Rolul activităţii speciale de investigaţie în combaterea criminalităţii juvenile

Boris GLAVAN,
conferenţiar universitar, doctor în drept
Academia „Ştefan cel Mare” a MAI al RM
Cuvinte-cheie: criminalitate juvenilă, minor, infracţiune, răspundere penală, activitate specială de investigații,
măsuri speciale de investigații, ofițer de investigații,.

Summary
Minors ' delinquency is a social phenomenon directed against the rule of law and the
welfare of citizens, generator of penal liability and against which it is normal to react through
social protection measures. A special place for combating this phenomenon bears special
investigations activity, which by law has been assigned to this complex task. In this article the
author makes an analysis of the level of involvement of such work in fighting juvenile crime in
the Republic of Moldova.

Criminalitatea minorilor este un fenomen social îndreptat împotriva ordinii de drept și

bunăstării cetățenilor, generator de raspundere penala și contra caruia este normal sa se
reactioneze prin masuri de aparare sociala. Un loc aparte în combaterea acestui fenomen îi
revine activității speciale de investigații, careia, prin lege, i s-a atribuit această sarcină
complexă. În prezentul articol autorul face o analiză a nivelului de implicare al acestei activități
în luptă cu infracționalitatea juvenilă din Republica Moldova.

Criminalitatea juvenilă a fost şi continuă să rămână una din cele mai delicate
probleme ale oamenilor de bună credinţă şi ale societăţii în general. Acest fenomen
social, în mod tradiţional a atras atenţia cercetătorilor din mai multe considerente, cel
mai important lucru fiind faptul că persoanele care comit ilegalităţi la o vârstă fragedă,
ulterior, de regulă, se supun mult mai greu măsurilor de reeducare şi, în cele din urmă,
formează resursa de bază pentru criminalitatea adulţilor şi a recidiviştilor.
Multiplii factori care favorizează criminalitatea în rândul minorilor au fost de
nenumărate ori scoşi în evidenţă în speranţa ca fiecare părinte, adult sau organ
responsabil să ia atitudine şi să contribuie la lichidarea lor. Cu toate acestea,
fenomenul în cauză continuă nu doar să existe, ci și să se dezvolte, însuşind noi
trăsături nespecifice de până acum. A sporit şi nivelul de pericol social al infracţiunilor
comise de minori, aceştia devenind mult mai îndrăzneţi, mai cinici şi mai periculoşi
pentru viaţa şi sănătatea atât a colegilor lor, precum şi a adulţilor. Sporeşte vertiginos
numărul de crime comise de minori cu caracter cupid, dorinţa de a face bani devenind
tot mai evidentă. Caracteristice pentru criminalitatea juvenilă din Republica Moldova
sunt sustragerile din avutul proprietarului inclusiv jafurile şi tâlhăriile, omorurile şi

1
vătămările grave a integrităţii corporale şi a sănătăţii, violurile şi faptele de huliganism.
Criminalitatea în rândul minorilor are preponderent caracter de grup. Există şi tendinţa
sporirii numărului de infracţiuni comise în stare de ebrietate şi sub influenţa
substanţelor narcotice.
Ţinând cont de pericolul social al delicvenţei juvenile, este firesc ca statul prin
intermediul organelor şi instituţiilor corespunzătoare să reacţioneze prompt şi hotărât în
vederea contracarării acestui fenomen social. Un loc aparte în combaterea criminalităţii
juvenile îi revine activităţii speciale de investigaţie, care prin lege îi sunt atribuite
anumite sarcini cu caracter general, referindu-se totodată și la contracararea
fenomenului abordat, şi anume:
 relevarea atentatelor criminale, prevenirea, curmarea infracţiunilor şi
identificarea persoanelor care le organizează şi/sau le comit;
 descoperirea şi cercetarea infracţiunilor;
 căutarea persoanelor dispărute fără urmă ori a celor care se ascund de
organele de urmărire penală sau de instanţa de judecată ori se eschivează de
la executarea pedepsei;
 depistarea bunurilor provenite din activităţi ilegale şi colectarea probelor
privind aceste bunuri;
 colectarea de informaţii despre posibile evenimente şi/sau acţiuni ce ar
putea pune în pericol securitatea statului.
Având în vedere tehnicile şi metodele de comitere şi camuflare a infracţiunilor
uneori extrem de sofisticate şi complexe, legiuitorul a prevăzut un şir întreg de măsuri
speciale de investigaţii menite să asigure realizarea sarcinilor indicate.
În funcţie de caracterul specific al măsurilor speciale de investigaţie şi impactul
acestora asupra drepturilor şi libertăţilor omului garantate prin actele internaţionale şi
cele naţionale, legiuitorul a stabilit anumite cerinţe şi condiţii de realizare a măsurilor
pentru a se asigura că subdiviziunile specializate ale autorităţilor care efectuează
activitate specială de investigaţii nu vor abuza de ele săvârşind ilegalităţi.
În acest context, trebuie să menționăm și faptul că atunci când se lucra la
proiectul de lege privind activitatea specială de investigație, când se proiectau

2
restricțiile de realizare a măsurilor speciale, a prevalat mai mult indulgența față de cei
certați cu legea și mai puțin rațiunea și realitatea dură și necruțătoare pe care o înfruntă
angajații subdiviziunilor specializate în activitatea lor zilnică orientată spre curmarea
criminalității.
Din prevederile legii se observă cu ochiul liber că accentul s-a pus doar pe o
singură sarcină, descoperirea și cercetarea infracțiunilor, toate cele douăzeci de măsuri
fiind posibil de efectuat în vederea realizării acesteia. Cît privește celelalte sarcini (de
relevare, prevenire, curmare, identificare, căutare a făptașilor infracțiunii, etc.),
observăm că nici jumătate din potențialul măsurilor speciale nu a fost prevăzut pentru
realizarea acestora.
Drept urmare practicienii întâmpină mari greutăți în vederea realizării celolalte
sarcini prevăzute de Lege, deoarece măsurile cele mai eficiente sunt interzise, iar cele
permise se dovedesc a fi ineficiente.
În acest context este interesant cazul ce a ajuns la Curtea Supremă de Justiție în
care ofițerii de investigație, indignați de această situație, și-au materializat revolta
printr-un demers semnat de procuror și judecătorul de instrucție în vederea sesizării
Curții Constituționale privind ridicarea excepției de necontituționalitate a prevederilor
Secţiunii a 5-a, Capitolul III, Titlul IV din Partea generală a Codului de procedură
penală şi art. 27 al Legii nr. 59 din 29.03.2012 privind activitatea specială de
investigaţii.
În conținutul sesizării se menționa: „... Normele legale indicate vin în
contradicţie cu Constituţia RM şi Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor
Omului şi Libertăţilor Fundamentale şi urmează a fi modificate astfel, încât instituţiile
statului, în sarcina cărora este pusă căutarea şi reţinerea persoanelor pentru a fi
supuse cercetării judiciare sau executării pedepselor penale, să dispună de
posibilitatea utilizării măsurilor speciale de investigaţie eficiente şi utile nu doar în
cadrul urmăririi penale, ci şi pe parcursul examinării cauzelor în instanţele judiciare
şi punerii în executare a pedepselor penale”.
Conform procedurii de soluționare a unor astfel de probleme, cazul a ajuns la
Curtea Supremă de Justiție, care urma să se adreseze Curții Constituționale, însă

3
propunerea de sesizare a fost respinsă pe motiv că Legea indicată mai sus și CPP
prevede expres că activitatea specială de investigaţii se efectuează de către ofiţerii de
investigaţii în cadrul urmăririi penale numai în condiţiile şi în modul prevăzut de
prezentul cod, totodată Curtea atenționând și asupra faptului că măsurile speciale de
investigații se efectuiază în vederea descoperirii şi cercetării infracţiunilor şi
nicidecum în vederea executării pedepselor penale sau a altor sarcini [4].
Așadar, prin această Hotărâre a Curții, s-a pus punct discuțiilor și oricăror
speranțe de ușurare a povarei grele ce stă pe umerii subdiviziunilor specializate în
realizarea sarcinilor lor de prevenire și curmare a criminalității, inclusiv și a
criminalității juvenile.
În continuarea abordării aceluiași subiect Rolul activității speciale de investigații
în combaterea criminalității juvenile, trebuie să evidențiem încă o situație la fel de
importantă și interesantă.
Mai sus, în mod indirect, s-a făcut o divizare a măsurilor speciale de investigație
în măsuri eficiente și mai puțin eficiente, s-au poate chiar ineficiente, aprobată de
practicieni, dar nerecunoscută sub aspect teoretic. Aș ruga să rețineți acestă delimitare a
măsurilor, pentru că urmează să vedem care din ele sunt folosite la combaterea
fenomenului criminalității juvenile, chiar și în cazul realizării sarcinii privind
descoperirea și cercetarea infracțiunilor comise de minori.
Conform acelorași prevederi a CPP, mai exact a dispozițiilor art.132/1 CPP,
măsurile speciale de investigație eficiente pot fi realizate doar în cazul infracțiunilor
grave, deosebit de grave și excepțional de grave. Totodată, potrivit datelor statistice ale
Direcției Tehnologii Informaționale, numărul infracțiunilor comise de minori din
categoriile grave, deosebit de grave și excepțional de grave, constituie aproximativ doar
15-20% din cazuri, restul, peste 80%, fiind infracțiuni din categoria celor ușoare și mai
puțin grave. Prin urmare, este evident și fără calcule matematice, ce potențial al
activității speciale de investigație este orientat spre combaterea fenomenului
criminalității juvenile.
Chiar și în aceste condiții de lucru extrem de dificile și foarte riscante, ofițerii de
investigație își fac meseria cu dăruire de sine și, mai mult cu entuziasm decât cu

4
susținere juridică, ne mai vorbind de nivelul critic al susținerii morale, materiale,
tehnice din partea statului, care chiar dacă și există, este mai mult formal decât real.
Este suficient să spunem că pentru deplasarea la locul infracțiunii ofițerul de
investigație trebuie să facă rost de transport și să-l alimenteze din propriul buzunar, cât
despre dotarea cu mijloace tehnice de imprimare audio-video, mijloace tehnice de
obținere pe ascuns a informației, există pe alocuri doar la nivel teoretic.
Și totuși se descoperă infracțiunile comise de minori atât din categoriile celor
grave cât și din cele mai puțin grave, desigur că nu în proporția de sută la sută, dar
lucrul se face relativ bine. Delegațiile SUA și cele Europene, specializate în domeniul
activității speciale de investigație, ce ne vizitează, ținând cont de condițiile de lucru în
care activează ofițerii noștri de investigație, rămân uimite de reușita muncii depuse la
combaterea criminalității.
Este regretabil faptul că entuziasmul ofițerilor de investigație, odată cu
acumularea experienței practice începe să se epuizeze. Ce satisfacție morală poate avea
un ofițer de investigație, care după lungi nopți nedormite, uneori bătut de ploaie și vânt,
departe de căldura de acasă, urmărind infractorul, într-un final îl reține, iar acesta din
urmă, odată ajuns în instanța de judecată, se consideră negustor curat, pentru că
judecătorul conducându-se de aceleași legi adoptate și adaptate la îndelungata reformă
a justiției naționale, îl eliberează, arătându-i pentru a câta oară din deget că nu-i frumos
și nu-i legal ceea ce face. Cunoaștem cazuri în care minorii au în spate zeci de episoade
de furt și răpire de automobile, și fiind transmiși pe banca acuzaților, din nou sunt puși
în libertate fără a li se aplica măcar măsuri educative prevăzute de art.104 CP. Vă
întrebați de ce nu se aplică măsurile educative? Procurorii ne răspund simplu: minorii
pentru infracțiuni din categoria celor ușoare, mai puțin grave și grave, în urma
împăcării cu partea vătămată, sunt liberați de răspundere penală în temeiul art.109 CP,
această modalitate de liberare, însă, nu prevede aplicarea măsurilor educative.
Așadar, lupta cu delicvența juvenilă, din cauza unor prevederi legale necugetate și
neraționale, se rotește într-un permanent cerc vicios. Ca urmare, minorii delicvenți
detectând această stare de lucruri, prind curaj, devin agresivi și rămân cu impresia ce se
implantează adânc în creier că ei, ca și palamentarii, au imunitate în fața legii și totul le

5
este permis, iar ofițerii de investigație, procurorii și judecătorii ridică neputincioși din
umeri în fața fenomenului criminalității juvenile, așteptând cu nerăbdare să le expire
cât mai curând mandatul de minor și să-i trimită la închisoare.

Din cele expuse, concluzionăm că actualele prevederi ale legislației naționale

limitează esențial potențialul activității speciale de investigație în combaterea
criminalității, în general, și criminalității juvenile, în mod special. Pentru redresarea
acestei situații critice sunt necesare intervențiile corespunzătoare în prevederile Legii
cu privire la activitatea specială de investigație și Codului de procedură penală astfel,
încât ofițerii de investigație să poată să intervină nu doar pentru realizarea sarcinii de
cercetare și descoperire a infracțiunilor, ci și pentru realizarea celorlalte sarcini
(relevarea, prevenirea, curmarea, identificarea infracțiunilor etc.).
Totodată, trebuie ameliorată cât mai urgent și situația deplorabilă referitoare la
asigurarea logistică a subdiviziunilor specializate în activitatea specială de investigație.
Deasemenea, necesită modificate și prevederile Codului penal cu privire la
liberarea de răspundere penală astfel, încăt să devină posibilă aplicarea măsurilor
educative în privința minorilor indiferent de modalitatea în temeiul căreia au fost
liberați.

Bibliografie

1. Codul penal al Republicii Moldova nr.985-XV din 18.04.2002 // Monitorul

Oficial al R. Moldova nr.128-129/1012 din 13.09.2002
2. Codul de procedură penală al Republicii Moldova nr.122-XV din 14.03.2003 //
Monitorul Oficial al R. Moldova nr.104-110/447 din 07.06.2003.
3. Legea Republicii Moldova privind activitatea specială de investigații nr.59 din
29.03.2012 // Monitorul Oficial al R. Moldova nr.113-118/373 din 08.06.2012.
4. Hotărârea Curții Supreme de Justiție nr.4s-10/13 din 30 septembrie 2013