Organizatiile internationale

Vaticanul – subiect de drept international

Existenta Vaticanului ca si stat a incetat in anul 1890, odata cu includrea Romei in

cadrul statului unitar Italian. Prin acordurile de la Laterano din 1929, statul Italian
recunoaste proprietatea exclusiva si jurisdictia suverana a Vaticanului asupra a mii
de hectare din teritoriul romei, inviolabilitatea sa, precum si dreptul de reprezentare
diplomatica.
Aceste angajamente au fost inlocuite ulterior printr-un nou tratat incheiat intre
Italia si Vatican la 18 feb. 1984. Noul tratat prevedea abolirea relatiilor sociale
instituite prin tratatul de la Vaterano, biserica catolica si statul italian fiind acum
independente si suverane, Catolicismul incetand a mai fi religia oficiala a Italiei,
iar predarea acestei religii in scoli devenind facultativa.
La 1 februarie 2001, Papa Ioan Paul II promulga a doua lege fundamentala a
statului Vatican. Papa este seful statului ales pe viata si exercita toate puterile
( executiva, legislativa, judecatoreasca ). El este ajutat de un secretar de stat si de
guvernatorul Vaticanului.
In calitate de subiect de drept international, Vaticanul incheie tratate internationale,
indeplineste rolul de membru sau observator in diferite organizatii internationale.
Desi este un subiect de drept international, personalitatea sa juridica statala nu este
deplina ( nu indeplineste toate elementele deplinei statalitati ): are jurisdictie
suverana, dar nu are suveranitate deplina; are organizare administrativa in
probleme religioase, dar serviciile publice apartin Romei; cetatenia Vaticanului
este speciala si functionala ( se dobandeste in conditii determinate de rang si
domiciliu si se spierde la disparitia acestor conditii fara ca cetatenia originara sa fie
afectata )
 Ordinul suveran de Malta ( subiect de drept international )

Ordinul suveran, militar, ospitalier al Sfantului Ioan de Ierusalim, de Rhodos si de

Malta a fost infiintat in anul 1999 la Ierusalim cu scopul de a oferi ospitalitate si
asistenta militara pelerinilor la locurile sfinte.
Recunoscut ca organizatie autonoma prin bula papala din 1113 a Papei Pascal II si
apoi in timpul cruciadelor ca ordin cavaleresc, Ordinul se stabileste mai intai in
Cipru in ??? dupa ocuparea Acrei de catre musulmani si apoi si in Rhodos in 1310
prilej cu care dobandeste suveranitate teritoriala.
Dupa ocuparea in 1523 a Rhodosului de catre turci, ordiul preia in 1530 posesiunea
Maltei, angajandu-se sa mentina o neutralitate ocazionala in caz de razboi intre
crestini.
In 1798, Napoleon ocupa insula indepartandu-i pe membrii ordinului, iar in 1802
noii ocupanti englezi impun prin Tratatul de la Amiens ca membrii ordinului sa nu
mai poata sa-si exercite suveranitatea asupra insulei. Din 1834, ordinul se stabileste
la Roma, unde poseda cu regim de extrateritorialitate palatul magistral si vila
noului maestru.
In prezent, ordinul este recunoscut ca subiect de drept international, intretinand
relatii diplomatice cu 10 state de pe toate continentele. Are calitatea de observator
permanent la ONU din 1994 avand delegatii permanente la oficiile ONU din
Geneva, New York, Paris, Roma si Viena dar si pe langa Consiliul Europei si
Comisia Europeana.
Ordinul este condus de un mare maestru asistat de un consiliu suveran ai carui
membrii sunt alesi de catre Adunarea Suprema formata din toti cavalerii ordinului
din diverse tari si care se convoaca o data la 5 ani. Membrul Consiliului Suveran
numit Mare Cancelar are atributii de prim-ministru si ministru de externe.
 Popoarele si miscarile de elibarare nationala

Miscarile de elibarare nationala s-au manifestat in viata internationala mai intai ca

entitati politice reprezentante ale unor popoare neconstituite inca in tate. Drumul
consacrarii lor in dreptul international ca o categorie juridica specifica supusa atat
conditiilor de recunoastere de catre alte subiecte internationale, cat si unui regim
juridic implicand drepturi si obligatii este istoriceste vorbind, relativ scurt. El se
regaseste in perioada luptei anticolonialiste si de emancipare nationa la desfasurata
dupa cel de-al doilea razboi mondial cu sprijinul ONU.
In aceasta perioada, miscarilor de eliberare nationala li s-a recunoscut calitatea de
subiecte de drept international. O asemenea recunoastere a avut loc odata cu
afirmarea principiului politic privind autodeterminarea popoarelor ca unul dintre
principiile fundamentale de drept international.
Notiunea de popor este introdusa in dreptul international prin Cartea ONU din
1945.
Caracteristicile conceptului de popor sunt: entiate sociala clar determinata cu
trasaturi proprii; existent unei legaturi cu un teritoriu chiar daca a fost inlaturat
ilicit de pe acel teritoriu; un popor nu se confunda cu minoritatile etnice, religioase,
lingivistice a caror existenta si drepturi in mijlocul unui popor sunt recunoscute
prin Art 27 al Pactului Internatiobal cu privire la drepturile civile si politice.
Art 1 alin 1 comun celor doua pacte internationale privind drepturile omului
( pactul international privind drepturile civile si politice si pactul international
privind drepturile economice, sociale si culturale ): “ Toate popoarele au deptul de
a dispune de ele insele. In virutatea acestui drept ele isi determina liber statutul
politic si isi asigura liber dezvoltarea economica, sociala si culturala. “
 Conditiile de recunoastere a miscarilor de eliberare nationala

1. Existenta unor organe proprii de conducere reprezentative care exercita

functii de putere publica asupra unui teritoriu.
2. Desfasurarea activitatii pe un teritoriu eliberat.
3. Existenta unui angajament pentru ducerea la capat a luptei de eliberare care
sa apara ca eficace, ceea ce preupune dispunerea de forte organizate pentru
desfasurarea luptei de eliberare pe cale pasnica sau militara, dupa caz.

Statutul miscarilor de eliberare nationala

Odata recunoscute miscarile de eliberare nationala obtin un statut juridic special

care le confera o serie de drepturi. In temeiul acordarii acestui statut ele au in
primul rand dreptul de a organiza si desfasura actiuni urmarind emanciparea
nationala fie pe cale pasnica, fie cu utilizarea fortei armate. Li se recunoaste de
asemenea dreptul de reprezentare diplomatica activa si pasiva in conditiile stabilite
cu statele sau organizatiile internationale care le recunosc acest statut.
Dreptul de participare cu statut de observator la lucrarile organizatiilor
internationale, iar in anumite organizati internationale ale caror acte constitutive
prevad acest lucru, aceste entitati pot participa ca membre asociate ( ex.
Organizatia Mondiala a Sanatatii, UNESCO ) Un exmplu de astfel de entitate de
miscare de eliberare nationala este organizatia pentru eliberarea Palestinei cre
incepand din 1974 participa cu statut de observator la lucrarile Adunarii Generale a
ONU iar din 1976 a fost admisa sa participe si la dezbaterile consiliului de
securitate privitoare la problema palestiniana
 Organizatiile neguvernamentale

Asociatie internationala fara scop lucrativ, constituita din persoane fizice sau
juridice de drept international avand nationalitati diferite in conformitate cu dreptul
international al statului pe al carui teriotiru isi are sediul. De cele mai multe ori ele
sunt considerate de state ca asociatii de drept international.
In ultimii ani unele ONG uri internationale sunt invitate la activitati ale unor
organizatii interguvernamentale cu conditita ca statutul celor din urma sa prevada
posibilitatea unei astfel de participari.
Desi unele ONG uri internationale detin un rol infulent in plan international,
acestea nu sunt considerate subiecte de dreptul international.

Pozitia individului in dreptul international

Problema calitatii de subiect de drept international a persoanei fizice a fost

discutata inca din perioada interbelica, avand printre primii sustinatori pe George
Celles, autorul teoriei solidariste. Potrivit acestuia, statul ca persoana juridica
reprezinta o fictiune, singura realitate fiind reprezentata de persoana fizica luata
individual si relatiile individuale bazate pe o asa numita solidaritate sociala.
Relatiile internationale devin relatii intre indivizi si grupuri de indivizi.
O serie de situatii juridice aparute in relatiile internationale dupa WWII au fost
invocate ca argumente in favoarea acestei teze: Sentintele tribunalelor
internationale de la Neurenberg si Tokyo din care au fost condamnati criminali de
razboi sau persoane care au comis crime impotriva umantatii si faptul ca drepturile
refugiatilor sunt protejate direct de catre un organ al ONU, si anume Inaltul
Comisariat pentru Refugiati.
In prezent, pentru argumentarea tezei “Indiviul-subiect de drept international” se
invoca urmatoarele considerente:
1- Indiviul este subiect al raspunderii penale in dreptul international
a. Pentru fapte considerate infractiuni in conventii internationale ( in sens
contrar se argumenteaza ca de fapt in acest caz persoanele sunt
sanctionate in temeiul legilor interne si raman sub jurisdictia interna a
statului )
b. Pentru crime de razboi contra umanitatii si pacii avand si calitate
procesuala in fata unor instante penale internationale ( se argumenteaza
in sens contrar ca aceasta raspundere penala este o consecinta a vointei
statelor, judecata facandu-se de instantele internationale create ca rezultat
al actiunii comune ale statelor )

2- Individul este destinatar direct al unor norme din conventii internationale

3- Individului i se recunoaste calitatea de parte in fata unor instante
internationale, putand declansa actiuni. In consecinta, individul neputand
avea personalitate juridica internationala deplina nu ar fi decat beneficiarul
mediat, destinatarul normei de drept international. Pentru a fi considerat
subiect de drept international, individul ar trebui sa fie concomitent nu doar
destinatar ci si creator al normei, rol necunoscut al acesteia.
Cu toate acestea, problema nu este deplin clarificata, individului neputandu-i
fi ignorat beneficiul existent al unui anuit statut in dreptul international.
Prin intermediul statului care nu poate fi conceput decat ca un mecansim
functional de organizare a societatii umane si nu ca o bariera, indivizii
participa si la crearea dreptului international.