Relația terapeutica eu mi-o imaginez ca un întreg, a oferirii unui mediu protector, de

cooperare, de psihoterapeut și client, ca un dans delicat de interacțiune și influente reciproce, ca

un effort comun unic a fiecărei relații terapeutice.

Cuvântul psihoterapie provine din greaca veche -psyche, care înseamnă suflet sau
răsuflare și – therapeia, a vindeca sau îngriji.

Holistic orientat catre:

- Abordări dinamice (freudiana, junghiana )

- Abordări non-directiva -Carl Rogers
- Abordarea atractiva, care dezvolta tehnici verbale de stimulare a dezvoltării de sine în
vederea depășirii blocajelor ce stau la baza dezorganizarilor psihice generate de
sentimente și atitudini negative, de vinovăție, frustrare, ura, revolta, etc.

Aceasta metoda reprezintă o perfecționare pe baza unei paradigme teoretice noi avansate
a abordării Rogerstone.

Psihoterapia integrativa are acces la mai multe strategii și metode terapeutice.

Psihoterapia Integrativa este o abordare unificatoare, care aduce laolalta sistemul

psihologic, efectiv, cognitiv, contextual si comportamental, creand astfel un cadru de lucru
relational multidimensional, care poate fi re-creat din nou pentru fiecare caz individual.

Fondatorii scolii de Psihoterapia Integrativa Europeana sunt Kenneth R. Evans si Maria

C. Gilbert.

Metoda integrativa este creativa si flexibila, care se poate adapta la unicitatea fiecarui
context terapeutic, putand sa raspunda nevoilor clientului in fiecare moment al interviului.

Dr. Ken Evans este Doctor in Programe de "Psihoterapie, deţine certificare europeană
E.A.P., E.A.G.T., E.A.l.P.şi in prezent conduce impreună cu Joanna Taylor Evans Institutul
European pentru Studii Psihoterapeutice EUROIPS, in Normandia, Franţa. Este consultant
principal la institutul de Formare in Psihoterapie lntegrativă Scarborough U.K., formator invitat
la Centre de Formare Europeană şi facilitează Masterclasses pentru terapeuţi experimentati în
UK. şi Franţa…. Dr. Ken Evans este invitat la prestigioase universităţi şi instituţii din Europa
unde predă şi conduce seminarii psihoterapeutice. Acum predă şi in România.

Ken Evans este deţinătorul a câtorva funcţii de prestigiu in viaţa Psihoterapiei

Europene: Preşedinte al Asociaţiei Europene de Psihoterapie (E.A.P) între anii 1994-1995, iar
Tntre anii 2002-2008 Preşedinte al Asociaţiei Europene pentru Gestalt-Terapie (E.A.G.T.). Este
Preşedintele fondator (1996-1999) al Asociaţiei Europene de Psihoterapie lntegrativă (E.A.l.P.).

În prezent, Dr. Ken Evans face parte din conducerea E.A.l.P., şi in septembrie 2007 a
fost ales “Fellow” al E.A.l.P.

Este interesat de spiritualitate şi angajament terapeutic in practica clinică şi cadre

organizaţionale precum şi de probleme legate de Drepturile Omului şi Responsabilitatea Socială.

Actualmente, Ken Evans este membru al Societăţii Regale de Artă.

A scris numeroase articole şi cărti şi este co-editor la Jurnalul European de Cercetare a

Calităţii în Psihoterapie. În prezent este co-autor cu Linda Finlay a'l cărţii: "Relational Centred
Research for Psychotherapists”, ce a fost publicată la editura Wiley-Blackwell in septembrie
2009.

Profesor Maria C. Gilbert. MA. este psiholog clinician, specialist în Psihoterapie

lntegrativă cu certificare U.K.C.P. şi E.A.P., trainer executiv acreditat A.P.E.C.S. Lucrează ca
formator, supervizor, psihoterapeut şi consultant organizaţional. În prezent, este Preşedinte al
Departamentului lntegrativ de supervizare şi al programelor de supervizare a diplomelor în
Institutul Metanoia în West London, unde are o activitate de peste zece ani.

Maria Gilbert este preocupată şi implicată în activităţi de promovare şi dezvoltare a

trainingurilor de Psihoterapie lntegrativă in Europa fiind ambasadoarea elegantei stilului
terapeutic şi a rafinamentului în abordarea lntegrativă, dublate de forţa unor standarde înalte ale
practicii terapeutice în care onorează diversitatea şi unicitatea fiecărei culturi şi ale fiecărei
persoane.
 Maria Gilbert este co-autoare impreună cu Ken Evans a două cărţi: “Psychotherapy
Supervision: An Integrative Relational Approach to Psychotherapy Supervision” (acum publicată
în 5 limbi) care va apărea în curând şi în România şi „An lntroduction to Integrative
Psychotherapy’.

Psihoterapia integrativa combina doua sau mai multe abordari specifice, un proces mai
aleator de alegere a “ceea ce merge” intr-o anumita situatie, se inspira din mai multe abordari in
functie de nevoile clientilor.

Noi punem accentul aşadar pe contextul mai larg in care se desfăşoară diada terapeutica,
în toată complexitatea şi dimensiunile sale multiple. Această abordare se concentrează pe
rapiditatea întâlnirii terapeutice, ca nucleu al procesului terapeutic şi ca mediu sau recipient al
schimbării dintr-un domeniu în perpetuă schimbare. În acest proces acordăm meritul cuvenit
creativităţii în tehnică şi strategie, aşa cum reies acestea din contextul relaţional şi facilitează
organic procesul terapeutic.

Tema recurentă a abordării noastre relaţionale de dezvoltare a integrării, este conceptul

de „dezvoltare de sine", Vorbim mai degrabă de sinele în relaţie, dat fiind că sinele şi mediul
înconjurător sunt legate indistructibil şi sunt interdependente. Considerăm că sinele persoanei
continuă să se dezvolte şi să evolueze spre nivele crescute de complexitate de-a lungul vieţii, pe
măsură ce persoana se implică în noi relaţii şi noi provocări în diverse stadii de dezvoltare.
Atenţia noastră este centrată pe sinele în relaţie, deoarece vedem persoana ca strâns legată de
mediul ei şi neputând să existe şi să se dezvolte separată de context.

Alături de autori, cum ar fi Kohut (1977), şi alţi psihologi ai sinelui, noi vedem sinele ca
principiul organizator şi supraordonator al personalităţii, aflat in inima experimentării eului şi a
unicităţii şi formând o punte spre restul umanitătii şi a mediului nostru natural. Toţi ne străduim,
în permanenţă, să dobândim şi să menţinem o coerenţă de sine, care oferă stabilitate în relaţia cu
noi înşine şi cu ceilalţi, ca şi în relaţia cu lumea vie şi materială din jurul nostru.

În procesul dezvoltării conceptului deschis de „sine-în- relaţie”, vom explora şase

domenii diferite legate de sine:
 1. Domeniul biologic: relaţia sinelui cu corpul. Acesta se referă la relaţia pe care Eu
(sinele) o am cu propriul meu corp. Aici vom explora experienţa persoanei din perspectiva
sinelui ca entitate care trăieşte şi respiră; cum persoana işi însufleţeşte propriul corp şi relaţia pe
care o are cu sinele său corporal.

2. Domeniul intrapsihic: relaţia sinelui cu sinele. Acesta se referă la lumea interioară

inclusiv dialogurile între diferitele părţi ale sinelui şi cum acestea se constituie şi se dezvoltă cu
timpul. Căutăm moduri de înţelegere a naturii şi funcţionării cadrului de referinţă al unei
persoane care formează baza experienţei sinelui în lume.

3.Domeniul interpersonal: relaţia sinelui cu ceilalţi. Aici vom urmări domeniul relaţiilor
interpersonale şi modul in care negociem legătura noastră cu cei din jur. Vom cerceta importanţa
procesului de ataşare şi calitatea intersubiectivă şi reciproc interactivă a relaţiilor timpurii, care
creează modelul relaţiilor ulterioare şi al nevoilor personale în cursul vieţii.

4.Domeniul intercultural şi contextual: relaţia dintre sine şi context. Aici urmărim

integrarea experienţei sinelui în contextul nostru. Luăm in considerare influenţele sociale,
politice, istorice, economice, culturale şi organizaţionale asupra dezvoltării continue a simţului
de sine.

5.Domeniul ecologic: relaţia sinelui cu mediul înconjurător şi natura. Aici vom studia
relaţia oamenilor cu lumea naturală şi modul în care sensibilitatea sau lipsa sensibilităţii faţă de
natură pot influenţa fiinţarea sa în lume.

6.Domeniul transcendental: relaţia Sinelui cu lumea transpersonală şi spirituală. Aici

avem in vedere maniera in care omul caută să dea un sens mai larg existenţei sale şi modul în
care aceasta poate fi dobândită prin dezvoltarea sinelui spiritual al persoanei.

Conceptul central al discuţiei noastre despre sinele-înrelaţie cu procesul continuu de

dezvoltare de-a lungul existenţei, este cel al relaţiei „eu-tu” (Buber 1996).

Considerăm că modul de relaţionare „eu-tu” este esenţial pentru dezvoltarea sănătoasă a

unui simţ al sinelui vibrant şi coerent. În procesul de relaţionare „eu-tu”, persoana se valorizează
pe sine şi pe ceilalţi într-o interacţiune impregnată de respect reciproc. Când acest respect
reciproc lipseşte, persoana este expusă sentimentului de ruşine şi riscului fragmentării sinelui. În
acest sens, o prezentare a modelului nostru implică şi o perspectivă a deviaţiilor care apar in
relaţia sine-ceilalţi şi consecinţele acestora pentru individ.

Vom observa apoi modul în care asemenea deviaţii sau deficienţe pot fi vindecate prin
intermediul unei relaţii terapeutice eficiente.

Fundamental pentru abordarea noastră în psihoterapia integrativă, va fi noţiunea de

psihoterapeut ca „practician reflexiv”, pe baza practicii „subiectivităţii critice” (Reason 1994).
Funcţia reflexivă, aşa cum este definită de Către Fonaghy (2002) este „capacitatea de a imagina
stări mentale în sine şi în alţii” şi ne permite să conceptualizăm „convingerile, sentimentele,
atitudinile, dorintele, speranţele cunoştinţele, imaginaţia, amăgirea, înşelăciunea, intentiile,
planurile celorlalţi ca fiind diferite de ale noastre, proprii. Noi, prin urmare, intenţionăm să
stabilim în mod clar, in acest capitol, filozofiile pe care se bazează abordarea noastră integrativă
şi valorile ce derivă din ele, ca o condiţie necesară pentru o înţelegere şi apreciere a abordării
noastre, împreună cu o bază informală pentru un criticism constructiv… Avem incredere in
faptul ca acest lucru va fi experimentat ca o invitatie la dialog si inovatii creative.

Informaţiile care alimentează abordările diferite ale integrării, au venit din mai multe
surse: de Ia teoreticieni care compară diferite ipoteze de bază; de la clinicieni în domeniu care se
mută treptat spre o practică mai integrativă şi din cercetări asupra rezultatelor în psihoterapie.
Comparatia bazelor filozofice ale diferitelor şcoli de psihoterapie a contribuit cu informaţii
despre o gamă de ipoteze filozofice care subliniază practica, unele dintre acestea incompatibile
între ele, dar de asemenea a subliniat ipoteze comune între abordări diferite, ca de exemplu, o
focalizare împărtăşită de mulţi referitor la o perspectivă holistică a persoanei.

Clinicienii din domeniu sunt de multe ori primii care încearcă noile tehnici şi abordări pe
parcursul confruntării lor cu provocarea de a ajuta clienţii în mod eficient. Noile abordări în
psihoterapie au evoluat de la acest proces Dezvoltarea psihologiei sinelui a lui Kohut a crescut
din conştientizarea faptului că psihanaliza tradiţională nu pare adecvată persoanelor cu o
structură de personalitate narcisistă, care au răspuns mai bine la o abordare înrădăcinată în
empatie (Kohut, 1977). Actualele cercetări în baza neurobiologică de dezvoltare a copilului ne
oferă un model de dialog terapeutic ca un proces de vindecare pentru victimele deregularizării
afective în primii lor ani.

O altă puternică sursă de informaţii ce trimite către integrare, derivă din rezultatul de
cercetare al psihoterapiei care a studiat ce factori fac schimbarea terapeutică eficace.

Întradevăr pare să apară o anumită tensiune, care reiese din literatura clinică de integrare,
ce poate fi rezumată după cum urmează.

Vor fi la fel de multe abordări asimilative pe cât sunt terapeuti, sau treptat va fi un meta-
model bazat pe factori comuni bazaţi pe teorie şi cercetare, care vor da unitatea teoretică şi
clinică din domeniul integrării?

Se poate întâmpla ca, în realitate, mulţi practicieni să combine aspectele acestor două
abordări diferite de integrare, pe măsură ce evoluează în propriul lor stil de lucru, ceea ce implică
amestecul a două elemente comune de asimilare ca procese integrative.