Alegerea rațională în Sociologia Economică

Teoria alegerii raționale enunțează faptul că oamenii adoptă un comportament rațional

cu scopul satisfacerii preferințelor sau maximizării utilității. Un rol major în această teorie îl
joacă organizarea socială și instituțiile sociale, astfel: în anumite cazuri, organizarea socială și
insistuțiile sociale sunt considerate ca fiind date, alcătuind o structură în cadrul căreia au loc
alegerile și care explică acțiunile individuale ca efecte ale sistemului; în alte situații, acestea
devin imprevizibile și ridică întrebările centrale ale sociologiei: „de ce? și în ce mod? indivizii
raționali creează și mențin organizarea socială și instituțiile sociale”.1

1. Patru elemente esențiale ale economiei neoclasice

Patru dintre elementele fundamentale ale teoriei alegerii raționale provin direct din
economia neoclasică, celelalte reprezentând completări provenite din sociologie.

1.1. Individualismul metodologic

„Teoria alegerii raționale explică funcționarea sistemului economic și social, la nivelul
sistemului, prin acțiunile indivizilor ce construiesc sistemul, și prin conexiunile care se
stabilesc între ele.” Astfel, observăm două niveluri ale teoriei, nivelul actorilor și nivelul
sistemului de acțiune. Putem reprezenta schematic teoria printr-o diagramă cu trei tipuri de
relații: 1. efectul pe care sistemul îl exercită asupra orientărilor actorilor individuali; 2.
acțiunile indivizilor privite ca raționale; 3. combinarea acestor acțiuni, într-o anumită structura
insistuțională, în vederea obținerii efectelor sistemice. 2

1 nivelul
3 sistemului

2 nivelul actorului

Figura 1: Tipuri de relații în utilizarea sociologică a teoriei alegerii raționale 3

1
Lissete Coandă, „Alegerea rațională în sociologia economică”, în volumul Elemente de Sociologie
Economică”, Editura Expert, 2002, p. 111
2
ibidem, pp. 111-112
3
ibidem, p. 112
 Pentru a înțelege natura teoriei alegerii raționale în sociologie, se apelează la
comparația cu domeniul cunoscut sub numele de behavioral economics. „Economia
comportamentală studiază anomaliile psihologice care determină abaterile indivizilor de la
acțiunea rațională”, fiind dată o situație utopică a relațiilor prezentate anterior. În economia
neoclasică, această teorie are același rol, studiind ceea ce poate fi numit drept anomalii
sociale. Aceste anomalii sociale sunt similare anomaliilor psihologice ale economiei
comportamentale, și reprezintă „abaterile sistemice de la ipoteza pieței perfecte din economia
neoclasică, ce apar ca urmare a legăturii dintre nivelurile macro și micro în relația 3.”4
Un model proeminent al anomaliilor sociale îl reprezintă problema bunurilor publice.
„Acţiunile raţionale ale indivizilor se combină pentru a produce un efect care este mai puţin
dorit decât altul la care nu se poate ajunge prin acţiune raţională individuală.” În această
situație, bunul asupra căruia trebuie luată o decizie colectivă este indivizibil, dar structura
socială care unește membrii colectivității lipsește, iar interesele comune sunt prejudiciate,
indivizii acționând în scopul satisfacerii intereselor personale. Structura socială apare sub
forma instituțiilor stabile care conduc la efectele macrosociale. 5

1.2. Principiul maximizării sau optimizării utilității

Acest principiu presupune faptul că acțiunile întreprinse de un individ în vederea
îndeplinirii unui scop sunt socotite ca fiind cele mai eficiente. Reluând exemplul bunurilor
publice, putem observa că individul, determinat de comportamentul rational, contribuie la un
bun public doar în situația în care beneficiile rezultate din această contribuție sunt mai mari
decât costurile.6

1.3. Conceptul de optim social

În teoria alegerii raționale, un optil social reprezintă „starea socială în care bunăstarea
unor indivizi nu înseamnă sărăcia altora”, fiind un posibil efect al acțiunii raționale.
În teoria funcționalistă, optimul social este motorul ce pune în mișcare sistemul.
Principiul homeostatic, principalul postulat, se aplică la nivelul sistemului: instituțiile sociale
sunt analizate prin funcțiile pe care acestea le îndeplinesc în vederea menținerii sistemului la
nivel optim. În cazul teoriei alegerii raționale, același postulat se aplică la nivelul actorilor,
astfel ajungându-se la incapacitatea teoriei de a explica eșecurile individuale. O altă

4
Lissete Coandă, „Alegerea rațională în sociologia economică”, în volumul Elemente de Sociologie
Economică”, Editura Expert, 2002, p. 112
5
ibidem, p. 113
6
ibidem, pp. 113-114
consecință aceea că, pentru a fi considerată teorie a sistemului social, postulatul central
necesită suplimentarea cu elementele reprezentate de relațiile 1, 2 și 3 din figura nr. 1.7

1.4. Conceptul de echilibru al sistemului

Conceptul de echilibru social este diferit de cel de optim social, exprimând „starea în
care orice actor care acţionează individual nu poate îmbunătăţi rezultatul acţiunii prin
modificarea ei, nefiind interesat.” Echilibrul este rezultatul acestei lipse de interes față de
schimbarea acțiunii. Diferența dintre optimul social și echilibrul social este diferența dintre
acțiunea colectivă și acțiunea individuală. 8
În timp ce echilibrul social rezultă din implicațiile combinate ale acțiunilor
individuale, optimul social este rezultatul unei colectivități conduse de „un lider mărinimos al
cărui scop este acela de a evita îmbunătățirea situației anumitor indivizi, în timp ce situația
celorlalți s-ar îmbunătăți”. 9

2. Patru elemente esențiale din sociologie

2.1. Obținerea utilității prin renunțare la control
Economia neoclasică este preocupată de distribuirea resurselor între indivizi
independenți, fiecare dintre ei acționând în scopul maximizării utilității. Prin renunțarea la
controlul asupra unei resurse, individul câștigă utilitate, iar prin pierderea acestui control,
utilitatea se pierde. Astfel, un individ va ceda controlul unui bun, doar atunci când, prin
schimb, el va obține controlul unui bun pe care îl preferă. La fel, atunci când un individ
consideră că renunțarea la controlul propriei acțiuni și transferul acestuia altui individ, va
reprezenta o sursă a unor rezultate mai bune, atunci este rațional să o facă.10

2.2. Capitalul social

„Capitalul social se referă la orice aspect al organizării sociale informale care
constituie o resursă productivă pentru unul sau mai mulți actori.” Un exemplu de capital
social în poate reprezenta o rețea largă de prieteni și cunoștințe prin intermediul cărora se pot
obține informații referitoare la diferite subiecte. Mărimea capitalului social depinde de tipul
structurii sociale, de caracterul rețelelor, de continuitatea și multiplicitatea relațiilor sociale.11

7
Lissete Coandă, „Alegerea rațională în sociologia economică”, în volumul Elemente de Sociologie
Economică”, Editura Expert, 2002, pp. 114-115
8
ibidem, pp. 115-116
9
ibidem, p. 116
10
ibidem, pp. 116-117
11
ibidem, pp. 117-118
 2.3. Originea socială a drepturilor
Teoria alegerii raționale acordă o atenție deosebită originii și repartizării drepturilor.
Într-o situație dată, distribuirea drepturilor reprezintă elementul pe bază căreia acțiunea se
evaluează ca rațională. De aceea, „drepturile îşi au originea în rezultatele proceselor sociale în
care indivizii acţionează raţional pentru promovarea propriilor interese, prin stabilirea, în
comun, a unei alocări benefice a drepturilor”.12

2.4. Instituțiile
În teoria alegerii raționale, instituțiile au o poziție centrală, fac legătura între nivelurile
micro și macro, și joacă două roluri: primul este combinarea acțiunilor individuale pentru
obținerea efetelor sistemice (rel. 3, fig. 1), iar al doilea este interpretarea stărilor sistemului
pentru a influența orientările actorilor individuali (rel. 1, fig. 1). Acestea pot fi considerate atât
variabile exogene, atunci când se studiază efectele lor asupra acțiunilor individuale, dar și
endogene, atunci când se urmărește modul în care acțiunile raționale duc la apariția unor
instituții. 13

3. Aplicații în activitatea economică

3.1. Teoria organizării și teoria firmei

Într-o firmă, angajatul acționează conform orientării patronului, în scopul urmăririi
intereselor acestuia. Problema patronului constă în faptul că angajatul deține controlul de
facto asupra acțiunilor sale, iar într-un conflict de interese, acesta poate acționa în propriul
interes, abandonând interesele firmei. Există două modalități prin care patronul poate
determina acțiunile angajatului în folosul său: prin stimulente sau prin supravegherea muncii.
În aceste condiții, un angajat rațional va acționa în vederea maximizării utilității. Astfel,
devine misiunea patronului să optimizeze structurile stimulative oficiale. 14
În acest scop, primul pas este alegerea modelului organizațional, urmat de
recunoașterea, în cadrul structurilor formale de relații, a unui sistem social neoficial, care va
introduce stimulente suplimentare. Un exemplu grăitor în acest caz în reprezintă cazul marilor
firme japoneze, ce construiesc mici „orașe ale companiei” care oferă locuri pentru recreere și
vacanță, cu scopul întăririi loialității față de firmă.15

12
Lissete Coandă, „Alegerea rațională în sociologia economică”, în volumul Elemente de Sociologie
Economică”, Editura Expert, 2002, p. 118
13
ibidem, pp. 118-119
14
ibidem, pp. 119-120
15
ibidem, p. 120
 3.2. Drepturile în cadrul organizației
Organizația formală este percepută ca un organism, ceea ce înseamnă că alocarea de
drepturi pentru diferite poziții sau statusuri din ierarhia organizațională este recunoscută,
aceasta afectând funcționarea firmei. Astfel, obiectivele organizației devin rezultatul alocării
drepturilor, nu un punct de plecare. 16

3.3. Panică, dezechilibre, prăbușiri

Activitatea economică include pe lângă procesele obişnuite, panica bursieră,
retragerile masive ale depunerilor bancare, panica de pe piaţa de titluri şi alte fenomene
asemănătoare care ameninţă starea de echilibru. Abordarea teoriei alegerii raţionale de către
sociologi constă în utilizarea extinsă a structurii conceptuale de bază a analizei economice,
aşa cum s-a arătat în cele prezentate. O asemenea extindere poate fi transferul unilateral al
controlului asupra acţiunilor unei persoane, situaţie descrisă deja. Transferul fiind unilateral,
nu este necesar să conducă la echilibru, dar poate produce procese neechilibrate.17

3.4. Capitalul social și dezvoltarea economică

Având ca punct de plecare conceptul de capital social, dezbaterile din teoria socială și
economică au dus la formularea unor concepte înrudite precum: legătura „F” (family, friends
and firms) – familie, prieteni și firme, și ideea de „embeddedness” (încorporare) a
tranzacțiilor economice în relațiile sociale stabile. Organizarea socială informală poate ajuta
dezvoltarea economică, la fel cum o rețea densă de relații dintr-o comunitate închisă poate
inhiba dezvoltarea economică prin sabotarea inovațiilor și a potențialilor întreprinzători. 18
Ţinând seama de cultura specifică fiecărei societăţi, adică de valorile, tradiţiile,
normele şi cutumele respective, se poate afirma că instituţiile şi relaţiile sociale ce constituie
capital social pentru un anumit tip de activitate productivă pot reprezenta un impediment
pentru altul.19

Bibliografie:
Lissete Coandă, „Alegerea rațională în sociologia economică”, în volumul Elemente de Sociologie
Economică”, Editura Expert, 2002

16
Lissete Coandă, „Alegerea rațională în sociologia economică”, în volumul Elemente de Sociologie
Economică”, Editura Expert, 2002, pp. 120-121
17
ibidem, p. 121
18
ibidem, p. 122-123
19
ibidem, p. 124