Zorica Laţcu Teodosia - Maica Teodosia

-

Poezii

Prefaţă Gândul cel mai de căpetenie, pe care îl port în minte, în legătură cu cartea de faţă, este gândul că această carte ca realizare şi după cuprins, este ”o minune”. Cartea de faţă este ”o minune”, ca realizare, deoarece, pentru existenţa ei, s-au angajat oameni, care n-au cunoscut pe poeta Zorica Laţcu şi nici n-au aflat de ea, înainte de a le fi prezentat eu însumi poeziile ei, câte sunt cuprinse în cartea ”Prescuri pentru cuminecături”, sub titlul: ”Seară de poezie, medalion Zorica Laţcu”. La aceste poezii fiindu-le luarea aminte, şi ţinând seama de dorinţa mea, ca aceste poezii, împreună cu altele să fie cuprinse într-o carte, care să ajungă la cititori, oamenii de bine, care s-au angajat la aceasta, au găsit ei înşişi şi mijloacele necesare pentru tipărirea cărţii de faţă. Minunea existenţei acestei cărţi este cu atât mai mare, cu cât pe iubitorii de frumuseţi literare, care au ajutat ca aceste poezii să fie tipărite nu i-am cunoscut cu mult înainte şi nu mă puteam gândi la ei, deci la posibilitatea de a le cere concursul pentru existenţa acestei cărţi. Totul a mers ca şi când ar fi fost dirijat de undeva de dincolo de sfera obişnuitului şi iată că minunea s-a împlinit, căci există cartea cu minunile din cuprinsul ei. Într-adevăr, această carte, care există ca prin minune nu-i ”o minune” numai prin existenţa ei, ci este o minune totodată şi prin cuprinsul ei, adică prin minunile care o alcătuiesc. Căci oricare dintre poeziile cuprinse în carte, ne surprinde, ne mulţumeşte şi ne dă bucurie. Oricare din poeziile ce ne sunt puse înainte, este ”o minune” între minuni, este o minunăţie de gând şi de simţire, iar cartea, în întregimea ei, este un ospăţ literar, la care suntem chemaţi toţi. Această carte, în întregimea ei, este un ospăţ de Paşti, la care nu ni se spune, ca la Paşti ”Veniţi de luaţi lumină” - deşi se poate spune şi aceasta – ci ni se spune mai ales: ”Veniţi de luaţi bucurie”, pe care s-o duceţi mai departe spre bucuria multora. Poeziile din cartea de faţă, după cuprinsul lor, sunt de două feluri: poezii religioase şi poezii laice. Şi unele şi altele, o reprezintă la fel de bine pe poeta Zorica Laţcu Teodosia, care ni le-a dăruit, şi răspund, după caz, interesului pe care îl au cititorii. Cititorii cu interes religios se vor bucura şi se vor veseli de poeziile de sub titlul ”Osana Luminii”, iar cei cu interes pentru poezie laică vor avea bucurie mai cu seamă de poeziile ce urmează după titlul ”Spre Insulă”. Şi apoi, toţi laolaltă vor saluta ”caldele, limpezile şi desăvârşitele versuri”, în care sunt înveşmântate ideile din fiecare poezie, indiferent de conţinutul ei. Nu ne propunem să recomandăm, la acest loc, una sau alta din poeziile din carte, căci fiecare poezie se recomandă pe sine, prin ea însăşi. Vom semnala doar câteva din poeziile cele mai îndrăgite de cei ce le cunosc. Astfel punem în atenţie poezii ca: ”Tu”, Răpire”, ”Ochii”, ”Spovedanie”, ”Filă din Acatist”, ”Ectenie”, ”Colind”, ”Crucile”, ”Apocalipsă”, ”Iad”, ”Focul”, ”Epitalam”, ”Un Oaspe”. Este locul aici să dăm glas mulţumirii şi recunoştinţei noastre a tuturor, faţă de toţi cei ce au colaborat favorabil, ca această carte – minune şi cu minuni să existe şi să-şi facă lucrarea de îmbogăţire, de îmbunătăţire şi de înseninare sufletească, penru cât mai mulţi dintre cititori şi ascultători, ca şi întru aceasta să fie preamărit Dumnezeu, de acum şi până-n veac. Arhimandrit Teofil Părăian Mânăstirea Brâncoveanu Sâmbăta de Sus, Braşov

2

Cine a fost Zorica Laţcu Teodosia? Pe Zorica Laţcu Teodosia am cunoscut-o în mai 1954, la Mânăstirea Maicii Domnului, din localitatea Tudor Vladimirescu, din apropiere de Tecuci. Eram atunci acolo ca închinător. Era şi un bun prilej s-o întâlnesc, în Mânăstirea Vladimireşti, pe Maica Teodosia, cu numele civil de Zorica Laţcu. De Zorica Laţcu ştiam, până atunci, prea puţin, deşi puţinul se putea socoti şi mult, întrucât ce ştiam era important. Ştiam anume că publicase o carte de poezii religioase, cu titlul ”Osana Luminii”, carte ce apăruse în editura Episcopiei Ortodoxe din Cluj în anul 1947. Făcusem cunoştinţă cu acea carte în vremea studenţiei mele, la Sibiu. Poeziile din ”Osana Luminii” mi-au mers la inimă şi s-au aşezat acolo pentru totdeauna. Chiar învăţasem unele din ele şi eram bucuros să le spun şi altora. Aflasem la vreme de legătura poetei Zorica Laţcu cu mânăstirea de la Sâmbăta şi de admiraţia pe care o avea faţă de Părintele Arsenie Boca. Întâlnirea cu Maica Teodosia - Zorica Laţcu, n-a fost odihnitoare pentru mine, din pricina exprimării defectuase pe care o avea în vorbire. Aveam impresia că face eforturi peste fire pentru a spune ceea ce dorea să comunice. Pentru un motiv ca acesta, întâlnirea noastră de atunci a fost scurtă. Cu vremea am aflat că Maica Teodosia Zorica Laţcu a studiat filologie clasică, greacă şi latină, la Universitatea din Cluj, unde a mai studiat şi limba şi literatura franceză. Ştia şi germană, fiind dintr-o familie de intelectuali din Braşov, unde şi-a trăit copilăria şi adolescenţa. După studiile universitare a primit un post în cadrul Universităţii din Cluj în muncă de cercetare, post pe care la onorat până în 1948 când a plecat la mânăstire. La mânăstire a stat până la desfiinţarea mânăstirii, în 1956, când a fost arestată. Au urmat apoi trei ani de detenţie, ca deţinut politic. După eliberare, s-a aşezat într-un sat din părţile Brăilei unde a locuit cu fosta ei colegă de chilie din mânăstire, care a ajutat-o şi unde a rămas până prin anii 70, când s-a întors în Braşov la casa părintească, unde a stat până în februarie 1990, când s-a întors la mânăstirea reînfiinţată. Sfârşitul vieţii pământeşti i-a venit Maicii Teodosia în 8 august 1990. A fost înmormântată în cimitirul mânăstirii din care a făcut parte. Dumnezeu s-o odihnească! Sub numele civil de Zorica Laţcu, Maica Teodosia, de mai târziu a publicat trei cărţi de poezii: 1. Spre Insulă, în editura Dacia Traiană, Sibiu, 1944; cu poezii cu subiecte antice şi în metru antic. 2. Osana Luminii, în editura Episcopiei Ortodoxe din Cluj, 1947, cu poezii religioase. 3. Poemele Iubirii, în editura Ramuri, Craiova, 1949. Zorica Laţcu Teodosia a scris şi multe poezii care n-au fost publicate şi a contribuit la traduceri din ”Sfinţi Părinţi şi Scriitori Bisericeşti”, traducând din limba greacă unele din scrierile lui Origen şi din cele ale lui Grigorie de Nisa. A mai tradus şi versificat imnele Sfântului Simeon Noul Teolog, care însă n-au ajuns să fie publicate. Zorica Laţcu Teodosia a fost o adevărată poetă, o poetă talentată, care, pe măsură ce va fi cunoscută se va impune în istoria literaturii noastre. Arhimandrit Teofil Părăian

3

Osana Luminii (1947)

Vinul Îmi strâng durerea-n inimă, ca-n teasc. Din ea, mustind, poemele se nasc; Şi fierbe mustu-n clocot rubiniu, În buţi cu cerc de fier de-abia-l mai ţiu. S-a limpezit apoi în căni de lut Şi locul de mireasmă s-a umplut. Ulcelele-nflorite îl cuprind În smalţul lor... şi mâinile se-ntind Să ia din rodul viei... Dar ce vreţi, Voi, buze întinate, voi ochi beţi? Voi de-n-zadar aţi ars şi-aţi însetat, Că nu veţi bea din vinul meu curat. Să spumege poemul lucitor Din strofele cu flori în smalţul lor, Să-l duc la Cina Domnului în dar, Să stea-n potir, pe masa din Altar. Atunci din rănile lui Dumnezeu Va curge sânge sfânt în vinul meu. E clipa jertfei. Voi cei luminaţi, Voi cei desăvârşiţi, luaţi, mâncaţi. Cei ţintuiţi pe cruci şi traşi pe roţi, Cu sete, beţi dintru acesta toţi.

Veşmântul În drumul plin de sânge şi noroi, Ţi-am auzit, Stăpâne, paşii moi. Ca raza coborîtă din senin, Pluteai uşor, cu mlădieri de crin. În jurul Tău, mulţime de norod, Te pângărea cu sânge şi cu glod. Şi cum mergeam în urma Ta mereu, Stropi şi-asupra mea cu lutul greu. Ci când norodul, Doamne, Te-a lăsat, Întreg veşmântul alb Ţi-era pătat. Aş fi căzut cu sufletul învins, Ci-n mila Ta o mână mi-ai întins. Genuni adânci, ca-n vis s-au luminat. Atunci privii veşmântul întinat, Că-n inul alb vedeam cum înflorea Din fiecare pată câte-o stea.

4

Filă din Acatist Bucură-te, leagăn alb de iasomie, Către care-n roiuri fluturii coboară, Bucură-te, raza stelei din vecie, Şipot care curge lin cu apă vie, Bucură-te, Maică pururea Fecioară, Dulcea mea Marie. Bucură-te, floare fără de prihană, Albă ca argintul nopţilor de vară, Spicul cel de aur veşnic plin cu hrană, Mirul care vindeci orice fel de rană, Bucură-te, Maică pururea Fecioară, Ploaia cea de mană. Bucură-te, brazdă plină de rodire, Munte sfânt, în care s-a-ngropat comoară, Bucură-te, cântec tainic de iubire, Clopot de chemare, cântec de mărire, Bucură-te, Maică pururea Fecioară, Blândă fericire. Bucură-te, mărul vieţii care-nvie, Pomul greu de roadă-n plină primăvară. Bucură-te, iarăşi, ţărm de bucurie, Dintru care curge miere aurie, Bucură-te, Maică pururea Fecioară, Sfânta mea Marie.

Şi vă răniţi genunchii în pietrele din cale Şi pentru cine-aprindeţi făclii de dor păgân? Priviţi spre cer, surioare. Cu trupul preacurat. Mai alb ca pâinea jertfei din sfintele altare, Mai alb decât potirul cu binecuvântare, El stă în tronul slavei, de slavă-nconjurat. Din palma Lui nu curge şiroi de sânge greu, Ci vinul bucuriei din veşnic sfânta cină. Din coasta Lui ţîşneşte izvorul de lumină, Menit pe veci să facă din om un Dumnezeu. Nu-L ungeţi cu miresme pe Cel de-a pururi viu Şi nu-L culcaţi, fecioare, în giulgiu, sub piatra rece, Căci iadul plin de flăcări nu va putea să sece Izvorul de viaţă ce curge prin pustiu. Vă-ntreb pe cine plângeţi , copile din Sion, Şi pentru cine-aduceţi în vasul vechi arome, De jalea cui veşmântul şi l-a cernit Salome, Şi plânsul pentru cine răsună în Chedron? Gătiţi-vă mai bine cu sfinte bucurii În alb veşmânt de raze şi-n flori de fericire, Gătiţi-vă cu crinii ce-au dat Bunavestire Şi-n aur de iubire topiţi podoabe vii. Pe harfe de lumină cântaţi cu vers de foc, În glas de alăute şi-n sunet de chimvale. Din suflete, făclie aprindeţi-i în cale, Că-n veci lumina lumii scăpă de sub obroc. În imn de biruinţă, copile din Sion, Gătiţi pentru-nviere în vasul vechi arome, Veşmânt de sărbătoare să-mbrace azi Salome Şi stih de bucurie răsune în Chedron.

Prohodire Vă-ntreb pe cine plângeţi, copile din Sion, Şi pentru cine-aduceţi în vasul vechi arome, De jalea cui veşmântul şi l-a cernit Salome Şi plânsul pentru cine răsună în Chedron? Când miezul alb al zilei în umbre s-a-nvelit Şi-n templul sfânt cu zgomot s-a rupt catapeteasma Sub Cruce, prohodirea de ce-şi varsă mireasma, Din ochii arşi de lacrimi, din trupul istovit? De ce să-i strângeţi braţul cu patimă la sân? Şi giulgiul nou, copile, de ce-l roşiţi în jale?
5

sufletul stingher. Când plânsul tău la mine a pătruns. Şi-i grea povara dragostei depline”. Dar rana ta mă doare mai cumplit. în blândă rugăminte: ”Nu ştiu ce fac. Şi cupa mea e-n veci nedeşertată. Te adăpăm cu suc de-amărăciune. Pe cruce-am sângerat şi pentru tine! Te-am cunoscut din veci şi te-am iubit. Primeşte-mi. Şi lasă. Mi-s mâinile şi tălpile o rană. Şi glasul Domnului grăi răspuns ”Durerea ta mă sfâşie de milă. Din cupă am sorbit amar nespus. Să vadă sufletu-mi a Ta mărire. Şi-n van vrea fierea lumii să mă-mbete. Mi-a înflorit o rană-n piept. Îngăduie-i. Tu iarăşi zici. Dureri şi răni în sânge să-nflorească”. fruntea-nsângerată. de lut legat. Găteşte-mi Însuţi locul de hodină. La Tine-mi este orişice dorire.Împăcare Cu sufletul spre Domnul am strigat: ”Iisuse-al meu. Prin nepăsare oarbă şi prin lene. Ridică-n slavă ochii tăi uimiţi Şi-mi vezi durerea spinilor pe frunte. Ci lasă-mă de lut să mă dezleg. Te pălmuim cu ură ca de fiară. Bune. Părinte”. Doamne-n lutul istovit. Te ţintuim pe cruci de nedreptate. Iar împletim blestemele de tată. 6 . Spre Tine merge dorul meu întreg. Din pofte rele şi din stricăciune. Dezleagă-mă de haina mea de tină”. cu duhul umilit: ”Primeşte-mă-n iubirea Ta cerească. Şi-am îngânat. Mi-e sete de odihnă. Să-ncingem. copilă. Mă ţine lutul meu. Te biciuim cu vorbe de ocară. Golgota Te vindem iar cu sărutări viclene. Deşi Părintele ceresc mi-e Tată. de pacea Ta mi-e sete. Priveşte-n ochii mei de plâns topiţi Şi-n palme vezi-mi chinurile crunte. Mă lasă astăzi să mă-nalţ la cer. În drumul de păcat şi de prihană. Din coastă sânge-mi picură mereu. Eu n-am cerut atunci să vin în sus. Doamne-al meu. Prin cuiele uciderii de frate. Doamne.

Părinte-al meu. făptura ta preasfântă. Mă tulbură iubirea şi jalea de Părinte. Când sfârtecându-mi trupul în drumul alb de ţară Voi duce spre Golgota cereasca mea povară. Maica durerilor E fum de lumânări pe zugrăveală?. peste lunga ta maramă.. să plângi. poate. O aripă de înger L-atinse cu răcoare. Când voi sorbi pe Cruce buretele cu fiere. Ca să opreşti mânia neputincioasei gloate. Să nu-ţi aduni blestemul şi fulgerele toate. Mă doare mila caldă ce vrea să mănvelească. În marea Ta iubire mă uită şi mă lasă. Ca să nu ştiu cât suferi în lumile-Şi senine. Pe ea nu-i scris doar chinul unei mume. Să ştiu că nu-mi ajunge la Tine tânguirea. Că le-ai purtat în Fiul tău pe toate Şi-i Crucea Lui în ochii tăi răsfrântă. Când urletul mulţimii va cere de la Tine Să osândeşti pe Domnul luminilor depline. în milă să nu-ţi uiţi legământul. Te-mbracă azi în haina lucirilor de stele Cu bucuria sfântă a învierii mele. Sub raza divinei milostenii Iisus căzu în rugă cu faţa-nsângerată Şi greu în pacea nopţii rosti cuvântul: ”Tată.. 7 . Mă lasă cu durerea să mântuiesc pământul. Aşa a vrut să zugrăvească. fă să treacă paharul de la mine. Prea-Bună. În loc de spini. Căci lacrimi nu mai ai. cu raze iconarul A scris în răni durerea ta de mamă. Şi ca să bei şi tu întreg paharul. mult prea albe. Îţi simt durerea sfântă şi grija părintească. Un iconar.Ghetsimani Picioarele spălate de plânsul Magdalenii Se frânseră. Când sângele va curge prinos al jertfei sfinte. Mă lasă. E toată răstignirea Lui deplină. În bezna mută faţa ta-i lumină. Pe frunte. E toată suferinţa fără nume. La cruce stai. Nu-i pedepsi pe dânşii cu ploaie de pucioasă. Temutu-s-a să-ţi vadă-ndurerarea. Un întuneric greu cernit-a zarea. Doamne-al milei. Când iconaru-n sfânta lui sfială. Când Fiul Tău cădea-va sub bici fără putere. să nu-ţi mai simt iubirea. Pe haina cenuşie Mâini albe.” Iisus ridică fruntea şi-ncepe să coboare. Părinte. se-mpreună. În tine doar durerea mai e vie.

Călăuziţi de focul alb de stea. În jarul gândului comori de preţ. S-aducă nou prinos de închinare. Căci ai la sân copilul şi te doare. Un măgăruş cu ochii blănzi te poartă. Fecioară. soli din altă zare. Şi-alături merge Iosif în tăcere.Fuga în Egipt E drumul prin pustiu. Mai este timp? Un înger se pogoară Deasupră-ţi. 8 . să naşti pe unul Dumnezeu. ca apa mării. Căldura rugăciunilor de seară Va-nfierbânta cădelniţele reci: Tămâia magilor va arde iară. La staulul smereniei. În lungul zării. Tu-ţi pleci spre sân privirea ta fierbinte. mângâietoare. Să-L înfăşori în cântece de slavă. genele muiate? Petreci în minte alte prigoniri? Îl vezi pe El cu palme sfâşiate. Întrupare Din slava Ta cerească Te coboară Spre Betleemul sufletului meu Şi-n staulul smereniei. cu gingăşie. De ce ţi-s. Voi presăra din visteria lor. Pleca-vor magii. ca un sol de mângâiere. Şi ca-ntr-o iesle plină de otavă. Intrând. Să pleci cu el în aspră pribegie: Peste căpşorul Lui. Ca-n scutece subţiri de bumbăcel. Ci-n mila Ta din ceruri Te coboară. iubirea. Fecioară. Să-ţi fiu în noapte acoperământ. Stăpână. De departe. Cu boabele de smirnă grea. În pacea Duhului să-L culci pe El. Nisipu-n unde moi. Cea fără de prihană şi cu dor. Îmbracă sihăstriile deşarte. Doamna mea. Şi ca să fie plină dăruirea. Frânturi de raze te-nvelesc. Fecioară. Odată fi-va părăsit de toate. Singurătatea Lui e mult mai blândă. Cu fum de proslăvire până-n veci. Şi-un vânzător ascuns va sta la pândă. Maică. poate. Să naşti în duhul meu pe unul Sfânt. Cum creşte-n zări mereu câmpia moartă. Răsfrânt-ai vălul tău. Abia mijeşte ziua. Cu trupul jertfă sfintei Lui iubiri? În mijlocul nisipurilor. Ci eu voi pune-n mâna lor bătrână Tot aurul cuvântului isteţ. Voi făuri din versul meu. Ştiu că nu-s vrednică. Te-ai încrezut în pasul lui cuminte.

cari veşnic flămânzesc. 9 . Cu sânge şi cu lacrimi frământat. Precum din ploaie şi din raze cresc Mănoase spice-n ţarina rodită. Al fluturilor măiestrit alai A curs în suflet. Atât de albă-i primăvara mea! Mi-i sufletul de patimi neatins Şi cerul floare peste el a nins. Cerşind mereu fărâme luminoase. Pe căi de taină. cu slabe mâini nesăţioase. Acelor mulţi. Te-ai măcinat în ura cea cumplită Şi-ai hărăzit fiinţa Ta zdrobită. Pluteşte raza sfintelor iubiri. Dă primăverii-n duhul meu lumini Şi se răsfrânge-n ochii tăi senini. Şi sus. caldă ca un dor. Pâine În trup curat de Maică nenuntită. din adânc de gâng. A prins o boare. Şi. Hristoase. S-adie rar miresmele din Rai. Aleasă floare de mătăsuri moi A nins în noapte peste pomii goi Şi i-a-nvelit în borangic uşor. În focul dragostei Te-ai copt.Primăvara mea Crescut-au ghiocei în fulgi de nea?. liniştit şi blând.. Crescu sfânt trupul Tău din har ceresc. Şi spre viaţă veşnică Te-ai dat.. ca un bob de grâu dumnezeiesc. Smeriţi. deasupra albei năluciri. În ruga lor din veci Te-au aşteptat.

Că-n clipa-n care mâna ei smerită Atinse crinul mândrei primăveri. Sorbi miresme dulci în loc de vin.” 10 . Am şopot plin de dulce glăsuire.. Şi-i fac să-Mi fie asemănători În duh. prin arzătoarea lor iubire. Peste aleşi puteri de plăsmuire. Şi Duhul înfloreşte-n mii de feţe. La Mine zorile sunt făr` de seri.Crinul Aşa se-ncepe jertfa de iubire: Din alb potir crescut în flori de crin Primi fecioara prima-mpărtăşire. Am tainice izvoare de culori. Psaltirea negrăitei învieri Din glasul Meu se toarce cu mândreţe. La Mine arde patima-n blândeţe Şi cântă desfătarea din dureri. În Mine-i cald sălaş de primăveri.. Când I s-a dat în lujerul de floare Mariei. Şi Tainele de pace făcătoare S-au săvârşit atunci în chip nespus. sfântul Trup al lui Iisus. Se-nfăptui minunea negrăită Pe veci a luminatei Învieri. Şi Eu revărs din veşnice comori. Frumuseţe Şi-mi zise Domnul: ”Eu sunt Frumuseţe.

Să nu se cunoască Ce fiu va să nască. Te naşti de sus în foc de raze iar. Doar celor care plâng în aşteptări. cu rodul toamnei Tale. Intră-n staul iată. Să nu se cunoască Ce fiu va să nască. Ca să-mplineşti minuni făgăduite. nespus de mare har! Colind Lerui. Te dăruieşti. Maica Preacurată. coboară Preasfânta Fecioară. Din iesle să crească. Dar pe unde merge Urma i se şterge. căzând din zări în zări Spre duhuri care ştiu să fie goale. Cum vii din nesfârsit înspre-nserări În umbra noastră faci din nou cărări. Din înaltul Cer. Ler. Doamne.Lumină Cu raza. Aluneci lin. 11 . Fulgii moi i-aşterne. În staul de vite. baţi din veci aceeaşi cale. Lumină Tu. Lerui. Raze albe-aşterne. Ler. Doamne. Taina din vecie Nimeni să n-o ştie. Cerne Maica. Din înaltul Cer. Razele-n zăpadă Îngeri să le vadă. Doamne. Doamne. Din înaltul Cer. Tu treci mereu în neguri nesfârşite Să biruieşti amurgul prin Calvar Şi-n taina frumuseţii negrăite. Coboară. Pe paie strujite. Ler. Lerui. Lerui. Lerui. Nimeni să nu-i vadă Urma prin zăpadă. Să Te primim cu zvon de osanale. Doamne. Lumină cerească. Din înaltul Cer. cerne. cerne. Ler. Din înaltul Cer. Cerne luna. Ler.

Noi n-avem. numai tină. Suflete. În noaptea noastră fără dimineţi Nu sunt cărări de raze prăfuite. Se vor rupe grinzile de lemn. Nu şi-ar găsi în noi. 12 . Nici albe dobitoace ca să-Şi fie Tovarăşi buni în drumuri tăinuite Şi nici ciobani cu glugă de blândeţi. Suflete.Aşteptare Mai vii şi astăzi? Mila iar te poartă. venind din cerul lor. În tainiţe de inimi nu e pace. Şi-ai să uiţi de laţurile hâde. ţi-i greu să stai în laţ? Te-mboldeşte aprig dor de ducă? Nu te zbate. În cătuşe Suflete. de te zbaţi. spre staulul din Betleem? Din lume n-ai cules destul blestem? Iubirea Ta nici astăzi nu e moartă? Spre duhuri vii. Arhanghelii. Nici magii steaua lor cu lung fuior. de fier. că-i strâmtă colivia. cu îngeri de lumină. Te-mpiedici în nisip din loc în loc. De sus. Doamne-al meu. Tu vii. ai vrea să zbori la cer? Bine ştii. Ci. Dar nu găseşti nici apă-n noi. de ce te zbaţi mereu? Urli ca o fiară-nchisă-n cuşcă. Ar îngheţa pe nevăzute trepte. Suflete. te-ajunse dor de Rai? Bine ştii că-i calea nesfârşită. Când lovindu-ţi capul vrei să salţi. Spre inimi vii cu strălucit alai.. Nici merinzi în traista goală n-ai. Va pieri şi cuşca-nsângerată Şi vei fi-n lumină singurel.. aşteaptă puţintel: Vor pieri zăbrelele odată. Doamne. În duh sunt gânduri cu noroi Şi moartea-şi vântură în inimi pleava. ca să-i îndrepte. Gratiile de fier se vor deschide. Bine ştii şi tu că Sânge curge-n cuşcă. Suflete. nici foc. au dragostea putea-va Să dea viaţă golului din noi? Aştept. Suflete. Pogori în noi ca-ntr-o pustie. Suflete. Şi-n iesle nu e nici un fir de pai. aşa ca la un semn. ţi-i dor să te înalţi? Ştii că te loveşti de grinzi în creştet Şi răsună jalnic lemnul veşted.. Îţi opreşte aripa – zglobia – Cu zăbrele cenuşii. Dinţii de sălbăticiune muşcă. E numai piatră goală. N-ai în mână bâtă ţintuită. Muşcă sângerând zăvorul greu.. piei de oaie-n cui Şi scutece noi n-avem din ce-Şi face. Şi frig ca-n duhuri nici în peşteri nu-i.

făclie. Au uitat spre Tine drumul. Vreau să-mi frângă. Am cules argintul nopţilor de Mai. Dorurile ceară or să-ţi facă Şi din ceară Ţi-oi aprinde Ţie. Doamne. numai către Tine.. pân´ la Tine. dulce viers de nai.Spovedanie Doamne. Să-mi găteşti de nuntă haină argintie Şi-n sclipiri de soare să-mi găteşti sălaş. Străluciri de aur. dorul din solii. dintr-a inimii prisacă. sfânt Numelui Tău. Pentru Tine. Mirul florilor în stup l-adună. 13 . cu slovă ştearsă. Glas de alăută. Am cusut din raze râuri de scântei. Ce-a zdrobit tăria veşnicului rău. Să păşesc pe calea grelelor tăceri. Dragoste Pentru Tine. Din măceş. Am ţesut în pânză Jertfa Ta nearsă. Care-au mers la groapă. Am căutat în noapte luminate căi. flăcări de rubine. Către Tine. Lungă-i calea foarte. Tată! Ca mărgăritarele-n şiraguri. Am aprins în suflet tinere văpăi. Şi-am trimis spre ceruri tainică solie. Dragoste curată. numai pentru Tine. Am legat în cântec zumzet de albine. la vecernie. Spornic sug dulceaţă din ispite Şi să bea din floare dacă-ncearcă Aripa de pulbere şi-o-ncarcă. într-a inimii prisacă. Cu miros de smirnă-n rugă să se-mbine. Stih de preamărire. Doamne. din crini. din mătrăgună. Dorurile-n roi spre Tine pleacă. Cum s-o afle bietele-mi albine? Fac popas în ierburi înflorite. Doamne. Către Tine. oasele sub roţi. dor nepătimaş. numai pentru Tine.. Dragostea curată. Am cetit din file vechi. ca să Şi se-nchine. Doamne. Lin s-aşează faguri lângâ faguri. Doamne. Am cântat iubirea sfintelor femei. Doamne. numai pentru Tine. Trupul meu cel fraged să mi-l rupă toţi. Pentru Tine. Doamne. numai către Tine. albe. Către Tine. sângele din vine. Suflet plin de taina lumilor divine. Mâine. numai către Tine. rumen. Ca să urce fumu-n valuri viorii. Vreau să-mi curgă. Mustul dulce-luminos le-mbată. Învelită-n haina marilor dureri.

plin încă de pământ. aleasă-n tainice lumini. O clipă. Trecea prin beznă mersul nostru mut. Lumină-n lungul veşnicelor căi. mi-i arăţi. nici simţire: Ar arde numai focul Tău.. Simţeam că arde-n mine focul viu. Ce greu. păşind pe cer senin.. Crescu – foc liniştit de rug . s-ar înălţa la Dumnezeu. Nu mai simţeam nici bucurii. Comoară cu belşug de mângâieri. Şi amândoi eram un singur tot. O. În cearcănele cerului senin. Pe urma mea se aşterneau uitări Adânci ca nesfârşitul unei mări. Pe drum tot mai adânc. M-a dus mereu Iubirea Celuilalt. Ci eu pluteam. pe pârtia de vis Şi-n urma mea. ce greu era să-mi iau avânt! Încet. Păşeam spre culmi. în loc de vin. Vedeam. Din ele raze curg. Duh Prin noapte Domnul m-a chemat. 14 . O frunte albă din chenar de spini. Sunt ochi. lumină. tot mai înalt. uitarea s-a închis. Pe culme. S-ar prăbuşi în flăcările sfinte Pământul tot şi morţii din morminte. Sunt mari ciorchini de boabe luminoase. Sunt ochii Tăi ca spadele tăioase. că nu mai pot.din noi. ce greu mă dezlipeam de lut! Ce-a fost apoi. ce-aprind pustietăţi.Ochii Ridici pleoape mari de neguri grele Şi ochii Tăi. Şi lin Urcam spre culmi. nemărginire De flăcări albe-n val de vâlvătăi. purtând adânc noian de stele. Sunt ochi de foc. flăcările m-au durut. Ardea pe mine haina mea de lut.. Ar fi un singur foc. Căci de-ar pica o lacrimă fierbinte Din jarul lor întunecat şi greu. În calea mea se deschideau tăceri.. Iubirea pâlpâi şi. Urcam acum uşor. Dar am văzut în umbră faţa Lui. nici dor. În juru-mi stelele clipiră moi Şi-am înţeles atunci că suntem doi. Iubire. În noaptea asta. Domnul m-a chemat. chemarea sfântă mi-a deschis Prin noapte. Doamne şi stăpân vieţii mele. eu n-aş putea să spui. Şi n-ar mai fi nici trupuri. tot mai uşor. drept-apoi. Şi cum a fost nicicând eu n-am să ştiu. largă pârtie de vis. Arzând cu răni adânci şi dureroase. fiinţa mea s-a destrămat. Simţeam că nu mai vreau. Ce greu. Scântei.

Că limbile de flacără-mi arată. Mi-a ars dogoarea frigurilor chipul. Ce limpede-mi suna-n ureche graiul.Bucurie Ca sufletul de schimnic în pustie. Şi când de sete sufletul îmi moare. Când sufletul mi-e foc fără prihană. În duh trimiţi mireasmă de răcoare. încă ne-ntrupată. curgea. Când buzele îmi tremură. Adânc pătrund în tine.. cu Crucea în spinare. Cum creşte-n zări. În piatra care n-a fost lustruită Şi-n poezie încă negândită. S-a arătat în cer un semn mai mare: Un cântec întrupat suia spre Soare. Ca sufletul de schimnic în pustie. Scria pe cer de noapte jerăgaiul. din veşnice izvoare. 15 . ca dintr-o carte. neţărmurită. Curgea. sus. Bucurie! Când lutul meu se mistuie-n dogoare. Încolo. Am tâlcuit din flăcări Întruparea. Să lege rod în minţile fecioare. Dumnezeirea. În duh reverşi cuvinte luminate. departe. cântarea. Izvor de bucurie! Apocalipsa Acolo. înspre miezul tău. Se întrupează cântecu-n cuvinte.. Petrec adânc în tine. Îl potoleşti cu ploile de mană. din har ceresc. marea. Şâşnesc din Tine tainice izvoare. Ducând pe val de cântece tot Raiul. departe. Bucurie! Străbat încet cărările deşarte. Cum pică roua-ntr-un potir de floare. Cuvântul sfânt al întreitei Arte. Cum Tatăl hotărât-a mai´ nainte. Mă bate soarele cu raze grele Şi seceta-mi brăzdează cute-n piele. Citeam din flăcări vii. Acolo-n adâncimi de taine sfinte. Suia spre Slăvi. uscate. Pe nori de armonie necreată. Ca sufletul de schimnic în pustie. în munţi pustii de iască. Treimea stă şi azi înlănţuită. Mă biciuieşte vântul Tău fierbinte. M-a fript la tălpi cu foc uscat nisipul. Crescut-a-n Duh. Te preamăresc. Rupând bucăţi din slabele-mi veşminte. Prăpastie de flacără se cască Şi focul linge-ntinderea cerească. Un semn s-a arătat în cer.

dar nu-i mai dor. Din arca de lut să mă scoată. Pe-ntinsul înfiorător de mut Se ţes zăbranice de chin tăcut. nici gând de foc. armonie. Să ies din sărmana mea arcă. Potop Se zbate năvalnic potopul de dor. Aproape de ceruri. Că nu se mişcă-n veci nimic din loc.Iad Trecând prin şapte nopţi fără de vad. Trimis-am în zare sfios porumbel Şi iată aştept să se-ntoarcă. Vedeam durerea care nu mai ţipă. Nu poate frumuseţe să se nască. Tot creşte adâncul. Cu trupu-nveşnicit în zvârcolire. formă. Sporind înspumatele-i ape. nici aspră biciuială O mucedă.. aproape. Cu răni. Atuncea trimite-vei îngerii Tăi. Stau osândiţii-n cruntă neclintire... Nici foc. cumplită lâncezeală. În duhurile oarbe de păcat Nu străluceşte chipu-i luminat. ce ard adânc. care fără fund se cască. În noaptea fără margini totu-i şters. cu strop după strop. Nici ploi de plumb.. să trec peste el. Stau trupuri lângă trupuri. Cu rânjetu-mpietrit pe faţa lor. Ca boabele de struguri în ciorchin. Culoare. Doar apele tulburi s-or trage prin văi Şi lumea-nnoise-va toată. Părinte. nici clocote de smoală O veşnicie netedă şi goală. Cu îngerul m-am pogorît la iad. Se pierde lumina în val de potop. prinse-n chin. ca gheţurile-n râuri Şerpi otrăviţi de pofte şi desfrâuri. Petrec în sânul Marii Urâciuni Mulţime nemişcată de nebuni. Cu Îngerul treceam prin iad în pripă. Pe toţi i-a şters din Cărţile Vieţii Păcatul împotriva Frumuseţii. Nu poate val de cântec să se-nchege Şi-n cuget pângărit şi necurat Cuvântul sfânt nicicând nu s-a-ntrupat. Ci dorul în veci nu mai seacă.. 16 . Că-n aerul pătruns de făr´delege.. vers. O piatră-ncremenită-n nemişcare Puteri să dea viaţă nouă n-are. sub taină de nor. Şi valul tresaltă. nici fum. Din goluri. Eu nu pot. Nici flacără de dor. Stihiile-n spume se-neacă. Se-ncheagă-n jar.

ştiam că las în urmă firea Şi-am început să văd. Că tainic gândul stăruia în minte: Să nu-mi atârne haina jos în jar. cum nu pot să prind în voi. undeva. valuri. Am cunoscut lumina nesfârşită. ameţit. Atât de-aproape. Nemişcat Ai stat şi Tu în mine. Şi uimită. Şi-atât era de dulce acest mers. Şi Tu erai în mine. dar n-am ştiut: în mine fu Mişcare. Dar mi se pare lumea un pustiu Şi ziua. N-am simţit Nici fâlfâirea hainei. De când în noapte. Să treci din beznă în nemărginire. Păşeam arar Şi-aşa-mi părea cărarea de fierbinte. Învăluită cald în Dumnezeu. dar am ştiut Că Tu erai Acela. Ci ochi-mi n-au avut nimic să vază... O vreme-am stat Cu ochii-nchişi ca moartă. vecia-ncărunţise Şi flacăra din juru-mi strălucea. Încât aş fi dorit ca niciodată Să nu atingem ţinta-ndepărtată. Dar iată că din umbră mi-o a stins Şi m-a luat de mână Cineva. se pierde-n hău. Nu. 17 . chiar de nu vezi. nici nu Te-ai ivit Să-mi dai să-ţi pipăi urmele de cui. Păşeam prin alb. Şi-n minte-abia de pot să-l mai cuprind? Ce punte pân´la Tine voi să-ntind. senin în jos? Eu Te-am simţit aşa de luminos Că n-am putut să văd. neclintit Era în casă totul şi ´necat În beznă. chiar dacă veghezi? Putea-voi să găsesc vre-un semn de-al Tău. Tot sufletul îmi tace ca un schit. Cuvinte. N-am cunoscut pe Cel ce mă ducea. N-am întrebat nimic. Ştiu că Tu Ai fost Acela. Şi eu în Tine. Dar bezna-n jur s-a sfâşiat.. când deodată s-a mişcat Ceva. Cu ochii beţi de albul mult. s-a-ntors privirea mea Spre Cel ce mă dusese. Şi nici n-am vrut. Înotam În valuri de lumină. Simţeam că o putere de nespus Mă-nvăluie. cum Te-ai dus. Cum nu pot Să scriu. n-ai strălucit În slavă mare. Dar Te-am simţit şi n-aş putea să spui. în voi ca să rămână? Mergeam prin flăcări negre.. Pe care Tu să vii. Cu mâna strânsă-n mâinile Cuiva. Simţeam dogoarea flăcării în jur Şi mă uimeam că nu-i vedeam lucirea. de la El venea. Decât lumina albă. s-a şters. undeva. Dragoste era Această neclintire? Nu mai ştiu. Topiţi în veşnicie. Simţirea mea. Cum ai venit şi iarăşi.. Când ne-am oprit. Şi n-am ştiut că asta e iubire. Te-am simţit. gătită dinadins. pe ce Te-am cunoscut? Orbit. mână-n mână. Lumina se mărise.Tu Pe ce Te-am cunoscut ? Nu Te-am văzut Şi nu Te-am auzit. întuneric nesfârşit. Când gândul. sau în juru-mi. amândoi. răpindu-mi suflul tot Al vieţii în vârteju-i. Doamne. cătam Să văd un chip: o umbră sau o rază. undeva.. Făclie-aveam. Dragoste era? Stăteam pierdută-n Tine. ca printr-un ciur. Şi ştii că-i noapte. undeva.. Pe ce cunoşti că-i zi. Că toată. Mergând.. Doamne-al meu! Răpire Mergeam prin întuneric.

. să fiu un scrum Şi vântul să mă vânture pe drum. Iar cruci de aur şi de fier Sclipeau ca semnele pe cer.Crucile Înspre tărâmul celălalt. Se ridicară palele de fum.. . Spre miezul dragostei dumnezeieşti. Şi cruci de-argint şi de oţel Cerneau lumină peste el. Cerşeam lumini şi-n pragul nopţii reci S-au fost deschis zări albe de poteci. Focul a cuprins Şi tindă şi odăi şi coperiş. Atâtea cruci. Mă-năbuşeam şi nu vedeam deloc. Cu cruci de piatră. M-am pomenit urcând pe scări cereşti. atâtea cruci?. Şi casa mea pieri. Dar am văzut. Atâtea cruci mi s-au părut Că toate una s-au făcut. Cu cruci de brad şi de stejar. subţiri. căci ardea.. şi de-n zadar Plângeam. În goliciunea mea pornii la drum.Tu cum de poţi să le mai duci. Ardea în noapte. printre uluci. Aşteptam Să ardă-n mine tot. Am auzit un zvon de prăbuşiri. Curată ca o candelă-n altar. mari. Cu trupul plin de răni şi greu de har.. atâtea cruci. Focul Căsuţa mea de scânduri s-a aprins. Am lepădat şi haina. În val de flăcări albe m-am zbătut. Ştiam acum că focul fost-a pus În casa mea. C-o legatură-n mână. subţiri. stam În oarbă nemişcare. Şi. 18 . închisă-n grinzile de jar. Şi-am aruncat şi legătura-n foc.. Voiam să plec din casă pe furiş. Vecinii toţi dormeau. N-am putut. Părea tot locul ţintirim. Păzit cu zbor de Heruvim.. albe. ca să pot scăpa din casa mea. de mâna lui Iisus. Sub greul ei un Om zăcea. O cruce mare strălucea. Atâtea cruci. E loc închis cu gard înalt. Cuprinsă de uimirea morţii.

Pentru ca să-Şi verse binecuvântarea. Cu miros de smirnă şi cu ramuri moi. Albă cum e crinul Bunelor Vestiri. Pentru ca-n mulţimea îndurării Sale Însuşi să-şi pogoare pasul către noi. Iar eu. Pentru ca să-I ducem sufletul în cale. Menit să curme-al vieţii noastre-amar. Când. Pentru ca în suflet să-I simţim chemarea. dulce de rodiri. Domnului să ne rugăm.Trezirea din Samaria Veniţi la El. sclipind în rouă. Pentru ca lumina peste noi să cearnă. Din templul vechi luaţi podoabe sfinte. Pentru ca belşugul ţarinilor grele Să ne facă traiul rodnic şi umil. Îi voi aşterne sufletul în cale. izvor de veşnic har! Gătiţi-I calea. Când plecăm genunchi. Legaţi cununi din flori de câmp alese. Căci iată. Cu ramuri verzi. Vestiţi minunea peste mii de neamuri! Lin curge azi izvor de apă vie. Domnului să ne rugăm. Pentru ca din muncă pacea să rodească. Pentru ca răsfrângeri din surâs de stele Să sclipească-n lacrimi ochii de copil. cuprinşi de patimi. Cel ce-i plin de har! Cântaţi-I imnuri. cu scoarţe moi şi dese! Din scrinuri scoateţi albele veşminte. Aduceţi ierburi dulci. Ca-n mintea mea de-a pruri să rămână Lumina întâlnirii la fântână. Când vraja cuvântării Lui domoale S-a legănat în vânt de cireşar. Pentru ca-n lumina alb-a dimineţii. amândoi. Pentru ca sudoarea să ne miruiască Şi-n lumina morţii viaţa s-o cercăm. Plină de miresme. vine. Ectenie Pentru ca iubirea noastră să-nflorească. Domnului să ne rugăm. mame din Sihar! Aşterneţi în ţărână grâne coapte. Aprindeţi torţele ca-n miez de noapte. seara. Din strânsoarea cărnii să ne dezlegăm. fecioare din Sihar. Şi-ntr-un pas să trecem pragul larg al vieţii. Pentru ca mlădiţa dragostei să crească. Pentru ca-n iubirea Lui să ne-mpreune. Pentru ca din neaua grea de peste iarnă Rod de viaţă caldă iarăşi să legăm. cea mai umilă din Sihar. Ca un zvon de vânturi line. Pentru ca-n vecia Lui să ne cunune. Domnului să ne rugăm. 19 . În valuri late scoateţi pânză nouă. roabe din Sihar! Gătiţi-vă cu glas de bucurie. Cântaţi ca păsările-n zori pe ramuri. Veniţi la El. peste noi. numele-I strigăm.

asemeni miresmelor de preţ. să sufere ocări. Mi s-a părut o clipă că-n rostul lui uşor Mă cheamă. Cuminţi. Şi m-am trezit. iconarul. că este-al meu de-acum. În ochi porţi cerul nopţilor de vară Şi părul Tău e caer de lumină. Stăpână: Te duce Ana. Cum urci cu paşi mărunţi pe sfânta scară. lăsându-şi lumea de dincolo de zări. în haina lui de in. ce mări s-au despicat. Cu frăgezimi de mugur care crapă. picioru-i preacurat În pulberea din cale. trupul mic se-nclină Şi faţa de copil aşteaptă harul. Mânuţa poartă lujerul de floare.Intrarea în Biserică Aşa Te vede duhul meu. că mă strigă cu milă şi cu dor. în fâlfâiri uşoare. Iar sus de tot. Să fie-n umilinţă stăpân peste vieţi? De ce. Maica-Ta de mână. Că este-al meu o clipă. Cu vraja curăţiei şi a milei. lepădându-şi veşmântul lui de lut. Se va-nălţa în slavă. Din ce străfund crescut-a făptura lui de crin? Din ce-nălţimi pogoară privirea lui de vis? Ce bezne-adânci la pasu-i luminii s-au deschis? Ce haos plin de valuri. în suflet l-a durut. iconarul Cu fir de-arnici a-ncondeiat chenarul. Iar Sfântul Duh. S-a aşezat pe umărul copilei. În cuviinţă mare. Ci-nvăluit în taina seninei lui blândeţi. senin ca la-nceput? Văzut-am azi la templu pe Zeul cel străin. ca o apă. cu faţa în pulberea din drum. Ca să-Şi picteze slava. A prefăcut-o-n pulbere uşoară Şi pata de argint a hainei Tale. tăcut. numai. Când glasu-i blând în rugă spre cer s-a ridicat? Ce tainică putere i-a fost sortită lui. a sângerat? Şi pentru ce. S-a pogorât la oameni. În juru-Şi focul curge. Rămâne-nchis cu duhul în asprele peceţi? Când oare. Din norii albi şi moi ai înălţimii. Şi pentru cine. Topit-a-n flăcări vechea lui comoară. 20 . A încrustat-o-n raze ca în zale. Potirul sfânt al jertfelor Te-aşteaptă. Zeu străin Văzut-am azi la templu pe Zeul cel străin. El strălucea ca neaua. spuneţi. Că pentru mine. că mi s-a dat în dar Făptura lui curată. ca jertfă la altar. Îţi ies în cale Heruvimii. Să rătăcească-n lume ca fiu al nimănui. pe cea din urmă treaptă. Că-l port de-acum în mine. Smerit în rugă.

Că trupul sfânt Şi l-ai ascuns în grâne. Şi sângele cu vin l-ai îndulcit. Paharul lin l-ai binecuvântat. Jertfa pe altare? 21 . În zvonul vechi din sfintele cazanii.. Atâtea seri la rând s-au irosit. Din clopote de floare. De patimi. Cu scump sângele Tău m-am adăpat Şi trupul Tău s-a frânt spre-mpărtăşanii. Stăpâne. în tind-ai stat. mai dulci ca mângâierea. ca-n alte seri. Căci n-au văzut privirile-mi păgâne. peste duhuri pustiite . sărmanii. Învierea Răsună-n zvonuri de mireasmă rară Şi păsările toate se-mbătară De cântece. În van stă. Şi azi. Sonet Ne-am pomenit în plină primăvară: Din cer lumina picură. Ci-n suflet. Atins-ai vinul şi ai frânt din pâne. Doamne. Ca să te vadă ochii mei. Coboară peste câmpuri tămâierea Din ruga cald-a vântului de seară. gheţurile nu-s topite Şi tot mai urlă vântul de pierzare. La masa albă m-ai blagoslovit.Împărtăşanie În tinda mea cu umbre dulci.. Va creşte rodul plin de desfâtare. Atâtea seri la rând ai poposit. ca mierea. În leagăn alb de ramuri înflorite.

. frate. În mine miezul alb stătea-n neştire.. Ca ceara-n uscăciune m-am topit. A fost o vreme secetă în ţară. Şi L-ai luat pe Fiul Sfânt la sân. Uşor L-ai dus în câmp. prieten. mire. Şi iarna fu senină şi cu ger. Doamne. Livezile pe dealuri se uscară... cu viers de-argint. Mumă-mi eşti şi Fiu. Aş vrea să ştiu. Cum numai mame ştiu să le şoptească. Să nu dezlege taina Ta cea mare. Crengi mari. cu floarea lor cerească. primind din ceruri har. Aşa cum stai plecată peste Dânsul. Sau poate eu eram în Tine-nchisă Ca sâmburele-n carnea de caisă? Căzusem în pământ de undeva Şi miezul dulce-n mine aştepta. Iar Tu-n genunchi veghezi între sulfine. El nu-şi pierdu puterea de rodire. uimită de minune. Care-a ştiut. să doarmă-n fân. Dar lacrimi izvorând. În mine-ai fost şi nu Te-am cunoscut. au crescut Din miezul sâmburelui meu de lut. m-au răcorit. În gândul meu lumina Ta răsare Şi preamăresc pe vechiul iconar. Laşi mâinile sub văl să se-mpreune Şi genele să Şi le ude plânsul. Căci să vorbesc cu meşteşug nu ştiu. Şi lacrimi după lacrimi se-nşirară. 22 . cu blândă floare. Dar parcă. domn. ce dragoste-i mai tare În ochii tăi de Maică fericită? Te uiţi la Prunc cu faţa-nvăluită De-atâta foc de multă închinare! Dar buzele. Cu sunet de cleştar. Rodire Miez alb în sâmburele meu de lut. Urzind mănoase ploi de primăvară.Maică fericită Ai vrea să-L aibi o clipă pentru Tine. Pădurile ardeau adânc pe cer. Par că şoptesc cuvintele de-alint. În veghea Ta. Ci nu ştiu cum să Te numesc Iubire: Părinte.

Pogoară-n mine harul prin ungerea cu mir. Stăpâne. Căci n-am sporit talantul. Doamne. dar nu ştiu cum să cer. Îmi ştiu fărădelegea: greşită sunt. Din gând smerit primeşte. Doamne. Prea multe griji avut-am în zilele de mâine Şi n-am iertat. Să nu mă lepezi astăzi. Şi-am prea iubit făptura. de toată pofta rea. Ci ca un rob netrebnic. 23 . În zămbetul câmpiei. Doamne. Am prea iubit podoaba şi haina de mireasă. Preabune. Şi fă să nu mă ardă văpaie-nfricoşată. Nevrednică sunt. cutremurată de taina Cinei sfinte. Căci îmi cunosc păcatul şi taina Ta o ştiu Strig către Tine. cătând în lut. înainte-Şi. îmbracă-mi goliciunea Cu raza de sfinţenie din chipul Tău curat. mijind sub paşii mei. rugăciunea. am irosit în cale Mulţimea milei Tale şi darul Tău bogat. Adapă-mă cu milă. Am irosit comoara de armonii divine Şi glasul cel de taină eu n-am vrut să-l ascult. Am prea iubit amurgul. Mi-am împletit cântare din grele flori de tină. Ci Tu pricepi cuvântul din mute osanale Şi tâlcul rugăciunii de lacrimi şi tăceri. din inimă plecată. cu zarea-i de lumină Şi turma de căpriţe. când rana în suflet m-a durut. dar Te-am uitat pe Tine. ci lasă-mă să viu. Prea mult am stat cu ochii plecaţi. şi taina mi-o arată. în goliciunea mea. Stau. Iisuse. să plec nemângâiată. M-apasă greu pe umeri aducerile-aminte De patimile firii. Am îndrăgit mirosul de miere şi de tei. Când buza mea de tină sorbi-va din Potir. milostivirii Tale Şi Şi-aş cere iertare. milostivirii Tale. Acum. Sfinţeşte-mă. Şi cântecul ţărânii l-am ascultat prea mult. pe care mi l-ai dat. Doamne. Hrăneşte-mă pe mine cu har îmbelşugat. Mi-am împletit cântarea din floare de mătasă. Iisuse. Să nu mă laşi. Am îndrăgit mirosul de verde şi de crud. cu botul mic şi ud.Pocăinţă Nevrednică sunt.

Pentru că Tu. Soare de dreptate. Pentru că eşti slavă. Ruga mea Doamne. ai întins Un colţ al hainei Tale şi m-ai făcut bogat. de la noi Şi cum mai poţi să suferi făptura de noroi? Cum poala preacurată. În inima mea rece. miros de putregai. Pentru strălucirea lacrimii curate. cel rece. goală. Ba încă cu pasul Tău curat. ieri. Tu. Şi pentru toate-acestea. n-o fereşti În tina omenească să nu Şi-o murdăreşti? Cum vrei să calce-n lume piciorul Tău curat. În sufletul meu. Mi-ai încăput în suflet. În cerul nou din suflet să fii în veci slăvit. care stai în cerul cu mari luminători.Alte poezii religioase Cer nou Grăit-am. pentru toată sărăcia sfântă. Cel care peste aripi de îngeri a călcat? Cum poţi să suferi. milă şi-ndurare. astăzi. coroană. pentru toate. Oasele sărmane bine Te cuvântă Pentru toate-acestea. prin lacrimi. iată. cum vrei să Te cobori? Ca Petru. Cu Maica Preacurată. m-ai aprins Şi peste sărăcia mea. îţi aduc mărire. Tu Însuţi locuieşti. Cel neîncăput Şi sufletul meu. preascumpul meu Iisus? Cum nu-Şi întorci Tu faţa. Stăpâne. Doamne. Pentru cuiul care-n palme mi se-mplântă. Doamne. Când ai tămâia dulce a crinilor din Rai? Tu. Pentru istovirea cărnii sfâşiate. Pentru că eşti Însuţi vatră de iubire. blândă desfătare. Pentru calea albă în singurătate. Pentru că eşti Unul în desăvârşire. . porfiră de-mpărat. Pentru dorul tainic care-n suflet cântă. Doamne. Pentru toate-acestea. în iadul meu spurcat. eşti nespus de mare. Cu pasul Tău pe mine de tot m-ai curăţit Cu raza Ta tot chipul Tu mi l-ai strălucit Cu focul Tău pe mine. cu cetele cereşti. Iisuse preaiubit. Doamne. ani de-a rândul Te-am izgonit mereu: Ieşi de la mine. Mi-ai dat inel. cu silă. Ai coborât tot cerul. Tu cer nou l-ai făcut. cu Domnul şi I-am spus: De noi cum nu Ţi-e silă. că păcătos sunt eu! Dar n-ai plecat.

Fericire cum să-Ţi cer? Dă-mi. Este-un loc curat. Cu iubirea mea duioasă. Loc de bucurie Şi de veselie. Unde n-a curs sânge. prin fânaţuri. Rugăciune Doamne. Şi nu pot să poarte Aripi mititele Doruri mari şi grele. Oful de orfană. Care nu se trece. Dă-mi. . ca un dor. Nu mă-ndemn încă să-ţi cer Fericirile din cer. Larg şi desfătat: Unde ochi nu plânge. Umbră şi răcoare. Fă pe voia mea. Stăpâne. Eu de unde vin E numai senin Şi acolo nu-i Dorul nimănui.. Ci în veci petrece. Dincolo de zări.. sunt mititele. încă să nu-mi dai Frumuseţile din rai. Dă-mi durerea Maicii Tale Şi în piept. în lut Şi mai dă-mi cu sârg. Treci pe calea cu dureri. Mai presus de stele. Mări. Unde-i numai floare. Unde glonţ n-ajunge. nici laţuri. Binecuvântat. cu frângere. Unde nici o rază Nu mai înserează. -Pasăre de nea. Dă-mi a Maicii plângere. Unde. Pasăre de nea? -Colo-n depărtări. cu jale. Ploi de aur curg. s-alerg Tălpile să Ţi le şterg. Până când însângerat Şi lovit şi înspinat. Dorurile mele. în zbor. prin lume-ţi duci Tu. Aripile mele. -Tu de unde vii. Căci e loc curat. să-Ţi sărut Urma paşilor. Unde nu străbate Geamătul de frate. Răzleţită. -Ba. că dorul tău Mare e şi greu. Calea-i lungă foarte. povara sfintei Cruci. Nu-s curse. Ca Femeia păcătoasă. Ceru-i o lalea. Plânsul de vădană. Şi în inimă.Pasăre de nea Colo spre amurg. În ţările-acele. Până când. Crucea Ta Şi mă-nvaţă a o purta. Zboară tu cu ele. Şi încă nu-mi dărui Ale slavei bucurii. Stăpâne.

Cer şi scaun al măririi Bucură-te. sfânt Pahar! . Tu. Firii noastre omeneşti. Care curge din Iisus. sfântul Tău cuvânt Este. Floare dragă tuturor. Tu ne aperi de păcate. Tu. Tu eşti cel ce potoleşti: Foamea. sfânt Potir! Cel ce ai mireasma vieţii. Răsărit din spinii slavei. Pune-n mine aluat. neputinţa. Mărul cel crescut din coasta Bunului Mântuitor. Aluat pe care-l pui În făina gândului Să îl faci ca să dospească Dospitura cea cerească. Să-l dospesc neîncetat Şi cuvântul Tău cel Sfânt În covată să-l frământ. Şi să fac sfinte prescuri Pentru cuminecături. Scump şi gingaş trandafir. Căci în tine stă Hristos. Pârga Sfântului Altar. setea. Pentru toate. izvor al nemuririi. căci în tine Necuprinsul a-ncăput Şi s-a coborît în vreme Domnul Cel fără-nceput. Bucură-te. strigăm ţie. podoaba Liturghiei. Sfântul Potir Crin al mântuirii noastre. pe acest pământ. pentru toţi. Tu care toate le poţi. Bucură-te. Şi-n cuptorul cel de foc Al durerilor să-l coc. Bucură-te. Căci ai pâinea cea de sus. Hrănitorul tuturora.Aluat Doamne. Şi mereu primim din tine Harul Lui cel luminos.

Şi coasta mea-i străpunsă cu fierul lăncii greu Şi faţa mea-i uscată de mult ce-a ars-o plânsul. să vie. Maica Crinilor (Pieta) Tu stai învăluită în lunga ta tăcere În poală porţi pe Fiul-mănunchi de crini zdrobiţi El poartă-n cap cunună din spinii cei slăviţi Şi peste Fiul curge în val a ta durere. Pe ucenici să-i laşi la poale. Stăpâne. Şi mai grăieşte fruntea cea netedă şi calmă Pe care stă înfiptă cununa Lui de spini. Să guşti singurătatea cea adâncă. În taină. O. Ce taină spui prin lacrimi mănunchiului de crini Doar mâna Ta grăieşte cu rănile din palmă. schimbă-ţi faţa. Şi acum îmi dă. Şi eu. iată. gustat-am. cum să te schimbi la faţă. Şi-o da lumina Duhului Preasfânt. bărbaţii: Moise şi Ilie. ca un crin înalt din văi. căzut în sfâşiere. Ci tu aşteaptă. Fiinţa ta întregă grăieşte către Dânsul: Şi eu am fost pe Cruce cu Tine. Şi-aşa cum stai grăind cu crinii tăi Parcă mireasma lor sorbind-o toată Te pleci spre poala ta înmiresmată Tu însuţi. pe vârf de stâncă. iată. Şi de voieşti să fii un alt Hristos. Şi port şi eu pe frunte cunună ca şi-a Ta Şi din burete. Ilie. colo sus. Fiul meu. omul tare în cuvânt. jos. despre tainele străine. Dintr-un nimic tu fă-te dumnezeu. În duh. Ei vor veni şi vor grăi cu tine. Şi crinul meu cel dulce. suflete al meu. paharul cu amar.Tavorul Luminile Tavorului te-nvaţă. . Şi Moise. Te va aprine-n dragostea cea vie. şi negrăitul dar Să ajung să văd în faţă Slăvita Înviere. suflete. Iar omul focului ceresc. În ploaia harului. O. Şi-mi vine-aşa să-mi plec genunchiu-n taină Cu mintea uluită de copil Şi-apropiindu-mă cu pas umil Să-ţi sorb miresmele de crini din haină. şi eu am supt oţetul Şi mi s-a scurs şi mie viaţa pe încetul Ca lumii întregi viaţă cu Tine să pot da.

dorinţa iubirii e trează. când se duc să se culce în templul Athenei fecioare. Şi. Insula-n care bătrânii trăit-au în veacuri uitate. Tras-am în mare o luntre-aşternută cu mândre covoare. Insula albă cu cedrii umbroşi şi cu viţe bogate. Sfâşie pânza uitării.Spre insulă (1944) Insula albă Insula albă cu cedrii umbroşi şi cu viţe bogate. luminoase broboane. uşoară dantelă. Când o cuprinde. Spuma. Locul e plin de mireasma sfioasei aducei aminte. ţesută pe sfinte odoare. Când se coboară la mal. pe marea cu spumele-n floare. Comata. Insula-n care străbunii trăit-au în veacuri uitate. căci pe albe frânturi de coloane Scutură aripa lor în amurg. Apa senină se trage-n adâncuri şi valul tresare. Flacără-n ochii lor umezi . Hai să căutăm printre valuri. Iese din umbră de cedrii cu ochii-n lumină. să se scalde fecioarele-n mare. Vântul de seară cu cântecul mării în taină se-ngână. s-anină de el. Doar pescăruşii o ştiu. fata. Toarce Hrysothemius firul subţire şi nited de lână. ca o trestie. . . Lakon pescarul le vede. Poartă cununi de viorele în părul cu luciu de rază.şi-l arde în inimă dorul. Fete se uită-n fântână de-şi strâng cingâtorile-n ţinte. le mângâie-n treacăt piciorul.

N-am cunoscut niciodată. Caprele-apoi le păzeam împreună. Noaptea ades ne-a găsit pierdute în zarea adâncă. Ochii mei n-au cunoscut niciodată arsură de lacrimi.Zeul Zilele mele s-au scurs. Patima sfântă în mine cu flacără tainic aprinde El. Măreţul Apollo. Cine făcu să-mi pătrundă în inimă patima lirii. Nopţile verii sunt scurte.bogată şi dulce risipă. ca omul ce-i beat de lumină. Toate le ştii tu. în sufletul meu locuieşte. în noapte. Viaţa-mi curată şi plină era ca o rujă-nflorită. în nopte. Cine îmi arde obrajii cu blândă mătase de soare? El mi-a robit trupul tot. Lamprissa. Nu ştiu ce zeu a voit să-mi sfâşie viaţa senină. stăteam amândouă cu ochii la stele. ca florile noaptea în rouă. plăcerea amară. Nu ştiu ce zeu mă făcu să cuprind adâncimile firii. numai el. Lamprissa. Simt cum o dulce sfârşeală-mi pătrunde tot trupul subţire. ca un vis de o clipă. Mâna mi-o poartă pe liră. Cine e cel ce mă-mbată cu caldă mireasmă de floare. Cine e zeul puternic ce-n suflet îmi zace şi cântă? Cerul întreg şi pământul cu drag către el se avântă. ca clipele rele. aprinzându-ne-n suflet lumine. Cântecul nopţi-şi ţesea armonia din blânde suspine. Vântul fierbinte de patimi suflă peste ea o clipită. Astfel. Stele ardeau în văzduh. mi s-au dus. Şi ne scăldam pe-ntuneric. Mâna mi-o poartă pe liră şi-n cântece line-mi vorbeşte. liniştite ca cerul de vară. Lamprissa. ţi-aduci tu aminte. . surioară? Pentru a strânge-n cosiţă a razelor mândră comoară. Trupul meu fraged şi tânăr departe stătuse de patimi. stând sus pe-o stâncă. Ştiu că din clipa aceea tot haosul îmi urlă în minte. cu suflul fierbinte. Nu ştiu ce zeu mă atinse. El e puternic şi mare – e mult adorat în Larissa. Vântul îmi scutură ruja . Pieptu-mi se zbate şi ochi-mi sunt umezi de o cladă simţire. Ne pieptănam la lumină. Lamprissa. În zori ne sculam amândouă. şi viaţa şi visul întreg mi-l cuprinde. Sunt ameţită. Lamprissa. Anii senini mi s-au dus. Pânza de in era fină şi albă ca raza de lună.

Când singură. Daphnis. Suflam pe trupul neted argintul din veşminte. Uimiţi priveau la mine căpriţele şi iezii. Pe ţărmul alb. Îţi împleteam cunună de frunze şi de vise. Trei noduri împletite în lunga-mi cingătoare. Cu gene-ngreunate de taină şi iubire Şi mâinile-ţi în tremur îmi desfăceau. pe coline. Eu mă trezeam în cântec de imnuri vechi şi sfinte. uşoare. . Dar razele de lună alunecau în casă. departe pe mare. În visul meu tu însuţi veneai. tu.Mi-aduc aminte Mi-aduc aminte. Săltau şi sânii tineri şi amfora din mână. Ca-ntr-un ajun de nuntă-mi împodobeam iatacul. adânc deschise. ca lungi fâşii de ceaţă. Creştea din suflet dorul şi cântecul de strune. Smulgând din câmp mănunchiuri de flori. ca o minune. Cu adieri de cimbru. Mi-aduc aminte. Strângeam în coşuri grele glicinele şi macul. Când peste ţărm amurgul creştea. Simţeam pe gât pecetea săruturilor tale. zicând de jale. Dormeam în ierburi coapte sub soarele amiezii. Daphnis: am mai trăit o viaţă. Mergeam cu pasul sprinten prin soare la fântână. dulce mire. prin ierburi torceam. când înfloreau lumine. Mă ridicam sfioasă Şi-ncet trăgeam perdele.

din vecii nesfârşite. Că-şi varsă din cupă cu picuri de rouă miresmele. Petrec un veleat de odihnă-n senină şi grea nemişcare. o! iubite Melampus. . Fecioarele albe-n zadar îngenunche pe lespezi de piatră. şi singuri. crinul. Ei nu văd prin negura vremii că ”azi” înfloreşte măslinul. în trupuri divine. Dorinţa ce arde cu luciu în mândre priviri de fecioare Nicicând n-a-ncălzit cu scânteia privirile nemuritoare. Zadarnice-s rugile noastre şi jertfele noastre deşarte. o! iubite Melampus. Căci frunţile lor neatinse-s de mirul sudorii amare.Către Melampus Departe sunt Zeii de noi. rumen nectarul cel veşnic. Făptura din veci împăcată şi-o poartă pe câmp şi prin crânguri. Când Hesper aprinde pe masă lumină de stele în sfeşnic. Căci fiicele noastre le duc în prinosuri la temple belşugul. Beţia de rodnică sevă ce curge cu murmur în vine Străbate cu greu. Din cupe-nflorite cu aur beau. Străbate prin trup raza moale. căci trupul lor umbră nu are. Şi braţele albe nu ştiu să răstoarne o brazdă cu plugul. Olympul străluce-n zăpadă. la masă. Privirile lor sunt orbite-n lumina de foc a veciei Şi genele lungi le sunt arse de soarele cald al tăriei. cu vârful în negură deasă. departe. Departe sunt Zeii de noi. Acolo şed Zeii tăcuţi. În suflete Zeii nu poartă dureri dătătoare de viaţă Şi nestrăbătute-s de răni mădulare cu luciu de gheaţă. Revarsă lumină prin trupul uşor ca o spumă de mare. Şi vinul de preţ în zadar îl turnăm în cenuşa din vatră. o! iubite Melampus.

Marele Hector căzut-a. pe frageda Chloe. Plângeţi fecioare din Rhodos. pe mândra.că-i dulce mireasma de-aloe. . Firul subţire şi neted. pe mândra. jertfit de divinul Achile. care cântă. Torcătoarea Plângeţi.că-i dulce mireasma de-aloe. pe frageda Chloe. Chloe cu mâinile albe. şi marea cu murmure grele. când între suliţi şi săbii. Athene şi Hera. Moira nu-mi dete să cad vitejeşte la porţile Schee Prins şi legat. Smirnă şi-aloe aduceţi .Epitafuri antice Captivul Moira nu-mi dete să cad vitejeşte la porţile Schee. Moira nu-mi dete să cad vitejeşte la porţile Schee. curgea ca o rază de soare. Pallas. torcea lâna blândelor mioare. Fiul lui Pelor din Troia. fecioare. Morţi sunt feciorii lui Priam şi moarte-a lui Priam copile. Smirnă şi-aloe aduceţi . Nici la palatul lui Priam. Plânge câmpia. fecioare din Rhodos. fui târît de Agamemnon la tabări-achee Şi Simoisul gemu. suveica cu susure line. Prinseră pismă amară pe Chloe. Fiul lui Pelor trăit-a ca rob în câmpiile achee. copila bălae. lovit de săgeţile-achee. N-a fost în toată Hellada o mână să-nvârtă mai bine Fusul cel plin. zeiţa cu ochi de văpaie. fu dus către negre corăbii. Crocus de aur culegeţi şi dafini şi negre viorele.

El se topi ca neaua. care treci pe cale. Aceea care doarme sub lespedea albastră Nu simte plânsul vostru. Culegeţi crocus galben şi busuioc amar. şi dulce la cuvânt. Un dor ascuns îl duse de tânăr sub pământ. nu plângeţi. nu vede jalea voastră. fierbinte şi amar. A fost podoaba vie pentru cetatea noastră. cinsteşte-acest mormânt. Sub piatra albă zace Kleon. care treci pe cale. Fecioare din Athena. pescar din Creta. cinsteşte-acest mormânt. E-n zadar. Cu trupul alb ca neaua din muntele Hymetta. Cu ochi adânci ca marea ce-mbrăţişează Creta. Căci zace-aici. ucisă de rănile iubirii. Când Eros îl atinse cu focul lui cel sfânt. N-aude tânguirea. cea iscusită-n mers. pescar din Creta. Pescarul Tu. pe muntele Hymetta. El a iubit pe Klytis. nu plângeţi. . În câmpul cu miresme culegeţi trandafirii. Nebun de dor se stinse Kleon. Tu. A fost subţire-n mijloc.Atheniana Fecioare din Athena. Când se topea zăpada pe muntele Hymetta. El a iubit pe Klytis. E-n zadar. Aceea care doarme sub lespedea albastră A strălucit ca neaua pe muntele cel sfânt. fecioara dulce-n viers.

neatinsă. Flori crescute-n sânge – flori de răni Să-mi aducă-n mâinile-i senine. Amfora plină de zumzet tăcu şi se sparse. Se presară pulberea de stele. Şi dureri de veci să odihneşti. de-ar fi vrut. Domnului meu i-aş fi dat în dulceaţă de miere Cântec de floare cu umbre adânci de durere. Trupul meu dulce. Umple-ţi iar de vin ulciorul.până-n zori. Domnului meu i-aş fi dat. arse. fecioară. Vine noaptea sângele să-l spele. Bat cu zvon de harfă tyreniană Valuri grele. A venit să smulgă iar din mine. Iată de-aceea mi-e trupul golit de dulceaţă. Noapte A-nflorit amurgul ca o rană. Graiul meu. o ramură ninsă de floare. noaptea-şi ia pe umăr cana Pas cu pas se-nalţă către cer. Înfloriri de rug şi buruieni.văl de nori. Amforă plină de miere şi ramură ninsă. Gura mi-e mută şi sufletul fără de viaţă. ţărmu-nsingurat. Curmă iar. Răni să vindeci şi să speli. Să oprească sângele şiroi. Florile dulci ca o taină se scutură. Ziua nouă-şi sângerează rana. cu proaspăta ei boare Arşiţă cumplită şi fiori. . Ca să lege rana-n neguri moi. Ca să nu se-aprindă-n depărtare Rana zilei roşii . Raze ard ca suliţi lungi de fier. Apele-n adâmc au sângerat. taină ţesută din umbre uşoare. Mâna blondă toarnă peste zare Vinul greu şi negru din ulcior. Domnul meu însă veni şi suflă peste mine Flacără albă de-argint cu văpăi de rubine. Noaptea şterge lacrimi şi sudoare Cu năframa albă . iară Pulbere de stele să-ţi găteşti. Lină.Cântecul amforei Sufletul meu era plin de iubire senină: Amforă plină de miere cu zumzet de-albină.

.

şi-am luat pe Lamprissa de mână. El în tăcere ridică privirile-albastre şi pline. pe care o scutură boarea. Eu m-am privit în fântânâ.dar simţeam că se uită la mine. mi-a spus: ”Eşti atât de frumoasă! Eşti ca un lujer ce poartă flori grele şi moi de mătasă. Astăzi am fost la fântână. Nici nu ştiam ce năvalnic îmi arde obrazu-n dorinţă. Glasul lui dulce făcu să tresalte în mine tot dorul.Eros La fântână Astăzi am fost la fântână. Eu am simţit tulburare. Apoi aşa. Şi-am privit pe cărare. rătăcit de alaiul lui falnic? Nu ştiu. străinul: Nici nu ştiam ce subţire-s în mijloc. murmurând o urare. dintr-o dată. ce plin îmi e sânul. . când arde pe ramură floarea. Şi cum te pleci şi cum ochii i-ascunzi între lungile gene. M-am depărtat binişor. El se întoarse domol şi plecă. Eu am privit în pământ. Ea-ncepuse să zică un cântec din vremuri bătrâne. El are dreptate. Oare de unde-a venit străinul cu ochi de lumină? Oare-a venit din Olimpul înalt. pe care îl pleacă o boare alene”. El a cerut de băut şi Lamprissa-i întinse ulciorul. . Despre zăpada târzie. ce rostise străinul cu ochi de lumine. Nici nu ştiam cât de gingaş se pleacă întreaga-mi fiinţă. cu mireasmă divină? Ori vreun rege era. Era şi Lamprissa cu mine. privindu-m-aşa. Eşti ca un lujer.dar inima-n piept începuse să-mi bată năvalnic. Despre o tufă-nflorită. Sunau ca un cântec în mine Vorbele dulci. . în fântână. Îmi înflorise ruşinea-n obraz.

Se revărsau luminile în zare Şi iarba moale-mi mângâia piciorul. Simţeam în piept durerile iubirii”. Şi i-am răspuns: ”Mi s-a părut şi mie. ci amândouă. Din cer. valurile grele. . Numele tău. culegând în poală trandafirii.Melissa către Diodor Am fost pe malul mării astă noapte Am vrut să văd cum se ridică luna. Am scris încet. Dar n-a venit. cu degetu-n nisip. Sub mine ritmic se izbeau de maluri. numai una. Cu ochii-nchişi. În urmă. Un zeu senin în noapte se avântă Şi firea toată bine o cuvântă. Am aşteptat o barcă. Azi noapte ne-am trezit. coboară ploaie de rodire. Ploaie caldă Azi noapte ne-am trezit. Un zeu cuprins de-a ţarinii iubire. Am stat pe-o stâncă şi-am privit în noapte. S-ascult în pace cântecele mării. Am aşteptat o barcă. Şi boabe mari de struguri ard în rouă. Cu picuri grele. senina mea iubire. luna mare a pălit Şi se deşteaptă zarea purpurie. Iar bruma de pe rod sclipeşte-n lună. am ascultat cum plouă. Lamprissa zise: ”Mi s-a părut că cerul înflorise Ca o petală-ntinsă de cicoare. Şi din Okeanos iese Aurora. Noi n-am mai zis nimic. Cu ochii plini de nouă strălucire. Din spice coapte împleteam cunună Şi nu mai ştiu: aievea e ori vis e. numai una. Că-n pârg se-ndoaie ramurile-n două. O ploaie caldă ne bătea-n perdele. Mi s-a părut că se-mplinise dorul Şi. simţeam că n-o să vie. Că frunza-n pom e toată arămie. În spuma albă. Mi s-a părut că viaţa mea rodise”. Deasupra mea era noian de stele.

Simţeam în visul meu o nouă viaţă. Când sângele curat ce-ţi curge-n vine L-am colorat cu tainice iubiri. că buzele-i sunt pale? Nu simţi că-s lacrimi calde în cupa ta de vin. Eu bine ştiu că-aşa a fost să fie. Că tremură-nainte-ţi. Aşa mi-e poate soarta. Dar mâna alb-a mamei m-a atins. pe pieptul meu săl culci. Şi-am aşternut în leagăn trandafiri. Cu glasul greu de griji mi-a spus aşa: ”Te-am plămădit în trup. Căci te iubesc. Şi capul. . Şi mângâierea ei mi s-a prelins. Pe care nici o rază nu-l învie”. falernul în potir. În mine-acum treceau străfulgerări. Şi fruntea ta senină s-o-ncing cu trandafirii? Nu vezi că ard ca rugul obrajii roabei tale. şi sunt din neam de sclav. greu de gânduri. Crescuţi în nopţi de umbre şi lumini. stăpâne. În suflet. Eu capul l-am ascuns la mama-n poală Şi mâna alb-a mamei m-a atins. Sunt ca un stânjenel bătut de nea. i-am cunoscut durerea. Să frângi cu-n braţ puternic tot trupul meu firav. se făcea C-am început să plângem amândouă. Şi visul meu spre tine s-avânta. să sufăr. Un gând mă urmăreşte. plângând mereu. Să uit. Ca lira când uşor loveşti o strună. Când mi-a vorbit. mereu. Luna răsărise Şi se suise albă peste zări. şi nu-l mai pot uita: Aş vrea să mor stăpâne. să mor de mâna ta. tainic dragostea cânta. În veghea mea de chin îngreunată.. Dar ochii mei se înecau în vise.Pe prag Torceam pe prag în răsărit de lună.. stăpâne. Cazuse-n noapte rouă Şi vântul lin din pom o scutura?. Şi nu mai ştiu. Te-am mângâiat cu-a genelor mişcări Şi te-am scăldat în calde revărsări De dragoste adâncă şi curată. Că-s umezi trndafirii din creştetu-ţi senin? Aş vrea să bei veninul iubirii mele dulci. să iert. Precum albina plămădeşte mierea. Ca strop de mir curat mi s-a prelins Pe faţă mângâierea ei domoală. aşa a vrut un zeu. Lida către Gaius Încerc să-ţi torn. copila mea. Uitasem fusul. În visul meu de-azi noapte. Ca strop de mir curat şi sfânt pe faţă. Eu simt că astăzi nu mai eşti a mea.

Ştiu că obrajii-mi ardeau. Te port. ca pe-un vas de preţ. încărcat de miresme de tei şi sulfine. Vântul aşa de duios îngâna melodiile pline.Daphnis Daphnis odată din fluier zicea tulburarea cea dulce. Caprele lui se jucau. ca pe-un fagur plin. Te port în mine Te port în suflet. Care cuprinde pe miri. Eu ascultam doina lui şi mă prinse o tainică jale. Toate au stat liniştite. şi-nflorise în inimămi dorul. Adânc te port în trupul meu şi-n vis. . fir cu fir. cu crai din Răsărit. supuse la mâinile mele. Daphnis din fluier zicea despre dulcea şi frageda floare. ca pe-un imn sfinţit. Vântul călduţ. Nu era nimeni în jur. Strânsoarea cald-a braţului tău drag. Te port în trup. Cum poartă florile mireasma lor. Nu mai ştiu ce mai zicea aşa de dulce din fluier păstorul. Aveau ugerele grele. horbote subţiri. ca pe-un vis. prin iarba cea moale. Care se-aprinde ca rugul în ochii senini de fecioare. Un cântec vechi. când se duc în iatac să se culce. Te port în minte. Cum poartă rodia sămânţa ei. îmbătate. Şi port la gât. albastră. în sânii albi şi grei. Te port în braţe. Ca pe-o comoară-nchisă cu peceţi. Noaptea apoi s-a lăsat. lumină rumenă de zori. Era noapte înaltă. În cer înalt de noapte te-am închis. Şi am plâns pentru dragostea noastră. Cum poartă floarea rodul de cais. nepreţuit şirag. Te port pe buze. Mănunchi legat cu grijă. O poamă aurită de smochin. Te port în mine tainic. Caprele-apoi au venit să le mulg. Şi mai zicea despre focul din pieptul frumosului mire. Când de pe gura miresei culege întâia iubire.

Ochii ei mari sunt adânci. ca picuri de ceară. gândeam. Zice cuvinte de dor. Stinsă-i faclia ce-aprinde în inimă smirnă curată”. Pline de taină. Zice cuvânt de rodire din cântecul ţarinii pline. cum e cerul senin după ploaie. Lacrimi. Voi să mă duc ca să plâng pe sub cedrii bătrâni de la poale. fuioare de lână bălaie. prin iarba cea moale. Sufletul. spre umila lui roabă. Buzele rumene-i freamată-n cântec senin de iubire. Valul de foc al durerii în clocot ar vrea să mă-ngroape. Tremură-n aerul moale un zbor străveziu de albine. legănând în neştire cuvinte. pentru ce să-l încarc cu povară? Trupului dulce-nflorit pentru ce să-i dau sevă amară? Fusul îl pun binişor lângă caer în iarba învoaltă. Mâini de zăpadă. fierbinţi de noroc. Lamprissa cu mine. îi tresaltă-n sfioasă uimire. ”Domnul privi cu-ndurare. ca un cântec vrăjit de Sirene. ard braţele noastre-nodate. plin de dulceaţă. .dar încet ne trezim amândouă mergând lâng-olaltă. Plec. Lamprissa mă prinde de brâu pe la spate. N-o să-mi audă tovarăşa pasul. ce-i ardentre gene. Dorul se zbate şi lacrima grea mi se frânge-n pleoape. Despre plăcerea iubirii-mplinite.Îmbrăţişare Ierburi subţiri ca mătasea-nfloresc pe coline cu soare. . Râsul ei plin de argint e ca marea bătută de rază. Sufletul meu de-n zadar s-a umplut de mireasmă bogată. Caprele albe strivesc romaniţe şi muşchi sub picioare. Toarce cu sufletul dus. Iezii cu botul lor umed adulmecă ugere pline. Torceam. Caprele albe strivesc romaniţe şi muşchi sub picioare. Trupul meu însă în van înflori minunată podoabă. Sufletul ei e uşor. e viu ca-n pustiuri o oază. Sânii. Ierburi subţiri ca mătasea se leagănă-n aur de soare. Despre o sevă mănoasă ce-i gâlgâie proaspătă-n vine. ca fumul albastru din jerfele sfinte.

pe drumul larg de ţară. Când. Sânul ei. În plină iarnă. Şi inima mea. s-ar potoli o clipă. Am măturat cu grijă pridvorul alb de piatră. cu dorul aprins. Am dezvelit cu grijă scânteile din spuză. ca să privesc în zare. poate. În van te-aştept. Melampus. Melampus. Ţarina neagră dormea şi visa a rodirii comoară. tăiat-ai cu plugul tău brazdele dese. Să-i dau din vinul rumen o rază de lumină. tresărea ca un sân de fecioară. poate. Simt flacăra din gene şi tremurul pe buză. să-l iau uşor de mână. Simt vuietul de valuri izbind în ţărmuri goale Şi nu mai ştiu: e seară. Căci toamna le-alungă cu frunzele din cale. Nu ştiu ce dor m-a cuprins. Bulgării umezi şi negri să-i strâng cunţelegere-n mână. în prag de iarnă. când visul se-nfiripă. o. cu iubire. dragă. cu aripi obosite. Mă-ndeamnă viu dorinţa. şi izvoarele nu se treziseră încă. o. Am ridicat perdeaua. Melampus. Brazdele nenumărate de rodul de toamnă sunt grele.Ţarina Când. seminţe alese. plin de miros. În noaptea tulburată. rodi-vor şi brazdele ţarinii mele? Mama Am ridicat perdeaua. şi la cină. Ca să-l aduc cu mine la vatra mea bătrână. Şi ramuri veştejite am aruncat în vatră. o. Să-i încălzesc piciorul în palme. ca să privesc în zare. se rătăcesc drumeţii. Ţarina neagră ceru. tăiat-ai cu plugul o brazdă adâncă. Acum. Atât de ştearsă-i ziua sub văluri reci de ceaţă. poate. Să-i simt alături trupul. Atât de lesne. Când. s-ating roditoarea ţărână. sub valurile ceţii. s-ar încărca de floare. În stoluri lungi se-nşiră cocoarele grăbite. ori fapt de dimineaţă. Vântul tăcea. Va fi vreunul. Adus-am urdă dulce şi lapte de la stână. . cu vraja ei amară. Am scos un vin de sânge din amfora bătrână. Colinele sunt arse de brumă şi pe mare Se zbate greu o luntre. Voi merge spre cetate. când umbra lungă începe să se cearnă.

Căci fiecare bob va încolţi Din munca dârz-a braţului voinic.. astăzi e tăcere. Cum îşi deschide sânul desfătat. Din floarea gingaşă. Sub ploaia blând-a razelor de sus. Se-adună-n bulgări negri sevă nouă. Primind în sânu-i desfătat pe mire. nici grapă. Şi nu ştiu ce sfărşeală m-a cuprins M-am aşezat în brazdă binişor Şi două picuri albe s-au prelins. nici bici de boi. Nici seceră. Dar paşii noştrii nu se potriveau. azi. Cu dor va cere nouă-nsămânţare. Şărâna iar va plămădi belşugul. Mi-e sufletul ca miriştea uscată Şi-aştept un strop de ploaie de la tine. cu gust de miere. În câmpuri arse. Se-mbată ţarina cu suc de rouă. Iubirea ta în suflet mi-a rodit Şi. Eu m-am trezit din gândul meu plângând... Dar paşii noştrii nu se potriveau. Şi strugurii se rumenesc în vie. Eu rămăsesem singură-napoi Şi ochii mei în urma ta priveau. nici sapă.Mirişti În holda noastră. A plămădit belşugul de smochine. . Măslinii grei de rod încet se-ndoaie. Eu rămăsesem singură-napoi Şi ochii mei în urma ta priveau. S-a copt pe creangă pruna brumărie. În aşteptarea ploilor de mâine. ţărâna bună. ţi-am spus. Din ochii grei de dragoste şi dor. Atuncea mi-a trecut din nou prin gând Că-n fiecare bob era un spic. Pământul cald belşug a plămădit. Din raze calde şi din stropi de ploaie. Pământul bun rodit-a spice bune. Adânc se-ngroapă-n ei comori de pâine. Eu mă sileam să ţin acelaşi pas. Se odihneşte. Izvor ascuns de proaspătă rodire. Treceam încet prin holda secerată. Visând la snopul cald de spice pline. Privind cu dragoste pământul gras. Aveam în poală boabe aurii Şi-n fiecare bob era un spic. tu mâinile mi-ai strâns Şi braţul tău puternic mă ţinea. În mâna ta. Va asculta puternica chemare. Căci m-ai cuprins cu braţul tău voinic. Dar tu din ce în ce te-ai depărtat. În holda noastră nu vezi plug.. astăzi nu răsună. ridicând privirile. Mergeam în brazd-alături amândoi. Când stropii reci vor izvodi şiroaie. În brazdă Mergeam în brazd-alături amândoi. Eu te-am privit în ochi şi n-am mai plâns. Va cere binecuvântări de ploaie Şi trupul ei va fi tăiat cu plugul. Tu trebuia să afli taina mea.

O. Mulţi cunoscut-au puterea privirilor tale albastre. Doris. dar de lacrimi ni-s genele pline. răsare Luceafărul serii. Doris. Mândre fecioare din Chios. Când vă urăm cu iubire un ultim: rămâneţi cu bine. Vântul suspină prin ierburi. deschide. Tace şi văntul în ierburi şi tace şi marea căruntă. Mândre fecioare din Chios. sfârşit-am cântarea de nuntă. Athene şi vajnica Here. şi murmură marea căruntă. să ziceţi cântarea de nuntă. Pentru micuţul ce vine ca preţ al durerii amare. văzduhul e greu de miresmele verii. şi murmură marea căruntă. Kalliroe. Glasul lui dulce în noapte departe pe apă răsună. în iatac îşi aşteaptă mireasa. şi murmură marea căruntă. . are-o luntre cu zece vintrele. Pentru Hymen Hymenaios. Zile senine de muncă să cereţi. Tu erai cea mai frumoasă din hora fecioarelor noastre. Vântul suspină prin ierburi.şi mrejele lui totdeauna sunt grele. şi nopţi de iubire. Doris. să vă dea din belşug fericire. frumosul pescar. stăpânul cel drept. Mândre fecioare din Chios. Braţele albe să fie un leagăn de dulcealintare. deschide. Mândre fecioare din Chios. fecioare din Chios. să ziceţi cântarea de nuntă. şi murmură marea căruntă. când trece sub raza de lună. să intre mireasa în casă. Vântul suspină prin ierburi. Torţele ard luminos şi răsună de cântece casa. Nu vei mai merge cu noi în câmpiile ude de rouă. Părul lui moale luceşte. Vântul suspină prin ierburi. tu ştii că pe mulţi azi în suflet îi doare. Albe . Mândre fecioare din Chios. O. Kalliroe. să ziceţi cântarea de nuntă. de-acum vei intra în viaţa cea nouă. frumosul pescar. Marea e lină. Mulţi au dorit trupul alb şi buzele dulci ca o floare. Haideţi. Vântul suspină prin ierburi. Tu ai să-i smulgi de pe faţă frumosul ei văl de mătasă.Epitalam Iată. Buzele noastre surâd. fecioarele din Chios. Noi o să ducem la temple miresme curate şi miere. să ziceţi cântarea de nuntă. Zeus. să ziceţi cântarea de nuntă. şi murmură marea căruntă.

Şi te întreb. în flăcări. ca suflul puterii divine. M-am tulburat de otrava cuvintelor ameţitoare Şi m-am plecat. Lamprissa. Ochii lui grei de iubire-i simţii lunecând peste mine Şi-mi întâlniră privirea. Vorbe ce te-nviorează. în horbote albe şi fine. sclipind într-un tremur de gene. Cerul întreg se coboară şi-mi umple cu dragoste visul. ca floarea ce-o cerne caisul. Fiul meu doarme.Fericire Şie-ţi voi spune. Lamprissa. Lamprissa! ţi-oi spune Cum se-mplineşte în suflet a dragostei sfântă minune. Ridică perdeaua-nflorită Fiul meu doarme. Priveşte! Ca spuma uşoară. ca într-un vis. Cu mâna-ncărcată de vise. Inima-mi leagănă-ncet comoara iubirilor mele. ca murmurul blând de sirene. adorm suferinţele grele. Mângâi uşor. Vorbe. Ochii lui calzi m-au trezit din amare dureri. . Cerul e astăzi mai gingaş. seninul. ca o boare. Pleacă-ţi urechea mai mult către mine. şi-i ca o lalea-mbobocită. Şi-n legănarea domoală. peste leagănul alb ca o floare. dar le simţi înţelesul în tine. se coboară. ca floarea ce-o cerne caisul. ce fac să-nflorească deasupră-mi. petalele dulci şi închise. surioară: Au n-o să se spulbere visul? Cerul e astăzi gingaş. Horbote albe şi moi peste el. Blând s-a aplecat către mine. cuvinte ce ard ca rubinul. ce fură simţirea. până jos. Vorbe. Leagănul nu mai e gol. Vorbe cu luciu de aur. Leagănul nu mai e gol. Lamprissa. şoptindu-mi cu voce uşoară Vorbe ce n-au înţeles. surioară. Cu îngrijire voi da la o parte perdeaua-nflorită. Leagănul nu mai e gol. şi-i ca o lalea-mbobocită.

Apoi Îşi puse fruntea albă în mâinile ei moi. Mătasea rochii mele se freacă de podea. flămând de mângâieri. Desăvârşitul arc al gurii tale. văzui Pe tânăra femeie cu ochii mari. Şi uşa se închide domol în urma mea. Am regăsit apoi pe buza ei Aroma gurii dulci. iubire. Cu mâna blândă. Şi urma trupului tău cast. Purtând în trup otrava văpăii de plăceri. N-am vrut s-ating nici albul aşternut. Ca să mă-ncingi cu lanţuri tăinuite. căutându-te. femeia s-a-nvelit.Urme Apasă-mi lung pe frunte un sărut. Vreau să mă-nchid în cântec. Cum se păstrează urma noastră-n lut. întocmai ca un lut. în păru-i despletit. Dar cântecul din suflet picurat. Nici perinile moi de in subţire. Prinzând în ea ostroavele-nflorite. Cu o mişcare lină. Cum se-mpleteşte apa unui râu. Nimic n-am vrut să aflu din câte mi-ai ascuns. . Cuprinsă de sfială. Cu braţul tău să mă cuprinzi de brâu. Din cupa mea am vrut să-ţi dau să bei Un vin de preţ din vechile ulcioare. Ca să păstreze veşnic pielea moale. o clipă m-am temut Să-i văd sclipirea pielii în albul aşternut Şi ca o umbră deasă în inul răcoros. Ci-ntr-o străfulgerare a genelor. Căci mai păstrau. Ca floarea ce se apleacă de arşiţă şi ploi. O milă fără seamăn în suflet mi-a pătruns. căprui. Nu poate astăzi focul să-mi aline: Tu eşti în cupa mea de vin curat Şi fruntea mea te poartă doar pe tine. Privea în jur cu spaimă. Şi ele cântă armonii tăcute. Când am intrat la tine. o clipă m-am temut Să nu se răzvrătească fiinţa mea de lut Şi patima nebună şi dorul ne-nfrânat Să-mi siluiască viaţa cu ură şi păcat. Fragment Când am intrat la tine. Cu sânul alb şi fraged. Să stea ascunsă toată în perinile moi. cu gust de floare. Să-i văd podoaba mândră a părului lucios. Se veştejea de chinul adânc şi ne-nţeles Ca florile pe care le mirosim prea des. strunele-am lovit. ca-ntr-un mit Cu tâlcuri care astăzi sunt pierdute.

Pe fruntea ta era săpată-n cute Plăcerea vie-a nopţilor trecute. Furtuna aspră-a gândurilor tale. e frunza căzută. când te-ai întors la mine.Întoarcere În părul tău. În ochii tăi orbiţi de strălucire. Chinul ei mut pe sub arbori bătrâni să-l ascunză. Pe buze-aş vrea să am un gust de rodii De poame moi. Toamnă Fost-am departe pe dealuri. Fost-am departe pe dealuri. Plutea icoana altui trup subţire. când e fierbinte. Lin s-a plecat ca să bea. tăcută. Când a ajuns la pârâu. în leagăn alb şi moale. iubite. S-o răcoresc uşor. e frunza căzută. Ci vreau s-adorm. S-alung din părul tău. . uşoare. Aş vrea să-ţi iau în palme fruntea lată S-o netezesc încet. Toată pădurea în juru-i plângea după soare. N-a mai băut. cu ochii rugători. era tulbure apa de ploaie. cari cresc sub alte zodii. a trecut pe sub ramuri o ciută. Ca de pe gura ta s-alung. iubite. Aş vrea să-ţi vindec arşiţa păgână Din sufletul rănit de altă mână. iubite. Pe buza ta mai stăruiau. s-a dus peste foşnet de frunză. Eu aş fi vrut să am mireasma rară A unui câmp cu flori de primăvară. Plutea mireasma mâinilor străine. şi-nsetată. În mâna mea aş vrea să nu se zbată Un suflet drag – ca pasărea speriată. când e brăzdată. Mirosul tare-al mâinilor străine. Aroma sărutărilor primite. Blândă. plin de lumine. Arome dulci de trandafiri în floare. Cu harul coborît din miruri sfinte. ca un trunchi de măslin ce se-ndoaie. Eu aş fi vrut să am în trup plămadă Din strălucirea rece de zăpadă. S-alung din ochii tăi cu gene ude Culoarea pielii fragede şi crude.

precum creşte-n pădurile vinete fagul. Tu eşti comoara în care s-a strâns bogăţia luminii. Tu eşti o cupă de lothos umplută cu mustul smochinii. Tu eşti o cupă de lothos umplută cu mustul smochinii. peste munte şi vale. Anthussa.” Cum ascultam de pe prag mă cuprinse sălbatică jale. Albi ca lumina de lună din primele nopţi ale verii. crescu din adâncul tăcerii. Tu eşti grădină mănoasă cu ziduri înalte de piatră. Tu eşti vin rumen de Kios în vase de aur din Sussa. zumzet de miere. Tu eşti altarul din templu spre care pribeagul se-ndrumă. Nalt şi mlădiu. Domnul meu încă-i pribeag undeva. Cum ascultam de pe prag mă cuprinse sălbatică jale. Lângă fântâna de piatră şezu la odihnă pribeagul. . Tu eşti făclia de ceară din sfeşnic şi focul din vatră.Pribegii Cântecul. lângă altă fântână. Mintea mi-o-ntuneci de dorul privirilor calde. Zâmbetul buzelor tale ani tineri în chinuri răpus-a. Dulce mă cheamă în ceasuri de-amurg. Glas se-nălţă către ceruri şi frânse zăgazul durerii. cu dorinţă păgână. Câmp de miresme pe care-l încing într-un lanţ mărăcinii. Domnul meu încă mă cheamă în zări. Tu eşti o ramură plină de rod ce sclipeşte în brumă. zumzet de miere. Domnul meu încă-i pribeag şi de mult istovise în cale. Cântecul. crescu din adâncul tăcerii: ”Tu eşti vin rumen de Kios în vase de aur din Sussa.

Eu voi culege duhul tău pe gură. Iubirea noastră a murit încet Ca să renască dincolo de zare. plutind prin veac Ca o lumină albă de iatac Ne vom trezi pe-acelaşi drum de stele. perechi Urca bătând din aripi în surdină. . Se-neacă-n aur vechi iubirea mea Căci razele o-mbrobodesc în ceaţă. Gusta-voi vin de cuminecătură. Nuntă de taină Cu fiecare cută ce se-nscrie Adâncă brazdă-n fruntea ta de nea Prin goana clipelor. S-a-ntins acum iubirea mea bolnavă. Mereu înlănţuiţi. Să intre-alaiul nunţii cei de taină. Când visu-nchide porţi de umbre grele. perechi. Vor trece ani şi veacuri şi milenii. Ca-ntr-o lumină albă de iatac. În ceas târziu de blândă primăvară. Ca-n basme vechi. Senină.. castă. Vom trece pragul dincolo de veac. mireasa-şi ţese haină Din razele luminilor de vis. Din chipul tău curat ca un potir. Când mâna lor anină-n ciucuri grei. Ne va lega sărmanele vieţi Cu noduri de beteală aurie. perechi. Să fim şi noi lumine din lumine. Pe aşternutul cald cu hyacint. Ea va renaşte pentru veşnicie. ci mă voi pierde-n tine Ca două picături într-un pahar. Ca fumul gros de mirodenii rare Se-nalţă întuneric violet. Cu fâlfâiri din aripi mici de nea. S-o ducă până-n patul ei de floare.Înserare Iubirea noastră merge să se culce În pat de nori trandafirii şi moi. Când anii umbre cern pe ochii mei. Eu n-oi mai fi. Tu n-ai văzut poteca de lumină Cu calde străluciri de aur vechi? Un stol de porumbei. Pe drumul scris cu stele al tăriei. iubirea mea. Pe trupul tău voi pune sfântul mir.. În calde străluciri de aur vechi Un stol de porumbei perechi. În norii albi cu scânteieri de gheaţă Lumina a-ncrustat dantelă grea. Ne pregătim mereu de altă nuntă. Va spinteca fum gros de mirodenii. Va pogorî spre noi cerescul dar. Beteala lungă-n tâmpla mea căruntă. Luând în zborul lor iubirea mea. Că ne-nfruptăm cu rodul din câmpii. Mi s-a părut că s-au pierdut în soare. A fluturat o clipă înspre noi Marama ei ameţitor de dulce. Vom adormi şi vom visa că iară Pământul sfânt ne cheamă din vecii. Noi ne-ndrumăm încet spre veşnicie. Învăluiţi în umbra veşniciei. Amurgul paşnic s-a-nvelit în slavă Şi nu-i mai văd condurii de argint. cuib de frumuseţi. Căci visul falnic poarta şi-a deschis.

.

Tu storci în mâna-ţi divină ciorchinul cu boabele grele. Rodul să ardă în brumă. cuprinde a clipelor pace.Altare Invocaţie Bacche. Bacche. Dorul trezit le uimeşte şi focul privirii le doare. pe tine te cânt. o. Tu scoţi din lanţuri iubirea şi lira o-nveţi să ne cânte. fiu al frumoasei Semele. Scoţi din cătuşe cuvântul şi-l faci către cer să s-avânte. divine. Tu storci în mâna-ţi divină ciorchinul cu boabele grele. căci ai puteri minunate. vinul. că tu ai puteri minunate. Galben ca ambra persană. pe tine te cânt. de struguri. în viţele mele. fiu al frumoasei Semele. Bacche. Tu faci să ardă privirea şi feţele îmbujorate. Rodul să umple cu caldă şi dulce mireasmă câmpia Şi să răsune. Fă să rodească belşugul. Fă să nu cadă în van nici o rază a mândrului soare. de cântece vesele. Tu faci să curgă în cupe. ca roua de limpede. pe tine te cânt. în toamnă. Fă să nu fie zadarnică nici o petală de floare. Cad cingători de argint şi haina la piept se desface. cireşii şi merii şi prunii. la toamnă. sub razele lunii. Bacche. Coardele lirii se rup şi sunetele curg deşirate. Bacche. pe tine te cânt. pe tine te cânt.. via.. plină beţie. o. Flacăra-ţi arde sfiala din sufletul blând de fecioare. fiu al frumoasei Semele. sau rumen şi greu ca rubinul. . Fă să rodească. o. Patima.

Îi voi aduce Zeiţei aminte de dragostea-i sfântă. Inima mea. trei turturele. Ca să-mplinească Zeiţa în suflete sfânta minune? Când pe coline cu cedrii îşi toarce-nserarea fuiorul. Luciu de perle cu aur suflat-am pe strunele lirii. ce cuvinte de dulce descântec voi spune Ca să-mplinească Zeiţa în suflete sfânta minune? . Pentru divinul Adonis. Inima mea. pe umeri îmi saltă. Blândă iubire s-aprindă în suflete mândra stăpână. Amfora-ncinsă cu salbă de cimbru. cu mănunchiuri de poame brumate. Boabele mari de tămâie şi picurii grei de răşină Ard în văpaie de aur. Pentru Zeiţa plăcerilor rodnice. zicându-i un cântec cu naiul. Inimă. Palmele spre cer ridicându-le fără cuvinte.Jertfă Rug de lumină durat-am din ramuri de frunze uscate. cu frunza învoalată. pe care aedul ni-l cântă. Plină cu spumă uşoară de lapte. presărat cu viorele. cu calde zvâcniri de glicină. noi vom ruga-O smerit să-şi aducă aminte. Azi voi jertfi pe altarul străvechi. Ramuri cu coaja de-argint. Îi voi aduce aminte Zeiţei de Daphnis păstorul. Cum a-nflorit din iubire. Strâns-am în coşul de trestie rodul livezilor noastre: Pere mustoase. Cântec de rugă să-ntâmpine-n tremur pe doamna iubirii. Cum a vrăjit-o flăcăul. lămâi ca de ceară şi prune albastre. Moira cea crudă când stinse făclia de-argint a iubirii Jalea căzu ca o brumă şi arse-n câmpii trandafirii. pădurea adâncă şi plaiul. ce cuvinte de dulce descântec voi spune. Fie s-o-nduplece darul adus de cucernică mână.

cu ochii ei crunţi de jăratic. Însuţi. care faci să-nfloreasc-oceanul. Divine. care faci să surâdă-oceanul. orbită de flacăra-ţi sfântă. Cu mâna divină Stingi şi aprinzi în etern a stelelor blândă lumină. Phoebus. Tu te-ai făcut din vecie izvor purtător de viaţă. cât vom sta cu mioarele-n munte. Ele să fie mai dulci decât mâna miresei ce plânge. Doamne. Vezi pe feciorii Athenei. Care pătrunde-n adânc şi-nfloreşte cu flăcări zidirea. cântarea. Tu. Tu dat-ai lumii. Tu eşti căldură şi cântec şi viaţă. primeşte din buza curată şi dulce peanul. lipsiţi de mormânt. Noi am venit să-ţi aducem prinosul cântării curate Umedă-i marmora rece sub frunţile noastre plecate.Pean Imnul de laudă se-nalţă ca fumul de smirnă spre tine. Cum ai sorbi dintr-o cupă nectarul cu gust de vecie. o. primeşte din buza curată şi dulce peanul. răpus-ai Pythonul sălbatic. Fă să nu ardă nici bruma. zeu al luminii senine. Scapă-ne turma. Dă tu supremul sărut pe feţele stinse şi mute. care însuţi. . nici flacăra patimii. Divine. vrăjit-ai cu doine de dor înserarea. tu poţi să aprinzi în ochii vremelnici lucirea. crinii. Tu. Phoebus. Phoebus cu arcul de-argint. cu arcul. Razele calde să fie ca mâinile mamei tăcute Şi când. sărmana. care odat-ai slujit ca păstor unui rege cucernic. Scapă-ne turma. Cum te-ai pleca să respiri o aromă de floare-argintie. Phoebus cu arcul de-argint. Phoebus. de molime crunte Şi ne păzeşte pe noi. vor zăcea în câmpiile trace. cum luptă-n câmpiile trace? Razele tale uşoare s-atingă prinosul de sânge. Tremură mâna ce poartă prinosul bogat de tămâie. de lupul cu gâtul puternic. Phoebus. Fă să fie-ntre noi suflarea nici unei Erynii. Soarbe cuvântul de slavă. înlătură spaima. Smulgi de pe ochii vremelnici ai veacului umedă ceaţă. primeşte din buza curată şi dulce peanul. Tu. sărmana. Tremură-n mână ghirlanda de gingaşe flori de lămâie. Phoebus cu arcul de-argint. care-aşterni peste toate lumina ta plină de pace. care-n zori faci să ardă oceanul.

Phoebus. Tu care însuţi dorit-ai a dragostei sfântă putere. primeşte prinosul de lapte spumos şi de miere. în veşnica-ţi pace.Umbrelor fă-le odihnă. stăpâne-al înaltului soare. Phoebus cu arcul de-argint. care umpli de viaţă-oceanul. acolo. Phoebus. Phoebus cu arcul de-argint. Dacă iubit-ai vreodată pe mândra fecioară troiană. Phoebus. Dacă primit-ai prinosul din mâinile noastre de floare. care-mpaci în adânc oceanul. Fă să se-ntoarcă la noi cei ce luptă-ntr-o zare vrăşmaşă. Fă să lucească din nou peste noi biruinţa trufaşă. primit-ai din buza curată şi dulce peanul? . Însuţi ascultă-ne ruga. primeşte din buza curată şi dulce peanul. Însuţi păzeşte pe fiii Athenei în ţara duşmană.

ca torţa-n altar de iubire.” Domnul acestea le zise. Rostul tău slab să răsune ca versul străveziu de Sybilă. Struna-nroşită va face o rană în mâna subţire. Trupul tău tânăr va arde. Cântecul tău se va zbate. ca focul în vânt de furtună. Eu te-am ales dintre toate. când lira mi-o puse în mână. Haină de nuntă cuvântul. şi cântecul văl o să-ţi ţeasă. Din scânteieri cu rubine să-ţi lege în creştet cunună. să-mi fii iubitoare mireasă. Şie ţi-am dat să deschizi ale veacului porţi ruginite. copilă. Sufletul plin de miresme ca fumul de smirnă curată. Dorul te-o-nchide cu taină în brâuri de zare încinse. Mă arde văpaia păgână! . Vreau să-l primesc cu sfinţenie în mâinile mele de tată.Văpaia Domnul mi-a zis: ”Să pătrunzi adâncimi nepătrunse. Şie ţi-am dat să cunoşti ale cerului căi strălucite. Nu mă atingeţi. fecioare. Dragostea mea te va-ncinge în cearcăn de raze aprinse.

străinul . curată ca flacăra de soare. Ulei de levănţică pe plete i-am turnat. cu gene arse-n plâns. Cu ochii plini de vraja tăriilor albastre. De-o patimă. Cu poala hainei mele i-am şters de praf piciorul. Făcuse cale lungă. Vorbea despre iubirea cea fără de păcat. Despre o jertfă sfântă pe-altarul nepătat. în zori. Când a plecat . L-am urmărit în zare. Cu vin bătrân şi dulce umplutu-i-am ulciorul. I-am aşternut în grabă un pat de frunze moi. străinul.Un oaspe Străinul. Oare vre-un zeu să şadă pe prispa casei noastre? El mi-a vorbit. În liniştea de seară torceam fuioru-n prag. Străinul. dar nu ştiu ce mi-a spus. Ca murmurul de ape. Ca rodia de dulce-i pe buza lui cuvântul. când îi adie vântul. care-aseară a poposit la noi. cu barba ca floarea de alun. cu vin şi cu măsline. Şi lacrimi mari căzură din ochii mei în poală. surioară. care-aseară a poposit la noi. Spunea despre durerea de-a pururi roditoare. Privind lumina albă cum îi juca în plete Şi aşternutu-i moale cu dor în pumni l-am strâns. Eu mi-am adus aminte de veacul cel străbun. ca mirosul de flori. N-am întrebat nici cine-i şi nici de unde vine. Dar el nu-ntinse mâna spre floarea dăruită. Şi mi-au rămas în urmă. Am stat o noapte-ntreagă amândoi. Şi mi-a pătruns în suflet şi chipul lui cel drag. Lăsând mireasma caldă de frunze să mă-mbete. Cu dragoste de frate mi-a mulţumit. până-n sat. Era frumos. ca freamătul de sus Din pomi cu floarea albă. Mi-a tulburat odihna cu sete negrăită. Şi vraja nesfârşită din vorba lui domoală.pe drumul ud de rouă. . L-am ospătat cu pâine. Cuvintele lui stranii şi blânde: ”Pace vouă”.

Cuprins Prefaţă 1 Cine a fost Zorica Laţcu Teodosia? Osana Luminii Vinul Veşmântul Filă din Acatist Prohodire Împăcare Golgota Ghetsimani Maica durerilor Fuga în Egipt Întrupare Primăvara mea Pâine Crinul Frumuseţe Lumină Colind Aşteptare În cătuşe Spovedanie Dragoste Ochii Duh Bucurie Apocalipsa Iad Potop Tu Răpire Crucile Focul Trezirea din Samaria Ectenie Intrarea în Biserică Zeu străin Împărtăşanie Sonet Maică fericită Rodire Pocăinţă Alte poezii religioase 2 3 3 3 4 4 5 5 6 6 7 7 8 8 9 9 10 10 11 11 12 12 13 13 14 14 15 15 16 16 17 17 18 18 19 19 20 20 21 21 22 23 Cer nou Ruga mea Pasăre de nea Rugăciune Aluat Sfântul Potir Tavorul Maica Crinilor (Pieta) Spre insulă Insula albă Zeul Mi-aduc aminte Către Melampus Epitafuri antice Captivul Torcătoarea Atheniana Pescarul Cântecul amforei Noapte Eros La fântână Melissa către Diodor Ploaie caldă Pe prag Lida către Gaius Daphnis Te port în mine Îmbrăţişare Ţarina Mama Mirişti În brazdă Epitalam Fericire Urme Fragment Întoarcere Toamnă Pribegii Înserare 23 23 24 24 25 25 26 26 27 27 28 29 30 31 31 31 32 32 33 33 35 35 36 36 37 37 38 38 39 40 40 41 41 42 43 44 44 45 45 46 47 .

Nuntă de taină Altare Invocaţie Jertfă Pean Văpaia Un oaspe 47 49 49 50 51 53 54 .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful