Universitatea de stat de medicină și farmacie ”Nicolae Testemițanu”

Catedra de Odontologie, Parodontologie și patologie orală

REFERAT
TEMA: Etapele și instrumentarul in formarea spațiului endodontic
în pulpite și periodontite.

Chișinău 2018
 DETERMINAREA LUNGIMII DE LUCRU

Determinarea corecta a lungimii de lucru este fundamentală pentru

succesul tratamentului endodontic. Totuşi, timp de multe decenii şi până în
prezent, nu a existat un consens universal acceptat în ceea ce priveşte punctul de
referinţă apical pentru preparaţiile endodontice.
Unul dintre aspectele fundamentale, deşi foarte controversat astăzi,
este calculul limitei instrumentării şi obturării în terapia endodontică.
Determinarea adecvată a limitei de lucru este foarte importantă pentru a
şti până unde trebuie introduse instrumentele ce vor conforma canalul şi,
totodată, până în ce punct trebuie eliminat conţinutul acelui canal, fie ţesut
pulpar vital, fie necrotic. De acest calcul depind probabil, prezenţa sau absenţa
durerii postoperatorii şi rezultatul favorabil sau nefavorabil al tratamentului.
Unii autori susţin că instrumentarea şi, totodată obturarea trebuie să se
oprească la joncţiunea cemento-dentinară, proximal de zona în care constricţia
apicală este maximă. Dupa acest punct, pereţii canalului radicular sunt formaţi
doar din cement şi nu dentina şi tesutul pulpar ajunge la spaţiul periodontal.
Teoretic acest punct de vedere este mai mult decât corect deoarece
constricţia asigura un bun stop apical pentru prepararea şi obturarea canalului
radicular,ceea ce va asigura un respect maxim pentru sănătatea ţesuturilor
periapicale.
De la începutul endodonţiei ştiinţifice una dintre temele cele mai
studiate şi discutate a fost elecţia unui punct de referinţă anatomic sau histologic
pentru determinarea limitei preparaţiei endodontice. Parţial, lipsa unui criteriu
de determinare se poate datora complexităţii anatomiei radiculare.

In 1929 Coolidge susţine că poziţia JCD poate fi foarte variabilă şi

adesea are limite neobservabile putându-se regăsi la diferite nivele. In această
zonă a canalului radicular ţesutul pulpar are aceleaşi caracteristici histologice,
exact înainte şi după traversarea foramenului apical. La puţin timp după,
Groove a descoperit că după erupţie, porţiunea terminală radiculară este formată
integral din cement şi că pulpa nu se extinde dincolo de acest ţesut. Astfel dacă
pulpa se termină la JCD şi trebuie îndepărtată de la acest nivel, prepararea
canalului, conform acestui autor, trebuie, de asemenea să se termine la acest
punct şi să nu îl depăşească.
 Orban susţine ca din punct de vedere practic, este complet imposibilă
utilizarea
JCD ca referinţă pentru determinarea limitei apicale a preparaţiei
endodontice.
Ricucci şi Langeland susţin ca localizarea anatomică a constricţiei
apicale nu poate fi determinată cu exactitate şi au înregistrat cazuri în care
poziţia acesteia a fost gasită la mai mult de 3,5 mm de apexul anatomic.
Skillen susţine că este histologic imposibil de definit o limită clară de
demarcaţie între pulpă şi ţesutul periapical. Este astfel imposibil de descoperit
punctul în care se termină un ţesut şi începe celălalt.
Kuttler a realizat unul dintre cele mai exaustive studii care s-au
publicat despre anatomia apicala şi a descris zona finală a canalului ca două
conuri care se îmbină la varf: unul dentinar cu baza la intrarea în canal şi vârful
la nivelul JCD, altul, conul cementar, cu baza la nivelul foramenului apical şi
vârful la JCD. Acest autor a realizat numeroase măsuratori şi a deteriminat ca
lungimea conului cementar sau, mai bine zis, distanţa medie dintre JCD şi
foramenul apical, este de 0,52mm la dinţii unui grup de pacienţi cu vârsta
cuprinsă între 18-25 de ani şi de 0,63mm la un grup de pacienţi cu vârsta
cuprinsă între 18-25 de ani şi de 0,63mm la un grup de indivizi cu vârsta mai
mare de 55 de ani. A observat, de asemenea, că în mai mult de 50% din
cazuri, JCD se află la acea distanţă de foramen şi că acesta era punctul cel mai
îngust al canalului radicular.
Studiile lui Kuttler au fost fundamentale pentru ca multe generaţii de
stomatologi să menţină limitele preparaţiei endodontice în interiorul canalului
radicular. Fără îndoială însă, nu întotdeauna porţiunea cea mai îngustă a
canalului se situează la JCD.
Schidler a propus ca prepararea şi obturarea canalului să se realizeze
până la porţiunea în care canalul radicular atinge (radiografic), suprafaţa externă
a rădăcinii.
 Imagini ale foramenului apical - microscopie electronica

Acest concept este evaluat, după studiile lui Green , în care s-a găsit
că în 50% din cazuri canalul radicular se termină la nivelul vârfului geometric
sau apexului anatomic al rădăcinii şi poate fi identificat radiografic. In plus,
dacă emergenţa canalului nu se produce la apexul anatomic al rădăcinii ci într-o
poziţie laterală, intotdeauna se va putea identifica radiologic când această
deschidere este situată catre mezial sau distal, lucru care se întâmplă la 40% din
cazuri .

Rădăcini curbe la care foramenul apical nu coincide cu varful anatomic al radacinii

 Studii mai recente, pe dinţi extraşi, au demonstrat că, în principal la
rădăcinile curbe, foramenul apical nu coincide cu vârful anatomic al rădăcinii şi
că poate fi deplasat cu 1-3mm. Această caracteristică se poate demonstra şi
clinic uneori.
In concluzie, deşi ar fi de dorit, nu este posibilă terminarea
preparaţiei şi obturaţiei canalului radicular la nivelul JCD din motive
histologice, aşa cum s-a demonstrat şi din motive practice deoarece nu este
posibilă identificarea clinică cu exactitate a JCD cu ajutorul metodelor actuale
de diagnostic.

Determinarea lungimii de lucru

Determinarea corectă a lungimii de lucru este unul dintre paşii decisivi
ai tratamentului endodontic. Curăţarea, conformarea şi obturarea sistemului
complex de canale radiculare nu pot fi realizate cu precizie dacă nu se
determină cu exactitate lungimea de lucru.
Ajunşi în acest punct pare oportun a descrie şi clarifica terminologia
universal accepată asupra anatomiei apicale.

Fig.24. - Imagini radiografice retrodentoalveolare

Terminologia anatomiei apicale

 Fig.25. - Reprezentarea schematică a morfologiei apicale

Lungimea de lucru = distanţa de la un punct de referinţă coronar până la

punctual în care se termină prepararea şi obturarea canalului.
Foramen apical = principalul orificiu apical al canalului radicular; adesea
este situat întro poziţie excentrică, la distanţă de apexul anatomic sau
radiologic.
Constricţia apicală = porţiunea apicală a canalului radicular care are
diametrul cel mai îngust. Poziţia sa este variabilă, dar în general ramâne la 0,5-
1mm de centrul foramenului apical .

Aspecte diferite ale consticţiei apicale

JCD = regiunea în care se unesc dentina şi cementul, punctul în care se

termină suprafaţa de dentină, în porţiunea apicală a canalului şi începe suprafaţa
acoperită de cement. Trebuie semnalat faptul că JCD reprezintă un punct de
 referinţă histologic, nu anatomic şi că nu se poate localiza prin metode clinice
sau radiologice. Localizarea JCD variază de la
0.5 la 3 mm faţă de vârful anatomic.
Apexul anatomic = punctul sau extremitatea rădăcinii determinate
morfologic.
Apexul radiologic = punctul sau extremitatea rădăcinii determinate
radiografic.

Sectiuni la nivelul apexului radicular – imagini microscopie electronică

Metode utilizate pentru determinarea lungimii de lucru

1. Metoda radiografică
 Este sistemul cel mai utilizat de măsurători în endodontie, folosit încă
din 1927 ca metodă de diagnostic în medicină. Metoda a fost descrisă de Ingle
acum mai bine de 50 ani şi constă în introducerea unui instrument endodontic
de calibru mic în interiorul canalului până ce întâlneste un obstacol sau până la
o distanţă predeterminată pe radiografia preoperatorie (prin ajustarea unui
stopper de cauciuc la nivel fix de referinţă dentar, bine vizibil), şi realizarea
unei radiografii cu instrumentul inserat în poziţie. Tradiţional se consideră
JCD ca fiind limita apicală unde trebuie finalizate prepararea şi obturarea
canalelor, punct situat la 1mm mai sus de apexul radiografic. Fără îndoială însă
foramenul apical se poate afla şi la circa 3mm mai departe de apexul radiologic,
fapt pentru care unii autori preferă să istrumenteze canalele până la finalul
radiologic al canalului sau până într-o zonă foarte apropiată acestuia. In ciuda
acestor discrepanţe, în general este acceptat că preparaţia trebuie menţinută în
interiorul canalului radicular şi anume până la nivelul consticţiei apicale pentru
a preveni afectarea ireparabilă a ţesuturilor periapicale.

Forma şi dimensiunea constricţiei apicale

Olson a demonstrat că foramenul apical poate fi determinat cu succes,

din punct de vedere radiologic, în 82% din cazuri.
Castellucci propune utilizarea tehnicii care adoptă finalul radiografic
al canalului ca limita apicală a instrumentaţiei, chiar şi atunci când materialul de
obturaţie poate extruda câteva zecimi de milimetru dincolo de foramen,
deoarece, în opinia sa, aceasta este excepţia de la regulă. Un mic exces de
material de obturaţie, la un canal obturat tridimensional, este irelevant şi bine
tolerat de organism, aşa cum au demonstrat studiile multor cercetători.
 Depăşirea uşoară a limitei apicale cu material de obturaţie

In prezent se poate utiliza această metodă şi evita supraobturarea prin

combinarea ei cu utilizatea apex-locatorului electronic.
In concluzie, determinatrea radiografică a lungimii de lucru are
limitele ei, fiind o metodă universal acceptată datorită simplităţii şi fiabilităţii şi
va continua să fie folosită ca metodă solitară sau ca un complement al altor
sisteme.
2. Metoda simtului tactil
Nu trebuie neglijat faptul că primul contact cu interiorul dintelui ce
necesită tratament endodontic reprezintă explorarea canalului radicular şi
această manoperă ne va furniza informaţii cu privire la calibrul canalului,
curburile acesteia şi la posibilele obstrucţii sau îngustări ale lui, astfel metoda
tactilă este un element în plus ce trebuie luat în calcul în detectarea constricţiei
apicale.

Metoda simţului tactil cu depăşirea constricţiei apicale

 De asemenea, trebuie ţinut cont de faptul că, pentru unii autori, clinic
vorbind, identificarea prin mijloace tactile a JCD ca fiind punctul maxim al
constricţiei apicale poate fi eronată. Această metodă, utilizată singură, poate
duce la rezultate nesatisfăcătoare, însă utilizată în asociere cu alte tehnici
(radiografică şi apex-locator), poate fi deosebit de eficientă.

3. Metoda determinării punctului de sângerare cu ajutorul vârfurilor

conurilor de hârtie
Această metoda constă în determinarea lungimii de lucru prin introducerea
unui con de hârtie în interiorul canalului şi înregistrarea punctului de sângerare.
Este utilă în măsurarea dinţilor cu apexul deschis sau imatur, în perforaţii sau
resorbţii apicale şi în cazurile în care s-a suprainstrumentat porţiunea apicală a
canalului. Apariţia sângerării sau umectarea abundentă a conului de hârtie ce
trece dincolo de vârful anatomic al dintelui poate duce la estimarea lungimii de
lucru în aceste cazuri.
Evident, vorbindu-se de o metoda total empirică, trebuie utilizată ca
metodă complementară în acele cazuri în care există îndoieli asupra dimensiunii
măsurate radiografic electronic sau tactil.

4. Utilizarea apex- locatorului

In 1918 Custer a comunicat posibilitatea utilizării curentului electric în
determinarea lungimii de lucru endodontice, dar baza ştiinţifică a apex-
locatorilor îşi are originea în investigaţiile realizate de Suzuki în 1942. Ulterior
Sunada a adoptat principiul descoperit de Suzuki şi a fost primul care a descris
un dispozitiv clinic simplu pentru măsurarea lungimii de lucru la pacienţi.
Dispozitivul utilizat de Sunada în investigaţia sa, s-a transformat în bază pentru
dezvoltarea majorităţii locatorilor electronici de apex.
Toţi apex-locatorii utilizează corpul uman ca fiind parte a unui circuit
electric. O extremitate a circuitului se conectează la un instrument endodontic
ce se comportă ca un electrod, iar la cealaltă extremitate se leaga un alt electrod,
un clip labial, în contact cu mucoasa orală. Circuitul electric se închide atunci
când instrumentul endodontic avansează în interiorul canalului radicular până
când atinge ţesutul periodontal la nivelul foramenului apical. In acest moment
 se poate observa că scala gradată a ecranului locatorului indică estimativ zona
apicală în care s-a ajuns.
Pornind de la acea prima generaţie de locatori, ce a fost criticată de
unii autori la momentul respectiv, deoarece fiabilitatea sa abia depăşea 50% din
cazuri; s-au dezvoltat astfel tehnologii noi care au facut ca apex-locatoarele
utilizate actualmente, de generatia a V-a sa obţină un procent de 95% de
efectivitate atât in vivo cât şi in vitro. Dacă lăsăm o marjă de eroare de +/-
0,5mm aceste aparate moderne ajung la o efectivitate de 100%.
Avantajele de necontestat ale utilizării locatorilor electronici sunt:
- ajută la detectarea perforaţiilor, fracturilor radiculare şi resorbţia apicală;
- posibilitatea verificării continue şi inofensive a lungimii de lucru;
- reducerea numărului de radiografii care sunt relizate pacientului;
- constituie un ajutor incomensurabil pentru persoanele cu reflex accentuat de
vomă.
4. Menţinerea permeabilităţii foramenului apical (patency)
Odată obţinută lungimea de lucru, Buchanan susţine că trebuie menţinută
permeabilitatea foramenului apical pe toata durata tratamentului până în
momentul obturării. Această manoperă trebuie realizată cu un instrument foarte
fin cum ar fi un ac Kerr de calibru 10# care trebuie să treacă lejer la 0.5 mm
după constricţie până la foramenul apical, manevra cunoscută sub denumirea de
permeabilizare apicală (patency). Se pretinde astfel menţinerea deschiderii
zonei terminale a canalului întinsă de la constricţie până la foramenul apical dar
care se realizează fără a distruge (lărgi) sau a deforma constricţia.
Unii autori consideră că nu trebuie atinsă zona terminală a canalului,
localizată între constricţie şi foramenul apical, dar pentru alţii beneficiile aduse
de menţinerea permeabilităţii apicale diminuează considerabil riscurile de
producere a unei leziuni inflamatorii uşoare a ţesuturilor învecinate foramenului
apical.
Este de necontestat faptul că în timpul instrumentării se generează
rumeguş dentinar şi că acesta conţine aşchii dentinare iş resturi pulpare care ar
putea duce la un blocaj parţial sau la obturarea totală a porţiunii terminale a
canalului. Pe de altă parte, în tratamentul dinţilor cu pulpa necrotică trebuie
eliminate, de asemenea, bacteriile şi resturile necrotice tisulare care persistă
între constricţie şi apex. Având în vedere acest lucru, menţinerea permeabilităţii
apicale va facilita pătrunderea pasivă a soluţiilor irigate în zonele cele mai
profunde ale canalului.
In unele cazuri permeabilitatea apicală nu se poate obţine datorită faptului că
această porţiune este calcifiată, absenţa acesteia putând fi atribuită, mai
frecvent, şi unei curburi accentuate apicale, unei îngustări apicale a unui
conduct foarte fin, sau persistenţei unor resturi ale materialelor de obturat în
cazul reluării unor tratamente.
Efectul pre-lărgirii treimii coronare în obţinerea lungimii de lucru
(preflaring)
In ciuda faptului că există diferite metode de instrumentare,
majoritatea autorilor sunt de părere că prepararea canalului trebuie iniţiată
plecând de la primul instrument ajustat la apex şi canalul trebuie lărgit în relaţie
cu diametrul instrumentului.
Leeb a demonstrat ca senzaţia de ajustare la apex a pilei nu apare în
mod necesat pentru că instrumentul contactează la nivelul constricţiei apicale, ci
poate fi rezultatul unei interferenţe în treimea coronară sau la jumătatea
canalului.
Iregularităţile pereţilor canalului şi/sau curbura rădăcinii ar putea
interfera cu abilitatea clinicianului în determinarea contactului şi ajustarea
instrumentului la zona apicală. Astfel se elimină anumite îndoieli cu privire la
calibrul apical determinat doar prin mijloace tactile, deoarece instrumentul ar
putea întâlni o îngustare apicală care poate să nu coincidă cu constricţia.
Unii autori sugerează că este avantajos să se îndepărteze posibilele
interferenţe ale treimii coronare şi medii radiculare înainte de a duce la final
preparaţia în 1/3 apicală. In astfel de cazuri se recomandă ca prelărgirea să se
facă cu instrumente manuale sau rotative. Bineînţeles că instrumentul rotativ
posedă multe avantaje comparativ cu cel manual, în principal pentru că se
reduce timpul de lucru. In plus, conicitatea, supleţea şi uniformitatea preparaţiei
sunt mult mai bune în prepararea rotativă.
Unul dintre instrumentele cele mai folosite pentru lărgirea treimii
coronare a canalului au fost frezele Gates-Glidden, dar o dată cu aparitia
instrumentului rotativ Ni-Ti denumite “orifice shapers” adică “modelatori
orificiali”, datorită designului şi flexibilităţii, acutalmente s-a câstigat siguranţă
şi s-au redus complicaţiile care ar putea fi produse la utilizarea frezelor Gates-
Glidden şi odata cu acestea s-a redus considerabil distrucţia inutilă a pereţilor
canalului, creearea de praguri şi riscul perforării laterale a rădăcinii.
In 1995 Stabholtz şi colaboratorii au analizat efectul pe care îl are
pre-lărgirea coronară a canalului asupra localizării manuale a constricţiei
apicale şi au demonstrat că aceasta lărgire augmentează semnificativ
sensibilitatea tactilă şi un expert ar putea determina constricţia apicală cu o
precizie de 75%.
Este foarte important de luat în calcul faptul ca “pre-flaring”-ul
coronar la canalele curbe trebuie să se realizeze anterior determinării lungimii
de lucru definitive deoarece creează un acces în linie dreaptă care va duce la o
reducere semnificativă a lungimii de lucru a canalului, care ar putea genera
suprainstrumentarea şi supraobturarea, dacă se utilizează o lungime măsurată
înainte de lărgirea coronară.
Literatura indică foarte clar că lărgirea treimii coronare a canalului
duce la îmbunătăţirea simţului tactil, ajută la obţinerea unui acces în linie
dreaptă către apex, ajută, totodată la o calibrare mai bună a zonei apicale şi
permite obţinerea unor valori mai precise la măsuratorile făcute cu ajutorul
apex-locatorului .

Lărgirea treimii coronare şi calibrarea bună a zonei apicale

Prin intermediul analizei literaturii citate, se face evidentă

concluzionarea principală a faptului că punctul apical ales ca referinţă pentru
determinarea lungimii preparării şi obturării canalului radicular continuă să fie
fundamentală şi constituie o alegere a fiecărui operator, fiind adaptată la propria
metodă de lucru.
In plus alegerea limitei apicale a preparaţiilor endodontice trebuie
să fie în concordanţă cu metoda utilizată pentru determinarea ei. In opinia
 autorilor, un practician nu trebuie să se limiteze la alegerea unei singure metode
de determinare a lungimii de lucru ci trebuie să se familiarizeze cu toate
metodele şi sursele clinice ce sunt la dispoziţia sa deoarece nici una dintre
metode nu oferă o certitudine de 100%, ele putându-se complementa pentru
atingerea acestui procent.
In final, având în vedere evoluţia tehnologică survenită în ultimii ani în
sfera medicală, viitorul se prezintă foarte promiţător în sensul ca nu va trece mult
timp până când investigatorii vor dezvolta o noua generaţie de locatori electronici,
ideală care să fie capabilă să determine printr-o manevră foarte simpla şi rapidă,
poziţia exactă a foramenului şi a constricţiei apicale cu o fiabilitate absolută în
toate situaţiile clinice.

MODELAREA CANALARA

TEHNOLOGIA ProTaper
In ultimii ani s-au facut progrese semnificative în dezvoltarea
instrumentelor rotative NiTi. Aceast evoluţie este facilitată de cerere şi de
continua îmbunătăţire a procesului de fabricaţie.
Stomatologii au identificat în mod treptat caracteristicile pe care le
consideră esenţiale pe nesfârşitul drumul spre perfecţionare. Aceste
caracteristici includ flexibilitate, eficienţă, siguranţă, şi simplitate. Sistemul
ProTaper a fost conceput pentru a oferi aceste caracteristici; în consecinţă
intrarea pe piata a avut un efect profund.
Instrumentele ProTaper NiTi (Dentsply Maillefer; Ballaigues, Elveţia),
reprezintă o generaţie revoluţionară de instrumente pentru modelarea canalului
radicular .
 Tratament endodontic al PM2 mandibular arată o bifiditate apicală, şi avantajul
utilizării ProTaper

Acest capitol trece în revistă geometriile ProTaper, descrie apoi conceptul

ProTaper, tehnici de finisare şi criteriile care pot fi utilizate pentru îndeplinirea
obiectivelor mecanice şi biologice pentru modelarea canalelor. Deprinderea
conceptului
ProTaper va duce la descoperirea şi aprecierea acestui set de şase
instrumente compus din doar trei instrumente de modelare şi trei instrumente
de finisare. Geometria ProTaper
Descrierea geometriei ProTaper şi caracteristicile specifice, care fac aceste
instrumente de modelare şi finisare unice într-un mod remarcabil.
Instrumentele de modelare
Instrumentele de modelare # 1 şi # 2, denumite S1 respectiv S2, au inele
de identificare de culoare violet şi alb amplasate pe mânere. Instrumentele S1 şi
S2 au diametrul D0 de 0.17 mm respectiv 0.20 mm, iar diametrul D14 al
striaţiilor maximale are o valoare în jur de 1.20 mm .

S1 şi S2 au fiecare conicitate progresivă de-a lungul lamelor care permite acţionarea

în condiţii de
 siguranţă şi eficienţă

Instrumentul auxiliar de modelare, denumit SX , nu prezintă nici un inel

de identificare pe mânerul auriu, dar, cu o lungime totală mai mică de 19 mm,
conferă control şi acces într-un spaţiu restrâns. Deoarece SX are o viteză mai
mare datorită formei conice în comparaţie cu alte instrumente de modelare
ProTaper. De regulă, SX este utilizat după S1 şi S2, pentru a modela optim
canalele în distrucţiile coronare sau dinţi anatomic mai scurţi. SX are un
diametru D0 de 0.19 mm şi un diametru D14 de aproximativ 1,20 mm.

Modelatorul SX are nouă spire crescătoare ca şi dimensiune variind de la 0.035 la 1.9. şi

este utilizat într-o mişcare de periere pentru a reduce dentina între D6 si
D9

Proiectarea conică progresivă

O caracteristică unică a instrumentelor ProTaper este că fiecare
instrument aduce o îmbunătăţire susţinută prin îngustarea de-a lungul lamei de
tăiere. Acest design conic progresiv serveşte în mod semnificativ să
îmbunătăţească flexibilitatea, eficienţa tăiereii, şi siguranţa. De obicei, un
design conic progresiv reduce numărul de reintervenţii necesare pentru a atinge
lungimea optimă, când este vorba de diametru mai mic sau canale curbe.
Instrumentul SX numarul 9 prezintă îngustări din ce în ce mai accentuate
variind de la 0.035mm la 0.19mm între D1 şi D9, precum şi o dimensiune fixă
de îngustare de 0.02 mm între D10 şi D14.
Instrumentul S1 numarul 12 prezintă îngustări din ce în ce mai accentuate
variind între 0.02 mm şi 0.11 mm între D1 şi D14. Instrumentul S2 numărul 9
prezintă îngustări din ce în ce mai accentuate variind între 0.04 mm şi 0.115
mm între D1 şi D14. Acest tip de design permite oricărui instrument de
modelare să acţioneze în partea inferioară a coroanei. Un beneficiu al
progresului formei conice este acela că orice instrument penetrează o zonă mai
mică a dentinei, care reduce torsiunea de sarcină, suprasolicitarea
instrumentului şi reduce de asemenea potenţialul de rupere.
Instrumentele de finisare/ finalizare
Cele trei instrumente de finalizare/ finisare F1, F2 si F3 au inele de
identificare de culoare galben, roşu respectiv albastru, plasate pe mânere,
corespunzatoare diametrului D0 de 0.20 mm, 0.25 mm, şi respectiv 0.30 mm. In
plus, F1, F2 si F3 prezintă îngustări fixe între D1 şi D3 de 0.07 mm - 0.08 mm
şi respectiv 0.09 mm.

Instrumentele de finisare au un diametru variabil D0 şi spire subţiri

Spre deosebire de instrumentele de modelare, cele de finisare/ finalizare, au

un nivel descrescător al îngustării D4-D14. Acest aspect serveşte la
îmbunătăţirea flexibilităţii, reducerea potenţialelor pericole şi previne inutila
supra-extindere a coroanei de peste două treimi din canalul radicular.

Convexitatea triunghiulară a secţiunii transversale

O altă trăsătură a instrumentelor ProTaper se referă la convexitatea
triunghiulară a secţiunii transversale.
 Instrumente ProTaper cu secţiune triunghiulară convexă ce imbunătăţeste eficienţa
tăieturii maximizând puterea de bază

Această caracteristică scade frecarea din timpul rotaţiei dintre lama

instrumentului şi dentină, facilitează tăierea şi măreşte gradul de siguranţă în
comparaţie cu alte instrumente. Precum în cazul oricărui alt instrument,
creşterea conjugată atât a diametrului D0 şi a conicităţii corespunde cu creşterea
rigidităţii. Pentru a îmbunătăţi flexibilitatea, instrumentele de finisare ProTaper
au un conţinut interior mai mic. Miezul – (mijlocul) instrumentului, este redus
prin prelucrarea unei mici cavităţi între fiecare a treia parte convexă a secţiunii
transversale.
Unghiul şi pasul elicoidal
Instrumentele ProTaper au o continuă schimbare a unghiului elicoidal şi
a pasului de-a lungul lamelor de taiere.

Design conic progresiv şi unghiuri elicoidale al instrumentelor ProTaper

Schimbarea pasului şi unghiurilor elicoidale peste lungimea activă a

lamei optimizează acţiunea de tăiere şi extragerea de resturi din canal. Ceea ce
este foarte important este că, schimbarea unghiului elicoidal conjugat cu design-
ul conic progresiv previne introducerea din neatenţie a instrumentului în canal.
Ghidarea varfului
O alta caracteristică a instrumentarului ProTaper este faptul că fiecare
componentă prevede modificarea direcţionării vârfului. Aceasta trasatură
permite ca fiecare instrument sa urmeze cu precizie o pantă lină reproductibilă
şi îmbunătăţeste capacitatea de a încărca ţesutul moale şi de a îndeparta resturile
de pe lame şi canelură ce pot fi cu uşurinta extrase din canal.
Concepte si orientari ProTaper
Există câteva concepte de bază care, atunci când sunt urmate, facilitează
eficienţa, performanţa şi siguranţa excelentă, la utilizarea instrumentelor
rotative NiTi.

Instrumentele ProTaper au un punct de ghidare care au permis instrumentului să

urmeze panta netedă.

Instrumentele rotative ar trebui introduse în canal doar în zonele care

prezinta curburi fine; mai mult, instrumentele rotative NiTi trebuie utilizate doar
pe 1/3 din lungimea canalului apical, lungime care este cunoscută, precisă şi
dovedită.
Instrumentele ProTaper, trebuie să urmeze instrucţiunile specifice de
utilizare, respectând succesiunea de instrumente recomandată, şi să adopte
intervalul corect de viteză prevăzut.
Concepte şi orientări cu privire la instrumentele rotative ProTaper pentru
modelare:
Accesul în linie dreaptă:
 Pregătirea de acces este un element esenţial pentru succesul endodontic.
Prepararea cavităţii de acces este un pas critic într-o serie de proceduri, care duc
la o obturaţie tridimensională a sistemului canalului radicular. Cavităţile de
acces se creează îndepartând tavanul camerei pulpare, chiar şi stratul de dentină.
Mărimea cavităţii de acces este dată de poziţia orificiului/orificiilor. Pereţii
axiali sunt îndepartaţi în lateral astfel încât oricifiul sau orificiile să se afle în
acest contur. Pereţii interni sunt neteziţi pentru a facilita accesul în linie dreaptă
prin orificiu spre sistemul canalului radicular.

Accesul în linie dreaptă – pereţii axiali sunt divergenţi în raport cu orificiile canalelor
radiculare.

Pregătirile pentru acces sunt extinse pentru a elimina orice interferenţe cu

coroana pe durata utilizării succesive a celorlalte instrumente.
Obiectivele pregătirii accesului sunt atinse atunci când toate orificiile
pot fi vizualizate fără a muta poziţia oglinzii în cavitatea bucală.
In mod ideal, accesul endodontic ar trebui să îndeplinească în paralel
principiul stomatologic de restaurare în cazul în care pereţii axiali de la finalul
preparaţiei îngustează şi asigură forma modelului de ceară. Curaţarea şi
modelarea sunt îmbunătăţite atunci când instrumentele trec prin deschiderea
ocluzală fără efort alunecând de-a lungul pereţilor neteziţi spre orificiul
“preflared”.
Irigarea si lubrifierea
Nici un instrument nu trebuie introdus în canalul radicular înainte de o
irigare adecvată a camerei pulpare. Importanţa iriganţilor, metodele lor de
utilizare rolul în modelarea canalară şi în curăţarea canalului radicular au fost
decrise anterior în detaliu.
Panta reproductibilă
Rezultatele curaţării şi modelării sunt îmbunatăţite semnificativ utilizând
în primul rând instrumentele 10 şi 15 oţel inoxidabil. Instrumentele de mici
dimensiuni sunt utilizate otpim în prezenţa unui “ chelator “ vâscos pentru a
observa orice porţiune din întregul canal. Instrumentele 13-15 creează sau
confirmă existenţa pantei reproductibile înainte de introducerea instrumentelor
rotative NiTi în canal. Pentru mulţi utilizatori, instrumentele rotative au rolul de
a aduna informaţii de recunoaştere pentru a cofirma spaţiul disponibil, şi atunci
când este necesar, să creeze efectiv spaţiu suficient înainte de a utiliza eficient
instrumentele rotative NiTi. Instrumentele 10 si 15 – “instrumente de
observare”- nu trebuie utilizate doar ca instrumente de măsurare ci mai degrabă
oferă un rezultat al utilizării instrumentului 15.

Diametrul transversal
Instrumentele de observare relevă imediat diametrul transversal furnizând
informaţii dacă un canal este închis sau calcificat în mod semnificativ.
Inainte de a introduce instrumentul rotativ în canal trebuie să existe suficient
spaţiu pentru a se adapta pasiv. Cu alte cuvinte, trebuie să existe un pilot al
orificiului circumferenţial al dentinei şi a pantei netede pe care instrumentul
rotativ NiTi să îl urmeze.
Accesul coronar şi radicular
Instrumentele de observare confirmă prezenţa sau absenţa liniei drepte de
acces coronar şi radicular. Specialiştii pot observa poziţia mânerului
instrumentelor de dimensiuni mai mici pentru a vedea dacă se situează mai sus
şi paralel cu axul lung al dintelui.
In cazul rădăcinilor sub dimensiunile circumferinţei coroanei clinice cu
mânerul instrumentului mai sus, sau pe axul lung al dintelui, specialistul îşi va
da seama dacă linia de acces este dreaptă dinspre coroană spre rădăcină. In
cazul în care mânerul instrumentului de cercetare iniţial nu este în lungul axului
dintelui, atunci se recurge la procedura de lărgire pentru a orienta mai sus
mânerul instrumentului

Manerul instrumentului este situat în afara axului

Pentru a verifica mânerul instrumentelor de observaţie de cele mai multe

ori este necesară o extindere a pregătirilor de acces şi eliminarea selectivă a
triunghiului dentinei.
Aceasta procedura este simplificata de instrumentar, eliminând
inconvenientele modelării si curăţării.

Pregătirea secvenţială facilitează modelarea şi curaţarea canalelor radiculare -

tratamentul endodontic corect stă la baza succesului protetic

Anatomia sistemului canalului radicular

Instrumentele de observaţie pot oferi informaţii cu privire la anatomia
sistemului canalului radicular. Specialiştii trebuie să aprecieze cele mai
frecvente forme anatomice întâlnite care includ: canale care fuzionează, canale
curbe, divergente şi divizate. Instrumentele de observaţie furnizează informaţii
cu privire la anatomie şi dau un rezultat final cu pivire la gradul de curbură, etc.
 Tratament endodontic la nivelul rădăcinii distale a unui molar mandibular

Mai mult, înainte de a introduce instrumentele rotative, specialiştii

trebuie să ştie ulterior dacă un canal se divide. Trebuie recunoscut faptul că în
anumite situaţii canalele radiculare prezintă configuraţii anatomice care se opun
condiţiilor de siguranţă a utilizării instrumentelor ProTaper.
Lungimea de lucru şi permeabilitatea
Tradiţional, se susţine faptul că măsura apicală a unui canal se termină la
joncţiunea cementodentinară (JCD), apoi lungimea de lucru ar trebui să se
extindă după această arie.
Apex-locatoarele electronice reprezintă o îmbunătăţire superioară;
progresele tehnologice oferă în prezent o precizie mai mare în determinarea
lungimii de lucru, chiar şi în cazul canalelor ce conţin “exudat”.
Apex-locatoarele nu inlocuiesc radiografiile, dar se pot folosi inteligent
în combinaţie cu acestea. Cand se stabileşte o pantă netedă Rx şi lungimea de
lucru este confirmată, atunci 1/3 din canalul apical trebuie modelat şi finisat
într-o varietate de metode.
Instructiuni de utilizare
Instrumentele rotative trebuie utlizate în stricta conformitate cu direcţiile
prevăzute pentru utilizarea lor. In cazul în care orice instrument rotativ NiTi
înceteaza să mai avanseze într-un canal, acesta trebuie retras şi trebuie
recunoscuţi cei 4 factori care împiedică de obicei pătrunderea unui instrument
care se deplasează într-o direcţie apicală:
1. Diamentrul canalului insuficient – împiedică pătrunderea în
canal.
Se recunoaşte după efortul depus pentru rotaţiile efectuate de instrument, sau
rigiditatea care împiedică urmărirea diametrului canalului. Este important de
notat faptul că instrumentele rotative NiTi nu pot fi în măsură să urmeze un
 canal care brusc deviază, se divide sau a carui pereţi prezintă resorbţii sau
defecte iatrogenice.
In canale cu diametrul mai mic sau curbat, se utilizează instrumentele 10 şi
15 concomitent cu un chelator vascos. Dacă este necesar, ar putea fi nevoie să
se utilizeze instrumente mai mari care sunt recomandate în astfel de situaţii
pentru a creea panta netedă sau se realizează manual.
2. Acumulări reziduale din interiorul canalului.
In interiorul canalului se pot acumula resturi care anterior au confirmat panta
netedă. Pentru eliminarea acestora după fiecare utilizare a instrumentelor
rotative, se irigă canalul radicular, se reia apoi activitatea cu instrumentul 10
pentru a desprinde resturile şi a le introduce într-o soluţie, apoi se irigă din nou
pentru a elimina şi cele mai mici resturi. Se utilizează instrumentele 10 sau 15
pentru a verifica netezirea.

3. Acumulări reziduale dintre lame.

O altă posibilitate care limitează accesul instrumentului este acumularea de
resturi între lamele de tăiere. Acestea tind să dezactiveze instrumentul
împingând partea activă a instrumentului în peretele canalului. In acest caz se
retrage instrumentul, se curăţă lamele, se irigă canalele şi se verifică cu un
instrument dacă panta netedă este stabilită şi se irigă din nou pentru a elimina
toate resturile.

4. Anatomia canalului radicular.

Anumite sisteme pun în dificultate configuraţiile anatomice ceea ce
împiedică vârful instrumentului rotativ să pătrundă în siguranţă şi să urmeze
canalul; în asemenea situaţii se recurge la irigări şi recapitulări cu ajutorul unor
mici instrumente care să îmbunătăţească diametrul pantei netede a canalului.

Utilizari conjugate vs utilizări simple

Cele mai importante două cauze care contribuie la deteriorarea şi chiar
ruperea instrumentelor rotative NiTi sunt metodele neconvenţionale de utilizare
şi metodele multiple de utilizare ale instrumentarului. Pe durata utilizării, orice
instrument trebuie inspectat şi curaţat frecvent pentru a optimiza eficienţa şi a
reduce potenţialul de deteriorare şi rupere.
Toate instrumentele NiTi trebuie aruncate după fiecare utilizare datorită
uzurii metalului, incapabilităţii de a tăia precis, diferenţe mari de lungime,
diametru şi curburi. Când liniile de ghidare utilizate sunt atent urmărite atunci
geometria unică a instrumentelor oferă siguranţă flexibilitate şi eficienţă.
Toate instrumentele ProTaper ar trebui utilizate cu reductor de piesa în
combinaţie cu controlul cuplului motorului electric. Motorul trebuie setat astfel
încât să genereze un cuplu de 520 g/cm şi viteza mergând de la 250 la 300
RPM. Motoarele electrice avansate au îmbunătăţit performanţa clinică şi
siguranţa utilizând instrumentele rotative NiTi.

Tehnica ProTaper
Pregătirea unui canal poate începe după terminarea creării căii de acces
prin orificiu. In cazul hipercalcificărilor dentare, dentina trebuie îndepărtată
precis şi identificate orificiile utilizând freze la turaţie convenţională sau
ultrasunete.

Instrumente ProUltra 1-5 din oţel inoxidabil cu o acoperire de nitrură de zirconiu pentru a
îmbunătăţi eficienţa, precizia şi performanţa clinică

In combinaţie, microscopul şi ultrasunetele au condus la tehnici microsonice

care au îmbunătaţit localizarea orificiilor canalelor radiculare. Odată localizate
acestea pot fi uşor lărgite cu unul sau mai multe instrumente Gates-Gliden. Este
important să se acorde o importanţă deosebită finalizării cavităţii de acces care
facilitează modelarea canalului radicular.
 Cavitatea de acces şi pregătirea coroanei – a se observa conturul, pereţii axiali netezi, şi
cele patru orificii

Recunoaşterea celor două treimi coronare

Potenţialul de a menţine în mod constant canalele şi sistemul canalar
curat este semnificativ îmbunătăţit atunci când doua treimi din coroană sunt mai
întâi pre-extinse, urmată de pregătirea treimii apicale.
Atunci când accesul în linie dreaptă este stabilit, camera pulpară poate fi
umplută la maxim cu chelator vâscos. Bazat pe radiografiile pre-operatorii ISO
0.02 instrumentele 10 şi 15 sunt măsurate pentru a anticipa lungimea şi gradul
de curbură a canalului radicular. Instrumentele 10 şi 15 sunt utilizate în orice
parte a canalului până când se formează panta netedă.

Instrumentele mici confirmă prezenţa sau absenţa liniei drepte de acces şi descoperă
informaţii cu privire la diametrul şi anatomia canalului

Introducerea în canalul radicular a instrumentului 15 este măsurată, iar

această masură este transferată instrumentelor S1 şi S2 ProTaper.
Modelarea celor două treimi coronare
 Inainte de a iniţia procedurile de modelare, camera pulpară este irigată cu
o soluţie în concentraţie mare de NaOCl. Pentru a optimiza eficienţa şi
siguranţa, instrumentelor de modelare sunt utilizate printr-o mişcare de
„periere” laterală, pentru a tăia şi îndepărta dentina de pe marginile pereţilor. O
acţiune de tăiere –periere creează spaţiu în lateral, ce va facilita accesul
instrumentelor mai mari în profunzime cu multă siguranţă. In cazul în care nici
un instrument nu mai poate avansa cu uşurinţă , datorită resturilor îndepărtate,
instrumentul trebuie restras . La eliminarea oricărui instrument de pe canal,
trebuie vizualizată zona în care resturile aflate de-a lungul lamei sale, pentru a
aprecia regiunea care trebuie pregatită ulterior.
După utilizarea instrumentelor este necesară irigarea după fiecare
retragere a acestora, fără presiune, şi după mai multe pasaje succesive ale
instrumentelor S1 şi S2, se atinge lungimea optimă pentru a putea utiliza
următorul instrument.

a) S1 are diametrul Do de 0.17 mm urmează canalul pe toată L de lucru, b) S1 este utilizat

prin miscări de periere pentru a îndeparta dentina, c) S2 se utilizează după S1 în acelaşi
mod până când este atinsă lungimea similară a instrumentului 15

Abordarea treimii apicale

Atunci când cele două treimi coronare sunt modelate, atenţia se
canalizează asupra procedurilor aplicate în treimea apicală. In camera pulpară se
va aplica un agent chelator vâscos; astfel treimea apicală va putea fi tratată şi
stabilită permeabilitatea.
Când treimea apicală a canalului a fost extinsă cel puţin la lungimea unui
instrument 15, se decide cu privire la instrumentul care urmează a fi utilizat: fie
un instrument rotativ, fie unul de mână. Când instrumentul 15 poate pătrunde
pasiv, pe toată lungimea de lucru, un instrument rotativ poate urma traiectoria
formată. Când întâlnim o porţiune neregulată, treimea apicală a canalului este
modelată cu ajutorul instrumentelor manuale ProTaper.

a) Rx a molarului mandibular secund demonstreaza ca instrumentul 10 urmează

curbura de 180°, b)
Rx după tratament confirmă că obiectivele mecanice ale modelării canalului radicular
au fost atinse.

a) Tratament endodontic PM1 maxilar cu sisteme ramificate ce se termină cu trei căi de

ieşire apicale. b) Tratament endodontic PM2 cu o singură cale de acces în linie dreaptă ce
se divide în trei
căi de ieşire apicale.

Modelarea treimii apicale

După utilizarea fiecărui instrument şi în mod particular când întâlnim
canale curbe, lungimea de lucru trebuie confirmată, ca o cale directă spre
punctul terminus. In acest stadiu al tratamentului prepararea se poate continua
prin utilizarea unui sau mai multor instrumente într-o manieră “non-periere”. F1
este selectat şi trebuie să pătrundă adânc în canal într-o mişcare sau mai multe
mişcări până când se ajunge la punctul terminus al canalului.

Instrumentul flexibil F1 modelează fin ⅓ apicală

Cand F1 atinge lungimea, este retras şi canelurile sunt inspectate pentru

a vedea dacă s-au încărcat cu dentină, şi pentru a confirma modelarea treimii
apicale a canalului. După utilizarea F1 se irigă, apoi se finisează pentru a
confirma permeabilitatea, apoi se irigă din nou pentru a elimina resturile din
canalul radicular.
Criterii de preparare (modelare) ProTaper
Criteriile de preparare sunt aplicate pentru a evalua dimensiunea
foramenului cu un instrument 20/.02 conic, pentru a determina dacă acest
instrument este ajustat sau detaşat la lungimea de lucru.
In cazul în care instrumentul 20 este ajustat în lungime, atunci canalul
este modelat corespunzător, şi dacă protocoalele de irigare au fost urmate, se
recurge la sigilare. După utilizarea F1 în cazul în care instrumentul 20
acţionează liber pe toată lungimea canalului, se recurge la utilizarea unui
instrument conic până ce dimensiunea este atinsă.
Daca şi instrumentul 30 se deplasează liber pe toată lungimea canalului,
se poate utiliza ca alternativă un instrument NiTi rotativ pentru a facilita
penetrarea. In cazul unui diametru mai mic sau mai mare, sau a unui canal
curb, de obicei este nevoie doar de trei instrumente pentru a realiza întreaga
operaţiune.
S-a demonstrat că irigările cu EDTA urmate de NaOCl produc curăţarea
optimă a suprafeţelor dentinare eliberate de resturi ale canalului radicular.
Instrumentele de modelare ProTaper sunt uşor de utilizat în combinatie cu un
 obturator cu gutapercă sau un con master conjugat cu o tehnica de condensare la
cald.

a) Imagine Rx a unui molar secund mandibular - canalele au fost modelate cu

ajutorul instrumentelor ProTaper – se pot observa curburile treimii
apicale

Modelarea canalară cu ajutorul sistemelor mai mari

Selectarea unei anumite linii de instrumente trebuie să se bazeze pe criterii precum:
taierea eficientă, flexibilitatea şi eficienţa. Este important ca instrumentele
alese şi tehnicile manipulate să creeze o forma profundă şi bază de rezistenţă a
obturaţiei tridimensionale.
Cercetarile cu privire la evaluarea curăţării canalelor şi a modelării
treimii apicale au arătat că preparaţiile necesită o conicitate mai mare de 0.06
mm pentru a asigura volumul adecvat de irigare într-un interval de timp stabilit
realizând o curaţare profundă a pereţilor laterali.
Instrumentele conice rotative NiTi de 0.04 şi 0.06 pot oferi flexibilitatea
pentru a modela în siguranţă zona apicală cu unul sau mai multe canale
deschise.
In final putem spune că instrumentele ProTaper pot fi utilizate în condiţii
de siguranţă şi eficienţă indiferent de gradul de experienţă al utilizatorului de
instrumente rotative NiTi. Instrumentele ProTaper oferă geometrii unice care
atunci când sunt utilizate corect permit o flexibilitate extraordinară, precum şi
eficienţă, siguranţă şi simplicitate.
Secvenţialitatea instrumentelor ProTaper este mereu aceeaşi indiferent de
configuraţia anatomică a dintelui al cărui canal trebuie tratat .
Rezumarea tehnicii de modelare ProTaper - Stabilitatea indiferent de lungime, diametru sau
grad de curbură

In multe situaţii este la fel de uşor ca “ 1, 2, 3” sau, în limbaj endodontic

„violet, alb, galben...”.

SISTEMUL ENDODONTIC Pro GT

Sistemul endodontic tip GT-file reprezintă, actualmente, singura metodă

bazată pe un sistem complet de modelare, obturare şi refacere a dinţilor trataţi
endodontic.

Sistemul GT de instrumente şi materiale (de la stânga la dreapta) incluzând Acul de

mână GT 20-.08, Acul rotativ GT 20-.08, Con gutapercă GT .08, Con hârtie GT .08,
Obturator GT 20-.08 şi Pivot sticlă GT cu diametru de 1.0 mm.

Acele tip GT oferă o soluţie simplă pentru modelarea unei game largi de
canale radiculare, de la cele mai mici şi sinuoase canale până la cele cu
diametre apicale foarte strânse.
 a) Molar mandibular cu canale mici modelate cu ace tip GT-file; b) Incisiv central al
maxilarului cu un canal larg modelat cu un accesoriu GT 90-.12

FORMA ACELOR

Acele GT, variază începând cu conicitatea mai mult decât în diametrul

vârfurilor.

Tipuri de ace GT cu conicitatea mată pe mâner

Acele GT au diametrele maxime ale lamelelor limitate, permiţând acelor

de o conicitate mai mare să fie utilizate pe toată lungimea canalului radicular.
Limitarea diametrului lamelelor la 1 mm permite acelor GT cu conicitate mai
mare de 0.6 mm să fie utilizate pe toată lungimea canalului radicular fără a
modela prea mult porţiunile coronare
– situaţie favorabilă canalelor cu rădăcini de mărime medie şi mică.
 Acele cu vârf agresiv sau semi-agresiv pot cauza uşor fracturarea acestora
în interiorul canalului radicular în timpul procedurilor de preparaţie, scăzând
semnificativ şansele unei obturaţii de succes.
Lamele de tăiere ale acelor GT sunt plane, aducând un plus de siguranţă
în regiunile apicale ale canalelor; acestea au fost recent remodelate pentru a tăia
mult mai rapid fără a renunţa la siguranţa pe care o oferă canelurile plane.
Această eficacitate îmbunătăţită a fost realizată prin deschiderea unghiurilor
canelurilor de-a lungul lungimii acelor şi prin subţierea lăţimii zonelor în
regiunea vârfurilor şi a tijei instrumentului.
Siguranţa a fost menţinută prin păstrarea formei canelurii plane şi prin
executarea în regiunea acelor medii cu o întindere mai mare.
Lărgirea spaţiului canelurii poate descreşte masa conului acului şi astfel
poate creşte flexibilitatea acului fără a-i reduce puterea. Masa relativă în
circumferinţa acului este cel mai mare determinant al efortului de răsucire a
acului şi cu canelurile plane această masă de circumferinţă este în mare aceeaşi.

Patru ace rotative diferite (de la stânga la dreapta GT, K3, ProTaper şi respectiv
Sequence) la mărimile 30-.06. Acele GT şi K3 prezintă spaţii între lamele iar acele
Sequence au o singură canelură mai înaltă.

Spre deosebire de cele mai multe ace rotative, acele GT – file au mai
multe unghiuri deschise ale lamelelor la capătul tijei instrumentului. Aceasta
elimină filetarea în canal în timpul utilizării şi mai mult permite o abilitate mai
mare de tăiere spre apex de unde trebuie îndepărtată mai multă dentină.
Acele GT sunt disponibile în patru categorii de mărime, seria 20, seria 30,
seria 40 şi seria 12 accesorii.
 a) Seria GT 30 b) Seria GT 40 c) 12 Accesorii ace GT
Seriile de ace GT 20, 30 şi 40 au aceeaşi categorie de conicitate .04, .06,
.08 şi .10 mm/mm în fiecare set de ace, însă variază prin diametrele vârfurilor şi
au o rată constantă a conicităţii în set, şi anume 50,70, şi .90 mm, toate cu o
conicitate mare de .12 mm/mm. Acele GT de mână vor fi disponibile în aceeaşi
variaţie de mărimi şi acelaşi cod de identificare cu Acele Rotative GT; au forma
pe secţiune triunghiulară şi lamelele contra acelor de ceasornic.

Ace de mână GT, de la stânga la dreapta, 20-06 (mâner alb), 30-06 (mâner galben),
40-06 (mâner roşu), 50-12 (mâner albastru), 70-12 (mâner negru), 90-12 (mâner verde).

Numărul de inele x 2 = conicitate mm.

Schema de identificare a instrumentelor GT este simplă. Numărul de
benzi negre de la capătul tijei x 2, este egal cu conicitatea acului, adică 3 benzi
indică o conicitate de 06 mm, 4 benzi ar indica o conicitate de 08 mm.
 Ac GT rotativ de 20-08 diametru 2 mm. Inele de identificare a conicităţii 4 inele =
conicitate 08, Galben = vârf de 20 (2 mm) vârf de conicitate 08. Identificarea color a
diametrului vârfului

GT gutapercă şi Paper Points au toate acelaşi diametru mic al vârfului şi

doar o bandă neagră care indică conicitatea.
Pentru familiarizarea cu formele conice ale acelor, regula este după
cum urmează:
este afişat mai întâi diametrul vârfului x 100 – ca în desemnarea tradiţională
a acelor Kfiles, acelor Hedstrom, adică un ac K-files de # 20 are un vârf cu
diametrul de 2 mm.

TEHNICA DE BAZĂ

Tehnica de bază a frezării GT constă în trei paşi: prepararea unei forme

iniţiale, măsurarea diametrului apical al canalului şi ajustarea finală a
preparaţiei. Sistemul de ace GT File, dintre toate acele rotative este cel mai
eficient ca număr de ace şi paşi necesari pentru alezarea şi modelarea canalară.
Înainte de modelare este esenţială permeabilizarea canalului pe toată
lungimea de de lucru cu ace K-files #15.

Modelarea iniţială

Obiectivul modelării iniţiale este obţinerea unei forme în ⅓ apicală a unei

conicităţi mai mari de 04 mm. Aceasta se face astfel încât diametrul extremităţii
canalului să poată fi corect măsurat, o necesitate pentru alegerea finală a formei
de preparaţie potrivite pentru canal. Deoarece în dozare sunt folosite ace K-file
02 este necesară o formă a canalului mai mare de 04 astfel încât instrumentele
de măsurare fixează canalul doar la vârfuri.
Prepararea iniţială începe întotdeauna cu acele GT 20-10, indiferent de
mărimea rădăcinii sau de morfologia canalului pregătit.
Acele GT rotative sunt utilizate prin plasarea instrumentului de rotaţie (de
obicei 300 rpm) în canal până ce lamelele de tăiere ating pereţii canalului,
menţinând o presiune uşoară, stabilă în direcţie apicală pe măsura înaintării în
canal. Cel mai important lucru este să fie îndepărtat de îndată ce acul se
blochează. Aceasta se întâmplă de obicei la 4-6 secunde după începerea tăierii.
 O atenţie deosebită trebuie acordată presiunii manuale de apăsare, deoarece
o presiune manuală exagerată duce la descreşterea progresului apical.
În perioada iniţială de învăţare a utilizării acestor sisteme, se va regla
limitatorul cuplului de torsiune, pe o setare inferioară ceea ce va ajuta la
dezvoltarea manualităţii acestora.
Folosirea unei serii de instrumente de la cele mai mari la mai mici pentru a
tăia în canal într-o direcţie corono-apicală se numeşte tehnica de modelare
Crown Down. Avantajul cheie a acestei tehnici este siguranţa. Tehnica Crown
Down foloseşte ace mai mari, mai rigide şi mai puternice pentru a prepara mai
întâi porţiunea coronară în zonele mai drepte a canalelor, permiţând astfel
instrumentelor mai fragile, mai mici şi mai flexibile să se îndoaie doar la vârf pe
măsură ce înaintează în regiunile apicale mai curbate.
De îndată ce unul din acele GT din Seria 20 a ajuns ȋn regiunea
apicală a canalului, este timpul să se facă dozarea apicală în prepararea pentru
crearea formei ideale.

Măsurarea apicală
Măsurarea apicală este definită ca măsurarea diametrului terminal al
canalului radicular. Evident, este aproape imposibil de măsurat această
dimensiune prin alezarea unui canal nemodelat deoarece în acest caz chiar şi un
instrument paralel se va îndoi undeva mai departe de vârf şi astfel departe de
capătul final al canalului. Cele mai bune instrumente pentru măsurare sunt acele
K-file din nichel-titan deoarece sunt foarte flexibile cu 02 mm conicitate. Acele
K-File inoxidabile pot doza cu precizie în canalele drepte însă dau rezultate
inexacte în canale curbe datorită inflexibilităţii lor relative.
Măsurarea se face după ce procedurile de modelare iniţială au permis unui
ac GT de cel puţin 20-04 accesul pe toată lungimea de lucru, în prealabil se va
iriga canalul radicular cu soluţie EDTA 17%, pentru a confirma accesibilitatea.
Modelarea finală
Măsurarea apicală permite luarea unei decizii în ceea ce priveşte alegerea
mărimii diametrului apical final a preparaţiei pentru tratarea fiecarui canal. Mai
departe trebuie aleasă conicitatea ideală pentru preparare. Aceasta se face având
în vedere mai întâi mărimea rădăcinii şi apoi mărimea canalului şi curbura.
Rădăcinile pot fi împărţite în 3 clase: mici, medii şi mari.
 Rădăcini mici
Incisivi mandibulari
Canalele premolarilor 2
Rădăcinile meziale ale molarilor inferiori
Rădăcinile vestibulare ale molarilor superiori
Rădăcini medii
Incisivii laterali superiori
Rădăcini distale ale molarilor inferiori
Rădăcinile palatale ale molarilor superiori
Rădăcini mari
Incisivii centrali superiori
Caninii superiori şi inferiori Premolarii cu un canal.

Clasificarea mărimii rădăcinilor

Rădăcinile mici sunt modelate la conicităţi de 04, 06 sau 08 mm cu mărimea

08 fiind cea mai favorizată mărime pentru tehnici de obturaţie conefit, dacă este
sigur.
Canalele cu curbură moderată până la severă sau rădăcini mici care sunt
foarte subţiri sunt frezate la conicitate 06 mm/mm, canalele MB2 fiind un
exemplu bun de ambele criterii. Canalele cu curburi cervicale sau cuduri multi-
plane pot fi modelate în siguranţă doar la o conicitate 04 mm/mm.
 Selectarea potrivită a acelor GT-file pentru diferite mărimi ale rădăcinilor.

Rădăcinile medii pot fi modelate în siguranţă cu o conicitate de 08 sau 10 mm .

Rădăcinile mari sunt modelate cu o conicitate de 10 sau 12 mm, .10 fiind ales cu
excepţia cazului în care există o rădăcină cu diametrul apical mai mare de 40 mm.
CAZURI DIFICILE

Canale sinuoase
Majoritatea canalelor de la uşor până la moderat curbate sunt uşor de
modelat cu acele GT datorită formei instrumentelor, flexibilităţii acelor nichel-
titan, şi tehnicii Crown Down.
Dacă se va întâmpina orice fel de rezistenţă la acele GT de 20-06, se va
apela la acele GT de mână pentru a permeabiliza forma finală, deoarece este
mai sigur.

a) Ac GT manual în curburi severe ale canalului mezial al M 1 mandibular. b)

Radiografie postoperatorie.

Acele GT de mână au caneluri inverse pentru a permite o tehnică de tăiere

cu forţă echilibrată inversă, o metodă intuitivă mai uşor de utilizat pentru mulţi
doctori decât metoda standard a forţei echilibrate care se foloseşte cu ace K-file
cu caneluri normale. Nu există curbură canalară pe care un ac GT de mână 20-
 06 să nu o poată tăia, excepţie făcând curburile severe, abrupte, poziţionate
cervical. Aceste cazuri vor fi rezolvate de un ac GT 20-04 cu un obturator GT .
Curburi ascunse
Este o situaţie obişnuită atunci când există două canale pe aceeaşi
rădăcină care confluează apical.
Unele dintre acestea fac o curbură în direcţie vestibulară sau orală atunci
când se întâlnesc la ieşirea din canal. În acest caz, unul din canale va avea o
curbură lină şi continuă iar cealaltă se va curba iniţial spre centru rădăcinii şi
apoi va trece brusc în cealaltă direcţie pentru a întâlni celălalt canal pe măsură
ce se apropie de suprafaţa bucală sau linguală.

2 canale pe aceeaşi rădăcină ce confluează apical iar unul din canale are o curbură
completă ce iese prin partea opusă a rădăcinii.

Impedimente în modelarea canalară

Obstacolele sunt diagnosticate prin instrumentarea cu un ac nou K-file de #

10 prin canalul tratat. Dacă ajunge şi trece de punctul terminal al canalului, nu
există nici un impediment şi canalul poate fi modelat în totalitate cu ace
rotative. Dacă acul K-file de # 10 se opreşte puţin după începerea lungimii şi
întâmpină rezistenţă liberă la plasarea apicală a acului, există un obstacol de
care acul rotativ nu poate trece. În acest caz oprirea asupra acului de # 10 este
diminuată până la punctul de referinţă, măsurat, şi toate acele rotative sunt
măsurate la 1 mm distanţă de lungime pentru a preveni denivelările de pe pereţii
canalului în punctul impedimentului.
Precurbarea unui ac K-file # 20 – 30 precurbat, din oţel inoxidabil pentru a
trece peste obstacol şi pentru a crea o formă conică apicală după ce s-a măsurat
lungimea totală. Se vor executa mişcări de răsucire, în serii de la cele mai mici
la cele mai mari. După douătrei recapitulări a seriilor de ace, trebuie să fie o
creştere cu 0.5 mm unul faţă de altul.
 Vârfului acului GT manual acţionează ca un ghid pasiv, trecând de obstacol; aceste
ace se vor răsuci în sensul invers acelor de ceasornic.

Există un mit conform căruia nichel-titanul, datorită extraordinarei memorii

a formei, nu poate fi îndoit eficient. Materialul poate suporta un unghi de
îndoire de 35-45˚ dacă acul este îndoit de la 180˚ până la 360˚. Uneori sunt
necesare mai multe încercări până când se va menţine curbura. Odată realizată
curbura, se direcţionează vârful curbat pe lângă obstacol folosind o mişcare de
răsucire. Odată vârful trecut de obstacol, lucrul cel mai greu a fost efectuat.
Când se întâmpină rezistenţă, se aplică o presiune apicală acului astfel încât
să nu poată ieşi din canal, şi se roteşte pentru cel puţin 360˚ în sensul acelor de
ceasornic. După ce lamelele tăietoare trec brusc peste filetele tăiate anterior,
este posibil să se audă şi să se simtă un „click” al acului. După 2-3 „click”-uri
canalul este de obicei netezit, dar nu se retrage încă acul.
Se va roti acul GT în direcţia inversă sensului acelor de ceasornic pentu a-l
reintroduce, se va face o presiune pe el şi se va realiza tăierea în sensul acelor
de ceasornic. După 3-5 de astfel de cicluri de tăiere, acul nu va mai înainta în
direcţia inversă sensului acelor de ceas deoarece canelurile sunt pline de
detritusuri. Se va roti acul în direcţia inversă sensului acelor de ceas pentru a-l
recupera din canal şi pentru a menţine ţine detritusurile în canelurile acului.