A scrie despre liceul în care ai învăţat nouă ani, despre liceul din care ai pornit, a răscoli prin bucuriile,

tristeţile, nostalgiile ce te leagă de el îmi pare a fi o mare responsabilitate. Eşti pus în faţa ta, a
inevitabilului sine, a celui ce-ai fost odată şi a celui ce eşti acum, privind retrospectiv asupra felului în
care te-a marcat o şcoală. « Să nu uiţi de unde ai pornit! » - aşa mi se spunea când am decis să-mi
continui studiile în altă parte. Nu cred că am să uit vreodată şi n-aş minţi dacă aş spune că de multe ori,
la momente de îndoială, gândul de a reveni la liceul cel mai drag de-acasă ajungea să mă obsedeze.

Acum, după exact un an, am certitudinea că, deşi fiind departe, am purtat şi voi purta în mine ceva din
spiritul acestui liceu. Ceva din ce ar însemna, în toată puterea cuvântului, să fii « eminescian ». Ceva din
continua dorinţă de afirmare a elevilor, ceva din neobositul zel al profesorilor de a veni cu noi idei şi noi
proiecte, ceva din tot ce însemna a fi printre primele instituţii de învăţământ preuniversitar din întreg
raionul. Or acest spirit de performanţă şi de excelare în pofida tuturor dificultăţilor pare a fi trăsătura
distinctivă a tuturor celor ce-i păşesc pragul. Mă bucur de fiecare dată când aud despre noi şi noi
succese ale liceului şi simt o plăcere deosebită, întrebat fiind de unde vin, să spun că fundamentele
instruirii mele şcolare au fost puse anume la « Mihai Eminescu ».

Am certitudinea că acest spirit al « eminescinalui » responsabil şi implicat m-a ajutat foarte mult să mă
adaptez la un alt sistem de învăţământ şi la alte cerinţe. Abia sesizând cât de mult mă ajută anumite
cunoştinţe acumulate în gimnaziu aici, la liceu, cât de mult îmi uşurează studiul ; doar aşa îmi dau seama
câte datorez liceului. Anumite succese pe care le-am atins aici sunt, cred eu, meritul unei veritabile şcoli
de carte şi de viaţă, şcoală care mi-a fost liceul de-acasă.

Aşa ajung la cei care sunt suflul viu al şcolii, cei spre care înalţ cele mai senine gânduri de sănătate şi
fericire. Port în suflet profesorii de-acasă şi revin de fiecare dată cu emoţii la şcoală, cu gândul să vă
revăd şi să vorbim prieteneşte, aşa cum am făcut-o tot timpul. De ziua dvs., în fiecare an, dimineaţa, vă
întâlneam cu flori, în port naţional. Era puţinul pe care-l puteam face pentru Domniile Voastre. Acum,
într-un brumar al dorului de liceu şi de dvs., vă urez ca toată recunoştinţa ce v-o portă elevii, toate
gândurile bune întreptate spre dvs. să vă înflorească în cele mai frumoase flori ale sănătăţii şi fericirii.
Lumina ce-o daţi necondiţionat să vă revină iar şi iar, ca o lumină şi mai mare.

Să ne trăiască liceul!