Sunteți pe pagina 1din 15

1.

SCURT ISTORIC AL INDUSTRIEI SI INGINERIEI CHIMICE

Dezvoltarea continuă într-un ritm susținut a economiei mondiale, având ca scop dezvoltarea civilizației umane, a determinat, în condițiile unei acerbe concurențe pe piața liberă, o efervescentă activitate de cercetareproiectare pentru elaborarea unor tehnologii industriale durabile (în consecință cu protecția mediului înconjurător), cu costuri reduse și grad superior de valorificare a materiilor prime tehnologice. Industria reprezintă producția organizată de bunuri materiale, realizată în general pe baza folosirii mijloacelor tehnice de producție în cadrul unor platforme industriale. În topul ramurilor industriale, industria chimică ocupă primul loc, fiind urmată de construcția de mașini, metalurgie și electronică. Industria chimică este acea ramură industrială care transformă molecular materiile prime prin procese fizicochimice în diferite produse, bunuri de larg consum sau care pot fi întrebunițate ca materii prime sau intermediare în alte ramuri. Clasificarea industriei chimice a suferit numeroase modificări:

- după natura materiilor prime utilizate anorganică, organică de bază, carbochimică, petrochimică, biochimică;

- după natura produselor obținute: clorosodice, îngrășăminte chimice, solvenți, coloranți, medicamente, cosmetice-parfumerie, pesticide, mase plastice, elastomeri, fibre sintetice etc.;

- după caracterul procesului (natura procesului de transformare) extractivă (proces fizic), de sinteză (proces chimic + proces fizic) și de prelucrare (proces fizic + proces chimic). În timp, ca urmare a dezvoltării continue a industriei chimice, o parte din subramurile acesteia au devenit ramuri industriale distincte, înrudite, ca: minieră (concentrarea minereurilor), metalurgică (chimia metalelor), alimentară, textilă-pielărie, celuloză și hârtie, materiale de construcții. În consecință, industria chimică și ramurile industriale derivate poartă denumirea generală de industrii de proces. Îndustria chimică este ramura industrială care prelucrează cea mai vastă gamă de materii prime tehnologice naturale și reziduale, cu un grad ridicat de transformare și valorificare.

Materii prime naturale

Lichide

- petrol

- apă

- biomasă animală

Solide

- cărbuni - sare - minereuri metalice/nemetalice - biomasă vegetală/animală

Gazoase

- gaze naturale

- gaze asociate

- aer

Cele mai importante trăsături specifice ale industriei chimice sunt:

- diversitatea și complexitatea deosebit de mare a proceselor tehnologice;

- modificarea frecventă și foarte rapidă a proceselor tehnologice – din 10 milioane

de substanțe sintetizate se produc la scară industrială cca. 50.000 din care 5.000 în

cantități relativ mari;

- utilizarea unor condiții de operare (de lucru) deosebit de variate, ca:

presiuni: 0,09 3000 atm;

temperaturi: (-180°C) 2.400°C;

viteze ale fluidului: regim laminar valori supersonice;

- manipularea și vehicularea unor substanțe inflamabile, explozive, puternic toxice

și corozive, abrazive, necesitând materiale de confecție adecvate acestor condiții

(utilaje, aparate, echipamente, conducte);

- consumuri mari de materii prime (solide, lichide, gazoase) și de energii primare

sub formă de utilități (abur, apă de răcire, energie electrică).

Ingineria urmărește să se pună în serviciul omului sub formă de mașini, construcții și

bunuri materiale, resurse de materii prime și de energie.

Clasificarea ingineriei

Inginerie industrială agricolă genetică de sistem mecanică electrică chimică construcții
Inginerie
industrială
agricolă
genetică
de sistem
mecanică
electrică
chimică
construcții

Prin activitatea de inginerie industrială se întelege:

- totalitatea operațiilor destinate să coordoneze activitatea oamenilor și să folosească resursele materiale în vederea obținerii unor bunuri materiale destinate să satisfacă anumite necesități, cu anumite costuri, într-un termen cât mai scurt și de calitate impusă;

- ansamblul de activități legate de conceperea, elaborarea proiectelor, coordonarea și conducerea lucrărilor pentru realizarea și exploatarea în condiții de economicitate și securitate a unui obiectiv industrial. Ingineria chimică (definită de academicianul Emilian A. Bratu, întemeietorul școlii românețti de inginerie chimică), ca ramură a ingineriei industriale, este știința care studiază, prin metode generale, operațiile, reacțiile și sistemele industriale chimice, în scopul final de a realiza proiecte, aparate (utilaje) și instalații industriale cu funcționare în condiții optime. Evoluția ingineriei chimice

- etapa empirică – până la jumătatea secolului XlX, când reprezintă o artă, un meșteșug, fiind neglijate total intrepretările teoretice;

- etapa rațională – apărută în primul pătrar al secolului XlX, dezvoltarea chimiei fizică ca știință teoretică:

în 1891 Amstrong ține primul curs la Central College of London;

în 1901 Davies publică primul manual;

- etapa operațiilor unitare – apariția conceptului de operație unitară pentru o abordare mai eficientă a zecilor de mii de tehnologii:

în 1923 Walker, Lewis și Adams publică ”Principles of Chemical Engineering”;

în 1941 Emilian Bratu publică „Operații unitare în industria chimică”;

- etapa fenomenelor de transport – caracterizată prin sistematizare și sinteză, în care

operațiile unitare reprezintă aplicații ale celor trei fenomene de transfer de impuls

(cantitatea de mișcare), de căldură și de masă:

în 1960 Bird, Stewart și Lightfoot publică ”Transport phenomena”;

- etapa actuală – bazată pe analogia formală a celor 3 fenomene de transfer,

înglobează acestea în concepția unitară asupra fenomenului generalizat de

transport de proprietate.

Clasificarea operațiilor unitare:

 

Operații unitare

 

mecanice

fluido-dinamice

termice

de difuziune

-

depozitarea

- transportul fluidelor;

- încălzire;

- distilare/rectificare;

solidelor

- comprimarea gazelor;

- răcire;

- absorbție;

-

transportul

- amestecare/dizolvare;

- fierbere;

- adsorbție;

solidelor;

- sedimentare;

- condensare;

- extracție L-L;

- mărunțire/măcinare;

- filtrare;

- cristalizare;

- extracție S-L;

- clasare/sortare.

- flotație;

- sterilizare.

- uscare.

- (centrifugare).

O alta clasificare, în funcție de numărul de faze înainte și după operația unitară

Operații unitare Amestecare Transport Separare
Operații unitare
Amestecare
Transport
Separare

Mai multe faze înainte de operație, o singură fază după

Număr egal de faze înainte si după

O fază înainte de operație, două sau mai multe faze după separare

Schema generală a unui proces tehnologic chimic:

Stocare Prelucrare SiReacție Separare pi Purificare ps secundare Produse h MP&MA produși de produs finit
Stocare
Prelucrare
SiReacție
Separare pi
Purificare ps
secundare Produse
h
MP&MA
produși de
produs finit
MP&MA
chimică,(3)
(1)
reacție (4)
((5)(5)ficare
(2)
(3)reacție

Maruntire,

macinare,

cernere,

transport,

dizolvare,

amestecare,

uscarerunți

re/

măcinare

cernere

Reacție (transformare chimică) + procese hidrodinamice, de transfer termic și de masă

Separări de

faze,

fracționare,

absorbție,

adsorbție,

exctracție,

cristalizare,

etc.istilare

ifi

Stocare produs finit (6)Stocare
Stocare
produs finit
(6)Stocare
Prelucrare Produse reziduuri secundare (7)) Produse Deseurinepr
Prelucrare
Produse
reziduuri
secundare
(7))
Produse
Deseurinepr

depozit pe arii descoperite sau acoperite

magazie

siloz

rezervor cilindric

rezervor sferic

Criterii de evaluare a procesului chimic

Cel mai important criteriu de evaluare al procesului este cel economic. Se spune, pe

bună dreptate, că scopul procesului chimic nu este de a transforma materiile prime în produse,

prin reacţii chimice, ci de a face bani din aceasta. Criteriul economic este cel mai important

dar nu este singurul de care trebuie să se ţină seama. Alte criterii sunt: minimizarea

reziduurilor şi a produselor secundare, criteriul siguranţei în funcţionare şi îndeplinirea

condiţiilor de protecţia muncii. Un criteriu important, mai ales în industria de prelucrare a

petrolului este flexibilitatea, adică posibilitatea de a orienta producţia la un moment dat către

obţinerea unui anumit produs sau către folosirea unui anumit tip de materie primă.

De exemplu, o instalaţie de distilare atmosferică a ţiţeiului se proiectează pentru un

anumit tip de ţiţei, cu o anumită curbă de distilare PRF şi pentru obţinerea unor produse de

distilare cu anumite limite de distilare. Este posibil ca cererea dintr-un anumit produs să se

modifice; un proces flexibil va permite ca, modificând nişte parametri ai procesului sau

utilizând anumite circuite din instalaţie (prevăzute de proiect, construite dar utilizate numai

ocazional, aşa-numitele “by-pass”-uri), să se poată obţine produse modificate faţă de proiectul

iniţial.

Sau dacă se doreşte obţinerea aceloraşi produse dar dintr-o materie primă diferită de

cea pentru care a fost proiectată instalaţia, un proces flexibil este cel care permite folosirea

acestei materii prime, cu obţinerea produselor de aceeaşi calitate, prin modificarea

parametrilor sau prin modificări minore ale circuitelor.

Unele dintre aceste criterii, cum ar fi cel economic, pot fi cuantificate, pot fi exprimate

prin valori ce permit compararea a două procese care produc aceleași produse.

Un alt criteriu ce poate fi cuantificat este impactul procesului asupra mediului. Există

metode de cuantificare, cum ar fi analiza ciclului de viață (LCA-Life Cycle Assessment), care

măsoară impactul prin cantitățile de emisii poluante ce se produc pentru obținerea unei tone

de produs finit

Alte criterii, cum ar fi siguranţa în funcţionare, nu pot fi cuantificate cu uşurinţă, deși

există metode de estimare a riscurilor.

Performanțele reactoarelor

Reactorul este considerat “inima procesului”, faza de reacție (3) fiind principala fază a

unui proces tehnologic chimic.

De performantele acestuia depinde productia si calitatea produselor.

Exista trei parametri de evaluare a performantelor reactorului: conversia (X A ), selectivitatea (σ A ) si randamentul (η A ) toti acesti parametri se refera si se calculeaza referitor la un reactant, in cazul de fata, A:

- conversia: X A =

Numar

de moli A reactionat

Numar

de moli A in alimentare

- selectivitatea: σ A = Numar

de moli A transformat

in prod principal

Numar

de moli A reactionat

- randamentul: η A = Numar de moli A transformat

Numar

in prod principa

de moli A in alimentare

Ex: Benzenul se poate produce din toluen dupa reactia principală:

C 6 H 5 CH 3 + H 2 ↔ C 6 H 6 + CH 4 O parte din benzen se consuma intr-o reactie secundara in care se formeaza difenilul:

2C 6 H 6 ↔ C 12 H 10 + H 2

Se prezinta in tabelul urmator fluxul de alimentare si efluentul din reactor, pentru un anumit proces:

Component

Debite partiale alimentare, kmol/h

Debite partiale effluent, Kmol/h

H

2

1858

1583

CH 4

804

1083

C

6 H 6

13

282

C

6 H 5 CH 3

372

93

C

12 H 12

0

4

Deoarece avem doi reactanți, toluenul și hidrogenul, se calculează parametrii de

performanță pentru fiecare, separate.

Parametrii pentru toluen:

X T =

Toluen

consumat

in reactor

Toluen

introdus

in reactor

→ X T =

37293

372

= 0,75

σ T = Toluen

consumat

pentru

benzen

total consumat

Toluen

η T = toluen consumat pentru benzen

toluen

introdus

in reactor

σ T =

η T =

28213

37293 = 0,96

28213

372

= 0,72

Parametrii pentru hidrogen:

X H =

1858 1583

1858

= 0,15

σ H =

η T =

28213

1858

1858 1583 = 0,98

28213

= 0,14

Dacă se dorește compararea performanțelor acestui reactor cu ale reactorului din alt

process, trebuie să avem un table similar pentru celălalt process și să calculăm aceiași

parametri. Cel care are conversie mai mare, selectivitate mai mare sau randament mai

mare, este mai performant.

Insa nu intotdeauna toți parametrii sunt mai buni la un process. Este posibil ca

procesul I sa aibă randamente mai bune dar conversii selectivitate mai mică. Dintre toti

parametrii, se urmareste mai degraba selectivitatea decat randamentul, deoarece

randamentul se raporteaza la reactantul care intra in reactor dar mult mai important este

cat reactant se consuma in reactie. Mai precis, o parte din reactantul care alimenteaza

reactorul provine din recirculare iar randamentul nu da indicatii despre

performantele pe care le poate realiza procesul in ceea ce priveste separarea si recircularea reactantului nereactionat. Consumul specific de reactant este un alt mod de a exprima performanta procesului petrochimic. El se masoara in t reactant consumat/t produs principal si depinde atat de performantele reactorului (randament, selectivitate) cat si de performantele separarii si purificarii produsului. Este de remarcat ca, spre deosebire de rafinarie, unde capacitatea unei instalatii se exprima in t materie prima prelucrata in unitatea de timp (un an), capacitatea instalatiilor petrochimice se exprima in t produs principal/unitatea de timp. Astfel capacitatea unei instalatii de cracare catalitica de 1000000 t/an se refera la cantitatea de distilat de vid prelucrata in instalatie, iar capacitatea unei instalatii de piroliza de 200000 t/an se refera la cantitatea de etilena produsa in instalatie (de aceea, instalatia de piroliza se mai numeste si instalatie de etilena, cu toate ca ea produce si propilena si alte produse).

Performanțele reactorului depind de:

catalizatorul ales, dacă este un proces catalitic

Tipul constructiv al reactorului,potrivit procesului respectiv

Concentraţia reactanţilor

Temperatură

Presiune

Număr de faze

Catalizator

Eficiența schemei de proces Întocmirea schemei de proces începe cu reactorul. Proiectul reactorului dictează configuraţia schemei (fazele de separare şi recirculare). În reactor, se transformă MATERIA PRIMĂ în PRODUS. Din păcate, nu toată MATERIA PRIMĂ se transformă. Pe de altă parte, o anumită cantitate din MATERIA PRIMĂ se transformă în PRODUS(E) SECUNDAR(E). Este necesar un sistem de separare care să separe MATERIA PRIMĂ NEREACŢIONATĂ de PRODUSE; materia primă nereacţionată este recirculată în alimentarea reactorului. Apoi este necesar un sistem de separare a PRODUSULUI PRINCIPAL de PRODUSUL SECUNDAR.

Schema de proces primară din figura 1.1, obținerea stirenului prin dehidrogenarea etilbenzenului), în care toate procesele de încălzire şi de răcire sunt realizate cu utilităţi externe (abur, apă de răcire) va fi probabil ineficientă, motiv pentru care se doreşte recuperarea căldurii. De aceea, se integrează termic procesele, adică se încălzesc fluxurile reci prin schimb de căldură cu cele fierbinţi, acolo unde este posibil, reducându-se consumurile de utilităţi externe. Se prezintă în fig.1.2 o variantă integrată termic a procesului din fig.1.1. Se observă că în fig. 1.2 există diferenţe mari faţă de fig.1.1: materia primă nu se mai preîncălzeşte cu abur, ci face schimb de căldură în condensatorul anex coloanei C2 preluând căldura de condensare, apoi se încălzeşte pe seama efluentului. Efluentul din reactor cedează căldură în refierbătorul coloanei C1, după care încălzeşte materia primă şi apoi este răcit cu apă de răcire, la un nivel termic convenabil procesului de fracţionare C1, ş.a.m.d. Schema de proces poate fi modificată şi prin schimbarea ordinii de separare a produselor. Diferitele scheme de proces imaginate de proiectant vor fi evaluate prin simulare şi analiză economică. Pe această bază, probabil că schema din fig.1.2 este cea mai promiţătoare. Cu toate acestea, nu putem şti cu siguranţă că este aşa, până nu se face optimizarea condiţiilor de operare pentru fiecare utilaj. Astfel, ar putea apărea soluţii noi, mai bune, cu schema de separare modificată şi cu integrare termică (fig. 1.3). Deci, pe lângă alegerea reactorului cu performanțe superioare, se apelează la integrarea termică a proceselor din schema tehnologică și modificarea ordinii proceselor de prelucrare, separare și purificare, eventual la înlocuirea unora dintre aceste procese cu altele mai eficiente.

a 8 k 3 g j c 1 7 e b h 1 5 4
a
8
k
3
g
j
c
1
7
e
b
h
1
5
4
2
f
i
6
Legenda
d
Fuxuri: 1- Etilbenzen brut (materie prima)
;
2- abur (material inert); 3- C 7 - (deseu) 4-
C
9 + (deseu); 5- efluent; 6- apa de proces; 7
– hidrogen (produs secundar); 8 – stiren
(produs principal) 9-etilbenzen
nereactionat; 10- toluen (produs secundar)
8
9
Aparate de schimb de calcdura:

-a,e,g,j condensatoare/ racitoare

-b,c,f,h,i,k refierbatoare/ incalzitoare

a 8 3 g j 1 c e 7 b h 1 5 4 f
a
8
3
g
j
1
c
e
7
b
h
1
5
4
f
2
i
6
d
Legenda
Fuxuri: 1- Etilbenzen brut (materie prima) ; 2-
abur (material inert); 3- C 7 - (deseu) 4- C 9 + (deseu);
5- efluent; 6- apa de proces; 7 – hidrogen (produs
secundar); 8 – stiren (produs principal) 9-
etilbenzen nereactionat; 10- toluen (produs
secundar)
Aparate de schimb de caldura:
9
-a,e,g,j – condensatoare/ racitoare
-b,f,i – refierbatoare
8
-c,h- schimbatoare- recuperatoare de caldura

Fig.1.2. Schema de proces integrata termic

2

7 g 6 e 4 h f 5 i + 8 9
7
g
6
e
4
h
f
5
i
+
8
9

1

 

c

3

d

Legenda Fuxuri: 1- Etilbenzen brut (materie prima) ; 2- abur (material inert); 3-efluent 4- hidrogen (produs secundar); 5-apa de proces; 6 C 7 - (produs secundar) ;7- etilbenzen nereactionat 8 stiren+C 9 ; 9- C 9 + (produs secundar) 10- stiren (produs secundar

Aparate de schimb de caldura:

-a,e,g condensatoare/ racitoare

-b,f refierbatoare

-c,h,i- schimbatoare- recuperatoare de caldura

a

b

1

Fig.1.3. Schema de proces integrata termic , cu ordinea de separare a componentilor schimbata

Intensificarea proceselor

În ultimele decenii, cercetările de inginerie chimică au fost direcționate pentru găsirea de metode privind intensificarea proceselor fizice și chimice în vederea obținerii unor eficacități de separare/randamente sau productivități superioare prin reducerea dimensiunilor geometrice ale aparetelor/utilajelor și îmbunățățirea bilanțului energetic al pereților și proceselor unitare. Intensificarea înseamnă creșterea vitezei procesului, ceea ce în ultimă instanță înseamnă creșterea transferului de impuls, masă sau căldură între faze, prin interfețe și la pereții utilajelor. De exemplu, posibilitățile pentru mărirea eficacității proceselor de separare bazate pe transferul de masă, pot fi analizate sistematic apelând la forma generală a relației care exprimă debitul de substanță transferată între faze:

n A = K . S . (ΔC A ) m (1)

Deci, pentru creșterea cantițății de substanță transferată în unitatea de timp (n A - fluxul molar de substanță A), am putea mări fie coeficientul de transfer de masă (K), fie suprafața de transfer (S), fie forța motrice, (ΔC A ) m , fie două dintre acestea, fie pe toate trei. Dintre factorii din partea dreaptă a relației (1), mărirea suprafeței de contact (transferul de masă), S, este determinată, în cea mai mică parte, de dimensiunile constructive ale aparatului de transfer de masă și de modalitatea de contactare a fazelor, în timp ce, termenul de forță motoare medie logaritmică, (ΔC A ) m , de natura fizico-chimică ale substanței A, de concentrația ei în cele două faze, de presiunea și temperatura de operare. Coeficientul de transfer de masă, K, depinde, în afară de condițiile hidrodinamice în care se desfășoară operația, de forma și de proprietățile fazelor în contact, fiind cu atât mai mare cu cât cele două faze sunt mai turbulente. Rezultă că intensificarea operațiilor de transfer de masă se poate realiza prin:

- creearea condițiilor hidrodinamice optime pentru mărirea turbulenței;

- mărirea ariei suprafeței de contact interfazic;

- creșterea valorilor forței motrice,

Mărirea vitezei de transfer, a coeficientului total de transfer de masă, rămâne modalitatea determinată de intensificare a proceselor (operațiilor) de transfer de masă.

Se prezintă în cele ce urmează o clasificare generală a modalităților de intensificare a

proceselor de transfer de masă G-L, L-L și S-L, clasificarea tehnicilor de intensificare și a

promotorilor de turbulență.

de intensificare și a promotoril or de turbulență. Primul criteriu are drept consecință, în principal,

Primul criteriu are drept consecință, în principal, creșterea ariei suprafeței de contact, în

timp ce ultimele două acționează, prin intermediul turbulenței, asupra măririi coeficientului total

de transfer de masă.

O altă clasificare se referă la tipul factorilor asupra cărora se intervine (factori naturali sau

acțiuni provocate).

Regim turbulent de curgere Natura sistemului Sensul reciproc de circulație a fazelor Promotori statici Promotori
Regim turbulent de
curgere
Natura sistemului
Sensul reciproc de
circulație a fazelor
Promotori statici
Promotori dinamici
reciproc de circulație a fazelor Promotori statici Promotori dinamici Naturale Tehnici de intensificare Provocate

Naturale

reciproc de circulație a fazelor Promotori statici Promotori dinamici Naturale Tehnici de intensificare Provocate
Tehnici de intensificare
Tehnici de
intensificare
Provocate
Provocate

Tehnicile de intensificare naturale determinate de natura sistemului se referă la adăugarea de substanțe care să mărească transferul de masă, să provoace instabilitatea sa sau să mărească aria suprafeței de transfer de masă (de exemplu substanțele tensioactive). Tehnicile de intensificare provocate se bazează pe introducerea în sistem a promotorilor de turbulență care acționează asupra măririi coeficientului parțial de transfer de masă și, într-o mai mică măsură, asupra măririi ariei suprafeței de contact.

Corpuri imersate Dispozitive de Statici difuziune a fazelor Rugozități ale suprafeței de Promotori de curgere
Corpuri imersate
Dispozitive de
Statici
difuziune a
fazelor
Rugozități ale
suprafeței de
Promotori de
curgere
turbulență
Oscilații
Vibrații
Câmp centrifug
Dinamici
Câmp electric,
magnetic
Ultrasunete