Boala ca iubire a lui Hristos – Parintele Porfirie

Kavsokalivitul
12 Dec 2011
“Simt boala ca iubire a lui Hristos.”

“Multumesc lui Dumnezeu ca mi-a dat multe boli !“

Cuviosul Batran Porfirie a suferit de urmatoarele boli: infarct miocardic, insuficienta renala
cronica, ulcer cu nisa (cu repetate gastroragii), cataracta, herpes zosterial pe fata, dermatida
stafilococica pe mana, hernie inghinala (cu dese strangulari), gusa endemica cronica,
adenom la hipofiza.
“Hristoase al meu, iubirea Ta nu are hotar!”
De multe ori ii spun: “Hristoase al meu, iubirea Ta nu are hotar!”. E o minune cum de mai
traiesc. Printre alte boli ale mele, am si cancer la hipofiza. S-a facut acolo o tumoare care
creste si apasa pe nervul optic. De-asta nu mai vad acum. Ma doare infricosator. Ma rog,
insa, ridicand Crucea lui Hristos cu rabdare.
Vedeti inima mea cum este? S-a marit, nu mai este cum era. Este tot din pricina cancerului
de la cap. Si cu cat merg, o sa se inrautateasca. Se va mai mari, o sa-mi fie greu sa vorbesc.
Ma doare mult, sufar, dar este foarte frumoasa boala mea. O simt ca iubire a lui Hristos. Ma
strapung la inima si multumesc lui Dumnezeu. Este pentru pacatele mele. Sunt pacatos si
Dumnezeu Se straduieste sa ma curateasca.
Atunci cand eram de saisprezece ani, il rugam pe Dumnezeu sa-mi dea o boala grea, un
cancer, ca sa ma doara pentru iubirea Lui si sa-L slavesc in durere. Multa vreme m-am rugat
asa. Dar Batranul meu mi-a spus ca asta este egoism si astfel il constrang pe Dumnezeu.
Dumnezeu stie ce-o sa faca. Asa ca n-am mai staruit. Vedeti insa ca Dumnezeu n-a uitat
cererea mea si mi-a dat aceasta binefacere dupa atatia ani!
Acum nu-L rog pe Dumnezeu sa-mi ia ce I-am cerut. Ma bucur ca o am, ca sa fiu si eu partas
la Patimile Lui, din multa mea iubire. Am certarea lui Dumnezeu. Caci “pe cine il iubeste,
Domnul il cearta” (Evr. 12, 6). Boala mea este o deosebita bunavointa a lui Dumnezeu, Care
ma cheama sa patrund in taina iubirii Lui si prin harul Lui sa ma straduiesc sa-I raspund. Dar
eu nu sunt vrednic. O sa-mi spuneti: “Toate astea pe care ti le descopera Dumnezeu nu te
fac vrednic?” Acestea ma judeca. Pentru ca ele sunt ale harului lui Dumnezeu. Nu-i nimic al
meu. Dumnezeu mi-a dat multe harisme, dar eu nu am raspuns, m-am dovedit nevrednic.
Stradania, insa, n-am parasit-o. Poate ca Dumnezeu o sa-mi dea ajutorul Lui, ca sa ma
daruiesc iubirii Sale.
Pentru aceasta nu ma rog ca sa ma faca Dumnezeu bine. Ma rog sa ma faca bun. Sunt
incredintat ca Dumnezeu stie ca ma rog. insa ma rog pentru sufletul meu, ca sa-mi
ierte pacatele. Nu iau medicamente, nici n-am mers la operatie, nici la analize. O sa-L las pe
Dumnezeu sa randuiasca. Singurul lucru pe care il fac este sa ma straduiesc sa devin bun.
Asta sa va rugati pentru mine. Harul lui Dumnezeu ma tine. Ma straduiesc sa ma daruiesc lui
Hristos, sa ma apropii de Hristos, sa ma unesc cu Hristos. Asta o doresc, dar n-am izbandit-o
inca – n-o spun din smerenie. Dar nu-mi pierd indrazneala. Starui. Ma rog sa-mi ierte
Dumnezeu pacatele. Am auzit pe multi spunand: “Nu pot sa ma rog”. Eu asa ceva n-am patit.
Numai in ziua neascultarii mele in Sfantul Munte am patit asta.
Nu ma framanta daca si cat traiesc. Asta am lasat-o in seama iubirii lui Dumnezeu. Se
intampla de multe ori ca cineva sa nu vrea sa-si aduca aminte de moarte. Este pentru ca
doreste viata. Aceasta este, dintr-un punct de vedere, o dovada a nemuririi sufletului. Insa,
“si daca traim, si daca murim, ai Domnului suntem” (Rom. 14, 8). Moartea este puntea
care ne va duce la Hristos. Indata ce inchidem ochii, ii vom deschide in vesnicie. Ne vom
infatisa inaintea lui Hristos. In cealalta viata vom trai “mai intiparit” harul lui Dumnezeu.

Am simtit o mare bucurie la gandul ca-L voi intalni pe Domnul

Candva ajunsesem pe patul de moarte. Patisem o infricosatoare hemoragie gastrica datorita
cortizonului pe care mi l-au dat la spital, cand am facut operatia la ochiul pe care, in cele din
urma, l-am pierdut. Atunci locuiam intr-o colibioara; inca nu zidisem manastirea. Din pricina
istovirii, nu stiam cand e noapte si cand este zi. Am ajuns la moarte si, totusi, am trait. Am
slabit mult. Mi s-a taiat pofta de mancare. Trei luni de zile am trait cu trei linguri de lapte pe zi.
Am fost salvat de-o capra!
Traiam cu gandul plecarii. Am simtit o mare bucurie la gandul ca-L voi intalni pe Domnul.
Aveam adanc inlauntrul meu simtamantul prezentei lui Dumnezeu. Si Dumnezeu a voit atunci
sa ma intareasca si sa ma mangaie cu ceva preabinecuvantat. (…)
Nu voiam sa ma gandesc la iad, la vami. Nu-mi aminteam de pacatele mele, desi aveam
multe. Le-am lasat in urma. Imi aminteam numai de iubirea lui Dumnezeu si ma bucuram. Si
ma rugam: “Pentru iubirea Ta, Dumnezeul meu, sa fiu si eu acolo. Insa, daca pentru
pacatele mele trebuie sa merg in iad, atunci sa ma aseze iubirea Ta oriunde voieste.
Ajunge sa fiu impreuna cu Tine”.
Atatia ani am trait in pustie mangaierea lui Hristos. Ziceam intru sine: “Daca merg sus in cer
si Dumnezeu imi zice: Prietene, cum ai intrat aici fara haina de nunta? (Matei 22, 12) Ce
cauti aici?, o sa-I spun: Tot ce voiesti Tu, Domnul meu, tot ce voieste iubirea Ta, unde
vrea iubirea Ta sa ma aseze. Ma predau iubirii Tale. Daca voiesti sa ma asezi in iad,
aseaza-ma, destul imi este sa nu pierd iubirea Ta!”
Aveam simtamantul pacatoseniei mele; de aceea rosteam neincetat inlauntrul meu
rugaciunea Sfantului Simeon Noul Teolog: “Stiu, Mantuitorule, ca altul ca mine n-a gresit
Tie, nici a facut faptele pe care le-am facut eu. Dar si aceasta stiu, ca marimea
greselilor mele si multimea pacatelor mele nu covarsesc rabdarea cea multa a
Dumnezeului meu, nici iubirea Lui de oameni cea inalta.”
Ceea ce spune rugaciunea nu sunt cuvintele noastre. Noi nu putem cugeta si exprima astfel
de cuvinte. Le-au scris sfintii. Dar ceea ce au scris sfintii trebuie sa fie imbratisat de catre
sufletul nostru, sa fie simtit si trait. Imi place si altceva din rugaciune:
“Nu se ascunde inaintea Ta, Doamne Dumnezeul meu, Facatorul si Izbavitorul meu,
nici picatura de lacrimi, nici din picatura vreo parte. Cele inca nesavarsite de mine le-
au cunoscut ochii Tai, si in cartea Ta se afla scrise si cele inca nefacute de mine. Vezi
smerenia mea, vezi-mi osteneala cata este si toate pacatele mi le iarta, Dumnezeule a
toate.” (…)
In tot acest timp aveam dureri infricosatoare in tot trupul meu. Ceilalti ma vedeau murind. Eu
ma predasem iubirii lui Dumnezeu. Nu ma rugam sa ma izbaveasca de dureri. Dorul meu era
sa ma miluiasca. Ma sprijinisem de El, asteptam sa lucreze harul Lui. Nu ma temeam de
moarte. Mergeam la Hristos. Precum v-am spus, ziceam necontenit rugaciunea Sfantului
Simeon Noul Teolog, dar nu din interes, nu ca sa-mi dea sanatate. O simteam cuvant cu
cuvant.

Secretul in boala este sa te lupti pentru a dobandi harul lui Dumnezeu

Mult folos avem din boli, este de-ajuns sa le rabdam fara cartire si sa-L slavim pe Dumnezeu,
cerand mila Lui. Cand ne imbolnavim, problema nu este sa nu luam medicamente sau sa
mergem sa ne rugam la Sfantul Nectarie.
Trebuie sa cunoastem si celalalt secret: sa ne luptam pentru a dobandi harul lui Dumnezeu.
Acesta este secretul. Despre celelalte ne va invata harul, adica despre cum ne vom lasa in
voia lui Hristos.
Altfel spus, noi dispretuim boala, nu ne gandim la ea, ne gandim la Hristos, simplu,
imperceptibil, dezinteresat, iar Dumnezeu face minunea Sa pentru ceea ce este de folos
sufletului nostru. Precum zicem la Dumnezeiasca Liturghie: “Toata viata noastra lui Hristos
Dumnezeu sa o dam!”
Dar trebuie sa vrem sa dispretuim boala. Daca nu vrem, este greu, nu putem sa spunem “o
dispretuiesc”. Si asa, in vreme ce noi socotim ca o dispretuim si ca nu-i dam insemnatate, de
fapt ii dam, o avem mereu in mintea noastra si nu putem dobandi pace launtrica. Iar asta am
sa v-o dovedesc.
Zicem: “Cred ca o sa ma tamaduiasca Dumnezeu. Nu iau medicamente. O sa fac asa:
priveghez toata noaptea si-L rog pentru asta. O sa ma asculte Dumnezeu”. Ne rugam
toata noaptea, cerem, imploram, strigam, il silim pe Dumnezeu si pe toti sfintii sa ne faca
bine. Ne silim zi si noapte. Alergam ici si colo. Ei, nu aratam prin asta ca n-am dispretuit
boala? Cu cat staruim si-i silim pe sfinti si pe Dumnezeu sa ne faca bine, cu atata traim
boala. Cu cat ne ingrijim s-o alungam, cu atata o traim. De aceea nu se intampla nimic. Si noi
avem impresia ca oricum se va petrece o minune; insa, de fapt, n-o credem, si astfel nu ne
facem bine.
Facem rugaciuni, nu luam medicamente; insa nu ne potolim, si minunea nu se
intampla. insa vei spune: “Dar n-am luat medicament; cum n-am credinta?” Cu toate
acestea, in adancul nostru exista o indoiala, o teama, si ne gandim: “Oare o sa se
intample?” Aici este valabil cuvantul Scripturii: “Daca veti avea credinta si nu va veti
indoi, veti face nu numai ce s-a facut cu smochinul acesta, ci si muntelui acestuia de
veti zice: Ridica-te si te arunca in mare, va fi asa” (Matei 21, 21).
Cand credinta este adevarata, fie iei medicament, fie nu iei, ea va lucra. Dumnezeu lucreaza
si cu doctorii si cu medicamentele. Graieste intelepciunea lui Sirah: “Cinsteste pe doctor cu
cinstea ce i se cuvine, ca si pe el l-a facut Domnul. Domnul a zidit din pamant leacurile, si
omul intelept nu se va scarbi de ele. Si doctorului da-i loc, ca si pe el l-a facut Domnul; si sa
nu se departeze de la tine, ca si de el ai, trebuinta.” (Int. lui Isus Sirah 38, 1; 4; 12).
Tot secretul este credinta; fara de margini, lina, simpla si nevinovata. intru smerenia si
nevinovatia; inimii. Sa avem credinta ca Dumnezeu ne iubeste nespus si ca voieste sa
devenim ai Lui. De aceea ingaduie bolile, pana ce ne vom preda Lui cu incredere.

Sa-L iubim pe Hristos si toate se vor schimba in viata noastra.

Sa nu-L iubim pentru a primi rasplata, de pilda sanatatea. Ci sa-L iubim cu inflacarare, din
recunostinta, fara sa ne gandim la nimic, numai la iubirea dumnezeiasca. Nici sa ne rugam
manati de unt scop anume, zicand lui Dumnezeu: “Fa-l pe cutare sanatos, ca sa vina
aproape de tine”. Asta nu e potrivit sa-i aratam noi mijloacele lui Dumnezeu. Cum sa-i
spunem lui Dumnezeu: “Fa-ma bine”? Cum sa-L instiintam noi pe Cel ce stie toate? Noi ne
vom ruga, dar este cu putinta ca Dumnezeu sa nu vrea sa ne asculte.
Un om m-a intrebat cu ceva timp in urma:
– Cand o sa ma fac bine?
– Aaa, ii zic. Daca zici: “Cand o sa ma fac bine?”, niciodata n-o sa te faci bine. Nu este
cuviincios sa-L rogi pe Dumnezeu pentru astfel de lucruri. Te rogi din rasputeri lui Dumnezeu
sa-ti ia boala. Dar atunci aceasta te cuprinde si te stramtoreaza mai mult. Nu trebuie sa ne
rugam pentru asta.
S-a infricosat si a zis:
– Sa nu fac rugaciune!?
– Aoleu! ii zic. Sa faci chiar multa rugaciune, dar ca sa iti ierte Dumnezeu pacatele si sa-ti
dea putere ca sa-L iubesti si sa I te daruiesti. Caci cu cat te rogi sa plece boala, cu atata se
lipeste de tine, te imbratiseaza, te strange si nu se mai desparte de tine. Fireste, daca simti
ca om o greutate launtrica si o neputinta, atunci sa-L rogi cu smerenie pe Domnul sa-ti ridice
boala.

Sa ne lasam cu incredere in seama iubirii lui Dumnezeu

Atunci cand ne predam lui Hristos, se linisteste organismul nostru duhovnicesc, avand drept
rezultat functionarea fiziologica a tuturor organelor. Toate sunt influentate. Ne facem bine,
incetam sa suferim. Chiar si avand cancer, daca il lasam pe acesta in seama lui
Dumnezeu si astfel sufletul nostru se linisteste, harul dumnezeiesc poate ca prin
aceasta linistire sa lucreze tamaduirea cancerului si a celorlalte.
Iar, daca vreti sa stiti, si ulcerul la stomac tot de la nevroza se face. Sistemul simpatic, daca
este presat, se strange si sufera, si astfel se naste ulcerul. Una, doua, trei – stransoare,
stransoare, stransoare, stramtorare, stramtorare, stramtorare, framantare, framantare,
framantare, hop! – ulcer. Ulcer sau cancer, depinde. Cand in sufletul nostru exista incurcaturi,
ele influenteaza trupul, iar sanatatea nu merge bine.
Lucrul cel mai desavarsit este de a nu ne ruga pentru sanatatea noastra. Sa nu ne rugam sa
ne facem bine, ci sa ne facem buni. Si eu pentru mine insumi asa ma rog, va spun. Ati auzit?
Nu buni, adica virtuosi, “sa devenim asta, asta, asta”, ci sa dobandim ravna dumnezeiasca;
sa ne lasam cu incredere in seama iubirii lui Dumnezeu, sa ne rugam mai degraba pentru
sufletul nostru, pe care il intelegem intrupat inlauntrul Bisericii, impreuna cu toti semenii nostri
si cu toti fratii cei intru Hristos.
Si eu deschid mainile si ma rog pentru toti. In fata Sfantului Potir, cand ma impartasesc, imi
deschid sufletul sa-L primeasca pe Domnul si-mi plec capul si ma rog pentru voi, pentru
acela, pentru acela, pentru intreaga Biserica. Asa sa faceti si voi. Ati inteles? Sa nu va rugati
pentru sanatatea voastra. Sa nu spuneti: “Doamne, fa-ma bine”. Nu! Ci “Doamne lisuse
Hristoase, miluieste-ma”, cu negrijire de sine, cu iubire, fara sa asteptati nimic. “Doamne, tot
ce voieste iubirea Ta”; numai astfel veti lucra de acum inainte, iubindu-L pe Hristos si pe fratii
nostri. Iubiti-L pe Hristos. Deveniti sfinti. Lasati-va numai in seama prieteniei lui Hristos, a
iubirii lui, a dragostei dumnezeiesti.
Oare nu se intampla si cu mine – care simt aceasta ravna, aceasta adorare – acelasi lucru,
adica a nu ma lasa biruit in boala sau in cancer, desi imi simt trupul putrezit? Nu trebuie sa
vorbesc, dar iubirea mea pentru voi si pentru intreaga lume nu ma lasa sa tac. Vorbind,
plamanii mei raman fara oxigen si este foarte rau, caci sufera inima. Am patimit ceva mai rau
decat un infarct. Insa traiesc. Nu-i asta lucrarea lui Dumnezeu?
Da, iar eu fac ascultare voii lui Dumnezeu, in boala. Indur fara cartire si cu mustrare de sine,
caci Cine ar putea sa scoata ceva curat din ceea ce este necurat?. Sunt rau, sufera si duhul
meu.
Ii spun unui pustnic cu care tin legatura:
– Roaga-te pentru mine. Eu te iubesc! Iubeste-ma si tu, si miluieste-ma – rugandu-te pentru
mine – ca Dumnezeu sa ma miluiasca.
– Ei, tu sa te rogi, imi zice.
– Eu, ii zic, incep sa am lipsuri acum in toate cele pe care le-am facut atatia ani. Cum spune
un tropar?
“Mintea s-a ranit, trupul s-a trandavit,
duhul boleste; cuvantul a slabit,
viata s-a omorat, sfarsitul este langa usi.
Pentru aceasta, ticalosul meu suflet, ce vei face
cand va veni Judecatorul sa cerceteze ale tale?”
Pentru mine graieste acest tropar, in el ma vad pe mine insumi. Ma gandesc ca, daca n-as fi
facut aceea si aceea, n-as suferi acum, as fi mai aproape de Hristos. O spun pentru mine,
care sunt necugetat..
Daca vreti sa aveti sanatate si sa traiti multi ani, ascultati ce zice inteleptul Solomon:
“Inceputul intelepciunii este frica lui Dumnezeu, si priceperea este stiinta celui sfant. Caci prin
Domnul se vor inmulti zilele tale si se vor adauga tie ani de viata” (Pilde 9, 10-11). Iata
secretul: sa dobandim aceasta intelepciune, aceasta cunoastere, iar atunci toate vor merge
bine, toate se vor randui si vom trai cu bucurie si sanatate.
Parintele Porfirie Kavsokalivitul

12th December 2011 - 11:18 pm | postat de admin | Categorii: Cuvinte de invatatura, Despre boala, Parintele
Porfirie, Sfaturi duhovnicesti