Sunteți pe pagina 1din 12

Rugăciune către Îngerul Păzitor

Sfinte Îngere, păzitorul și acoperitorul meu cel bun, cu inimă zdrobită și cu sufletul
îndurerat stau dinaintea ta și mă rog.
Auzi-mă pe mine, păcătosul rob al lui Hristos, care cu multă căință și lacrimi amare strig:
să nu pomenești fărădelegile și nedreptățile cu care eu, nevrednicul, te mâhnesc în
toată vremea, săvârșind fapte necuvenite în fața Ziditorului meu Dumnezeu.
Fii milostiv și nu te depărta de la mine.
Trezește-mă din somnul păcatului și ajută-mă cu rugăciunile tale, ca întru pocăință și
neprihană să-mi petrec cealaltă vreme a vieții mele.
Păzește-mă de căderile în păcate de moarte, ca să nu pier în deznădejde și să nu se
bucure vrăjmașul de pierzarea mea.
În tot locul și în tot ceasul să-mi stai înainte, rugându-L pe Domnul Dumnezeul
îndurărilor să-mi ierte păcatele pe care le-am săvârșit în viața mea cu fapta, cu gândul
sau cu vorba. Iar în înfricoșatul ceas al morții tu să fii lângă mine, bunul meu păzitor,
alungându-i pe întunecații demoni veniți să înfricoșeze cutremuratul meu suflet. Apără-
mă de cursele lor, când va fi să trec prin vămile văzduhului, pentru că, de tine călăuzit și
păzit, lumina Raiului să o vad, unde Sfinții și Puterile cerești laolaltă laudă și preamăresc
numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Treimea cea de-o-ființă și nedespărțită, și
acum și pururea și în vecii vecilor.
Amin.
Rugăciune pentru cei mânioși a
Sfântului Ioan din Kronstadt

Doamne, fă-l bun pe robul Tău acesta, (numele), cu


puterea harului Tău!

Amin.

Doamne, fă-mă bun pe mine robul Tău, cu puterea


harului Tău!

Amin.

Rugaciunea Sfintei Cruci


Să nu fie zi lăsată de Dumnezeu fără Rugăciunea Sfintei Cruci! Când sunteți mânioși, triști,
abătuți, depresivi – repede la Sfânta Cruce, pentru că tristețea este de la cel rău! De la
Dumnezeu e bucuria, nădejdea, puterea și curajul! Amin!

Să se scoale Dumnezeu și să se risipească vrăjmașii Lui și să


fugă de la fața Lui cei ce-L urăsc pe Dânsul.

Să piară cum piere fumul, cum se topește ceara de fața


focului, așa să piară demonii de la fața celor ce-L iubesc pe
Dumnezeu și se însemnează cu semnul Crucii, zicând:

Bucură-te, preacinstită și de viață


făcătoare Crucea Domnului, care gonești demonii cu
puterea Celui ce S-a răstignit pe tine, a Domnului și
Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Care S-a pogorât la iad și
a călcat puterea diavolului și te-a dăruit nouă pe tine, cinstită Crucea Sa, spre izgonirea a
tot vrăjmașul.

O, preacinstită și de viață făcătoare Crucea Domnului, ajută-mi mie cu Sfânta Fecioara


Născătoare de Dumnezeu și cu toți Sfinții în veci.

Amin.
Rugăciune pentru căsătorie pentru cei
care nu și-au găsit încă partenerul

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, Cel Ce ai zis: „Căutati mai întâi Împărătia
lui Dumnezeu, și toate celelalte se vor adăuga vouă”, dăruiește-mi toate cele de
trebuință pentru a merge pe calea mântuirii. În mâinile Tale este viața mea și fără Tine
nu pot cunoaște nici împlinirea și nici bucuria cea adevărată. Știind aceasta, având
dorința de a purta crucea căsătoriei, Te rog să mă ajuți să găsesc făptura potrivită alături
de care să înfrunt marea vieții acesteia. Ajută-mă, Doamne, ajută-mă, cum numai Tu mă
poți ajuta. De multe ori ispita singurătății mi-a rănit inima, de multe ori diavolul
deznădejdii a lovit în poarta sufletului meu. De atâta durere inima mea s-a strâns, și nu
este nimeni care să îmi aline durerea. La Tine alerg, Doamne, nădejdea mea, întărirea
mea, lumina vieții mele. Ajută-mă să am o familie bineplăcută Ție, o familie peste care
să se reverse mulțimea binecuvântărilor Tale. Ferește-mă, Doamne, de tot răul. Fereste-
mă de o alegere greșită. Ferește-mă de minciuni, de răutate, de desfrâu. Să nu mă înșele
frumusețea cea degrab trecătoare, ci să caut mai ales frumusețea sufletească. Să nu mă
orbească dragostea pătimașă, nici să nu mă biruie patimile și poftele. Tu știi, Doamne,
nepriceperea și slăbiciunea minții mele. Izbăvește-mă prin harul Tău de neputințele care
mă apasă. Vino în ajutorul meu, Iubitorule de oameni! Dăruiește-mi înțelepciune și
răbdare. O, grea este crucea răbdării, și greu îmi este să nu fiu covârșit de ea. Dar în Tine
îmi pun nădejdea. Ajută-mă, Doamne, să iubesc Biserica, să stărui în rugăciune și să am
râvnă pentru împlinirea poruncilor Tale. Să mă spovedesc ori de câte ori umbra
păcatului va tulbura mintea mea, mai înainte ca gândul murdar să devină faptă.
Dăruiește-mi ca primind dezlegare de păcate să-mi îndrept viața după cum Îți este
bineplăcut Ție. Fă să-mi fie mie familia cale de mântuire, cale de bucurie. Să nu caut
împlinirea cea înșelătoare cu care mă ademenește această lume, ci să caut dragostea pe
care ai binecuvântat-o la nunta din Cana Galileii. Să îmi fie familia prilej pentru a-Ți
mulțumi în fiecare zi. Și la vreme potrivită, dăruiește-mi, Doamne, copii credincioși și
sănătoși, care să ducă o viață curată și sfântă. Rugători aduc pentru mine pe toți sfinții,
pe mai marii cetelor îngerești, pe Înaintemergătorul Tău, pe înțeleptii Apostoli, și
împreună cu aceștia pe Preacinstita și Preacurata Maica Ta, ale căror rugăciuni
primește-le, Milostive Hristoase al meu, pentru folosul meu și pentru mântuirea mea. Că
Tu Însuți ești, Bunule, sfințirea și luminarea sufletelor noastre și Ție după cuviință, ca
unui Dumnezeu și Stăpân, toți slavă Îți înălțăm, în toate zilele. Amin.
Rugăciunea soților unul
pentru altul
Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel ce ne-
ai învaățat ca întotdeauna să ne rugăm unul pentru altul,
căci așa vom împlini legea Ta și ne vom arăta vrednici de
mila Ta, caută cu îndurare și păzește de vrăjmașii văzuți
și nevăzuți pe soțul meu (soția mea), pe care mi l-ai
dăruit (mi-ai dăruit-o) a petrece împreună până la
moarte.

Dăruiește-i sănătate și deplină înțelepciune, ca să-și


poată îndeplini datoriile după voia și poruncile Tale. Ferește-l (o) de ispitele pe care n-ar
fi în stare să le poarte. Întărește-l (o) în dreapta credința și în dragoste desăvârșită, ca să
lucrăm împreună faptele bune și să ne întocmim viața după sfintele Tale așezări și
porunci. Ca a Ta este stăpânirea și puterea în veci. Amin.

Rugăciunea mamei pentru copiii săi


Dumnezeule, Ziditorule al tuturor făpturilor! Adăugând milă peste milă, m-ai făcut
vrednică să fiu mamă, bunătatea Ta mi-a dăruit copii, și îndrăznesc să spun că ei sunt co-
piii Tăi, fiindcă le-ai dat ființă, i-ai făcut vii înzestrându-i cu suflet nemuritor, i-ai renăscut
prin botez spre viața cea potrivită cu voia Ta, i-ai înfiat și i-ai primit în sânul Bisericii Tale.

Doamne! Păzește-i în har până la sfârșitul vieții lor, învrednicește-i să se împărtășească


de Tainele legământului Tău, sfințește-i cu adevărul Tău, ca să se sfințească în ei și prin
ei sfânt numele Tău! Trimite-mi ajutorul Tău haric ca să îi cresc spre slava numelui Tău și
folosul aproapelui! Dă-mi în scopul acesta răbdare și putere! Amin!

Învață-mă să sădesc în inima lor rădăcina adevăratei înțelepciuni – frica Ta! Luminează-i
cu lumina înțelepciunii Tale, ce cârmuiește întreaga lume! Să Te iubească din tot sufletul
și din tot cugetul lor, să se lipească de Tine din toată inima și să tremure de cuvintele
Tale toată viața lor! Dăruiește-mi pricepere să le arăt că viața cea adevărată stă în
păzirea poruncilor Tale, că osteneala întărită de cucernicie aduce toată viața de aici
mulțumire lipsită de tulburare, iar în veșnicie – fericire negrăită.

Descoperă-le lor înțelegerea legii Tale, ca până la sfârșitul zilelor lor să aibă simțământul
că Tu ești pretutindeni! Sădește în inima lor teama și dezgustul de orice fărădelege, ca
să fie fără de prihană în căile lor, ca să-şi aducă aminte întotdeauna că Tu, Dumnezeule
Atotbune, păzești cu gelozie legea Ta și dreptatea Ta! Ține-i în curăție și în evlavie față
de numele Tau, încât să nu prihănească Biserica Ta prin purtarea lor, ci să trăiască după
rânduielile ei!
Însuflețește-i cu râvnă pentru învățătura folositoare și fă-i în stare de toate lucrurile cele
bune, ca să câștige înțelegerea cea adevărată a cunoștințelor de care au neapărată
nevoie, ca să se lumineze cu știința cea binefăcătoare pentru omenire.

Doamne! Dă-mi înțelepciune ca să întipăresc cu trăsături de neșters în inima și în mintea


copiilor mei frica de întovărășirea cu cei ce nu știu de frica Ta, să le insuflu îndepărtarea
de orice însoțire cu cei nelegiuiți, ca să nu ia aminte la împreună-vorbirile cele putrede,
să nu fie abătuți din calea Ta de pildele cele rele, să nu se smintească de faptul că uneori
calea nelegiuiților propășește în lumea aceasta!

Cerescule Părinte! Dăruiește-mi harul de a nu le face copiilor mei sminteală prin faptele
mele, ci a-i feri de rătăciri, de a le îndrepta greșelile, de a le înfrâna îndărătnicia, de a-i
abate de la năzuința spre deșertăciune și ușurătate. Să nu fie furați de gânduri
nechibzuite, să nu umble după poftele inimii lor, să nu se mândrească în cugetele lor, să
nu Te uite pe Tine și să nu uite de legea Ta, ca fărădelegea să nu dea pierzării mintea și
sănătatea lor și păcatele să nu le moleșească puterile sufletului și ale trupului.

Judecătorule Drept, Care îi pedepsești pe copii pentru păcatele părinților până la al


treilea și al patrulea neam! Abate această pedeapsă de la copiii mei, nu îi bate pe ei
pentru păcatele mele, ci stropește-i pe ei cu roua harului Tău, ca să sporească în virtute
și în sfințenie, să crească întru bună voirea Ta și întru dragostea oamenilor evlavioși.

Părinte al îndurărilor și a toată milostivirea! Din dragoste de mamă, le-aș dori copiilor
mei toată îmbelșugarea bunătăților pamântești, le-aș dori binecuvântare din roua
cerului și din grăsimea pământului, însă fie cu ei sfântă voia Ta! Rânduiește-le soartă
după bună voirea Ta, nu îi lipsi în viață de pâinea cea spre ființă, trimite-le toate cele
trebuitoare în vremelnicie spre dobândirea veșniciei fericite, fii milostiv cu ei când vor
păcătui înaintea Ta, nu le socoti lor păcatele tinereții și ale neștiinței, fă inimile lor să se
umilească atunci când se vor împotrivi călăuzirii harului Tău, pedepsește-i și miluiește-i,
îndreptându-i la calea bineplacută Ție, dar fără să-i lepezi de la fața Ta! Primește cu
bunăvoință rugăciunile lor, dăruiește-le reușită în tot lucrul bun, nu abate fața Ta de la
ei în zilele necazului lor, ca să nu-i ajungă ispite mai presus de puterile lor. Adumbrește-i
cu mila Ta, ca să umble îngerul Tău cu ei, păzindu-i de toată nenorocirea și calea rea.

Dumnezeule Atotbune! Fă-mă mamă care se veselește de copiii săi, ca să îmi fie bucurie
în toate zilele vieții mele și sprijin la bătrânețe. Învrednicește-mă să mă înfățișez
împreună cu ei la înfricoșătoarea Ta Judecată, nădăjduind în milostivirea Ta și să zic cu
nevrednică îndrăznire: „Iată, eu și pruncii pe care i-ai dat mie, Doamne!”, ca împreuna
cu ei, preaslăvind bunătatea Ta cea nepovestită și iubirea Ta veșnică, să preaînalț prea-
sfânt numele Tău, Părinte, Fiule și Duhule Sfinte, în vecii vecilor. Amin.

Extras din cartea „Cum sa educam ortodox copilul”, Editura Sophia.


Rugăciune către Preacurata
Stăpâna noastră
La cine să mă plâng, Stăpână?
La cine să alerg în durerea mea, dacă nu la
tine, Împărăteasă cerească?
Cine va primi plânsul meu şi oftarea mea;
dacă nu Tu, Preacurată, nădejdea creştinilor
şi scăparea pentru noi păcătoşii?
Cine, dacă nu Tu, ne va apăra mai bine de
nevoi? Ascultă oftarea mea şi apleacă
urechea Ta la rugăciunea mea!

Stăpână, Maica Dumnezeului meu, nu mă trece cu vederea pe mine, care cer ajutorul
Tău şi nu mă respinge pe mine, păcătoasa, luminează-mi mintea şi învaţă-mă,
Împărăteasă cerească!

Nu mă lepăda, Stăpână, pe mine, roaba Ta, pentru nemulţumirea mea.

Fii pentru mine Maică şi protectoare!


Mă încredinţez acoperământului Tău milostiv, dacă nu o să vrei să mă mai ajuţi, du-mă
pe mine păcătoasa la o viaţă liniştită şi fără de necazuri, ca să plâng păcatele mele!
Vai de mine! La cine să alerg eu vinovata, dacă nu la Tine, la care toţi păcătoşii caută
nadejdea şi scăparea, aşteptând mila Ta cea nespusă şi darurile Tale!

Ce cuvânt pentru păcatul meu voi putea spune la slava Ta cea prea mare!
O, Stăpână! Împărăteasă cerească, Tu îmi eşti Maică şi nădejdea, Tu îmi eşti speranţa şi
scăparea mea, acoperământul, apărarea şi ajutorul meu.
Împărăteasa mea Cea preabună şi grabnică apărătoare, acoperă-mă cu rugăciunea Ta pe
mine, care am călcat poruncile Fiului şi Dumnezeului Tău.
Apară-mă de duşmanii văzuţi şi nevăzuţi, îmblânzeşte inimile oamenilor răi, care se
ridică asupra mea.
O, Maica Domnului şi a făcătorului meu! Tu eşti rădăcina fecioriei şi floarea care nu se
veştejeşte a curăţeniei.

O, Născătoare de Dumnezeu! Ajută-mă pe mine, care sunt stăpânită de patimile trupeşti


şi de durerile inimii, numai de la Tine şi împreună cu Tine a Fiului Tău şi a Dumnezeului
nostru, voi avea apărarea şi prin apărarea Ta cea prea mare, voi fi ajutată şi voi scăpa de
orice nenorocire şi necazuri, cu rugăciunile Tale cele mai puternice Preacurată fără de
păcat şi Preaslăvită Maria, Maica lui Dumnezeu.

Bucură-te cea plină de dar!


Bucură-te cea îmbucurată!
Bucură-te, Preablagoslovită, Domnul este cu Tine!
Rugăciune FOARTE PUTERNICĂ în vreme de NECAZ către icoana
FĂCĂTOARE DE MINUNI a Maicii Domnului cea nepictată de mână
omenească, PRODROMIȚA!

O, preacurat chip înfrumusețat cu razele desăvârșitei curății, pleacă blânda Ta privire și


spre mine, cel gârbovit de mulțimea și întunericul păcatelor mele. Fulgerele răutății au
rănit cumplit sufletul meu, dar Tu, Stăpână, Ceea ce ești Nor al Luminii, cu fulgerele
rugăciunii Tale risipește gândurile mele cele rele care tulbură neîncetat sufletul meu. Ca
Ceea Ce ai născut pe Soarele Cel veșnic, cămara cea întunecată a inimii mele o
luminează cu raza milostivirii Tale, ca să nu fiu eu răpit pe neașteptate de lupul cel
înțelegător. Ca Una Care ai binevoit a ne da sfântă icoana Ta, nezugrăvită de mână
omenească, spre ocrotirea poporului binecredincios, înalță mâinile Tale la rugăciune și
oprește dreapta mânie a Ziditorului pentru mulțimea păcatelor noastre. Ceea Ce porți în
mâinile Tale pe Arhiereul Cel veșnic, sub omoforul Său ne păzește pe noi de ispitele celui
viclean și ne mijlocește iertarea mulțimii păcatelor noastre. Alungă tulburarea sufletelor
care Te cinstesc pe Tine, ca să vedem și noi, ca într-o oglindă înțelegătoare, întru lumina
chipului Tău strălucirea bunătății Tatălui și cu gândul povățuit de Duhul Sfânt să ne
facem și noi prin lucrarea virtuților după asemănarea Fiului. Alungă viforul ispitelor care
caută să ne prăbușească în adâncul iadului și sub acoperământul milostivirii Tale ne
primește pe toți, ca să-Ți înălțăm Ție cântare de laudă totdeauna.
Din patul bolii slobozește-mă pe mine, Doamnă, Ceea Ce ai întins mâinile Tale cele sfinte
și ai ridicat din neputință pe cei covârșiți de durerile cele de multe feluri. Nu ne lăsa pe
noi Stăpână, să fim biruiți de răutatea vrăjmașilor noștri, ci cu milostivul Tău
acoperământ acoperă sufletele noastre și ne dă trcere netulburată pe marea acestei
vieți.
Rugăciune către Maica Domnului pentru LUMINAREA MINȚII!

Preacurată Născătoare de Dumnezeu, casă pe care înţelepciunea Lui Dumnezeu Şi-a


zidit-o Sieşi, dătătoare a darurilor duhovniceşti, cu smerenie ne închinăm în faţa
Cinstitei Tale Icoane şi Te rugăm dă-ne bună sporire a minţii şi înduplecă-L pe Fiul Tău şi
Dumnezeul nostru să ne dea nouă tuturor
duhul chibzuinţei,
a-l iertării,
a-l iubirii,
a-l evlaviei,
a-l smereniei,
a-l blândeţii,
a-l răbdării,
a-l curăţiei şi
a-l adevărului.
Împacă-i pe cei aflaţi în vrajbă şi în dezbinare şi pune între ei o puternică legătură de
iubire!
Pe cei rătăciţi întoarce-i spre lumina adevărului Lui Hristos şi, cu frica de Dumnezeu,
povăţuieşte-i la înfrânare!
Celor care cer dă-le înţelepciune de Sus şi cunoştinţe folositoare sufletelor, şi luminează-
ne pe toţi cu bucuria cea nepieritoare!
Văzând preachibzuita înţelepciune a Lui Dumnezeu în lume şi în viaţa noastră, să ne
înstrăinăm de grijile lumeşti şi de deşertăciunea pământească şi să ne ridicăm minţile şi
inimile spre Cer!
Multmilostivă Maică Îţi mulţumim pentru ajutorul Tău sfânt şi Te dorim în inimile
noastre! Slavă şi mulţumire Lui Dumnezeu pentru toate! Amin!
Rugăciune pentru SĂPTĂMÂNA PATIMILOR!
Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Care ai plâns pentru Lazăr și lacrimi de
întristare și de milostivire ai vărsat pentru dânsul, primește lacrimile mele. Cu Pătimirile
Tale, vindecă patimile mele. Cu rănile Tale, tămăduiește rănile mele. Cu Sângele Tău,
curățește sângele meu și amestecă în trupul meu mireasma trupului Tău cel de viață
făcător.

Fierea cu care vrăjmașii Te-au adăpat să îndulcească amărăciunea cu care potrivnicul m-


a adăpat. Trupul Tău întins pe Cruce să întindă către Tine mintea mea, cea trasă jos de
diavoli. Capul Tău, pe care l-ai aplecat pe Cruce, să înalțe capul meu cel pălmuit de
potrivnici. Preasfintele Tale mâini, pironite de cei fără de lege pe Cruce, să mă tragă spre
Tine din prăpastia pierzării, precum a făgăduit preasfântă gura Ta. Fața Ta, cea
batjocorită cu pălmuiri și cu scuipări, să umple de strălucire fața mea cea întinată în
fărădelegi. Duhul Tău, pe care l-ai încredințat Tatălui când erai pe Cruce, să mă
povățuiască spre Tine, prin harul Tău.

Nu am inimă plină de durere ca să Te caut. Nu am pocăința, nici umilința care întorc pe


fii la moștenirea lor. Nu am lacrimi mângâietoare, Stăpâne. S-a întunecat mintea mea cu
cele lumești, și nu poate să caute spre Tine cu durere. S-a răcit inima mea de atâtea
ispite și nu poate să se înfierbânte cu lacrimile dragostei celei pentru Tine. Ci Tu,
Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeule, Vistierul bunătăților, dăruiește-mi pocăință
neștirbită și inimă îndurerată, ca să pornesc cu tot sufletul în căutarea Ta; căci fără de
Tine mă voi înstrăina de tot binele. Dă-mi așadar, Bunule, harul Tău. Tatăl, Care Te-a
născut din sânurile Sale fără de ani și mai înainte de veci, să înnoiască în mine
închipuirea icoanei Tale.

Te-am părăsit, Doamne; să nu mă părăsești.

Am ieșit de la Tine; ieși în căutarea mea. Du-mă la pășunea Ta cea duhovnicească.


Numără-mă între oile turmei Tale preaalese. Hrănește-mă împreună cu ele din verdeața
dumnezeieștilor Tale Taine. Căci inima lor curată este sălașul Tău și se vede într-însa
strălucirea descoperirilor Tale. Strălucirea Ta este mângâierea și odihna celor ce s-au
ostenit pentru Tine în necazuri și în toate felurile de chinuri. Acestei străluciri mă
învrednicește și pe mine, nevrednicul, cu harul și cu iubirea de oameni a Mântuitorului
nostru Iisus Hristos, în vecii vecilor. Amin.
Rugăciune SCURTĂ dar PUTERNICĂ pentru PACEA
SUFLETULUI și SCĂPAREA DIN NECAZURI!

Cel ce în toată vremea și în tot ceasul, în cer și pe pământ, ești închinat și slăvit,
Hristoase Dumnezeule, îndelung-Răbdătorule, mult-Milostive și mult-Milosârde; Care pe
cei drepți iubești și pe cei păcătoși miluiești; Care pe toți chemi la mântuire pentru
făgăduința bunătăților ce au să fie; Însuți, Doamne, primește și rugăciunile noastre în
ceasul acesta și îndreptează viața noastră spre poruncile Tale; sufletele noastre le
sfințește, trupurile curățește, cugetele îndreptează, gândurile curățește și ne izbăvește
pe noi de tot necazul celor rele și al durerii. Înconjoară-ne pe noi cu sfinții Tăi îngeri, ca
prin mijlocirea lor fiind păziți și povățuiți, să ajungem la unirea credinței și la cunoștința
slavei Tale celei neapropiate, că binecuvântat ești în vecii vecilor. Amin.

Iată RUGĂCIUNEA prin care îți OCROTEȘTI COPIII!

Maica lui Dumnezeu! Tămăduieşte rănile sufleteşti şi trupeşti ale copiilor mei (numele),
pe care le-am pricinuit prin păcatele mele. Îi încredinţez pe de-a-ntregul Domnului meu
Iisus Hristos şi ocrotirii tale cereşti, Preacurată. Amin.
RUGĂCIUNE pentru SĂNĂTATE, catre PĂRINTELEI ARSENIE BOCA!

Sfinte Preacuvioase Părinte Arsenie, îndreptător al sufletelor noastre şi tămăduitor al


bolilor sufleteşti şi trupeşti, ca cel ce ai fost împodobit cu adânc de cunoaştere a făpturii
omeneşti, te rugăm în vreme de durere şi mâhnire, cauta cu milă spre noi păcătoşii fiii
tăi duhovnicești şi mijloceşte către Preabunul nostru Mântuitor, iertare de păcate şi
vindecare de toată neputinţa.
Părinte Sfinte care ai mare îndrăzneală în faţa Tronului Ceresc, te chemăm cu mare de
lacrimi, dar cu nădejde că cele spre vindecare sufletească şi trupească, spre mântuire şi
sfinţire, le vom dobândi prin tine, cel ce ne-ai încredinţat prin aceste cuvinte: “Eu mă
duc, dar de acolo de unde voi fi, am să vă ajut mai mult ca şi până acum”.
După cum în viaţă pe cei aflaţi în mari necazuri şi suferinţe cumplite îi tămăduiai îndată,
aşa şi acum pe noi cei păcătoşi, însă chemaţi cu dragoste la mormântul tău încununat cu
har ceresc şi flori, ne primeşte şi ne mângâie, sfânt şi bun Părinte. Ne scoate din negura
păcatelor şi a patimilor. Dăruieşte-ne binecuvântarea ca să purtăm crucea vieţii spre
înviere şi lumânare desăvârşită.
Doctor şi tămăduitor de orice suferinţă, te rugăm, vindecă-ne pe noi, fiii tăi şi pe cei ce îi
aducem în lacrimi şi rugăciuni la crucea sfântă a mormântului tău, izvorâtor de pace, har
şi binecuvântarea ta de bun şi sfânt Părinte, îţi mulţumim şi te rugăm să ne fii mereu
aproape cu rugăciunea şi ajutorul ce ni-l aduci din Cerul Sfânt spre slava marelui şi
minunatului nostru Dumnezeu şi spre a sufletelor noastre mântuire. Amin.
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale
şi ale Sfântului Părintelui nostru Arsenie, miluiește-ne pe noi păcătoşii. Amin.

Rugăciune PUTERNICĂ pentru momentele grele ale vieţii! Est;e

Următoarea rugăciune este extrem de puternică, și poate face minuni în viața


noastră dacă este rostită cu credință și însoțită de mersul la Sfânta Biserică și la
scaunul spovedaniei. Orice necaz poate fi depășit prin deschiderea inimii către
Dumnezeu și ascultarea de sfintele sale cuvinte prin care ne-a învățat că nu este
suficientă doar rugăciunea, ci și spovedania de păcate în fața duhovnicului:
„Adevărat grăiesc vouă: Oricâte veţi lega pe pământ, vor fi legate şi în cer, şi oricâte
veţi dezlega pe pământ, vor fi dezlegate şi în cer.” (Matei 18, 18). Urmează
rugăciunea pentru momentele grele ale vieții:
O, Dumnezeule Mare, mântuieşte-mă de toate relele; o, Dumnezeule Mare, care ai
hărăzit mângâiere tuturor Sfinţilor, hărăzeşte-mi-o şi mie, care ajuţi şi sprijini toate
lucrările, ajută-mă şi sprijină-mă în toate nevoile, scapă-mă de toate primejdiile, de toţi
duşmanii văzuţi şi nevăzuţi.
În numele Tatălui care a creeat lumea, în numele Fiului care a răscumparat-o, în numele
Sfântului Duh care a împlinit legea în toată a ei desăvârşire.
Binecuvântarea lui Dumnezeu Tatăl care cu cuvântul a zidit lumea, să fie pururea cu
mine ……!
Binecuvântarea Domnului Isus Hristos, fiul Marelui Dumnezeu, să fie pururea cu
mine…..!
Binecuvântarea Sfântului Duh cu cele mai scumpe daruri ale Sale, să fie pururea cu mine
…!
Doamne, norii grei ai nenorocirilor şi ai supărarilor se abat asupra capului meu şi
întristările sfâşietoare mă copleşesc, dar mă mângăi că Tu mă iubeşti şi această
încredinţare mă încurajează. Plin(ă) de nadejde în dragostea şi bunătatea Ta, nu voi lăsa
să mă biruiască împotrivirile soartei, ci mă voi lupta cu curaj, căci numai cu ajutorul Tău
voi reuşi.
La tine, dar Preabunule Doamne, alerg şi mă rog: vino grabnic şi mă mântuie cu puterea
Ta, cu mila Ta, precum ai mântuit şi pe Petru cel ce venea pe apă; întinde-mi mâna ca şi
lui şi mai presus Doamne dă-mi sănătate şi……….(se spune o singură dorinţă).
Doamne, ai milă şi nu zăbovi şi primeşte cu bunătatea Ta rugaciunea mea ce o fac către
Tine, apără-mă cu Harul Tău şi ajută-mă sa fiu statornic în angajamentul ce-l iau faţă de
Tine: de a da o bucată de pâine la săraci şi de a mă ruga pentru cei aflaţi în primejdii sau
suferinţă şi pentru mântuirea tuturor oamenilor.
Trimite Doamne binecuvantarea Ta peste duşmanii mei cunoscuţi….(se spune numele) şi
necunoscuţi şi iîdreaptă-i cu gânduri bune spre mine şi spre toţi ai casei mele.
Tu Doamne, doreşti ca omul să trăiască în unire şi dragoste pe pământ.
Fă-i şi pe cei ce mă asupresc, mă urăsc, mă chinuiesc, ma năpăstuiesc, mă descurajează,
ma desconsideră, să cunoască milostivirea Ta şi luminează-le Tu , Doamne, inima lor şi
fă-o primitoare de dragoste, ca să trăim în deplină unire, cu inima curată şi ne iartă nouă
greşelile, precum iertăm celor ce ne greşesc noua. AMIN!

Read more: http://ortodoxia.rol.ro/rugaciune-puternic-pentru-momentele-grele-ale-vietii-este-fctoare-de-


minuni--969505.html#ixzz5BSSDP4Hn

S-ar putea să vă placă și