Facultatea:Ştiinţe economice şi Administraţie publică

Specializarea:Administrarea Afacerilor
Grupa 1,anul 2

Evoluţia sistemului bancar românesc

Studenti:

Ichim Ionela
Burciu Iulia
Bradatanu Ovidiu
 Evoluţia sistemului bancar românesc

Istoricul sistemului bancar din România

Primele dovezi ale desfăşurării unei activități bancare pe teritoriul României au fost
descoperite între anii 1786-1855, reprezentând 55 de plăci de piatră, găsite într-o zonă de mine
aurifere. Aceste mine datau din perioada Daciei Traiane și conțin detalii referitoare la contractul
privind înființarea unei instituții bancare. Clauzele principale se refereau la faptul că băncile acordau
împrumut în numerar și percepeau dobânzi. În epoca modernă, primele încercări de creare a unei bănci
au avut loc la începutul secolului al XIX - lea. Încă din 1861 a fost ridicată problema creării unei bănci
naționale de Ion Brătianu. Cuvântarea din 10 ianuarie 1861 a lui I.C. Brătianu nu a rămas fără ecou. În
februarie 1861, Manolachi Costachi Epureanu, președinte al Consiliului de Miniștri și ministru de finanțe,
a publicat în Monitorul Oficial, un proiect de lege pentru înființarea unei bănci de scont și circulație.

Proiectul nu a fost votat, deoarece, între timp, Guvernul Manolachi Costachi a demisionat. În
1864 a fost fondată Casa de Drepturi și Consemnațiuni. Această instituție, a avut un rol foarte important
până la crearea Băncii Naționale a României în 1880, întrucât a fost principala bancă de emisiune pe
teritoriulPrincipatelorUniteI . C . B r ă t i a n u s u s ț i n e a c ă “ c e m u l t ș i d u r e r o s s e s i m t e l i p s a
u n u i aşezământ financiar puternic și serios, care să poată da țării existența bănească în vremuri de
nevoie “..
L a 1 7 a p r i l i e 1 8 8 0 , p r o i e c t u l , d e p u s d e M i n i s t r u l d e F i n a n ţ e I . C . Brătianu, a devenit
legea prin care se statorniceau normele de organizare a Băncii Naționale a României, care urma să
înceapă activitatea la 1 iulie 1880. Acest moment important a fost caracterizat de Ștefan Zeletin ca” cel
mai de seamă eveniment în dezvoltarea burgheziei române moderne, metropol a capitalismului nostru
bancar”.

Sediul principal al băncii s-a stabilit la București, cu obligația de a înființa sucursale și agenții în
principalele orașe ale țării, în special în fiecare capital de județ. Capitalul Băncii s-a stabilit la 30 milioane
lei, din care 10 milioane lei să se depună de stat și 20 milioane lei de particulari. Datorită urmăririi în
permanență a mersului pieței adaptându-se cu elasticitate la cerințele acesteia, asigurând respectarea liniei
generale de dezvoltare a economiei îngrijindu-se de garantarea și existența disponibilităților de fonduri în
lei și în monedă străină. Banca Națională a contribuit, efectiv, la depășirea cu succes la perioadele de criză
cu, care s-a confruntat economia țării în acea perioadă. După primul război mondial, numărul băncilor din
România a continuat să crească până la criză economică din perioada 1929-1933, această depresiune a
determinat falimentul multor bănci. Guvernul României din acea vreme, a trebuit să intervină combătând
efectele crizei economice, bancare și monetare. Guvernul a adoptat politici de conducere și control în
vederea acordării ajutorului necesar revigorării sistemului bancar. Politicile adoptate au contribuit la
salvarea băncilor mari, dar, din cele 1204 bănci existente în 1934, circa 600 bănci au fost lichidate. În
anii` 40 sistemul bancar a fost dominat de 5 bănci principale: Banca Românească, Banca de Credit
Român, Banca Comercială Română, Banca Comercială Italiană și Română și Societatea Bancară
Română. Aceste bănci realizau 50% din totalitatea operațiunilor bancare.

Până în 1947, sistemul bancar românesc cunoscuse o dezvoltare remarcabilă. Băncile dețineau
resurse importante și funcționau conform standardelor internaționale; personalul bancar era format din
specialiști pregătiți. După 1947, sistemul bancar a fost retras datorită trecerii la economia de comandă a
intrării României în zona de influenţa sovietică (fosta URSS). Până la sfârșitul anului 1989 sistemul
bancar oferea un număr limitat de servicii și produse bancare. În anul 1989 în România existau 4 bănci.
Banca Națională a României, Banca Română de Comerț Exterior, Banca de Investiții și Banca Agricolă.

Reforma sistemului bancar

Reforma sistemului bancar a început în 1990-1991, prin elaborarea şi abordarea unei noi
legislaţii bancare privind organizarea şi funcţionarea băncii centrale şi a băncilor comerciale.
Sistemul bancar din România este structurat pe două nivele, respectiv o bancă centrală şi
instituţiile financiare, cărora prin lege li s-a acordat statutul de bănci. B.N.R. este banca centrală
a ţării, instituţia de emisiune a statului român. Prin noile reglementări, Banca Naţională încearcă
să creeze un sistem bancar modern şi, în acelaşi timp, să-şi îndeplinească rolul de bancă centrală.
Operaţiunile comerciale îndeplinite până la 1989 de Banca Naţională, au fost transferate unei noi
bănci comerciale (B.C.R.). În România, băncile comerciale funcţionează conform legii privind
societăţile comerciale, legii privind activitatea bancară şi pe baza licenţei (autorizaţiei) acordate
de B.N.R.
Datorită evoluţiei istorice şi particularităţilor tranziţiei către o economie de piaţă, sistemul
bancar românesc prezintă unele aspecte şi probleme comune cu situaţia sistemelor bancare din
alte ţări. Luând în considerare modelul structurii unui sistem bancar a fost creat un sistem bancar
pe două nivele: Banca Naţională a României, ca banca centrală şi băncile comerciale. Legislaţia
bancară adoptată iniţial în 1991, a stimulat, într-o primă fază, apariţia unui sistem bancar
novator, favorabil tranziţiei la economia de piaţă.
În epoca contemporană locul şi rolul băncilor în economie sunt strâns legate de calitatea
lor de intermediar principal în relaţia economii-investiţii, relaţie hotărâtoare în creşterea
economică. Având în vedere rolul şi importantă pe care le au băncile la bună funcţionare a
unităţilor economice şi a economiei în ansamblu, s-a impus ca în perioada de tranziţie la
economia de piaţă, să se creeze un sistem modern, capabil să ofere o gamă largă de produse şi
servicii bancare de un nivel calitativ superior care să satisfacă exigenţele tuturor categoriilor de
agenţi economici (clienţi) din economia de piaţă.
În acest context, imediat după 1989, la începutul perioadei de tranziţie, în activitatea
bancară din România s-au produs o serie de schimbări esenţiale:
- Banca Naţională a României a fost reorganizată şi a intra astfel, în
sarcinile sale fireşti de Banca Centrală, cu următoarele funcţii: emisiune monetară,
asigurarea stabilităţii monetare, administrarea rezervelor valutare ale ţării,
urmărirea executării balanţei de plăţi externe, supravegherea activităţilor bancare.
Pentru activităţile comerciale ale Băncii Naţionale a României a fost creată Banca
Comercială Română S.A..
- Băncile (Banca Română de Comerţ Exterior, Banca Agricolă, Banca de
Investiţii) pe baza Hotărârii Guvernului au fost transformate în bănci comerciale, cu
capital de stat şi autohton privat, apropiindu-li-se şi noi statute de organizare şi
funcţionare.
 - Au fost înfiinţate bănci cu capital privat autohton şi străin precum şi
sucursale ale unor bănci străine.

Au fost înfiinţate bănci cu capital privat autohton şi străin precum şi sucursalele unor
bănci străine. Sistemul bancar din România este format din următoarele bănci, în mare parte
consolidate:
A. Societăţi bancare – persoane juridice romane

În actuala etapă a tranziţiei piaţa este formată din agenţi economici cu capital de stat,
cooperatist, privat, străin şi populaţia, care se vor dezvolta în continuare, ceea ce necesită o gamă
foarte variată de produse şi servicii bancare de bună calitate, în concordanţă cu cerinţele şi
caracteristicile fiecărei grupe de clienţi în parte. Deci, în actuala etapă de tranziţie primul
obiectiv al băncilor este să ofere “produse şi servicii bancare de cea mai bună calitate “, cu o
servire exemplară, civilizată şi operativă. Crearea noului sistem bancar a urmărit realizarea unui
sistem bancar modern, cu soluţii de echilibrare a disponibilităţilor agenţilor economici şi ale
populaţiei, existente în bănci, cu creditele necesare solicitate pe piaţa bancară.În decursul anilor,
activităţile bancare din România s-au îmbunătăţit permanent după 1989. Băncile, cu unele
excepţii, deservesc, în continuare, clienţii din aceleaşi sectoare ca şi până în 1989, astfel:
 Banca Română de Comerţ Exterior – activităţi de comerţ exterior;
 Banca Agricolă – activitate de agricultură;
 Banca Comercială Română (nou înfiinţată) – activităţile comerciale foste ale B.N.R. şi
alte activităţi cu caracter comercial;
 Băncii Romana de Dezvoltare prin H.G. nr. 1170/970 i-au fost stabilite următoarele
obiective:
 efectuarea de servicii bancare pentru executarea proiectelor de investiţii economice şi
financiare ale statului;
 creditarea activităţilor de producţie, investiţii comerciale şi prestări de servicii.
Băncile, în continuare, au acţionat astfel încât până la încheierea perioadei de tranziţie să
poată satisface cerinţele şi exigenţele mereu crescânde ale economiei de piaţă în domeniul
bancar. Restructurarea şi dezvoltarea sistemului Bancar românesc este un proces amplu şi
complex desfăşurat, în principal, pe două lături: cea instituţională şi cea funcţională.
Potrivit Legii 33/1991, activitatea bancară în România este organizată şi se desfăşoară
prin:
 B.N.R. (cu rol de bancă centrală);
 Societăţile bancare (constituite din societăţi comerciale).
Prin noua legislaţie bancară, B.N.R. a fost degrevată cu toate activităţile specifice
băncilor comerciale, acestea fiind preluate de B.C.R.. Banca Comercială Romană a preluat de la
Banca Naţională funcţiile de bancă comercială şi, deci, conturile unităţilor deschise la sucursalele
şi filialele Băncii Naţionale. Acest lucru a determinat necesitatea înfiinţării unei reţele de unităţi
bancare teritoriale care să facă posibilă continuarea activităţii desfăşurate de unităţile teritoriale
Băncii Naţionale. Dezvoltarea operaţiunilor şi serviciilor şi instrumentelor specifice va permite,
în timp, diversificarea activităţii bancare. Aceasta va conduce la accentuarea concurenţei, vechea
sectorizare fiind înlocuită de o reală specializare bancară, careva depinde de natură şi mărimea
operaţiunilor derulate, de categoria de clienţi cărora fiecare bancă li se adresează şi, nu în ultimul
rând, de calitatea serviciilor oferite clienţilor. Băncile noi au posibilitatea derulării, încă de la
început, a unei activităţi bancare moderne, informatizate şi atragerii celor mai profitabile
companii nou înfiinţate, în calitate de clienţi. Nu în ultimul rând au avut şansa de a decide, pe
baza cadrului legal creat, al condiţiilor concrete existente în economie şi al studiilor de marketing
efectuate, genul de operaţiuni bancare, cărora doresc să le acorde o atenţie deosebită, în cadrul
activităţii de ansamblu a băncii.
Obiectivul principal al pieţei bancare este să ofere avantaje suplimentare clienţilor
băncilor, avantaje ce vor rezulta din două considerente importante:
1) Clientul va beneficia de creşterea libertăţii de alegere, prin reorientarea activităţii către
instituţii care oferă preţuri mai mici sau prin obţinerea unor servicii care nu erau disponibile
anterior;
2) Preţurile (tarife, comisioane), cele mai multe servicii financiare, ar trebui să scadă ca
rezultat al pieţei interne mai mari. Concurenţa va fi factorul principal de reducere a preţurilor,
deşi poate fi avută în vedere şi reducerea marjei de profit a băncii.

Mutaţii calitative şi cantitative în sistemul bancar românesc după decembrie 1989

Pregătirea mediului unui economii de piaţă presupune remodelarea şi înlocuirea vechiului
sistem economic cu unul nou, bazat pe un cadru instituţional cu sisteme financiare, bancare,
monetare şi valutare specifice economiei de piaţă. Procesul de remodelare a sistemului bancar a
vizat, pe de o parte crearea unui sistem specific economiei de piaţă, iar pe de o altă parte,
armonizarea legislaţiei româneşti cu cea a ţărilor din UE.
Remodelarea sistemului bancar românesc a vizat în principal următoarele aspecte:
- Restructurarea sistemului bancar;
- Reglementarea, autorizarea şi supravegherea activităţii bancare.
RESTRUCTURAREA SISTEMULUI BANCAR. Procesul de restructurare a sistemului
bancar a debutat încă de la sfârşitul anului 1990, când Banca Comercială Română nou înfiinţată a
preluat funcţia comercială pe care o desfăşoară până atunci Banca Naţională a României.
Fostele trei bănci de stat specializate au fost transformate în bănci comerciale, putând
efectua toate operaţiunile bancare fără a mai ţine cont de specializarea sectorială avută. Odată cu
adoptarea celor două legi bancare – Legea privind activitatea bancară şi Legea privind Statutul
Bănci Naţionale, care au intrat în vigoare la 3.05.1991(modificate ulterior prin Legea nr. 58/1998
privind activitatea bancară şi Legea nr. 1/1998 privind Statutul Bănci Naţionale a României) să
consfinţit crearea unui sistem bancar pe două niveluri, de tip occidental, bazat pe principiul
universalităţii băncilor.
Prin lege Banca Naţională a României a căpătat autonomie faţă de puterea executivă, astfel:
- Are personalitatea juridică;
- Este unicul organ de emisiune, elaborează, aplică şi răspunde de politica monetară,
valutară, de credit, de plată, precum şi de autorizarea şi supravegherea
prudenţială societăţii bancare;
- Este un organ consultativ în procesul de elaborare a actelor normative ale
autorităţilor publice, care privesc direct politica monetară, activitatea bancară,
regimul valutar şi datoria publică;
 - Conducerea Bănci Naţionale a României este asigurată de un Consiliu de
administrare numit Parlament, membri Consiliului de Administraţie nu pot fi
parlamentari sau membrii unui partid politic.
Băncile Comerciale se pot constitui ca raport parţial sau total de capital autohton privat
sau străin. Băncile Comerciale sunt dependente, având dreptul să se implice în diverse operaţiuni
bancare cu, condiţia respectării reglementărilor bancare emise de Banca Naţională a României.
Procesul de privatizare o băncilor comercial cu capital de stat s-a dovedit a fi un proces anevoios,
abia în anul 1997 a fost adoptată Legea privind privatizarea Băncilor Comerciale cu capital de
stat.
În luna august 1998 s-a declanşat procesul de privatizare a Bănci Române de Dezvoltare
(proces încheiat în decembrie 1998 din acţiuni de către Societe Generale) şi-a Bank Post urmând
a fi privatizate Banca Agricolă şi Banca Comercială. Modernizarea sistemului de plăţi prin
întroducerea unor instrumente specifice economiei de piaţă: cambia, cecul şi biletul la ordin a
fost însoţită de deschiderea Casei de Compensaţii interbancară de către Banca Naţională, prin
care schimbul de plăţi interbancare este intermediat de către Banca Naţională care coordonează
şi administrează 41 de Case de Compensaţie judeţene şi Centrul informatic al compensării şi
decontării interbancare prin creşterea vitezei de decontare, siguranţă decontărilor şi reducerea
costurilor de operare. Pentru eliminarea riscului în procesul de decontării interbancare (emiterea
de instrumente de plată fără acoperire sau cecuri fără autorizarea trasului, încasarea unor
instrumente furate, anulate, pierdute) s-a organizat şi funcţionează la Banca Naţională, Centrală
Incidentelor de Plăţi (CIP) începând cu luna februarie 1997.Ca urmare a recomandărilor UE în
cursul anului 1996 s-a înfiinţat Fondul de garantare a depozitelor populaţiei în sistemul bancar.
Începând cu anul 1998 s-a introdus un nou plan de costuri bazat pe principii contabile moderne,
care corespunde legislaţie comunitare în domeniu, precum şi unele norme metodologice de tinere
a evidenţei contabile de către bănci.
REGLEMENTAREA, AUTORIZAREA ŞI SUPRAVEGHEREA ACTIVITĂŢI BANCARE.
Activitatea de autorizare, reglementare şi supraveghere prudenţială a societăţilor bancare are ca
obiectiv central menţinerea stabilităţii întregului sistem bancar.
Reglementările elaborate de Banca Naţională a României sunt aliniate la standardele
internaţionale în materie fiind în concordanţă atât cu principiile generale stabilite de Comitetul
de la Basel privind reglementarea activităţii instituţiilor financiare şi de credit. Ansamblu acestor
reglementări au un caracter deosebit întrucât se porneşte de la o abordare a rolului Bănci
Naţionale fundamentat diferit de cel practicat în economiile centralizate.În economiile de piaţă,
reglementarea şi supravegherea activităţi bancare fie că este executată de Banca Centrală fie de o
entitate distinctă, nu se aseamănă cu funcţia de control ierarhic. În paralel cu apariţia de noi
bănci, cu capital privat a avut loc şi majorarea capitalului băncilor de stat, prin emisiuni de
acţiuni.În 1994 capitalul acestor bănci a crescut pe baza unor injecţii din partea statului de circa
77 miliarde lei, cea ce a condus la creşterea fondurilor proprii cu peste 136% faţă de anul anterior
fiind anul cu cea mai mare creştere reală din perioada 1990-1994. Prin normele emise, Banca
Naţională a României, pune condiţii exigente conducerii băncilor referitoare la onoralitate,
calificarea şi experienţa profesională a acţionarilor care trebuie să constituie adevăraţii giranţi cu
gestiune sănătoasă şi prudenta a societăţi bancare.
RESTRUCTURĂRI CANTITATIVE LA NIVELUL SISTEMULUI BANCAR ROMÂNESC.
Dacă la începutul anului 1990 sistemul bancar românesc era format dintr-un număr de patru
bănci, la sfârşitul anului 1997 numărul acestora a ajuns la 40 de societăţi bancare, deci o creştere
de peste 10 ori a numărului agenţilor economici din acest domeniu. Această creştere este cât se
poate de semnificativă pentru procesul de restructurare a sistemului bancar românesc, asupra
creşterii concurenţei în această ramură a economiei şi reduceri rolului statului.
Încă din anul 1990, dar cu deosebire în anul 1991, o dată cu adoptarea unei noi legislaţii
bancare a apărut noi bănci în economia românească. Aportul la înfiinţarea noilor instituţii
bancare provenea nu numai de la structurile puternice existenţe la aceea vreme în economia
românească, ci şi la agenţii economici cu capital de stat sau de la instituţii particulare. Nu se
poate contesta faptul că înainte de 1990, în economia românească, nu erau întreprinderi
industriale, de comerţ puternice şi după acest an ele nu ar mai fi existat, cel mult dacă potenţialul
lor nu s-a consolidat, măcar a rămas stabil. La fel nu se poate contesta faptul cererii de fonduri a
întreprinderilor de stat, în condiţiile în care acestea îşi propun ambiţioase planuri de restructurare
şi retehnologizare, nu era considerabil şi acestea cu atât mai mult cu cât investiţia „planului
unic”, care redistribuia resursele până în 1990 le îngreuna mult finanţarea.
O altă cale de formare a băncilor comerciale româneşti a constituit-o pe teritoriul
României unele filiale ale unor bănci din străinătate, sau chiar înfiinţarea unor bănci noi cu
capital integral străin. Acest proces a început încă din ani 1990-1991, continuă şi astăzi şi a
favorizat de legislaţia românească, ce ne pune restricţii asupra apartenentei capitalului străin
băncilor nou înfiinţate. Un alt factor favorizator al înfiinţării băncilor cu capital străin a fost şi
penuria de capital de împrumut resimţită pe piaţă românească, concurenta redusă din sistemul
bancar românesc, aspecte care determină ca pe acest segment de piaţă marjele profitului să fie
considerabile pentru agenţii economici. Deşi numărul băncilor româneşti cu capital privat a fost
in creste în întreaga perioadă de după 1990, totuşi băncile cu capital de stat continuă să domine
de la distanţă sistemului bancar.De altfel trebuie menţionat ca de-şi în ultimi ani băncile cu
capital de stat au introdus noi produse şi servicii bancare, puţinii din agenţi economici preferă să
lucreze cu ele, acestea bazându-se pe clientelă tradiţională moştenită.

Concluzii

Sistemul bancar românesc a cunoscut de-a lungul timpului un progres influenţat atât de
contextul socio-politic cât şi de capacitatea profesională a unor personalităţi marcante domeniu.
Începând cu sec.al XIX-lea se conturează primele încercări de a pune bazele unei reţele de bănci
puternice dintre care, cea mai importantă se materializează prin înfiinţarea BNR-ului, sistemul
cunoscând o înflorire continuă până în 1947, odată cu trecerea la o economie comandată de
URSS.

După revoluţia din 1989, începe o perioadă de tranziţie caracterizată în plan economic de
economia de piaţă, marcând începutul unei reforme în domeniu, caracterizată în special prin:
reorganizarea BNR, înfiinţarea BCR (care preia de la BNR funcţiile unei bănci de tip comercial),
reorganizarea şi transformarea unor bănci precum Banca Română de Comerţ Exterior, Banca
Agricolă, Banca de Investiţii, în bănci cu capital de stat şi autohton privat, înfiinţarea unor bănci
cu capital autohton şi străin.

În prezent, sistemul bancar românesc este structurat pe două paliere:1. Societăţi bancare –
persoane juridice române (ex. BCR, BT etc) şi 2. Sucursalele băncilor străine (ex. Chemical
Bank, Societe Generale etc), principalul obiectiv fiind oferirea de servicii şi produse de cea mai
bună calitate, de unde rezultă o îmbunătăţire permanentă a activităţilor economice de orice tip
(agricol, de comerţ exterior, de producţie etc).

Bibliografie
Alexandru Pintea , Gheorghe Ruşcanu “ Băncile în
Economia Românească “ ,
Editura Economică , Bucureşti , 1995

www.scribid.ro
www.scrigroup.com