Iluzia monetara a bunastarii

Apetitul pentru expansiunea masei monetare pare a fi o

constanta a tuturor statelor si a tuturor comunitatilor, ca o
pedeapsa ce obliga la repetarea istoriei. Motivul este unul
banal: confuzia creata intre detinerea unei cantitati
suplimentare de bani si sporirea averii. Banii nu trebuie
confundati cu bogatia, aceasta “ambiguitate verbala”, cum
o denumea Henry Hazlitt, fiind in mare masura
responsabila pentru usurinta cu care adoptam masuri
inflationiste. “Daca ar fi cu adevarat posibila substituirea
expansiunii creditului (a banilor “ieftini”) cu acumularea
bunurilor de capital prin economisire, nu ar mai fi saracie
in lume”, afirma, pe buna dreptate, Ludwig von Mises.
Cresterea cantitatii disponibile de moneda intr-o economie
nu se traduce intr-o crestere a cantitatii de bunuri si servicii
achizitionate. Resursele disponibile in societate sunt
limitate, iar bogatia reala nu se transpune in cantitatea de
moneda, ci in cantitatea de bunuri produse si consumate.
Boom-ul economic bazat pe expansiunea creditului
reprezinta perioada in care constrangerea impusa de
raritatea resurselor pare a fi contrazisa de retetele monetare
ale cresterii. Iluzia indusa de expansiunea monetara consta
in posibilitatea initierii si finalizarii proiectelor
investitionale pentru care economia nu este inca destul de
bogata. Cea mai importanta problema a omenirii,
insuficienta resurselor, nu poate fi rezolvata prin
expansiunea monetara, in efortul acesteia de stimulare a
productiei. Pe termen scurt, expansiunea monetara creeaza
un miraj al cresterii si al bunastarii, dar el nu poate continua
decat cu pretul continuarii pasilor, intr-un ritm din ce in ce
mai alert, pe drumul inflationist. Cresterea preturilor si
pierderea puterii de cumparare a monedei vor demonstra ca
prosperitatea nu a fost decat una iluzorie. Cand resursele
monetare tot mai necesare extinderii activitatilor productive
sunt contractate, intreprinzatorii se vad nevoiti sa se
descurce cu resursele disponibile. Cei care nu reusesc sa
faca asta, ca urmare a unei cereri insuficiente pentru
produsele oferite, sunt nevoiti sa iasa de pe piata. In locul
cresterii asteptate, economia intra in declin – preturile
ridicate, deprecierea monedei, activitatile productive
abandonate, somajul in crestere, etc. sunt doar cateva dintre
efectele induse prin expansiunea monetara. Mai mult, daca
avem in vedere consumul exagerat de capital realizat pe
parcursul boom-ului economic, ajungem la concluzia ca
expansiunea creditului, nu doar ca nu a marit bogatia unei
economii, dar a risipit o parte importanta a acesteia.
Acoperirea pierderilor nu se va putea face decat cu pretul
unei economisiri mai ridicate, aceasta daca autoritatile
monetare nu vor initia o noua runda iluzorie a cresterii
monetare.
Evitarea expansiunii creditarii ar trebui sa fie un obiectiv
lesne de urmarit al autoritatilor monetare. Aceasta, in
conditiile in care autoritatea statala ar trebui sa stabileasca
si sa urmareasca buna respectare a jocului economic. Ca un
arbitru impartial, statul ar trebui sa ghideze si sa aseze
activitatea de creditare a bancilor pe principii sanatoase.
Lucrul acesta este insa tot mai greu de realizat in conditiile
in care insasi banca centrala se face responsabila de
politicile expansioniste. Un atribut esential al statului
devine abtinerea de la impunerea unor masuri generatoare
de inflatie. Asta este cu atat mai dificil cu cat statul este o
institutie inerent inflationista si direct interesata de
sustinerea boom-urilor inflationiste ce ofera, pe termen
scurt, iluzia bunastarii. Iar monopolul asupra monedei
sprijina statul in actiunile sale inflationiste. Nu trebuie sa
omitem faptul ca inflatia reprezinta, pana la urma, o forma
invizibila de taxare, aflata la indemana autoritatilor. A crea
bani din nimic, a oferi mirajul existentei unor resurse
disponibile, inseamna pana la urma posibilitatea obtinerii
unor venituri suplimentare pentru stat.
Mirajul si deziluziile pe care expansiunea monetara le
provoaca sunt asemanate de Faustino Ballve cu povestea
laptaresei si a ulciorului de lapte. Laptareasa visa sa-si
foloseasca incasarile din vanzarea laptelui pentru a-si
cumpara cateva oi; de pe urma oilor spera sa obtina
suficient pentru a-si cumpara o vaca s.a.m.d. Dar, in plina
visare, se poticneste si sparge ulciorul Morala povestii lui
Ballve este ca orice se cladeste pe iluzii provoaca, mai
devreme sau mai tarziu, dezamagiri. O crestere construita
pe mirajul resurselor inepuizabile pe care expansiunea
monetara pare a le oferi este sortita, mai devreme ori mai
tarziu, colapsului. Realitatea economica a resurselor
limitate isi impune neinduratoarele legi.
Expunerea problemelor pe care detasarea economiei
monetare de economia reala le genereaza, poate fi redusa [1] la
urmatorul exemplu al carui erou este Robinson Crusoe .
Aflat singur pe insula, Crusoe isi petrece o parte a zilei
pescuind. O parte din pestii prinsi sunt consumati iar o
parte sunt aruncati intr-un iaz, reprezentand, “economiile”
lui Crusoe. Pe baza pestilor capturati si pastrati, Crusoe isi
va putea permite la un moment dat sa petreaca o zi fara a
pescui, construind o barca, de pilda. Pentru a sti cati pesti a
adunat in iaz, eroul nostru adauga cate o piatra ori de cate
ori arunca un peste in iaz si indeparteaza una atunci cand
consuma cate un peste. Pietrele cladite de Crusoe pe
marginea iazului, ca expresie a numarului de pesti existenti,
reprezinta “oferta” sa monetara.
Urmarindu-l pe Crusoe, cateva maimute curioase incep sa-l
imite astfel incat, ori de cate ori acesta adauga cate o piatra
pentru a-si marca cresterea stocului de pesti, primatele
adauga, la randu-le o alta piatra. In felul acesta, asistam la o
expansiune a ofertei monetare, prin “injectarea de
lichiditati”. La un moment dat, Robinson Crusoe observa ca
fondul sau de peste, exprimat prin numarul de pietre, este
chiar mai mare decat se astepta, motiv pentru care isi
reduce numarul de ore petrecute la pescuit. El poate pescui
mai putin acum, consumand pestele acumulat iar resursele
temporale vor fi folosite pentru construirea unei barci.
Crusoe se afla acum in faza de investitii a ciclului
economic, fara a banui ca economiile sale sunt prea reduse
pentru a-i permite finalizarea planului.
La un moment dat, Crusoe nu mai gaseste niciun peste in
iaz, desi pietrele cladite ii sugereaza altceva. El si-a epuizat
de fapt capitalul, surplusul monetar neavand acoperire in
nivelul real al economisirii. Pentru a-si putea asigura
consumul, Crusoe va trebui sa amane sau chiar sa
abandoneze planul construirii barcii. El se afla acum in faza
de declin a ciclului economic. Robinson Crusoe a ajuns aici
deoarece a cazut prada unei inselaciuni. Cu acelasi numar
de pesti el si-a marit atat consumul cat si investitiile,
economisind mai putin. Epuizandu-si resursele, este nevoit
sa abandoneze investitiile si sa reia procesul de
economisire, de acumulare de capital. Cu alte cuvinte,
expansiunea monetara s-a dovedit a fi o iluzie in absenta
resurselor reale.
Expansiunea monetara poate fi una benefica numai in
masura in care ea reflecta comportamentul real al
indivizilor. In conditiile in care acestia decid sa renunte la o
parte a consumului lor prezent, economisind si acumuland
resurse, cresterea cantitatii de credite in economie este un
proces binevenit. Investitorii pot beneficia de puterea de
cumparare la care renunta momentan cei care economisesc.
Acest transfer de proprietate este unul firesc, nefiind nevoie
de “magia nici unui truc bancar”, in cuvintele lui Mises.
Interventia monetara in acest mecanism sustinut de piata
provoaca inflatie, pierderea puterii de cumparare a banilor
si distorsiuni in economia reala. Pe langa faptul ca nu
creeaza bunastare, expansiunea monetara genereaza
mutatii, prin intermediul preturilor, asupra structurii
productive a economiei. Ca urmare, asa cum sustinea
Hayek in “The Pure Theory of Capital”, “intelegerea
fortelor reale fundamentale este chiar mai importanta decat
intelegerea suprafetei monetare, tocmai pentru ca aceasta
suprafata nu doar ca ascunde, dar de multe ori perturba
mecanismul de baza in modul cel mai neasteptat.”
Rezultatul manifestarii fortelor reale in conditiile
expansiunii monetare se va concretiza in supra-investitii
(extinderea economiei dincolo de frontiera posibilitatilor
sale de productie) si in mal-investitii (alungirea proceselor
productive in absenta resurselor necesare sustinerii acestor
a). Expansiunea monetara este responsabila pentru procesul
conflictual de restructurare a capitalului. Rata redusa
artificial a dobanzii determina alungirea structurii de
productie in vreme ce consumul sporit ca urmare a
reducerii economisirii provoaca o inaltare a triunghiului
descris de Hayek. Asistam la o supra-dimensionare a
extremitatilor structurii de productie, in conditiile in care
resursele nu au sporit si preferintele pentru consum nu s-au
modificat. Aceasta este, de fapt, imaginea cresterii
nesustenabile, permisa de sporul masei monetare. In
absenta resurselor reale, cresterea economica este una pe
termen scurt, procesul de restructurare a capitalului
neputand fi finalizat.
Incercarea de a forta economia sa produca dincolo de
limitele impuse de resursele existente si de preferintele
consumatorilor este o eroare. Economia reala functioneaza
dupa legile cererii si ale ofertei, in ritmul impus de actiunile
indivizilor. Cresterea economica este un proces anevoios,
ce presupune acumularea capitalului prin economisirea
resurselor. Nu exista o cale mai facila pentru a obtine
prosperitate. Fiecare avant, bazat pe “retetele noi” de
crestere aferente unei “noi economii”, a fost infrant de
vechile legi economice. Huerta de Soto atrage, de altfel,
atentia asupra faptului ca “teoria economica ne invata, din
pacate, ca expansiunea artificiala a creditului si inflatia
mijloacelor (fiduciare) de schimb nu ofera vreo scurtatura
catre dezvoltarea economica stabila si sustenabila, [nu
ofera] o cale de evitare a sacrificiului si a disciplinei
necesare din spatele tuturor proceselor voluntare de
economisire.”
Marea problema a economiei mondiale a fost si ramane
dependenta de resursele monetare ieftine care, pe termen
scurt, ofera iluzia compensarii resurselor reale insuficiente.