Teatru - disciplină opțională pentru viață

Ed. Olariu Viorica înv. Ceahlău Gabriela Gianina

Scoala primară nr. 2 Lunca Vf. Câmpului Botoșani

Educaţia constituie un sistem complex şi unitar , care prezintă mai multe dimensiuni , corespunzătoare principalelor laturi ale
personalităţii umane : educaţia intelectuală , educaţia estetică , educaţia civică , educaţia fizică , educaţia pentru sănătate , educaţia tehnologică etc
. Aceste dimensiuni se află în raporturi de interdependenţă şi complementaritate , ce-i conferă educaţiei în cadrul şcolii un caracter sistemic ,
deschis şi dinamic .
Curriculum-ul la decizia şcolii a reprezentat, de la început, o soluţie de adaptare a ofertei generale la particularităţile şi aspiraţiile
elevilor din diferite unităţi concrete de învățare. Această pondere s-a modificat în timp, şi-a schimbat forma şi structura şi a fost concretizată într-
o mare varietate de oferte opţionale la nivelul unităţilor de învăţământ.
Curriculum la decizia şcolii constituie ansamblul proceselor educative şi al experienţelor de învăţare pe care fiecare şcoală le
propune în mod direct elevilor săi în cadrul ofertei curriculare proprii. La nivelul planurilor de învăţământ, CDŞ reprezintă numărul de ore alocate
şcolii pentru construirea propriului proiect curricular.
Prin oferta curriculară de CDŞ se asigură cadrul pentru susţinerea unor performanţe diferenţiate, a unor nevoi şi interese specifice de
învăţare ale elevilor. Această cerinţă are un anumit caracter de generalitate, deoarece în alocarea resurselor de timp intervin foarte mulţi factori
care abat traseul reglementat metodologic spre soluţii care, de regulă, au în vedere în mod preponderent completarea normelor.
Curriculum-ul la decizia şcolii oferă şcolii româneşti oportunitatea de a-şi configura propria ofertă educaţională, care să reflecte scopurile
proprii, filozofia educaţională specifică, prin propunerile de programe adaptate mediului de învăţare.
Pornind de la nevoile de instruire şi de la interesele fiecărei clase de elevi, se pot lua cele mai bune decizii cu privire la natura acestor
oferte şi se creează un capital de proiectare şi de adaptare (inovare) metodologică care va constitui un capital de experienţă profesională şi de
bune practici relevante pentru atingerea calităţii actului educativ la nivelul unităţii şcolare.
Implicarea cadrelor didactice în elaborarea de curriculum, în luarea unor decizii privind educaţia şcolară, este văzută ca o modalitate de
îmbunătăţire calitativă a educaţiei. În aceeaşi măsură, organizaţiile locale implicate în problemele şcolare au şansa de a participa mai susţinut la
soluţionarea acestora.
Prin elaborarea unei oferte de curriculum școlar ca disciplină opțională , un cadru didactic urmărește să completeze personalitatea ,
cultura și să dezvolte competențele copiilor venind în sprijinul lor atunci când aceștia manifestă înclinații vădite pentru anumite domenii. Pentru
că idealul educaţional al şcolii româneşti vizează dezvoltarea liberă , integrală şi armonioasă a personalităţii creative a copiilor , prin disciplinele
opționale se poate realiza o complexă activitate educativă care, poate sprijini formarea şi dezvoltarea omului de mâine începând cu micul școlar
care, prin acumulare de informaţii şi prin încurajarea de a descoperi și de a cerceta , îşi formează o conştiinţă de sine şi o personalitate puternică .
Tot mai des se vehiculează ideea că , viaţa şcolară nu trebuie desfăşurată separat de viaţa socială . Din acest motiv , disciplina școlară
opțională s-a născut din dorinţa de a învăţa copiii pentru viaţă. Totul trebuie învăţat temeinic . Chiar şi viaţa! Soluţia este să pregăteşti copiii
pentru mâine, ancorându-i la ziua de azi, astfel încât, să înfrunte mai uşor viitorul. Eu, pentru a ajunge mai uşor la sufletul micului școlar, în
proiectarea opționalului m-am considerat prietenă şi mai ales animatoare a energiilor creatoare ale copiilor, am colaborat şi am fost alături de
elevii mei. Am încercat să realizez proiectarea nu numai din punctul meu de vedere, ci şi de pe poziţia școlarului care nu are cunoștințe , vine la
şcoală și vrea să înveţe, să descopere, să afle, să cunoască să se formeze şi să se înarmeze cu deprinderi care îi vor folosi mai târziu în viaţă.
Un alt aspect de care am ţinut seama a fost motivaţia școlarului . Aceasta înseamnă că am descoperit în el dorinţa de a face ceva
,pentru că este interesant şi îi dă satisfacţie. Am constatat că, școlarul face acel ceva, pentru că are propriile sale motive şi nu sunt motivele altora.
El este mânat de o curiozitate naturală. Învăţarea a căpătat astfel un aspect distractiv şi util în acelaşi timp, iar el s-a simţit mereu cu dorinţa de a
lua iniţiativa. Din punctul meu de vedere, disciplina opțională are rolul de a provoca școala, profesorii și copiii ,pentru a ieși din inerție și pentru a
deveni o organizație în mișcare,așa numita școală care învață.
Pot spune că opționalul prezintă pentru dascăl anumite beneficii. Gândind opționalul în concordanță cu nevoile elevilor, dascălul este
permanent în contact cu aceștia, relația învățător-elev devenind foarte solidă. Învățătorul își adaptează demersul didactic în concordanță cu feed-
back-ul primit din partea elevilor. În plus, se va informa continuu pentru a găsi cele mai optime conținuturi și metode pentru a-și atinge
obiectivele propuse.
Farmecul copilăriei se desfășoară, până la un moment dat, între lumi paralele: una reală și alta imaginară. În cea imaginară totul este
posibil. Datoria noastră este să nu distrugem cu bună știință această lume frumoasă, ci să prelungim farmecul, candoarea și nevinovăția copilăriei.
Am ales teatrul ca disciplina optională pentru a face, într-un mod plăcut, cunoscută copiilor literatura destinată lor, pentru a descifra cu
ei tainele limbii române, frumusețea ei; prin teatru copiii își înșusesc vorbirea corectă, fluentă, nuanțată, expresivă și completează textul cu
experiențe proprii. Nu vom putea măsura niciodată puterea de balsam pentru copii a minunatelor poveștiu ale lui Creangă, Ispirescu, Andersen,
frații Grimm, a colindelor ascultate în taină în vremurile trecute, a obiceiurilor și tradițiilor românești de o inestimabilă valoare artistică. Copilul,
întâmpinat de prospețimea trăirilor estetice, se apropie de un personaj sau altul din basm ori poveste, învață și apoi se joacă, atribuindu-și titluri
de noblețe, capabile să întrețină efortul de învățare.
Începând din grădiniță, teatrul sub diferite forme: de masă, cu păpuși ocupă un loc aparte în dezvoltarea aptitudinilor copiilor. Teatrul
de păpuși are o deosebită importanță deoarece prin joacă este influențată viața afectivă a copilului. Eficiența sa poate fi explicată prin caracterul
simbolic, aspectul de poveste al acțiunii piesei corespunzând gândirii simbolice creatoare a copilului. Păpușa, un obiect ce capătă viață când este
mânuită de actor este elementul cel mai important. Ea este înrudită cu cea mai cunoscută și dragă jucărie a copilului. Așadar, între ea și copil se
stabilește ușor un raport de încredere. În fața ei, copilul se simte liber, inhibițiile, timiditatea dispar, nu mai este stingher.
„Cum se explică faptul că cei mici vorbesc mai liber și cu mai multă siguranță atunci când au interlocutor o păpușă pe mână, decât
atunci când se adresează adulților și tovarășilor de joacă? Înainte de a se juca cu alți copii și înainte de a putea vorbi cu adulții, copilul se joacă cu
păpuși.”
Prin conținutul poveștilor, scenetelor, teatrul de păpuși dar și teatrul cu actori-copii are un raport substanțial în dezvoltarea
personalității copilului: prezentând fapte pozitive și negative – oferă copiilor multiple posibilități de a rezolva problemele lor, însușirea
deprinderilor de comportare și adaptarea la situații noi se produce mai ușor și mai rapid prin intermediul jocului de rol, prin executarea diverselor
comportamente de politețe, de bunătate, de hărnicie, copiii își interiorizează aceste atribute.
Teatru implică activități didactice integrate (ed. Limbajului, act. Practice, ed. Muzicală, ed. Pentru societate e.t.c.) cât și activități
didactice interactive. Aici aș menționa serbările interactive care s-au bucurat de un real succes în unitatea noastră.
 Activitațile de acest gen oferă posibilitatea aprofundării comunicării, posibilitatea de a găsi cele mai potrivite modalități de stimulare a
comunicării orale, a expresivității și creativității. Prin intermediul teatrului atât la grădiniță cât și la școală sunt exersate și capacitățile muzicale, și
cele artistice.
Într-un colectiv de copii, intimitatea se poate crea printr-o trăire comună a veseliei. Un spectacol bine făcut produce bună dispoziție, îi
stimulează să povestească, să converseze, să comunice. La repetiții ei își exersează exprimarea clară, narativă, cu glas tare, putând să-și aprecieze
rezultatele după înregistrări efectuate.Cunoașterea literaturii dă posibilitatea cadrului didactic să selecteze cu pricepere elementul util, să clarifice
sensul moral,să reliefeze intențiile autorului, să comunice nuanțele cele mai fine ale stilului. Din cerințele actuale ale societății românești decurge
necesitatea de a îmbogăți cât mai mult experiența copiilor cu materiale diverse, de a-i încuraja prin stimuli vizuali, auditivi, olfactivi cât mai
diferiți,de a-i încuraja să-și exercite capacitatea motorie să vorbească, să cânte, să asculte să aștepte.
Copiii, atât în grădiniță cât și în școală se joacă bucuroși ,, De-a teatrul,, sau De-a filmul,,căutând să redea în jocurile lor aspecte din viața lor
sau ce au văzut în jurul lor , la spectacole sau la filme materializându-și intențiile în jocurile de creație sau jocurile de rol. Ei îmbogățtesc aceste
jocuri cu ceea ce au văzut la teatru, la film sau la alte spectacole. Pentru noi , cadrele didactice jocul acesta este un mijloc de completare a
reprezentărilor, de fixare a noțiunilor, de adâncire a cunoștințelor, de formare a deprinderilor.Prin teatru copiii își însușesc vorbirea corectă,
expresivă și completează textul cu experiențele lor proprii.
Aș încheia cu um motto,, Lăsați visele copilăriei,,care aș vrea să devină un îndemn pentru toși cei implicași în educarea copiilor, deoarece
educația nu se poate desăvîrși fără influențele artistico-estetice.

BIBLIOGRAFIE:
- Bennet, B.- „Curriculum la decizia școlii: ghid pentru profesori”, Editura Atelier Didactic, București, 2007;
- Cucoș, C. – „Pedagogie”, Editura Polirom, Iași, 2000
- Bocoș, M. – „Teoria și metodologia curriculumului”, Suport de curs pentru anil I, specializările „Pedagogie” și „Pedagogia
învățământului primar și preșcolar”;
- Horia, Stanca-Teatrul de păpuși, Ed. Didactică și pedagogică, București, 1980