1.

SCURT ISTORIC AL INDUSTRIEI SI INGINERIEI CHIMICE

Dezvoltarea continuă într-un ritm susținut a economiei mondiale, având ca scop

dezvoltarea civilizației umane, a determinat, în condițiile unei acerbe concurențe pe piața
liberă, o efervescentă activitate de cercetare–proiectare pentru elaborarea unor tehnologii
industriale durabile (în consecință cu protecția mediului înconjurător), cu costuri reduse și
grad superior de valorificare a materiilor prime tehnologice.
Industria reprezintă producția organizată de bunuri materiale, realizată în general pe
baza folosirii mijloacelor tehnice de producție în cadrul unor platforme industriale.
În topul ramurilor industriale, industria chimică ocupă primul loc, fiind urmată de
construcția de mașini, metalurgie și electronică.
Industria chimică este acea ramură industrială care transformă molecular materiile
prime prin procese fizico–chimice în diferite produse, bunuri de larg consum sau care pot fi
întrebunițate ca materii prime sau intermediare în alte ramuri.
Clasificarea industriei chimice a suferit numeroase modificări:
- după natura materiilor prime utilizate anorganică, organică de bază, carbochimică,
petrochimică, biochimică;
- după natura produselor obținute: clorosodice, îngrășăminte chimice, solvenți,
coloranți, medicamente, cosmetice-parfumerie, pesticide, mase plastice,
elastomeri, fibre sintetice etc.;
- după caracterul procesului (natura procesului de transformare) extractivă (proces
fizic), de sinteză (proces chimic + proces fizic) și de prelucrare (proces fizic +
proces chimic).
În timp, ca urmare a dezvoltării continue a industriei chimice, o parte din subramurile
acesteia au devenit ramuri industriale distincte, înrudite, ca: minieră (concentrarea
minereurilor), metalurgică (chimia metalelor), alimentară, textilă-pielărie, celuloză și hârtie,
materiale de construcții.
În consecință, industria chimică și ramurile industriale derivate poartă denumirea
generală de industrii de proces.
Îndustria chimică este ramura industrială care prelucrează cea mai vastă gamă de
materii prime tehnologice naturale și reziduale, cu un grad ridicat de transformare și
valorificare.
 Materii prime naturale

Solide Lichide Gazoase

- cărbuni - petrol - gaze naturale
- sare - apă - gaze asociate
- minereuri - biomasă animală - aer
metalice/nemetalice
- biomasă vegetală/animală

Cele mai importante trăsături specifice ale industriei chimice sunt:

- diversitatea și complexitatea deosebit de mare a proceselor tehnologice;
- modificarea frecventă și foarte rapidă a proceselor tehnologice – din 10 milioane
de substanțe sintetizate se produc la scară industrială cca. 50.000 din care 5.000 în
cantități relativ mari;
- utilizarea unor condiții de operare (de lucru) deosebit de variate, ca:
 presiuni: 0,09 – 3000 atm;
 temperaturi: (-180°C) – 2.400°C;
 viteze ale fluidului: regim laminar – valori supersonice;
- manipularea și vehicularea unor substanțe inflamabile, explozive, puternic toxice
și corozive, abrazive, necesitând materiale de confecție adecvate acestor condiții
(utilaje, aparate, echipamente, conducte);
- consumuri mari de materii prime (solide, lichide, gazoase) și de energii primare
sub formă de utilități (abur, apă de răcire, energie electrică).
Ingineria urmărește să se pună în serviciul omului sub formă de mașini, construcții și
bunuri materiale, resurse de materii prime și de energie.
 Clasificarea ingineriei

Inginerie

industrială agricolă genetică de sistem

mecanică electrică chimică construcții

Prin activitatea de inginerie industrială se întelege:

- totalitatea operațiilor destinate să coordoneze activitatea oamenilor și să folosească
resursele materiale în vederea obținerii unor bunuri materiale destinate să satisfacă
anumite necesități, cu anumite costuri, într-un termen cât mai scurt și de calitate
impusă;
- ansamblul de activități legate de conceperea, elaborarea proiectelor, coordonarea și
conducerea lucrărilor pentru realizarea și exploatarea în condiții de economicitate
și securitate a unui obiectiv industrial.
Ingineria chimică (definită de academicianul Emilian A. Bratu, întemeietorul școlii
românețti de inginerie chimică), ca ramură a ingineriei industriale, este știința care studiază,
prin metode generale, operațiile, reacțiile și sistemele industriale chimice, în scopul final de a
realiza proiecte, aparate (utilaje) și instalații industriale cu funcționare în condiții optime.
Evoluția ingineriei chimice
- etapa empirică – până la jumătatea secolului XlX, când reprezintă o artă, un
meșteșug, fiind neglijate total intrepretările teoretice;
- etapa rațională – apărută în primul pătrar al secolului XlX, dezvoltarea chimiei
fizică ca știință teoretică:
 în 1891 Amstrong ține primul curs la Central College of London;
 în 1901 Davies publică primul manual;
- etapa operațiilor unitare – apariția conceptului de operație unitară pentru o
abordare mai eficientă a zecilor de mii de tehnologii:
 în 1923 Walker, Lewis și Adams publică ”Principles of Chemical
Engineering”;
 în 1941 Emilian Bratu publică „Operații unitare în industria chimică”;
 - etapa fenomenelor de transport – caracterizată prin sistematizare și sinteză, în care
operațiile unitare reprezintă aplicații ale celor trei fenomene de transfer de impuls
(cantitatea de mișcare), de căldură și de masă:
 în 1960 Bird, Stewart și Lightfoot publică ”Transport phenomena”;
- etapa actuală – bazată pe analogia formală a celor 3 fenomene de transfer,
înglobează acestea în concepția unitară asupra fenomenului generalizat de
transport de proprietate.

Clasificarea operațiilor unitare:

Operații unitare
mecanice fluido-dinamice termice de difuziune
- depozitarea - transportul fluidelor; - încălzire; - distilare/rectificare;
solidelor - comprimarea gazelor; - răcire; - absorbție;
- transportul - amestecare/dizolvare; - fierbere; - adsorbție;
solidelor; - sedimentare; - condensare; - extracție L-L;
- mărunțire/măcinare; - filtrare; - cristalizare; - extracție S-L;
- clasare/sortare. - flotație; - sterilizare. - uscare.
- (centrifugare).

O alta clasificare, în funcție de numărul de faze înainte și după operația unitară

Operații unitare

Amestecare Transport Separare

Mai multe faze înainte Număr egal de faze înainte si după O fază înainte de
de operație, o singură operație, două sau mai
fază după multe faze după
separare
 Schema generală a unui proces tehnologic chimic:

Stocare
Produse Prelucrare SiReacție Separare pi Purificare ps Stocare
secundare
MP&MA produși de produs finit produs finit
h
(1) MP&MA chimică,(3) reacție (4) ((5)(5)ficare (6)Stocare
(2) (3)reacție (4) produs produs
chimică finit (5) finit (6)
(@)
(3)
MP&MA
(2) Prelucrare Produse
reziduuri secundare
(7))
Produse
Deseurinepr
elucrate
Maruntire, Reacție Separări de
 depozit pe arii macinare, (transformare faze,
descoperite cernere, chimică) + fracționare,
sau acoperite transport, procese absorbție,
 magazie dizolvare, hidrodinamice, adsorbție,
 siloz amestecare, de transfer exctracție,
 rezervor uscarerunți termic și de cristalizare,
cilindric re/ masă etc.istilare
 rezervor măcinare  transfer  rectificare
sferic  absorbție
 cernere termic
 transport  transfer de  adsorbție
solide masă  extracție
 dizolvare  transformare  uscare
Criterii deevaluare
amestecarea procesului chimic
chimică  cristalizare
lichide criteriu de evaluare al procesului este cel economic. Se spune, pe
Cel mai important
 uscare
bună dreptate, că scopul procesului chimic nu este de a transforma materiile prime în produse,
 adsorbție
prin reacţii chimice, ci de a face bani din aceasta. Criteriul economic este cel mai important
dar nu este singurul de care trebuie să se ţină seama. Alte criterii sunt: minimizarea
reziduurilor şi a produselor secundare, criteriul siguranţei în funcţionare şi îndeplinirea
condiţiilor de protecţia muncii. Un criteriu important, mai ales în industria de prelucrare a
petrolului este flexibilitatea, adică posibilitatea de a orienta producţia la un moment dat către
obţinerea unui anumit produs sau către folosirea unui anumit tip de materie primă.
De exemplu, o instalaţie de distilare atmosferică a ţiţeiului se proiectează pentru un
anumit tip de ţiţei, cu o anumită curbă de distilare PRF şi pentru obţinerea unor produse de
distilare cu anumite limite de distilare. Este posibil ca cererea dintr-un anumit produs să se
modifice; un proces flexibil va permite ca, modificând nişte parametri ai procesului sau
utilizând anumite circuite din instalaţie (prevăzute de proiect, construite dar utilizate numai
ocazional, aşa-numitele “by-pass”-uri), să se poată obţine produse modificate faţă de proiectul
iniţial.
Sau dacă se doreşte obţinerea aceloraşi produse dar dintr-o materie primă diferită de
cea pentru care a fost proiectată instalaţia, un proces flexibil este cel care permite folosirea
acestei materii prime, cu obţinerea produselor de aceeaşi calitate, prin modificarea
parametrilor sau prin modificări minore ale circuitelor.
Unele dintre aceste criterii, cum ar fi cel economic, pot fi cuantificate, pot fi exprimate
prin valori ce permit compararea a două procese care produc aceleași produse.
Un alt criteriu ce poate fi cuantificat este impactul procesului asupra mediului. Există
metode de cuantificare, cum ar fi analiza ciclului de viață (LCA-Life Cycle Assessment), care
măsoară impactul prin cantitățile de emisii poluante ce se produc pentru obținerea unei tone
de produs finit
Alte criterii, cum ar fi siguranţa în funcţionare, nu pot fi cuantificate cu uşurinţă, deși
există metode de estimare a riscurilor.

Performanțele reactoarelor

Reactorul este considerat “inima procesului”, faza de reacție (3) fiind principala fază a
unui proces tehnologic chimic.
De performantele acestuia depinde productia si calitatea produselor.

Exista trei parametri de evaluare a performantelor reactorului: conversia (XA),

selectivitatea (σA) si randamentul (ηA) – toti acesti parametri se refera si se calculeaza referitor
la un reactant, in cazul de fata, A:

Numar de moli A reactionat

- conversia: XA = Numar de moli A in alimentare
Numar de moli A transformat in prod principal
- selectivitatea: σA = Numar de moli A reactionat
Numar de moli A transformat in prod principa
- randamentul: ηA = Numar de moli A in alimentare

Ex: Benzenul se poate produce din toluen dupa reactia principală:

C6H5CH3 + H2 ↔ C6H6 + CH4
O parte din benzen se consuma intr-o reactie secundara in care se formeaza difenilul:
 2C6H6 ↔ C12H10 + H2

Se prezinta in tabelul urmator fluxul de alimentare si efluentul din reactor, pentru un

anumit proces:
Component Debite partiale alimentare, Debite partiale effluent,
kmol/h Kmol/h
H2 1858 1583
CH4 804 1083
C6H6 13 282
C6H5CH3 372 93
C12H12 0 4

Deoarece avem doi reactanți, toluenul și hidrogenul, se calculează parametrii de

performanță pentru fiecare, separate.
Parametrii pentru toluen:
Toluen consumat in reactor 372−93
XT = → XT = = 0,75
Toluen introdus in reactor 372
Toluen consumat pentru benzen 282−13
σT = → σT = 372−93 = 0,96
Toluen total consumat
toluen consumat pentru benzen 282−13
ηT = → ηT = = 0,72
toluen introdus in reactor 372

Parametrii pentru hidrogen:

1858 −1583
XH = = 0,15
1858
282−13
σH = 1858 −1583 = 0,98
282−13
ηT = = 0,14
1858

Dacă se dorește compararea performanțelor acestui reactor cu ale reactorului din alt
process, trebuie să avem un table similar pentru celălalt process și să calculăm aceiași
parametri. Cel care are conversie mai mare, selectivitate mai mare sau randament mai
mare, este mai performant.
Insa nu intotdeauna toți parametrii sunt mai buni la un process. Este posibil ca
procesul I sa aibă randamente mai bune dar conversii selectivitate mai mică. Dintre toti
parametrii, se urmareste mai degraba selectivitatea decat randamentul, deoarece
randamentul se raporteaza la reactantul care intra in reactor dar mult mai important este
cat reactant se consuma in reactie. Mai precis, o parte din reactantul care alimenteaza
reactorul provine din recirculare iar randamentul nu da indicatii despre
 performantele pe care le poate realiza procesul in ceea ce priveste separarea si
recircularea reactantului nereactionat.
Consumul specific de reactant este un alt mod de a exprima performanta procesului
petrochimic. El se masoara in t reactant consumat/t produs principal si depinde atat de
performantele reactorului (randament, selectivitate) cat si de performantele separarii si
purificarii produsului.
Este de remarcat ca, spre deosebire de rafinarie, unde capacitatea unei instalatii se
exprima in t materie prima prelucrata in unitatea de timp (un an), capacitatea instalatiilor
petrochimice se exprima in t produs principal/unitatea de timp. Astfel capacitatea unei
instalatii de cracare catalitica de 1000000 t/an se refera la cantitatea de distilat de vid
prelucrata in instalatie, iar capacitatea unei instalatii de piroliza de 200000 t/an se refera la
cantitatea de etilena produsa in instalatie (de aceea, instalatia de piroliza se mai numeste si
instalatie de etilena, cu toate ca ea produce si propilena si alte produse).

Performanțele reactorului depind de:

 catalizatorul ales, dacă este un proces catalitic
 Tipul constructiv al reactorului,potrivit procesului respectiv
 Concentraţia reactanţilor
 Temperatură
 Presiune
 Număr de faze
 Catalizator

Eficiența schemei de proces

Întocmirea schemei de proces începe cu reactorul. Proiectul reactorului dictează
configuraţia schemei (fazele de separare şi recirculare).
În reactor, se transformă MATERIA PRIMĂ în PRODUS. Din păcate, nu toată
MATERIA PRIMĂ se transformă.
Pe de altă parte, o anumită cantitate din MATERIA PRIMĂ se transformă în
PRODUS(E) SECUNDAR(E). Este necesar un sistem de separare care să separe MATERIA
PRIMĂ NEREACŢIONATĂ de PRODUSE; materia primă nereacţionată este recirculată în
alimentarea reactorului. Apoi este necesar un sistem de separare a PRODUSULUI
PRINCIPAL de PRODUSUL SECUNDAR.
 Schema de proces primară din figura 1.1, obținerea stirenului prin dehidrogenarea
etilbenzenului), în care toate procesele de încălzire şi de răcire sunt realizate cu utilităţi
externe (abur, apă de răcire) va fi probabil ineficientă, motiv pentru care se doreşte
recuperarea căldurii. De aceea, se integrează termic procesele, adică se încălzesc fluxurile reci
prin schimb de căldură cu cele fierbinţi, acolo unde este posibil, reducându-se consumurile de
utilităţi externe.
Se prezintă în fig.1.2 o variantă integrată termic a procesului din fig.1.1.
Se observă că în fig. 1.2 există diferenţe mari faţă de fig.1.1: materia primă nu se mai
preîncălzeşte cu abur, ci face schimb de căldură în condensatorul anex coloanei C2 preluând
căldura de condensare, apoi se încălzeşte pe seama efluentului. Efluentul din reactor cedează
căldură în refierbătorul coloanei C1, după care încălzeşte materia primă şi apoi este răcit cu
apă de răcire, la un nivel termic convenabil procesului de fracţionare C1, ş.a.m.d.
Schema de proces poate fi modificată şi prin schimbarea ordinii de separare a
produselor.
Diferitele scheme de proces imaginate de proiectant vor fi evaluate prin simulare şi
analiză economică. Pe această bază, probabil că schema din fig.1.2 este cea mai promiţătoare.
Cu toate acestea, nu putem şti cu siguranţă că este aşa, până nu se face optimizarea condiţiilor
de operare pentru fiecare utilaj. Astfel, ar putea apărea soluţii noi, mai bune, cu schema de
separare modificată şi cu integrare termică (fig. 1.3).
Deci, pe lângă alegerea reactorului cu performanțe superioare, se apelează la
integrarea termică a proceselor din schema tehnologică și modificarea ordinii proceselor de
prelucrare, separare și purificare, eventual la înlocuirea unora dintre aceste procese cu altele
mai eficiente.
 a
8
k
3

g j
c
1

7
e
b
h 1
0
5
4
2 f
i
6
Legenda
d Fuxuri: 1- Etilbenzen brut (materie prima)
; 2- abur (material inert); 3- C7- (deseu) 4-
C9+ (deseu); 5- efluent; 6- apa de proces; 7
– hidrogen (produs secundar); 8 – stiren 8
(produs principal) 9-etilbenzen 9
nereactionat; 10- toluen (produs secundar)

Aparate de schimb de calcdura:

-a,e,g,j – condensatoare/ racitoare

-b,c,f,h,i,k – refierbatoare/ incalzitoare

d- cuptor pentru supraincalzire

abur
Fig.1.1. Intocmirea schemei primare de proces (procesul de obtinere a stirenului prin dehidrogenarea
etilbenzenului)
 a
8

g j
1

c e 7
b
h 1
0
5
4 f
2
Legenda i
Fuxuri: 1- Etilbenzen brut (materie prima) ; 2- 6
abur (material inert); 3- C7- (deseu) 4- C9+ (deseu);
5- efluent; 6- apa de proces; 7 – hidrogen (produs
secundar); 8 – stiren (produs principal) 9-
d etilbenzen nereactionat; 10- toluen (produs
secundar) Aparate de schimb de caldura: 9
-a,e,g,j – condensatoare/ racitoare

-b,f,i – refierbatoare 8
-c,h- schimbatoare- recuperatoare de caldura

-d - cuptor supraincalzire abur

Fig.1.2. Schema de proces integrata termic
 7

1
g

6
c e 4

h a

3
d f 1
2
Legenda 0
Fuxuri: 1- Etilbenzen brut (materie prima) ; 2- 5
abur (material inert); 3-efluent 4- hidrogen (produs
secundar); 5-apa de proces; 6 – C7- (produs i
secundar) ;7- etilbenzen nereactionat 8 –stiren+C9+
; 9- C9+ (produs secundar) 10- stiren (produs
secundar

Aparate de schimb de caldura:

-a,e,g – condensatoare/ racitoare

8
-b,f – refierbatoare 9
b
-c,h,i- schimbatoare- recuperatoare de caldura
-d - cuptor supraincalzire abur
Fig.1.3. Schema de proces integrata termic , cu ordinea de separare a componentilor schimbata
 Intensificarea proceselor

În ultimele decenii, cercetările de inginerie chimică au fost direcționate pentru găsirea de

metode privind intensificarea proceselor fizice și chimice în vederea obținerii unor eficacități de
separare/randamente sau productivități superioare prin reducerea dimensiunilor geometrice ale
aparetelor/utilajelor și îmbunățățirea bilanțului energetic al pereților și proceselor unitare.
Intensificarea înseamnă creșterea vitezei procesului, ceea ce în ultimă instanță înseamnă
creșterea transferului de impuls, masă sau căldură între faze, prin interfețe și la pereții utilajelor.
De exemplu, posibilitățile pentru mărirea eficacității proceselor de separare bazate pe
transferul de masă, pot fi analizate sistematic apelând la forma generală a relației care exprimă
debitul de substanță transferată între faze:

nA = K. S.(ΔCA)m (1)

Deci, pentru creșterea cantițății de substanță transferată în unitatea de timp (nA- fluxul
molar de substanță A), am putea mări fie coeficientul de transfer de masă (K), fie suprafața de
transfer (S), fie forța motrice, (ΔCA)m , fie două dintre acestea, fie pe toate trei.
Dintre factorii din partea dreaptă a relației (1), mărirea suprafeței de contact (transferul de
masă), S, este determinată, în cea mai mică parte, de dimensiunile constructive ale aparatului de
transfer de masă și de modalitatea de contactare a fazelor, în timp ce, termenul de forță motoare
medie logaritmică, (ΔCA)m, de natura fizico-chimică ale substanței A, de concentrația ei în cele
două faze, de presiunea și temperatura de operare.
Coeficientul de transfer de masă, K, depinde, în afară de condițiile hidrodinamice în care
se desfășoară operația, de forma și de proprietățile fazelor în contact, fiind cu atât mai mare cu cât
cele două faze sunt mai turbulente.
Rezultă că intensificarea operațiilor de transfer de masă se poate realiza prin:
- creearea condițiilor hidrodinamice optime pentru mărirea turbulenței;
- mărirea ariei suprafeței de contact interfazic;
- creșterea valorilor forței motrice,
Mărirea vitezei de transfer, a coeficientului total de transfer de masă, rămâne modalitatea
determinată de intensificare a proceselor (operațiilor) de transfer de masă.
 Se prezintă în cele ce urmează o clasificare generală a modalităților de intensificare a
proceselor de transfer de masă G-L, L-L și S-L, clasificarea tehnicilor de intensificare și a
promotorilor de turbulență.

Primul criteriu are drept consecință, în principal, creșterea ariei suprafeței de contact, în
timp ce ultimele două acționează, prin intermediul turbulenței, asupra măririi coeficientului total
de transfer de masă.
O altă clasificare se referă la tipul factorilor asupra cărora se intervine (factori naturali sau
acțiuni provocate).
Regim turbulent de
curgere

Naturale Natura sistemului

Sensul reciproc de
Tehnici de circulație a fazelor
intensificare
Promotori statici
Provocate
Promotori dinamici
 Tehnicile de intensificare naturale determinate de natura sistemului se referă la adăugarea
de substanțe care să mărească transferul de masă, să provoace instabilitatea sa sau să mărească
aria suprafeței de transfer de masă (de exemplu substanțele tensioactive).
Tehnicile de intensificare provocate se bazează pe introducerea în sistem a promotorilor
de turbulență care acționează asupra măririi coeficientului parțial de transfer de masă și, într-o
mai mică măsură, asupra măririi ariei suprafeței de contact.

Corpuri imersate

Dispozitive de
Statici difuziune a
fazelor
Rugozități ale
suprafeței de
Promotori de curgere
turbulență Oscilații
Vibrații
Câmp centrifug
Dinamici
Câmp electric,
magnetic

Ultrasunete