Sunteți pe pagina 1din 2

EXCLUSIV!

O enigmă biblică: “înălţarea


la ceruri” a profeţilor Ilie şi Enoh are la
bază principii fizice nedescoperite de
Einstein?
Biblia e plină de mistere, iar unul dintre ele îi priveşte pe profeţii Enoh şi Ilie. Dar,
mai întâi să citim puţin din Biblie, pentru a înţelege mai bine la ceea ce mă refer.
* 18. Iared a trăit o sută şaizeci şi doi de ani şi atunci i s-a născut Enoh.
19. După naşterea lui Enoh, Iared a mai trăit opt sute de ani şi i s-au născut fii şi
fiice.
20. Iar de toate, zilele lui Iared au fost nouă sute şaizeci şi doi de ani şi apoi a
murit.
21. Enoh a trăit o sută şaizeci şi cinci de ani, şi atunci i s-a născut Matusalem.
22. Şi a umblat Enoh înaintea lui Dumnezeu, după naşterea lui Matusalem, două
sute de ani şi i s-au născut fii şi fiice.
23. Iar de toate, zilele lui Enoh au fost trei sute şaizeci şi cinci de ani.
24. Şi a plăcut Enoh lui Dumnezeu şi apoi nu s-a mai aflat, pentru că l-a mutat
Dumnezeu. (Geneza 5:18-24).
* Prin credinţă, Enoh a fost luat de pe pământ ca să nu vadă moartea, şi nu s-a
mai aflat, pentru că Dumnezeu îl strămutase, căci mai înainte de a-l strămuta, el
a avut mărturie că a bine-plăcut lui Dumnezeu. (Evrei 11:5).
Citind aceste fragmente, două lucruri ne vin imediat în minte. Unul, nu se scrie
prea multe despre Enoh în Biblie. Iar al doilea este acesta: ce s-a întâmplat cu
Enoh? Dumnezeu l-a luat, ceea ce înseamnă că el nu a murit. Unde l-a dus? Una
din așa-numitele “cărți pierdute ale Bibliei”, numită Cartea lui Ieşer, ar putea oferi
un indiciu.

* “Atunci când Enoh a auzit lucrul acesta, el s-a dus şi i-a strâns pe toţi locuitorii
pământului, învăţându-i înţelepciunea şi cunoaşterea şi dându-le instrucţiuni
divine. El le-a spus: “Mi s-a cerut să mă înalţ la ceruri, aşa că nu ştiu ziua în care
mă duc”. (Cartea lui Ieşer 3:24).
* “Şi atunci când regii s-au întors, ei au cerut să se ştie numărul oamenilor care s-
au dus cu Enoh; asta a fost după a 7-a zi în care Enoh s-a înălţat la ceruri, într-un
vârtej de vânt, cu cai şi care de foc”. (Cartea lui Ieşer 3:35).
Cei care cunosc Biblia, poate îşi aduc aminte de “vârtejul de vânt, caii şi carele de
foc” şi în cazul profetului Ilie:

“9. Iar după ce au trecut, a zis Ilie către Elisei: “Cere ce să-ţi fac, înainte de a fi
luat de la tine”. Iar Elisei a zis: “Duhul care este în tine să fie îndoit în mine!”
10. Răspuns-a Ilie: “Greu lucru ceri! Dar de mă vei vedea când voi fi luat de la
tine, va fi aşa; iar de nu mă vei vedea, nu va fi”.
11. Pe când mergeau ei aşa pe drum şi grăiau, deodată s-a ivit un car şi cai de foc
şi, despărţindu-i pe unul de altul, a ridicat pe Ilie în vârtej de vânt la cer.
12. Iar Elisei se uita şi striga: “Părinte, părinte, carul lui Israel şi caii lui!” Şi apoi
nu l-a mai văzut. Şi apucându-şi hainele le-a sfâşiat în două”. (IV Regi 2:9-12).
Uau! Ce-i asta? O coincidenţă? Bineînţeles că nu – descrierile sunt aceleași. Ilie și-
a făcut înălţarea, la fel cum a făcut-o și Enoh. Descrierea vârtejului de vânt și a
carului de foc, ar fi putea fi alegorică și metaforică, dar și literală. Când cineva se
înalţă, o lumină apare la niveluri eterice, pe măsură ce se scapă de vibrațiile mai
dense ale pământului. Cele șapte chakre ale fiinţei umane se rotesc. Spirala
luminii albe ridică sufletul la ceruri, adică în cele mai înalte tărâmuri eterice. Dacă
cineva este destul de înzestrat spiritual, așa cum a fost Elisei când a asistat la
Înălțarea lui Ilie, acest fenomen seamănă foarte bine ca un vârtej de vânt și un car
de foc.

Una dintre cele mai mari lecții care trebuie extrasă din povestea lui Enoh este că
este posibilă o înălţare la ceruri. Există cel puţin 4 exemple în Biblie despre
sufletele care au făcut ascensiunea: Enoh, Ilie, Iisus, Fecioara Maria. Ar putea fi
acesta țelul vieții? Dacă doar Iisus a făcut această înălţare, este posibil să o
considerăm o excepție. Însă, 4 înălţări nu pot fi excepții, ci mai degrabă o
demonstrație a faptului că totul e posibil.

Ar putea aceste spectaculoase descrieri biblice să reprezinte demonstrația vreunei


legi fizice? Ce este procesul Înălțării? Câteva teorii ale fizicii au apărut de-a lungul
timpului, de la gravitaţie, la relativitate, la electromagnetism și, în final, fizica
cuantică (cu unele anomalii care se petrec la niveluri sub-atomice). Fizicienii știu
că aceste teorii nu sunt universale: particulele mici nu respectă aceleași modele și
legi ca și corpurile mari.

Einstein a petrecut ultimii 20 de ani ai vieții sale în căutarea unei teorii a câmpului
unificat care armonizează toate aspectele legate de modul în care legile
Universului operează. Cum ar putea legile gravitației și mișcarea particulelor sub-
atomice să coexiste? Pentru Einstein, întrebarea a fost cum intră Dumnezeu în
ecuație. E posibil ca răspunsul să se afle în viețile celor care au demonstrat calea
Înălțării: Enoh, Ilie, Iisus și Fecioara Maria (Adormirea Maicii Domnului, celebrată
pe 15 august, este în realitate un alt cuvânt pentru înălţare).

14

S-ar putea să vă placă și