singur ca un tanc în plină acțiune – hotărât să-și cânte încă o dată

marele cântec de iubire: semper esse puerum semper

esse puerum și felul în care
vor năvăli din gâtlejul lui cuvintele
s-ar putea să ne aducă aminte cândva
despre felul în care cade astăzi zăpada pe câmp

experiența am mai avut-o: bucurie înnegrind pământul înnegrind până și memoria

dar nu temele nu subiectele eroice vor face din băiatul ăsta
un om bogat și puternic – să ne închipuim
că eu l-am așezat pe rug: unde cu trufie suferă acum
unde inima lui tresaltă ca o broască verde și se uită la noi fără întrerupere
inima lui care tresaltă ca o broască verde și se uită la noi
și numai astfel învinge o! norme ale durerii
pe când poezia nu este, într-un anume sens, și exclusiv
din punctul de vedere al autorului ei, poetul de pe strada
mea, de la numărul paisprezece, colegul meu din clasa a
treia primară, decât un amestesc de huliganism (curaj) și
foarte bună creștere (curaj și mai mare)

vei auzi din nou: fii inima mea

vei auzi din nou: fii inima mea

simplu: deschizi doar niște canale
care din obisnuință nu mai duceau nicăieri
apoi îți arzi hainele

o piele febril descheiată

încă om
mâine-poimâine doar mărturia lui poate amintirea
cu haosul ei frățesc: și mai mic uriaș inimă și
așadar așadar devii a doua mea inimă
apropie-te

la toate acestea ce vei răspunde? fără un cuvânt

vei părăsi la noapte orașul
și absența ta: o cicatrice pe un perete de aer
micșorându-se din ce în ce