamicii productivităţii muncii după metoda
valorică are un caracter convenţional, întrucît drept unitate comună
se iau preţurile, iar nu o altă caracteristică specifică întregului
sortiment al producţiei.
Prin această metodă se obţine un indicator sintetic şi unitar
în toate ramurile economiei, întrucît valoarea producţiei
caracterizează volumul întregii producţii a economiei într-o
anumită perioadă.
Expresia indicelui de creştere a productivităţii muncii
după metoda valorică este următoarea:
iw
Q1 p0 : Q0 p0 , (22)
T1 T0
sau:
iw
Q1 p0 : T1 , (23)
Q0 p0 T0
unde: iw - indicele de creştere a productivităţii muncii;
Q0, Q1 - cantitatea de produse de un anumit fel fabricate în
perioada de bază şi în perioada curentă;
T0, T1 - cheltuielile de timp pentru întreaga producţie în
perioada de bază şi în perioada curentă (se exprimă
de obicei în număr mediu scriptic de personal sau de
muncitori folosiţi în perioada respectivă);
p0 - preţul constant pe unitatea de produs.
Metoda valorică are unele dezavantaje datorită faptului că
ea exprimă în mod inegal variaţia raportului dintre munca vie,
cheltuită într-o întreprindere anumită şi munca materializată creiată
în alte întreprinderi. Schimbarea acestui raport de la o perioadă la
59
alta sau faţă de prevederile planului, deformează nivelul şi
dinamica productivităţii muncii atît la nivelul întreprinderii, cît şi al
ramurii. Această influenţă poate fi provocată de schimbarea
structurii sortimentelor producţiei, de modificarea volumului şi
ponderii cooperării industriale, de schimbări în structura
organizatorică.
În legătură cu numărul mediu scriptic, element care intră în
calculul productivităţii valorice, se fac unele precizări. Pentru
determinarea lui se porneşte de la numărul scriptic de personal sau
muncitori înregistraţi în scripte într-o anumită perioadă, în fiecare
zi calendaristică, inclusiv zilele de repaus săptămînal sau
sărbătorile legale, precum şi absenţele din motive de boală,
concedii de odihnă, concedii fără plată.
Totalul zilelor înregistrate în acest mod se împarte la
numărul zilelor calendaristice din perioada respectivă rezultînd în
acest mod numărul mediu scriptic, în cazul numărului mediu
scriptic anual, cei care absentează nemotivat mai mult de 5 zile se
scad din numărul scriptic, din prima zi a absentărilor; în zilele de
repaus sau sărbători se consideră numărul scriptic din ziua
precedentă, cu excepţia celor al căror angajament a încetat în ajun.
Numărul mediu scriptic este media aritmetică a personalului
pe o anumită perioadă şi anume a personalului ţinut în evidenţă
scriptică.
Fondul total de timp de muncă al întreprinderii reprezintă
timpul de muncă exprimat în om-h, necesar îndeplinirii sarcinilor
ce revin întreprinderilor şi este compus din:
- fondul de timp aferent activităţii desfăşurate de muncitorii
care lucrează după norme de muncă în acord;
- fondul de timp aferent activităţii desfăşurate de muncitorii
care execută lucrări în regie după norme şi normative;
- fondul de timp aferent activităţii personalului tehnic
productiv (maiştri);
- fondul de timp aferent personalului ingineresc şi de
conducere.
60
Productivitatea muncii exprimată valoric poate fi:
Valoarea producţiei pe o anumită perioadă
Orară = -----------------------------------------------------
Numărul de om-ore efectiv lucrate în perioada
respectivă
Valoarea producţiei pe o anumita perioadă
Zilnică = ------------------------------------------------------
Numărul de om-zile efectiv lucrate în perioada
respectivă
Valoarea producţiei lunare
Lunară = --------------------------------------------
Numărul de personal muncitor lunar
Valoarea producţiei trimestriale sau anuale
Trimestrială = ------------------------------------------------------
sau anuală Numărul de personal muncitor din trimestrul sau
anul respectiv
In cazul folosirii metodei productivităţii muncii exprimată
valoric (în preţuri de deviz) apar unele dificultăţi datorită modului
de calcul a producţiei globale (terminate şi neterminate):
1) În structura lucrărilor se pot produce modificări în
diferite perioade.
2) Unele modificări de preţuri unitare de deviz ale
lucrărilor duc la incomparabilitatea lor.
3) Evaluarea producţiei neterminate se face cu
aproximaţie, mai ales pentru perioade mai scurte.
4) Executanţii de lucrări sînt tentaţi să folosească materiale
mai scumpe pentru obţinerea unei productivităţi valorice
mai mari.
5) Introducerea de soluţii noi de proiectare şi aplicare de
tehnologii noi influenţează valoarea producţiei în sensul
reducerii preţului de deviz şi deci scade productivitatea
muncii exprimată valoric, în contradicţie cu faptul că în
realitate productivitatea muncii creşte.
6) Lipsa unui etalon constant de evaluare a producţiei care
să facă posibilă compararea în timp şi pe lucrări similare
a realizărilor şi deci a productivităţii muncii.
61
II. ECONOMIA ÎNTREPRINDERII
4. Costul producţiei
CONSUMURI DE PRODUCŢIE
63
Consumuri directe de materiale
La întreprinderile de producţie consumurile directe de
materiale cuprind valoarea materialelor, utilizate în procesul de
producţie (tehnologic) incluse în costul produselor finite, şi anume:
a) a materiilor prime şi a materialelor, care constituie baza
producţiei fabricate sau o componentă indispensabilă la fabricarea
acesteia;
b) a articolelor accesorii (piese de completare) şi a
semifabricatelor supuse asamblării sau prelucrării suplimentare la
întreprinderea respectivă;
c) valoarea serviciilor cu caracter de producţie prestate de
terţi şi cheltuielile suplimentare aferente, raportate la scumpirea
valorii materialelor, de exemplu:
- executarea unor operaţii distincte privind fabricarea
produselor, prelucrarea materiilor prime şi materialelor;
- efectuarea probelor privind determinarea calităţii
materiilor prime şi materialelor consumabile, utilizate exclusiv
pentru fabricarea produselor concrete;
d) a combustibilului de toate tipurile, consumat în scopuri
tehnologice, la producerea tuturor felurilor de energie;
e) a energiei de toate felurile (electrica, termica, aer
comprimat, frig, apa etc.), consumate în scopuri tehnologice, de
transport şi aferente altor necesităţi de producţie ale întreprinderii.
Consumuri de materiale
Pentru întreprinderile de prestări de servicii consumurile de
materiale, utilizate în procesul activităţii de bază, cuprind:
a) materiale auxiliare;
b) materiale de construcţie;
c) carburanţi şi lubrifianţi;
d) piese de schimb pentru prestarea serviciilor de
reparaţii;
e) alte materiale.
64
Consumuri privind retribuirea muncii
La consumurile privind retribuirea muncii incluse în costul
produselor finite, producţiei în curs de execuţie se raportă:
la întreprinderile de producţie - consumurile directe privind
retribuirea muncii,
la întreprinderile de prestări servicii - cheltuielile privind
retribuirea muncii,
la întreprinderile de comerţ cheltuielile privind remunerarea
muncii nu se includ în costul mărfurilor. Ele ţin de cheltuielile
perioadei de gestiune.
65
- remunerarea studenţilor instituţiilor de învăţămînt şi ale
elevilor instituţiilor de învăţămînt mediu de specialitate şi
profesional-tehnic care fac practica de producţie la întreprinderi,
precum şi remunerările plătite elevilor şcolilor de cultură generală
în perioada orientărilor profesionale;
- remunerările lucrătorilor, neincadraţi în statele
întreprinderii pentru executarea de către aceştia a lucrărilor
conform contractelor de drept civil, dacă decontările cu aceştia
pentru munca prestată se efectuează direct de întreprindere;
b) remunerarea zilelor de odihnă (recuperărilor) acordate
salariaţilor pentru munca ce depăşeşte durata normală a timpului de
lucru în cazul organizării muncii prin metoda de cart, evidenţei
însumate a timpului de muncă şi în alte cazuri stabilite de legislaţie;
c) sumele plătite sub formă de compensaţie în funcţie de
regimul de lucru şi condiţiile de muncă, inclusiv sporurile şi
adaosurile la salariile tarifare şi salariile de bază pentru munca în
timp de noapte, munca suplimentară, munca în zilele de odihnă, de
sărbători, munca în regim cu multe schimburi, pentru cumularea
profesiunilor, extinderea zonelor de deservire, pentru munca în
condiţii grele, nocive, deosebit de nocive etc.;
d) remunerarea, în conformitate cu legislaţia în vigoare, a
concediilor legale de odihnă (anuale) şi suplimentare (compensaţii
pentru concediul nefolosit), a orelor cu înlesniri pentru adolescenţi,
a pauzelor pentru mamele care alăpteaza copilul, precum şi a
timpului necesar pentru efectuarea examenului medical,
îndeplinirea atribuţiilor de stat;
e) alte feluri de retribuţii acordate salariaţilor care participă
la fabricarea produselor.
66
Consumuri indirecte de producţie
Consumuri indirecte de producţie au loc la întreprinderile
de producţie şi îintreprinderile de prestări de servicii disponibile de
producţie în curs de execuţie şi cuprind:
a) cheltuielile de întreţinere a mijloacelor fixe cu
destinaţie productivă în stare de lucru (cheltuieli pentru asistenţa
tehnica şi întreţinere, pentru efectuarea reparaţiilor curente şi
capitale); pentru îndeplinirea normelor sanitaro-igienice, inclusiv
cheltuielile de întreţinere a încăperilor şi inventarului acordate de
întreprindere instituţiilor medicale pentru organizarea punctelor
medicale nemijlocit pe teritoriul întreprinderii, pentru menţinerea
curăţeniei şi ordinii în unitatea de producţie;
b) cheltuielile de întreţinere şi exploatare a
mijloacelor destinate protecţiei naturii referitoare la procesul de
producţie, inclusiv plăţile pentru evacuarea substantelor poluante în
mediul înconjurător;
c) cheltuielile de intretinere si deservire a
mijloacelor tehnice de dirijare, comunicatii, mijloacelor de
semnalizare, altor mijloace tehnice de comanda referitoare la
procesul de productie;
d) uzura mijloacelor fixe cu destinatie productiva;
e) epuizarea resurselor naturale;
f) amortizarea activelor nemateriale utilizate in
procesul de productie;
g) cheltuielile aferente perfecţionării tehnologiilor şi
organizării producţiei, precum şi îmbunătaţirii calităţii produselor,
sporirii fiabilităţii, durabilităţii şi altor proprietăţi de exploatare a
acestora în cadrul procesului de producţie;
h) uzura obiectelor de mică valoare şi scurtă durată;
i) valoarea materialelor utilizate în procesul de
producţie pentru asigurarea unui proces tehnologic normal, pentru
ambalarea produselor în secţii sau consumate pentru alte necesităţi
de producţie, care nu pot fi raportate direct la tipuri concrete de
produse;
67
j) salariile muncitorilor auxiliari încadraţi în
producţie şi ale personalului administrativ, de conducere etc. din
subdiviziunile de producţie, inclusiv toate tipurile de premii şi
adaosuri conform sistemelor în vigoare la întreprindere;
k) sumele plătite sub formă de stimulare a
salariaţilor încadraţi în procesul de producţie, inclusiv:
l) recompensele unice pentru vechime în muncă
(sporurile pentru stagiul de munca în specialitate la întreprinderea
respectivă) în conformitate cu legislaţia în vigoare, şi premiile
neincluse în cheltuielile directe privind retribuirea muncii;
m) sumele platite pentru timpul aflării în concedii
forţate cu păstrarea parţială a salariului, prevazute de legislaţia în
vigoare;
n) cheltuielile de asigurare a condiţiilor normale de
lucru şi a tehnicii securităţii ce ţin de particularităţile producţiei şi
prevăzute de legislaţia respectivă;
o) cheltuielile de asigurare a pazei (inclusiv a celei
antiincendiare) atelierelor, secţiilor şi subdiviziunilor cu destinaţie
productivă;
p) cheltuielile de deplasare a salariaţilor încadraţi
nemijlocit în procesul de producţie;
q) asigurarea obligatorie a salariaţilor ocupaţi în
sfera de producţie şi ale activelor de producţie;
r) alte cheltuieli în conformitate cu legislaţia în
vigoare.
68
Exemplu. În cazul în care consumurile variabile pe o unitate
de produs constituie 10 lei, corelaţia între volumul producţiei şi
consumurile variabile va fi următoarea:
70
Prin punctul critic se înţelege volumul vânzărilor, la care
întreprinderea deja nu mai are pierderi, dar nu are încă nici profit.
În punctul critic veniturile totale din vânzări sunt egale cu
consumurile şi cheltuielile totale ale întreprinderii, iar profitul este
egal cu zero.
Scopul analizei punctului critic constă în alegerea unui
asemenea volum al vânzărilor care va asigura întreprinderii un
rezultat financiar nul.
În cadrul sistemului contabilităţii manageriale pentru
calculul punctului critic în condiţiile fabricării unui tip de produse
se utilizează metoda ecuaţiei, metoda marjei de contribuţie şi
metoda reprezentării grafice.
Punctul critic poate fi exprimat în unităţi naturale şi
monetare.
Metoda ecuaţiei
Vv = Cv + Cc + P , (24)
Vv = Cv + Cc , (25)
Vv = Pun x n , (26)
71
Cv = Cv un x n , (27)
Pun x n = (Cv un x n) + Cc ,
De aici reiese:
Pun x n – ( Cv un x n) = Cc ,
sau: n (Pun – Cv un ) = Cc ,
Cc
n , (28)
Pun Cvun
M c Vv Cv , (29)
M c Cc P , (30)
Cc
Pcrit , (32)
M c.un
Cc
Pcrit , (33)
Rmc
Mc
Rmc , (34)
Vv
73
Rezolvare: Conform formulei (29), marja de contribuţie va
constitui:
Mc = 900 – 720 = 180 mii lei.
Conform formulei (34) rata marjei de contribuţie se calculează:
Rmc = 180 : 900 = 0,2 sau 20 %;
Atunci, conform formulei (33) pragul de rentabilitate constituie:
Pcrit = 123 : 0,2 = 615 mii lei.
Rezerva siguranţei financiare la întreprinderea dată constituie: 900
– 615 = 285 mii lei.
74
Cheltuielile activităţii de investiţii – reprezintă cheltuielile
şi pierderile aferente scoaterii din funcţiune a activelor pe termen
lung.
CHELTUIELILE ÎNTREPRINDERII
75
c) pentru întreprinderile de prestări servicii – consumurile
de materiale; consumurile privind remunerarea muncii;
consumurile indirecte de producţie
Consumuri de
materiale
Cheltuieli Cheltuieli Alte
comerciale generale şi cheltuieli
Consumuri privind administrative operaţionale
retribuirea muncii
Consumuri
indirecte
de producţie
76
- privind retribuirea muncii, inclusiv contribuţii pentru
asigurările sociale;
- uzura mijloacelor fixe etc.
Cheltuielile generale şi administrative includ cheltuieli:
- privind uzura mijloacelor fixe;
- reparaţia şi întreţinerea mijloacelor fixe;
- amortizarea activelor nemateriale;
- de întreţinere a personalului administrativ şi de
conducere;
- impozite, taxe şi plăţi (cu excepţia impozitului pe venit);
- pentru donaţii şi în scopuri de binefacere şi
sponsorizare;
- privind protecţia muncii;
- de reprezentare, deplasare şi alte cheltuieli.
Alte cheltuieli operaţionale includ cheltuielile:
- privind arenda curentă;
- sub formă de amenzi, penalităţi, despăgubiri achitate;
- aferente plăţii dobânzilor pentru credite şi împrumuturi;
- aferente produselor rebutate etc.
77
d) remunerarea lucrărilor de marcare (etichetare), certificare
a produselor şi a mărfurilor, întocmirea declaraţiilor vamale privind
comercializarea produselor peste hotarele republicii;
e) serviciile de marketing aferente incheierii sau rezilierii
contractelor (acordurilor);
f) comisioanele (defalcările) plătite organizaţiilor de
desfacere, intermediere, de comerţ extern, cheltuielile de procurare
a licenţelor pentru exportul produselor şi mărfurilor;
g) cheltuielile ce ţin de reclamă, participarea la expoziţii,
tîrguri: valoarea mostrelor de mărfuri transmise, în conformitate cu
contractele (acordurile) încheiate sau alte acte, nemijlocit
cumpăratorilor sau organizaţiilor de intermediere cu titlu gratuit şi
care nu pot fi returnate, alte cheltuieli similare;
h) cheltuielile de studiere a pieţelor de desfacere interne şi
externe, de salarizare a lucrătorilor ocupaţi cu colectarea şi
prelucrarea datelor privind pieţele de desfacere a mărfurilor
respective, informaţiilor asupra producătorilor-concurenţi, costul
literaturii economice pentru efectuarea investigaţiilor de marketing,
alte cheltuieli ale secţiilor, serviciilor sau ale lucratorilor din
domeniul marketingului;
i) cheltuielile pentru reparaţia cu termen de garantie şi
deservirea cu termen de garanţie a produselor şi marfurilor vîndute;
j) cheltuielile ce ţin de remuneraţiile lucrătorilor
întreprinderilor de comerţ care cuprind salariul de baza şi cel
suplimentar, diverse sporuri, adaosuri, premii plătite vînzătorilor,
casierilor, hamalilor, precum şi bucătarilor, ospătarilor de la
întreprinderile de alimentaţie publică, şi altui personal angajat
nemijlocit la vînzarea mărfurilor;
k) cheltuieli privind datoriile dubioase;
l) cheltuieli privind returnarea şi reducerea preţurilor la
marfurile vîndute.
Nomenclatorul articolelor cheltuielilor comerciale este
elaborat de către întreprindere, pornind de la particularităţile şi
specificul activităţii acesteia.
78
Cheltuielile generale si administrative cuprind:
1) cheltuielile privind retribuirea muncii personalului de conducere
şi gospodăresc, premiile de orice tip conform sistemelor existente
la întreprindere, adaosurile de orice tip, inclusiv:
a) sumele platite pentru absenţele forţate sau îndeplinirea
unui lucru plătit insuficient în cazurile prevăzute de legislaţie;
b) suplimentele (adaosurile) plătite pentru concediul
medical păna la nivelul salariului efectiv, stabilit de legislaţie;
c) diferenţa de salarii plătită lucrătorilor transferaţi de la alte
întreprinderi cu păstrarea în decursul unei anumite perioade, a
cuantumurilor salariului de funcţie de la locul de munca precedent,
precum şi în cazul interimatului provizoriu, dacă aceasta este
prevazut de legislatia în vigoare;
d) recompensele unice pentru vechimea în muncă şi
adaosurile pentru vechimea de muncă în specialitate la
întreprinderea respectivă plătite salariaţilor în conformitate cu
legislaţia în vigoare;
2) contribuţiile pentru asigurarile sociale şi cele medicale, fondul
de pensii, fondul de stat de plasare în cîmpul muncii din suma
cheltuielilor privind retribuirea muncii;
3) plaţile suplimentare, indemnizaţiile, sporurile, compensaţiile
acordate salariaţilor întreprinderii, inclusiv:
a) sumele plătite salariaţilor concediaţi de la întreprinderile
din cauza reorganizarii acesteia, reducerii personalului şi statelor;
b) sumele plătite salariaţilor, inclusiv femeilor care educa
copii, pentru concediile acordate suplimentar;
c) sporurile la pensii, indemnizatiile unice acordate
salariaţilor care se pensionează;
d) sumele platite sub forma de recompense, ca urmare a
majorării preţurilor, scumpirii alimentaţiei (bucatelor) la ospătării,
bufete şi profilactorii sau acordarea ei la preţuri reduse sau gratuit
(exceptind alimentaţia specială pentru anumite categorii de salariaţi
în conformitate cu legislaţia);
79
e) compensarea daunelor materiale salariaţilor întreprinderii
cauzate de traumele în producţie şi plata pensiei de invaliditate,
recuperate pentru această cauză din fondul social, indemnizatiilor
unice în caz de deces al salariatului ca rezultat al accidentului de
productie;
f) indemnizaţiile plătite atît în temeiul deciziilor
judecătoreşti, cît şi fără acestea în legătură cu pierderea capacităţii
de muncă din cauza traumelor de producţie;
g) sumele plătite salariaţilor-donatori de sînge pentru zilele
examinării medicale, donării de sînge şi pentru zilele de odihnă,
acordate după fiecare zi de donare a sîngelui;
4) ajutorul material acordat salariaţilor (inclusiv cota iniţială pentru
construcţia de locuinţe cooperatiste sau pentru rambursarea partială
a creditului, acordat in scopul construcţiei de locuinte cooperatiste
sau construcţiei individuale a locuinţelor);
5) întreţinerea, uzura şi reparaţia mijloacelor fixe cu destinaţie
administrativă, gospodareasca şi de protecţie a naturii (clădiri,
construcţii etc.);
6) amortizarea activelor nemateriale cu destinaţie generală a
întreprinderii;
7) valoarea obiectelor de mică valoare şi scurtă durată în limita
stabilită;
8) uzura şi reparaţia obiectelor de mică valoare şi scurtă durată;
9) plata pentru chiria curentă a mijloacelor fixe, activelor
nemateriale şi obiectelor de mică valoare şi scurtă durată;
10) cheltuieli de întreţinere a obiectelor şi mijloacelor fixe
conservate în conformitate cu actele normative în vigoare;
11) cheltuielile aferente întreţinerii şi deservirii mijloacelor tehnice
de comandă, centrelor de telecomunicatii, mijloacelor de
semnalizare, centrelor de calcul şi altor mijloace tehnice de
comandă, care nu se referă la producţie (de exemplu, cheltuielile
pentru chiriea mijloacelor de telecomunicaţii, utilizate în scopuri de
conducere);
80
12) cheltuielile poştale şi telegrafice, cheltuielile de întreţinere şi
exploatare a staţiilor de telefoane, comutatoarelor, faxurilor,
instalaţiilor de dispecerat, de radiou şi de alte tipuri de
telecomunicaţii, utilizate pentru administrare şi care se includ în
bilanţul întreprinderii; pentru lucrările tipografice, pentru
întreţinerea şi exploatarea biroticii; pentru procurarea rechizitelor
de birou, formularelor de evidenţă, de dări de seama;
13) plata serviciilor pentru dirijarea producţiei efectuată de terţe
organizaţii în cazurile în care în statele de funcţiuni ale
întreprinderii nu este prevăzută finanţarea unor servicii funcţionale
sau cînd aceste înreprinderi nu sînt în stare să asigure îndeplinirea
unor lucrări necesare fără participarea organizaţiilor specializate,
inclusiv pentru executarea unor lucrări periodice la solicitarea
organelor de conducere de stat pentru îndeplinirea cărora nu este
raţional de a intreţine un personal permanent, precum şi alte
cheltuieli legate nemijlocit de activitatea întreprinderii;
14) cheltuielile privind paza obiectelor administrativ-gospodareşti
şi asigurarea securităţii antiincendiare a acestora;
15) cheltuielile de întreţinere a transportului auto de serviciu:
remunerarea salariaţilor care deservesc acest transport, valoarea
combustibilului, lubrifianţilor şi altor materiale, uzura si reparaţia
cauciucurilor, asistenţa tehnică a transportului auto; cheltuieli de
întreţinere a garajelor, arenda pentru garaje şi parcarea
autovehiculelor, cotele de amortizare şi cheltuielile pentru toate
tipurile de reparaţie a autovehiculelor şi cladirilor, garajelor,
cheltuielile pentru închirierea autoturismelor de serviciu;
16) cheltuielile privind deplasarile personalului de conducere;
17) cheltuielile de reprezentare;
18) cheltuielile pentru măsurile de protecţie civila, inclusiv uzura
inventarului şi mijloacelor fixe, utilizate în aceste scopuri;
19) plata compensaţiilor personalului administrativ - de conducere
al întreprinderilor, activitatea de producţie a cărora este legata de
necesitatea unor deplasări sistematice în interes de serviciu, a
81
cheltuielilor ce ţin de utilizarea în aceste scopuri a autoturismelor
personale;
20) defalcări pentru întreţinerea aparatului de conducere al
organizaţiilor ierarhic superioare, a asociaţiilor, concernelor şi altor
structuri şi organe de conducere;
21) cheltuielile în scopuri de caritate şi sponsorizare;
22) cheltuielile de întreţinere a subdiviziunilor de producţie şi de
deservire;
23) cheltuielile pentru asigurarea salariaţilor şi a bunurilor cu
destinaţie generală şi administrativă prevazute de actele normative
în vigoare;
24) cheltuielile aferente angajării forţei de muncă;
25) plata pentru diversele servicii prestate întreprinderii în
conformitate cu contractele (acordurile) încheiate de către:
a) bănci, bursele de mărfuri, organizaţiile intermediare şi
alte organizaţii;
b) organizaţiile consultative, juridice, informaţionale, de
audit, traducători;
c) mass-media în legatură cu publicarea rapoartelor
financiare;
26) cheltuielile pentru pregătirea şi reciclarea personalului,
inclusiv:
a) salariul lucrătorilor întreprinderilor în timpul studiilor
acestora cu scoaterea din producţie în sistemul de ridicare a
calificării şi de reciclare a cadrelor, precum şi sumele plătite în
conformitate cu legislatia în vigoare pentru concediile de studii,
acordate muncitorilor şi funcţionarilor, care au succese bune la
învăţătură în instituţiile de învăţămînt superior şi mediu, seral şi
fără frecvenţă, la doctorantură fără frecvenţă;
b) sumele plătite absolvenţilor şcolilor medii profesional-
tehnice şi tinerilor specialişti care au absolvit instituţia de
învatamînt superior sau mediu de specialitate, pentru deplasarea la
locul de lucru, concediul înainte de a-şi începe activitatea, precum
şi plata indemnizaţiilor;
82
c) cheltuielile de întreţinere a instituţiilor de învăţămînt,
care se afla la bilanţul întreprinderii;
27) cheltuielile pentru cercetari ştiinţifice;
28) cheltuielile pentru invenţii şi raţionalizări cu caracter de
producţie, efectuarea lucrărilor experimentale, confecţionarea şi
proba modelelor şi mostrelor în baza invenţiilor şi propunerilor de
raţionalizare, organizarea expoziţiilor, concursurilor, trecerilor în
revista, acţiunilor de certificare şi a altor acţiuni privind
implementarea inovaţiilor şi propunerilor de raţionalizare, plata
onorariilor şi alte cheltuieli, cu excepţia cazurilor de capitalizare a
acestora prevazute de S.N.C. 9 "Contabilitatea cheltuielilor de
cercetare, proiectare şi experimentare";
29) cheltuielile privind reparaţia ambalajului folosit în multiplă
circulaţie şi returnabil, precum şi valoarea ambalajului, scos din uz
ca urmare a uzurii naturale a acestuia;
30) impozitele şi taxele, conform legislaţiei în vigoare, precum şi
impozitul pe valoarea adaugată şi accizele nerecuperabile, cu
excepţia impozitului pe venit;
31) cheltuielile de judecată, cheltuielile de arbitraj şi taxele de stat;
32) cheltuielile pentru procurarea literaturii speciale, actelor
normative şi instructive, precum şi abonarea la ediţii speciale
(ziare, reviste etc.) necesare în activitatea de producţie;
33) cheltuielile pentru acţiunile de ocrotire a sănătăţii, organizarea
timpului liber şi odihnei salariaţilor de la întreprindere, inclusiv
pentru:
a) întreţinerea şi uzura utilajului şi incăperilor, acordate
gratuit pentru desfaşurarea activităţii culturale şi sportive;
b) întreţinerea obiectelor de ocrotire a sănătîţii, azilurilor
pentru bătrîni şi invalizi, instituţiilor preşcolare pentru copii din
sistemul învăţămîntului public, precum şi a obiectelor din fondul
locativ (inclusiv uzura şi cheltuielile pentru efectuarea diverselor
tipuri de reparaţii;
c) achitarea din contul întreprinderii a foilor de tratament şi
în case de odihna, organizarea excursiilor şi călătoriilor, ocupaţiilor
83
în secţii sportive, cercuri şi cluburi, a vizitării acţiunilor culturale
distractive şi sportive;
34) cheltuielile de organizare aferente desfăşurării adunărilor
acţionarilor, perfectării documentelor;
35) alte cheltuieli.
36) Cheltuielile neproductive:
a) pierderile din cauza întreruperilor în producţie;
b) pierderile, cauzate de casarea produselor alimentare şi
medicamentelor cu termenul de garanţie expirat.
Cheltuielile care nu pot fi raportate nici la cheltuieli
comerciale, nici la cele generale şi administrative sînt incluse în
alte cheltuieli operaţionale şi anume cheltuielile privind:
a) plata dobînzilor filialelor, îtreprinderilor afiliere şi
asociate;
b) plata dobînzilor aferente creditelor bancare şi
împrumuturilor primite pe termen scurt şi pe termen lung, cu
excepţia cazurilor de capitalizare a acestora, prevazute în S.N.C. 23
"Cheltuielile privind împrumuturile";
c) plata dobînzilor privind alte operaţii;
d) plata dobînzilor privind împrumuturile expirate şi
sancţiunile creditare;
e) vînzarea activelor curente, cu excepţia produselor finite,
mărfurilor şi serviciilor prestate;
f) amenzile, penalităţile, despăgubirile;
g) emisiunea şi difuzarea titlurilor de valoare pe termen
scurt - obligaţiuni, cambii şi alte titluri de valoare, plata
comisioanelor pentru difuzarea acestora;
h) consumurile indirecte de producţie constante
nerepartizabile;
i) sumele diferenţelor dintre costul stocurilor de mărfuri şi
materiale şi valoarea realizabilă netă;
j) lipsurile şi pierderile de la deteriorarea valorilor;
k) producţia rebutată;
l) alte cheltuieli operaţionale.
84
Cheltuielile activităţii de investiţii
Cheltuielile activităţii de investiţii sunt generate de
scoaterea din funcţiune a activelor pe termen lung. Acestea cuprind
următoarele cheltuieli:
a) privind ieşirea activelor nemateriale;
b) privind ieşirea activelor materiale pe termen lung;
c) privind ieşirea activelor financiare pe termen lung;
d) din reevaluarea activelor pe termen lung;
e) aferente participaţiilor în alte întreprinderi;
f) privind operaţiile cu părţile legate;
g) alte cheltuieli ale activităţii de investiţii.
Pierderi excepţionale
Pierderile excepţionale apar ca rezultat al evenimentelor sau
operaţiilor rare şi netipice, nelegate de activitatea financiar-
economică (ordinară) a întreprinderii. Acestea cuprind:
a) pierderile provocate de calamităţile naturale;
b) pierderile rezultate din perturbările politice;
c) pierderile ocazionate de modificarea legislaţiei
Republicii Moldova.
85
Analiza consumurilor întreprinderii se începe cu examinarea
structurii costului producţiei la nivel general.
Costul producţiei cuprinde:
- consumurile directe de materiale,
- consumurile directe privind retribuirea muncii,
- consumurile privind contribuţiile la asigurările sociale şi
medicale,
- consumuri indirecte de producţie.
Totodată informaţia necesară pentru analiză poate fi
utilizată atît în dinamică, cît şi comparativ cu nivelul programat
prevăzut pentru perioada de gestiune curentă.
În acest scop vom examena următorul exemplu.
Exemplu: Să se determine:
a) ponderea fiecărui element de consumuri în structura
costului producţiei – total;
b) abaterea absolută pe fiecare element de consumuri în
parte.
Datele sunt prezentate în tab.(3)
Tabelul 3
Analiza structurii costului producţiei
Denumirea elementelor Anul de gestiune Abaterea,
de consumuri programat efectiv (+, - ) mii
mii lei % mii lei % lei
Consumuri de materiale 22506,4 69,8 22022,6 69,51 -483,8
Consumuri privind 3291,8 10,2 2759,4 8,71 -532,4
retribuirea muncii
Consumuri indirecte 6448,0 20,0 6901,6 21,78 +453,6
Costul producţiei – 32246,2 100 31683,6 100 -562,6
total
Indicatorul
89
Cun = (Cd + Cind ) : Q , (36)
unde Q – cantitatea de produse fabricate .
4.4. Esenţa abordărilor la stabilirea preţurilor la producţie
90
Abordarea valorii percepute reprezintă metoda, prin care
întreprinderea de la început determină preţul de vânzare a
produsului nou, iar apoi proiectează însuşi produsul.
Cea mai răspândită formă de formare a preţului în baza
costului este formarea preţului după principiul “consumuri şi
cheltuieli plus”.
La utilizarea acestui principiu preţul de vânzare pentru o
unitate se determină prin adăugarea la costul total al producţiei a
unei părţi a profitului (adaosului).
91
mărimii profitului previzibil poate fi determinată suma maximă a
consumurilor şi cheltuielilor admise pentru o unitate de produs.
92
Începând cu 1 ianuarie 2003, în ramura de construcţii a avut
loc un eveniment de importanţă considerabilă: s-a început procesul
de trecere la norme şi metodici noi de elaborare a documentaţiei de
deviz. Metoda indicilor a fost înlocuită cu metoda utilizată din anii
70 în ţările europene – metoda de resurse penru întocmirea
documentaţiei de deviz.
Pentru a uşura trecerea de la metoda veche la cea nouă,
Ministerul Ecologiei, Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului al
Republicii Moldova a elaborat Instrucţiuni privind întocmirea
devizelor pentru lucrările de construcţii-montaj prin metoda de
resurse – CP L.01.01-2001, precum şi Instrucţiuni pentru
determinarea cheltuielilor de deviz la salarizarea în construcţii,
cheltuielilor de regie, cheltuielilor pentru funcţionarea utilajelor în
construcţii şi Instrucţiuni pentru determinarea valorii beneficiului
de deviz – respectiv: CP L.01.02-2001, CP L.01.03-2001, CP
L.01.04-2001, CP L.01.05-2001.
93
Сostul de deviz al lucrărilor
de construcţii -montaj
Cd = CD + CR + BD , (37)
95
96
- cheltuieli de exploatare a utilajului (salariul persoanei ce
deserveşte utilajul, combustibil, lubrifianţi, carburanţi, energia
electrică, piese de schimb, reparaţii curente etc.).
97
construcţii (plata impozitelor, dezvoltarea producţiei, modernizarea
utilajelor, plata dobînzilor pentru folosirea creditelor bancare,
stimularea materială a lucrătorilor etc).
Calculul beneficiului de deviz se reglementează prin CP
L.01.05-2001 „Instrucţiuni privind determinarea valorii
beneficiului de deviz la formarea preţurilor la producţia de
construcţii”.
Normativul de beneficiu de deviz (Nbd) se calculează ca
raportul dintre valoarea beneficiului de deviz pentru perioada
precedentă (BDpr) şi costul lucrărilor executate pentru aceeaşi
perioadă (PCpr) :
98
participanţii la procesul de construcţii privind determinarea valorii
de deviz a obiectivului de investiţii, formarea preţurilor
contractuale pentru lucrările executate.
Documentaţia de deviz se compune din:
- listele cu cantităţile de lucrări;
- borderourile de resurse;
- cataloagele de preţuri unitare;
- calculele şi devizele locale;
- devizele pe obiect;
- devizul general.
99
Pentru alcătuirea devizului local obişnuit sunt necesare doar
primele 6 puncte.
100
- nivelul preţurilor de deviz pe a căror bază a fost întocmit
devizul general (trimestru, an);
- normele cheltuielilor de regie şi a beneficiului de deviz;
- lista Indicatoarelor de norme de deviz pentru lucrări de
construcţii, montaj şi reparaţii-construcţii;
- alte date privind modul de determinare a valorii, caracteristice
pentru obiectivul dat (existenţa proiectelor de execuţie a
obiectelor de uz comun, documentelor privind includerea
mijloacelor pentru construcţie în obiectele de uz comun,
proporţional cu necesarul de servicii ale obiectelor de uz comun
etc.).
După totalul capitolelor 1 – 12 în devizul general printr-un
rând aparte se include rezerva de mijloace pentru cheltuielile
neprevăzute, destinată acoperirii cheltuielilor care apar în procesul
de construcţie. Această rezervă se determină din totalul capitolelor
1 – 12, în mărime de 2 % - pentru obiectivele din sfera socială şi
de 3 % - pentru obiectivele productive.
În conformitate cu Regulamentul „Cu privire la modul de
creare şi distribuire a mijloacelor fondului extrabugetar pentru
finanţarea lucrărilor de constituire a bazei normative în construcţii”
aprobat prin Hotărârea Guvernului RM nr.216 din 20.03.2001, după
totalul care cuprinde rezerva pentru cheltuielile neprevăzute, se
include rândul „Defalcările în fondul bazei normative în
construcţii”.
Defalcările din volumul de investiţii capitale, finanţate din
bugetele de stat sau locale au fost stabilite în mărime de 0,3 %;
defalcările din volumul de investiţii capitale, finanţate din alte surse
au fost stabilite în mărime de 0,5 %.
Din total se calculează taxa pe valoarea adăugată (TVA),
conform modului şi mărimii stabilite.
Conform art.103 (4) din capitolul III al Codului fiscal, din
01.07.1998 lucrările de construcţii ale clădirilor de locuit, realizate
cu atragerea mijloacelor bugetare şi a fondurilor extrabugetare
speciale, sunt scutite de plata TVA, cu condiţia că aceste mijloace
101
constituie minimum 40 % din valoarea lucrărilor. În acest caz
materialele, articolele, elementele de construcţii, resursele energe-
tice, serviciile de transport, alte servicii se includ în devizele locale
luînd în considerare TVA.
Documentaţia de deviz pe obiectele de construcţii începute,
eliberată până la punerea în aplicarea a Instrucţiunii CP L.01.01-
2001, nu se reîntocmeşte şi nu se recalculează.
Devizul investitorului întocmit pentru licitaţie supune
precizării în conformitate cu devizele-oferte contractantului-
câştigător şi condiţiile contractului de antrepriză încheiat şi se
aprobă de către investitor. Devizul general precizat se prezintă
pentru admiterea la finanţare a investiţiilor capitale.
103
104
105
- pentru clădiri şi construcţii: pentru lucrările de construcţii
speciale, lucrările tehnico-sanitare interioare, iluminatul electric
interior, instalaţiile electrice de forţă, utilajele tehnologice şi
alte tipuri de utilaje, aparatele de măsură şi control şi mijloacele
de automatică, instalaţiile de curenţi slabi (telecomunicaţii,
semnalizări etc.),procurarea mobilierului, inventarului şi pentru
alte lucrări;
- pentru lucrări de amenajare a şantierului: pentru
sistematizarea pe verticală, construirea reţelelor edilitare, căilor
şi drumurilor, amenajarea teritoriului, formele arhitectonice
mici etc.
În cadrul listelor cu cantităţile de lucrări se efectuează
gruparea categoriilor de lucrări pe capitole conform cu succesiunea
tehnologică şi specificul categoriilor de lucrări:
- lista cu cantităţile de lucrări de construcţie trebuie să cuprindă
următoarele capitole: lucrări de terasamente, fundaţii şi pereţi la
subsol, pereţi, schelet, pereţi despărţitori, pardoseli, acoperiri şi
învelitori, ferestre, uşi, scări şi podeste, lucrări de finisaj la
interior, lucrări de finisaj la exterior, diferite lucrări ş.a.;
- lista cu cantităţile de lucrări de construcţii speciale: fundaţii
pentru utilaje, paturi pentru fundaţii speciale, căptuşeli şi
izolaţii etc;
- lista cu cantităţile de lucrări pentru instalaţii sanitare
interioare: conducte de apă, canalizare, încălzire, ventilare şi
condiţionare a aerului etc.
La obiectivele relativ simple gruparea categoriilor de lucrări
pe capitole poate să nu se efectueze.
Categoriile de lucrări, codurile lor, unităţile de măsură a
lucrărilor şi resurselor care se includ în lista cu cantităţile de
lucrări, trebuie să corespundă cu articolele de deviz, cu codurile lor
şi cu unităţile de măsură prevăzute în Indicatoarele de norme de
deviz pentru lucrări de construcţii, montaj şi reparaţii care sunt în
vigoare pe teritoriul Republicii Moldova.
106
La obiectele pentru care nu este necesar să se elaboreze
documentaţia de proiect (de exemplu, pentru reparaţia curentă a
unei clădiri, în valoare de până la 100 mii lei), listele cu cantităţile
de lucrări pe categorii, cataloagele de preţuri unitare şi devizele se
întocmesc de către beneficiar sau, la rugămintea lui, de către
antreprenor cu avizarea ulterioară de către beneficiar.
107
Fiecare categorie de lucrări se reprezintă sub forma de
indici de resurse: manopera (h-om), necesarul de utilaje de
construcţii (h-ut.), necesarul de resurse materiale (în unităţi de
măsură adoptate: m3 ; m2 ; t; buc. etc.).
Pentru evidenţierea resurselor se întocmesc borderourile
de consumuri de resurse, conform Formularului nr.2 din CP
L.01.01-2001 sau se întocmeşte catalogul preţurilor unitare,
conform Formularului nr.5 din CP L.01.01-2001.
Pentru obiectivele finanţate din bugetul de stat sau din
bugetul unităţilor administrativ-teritoriale borderourile de resurse
sau cataloagele de preţuri unitare şi devizele se eliberează în mod
obligatoriu ca parte componentă a documentaţiei de proiect. Pentru
obiectivele finanţate din alte surse, borderourile de resurse,
cataloagele de preţuri unitare şi devizele se eliberează la cererea
beneficiarului.
Pentru evaluarea valorică a ofertelor sau a contractelor de
construcţii, întreprinderea de antrepriză întocmeşte cataloagele de
preţuri unitare şi devizele-oferte. Contractantul-câştigător prezintă,
în mod obligatoriu, investitorului cataloagele de preţuri unitare, în a
căror bază au fost evaluate devizele-oferte.
Volumele şi preţurile în devizul-ofertă rămân constante pe
parcursul întregii perioade de construcţii, dacă altfel nu prevăd
condiţiile speciale stipulate în contractul de antrepriză.
Pentru fiecare categorie de lucrări se efectuează evaluarea
resurselor şi însumarea valorii lor, adică se formează preţurile
unitare.
Pentru fiecare obiectiv de construcţii se întocmeşte un
catalog individual de preţuri unitare. După totalul fiecărui preţ
unitar se evidenţiază indicele “inclusiv: salariul muncitorilor
constructori”.
3. Întocmirea devizului local
La întocmirea devizelor locale prin metoda de
resurse se propun 2 procedee:
108
Procedeul 1 - pe baza resurselor evidenţiate în total
conform listelor respective cu cantităţile de lucrări, pe obiecte sau
pentru obiectivul în ansamblu. Se recomandă pentru întocmirea
devizelor investitorului.
Indicii de resurse globali obţinuţi prin însumarea totalurilor
din borderoul de resurse se evaluează în preţurile curente pentru a
obţine cheltuielile directe.
Valoarea de deviz a lucrărilor se determină conform
formularului pentru devizul local (Formularul nr.3 din CP L.01.01-
2001).
Pentru evaluarea indicilor de resurse în preţuri curente se
utilizează valoarea resurselor determinată în felul următor:
a) Valoarea 1 h-om se determină pornind de la salariul lunar al
unui muncitor constructor dintr-o întreprindere de antrepriză
sau de la salariul acceptat în structura preţului contractual
pentru execuţia unui obiectiv concret (fig.8). Determinarea
salariului mediu al muncitorilor se poate face diferenţiat, pe
profesii, prevăzute în norme.
Valoarea de calcul a mijloacelor de salarizare în preţuri
curente se face pe baza manoperei de lucru, exprimată în h-om, cu
formula (40):
S = (M x Slun) / t, (40)
unde:
S - valoarea de calcul a mijloacelor de salarizare a muncitorilor -
constructori în preţuri curente, inclusă in componenţa
cheltuielilor directe ale devizelor locale, preţurilor
contractuale şi proceselor-verbale de recepţie a lucrărilor
executate, lei sau mii lei;
M - manopera lucrărilor în componenţa cheltuielilor directe
(consumul de muncă al muncitorilor-constructori) care se
determină conform normelor de deviz pentru lucrările
construcţii, montaj şi reparaţii-construcţii, în vigoare pe
109
teritoriul Republicii Moldova sau normelor folosite în
organizaţiile de antrepriză, h-om;
Slun- salariu mediu lunar al unui muncitor-constructor în organizaţia
de antrepriză sau inclus (convenit cu beneficiarul) în
componenta preţului contractual pentru construirea obiectului
concret, (în conformitate cu pct.20b) al S.N.C. 11
"Contractele de construcţii";
t - numărul mediu lunar de ore de lucru, aplicat la determinarea
salariului tarifar orar din salariu tarifar lunar stabilit (pentru
săptămâna de 40 ore lucrătoare - 169 h/lună).
La calcularea mijloacelor de salarizare a muncii
indicatoarele de manopera pot fi grupate conform meseriilor
muncitorilor, prevăzute de norme de deviz, cu înmulţirea ulterioară
la salariul mediu orar al unui muncitor de meserie respectivă în
organizaţia de antrepriză dată.
La elaborarea documentaţiei de proiect şi deviz, de licitaţie
la comanda investitorului (beneficiarului) în devizele investitorilor
cheltuielile pentru salarizare se recomandă să se determine pornind
de la salariul mediu lunar în ramura "Construcţii", fixat trimestrial
de către Departamentul Statistică şi Sociologie.
Modul de calculare a valorii mijloacelor de salarizare din
documentaţia de deviz, preţurile contractuale şi procesele-verbale
de recepţie a lucrărilor executate, indicile de modificare a salariului
de baza de deviz sau mărimea salariului mediu lunar (orar) al
muncitorilor angajaţi la lucrările de construcţii-montaj se stabileşte
prin înţelegerea dintre părţi (beneficiar şi antreprenor).
b) Valoarea 1 h-ut pe tipuri de utilaje se calculează de către
întreprinderile de antrepriză, deţinătoare de tehnică de
construcţii, prin calcularea cheltuielilor pentru carburanţi,
lubrifianţi, piese de schimb, amortismente, salarizarea
mecanicilor, deservirea şi reamplasarea utilajelor etc. (fig.8).
110
111
Valoarea de deviz pentru funcţionarea utilajelor (maşinilor)
antrenate în construcţii se determină pe baza timpului normat de
lucru al utilajelor (numărului de ore efectiv lucrate), necesar pentru
executarea volumului stabilit de lucrări de construcţii, montaj,
reparaţii-construcţii şi al altor lucrări, şi pe baza preţului de deviz
individual pentru funcţionarea utilajelor de construcţii, calculat pe
unitate de timp - 1 oră-utilaj (1 h-ut) în preţuri curente.
Drept norme de determinare a necesarului de utilaje de
construcţii se utilizează datele din Indicatoarele de norme de deviz
pentru lucrări de construcţii, montaj şi reparaţii-construcţii, în
vigoare pe teritoriul Republicii Moldova.
Preţul de deviz pentru 1 h-ut de funcţionare a utilajelor de
construcţii se calculează cu ajutorul formulei (41):
112
A = (V x Na) / (T x 100) , (42)
113
Componenţa echipei şi categoriile tarifare ale muncitorilor
se determină conform normelor de producţie, iar în lipsa lor
conform instrucţiunilor privind exploatarea utilajelor şi
Indicatorului unic tarifar şi de calificare pentru lucrări şi profesii de
muncitori.
Salariile muncitorilor, care participă la procesele
mecanizate de construcţii, însă nu conduc utilajele şi nu le
deservesc (manipulatori de cabluri, montatori, perforatori, pozatori
de conducte etc.), nu se includ în normativul de salarizare.
De asemenea nu se ţine cont de salariile muncitorilor care
lucrează cu unelte mecanizate al căror consum de muncă se include
în normele de consum de resurse pentru lucrările de construcţii-
montaj.
Normativul de cheltuieli pentru carburanţi (benzină,
motorină, energie electrică, aer comprimat) se calculează cu
formula (44):
C = Nc x Pc, (44)
114
În mod similar se determină cheltuielile pentru lubrifianţi:
L = Nl x Pl, (45)
H = (V x Dh x Ch x Ph) / Th ,(46)
unde: V - volumul sistemului hidraulic, dm ;
Dh - densitatea lichidului hidraulic, kg/dm3;
Ch - coeficientul de adaos de lichid hidraulic (Ch = 1,5);
Ph - preţurile locale de procurare a lichidului hidraulic,
inclusiv cheltuielile pentru transportarea lui, lei/kg;
Th - periodicitatea de înlocuire a lichidului în sistemul
hidraulic, h-ut.
Valorile mărimilor V, Dh, Th se iau din cartea tehnică a
utilajului.
Normativul de cheltuieli pentru toate tipurile de reparaţii,
deservirea şi diagnosticarea tehnică a utilajului de felul, tipul sau de
grupa de tipodimensiunea dată se calculează cu formula (47):
R = RDDa / Ta , (47)
115
reparaţii, cheltuieli pentru organizarea şi executarea lucrărilor
la baza de mecanizare pentru reparaţii şi exploatări (cheltuieli
pentru amortizare, exploatare şi întreţinere a clădirilor,
construcţiilor şi utilajelor tehnologice ale atelierelor de
reparaţii staţionare sau mobile, cheltuieli pentru amortizare şi
reparaţie a inventarului şi uneltelor, cheltuieli pentru
întreţinerea pazei contra incendiilor, pentru tehnica
securităţii, pregătirea cadrelor, plăţi pentru revizii tehnice,
pentru obţinerea autorizaţiilor de circulaţie a vehiculelor cu
masă totală, cu sarcina masică pe osie şi cu gabarite ce
depăşesc limitele admise, întreţinere şi reparaţie a căilor de
rulare ale macaralelor-turn şi macaralelor-capră);
Ta - regimul însumat normativ anual de funcţionare a utilajului (a
grupei de utilaje), h-ut.
Calcularea normativului de cheltuieli pentru reamplasarea
utilajelor de construcţii trebuie să se efectueze pornind de la
următoarele condiţii:
- modul de reamplasare - prin autopropulsie, prin
remorcare cu cablu sau pe trailer la un autotractor (cu
demontarea sau fără demontarea utilajului), pe cale ferată;
- distanţa (timpul) de reamplasare, inclusiv timpul pentru
montare, demontare, încărcare, descărcare şi transportare a
utilajului;
- structura mijloacelor de transport auto - numărul şi
marca autotractoarelor, remorcilor (trailerelor), maşinilor de
însoţire;
- tipul de macara care se utilizează pentru montare,
demontare, încărcare şi descărcare a utilajului;
- structura calitativă şi cantitativă a echipei de muncitori
ocupaţi la lucrările de reamplasare a utilajului.
Pentru autovehicule, utilajele autopropulsate pe şasiu de
autovehicule sau de tractoare pe pneuri cheltuielile pentru
reamplasare nu se planifică, deoarece astfel de utilaje se transportă
prin autopropulsie.
116
Utilajele pe pneuri (fără autopropulsie) se transportă în
remorcă la autotractoare, utilajele mici - în autocamioane.
Pentru transportarea utilajelor de tonaj mare şi de gabarite
mari pe autodrumuri se utilizează trailere cu capacitatea de
încărcare până la 20, 40 t şi autotractoare MAZ-200, KRAZ ş. a.
Cheltuielile pentru reamplasarea utilajelor de construcţii,
care se transportă la şantier cu ajutorul autotractoarelor sau al
trailerelor, se determină pornind de la cheltuielile medii anuale
pentru încărcare, descărcare şi transportare a unui singur utilaj (a
unei singure grupe de utilaje) calculate pentru 1 h-ut. de regim
normativ anual de lucru al acestui utilaj (grupei de utilaje):
117
Cheltuielile de deviz pentru transportarea utilajului se
calculează cu formula (50):
118
include valoarea resurselor materiale şi energetice fără a ţine cont
de taxa pe valoarea adăugată, dacă există facturile care confirmă
achitarea TVA. In acest caz, în procesele-verbale de recepţie a
lucrărilor executate TVA se include, printr-un rând aparte, din
valoarea totală a lucrărilor de antrepriză care cuprinde valoarea de
funcţionare a utilajelor de construcţii.
În documentaţia de deviz şi de licitaţie elaborată la
comanda investitorului (devizul investitorului) valoarea 1 h-ut pe
tipurile de utilaje se adoptă pornind de la informaţia pe care o
deţine alcătuitorul privind preţurile pentru acest tip de cheltuieli.
De regulă, acestea sunt preţurile medii pentru 1 h-ut de exploatare
pe tipurile de utilaje de construcţii pentru localitatea dată, în care se
execută construcţia;
c) Valoarea resurselor materiale se determină pornind de la
informaţia pe care o deţine alcătuitorul privind preţurile pentru
acest tip de cheltuieli. Pentru întreprinderile de antrepriză
acestea sunt datele medii privind valoarea efectivă a
materialelor, elementelor şi articolelor (ţinând cont de
cheltuielile pentru transport până la depozitele obiectivului,
inclusiv pentru lucrările de încărcare-descărcare şi de cheltuielile
pentru achiziţionare-depozitare suportate de întreprinderea de
antrepriză), care se determină în baza preţurilor de piaţă şi a
tarifelor furnizorilor şi în baza datelor din evidenţa contabilă.
Cheltuielile de transport pot fi determinate luând în calcul datele
efective sau cele medii pe unitatea de măsură adoptată pentru
materialul transportat (pe m2, t, m etc.), în procente din valoarea
materialelor, pe 1 t-km de încărcătură. Cheltuielile de
achiziţionare-depozitare se iau în calcul sub forma de procente-
norme din valoarea materialelor şi a cheltuielilor de transport.
Fiecare întreprindere de antrepriză calculează şi aprobă pentru
sine o normă individuală de cheltuieli pentru achiziţionare-
depozitare, stabilită pe baza datelor din evidenţa contabilă
(fig.9). În caz de necesitate normele pot fi revizuite şi
reaprobate, de regulă, o dată pe an.
119
120
În documentaţia de deviz şi de licitaţie elaborată la
comanda investitorului (devizul investitorului) valoarea resurselor
materiale se determină pe baza preţurilor de piaţă pentru materiale,
articole şi elemente, tarifelor medii pentru transportul încărcăturilor
şi cheltuielile de achiziţionare-depozitare. Normele cheltuielilor de
achiziţionare-depozitare se adoptă din valoarea materialelor şi a
cheltuielilor de transport până la depozitele obiectivului:
a) materialelor de construcţii şi tehnico-sanitare - 2 %;
b) utilajelor-1,2%;
c) construcţiilor metalice - 0,75 %.
Informaţia privind preţurile curente pentru resursele
materiale folosite în construcţii poate fi obţinută de la organele de
statistică, din diferite materiale informative publicate, de la
fabricanţii de materiale şi de la întreprinderile de antrepriză.
Pentru obiectivele nescutite legal de TVA, valoarea
materialelor, resurselor energetice, serviciilor de transport, altor
servicii achiziţionate se iau în calcul fără TVA.
Pentru obiectivele scutite legal de TVA valoarea
materialelor, resurselor energetice, serviciilor de transport, altor
servicii achiziţionate se iau în calcul ţinând cont de TVA.
În ambele cazuri trebuie să existe, în mod obligatoriu,
factura care confirmă includerea TVA în structura preţului.
Procedeul 2 – prin întocmirea preţurilor unitare individuale
pentru fiecare categorie de lucrări, inclusă în lista cu cantităţile de
lucrări. Se recomandă pentru evaluarea valorică a ofertelor.
Pentru categoriile de lucrări se întocmeşte un catalog de
preţuri unitare conform Formularului nr. 5 – desfăşurat şi
Formularului nr.6 – sumar din CP L.01.01-2001.
Pentru fiecare obiectiv de construcţii se întocmeşte un
catalog individual de preţuri unitare. După totalul fiecărui preţ
unitar se evidenţiază indicele: “inclusiv: salariul muncitorilor
constructori”.
Devizele locale pentru procedeul 2 se întocmesc conform
Formularului nr.7 din CP L.01.01-2001.
121
Pentru ambele procedee (Formularul nr.3 şi nr.7 din CP
L.01.01-2001), după totalul devizului, se efectuează calculul:
- contribuţiilor la asigurările obligatorii defalcate din cheltuielile
pentru salarizarea muncitorilor constructori în mărimea stabilită
de Legislaţia în vigoare;
- cheltuielilor de regie din totalul cheltuielilor directe (fig.10);
- beneficiului de deviz din totalul cheltuielilor directe şi
cheltuielilor de regie (fig.11).
Pentru procedeul 2 contribuţiile la asigurările obligatorii,
cheltuielile de regie şi beneficiul de deviz pot fi luate în calculul
preţurilor unitare. În acest caz devizele locale se întocmesc fără a
lua în calcul aceste cheltuieli.
În devizele-oferte antreprenorul ia în consideraţie
cheltuielile limitate, printr-un rând aparte (52):
122
123
6. Venit, profit şi rentabilitate
124
6.1. Venitul din activitatea economico-financiară
Vv = (Q x Pun), (53)
în care: Q - volumul producţiei comercializate (serviciilor prestate);
Pun – preţul unitar.
Asupra volumului veniturilor din vânzări influenţeată mulţi
factori:
- volumul producţiei;
- calitatea produselor (serviciilor);
- sortimentul;
- ritmicitatea etc.
Venitul întreprinderii se adună din următoarele elemente
(formula 54):
- venitul din activitatea operaţională (VAO) – venituri rezultate
din activitatea de bază a întreprinderii;
125
- venituri din activitatea de investiţii (VAI) – venituri rezultate
din ieşirea şi reevaluarea activelor pe termen lung ale
întrprinderii sub formă de dividende, dobânzi etc.;
- venituri din activitatea financiară (VAF) – venituri din
transmiterea în posesiunea altor persoane pe un termen mai
mare de un an a activelor nemateriale şi a celor materiale pe
termen lung, a activelor intrate cu titlu gratuit, sub formă de
diferenţe de curs valutar, subvenţii de stat etc.;
- venituri excepţionale (VE) – venituri rezultate din operaţiuni şi
evenimente neordinare, de exemplu, compensaţii primite pentru
recuperarea pierderilor din calamităţi naturale, perturbări
politice etc.:
126
Trebuie să distingem următoarele principale tipuri de
profit:
- profitul brut;
- profitul perioadei de gestiune până la impozitare;
- profitul net.
În Raportul privind rezultatele financiare (Anexa 2 la
Raport financiar) veniturile şi cheltuielile se grupează pe tipuri de
activitate:
- operaţională
- de investiţii
- financiară.
Ponderea cea mai mare ocupă rezultatul (profit sau
pierdere) din activitatea operaţională.
Rezultatul din activitatea operaţională (RAO) este compus
din următoarele elemente (formula 56):
- profitul brut (P br);
- alte venituri operaţionale (AVO);
- cheltuieli comerciale (C com);
- cheltuieli generale şi administrative (C adm);
- alte cheltuieli operaţionale (Ca):
RAO = Pbr + AVO – C com – C adm – Ca, (56)
Profitul brut (pierderea globală) – caracterizează nivelul de
depăşire a venitului din vînzări asupra costului acestor vânzări:
Pbr = Vv – C
(rd.010 – rd.020 = rd.030) din A2 la Raport financiar.
127
- modificarea structurii şi sortimentului producţiei
vândute.
Modificarea volumului veniturilor din vânzări are o acţiune
directă asupra profitului brut, iar modificarea costului vânzărilor –
acţiune indirectă.
Profitul perioadei de gestiune până la impozitare
(Pp.im.) reprezintă suma rezultatelor din cele trei tipuri de
activităţi şi rezultatul excepţional şi se exprimă prin relaţia (57):
6.3. Rentabilitatea
131
III. EFICIENŢA ECONOMICĂ A INVESTIŢIILOR
133
Principalele surse proprii sunt:
a) partea din profitul net căpătat în urma activităţii
economice;
b) uzura mijloacelor fixe, amortizarea activelor nemateriale
pe termen lung (amortismentul acumulat).
Principalele surse împrumutate sunt:
a) împrumuturile bancare pe termen lung şi mijlociu;
b) leasing investiţional prin intermediul căruia se închiriază
utilaje şi maşini moderne, mijloace de transport şi a.;
c) emisie de obligaţiuni.
Principalele surse atrase sunt:
a) capitalul atras prin emiterea şi vânzarea de acţiuni;
b) cotizaţiile investitorilor autohtoni şi străini (capitalul pe
bază de asociere).
Diferenţa principală dintre sursele proprii şi cele
împrumutate constă în faptul că plata dobînzii pentru credit bancar
se efectuează înainte de impozitare, adică se include în costul
vânzărilor, iar plata dividendelor se efectuează din profitul net.
Acest fapt asigură întreprinderii obţinerea unui profit suplimentar
în cazul utilizării surselor împrumutate.
Toate necesităţile investiţionale pot fi divizate în 3 grupe:
2) investiţii directe;
3) investiţii auxiliare (de însoţire);
4) investiţii în investigaţiile şi cercetările ştiinţifice.
Investiţii directe sunt investiţiile în capitalul fix şi circulant:
procurarea şi modernizarea utilajului; construcţia şi reconstrucţia
clădirilor şi edificiilor; procurarea materialelor noi; crearea
rezervelor de producţie; procurarea tehnologiilor noi, licenţelor şi
mărcilor comerciale etc.
Investiţii auxiliare sunt legate de exploatarea întreprinderii:
construcţia drumurilor de acces; crearea infrastructurii sociale;
protecţia mediului ambiant; asigurarea obiectului cu energia
electrică, canalizare etc.
134
Investiţii în cercetări ştiinţifice – asigură şi însoţesc
proiectul de investiţii: procurarea standurilor, calculatoarelor,
aparatelor de măsurare, întreţinerea laboratoarelor ştiinţifice etc.
Volumul total al investiţiilor necesare pentru realizarea
proiectului de investiţii este suma tuturor cheltuielilor
investiţionale: investiţiilor directe, auxiliare şi investiţiilor pentru
cercetări ştiinţifice.
135
4. Principiul alegerii ratei de scont. Procesul de aducere în
corespundere a cheltuielilor investiţionale şi fluxurilor de mijloace
băneşti nete la un interval unic de timp presupune alegerea
întemeiată a ratei de scont (r). Această rată trebuie să ţină cont de
norma minimală a profitului la capitalul investit, la rata inflaţiei şi
la riscuri. Selectarea ratei de scont trebuie să fie diferenţiată în
funcţie de tipul proiectului investiţional.
5. Principiul limitării în timp a proiectului. Durata efectivă
de funcţionare a proiectului unei construcţii noi a obiectelor poate
constitui 50-100 ani. Însă durata de funcţionare a anumitor
elemente ale proiectelor investiţionale, în special, a utilajului, este
mult mai redusă. În scopul sporirii corectitudinii indicatorilor de
prognoză în calcule este raţional de limitat etapa examinată de
exploatare a proiectului. Perioada de analiză poate fi adoptată în
limitele duratei de exploatare a utilajului tehnologic principal (6-10
ani) sau în limitele perioadei de recuperare a proiectului, preferate
pentru investitor (nu mai mult de 10 ani).
6. Principiul evaluării şi scontării valorii de lichidare a
proiectului. După încheierea perioadei de calcul a exploatării
proiectului trebuie să fie evaluată valoarea lui de lichidare la preţuri
de piaţă. Valoarea de lichidare este considerată drept element
component al fluxului de mijloace băneşti nete (NCF), prognozat la
finele fazei de exploatare a proiectului, şi reprezintă încasările
totale de la vinderea convenţională a obiectului. Valoarea de
lichidare, de asemenea, trebuie să fie adusă în corespundere cu
etapa iniţială a procesului de investiţie.
136
Esenţa acestui indicator constă în faptul că valoarea banilor
se modifică în timp cu evidenţa normei profitabilităţii pe piaţa
monetară şi pe piaţa hârtiilor de valoare.
Valoarea banilor în timp are două aspecte: primul este legat
de pierderea valorii banilor sub influenţa inflaţiei (devalorizarea
banilor). Orice unitate bănească astăzi este de o valoare mai mare
decât în viitor. Al doilea aspect este legat de rotaţia economică a
mijloacelor băneşti (a capitalului), şi anume: fiecare leu al
investiţiilor, aflându-se în rotaţie economică, periodic trebuie să
asigure obţinerea unui oarecare profit. Adică, investirea banilor
într-o afacere presupune creşterea capitalului în viitor.
Este necesar de menţionat, că fluxurile de numerar apar în
orice moment pe parcursul anului, însă convenţional putem
considera că toate fluxurile de numerar ale perioadei analizate apar
(au loc) la finele perioadei. Evident, aceasta nu corespunde
realităţii, însă, luând în consideraţie perioada îndelungată de
realizare a proiectului, în general, nu duce la greşeli mari la
evaluarea eficienţei investiţiilor.
De regulă, fluxurile mijloacelor băneşti viitoare se
evaluează la momentul iniţial al realizării proiectului de investiţii,
deoarece anume acest stadiu necesită siguranţa maximă în eficienţă
a unui sau altui proiect de investiţii.
La compararea valorii banilor investiţi (fluxul de ieşire) cu
valoarea fluxurilor mijloacelor băneşti viitoare de întrare trebuie să
distingem două noţiuni principale: valoarea viitoare a banilor (FV)
şi valoarea actuală a banilor (PV).
Valoarea viitoare – reprezintă acea sumă a mijloacelor
băneşti, care va fi căpătată peste o anumită perioadă de timp, la
investirea banilor într-o afacere, cu evidenţa ratei de creştere. Acest
proces de creştere a valorii banilor se numeşte metoda procentului
compus sau metoda de fructificare (compounding).
Calculul valorii viitoare se efectuează cu formula (58):
FV = PV · (1 + r)n sau
137
FV = PV : Kd, (58)
138
8.2. Influenţa inflaţiei asupra valorii banilor
Vvn
Vvr , (61)
i
139
1
Vvn = PV · (1 + r)n sau Vvn = PV : , (62)
(1 r) n
n
(1 r ) n
Vvr = Vvn : (1+T) = PV · , (63)
(1 T ) n
140
Previziunea ratei inflaţiei este un proces foarte complicat,
care depinde de mulţi factori subiectivi. De aceea, cea mai
răspândită abordare în ţările cu economia nestabilă este următoarea:
valoarea investiţiilor (sau a profitului aşteptat) se recalculează din
valuta naţională în una din cele mai stabile valute după cursul
stabilit la momentul recalculării. În acest caz evaluarea valorii
banilor se efectuează fără evidenţa inflaţiei.
141
Întocmirea devizelor locale, pe obiect şi a devizului general
prin metoda de resurse cere de la specialişti cu nivelul sporit de
pregătire profesională şi cheltuieli de timp semnificative.
A doua metodă presupune utilizarea obiectelor
reprezentate (analogilor), care conţin informaţia necesară, inclusiv
şi cea despre costul construcţiei. Informaţia existentă trebuie să fie
corectată prin introducerea modificărilor (precizărilor) respective
ce ţin de capacitatea (volumul) obiectului, rata inflaţiei, locul de
construcţie şi alţi factori. Valoarea corectată poate fi considerată
drept cheltuieli investiţionale pentru noul obiect.
Metoda a treia presupune utilizarea indicatorilor comasaţi
ai valorii de bază. Un loc special în sistemul indicatorilor comasaţi
îl ocupă normativele investiţiilor capitale specifice, care sunt
elaborate pentru diverse ramuri economice conform preţurilor şi
condiţiilor anului 1984. Aceste normative pot fi utilizate de
elaboratorii proiectelor cu condiţia corectării lor în corespundere cu
indicii de modificare a valorii diferenţiaţi pe ramiri ale economiei
naţionale: indicele de recalculare a valorii din preţurile anului 1984
în preţurile anului 1991 (Anexa 4), apoi din preţurile anului 1991 în
preţurile curente (la data evaluării proiectului) (Anexa 5).
Pentru determinarea volumului investiţiilor necesare în
preţuri curente este necesar de corectat indicii comasaţi în
corespundere cu indicii de modificare a valorii. Aşa dar, volumul
investiţiilor se va determina conform formulei (64):
I = IS1984 х К1 х К2 х M , (64)
142
9.2. Pronosticarea elementelor fluxurilor băneşti nete
143
variabile şi constante. Calculul lor necesită o bază informaţională
considerabilă, cercetări de marketing, cunoaşterea proceselor
tehnologice de execuţie, legislaţiei în vigoare etc.
Pentru a facilita calculele (în stadiul preliminar) se admite
determinarea profitului din activitatea operaţională reieşind din
nivelul mediu de rentabilitate a vînzărilor pe ramură (68):
Pn = Pop - Iv , (69)
r = rf + i + rr , (71)
145
9.3. Metodele evaluării economice a proiectelor
investiţionale
NP
ARR , (72)
IC
146
2. Perioada simplă de recuperare a investiţiilor (Payback
Period, PP) reprezintă intervalul de timp necesar pentru
compensarea completă a cheltuielilor investiţionale iniţiale. Dacă
veniturile sunt repartizate pe ani uniform, PP se calculează prin
împărţirea cheltuielilor unice la mărimea anuală a NCF.
Proiectul se acceptă, dacă perioada lui de recuperare nu
depăşeşte termenul preferenţiat de investitor.
Metodele simple de evaluare nu presupun reglementarea în
timp a încasărilor monetare, însă sunt aplicabile în cadrul analizei
preinvestiţionale pentru selectarea soluţiei preferenţiale.
Metodele de scontare se bazează pe concepţia valorii în
timp a fluxurilor băneşti, legate de investirea pe termen lung a
capitalului, şi fac posibilă o evaluare mai corectă a proiectului.
Evaluarea eficienţei economice a proiectelor de investiţii
prin metoda de scontare constă în determinarea şi analiza
următorilor indicatori:
1. Valoarea netă actualizată;
2. Indicele de profitabiliate;
3. Rata internă de rentabilitate;
4. Perioada actualizată de recuperare a investiţiilor.
1) Valoarea netă actualizată
Valoarea netă actualizată (Net Present Value, NPV) se
numeşte valoarea actualizată a sumelor de bani, care pot fi obţinute
în viitor şi se calculează ca diferenţa dintre costul actualizat al
câştigului şi valoarea actualizată a cheltuielilor pentru realizarea,
exploatarea şi deservirea tehnică a proiectului în decursul
termenului întreg de funcţionare a acestuia.
Cu alte cuvinte, NPV se determină ca diferenţa dintre
valoarea actualizată a fluxului net de numerar cumulativ şi
cheltuielile investiţionale scontate:
n
NPV NCFd IC d , (73)
t 1
unde: ∑NCFd – fluxul net de numerar cumulativ actualizat;
ICd - cheltuielile investiţionale scontate.
147
Fluxul net de numerar actualizat (NCFd) reprezintă
echivalentul financiar actualizat al sumelor băneşti viitoare
(aşteptate) şi se calculează cu formula (74) :
t
NCF
NCFd n , (74)
n 1 (1 r )
unde: r – rata de scont;
n – numărul intervalului de timp;
t - cantitatea intervalelor.
Este necesar de menţionat, că fluxurile de numerar apar în
orice moment pe parcursul anului, însă, convenţional se consideră
că toate fluxurile de numerar al întreprinderii au loc la finele
perioadei analizate (anului). Desigur aceasta nu corespunde
realităţii, însă, cu evidenţa perioadei îndelungate de realizare a
proiectului, în general, nu duce la greşeli mari la evaluarea
eficienţei investiţiilor.
Este identificat ca rentabil (avantajos) acel proiect de
investiţii, care la rata de actualizare respectivă are valoarea pozitivă
a NPV. La existenţa variantelor alternative cel mai bun proiect se
consideră acel, care are valoarea NPV mai mare.
2) Indicele de profitabilitate (Profitability Index, PI)
Indicele de profitabilitate a investiţiilor se determină
conform formulei (75):
t
NCFd
PI = , (75)
1 I
Este evident că valoarea PI depinde de valoarea ratei de
actualizare. În urma calculelor pot fi obţinute următoarele cazuri:
1. PI > 1 - proiectul este rentabil;
2. PI = 1 - decizia o ia investitorul;
3. PI < 1 - proiectul trebuie respins.
Cu cât este mai mare valoarea PI , cu atât proiectul este mai
rentabil.
3) Rata internă de rentabilitate sau eficienţa limită a capitalului,
(Internal Rate of Return, IRR) reprezintă procentul maxim al
împrumuturilor, pe care proiectul îl poate plăti pentru finanţarea
148
resurselor lucrând fără profit şi fără pierderi. NPV în acest caz este
egal cu zero. Altfel spus, IRR este acea rată de actualizare, la care
suma fluxurilor de numerar actualizate este egală cu suma
angajamentului de capital. La nivelul IRR se ajunge atunci cînd
NPV = 0 şi deci IRR = r. Din punct de vedere economic, dacă IRR
= r, acest lucru semnifică că proiectul degajă un flux de numerar
(cash flow) egal cu capitalul investit şi că pe durata de viaţă
economică el asigură o rentabilitate anuală de r % a capitalului.
IRR se determină prin metoda grafică şi metoda analitică.
La calculul IRR este raţional de găsit câteva valori ale NPV
la diferite rate de actualizare. Dacă NPV are valoare pozitivă, se
alege rata de actualizare mai mare, iar dacă valoarea NPV este
negativă, atunci se alege rata de actualizare mai mică.
Calculul se repetă până când valoarea NPV îşi schimbă
semnul în opus.
Folosind o valoare pozitivă şi una negativă a NPV, prin
metoda interpolării se poate determina IRR.
a) metoda grafică (fig.13):
NPV
NPV(r1) IRR, %
r, %
r1 r2
NPV (r2)
Fig.13. Determinarea IRR prin metoda grafică
Din câteva proiecte alternative prioritate o are proiectul, la
care valoarea IRR este mai mare.
149
b) metoda analitică
IRR se determină cu formula (76) :
NPV( r1)
IRR r1 ( r2 r1 ) , (76)
NPV( r1) NPV( r 2 )
unde: r1 - rata de actualizare, la care NPV(r1) > 0, %;
r2 - rata de actualizare, la care NPV(r2) < 0, %.
La alegerea valorilor r1 şi r2 durata intervalului (r1, r2)
trebuie să fie minimă.
Bibliografie
1. Hotărîre Guvernului R.M. nr. 743 din 11.06.2002 cu privire
la salarizarea lucrătorilor din unităţile economice cu
autonomie financiară. М.О. nr.79-81 din 20.06.2002.
150
2. Legea R.M. privind principiile urbanismului şi amenajerii
teritoriului nr.835-XIII din 17.05.96.
3. Legea R.M. salarizării Nr.847-XV din 14.02.2002. M.O. nr.
50-52 din 11.04.2002.
4. Lege cu privire la sistemul de salarizare în sectorul bugetar
nr. 355-XVI din 23.12.2005. M.O. nr.35-38 din 03.03.2006.
5. Hotărîre Guvernului R.M. privind majorarea salariilor
angajaţilor din sectorul bugetar. M.O. nr.9-12 din
20.01.2006.
6. SNC 2. Stocuri de mărfuri şi materiale.
7. SNC 3. Componenţa consumurilor şi cheltuielilor
întreprinderii.
8. SNC 5. Prezentarea rapoartelor financiare.
9. SNC 11. Contractele în construcţii.
10. SNC 16. Evidenţa activelor materiale pe termen lung.
11. Экономика строительства. Учебник / Под общ. ред. И.
С. Степанова. – М.: Юрайт-Издат, 2003.
12. Contabilitatea managerială. Ghid practico-didactic. ACAP,
Chişinău, 2000.
13. CP L.01.01-2001. Economia construcţiilor. Instrucţiuni
privind întocmirea devizelor pentru lucrările de construcţii-
montaj prin metoda de resurse. Ediţie oficială, Chişinău,
2001.
14. CP L.01.02-2000. Economia construcţiilor. Instrucţiuni
privind determinarea cheltuielilor de deviz la salarizarea în
construcţii. Ediţie oficială, Chişinău, 2000.
15. CP L.01.03-2000. Economia construcţiilor. Instrucţiuni cu
privire la calcularea cheltuielilor de regie la determinarea
valorii obiectivelor. Ediţie oficială, Chişinău, 2000.
16. 10. CP L.01.04-2000. Economia construcţiilor. Instrucţiuni
privind determinarea cheltuielilor de deviz pentru
funcţionarea utilajelor de construcţii. Ediţie oficială,
Chişinău, 2000.
151
17. 11. CP L.01.05-2001. Economia construcţiilor. Instrucţiuni
privind determinarea valorii beneficiului de deviz la
formarea preţurilor la producţia de construcţii. Ediţie
oficială, Chişinău, 2001.
18. NCM А.07.02-99. Proiectarea construcţiilor. Instrucţiuni cu
privire la procedura de elaborare, avizare, aprobare şi
conţinutul-cadru al documentaţiei de proiect pentru
construcţii.
19. Catalogul mijloacelor fixe şi activelor nemateriale. Aprobat
prin Hotărîrea Guvernului R.M. nr.338 din 21 martie 2003.
M.O. nr.62-66 din 4 aprilie 2003.
20. NCM L.01.07-2005. Regulament privind fundamentarea
proiectelor investiţionale în construcţii. Ediţie oficială,
Chişinău, 2005.
21. Usturoi L. Fezabilitatea economică a investiţiilor. Ciclu de
prelegeri. – Chişinău, 2005.
22. Albu S., Capsîzu V., Albu I. Eficienţa investiţiei. Curs
universitar. – Chişinău, 2005.
23. Ковалев В.В. Методы оценки инвестиционных
проектов. – М.: Финансы и статистика: 1998.
24. Лимитовский М. Основы оценки инвестиционных и
финансовых решений. – М.: «ДеКА»: 1996.
25. Савчук В.П. и др. Анализ и разработка инвестицион-
ных проектов. – Киев, «Абсолют В», «Эльга»: 1999.
26. Usturoi L. Modelul de estimare a potenţialului economico-
financiar al întreprinderii (firmei). Meridian ingineresc Nr.
1, Chişinău, pag.82.85, 2001.
27. Balanuţă V. Analiza gestionară (lucrare didactică şi
practico-aplicativă).–Chişinău, 2003.
28. Савицкая Г.В. Анализ хозяйственной деятельности
предприятия. – Минск, 1999.
29. N. Ciornîi, I. Blaj. Economia firmelor contemporane.
Manual universitar. Prut Internaţional. Chişinău, 2003.
152
30. Vascan G., Şerbănoiu I, Şerbănoiu A. Conceptul de cost
global în construcţii – conţinut şi aplicabilitate,
Conferinţa Tehnico – Ştiinţifică Jubiliară „Tehnologii
moderne în construcţii”, Chişinău, 2000.
31. Cârlan Şt. Economia construcţiilor, Editura “Ch.
Asachi”, Iaşi, 2003.
32. Hagiu V. ş. a. Organizarea şi conducerea producţiei de
construcţii, I.P. Iaşi, 1985.
33. Hagiu V. Managementul execuţiei proiectelor de
construcţii, ed. Dosoftei. Iaşi 2003.
153
ECONOMIA ÎNTREPRINDERII
Curs universitar