23.

Mijloace și metode interne și externe de combatere a evaziunii și fraudei fiscale ce

acționează pe plan intern și internațional

Statul român trebuie să își concentreze atenția asupra măsurilor de stopare a acestui flagel
ce atinge fondurile publice ale acestuia sau ale unităților administrativ teritoriale. Lupta trebuie
dusă atât la nivel local, cât și la nivel statal.

Printre măsurile naționale care pot contribui la limitaria ariei evaziunii fiscale,
menționăm :

 Reducerea presiunii fiscale exercitate asupra contribuabililor

 Unificarea legislației fiscale și o mai bună sistematizare și corelare a acesteia cu
ansamblul cadrului legislativ din economie
 Eliminarea prevederilor din actele normative care pot favoriza evaziunea fiscală
 În legislația fiscală trebuie să se găsească, pe lângă prevederile punitive, și cele
care pot determina un comportament economic normal
 Reorganizarea structurilor teritoriale ale aparatului Ministerului Finanțelor, astfel
încât să elimine paralelismele și suprapunerile din activitatea organelor de control
financiar și fiscal în ceea ce privește supravegherea fiscală, controlul fiscal și
combaterea evaziunii fiscale și asigurarea coordonării unitare în profil teritorial și
la nivelul și la nivelul central a tuturor activităților de control
 Trecerea în prim plan a controlului prin excepție(sondaj) și pe plan secundar a
controlului permanent și excesiv
 Editarea unei publicații specializate de către Ministerul Finanțelor Publice care să
facilizeze interpretarea unitară a cadrului normativ privind identificarea și
combaterea evaziunii fiscale
 Stabilirea unui raport care să tindă spre optim între salariu și stimulente pentru
cointeresarea aparatului fiscal
 Implementarea unui sistem informatic care să furnizeze datele necesare pentru
identificarea, analiza și combaterea fenomenului evazionist
 Instituirea unui sistem intern de pregătire permanentă a personalului din aparatul
Ministerului Finanțelor Publice
Combarerea acestui fenomen nu este posibilă fără combaterea mai multor vectori de decizie.
Acțiunile legiuitorului sunt primordiale și ele trebuie susținute și dublate de acțiunile
executivului, și nu în ultimul rând, acestea trebuie susținute în justiție.

Măsurile adoptate prin dispoziții legale trebuie să fie consolidate cu acorduri

internaționale care să permită intensificarea cooperării dintre state.

Cooperarea internațională este deci necesară pentru a remedia aceste fenomene care
prejudiciază atât bugetele naționale cât și dezvoltarea schimburilor internaționale în condiții de
concurență loială. Majoritatea convențiilor fiscale ce pun bazele cooperării bilaterale stabilesc o
asistență administrativă între serviciile fiscale naționale. Ele cuprind două categorii de clauze.

Clauze tehnice, care pot fi împărțite în generale și particulare.(având ca scop evitarea

contradicțiilor ce pot deriva din legislațiile fiscale naționale ale celor două state membre)

Clauze care stabilesc o bază juridică pentru cooperarea ce urmeaă să aibă loc între
administrațiile fiscale ale statelor contractante. Această asistență administrativă intervenită între
două state îmbracă două forme : schimbul de informație și asistența de încasare.

Schimbul de informație este fondat pe un principiu de reciprocitate și este limitat la

anumite categorii de impozite, acesta trebuie să se bazeze și pe regula secretului fiscal. Acesta
poate interveni la cerere sau spontan. Unele convenții restrâng schimbul de informații.

Asistența de recuperare este mai rar cuprinsă în convențiile fiscale bilaterale, deoarece
unele state refuză să pună la dispoziția altor state metode mijloacele de recuperare a creanțelor
cuvenite statului partener.

Cooperarea multilaterală este unul dintre cele mai utilizate mijloace de acțiune
împotriva puterii tot mai mari și a mijloacelor tot mai variate de fraudare utilizate de marile
grupuri internaționale.

- Subiectul presupunea doar mijloacele interne, dar am zis să le menționez și pe

cele internaționale –
24. Stingerea creanțelor fiscale prin compensare

Compensarea este o modalitate de stingere a creanțelor fiscale ce se realizează pe cale

amiabilă și care conduce la realizarea acestora. Pentru ca aceasta să se poată realiza, trebuie
îndeplinită o condiție fundamentală, să existe creanțe reciproce între autorități îndrituite de lege
să administreze sumele de bani ce circulă prin intermediul bugetelor publice, pe de o parte, și
debitorii fiscali pe de altă parte.

Ambii subiecți ai raportului juridic ce ia naștere în cadrul compensației, ajung să

dobândească atât calitatea de debitor cât și cea de creditor.

O a doua condiție, se referă la faptul că reciprocitatea calității de creditor și debitor

trebuie să se refere la aceeași subiecți. Debitorul fiscal trebuie să aibă în același timp și debite,
dar și creanțe. Nu se vor compensa debite față de bugetele centrale cu credite față de bugetele
locale ale aceluiași debitor sau invers.

În cazul bugetelor locale, condiția reciprocității obligației și a identității subiecților este

mai strictă.

Aceasta se face de organul fiscal competent, fie din oficiu, fie la cererea debitorului.

Restituirea ori rambursarea sumelor se poate face numai după stingerea prin compensare
a creanțelor fiscale existente și în cazul în care rămân sume de restituit, după ce s-au stins toate
creanțele fiscale.

Rezultatul compensării se va consemna într-un document denumit notă de compensare,

care va fi comunicată contribuabilului în termen de 7 zile

Dreptul de a cere compensarea sau restituirea se prescrie în termen de 5 ani. Acesta

începe să curgă de la 1 ianuarie a anului următor celui care a luat naștere dreptul de compensare
sau la restituire, după caz.

25. Contestația la executare

 Obiectul contestației este în mod și limitativ prevăzut de lege. Astfel, persoanele
interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare silită efectuat de organele de
executare competente cu încălcarea dispozițiilor legale de natură procedurală, precum și în cazul
în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare.

Contestația poate fi făcută și împotriva unui titlu executoriu, în temeiul căruia a fost
pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță de judecată sau
de un alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută
de lege.

Contestația se introduce la instanța de judecată și se judecă în procedură de urgență.

Aceasta se poate face în termen de 15 zile, sub sancțiunea decăderii, termen ce poate să curgă de
la una din următoarele situații :

 Când contestatorul a luat cunoștință de executarea ori de actul de executare pe care le

contestă din comunicarea somației sau din altă înștiințare primită ori, în lipsa acestora, cu
ocazia efectuării executării silite ori în alt mod.
 Când contestatorul a luat cunoștință în aceleași condiții ca și cele de mai sus, de refuzul
organului de executare a îndeplini un act de executare
 Când cel interesat a luat cunoștință, de asemenea, în condițiile de mai sus, de eliberarea
sau de distribuirea sumelor pe care le contestă.

Soluțiile ce stau la îndemâna instanței de judecată, dacă se admite contestația sunt următoarele :

 Anularea actului de executare contestat ori îndreptarea acestuia

 Anularea sau lămurirea titlului executoriu
 Efectuarea actului de executare a cărui îndeplinire a fost refuzată

Dacă însă se respinge contestația, contestatorul poate fi obligat, la cererea organului de

executare, la despăgubiri pentru daunele cauzate prin întârzierea executării, iar când se constată
că a fost exercitată cu rea-credință, el poate fi sancționat prin aceeai hotărâre judecătorească cu
amenda.

26. Actele Administrative Fiscale

 Actele emise de organele fiscale competente în aplicarea legislației privind stabilirea,
modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale, sunt definite de către legiuitor ca fiind
acte administrative fiscale.

Faptul că actele administrative fiscale sunt emise de organele fiscale, întărește dubla
funcție a acestora de acte administrative fiscale, în același timp.

Trăsăturile actelor administrative fiscale:

 Sunt acte juridice

 Sunt acte emise în regim de putere publică
 Au un pregnant conținut patrimonial
 Au un regim juridic derogator în raport cu cel aplicabil actelor administrative care
reprezintă genul proxim(dreptul comun în materie)

Aspectele de formă ce caracterizează actele administrative fiscale se referă în primul rând la

imperativul ca ele să fie emise în forma scrisă, iar conținutul lor trebuie să cuprindă următoarele
elemente:

 Denumirea organului fiscal emitent

 Data la care a fost emis, precum și data la care își produce efectele
 Datele de identificare a contribuabilului sau a persoanei împuternicite de către acesta
după caz
 Obiectul actului administrativ fiscal
 Motivele de fapt pe care se întemeiază sau care au stat la baza emiterii actului
administrativ fiscal
 Temeiul de drept
 Numele și semnătura persoanelor împuternicite de către organul fiscal să emită actul
 Ștampila organului fiscal emitent
 Posibilitatea de a fi contestat, termenul de depunere a contestației și organul fiscal la care
se depune contestația
 Mențiuni privind audierea contribuabilului

Lipsa unora dintre aceste elemente atrage nulitatea absolută la cerere sau din oficiu.
 Comunicarea actului administrativ fiscal se face către persoana căruia îi este destinat:

1. Prin prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent și primirea actului

administrativ fiscal de către acesta sub semnătură, data comunicării fiiind data ridicării
sub semnătură a actului
2. Prin persoane împuternicite ale organului fiscal
3. Prin poștă, la domiciliul fiscal al contribuabilului

Efectuarea comunicării este deosebit de importantă, întrucât, în caz contrar, actul nu îi este
opozabil contribuabilului. Data de la care se comunică este și data de la care își produce efectele.