Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Utilizarea Puterii in Conflict
Utilizarea Puterii in Conflict
Toate raporturile în univers sunt raporturi de putere, prin care fiecare entitate
încearcă să impună celorlalte propria sa identitate, normele propriului sistem. La fel cu fiecare
individ sau cu grupurile umane. Fiecare raport existenţial, între două entităţi este un raport de
dominaţie. Prin dominaţie nu înţelegem forma simplă şi brută a stăpânirii şi nici supunerea
pentru a lua resursele celui învins, ci dorinţa oricarei fiinte de a-si dovedi propria valoare, de a-si
urma cursul evolutiv, de a-şi împlini misiunea existenţială: crestere, dezvoltare, reproducere,
transmutare. Entitatea dominantă urmăreşte un raport de putere cu ea înseşi, aflându-se în fapt
într-un proces de dezvoltare individuală.
1
3. În funcţie de originile puterii
Puterea biologica – capacitatea organismului de a realiza actiuni adecvate pentru a
raspunde optim cerintelor mediului inconjurator;
Puterea afectiva – care detine caracteristica modului in care ne raportam la lucruri,
primand fie optimismul sau pesimismul, egoismul sau altruismul;
Puterea raţiunii (gândirii):- capacitatea de a utiliza concepte logice, de a memora
si reproduce, de a fi creativ in rezolvarea de probleme;
Puterea morală:- capacitatea de a nu ceda tentatiilor, de a nu face compromisuri =>
forta caracterului.
4. În funcţie de raportul omului cu lumea:
Puterea materială – a detinerii si utilizarii bunurilor ( ex: case, terenuri);
Puterea energetică – derivată din utilizarea energiei ca amplificator al puterii materiale
(ex: în artele marţiale);
Puterea financiară – axis mundi al grilei de control asupra categoriilor puterii;
Puterea socială – clasa sociala din care facem parte;
Puterea culturala – bagajul epocii, modul de viata al societatii respective;
Puterea cutumiară - este puterea obiceiurilor şi a credinţelor statornicite istoric;
Puterea liderului – este puterea ce se induce (de la o persoană la toţi cei care il
urmeaza (ex: Hitler));
Puterea credinţei – religioasă, ştiinţifică, morală;
Puterea simbolului (ex: salbaticii care divinizeaza fortele naturii; a omului elevat care se
dedica unei cauze nobile)
Axiomele puterii
2
9. Puterea nu se poate transmite, in schimb efectul ei poate fi cedat.
10. Puterea în manifestare este ca o undă stârnită pe suprafaţa apei: cu cât se duce
mai departe de centru, cu atât devine mai mare, mai prezentă, mai influentă.
11. Puterea se rasfrange si asupra celor din preajma stapanitorului.
12. Caracteristica sa principala este fluctuatia si transferul, ea nu poate ramane mult timp la
acelasi posesor.
13. Puterea nu poate oferi garantii, depinde de modul in care o adecvam noi contextului
pentru a obtine rezultate.
14. Puterea este dorinţa omului de a fi una cu demiurgul.
15. Oamenii au tendinţa de a exercita acea formă a puterii pe care ei nu o posedă în
mod natural (ex: artistul – puterea fiziologica, boxeorul – puterea mintii) pentru a isi
realiza nevoia de implinire.
16. Cu cat oamenii reusesc sa dezvolte in mod natural cat mai multe forme de putere, cu
atat ei acced la puterea celorlalti.
17. Oamenii isi daruiesc puterea lor doar atunci cand au certitudinea ca pot obtine mai
mult in schimb.
18. Puterea nu se impune atunci cand a fost dovedita, ci atunci cand se face traita ( ex: rege
si sclav).
19. Puterea este ceva ce există asupra. Ea se poate manifesta doar într-un univers populat
şi cu alte forţe decât cele proprii posesorului.
20. Puterea nu este influenţată de factorii sociali sau naturali, ci numai de efectele
produse asupra structurilor psihice interne prin acţiunea acestora ( tine de percepţia
persoanelor).
21. Puterea este o formă de energie având oscilaţii de amplitudine, nivele de frecvenţă,
variaţii cantitative.
22. Puterea are capacitatea de autogenerare, de automultiplicare.
23. Puterea nu suportă colaborare. Deoarece reprezintă o tendinţa naturală de impunere,
orice forţă poate ocupa în raport cu puterea doar două situaţii: concurentă sau asimilata.
3
sunt incompatibilitati intre caractere si aliante.
Organizatiile utilizeaza competitia intre grupuri si persoane pentru obtinerea unor
performante ridicate din partea fiecaruia. Competitia stimuleaza si canalizeaza energiile
indivizilor care compun organizatia. Cind grupurile concureaza, membrii acestora se identifica
mai mult cu grupul, uita diferentele individuale si accepta usor scopul comun. Deci grupul
devine mai structurat si mai organizat. Competitia selectioneaza si alege pe cei eficienti fata de
cei neeficienti si reprezinta stimulentul pentru ridicarea nivelului performantei (HANDY, 1993).
In schimb, competitia intre grupuri poate, atunci cind nu este insotita de colaborare, sa
degenereze in conflict (HANDY, 1993). Aceasta se intimpla in general in formele inchise ale
competitiei in care un grup invinge in detrimentul altuia. Deseori, modalitatea in care este
organizat sistemul de recompense in organizatie face ca un grup sa-si poata realiza scopul doar in
detrimentul altui grup. Daca, de exemplu, departamentele sunt recompensate pentru reducerea
costurilor, acestea vor refuza sa-si imprumute unul altuia personal si echipament fara o ajustare
corespunzatoare a indicelui costurilor (JEWEL si REITL, 1981).
Organizatia poate asigura fiecarui competitor credinta ca poate reusi prin asigurarea
urmatoarelor conditii:
1) Colaborarea – este posibila atunci cind scopurile grupurilor sunt compatibile. Colaborarea nu
se reduce la un simplu acord in privinta obiectivelor, a importantei acestora si asupra mijloacelor
de realizare a lor. Astfel, colaborarea devine o cale de solutionare a conflictului.
2) Acomodarea – reprezinta o renuntare partiala la scopuri mai putin importante pentru primul
grup in favoarea rezolvarii unor scopuri mai importante, daca un alt grup pretinde acest lucru.
3) Evitarea – apare cind miza este mica, cind scopurile, desi incopatibile, nu justifica competitia.
In aceasta situatie, grupurile evita interactiunea. Tensiunea rezultata din incompatibilitate se
reduce, dar ramine prezenta, putind sa reapara si sa creeze noi probleme in viitor.
4
4) Compromisul si negocierea – se realizeaza atunci cind scopurile nu sunt in intregime
incompatibile si fiecare parte renunta la ceva care nu reprezinta deosebita importanta pentru ea.
Negocierea este modalitatea prin care partile aflate in interactiune renunta, ofera cite ceva pentru
a obtine altceva. Fiecare parte insa renunta la lucrurile mai putin importante.
In general, conflictul dintre obiective apare cind:
1) obiectivele formale sunt divergente;
2) sarcinile sunt ambigue;
3) relatiile contractuale sunt neclare;
4) exista o serie de obiective ascunse (impartirea resurselor, consultarea in luarea deciziilor,
dorinta de promovare).
In context organizational, teritoriul trebuie interpretat mai mult din punct de vedere psihologic
decit din punct de vedere fizic.Granitele teritoriului pot fi fixate in mai multe sensuri:
1) fizic – cladiri, birouri, paravane;
2) procedural – regulile care stabilesc calitatea de membru;
3) social – grupuri informale, formale etc.
Teritoriul reprezinta sfera de influenta a unei persoane sau a unui grup. Proprietatile
teritoriului sunt descrise partial prin organigrame si descrierea posturilor de munca. Ocupantii
postului de munca pot la rindul lor, modifica dimensiunile proprietatilor lor psihologice.
Diagnoza conflictului
Conflictul intre grupuri antreneaza schimbari in interiorul grupurilor precum si in relatiile dintre
grupuri. Aceste schimbari se refera in esenta la urmatoarele aspecte:
1) creste loialitatea fata de propriul grup (in timpul conflictului nu sunt incurajate si pot
fi chiar penalizate interactiunile cu persoanele din grupul advers);
2) se amplifica coeziunea grupului (in fata unei amenintari comune diferentele si
dificultatile in relatiile dintre membrii grupului sunt minimalizate);
3) se accentueaza preocuparile fata de realizarea sarcinilor (lasand divergentele
personale deoparte);
4) stilul de conducere devine mai autoritar (pentru ca grupul sa poate reactiona rapid si
unitar la comportamentul si rezultatele grupului concurent);
5) organizarea muncii in grup devine mai rigida (orientarea spre sarcina, atribuirea stricta
a sarcinilor, pierzandu-se din flexibilitate, dar castigand in eficienta);
6) sunt favorizate distorsiunile perceptive (bias-ul in-group / out-group)
5
7) se realizeaza o orientare ineficienta (distorsiunile perceptive determina o preocupare
pentru obtinerea victoriei in confruntarea cu grupurile adverse). Aceste clisee perceptive
determina:
definirea unilaterala a problemelor (obiectivul luptei) prin prisma propriilor nevoi;
supraaprecierea beneficiilor cistigarii luptei;
ignorarea consecintelor negative ale confruntarii cu grupurile adverse.
2) distorsiunea informatiei
neintentionat – subiectivism, perceptie relativa, scheme cognitive diferite;
deliberat – utilizarea distorsiunilor involuntare ale altora pentru a servi cauzei
proprii.
3) instituirea de noi reguli si reglementari (sisteme de reglementari instituite nu pot
acoperi varietatea de situatii existente intr-un mediu organizational complex, astfel, in
mod paradoxal, tocmai persoanele ingradite de reguli vor solicita inmultirea acestora.
4) stabilirea relatiilor informale - se pot transforma treptat in sfere de infuenta care
functioneze paralel sau chiar impotriva obiectivelor declansate de organizatie;
5) controlul recompenselor - poate fi oferita sau refuzata membrilor organizatiei o gama
larga de recompense cum sunt o cota suplimentara a salariului, mergind pina la
recomandari pentru promovare sau perfectionare profesionala.
6) Denigrarea - exagerare a defectelor partii adverse.
6
Potenţa de a
recompensa
Potenţa de a
pedepsi Resursele
controlate in
organizaţie
Poziţia formală
a salariatului
Competenţa
formală
conferită
Carisma
personală
Individuale Sursele puterii Organiza-
ţionale
Autoritatea Capacitatea de a
expertului rezolva probleme
ce implică
riscuri
Dorinţa de
putere
Poziţia deţinută
Capacitatea de a în cadrul
armoniza proceselor de
procese muncă
Fig. 1: Sursele puterii salariaţilor în cadrul firmei
Încrederea în
sine şi în ideea
Exista un paradox
personală al puterii si controlului in mediul organizational. Pe de o parte se
postuleaza ca un control prea intens al muncii angajatilor, ii va determina pe aceastia sa
reactioneze defensiv, devenind refractari si nemultumiti. Pe de alta parte, organizatiile cu un
control crescut au un nivel al productivitatii mai crescut, angajati mai multumiti si realizati
profesional.
Desi poate parea contradictoriu, diferenta consta in controlul manifestat, si anume
controlul angajatilor si controlul obiectivelor (managementul prin obiective): primul conduce
la cautarea de comportamente negative ce trebuie sanctionate care va crea o stare de discomfort
angajatului, pe cand al doilea tip de control presupune o rigoare a procedurilor si o standardizare
a obiectivelor care presupun flexibilitate in alegerea metodelor de rezolvare a problemelor, dar in
acelasi timp sunt inflexibile la nivel de dead-line-uri si realizarea target-urilor.
7
Potentarea puterii prin comunicarea non verbala
Bibliografie:
8
Institutul Delphy. (2005). Manual de formare managerială: performanţa managerială;
dezvoltarea şi perfecţioanrea profesională a managerului.
Curteanu Alexandra
Master EFCPP, An 1, Gr 2