UNITATEA DE CONȚINUT 7.

ECHILIBRUL VALUTAR ȘI BALANȚA DE PLĂȚI

EXTERNE
7.1. Echilibrul valutar, conținut și trăsături
7.2. Încadrarea echilibrului valutar în echilibrul general economic al țării
7.3. Balanța de plăți externe

7.1. Echilibrul valutar, conținut și trăsături

Echilibrul valutar este o componentă a echilibrului general economic. Echilibrul valutar se
realizează în cadrul în care există o echivalență între încasările și plățile în valută, a unei țări, într-o
perioadă de timp determinată.
Calitatea echilibrului valutar constă în realizarea lui prin cât mai puține credite, adică să nu
apară ca realizat prin contractarea unei datorii în străinătate. Echilibrul valutar trebuie astfel realizat
încât să permită importul de materii prime, servicii. tehnologii etc. necesare progresului economic,
fără consum prea mare de valută.
În activitatea financiar-valutară a unei țări intervin o serie de operațiuni din care unele măresc
venitul național, iar altele îl micșorează, de aceea este neapărat necesar de a se menține un echilibru
între cele 2 genuri de operațiuni pentru a nu ajunge la pierderi de venit național.
Echilibrul valutar constă în încasările și plățile în valută și ele se referă la mai multe genuri de
operațiuni:
 operațiuni de import-export
 turism
 prestații de servicii internaționale
 operațiuni necomerciale
 operațiuni financiare între țări
 cooperarea economica internațională
 credite acordate și primite.
Echilibrul valutar este influențat de:
 volumul și calitatea producției (obținerea de produse competitive pe piața externă, atât
în privința calității, cât și a prețurilor);
 de evoluția prețurilor externe și interne;
 de fluctuația valutelor implicate;
 de volumul creditelor primite și acordate.
Echilibrul total se referă la egalitatea generală a încasărilor și plăților în valută.
Ex + Cr.pr. = Im + Cr.ac.
Calitatea echilibrului valutar constă în realizarea lui prin cât mai puține credite, adică să nu
apară ca realizat prin contractarea unei datorii în străinătate. Echilibrul valutar trebuie astfel realizat
încât să permit importul de materii prime, servicii. tehnologii etc. necesare progresului economic, fără
consum prea mare de valută.
 Echilibrul valutar influențează echilibrul financiar și echilibrul monetar.
Echilibrul financiar este influențat prin primirea de fonduri și de credite din exterior, mărind
prin acesta volumul resurselor interne, și prin acordarea de fonduri financiare, de credite, de plăți de
dobânzi și comisioane, micșorând prin acestea volumul resurselor interne.
Influențele negative – dobânzi mari datorate, plătirea unor dividende și comisioane ridicate,
care sunt cauzate de fluctuațiile cursurilor valutare.
Influentele pozitive – aceste fonduri trebuie utilizate pentru cumpărarea de bunuri necesare
economiei (tehnologii, utilaje etc.)
Echilibrul valutar exercită influență și asupra echilibrului monetar, care trebuie să asigure o
dezvoltare economică corespunzătoare capacității naționale.
Activitatea financiar-valutară influențează primul membru al egalității prin prețul bunurilor
importate, importul de bunuri și servicii mai scumpe face necesara mărirea masei monetare. Acordarea
de credite pentru import-export, de asemenea mărește masa monetară. Dacă rambursarea acestor
credite întârzie echilibrul monetar se strică.
Alte efecte negative pot apare și prin cumpărarea de valută care necesită bani din circulația
monetară, atunci când cursul valutar evoluează negativ, ceea ce duce la scăderea produsului social.

7.2. Încadrarea echilibrului valutar în echilibrul general economic al țării

În practica internațională nu este de conceput analiza balanței de plăti externe, fără a studia
inițial echilibrul valutar, deoarece echilibrul valutar constituie conținutul economic al balanței de plăți
externe.
La rândul său stabilitatea banilor și echilibrele financiare, monetare și valutare care o fac
posibilă nu sunt de conceput decât în condițiile existenței echilibrului general economic. În linii mari
acesta poate fi definit ca un raport între un anumit potențial economic și cerințele de produse,
cerințe care sunt atât sociale, cât și individuale.
Echilibrul monetar este împreună cu echilibrul financiar și cel valutar o parte componentă a
echilibrului valoric, iar acesta este, la rândul său o parte componentă a echilibrului general
economic.
Echilibrul economic general al țării care este un obiectiv urmărit de orice guvern, are 3 părți:
echilibrul financiar (EF);
echilibru monetar (EM);
echilibru valutar (EV) – vezi întrebarea 7.1;
Echilibrul financiar constă într-o egalitate între resursele financiare necesare pentru
realizarea unor obiective stabilite și între posibilitățile efective de procurare a resurselor.
Echilibrul monetar constă în existența unui raport optim între masa banilor în circulație și
sumele de bani cerute de efectuarea normală a tuturor operațiunilor.
Echilibrul economic extern este o noțiune, un proces și un fenomen care are mai multe
dimensiuni:
 a) Desigur, cea mai palpabilă și importantă dimensiune a echilibrului economic extern este
echilibrul valutar calculat pe durata unui an cu ajutorul balanței de plăți externe. În
aceasta se înregistrează toate plățile și încasările generale de fluxurile economice externe
în decursul unui an.
Balanța de plăți externe ca un sistem de subbalanțe poate să se încheie, la sfârșitul anului, cu
un dezechilibru activ sau pasiv care reflectă starea de dezechilibru financiar, o altă dimensiune a
echilibrului extern.
b) Ponderea cea mai mare (circa 50%) intr-o balanță de plați externe o deține comerțul cu
mărfuri. Soldul rezultat din comerțul exterior cu mărfuri definește starea echilibrului
comercial reflectat de balanța comercială.
c) Comerțul cu servicii deține circa 25% din totalul unei balanțe de plăți externe, care poate
avea sold activ sau sold pasiv, sold care atestă starea de echilibru sau de dezechilibru a
comerțului invizibil.
d) Structura producției naționale pe ramuri, subramuri și grupe de produse arată structura
materială a economiei, care se reflectă în structura fizică a schimburilor economice externe.
Structura fizică a comerțului exterior trebuie să fie echilibrată, adică să existe o
diversificare rațională și eficientă a exporturilor și importurilor. Când în exportul unor
țări, predomină 2-3 produse (țiței, banane, cafea, minereuri ș.a.) aceasta dezvăluie
dependența țării respective de conjunctura economică internațională a unui produs sau
altuia și vulnerabilitatea ei în raport cu evoluția conjuncturii economice internaționale din
punct de vedere al cererii-ofertei, prețului, rețelei de comercializare, conflictelor militare
etc.
e) Un alt element definitoriu al echilibrului economic extern este structura geografică a
schimburilor economice externe. Dacă exportul sau importul unei țări se realizează
preponderent în relațiile cu 1-3 țări, dependența acestei țări de conjunctura și politica
internă a celor câteva țări partenere poate afecta volumul și eficiența exportului și
importului său, creându-se o dependență unilaterală, cu efecte dăunătoare asupra
echilibrului schimburilor sale economice externe. Diversificarea partenerilor este
echivalentă cu diversificarea șanselor de echilibru economic extern, dar și cu evitarea
unei posibile dominații, prin comerț, a țărilor cu monoproducție sau cu un comerț exterior
slab diversificat. De exemplu, o țară petroliera poate avea importante excedente în balanța
de plăți externe, dar dominarea țițeiului în exporturile acesteia poate face economia țării
respective / vulnerabilă.
Toate aceste modalități de atragere de fonduri și sume către sistemul valutar-financiar, precum
și fluxurile de reintrare în economiile naționale de fonduri și bani, fac obiectul balanței de plăți externe
a fiecărei economii naționale, în care sunt înscrise.
Instrumentul care reflectă și în același moment servește la realizarea echilibrului valutar este
Balanța de Plăți Externe.
 7.3. Balanța de plăți externe
Deseori se mai spune că BPE este un sistem de conturi în care se înregistrează ansamblul
tranzacțiilor materiale și financiare ale unei țări cu alta sau cu restul lumii.
Balanța de plăți externe (BPE) este „un instrument financiar-valutar întocmit sub formă de
tabel statistico-economic în care sunt trecute și prin care se consemnează toate plățile și încasările
externe ale unei țări rezultate din schimburile sale economice de orice natură cu străinătatea, pe o
perioadă de timp determinată, de obicei pe un an”.
Majoritatea țărilor lumii întocmesc BPE după metodologia FMI.
Conform definiției FMI, balanța de plăți externe reprezintă un tablou statistic sub formă
contabilă care înregistrează sistematic ansamblul fluxurilor reale, financiare și monetare
intervenite între rezidenții unei economii și restul lumii, în cursul unei perioade (de regulă un an).
Sunt considerați rezidență – agenții economici naționali sau străini, persoane fizice sau juridice,
care trăiesc și desfășoară activități, în mod obișnuit și permanent, în cadrul unei țări, inclusiv filiale
și sucursalele companiilor străine.
În BPE se manifestă următoarele tipuri de activități:
 activitatea economică (export-import de bunuri și servicii)
 activitatea financiară (mișcări de capitaluri pe termen lung)
 activitatea de creditare(mișcarea de capital pe termen scurt)
 activitatea monetară (mișcări de sume în monede și valute).
BPE se consideră a fi activă, atunci când echilibrarea se face prin creșterea rezervelor
valutare, retragerea monedei proprii de pe piața externă, prin acordarea de fonduri financiare sau de
credit altor țări.
BPE se consideră a fi pasivă, atunci când echilibrarea se realizează prin primirea de fonduri
financiare sau credite, prin ieșirile de monedă proprie sau monedă străină aflată în rezerva valutară.
Balanța de plăți externe reflectă două fluxuri valutare mari:
a) unul care provine din activitatea comercială, schimbul de produse și prin urmare e parte
componentă a reproducției mondiale;
b) altul din activitatea investițională internațională.
Formele de prezentare a balanței de plăți
În practica economică se utilizează două forme fundamentale de prezentare a balanței de plați
externe: forma standard și forma de bilanț analitic.
Forma standard presupune înregistrarea datelor statistice cu privire la fluxurile reale și
financiare într-o structură proprie sau după structura recomandată de FMI. În vederea asigurării
comparabilității între țări, FMI a întreprins eforturi susținute în vederea elaborării unor reguli standard
cu privire la structura și ia metodologia de înregistrare a datelor în BPE. Trebuie remarcat faptul că
țările membre ale FMI sunt obligate să utilizeze structura recomandată. Schema preconizată în
manualul FMI cu privire la BPE, cuprinde trei părți:
1. Partea 1: Bunuri și servicii, transferurile unilaterale (fără contrapartidă);
2. Partea II: Mișcarea capitalurilor și activele de rezervă;
 3. Partea III: Corelarea între partea 1 și partea II (erorile și omisiunile).
Forma de bilanț analitic a balanței de plăți presupune în plus o utilizare a unor tabele
ajutătoare care să permite o analiză atentă din partea specialiștilor care recomandă politici și strategii
de urmat care să asigure o poziționare mai bună în tranzacțiile economice internaționale. Această
formă de balanță este mult mai detaliată și mai complexă decât forma standard.
Printre cele mai utilizate forme de balanță de plăți externe sunt:
1. Balanța de plăți globală înregistrează toate operațiunile economice ale unei țări cu restul
lumii;
2. Balanța de plăți regională înregistrează toate operațiunile economice ale unei țări cu un
grup de țări, uniune economică sau monetară;
3. Balanța de plăți bilaterală înregistrează operațiunile economice între două țări;
4. Balanța de plăți program este varianta proiectată pe un orizont de timp viitor, proiecțiile
referindu-se în principal la contul curent și la investițiile nete în economie. În funcție de
valorile proiectate se va determina necesarul de resurse pentru a acoperi eventualele
deficite de cont curent și care se pot obține din credite externe sau din activele de rezervă;
5. Balanța de piață are în vedere fluxurile de încasări și plăți în valută înregistrate pe o
perioadă determinată (de regulă mai mică de un an). În cazul acestei balanțe sunt
înregistrate și previziunile cu privire la încasările / plățile potențiale.
Balanța de plați externe poate fi una statică (când sunt surprinse toate creanțele și obligațiile
de plată la acel moment, indiferent de scadența lor) sau dinamică când sunt înregistrate fluxurile ce
au luat naștere în cadrul unei perioade determinate, inclusiv fluxurile restante dar scadente (exigibile)
în perioada curentă și care au fost plătite / încasate până la data întocmirii balanței de plăți.

Structura balanței de plăți externe

Așa cum s-a mai menționat, deși nu se poate vorbi de un model unanim acceptat de către țările
lumii, balanța de plăți externe poate fi structurată pe doua capitole sau conturi: contul curent sau
balanța de plăți externe curentă; contul de capital sau financiar sau balanța mișcărilor de capital.
Pornind de la aceasta schemă, fiecare țară realizează propria detaliere pe capitole și posturi în
funcție de specializarea sa internațională, dar și de interesele economice și financiare pe care le
promovează.
În vederea alinierii țării noastre la recomandările Fondului Monetar International, Banca
Națională a Moldovei întocmește balanța de plăți externe sub următoarea formă:
1. Contul curent (A+B+C):
A. Bunuri și servicii:
a. bunuri FOB (export/import) (în prețuri franco bord)
b. servicii:
- transport
- turism
- alte servicii
 B. Venituri
- din muncă
- din investiții directe
- din investiții de portofoliu
- din alte investiții (dobânzi)
C. Transferuri curente
- administrația publică
- alte sectoare
2. Contul de capital și financiar (A+B):
A .Contul de capital
- transferuri de capital
- achiziționare/vânzare de active
B. Contul financiar:
a. investiții directe
b. investiții de portofoliu
c. alte investiții de capital
d. conturi de tranzit
e. conturi de clearing/barter
f. active de rezerva (alte tranzacții).
3. Erori si omisiuni
Prin această balanță se oglindesc fluxurile de încasări și plăți ale RM cu alte țări pe o perioadă
determinată de timp, de regulă un an. Aceste fluxuri sunt generate în principal de activitatea de comerț
exterior și cooperare economică internațională, dar și de alte tranzacții financiare internaționale și de
raporturile financiare derulate cu instituțiile financiar-bancare internaționale.
Datorită conținutului său, balanța de plăți externe constituie instrumentul principal de asigurare
a echilibrului valutar și sursa cea mai importantă de informații pentru evaluarea schimburilor
internaționale.
În concluzie, în funcție de natura tranzacțiilor la care se referă, fluxurile de încasări și plăți
sunt grupate în cadrul structurii balanței de plăți externe în cadrul a două conturi:
1. Contul curent sau balanța de plăți externe curente, în care se înregistrează încasările și
plățile valutare din tranzacțiile economice cu străinătatea, este format din:
A. Bunuri și servicii, care la rândul lor, cuprind:
- Balanța comercială, care reflectă volumul tranzacțiilor de import-export la prețul FOB. sau
franco-frontieră, și se referă, în principiu, la toate bunurile mobile pentru care schimbul de proprietate
se face între rezidenți și nerezidenți. În balanța de plăți importurile apar cu minus, deoarece pentru
contravaloarea acestora trebuie plătiți bani rezidenților străini, iar exporturile apar cu plus, deoarece
ele aduc bani în țară. Diferența valorică dintre exportul și importul de mărfuri constituie soldul balanței
comerciale, acesta având următoarea semnificație: dacă balanța comercială a unei țări înregistrează
un deficit, aceasta înseamnă că țara importă mai mult decât exportă, iar deficitul poate fi echilibrat cu
un excedent, adică un surplus la alte poziții ale balanței plăților curente.
- balanța serviciilor (invizibilelor), care cuprind încasările și plățile pentru servicii de
transport, turism, asigurări, deplasări oficiale, construcții, sport, cultură, reclamă și publicitate
comercială, servicii de poștă și telecomunicații etc.
B. Venituri. Această poziție, denumită și balanța veniturilor, cuprinde în principal venituri din
muncă și din drepturi de autor, precum și dobânzi și dividende ale investițiilor de capital în străinătate,
încasate de rezidenți sau plătite de ei pentru împrumuturile și investițiile în țara ale nerezidenților.
C. Transferuri curente. Această poziție, denumită și balanța donațiilor și transferurilor
unilaterale, cuprinde ajutoare internaționale publice sau private, subvenții primite sau acordate pentru
susținerea bugetului, subvenții acordate de unele state în favoarea altora, taxe, impozite, burse școlare,
donații etc.
2. Contul de capital și financiar sau balanța mișcărilor de capital, în care se înregistrează
intrările și ieșirile de capital pe termen lung (peste un an) sub forma de investiții directe pentru
cumpărarea sau înființarea de întreprinderi, investiții cu valori imobiliare (acțiuni, obligații etc.)
împrumuturi acordate sau efectuate de autoritățile publice, finanțarea unei filiale externe de către o
întreprindere mamă etc. și cele pe termen scurt (până la 1 an), care se concretizează în constituirea de
active bancare în străinătate sau repatrierea lor, împrumuturi acordate nerezidenților de către rezidenți
și invers, tranzacții oficiale ale efectelor financiare în afara țării, mișcări de capital cu caracter
speculativ etc. Cu alte cuvinte, în acest cont se înregistrează tranzacțiile internaționale cu active și
pasive financiare.
Activele externe reprezintă creanțe financiare ale RM asupra rezidenților, în timp ce pasivele
externe reprezintă creanțe financiare ale străinătății asupra unor persoane fizice și juridice
moldovenești.
Creșterile de active externe sunt înregistrate cu minus în balanța mișcărilor de capital, deoarece
conduc la ieșiri de devize din țară atunci când sunt achiziționate, iar reducerea activelor externe este
notată cu plus în contul de capital.
Dimpotrivă, creșterea pasivelor externe se înregistrează cu plus în balanța de capital, deoarece
ele duc la intrări de devize în țară, iar reducerea pasivelor externe este înregistrată cu minus.
În concluzie, balanța mișcărilor de capital cuprinde două grupări importante:
A. Contul de capital, care cuprinde toate operațiile de încasări sau plăți în vederea transferului
internațional al capitalului, precum și achiziționarea sau vânzarea de active nefinanciare (pământul,
bogățiile solului) și active intangibile (brevete, mărci, închirieri etc.) tranzacționate între rezidenți și
nerezidenți.
B. Contul financiar include toate tranzacțiile rezultate în urma schimbării proprietății activelor
financiare străine, inclusiv crearea sau lichidarea de creanțe față de străinătate în cadrul activelor și
pasivelor financiare externe ale unei economii. Fluxurile incluse în contul financiar se împart din punct
de vedere funcțional în:
 Investiții directe, care cuprind: investiții ale rezidenților în străinătate, investiții directe ale
nerezidenților în RM etc.;
Investiții de portofoliu (sau tranzacții ce au ca obiect valori mobiliare de natura acțiunilor sau
obligațiilor), care cuprind: creanțe deținute de rezidenți asupra nerezidenților și angajamente ale
rezidenților (active obligatorii);
Alte investiții de capital, se referă la credite comerciale, împrumuturile și creditele de la Fondul
Monetar International, depozitele bancare, documentele de import-export în curs de decontare etc.;
Conturile în tranzit cuprind sumele a căror proveniența sau destinație este în curs de stabilire;
Conturile de clearing/barter cuprind operațiunile de cliring (compensarea globală a tuturor
creanțelor și angajamentelor reciproce între două țări), operațiunile de barter (schimb direct marfa
contra marfă sau o plată contra alteia echivalente), operațiuni de compensare, operațiuni de cooperare,
toate acestea având ca efect evitarea transferului de valută.
Activele de rezervă se află sub controlul și la dispoziția autorității monetare din fiecare țară în
vederea corectării dezechilibrelor înregistrate de balanța de plăți externe, dar și pentru a interveni pe
piața valutară pentru a susține cursul de schimb al monedei naționale sau pentru a executa alte
influențe. În esență activele de rezervă sunt constituite din: aur monetar, DST, disponibilități în valute
străine și alte creanțe.
3. Erorile si omisiunile apar de regulă, datorită faptului că, datele necesare alcătuirii balanței
provin din surse diferite, ceea ce face ca procesul de contabilizare prin dubla intrare să nu fie perfect.
Însă, deoarece aceste neconcordanțe tind să se compenseze, mărimea diferenței nete nu poate fi
considerată ca indicator al acurateței unei balanțe. Totuși, dacă aceste diferențe sunt mari și persistă
în timp există riscul afectării întregii credibilități a balanței, determinând totodată îngreunarea analizei
și interpretării diferitelor posturi și capitole din balanță.
Soldul balanței reflectă relația în care se găsesc cele două conturi principale ale balanței de
plăți externe (contul curent și cel de capital) din punct de vedere al intrărilor și ieșirilor generate de
tranzacțiile internaționale.
Dacă soldul general al balanței de plăți (adică, soldul balanței plăților curente și al balanței
mișcărilor de capital) este excedentar, aceasta înseamnă că economia primește mai multe mijloace de
plată din străinătate (înregistrări în plus) decât trebuie să plătească (înregistrări în minus). În acest caz,
rezervele de devize ale țării pot crește sau surplusul se poate utiliza pentru a rambursa creditele
obținute din străinătate sau pentru a cumpăra active în străinătate.
Un excedent al balanței de plăți datorat, de pildă, unui excedent al balanței comerciale,
înseamnă ca exporturile depășesc importurile, iar intrările în fluxul circular depășesc ieșirile. Prin
urmare, nivelul general al activității economice va crește, rata șomajului va scădea, dar inflația ar
putea să se situeze pe o curbă ascendentă.
Daca soldul balanței de plăți, în ansamblu, este deficitar, aceasta înseamnă că, înregistrările cu
minus (plăți făcute către străinătate) depășește pe cele cu plus (încasări din străinătate). În acest caz,
întrucât balanța globală a unei țări nu poate rămâne dezechilibrată, acoperirea deficitului se poate face
prin: diminuarea rezervelor valutare, contractarea de credite externe, vânzarea de active în străinătate.
 Spre exemplu, un deficit al balanței de plăți, datorat deficitului balanței comerciale, înseamnă
că importurile depășesc exporturile. Ieșirile din fluxul circular depășesc intrările, astfel încât nivelul
general al activității economice va scădea, lucru care poate să conducă implicit la creșterea șomajului,
în timp ce rata inflației ar putea să scadă.
Așa cum s-a mai menționat, deci, ca urmare a înregistrării tranzacțiilor economice ale unei țări
cu străinătatea în dubla partidă, balanța de plăți externe a unei țări este în mod necesar echilibrată,
în sensul că, activul = pasivul, în contextul mecanismelor de echilibrare a balanței utilizându-se două
concepte tehnice distincte:
 balanța „peste linie” pentru balanța tranzacțiilor curente;
 balanța „sub linie” pentru contul de capital și financiar exclusiv postul „active de rezervă”.
Prin urmare, pentru autoritățile financiare, tranzacțiile înregistrate „deasupra liniei” sunt acelea
care necesită fie o finanțare a deficitului, fie o capitalizare a excedentului, iar cele înregistrate „sub
linie” sunt cele care soluționează dezechilibrul posturilor situate „deasupra liniei”, printr-un
dezechilibru în sens invers.
Astfel, în cazul unui deficit al contului curent, acesta este acoperit „sub linie” prin:
 Import de capital sub forma investițiilor străine în economie sau a împrumuturilor
contractate în străinătate;
 Amânarea rambursării datoriei externe contractate anterior;
 Cheltuirea unei părți din rezervele monetare internaționale pentru a achita plățile devenite
scadente în anul de referință.
În cazul unui excedent al balanței de plăți externe curente, acesta determină „sub linie”:
 Un export de capital sub forma de investiții în străinătate sau împrumuturi acordate
altor țări;
 O sporire a rezervelor monetare internaționale ale țării;
 O reducere a propriei datorii față de străinătate.
In concluzie, ca regula generala, in cadrul balanței de plăți externe deficitele sunt finanțate, iar
excedentele sunt utilizate (adică primesc o anumită destinație), astfel încât, pe total, așa cum am mai
menționat, din punct de vedere contabil se realizează echilibrul balanței.