Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
ANUL I , GRUPA 5
CEDO, secţia IV, hotărârea Lešník versus Slovacia, 11 martie 2003, 35640/97
Reclamantul a formulat mai multe plângeri penale contra unui terţ, H., însă acestea nu
au condus la începerea urmăririi penale. Drept urmare, reclamantul a scris o scrisoare adresată
procurorului în cauză, P., în care îl acuza pe acesta că nu vrea să înceapă urmărirea şi că ar fi
dispus interceptarea convorbirilor telefonice ale reclamantului. Procurorul superior lui P. l-a
informat pe reclamant că nu se interceptează convorbiri telefonice în acest caz, iar decizia de
neîncepere a urmării este corectă. Reclamantul s-a adresat procurorului general printr-o
scrisoare în care a afirmat că H. a plătit pentru a nu fi urmărit. În urma acestei afirmaţii,
reclamantul a fost condamnat la 4 luni de închisoare cu suspendarea executării pedepsei.
Reclamantul a fost concediat din postul său de la banca naţională a Spaniei, după ce a
trimis serviciului de inspecţie o scrisoare în care îl acuza pe guvernatorul băncii şi pe alţi
înalţi funcţionari ai acesteia de a fi comis mai multe ilegalităţi. Nici una dintre persoanele
acuzate nu au formulat vreo acţiune penală ori civilă contra sa. Acţiunea sa prin care cerea
anularea concedierii a fost respinsă pe motiv că acuzele aduse erau lipsite de orice fundament
de fapt.
Art. 10. Curtea a considerat că instanţele interne au pus corect în balanţă interesele
contrare din speţă, atunci când au concluzionat că reclamantul a depăşit limitele unei critici
acceptabile, formulând acuze extrem de grave şi nefundamentate de nici un element concret la
adresa unor înalţi funcţionari publici. Curtea nu poate a considerat că argumentele formulate
de instanţele interne ar fi arbitrare ori nerezonabile, astfel încât a constatat, cu 5 voturi contra
2, că art. 10 nu a fost violat.
CEDO, secţia III, decizia Hertel c. Elveţia, 17 ianuarie 2002, 53440/99
Reclamantul a realizat mai multe cercetări privind efectele pe care le produce consumul de
alimente coapte în cuptoare cu microunde şi a publicat un studiu în care concluziona că
ingerarea de astfel de alimente provoacă modificări ale sângelui care indică stadiul iniţial al
procesului patologic care se declanşează odată cu cancerul. Ulterior, un articol ce cita
concluziile reclamantului a apărut într-un ziar, fiind intitulat: „Pericolul microundelor: proba
ştiinţifică”. În martie 1993, un tribunalul comercial din Berna, sesizat de către Asociaţia
elveţiană a fabricanţilor şi distribuitorilor de aparate electro-casnice – FAE – a pronunţat o
sentinţă prin care, în baza legii privind concurenţa neloială, a interzis reclamantului să facă
declaraţii publice privind pericolul pentru sănătate produs de alimentele coapte în cuptoare cu
microunde. În 1998, pe baza unei plângeri introduse în faţa sa, Curtea a constatat că această
interdicţie constituie o violare a art. 10 din Convenţie. Urmare a acestei hotărâri, reclamantul
a cerut unei instanţe redeschiderea procedurii. Instanţa a judecat că interdicţia trebuie
menţinută cu privire la declaraţiile prin care reclamantul să afirme că pericolele pentru
sănătatea persoanelor sunt probate ştiinţific şi cu privire la utilizarea semnului care descrie
moartea în publicaţiile vizând acest aspect.