Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Arghezi Cheile
Arghezi Cheile
de Tudor Arghezi
repovestire
Erau odată, nu foarte departe de zilele noastre, doi copii, o fetiţă căreia i
se zicea Miţu şi un băieţel, căruia i se zicea Baruţu (dar nu ştim ce nume
aveau în realitate), care, crescând puţin mai mari, s-au supărat pe adulţi
(adică pe mama lor, căreia îi ziceau măicuţa, pe tatăl lor, căruia îi ziceau
tătuţu, pe unchiul Sesis - colonelul şi pe mătuşa Tătana), pentru că ţin prea
multe secrete faţă de copii...
Şi anume, în casă aveau multe dulapuri cu chei, toate încuiate. Iar în dulap,
alte cutii, tot cu chei, tot încuiate; şi în cutii, alte cutii mai mici, de
asemenea, încuiate... Ce poate fi în dulapuri, încât Miţu şi Baruţu n-au voie să
vadă? Şi aşa de tare s-au supărat cei doi copii, cărora li se părea inutilă
existenţa dulapurilor, din moment ce există odăile..., încât, într-o zi, când au
surprins un dulap întredeschis, repede au cotrobăit în el.
Sentinţa: cheile dulapurilor şi ale întregii case au fost date pe mâna copiilor,
ca ei să aibă grijă de toate; tot ei să facă mâncare, să pună masa şi să câştige
bani, urmând ca adulţii să demisioneze de la servicii şi să se dea în leagăn...
Uimiţi, copiii au luat cheile..., dar nu au reuşit să potrivească niciuna, la niciun
dulap..., erau vreo sută de chei - şi ei nu au ştiut să le folosească... După mai
multe încercări zadarnice, copiii au înapoiat cheile adulţilor şi s-au resemnat:
nu erau în stare să fie mari, mai aveau de crescut..., de aşteptat până să le
crească mustăţi şi până să poarte rochie ca măicuţa...
Mi-a plăcut ce îşi imaginau copiii despre cei mari - că îi ţin special mici, să nu
crească, şi neştiutori... În realitate, copiii le află pe toate, dar pe măsură ce
cresc...