Zorica Laţcu Teodosia - Maica Teodosia

-

Poezii

Prefaţă Gândul cel mai de căpetenie, pe care îl port în minte, în legătură cu cartea de faţă, este gândul că această carte ca realizare şi după cuprins, este ”o minune”. Cartea de faţă este ”o minune”, ca realizare, deoarece, pentru existenţa ei, s-au angajat oameni, care n-au cunoscut pe poeta Zorica Laţcu şi nici n-au aflat de ea, înainte de a le fi prezentat eu însumi poeziile ei, câte sunt cuprinse în cartea ”Prescuri pentru cuminecături”, sub titlul: ”Seară de poezie, medalion Zorica Laţcu”. La aceste poezii fiindu-le luarea aminte, şi ţinând seama de dorinţa mea, ca aceste poezii, împreună cu altele să fie cuprinse într-o carte, care să ajungă la cititori, oamenii de bine, care s-au angajat la aceasta, au găsit ei înşişi şi mijloacele necesare pentru tipărirea cărţii de faţă. Minunea existenţei acestei cărţi este cu atât mai mare, cu cât pe iubitorii de frumuseţi literare, care au ajutat ca aceste poezii să fie tipărite nu i-am cunoscut cu mult înainte şi nu mă puteam gândi la ei, deci la posibilitatea de a le cere concursul pentru existenţa acestei cărţi. Totul a mers ca şi când ar fi fost dirijat de undeva de dincolo de sfera obişnuitului şi iată că minunea s-a împlinit, căci există cartea cu minunile din cuprinsul ei. Într-adevăr, această carte, care există ca prin minune nu-i ”o minune” numai prin existenţa ei, ci este o minune totodată şi prin cuprinsul ei, adică prin minunile care o alcătuiesc. Căci oricare dintre poeziile cuprinse în carte, ne surprinde, ne mulţumeşte şi ne dă bucurie. Oricare din poeziile ce ne sunt puse înainte, este ”o minune” între minuni, este o minunăţie de gând şi de simţire, iar cartea, în întregimea ei, este un ospăţ literar, la care suntem chemaţi toţi. Această carte, în întregimea ei, este un ospăţ de Paşti, la care nu ni se spune, ca la Paşti ”Veniţi de luaţi lumină” - deşi se poate spune şi aceasta – ci ni se spune mai ales: ”Veniţi de luaţi bucurie”, pe care s-o duceţi mai departe spre bucuria multora. Poeziile din cartea de faţă, după cuprinsul lor, sunt de două feluri: poezii religioase şi poezii laice. Şi unele şi altele, o reprezintă la fel de bine pe poeta Zorica Laţcu Teodosia, care ni le-a dăruit, şi răspund, după caz, interesului pe care îl au cititorii. Cititorii cu interes religios se vor bucura şi se vor veseli de poeziile de sub titlul ”Osana Luminii”, iar cei cu interes pentru poezie laică vor avea bucurie mai cu seamă de poeziile ce urmează după titlul ”Spre Insulă”. Şi apoi, toţi laolaltă vor saluta ”caldele, limpezile şi desăvârşitele versuri”, în care sunt înveşmântate ideile din fiecare poezie, indiferent de conţinutul ei. Nu ne propunem să recomandăm, la acest loc, una sau alta din poeziile din carte, căci fiecare poezie se recomandă pe sine, prin ea însăşi. Vom semnala doar câteva din poeziile cele mai îndrăgite de cei ce le cunosc. Astfel punem în atenţie poezii ca: ”Tu”, Răpire”, ”Ochii”, ”Spovedanie”, ”Filă din Acatist”, ”Ectenie”, ”Colind”, ”Crucile”, ”Apocalipsă”, ”Iad”, ”Focul”, ”Epitalam”, ”Un Oaspe”. Este locul aici să dăm glas mulţumirii şi recunoştinţei noastre a tuturor, faţă de toţi cei ce au colaborat favorabil, ca această carte – minune şi cu minuni să existe şi să-şi facă lucrarea de îmbogăţire, de îmbunătăţire şi de înseninare sufletească, penru cât mai mulţi dintre cititori şi ascultători, ca şi întru aceasta să fie preamărit Dumnezeu, de acum şi până-n veac. Arhimandrit Teofil Părăian Mânăstirea Brâncoveanu Sâmbăta de Sus, Braşov

2

Cine a fost Zorica Laţcu Teodosia? Pe Zorica Laţcu Teodosia am cunoscut-o în mai 1954, la Mânăstirea Maicii Domnului, din localitatea Tudor Vladimirescu, din apropiere de Tecuci. Eram atunci acolo ca închinător. Era şi un bun prilej s-o întâlnesc, în Mânăstirea Vladimireşti, pe Maica Teodosia, cu numele civil de Zorica Laţcu. De Zorica Laţcu ştiam, până atunci, prea puţin, deşi puţinul se putea socoti şi mult, întrucât ce ştiam era important. Ştiam anume că publicase o carte de poezii religioase, cu titlul ”Osana Luminii”, carte ce apăruse în editura Episcopiei Ortodoxe din Cluj în anul 1947. Făcusem cunoştinţă cu acea carte în vremea studenţiei mele, la Sibiu. Poeziile din ”Osana Luminii” mi-au mers la inimă şi s-au aşezat acolo pentru totdeauna. Chiar învăţasem unele din ele şi eram bucuros să le spun şi altora. Aflasem la vreme de legătura poetei Zorica Laţcu cu mânăstirea de la Sâmbăta şi de admiraţia pe care o avea faţă de Părintele Arsenie Boca. Întâlnirea cu Maica Teodosia - Zorica Laţcu, n-a fost odihnitoare pentru mine, din pricina exprimării defectuase pe care o avea în vorbire. Aveam impresia că face eforturi peste fire pentru a spune ceea ce dorea să comunice. Pentru un motiv ca acesta, întâlnirea noastră de atunci a fost scurtă. Cu vremea am aflat că Maica Teodosia Zorica Laţcu a studiat filologie clasică, greacă şi latină, la Universitatea din Cluj, unde a mai studiat şi limba şi literatura franceză. Ştia şi germană, fiind dintr-o familie de intelectuali din Braşov, unde şi-a trăit copilăria şi adolescenţa. După studiile universitare a primit un post în cadrul Universităţii din Cluj în muncă de cercetare, post pe care la onorat până în 1948 când a plecat la mânăstire. La mânăstire a stat până la desfiinţarea mânăstirii, în 1956, când a fost arestată. Au urmat apoi trei ani de detenţie, ca deţinut politic. După eliberare, s-a aşezat într-un sat din părţile Brăilei unde a locuit cu fosta ei colegă de chilie din mânăstire, care a ajutat-o şi unde a rămas până prin anii 70, când s-a întors în Braşov la casa părintească, unde a stat până în februarie 1990, când s-a întors la mânăstirea reînfiinţată. Sfârşitul vieţii pământeşti i-a venit Maicii Teodosia în 8 august 1990. A fost înmormântată în cimitirul mânăstirii din care a făcut parte. Dumnezeu s-o odihnească! Sub numele civil de Zorica Laţcu, Maica Teodosia, de mai târziu a publicat trei cărţi de poezii: 1. Spre Insulă, în editura Dacia Traiană, Sibiu, 1944; cu poezii cu subiecte antice şi în metru antic. 2. Osana Luminii, în editura Episcopiei Ortodoxe din Cluj, 1947, cu poezii religioase. 3. Poemele Iubirii, în editura Ramuri, Craiova, 1949. Zorica Laţcu Teodosia a scris şi multe poezii care n-au fost publicate şi a contribuit la traduceri din ”Sfinţi Părinţi şi Scriitori Bisericeşti”, traducând din limba greacă unele din scrierile lui Origen şi din cele ale lui Grigorie de Nisa. A mai tradus şi versificat imnele Sfântului Simeon Noul Teolog, care însă n-au ajuns să fie publicate. Zorica Laţcu Teodosia a fost o adevărată poetă, o poetă talentată, care, pe măsură ce va fi cunoscută se va impune în istoria literaturii noastre. Arhimandrit Teofil Părăian

3

Osana Luminii (1947)

Vinul Îmi strâng durerea-n inimă, ca-n teasc. Din ea, mustind, poemele se nasc; Şi fierbe mustu-n clocot rubiniu, În buţi cu cerc de fier de-abia-l mai ţiu. S-a limpezit apoi în căni de lut Şi locul de mireasmă s-a umplut. Ulcelele-nflorite îl cuprind În smalţul lor... şi mâinile se-ntind Să ia din rodul viei... Dar ce vreţi, Voi, buze întinate, voi ochi beţi? Voi de-n-zadar aţi ars şi-aţi însetat, Că nu veţi bea din vinul meu curat. Să spumege poemul lucitor Din strofele cu flori în smalţul lor, Să-l duc la Cina Domnului în dar, Să stea-n potir, pe masa din Altar. Atunci din rănile lui Dumnezeu Va curge sânge sfânt în vinul meu. E clipa jertfei. Voi cei luminaţi, Voi cei desăvârşiţi, luaţi, mâncaţi. Cei ţintuiţi pe cruci şi traşi pe roţi, Cu sete, beţi dintru acesta toţi.

Veşmântul În drumul plin de sânge şi noroi, Ţi-am auzit, Stăpâne, paşii moi. Ca raza coborîtă din senin, Pluteai uşor, cu mlădieri de crin. În jurul Tău, mulţime de norod, Te pângărea cu sânge şi cu glod. Şi cum mergeam în urma Ta mereu, Stropi şi-asupra mea cu lutul greu. Ci când norodul, Doamne, Te-a lăsat, Întreg veşmântul alb Ţi-era pătat. Aş fi căzut cu sufletul învins, Ci-n mila Ta o mână mi-ai întins. Genuni adânci, ca-n vis s-au luminat. Atunci privii veşmântul întinat, Că-n inul alb vedeam cum înflorea Din fiecare pată câte-o stea.

4

Filă din Acatist Bucură-te, leagăn alb de iasomie, Către care-n roiuri fluturii coboară, Bucură-te, raza stelei din vecie, Şipot care curge lin cu apă vie, Bucură-te, Maică pururea Fecioară, Dulcea mea Marie. Bucură-te, floare fără de prihană, Albă ca argintul nopţilor de vară, Spicul cel de aur veşnic plin cu hrană, Mirul care vindeci orice fel de rană, Bucură-te, Maică pururea Fecioară, Ploaia cea de mană. Bucură-te, brazdă plină de rodire, Munte sfânt, în care s-a-ngropat comoară, Bucură-te, cântec tainic de iubire, Clopot de chemare, cântec de mărire, Bucură-te, Maică pururea Fecioară, Blândă fericire. Bucură-te, mărul vieţii care-nvie, Pomul greu de roadă-n plină primăvară. Bucură-te, iarăşi, ţărm de bucurie, Dintru care curge miere aurie, Bucură-te, Maică pururea Fecioară, Sfânta mea Marie.

Şi vă răniţi genunchii în pietrele din cale Şi pentru cine-aprindeţi făclii de dor păgân? Priviţi spre cer, surioare. Cu trupul preacurat. Mai alb ca pâinea jertfei din sfintele altare, Mai alb decât potirul cu binecuvântare, El stă în tronul slavei, de slavă-nconjurat. Din palma Lui nu curge şiroi de sânge greu, Ci vinul bucuriei din veşnic sfânta cină. Din coasta Lui ţîşneşte izvorul de lumină, Menit pe veci să facă din om un Dumnezeu. Nu-L ungeţi cu miresme pe Cel de-a pururi viu Şi nu-L culcaţi, fecioare, în giulgiu, sub piatra rece, Căci iadul plin de flăcări nu va putea să sece Izvorul de viaţă ce curge prin pustiu. Vă-ntreb pe cine plângeţi , copile din Sion, Şi pentru cine-aduceţi în vasul vechi arome, De jalea cui veşmântul şi l-a cernit Salome, Şi plânsul pentru cine răsună în Chedron? Gătiţi-vă mai bine cu sfinte bucurii În alb veşmânt de raze şi-n flori de fericire, Gătiţi-vă cu crinii ce-au dat Bunavestire Şi-n aur de iubire topiţi podoabe vii. Pe harfe de lumină cântaţi cu vers de foc, În glas de alăute şi-n sunet de chimvale. Din suflete, făclie aprindeţi-i în cale, Că-n veci lumina lumii scăpă de sub obroc. În imn de biruinţă, copile din Sion, Gătiţi pentru-nviere în vasul vechi arome, Veşmânt de sărbătoare să-mbrace azi Salome Şi stih de bucurie răsune în Chedron.

Prohodire Vă-ntreb pe cine plângeţi, copile din Sion, Şi pentru cine-aduceţi în vasul vechi arome, De jalea cui veşmântul şi l-a cernit Salome Şi plânsul pentru cine răsună în Chedron? Când miezul alb al zilei în umbre s-a-nvelit Şi-n templul sfânt cu zgomot s-a rupt catapeteasma Sub Cruce, prohodirea de ce-şi varsă mireasma, Din ochii arşi de lacrimi, din trupul istovit? De ce să-i strângeţi braţul cu patimă la sân? Şi giulgiul nou, copile, de ce-l roşiţi în jale?
5

Te pălmuim cu ură ca de fiară. Bune. Doamne-n lutul istovit. Şi lasă. La Tine-mi este orişice dorire. Din pofte rele şi din stricăciune. Priveşte-n ochii mei de plâns topiţi Şi-n palme vezi-mi chinurile crunte. cu duhul umilit: ”Primeşte-mă-n iubirea Ta cerească. Dar rana ta mă doare mai cumplit. Şi cupa mea e-n veci nedeşertată. de lut legat. Îngăduie-i. În drumul de păcat şi de prihană. Te adăpăm cu suc de-amărăciune. Părinte”. Prin nepăsare oarbă şi prin lene. Ci lasă-mă de lut să mă dezleg. Doamne. Şi-n van vrea fierea lumii să mă-mbete. Mă lasă astăzi să mă-nalţ la cer. Te ţintuim pe cruci de nedreptate. Ridică-n slavă ochii tăi uimiţi Şi-mi vezi durerea spinilor pe frunte. Mi-e sete de odihnă. Eu n-am cerut atunci să vin în sus. Tu iarăşi zici.Împăcare Cu sufletul spre Domnul am strigat: ”Iisuse-al meu. Prin cuiele uciderii de frate. Primeşte-mi. Golgota Te vindem iar cu sărutări viclene. Să-ncingem. Şi glasul Domnului grăi răspuns ”Durerea ta mă sfâşie de milă. Din cupă am sorbit amar nespus. Din coastă sânge-mi picură mereu. Dureri şi răni în sânge să-nflorească”. Să vadă sufletu-mi a Ta mărire. Găteşte-mi Însuţi locul de hodină. Şi-am îngânat. Şi-i grea povara dragostei depline”. Mi-a înflorit o rană-n piept. 6 . Te biciuim cu vorbe de ocară. Doamne-al meu. Pe cruce-am sângerat şi pentru tine! Te-am cunoscut din veci şi te-am iubit. în blândă rugăminte: ”Nu ştiu ce fac. Dezleagă-mă de haina mea de tină”. de pacea Ta mi-e sete. Mă ţine lutul meu. Iar împletim blestemele de tată. sufletul stingher. copilă. fruntea-nsângerată. Spre Tine merge dorul meu întreg. Deşi Părintele ceresc mi-e Tată. Când plânsul tău la mine a pătruns. Mi-s mâinile şi tălpile o rană.

Maica durerilor E fum de lumânări pe zugrăveală?. Când urletul mulţimii va cere de la Tine Să osândeşti pe Domnul luminilor depline. Părinte. Ca să nu ştiu cât suferi în lumile-Şi senine. Când voi sorbi pe Cruce buretele cu fiere. Când sângele va curge prinos al jertfei sfinte.. să plângi. Pe ea nu-i scris doar chinul unei mume. E toată răstignirea Lui deplină. Aşa a vrut să zugrăvească. Sub raza divinei milostenii Iisus căzu în rugă cu faţa-nsângerată Şi greu în pacea nopţii rosti cuvântul: ”Tată. Când sfârtecându-mi trupul în drumul alb de ţară Voi duce spre Golgota cereasca mea povară. În loc de spini. Să ştiu că nu-mi ajunge la Tine tânguirea. Mă doare mila caldă ce vrea să mănvelească. Ca să opreşti mânia neputincioasei gloate. să nu-ţi mai simt iubirea. E toată suferinţa fără nume. cu raze iconarul A scris în răni durerea ta de mamă. în milă să nu-ţi uiţi legământul. Mă lasă. Mă lasă cu durerea să mântuiesc pământul. Prea-Bună. Mă tulbură iubirea şi jalea de Părinte. poate. Doamne-al milei. Temutu-s-a să-ţi vadă-ndurerarea. Un iconar. În bezna mută faţa ta-i lumină. peste lunga ta maramă. În marea Ta iubire mă uită şi mă lasă. În tine doar durerea mai e vie. făptura ta preasfântă.Ghetsimani Picioarele spălate de plânsul Magdalenii Se frânseră. Părinte-al meu.. O aripă de înger L-atinse cu răcoare. Să nu-ţi aduni blestemul şi fulgerele toate. La cruce stai. mult prea albe. Un întuneric greu cernit-a zarea. Pe haina cenuşie Mâini albe. 7 . fă să treacă paharul de la mine. Îţi simt durerea sfântă şi grija părintească. Pe frunte. Căci lacrimi nu mai ai. Nu-i pedepsi pe dânşii cu ploaie de pucioasă. Când iconaru-n sfânta lui sfială. Te-mbracă azi în haina lucirilor de stele Cu bucuria sfântă a învierii mele. Şi ca să bei şi tu întreg paharul. Că le-ai purtat în Fiul tău pe toate Şi-i Crucea Lui în ochii tăi răsfrântă.” Iisus ridică fruntea şi-ncepe să coboare. Când Fiul Tău cădea-va sub bici fără putere. se-mpreună.

Maică. Îmbracă sihăstriile deşarte. să naşti pe unul Dumnezeu. Căci ai la sân copilul şi te doare. Cu fum de proslăvire până-n veci. Frânturi de raze te-nvelesc. Şi-un vânzător ascuns va sta la pândă. Tu-ţi pleci spre sân privirea ta fierbinte. Ci-n mila Ta din ceruri Te coboară. La staulul smereniei. Fecioară. Cu boabele de smirnă grea. Mai este timp? Un înger se pogoară Deasupră-ţi. Şi-alături merge Iosif în tăcere. Doamna mea. Să-L înfăşori în cântece de slavă. Şi ca să fie plină dăruirea. Cea fără de prihană şi cu dor. ca apa mării. Ştiu că nu-s vrednică. În jarul gândului comori de preţ. Stăpână. Singurătatea Lui e mult mai blândă. 8 . Pleca-vor magii. S-aducă nou prinos de închinare. Să naşti în duhul meu pe unul Sfânt. Întrupare Din slava Ta cerească Te coboară Spre Betleemul sufletului meu Şi-n staulul smereniei. Şi ca-ntr-o iesle plină de otavă. Să pleci cu el în aspră pribegie: Peste căpşorul Lui. soli din altă zare. Voi făuri din versul meu. iubirea. cu gingăşie. ca un sol de mângâiere. Abia mijeşte ziua. În pacea Duhului să-L culci pe El. Fecioară. Răsfrânt-ai vălul tău. Nisipu-n unde moi. Căldura rugăciunilor de seară Va-nfierbânta cădelniţele reci: Tămâia magilor va arde iară. Voi presăra din visteria lor. Călăuziţi de focul alb de stea. Intrând.Fuga în Egipt E drumul prin pustiu. Cum creşte-n zări mereu câmpia moartă. Ci eu voi pune-n mâna lor bătrână Tot aurul cuvântului isteţ. Cu trupul jertfă sfintei Lui iubiri? În mijlocul nisipurilor. mângâietoare. În lungul zării. De ce ţi-s. Un măgăruş cu ochii blănzi te poartă. De departe. Odată fi-va părăsit de toate. poate. Fecioară. Te-ai încrezut în pasul lui cuminte. genele muiate? Petreci în minte alte prigoniri? Îl vezi pe El cu palme sfâşiate. Ca-n scutece subţiri de bumbăcel. Să-ţi fiu în noapte acoperământ.

liniştit şi blând. Şi spre viaţă veşnică Te-ai dat. Pluteşte raza sfintelor iubiri. Aleasă floare de mătăsuri moi A nins în noapte peste pomii goi Şi i-a-nvelit în borangic uşor. În ruga lor din veci Te-au aşteptat. Crescu sfânt trupul Tău din har ceresc. 9 . Şi. Acelor mulţi. Te-ai măcinat în ura cea cumplită Şi-ai hărăzit fiinţa Ta zdrobită. Hristoase. Cu sânge şi cu lacrimi frământat. Pe căi de taină. ca un bob de grâu dumnezeiesc. cu slabe mâini nesăţioase.Primăvara mea Crescut-au ghiocei în fulgi de nea?. A prins o boare. cari veşnic flămânzesc. În focul dragostei Te-ai copt. Cerşind mereu fărâme luminoase. Dă primăverii-n duhul meu lumini Şi se răsfrânge-n ochii tăi senini.. din adânc de gâng. Pâine În trup curat de Maică nenuntită. caldă ca un dor. Al fluturilor măiestrit alai A curs în suflet. Şi sus. Precum din ploaie şi din raze cresc Mănoase spice-n ţarina rodită. deasupra albei năluciri. S-adie rar miresmele din Rai. Smeriţi.. Atât de albă-i primăvara mea! Mi-i sufletul de patimi neatins Şi cerul floare peste el a nins.

Am şopot plin de dulce glăsuire. Şi Duhul înfloreşte-n mii de feţe.” 10 . La Mine arde patima-n blândeţe Şi cântă desfătarea din dureri. Peste aleşi puteri de plăsmuire. Sorbi miresme dulci în loc de vin. În Mine-i cald sălaş de primăveri. Am tainice izvoare de culori. Când I s-a dat în lujerul de floare Mariei. Se-nfăptui minunea negrăită Pe veci a luminatei Învieri. Că-n clipa-n care mâna ei smerită Atinse crinul mândrei primăveri.Crinul Aşa se-ncepe jertfa de iubire: Din alb potir crescut în flori de crin Primi fecioara prima-mpărtăşire. prin arzătoarea lor iubire.. Frumuseţe Şi-mi zise Domnul: ”Eu sunt Frumuseţe.. Şi Eu revărs din veşnice comori. sfântul Trup al lui Iisus. Şi Tainele de pace făcătoare S-au săvârşit atunci în chip nespus. Şi-i fac să-Mi fie asemănători În duh. Psaltirea negrăitei învieri Din glasul Meu se toarce cu mândreţe. La Mine zorile sunt făr` de seri.

Aluneci lin. coboară Preasfânta Fecioară. Lerui. Ler. Razele-n zăpadă Îngeri să le vadă. Să nu se cunoască Ce fiu va să nască. Dar pe unde merge Urma i se şterge. Din înaltul Cer. Cerne Maica. Te naşti de sus în foc de raze iar. Pe paie strujite. Taina din vecie Nimeni să n-o ştie. Doamne. Ler. Fulgii moi i-aşterne. cerne. Coboară. Ler. Doamne. Doamne. Din înaltul Cer. În staul de vite. Maica Preacurată. Lumină Tu. Ler. Din înaltul Cer. Să Te primim cu zvon de osanale. Să nu se cunoască Ce fiu va să nască. Lerui. Doamne. căzând din zări în zări Spre duhuri care ştiu să fie goale. Lerui. baţi din veci aceeaşi cale. Din înaltul Cer. cu rodul toamnei Tale. Din înaltul Cer. nespus de mare har! Colind Lerui. Lumină cerească. 11 . Intră-n staul iată. cerne. Nimeni să nu-i vadă Urma prin zăpadă. Ca să-mplineşti minuni făgăduite.Lumină Cu raza. Cerne luna. Din iesle să crească. Te dăruieşti. Doar celor care plâng în aşteptări. Raze albe-aşterne. Tu treci mereu în neguri nesfârşite Să biruieşti amurgul prin Calvar Şi-n taina frumuseţii negrăite. Lerui. Doamne. Ler. Cum vii din nesfârsit înspre-nserări În umbra noastră faci din nou cărări.

Noi n-avem. au dragostea putea-va Să dea viaţă golului din noi? Aştept. Ci. te-ajunse dor de Rai? Bine ştii că-i calea nesfârşită. E numai piatră goală. Suflete. ţi-i dor să te înalţi? Ştii că te loveşti de grinzi în creştet Şi răsună jalnic lemnul veşted. Dar nu găseşti nici apă-n noi. 12 . aşa ca la un semn. Gratiile de fier se vor deschide. ca să-i îndrepte. În duh sunt gânduri cu noroi Şi moartea-şi vântură în inimi pleava. Suflete. numai tină. Şi-n iesle nu e nici un fir de pai. de ce te zbaţi mereu? Urli ca o fiară-nchisă-n cuşcă. Suflete.. În cătuşe Suflete. Dinţii de sălbăticiune muşcă. nici foc. ţi-i greu să stai în laţ? Te-mboldeşte aprig dor de ducă? Nu te zbate. de fier. Ar îngheţa pe nevăzute trepte. Suflete.Aşteptare Mai vii şi astăzi? Mila iar te poartă. aşteaptă puţintel: Vor pieri zăbrelele odată. Va pieri şi cuşca-nsângerată Şi vei fi-n lumină singurel. De sus. N-ai în mână bâtă ţintuită. Suflete. Arhanghelii. În noaptea noastră fără dimineţi Nu sunt cărări de raze prăfuite. venind din cerul lor. Pogori în noi ca-ntr-o pustie. Nu şi-ar găsi în noi. de te zbaţi. Când lovindu-ţi capul vrei să salţi.. Suflete. Doamne.. Şi-ai să uiţi de laţurile hâde. spre staulul din Betleem? Din lume n-ai cules destul blestem? Iubirea Ta nici astăzi nu e moartă? Spre duhuri vii. Tu vii. cu îngeri de lumină. Doamne-al meu. Şi frig ca-n duhuri nici în peşteri nu-i. În tainiţe de inimi nu e pace. Nici albe dobitoace ca să-Şi fie Tovarăşi buni în drumuri tăinuite Şi nici ciobani cu glugă de blândeţi. Spre inimi vii cu strălucit alai. Se vor rupe grinzile de lemn. Nici merinzi în traista goală n-ai. Nici magii steaua lor cu lung fuior. că-i strâmtă colivia. Te-mpiedici în nisip din loc în loc. Muşcă sângerând zăvorul greu. piei de oaie-n cui Şi scutece noi n-avem din ce-Şi face.. ai vrea să zbori la cer? Bine ştii. Îţi opreşte aripa – zglobia – Cu zăbrele cenuşii. Bine ştii şi tu că Sânge curge-n cuşcă.

Care-au mers la groapă. Pentru Tine. Am cântat iubirea sfintelor femei. din mătrăgună. Am legat în cântec zumzet de albine. Am cules argintul nopţilor de Mai. Pentru Tine. Au uitat spre Tine drumul. Doamne. rumen. Dragoste Pentru Tine. Doamne. numai către Tine. Vreau să-mi frângă. făclie. Spornic sug dulceaţă din ispite Şi să bea din floare dacă-ncearcă Aripa de pulbere şi-o-ncarcă. Cum s-o afle bietele-mi albine? Fac popas în ierburi înflorite. Am cetit din file vechi. Mirul florilor în stup l-adună. Din măceş. Să păşesc pe calea grelelor tăceri. Către Tine. sângele din vine. Am ţesut în pânză Jertfa Ta nearsă. Către Tine. Dragoste curată. flăcări de rubine.. Străluciri de aur. Am cusut din raze râuri de scântei.. Am căutat în noapte luminate căi. Mustul dulce-luminos le-mbată. Vreau să-mi curgă. Dorurile-n roi spre Tine pleacă. Ca să urce fumu-n valuri viorii. Stih de preamărire. la vecernie. 13 . numai pentru Tine. Mâine. ca să Şi se-nchine. Doamne. pân´ la Tine. din crini. Doamne. Ce-a zdrobit tăria veşnicului rău. Suflet plin de taina lumilor divine. numai pentru Tine. Tată! Ca mărgăritarele-n şiraguri. numai către Tine. numai către Tine. Am aprins în suflet tinere văpăi. sfânt Numelui Tău. Glas de alăută. Doamne. dorul din solii. cu slovă ştearsă. oasele sub roţi. Lungă-i calea foarte. într-a inimii prisacă. dintr-a inimii prisacă. Doamne.Spovedanie Doamne. Trupul meu cel fraged să mi-l rupă toţi. Dorurile ceară or să-ţi facă Şi din ceară Ţi-oi aprinde Ţie. dor nepătimaş. Lin s-aşează faguri lângâ faguri. dulce viers de nai. Cu miros de smirnă-n rugă să se-mbine. Doamne. Să-mi găteşti de nuntă haină argintie Şi-n sclipiri de soare să-mi găteşti sălaş. albe. Către Tine. Învelită-n haina marilor dureri. numai pentru Tine. Şi-am trimis spre ceruri tainică solie. Dragostea curată.

În juru-mi stelele clipiră moi Şi-am înţeles atunci că suntem doi. O frunte albă din chenar de spini.. Doamne şi stăpân vieţii mele. pe pârtia de vis Şi-n urma mea. Vedeam. lumină. eu n-aş putea să spui. Şi amândoi eram un singur tot. tot mai uşor. În cearcănele cerului senin. Şi cum a fost nicicând eu n-am să ştiu. Comoară cu belşug de mângâieri. purtând adânc noian de stele. Din ele raze curg. Pe drum tot mai adânc. În noaptea asta. O clipă. mi-i arăţi. Iubire. Sunt mari ciorchini de boabe luminoase. Scântei. Şi lin Urcam spre culmi. Simţeam că arde-n mine focul viu.. Ar fi un singur foc. Duh Prin noapte Domnul m-a chemat. Sunt ochi de foc. Arzând cu răni adânci şi dureroase. Nu mai simţeam nici bucurii. 14 . drept-apoi. O. Pe culme. Sunt ochi. Ce greu.din noi.Ochii Ridici pleoape mari de neguri grele Şi ochii Tăi. Simţeam că nu mai vreau. Lumină-n lungul veşnicelor căi. Şi n-ar mai fi nici trupuri. nemărginire De flăcări albe-n val de vâlvătăi. păşind pe cer senin. Ce greu. plin încă de pământ. nici dor. Dar am văzut în umbră faţa Lui. tot mai înalt. largă pârtie de vis. Iubirea pâlpâi şi. Ci eu pluteam. uitarea s-a închis. ce greu mă dezlipeam de lut! Ce-a fost apoi. chemarea sfântă mi-a deschis Prin noapte. În calea mea se deschideau tăceri. aleasă-n tainice lumini. fiinţa mea s-a destrămat. Sunt ochii Tăi ca spadele tăioase. S-ar prăbuşi în flăcările sfinte Pământul tot şi morţii din morminte. în loc de vin. Domnul m-a chemat. Căci de-ar pica o lacrimă fierbinte Din jarul lor întunecat şi greu. flăcările m-au durut. M-a dus mereu Iubirea Celuilalt. Păşeam spre culmi.. nici simţire: Ar arde numai focul Tău. ce greu era să-mi iau avânt! Încet. Crescu – foc liniştit de rug .. Trecea prin beznă mersul nostru mut. că nu mai pot. s-ar înălţa la Dumnezeu. Ardea pe mine haina mea de lut. Urcam acum uşor. ce-aprind pustietăţi. Pe urma mea se aşterneau uitări Adânci ca nesfârşitul unei mări.

departe. În duh trimiţi mireasmă de răcoare. Bucurie! Străbat încet cărările deşarte. Treimea stă şi azi înlănţuită. Prăpastie de flacără se cască Şi focul linge-ntinderea cerească. Pe nori de armonie necreată. Adânc pătrund în tine. Şi când de sete sufletul îmi moare. Izvor de bucurie! Apocalipsa Acolo.. Când sufletul mi-e foc fără prihană. În piatra care n-a fost lustruită Şi-n poezie încă negândită. Mă bate soarele cu raze grele Şi seceta-mi brăzdează cute-n piele. Acolo-n adâncimi de taine sfinte. M-a fript la tălpi cu foc uscat nisipul. Încolo. Scria pe cer de noapte jerăgaiul. în munţi pustii de iască. Rupând bucăţi din slabele-mi veşminte. Se întrupează cântecu-n cuvinte. cântarea. Un semn s-a arătat în cer. Cum pică roua-ntr-un potir de floare.Bucurie Ca sufletul de schimnic în pustie. Ca sufletul de schimnic în pustie. Mi-a ars dogoarea frigurilor chipul. curgea.. sus. Am tâlcuit din flăcări Întruparea. Îl potoleşti cu ploile de mană. Te preamăresc. uscate. Curgea. În duh reverşi cuvinte luminate. Crescut-a-n Duh. Bucurie! Când lutul meu se mistuie-n dogoare. Ca sufletul de schimnic în pustie. Dumnezeirea. Ducând pe val de cântece tot Raiul. din har ceresc. Citeam din flăcări vii. Cuvântul sfânt al întreitei Arte. Când buzele îmi tremură. Cum creşte-n zări. din veşnice izvoare. Cum Tatăl hotărât-a mai´ nainte. S-a arătat în cer un semn mai mare: Un cântec întrupat suia spre Soare. marea. încă ne-ntrupată. Ce limpede-mi suna-n ureche graiul. ca dintr-o carte. 15 . neţărmurită. cu Crucea în spinare. înspre miezul tău. departe. Să lege rod în minţile fecioare. Petrec adânc în tine. Mă biciuieşte vântul Tău fierbinte. Suia spre Slăvi. Şâşnesc din Tine tainice izvoare. Că limbile de flacără-mi arată.

Pe toţi i-a şters din Cărţile Vieţii Păcatul împotriva Frumuseţii. Că-n aerul pătruns de făr´delege. aproape. 16 . Potop Se zbate năvalnic potopul de dor. Eu nu pot. care fără fund se cască. Cu Îngerul treceam prin iad în pripă. Nu poate val de cântec să se-nchege Şi-n cuget pângărit şi necurat Cuvântul sfânt nicicând nu s-a-ntrupat. nici fum. Sporind înspumatele-i ape. formă. Stau osândiţii-n cruntă neclintire. În noaptea fără margini totu-i şters. Atuncea trimite-vei îngerii Tăi. Stihiile-n spume se-neacă. Aproape de ceruri.. Se pierde lumina în val de potop. să trec peste el. dar nu-i mai dor. Cu trupu-nveşnicit în zvârcolire. Nici flacără de dor. cu strop după strop. Părinte. Nici ploi de plumb. Să ies din sărmana mea arcă.. Ci dorul în veci nu mai seacă. O piatră-ncremenită-n nemişcare Puteri să dea viaţă nouă n-are. Că nu se mişcă-n veci nimic din loc. cumplită lâncezeală. ce ard adânc. nici aspră biciuială O mucedă. sub taină de nor. prinse-n chin. Trimis-am în zare sfios porumbel Şi iată aştept să se-ntoarcă. Petrec în sânul Marii Urâciuni Mulţime nemişcată de nebuni. În duhurile oarbe de păcat Nu străluceşte chipu-i luminat. armonie. Cu îngerul m-am pogorît la iad.. Vedeam durerea care nu mai ţipă. Pe-ntinsul înfiorător de mut Se ţes zăbranice de chin tăcut. Stau trupuri lângă trupuri.. nici gând de foc. Cu răni.Iad Trecând prin şapte nopţi fără de vad. Se-ncheagă-n jar. Cu rânjetu-mpietrit pe faţa lor. Din goluri. Nu poate frumuseţe să se nască. Doar apele tulburi s-or trage prin văi Şi lumea-nnoise-va toată. ca gheţurile-n râuri Şerpi otrăviţi de pofte şi desfrâuri.. Culoare. Din arca de lut să mă scoată.. Şi valul tresaltă. Tot creşte adâncul. Nici foc. nici clocote de smoală O veşnicie netedă şi goală. vers. Ca boabele de struguri în ciorchin.

pe ce Te-am cunoscut? Orbit. Cuvinte. Ci ochi-mi n-au avut nimic să vază. Tot sufletul îmi tace ca un schit. Mergând. Şi nici n-am vrut. Simţeam că o putere de nespus Mă-nvăluie. Făclie-aveam. undeva. N-am cunoscut pe Cel ce mă ducea. undeva. nici nu Te-ai ivit Să-mi dai să-ţi pipăi urmele de cui. Încât aş fi dorit ca niciodată Să nu atingem ţinta-ndepărtată. chiar dacă veghezi? Putea-voi să găsesc vre-un semn de-al Tău. cătam Să văd un chip: o umbră sau o rază.. Că toată. undeva. dar am ştiut Că Tu erai Acela. chiar de nu vezi. vecia-ncărunţise Şi flacăra din juru-mi strălucea. ameţit. valuri. cum Te-ai dus. sau în juru-mi. întuneric nesfârşit. Păşeam arar Şi-aşa-mi părea cărarea de fierbinte.. Dragoste era Această neclintire? Nu mai ştiu. n-ai strălucit În slavă mare. Şi eu în Tine. Când gândul. în voi ca să rămână? Mergeam prin flăcări negre. răpindu-mi suflul tot Al vieţii în vârteju-i. dar n-am ştiut: în mine fu Mişcare.Tu Pe ce Te-am cunoscut ? Nu Te-am văzut Şi nu Te-am auzit. Şi n-am ştiut că asta e iubire. gătită dinadins. 17 . mână-n mână. s-a şters. Simţeam dogoarea flăcării în jur Şi mă uimeam că nu-i vedeam lucirea.. N-am întrebat nimic. O vreme-am stat Cu ochii-nchişi ca moartă. Înotam În valuri de lumină. Doamne. Dar Te-am simţit şi n-aş putea să spui. Nu. senin în jos? Eu Te-am simţit aşa de luminos Că n-am putut să văd. Nemişcat Ai stat şi Tu în mine. când deodată s-a mişcat Ceva.. Dar iată că din umbră mi-o a stins Şi m-a luat de mână Cineva. Te-am simţit. Dar mi se pare lumea un pustiu Şi ziua. neclintit Era în casă totul şi ´necat În beznă. Şi ştii că-i noapte. Pe ce cunoşti că-i zi. Şi-atât era de dulce acest mers. s-a-ntors privirea mea Spre Cel ce mă dusese. Cum ai venit şi iarăşi. se pierde-n hău. Şi uimită.. Cu mâna strânsă-n mâinile Cuiva. N-am simţit Nici fâlfâirea hainei. Să treci din beznă în nemărginire. Decât lumina albă. Când ne-am oprit. Lumina se mărise. Dragoste era? Stăteam pierdută-n Tine. Topiţi în veşnicie. Cum nu pot Să scriu. Atât de-aproape. Doamne-al meu! Răpire Mergeam prin întuneric. Că tainic gândul stăruia în minte: Să nu-mi atârne haina jos în jar.. Şi-n minte-abia de pot să-l mai cuprind? Ce punte pân´la Tine voi să-ntind.. Cu ochii beţi de albul mult. Am cunoscut lumina nesfârşită. undeva. Pe care Tu să vii. Păşeam prin alb. Simţirea mea. de la El venea. ca printr-un ciur. De când în noapte. Dar bezna-n jur s-a sfâşiat. cum nu pot să prind în voi. amândoi.. Şi Tu erai în mine. Ştiu că Tu Ai fost Acela. ştiam că las în urmă firea Şi-am început să văd. Învăluită cald în Dumnezeu.

Atâtea cruci. atâtea cruci?.. 18 . Părea tot locul ţintirim. În goliciunea mea pornii la drum. M-am pomenit urcând pe scări cereşti.Crucile Înspre tărâmul celălalt. Am auzit un zvon de prăbuşiri. Cu cruci de brad şi de stejar. Sub greul ei un Om zăcea. Spre miezul dragostei dumnezeieşti. Şi... O cruce mare strălucea.. şi de-n zadar Plângeam. . Şi cruci de-argint şi de oţel Cerneau lumină peste el. Am lepădat şi haina. căci ardea. subţiri. Atâtea cruci mi s-au părut Că toate una s-au făcut. Curată ca o candelă-n altar. atâtea cruci. să fiu un scrum Şi vântul să mă vânture pe drum. printre uluci. Atâtea cruci. C-o legatură-n mână. N-am putut. Iar cruci de aur şi de fier Sclipeau ca semnele pe cer. stam În oarbă nemişcare. Focul a cuprins Şi tindă şi odăi şi coperiş. de mâna lui Iisus. ca să pot scăpa din casa mea. Ardea în noapte..Tu cum de poţi să le mai duci. Păzit cu zbor de Heruvim.. Cerşeam lumini şi-n pragul nopţii reci S-au fost deschis zări albe de poteci. albe. Aşteptam Să ardă-n mine tot. Cu cruci de piatră. Ştiam acum că focul fost-a pus În casa mea. Se ridicară palele de fum. mari. E loc închis cu gard înalt. Cu trupul plin de răni şi greu de har. Focul Căsuţa mea de scânduri s-a aprins. subţiri. Mă-năbuşeam şi nu vedeam deloc. Dar am văzut. închisă-n grinzile de jar. Şi casa mea pieri. Cuprinsă de uimirea morţii. În val de flăcări albe m-am zbătut. Şi-am aruncat şi legătura-n foc. Vecinii toţi dormeau. Voiam să plec din casă pe furiş.

Ca un zvon de vânturi line. Pentru ca mlădiţa dragostei să crească. 19 . Legaţi cununi din flori de câmp alese. Domnului să ne rugăm. Domnului să ne rugăm. Cel ce-i plin de har! Cântaţi-I imnuri. Iar eu. cu scoarţe moi şi dese! Din scrinuri scoateţi albele veşminte. Pentru ca-n vecia Lui să ne cunune.Trezirea din Samaria Veniţi la El. Căci iată. Când plecăm genunchi. În valuri late scoateţi pânză nouă. Aprindeţi torţele ca-n miez de noapte. vine. Din templul vechi luaţi podoabe sfinte. Cântaţi ca păsările-n zori pe ramuri. Şi-ntr-un pas să trecem pragul larg al vieţii. Pentru ca belşugul ţarinilor grele Să ne facă traiul rodnic şi umil. numele-I strigăm. Când vraja cuvântării Lui domoale S-a legănat în vânt de cireşar. cuprinşi de patimi. roabe din Sihar! Gătiţi-vă cu glas de bucurie. Pentru ca răsfrângeri din surâs de stele Să sclipească-n lacrimi ochii de copil. Domnului să ne rugăm. Pentru ca în suflet să-I simţim chemarea. Cu ramuri verzi. Din strânsoarea cărnii să ne dezlegăm. peste noi. Aduceţi ierburi dulci. dulce de rodiri. Plină de miresme. Ca-n mintea mea de-a pruri să rămână Lumina întâlnirii la fântână. Menit să curme-al vieţii noastre-amar. Pentru ca-n iubirea Lui să ne-mpreune. seara. Albă cum e crinul Bunelor Vestiri. Cu miros de smirnă şi cu ramuri moi. Pentru ca să-Şi verse binecuvântarea. amândoi. Pentru ca să-I ducem sufletul în cale. mame din Sihar! Aşterneţi în ţărână grâne coapte. Pentru ca-n lumina alb-a dimineţii. Pentru ca din neaua grea de peste iarnă Rod de viaţă caldă iarăşi să legăm. Vestiţi minunea peste mii de neamuri! Lin curge azi izvor de apă vie. Pentru ca-n mulţimea îndurării Sale Însuşi să-şi pogoare pasul către noi. Domnului să ne rugăm. fecioare din Sihar. Îi voi aşterne sufletul în cale. izvor de veşnic har! Gătiţi-I calea. Pentru ca sudoarea să ne miruiască Şi-n lumina morţii viaţa s-o cercăm. Pentru ca din muncă pacea să rodească. Pentru ca lumina peste noi să cearnă. Ectenie Pentru ca iubirea noastră să-nflorească. Veniţi la El. sclipind în rouă. cea mai umilă din Sihar. Când.

Topit-a-n flăcări vechea lui comoară. Că-l port de-acum în mine. El strălucea ca neaua. A prefăcut-o-n pulbere uşoară Şi pata de argint a hainei Tale. Cu frăgezimi de mugur care crapă. Să rătăcească-n lume ca fiu al nimănui. Iar Sfântul Duh. Ca să-Şi picteze slava. ca o apă. senin ca la-nceput? Văzut-am azi la templu pe Zeul cel străin. spuneţi. Din ce străfund crescut-a făptura lui de crin? Din ce-nălţimi pogoară privirea lui de vis? Ce bezne-adânci la pasu-i luminii s-au deschis? Ce haos plin de valuri. ce mări s-au despicat. picioru-i preacurat În pulberea din cale. Îţi ies în cale Heruvimii. tăcut. lepădându-şi veşmântul lui de lut. Mânuţa poartă lujerul de floare. În cuviinţă mare. A încrustat-o-n raze ca în zale. Zeu străin Văzut-am azi la templu pe Zeul cel străin. Se va-nălţa în slavă. ca jertfă la altar. S-a aşezat pe umărul copilei. În juru-Şi focul curge. Şi m-am trezit. că mă strigă cu milă şi cu dor. trupul mic se-nclină Şi faţa de copil aşteaptă harul. cu faţa în pulberea din drum. pe cea din urmă treaptă. Smerit în rugă. iconarul Cu fir de-arnici a-ncondeiat chenarul. Că pentru mine. Cu vraja curăţiei şi a milei. Stăpână: Te duce Ana. Că este-al meu o clipă. Mi s-a părut o clipă că-n rostul lui uşor Mă cheamă. Iar sus de tot. 20 . Potirul sfânt al jertfelor Te-aşteaptă. Cuminţi. numai. a sângerat? Şi pentru ce. asemeni miresmelor de preţ. în fâlfâiri uşoare. în suflet l-a durut. Din norii albi şi moi ai înălţimii. să sufere ocări. în haina lui de in. Maica-Ta de mână. Şi pentru cine. S-a pogorât la oameni. lăsându-şi lumea de dincolo de zări. Rămâne-nchis cu duhul în asprele peceţi? Când oare. că este-al meu de-acum. că mi s-a dat în dar Făptura lui curată. Ci-nvăluit în taina seninei lui blândeţi. Cum urci cu paşi mărunţi pe sfânta scară.Intrarea în Biserică Aşa Te vede duhul meu. iconarul. Să fie-n umilinţă stăpân peste vieţi? De ce. Când glasu-i blând în rugă spre cer s-a ridicat? Ce tainică putere i-a fost sortită lui. În ochi porţi cerul nopţilor de vară Şi părul Tău e caer de lumină.

La masa albă m-ai blagoslovit. Cu scump sângele Tău m-am adăpat Şi trupul Tău s-a frânt spre-mpărtăşanii.. Paharul lin l-ai binecuvântat. peste duhuri pustiite . De patimi. gheţurile nu-s topite Şi tot mai urlă vântul de pierzare. Căci n-au văzut privirile-mi păgâne. Învierea Răsună-n zvonuri de mireasmă rară Şi păsările toate se-mbătară De cântece.Împărtăşanie În tinda mea cu umbre dulci. Ci-n suflet. în tind-ai stat. Ca să te vadă ochii mei. Jertfa pe altare? 21 . Atins-ai vinul şi ai frânt din pâne. În leagăn alb de ramuri înflorite. Şi sângele cu vin l-ai îndulcit. Sonet Ne-am pomenit în plină primăvară: Din cer lumina picură. În zvonul vechi din sfintele cazanii. Doamne. Atâtea seri la rând ai poposit. Stăpâne. În van stă. Că trupul sfânt Şi l-ai ascuns în grâne. Atâtea seri la rând s-au irosit. Coboară peste câmpuri tămâierea Din ruga cald-a vântului de seară. ca mierea. Şi azi. ca-n alte seri. Din clopote de floare. sărmanii.. Va creşte rodul plin de desfâtare. mai dulci ca mângâierea.

Mumă-mi eşti şi Fiu. În veghea Ta. Dar lacrimi izvorând.. primind din ceruri har. Care-a ştiut. m-au răcorit. Laşi mâinile sub văl să se-mpreune Şi genele să Şi le ude plânsul. Pădurile ardeau adânc pe cer. Par că şoptesc cuvintele de-alint. ce dragoste-i mai tare În ochii tăi de Maică fericită? Te uiţi la Prunc cu faţa-nvăluită De-atâta foc de multă închinare! Dar buzele. cu viers de-argint. Urzind mănoase ploi de primăvară. cu floarea lor cerească. Cum numai mame ştiu să le şoptească. A fost o vreme secetă în ţară. Cu sunet de cleştar. Crengi mari. Şi iarna fu senină şi cu ger. 22 . El nu-şi pierdu puterea de rodire. Şi lacrimi după lacrimi se-nşirară. Să nu dezlege taina Ta cea mare. au crescut Din miezul sâmburelui meu de lut. Uşor L-ai dus în câmp. frate. Aş vrea să ştiu. Aşa cum stai plecată peste Dânsul. În mine-ai fost şi nu Te-am cunoscut. În mine miezul alb stătea-n neştire. uimită de minune. Şi L-ai luat pe Fiul Sfânt la sân. Livezile pe dealuri se uscară. mire. Iar Tu-n genunchi veghezi între sulfine.. Căci să vorbesc cu meşteşug nu ştiu. Ci nu ştiu cum să Te numesc Iubire: Părinte. Dar parcă. cu blândă floare. Rodire Miez alb în sâmburele meu de lut.. Ca ceara-n uscăciune m-am topit. În gândul meu lumina Ta răsare Şi preamăresc pe vechiul iconar. prieten. să doarmă-n fân. Doamne.. Sau poate eu eram în Tine-nchisă Ca sâmburele-n carnea de caisă? Căzusem în pământ de undeva Şi miezul dulce-n mine aştepta.Maică fericită Ai vrea să-L aibi o clipă pentru Tine. domn.

Am irosit comoara de armonii divine Şi glasul cel de taină eu n-am vrut să-l ascult. Mi-am împletit cântare din grele flori de tină. cu botul mic şi ud. Doamne. Am prea iubit amurgul. Mi-am împletit cântarea din floare de mătasă. Căci n-am sporit talantul. Adapă-mă cu milă. Când buza mea de tină sorbi-va din Potir. ci lasă-mă să viu. Nevrednică sunt. cătând în lut. Sfinţeşte-mă. să plec nemângâiată. milostivirii Tale. de toată pofta rea. Din gând smerit primeşte. Hrăneşte-mă pe mine cu har îmbelşugat. Stau. M-apasă greu pe umeri aducerile-aminte De patimile firii. Îmi ştiu fărădelegea: greşită sunt. Iisuse. când rana în suflet m-a durut. cutremurată de taina Cinei sfinte. Doamne. Ci Tu pricepi cuvântul din mute osanale Şi tâlcul rugăciunii de lacrimi şi tăceri. Prea multe griji avut-am în zilele de mâine Şi n-am iertat. mijind sub paşii mei. În zămbetul câmpiei. Prea mult am stat cu ochii plecaţi. Stăpâne. Şi fă să nu mă ardă văpaie-nfricoşată. Şi-am prea iubit făptura.Pocăinţă Nevrednică sunt. Doamne. dar Te-am uitat pe Tine. Doamne. Am îndrăgit mirosul de miere şi de tei. Să nu mă laşi. Şi cântecul ţărânii l-am ascultat prea mult. milostivirii Tale Şi Şi-aş cere iertare. înainte-Şi. îmbracă-mi goliciunea Cu raza de sfinţenie din chipul Tău curat. din inimă plecată. Acum. Iisuse. Să nu mă lepezi astăzi. Pogoară-n mine harul prin ungerea cu mir. Căci îmi cunosc păcatul şi taina Ta o ştiu Strig către Tine. rugăciunea. cu zarea-i de lumină Şi turma de căpriţe. Preabune. Am prea iubit podoaba şi haina de mireasă. şi taina mi-o arată. am irosit în cale Mulţimea milei Tale şi darul Tău bogat. Ci ca un rob netrebnic. în goliciunea mea. pe care mi l-ai dat. Am îndrăgit mirosul de verde şi de crud. dar nu ştiu cum să cer. 23 .

. milă şi-ndurare. În cerul nou din suflet să fii în veci slăvit. pentru toată sărăcia sfântă. Pentru cuiul care-n palme mi se-mplântă. Soare de dreptate. Pentru istovirea cărnii sfâşiate. Tu cer nou l-ai făcut. Pentru că eşti Unul în desăvârşire. Pentru că Tu. Tu. Cu pasul Tău pe mine de tot m-ai curăţit Cu raza Ta tot chipul Tu mi l-ai strălucit Cu focul Tău pe mine. Ba încă cu pasul Tău curat.Alte poezii religioase Cer nou Grăit-am. Mi-ai încăput în suflet. ai întins Un colţ al hainei Tale şi m-ai făcut bogat. Cel neîncăput Şi sufletul meu. Doamne. În sufletul meu. Pentru toate-acestea. Şi pentru toate-acestea. cu Domnul şi I-am spus: De noi cum nu Ţi-e silă. Mi-ai dat inel. Pentru dorul tainic care-n suflet cântă. astăzi. Cel care peste aripi de îngeri a călcat? Cum poţi să suferi. Tu Însuţi locuieşti. ani de-a rândul Te-am izgonit mereu: Ieşi de la mine. cu cetele cereşti. Stăpâne. cum vrei să Te cobori? Ca Petru. ieri. porfiră de-mpărat. Pentru calea albă în singurătate. Pentru că eşti slavă. Cu Maica Preacurată. m-ai aprins Şi peste sărăcia mea. Doamne. În inima mea rece. Pentru că eşti Însuţi vatră de iubire. cu silă. blândă desfătare. îţi aduc mărire. Doamne. prin lacrimi. eşti nespus de mare. coroană. Pentru strălucirea lacrimii curate. iată. Ruga mea Doamne. preascumpul meu Iisus? Cum nu-Şi întorci Tu faţa. pentru toate. Oasele sărmane bine Te cuvântă Pentru toate-acestea. în iadul meu spurcat. n-o fereşti În tina omenească să nu Şi-o murdăreşti? Cum vrei să calce-n lume piciorul Tău curat. de la noi Şi cum mai poţi să suferi făptura de noroi? Cum poala preacurată. cel rece. Ai coborât tot cerul. Când ai tămâia dulce a crinilor din Rai? Tu. Iisuse preaiubit. Doamne. care stai în cerul cu mari luminători. goală. că păcătos sunt eu! Dar n-ai plecat. miros de putregai.

Mai presus de stele. cu jale. Unde n-a curs sânge. în lut Şi mai dă-mi cu sârg. Larg şi desfătat: Unde ochi nu plânge. Este-un loc curat. -Pasăre de nea. Ploi de aur curg. -Tu de unde vii. povara sfintei Cruci. prin lume-ţi duci Tu. Dă-mi. Răzleţită. Pasăre de nea? -Colo-n depărtări. Plânsul de vădană. -Ba. Şi nu pot să poarte Aripi mititele Doruri mari şi grele. Oful de orfană. Unde. Crucea Ta Şi mă-nvaţă a o purta. Cu iubirea mea duioasă.. Fă pe voia mea. Fericire cum să-Ţi cer? Dă-mi. Până când. Mări. cu frângere. Zboară tu cu ele. Dincolo de zări. Dă-mi durerea Maicii Tale Şi în piept. . Şi în inimă. În ţările-acele. Stăpâne. Stăpâne. în zbor. Rugăciune Doamne. prin fânaţuri. Eu de unde vin E numai senin Şi acolo nu-i Dorul nimănui. Unde-i numai floare.Pasăre de nea Colo spre amurg. Ceru-i o lalea. să-Ţi sărut Urma paşilor. Treci pe calea cu dureri. sunt mititele. Şi încă nu-mi dărui Ale slavei bucurii. Nu-s curse.. Binecuvântat. că dorul tău Mare e şi greu. Până când însângerat Şi lovit şi înspinat. Dă-mi a Maicii plângere. Ca Femeia păcătoasă. Aripile mele. ca un dor. Nu mă-ndemn încă să-ţi cer Fericirile din cer. nici laţuri. Care nu se trece. Unde nici o rază Nu mai înserează. Unde nu străbate Geamătul de frate. Unde glonţ n-ajunge. Loc de bucurie Şi de veselie. Calea-i lungă foarte. Umbră şi răcoare. încă să nu-mi dai Frumuseţile din rai. Dorurile mele. s-alerg Tălpile să Ţi le şterg. Ci în veci petrece. Căci e loc curat.

podoaba Liturghiei. Cer şi scaun al măririi Bucură-te. Firii noastre omeneşti. pe acest pământ. Şi să fac sfinte prescuri Pentru cuminecături. Pune-n mine aluat. Bucură-te. Şi mereu primim din tine Harul Lui cel luminos. sfânt Potir! Cel ce ai mireasma vieţii.Aluat Doamne. Bucură-te. Bucură-te. Pentru toate. setea. Să-l dospesc neîncetat Şi cuvântul Tău cel Sfânt În covată să-l frământ. izvor al nemuririi. neputinţa. Scump şi gingaş trandafir. Tu. Care curge din Iisus. Pârga Sfântului Altar. Mărul cel crescut din coasta Bunului Mântuitor. pentru toţi. Hrănitorul tuturora. Căci în tine stă Hristos. Căci ai pâinea cea de sus. Tu eşti cel ce potoleşti: Foamea. Tu care toate le poţi. Sfântul Potir Crin al mântuirii noastre. strigăm ţie. Floare dragă tuturor. Tu ne aperi de păcate. Aluat pe care-l pui În făina gândului Să îl faci ca să dospească Dospitura cea cerească. sfânt Pahar! . Răsărit din spinii slavei. Tu. Şi-n cuptorul cel de foc Al durerilor să-l coc. căci în tine Necuprinsul a-ncăput Şi s-a coborît în vreme Domnul Cel fără-nceput. sfântul Tău cuvânt Este.

pe vârf de stâncă. Şi-aşa cum stai grăind cu crinii tăi Parcă mireasma lor sorbind-o toată Te pleci spre poala ta înmiresmată Tu însuţi. Şi eu. iată. să vie. În duh. gustat-am. suflete. colo sus. paharul cu amar. Maica Crinilor (Pieta) Tu stai învăluită în lunga ta tăcere În poală porţi pe Fiul-mănunchi de crini zdrobiţi El poartă-n cap cunună din spinii cei slăviţi Şi peste Fiul curge în val a ta durere. Şi Moise. Şi de voieşti să fii un alt Hristos. şi eu am supt oţetul Şi mi s-a scurs şi mie viaţa pe încetul Ca lumii întregi viaţă cu Tine să pot da. Pe ucenici să-i laşi la poale. Fiul meu. . În taină. O. Dintr-un nimic tu fă-te dumnezeu. Şi-mi vine-aşa să-mi plec genunchiu-n taină Cu mintea uluită de copil Şi-apropiindu-mă cu pas umil Să-ţi sorb miresmele de crini din haină. În ploaia harului. Iar omul focului ceresc. Ilie. Ei vor veni şi vor grăi cu tine. despre tainele străine. ca un crin înalt din văi. Şi mai grăieşte fruntea cea netedă şi calmă Pe care stă înfiptă cununa Lui de spini. Stăpâne. omul tare în cuvânt. jos. Şi-o da lumina Duhului Preasfânt. Ce taină spui prin lacrimi mănunchiului de crini Doar mâna Ta grăieşte cu rănile din palmă. cum să te schimbi la faţă. bărbaţii: Moise şi Ilie. Te va aprine-n dragostea cea vie. Fiinţa ta întregă grăieşte către Dânsul: Şi eu am fost pe Cruce cu Tine. schimbă-ţi faţa. Ci tu aşteaptă. iată. O. Şi coasta mea-i străpunsă cu fierul lăncii greu Şi faţa mea-i uscată de mult ce-a ars-o plânsul. Şi port şi eu pe frunte cunună ca şi-a Ta Şi din burete.Tavorul Luminile Tavorului te-nvaţă. căzut în sfâşiere. Şi crinul meu cel dulce. Să guşti singurătatea cea adâncă. şi negrăitul dar Să ajung să văd în faţă Slăvita Înviere. suflete al meu. Şi acum îmi dă.

Doar pescăruşii o ştiu. Iese din umbră de cedrii cu ochii-n lumină. Poartă cununi de viorele în părul cu luciu de rază. Când se coboară la mal. Flacără-n ochii lor umezi . fata. Şi. Fete se uită-n fântână de-şi strâng cingâtorile-n ţinte. s-anină de el. . ţesută pe sfinte odoare. Insula albă cu cedrii umbroşi şi cu viţe bogate. . căci pe albe frânturi de coloane Scutură aripa lor în amurg. luminoase broboane. Lakon pescarul le vede. Insula-n care străbunii trăit-au în veacuri uitate. Comata. Apa senină se trage-n adâncuri şi valul tresare. le mângâie-n treacăt piciorul. Hai să căutăm printre valuri. Insula-n care bătrânii trăit-au în veacuri uitate. când se duc să se culce în templul Athenei fecioare.dorinţa iubirii e trează. Toarce Hrysothemius firul subţire şi nited de lână. ca o trestie. uşoară dantelă. Locul e plin de mireasma sfioasei aducei aminte. Când o cuprinde. Sfâşie pânza uitării. să se scalde fecioarele-n mare. Vântul de seară cu cântecul mării în taină se-ngână. pe marea cu spumele-n floare. Tras-am în mare o luntre-aşternută cu mândre covoare.Spre insulă (1944) Insula albă Insula albă cu cedrii umbroşi şi cu viţe bogate.şi-l arde în inimă dorul. Spuma.

Vântul fierbinte de patimi suflă peste ea o clipită. Ştiu că din clipa aceea tot haosul îmi urlă în minte. Noaptea ades ne-a găsit pierdute în zarea adâncă. Ne pieptănam la lumină. în sufletul meu locuieşte. ca un vis de o clipă. Nu ştiu ce zeu mă atinse. Nu ştiu ce zeu mă făcu să cuprind adâncimile firii. Măreţul Apollo. mi s-au dus. Nopţile verii sunt scurte. Ochii mei n-au cunoscut niciodată arsură de lacrimi. în noapte. cu suflul fierbinte. şi viaţa şi visul întreg mi-l cuprinde. Cine îmi arde obrajii cu blândă mătase de soare? El mi-a robit trupul tot. ca omul ce-i beat de lumină. În zori ne sculam amândouă. Mâna mi-o poartă pe liră şi-n cântece line-mi vorbeşte. liniştite ca cerul de vară. Pieptu-mi se zbate şi ochi-mi sunt umezi de o cladă simţire. ţi-aduci tu aminte. Simt cum o dulce sfârşeală-mi pătrunde tot trupul subţire. ca florile noaptea în rouă. N-am cunoscut niciodată. Nu ştiu ce zeu a voit să-mi sfâşie viaţa senină. Lamprissa. Stele ardeau în văzduh. El e puternic şi mare – e mult adorat în Larissa.bogată şi dulce risipă. stăteam amândouă cu ochii la stele. Cântecul nopţi-şi ţesea armonia din blânde suspine. Sunt ameţită. Şi ne scăldam pe-ntuneric. Trupul meu fraged şi tânăr departe stătuse de patimi. Lamprissa. Lamprissa. în nopte. aprinzându-ne-n suflet lumine. . surioară? Pentru a strânge-n cosiţă a razelor mândră comoară. Astfel. Viaţa-mi curată şi plină era ca o rujă-nflorită. Caprele-apoi le păzeam împreună. Lamprissa. Pânza de in era fină şi albă ca raza de lună. ca clipele rele. numai el. plăcerea amară. Mâna mi-o poartă pe liră.Zeul Zilele mele s-au scurs. Patima sfântă în mine cu flacără tainic aprinde El. Lamprissa. Cine e cel ce mă-mbată cu caldă mireasmă de floare. Cine e zeul puternic ce-n suflet îmi zace şi cântă? Cerul întreg şi pământul cu drag către el se avântă. Toate le ştii tu. Anii senini mi s-au dus. Vântul îmi scutură ruja . stând sus pe-o stâncă. Cine făcu să-mi pătrundă în inimă patima lirii.

Dar razele de lună alunecau în casă. În visul meu tu însuţi veneai. tu. ca o minune. Daphnis: am mai trăit o viaţă. Săltau şi sânii tineri şi amfora din mână. . departe pe mare. Uimiţi priveau la mine căpriţele şi iezii. Daphnis. Smulgând din câmp mănunchiuri de flori. Trei noduri împletite în lunga-mi cingătoare. dulce mire. Eu mă trezeam în cântec de imnuri vechi şi sfinte. Creştea din suflet dorul şi cântecul de strune. pe coline. prin ierburi torceam. Cu adieri de cimbru. Cu gene-ngreunate de taină şi iubire Şi mâinile-ţi în tremur îmi desfăceau. Mergeam cu pasul sprinten prin soare la fântână. zicând de jale. Ca-ntr-un ajun de nuntă-mi împodobeam iatacul. Dormeam în ierburi coapte sub soarele amiezii.Mi-aduc aminte Mi-aduc aminte. uşoare. Suflam pe trupul neted argintul din veşminte. Când peste ţărm amurgul creştea. Mă ridicam sfioasă Şi-ncet trăgeam perdele. Mi-aduc aminte. Când singură. Strângeam în coşuri grele glicinele şi macul. Îţi împleteam cunună de frunze şi de vise. adânc deschise. când înfloreau lumine. Simţeam pe gât pecetea săruturilor tale. ca lungi fâşii de ceaţă. Pe ţărmul alb.

În suflete Zeii nu poartă dureri dătătoare de viaţă Şi nestrăbătute-s de răni mădulare cu luciu de gheaţă. Petrec un veleat de odihnă-n senină şi grea nemişcare.Către Melampus Departe sunt Zeii de noi. crinul. Făptura din veci împăcată şi-o poartă pe câmp şi prin crânguri. o! iubite Melampus. la masă. Din cupe-nflorite cu aur beau. din vecii nesfârşite. Revarsă lumină prin trupul uşor ca o spumă de mare. o! iubite Melampus. în trupuri divine. o! iubite Melampus. Dorinţa ce arde cu luciu în mândre priviri de fecioare Nicicând n-a-ncălzit cu scânteia privirile nemuritoare. Şi braţele albe nu ştiu să răstoarne o brazdă cu plugul. rumen nectarul cel veşnic. Zadarnice-s rugile noastre şi jertfele noastre deşarte. Fecioarele albe-n zadar îngenunche pe lespezi de piatră. Când Hesper aprinde pe masă lumină de stele în sfeşnic. căci trupul lor umbră nu are. şi singuri. Beţia de rodnică sevă ce curge cu murmur în vine Străbate cu greu. Ei nu văd prin negura vremii că ”azi” înfloreşte măslinul. Căci frunţile lor neatinse-s de mirul sudorii amare. . Departe sunt Zeii de noi. Acolo şed Zeii tăcuţi. Că-şi varsă din cupă cu picuri de rouă miresmele. Privirile lor sunt orbite-n lumina de foc a veciei Şi genele lungi le sunt arse de soarele cald al tăriei. Olympul străluce-n zăpadă. Căci fiicele noastre le duc în prinosuri la temple belşugul. Şi vinul de preţ în zadar îl turnăm în cenuşa din vatră. departe. Străbate prin trup raza moale. cu vârful în negură deasă.

Plânge câmpia. fecioare din Rhodos. zeiţa cu ochi de văpaie. N-a fost în toată Hellada o mână să-nvârtă mai bine Fusul cel plin. când între suliţi şi săbii. Moira nu-mi dete să cad vitejeşte la porţile Schee. Fiul lui Pelor din Troia.Epitafuri antice Captivul Moira nu-mi dete să cad vitejeşte la porţile Schee. Plângeţi fecioare din Rhodos. torcea lâna blândelor mioare. Smirnă şi-aloe aduceţi . Prinseră pismă amară pe Chloe. pe frageda Chloe. fui târît de Agamemnon la tabări-achee Şi Simoisul gemu. fu dus către negre corăbii. Moira nu-mi dete să cad vitejeşte la porţile Schee Prins şi legat. pe mândra. Smirnă şi-aloe aduceţi . curgea ca o rază de soare. copila bălae. Torcătoarea Plângeţi. pe mândra. pe frageda Chloe.că-i dulce mireasma de-aloe. suveica cu susure line. Fiul lui Pelor trăit-a ca rob în câmpiile achee. Firul subţire şi neted. şi marea cu murmure grele. Morţi sunt feciorii lui Priam şi moarte-a lui Priam copile. care cântă. Pallas. lovit de săgeţile-achee. jertfit de divinul Achile. Chloe cu mâinile albe. . Marele Hector căzut-a. Nici la palatul lui Priam. Crocus de aur culegeţi şi dafini şi negre viorele. Athene şi Hera. fecioare.că-i dulce mireasma de-aloe.

Atheniana Fecioare din Athena. Aceea care doarme sub lespedea albastră Nu simte plânsul vostru. pescar din Creta. A fost podoaba vie pentru cetatea noastră. fecioara dulce-n viers. nu plângeţi. Fecioare din Athena. În câmpul cu miresme culegeţi trandafirii. pe muntele Hymetta. şi dulce la cuvânt. fierbinte şi amar. Când Eros îl atinse cu focul lui cel sfânt. Când se topea zăpada pe muntele Hymetta. Pescarul Tu. Nebun de dor se stinse Kleon. care treci pe cale. Cu ochi adânci ca marea ce-mbrăţişează Creta. El a iubit pe Klytis. Tu. . Aceea care doarme sub lespedea albastră A strălucit ca neaua pe muntele cel sfânt. nu vede jalea voastră. N-aude tânguirea. ucisă de rănile iubirii. cinsteşte-acest mormânt. E-n zadar. Căci zace-aici. Culegeţi crocus galben şi busuioc amar. El a iubit pe Klytis. Un dor ascuns îl duse de tânăr sub pământ. Sub piatra albă zace Kleon. cea iscusită-n mers. pescar din Creta. care treci pe cale. E-n zadar. cinsteşte-acest mormânt. A fost subţire-n mijloc. Cu trupul alb ca neaua din muntele Hymetta. nu plângeţi. El se topi ca neaua.

de-ar fi vrut. Apele-n adâmc au sângerat. Să oprească sângele şiroi. noaptea-şi ia pe umăr cana Pas cu pas se-nalţă către cer. Raze ard ca suliţi lungi de fier. Vine noaptea sângele să-l spele. Florile dulci ca o taină se scutură. Amforă plină de miere şi ramură ninsă. Bat cu zvon de harfă tyreniană Valuri grele. Răni să vindeci şi să speli. Graiul meu. Umple-ţi iar de vin ulciorul. cu proaspăta ei boare Arşiţă cumplită şi fiori. Ca să nu se-aprindă-n depărtare Rana zilei roşii . Noapte A-nflorit amurgul ca o rană. Înfloriri de rug şi buruieni. Mâna blondă toarnă peste zare Vinul greu şi negru din ulcior. Domnul meu însă veni şi suflă peste mine Flacără albă de-argint cu văpăi de rubine. Amfora plină de zumzet tăcu şi se sparse. iară Pulbere de stele să-ţi găteşti. Domnului meu i-aş fi dat. Noaptea şterge lacrimi şi sudoare Cu năframa albă . Curmă iar. Gura mi-e mută şi sufletul fără de viaţă. Domnului meu i-aş fi dat în dulceaţă de miere Cântec de floare cu umbre adânci de durere.până-n zori.Cântecul amforei Sufletul meu era plin de iubire senină: Amforă plină de miere cu zumzet de-albină. Se presară pulberea de stele. Trupul meu dulce. . Flori crescute-n sânge – flori de răni Să-mi aducă-n mâinile-i senine. ţărmu-nsingurat. taină ţesută din umbre uşoare. Şi dureri de veci să odihneşti. Iată de-aceea mi-e trupul golit de dulceaţă. neatinsă. Lină. o ramură ninsă de floare. Ziua nouă-şi sângerează rana. A venit să smulgă iar din mine. Ca să lege rana-n neguri moi. fecioară.văl de nori. arse.

.

Eu am privit în pământ. Despre zăpada târzie. El în tăcere ridică privirile-albastre şi pline. pe care îl pleacă o boare alene”. Şi-am privit pe cărare.dar inima-n piept începuse să-mi bată năvalnic. Îmi înflorise ruşinea-n obraz. Oare de unde-a venit străinul cu ochi de lumină? Oare-a venit din Olimpul înalt. . Eu am simţit tulburare. şi-am luat pe Lamprissa de mână. ce rostise străinul cu ochi de lumine. mi-a spus: ”Eşti atât de frumoasă! Eşti ca un lujer ce poartă flori grele şi moi de mătasă. ce plin îmi e sânul.dar simţeam că se uită la mine. privindu-m-aşa. Astăzi am fost la fântână. murmurând o urare. El a cerut de băut şi Lamprissa-i întinse ulciorul. dintr-o dată. în fântână. Şi cum te pleci şi cum ochii i-ascunzi între lungile gene. Despre o tufă-nflorită. rătăcit de alaiul lui falnic? Nu ştiu. M-am depărtat binişor. El se întoarse domol şi plecă. Eşti ca un lujer. Eu m-am privit în fântânâ. Apoi aşa. Ea-ncepuse să zică un cântec din vremuri bătrâne. El are dreptate.Eros La fântână Astăzi am fost la fântână. străinul: Nici nu ştiam ce subţire-s în mijloc. . când arde pe ramură floarea. Nici nu ştiam ce năvalnic îmi arde obrazu-n dorinţă. Sunau ca un cântec în mine Vorbele dulci. pe care o scutură boarea. cu mireasmă divină? Ori vreun rege era. Era şi Lamprissa cu mine. Glasul lui dulce făcu să tresalte în mine tot dorul. Nici nu ştiam cât de gingaş se pleacă întreaga-mi fiinţă. .

luna mare a pălit Şi se deşteaptă zarea purpurie. Am scris încet. coboară ploaie de rodire. Noi n-am mai zis nimic. Am stat pe-o stâncă şi-am privit în noapte.Melissa către Diodor Am fost pe malul mării astă noapte Am vrut să văd cum se ridică luna. Cu ochii-nchişi. Şi boabe mari de struguri ard în rouă. Că-n pârg se-ndoaie ramurile-n două. Mi s-a părut că viaţa mea rodise”. Un zeu senin în noapte se avântă Şi firea toată bine o cuvântă. Am aşteptat o barcă. Cu picuri grele. Azi noapte ne-am trezit. Iar bruma de pe rod sclipeşte-n lună. O ploaie caldă ne bătea-n perdele. Numele tău. Din spice coapte împleteam cunună Şi nu mai ştiu: aievea e ori vis e. Dar n-a venit. . am ascultat cum plouă. Ploaie caldă Azi noapte ne-am trezit. Un zeu cuprins de-a ţarinii iubire. valurile grele. numai una. În spuma albă. numai una. Deasupra mea era noian de stele. Se revărsau luminile în zare Şi iarba moale-mi mângâia piciorul. ci amândouă. cu degetu-n nisip. Mi s-a părut că se-mplinise dorul Şi. Că frunza-n pom e toată arămie. Sub mine ritmic se izbeau de maluri. S-ascult în pace cântecele mării. senina mea iubire. În urmă. Simţeam în piept durerile iubirii”. Şi i-am răspuns: ”Mi s-a părut şi mie. Lamprissa zise: ”Mi s-a părut că cerul înflorise Ca o petală-ntinsă de cicoare. culegând în poală trandafirii. Cu ochii plini de nouă strălucire. simţeam că n-o să vie. Şi din Okeanos iese Aurora. Din cer. Am aşteptat o barcă.

Să frângi cu-n braţ puternic tot trupul meu firav. Să uit. că buzele-i sunt pale? Nu simţi că-s lacrimi calde în cupa ta de vin. stăpâne. falernul în potir. . pe pieptul meu săl culci. Dar mâna alb-a mamei m-a atins. stăpâne.Pe prag Torceam pe prag în răsărit de lună. să iert. aşa a vrut un zeu. În veghea mea de chin îngreunată. greu de gânduri. Te-am mângâiat cu-a genelor mişcări Şi te-am scăldat în calde revărsări De dragoste adâncă şi curată. Cu glasul greu de griji mi-a spus aşa: ”Te-am plămădit în trup. Crescuţi în nopţi de umbre şi lumini. Aşa mi-e poate soarta. Ca strop de mir curat mi s-a prelins Pe faţă mângâierea ei domoală. Simţeam în visul meu o nouă viaţă. copila mea. Pe care nici o rază nu-l învie”. mereu. Luna răsărise Şi se suise albă peste zări. Că-s umezi trndafirii din creştetu-ţi senin? Aş vrea să bei veninul iubirii mele dulci. şi sunt din neam de sclav. În visul meu de-azi noapte. Ca lira când uşor loveşti o strună. Un gând mă urmăreşte. În suflet. se făcea C-am început să plângem amândouă. Şi nu mai ştiu. Şi-am aşternut în leagăn trandafiri. Eu bine ştiu că-aşa a fost să fie. şi nu-l mai pot uita: Aş vrea să mor stăpâne. Şi visul meu spre tine s-avânta. Şi capul. plângând mereu. În mine-acum treceau străfulgerări. Când sângele curat ce-ţi curge-n vine L-am colorat cu tainice iubiri. Şi fruntea ta senină s-o-ncing cu trandafirii? Nu vezi că ard ca rugul obrajii roabei tale. Ca strop de mir curat şi sfânt pe faţă. tainic dragostea cânta. Precum albina plămădeşte mierea. Cazuse-n noapte rouă Şi vântul lin din pom o scutura?. Când mi-a vorbit. Că tremură-nainte-ţi. i-am cunoscut durerea. Lida către Gaius Încerc să-ţi torn. Eu simt că astăzi nu mai eşti a mea.. Sunt ca un stânjenel bătut de nea.. Căci te iubesc. Şi mângâierea ei mi s-a prelins. să mor de mâna ta. să sufăr. Eu capul l-am ascuns la mama-n poală Şi mâna alb-a mamei m-a atins. Uitasem fusul. Dar ochii mei se înecau în vise.

Te port în minte. ca pe-un vas de preţ. Nu era nimeni în jur. Noaptea apoi s-a lăsat. în sânii albi şi grei. supuse la mâinile mele.Daphnis Daphnis odată din fluier zicea tulburarea cea dulce. Nu mai ştiu ce mai zicea aşa de dulce din fluier păstorul. Aveau ugerele grele. nepreţuit şirag. prin iarba cea moale. Ca pe-o comoară-nchisă cu peceţi. Şi port la gât. Cum poartă florile mireasma lor. Te port în mine Te port în suflet. Cum poartă floarea rodul de cais. Care cuprinde pe miri. . Te port în braţe. Caprele-apoi au venit să le mulg. când se duc în iatac să se culce. lumină rumenă de zori. fir cu fir. şi-nflorise în inimămi dorul. Te port în trup. Te port. Ştiu că obrajii-mi ardeau. Strânsoarea cald-a braţului tău drag. cu crai din Răsărit. îmbătate. O poamă aurită de smochin. Când de pe gura miresei culege întâia iubire. Şi mai zicea despre focul din pieptul frumosului mire. Şi am plâns pentru dragostea noastră. Vântul călduţ. Cum poartă rodia sămânţa ei. Caprele lui se jucau. ca pe-un imn sfinţit. ca pe-un vis. Daphnis din fluier zicea despre dulcea şi frageda floare. albastră. ca pe-un fagur plin. Care se-aprinde ca rugul în ochii senini de fecioare. Adânc te port în trupul meu şi-n vis. încărcat de miresme de tei şi sulfine. Toate au stat liniştite. Un cântec vechi. horbote subţiri. Vântul aşa de duios îngâna melodiile pline. Te port în mine tainic. Mănunchi legat cu grijă. În cer înalt de noapte te-am închis. Te port pe buze. Era noapte înaltă. Eu ascultam doina lui şi mă prinse o tainică jale.

ca un cântec vrăjit de Sirene. Torceam. Caprele albe strivesc romaniţe şi muşchi sub picioare. Zice cuvinte de dor. Despre plăcerea iubirii-mplinite. fierbinţi de noroc. Lamprissa mă prinde de brâu pe la spate. îi tresaltă-n sfioasă uimire. . Ochii ei mari sunt adânci.Îmbrăţişare Ierburi subţiri ca mătasea-nfloresc pe coline cu soare. Despre o sevă mănoasă ce-i gâlgâie proaspătă-n vine. Pline de taină. ard braţele noastre-nodate. Ierburi subţiri ca mătasea se leagănă-n aur de soare. Caprele albe strivesc romaniţe şi muşchi sub picioare. Lamprissa cu mine.dar încet ne trezim amândouă mergând lâng-olaltă. Plec. ca picuri de ceară. gândeam. legănând în neştire cuvinte. e viu ca-n pustiuri o oază. Lacrimi. Trupul meu însă în van înflori minunată podoabă. Tremură-n aerul moale un zbor străveziu de albine. ca fumul albastru din jerfele sfinte. Mâini de zăpadă. fuioare de lână bălaie. Stinsă-i faclia ce-aprinde în inimă smirnă curată”. Sânii. Zice cuvânt de rodire din cântecul ţarinii pline. Buzele rumene-i freamată-n cântec senin de iubire. N-o să-mi audă tovarăşa pasul. Iezii cu botul lor umed adulmecă ugere pline. Sufletul. pentru ce să-l încarc cu povară? Trupului dulce-nflorit pentru ce să-i dau sevă amară? Fusul îl pun binişor lângă caer în iarba învoaltă. Râsul ei plin de argint e ca marea bătută de rază. Toarce cu sufletul dus. plin de dulceaţă. cum e cerul senin după ploaie. prin iarba cea moale. spre umila lui roabă. . Sufletul meu de-n zadar s-a umplut de mireasmă bogată. ce-i ardentre gene. Valul de foc al durerii în clocot ar vrea să mă-ngroape. ”Domnul privi cu-ndurare. Voi să mă duc ca să plâng pe sub cedrii bătrâni de la poale. Sufletul ei e uşor. Dorul se zbate şi lacrima grea mi se frânge-n pleoape.

când umbra lungă începe să se cearnă. ori fapt de dimineaţă. Când. s-ating roditoarea ţărână. Mă-ndeamnă viu dorinţa. tăiat-ai cu plugul tău brazdele dese.Ţarina Când. Am scos un vin de sânge din amfora bătrână. Colinele sunt arse de brumă şi pe mare Se zbate greu o luntre. . se rătăcesc drumeţii. Voi merge spre cetate. şi izvoarele nu se treziseră încă. Atât de lesne. s-ar încărca de floare. o. Am măturat cu grijă pridvorul alb de piatră. Ca să-l aduc cu mine la vatra mea bătrână. s-ar potoli o clipă. Melampus. Nu ştiu ce dor m-a cuprins. rodi-vor şi brazdele ţarinii mele? Mama Am ridicat perdeaua. Adus-am urdă dulce şi lapte de la stână. Ţarina neagră dormea şi visa a rodirii comoară. Am dezvelit cu grijă scânteile din spuză. tresărea ca un sân de fecioară. Bulgării umezi şi negri să-i strâng cunţelegere-n mână. cu aripi obosite. Căci toamna le-alungă cu frunzele din cale. poate. Simt flacăra din gene şi tremurul pe buză. pe drumul larg de ţară. Când. Va fi vreunul. În stoluri lungi se-nşiră cocoarele grăbite. Vântul tăcea. când visul se-nfiripă. poate. seminţe alese. sub valurile ceţii. Simt vuietul de valuri izbind în ţărmuri goale Şi nu mai ştiu: e seară. cu dorul aprins. Şi inima mea. ca să privesc în zare. ca să privesc în zare. Să-i simt alături trupul. Atât de ştearsă-i ziua sub văluri reci de ceaţă. să-l iau uşor de mână. Melampus. cu vraja ei amară. Am ridicat perdeaua. Ţarina neagră ceru. Brazdele nenumărate de rodul de toamnă sunt grele. cu iubire. Melampus. În plină iarnă. Sânul ei. o. Să-i încălzesc piciorul în palme. În noaptea tulburată. o. Şi ramuri veştejite am aruncat în vatră. Acum. dragă. poate. în prag de iarnă. Să-i dau din vinul rumen o rază de lumină. plin de miros. În van te-aştept. tăiat-ai cu plugul o brazdă adâncă. şi la cină.

Şi strugurii se rumenesc în vie. Aveam în poală boabe aurii Şi-n fiecare bob era un spic. În câmpuri arse. Se odihneşte. tu mâinile mi-ai strâns Şi braţul tău puternic mă ţinea. Eu mă sileam să ţin acelaşi pas. A plămădit belşugul de smochine. Şi nu ştiu ce sfărşeală m-a cuprins M-am aşezat în brazdă binişor Şi două picuri albe s-au prelins. Dar tu din ce în ce te-ai depărtat. Dar paşii noştrii nu se potriveau. Din floarea gingaşă.. Dar paşii noştrii nu se potriveau. Eu rămăsesem singură-napoi Şi ochii mei în urma ta priveau. În mâna ta. . ţărâna bună. Cum îşi deschide sânul desfătat. Va asculta puternica chemare. Primind în sânu-i desfătat pe mire. Cu dor va cere nouă-nsămânţare. Atuncea mi-a trecut din nou prin gând Că-n fiecare bob era un spic. Pământul bun rodit-a spice bune. Din raze calde şi din stropi de ploaie. Se-mbată ţarina cu suc de rouă. nici grapă. Eu te-am privit în ochi şi n-am mai plâns. Nici seceră.. astăzi nu răsună. În holda noastră nu vezi plug. Se-adună-n bulgări negri sevă nouă. Când stropii reci vor izvodi şiroaie. ridicând privirile.Mirişti În holda noastră. Şărâna iar va plămădi belşugul. Privind cu dragoste pământul gras. Visând la snopul cald de spice pline. Adânc se-ngroapă-n ei comori de pâine. cu gust de miere. Mi-e sufletul ca miriştea uscată Şi-aştept un strop de ploaie de la tine. În aşteptarea ploilor de mâine.. ţi-am spus. Iubirea ta în suflet mi-a rodit Şi. Izvor ascuns de proaspătă rodire. În brazdă Mergeam în brazd-alături amândoi. Va cere binecuvântări de ploaie Şi trupul ei va fi tăiat cu plugul. Mergeam în brazd-alături amândoi. Sub ploaia blând-a razelor de sus. Tu trebuia să afli taina mea. nici bici de boi. astăzi e tăcere. Măslinii grei de rod încet se-ndoaie. Căci fiecare bob va încolţi Din munca dârz-a braţului voinic. Din ochii grei de dragoste şi dor. Căci m-ai cuprins cu braţul tău voinic.. nici sapă. azi. Treceam încet prin holda secerată. Eu m-am trezit din gândul meu plângând. Pământul cald belşug a plămădit. Eu rămăsesem singură-napoi Şi ochii mei în urma ta priveau. S-a copt pe creangă pruna brumărie.

să ziceţi cântarea de nuntă.Epitalam Iată. şi murmură marea căruntă. Tu erai cea mai frumoasă din hora fecioarelor noastre. Doris. în iatac îşi aşteaptă mireasa. Vântul suspină prin ierburi. văzduhul e greu de miresmele verii. Zile senine de muncă să cereţi. fecioarele din Chios. să ziceţi cântarea de nuntă. Doris. Haideţi. Buzele noastre surâd. şi nopţi de iubire. de-acum vei intra în viaţa cea nouă. Tace şi văntul în ierburi şi tace şi marea căruntă. şi murmură marea căruntă. Când vă urăm cu iubire un ultim: rămâneţi cu bine. Vântul suspină prin ierburi. deschide. şi murmură marea căruntă. frumosul pescar. şi murmură marea căruntă. să ziceţi cântarea de nuntă. Pentru Hymen Hymenaios.şi mrejele lui totdeauna sunt grele. . sfârşit-am cântarea de nuntă. Nu vei mai merge cu noi în câmpiile ude de rouă. O. Mulţi au dorit trupul alb şi buzele dulci ca o floare. Mândre fecioare din Chios. Albe . fecioare din Chios. Pentru micuţul ce vine ca preţ al durerii amare. Noi o să ducem la temple miresme curate şi miere. când trece sub raza de lună. Mulţi cunoscut-au puterea privirilor tale albastre. Vântul suspină prin ierburi. să ziceţi cântarea de nuntă. Doris. are-o luntre cu zece vintrele. Torţele ard luminos şi răsună de cântece casa. Tu ai să-i smulgi de pe faţă frumosul ei văl de mătasă. Marea e lină. Kalliroe. stăpânul cel drept. Mândre fecioare din Chios. deschide. frumosul pescar. Vântul suspină prin ierburi. Athene şi vajnica Here. Părul lui moale luceşte. Glasul lui dulce în noapte departe pe apă răsună. să ziceţi cântarea de nuntă. Braţele albe să fie un leagăn de dulcealintare. Mândre fecioare din Chios. Kalliroe. tu ştii că pe mulţi azi în suflet îi doare. să vă dea din belşug fericire. răsare Luceafărul serii. Mândre fecioare din Chios. Mândre fecioare din Chios. şi murmură marea căruntă. dar de lacrimi ni-s genele pline. O. Vântul suspină prin ierburi. Zeus. să intre mireasa în casă.

Ochii lui grei de iubire-i simţii lunecând peste mine Şi-mi întâlniră privirea. adorm suferinţele grele. Cu îngrijire voi da la o parte perdeaua-nflorită. Leagănul nu mai e gol. ca murmurul blând de sirene. Leagănul nu mai e gol. Lamprissa. ca floarea ce-o cerne caisul. Blând s-a aplecat către mine. dar le simţi înţelesul în tine. şoptindu-mi cu voce uşoară Vorbe ce n-au înţeles. Pleacă-ţi urechea mai mult către mine. până jos. Şi-n legănarea domoală. Vorbe ce te-nviorează. ca într-un vis. Vorbe cu luciu de aur. Lamprissa! ţi-oi spune Cum se-mplineşte în suflet a dragostei sfântă minune. Inima-mi leagănă-ncet comoara iubirilor mele. cuvinte ce ard ca rubinul. ca suflul puterii divine. ca floarea ce-o cerne caisul. . Vorbe. sclipind într-un tremur de gene. Cu mâna-ncărcată de vise. ca o boare. şi-i ca o lalea-mbobocită. în horbote albe şi fine. Cerul e astăzi mai gingaş. Cerul întreg se coboară şi-mi umple cu dragoste visul. Ridică perdeaua-nflorită Fiul meu doarme. M-am tulburat de otrava cuvintelor ameţitoare Şi m-am plecat. se coboară. Lamprissa. Ochii lui calzi m-au trezit din amare dureri. surioară. Fiul meu doarme. ce fac să-nflorească deasupră-mi. în flăcări. Şi te întreb. Horbote albe şi moi peste el. Leagănul nu mai e gol. seninul. şi-i ca o lalea-mbobocită. Lamprissa. Mângâi uşor. petalele dulci şi închise. ce fură simţirea. peste leagănul alb ca o floare.Fericire Şie-ţi voi spune. Vorbe. surioară: Au n-o să se spulbere visul? Cerul e astăzi gingaş. Priveşte! Ca spuma uşoară.

Mătasea rochii mele se freacă de podea. ca-ntr-un mit Cu tâlcuri care astăzi sunt pierdute. văzui Pe tânăra femeie cu ochii mari. Prinzând în ea ostroavele-nflorite. Şi uşa se închide domol în urma mea. Ca să păstreze veşnic pielea moale. O milă fără seamăn în suflet mi-a pătruns. Fragment Când am intrat la tine. Cum se-mpleteşte apa unui râu. Nici perinile moi de in subţire. Privea în jur cu spaimă. Se veştejea de chinul adânc şi ne-nţeles Ca florile pe care le mirosim prea des. Cu sânul alb şi fraged. Ci-ntr-o străfulgerare a genelor. Când am intrat la tine. Desăvârşitul arc al gurii tale. căprui. Şi urma trupului tău cast. Să-i văd podoaba mândră a părului lucios. căutându-te. Cum se păstrează urma noastră-n lut.Urme Apasă-mi lung pe frunte un sărut. Vreau să mă-nchid în cântec. Purtând în trup otrava văpăii de plăceri. iubire. Căci mai păstrau. Dar cântecul din suflet picurat. Cuprinsă de sfială. Am regăsit apoi pe buza ei Aroma gurii dulci. Ca floarea ce se apleacă de arşiţă şi ploi. femeia s-a-nvelit. întocmai ca un lut. în păru-i despletit. Din cupa mea am vrut să-ţi dau să bei Un vin de preţ din vechile ulcioare. Ca să mă-ncingi cu lanţuri tăinuite. Nimic n-am vrut să aflu din câte mi-ai ascuns. o clipă m-am temut Să nu se răzvrătească fiinţa mea de lut Şi patima nebună şi dorul ne-nfrânat Să-mi siluiască viaţa cu ură şi păcat. strunele-am lovit. Şi ele cântă armonii tăcute. cu gust de floare. Cu braţul tău să mă cuprinzi de brâu. . Cu o mişcare lină. Nu poate astăzi focul să-mi aline: Tu eşti în cupa mea de vin curat Şi fruntea mea te poartă doar pe tine. Cu mâna blândă. Să stea ascunsă toată în perinile moi. o clipă m-am temut Să-i văd sclipirea pielii în albul aşternut Şi ca o umbră deasă în inul răcoros. flămând de mângâieri. N-am vrut s-ating nici albul aşternut. Apoi Îşi puse fruntea albă în mâinile ei moi.

Toată pădurea în juru-i plângea după soare. e frunza căzută. era tulbure apa de ploaie. Eu aş fi vrut să am în trup plămadă Din strălucirea rece de zăpadă. Aş vrea să-ţi iau în palme fruntea lată S-o netezesc încet. Plutea icoana altui trup subţire. plin de lumine. Pe buza ta mai stăruiau. iubite. În ochii tăi orbiţi de strălucire. . Fost-am departe pe dealuri. Plutea mireasma mâinilor străine. Pe buze-aş vrea să am un gust de rodii De poame moi. cu ochii rugători. când te-ai întors la mine.Întoarcere În părul tău. cari cresc sub alte zodii. tăcută. în leagăn alb şi moale. a trecut pe sub ramuri o ciută. uşoare. Chinul ei mut pe sub arbori bătrâni să-l ascunză. Mirosul tare-al mâinilor străine. ca un trunchi de măslin ce se-ndoaie. Ca de pe gura ta s-alung. N-a mai băut. e frunza căzută. Pe fruntea ta era săpată-n cute Plăcerea vie-a nopţilor trecute. şi-nsetată. Toamnă Fost-am departe pe dealuri. iubite. S-alung din părul tău. s-a dus peste foşnet de frunză. Arome dulci de trandafiri în floare. iubite. Lin s-a plecat ca să bea. Cu harul coborît din miruri sfinte. Blândă. Furtuna aspră-a gândurilor tale. S-alung din ochii tăi cu gene ude Culoarea pielii fragede şi crude. Eu aş fi vrut să am mireasma rară A unui câmp cu flori de primăvară. Ci vreau s-adorm. În mâna mea aş vrea să nu se zbată Un suflet drag – ca pasărea speriată. Aş vrea să-ţi vindec arşiţa păgână Din sufletul rănit de altă mână. Aroma sărutărilor primite. Când a ajuns la pârâu. când e fierbinte. când e brăzdată. S-o răcoresc uşor.

Tu eşti o cupă de lothos umplută cu mustul smochinii. Tu eşti o cupă de lothos umplută cu mustul smochinii. lângă altă fântână. Tu eşti o ramură plină de rod ce sclipeşte în brumă. Mintea mi-o-ntuneci de dorul privirilor calde. Domnul meu încă-i pribeag undeva.” Cum ascultam de pe prag mă cuprinse sălbatică jale. Tu eşti comoara în care s-a strâns bogăţia luminii. Domnul meu încă mă cheamă în zări. precum creşte-n pădurile vinete fagul. cu dorinţă păgână. crescu din adâncul tăcerii. Anthussa. Lângă fântâna de piatră şezu la odihnă pribeagul. Tu eşti vin rumen de Kios în vase de aur din Sussa. zumzet de miere. . Tu eşti făclia de ceară din sfeşnic şi focul din vatră. Tu eşti grădină mănoasă cu ziduri înalte de piatră. Cum ascultam de pe prag mă cuprinse sălbatică jale. Domnul meu încă-i pribeag şi de mult istovise în cale. Cântecul.Pribegii Cântecul. peste munte şi vale. Nalt şi mlădiu. Tu eşti altarul din templu spre care pribeagul se-ndrumă. Albi ca lumina de lună din primele nopţi ale verii. zumzet de miere. crescu din adâncul tăcerii: ”Tu eşti vin rumen de Kios în vase de aur din Sussa. Glas se-nălţă către ceruri şi frânse zăgazul durerii. Câmp de miresme pe care-l încing într-un lanţ mărăcinii. Dulce mă cheamă în ceasuri de-amurg. Zâmbetul buzelor tale ani tineri în chinuri răpus-a.

Gusta-voi vin de cuminecătură. castă. Iubirea noastră a murit încet Ca să renască dincolo de zare.. Senină. A fluturat o clipă înspre noi Marama ei ameţitor de dulce.Înserare Iubirea noastră merge să se culce În pat de nori trandafirii şi moi. Nuntă de taină Cu fiecare cută ce se-nscrie Adâncă brazdă-n fruntea ta de nea Prin goana clipelor. Să intre-alaiul nunţii cei de taină. Eu voi culege duhul tău pe gură. Va spinteca fum gros de mirodenii. Să fim şi noi lumine din lumine. S-o ducă până-n patul ei de floare. Va pogorî spre noi cerescul dar. Ne pregătim mereu de altă nuntă. Vor trece ani şi veacuri şi milenii. mireasa-şi ţese haină Din razele luminilor de vis. Mereu înlănţuiţi. iubirea mea. Când anii umbre cern pe ochii mei. Ca-n basme vechi. cuib de frumuseţi. Ea va renaşte pentru veşnicie. Din chipul tău curat ca un potir. Cu fâlfâiri din aripi mici de nea. Tu n-ai văzut poteca de lumină Cu calde străluciri de aur vechi? Un stol de porumbei. Noi ne-ndrumăm încet spre veşnicie. S-a-ntins acum iubirea mea bolnavă. perechi. În ceas târziu de blândă primăvară. Vom trece pragul dincolo de veac. Că ne-nfruptăm cu rodul din câmpii. Mi s-a părut că s-au pierdut în soare. În calde străluciri de aur vechi Un stol de porumbei perechi. Când visu-nchide porţi de umbre grele. plutind prin veac Ca o lumină albă de iatac Ne vom trezi pe-acelaşi drum de stele. ci mă voi pierde-n tine Ca două picături într-un pahar. Beteala lungă-n tâmpla mea căruntă. Eu n-oi mai fi. Ca fumul gros de mirodenii rare Se-nalţă întuneric violet. Căci visul falnic poarta şi-a deschis. Se-neacă-n aur vechi iubirea mea Căci razele o-mbrobodesc în ceaţă. Învăluiţi în umbra veşniciei. perechi. Ne va lega sărmanele vieţi Cu noduri de beteală aurie. Pe trupul tău voi pune sfântul mir. Vom adormi şi vom visa că iară Pământul sfânt ne cheamă din vecii.. Luând în zborul lor iubirea mea. perechi Urca bătând din aripi în surdină. . Pe aşternutul cald cu hyacint. Când mâna lor anină-n ciucuri grei. În norii albi cu scânteieri de gheaţă Lumina a-ncrustat dantelă grea. Amurgul paşnic s-a-nvelit în slavă Şi nu-i mai văd condurii de argint. Pe drumul scris cu stele al tăriei. Ca-ntr-o lumină albă de iatac.

.

Fă să rodească belşugul. pe tine te cânt. Bacche. Fă să nu fie zadarnică nici o petală de floare. o. în viţele mele.. în toamnă. Rodul să ardă în brumă. pe tine te cânt. de cântece vesele. plină beţie. Tu scoţi din lanţuri iubirea şi lira o-nveţi să ne cânte. Tu faci să ardă privirea şi feţele îmbujorate. Cad cingători de argint şi haina la piept se desface. pe tine te cânt. o. fiu al frumoasei Semele. fiu al frumoasei Semele. sub razele lunii. Galben ca ambra persană. Tu faci să curgă în cupe. Bacche.Altare Invocaţie Bacche. de struguri. la toamnă. Tu storci în mâna-ţi divină ciorchinul cu boabele grele. Bacche. Rodul să umple cu caldă şi dulce mireasmă câmpia Şi să răsune. Flacăra-ţi arde sfiala din sufletul blând de fecioare. o. cuprinde a clipelor pace. căci ai puteri minunate. că tu ai puteri minunate. Bacche. via. Coardele lirii se rup şi sunetele curg deşirate. fiu al frumoasei Semele. ca roua de limpede. vinul. sau rumen şi greu ca rubinul. pe tine te cânt.. Fă să nu cadă în van nici o rază a mândrului soare. Tu storci în mâna-ţi divină ciorchinul cu boabele grele. Dorul trezit le uimeşte şi focul privirii le doare. Fă să rodească. divine. pe tine te cânt. Patima. Scoţi din cătuşe cuvântul şi-l faci către cer să s-avânte. . cireşii şi merii şi prunii.

pădurea adâncă şi plaiul. Moira cea crudă când stinse făclia de-argint a iubirii Jalea căzu ca o brumă şi arse-n câmpii trandafirii. Plină cu spumă uşoară de lapte. Inima mea. Blândă iubire s-aprindă în suflete mândra stăpână. noi vom ruga-O smerit să-şi aducă aminte. Amfora-ncinsă cu salbă de cimbru. zicându-i un cântec cu naiul. lămâi ca de ceară şi prune albastre. Palmele spre cer ridicându-le fără cuvinte. presărat cu viorele. Boabele mari de tămâie şi picurii grei de răşină Ard în văpaie de aur. Inimă. Inima mea. Cum a-nflorit din iubire. ce cuvinte de dulce descântec voi spune Ca să-mplinească Zeiţa în suflete sfânta minune? . cu frunza învoalată. Îi voi aduce Zeiţei aminte de dragostea-i sfântă. Cântec de rugă să-ntâmpine-n tremur pe doamna iubirii. trei turturele. Pentru Zeiţa plăcerilor rodnice. cu mănunchiuri de poame brumate. pe care aedul ni-l cântă. cu calde zvâcniri de glicină. Fie s-o-nduplece darul adus de cucernică mână. Strâns-am în coşul de trestie rodul livezilor noastre: Pere mustoase. Ramuri cu coaja de-argint. ce cuvinte de dulce descântec voi spune. Luciu de perle cu aur suflat-am pe strunele lirii. Pentru divinul Adonis. Îi voi aduce aminte Zeiţei de Daphnis păstorul. Ca să-mplinească Zeiţa în suflete sfânta minune? Când pe coline cu cedrii îşi toarce-nserarea fuiorul. pe umeri îmi saltă.Jertfă Rug de lumină durat-am din ramuri de frunze uscate. Azi voi jertfi pe altarul străvechi. Cum a vrăjit-o flăcăul.

nici flacăra patimii. tu poţi să aprinzi în ochii vremelnici lucirea. Scapă-ne turma. Phoebus. Phoebus. care-aşterni peste toate lumina ta plină de pace. zeu al luminii senine. Cum ai sorbi dintr-o cupă nectarul cu gust de vecie. sărmana. răpus-ai Pythonul sălbatic. o. care însuţi. crinii. Ele să fie mai dulci decât mâna miresei ce plânge. cum luptă-n câmpiile trace? Razele tale uşoare s-atingă prinosul de sânge. Noi am venit să-ţi aducem prinosul cântării curate Umedă-i marmora rece sub frunţile noastre plecate. care-n zori faci să ardă oceanul. Phoebus cu arcul de-argint. cu ochii ei crunţi de jăratic. Smulgi de pe ochii vremelnici ai veacului umedă ceaţă. Cu mâna divină Stingi şi aprinzi în etern a stelelor blândă lumină. Razele calde să fie ca mâinile mamei tăcute Şi când. Phoebus cu arcul de-argint. Divine. care odat-ai slujit ca păstor unui rege cucernic. Care pătrunde-n adânc şi-nfloreşte cu flăcări zidirea. Tu eşti căldură şi cântec şi viaţă. cu arcul. Cum te-ai pleca să respiri o aromă de floare-argintie. Fă să nu ardă nici bruma. Tu. Tu. cântarea. Însuţi. primeşte din buza curată şi dulce peanul. Tu dat-ai lumii. Soarbe cuvântul de slavă. primeşte din buza curată şi dulce peanul. Tu. care faci să-nfloreasc-oceanul. Fă să fie-ntre noi suflarea nici unei Erynii. Tremură mâna ce poartă prinosul bogat de tămâie. Divine. Tremură-n mână ghirlanda de gingaşe flori de lămâie.Pean Imnul de laudă se-nalţă ca fumul de smirnă spre tine. vrăjit-ai cu doine de dor înserarea. Doamne. Phoebus. Scapă-ne turma. Phoebus cu arcul de-argint. Vezi pe feciorii Athenei. de molime crunte Şi ne păzeşte pe noi. sărmana. . lipsiţi de mormânt. Tu te-ai făcut din vecie izvor purtător de viaţă. de lupul cu gâtul puternic. înlătură spaima. vor zăcea în câmpiile trace. care faci să surâdă-oceanul. Dă tu supremul sărut pe feţele stinse şi mute. cât vom sta cu mioarele-n munte. orbită de flacăra-ţi sfântă. Phoebus. primeşte din buza curată şi dulce peanul.

acolo. Phoebus cu arcul de-argint. stăpâne-al înaltului soare. Phoebus. care-mpaci în adânc oceanul. Phoebus. Însuţi păzeşte pe fiii Athenei în ţara duşmană. care umpli de viaţă-oceanul. Fă să lucească din nou peste noi biruinţa trufaşă. Dacă primit-ai prinosul din mâinile noastre de floare. primeşte din buza curată şi dulce peanul. Fă să se-ntoarcă la noi cei ce luptă-ntr-o zare vrăşmaşă. Tu care însuţi dorit-ai a dragostei sfântă putere. Dacă iubit-ai vreodată pe mândra fecioară troiană. Phoebus cu arcul de-argint.Umbrelor fă-le odihnă. primeşte prinosul de lapte spumos şi de miere. Însuţi ascultă-ne ruga. primit-ai din buza curată şi dulce peanul? . în veşnica-ţi pace. Phoebus.

Haină de nuntă cuvântul. ca focul în vânt de furtună. Şie ţi-am dat să deschizi ale veacului porţi ruginite. copilă. ca torţa-n altar de iubire. şi cântecul văl o să-ţi ţeasă. Dragostea mea te va-ncinge în cearcăn de raze aprinse. Mă arde văpaia păgână! . Şie ţi-am dat să cunoşti ale cerului căi strălucite. Sufletul plin de miresme ca fumul de smirnă curată. când lira mi-o puse în mână. Vreau să-l primesc cu sfinţenie în mâinile mele de tată. Struna-nroşită va face o rană în mâna subţire. Cântecul tău se va zbate. să-mi fii iubitoare mireasă. Eu te-am ales dintre toate. Rostul tău slab să răsune ca versul străveziu de Sybilă. Trupul tău tânăr va arde. Nu mă atingeţi.” Domnul acestea le zise. Dorul te-o-nchide cu taină în brâuri de zare încinse.Văpaia Domnul mi-a zis: ”Să pătrunzi adâncimi nepătrunse. Din scânteieri cu rubine să-ţi lege în creştet cunună. fecioare.

Privind lumina albă cum îi juca în plete Şi aşternutu-i moale cu dor în pumni l-am strâns. Cu poala hainei mele i-am şters de praf piciorul.pe drumul ud de rouă. L-am ospătat cu pâine. . când îi adie vântul. Făcuse cale lungă. Cuvintele lui stranii şi blânde: ”Pace vouă”. cu vin şi cu măsline. Când a plecat . Cu ochii plini de vraja tăriilor albastre. Lăsând mireasma caldă de frunze să mă-mbete. ca mirosul de flori. Ulei de levănţică pe plete i-am turnat. L-am urmărit în zare. Despre o jertfă sfântă pe-altarul nepătat. Şi vraja nesfârşită din vorba lui domoală. Oare vre-un zeu să şadă pe prispa casei noastre? El mi-a vorbit. Cu dragoste de frate mi-a mulţumit. curată ca flacăra de soare. N-am întrebat nici cine-i şi nici de unde vine. Cu vin bătrân şi dulce umplutu-i-am ulciorul. care-aseară a poposit la noi. Ca murmurul de ape. Eu mi-am adus aminte de veacul cel străbun. Şi mi-a pătruns în suflet şi chipul lui cel drag. De-o patimă. Era frumos. Vorbea despre iubirea cea fără de păcat. În liniştea de seară torceam fuioru-n prag. Ca rodia de dulce-i pe buza lui cuvântul. străinul. Şi lacrimi mari căzură din ochii mei în poală. ca freamătul de sus Din pomi cu floarea albă. Dar el nu-ntinse mâna spre floarea dăruită. Străinul. Am stat o noapte-ntreagă amândoi. Mi-a tulburat odihna cu sete negrăită. Spunea despre durerea de-a pururi roditoare. până-n sat.străinul . cu gene arse-n plâns. Şi mi-au rămas în urmă. I-am aşternut în grabă un pat de frunze moi.Un oaspe Străinul. în zori. dar nu ştiu ce mi-a spus. surioară. care-aseară a poposit la noi. cu barba ca floarea de alun.

Cuprins Prefaţă 1 Cine a fost Zorica Laţcu Teodosia? Osana Luminii Vinul Veşmântul Filă din Acatist Prohodire Împăcare Golgota Ghetsimani Maica durerilor Fuga în Egipt Întrupare Primăvara mea Pâine Crinul Frumuseţe Lumină Colind Aşteptare În cătuşe Spovedanie Dragoste Ochii Duh Bucurie Apocalipsa Iad Potop Tu Răpire Crucile Focul Trezirea din Samaria Ectenie Intrarea în Biserică Zeu străin Împărtăşanie Sonet Maică fericită Rodire Pocăinţă Alte poezii religioase 2 3 3 3 4 4 5 5 6 6 7 7 8 8 9 9 10 10 11 11 12 12 13 13 14 14 15 15 16 16 17 17 18 18 19 19 20 20 21 21 22 23 Cer nou Ruga mea Pasăre de nea Rugăciune Aluat Sfântul Potir Tavorul Maica Crinilor (Pieta) Spre insulă Insula albă Zeul Mi-aduc aminte Către Melampus Epitafuri antice Captivul Torcătoarea Atheniana Pescarul Cântecul amforei Noapte Eros La fântână Melissa către Diodor Ploaie caldă Pe prag Lida către Gaius Daphnis Te port în mine Îmbrăţişare Ţarina Mama Mirişti În brazdă Epitalam Fericire Urme Fragment Întoarcere Toamnă Pribegii Înserare 23 23 24 24 25 25 26 26 27 27 28 29 30 31 31 31 32 32 33 33 35 35 36 36 37 37 38 38 39 40 40 41 41 42 43 44 44 45 45 46 47 .

Nuntă de taină Altare Invocaţie Jertfă Pean Văpaia Un oaspe 47 49 49 50 51 53 54 .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful