Axiomele comunicarii

Axioma1. Comunicarea este inevitabila. Non-comunicarea este imposibila.

Axioma2. Comunicarea se desfasoara la doua niveluri: informational si relational, cel de-al doilea oferind
indicatii de interpretare a continutului celui dintai.

Axioma3. Comunicarea este un process continuu, ce nu poate fi tratat in termini de cauz-efect sau stimul
– raspuns.

Axioma4. Comunicarea imbraca fie o forma digitala(tip “totul sau nimic”) fie o forma analogical (cu o
infinitate de valori, precum criteriile estetice, etc).

Axioma5. Comunicarea este ireversibila.

Axioma6. Comunicarea presupune raporturi de forta si ea implica tranzactii simetrice sau

complementare. In interactiunile tranzactionale rolurile participantilor raman neschimbate pe intreg
procesul comunicarii (ex. Relatia profesor – student la cursuri, vanzator – comparator, etc). Interactiunea
personala nu presupune disparitia rolurilor, ci numai fluidizarea lor. (ex. Relatiile intre prieteni, soti,
colegi).

Axioma7. Comunicarea presupune procese de ajustare si acordare.

SCOPURILE COMUNICARII

A invata, transmite sau primi cunostinte

A influenta comportamentul cuiva

A exprima sentimente

A explica sau intelege propriul comportament sau al altora

A intretine legaturi cu cei din jur/a te integra intr o colectivitate sau grup social

A clarifica o problema

A atinge un obiectiv propus

A reduce tensiunile sau a rezolva un conflict

A stimula interesele proprii sau ale celor din jur

TIPURI DE COMUNICARE

Verbala

Nonverbal –Hayes si Orrel, 1997 care cuprinde

Paralimbaj, contact visual, expresii faciale, postura, gesture, atingere, proximitate, imbracaminte
LIMBAJUL SPATIAL
-obiect de studio al proxemicii, ce studiaza proprietatile comunicationale ale spatiului precum si
modalitatile de folosire optima a acestor proprietati.
-Zona intima de la suprafata corpului pana la cca 46 cm.
-accesul e permis doar celor mai apropiati emotional indragostitii, parintii, copiii, sotul, sotia etc.
-privilegiaza comunicarea tactile si olfactiva
-zona “dansului apropiat, a imbratisarii dar si a luptei corp la corp”.
-subzona apropiata: de la suprafata corpului pana la 15 cm de corp
-in aceasta zona mesajele au o puternica coloratura afectiva
-Zona personala e cuprinsa intre 46 cm – 122 cm.
-ne protejeaza de atingerea celorlalti, asigura comunciarea verbal optima
-extrema acestei zone (incheietura mainii)-limita posibilitatilor de stabilire a unui contact fizic direct
Cuprinde doua subzone:
-subzona apropiata, intre 46- 75 cm: distanta pastrata in relatiile cu prietenii si persoanele simpatizate
-subzona indepartata, intre 75 – 125 cm rezervata persoanelor la reuniuni oficiale, ceremonii, etc
Zona sociala prezinta spatiul personal utilizat in relatii oficiale, impersonale
-subzona apropiata intre 122 -220 cm- asigura o comunicare verbala clara; poate include anumite bariere
tip birou, catedra, etc , ceea ce permite evitarea contactului corporal
-subzona indepartata 220 – 369 cm, subliniaza distanta ierarhica
Zona publica este peste 360cm, corespunzatoare atunci cand ne adresam unui grup mare de oameni
-se mentine intre pesoane cu mare deosebire de statut social

Este vorba de o abordare originala a comunicarii

nonverbale, subliniind rolul contextului socia,l dar mai
ales al elementelor subtile de comportament care
scapa controlului voluntar si pot sa fie decodificate de
un evaluator antrenat, dezvaluind astfel adevaratele
intentii ale emitatorului sau predispozitii
comportamentale ale acestuia.

Comunicarea
Sumar articol despre comunicare:
ce este comunicarea
canale in comunicare
comunicarea paralingvistica
niveluri in comunicare
forme ale comunicarii
comunicarea verbala
comunicarea scrisa
comunicarea orala
caracteristicile comunicarii orale
bariere in comunicare

Ce este comunicarea
Comunicarea este primul instrument spiritual al omului în procesul socializării sale.
Comunicarea a fost definita ca o formă particulară a relaţiei de schimb între două sau mai multe
persoane, între două sau mai multe grupuri care are ca elemente esenţiale relaţia dintre indivizi
sau dintre grupuri, schimbul, transmiterea şi receptarea de semnificaţii, modificarea voită sau nu
a comportamentului celor angajaţi.

Comunicarea umana se ocupa de sensul informaţiei verbale, prezentata în forma orala sau scrisa
şi de cel al informaţiei non verbale, reprezentata de paralimbaj, mişcările corpului şi folosirea
spaţiului.

Noţiunile de limbaj, limbă, comunicare au mai multe sensuri, fiind considerate polisemantice.
Aceasta se datorează faptului că fiecare noţiune prezentă este foarte complexă, dar şi faptului că
fiecare din aceste noţiuni – comunicare, limbă, limbaj - sunt studiate de mai multe discipline
ştiinţifice (lingvistica, psihologia, sociologia, semiotica), care aduc propriile lor perspective de
abordare, nu întotdeauna identice sau măcar complementare.

Principala problemă pe care o presupune studiul noţiunii de comunicare este aceea a stabilirii
conţinutului şi a mijloacelor prin intermediul cărora acesta este transmis. Cât priveşte conţinutul,
aceasta are un conţinut informaţional, un conţinut afectiv-emoţional, un conţinut motivaţional şi
un conţinutul volitiv. În general, se comunică trei tipuri de informaţii: cognitive; indiceale;
injonctive sau conative.

Mergi la: Sumar articol Comunicare

Canale în comunicare
În ceea ce priveşte comunicarea, Canalul reprezinta mijlocul fizic de transmitere a mesajului,
numit şi "drumul" ipotetic sau "calea" urmata de mesaj.

În comunicare se folosesc următoarele canale:

- Canale tehnologice: telefoane, casetofoane, computere, video, pager, radio
- Canale scrise: scrisori, rapoarte, afişiere, memo-uri, formulare, carţi, reviste, ziare;
- Canale fata-n fata: conversaţii, interviuri, întâlniri, prezentări, cursuri, lecturi.

Mediul comunicării este Mijlocul tehnic sau fizic care transforma mesajul în semnal. Mediul în
comunicare poate fi oral sau scris, în funcţie de modalitatea de comunicare pe care o folosim;
când vorbim-ascultam-observam, comunicam în mediul oral, când scriem-citim, folosim
comunicarea în mediul scris.
În cazul unei comunicări, răspunsul receptorului la mesajul transmis ne demonstrează dacă
acesta a fost bine înţeles, dacă s-a făcut comunicarea corect. Reacţia respectiva se numeşte
feedback şi încheie cercul comunicării deoarece receptorul, la rândul sau, codifica o informaţie
şi o comunica transmiţătorului. Putem deci considera ca în procesul comunicării rolurile se
schimba mereu: receptorul devine transmiţător şi invers.

Comunicarea para lingvistică

In comunicarea paralingvistica, studiile de specialitate disting patru canale principale:
1. expresia fetei,
2. contactul vizual,
3. limbajul corpului,
4. distanta fizica

Primul canal în comunicarea paralingvistică este expresia fetei, şi s-a demonstrat ca expresiile
faciale traduc fidel stările sufleteşti. Exista sase emoţii de baza: fericirea (bucuria), tristeţea
(supărarea), surpriza, frica (îngrijorarea), dezgustul şi furia.

Al doilea canal în comunicarea paralingvistică , reprezentat de contactul vizual este un canal

relevant pentru cunoaşterea celuilalt şi interpretarea gândurilor, afectelor şi intenţiilor, acesta
reflecta în mod pregnant universul intim. Avem doua ipostaze ale contactului vizual. Prima se
refera la evitarea privirii în ochii celuilalt: uitarea în alta parte, care trădează lipsa de interes sau
dezaprobare, dispreţ; lăsarea ochilor în jos este semn al vinovăţiei. Privirea prelungita în ochii
altcuiva are tot doua sensuri: primul poate fi iubire, preţuire, stima, atracţie, sau privirea fixa
poate exprima furie, mânie, intenţii agresive.

Al treilea canal în comunicarea paralingvistică este limbajul trupului care se refera la mişcările şi
configuraţiile anumitor parţi ale corpului precum: frecarea mâinilor, răsucirea parului, datul din
picior, toate constituie semnale ale unei stări de agitaţie, indecizie. Postura corporala, luată ca
întreg, reprezinta stări interioare de moment, dar vorbeşte şi despre moduri de gândire şi reacţii
mai stabile.

Al patrulea canal în comunicarea paralingvistică se refera la distanta publica. Aceasta indica

distanta pe care în orice împrejurare, oamenii încearcă sa o menţină fata de semenii lor.

Niveluri în comunicare
În comunicare se găsesc 5 niveluri, şi anume: comunicarea intrapersonala, comunicarea
interpersonala, comunicarea de grup, comunicarea de masa, comunicarea publica sau mediatica.

Comunicarea intrapersonala este comunicarea în şi către sine. Acestă comunicare este un real
proces de comunicare, chiar dacă emiţătorul şi receptorul este acelaşi, iar codificarea şi
decodificarea mesajelor nu este absolut necesara.
Comunicarea interpersonala este cea mai importanta forma de comunicare şi cel mai des
folosita. Ea este baza existenţei sociale a omului, şi nu poate fi evitată- Viata de familie, relaţiile
cu prietenii, activitatea profesionala, toate depind de aceasta calitate. Comunicarea interpersonala
se refera la comunicarea fata în fata. Este un tip de comunicare important în relaţiile inter-
personale, în stabilirea de relaţii, legături,etc.

Comunicarea de grup este tot un tip de comunicare, dar care se derulează în colectivităţi umane
restrânse şi permite schimburi de idei şi emoţii, discuţii, rezolvări de probleme, aplanare de
conflicte, etc.
Valenţa în comunicare reprezinta numărul de persoane cu care un individ poate comunica (la
receptare sau la emitere). Dintr-o perspectiva informaţională, grupurile sunt de doua tipuri: grup
egalitar şi grup ierarhizat. Intr-un grup, ierarhia se stabileşte pe baza bilanţului informaţional al
fiecărui individ, bilanţul fiind diferenţa dintre influentele pe care le primeşte individul şi cele pe
care le exercita acesta. Când bilanţul este egal pentru toţi membrii grupului, grupul este egalitar,
iar daca bilantul este diferit, grupul este ierarhizat.

Comunicarea de masa presupune un producător instituţionalizat de mesaje scrise, vorbite,

vizuale sau audiovizuale, care se adresează unui public variat şi numeros. Acest tip de
comunicare nu beneficiază de un feedback eficient.

Comunicarea publica sau mediatica este o forma specializata a comunicării interumane care
are rădăcinile în retorica antica. Trăsătura esenţială a comunicării publice este aceea de a acţiona
la nivelul reprezentărilor sociale şi de a permite o rapida modificare a discursurilor publice; ea
diferă în mod esenţial de alte tipuri de comunicare prin finalitatea sa.

Mergi la: Sumar articol Comunicare

Forme ale comunicării

Comunicarea se poate manifesta sub mai multe forme, printre care există comunicare verbală,
comunicare scrisă, comunicare orală, comunicare non-verbală, paralimbaj...

Comunicarea verbală
Comunicarea verbală se realizează prin limbaj, care reprezintă un ritual care se petrece atunci
când ne aflăm într-un anumit mediu în care un răspuns convenţional este aşteptat de la noi. Spre
exemplu, cineva care merge la o nuntă va ura "casă de piatră", iar cineva care merge la o
înmormântare va spune "Dumnezeu să-1 odihnească", şi nu invers. Aceste ritualuri ale limbajului
sunt învăţate din copilărie, deoarece ele depind de anumite obiceiuri direct raportate la o anumită
cultură şi comunitate; totodată, sunt învăţate obiceiurile de limbaj corecte şi incorecte (spre
exemplu, cuvintele indecente pe care copilul le foloseşte pentru prima dată sunt reprimate sever
de către părinţi). Ulterior, individul învaţă să folosească cuvintele în funcţie de mediul în care se
află. Este un prim pas în direcţia specializării limbajului. În timp, în funcţie de diferitele
cunoştinţe asimilate, persoana poate utiliza tipuri diferite de limbaj, mai redus sau mai înalt
specializate.
Gândirea şi limbajul se dezvoltă împreună. Aşa cum modul de a gândi al fiecărei persoane este
unic, şi modul de a vorbi este unic. Această unicitate a limbajului legată de fiecare persoană în
parte poate fi înglobată sub denumirea de stil verbal. De altfel, stilul este un indicator al
persoanei în integralitatea sa.

Comunicarea scrisă
Comunicarea scrisă poate avea o dominantă intra-personală, dar şi una inter-personală. Într-o
comunicare scrisă se folosesc de obicei câteva elemente precum: folosirea frazelor cu o lungime
medie (15-20 de cuvinte), a paragrafelor centrate asupra unei singure idei, a cuvintelor înţelese
cu siguranţă de receptor ; evitarea exprimării comune, tipică limbajului oral, a cuvintelor inutile,
redundante; alegerea cuvintelor încărcate de afectivitate optimă în contextul pedagogic creat, a
expresiilor afirmative, toate acestea fiind elemente utile intr-o integrare eficace între suportul
scris şi cel oral în cadrul comunicării didactice.
Comunicarea scrisă are câteva avantaje. Printre care amintim:
1) durabilitatea în raport cu forma orală a comunicării;
2) textul poate fi văzut/citit de mai multe persoane;
3)poate fi citit la un moment potrivit şi poate fi recitit etc.

Paşii în comunicarea scrisă sunt similari celor din structurarea unui discurs: exista o fază de
pregătire (stabilirea obiectivelor, a rolului şi a audienţei - cei care vor citi textul - a punctelor-
cheie pe care dorim să le reţină aceştia din urmă) şi o fază de redactare (ideile principale sunt
dezvoltate urmărind o serie de indicatori precum : claritate, credibilitate, concizie, folosind cele
trei părţi ale unei redactări: introducere, cuprins şi încheiere.

Comunicarea orală
Cea mai întâlnită modalitate de comunicare este comunicarea orală. Comunicarea non verbală o
însoţeşte pe cea verbală, definindu-se în relaţie cu aceasta într-un mod aparte, în sensul
sprijinului pe care ea îl furnizează prin elementele de întărire, nuanţare şi motivare a mesajului.
Comunicarea orală reprezintă un instrument prin care avem acces la studiul altor forme şi
procese de comunicare: "Principalul mijloc al comunicării umane este limba vorbită, atât în
sensul priorităţii istorice, cât şi pentru că este forma de comunicare cea mai frecvent utilizată şi
care oferă modelul pentru alte forme de comunicare". Limba are un caracter convenţional, se
sprijină integral pe acordul implicit şi informal al utilizatorilor de a respecta regulile interne ale
acesteia privind atât utilizarea, cât şi semnificaţia.

Mergi la: Sumar articol Comunicare

Caracteristicile comunicării orale

- comunicarea orală presupune un mesaj ; mesajul trebuie să includă elemente de structură,
elemente de actualitate, interes şi motivaţie pentru ascultător, elemente de feedback, elemente de
legătură intre părţile sale principale, claritate şi coerenta interna;
- comunicarea orala presupune oferirea unor suporturi multiple de înţelegere a acestui mesaj, de
concordanţa dintre mesajul verbal şi cel non verbal, acesta din urmă văzut în rolul său de
întărire ;
- comunicarea orală este circulară şi permisivă, permiţând reveniri asupra unor informaţii,
detalieri care nu au fost prevăzute atunci când a fost conceput mesajul; comunicarea orală este
puternic influenţata de situaţie şi ocazie; de caracteristicile individuale ale emiţătorului ;
- comunicarea orală posedă şi atributele necesitaţii, aleatoriului şi nelimitării Comunicarea
orală are în centrul demersului său limbajul; după Hybels, limbajul este definit de mai multe
atribute, dintre care trei sunt extrem de importante: claritatea, energia şi "însufleţirea".

Obiectivele comunicării orale sunt:

- captarea atenţiei şi creşterea înţelegerii;
- folosirea etimologiilor, clasificărilor, sinonimiilor, comparaţiilor, demonstrarea utilităţii.

Bariere in comunicare
Comunicarea poate fi obstructionata sau doar perturbata de o serie de factori care se interpun
între semnificatia intentionata si cea perceputa. Bareierele in comunicare pot fi deterninate de
alterarea oricarei dintre componentele comunicarei (emitator, mesaj, canal, receptor), sau de
interactiunea lor.

Cei mai importanti factori care duc la alterarea sau blocarea comunicarii sunt:

Efectele de statut – uneori statutul prea înalt al emitatorului în raport cu receptorul poate cauza o
intelegere defectuoasa a mesajului, ceea ce duce la o comunicare ineficienta

Probleme semantice in comunicarea eficienta – specialistii au tendinta sa foloseasca un jargon

profesional in comunicare, netinand seama de faptul ca ceilalti poate nu au acelasi vocabular,
cauzand probleme in comunicare; persoanele cu statut mai ridicat au tendinta de a se exprima
într-un mod mai sofisticat, greu de înteles ptr persoane cu un nivel de scolarizare scazut.

Distorsiuni perceptive in comunicare – când receptorul are o imagine despre sine nerealista si
este lipsit de deschidere în comunicare, neputându-i întelege pe ceilalti în mod adecvat.

Diferente culturale in comunicare – persoane provenite din medii culturale, cu valori, obiceiuri si
simboluri diferite.

Alegerea gresita a canalelor sau a momentelor – trebuie alese canalele corecte ptr fiecare
informatie si de asemenea si momentul trebuie sa fie bine ales – o situatie urgenta nu are sorti sa
fie îndeplinita daca este ceruta la sfâritul orelor de program sau la sfârsitul saptamânii. Lungimea
excesiva a canalelor – o retea organizationala complicata duce la o comunicare lenta.

Factori fizici perturbatori ai comunicarii – iluminatul necorespunzator, zgomote parazite,

temperaturi excesiv de coborâte/ridicate, ticuri, elemente ce distrag atentia – telefon, cafea, ceai
etc.
Principalele bariere umane in cadrul unei comunicari eficiente sunt :
- fizice: deficiente verbale, acustice, amplasament, lumina, temperatura, ora din zi, durata
intîlnirii, etc.
- semantice: vocabular, gramatica, sintaxa, conotatii emotionale ale unor cuvinte.
- determinate de factori interni: implicare pozitiva; implicare negativa
- frica
- diferentele de perceptie
- concluzii grabite
- lipsa de cunoastere
- lipsa de interes (una din cele mai mari bariere ce trebuiesc depasite este lipsa de interes a
interlocutorului fata de mesajul emitatorului).
- emotii (emotia puternica este raspunzatoare de blocarea aproape completa a comunicarii).
- blocajul psihic
- tracul

Blocajul psihic - bariera in comunicarea eficienta

Blocajul psihic in comunicare este acel moment de intrerupere cauzat de suprasolicitare
(emotionala, fizica, intelectuala) sau soc ; este un mecanism de aparare datorat unei motivatii
negative si care duce la ignorare, refuz, abandon.

In psihologia invatarii, blocajul este fenomenul de inaceptare si rezistenta activa a elevului fata
de anumite cerinte sau prezenta stresanta a unor adulti. Blocajul psihic reprezinta oprirea fluxului
ideational, provocata de factori interni sau externi.

Tracul reprezinta o stare de emotivitate accentuata de care sunt cuprinsi anumiti elevi la aparitia
lor in fata unui public. De cele mai multe ori, tracul sau emotiile negative, resimtite de psihicul
uman, conduc la blocaje psihice. Elevii increzatori in fortele proprii si antrenati in spiritul
aventurii cunoasterii, al explorarii posibilitatilor personale, inving starea emotionala negativa.

Alti autori considera ca bariere ale comunicarii eficiente urmatoarele aspecte:

- tendinţa de a judeca, de a aproba sau de a nu fi de acord cu părerile interlocutorului.

Convingerea unor persoane că cei din jurul lor nu îşi vor îmbunătăţi comportamentul decât dacă
sunt criticaţi este o barieră în calea unei comunicări eficiente. Comunicarea poate fi stânjenită de
folosirea etichetelor de genul: "Eşti un naiv că ai făcut.... ". Aceste etichetări transformă tonul
conversaţiei într-unul negativ, consecinţa fiind blocarea comunicării;

- oferirea de soluţii este o altă modalitate de a bloca procesul comunicării, fie direct, prin oferirea
de sfaturi sau indirect, prin folosirea întrebărilor într-un mod agresiv, autoritar sau cu o notă
evaluativă;

- recurgerea la ordine este un mesaj care are ca efecte reacţii defensive, rezistenţă, reacţii pasive
sau agresive; consecinţele unei astfel de conversaţii, în care se dau ordine, sunt scăderea stimei
de sine a persoanei căreia îi sunt adresate acele ordine;
- folosirea ameninţărilor este o modalitate prin care se transmite mesajul că dacă soluţiile
propuse nu sunt puse în practică persoana va suporta consecinţele negative (ex. pedeapsa); -
moralizarea este o altă manieră neadecvată în comunicare ce include formulări de genul: "ar
trebui" sau "ar fi cea mai mare greseală din partea ta să...";

- evitarea abordării unor probleme importante; cea mai frecventă metodă de a schimba cursul
conversaţiei de la preocupările celeilalte persoane la propriile preocupări este folosirea tacticii
devierii, abaterii - "mai bine să vorbim despre ...";

- încercarea de a rezolva problema comunicării prin impunerea unor argumente logice proprii;
situaţiile în care o persoană încearcă în mod repetat să găsească soluţii logice la problemele unei
alte persoane conduce la frustrare prin ignorarea sentimentelor şi opiniilor celeilalte persoane.

Este de dorit crearea unor situatii care sa faciliteze antrenarea elevilor in exercitii de comunicare,
in care sa se puna un accent sporit pe comportamentul civilizat, pe manierele elegante, pe
formarea unei culturi interioare si exterioare in armonie cu cerintele vietii spirituale
corespunzatoare societatii pe care o defineste

Comunicarea nonverbala
Intr-o prezentare publica, numai 5% din mesaj este transmis prin comunicare verbala in timp ce
38% este transmis pe cale vocala si 55% prin limbajul corpului. De aceea, pentru un vorbitor de
succes este esential sa inteleaga importanta pe care o are comunicarea nonverbala in cadrul unui
discurs si cum poate fi imbunatatita aceasta componenta a persuasiunii.

Acest material are scopul de a clarifica notiunea de comunicare nonverbala si importanta

acesteia. De asemenea, se urmareste explicarea elementelor care o compun si a modalitatilor de
folosire a acestora intr-un discurs.

DEFINITIA SI IMPORTANTA COMUNICARII NONVERBALE

Comunicarea nonverbala este cumulul de mesaje, care nu sunt exprimate prin cuvinte, dar care
pot fi decodificate, creand intelesuri. Aceste semnale pot repeta, contrazice, inlocui, completa
sau accentua mesajul transmis prin cuvinte.
Ce este comunicarea nonverbala
In literatura de specialitate sunt menţionate nu o singura definiţie a comunicării non verbale ci
mai multe şi toate sunt acceptate. Totul depinde din ce perspectiva este abordat procesul de
transmitere a semnelor non ligvistice.

Comunicarea nonverbala este cumulul de mesaje, care nu sunt exprimate prin cuvinte şi care
pot fi decodificate, creând înţelesuri Aceste semnale pot repeta, contrazice, înlocui, completa sau
accentua mesajul transmis prin cuvinte. Importanta comunicării non verbale a fost demonstrata
în 1967 de către Albert Mehrabian. In urma unui studiu, acesta a ajuns la concluzia ca numai 5%
din mesaj este transmis prin comunicare verbala în timp ce 38% este transmis pe cale vocala şi
55% prin limbajul corpului.

Comunicarea nonverbala opusa comunicării verbale este conceputa de multa vreme ca

limbaj în sens strict. In aceasta viziune toate celelalte forme de comunicare sunt considerate ca
secundare (scrisul). Teoriile contemporane ale comunicării influenţate de discipline atât de
diverse ca lingvistica enunţării, psihologie, sociologie, antropologie, asigura astăzi locul cuvenit
comunicării non verbale, bazandu-se pe ipoteze ale canalelor multiple ale comunicării umane.
Comunicarea umana este conceputa ca o enunţare eterogena rezultând din combinarea de
elemente vocal acustice şi vizual

În literatura de specialitate comunicarea nonverbală a primit de-a lungul timpului o multitudine

de definiţii, majoritatea fiind acceptate. Majoritatea definiţiilor comunicării non verbale vorbesc
despre această comunicare nonverbală ca despre un cumul de mesaje, mesaje ce nu sunt
exprimate prin ajutorul cuvintelor, dar care totuşi pot fi decodificate, putând crea înţelesuri.

Cât de importantă este comunicarea non-verbală a demonstrat-o Albert Mehrabian, în anul 1967.
În urma unui studiu despre comunicarea nonverbală acesta a ajuns la concluzia ca numai 5% din
mesaj este transmis prin comunicare verbala în timp ce 38% este transmis pe cale vocala şi 55%
prin limbajul corpului.

Caracteristici, comunicarea nonverbală

– Comunicarea nonverbală este neintenţionată, ea ne trădează emoţiile sau atitudinea chiar dacă
nu dorim acest lucru, deci trebuie sa fim conştienţi ca mesajele non verbale uneori pot contrazice
ceea ce afirmam;
- comunicarea nonverbala este alcătuită dintr-un număr de coduri separate pe care trebuie sa
învăţăm sa le folosim. Anumite coduri non verbale sunt universale, fiind înţelese la fel în culturi
diferite;
- Abilitatea de comunicare nonverbala creste odată cu vârsta, cu experienţa Cei care comunica
bine non verbal, stăpânesc în aceeaşi măsură şi codurile non verbale şi de obicei sunt acei care
reuşesc mai bine în societate, construiesc relaţii bune cu semenii lor şi au un statut social mai
bun ;
- Mesajele transmise prin comunicarea non verbale ne furnizează informaţii despre problemele
personale sau de relaţionarea la alţi indivizi, despre care am fi jenaţi sa discutam.

Tipuri de comunicare nonverbala

Există un tip de comunicare nonverbală numit sezonier, care se bazează la mesajele
recepţionate cu ajutorul simţurilor văzului, auzului, mirosului, tactil şi gustativ ;
Un alt tip de comunicare nonverbală este şi ceea ce se numeşte comunicarea nonverbala
estetica (pictura, muzica, dans, imagine, etc) care are loc prin intermediul diferitelor forme de
exprimare artistica şi comunica diferite emoţii artistice ;
Comunicarea nonverbala bazata pe folosirea însemnelor (steaguri, insigne, uniforme, etc) şi a
simbolurilor specifice, ca de exemplu, cele legate de religie (cruce, altar, icoane, etc) sau statut
social (gradele la ofiţeri, titulatura, decoraţiile, etc).

Mergi la: sumar comunicare nonverbala

Principalele funcţii în comunicarea non-verbală

- comunicarea nonverbală are menirea de a o accentua pe cea verbală ; astfel, profesorul poate
întări prin anumite elemente de mimică sau de gestică importanţa unei anumite părţi din mesaj
din ceea ce transmite, în timpul orelor, elevilor ;

- comunicarea nonverbală poate să completeze mesajul transmis pe cale verbală ; în acest mod,
să ne închipuim acelaşi material înregistrat şi audiat apoi de elevi şi, în al doilea caz, prezentat
de cadrul didactic la propriu; anumite părţi ale mesajului verbal pot fi nu doar accentuate, ci, ele
pot fi completate fericit cu un impact considerabil asupra sporirii motivaţiei învăţării ; cineva
care spune o glumă zâmbeşte în timp ce face acest lucru, cineva care anunţă o veste tristă are o
mimică în concordanţă cu aceasta;

- comunicarea nonverbală poate, în mod deliberat, să contrazică anumite aspecte ale

comunicării verbale ; atunci când, spre exemplu, trebuie să efectuăm o critică, un zâmbet care
contravine aspectului negativ al mesajului verbalizat poate să instaureze o atmosferă pozitivă şi
relaxantă, care să facă - aparent paradoxal - critica mai eficientă în urmărirea scopurilor acesteia
privind schimbări comportamentale la nivelul persoanei mustrate;

- o altă funcţie a comunicării non verbale este aceea de a regulariza fluxul comunicaţional şi de a
pondera dinamica proprie comunicării verbalizate ;

- comunicarea nonverbală repetă sau reactualizează înţelesul comunicării verbale, dând

posibilitatea receptorului comunicării să identifice în timp real un îndemn aflat în „spatele" unei
afirmaţii.

Mergi la: sumar comunicare nonverbala

Elemente componente în comunicarea nonverbală

Limbajul tăcerii

În comunicarea nonverbală. prin tăcere (ascultare pasiva) se poate exprima intenţia de continuare
a unei expuneri, dezvăluirea unor idei, sentimente sau atitudini care ar putea fi blocate prin
intervenţie verbala. O soluţie pentru situaţia în care nu se ştie cum sa se interpreteze tăcerea
poate fi feedback-ul.

Limbajul timpului

Limbajul timpului este perceput diferit, în funcţie de societate sau cultura. Chiar şi în interiorul
aceleiaşi culturi, modul cum este perceput timpul poate fi diferit. Exemplu: 30 minute petrecute
cu cineva care nu-ţi este pe plac poate fi considerat ca "pierdere de vreme" iar cu cineva drag
poate fi considerat "o veşnicie".

Timpul biologic - este un concept care poate transmite informaţii referitoare la performanta
indivizilor. Astfel funcţie de acesta unii indivizi sunt "privighetori" iar alţi "pasări de noapte". În
prima categorie intra cei care sunt matinali, care se şcoala devreme, sunt plini de energie şi obţin
cele mai bune rezultate în cursul dimineţii Ceilalţi reprezinta opusul acestora şi intra în cea de a
doua categorie. Aceste caracteristici individuale, legate de timpul biologic, ne pot transmite
informaţii legate de performanta indivizilor.

Timpul informaţional - este interpretat diferit în diverse culturi.

Timpul este văzut ca parte a contextului în care interacţionează oamenii. El poate fi folosit şi
simbolic, ca în expresia" Timpul înseamna bani", expresie care invita la întrebuinţarea raţională
a timpului.

Limbajul corpului

Mişcările corpului, numite şi "limbajul corpului", pot avea uneori sens simbolic şi în acest caz
participa la comunicarea nonverbala.

Postura corpului este definitorie pentru anumite mesaje. Umerii lăsaţi sau capul plecat indica
timiditate, deprimare, amărăciune, sentiment negativ sau un sentiment de inferioritate, capul sus
şi umerii drepţi transmit mulţumirea şi chiar superioritatea. Într-o discuţie aplecarea spre
interlocutor poate însemna interes, atenţie Retragerea corpului, dimpotriva sugerează respingere.
Încrucişarea bratelor la piept semnifica închidere în sine fata de interlocutor sau subiectul
discutat.

Mişcările capului au anumite semnificaţii în comunicarea nonverbală

Datul din cap înseamna aprobare sau descurajare

Expresiile fetei sunt cele mai uşor de controlat. Fiecare parte a fetei noastre comunica. Fata
exprima reacţia persoanei în cauza la tot ce se spune: surpriza, dezacord, neînţelegere,
dezamăgire, supărare, durere, interes, dezinteres, etc.
Expresiile fetei trebuiesc corelate cu celelalte mişcări ale corpului sau cu mesajele verbale.
Expresia fetei poate fi sincera sau simulata şi de aceea uneori este chiar greu de descifrat.

Zâmbetul este un gest foarte complex, capabil sa exprime o gama larga de stări, de la plăcere,
bucurie, satisfacţie, la promisiune, cinism, jena. Interpretarea sensului zâmbetului variază însa de
la o cultura la alta fiind în strânsa corelaţie cu presupunerile specifice care se fac în legătură cu
relaţiile interumane în cadrul acelei culturi.

Mişcările ochilor au un rol important în cadrul interacţiunii sociale. De exemplu în cadrul unui
dialog persoanele se privesc în ochi 25-75 % din timpul conversaţiei Scopul privirii în ochi este
de a recepţiona mesajele vizuale suplimentare, care sa completeze cuvintele sau sa găsească în
ochii celuilalt un feedback, o reacţie la cele afirmate.

Comunicarea de informaţii

Modul în care privim şi suntem priviţi are legătură cu nevoile noastre de aprobare, încredere,
acceptare şi prietenie. Chiar şi a privi sau nu privi pe cineva are un înţeles Interlocutorii care te
privesc în ochi în timpul conversaţiei sunt consideraţi mai credibili decât cei care evita contactul
vizual sugerând intenţia de a ascunde ceva.
Personalitatea se evidenţiază şi prin alte mişcări ca : rosul unghiilor, jucatul cu o bijuterie,
frecatul nasului, etc. Este greu sa înţelegem sensul acestor mişcări deoarece unele se fac
inconştient şi ele pot ilustra doar o stare interioara (frica, jena, nerăbdare). În acest sens nu
vorbim de comunicare nonverbala. Dacă aceste semne se folosesc intenţionat, pentru a spune
ceva despre noi, atunci ele constituie comunicare nonverbala.

Gestica în comunicarea nonverbală

Alte mişcări ale parţilor corpului (mâini, brate, picioare), grupate sub denumirea de "gestica",
reprezinta mijloace frecvent folosite în comunicarea nonverbala.
– comunicarea de informaţii - pentru a întări sensul cuvintelor sau a le înlocui complet ;
– comunicarea de emoţii ;
– susţinerea vorbirii - pentru a sublinia înţelesul cuvintelor, a indica diverse persoane sau
obiecte , a ilustra forme sau mărimi ;
– exprimarea unei relaţii - "copierea" în oglinda a gesticii celeilalte persoane Interpretarea unor
gesturi:
Strângerea pumnilor denota ostilitate şi mânie sau, solidaritate, stres, iar bratele deschise -
sinceritate, acceptare. Capul sprijinit în palma-plictiseala, dar palma (degetele) pe obraz,
dimpotriva denota interes extrem. Mâinile ţinute la spate- superioritate sau încercare de
autocontrol.

Atenţie însa şi la diferenţele culturale. De exemplu, prin mişcarea capului de sus în jos spunem
"da", în timp ce oamenii din Sri Lanka redau acelaşi lucru prin mişcarea capului de la dreapta la
stânga. Gestul de arătare cu degetul este considerat nepoliticos la noi, insulta în Thailanda şi
absolut neutru, de indicare, în SUA. Utilizarea gesticulaţiei excesive este considerata
nepoliticoasa în multe tari, chiar şi la noi, dar gesturile mâinilor au creeat faima de popor
pasionat a italienilor. Modul în care americanii îşi încrucişează picioarele (relaxat, mişcări largi,
fără nici o reţinere) diferă de cel al europenilor (controlat, atent la poziţia finala); cel al
bărbaţilor diferă de cel al femeilor. Un american va pune picioarele pe masa dacă aceasta
înseamna o poziţie comoda sau dacă vrea sa demonstreze un control total asupra situaţiei
Bâţâitul picioarelor denota plictiseala, nerăbdare, stres

Vocea în comunicarea nonverbală

Modul în care ne folosim vocea şi calităţile vocale are importanta în procesul de comunicarea
nonverbală.
Înălţimea şi intensitatea vocii exprima atitudinea dorita. O voce stridenta, ţipătoare, ascuţita
indica mânie, ameninţare în timp ce una joasa arata emoţie, frica, disperare, tensiune. Volumul
vocii ofera indicaţii privind personalitatea, atitudinea, sentimentele vorbitorului. Dicţia şi
accentul vocii exprima gradul de educaţie şi statutul social.

Accentele regionale ne ofera indicaţii despre zona geografica de provenienţa (moldovean, oltean,
ardelean, etc). Gradul de încredere, autoaprecierea, siguranţa de sine se pot transmite prin
intermediul vocii; toate aceste informaţii despre noi înşine la putem oferi prin comportamentul
nostru de comunicare.

Aspectul fizic în comunicarea nonverbală.

Mesaje non verbale sunt transmise şi prin intermediul îmbrăcămintei şi accesoriilor pe care le
purtam (bijuterii, cravate, ochelari), prin machiaj, coafura/ freza, etc.

Se afirma ca " haina face pe om" şi într-adevăr ştim ca oamenii bine îmbrăcaţi dau impresia de
succes, putere, educaţie, bani, etc. Îmbrăcămintea poate accentua frumuseţea fizica, naturala,
reprezinta un simbol cultural (bărbaţii întotdeauna poarta pantaloni) sau subliniază o tradiţie
(kilt-ul scoţian sau sari-ul indian).

Felul în care ne îmbrăcam ofera şi informaţii personale. O femeie îmbrăcata provocator poate
exprima disponibilitate, sfidarea regulilor sociale pe când o femeie îmbrăcata decent conferă
seriozitate, încredere şi are posibilităţi mai mari de promovare în piaţa muncii sau în funcţii de
răspundere Nu trebuie sa fiţi eleganţi în orice situaţie, trebuie însa sa aveţi o ţinuta adecvata
oricărei situaţii

Spaţiul personal şi teritoriul în comunicarea nonverbală

În general oamenilor le place sa aibă un spaţiu propriu, cât de mic, pe care sa-l aranjeze conform
dorinţelor proprii. Spaţiul împrumuta ceva din personalitatea omului şi transmite mesaje non
verbale despre ocupant. Spaţiul personal poate fi definit ca fiind distanta de la care exista
disponibilitatea contactului cu ceilalţi

În domeniul comunicării non verbale exista distantele diferite de comunicare funcţie de context
şi de caracterul mesajului transmis.

Astfel:
– zona intima (personala), între 0,5-1,2 m este pentru discuţii cu caracter personal, fiind însa
total inacceptabila în alte cazuri;
– zona sociala (normala), între 1,2-2 m este folosita mai ales la comunicarea interpersonala
(colegi de serviciu aflaţi pe aceiaşi treapta ierarhica, prieteni, etc) ;
– zona consultativa, între 2-3,5 m este folosita în situaţii oficiale (superior, subordonat,
consultant-client, angajat - persoana care solicita angajarea, gospodina- vânzătoarea de la
magazin) ;
– zona publica, 3,5 m şi mai mult în care comunicarea este formala (cursuri, şedinţe, discursurile
politicienilor, etc) .

Dacă o persoana se apropie mai mult decât este potrivit, poate apărea tensiune şi chiar ostilitate,
stări care vor afecta comunicarea. Atunci când se produce invadarea (violarea) spaţiului
personal, persoana în cauza se retrage pentru a restabili distanta iar în cazul în care acest lucru nu
mai este posibil, se va face tot posibilul ca "invadatorul" sa se retragă la distanta cuvenita. Nu
stânjeniţi pe cei cu care discutaţi apropiindu-va de ei mai mult decât trebuie. De obicei când
sunteţi în picioare, distanta necesara este aceea a strângerii mâinii.

Atingerea în comunicarea nonverbală

Atingerea sau contactul fizic este unul dintre cele mai vechi coduri ale comunicării non verbale.
Ea exprima emoţii sau sentimente diferite, de la sentimente calde: iubire, simpatie, încurajare,
până la agresiune fizica. Unii oameni evita orice atingere. Forţa şi tipul de atingere depinde în
mare măsură de vârsta, statut, relaţie şi cultura. Gradul de atingere diferă de la o cultura la alta.
La japonezi, înclinarea capului înlocuieşte datul mâinii ca salut, în timp ce la eschimoşi acest
salut se exprima cu o lovitura uşoara pe umăr

Temperatura, lumina şi culoarea

Aceste elemente ale mediului, natural sau ambiant influenţează modul în care oamenii comunica
fără a constitui însa coduri non-verbale.

Iluminarea corespunzătoare a unui spaţiu contribuie la o buna ascultare iar anumite culori au
efect stimulativ asupra atenţiei Lumina şi culoarea pot determina anumite stări şi dispoziţii
fizice. De asemenea, temperatura poate influenta pozitiv sau negativ buna comunicare. Culorile
afectează comunicarea sub următorul aspect: culorile calde (galben, portocaliu, roşu) stimulează
comunicarea, în timp ce culorile reci (albastru, verde, gri) inhiba comunicarea; monotonia ,
precum şi varietatea excesiva de culoare, inhiba şi distrag atenţia şi comunicarea.

Copierea stilului in comunicarea nonverbala

Oamenii îi accepta, în mod inconştient cu mai multa uşurinţa pe aceia cu care se aseamănă
Studiaţi cu foarte multa discreţie partenerii de discuţie şi aflaţi-le stilul. Încercaţi în cazul în care
ei zâmbesc sa zâmbiţi iar dacă sunt sobrii sa fiţi şi voi la rândul vostru. Vorbiţi tare sau încet,
repede sau rar în stilul partenerului de discuţie

Importanta comunicarii nonverbale a fost demonstrata in 1967 de catre Albert Mehrabian. In

urma unui studiu, acesta a ajuns la concluzia ca numai 5% din mesaj este transmis prin
comunicare verbala, in timp ce 38% este transmis pe cale vocala si 55% prin limbajul corpului.

Mesajele comunicarii nonverbale sunt transmise prin mimica, privire, gestica si prin
elementele de paralimbaj.

MIMICA

Mimica reprezinta modul in care trasaturile fetei redau trairile unei persoane. In timpul unui
discurs, pentru a ajuta la castigarea increderii publicului, mimica nu trebuie sa intre in
contradictie cu cele spuse.

Vorbitorii experimentati pot folosi anumite trucuri care sa ii ajute in convingerea auditoriului. De
exemplu, fara a spune in cuvinte ca sunt impotriva unei idei, acestia o sustin zambind ironic,
creand o reactie de opozitie fata de ceea ce spun.

Zambetul este un element care ajuta vorbitorul sa atraga bunavointa publicului, deoarece
transmite prietenie, apropiere si siguranta de sine. Din acest motiv este recomandabil ca in
introducerea discursului vorbitorul sa zambeasca.

Incruntarea transmite concentrare, atentie maxima dar si incordare si rigiditate. De aceea nu

este bine ca vorbitorul sa stea incruntat, deoarece transmite catre auditor o stare de tensiune care
poate provoca o ruptura.
Rictusul (schimonosirea fetei) induce ideea de nesiguranta. Publicul tinde sa creada ca cel care
tine discursul nu spune adevarul sau nu cunoaste tema despre care vorbeste, fiind indicat ca
vorbitorii neexperimentati sa evite folosirea sa.

PRIVIREA

Privirea este un factor important al limbajului nonverbal, ea fiind si modalitatea prin care se
pastreaza legatura dintre vorbitor si public. Faptul ca privirea nu este indreptata spre public
induce sentimentul de nesiguranta si de ascundere a adevarului.

Contactul vizual permanent este decisiv pentru castigarea bunavointei si a increderii. In cazul
unui public numeros, pentru a crea fiecaruia impresia ca este privit, cea mai simpla posibilitate
pentru un vorbitor este de a se uita la public in forma literei Z, incepand cu ultimul loc din
stanga salii si terminand cu primul loc din dreapta.

GESTICA SI POSTURA

Lipsa gesturilor face discursul sa piarda din dinamism si sa devina plictisitor. Pe de alta parte,
utilizarea excesiva a acestora induce publicului o stare de agitatie, rezultatul fiind obosirea
audientei.

Un alt obiectiv pentru vorbitor este ca gesturile facute in timpul unui discurs sa atraga atentia
asupra celor spuse fara a deranja publicul. Evitarea gesturilor agresive (mainile tinute in
solduri, indreptarea degetului aratator catre auditor), nervoase (pocnitul din degete) sau a celor
care denota indecizie sau nesiguranta (jocul cu diferite obiecte, trecerea mainii prin par, sau
aranjarea parului) face mai sigura obtinerea unui rezultat pozitiv.

Postura ferma, dar nu rigida, a vorbitorului ofera un plus de siguranta celor spuse. Orientarea
spre public este, de asemenea, un element ajutator pentru captarea atentiei si pastrarea acesteia
pe parcursul desfasurarii discursului.

ELEMENTELE DE PARALIMBAJ

Elementele de paralimbaj constituie o alta componenta de baza a limbajului nonverbal. Ele

presupun utilizarea modalitatilor de exprimare vocala pentru a da anumite intelesuri cuvintelor
din discurs. Tonul, ritmul si volumul vocii pot fi folosite in asa fel incat sa ii atraga si sa ii
convinga pe cei care asculta un discurs.

Tonul este inflexiunea vocii pe care o foloseste un vorbitor. El poate fi calm, agresiv, pedant,
nervos, cald, rece etc. Pentru a avea succes, intr-un discurs este preferabil sa se foloseasca un ton
calm si sigur, dar care sa nu fie uniform. Schimbarile acestuia sunt importante, intrucat ele rup
monotonia, facand ca expunerea sa castige in atractivitate. Trecerea de la un ton calm la un ton
entuziast nu poate fi scapata, rezultand o atentie sporita din partea auditoriului.
Ritmul vorbirii reprezinta felul in care alterneaza cuvintele accentuate cu cele neaccentuate si
frecventa acestora. El este ales in functie de ceea ce se doreste sa se comunice.

Pentru accentuarea ideilor importante din cadrul unui discurs se folosesc ruperile de ritm. Spre
exemplu, se poate folosi in expunere un ritm alert, pentru ca inainte de introducerea unei idei
importante ritmul sa se reduca, si sa se reia la aceeasi intensitate in explicarea ideii.

Volumul este intensitatea vocii cu care un vorbitor se adreseaza publicului. Cel care tine un
discurs trebuie sa vorbeasca suficient de tare pentru a fi auzit de toate persoanele care il asculta.
In general nu este bine sa se foloseasca un volum foarte ridicat, deoarece acest lucru poate fi
perceput ca o agresiune de cei din jur.

IMBUNTATIREA LIMBAJULUI NONVERBAL

Pentru cresterea capacitatilor de comunicare nonverbala exista cateva modalitati simple:

Repetitia in fata oglinzii este cea mai simpla metoda, cel care exerseaza in acest mod fiind atent
la felul in care limbajul nonverbal transmite mesajul dorit;

Repetitia in fata unui grup se poate apela la un grup de prieteni care, pe baza unor criterii
prestabilite, sa dea un feed-back;

Repetitia in fata camerei video este cea mai buna metoda, deoarece vorbitorul isi poate analiza
singur discursul putand urmari si evolutia sa in timp.

Autor: Ioan Mihalcea

CREIERUL

Aristotel credea despre creierul uman ca serveste doar scopului de a racori sângele, fiind un
organ secundar inimii. Începând cu celebrul medic roman Galen, creierul a capatat recunoasterea
pe care o merita pentru rolul sau esential în functionarea omului, ca lacas al mintii si al identitatii
individului. Cel mai misterios organ al omului a fost descris acum câteva decenii de catre un
profesor emerit de la Universitatea Carnegie Mellon, Emerson Pugh, printr-un aforism celebru:
„De-ar fi atât de simplu creierul uman încât noi sa-l întelegem, atunci ar fi atât de simplu încât nu
am putea sa o facem”.

Cu toate acestea, cercetarile efectuate în ultimii ani au dus la aprofundarea cunoasterii pe care o
avem despre organul cu ajutorul caruia percepem si judecam realitatea. Aceste cercetari au scos
la iveala si câteva descoperiri interesante despre modul în care creierul ne joaca uneori feste.

Imaginile difuze, sterse din mintea noastra

Creierul mediaza între ceea ce receptioneaza ochii nostri si ceea ce constientizam efectiv ca am
vazut. Practic, realitatea vizuala pe care o traim în fiecare clipa este un film pus în scena de
creier, care recreeaza realitatea, trecând-o printr-un filtru propriu.

Iata un test simplu prin care puteti vedea cum creierul elimina o secventa din realitatea
vizuala: asezati-va în fata unei oglinzi si priviti, folosind ambii ochi, doar unul dintre ei. Mutati-
va apoi privirea asupra celuilalt ochi: priviti mai întâi stângul, apoi dreptul, apoi stângul din nou.
Veti observa un fenomen ciudat: în ciuda faptului ca va miscati ochii pentru a schimba locul pe
care îl priviti, nu o sa va vedeti ochii miscându-se. În schimb, daca exista cineva în apropiere
care va priveste atunci când efectuati acest experiment, acea persoana va observa miscarile
ochilor.

Aceste miscari rapide ale ochilor, denumite sacade, sunt eliminate de catre creier din filmul
realitatii de zi cu zi. Fenomenul se numeste "mascare a sacadelor" (saccadic masking în limba
engleza) si a fost descoperit în 1898.

De ce are loc acest fenomen? Sacadele constituie cea mai rapida miscare produsa de corpul
uman, iar imaginile înregistrate pe retina în timpul acestora ar fi neclare si încetosate. Astfel,
creierul elimina atât aceste imagini difuze, care nu ar fi utile în procesul de perceptie, cât si
senzatia ca lipseste ceva.

Râsul schimba ceea ce vedem

Un cercetator australian a demonstrat recent ca vedem lumea altfel atunci când râdem.

Jack Pettigrew, profesor la Universitatea din Queensland, a explicat ca, în mod normal, fiecare
ochi trimite imaginea pe care o surprinde catre o parte distincta a creierului. Fara ca noi sa ne
dam seama, creierul schimba în mod continuu atentia între cele doua imagini; aceasta situatie
poarta numele de "rivalitate binoculara".

Asa se explica de ce atunci când privim iluzii optice precum cubul Necker vedem de fapt doua
perspective diferite, pe rând.
Cei mai multi oameni vad fata cubului pe latura din stânga jos si nu pe cea din dreapta sus.
Explicatia cea mai plauzibila o reprezinta tendinta fireasca de a vizualiza lucrurile de deasupra,
pozitie din care este vizibila fata superioara a acestora. Perspectiva de jos asupra lucrurilor este
mult mai rar întâlnita, astfel ca de cele mai multe ori creierul alege sa considere ca se
vizualizeaza cubul de sus.

Jack Pettigrew a descoperit ca, atunci când râdem, procesul care în mod normal ne permite
sa vedem doua cuburi înceteaza. Aspectul tridimensional al imaginii dispare.

Descoperirea profesorului australian s-a produs din întâmplare, când unul dintre voluntarii
participanti la un studiu asupra rivalitatii binoculare a început sa râda la una din glumele sale. În
acel moment rivalitatea binoculara a încetat. Profesorul a repetat experimentul pe ceilalti
voluntari si pe el însusi, confirmând existenta acestui efect incredibil. Studiind fenomenul, el a
descoperit ca efectul are loc îndata ce subiectii au sentimentul de veselie ce precede manifestarea
fizica a râsului. Astfel, neutralizarea rivalitatii binoculare nu este produsul miscarii cauzate de
râs, ci este cauzata de schimbarile produse la nivelul mintii.

Psihologii sustin ca, pe masura ce îmbatrânim, avem senzatia ca timpul trece mai repede. O
posibila explicatie o reprezinta faptul ca experientele ce includ multe detalii necunoscute par a
dura mai mult timp. Când suntem tineri, cele mai multe amanunte sunt noi, astfel ca experientele
par a dura mai mult decât la batrânete, când creierul este surprins de mai putine noutati.

Perceptia timpului poate fi influentata de evenimente cu un semnificativ impact emotional. În

cazul în care identificam un potential pericol, regiunea cerebrala cu un rol important în
procesarea fricii, amygdala, percepe fiecare detaliu în amanunt. De aceea, atunci când suntem
supusi unei amenintari sau traim un eveniment cu un puternic impact emotional, avem
senzatia ca timpul sta în loc. David Eagleman, un cercetator american care a studiat fenomenul,
a întâlnit aceeasi reactie la numeroase persoane din categorii diferite de vâsta, educatie, domeniu
de activitate etc.

Un curator de la un muzeu de prestigiu a relatat ca, atunci când a darâmat din greseala un valoros
vas Ming, a avut senzatia ca a trecut o vesnicie pâna la impactul acestuia cu podeaua. O alta
marturie importanta a venit din partea unui motociclist implicat într-un accident. Acesta
mentiona ca, în timp ce casca sa se izbea de asfalt în urma impactului, a avut suficient timp sa
observe ca sunetul rezultat formeaza un ritm interesant, chiar o melodie.

Cum se explica aceasta încetinire a timpului ce parca aduce aminte de celebrul film Matrix?
David Eagleman explica: "Timpul este ca de cauciuc - se dilata atunci când resursele
creierului sunt exploatate intens si se contracta atunci când creierul este mai putin solicitat,
adica atunci când acesta întâlneste o situatie familiara".

Acest lucru a fost confirmat de experimente în care oamenii au stat o vreme în pesteri, izolati de
orice fel de stimul vizual sau auditiv. În iulie 1962, un geolog francez, Michel Siffre, s-a retras
pentru 60 de zile într-o pestera din sudul Alpilor, pentru a studia efectul izolarii asupra perceptiei
timpului. La iesirea lui din pestera, pe 14 septembrie, s-a descoperit ca ultima data din jurnalul
sau, în care scrisese cu doar câteva ore înainte, era 20 august. Chiar daca organismul sau respecta
ritmul circadian de aproximativ 24 de ore, constiinta sa înregistra timpul într-un mod eronat.

Experientele externe nu sunt singurele elemente ce pot modifica perceptia timpului. În anii 1930,
fiziologul american Hudson Hoagland a descoperit ca sotia sa avea senzatia ca timpul trece
mult mai repede atunci când avea temperatura mai mare de 39.5 grade Celsius.
Experimente efectuate de alti cercetatori în anii 2000 si 2005 au aratat ca atât durerea, cât si
insomnia cronica afecteaza perceptia timpului.

Ceasul intern poate fi dereglat si de substante; un exemplu celebru este oferit de un fost
parlamentar britanic ce a acceptat în 1955 sa i se administreze mescalina în cadrul unui
documentar al BBC. În acest film, ce nu a fost difuzat în cele din urma, parlamentarul mentiona
ca el percepea pauze extraordinar de lungi între întrebarile ce îi erau adresate de catre
intervievator. Experimente efectuate recent pe oameni si pe soareci au aratat ca substantele
stimulante duc la perceperea unei durate de timp ca fiind mai lunga decât în realitate.
Aceste substante, precum cofeina, cocaina sau nicotina, permit creierului sa functioneze mai
repede, astfel ca acesta poate percepe mai multe evenimente externe, producând senzatia de
dilatare a timpului trait. Alte studii au aratat ca substantele depresive au un efect invers.
Acelasi lucru se petrece în cazul afectiunilor ce reduc nivelul de dopamina din creier, precum
boala Parkinson. Astfel, încetinind viteza de functionare a creierului, apare senzatia ca
evenimentele se petrec cu rapiditate.

Efectul placebo - din ce în ce mai puternic

efectul placebo, ce evidentiaza capacitatea de vindecare pe care o are creierul uman. Chiar daca
oamenii de stiinta nu înteleg înca în totalitate cum functioneaza efectul placebo, rezultatele
incredibile pe care acesta le are fac ca el sa fie un instrument din ce în ce mai folosit de catre
doctori.

Recent, Asociatia Medicala Germana (BAK) a recunoscut ca mai bine de jumatate din medicii
germani prescriu pacientilor pilule placebo. În Bavaria, procentul se ridica la 88%! Directorul
BAK a declarat ca "medicatiile de tip placebo au un impact mai puternic si mai complex decât ne
asteptam, constituind o componenta importanta a medicinei de astazi". Tratamentul placebo a
avut efecte pozitive într-o arie larga de specializari ale medicinei, de la afectiunile stomacului la
depresie.

Fata de medicamentele conventionale, pilulele placebo au câteva avantaje majore: au mai putine
efecte secundare si nici nu costa mult. Însa doctorii germani au facut o descoperire interesanta:
cu cât placebo-ul era mai scump, cu atât procentul cazurilor tratate cu succes era mai
mare. De asemenea, cu cât un fals remediu este mai complex, de exemplu o injectie în
comparatie cu o pilula, cu atât este mai eficient. Rezultatele descoperite de doctorii germani
confirma studiul efectuat de Dan Ariely în 2008, care a aratat ca un fals remediu prezentat ca
fiind mai scump are o rata de succes mai mare decât unul cu un pret mai scazut.

În mod curios, si medicamentele placebo au efecte secundare, desi nu contin nicio substanta
activa. Un studiu efectuat pe un fals remediu ce a fost prezentat pacientilor ca fiind un
medicament contra migrenelor a aratat ca acesta a provocat efecte secundare similare cu cele
produse de medicamentele anti-migrena! Atât beneficiul de pe urma pilulei-placebo cât si
efectele secundare sunt exclusiv efectul gândirii noastre, iar efectul negativ poarta numele de
nocebo.

Doctorii germani nu sunt singurii care apeleaza la pilule placebo. Un studiu efectuat în 2008 în
SUA arata ca aproximativ 50% din doctorii americani prescriu pacientilor lor tratamente placebo,
desi Asociatia Medicala Americana recomanda acestora sa prescrie doar medicamente asupra
carora pacientul este pe deplin informat.

Daca va gânditi ca asemenea false remedii pot fi administrate doar sub forma de medicament, va
înselati. Un studiu efectuat în 2002 a socat la momentul respectiv lumea medicala. Cercetarea s-a
axat pe pacienti ce sufereau de osteoartrita. Acestia au fost supusi unei false operatii, în care au
fost anesteziati si doar li s-a facut o incizie, fara a le fi operata zona cu probleme. Surpriza a
aparut când s-a descoperit ca aceia ce au avut parte de operatia placebo au înregistrat o
reducere mai mare a durerii provocate de artrita decât cei carora li se facuse o artroscopie,
ambele categorii de pacienti obtinând o îmbunatatire a functiei articulare.

Cercetarile în domeniu arata ca efectul placebo a devenit mai puternic în ultimii ani. Un studiu
efectuat asupra unor medicamente antidepresive a aratat ca reactia pozitiva la placebo s-a
dublat în comparatie cu anii '80. Pentru a fi aprobat, un medicament nou trebuie sa
demonstreze în doua teste un efect pozitiv semnificativ mai mare decât un placebo, iar
companiile farmaceutice constata ca acest lucru este din ce în ce mai dificil. De asemenea, unele
medicamente ce au fost aprobate în anii '80 si '90 ce sunt retestate astazi arata o diferenta de
eficacitate mult mai mica în comparatie cu pilulele placebo.

Specialistii afirma ca toate aceste dovezi demonstreaza ca puterea creierului de a influenta

procesul de vindecare este subestimata.

Creierul si realitatea
Acestea sunt doar câteva cazuri în care creierul ne schimba în mod activ perceptiile. Pe masura
ce oamenii de stiinta aprofundeaza studiile asupra mecanismului intern ce ne conduce pe toti, se
contureaza din ce în ce mai tare o concluzie ce poate parea înfricosatoare: aceea ca rolul
creierului nu este unul pasiv, limitat la înregistrarea realitatii cu ajutorul organelor
senzoriale, ci presupune participarea activa la construirea acesteia.