Sunteți pe pagina 1din 64

CUPRINS

MOTTO ……………………………………………………………………… 3

ARGUMENT ……………………………………………………………… 4

INTRODUCERE ……………………………………………………………… 5

CAPITOLUL I

Aparatul cardiovascular. Notiuni de anatomie si fiziologie ……………… 7

1.1 Anatomia aparatului cardiovascular ……………………………………… 7

1.2 Fiziologia aparatului cardiovascular ……………………………………… 18

CAPITOLUL II

Notiuni definitorii despre miocardita ……………………………………… 21

2.1 DEFINITIE ……………………………………………………………… 21

2.2 ANATOMIA PATOLOGICA ……………………………………………… 21

2.3 ETIOPATOGENIA ……………………………………………………… 21

2.4 CLASIFICARE ……………………………………………………………… 22

2.5 SEMNELE SI SIMPTOMELE ……………………………………………… 23

2.6 DIAGNOSTIC ……………………………………………………………… 23

2.7 EVOLUTIE SI PROGNOSTIC ........................................................................ 25

2.8 TRATAMENT ……………………………………………………………… 25

CAPITOLUL III

Plan de ingrijire al pacientului cu miocardita ……………………………… 27

Prezentarea cazurilor :

Cazul 1 ……………………………………………………………………… 27

Anexa I ……………………………………………………………………… 33

Anexa II ……………………………………………………………………… 34

Anexa III ……………………………………………………………………… 35

1
Cazul 2 …………………………………………………………………… 37

Anexa I …………………………………………………………………… 43

Anexa II …………………………………………………………………… 44

Anexa III …………………………………………………………………… 45

Cazul 3 …………………………………………………………………… 48

Anexa I …………………………………………………………………… 54

Anexa II …………………………………………………………………… 55

Anexa III ………………………………………………………………........ 56

CONCLUZII FINALE ………………………………………………….... 62

BIBLIOGRAFIE …………………………………………………………… 63

2
Motto

“ Medicina este ştiinţa şi conştiinţa încălzite de iubire faţă de


oameni.” Iuliu Haţieganu

“În medicină, ca și în dragoste, nu spune "întotdeauna" și nu spune


"niciodată" - totul e posibil...”

3
ARGUMENT

Suferința, fie ea fizică sau morală,este o parte integrantă din existența terestrp. Și nu e om
care să fi fost scutit de ea…Se pare că într-o anumită măsură măcar,ea ne ajută să evoluăm. Dar
dacă depășește anumite limite de intensitate sau timp, ea ne leagă aripile.Și atunci trebuie să
căutăm să ieșim din impas.

Dar poate că boala nu este un lucru atât de simplu…Ne-am întrebat vreodată de ce apare?
Poate că ea are un anumit rol în viața noastră și nu este “ o nenorocire care ne lovește din senin”.

Poate că este un semn,o lecție de viață sau o încercare menită să ne călăuzească spiritual,
chiar cu prețul suferinței fizice.

Motivul pentru care s-a realizat această lucrare este cel al profilaxiei miocarditei.

4
INTRODUCERE

Miocardita este o afecţiune caracterizată prin inflamarea muşchiului cardiac şi care


poate prezenta complicaţii severe, în cazul în care nu este depistată precoce. Cazurile
de miocardită ajung destul de rar la specialist, în general spre internare venind doar cazurile
extrem de severe. Inflamaţie în miocard înseamnă că printre fibrele contractile cardiace se
acumulează cellule ,mai ales globule albe ,limfocite. Această acumulare încurcă în oarece
măsură contractilitatea cardiacă. Există câteva miocardite specifice, adică determinate de un
agent patogen, microb , virus, organism intermediar între microb şi virus. Există
câteva miocardite izolate, numai miocardite, respectivul agent patogen afectând strict muşchiul
cardiac. Nu e cazul în România. Unele sunt în Africa şi cea mai tipică, boala Chagas, este o
problemă de sănătate publică în Brazilia. Este dată de un parazit numit Trypanosoma cruzi şi nu
există în Europa.

În ceea ce priveşte ţara noastră, miocarditele sunt de însoţire. Acestea apar doar într-un
anumit context, în care şi alte ţesuturi şi organe sunt afectate. În sezonul rece, cea mai
frecventă miocardită este miocardita virală, în legătură cu virozele respiratorii, cu gripa. Ca
termen generic, gripa este o viroză cu virus gripal, dar există şi viroze respiratorii, de exemplu,
cu rinovirus, cu virus Coxsackie. De altfel, în hepatita acută virală se descrie frecvent o
miocardită cu virus hepatitic, deci bolnavul e galben, are boală acută de ficat, dar boala nu e
localizată doar acolo. Mai ales infecţia cu virusul hepatitic A e sistemică şi nu arareori dacă faci
o biopsie din miocard observi că şi acolo există inflamaţie, nu de extinderea celei hepatice, dar
există. Este un exemplu de ce înseamnă participare miocardică, miocardită de însoţire a unei
infecţii localizate altundeva. În momentul acesta, probabil că miocarditele virale, de tip gripal,
sunt cele mai frecvente. Nu avem date statistice procentuale pentru că zdrobitoarea majoritate a
icebergului nu se vede. Nici noi nu vedem probabilele miocardite uşoare care însoţesc gripa. Ce
vedem noi e vârful, miocarditele grave, cam una pe lună în clinică, internată, şi trei –patru
infarcte pe zi. Cam acesta este raportul între atacul de inimă coronarian, între vârful icebergului
reprezentat de cardiopatia ischemică, de ateroscleroza coronariană, şi vârful icebergului
reprezentat de miocardite, cam 100 – 200 la 1.

Deşi există moarte subită cardiacă prin miocardită , asta nu înseamnă că toate persoanele
care strănută sau tuşec, semne ale unei miocardite, ar putea să moară. În contextul
gripei, miocardita poate apărea, iar dacă apare şi e clinică, atunci cel mai adesea generează
sufocare, potrivit specialistului în cardiologie. Cu toate acestea, cauze de sufocare într-
o gripă sau viroză pot fi şi o pneumonie interstiţială virală sau o componentă bronhospastică a

5
unei bronşite virale. Recomandat este ca orice persoană care prezintă un tablou de gripă şi se
sufocă sau tuşeşte neobişnuit de mult sau care are tablou de gripă şi palpitaţii să se prezinte la
medicul de familie. Alerta de miocardită nu trebuie să fie la pacient, ci la doctorul său de familie,
care în faţa unui astfel de caz se gândeşte la o componentă pulmonară, respiratorie. Astfel,
pacientul trebuie să facă un examen radiologic. Un caz de acest gen trebuie îndrumat de medicul
de familie la o radiografie sau la o radioscopie toracică, care poate evidenţia o suferinţă
pulmonară de tipul pneumoniei interstiţiale virale, dar poate evidenţia şi o inimă mai mare,
dilataţia cardiacă fiind un semn destul de precoce şi fidel de miocardită. Pacientul răcit, care se
sufocă sau are palpitaţii şi are radiologic o inimă mai mare e deja un pacient cardiologic.

6
CAPITOLUL I

Aparatul cardiovascular. Notiuni de anatomie si fiziologie


1.1 Anatomia aparatului cardiovascular

Inima

Organul central al aparatului cardiovascular, este situată în mediastin – între cei doi
plămâni. Are forma unei piramide triunghiulare, cu axul îndreptat oblic în jos, la stânga și
înainte. Astfel, 1/3 din inimă este situată la dreapta și 2/3 la stânga planului mediosagital al
corpului. Greutatea inimii este de 250 – 300g. Prezintă o față convexă, sternocostală, și o față
plană, diafragmatică.

Cele doua fețe se unesc printr-o margine mai ascuțită, marginea dreaptă. Marginea
stângă, rotunjită, vine în raport cu plămânul stâng. Baza inimii este situată posterior și la dreapta,
aici găsindu-se vasele mari ale inimii. La baza inimii se află atriile, iar spre vârf, ventriculele.

Pe suprafața inimii se găsesc o serie de șanturi: două interventriculare și două


atrioventriculare, numite și șanturi coronare, între atrii și ventricule.

7
Cavitățiile inimii

Atriile au formă cubică, o capacitate mai mică decât a ventriculelor, pereții mai subțiri și
prezintă câte o prelungire, numite urechiușe. La nivelul atriului drept se găsesc orificiul venei
cave superioare, orificiul venei cave inferioare, orificiul sinusului coronar, orificiul urechiușei
drepte și orificiul atrioventricular drept, prevăzut cu valva tricuspidă.

La nivelul atriului stâng sunt patru orificii de deschidere a venelor pulmonare, orificiul de
deschidere al urechiușei stângi și orificiul atrioventricular prevăzut cu valva bicuspidă (mitrală).
Cele doua atrii sunt separate prin septul interatrial.

Ventriculele au o formă piramidală triunghiulară, cu baza spre orificiul atrioventricular.


Pereții lor nu sunt netezi, ci prezintă, pe fața internă, trabecule. La baza ventriculilor se află
orificiile atrioventriculare – drept și stâng -, fiecare prevăzut cu valva atrioventriculară și
orificiile arteriale prin care ventriculul stâng comunică cu aorta, iar cel drept cu trunchiul
pulmonar. Fiecare orificiu arterial este prevăzut cu trei valvule semilunare sau sigmoide, care au
aspect de cuib de rândunică. Cele două ventricule sunt separate prin septul interventricular.

Structura inimii

Din punct de vedere structural, inima este alcătuită din trei tunici care, de la exterior spre
interior, sunt: epicardul, miocardul și endocardul.

Epicardul este foița viscerală a pericardului seros și acoperă complet exteriorul inimii.
Cealaltă foiță a pericardului seros este parietală și acoperă fața profundă a pericardului fibros,
care are forma unui sac rezistent, cu fundul așezat pe diafragm. Pericardul fibros protejează
inima. El este legat prin ligamente de organele din jur: stern, coloană vertebrală și diafragmă.

Miocardul, stratul cel mai gros din structura inimii, cuprinde miocardul contractil, de
execuție, și miocardul embrionar, de comandă – țesut nodal. Fibrele miocardului contractil sunt
dispuse circular în atrii și oblic in ventricule.

Musculatura atriilor este complet separată de musculatura ventriculelor, legătura


anatomică și funcțională fiind realizată de țesutul nodal, alcătuit dintr-o musculatură specifică, ce
păstrează caracterele embrionare. Morfologic, țesutul nodal se deosebește de cel de execuție prin
aranjamentul neregulat al miofibrilelor care trec de la o celulă la alta, formând rețele, și prin
abundența sarcoplasmei, bogată in glicogen.

Țesutul nodal cuprinde:

● nodulul sinoatrial, în atriul drept, în vecinătatea vărsării venei cave superioare;

● nodulul atrioventricular, situat deasupra orificiului atrioventricular drept;

8
● fasciculul atrioventricular (His), care pleacă din nodulul atrioventricular și se împarte
în două ramuri, una stângă și alta dreaptă, care coboară în ventricule. Cele două ramuri se divid,
formând în pereții ventriculari rețeaua subendocardică Purkinje.

Endocardul căptușește încaperile inimii, trecând fără întrerupere de la atrii spre


ventricule. Endocardul de la nivelul atriilor se continuă cu intima venelor, iar la nivelul
ventriculelor, cu intima arterelor. Endocardul inimii drepte este independent de endocardul inimii
stângi.

Vascularizația și inervația inimii

Inima este irigată de cele două artere coronare (stângă și dreaptă), cu originea în aorta
ascendentă. Din arterele coronare se desprind ramuri colaterale, care sunt de tip terminal , irigând
anumite teritorii din miocard, fără a se uni cu ramurile colaterale vecine. Dacă una din aceste
colaterale se obstruează, teritoriul respectiv nu mai este vascularizat, se necrozează și se produce
infarctul. Sângele venos al inimii este colectat de sinusul coronar, situat în șanțul atrioventricular
stâng și care se deschide în atriul drept.

Inervația extrinsecă a inimii este asigurată de nervii cardiaci, proveniți din vag și de
simpaticul cervical.

Arborele vascular

Arborele vascular este format din artere, vase prin care sângele circulă dinspre inimă spre
țesuturi și organe, capilare, vase cu calibru foarte mic, la nivelul cărora se fac schimburile între
sânge și diferitele țesuturi și vene, prin care sângele este readus la inimă.

Arterele și venele au în structura pereților lor trei tunici suprapuse, care, de la exterior
spre interior, sunt: adventicea, media și intima. Calibrul arterelor scade de la inimă spre periferie,
cele mai mici fiind arteriolele (în unele cazuri, metarteriolele), care se continuî cu capilarele.

Structura arterelor și venelor

Tunica externă – adventicea este fomată din țesut conjunctiv, cu fibre de colagen si
elastice. În structura adventicei arterelor, ca și la vene, există vase mici de sânge care hrănesc
peretele vascular și care pătrund în tunica medie. În adventice se găsesc și fibre nervoase
vegetative, cu rol vasomotor.

Tunica medie – are structura diferită, în funcție de calibrul arterelor. La arterele mari,
numite artere de tip elastic, media este formată din lame elastice cu dispoziție concentrică, rare
fibre musculare netede și țesut conjunctiv. În arterele mijlocii și mici, numite artere de tip
muscular, media este groasă și conține numeroase fibre musculare netede, printre care sunt
dispersate fibre colagene și elastice.
9
Tunica internă – intima, este alcătuită dintr-un rând de celule endoteliale turtite, așezate
pe o membrană bazală. Intima se continuă cu endocardul ventriculilor.

Peretele venelor, al caror calibru crește de la periferie spre intimă, are în structura sa
aceleași trei tunici ca și la artere, cu câteva deosebiri. În venele situate sub nivelul cordului, unde
sângele circulă în sens opus gravitației, endoteliul acoperă din loc în loc valvule în formă de cuib
de rândunică, ce au rolul de a fragmenta și direcționa coloana de sânge.

Structura capilarelor

Sunt vase de calibru mic (4 - 12μ), răspândite în toate țesuturile și organele. În structura
lor, se disting, la exterior, un strat format din țesut conjunctiv cu fibre colagene și de reticulină,
în care se găsesc și fibre nervoase vegetative, iar la interior, un endoteliu format dintr-un singur
strat de celule turtite, așezate pe membrana bazală.

În ficat și în glandele endocrine există capilare de tip special, numite sinusoide; ele au
calibru mai mare (10 - 30μ), peretele întrerupt din loc în loc, ceea ce favorizează schimburile, și
un lumen neregulat, prezentând dilatări și strâmtorări.

Marea și mica circulație

În alcătuirea arborelui vascular se disting două teritorii de circulație: circulația mare –


simetrică și circulația mică – pulmonară.

10
11
12
Circulația mică

Circulația pulmonară începe în ventriculul drept, prin trunchiul arterei pulmonare, care
duc sângele cu CO2 spre rețeaua capilară din jurul alveolelor, unde îl cedează alveolelor care-l
elimină prin expirație. Sângele cu O2 este colectat de venele pulmonare, câte două pentru fiecare
plămân. Cele patru vene pulmonare sfârșesc în atriul stâng.

Circulația mare

Circulația sistemică începe în ventriculul stâng, prin artera aortă care transportă sângele
cu O2 și substanțe nutritive spre țesuturi și organe. De la nivelul acestora, sângele încărcat cu
CO2 este preluat de cele două vene cave care îl aduc în atriul drept.

Sistemul aortic

Este format din artera aortă și din ramurile ei, care irigă toate țesuturile și organele
corpului omenesc. Sistemul aortic începe din ventriculul stâng cu aorta ascendentă, din care se
desprind cele două artere coronare. După ce urcă 5 – 6 cm, se curbează și formează arcul aortic,
care se continuă cu aorta descendentă, subîmpărțită în toracală și abdominală. Terminal, aorta
abdominală se bifurcă în arterele iliace comune, stângă și dreaptă.

Ramurile arcului aortic

Dinspre dreapta spre stânga, din arc se desprind trunchiul brahiocefalic, artera carotidă
comună stângă și artera subclaviculară stângă. Trunchiul brahiocefalic se împarte apoi în artera
carotidă comună dreaptă și artera subclaviculară dreaptă. Ambele artere carotide comune, stângă
și dreaptă, urcă la nivelul gâtului până în dreptul marginii superioare a cartilajului tiroid, unde se
bifurcă în artera carotidă externă și internă. La acest nivel există o mică dilatație, sinusul carotic
(carotidian), bogată în receptori.

Artera carotidă externă irigă gâtul, regiunile occipitală și temporală și viscerele feței.
Artera carotidă internă pătrunde în craniu, irigând creierul și ochiul. Arterele subclaviculare
ajung de la originea lor până în axilă, unde iau numele de artere axilare. Din arterele
subclaviculare se desprind: artera vertebrală, care intră în craniu prin gaura occipitală, unde se
unește cu opusa, participând la vascularizația encefalului, și artera toracică internă, din care iau
naștere arterele intercostale anterioare.

Artera axilară vascularizează atât pereții axilei, cât și peretele anterolateral al toracelui și
se continuă cu artera branhială care vascularizează brațul. La plica cotului, artera branhială dă
naștere la arterele radială și ulnară, care vascularizează antebrațul. La mână se formează arcadele
palmare, din care se desprind arterele digitale.

13
Ramurile aortei descendente

Aorta descendentă toracică dă ramuri parietale și viscerale. Ramurile viscerale sunt:


trunchiul celiac, artera mezenterică superioară, arterele suprarenale – stângă și dreaptă - , arterele
renale – stângă și dreaptă - și artera mezenterică inferioară. Trunchiul celiac se împarte în trei
ramuri – splenică, gastrică stângă și hepatică – și vascularizează stomacul, duodenul, pancreasul,
ficatul și splina. Artera mezenterică superioară vascularizează jejunoileonul, cecul, colonul
ascendent și partea dreaptă a colonului transvers. Artera mezenterică inferioară vascularizează
partea stângă a colonului transvers, colonul descendent, sigmoidul și partea superioară a rectului.

Ramurile terminale ale aortei

Arterele iliace comune – stângă și dreaptă – ajunse la articulația sacro-iliaca, se împart


fiecare în artere iliace externă si internă.

Artera iliacă externă iese din bazin și ajunge pe fața anterioară a coapsei, devenind artera
femurală, care irigă coapsa. Se continuă cu artera poplitee, care se află în fosa poplitee (fața
posterioară a genunchiului). Ea se împarte în două artere tibiale: 1. Artera tibială anterioară irigă
fața anterioară a gambei și laba piciorului și se termină prin artera dorsală a piciorului, din care
se desprind arterele digitale dorsale; 2. Artera tibială posterioară irigă fața posterioară a gambei
și, ajunsă în regiunea plantară, se împarte în cele două artere plantare, internă și externă, din care
se desprind arterele digitale plantare.

Artera iliacă internă are ramuri parietale pentru peretii bazinului și ramuri viscerale
pentru organele din bazin (vezica urinară, ultima portiune a rectului) și organele genitale – uter,
vagin, vulvă, prostată, penis.

Sistemul venos

Sistemul venos al marii circulații este reprezentat de două vene mari: vena cavă
superioară și vena cavă inferioară.

Vena cavă superioară. Strânge sângele venos de la creier, cap, gât, prin venele jugulare
interne, de la membrele superioare, prin venele subclaviculare, și de la torace (spațiile
intercostale, esofag, bronhii, pericard și diafragm), prin sistemul azygos.

De fiecare parte prin unirea venei jugulare interne cu vena subclaviculară, iau naștere
venele branhiocefalice stângă și dreaptă, iar prin fuzionarea acestora se formează vena cavă
superioară.

Vena subclaviculară continuă vena axilară care strânge sângele venos de la nivelul
membrelor superioare. Sângele venos al membrelor superioare este colectat de două sisteme
venoase, unul profund și unul superficial.

Venele profunde poartă aceeași denumire cu arterele care le însoțesc.


14
Venele superficiale, subcutanate, se găsesc imediat sub piele și se pot vedea cu ochiul
liber prin transparență, datorită colorației albastre. Ele nu însoțesc arterele și se varsă în venele
profunde. La nivelul lor se fac injecții venoase.

Vena cavă inferioară. Adună sângele venos de la membrele inferioare, de la pereții și


viscerele din bazin, de la rinichi, suprarenale, testicule, respectiv ovare, de la peretele posterior al
abdomenului (venele lombare), cât și de la ficat (venele hepatice). Vena cavă inferioară se
formează prin unirea venei iliace comune stângi cu cea dreaptă. La rândul ei, fiecare venă iliacă
comună este formată prin unirea venei iliace externe cu vena iliacă internă. Vena iliacă internă
colectează sângele de la pereții și viscerele din bazin.

Vena iliacă externă continuă vena femurală care strânge sângele venos de la nivelul
membrului inferior. Ca și la membrul superior, se disting vene superficiale și vene profunde (cu
aceleași caracteristici).

Vena cavă inferioară urcă la dreapta coloanei vertebrale, străbate diafragma și se termină
în atriul drept.

O venă aparte marii circulții este vena portă, care transportă spre ficat sânge încărcat cu
substanțe nutritive rezultate în urma absorbției intestinale. Ea se formează din unirea a trei vene:
mezenterică superioară, mezenterică inferioară și splenică.

Sistemul limfatic

Prin sistemul limfatic circulă limfa, care face parte din mediul intern al organismului și
care, în final, ajunge în circulația venoasă.

Sistemul limfatic se deosebește de sistemul circulator sangvin prin două caracteristici:

● este adaptat la funcția de drenare a țesuturilor, din care cauză capilarele sale formează
rețele terminale, spre deosebire de capilarele sangvine care ocupă o poziție intermediară între
sistemul arterial și cel venos;

● pereții vaselor limfatice sunt mai subțiri decât cei ai vaselor sangvine.

Sistemul limfatic începe cu capilarele limfatice, care au aceeași structură ca și capilarele


sangvine.

Capilarele limfatice sunt foarte răspândite, ele găsindu-se în toate organele și țesuturile.
Prin confluenta capilarelor limfatice se formează vaze limfatice, care sunt prevăzute la interior cu
valve semilunare ce înlesnesc circulația limfei.

Pereții vaselor limfatice au o structură asemănătoare venelor.

15
Pe traseul vaselor limfatice se găsesc o serie de formațiuni caracteristice, numite
ganglioni limfatici, prin care limfa trece în mod obligatoriu.

Ganglionii limfatici realizează mai multe funcții: produc limfocite și monocite, formează
anticorpi, au rol în circulația limfei, opresc pătrunderea unor substanțe străine, au rol de barieră
în răspândirea infecțiilor.

Limfa colectaăa din diferitele țesuturi și organe, după ce a străbătut ganglionii regionali,
circulă spre trunchiurile limfatice mari.

Aceste trunchiuri ajung, în final, în cele două colectoare limfatice mari: canalul toracic si
vena limfatică dreaptă.

Canalul toracic. Este cel mai mare colector limfatic și începe printr-o dilatație numită
cisterna chyli, situată în fața vertebrei L2. Urcă anterior de coloana vertebrală, înapoia aortei,
străbate diafragma și pătrunde în torace, deschizându-se în unghiul venos format prin unirea
venei jugulare interne din stânga cu vena subclaviculară stângă; are o lungime de 25 – 30 cm,

16
fiind prevăzut cu valve în interior. El strânge limfa din jumătatea inferioară și din pătrimea
superioară stângă ale corpului.

Vena limfatică dreaptă. Are o lungime de 1-2 cm și colectează limfa din pătrimea
superioară dreaptă a corpului. Se deschide la confluența dintre vena jugulară internă din dreapta
și vena subclaviculară dreaptă.

În fiecare minut se filtrează, la nivelul capilarelor arteriale, 16 ml apa. Din acest volum,
15 ml se resorb în sânge, la nivelul capătului venos al capilarelor. Volumul de apă restant în
țesuturi nu stagnează, ci ia calea capilarelor limfatice. Debitul limfatic mediu este în jur de 1500
ml/zi, însa poate varia mult în funcție de factorii hemodinamici locali.

La început, limfa are o compoziție asemănătoare cu a lichidului interstițial și cu a


plasmei, de care se deosebește prin conținutul mai sărac în proteine. După trecerea prin
ganglionii limfatici, limfa se îmbogățește cu elemente celulare și cu proteine.

Compoziția limfei variază în funcție de teritoriul drenat: limfa provenită din intestinul
subțire este mai bogată în lipide, ceea ce îi conferă un aspect lăptos; limfa provenită din ficat este
mai bogată în proteine și enzime, iar cea din glandele endocrine conține hormoni.

Splina

Este un organ abdominal, nepereche, care aparține sistemului circulator. Ea produce


limfocite, distruge hematiile bătrâne, intervine în metabolismul fierului și este un organ de
depozit sangvin (200 – 300g de sânge) pe care îl trimite în circulație în caz de nevoie (hemoragii,
efort fizic etc.)

Splina ocupă loja splenică, cuprinsă între colonul transvers și diafragm, la stânga lojei
gastrice. Are o culoare brun-roșcată și o greutate de 180 – 200g.

Vascularizația arterială a splinei este realizată de artera splenică, ramură a trunchiului


celiac. Sângele venos este colectat în vena splenică, aceasta participând la formarea venei porte.

17
2.1 Fiziologia aparatului cardiovascular

Revoluția cardiacă fiziologică

Trecerea sângelui din atrii în ventriculi și apoi în arborele vascular împreună cu


fenomenele care determină și însoțesc această deplasare de sânge, poartă numele de revolție
cardiacă. Revoluția cardiacă durează 0,8 secunde și cuprinde contracția atriilor sau sistola
atrială, care durează 0,1 secunde ; contracția ventriculilor sau sistola ventriculară, care durează
0,3 secunde ; relaxarea (repausul)întregii inimi, sau diastola generală, care durează 0,4
secunde.

Inima este o pompă aspiratoare–respingătoare, circulația sângelui fiind posibilă datorită


contracțiilor ei ritmice. Revoluția cardiacă începe cu umplerea atriilor în timpul diastolei atriale,
sângele venos din venele cave pătrunzând în atriul drept, iar sângele din venele pulmonare în cel
stâng. Pătrunderea sângelui destinde pereții relaxați ai atriilor, până la o anumită limită, când
începe contracția atrială, deci sistola atrială, care evacuează tot sângele atrial în ventriculi.

Acumularea sângelui în ventriculi duce la creșterea presiunii intraventriculare și


începerea sistolei ventriculare. În timpul sistolei ventriculare, datorită presiunii ridicate din
ventriculi, care depășește presiunea din artera pulmonară și aortă, se închid valvulele atrio-
ventriculare și se deschid valvulele sigmoide. După expulzarea sângelui din ventriculi, pereții
acestora se relaxează și începe diastola ventriculară, când, datorită presiunii scăzute din
ventriculi, se închid valvulele sigmoide și se deschid cele atrio-ventriculare. La individul normal
au loc 70-80 de revoluții cardiace/min, care reprezintă de fapt bătăile inimii.

Contracțiile cardiace sunt sub dependența a două mecanisme reglatoare: unul


intracardiac și altul extracardiac. Mecanismul intracardiac este datorat țesutului specific.
Mecanismul extracardiac este datorat sistemului nervos simpatic și parasimpatic.

18
19
Proprietățile fiziologice ale miocardului

- automatismul, adică posibilitatea de a-și crea singur stimuli excitatori ;

- exitabilitatea, care este o proprietate generală a materiei vii ;

- conductibilitatea, proprietatea de a conduce stimulul;

- contractilitatea, proprietatea de a raspunde la excitație prin contracție.

Automatismul și conductibilitatea se datorează țesutului specific și explică activitatea


ritmică, regulată a inimii. Împreună formează proprietățile fundamentale ale miocardului care
stau la baza activității inimii.

Țesutul nodal (sistemul de conducere) are proprietatea de a genera impulsuri care,


propagându-se în tot miocardul, determină intrarea lui în contracție. Această proprietate poartă
numele de automatism. În inimă sunt mai mulți centri de automatism care intră în acțiune într-o
anumită ordine. În condiții fiziologice normale, inima se contractă sub acțiunea influxurilor
(unda de excitație) generate de nodulul Keith-Flack, cu o frecvență de 70-80 contracții/minut.

Manifestări care însoțesc ciclul cardiac

a) Manifestări acustice. Semnele exterioare ale activității inimii sunt zgomotele


cardiace care pot fi ascultate direct cu stetoscopul sau înregistrate grafic pe fonocardiogramă.
Zgomotele inimii sunt produse de modificarea vitezei de curgere a sângelui, vibrațiile
consecutive ale valvelor atrioventriculare și sigmoide.

În mod obișnuit se disting două zgomote cardiace principale:

- zgomotul I (zgomot sistolic) produs de închiderea valvelor atrio-ventriculare.

- zgomotul II (zgomot diastolic) produs de închiderea valvelor sigmoide aortice și


pulmonare.

b) Manifestări mecanice. Cele mai evidente manifestări ale activității cardiace în timpul
unei revoluții cardiace sunt cele mecanice care se exteriorizează prin șocul apexian ce se
palpează în spatiul V intercostal stâng. Este datorat contactului mai intim pe care vârful inimii îl
stabilește în timpul sistolei cu peretele toracic.

c) Manifestări electrice. În timpul contracției se produc biocurenți care pot fi înregistrați


cu aparate speciale. Înregistrarea modificărilor de potențial electric care însoțesc activitatea
miocardului se numește electrocardiogramă. Graficul obținut ne dă informații valoroase de felul
în care se desfășoară revoluția cardiacă.

20
CAPITOLUL II

Noțiuni definitorii despre miocardită

2.1 DEFINIȚIE

Miocardita este o inflamație a mușchiului inimii (miocardului). Evoluția miocarditei


depinde de cauza care a produs-o. Cauzele severe pot duce chiar la deces, însă în cele mai multe
dintre cazuri, pacientul se vindecă și recuperarea este completă.

2.2 ANATOMIA PATOLOGICĂ

Procesul miocarditic prezintă mai multe etape, fiind inițiat în majoritatea cazurilor de
agentul agresor infecțios. Acesta are un efect citopatic direct, adică acționează pe celula
miocardică (se numeste miocit) și o necrozează (o distruge).

Ulterior, organismul încearcă să se apere și apare o reacție inflamatorie postagresivă, care


poate persista luni de zile după ce acțiunea agentului agresor a încetat.

Reacția inflamatorie face ca miocitele să nu-și mai păstreze arhitectura normală, apărând
în final remodelarea cardiacă. Se manifestă prin pierderea progresivă a funcției de pompă a
cordului.

2.3 ETIOPATOGENIA

Din punct de vedere etiologic, miocarditele pot fi infecțioase și neinfecțioase.

Miocarditele infecțioase – sunt majoritare:

-virale – principalele tipuri de virusuri implicate sunt: virusuri Coxsackie B (30 % dintre
miocarditele acute din România), virusul hepatitei B și C, virusuri ECHO, virus gripal, virus
citomegalic, virus Epstein-Barr, HIV, rujeola, rubeola, varicela.

21
-bacteriene – poststreptococice (reumatism articular acut), din septicemii, din pneumoniile cu
germeni gram negativi, din pneumonia pneumococică, tuberculoză, salmonella, legionella,
chlamidii, mycoplasma.

-rickettsiene.

-fungice – candida, hystoplasma, aspergillus.

-parazitare – tripanosoma, toxoplasma.

-spirochete – sifilis, leptospiroze.

-helmintiaze – trichineloza, ascaridioza, schistosomioza.

Miocarditele neinfecțioase:

-boli de colagen – lupus eritematos sistemic, poliartrită reumatoidă, sclerodermie.

-tratament cu citostatice – adriamicina, cisplatin, ciclofosfamida.

-fenomene alergice la medicamente – ampicilina, tetraciclina, antituberculoase, amfotericina.

-intoxicații cu toxice – arseniu, cobalt.

-postiradiere.

-în transplantul cardiac, în cadrul reacției de rejet al grefei.

2.4 CLASIFICARE

CLASIFICAREA MIOCARDITEI ÎN FUNCȚIE DE DEBUT ȘI EVOLUȚIE

1. Miocardita fulminantă - apare după o infecție virală clinic manifestă, afectează


funcția ventriculară, iar în mușchiul cardiac există numeroase focare de inflamație, necroză și
degenerarea a fibrelor. Evoluția este fie spre vindecare spontană fie spre moarte

2. Miocardita acută - nu are semne si simptome la fel de evidente ca miocardita


fulminantă, însă afectarea ventriculară este foarte importantă. Evoluează frecvent spre
cardiomiopatii dilatative.

3. Miocardita activă cronică - boala are evoluție îndelungată, însă există reactivări
frecvente.

22
4. Miocardita cronică persistentă- nu prezintă disfuncție ventriculară, în ciuda faptului că
există semne și simptome clinice de afectare miocardică (dureri retrosternale, palpitații) și există
focare de necroză miocitară.

2.5 SEMNELE ȘI SIMPTOMELE

Majoritatea miocarditelor sunt asimptomatice (nu prezintă nici un simptom), sau au o


simptomatologie discretă mascată de semnele afectării din cadrul virozei, dar evoluția lor poate
merge până la insuficiența cardiacă severă sau moarte subită (peste 20% din morțile subite la
persoanele sub 30 ani).

Miocardita poate prezenta simptome grave de insuficiență ventriculară stângă acută, cu


edem pulmonar acut: dispnee extremă, tuse, expectorație abundentă și spumoasă, respirație
stertoroasă, transpirații profuze, piele palidă, umedă și rece.

Alteori prezintă simptome de insuficiență cardiacă globală: colorație cianotică a


extremităților, jugulare pulsatile, dispnee, hepatomegalie.

Unele forme de miocardită evoluează cu colaps și/sau șoc.

Alteori bolnavii pot prezenta o oboseală extremă, neobișnuită și neexplicabilă însoțită de


o creștere a frecvenței bătăilor inimii.

2.6 DIAGNOSTIC

Diagnosticul este dificil de pus, simptomele fiind înșelătoare (nu sunt specifice acestei
boli). Se efectuează următoarele investigații:

EXAMENE DE LABORATOR ȘI PARACLINICE

-semne de inflamație acută: -VSH;

-fibrinogen;

-PCR crecute;

-determinările virale crescute pot arăta o infecție virală recentă, dar nu certifică etiologia virală a
miocarditei;

- creșterea enzimelor serice de origine miocardica: CK- MB, AST.

23
Examenul radiologic poate fi normal sau poate arăta un cord mărit cu pulsații reduse și
stagnarea sângelui în plămâni (cordul nu mai poate să pompeze tot sângele, excesul de sânge
întorcându-se în plămâni).

Electrocardiograma:

-poate fi normală sau poate prezenta modificări difuze, nespecifice;

-modificările sunt de obicei evolutive în timp;

-pot apare: diverse aritmii sau diverse tulburări de conducere recent instalate (blocurile atrio-
ventriculare sunt de obicei tranzitorii și se vindecă fără sechele, dar uneori se asociază cu moarte
subită.

Ecocardiografia:

-este nespecifică, dar un examen normal exclude miocardita difuză;

-în cazurile severe poate apare dilatare cardiacă sau chiar cheaguri de sânge în interiorul
cordului.

Rezonanța magnetică nucleară: poate decela focarele de inflamație activă.

Teste imunologice:

-importante mai ales în miocardita virală - se dozează anticorpii dezvoltați de organism


împotriva agentului viral;

-mai pot arăta anticorpi antifibre miocardice, celule lupice (în cazul lupusului eritematos
sistemic).

Scintigrafia miocardică:

Se administrează radioizotop (galiu), care se fixează în zonele din miocard inflamate și


apoi prin scanarea organismului, secțiune cu secțiune, se construiește o hartă pe care se urmăresc
zonele care au fixat radioizotopul.

Biopsie

-se examinează un fragment din mușchiul inimii;

-este singura proceduăa pentru confirmarea diagnosticului.

24
2.7 EVOLUȚIE ȘI PROGNOSTIC

Evoluția este spre autolimitare în 95% dintre miocardite (dispare de la sine) cu vindecare
în 1-2 săptămâni.
Simptomele dispar ăn 1-2 săptămâni, dar leziunile la nivelul miocardului pot persista
câteva luni.
Modificările pe electrocardiogramă pot persista și ele câteva săptămâni.
Bolnavul este declarat vindecat dacă la 6 luni investigațiile paraclinice sunt normale.

La 5% dintre bolnavi, evoluția se poate complica prin:

-moarte subită – prin aritmii maligne (dereglări grave ale ritmului normal al inimii).
Această evoluție este posibilă în special în miocarditele bacteriene și toxice.

-dezvoltarea unei insuficiențe cardiace acute severe – inima nu mai poate împinge sânge
în tot corpul;

-dezvoltarea unei cardiomiopatii dilatative postmiocarditice – mușchiul cardiac este


slăbit, cavitățile inimii se dilată și nu se mai pot contracta pentru a trimite sânge în organism.
Boala apare la 1-3 ani de la episodul miocarditic, după o aparentă vindecare.

Prezența hipertensiunii pulmonare secundare este un element de prognostic negativ,


pentru fiecare creștere cu 5 mmHg a acestei valori mortalitatea se dublează.
Valoare predictivă pentru evoluția nefavorabilă o mai au si: sincopa , blocurile de ramură
și fracția de ejecție < 40% (parametru care măsoară funcția de pompă a inimii).

2.8 TRATAMENT

Tratamentul are mai multe componente.

1. Tratamentul etiologic

-vizează boala care a declanșat miocardita, când aceasta este cunoscută.

-terapia antivirala (Ribavirina, Interferon gamma) are eficiență dacă se aplică înainte sau
imediat după pătrunderea virusului, lucru greu de presupus că se poate reuși în practică. Totuși se
poate încerca în formele fulminante, în cazul unor epidemii la nou-născuți în maternități.

2. Tratamentul patogenic

- antiinflamatorele nesteroidiene (aspirina, ibuprofen), deși se folosesc încă pe scară largă,


studiile din ultimii ani au arătat că nu au nici o eficieanță, ci chiar pot agrava boala (pot accentua
procesul miocarditic și cresc mortalitatea). Alți autori susțin că totuși în faze tardive
antiinflamatoarele nu au efecte adverse.

25
- imunosupresoarele (corticosteroizi, ciclosporina, azathioprina) – benefice în cazul unor forme
particulare la copii pe perioadă scurtă.

3. Tratamentul suportiv (moderează simptomatologia)

- măsuri generale – evitarea efortului fizic (inclusiv repaus la pat în formele severe), regim
alimentar hiposodat;

- monitorizare electrocardiografică;

- terapie antiaritmică – se tratează în funcție de tipul aritmiei.

4. Terapia insuficienței cardiace congestive – cuprinde:

- IEC;

- diuretice – cu prudență;

- beta- blocante – Carvedilol;

- digitala (Digoxin) – cu mare prudență;

- transplantul cardiac – se poate încerca la cei la care funcția de pompă nu se ameliorează, deși,
mai ales în primele 4 luni, există o frecvență crescută a episoadelor de rejet acut (organismul
respinge cordul strain).

5. Terapie anticoagulantă orală –se indică urmatoarele categorii de pacienți:

- trombi intracardiaci;

- fibrilație atriala;

- ritm normal, dar Fej < 20%.

Miocardita este o afecțiune ce apare în special la persoanele tinere (vârsta medie a


pacienților este de 42 de ani), la pacienții imunodeprimați și femeile însărcinate.

26
CAPITOLUL III

Studiu de caz

Caz 1

Prezentare de caz pacient cu Miocardită Infecțioasă

Pacientul M.R. în vârstă de 31 de ani, miner din localitatea Petroșani, se prezintă în data
de 21.06.2015 la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului de Urgență din Petroșani cu
următoarele acuze: palpitaţii, durere retrosternală (asemănătoare durerii din infarct sau angină),
oboseală, febră, cefalee, diaree, frisoane, dureri articulare, edeme la nivelul gambelor, dispnee,
stare generală alterată, motiv pentru care este internat în secția cardiologie.

T.A. = 170/120mmHg

Puls = 100 pulsații/min

T = 38.5°C

R = 30 respirații/min

A.Culegerea datelor

1. Date relativ stabile

Doamnul M.R. în vârstă de 31 de ani,, sex masculin, căsătorit

Caracteristici individuale: - rasă albă, catolic, căsatorit, miner

Elemente biografice:

-nu confirmă boli infecto-contagioase

Elemente relaționale și fizice:

27
- Grup Sanguină - A (II) , Rh (-)

- nu a fost transfuzat, nu este alergic la nici un medicament

Rețeaua de susținere:

- soție, bine integrata în familie și în societate

2.Date variabile

T.A. = 170/120mmHg

Puls = 100 pulsații/min

T = 38.5°C

R = 30 respirații/min

- palpitaţii, durere retrosternală (asemănătoare durerii din infarct sau angină), oboseală,
febră, cefalee, diaree, frisoane, dureri articulare, edeme la nivelul gambelor, dispnee, stare
generală alterată.

Condiții psiho-sociale:

- pacientul este cooperant, comunicativ

-are un psihic bine echilibrat

B. Analiza și interpretarea datelor

1. Dimensiunea bio-fiziologică:

Elemente de independență:

-micțiuni normale

Elemente de dependență:

T.A. = 170/120mmHg

Puls = 100 pulsații/min

T = 38.5°C

28
R = 30 respirații/min

- palpitaţii, durere retrosternală (asemănătoare durerii din infarct sau angină), oboseală, febră,
cefalee, diaree, frisoane, dureri articulare, edeme la nivelul gambelor, dispnee, stare generală
alterată.

2.Dimensiunea psiho-socială

Elemente de independență:

- are un statut social bine definit

- este bine integrat în familie și în societate

Elemente de dependență:

- anxietate

- disconfort

3.Dimensiunea cultural-spirituală

Elemente de independență:

- își petrece timpul liber la calculator și în aer liber

-își practică religia

Elemente de dependență:

-lipsa cunoașterii privind păstrarea sănătății.

29
Nr. Nevoia Diagnostic de îngrijire Obiective Intervențiile asistentei medicale Evaluare
crt fundamentală
afectată Autonome Delegate

1. Nevoia de a P : Circulație inadecvată Pacientul să -învăț pacientul să -administrez medicatia Pacientul


avea o bună E : alterării mușchiului prezinte o renunțe la fumat, alcool. prescrisa de medic, prezintă o
circulație. cardiac circulație -aplic tehnici de tonice cardiace, circulație
S : palpitații, THA, durere adecvată. favorizare a circulației: antiaritmice, adecvată.
retrosternală și edeme la exerciții active, pasive, hipotensoare.
nivelul gambelor. masaje.
-învăț pacientul să
consume mule fructe,
legume și zarzavaturi.

30
2. Nevoia de a P : Respirație inadecvată Pacientul să -învăț pacientul să facă -administrez tratamentul Pacientul
respira. E : alterării miocardului prezinte o exerciții respiratorii. prescris de medic, prezintă o
S : dispnee. respirație -învăț pacientul să bronhodilalatoare, respirație
adecvată. adopte o poziție care să antitusive. adecvată.
favorizeze repirația.
-învăț pacientul să
renunțe la fumat.
-învăț pacientul să facă
gimnastică respiratorie.
Nr. Nevoia Diagnostic de Obiective Intervențiile asistentei medicale Evaluare
crt fundamentală îngrijire
afectată Autonome Delegate

3. Nevoia de a P : Eliminare Pacientul să -ajut pacientul să își -administrez la indicatia Pacientul


elimina. inadecvată aibă o stare mențină tegulentele medicului, hipotensoare. prezintă o
E : temperaturii de bine, de curate și uscate. stare de bine,
crescute confort fizic. -spăl tegumentele ori de de confort
S : transpirații câte ori este nevoie. fizic.
abundente și reci. -schimb lenjeria de pat
si corp ori de câte ori
este nevoie.
-asigur îmbrăcăminte
ușoară și lejeră.

31
4. Nevoia de a P : Incapacitatea Pacientul să -înnvăț pacientul să -administrez la indicatia Pacientul
dormi, a se de a dormii, a se beneficieze practice tehnici de medicului, sedative sau prezintă un
odihni. odihnii de un somn relaxare, exerciții somnifere. somn
E : durerii corespunzător respiratorii câteva corespunzător
S : insomnie, cantitativ și minute ănainte de cantitativ și
anxietate. calitativ. culcare. calitativ
-ofer pacientului o cana
cu lapte cald înainte de
culcare.
-identific cauza și
nivelul anxietății.
-întocmesc un program
de odihnă corespunzător
organismului.
Nr. Nevoia Diagnostic de Obiective Intervențiile asistentei medicale Evaluare
crt fundamentală îngrijire
afectată Autonome Delegate

5. Nevoia de a P : Comunicare Pacientul să -imi mobilizez întreaga ---------- Pacientul


comunica. inadecvată comnunice atenție pentru a înțelege comunică
E : durerii liber, să scape meajul pacientului. liber, nu mai
S : anxietate. de anxietate. -adopt o atitudine prezintă stări
potrivita. de anxietate.
Manifest toleranță față
de pacient.

32
6. Nevoia de a P : Cunoștințe Pacientul sa -explorez nivelul de ---------- Pacintul a
învăța cum să- insuficiente acumuleze conoștințe al bolnavului acumulat noi
și păstreze E : ignoranței noi prinind boala, modul de cunoștințe in
sănătatea S : starea de cunoștințe. manifestare, măsurile urma
boală. preventive și curative. activităților la
-organizez activități care a luat
educative, folosind parte.
metodele de învățământ
cunoscute.
-verific daca bolnavul a
înțeles corect mesajul
transmis și dacă și-a
însușit noile cunoștințe.
Anexa I

EXAMENUL DE LABORATOR

Examen cerut Mod de recoltare Rezultate Valori normale


VSH 0,4 ml citrat de 6/14 1/10mm/h
Na3,8%,pe 1,6 ml
sange 7-15mm/2h
Leucocite Inteparea pulpei L=9700mmc L=4200-8000mmc
degetului.se
Hemoglobina recolteaza 2 ml sange Hgb=13g% Hgb=14-16g%
pe cristale de EDTA
Trombocite T=200000 T=150-400000mmc

Hematocrit Htc=39,4% Htc=40-45%


Fibrinogen 0,5 ml citrat de F=170mg% F=200-400mg%
Na3,8%,pe 4,5 ml
sange
Glicemie 2ml sange pe 4 mg G=115mg% G=80-120mg%
florura de Na.
Uree 5-10 ml sange prin U=26mg% U=20-40mg%
punctie venoasa
Creatinina C=2,4mg% C=0,6-1,2mg%

Acid uric A.U=7,94mg% A.U.=2-6mg%


Colesterol 5-10 ml sange punctie 260mg% C=180-280mg%
venoasa
Sumar de urina Recipient curat Densitate 1017 Densitate 1015-1025
Enzime 5-10 ml sange punctie TGO=25U/L TGO=2-20 UI
venoasa
TGO23,5U/L TGP=2-16 UI

33
Anexa II

Tratament administrat
Nr. Denumire medicament
Crt
1. Dopamină

2. Milrinonă

3. Amiodaronă

4. Furosemid

5. Spironolactonă

6. Enalapril

7. Heparină

8. Diazepam

9. Efedrina

34
ANEXA III

Injectia intramusculara( IM)

Injecția intramusculară constituie introducerea unor soluții izotone ,uleioase sau a unei
substanțe coloidale în stratul muscular prin intermediul unui ac atațat la seringă.
Scop –terapeutic
Soluții administrate:
-sol izotone;
-sol uleioase;
-sol coloidale cu densitate mare.
Resorbția- începe imediat după adm ; se termină în 3-5 min; mai lentă ptr sol uleioase.

Locul injecției:
-mușchii voluminoși, lipsiți de trunchiuri importante de vase și nervi;
-reg supero-externă a fesei;
-fața externă a coapsei în 1/3 mijlocie;
-fața externă a brațului, în muschiul deltoid.
Locul injecței îl constituie mușchii voluminoși, lipsiți de trunchiuri importante de vase și
nervi, a căror lezare ar putea provoca accidente; în mușchii fesieri se evită lezarea nervului
sciatic;
-cadranul super extern fesier - rezultă din întretăierea unei linii orizontale, care trece prin
marginea superioară a marelui trohanter, până deasupra șanțului interfesier, cu altă verticală
perpendiculară pe mijlocul celei orizontale;
-când pacientul e culcat se caută ca repere punctuale Smirnov și Barthelmy (punctul Smirnov
este situat la un lat de deget deasupra și înapoia marelui trohanter; punctul Barthelmy este situat
la unirea treimii externe cu cele două treimi interne a unei linii care unește splina iliacă
anteroposterioară cu extremitatea șanțului interfesier);
-când pacientul este în poziție șezând, injecția se poate face în toată regiunea fesieră, deasupra
liniei de sprijin;

Pregătirea echipamentului:
-se verifică medicația prescrisă ca dată de expirare, colorație, aspect;
-se testează pacientul să nu fie alergic, în special înaintea administrării primei doze;
-dacă medicația este în fiolă, aceasta se dezinfectează, se sparge și se trage doza indicată, scoțând
aerul din seringă;
-apoi se schimbă acul cu unul potrivit pentru injectare intramusculară;
-dacă medicamentul este în flacon sub formă de pulbere, se dezinfectează capacul de cauciuc, se
reconstituie lichidul, se trage doza indicată, se scoate aerul și se schimbă acul cu cel pentru
injecția intramusculară;
-tehnica de extragere a substanței dintr-un flacon este următoarea: se dezinfectează capacul
flaconului, se introduce acul, seringa se umple cu aer, trăgând de piston, acea cantitate
echivalentă cu doza care trebuie extrasă din flacon, se atașează apoi la acul din flacon și se
introduce aerul, se întoarce flaconul și seringa se va umple singură cu cantitatea necesară
-alegerea locului de injectare în injecția intramusculară trebuie făcută cu grijă.

35
Administrarea:

-se confirmă identitatea pacientului;


-se explică procedura pacientului;
-se asigură intimitate;
-se spală mâinile, se pun mănușile;
-se va avea în vedere să se rotească locul de injectare dacă pacientul a mai facut recent injecții
intramusculare;
-la adulți deltoidul se foloseste pentru injectare de cantități mici, locul de administrare uzulă fiind
fața superoexternă a fesei, iar la copil fața antero laterală a coapsei;
-se poziționează pacientul și se descoperă zona aleasă pentru injectare;
-se invită bolnavul să-și relaxeze musculatura și să stea liniștit;
-se dezinfectează cu un pad alcoolizat prin mișcări circulare;
-se lasă pielea să se usuce;
-se întinde pielea între policele și indexul sau mediul mâinii stângi;
-se poziționează seringa cu acul la 90 de grade, se atenționează pacientul că urmează să simtă o
înțepătură, se recomandă să nu își încordeze mușchiul;
-se înțeapă perpendicular pielea, pătrunzând (4 – 7 cm) cu rapiditate și siguranță cu acul montat
la seringă;
-se susține seringa cu cealaltă mână, se aspiră pentru a verifica dacă nu vine sânge;
-dacă apare sânge, se va retrage acul și se va relua tehnica;
-dacă la aspirare nu apare sânge, se va injecta substanța lent pentru a permite mușchiului să se
destindă și să absoarbă gradat medicația;
-dupp injectare se retrage acul printr-o singură mișcare, bruscă, sub același unghi sub care a fost
introdus;
-se acoperă locul puncționării cu un pad alcoolizat și se masează ușor pentru a ajuta distribuirea
medicamentului ( masajul nu se va efectua atunci când este contraindicat, cum ar fi la
administrarea de fier);
-se îndepărtează padul cu alcool și se inspectează locul puncționării pentru a observa eventualele
sângerări sau reacții locale;
-dacă sângerarea continuă se va aplica compresie locală sau gheațâ în caz de echimoze;
-se va reveni și inspecta locul injecției la 10 minute și la 30 de minute de la ora administrării;
-nu se va recapișona acul;
-se vor arunca materialele folosite în recipientele specfice de colectare.

Incidente și accidente / Intervenții:


-durere vie, prin atingerea nervului sciatic sau a unor ramuri ale sale : retagerea acului,
efectuarea injecției în altă zonă;
-paralizia prin lezarea nervului sciatic : se evită prin respectarea zonelor de elecție a injecției;
-hematom prin lezarea unui vas;
-ruperea acului : extragerea manuală sau chirurgicală;
-supurație aseptica;
-supurație septică - prin nerespectarea asepsiei : se previne prin folosirea unor ace suficient de
lungi pentru a pătrunde în masa musculară, respectarea asepsiei;
-embolie prin injectarea accidentală într-un vas a soluțiilor uleioase : se previne prin verificarea
poziției acului;

36
Caz 2
Prezentare de caz pacient cu miocardită

Pacientul S.M. în vârstă de 23 de ani, ospătar din localitatea Petroșani, se prezintă în data
de 18.06.2015 la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului de Urgență din Petroșani cu
următoarele acuze : durere retrosternală, oboseală, febră, cefalee, diaree, frisoane, dureri
articulare, dispnee, stare generală alterată, motiv pentru care este internată în secția cardiologie.

T.A. = 190/100mmHg

Puls = 98 pulsații/min

T = 38.7°C

R = 32 respirații/min

A.Culegerea datelor

1. Date relativ stabile

Doamnul S.M. în vârstă de 23 de ani, sex masculin, necăsătorit

Caracteristici individuale: - rasă albă, necăsatorit, ospătar

Elemente biografice:

-nu confirmă boli infecto-contagioase

Elemente relaționale și fizice:

- Grup Sanguină – AB (IV) , Rh (+)

- nu a fost transfuzat, nu este alergic la nici un medicament

Rețeaua de susținere:

- părinți, bine integrat în familie și în societate

37
2.Date variabile

T.A. = 190/100mmHg

Puls = 98 pulsații/min

T = 38.7°C

R = 32 respirații/min

- durere retrosternală, oboseală, febră, cefalee, diaree, frisoane, dureri articulare, dispnee,
stare generală alterată.

Condiții psiho-sociale:

- pacienta este cooperant, comunicativ

-are un psihic bine echilibrat

B. Analiza și interpretarea datelor

1. Dimensiunea bio-fiziologică:

Elemente de independență:

-micțiuni normale

Elemente de dependență:

T.A. = 190/100mmHg

Puls = 98 pulsații/min

T = 38.7°C

R = 32 respirații/min

- durere retrosternală, oboseală, febră, cefalee, diaree, frisoane, dureri articulare, dispnee,
stare generală alterată.

38
2.Dimensiunea psiho-socială

Elemente de independență:

- are un statut social bine definit

- este bine integrat în familie și în societate

Elemente de dependență:

- anxietate

3.Dimensiunea cultural-spirituală

Elemente de independență:

- își petrece timpul liber la calculator și în aer liber

- își practică religia

Elemente de dependență:

-lipsa cunoașterii privind păstrarea sănătății

39
Nr. Nevoia Diagnostic de îngrijire Obiective Intervențiile asistentei medicale Evaluare
crt fundamentală
afectată Autonome Delegate

1. Nevoia de a P : Respirație inadecvată Pacientul să -învăț pacientul să facă -administrez tratamentul Pacientul
respira E : alterării miocardului prezinte o exerciții respiratorii. prescris de medic, prezintă o
S : dispnee. respirație -învăț pacientul să bronhodilalatoare, respirație
adecvată. adopte o poziție care să antitusive. adecvată.
favorizeze repirația.
-învăț pacientul să
renunțe la fumat.
-învăț pacientul să facă
gimnastică respiratorie.

40
2. Nevoia de a P : Circulație inadecvată Pacientul să -învăț pacientul să -administrez medicatia Pacientul
avea o bună E : alterării mușchiului prezinte o renunțe la fumat, alcool. prescrisa de medic, prezintă o
circulație. cardiac circulație -aplic tehnici de tonice cardiace, circulație
S : palpitații, THA, durere adecvată. favorizare a circulației: antiaritmice, adecvată.
retrosternală și edeme la exerciții active, pasive, hipotensoare.
nivelul gambelor. masaje.
-învăț pacientul să
consume mule fructe,
legume și zarzavaturi.
Nr. Nevoia Diagnostic de Obiective Intervențiile asistentei medicale Evaluare
crt fundamentală îngrijire
afectată Autonome Delegate

3. Nevoia de a P : Incapacitatea Pacientul să -înnvăț pacientul să -administrez la indicatia Pacientul


dormi, a se de a dormii, a se beneficieze practice tehnici de medicului, sedative sau prezintă un
odihni. odihnii de un somn relaxare, exerciții somnifere. somn
E : durerii corespunzător respiratorii câteva corespunzător
S : insomnie, cantitativ și minute ănainte de cantitativ și
anxietate. calitativ. culcare. calitativ
-ofer pacientului o cana
cu lapte cald înainte de
culcare.
-identific cauza și
nivelul anxietății.
-întocmesc un program
de odihnă corespunzător
organismului.

41
4. Nevoia de a P : Eliminare Pacientul să -ajut pacientul să își -administrez la indicatia Pacientul
elimina. inadecvată aibă o stare mențină tegulentele medicului, hipotensoare. prezintă o
E : temperaturii de bine, de curate și uscate. stare de bine,
crescute confort fizic. -spăl tegumentele ori de de confort
S : transpirații câte ori este nevoie. fizic.
abundente și reci. -schimb lenjeria de pat
si corp ori de câte ori
este nevoie.
-asigur îmbrăcăminte
ușoară și lejeră.
Nr. Nevoia Diagnostic de Obiective Intervențiile asistentei medicale Evaluare
crt fundamentală îngrijire
afectată Autonome Delegate

5. Nevoia de a P : Comunicare Pacientul să -imi mobilizez întreaga ---------- Pacientul


comunica. inadecvată comnunice atenție pentru a înțelege comunică
E : durerii liber, să scape meajul pacientului. liber, nu mai
S : anxietate. de anxietate. -adopt o atitudine prezintă stări
potrivita. de anxietate.
Manifest toleranță față
de pacient.

42
6. Nevoia de a P : Cunoștințe Pacientul sa -explorez nivelul de ----------
învăța cum să- insuficiente acumuleze conoștințe al bolnavului
și păstreze E : ignoranței noi prinind boala, modul de
sănătatea S : starea de cunoștințe. manifestare, măsurile
boală. preventive și curative.
-organizez activități
educative, folosind
metodele de învățământ
cunoscute.
-verific daca bolnavul a
înțeles corect mesajul
transmis și dacă și-a
însușit noile cunoștințe.
Anexa I

EXAMENUL DE LABORATOR

Examen cerut Mod de recoltare Rezultate Valori normale


VSH 0,4 ml citrat de 6/14 1/10mm/h
Na3,8%,pe 1,6 ml
sange 7-15mm/2h
Leucocite Inteparea pulpei L=8700mmc L=4200-8000mmc
degetului.se
Hemoglobina recolteaza 2 ml sange Hgb=13g% Hgb=14-16g%
pe cristale de EDTA
Trombocite T=400000 T=150-400000mmc

Hematocrit Htc=45,4% Htc=40-45%


Fibrinogen 0,5 ml citrat de F=270mg% F=200-400mg%
Na3,8%,pe 4,5 ml
sange
Glicemie 2ml sange pe 4 mg G=100mg% G=80-120mg%
florura de Na.
Uree 5-10 ml sange prin U=26mg% U=20-40mg%
punctie venoasa
Creatinina C=1,4mg% C=0,6-1,2mg%

Acid uric A.U=6,94mg% A.U.=2-6mg%


Colesterol 5-10 ml sange punctie 260mg% C=180-280mg%
venoasa
Sumar de urina Recipient curat Densitate 1017 Densitate 1015-1025
Enzime 5-10 ml sange punctie TGO=25U/L TGO=2-20 UI
venoasa
TGO23,5U/L TGP=2-16 UI

43
Anexa II

Tratament administrat

Nr. Denumire medicament


Crt
1. Dopamină

2. Milrinonă

3. Adenozină

4. Lidocaină

5. Enalapril

6. Heparină

7. Diazepam

8. NoSpa

44
Anexa III
Injectia intravenoasa (I.V.)

Injecția intravenoasă constă în introducerea soluțiilor cristaline, izotone sau hipertone în


circulația venoasă.

Scop:
-terapeutic.
-explorator -se administrează substanțe de contrast radiologic.

Soluții administrate:
-sol izotone;
-sol hipertone.
Resorbția este instantanee.
-calea intravenoasă este aleasă atunci când trebuie să obținem efectul rapid al soluțiilor
medicamentoase sau când acestea pot provoca distrucții tisulare/

Loc de elecție:
-pentru administrarea anumitor medicamente al caror efect trebuie obținut rapid ca și pentru
corectarea unei hipovolemii, anemii, abordul venos capătă o importanță deosebită în cadrul
diverselor conduite terapeutice;
-abordul venos poate fi efectuat periferic sau central;
abordul venos periferic este realizat de către asistenta medicala, iar cel central numai de către
medic.
Alegerea tipului de abord venos și a locului de elecție depind de:
- starea clinică a pacientului și criteriul de urgență în administrare sau nu;
- tipul medicamentului ce trebuie administrat și efectul scontat;
- cantitatea de administrat, durata tratamentului.
Pentru alegerea locului în efectuarea puncției venoase examinăm atent ambele brațe ale
pacientului pentru a observa calitatea și starea anatomică a venelor. Evităm regiunile care
prezinta:
-procese recuperative;
-piodermite;
-eczeme;
-nevralgii;
-traumatism,etc.
Examinarea o efectuăm în următoarea ordine:
-plica cotului;
- antebraț;
-fața dorsală a mâinilor;
45
-vena maleolară internă;
-venele epicraniene la sugari și copii;
-la nivelul plicii cotului venele antebrațului cefalică și bazilică se anastomozează dând naștere
venelor mediană cefalică și mediană bazilică.

Manevre pentru facilitarea palpării și funcționării venelor:


-aplicăm garoul elastic și înclinăm brațul pacientului în jos, abducție și extensie maximă;
-solicităm pacientului să-și strângă bine pumnul sau să închidă și să deschidă pumnul de mai
multe ori consecutiv, pentru reliefare venoasă;
-masăm brațul pacientului dinspre pumn către plica cotului;
-tampotăm locul pentru puncție cu două degete;
-încălzim brațul cu ajutorul unui tampon îmbibat cu apă caldă sau prin introducere în apă caldă;
-efectuăm mișcări de flexie și extensie a antebrațului;

Utilizarea garoului:
-garoul elastic se aplică la aproximativ 10 cm deasupra locului puncției, pentru plica cotului la
nivelul unirii treimii inferioare a brațului cu cea mijlocie;
-strângem garoul în așa fel încât să oprească complet circulația venoasă și controlăm pulsul
radial care trebuie să rămână perceptibil, altfel am întrerupt circulația arterială a brațului prin
comprimarea arterei;

Efectuarea injecției:
-injecția intravenoasă constă în puncția venoasă și injectarea medicamentului;
-injectia i.v. nu se efectuează în poziția șezând;
-se confirmă identitatea pacientului;
-se explică procedura pacientului;
-se spală mâinile, se pun mănușile;
-în timpul lucrului ne poziționăm vis-a-vis de pacient;
-aspirăm medicamentul din fiolă după care schimbăm acul cu unul cu lumen mai mic și aplicăm
garoul;
-alegem locul puncției și îl dezinfectăm;
-interzis a palpa vena după dezinfectare;
-menținem brațul pacientului înclinat în jos;
-întindem pielea pentru imobilizarea venei și facilitarea penetrării acului prin cuprinderea
extremelor în mâna stângă în așa fel ca policele să fie situat la 4-5 cm sub locul puncției,
exercitând mișcarea de tracțiune și compresiune în jos asupra țesuturilor vecine;
-pătrundem cu acul montat la seringă în lumenul vasului;
-după ce am pătruns cu acul în lumenul vasului, schițăm o ușoară mișcare de aspirare pentru a
verifica poziția acului;
-desfacem garoul cu mâna stângă.

Injectarea substanței medicamentoase:


-menținem seringa cu mâna dreaptă fixând indexul și medianul pe aripioarele seringii, iar cu
policele apăsăm pistonul, introducând soluția lent și verificând pentru control la nevoie
cateterizarea corectă a venei prin aspirare;
-se retrage brusc acul, când injectarea s-a terminat;

46
-la locul puncției se aplică tamponul îmbibat în alcool;

Îngrijirea ulterioară:
-se menține compresiunea la locul injecției câteva minute;
-se supraveghează în continuare starea generală.

Considerații speciale:
-în timpul injectării se va supraveghea locul puncției și starea generală;
-vena are nevoie pentru refacere de un repaus de cel puțin 24h ,de aceea nu se vor repeta
injecțiile în acceași venă la intervale scurte;
-dacă pacientul are o singură venă disponibilă și injecțiile trebuie să se repete, puncțiile se vor
face întotdeauna mai central față de cele anterioare;
-dacă s-au revărsat, în țesutul perivenos, soluțiile hipertone - va fi inștiințat medicul pentru a
interveni, spre a se evita necrozarea țesuturilor.
De evitat încercările de a pătrunde în venă după formarea hematomului, pentru că acesta ,
prin volumul său, deplasează traiectul obișnuit al venei.
-nu se administrează soluții uleioase în venă;
-abordul venos superficial la nivelul membrelor inferioare este realizat doar în cazuri de urgență
majoră și de scurtă durată pentru a evita complicațiile tromboembolice și septice;
-poziția pacientului pentru abordul venei jugulare externe este decubit dorsal, Trendelenburg
150° cu capul întors contralateral;
-tegumentul gâtului îl destindem cu policele mâinii libere și puncționăm vena la locul de
încrucișare cu marginea externă a mușchiului sternocleidomastoidian;
-abordul venos profund este realizat de către medic în condiții tip protocol-operator:- vena
jugulară internă, vena femurală, vena subclaviculară.

Incidente și accidente / Intervenții


-injectarea soluției în țesutul perivenos, manifestat prin tumefierea țesuturilor, durere
/se încearcă pătrunderea în lumenul vasului, continuându-se injecția sau se încearcă alt loc;
-flebalgia produsă prin injectarea rapidă a soluției sau a unor substanțe iritante
/injectarea lentă;
-valuri de căldură, senzație de uscăciune în faringe
/injectare lentă;
-hematom prin străpungerea venei
/se întrerupe injecția;
-amețeli, lipotimie, colaps
/se anunță medicul;
-embolie gazoasă, uleioasă prin injectarea unei cantități mari de aer brusc în sistemul vascular
sau prin greșirea căii de administrare a soluțiilor uleioase - se produce decesul bolnavului
/evitarea greșelilor, eliminarea aerului din seringă, evitarea introducerii soluțiilor uleioase iv;
-puncționarea și injectarea unei artere - produce necroza totală a extremităților, durere
exacerbată, albirea mâinii, degete cianotice
/se întrerupe de urgență injectarea.

47
Caz 3
Prezentare de caz pacient cu Miocardită Infecțioasă

Pacientul L.C. în vârstă de 53 de ani, mecanic auto din localitatea Petroșani, se prezintă
în data de 23.06.2015 la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului de Urgență din Petroșani cu
următoarele acuze: durere, oboseală, febră, cefalee, diaree, frisoane, dureri articulare, dispnee,
stare generală alterată, motiv pentru care este internat în secția cardiologie.

T.A. = 210/120mmHg

Puls = 110 pulsații/min

T = 39.0°C

R = 36 respirații/min

A.Culegerea datelor

1. Date relativ stabile

Doamnul M.R. în vârstă de 31 de ani,, sex masculin, căsătorit

Caracteristici individuale: - rasă albă, catolic, căsatorit, miner

Elemente biografice:

-nu confirmă boli infecto-contagioase

Elemente relaționale și fizice:

- Grup Sanguină - A (II) , Rh (-)

- nu a fost transfuzat, nu este alergic la nici un medicament

Rețeaua de susținere:

- soție, bine integrata în familie și în societate

48
2.Date variabile

T.A. = 170/120mmHg

Puls = 100 pulsații/min

T = 38.5°C

R = 30 respirații/min

- palpitaţii, durere retrosternală (asemănătoare durerii din infarct sau angină), oboseală,
febră, cefalee, diaree, frisoane, dureri articulare, edeme la nivelul gambelor, dispnee, stare
generală alterată.

Condiții psiho-sociale:

- pacientul este cooperant, comunicativ

-are un psihic bine echilibrat

B. Analiza și interpretarea datelor

1. Dimensiunea bio-fiziologică:

Elemente de independență:

-micțiuni normale

Elemente de dependență:

T.A. = 170/120mmHg

Puls = 100 pulsații/min

T = 38.5°C

R = 30 respirații/min

- palpitaţii, durere retrosternală (asemănătoare durerii din infarct sau angină), oboseală, febră,
cefalee, diaree, frisoane, dureri articulare, edeme la nivelul gambelor, dispnee, stare generală
alterată.

49
2.Dimensiunea psiho-socială

Elemente de independență:

- are un statut social bine definit

- este bine integrat în familie și în societate

Elemente de dependență:

- anxietate

- disconfort

3.Dimensiunea cultural-spirituală

Elemente de independență:

- își petrece timpul liber la calculator și în aer liber

-își practică religia

Elemente de dependență:

-lipsa cunoașterii privind păstrarea sănătății

50
Nr. Nevoia Diagnostic de îngrijire Obiective Intervențiile asistentei medicale Evaluare
crt fundamentală
afectată Autonome Delegate

1. Nevoia de a P : Circulație inadecvată Pacientul să -învăț pacientul să -administrez medicatia Pacientul


avea o bună E : alterărarea mușchiului prezinte o renunțe la fumat, alcool. prescrisa de medic, prezintă o
circulație. cardiac circulație -aplic tehnici de tonice cardiace, circulație
S : palpitații, THA, durere adecvată. favorizare a circulației: antiaritmice, adecvată.
retrosternală și edeme la exerciții active, pasive, hipotensoare.
nivelul gambelor. masaje.
-învăț pacientul să
consume mule fructe,
legume și zarzavaturi.

51
2. Nevoia de a P : Respirație inadecvată Pacientul să -învăț pacientul să facă -administrez tratamentul Pacientul
respira. E : alterării miocardului prezinte o exerciții respiratorii. prescris de medic, prezintă o
S : dispnee. respirație -învăț pacientul să bronhodilalatoare, respirație
adecvată. adopte o poziție care să antitusive. adecvată.
favorizeze repirația.
-învăț pacientul să
renunțe la fumat.
-învăț pacientul să facă
gimnastică respiratorie.
Nr. Nevoia Diagnostic de Obiective Intervențiile asistentei medicale Evaluare
crt fundamentală îngrijire
afectată Autonome Delegate

3. Nevoia de a P : Eliminare Pacientul să -ajut pacientul să își -administrez la indicatia Pacientul


elimina. inadecvată aibă o stare mențină tegulentele medicului, hipotensoare. prezintă o
E : temperaturii de bine, de curate și uscate. stare de bine,
crescute confort fizic. -spăl tegumentele ori de de confort
S : transpirații câte ori este nevoie. fizic.
abundente și reci. -schimb lenjeria de pat
si corp ori de câte ori
este nevoie.
-asigur îmbrăcăminte
ușoară și lejeră.

52
4. Nevoia de a P : Incapacitatea Pacientul să -înnvăț pacientul să -administrez la indicatia Pacientul
dormi, a se de a dormii, a se beneficieze practice tehnici de medicului, sedative sau prezintă un
odihni. odihnii de un somn relaxare, exerciții somnifere. somn
E : durerii corespunzător respiratorii câteva corespunzător
S : insomnie, cantitativ și minute ănainte de cantitativ și
anxietate. calitativ. culcare. calitativ
-ofer pacientului o cana
cu lapte cald înainte de
culcare.
-identific cauza și
nivelul anxietății.
-întocmesc un program
de odihnă corespunzător
organismului.
Nr. Nevoia Diagnostic de Obiective Intervențiile asistentei medicale Evaluare
crt fundamentală îngrijire
afectată Autonome Delegate

5. Nevoia de a P : Comunicare Pacientul să -imi mobilizez întreaga ---------- Pacientul


comunica. inadecvată comnunice atenție pentru a înțelege comunică
E : durerea liber, să scape meajul pacientului. liber, nu mai
S : anxietate. de anxietate. -adopt o atitudine prezintă stări
potrivita. de anxietate.
Manifest toleranță față
de pacient.

53
6. Nevoia de a P : Cunoștințe Pacientul sa -explorez nivelul de ---------- Pacintul a
învăța cum să- insuficiente acumuleze conoștințe al bolnavului acumulat noi
și păstreze E : ignoranței noi prinind boala, modul de cunoștințe in
sănătatea S : starea de cunoștințe. manifestare, măsurile urma
boală. preventive și curative. activităților la
-organizez activități care a luat
educative, folosind parte.
metodele de învățământ
cunoscute.
-verific daca bolnavul a
înțeles corect mesajul
transmis și dacă și-a
însușit noile cunoștințe.
Anexa I

EXAMENUL DE LABORATOR

Examen cerut Mod de recoltare Rezultate Valori normale


VSH 0,4 ml citrat de 6/14 1/10mm/h
Na3,8%,pe 1,6 ml
sange 7-15mm/2h
Leucocite Inteparea pulpei L=7000mmc L=4200-8000mmc
degetului.se
Hemoglobina recolteaza 2 ml sange Hgb=15g% Hgb=14-16g%
pe cristale de EDTA
Trombocite T=300000 T=150-400000mmc

Hematocrit Htc=40% Htc=40-45%


Fibrinogen 0,5 ml citrat de F=180mg% F=200-400mg%
Na3,8%,pe 4,5 ml
sange
Glicemie 2ml sange pe 4 mg G=110mg% G=80-120mg%
florura de Na.
Uree 5-10 ml sange prin U=24mg% U=20-40mg%
punctie venoasa
Creatinina C=1,4mg% C=0,6-1,2mg%

Acid uric A.U=5,4mg% A.U.=2-6mg%


Colesterol 5-10 ml sange punctie 220mg% C=180-280mg%
venoasa
Sumar de urina Recipient curat Densitate 1020 Densitate 1015-1025
Enzime 5-10 ml sange punctie TGO=24U/L TGO=2-20 UI
venoasa
TGO24,5U/L TGP=2-16 UI

54
Anexa 2

Tratament administrat

Nr. Denumire medicament


Crt
1. Dopamină

2. Milrinonă

3. Amiodaronă

4. Furosemid

5. Spironolactonă

6. Enalapril

7. Heparină

8. Diazepam

9. Efedrina

55
Anexa III

Inserția unui cateter de venă periferică

Inserția unui cateter de venă periferică presupune selectarea unui cateter adecvat, a unui
loc de puncționare și a unei vene potrivite, aplicarea de garou, dezinfectarea locului ales,
puncționarea venei și introducerea cateterului. Selectarea cateterului și a locului de inserție se va
face în funcție de tipul, durata și frecvența tratamentului pe care pacientul le are prescrise,
accesibilitatea patului venos al pacientului, vârsta și constituția fizică a pacientului.
Dacă este posibil, se va alege o venă la brațul sau mâna nondominantă. Locurile
preferate de puncționare venoasă sunt vena cefalică și basilică a brațului și cele de pe partea
dorsală a mâinii. Se pot aborda și venele de la nivelul piciorului , dar crește riscul de
tromboflebită.
Un cateter periferic permite adminstrarea de soluții lichide, sânge și derivate din sânge, și
menține accesul venos permanent. Inserția unui cateter periferic este contraindicată la brațul sau
mâna care prezintă leziuni, edeme, arsuri, la brațul sau mâna corespunzătoare plăgii operatorii la
pacientele mastectomizate.
De obicei, dacă o venă este lezată ( hematom , echimoză etc) se va alege un nou loc de
puncționare întotdeauna deasupra zonei lezate, niciodată sub zona lezată.

Materiale necesare:

- paduri alcoolizate;
- mănuși;
- garou;
- cateter pentru vena periferică;
- soluțiile de administrat;
- perfuzor;
- stativ;
- fixator transparent pentru cateter;
- comprese.

56
Dimensiune Culoare Diametru Lungime
Flux
interior-exterior (in mm)
(in ml / minut)
(in mm)
Portocaliu
14 1.6 -2.1 45 240
Gri
16 1.3 -1.7 45 180
Alb
17 1.2 - 1.5 45 125
Verde
18 0.9 -1.3 45 90
Roz
20 0.8 - 1.1 32 60
Albastru
22 0.6 - 0.9 25 36
Galben
24 0.5 - 0.7 19 20
Violet
26 0.4 - 0.6 19 13

Pregătirea echipamentului:

- se verifică medicația prescrisă, data de expirare, aspectul soluțiilor de administrat;


- se atașează perfuzorul la flaconul cu soluție în mod steril și se scoate aerul;

Inserția cateterului:

-se poziționează stativul cu soluția perfuzabilă și perfuzorul atașat cât mai aproape de patul
pacientului;
-se confirmă identitatea pacientului;
-se explică procedura pacientului pentru a-i reduce anxietatea (care poate produce vasoconstricție
și implicit, un abord mai dificil al venelor) și a ne asigura de cooperarea sa;
-se spală pe mâini;
-se selectează locul puncționării. Dacă se prevede o terapie intravenoasă de lungă durată se va
începe cu venele din porțiunea distală pentru a schimba, cu timpul, locul puncționării din ce în ce
mai proximal. Dacă trebuie administrată o substanță iritantă sau un volum mai mare de lichide,
se va alege o venă mare;
-se poziționează pacientul într-o poziție confortabilă, cu brațul sprijinit și poziționat în jos pentru
a permite umplerea venelor brațului și mâinii;

57
-se aplică garoul la aproximativ 15 cm mai sus de locul de puncționare, pentru a dilata venele. se
verifică pulsul radial. Dacă acesta nu este palpabil se va lărgi puțin garoul pentru a nu face
ocluzie arterial;
-se palpează o venă cu ajutorul indexului și al degetului mijlociu al mâinii nondominante;
-se trage de piele pentru a fixa vena;
-dacă vena nu se simte bine se va alege alta;
-dacă este palpabilă dar nu suficient de palpabilă se cere pacientului să își închidă și să-și
deschidă pumnul de câteva ori sau se tapotează cu degetele de-a lungul venei;
-garoul nu se va menține mai mult de 3 minute. Dacă în tot acest timp nu s-a reușit inserarea
cateterului se va desface garoul pentru câteva minute și se va relua tehnica;
-se pun mănușile;
-se dezinfectează locul ales pentru puncționare cu paduri alcoolizate dinspre interior spre
exterior și se lasă să se usuce pielea ( uneori, va fi necesar ca în prealabil să fie îndepărtat părul
din zona respectivă la pacienții cu pilozitate accentuată);
-se va lua branula în mâna dominantă și se va ține între police și index ( dacă are aripioare
branula se va ține de acestea ) iar cu policele mâinii nondominate se va trage pielea de sub venă
pentru a o fixa și a o exprima;
-se va avertiza pacientul că va simți o înțepătură;
-se va introduce cateterul cu amboul acului în sus, sub un unghi de aproximativ 15 grade, direct
prin piele până în venă printr-o singură mișcare, verificând dacă apare sânge în capătul
cateterului care confirmă că acesta este în venă;
-din momentul în care apare sângele există mai multe metode de a introduce cateterul în venă. Se
desface garoul apoi fie se continuă împingerea cu grijă ( pentru a nu perfora vena prin celălalt
perete) a cateterului până la jumătatea sa și apoi se scoate acul în același timp cu împingerea
totală a canulei de plastic, atașându-se imediat fie perfuzorul fie seringa, presând ușor pe venă
pentru împiedicarea sângerării; fie se scoate acul imediat după puncționarea venei și apariția
sângelui și se atașează rapid și steril perfuzorul soluției de administrat. Se pornește perfuzia în
timp ce cu o mâna se fixează vena și cu cealaltă se împinge canula de plastic. Este o metodă care
nu prezintă riscul perforării venei deoarece cateterul este introdus fără a mai avea acul în el și
deoarece soluția perfuzată dilată vena făcând mai ușoară avansarea cateterului;
-după introducerea cateterului se curăță locul cu paduri alcoolizate, se aruncă acul cateterului în
recipientul de înțepătoare;
-se reglează ritmul de administrare a perfuziei;
-se fixează cateterul cu un fixator transparent și semipermeabil după ce se usucă dezinfectantul
pe piele;
-fixatorul se desface în mod steril și se aplică pe locul de inserție lipind bine marginile pentru a
preveni ieșirea accidentală a cateterului;
-se fixează și tubul perfuzorului de mâna pacientului având grijă însă să lase libertate de mișcare
și să nu fie fixat în extensie deoarece poate trage cateterul afară din venă la o mișcare mai bruscă;
-dacă cateterul se află în zona articulațiilor mâinii , de exemplu, se va pune un prosop rulat sub
articulație și se plasează mâna pe el;
-îndepărtarea cateterului se va face la terminarea terapiei intravenoase sau atunci când vechiul
cateter nu mai este funcțional și pacientul necesită în continuare tratament intravenos. Se oprește
perfuzia și se clampează perfuzorul, îndepărtându-se apoi cu blândețe fixatorul de pe branulă.
Folosind o tehnică sterilă se va deschide o compresă sterilă. Se vor pune mănuși și se plasează

58
compresa sterilă cu o mână peste locul de inserție a cateterului, iar cu cealaltă mână se va scoate
branula printr-o mișcare paralelă cu pielea;
-se va inspecta branula scoasă pentru ca să nu lipsească din ea porțiuni care să se fi rupt
accidental și să intre în circulația sangvină a pacientului;
-se face compresie pe locul puncționării timp de 1-2 minute, se curăță zona și apoi se aplică un
bandaj adeziv;
-dacă apar secreții la locul de inserție a cateterului capătul acestuia va fi tăiat cu o foarfecă sterilă
direct într-un recipient steril și trimis la laborator pentru analizare;
-se va indica pacientului să-și restrângă pentru 10 minute activitatea membrului care a avut
cateterul și să păstreze bandajul adeziv timp de 1 oră de la îndepărtarea branulei.

Considerați speciale:
- terapia intravenoasă produce de cele mai multe ori anxietate bolnavului.
- pentru a-i reduce teama și a ne asigura de cooperarea sa, procedura trebuie explicată pacientului
în detaliu.
- astfel, se va explica pacientului că va rămâne la locul puncționării un cateter de plastic la care
se va atașa un perfuzor pentru perfuzarea diferitelor soluții indicate de medic sau o seringă
pentru adminstrarea antibioticelor sau altor substanțe prescrise.
- se va explica pacientului că aceasta îl scutește de înțeparea repetată pentru adminstrarea
tramentului.
- i se va explica, de asemenea, că durata și tipul tratamentulu vor fi indicate de medic
- se aduce la cunoștința pacientului orice modificare survenită în schema de tratament.
-de-a lungul tratamentului pacientul trebuie învățat să anunțe orice modificare în rata de
administrare potrivită de asistentă( dacă perfuzia se oprește sau merge mult mai rapid), dacă
începe să-l doară .
-de asemenea, i se va preciza că nu va trebui să lovească sau să bruscheze locul unde branula este
inserată.
-se va explica tehnica îndepărtării branulei, cât timp se va ține compresie la locul de inserție cât
și faptul că va fi apt să își folosească mâna respectivă la fel de bine ca înainte de montarea
branulei.
-se vor schimba fixatoarele branulei la pacienții cu terapie intravenoasă îndelungată la fiecare 48
de ore sau ori de câte ori acestea se dezlipesc sau se murdaresc.
-se va schimba cateterul la fiecare 72 de ore la pacienții care necesită aceasta și se va alterna
locul de inserție a acestuia.
-pacienții care vor fi externați cu catetere periferice vor trebui învățați să-l îngrijească și
protejeze și cum să identifice eventualele complicații și disfuncționalități.
-pacientul va trebui să-și inspecteze periodic acasă locul de inserție și să anunțe echipa de
îngrijiri dacă apar edeme, roșeață, durere.

Complicații:
Complicațiile care pot surveni în cadrul terapiei intravenoase pe cateter periferic trebuie avute în
vedere, prevenite, iar, dacă apar, cunoscute metodele de acționare în aceste situații. Aceste
complicații sunt:
-flebitele ( roșeața la locul de inserție și de-a lungul venei, durere, edem, scleroza venei, uneori
febră) datorate fie păstrării timp îndelungat a unui cateter în venă, medicamente sau soluții
administrate care au pH prea mare sau prea mic sau osmolaritate crescută, deplasarea branulei în

59
venă prin fricționare. Flebitele pot fi prevenite prin schimbarea la timp a cateterelor și
securizarea lor printr-o fixare atentă , împiedicând mișcarea în venă;
-extravazarea soluțiilor ( va aparea o umflătură la locul de inserție și în jurul său, descreșterea
temperaturii pielii din zonă, durere, senzație de arsură) prin perforarea venei sau dislocarea
cateterului din venă. Se va opri perfuzia imediat, se va aplica gheață imediat după și apoi
comprese călduțe mai târziu. Extravazarea soluțiilor administrate poate fi prevenită prin
verificarea periodică a locului de inserție a cateterului, prin aplicarea corecta a fixatorului
transparent care permite ca această verificare periodică să fie foarte ușor de făcut;
-impermeabilitatea cateterului ( perfuzia nu mai curge, iar dacă pacientul are infuzomat sau
injectomat acesta intra în alarmă) datorită neheparinizării perodice a cateterului după fiecare
administrare, nefolosirii îndelungate sau formării de cheaguri de sânge atunci când pacientul se
plimbă și sângele umple cateterul și staționează acolo. Permeabilitatea cateterului se poate
menține prin heparinizare sau adminstrare de soluție normal salină după fiecare folosire și
învățarea pacientului să țină mâna cu branula ridicată în dreptul cotului atunci când se plimbă;
- hematom ( sensibilitate crescută la orice atingere a zonei, vânătaie, impermeabilitate) datorită
perforării peretului opus în timpul inserării cateterului, compresie ineficientă după îndepărtarea
branulei. Se va scoate branula, se va aplica compresie. Formarea de hematoame poate fi
prevenită prin efectuarea corectă a tehnicii de inserție a cateterului, de o mărime potrivită venei
abordate și prin eliberarea garoului cât mai repede posibil după inserția cateterului;
-secționarea cateterului, de obicei capătul acestuia care este introdus în venă, datorită reinserției
acului de-a lungul tecii de plastic, în timp ce cateteru este în venă. Se va încerca recuperarea
părții secționate dacă este la vedere, dacă nu, se aplică garou deasupra locului de inserție și se
anunță medicul și radiologul. Secționarea cateterului se poate preveni neintroducând niciodată
acul înapoi în cateter pentru a încerca inserția sa ci se scot amândouă odată și se âncearcă încă o
dată inserția cu alt cateter;
-spasme venoase ( durere de-a lungul venei, albirea pielii din jurul venei respective, rata scăzută
de curgere a soluției perfuzate chiar dacă perfuzorul este declampat) datorită administrării
inadecvate de substanțe iritative și în diluții insuficiente, administrării de soluții perfuzabile reci
(sau transfuzie cu sânge rece), adminstrarea prea rapidă a soluțiilor chiar dacă sunt la
temperatura camerei. Se vor aplica comprese cu apă călduță, se va descrește ritmul de
adminstrare. Spasmul venos poate fi prevenit prin administrarea de sânge și soluții la
temperaturile potrivite;
-reacții vasovagale ( colaps brusc al venei în timpul puncționării, paloare, amețeală, greață,
transpirații, hipotensiune ) datorită producerii de spasm venos cauzat de anxietate și durere.
Pacientul va fi așezat în pat cu picioarele mai sus decât capul, este încurajat să respire adânc, se
măsoară semnele vitale. Aceste situații pot fi prevenite prin explicarea procedurii pacientului,
reducerea anxietății acestuia și eventual, folosirea unui anestezic local înainte de puncționarea
venei;
-tromboze ( durere, roșeată, umflătură, impermeabilitate) datorită afectării celulelor endoteliale
ale venelor favorizând formarea de trombi. Se va îndepărta cateterul și se va insera într-o altă
zonă, se vor aplica comprese cu apă călduță, se va supraveghea pacientul și observa dacă apar
semne de infecție. Formarea trombozelor poate fi prevenită prin inserția unui cateter periferic
folosind o tehnică corectă, fară a leza vena;
-infecții sistemice ca septicemia sau bacteriemia ( febră, frisoane, indispoziție fară motiv
aparent) datorită unei tehnici nesterile, apariției flebitelor severe care favorizează dezvoltarea
organismelor, fixare insuficientă a branulei ceea ce permite mișcarea ei în venă și introducerea

60
organismelor în circulația sangvină, menținerea îndelungată a unui cateter, sistem imun slab
dezvoltat sau folosirea unor soluții perfuzbile contaminate. Se va anunța imediat medicul la
apariția semnelor specifice descrise. Se va îndepărta cateterul și se vor obține culturi de la locul
inserției, se va taia cu o foarfeca sterilă capătul cateterului și se va trimite la laborator pentru
analizare, se vor monitoriza semnele vitale, se vor administra medicația și antibioterapia
prescrise. Prevenirea infecților sistemice se poate face folosind cu strictețe o tehnică sterilă atât
la inserția cateterlui căt și la cuplarea perfuzoarelor la soluțiile de perfuzat și la branulă, la
întreruperea perfuziilor sau la îndepărtarea cateterului.

61
Concluzii finale

În concepţia modernă sănătatea este considerată ca o calitate care presupune o


interacţiune dinamică şi o independentă între condiţia fizică a individului, manifestările sale
mentale, reacţiile emoţionale şi ambianţa socială în care trăieşte.

Misiunea asistenţilor medicali este de a îndeplini funcţii care să promoveze şi să menţină


starea de sănătate, dar şi să prevină imbolnăvirile.

Nursingul include, de asemenea planificarea şi acordarea de îngrijiri în timpul bolii şi în


timpul convalescenţei şi cuprinde aspectele fizice, mintale şi sociale ale vieţii în măsura în
care acestea au legătură cu sănătatea, boala, invaliditatea şi moartea.

Cu ajutorul acestor criterii am întocmit planurile de îngrijire ale pacienţilor şi am luat


măsurile necesare pentru vindecarea lor din punct de vedere atât fizic cât şi psihic.

Ceea ce a condus la vindecarea pacienţilor a fost psihoterapia, discuţiile cu pacienţii,


întelegerea care ia ajutat să îşi depăşească, să îşi privească prin altă prismă problemele cu care se
confruntau, ceea ce înseamnă un pas important pentru vindecare, precum şi respectarea
indicaţiilor medicilor curanţi cu privire la programul, doza şi modalităţile de administrare a
tratamentelor.

În urma tuturor intervenţiilor şi îngrijirilor acordate starea pacienţilor a evoluat favorabil ,


la externare aceştia prezentându-se cu stare generală bună atât în plan fizic cât şi psihic.

62
BIBLIOGRAFIE

1. I.C.Petricu,I.C.Voiculescu, Anatomia si fiziologia omului,editura Medicala 1964

2. Albu, Roxana Maria si colaboratorii, Anatomia si fiziologia omului. Manual pentru scolile
sanitare postliceale, Editura Universul, Bucuresti, 2001

3. Lucretia Titirca, Urgente medico-chirurgicale,Editura Medicala,Bucuresti 2002

4. Corneliu Borundel, Medicina interna pentru cadre medii,editura All,vol,2

5. Carol Mozes, Tehnica ingrijirii bolnavului, editura Medicala 2002

63
64