Glicemia reprezintă concentrația glucozei în sânge.

[1]

Mecanismele de autoreglare ale organismelor animalelor mențin glicemia relativ constantă, la

valori în jur de 1 gram de glucoză la litru. În felul acesta sângele aduce permanent organelor și
țesuturilor cantitățile necesare de glucoză sangvină.

Reglarea nivelului sangvin al glucozei se face prin unele substanțe, de natură mai ales
hormonală. Unele micșorează glicemia, cum ar fi insulina, iar altele o cresc, cum ar fi
glucagonul, adrenalina și hormonul de creștere.

Valoarea normală a glicemiei este între 4,4 și 6,7 milimoli pe litru de sânge (corespunde la 0,8 -
1,2 grame pe litru), atunci când analiza se face pe sângele recoltat dimineața, pe nemâncate.
Valoarea trebuie să fie de cel puțin 6,7 milimoli pe litru (1,2 grame pe litru) la două ore după
luarea unei mese.[necesită citare]

Deviații
Devierea de la valorile considerate normale poate fi în sensul diminuării sau creșterii
concentrației de glucoză:

 Hipoglicemia (diminuarea glicemiei) determină transpirații, slăbiciune și poate ajunge

până la pierderea cunoștintei dacă scăderea este importantă. Starea hipoglicemică ia
naștere de obicei în timp scurt, de ordinul a 1/2 - 1 oră. De aceea trebuie tratată urgent și
anume:
o dacă bolnavul este conștient: prin administrarea orală de glucoză și băuturi sau
alimente conținând glucoză
o dacă bolnavul este inconștient: prin injectare de glucagon.

 Hiperglicemia (creșterea glicemiei) este unul dintre simptomele caracteristice diabetului.

Starea hiperglicemică ia naștere treptat de-a lungul a mai multor ore și poate persista mai
multă vreme. Se tratează printr-un regim alimentar cu puține glucide și, la nevoie, prin
administrarea de medicamente hipoglicemiante orale; în unele cazuri mai grave, ca la
diabetul de tip 1, și prin injectarea de insulină.

Bolnavii de diabet pot eventual înlocui dulciurile (conținând zaharuri) cu unele alimente ca de
ex. tuberculii plantei numită topinambur, deoarece aceștia conțin oligozaharidul inulină a cărui
metabolizare și utilizare celulară nu este dependentă de insulină. Alte măsuri dietetice sunt
consumul de fructoză în loc de alte dulciuri, precum și consumarea de dulciuri normale dar
numai în cantități mici și numai împreună cu grăsimi (pentru încetinirea resorbției în sânge).

Nivel al glucozei in sange. Multumita mai multor mecanisme de reglare, glicemia este mentinuta sensibil
constanta (in jur de 1 gram la litru) cu scopul de a aduce organelor si tesuturilor cantitati constante de
glucoza sangvina. Reglarea nivelului sangvin al glucozei este asigurata multumita unui echilibru
permanent intre substante, de natura mai ales hormonala, care micsoreaza glicemia (insulina) si cele
care o cresc (glucagonul, adrenalina, hormonul de crestere).
Masurarea glicemiei - Glicemia se masoara fie in sangele venos in cursul clasicei "luari de sange"
(glicemia venoasa), fie in sangele capilar dupa o mica intepatura in varful degetului (glicemie capilara), o
picatura de sange fiind intinsa pe o banda reactiva; masurarea este atunci stabilita fie prin compararea
culorii obtinute cu o scara de culori, fie prin citire directa, banda fiind introdusa intr-un mic aparat
denumit autoanalizor. Valoarea normala a glicemiei este intre 4,4 milimoli pe litru si 6,7 milimoli pe litru
(adica intre 0,8 si 1,2 grame pe litru) luata pe nemancate si de cel putin 6,7 milimoli pe litru (1,2 grame
pe litru) la doua ore dupa luarea unei mese.

Patologie
- Hipoglicemia (diminuarea glicemiei) risca sa duca la o pierdere a cunostintei daca scaderea este
importanta. Ea este tratata prin administrarea orala de zahar daca bolnavul este constient, prin
injectarea de glucagon in caz contrar.
- Hiperglicemia (cresterea glicemiei) este unul dintre semnele caracteristice diabetului. Ea este tratata
printr-un regim alimentar adecvat, eventual prin administrarea de medicamente hipoglicemiante si, in
unele cazuri (diabet insulino-dependent), prin injectarea de insulina.