Sunteți pe pagina 1din 3

Obiceiul deformarii craniului ca semn al distinctiei în comunitate a fost adus pe

teritoriul Romaniei în perioada migratiilor, de catre triburile pornite din Asia.


Dovada o reprezinta craniul de femeie descoperit în judetul Buzau, cu cinci decenii
în urma, peste care era asezata o diadema specifica hunilor.

Diadema de la Gheraseni este una dintre cele mai importante piese descoperite pe
teritoriul judetului Buzau, nu atât pentru materialul din care este realizata, bronz acoperit
cu o foita subtire de aur decorata cu pietre semipretioase, cât pentru informatiile oferite
istoricilor.

Doi localnici din Gheraseni au descoperit mormântul de inhumatie, în timp ce pregateau


terenul pentru înfiintarea unor culturi agricole. Se întâmpla în luna aprilie a anului 1965,
pe malul drept al râului Calmatui, în punctul Grindul Cremenea, la aproximativ trei
kilometri nord-nord-vest de satul Gheraseni. ”Arheologii chemati la fata locului au constatat
importanta descoperirii si au recuperat în totalitate piesele depuse în mormânt alaturi de
defunct, printre acestea numarându-se o oglinda din bronz, un fragment dintr-o greutate din
lut si câteva fragmente provenite de la un vas din lut. De asemenea, pe baza inventarului
arheologic au putut stabili si perioada în care avusese loc aceasta înmormântare, momentul
fiind plasat în prima parte a secolului al V-lea”, relateaza muzeograful Gabriel Staicut, de la
Muzeul Judetean Buzau.

Diadema de la Gheraseni este singura piesa de acest fel descoperita întreaga. Cercetarea
arheologica a identificat podoabele de acest tip ca fiind în strânsa legatura cu mediul
nomad hunic, alte circa 25 de diademe asemanatoare cu cea de la Gheraseni fiind gasite în
complexe funerare raspândite pe un areal geografic întins între Kazakhstan-ul de astazi si
Europa Centrala.

”Realizata dintr-un miez de bronz acoperit cu o foita subtire de aur decorata cu pietre
semipretioase (almandine) de diverse forme prin tehnica à cabochon, diadema este una tipica
pentru asa-numitul stil policrom. Desi de dimensiuni relativ reduse (19,5 x 4,5 cm), ceea ce
atrage atentia privitorului este modul în care a fost ornamentata suprafata vizibila a piesei.
Decorata cu 143 de almandine cu forme diferite (dreptunghiulare, triunghiulare, alungite),
dispuse în patru siruri paralele si fixate în casete proprii, avea partea centrala marcata prin
prezenta unei almandine convexe de dimensiuni mai mari, de forma rotunda si dedesubtul ei
un grupaj de patru pietre triunghiulare dispuse în jurul uneia rombice.

Marginile diademei erau marcate prin doua, respectiv trei siruri perlate, lucrate prin presare
de pe revers. În cele patru colturi si la mijlocul laturii de sus se aflau cinci orificii care,
probabil, au folosit la prinderea piesei pe un capison”, se arata în prezentarea obiectului
expus la Muzeul Judetean Buzau.

Analiza antropologica efectuata ulterior asupra oaselor din mormântul de la Gheraseni a


oferit informatii pretioase despre originea scheletului.”Diadema era pe craniu, aflat acum la
Institutul de antroplogie din Bucuresti. Craniul deformat, alungit, poarta înca urmele de
vergire de la diadema. Este unul dintre cele mai alungite cranii descoperite, semn ca printesa
de aici era foarte însemnata si avea o pozitie deosebita în comunitate”, spune istoricul
buzoian Marius Constantinescu.

Femeia cu capul alungit, o ciudatenie pentru localnici

Marius Constantinescu spune ca scheletul a apartinut unei femei care provenea din rândul
hunilor. A murit înainte sa împlineasca vârsta de 25 de ani si, cel mai probabil, se nascuse
pe aceste meleaguri. Hunii ajunsesera în zona Buzaului cu mai multe generatii înainte. ”În
375 – 376 d.Hr. hunii trec marea de Azov, printr-o întâmplare fericita pentru ei. Ajung
dincoace de Nistru iar primii întâlniti au fost ostrogotii lui Ermanaric, pe care i-au cucerit. I-
au cucerit si pe sarmati, i-au învins si i-au luat în armatele lor apoi i-au întâlnit pe gotii lui
Athanaric. Acesta a încercat sa se apere, ridicând un val de pamânt în zona Galati – Braila
dar dupa ce s-a trezit ca hunii îl ataca din spate Athanaric s-a retras în muntii localizati de
majoritatea cercetatorilor în zona Buzaului”, spune istoricul buzoian.

Deformarea craniana se facea pentru frumusete si statut socialPotrivit istoricului, valul de


nomazi era format din aproximativ 5.000 de razboinici care mai aveau cu ei înca cel putin
20.000 de copii, femei si batrâni. Zeci de ani putea dura sederea grupului într-un loc,
perioada în care membrii tribului aveau legaturi cu localnicii. Populatiilor hunice
incompatibile cu traiul sedentar le era caracteristica economia de consum, productia de
bunuri fiind asigurata exclusiv de localnicii sedentari.

”În acea perioada, la Gheraseni, hunii stateau separat de localnici, care erau dacii romanizati.
Mormântul în care s-a gasit diadema este la 100 de metri de vatra veche, la nord, iar cimitirul
lor era la vreo 200 de metri mai la vest de asezare. Erau mai multe generatii de huni care
ajunsesera în convietuire cu localnicii. Clar, aceasta tânara ale carei ramasite au fost gasite la
Gheraseni era o printesa din rândul hunilor, o femeie importanta, si reprezenta populatia
dominanta din punct de vedere militar. Nu stim câte persoane aveau astfel de capete, însa
banuim ca erau percepute ca o ciudatenie de bastinasi”, spune Marius Constantinescu.

Descoperirile arheologice si relatarile izvoarelor vremii sustin faptul ca, în rândul


populatiei hunice, deformarea artificiala a craniului la femei era considerat un semn de
frumusete si distinctie, fiind practicat mai ales în cadrul familiilor de rang înalt.

Practic, capul copilului era strâns legat cu o fasa, care era latita treptat, apoi capul era
captusit pentru a-l proteja de impactul eventualelor accidente. ”La forma alungita a
craniului se ajungea dupa un proces care începea din copilarie si care consta din aplicarea
constanta a unor bandaje strâns legate, obiceiul acesta fiind cunoscut mai întâi la populatiile
sarmatice si preluat ulterior de catre huni”, sustine muzeograful buzoian Gabriel Staicut.

Deformarea capului, o practica raspandita pe tot globul

Cea mai veche referinta scrisa despre deformarea craniana artificiala vine de la poetul grec
Hesiod, care a trait între 750 si 650 î.Hr. În cartea sa de mitologie „The Catalogues of
Women“, Hesiod face referire la un trib din Africa sau din India numit „Makrokephaloi“, care
s-ar traduce „capetele mari“. Peste tot în America, în diferite triburi, parintii legau si
modelau capul copiilor, din aceleasi motive: pentru a integra copilul în structura societatii
lor. Pentru mayasi, procedura avea si o semnificatie religioasa: „Zeii le-au transmis
stramosilor nostri ca o astfel de forma a capului este nobila“, explica Gonzalo Fernandez de
Oviedo, un cronicar spaniol.

În cultura mayasa predominau doua stiluri diferite de deformare craniana artificiala. Celor
care erau predestinati sau sperau sa detina o functie înalta li se faceau „deformari oblice“,
adica un craniu extrem de ascutit. Cu toate acestea, majoritatea populatiei avea o
„deformare verticala”, cu o forma rotunjita a craniului, dar aplatizat pe lateral.

Traditia supravietuieste în Polinezia, asa cum o face si tribul Mangbetu din Congo. În
Vanuatu, forma alungita a craniului este asociata cu eroii renumiti si cu religia. O persoana
din Malekula, o insula din lantul Vanuatu, i-a spus antropologului veteran Kirk Huffman ca
deformarea „îsi are originile în credintele spirituale de baza ale poporului nostru. Vedem ca
cei cu capete alungite sunt mai frumosi. De asemenea, acesta este si un semn de întelepciune“.
Locuitorii din Vanuatu asociau capetele alungite cu o inteligenta mai mare, cu un statut
social superior si cu o mai mare apropiere de lumea spiritelor.

În Borneo, o frunte plata era un indiciu al frumusetii. Cercetarile expertilor arata ca


modificarea craniana nu avea niciun impact asupra functiei cognitive. Un document din
2007 publicat în revista „Neurosurgery“ precizeaza ca „nu par sa existe efecte negative
asupra indivizilor care au practicat chiar forme foarte severe de deformare craniana
intentionata“.