1.

Sistemul informational
Sistemul informational este un ansamblu de oameni, echipamente, software, procese si
date destinate sa furnizeze informatii active sistemului decizional, informatii necesare in
elaborarea de solutii pentru problemele cu care se confrunta managerii agentilor
economici.
Are patru funcţii importante:
· Preluare (generare) informaţii;
· Stocare informaţii;
· Prelucrare informaţii;
· Comunicare (transmitere) informaţii.
2.Sistemul informatic (SI) este o parte componentă a sistemului informaţional, care
asigură prelucrarea automată a datelor cu ajutorul calculatoarelor. Sistemul informatic face
legatura intre sistemul condus (SO) si sistemul de conducere (SD), fiind subordonat
acestuia.
Componentele sistemului informatic:
ð Metode, tehnici, modele de prelucrare a datelor;
ð Sisteme de tehnică de calcul şi comunicaţii de date;
ð Colecţii de date organizate sub formă de baze de date şi gestionate cu sisteme de
gestiune a bazelor de date;
ð Programe de prelucrare algoritmică, difuzare şi interpretare a datelor;
ð Personal specializat în informatică.

3. Obiectivele Sistemelor Informatice

Plecând de la ideea că sistemul informatic (SI) este subordonat procesului decizional, al
cărui rol este de a asigura funcţionarea normală şi optimă a întregii activităţi şi de a reduce
la minimum pierderile în caz de funcţionare anormală, rezultă că obiectivul oricărui sistem
informatic trebuie să fie subordonat obiectivului propriu-zis al unităţii economice.
4. Etapele realizării unui sistem informatic sunt:
- analiza sistemului informațional existent (analiza de sistem);
- proiectarea sistemului informatic;
- elaborarea și testarea programelor;
- implementarea sistemului informatic;
- exploatarea curentă și menținerea în funcțiune a sistemului informatic.
1) Analiza sistemului informațional existent urmărește delimitarea ariei de cuprindere a
sistemului și formularea cerințelor și restricțiilor globale de realizare. Pentru a atinge acest
scop, în această etapă se face un studiu amănunțit al sistemului existent, se apreciază
măsura în care sistemul existent este capabil să răspundă în continuare exigentelor
conducerii științifice a agentului economic, se apreciază oportunitatea realizării unui
sistem informatic și se formulează principalele restricții și cerințe pentru viitorul sistem
informatic.
2) Proiectarea consta în definirea modelului de ansamblu (conceptual) al sistemului
informatic, ținând seama de evaluările făcute în etapa anterioara, dar și în transformarea
modelului conceptual stabilit anterior într-un model tehnic, operațional.
În acest scop se proiectează ieșirile noului sistem, se determină entitățile bazei
informaționale de intrare, se codifică atributele și se proiectează fluxul general de
prelucrare a datelor în noul sistem. De asemenea, se definitivează soluția în organizarea
datelor (fișiere sau baze de date), se proiectează fișierele sau bazele de date, se determină
și se proiectează procedurile (programele de aplicație) pentru crearea, actualizarea și
exploatarea structurilor de date în vederea realizării obiectivelor stabilite sistemului
informatic.
3) Elaborarea programelor are la bază soluțiile stabilite în proiectare și urmărește scrierea
și testarea individuală a programelor utilizând medii și tehnici de programare adecvate.
4) Implementarea sistemului informatic realizat constă în verificarea modului de
comportare practică a modelului proiectat și realizat în vederea trecerii lui în exploatare
curentă.
5) Exploatarea curentă și menținerea în funcțiune urmărește atât îndeplinirea obiectivelor
inițiale ale sistemului informatic cât și adaptarea acestuia la modificările intervenite în
cerințele informaționale ale beneficiarului.
Realizarea unui sistem informatic se concretizează și sub forma unui proiect de sistem
informatic prin intermediul căruia se definesc într-o forma standardizata soluțiile adoptate.
Proiectul sistemului informatic cuprinde:
- documentația de realizare și
- documentația finală a sistemului informatic.
Documentația de realizare redă soluțiile concrete de proiectare a noului sistem în funcție
de specificul beneficiarului. Această documentație se elaborează pe parcursul realizării
sistemului, pe etape și servește ca interfață între membrii colectivului de realizare a
sistemului informatic permițând continuarea lucrărilor de la o etapa la alta. Exista deci, o
documentație a analizei de sistem, una a proiectării și una a etapei de realizare a
programelor.
Documentația finala descrie într-o formă sintetică particularitățile sistemului informatic
realizat, se adresează beneficiarului sistemului și cuprinde :
- manualul de prezentare - descrie concepția de ansamblu a sistemului informatic și se
adresează conducerii unității beneficiare;
- manualul de utilizare - se adresează personalului ce va utiliza sistemul (economiștilor din
compartimentele funcționale, în cazul sistemelor informatice bancare);
- manualul de exploatare - destinat specialiștilor de la sistemul de calcul ce vor lansa în
lucru și exploata programele sistemului.
5. Metode si tehnici de realizare a sistemelor informatice.
Dintre metodele si tehnicile utilizate in primele patru etape enumeram: metoda
descendenta ( TOP-DOWN ); metoda ascendenta ( BOTTOM-UP ); metoda SADP;
metoda LCS/LCP; metoda Jackson; metoda proiectarii structurate; metoda
proiectarii compuse; tehnica concordantei intrari - iesiri; tehnica LDS; tehnica
HIPO.
Metoda descendenta (TOP-DOWN) este impusa de faptul ca proiectarea sistemelor
informatice de mare complexitate face necesara descompunuerea ierarhica prin
modularizare ca modalitate de control a complexitatii. Ea consta in descompunerea unui
sistem complex pe niveluri ierarhice, succesiv, pana la module elementare, simple si
relativ independente care sunt controlate de module coordonatoare.
Metoda are ca cerinta de aplicare modularizarea sistemului, deci obiectivul principal este
realizarea modularizarii de sus in jos, iar din obiectivul principal rezulta urmatoarele
obiective specifice: crearea posibilitatii de realizare in paralel a componentelor sistemului
informatic si eliminarea din sistem a redundantelor.
Modul de lucru in cadrul acestei metode este urmatorul :
- se realizeaza mai intai o descompunere a sistemului in functii principale si se stabilesc
relatiile dintre acestea, aceaste functii stand la baza unei prime modularizari;
- se face apoi analiza modulelor obtinute si daca se identifica noi functii se trece la
descompunerea pe urmatorul nivel;
- procesul descompunerii continua pana toate modulele sunt terminale (un modul este
terminal cand nu se mai poate descompune in alte module).
Descompunerea are la baza urmatoarele reguli:
- nivelul 0 sau punctul initial de pornire il constituie un modul neterminal sau
coordonator;
- pentru toate modulele neterminale ale sistemului se aplica descompuneri succesive, in
pasi, de sus in jos;
- descompunerea este terminata cand modulele ultimului nivel sunt terminale.
Aceasta metoda permite descrierea riguroasa si sistematica a sistemului, definirea
interfetelor si identificarea usoara a oricarui modul pentru proiectarea, testarea,
intretinerea si dezvoltarea lui.
Aplicarea in practica prezinta dezavantaje generate de definirea modelului de ansamblu a
sistemului informatic pe baza unei analize complexe cu personal numeros, ceea ce
determina prelungirea termenului de dare in exploatare a sistemului, iar erorile in definirea
structurii si a relatiilor dintre module pot afecta toata activitatea uterioara.
Metoda ascendenta BOTTOM-UP consta in agregarea modulelor de jos in sus punand in
evidenta legaturile dintre ele pana se ajunge la un singur modul.
Conceptele care stau la baza acestei metode sunt ca si la metoda descendenta:
modularizarea si abordarea sistemica.
Regulile care stau la baza metodei sunt:
- nivelul de agregare initial este nivelul la care se afla modulele terminale;
- agregarea se face succesiv de jos in sus;
- cand se obtine un nivel de agregare se realizeaza integrarea modulelor de nivel inferior
in module de nivel superior;
- agregarea este terminata cand la un nivel de agregare se obtine un singur modul.
Aplicarea acestei metode prezinta avantajul ca sistemul se dezvolta treptat, in concordanta
cu cerintele reale ale utilizatorilor. Agentul economic poate beneficia mai repede de
rezultatele prelucrarii automate a datelor, se familiarizeaza cu sistemul in mod gradat, se
reduc riscurile realizarii unor sisteme de mare anvergura, neoperationale.
Dezavantajele acestei metode rezulta din gradul de integrare redus a modulelor datorita
lipsei unei conceptii initiale de ansamblu, ceea ce face necesara reproiectarea unor
componente.
Metodele top-down si bottom-up se pot utiliza in practica in mod combinat prin
modularizarea de ansamblu a sistemului informatic. Modulele sistemului vor fi
determinate top-down iar realizarea si asamblarea acestora se va face bottom-up.
6. Metodologii de realizare a sistemelor informatice.
I. Strategii de concepere a produselor informatice.
- Ameliorativă
- Inovatoare
- Adaptivă
Strategia ameliorativă – urmărește automatizarea activităților și operațiilor de rutină sau
cu caracter repetitiv. Sistemul informatic ce rezultă nu antrenează mari modificări în
sistemul agentului economic. Ele au un grad redus de complexitate, nu folosesc personal
numeros, timpul de implementare și realizare este scurt, iar sistemul este lipsit de
flexibilitate.
Strategia inovatoare – introducerea sistemului informatic trebuie însoțită de schimbări
importante în organizarea și funcționarea agentului economic. Aceste strategii asigură
valorificarea superioară a calculatorului electronic, dar presupune un timp mai mare
pentru conceperea și realizarea noului sistem, cheltuieli sporite și personal cu înaltă
calificare.
În cazul strategiilor adaptive sistemul informațional este conceput și realizat astfel încât să
fie compatibil cu schimbările care apar în cerințele informaționale și organizatorice și în
funcționarea agentului economic. La baza acestor strategii stă principiul modificării lente
(invariației) impuse de existența proceselor și structurii de bază ale agentului economic.
Elementele informaționale invariante sunt cuprinse în baza informațională și ocupă locul
central în sistemul informatic.
Prin comparație, strategiile ameliorative pleacă de la un set bine precizat de ieșiri în
funcție de care se determină celelalte elemente ale sistemului informatic; baze de date,
algoritmi, proceduri, în timp ce strategiile adaptive pleacă de la determinarea setului de
intrări strict necesare asigurării bazei informaționale, astfel încât acestea să modeleze cât
mai fidel sistemul agentului economic.Baza informațională se transpune în colecții de
date, proceduri de creare și actualizare care constituie nucleul sistemului informatic și dau
posibilitatea modificării cerințelor informatice astfel încât să se asigure reglarea
fenomenelor și proceselor economice.
7.strategii de realizare a unui produs
Pe baza identificării și specificării cerințelor informatice de performanță și de calitate a
produsului informatic există două strategii de realizare a unui produs informatic:
- Strategia clasică
- Strategia prototipizării
Strategia clasică – respectă următoarele principii:
- Identificarea și specificarea tuturor cerințelor informației de performanță și de calitate
ale PI;
- Delimitarea clară și precisă a domeniului de aplicabilitate a PI, deci a problemelor ce pot
fi soluționate;
- Existența unei experiențe din partea proiectantului în realizarea de PI similare atât în
ceea ce privește cunoașterea sistemului obiect, cât și a soluțiilor tehnice posibile de
realizat.
Etapele de realizare ale PI:
- Elaborare temă de realizare
- Proiectare. Etapa de proiectare poate fi privită ca o etapă unică sau ca două etape, în
funcție de complexitatea produsului informatic, și evident de tipul de PI, sistem (aplicație)
informatic sau produs program.
- Elaborare programe
- Integrare și testare
- Controlul. Acesta presupune verificarea și validarea produsului intermediar elaborat în
cadrul fiecărei etape.
Strategia prototipizării - respectă următoarele principii:
- Se realizează prin unul sau mai multe prototipuri parțiale,
- Prototipul final se realizează în urma experimentării și/sau dezvoltării prototipurilor
parțiale,
Tehnici de obținere a informațiilor
- studiul documentar (SD)- studierea de către analistul de sistem a întregii documentații
tehnice și tehnologice disponibile aferente sistemului obiect, se va studia și documentația
legată de sistemul informatic existent, la nivelul de automatizare a sistemului obiect. SD
trebuie completat cu alte modalități, tehnici, ce permit analistului de sistem proiectarea
PI.
- Interviul – tehnică elementară prin care se identifică cerințele unui beneficiar pentru un
produs informatic solicitat. Este o etapă nu foarte riguroasă , se folosește în etapa de
analiză de ansamblu și de detaliu.
- Chestionarul – tehnică de identificare a cerințelor cu caracter informațional ale unui
sistem obiect. Acesta constă în alcătuirea unui formular de întrebări, chestionar la care
trebuie să răspundă în scris o serie de persoane implicate în realizarea produsului program
din partea beneficiarului. În majoritatea situațiilor chestionarul este dublat de o anexă care
cuprinde instrucțiuni de completare a acestuia. Se poate aplica în etapa de elaborare a
temei și în cea de proiectare.
- Metoda Delphi – este un exercițiu de comunicare în grup (dezbatere controlată) și constă
într-o serie de chestionare care se realizează asupra unui grup de indivizi ale căror opinii
și moduri de gândire prezintă interes. După două sau trei seturi de chestionare poziția
grupului este determinată prin realizarea unei medii.
Metode de creativitate
A.Brainstorming
B.Brainwriting
Tehnici de analiză
A. Analiza-diagnostic
b.Tabelele de decizie
c. Analiza celulară
D. HIPO (Hierarchy plus Imput Process-Output
Metode de realizare

Partea procedurală (formală) de concepere a produsului se bazează pe două modalități

principale:
- top-down (metoda descendentă) sau operația de divizare logică a conceptelor

- bottom-up (metoda ascendentă) prin care se formează conceptele

- mixtă – combinația celor două

Metoda top-down - este impusă de faptul că proiectarea sistemelor informatice de mare

complexitate face necesară descompunerea ierarhică prin modularizare ca metodă de control a
complexității. Ea constă în descompunerea unui sistem complex pe niveluri ierarhice, succesiv,
până la module elementare simple și realtiv independente care vor fi controlate de module
coordonatoare.

Metoda bottom-up – constă în agregarea modulelor de jos în sus, punând în evidență

legăturile dintre ele până se ajunge la un singur modul.
Metoda mixtă Metoda are la bază o mixtură între regulile celorlalte două metode, oferind
în acest fel o gamă largă de posibilități în funcție de obiectivele urmărite pentru realizarea
produselor program.