Zorica Laţcu Teodosia - Maica Teodosia

-

Poezii

Prefaţă Gândul cel mai de căpetenie, pe care îl port în minte, în legătură cu cartea de faţă, este gândul că această carte ca realizare şi după cuprins, este ”o minune”. Cartea de faţă este ”o minune”, ca realizare, deoarece, pentru existenţa ei, s-au angajat oameni, care n-au cunoscut pe poeta Zorica Laţcu şi nici n-au aflat de ea, înainte de a le fi prezentat eu însumi poeziile ei, câte sunt cuprinse în cartea ”Prescuri pentru cuminecături”, sub titlul: ”Seară de poezie, medalion Zorica Laţcu”. La aceste poezii fiindu-le luarea aminte, şi ţinând seama de dorinţa mea, ca aceste poezii, împreună cu altele să fie cuprinse într-o carte, care să ajungă la cititori, oamenii de bine, care s-au angajat la aceasta, au găsit ei înşişi şi mijloacele necesare pentru tipărirea cărţii de faţă. Minunea existenţei acestei cărţi este cu atât mai mare, cu cât pe iubitorii de frumuseţi literare, care au ajutat ca aceste poezii să fie tipărite nu i-am cunoscut cu mult înainte şi nu mă puteam gândi la ei, deci la posibilitatea de a le cere concursul pentru existenţa acestei cărţi. Totul a mers ca şi când ar fi fost dirijat de undeva de dincolo de sfera obişnuitului şi iată că minunea s-a împlinit, căci există cartea cu minunile din cuprinsul ei. Într-adevăr, această carte, care există ca prin minune nu-i ”o minune” numai prin existenţa ei, ci este o minune totodată şi prin cuprinsul ei, adică prin minunile care o alcătuiesc. Căci oricare dintre poeziile cuprinse în carte, ne surprinde, ne mulţumeşte şi ne dă bucurie. Oricare din poeziile ce ne sunt puse înainte, este ”o minune” între minuni, este o minunăţie de gând şi de simţire, iar cartea, în întregimea ei, este un ospăţ literar, la care suntem chemaţi toţi. Această carte, în întregimea ei, este un ospăţ de Paşti, la care nu ni se spune, ca la Paşti ”Veniţi de luaţi lumină” - deşi se poate spune şi aceasta – ci ni se spune mai ales: ”Veniţi de luaţi bucurie”, pe care s-o duceţi mai departe spre bucuria multora. Poeziile din cartea de faţă, după cuprinsul lor, sunt de două feluri: poezii religioase şi poezii laice. Şi unele şi altele, o reprezintă la fel de bine pe poeta Zorica Laţcu Teodosia, care ni le-a dăruit, şi răspund, după caz, interesului pe care îl au cititorii. Cititorii cu interes religios se vor bucura şi se vor veseli de poeziile de sub titlul ”Osana Luminii”, iar cei cu interes pentru poezie laică vor avea bucurie mai cu seamă de poeziile ce urmează după titlul ”Spre Insulă”. Şi apoi, toţi laolaltă vor saluta ”caldele, limpezile şi desăvârşitele versuri”, în care sunt înveşmântate ideile din fiecare poezie, indiferent de conţinutul ei. Nu ne propunem să recomandăm, la acest loc, una sau alta din poeziile din carte, căci fiecare poezie se recomandă pe sine, prin ea însăşi. Vom semnala doar câteva din poeziile cele mai îndrăgite de cei ce le cunosc. Astfel punem în atenţie poezii ca: ”Tu”, Răpire”, ”Ochii”, ”Spovedanie”, ”Filă din Acatist”, ”Ectenie”, ”Colind”, ”Crucile”, ”Apocalipsă”, ”Iad”, ”Focul”, ”Epitalam”, ”Un Oaspe”. Este locul aici să dăm glas mulţumirii şi recunoştinţei noastre a tuturor, faţă de toţi cei ce au colaborat favorabil, ca această carte – minune şi cu minuni să existe şi să-şi facă lucrarea de îmbogăţire, de îmbunătăţire şi de înseninare sufletească, penru cât mai mulţi dintre cititori şi ascultători, ca şi întru aceasta să fie preamărit Dumnezeu, de acum şi până-n veac. Arhimandrit Teofil Părăian Mânăstirea Brâncoveanu Sâmbăta de Sus, Braşov

2

Cine a fost Zorica Laţcu Teodosia? Pe Zorica Laţcu Teodosia am cunoscut-o în mai 1954, la Mânăstirea Maicii Domnului, din localitatea Tudor Vladimirescu, din apropiere de Tecuci. Eram atunci acolo ca închinător. Era şi un bun prilej s-o întâlnesc, în Mânăstirea Vladimireşti, pe Maica Teodosia, cu numele civil de Zorica Laţcu. De Zorica Laţcu ştiam, până atunci, prea puţin, deşi puţinul se putea socoti şi mult, întrucât ce ştiam era important. Ştiam anume că publicase o carte de poezii religioase, cu titlul ”Osana Luminii”, carte ce apăruse în editura Episcopiei Ortodoxe din Cluj în anul 1947. Făcusem cunoştinţă cu acea carte în vremea studenţiei mele, la Sibiu. Poeziile din ”Osana Luminii” mi-au mers la inimă şi s-au aşezat acolo pentru totdeauna. Chiar învăţasem unele din ele şi eram bucuros să le spun şi altora. Aflasem la vreme de legătura poetei Zorica Laţcu cu mânăstirea de la Sâmbăta şi de admiraţia pe care o avea faţă de Părintele Arsenie Boca. Întâlnirea cu Maica Teodosia - Zorica Laţcu, n-a fost odihnitoare pentru mine, din pricina exprimării defectuase pe care o avea în vorbire. Aveam impresia că face eforturi peste fire pentru a spune ceea ce dorea să comunice. Pentru un motiv ca acesta, întâlnirea noastră de atunci a fost scurtă. Cu vremea am aflat că Maica Teodosia Zorica Laţcu a studiat filologie clasică, greacă şi latină, la Universitatea din Cluj, unde a mai studiat şi limba şi literatura franceză. Ştia şi germană, fiind dintr-o familie de intelectuali din Braşov, unde şi-a trăit copilăria şi adolescenţa. După studiile universitare a primit un post în cadrul Universităţii din Cluj în muncă de cercetare, post pe care la onorat până în 1948 când a plecat la mânăstire. La mânăstire a stat până la desfiinţarea mânăstirii, în 1956, când a fost arestată. Au urmat apoi trei ani de detenţie, ca deţinut politic. După eliberare, s-a aşezat într-un sat din părţile Brăilei unde a locuit cu fosta ei colegă de chilie din mânăstire, care a ajutat-o şi unde a rămas până prin anii 70, când s-a întors în Braşov la casa părintească, unde a stat până în februarie 1990, când s-a întors la mânăstirea reînfiinţată. Sfârşitul vieţii pământeşti i-a venit Maicii Teodosia în 8 august 1990. A fost înmormântată în cimitirul mânăstirii din care a făcut parte. Dumnezeu s-o odihnească! Sub numele civil de Zorica Laţcu, Maica Teodosia, de mai târziu a publicat trei cărţi de poezii: 1. Spre Insulă, în editura Dacia Traiană, Sibiu, 1944; cu poezii cu subiecte antice şi în metru antic. 2. Osana Luminii, în editura Episcopiei Ortodoxe din Cluj, 1947, cu poezii religioase. 3. Poemele Iubirii, în editura Ramuri, Craiova, 1949. Zorica Laţcu Teodosia a scris şi multe poezii care n-au fost publicate şi a contribuit la traduceri din ”Sfinţi Părinţi şi Scriitori Bisericeşti”, traducând din limba greacă unele din scrierile lui Origen şi din cele ale lui Grigorie de Nisa. A mai tradus şi versificat imnele Sfântului Simeon Noul Teolog, care însă n-au ajuns să fie publicate. Zorica Laţcu Teodosia a fost o adevărată poetă, o poetă talentată, care, pe măsură ce va fi cunoscută se va impune în istoria literaturii noastre. Arhimandrit Teofil Părăian

3

Osana Luminii (1947)

Vinul Îmi strâng durerea-n inimă, ca-n teasc. Din ea, mustind, poemele se nasc; Şi fierbe mustu-n clocot rubiniu, În buţi cu cerc de fier de-abia-l mai ţiu. S-a limpezit apoi în căni de lut Şi locul de mireasmă s-a umplut. Ulcelele-nflorite îl cuprind În smalţul lor... şi mâinile se-ntind Să ia din rodul viei... Dar ce vreţi, Voi, buze întinate, voi ochi beţi? Voi de-n-zadar aţi ars şi-aţi însetat, Că nu veţi bea din vinul meu curat. Să spumege poemul lucitor Din strofele cu flori în smalţul lor, Să-l duc la Cina Domnului în dar, Să stea-n potir, pe masa din Altar. Atunci din rănile lui Dumnezeu Va curge sânge sfânt în vinul meu. E clipa jertfei. Voi cei luminaţi, Voi cei desăvârşiţi, luaţi, mâncaţi. Cei ţintuiţi pe cruci şi traşi pe roţi, Cu sete, beţi dintru acesta toţi.

Veşmântul În drumul plin de sânge şi noroi, Ţi-am auzit, Stăpâne, paşii moi. Ca raza coborîtă din senin, Pluteai uşor, cu mlădieri de crin. În jurul Tău, mulţime de norod, Te pângărea cu sânge şi cu glod. Şi cum mergeam în urma Ta mereu, Stropi şi-asupra mea cu lutul greu. Ci când norodul, Doamne, Te-a lăsat, Întreg veşmântul alb Ţi-era pătat. Aş fi căzut cu sufletul învins, Ci-n mila Ta o mână mi-ai întins. Genuni adânci, ca-n vis s-au luminat. Atunci privii veşmântul întinat, Că-n inul alb vedeam cum înflorea Din fiecare pată câte-o stea.

4

Filă din Acatist Bucură-te, leagăn alb de iasomie, Către care-n roiuri fluturii coboară, Bucură-te, raza stelei din vecie, Şipot care curge lin cu apă vie, Bucură-te, Maică pururea Fecioară, Dulcea mea Marie. Bucură-te, floare fără de prihană, Albă ca argintul nopţilor de vară, Spicul cel de aur veşnic plin cu hrană, Mirul care vindeci orice fel de rană, Bucură-te, Maică pururea Fecioară, Ploaia cea de mană. Bucură-te, brazdă plină de rodire, Munte sfânt, în care s-a-ngropat comoară, Bucură-te, cântec tainic de iubire, Clopot de chemare, cântec de mărire, Bucură-te, Maică pururea Fecioară, Blândă fericire. Bucură-te, mărul vieţii care-nvie, Pomul greu de roadă-n plină primăvară. Bucură-te, iarăşi, ţărm de bucurie, Dintru care curge miere aurie, Bucură-te, Maică pururea Fecioară, Sfânta mea Marie.

Şi vă răniţi genunchii în pietrele din cale Şi pentru cine-aprindeţi făclii de dor păgân? Priviţi spre cer, surioare. Cu trupul preacurat. Mai alb ca pâinea jertfei din sfintele altare, Mai alb decât potirul cu binecuvântare, El stă în tronul slavei, de slavă-nconjurat. Din palma Lui nu curge şiroi de sânge greu, Ci vinul bucuriei din veşnic sfânta cină. Din coasta Lui ţîşneşte izvorul de lumină, Menit pe veci să facă din om un Dumnezeu. Nu-L ungeţi cu miresme pe Cel de-a pururi viu Şi nu-L culcaţi, fecioare, în giulgiu, sub piatra rece, Căci iadul plin de flăcări nu va putea să sece Izvorul de viaţă ce curge prin pustiu. Vă-ntreb pe cine plângeţi , copile din Sion, Şi pentru cine-aduceţi în vasul vechi arome, De jalea cui veşmântul şi l-a cernit Salome, Şi plânsul pentru cine răsună în Chedron? Gătiţi-vă mai bine cu sfinte bucurii În alb veşmânt de raze şi-n flori de fericire, Gătiţi-vă cu crinii ce-au dat Bunavestire Şi-n aur de iubire topiţi podoabe vii. Pe harfe de lumină cântaţi cu vers de foc, În glas de alăute şi-n sunet de chimvale. Din suflete, făclie aprindeţi-i în cale, Că-n veci lumina lumii scăpă de sub obroc. În imn de biruinţă, copile din Sion, Gătiţi pentru-nviere în vasul vechi arome, Veşmânt de sărbătoare să-mbrace azi Salome Şi stih de bucurie răsune în Chedron.

Prohodire Vă-ntreb pe cine plângeţi, copile din Sion, Şi pentru cine-aduceţi în vasul vechi arome, De jalea cui veşmântul şi l-a cernit Salome Şi plânsul pentru cine răsună în Chedron? Când miezul alb al zilei în umbre s-a-nvelit Şi-n templul sfânt cu zgomot s-a rupt catapeteasma Sub Cruce, prohodirea de ce-şi varsă mireasma, Din ochii arşi de lacrimi, din trupul istovit? De ce să-i strângeţi braţul cu patimă la sân? Şi giulgiul nou, copile, de ce-l roşiţi în jale?
5

Deşi Părintele ceresc mi-e Tată. Când plânsul tău la mine a pătruns. de pacea Ta mi-e sete. cu duhul umilit: ”Primeşte-mă-n iubirea Ta cerească. Priveşte-n ochii mei de plâns topiţi Şi-n palme vezi-mi chinurile crunte. Spre Tine merge dorul meu întreg. Doamne-al meu. Mi-a înflorit o rană-n piept. Îngăduie-i. Golgota Te vindem iar cu sărutări viclene. 6 . Dar rana ta mă doare mai cumplit. La Tine-mi este orişice dorire. Ci lasă-mă de lut să mă dezleg. Şi-n van vrea fierea lumii să mă-mbete. fruntea-nsângerată. Din pofte rele şi din stricăciune. Şi glasul Domnului grăi răspuns ”Durerea ta mă sfâşie de milă. Doamne. Din cupă am sorbit amar nespus. Te biciuim cu vorbe de ocară. Te ţintuim pe cruci de nedreptate.Împăcare Cu sufletul spre Domnul am strigat: ”Iisuse-al meu. de lut legat. copilă. Găteşte-mi Însuţi locul de hodină. Mă ţine lutul meu. Din coastă sânge-mi picură mereu. Prin nepăsare oarbă şi prin lene. Prin cuiele uciderii de frate. În drumul de păcat şi de prihană. Mi-s mâinile şi tălpile o rană. Dureri şi răni în sânge să-nflorească”. Primeşte-mi. Să vadă sufletu-mi a Ta mărire. Bune. Şi cupa mea e-n veci nedeşertată. Să-ncingem. Pe cruce-am sângerat şi pentru tine! Te-am cunoscut din veci şi te-am iubit. Te adăpăm cu suc de-amărăciune. Şi lasă. Mă lasă astăzi să mă-nalţ la cer. Iar împletim blestemele de tată. Tu iarăşi zici. Eu n-am cerut atunci să vin în sus. în blândă rugăminte: ”Nu ştiu ce fac. Ridică-n slavă ochii tăi uimiţi Şi-mi vezi durerea spinilor pe frunte. Şi-i grea povara dragostei depline”. Dezleagă-mă de haina mea de tină”. Doamne-n lutul istovit. Mi-e sete de odihnă. Părinte”. sufletul stingher. Şi-am îngânat. Te pălmuim cu ură ca de fiară.

fă să treacă paharul de la mine. În tine doar durerea mai e vie. Pe ea nu-i scris doar chinul unei mume. Aşa a vrut să zugrăvească. Părinte. Că le-ai purtat în Fiul tău pe toate Şi-i Crucea Lui în ochii tăi răsfrântă. În loc de spini. Părinte-al meu. Mă lasă. Şi ca să bei şi tu întreg paharul. Maica durerilor E fum de lumânări pe zugrăveală?. Când sângele va curge prinos al jertfei sfinte. Să ştiu că nu-mi ajunge la Tine tânguirea. Când iconaru-n sfânta lui sfială. poate. E toată suferinţa fără nume. E toată răstignirea Lui deplină. se-mpreună. Te-mbracă azi în haina lucirilor de stele Cu bucuria sfântă a învierii mele. Când urletul mulţimii va cere de la Tine Să osândeşti pe Domnul luminilor depline. Prea-Bună. Pe frunte. Ca să nu ştiu cât suferi în lumile-Şi senine. Când sfârtecându-mi trupul în drumul alb de ţară Voi duce spre Golgota cereasca mea povară. Ca să opreşti mânia neputincioasei gloate. făptura ta preasfântă. Când voi sorbi pe Cruce buretele cu fiere. 7 . Doamne-al milei. cu raze iconarul A scris în răni durerea ta de mamă.Ghetsimani Picioarele spălate de plânsul Magdalenii Se frânseră.. Mă tulbură iubirea şi jalea de Părinte. să plângi.. Temutu-s-a să-ţi vadă-ndurerarea. Pe haina cenuşie Mâini albe. La cruce stai. Mă doare mila caldă ce vrea să mănvelească. O aripă de înger L-atinse cu răcoare.” Iisus ridică fruntea şi-ncepe să coboare. mult prea albe. Îţi simt durerea sfântă şi grija părintească. Să nu-ţi aduni blestemul şi fulgerele toate. În bezna mută faţa ta-i lumină. Un întuneric greu cernit-a zarea. Nu-i pedepsi pe dânşii cu ploaie de pucioasă. Când Fiul Tău cădea-va sub bici fără putere. Sub raza divinei milostenii Iisus căzu în rugă cu faţa-nsângerată Şi greu în pacea nopţii rosti cuvântul: ”Tată. Un iconar. peste lunga ta maramă. Căci lacrimi nu mai ai. să nu-ţi mai simt iubirea. Mă lasă cu durerea să mântuiesc pământul. În marea Ta iubire mă uită şi mă lasă. în milă să nu-ţi uiţi legământul.

Şi-alături merge Iosif în tăcere. Ci eu voi pune-n mâna lor bătrână Tot aurul cuvântului isteţ. Şi ca să fie plină dăruirea. Maică. Odată fi-va părăsit de toate. Frânturi de raze te-nvelesc. Singurătatea Lui e mult mai blândă. De departe. Şi ca-ntr-o iesle plină de otavă. Cum creşte-n zări mereu câmpia moartă. Intrând. Ştiu că nu-s vrednică. iubirea. cu gingăşie. 8 . De ce ţi-s. Voi făuri din versul meu. Şi-un vânzător ascuns va sta la pândă. Voi presăra din visteria lor. Pleca-vor magii. Fecioară. Cea fără de prihană şi cu dor. Să-ţi fiu în noapte acoperământ. În pacea Duhului să-L culci pe El. Să-L înfăşori în cântece de slavă. Cu boabele de smirnă grea. Un măgăruş cu ochii blănzi te poartă. Întrupare Din slava Ta cerească Te coboară Spre Betleemul sufletului meu Şi-n staulul smereniei. Tu-ţi pleci spre sân privirea ta fierbinte. În jarul gândului comori de preţ. Să naşti în duhul meu pe unul Sfânt. Mai este timp? Un înger se pogoară Deasupră-ţi. La staulul smereniei. poate. Te-ai încrezut în pasul lui cuminte. mângâietoare. Călăuziţi de focul alb de stea. Căci ai la sân copilul şi te doare. genele muiate? Petreci în minte alte prigoniri? Îl vezi pe El cu palme sfâşiate. Îmbracă sihăstriile deşarte. Ci-n mila Ta din ceruri Te coboară. Abia mijeşte ziua. soli din altă zare. să naşti pe unul Dumnezeu. Cu trupul jertfă sfintei Lui iubiri? În mijlocul nisipurilor. ca un sol de mângâiere. Căldura rugăciunilor de seară Va-nfierbânta cădelniţele reci: Tămâia magilor va arde iară. Răsfrânt-ai vălul tău. Fecioară. Doamna mea. În lungul zării. Fecioară. Nisipu-n unde moi.Fuga în Egipt E drumul prin pustiu. Cu fum de proslăvire până-n veci. S-aducă nou prinos de închinare. Stăpână. ca apa mării. Să pleci cu el în aspră pribegie: Peste căpşorul Lui. Ca-n scutece subţiri de bumbăcel.

Te-ai măcinat în ura cea cumplită Şi-ai hărăzit fiinţa Ta zdrobită. Şi spre viaţă veşnică Te-ai dat. Dă primăverii-n duhul meu lumini Şi se răsfrânge-n ochii tăi senini. Precum din ploaie şi din raze cresc Mănoase spice-n ţarina rodită. Cerşind mereu fărâme luminoase. ca un bob de grâu dumnezeiesc. Aleasă floare de mătăsuri moi A nins în noapte peste pomii goi Şi i-a-nvelit în borangic uşor. Hristoase. Pe căi de taină. Şi. În focul dragostei Te-ai copt. cu slabe mâini nesăţioase. liniştit şi blând. Cu sânge şi cu lacrimi frământat.. S-adie rar miresmele din Rai. caldă ca un dor.Primăvara mea Crescut-au ghiocei în fulgi de nea?. din adânc de gâng. A prins o boare. deasupra albei năluciri. Pâine În trup curat de Maică nenuntită. Acelor mulţi. 9 . cari veşnic flămânzesc. Crescu sfânt trupul Tău din har ceresc. În ruga lor din veci Te-au aşteptat.. Al fluturilor măiestrit alai A curs în suflet. Atât de albă-i primăvara mea! Mi-i sufletul de patimi neatins Şi cerul floare peste el a nins. Şi sus. Pluteşte raza sfintelor iubiri. Smeriţi.

Şi-i fac să-Mi fie asemănători În duh. prin arzătoarea lor iubire. Se-nfăptui minunea negrăită Pe veci a luminatei Învieri.Crinul Aşa se-ncepe jertfa de iubire: Din alb potir crescut în flori de crin Primi fecioara prima-mpărtăşire. Psaltirea negrăitei învieri Din glasul Meu se toarce cu mândreţe. Sorbi miresme dulci în loc de vin. Şi Tainele de pace făcătoare S-au săvârşit atunci în chip nespus. Că-n clipa-n care mâna ei smerită Atinse crinul mândrei primăveri. Frumuseţe Şi-mi zise Domnul: ”Eu sunt Frumuseţe. Şi Duhul înfloreşte-n mii de feţe. În Mine-i cald sălaş de primăveri... Peste aleşi puteri de plăsmuire.” 10 . Am tainice izvoare de culori. Şi Eu revărs din veşnice comori. Când I s-a dat în lujerul de floare Mariei. Am şopot plin de dulce glăsuire. La Mine zorile sunt făr` de seri. sfântul Trup al lui Iisus. La Mine arde patima-n blândeţe Şi cântă desfătarea din dureri.

Tu treci mereu în neguri nesfârşite Să biruieşti amurgul prin Calvar Şi-n taina frumuseţii negrăite. Din iesle să crească. Te naşti de sus în foc de raze iar. Razele-n zăpadă Îngeri să le vadă. Din înaltul Cer. Lerui. Te dăruieşti. Din înaltul Cer. Coboară. 11 . cerne. Nimeni să nu-i vadă Urma prin zăpadă. Dar pe unde merge Urma i se şterge. Intră-n staul iată. Maica Preacurată. Cerne Maica. Fulgii moi i-aşterne. Lumină cerească. Lerui. Din înaltul Cer. Taina din vecie Nimeni să n-o ştie. Cerne luna. Doamne. Ler. Raze albe-aşterne. Aluneci lin. baţi din veci aceeaşi cale. Lumină Tu. În staul de vite. coboară Preasfânta Fecioară. Să nu se cunoască Ce fiu va să nască. cerne. Lerui. Ler. Doamne. Din înaltul Cer. Doamne. Doamne. Pe paie strujite. nespus de mare har! Colind Lerui. Cum vii din nesfârsit înspre-nserări În umbra noastră faci din nou cărări. cu rodul toamnei Tale.Lumină Cu raza. Doar celor care plâng în aşteptări. Doamne. Ca să-mplineşti minuni făgăduite. Ler. Să nu se cunoască Ce fiu va să nască. Din înaltul Cer. Să Te primim cu zvon de osanale. Ler. Lerui. Ler. căzând din zări în zări Spre duhuri care ştiu să fie goale.

ţi-i greu să stai în laţ? Te-mboldeşte aprig dor de ducă? Nu te zbate. În noaptea noastră fără dimineţi Nu sunt cărări de raze prăfuite.. Suflete. că-i strâmtă colivia. ai vrea să zbori la cer? Bine ştii. Bine ştii şi tu că Sânge curge-n cuşcă. Muşcă sângerând zăvorul greu.Aşteptare Mai vii şi astăzi? Mila iar te poartă. Arhanghelii. E numai piatră goală. ca să-i îndrepte. Noi n-avem. Gratiile de fier se vor deschide. cu îngeri de lumină.. de ce te zbaţi mereu? Urli ca o fiară-nchisă-n cuşcă. N-ai în mână bâtă ţintuită. venind din cerul lor. Când lovindu-ţi capul vrei să salţi. Dar nu găseşti nici apă-n noi. Suflete. Suflete. Nici merinzi în traista goală n-ai. Nici magii steaua lor cu lung fuior. Îţi opreşte aripa – zglobia – Cu zăbrele cenuşii. aşteaptă puţintel: Vor pieri zăbrelele odată.. Ar îngheţa pe nevăzute trepte. Spre inimi vii cu strălucit alai. Te-mpiedici în nisip din loc în loc. Suflete. de fier. 12 . Doamne-al meu. Suflete. aşa ca la un semn. Nu şi-ar găsi în noi. au dragostea putea-va Să dea viaţă golului din noi? Aştept. te-ajunse dor de Rai? Bine ştii că-i calea nesfârşită. Se vor rupe grinzile de lemn. piei de oaie-n cui Şi scutece noi n-avem din ce-Şi face.. Şi frig ca-n duhuri nici în peşteri nu-i. Dinţii de sălbăticiune muşcă. De sus. În tainiţe de inimi nu e pace. de te zbaţi. Tu vii. spre staulul din Betleem? Din lume n-ai cules destul blestem? Iubirea Ta nici astăzi nu e moartă? Spre duhuri vii. Şi-ai să uiţi de laţurile hâde. În duh sunt gânduri cu noroi Şi moartea-şi vântură în inimi pleava. ţi-i dor să te înalţi? Ştii că te loveşti de grinzi în creştet Şi răsună jalnic lemnul veşted. Va pieri şi cuşca-nsângerată Şi vei fi-n lumină singurel. numai tină. Doamne. Şi-n iesle nu e nici un fir de pai. În cătuşe Suflete. nici foc. Nici albe dobitoace ca să-Şi fie Tovarăşi buni în drumuri tăinuite Şi nici ciobani cu glugă de blândeţi. Suflete. Pogori în noi ca-ntr-o pustie. Ci.

dulce viers de nai. din mătrăgună. Spornic sug dulceaţă din ispite Şi să bea din floare dacă-ncearcă Aripa de pulbere şi-o-ncarcă. Doamne. sfânt Numelui Tău. Doamne. numai către Tine. Stih de preamărire. flăcări de rubine. Mustul dulce-luminos le-mbată. numai pentru Tine. Trupul meu cel fraged să mi-l rupă toţi. făclie. Dragostea curată. numai pentru Tine. Am cetit din file vechi. Dragoste curată. Lin s-aşează faguri lângâ faguri. 13 . Doamne. Străluciri de aur. Mâine. dor nepătimaş. Vreau să-mi frângă. Ce-a zdrobit tăria veşnicului rău. pân´ la Tine.. Ca să urce fumu-n valuri viorii. Cu miros de smirnă-n rugă să se-mbine. Dorurile ceară or să-ţi facă Şi din ceară Ţi-oi aprinde Ţie. Lungă-i calea foarte. Suflet plin de taina lumilor divine. numai pentru Tine. Am căutat în noapte luminate căi. Către Tine. Doamne. Doamne. din crini. Doamne. Am cules argintul nopţilor de Mai. Către Tine. oasele sub roţi. într-a inimii prisacă. Am cusut din raze râuri de scântei. la vecernie. Mirul florilor în stup l-adună. Către Tine. Am aprins în suflet tinere văpăi. sângele din vine. Glas de alăută. dorul din solii. Şi-am trimis spre ceruri tainică solie. Au uitat spre Tine drumul. Cum s-o afle bietele-mi albine? Fac popas în ierburi înflorite.Spovedanie Doamne. Am ţesut în pânză Jertfa Ta nearsă. Dragoste Pentru Tine. Dorurile-n roi spre Tine pleacă. numai către Tine. Doamne. Învelită-n haina marilor dureri. Vreau să-mi curgă. cu slovă ştearsă. Care-au mers la groapă. ca să Şi se-nchine. rumen. Să păşesc pe calea grelelor tăceri. Am legat în cântec zumzet de albine. Pentru Tine. Din măceş. Pentru Tine. Să-mi găteşti de nuntă haină argintie Şi-n sclipiri de soare să-mi găteşti sălaş. Tată! Ca mărgăritarele-n şiraguri.. numai către Tine. albe. Am cântat iubirea sfintelor femei. dintr-a inimii prisacă.

că nu mai pot. Sunt ochi de foc. Iubirea pâlpâi şi. Scântei. Nu mai simţeam nici bucurii. mi-i arăţi. Sunt ochi. Şi amândoi eram un singur tot. Arzând cu răni adânci şi dureroase. flăcările m-au durut. s-ar înălţa la Dumnezeu. Urcam acum uşor. fiinţa mea s-a destrămat. Sunt ochii Tăi ca spadele tăioase. ce-aprind pustietăţi. nemărginire De flăcări albe-n val de vâlvătăi. Simţeam că nu mai vreau.. Comoară cu belşug de mângâieri. O clipă. în loc de vin. În juru-mi stelele clipiră moi Şi-am înţeles atunci că suntem doi. O frunte albă din chenar de spini. S-ar prăbuşi în flăcările sfinte Pământul tot şi morţii din morminte. eu n-aş putea să spui. uitarea s-a închis. Domnul m-a chemat. Iubire. Ardea pe mine haina mea de lut.. Doamne şi stăpân vieţii mele. În calea mea se deschideau tăceri. aleasă-n tainice lumini. Păşeam spre culmi. O. Crescu – foc liniştit de rug . Sunt mari ciorchini de boabe luminoase. ce greu mă dezlipeam de lut! Ce-a fost apoi. Şi lin Urcam spre culmi. Şi n-ar mai fi nici trupuri. tot mai înalt. plin încă de pământ. Vedeam. 14 . pe pârtia de vis Şi-n urma mea. Pe drum tot mai adânc. drept-apoi. Ce greu. Căci de-ar pica o lacrimă fierbinte Din jarul lor întunecat şi greu. Lumină-n lungul veşnicelor căi. nici simţire: Ar arde numai focul Tău. ce greu era să-mi iau avânt! Încet. Ci eu pluteam. chemarea sfântă mi-a deschis Prin noapte. Ce greu.Ochii Ridici pleoape mari de neguri grele Şi ochii Tăi. Duh Prin noapte Domnul m-a chemat. Din ele raze curg. Ar fi un singur foc. Simţeam că arde-n mine focul viu. lumină. Trecea prin beznă mersul nostru mut.din noi. nici dor. tot mai uşor. Dar am văzut în umbră faţa Lui. largă pârtie de vis. În noaptea asta. Pe culme. Pe urma mea se aşterneau uitări Adânci ca nesfârşitul unei mări. păşind pe cer senin. M-a dus mereu Iubirea Celuilalt.. Şi cum a fost nicicând eu n-am să ştiu. În cearcănele cerului senin.. purtând adânc noian de stele.

Ce limpede-mi suna-n ureche graiul. Dumnezeirea.. Că limbile de flacără-mi arată. Prăpastie de flacără se cască Şi focul linge-ntinderea cerească. În piatra care n-a fost lustruită Şi-n poezie încă negândită.. din veşnice izvoare. Mă biciuieşte vântul Tău fierbinte. Am tâlcuit din flăcări Întruparea. Adânc pătrund în tine. În duh reverşi cuvinte luminate.Bucurie Ca sufletul de schimnic în pustie. Crescut-a-n Duh. marea. cântarea. M-a fript la tălpi cu foc uscat nisipul. Mă bate soarele cu raze grele Şi seceta-mi brăzdează cute-n piele. uscate. Rupând bucăţi din slabele-mi veşminte. Ca sufletul de schimnic în pustie. Pe nori de armonie necreată. 15 . Te preamăresc. Şi când de sete sufletul îmi moare. departe. departe. înspre miezul tău. ca dintr-o carte. în munţi pustii de iască. Şâşnesc din Tine tainice izvoare. Izvor de bucurie! Apocalipsa Acolo. Treimea stă şi azi înlănţuită. Cum pică roua-ntr-un potir de floare. Îl potoleşti cu ploile de mană. Petrec adânc în tine. neţărmurită. Cum creşte-n zări. cu Crucea în spinare. S-a arătat în cer un semn mai mare: Un cântec întrupat suia spre Soare. Mi-a ars dogoarea frigurilor chipul. Suia spre Slăvi. Când buzele îmi tremură. încă ne-ntrupată. Curgea. Scria pe cer de noapte jerăgaiul. Bucurie! Străbat încet cărările deşarte. curgea. Un semn s-a arătat în cer. Când sufletul mi-e foc fără prihană. Încolo. Ca sufletul de schimnic în pustie. Citeam din flăcări vii. Cuvântul sfânt al întreitei Arte. În duh trimiţi mireasmă de răcoare. Acolo-n adâncimi de taine sfinte. Bucurie! Când lutul meu se mistuie-n dogoare. Cum Tatăl hotărât-a mai´ nainte. Ducând pe val de cântece tot Raiul. sus. din har ceresc. Se întrupează cântecu-n cuvinte. Să lege rod în minţile fecioare.

prinse-n chin. Pe-ntinsul înfiorător de mut Se ţes zăbranice de chin tăcut. Din arca de lut să mă scoată. aproape. Tot creşte adâncul. Din goluri. să trec peste el. Sporind înspumatele-i ape. Cu Îngerul treceam prin iad în pripă. nici fum. Ci dorul în veci nu mai seacă. Doar apele tulburi s-or trage prin văi Şi lumea-nnoise-va toată. ce ard adânc. Că-n aerul pătruns de făr´delege. Aproape de ceruri. sub taină de nor. Să ies din sărmana mea arcă. Cu răni. nici gând de foc.. nici aspră biciuială O mucedă.. cumplită lâncezeală. Nici flacără de dor.. Că nu se mişcă-n veci nimic din loc. Stihiile-n spume se-neacă.. În duhurile oarbe de păcat Nu străluceşte chipu-i luminat. Atuncea trimite-vei îngerii Tăi. ca gheţurile-n râuri Şerpi otrăviţi de pofte şi desfrâuri. Nici ploi de plumb. Eu nu pot. dar nu-i mai dor. Cu rânjetu-mpietrit pe faţa lor. vers. Petrec în sânul Marii Urâciuni Mulţime nemişcată de nebuni. Cu îngerul m-am pogorît la iad. Culoare. formă. Părinte. Stau osândiţii-n cruntă neclintire. nici clocote de smoală O veşnicie netedă şi goală. Pe toţi i-a şters din Cărţile Vieţii Păcatul împotriva Frumuseţii. Nu poate frumuseţe să se nască. Trimis-am în zare sfios porumbel Şi iată aştept să se-ntoarcă. armonie.Iad Trecând prin şapte nopţi fără de vad. Nu poate val de cântec să se-nchege Şi-n cuget pângărit şi necurat Cuvântul sfânt nicicând nu s-a-ntrupat. Se-ncheagă-n jar. care fără fund se cască. Stau trupuri lângă trupuri. Se pierde lumina în val de potop. cu strop după strop. Nici foc. 16 . Şi valul tresaltă. Potop Se zbate năvalnic potopul de dor. În noaptea fără margini totu-i şters. Ca boabele de struguri în ciorchin. O piatră-ncremenită-n nemişcare Puteri să dea viaţă nouă n-are. Cu trupu-nveşnicit în zvârcolire.. Vedeam durerea care nu mai ţipă..

. Când ne-am oprit. Dar bezna-n jur s-a sfâşiat. cum nu pot să prind în voi.. Cu ochii beţi de albul mult.. răpindu-mi suflul tot Al vieţii în vârteju-i. Simţirea mea. de la El venea. Şi n-am ştiut că asta e iubire. Dar Te-am simţit şi n-aş putea să spui. Am cunoscut lumina nesfârşită. Şi Tu erai în mine. Făclie-aveam. undeva. Nemişcat Ai stat şi Tu în mine. Cuvinte. Lumina se mărise. Înotam În valuri de lumină.. chiar dacă veghezi? Putea-voi să găsesc vre-un semn de-al Tău. se pierde-n hău. Că tainic gândul stăruia în minte: Să nu-mi atârne haina jos în jar. n-ai strălucit În slavă mare. Topiţi în veşnicie. ştiam că las în urmă firea Şi-am început să văd. valuri. Te-am simţit. ca printr-un ciur. N-am cunoscut pe Cel ce mă ducea. Simţeam că o putere de nespus Mă-nvăluie. chiar de nu vezi. Dar iată că din umbră mi-o a stins Şi m-a luat de mână Cineva. undeva. cătam Să văd un chip: o umbră sau o rază. Şi eu în Tine. Mergând. întuneric nesfârşit. Să treci din beznă în nemărginire. N-am întrebat nimic. Ştiu că Tu Ai fost Acela. sau în juru-mi. pe ce Te-am cunoscut? Orbit. Păşeam arar Şi-aşa-mi părea cărarea de fierbinte. Că toată. Dragoste era Această neclintire? Nu mai ştiu. undeva.. Cum ai venit şi iarăşi. când deodată s-a mişcat Ceva. Doamne. Doamne-al meu! Răpire Mergeam prin întuneric. undeva. amândoi. Cu mâna strânsă-n mâinile Cuiva. Învăluită cald în Dumnezeu. Ci ochi-mi n-au avut nimic să vază. Când gândul. s-a-ntors privirea mea Spre Cel ce mă dusese. Decât lumina albă. dar am ştiut Că Tu erai Acela. Pe care Tu să vii. Dar mi se pare lumea un pustiu Şi ziua..Tu Pe ce Te-am cunoscut ? Nu Te-am văzut Şi nu Te-am auzit. Şi-atât era de dulce acest mers. vecia-ncărunţise Şi flacăra din juru-mi strălucea. Pe ce cunoşti că-i zi. nici nu Te-ai ivit Să-mi dai să-ţi pipăi urmele de cui. în voi ca să rămână? Mergeam prin flăcări negre.. cum Te-ai dus. Încât aş fi dorit ca niciodată Să nu atingem ţinta-ndepărtată. 17 . senin în jos? Eu Te-am simţit aşa de luminos Că n-am putut să văd. Simţeam dogoarea flăcării în jur Şi mă uimeam că nu-i vedeam lucirea. neclintit Era în casă totul şi ´necat În beznă. Tot sufletul îmi tace ca un schit. Şi ştii că-i noapte. Nu.. De când în noapte. Cum nu pot Să scriu. Şi nici n-am vrut. dar n-am ştiut: în mine fu Mişcare. gătită dinadins. ameţit. Atât de-aproape. Dragoste era? Stăteam pierdută-n Tine. O vreme-am stat Cu ochii-nchişi ca moartă. s-a şters. Păşeam prin alb. Şi uimită. N-am simţit Nici fâlfâirea hainei. mână-n mână. Şi-n minte-abia de pot să-l mai cuprind? Ce punte pân´la Tine voi să-ntind.

18 . N-am putut. Şi casa mea pieri. Părea tot locul ţintirim. Cuprinsă de uimirea morţii. să fiu un scrum Şi vântul să mă vânture pe drum. căci ardea. Cu cruci de brad şi de stejar.Tu cum de poţi să le mai duci. mari. printre uluci. Atâtea cruci. O cruce mare strălucea. În val de flăcări albe m-am zbătut. Atâtea cruci mi s-au părut Că toate una s-au făcut. Cerşeam lumini şi-n pragul nopţii reci S-au fost deschis zări albe de poteci. Am lepădat şi haina. Mă-năbuşeam şi nu vedeam deloc. Şi cruci de-argint şi de oţel Cerneau lumină peste el.. . Focul a cuprins Şi tindă şi odăi şi coperiş.Crucile Înspre tărâmul celălalt.. Dar am văzut. Sub greul ei un Om zăcea. Vecinii toţi dormeau. Şi-am aruncat şi legătura-n foc. Ardea în noapte.. stam În oarbă nemişcare. de mâna lui Iisus. atâtea cruci?. Cu cruci de piatră. subţiri. E loc închis cu gard înalt. În goliciunea mea pornii la drum. Se ridicară palele de fum. Ştiam acum că focul fost-a pus În casa mea.. C-o legatură-n mână. atâtea cruci.. Spre miezul dragostei dumnezeieşti. albe. subţiri. Păzit cu zbor de Heruvim. închisă-n grinzile de jar.. şi de-n zadar Plângeam. ca să pot scăpa din casa mea. Cu trupul plin de răni şi greu de har. Atâtea cruci. Şi. Curată ca o candelă-n altar. Voiam să plec din casă pe furiş. Iar cruci de aur şi de fier Sclipeau ca semnele pe cer. Aşteptam Să ardă-n mine tot. Am auzit un zvon de prăbuşiri. M-am pomenit urcând pe scări cereşti. Focul Căsuţa mea de scânduri s-a aprins.

Cu ramuri verzi. Pentru ca să-Şi verse binecuvântarea. Pentru ca-n mulţimea îndurării Sale Însuşi să-şi pogoare pasul către noi. Când vraja cuvântării Lui domoale S-a legănat în vânt de cireşar. Pentru ca-n vecia Lui să ne cunune. În valuri late scoateţi pânză nouă. Pentru ca-n lumina alb-a dimineţii. dulce de rodiri.Trezirea din Samaria Veniţi la El. Cântaţi ca păsările-n zori pe ramuri. vine. Pentru ca lumina peste noi să cearnă. Cu miros de smirnă şi cu ramuri moi. Ectenie Pentru ca iubirea noastră să-nflorească. Veniţi la El. Din strânsoarea cărnii să ne dezlegăm. Îi voi aşterne sufletul în cale. Vestiţi minunea peste mii de neamuri! Lin curge azi izvor de apă vie. Domnului să ne rugăm. Când plecăm genunchi. Domnului să ne rugăm. Cel ce-i plin de har! Cântaţi-I imnuri. Domnului să ne rugăm. Pentru ca răsfrângeri din surâs de stele Să sclipească-n lacrimi ochii de copil. cea mai umilă din Sihar. Pentru ca să-I ducem sufletul în cale. Din templul vechi luaţi podoabe sfinte. peste noi. Iar eu. mame din Sihar! Aşterneţi în ţărână grâne coapte. Căci iată. Legaţi cununi din flori de câmp alese. roabe din Sihar! Gătiţi-vă cu glas de bucurie. Plină de miresme. Şi-ntr-un pas să trecem pragul larg al vieţii. Ca-n mintea mea de-a pruri să rămână Lumina întâlnirii la fântână. Pentru ca mlădiţa dragostei să crească. sclipind în rouă. cu scoarţe moi şi dese! Din scrinuri scoateţi albele veşminte. Pentru ca din muncă pacea să rodească. Pentru ca sudoarea să ne miruiască Şi-n lumina morţii viaţa s-o cercăm. seara. Când. Pentru ca în suflet să-I simţim chemarea. Pentru ca belşugul ţarinilor grele Să ne facă traiul rodnic şi umil. Aduceţi ierburi dulci. cuprinşi de patimi. 19 . Domnului să ne rugăm. Albă cum e crinul Bunelor Vestiri. Pentru ca-n iubirea Lui să ne-mpreune. numele-I strigăm. Menit să curme-al vieţii noastre-amar. Aprindeţi torţele ca-n miez de noapte. amândoi. Ca un zvon de vânturi line. izvor de veşnic har! Gătiţi-I calea. Pentru ca din neaua grea de peste iarnă Rod de viaţă caldă iarăşi să legăm. fecioare din Sihar.

pe cea din urmă treaptă. Iar Sfântul Duh. Cum urci cu paşi mărunţi pe sfânta scară. Îţi ies în cale Heruvimii. picioru-i preacurat În pulberea din cale. ca o apă. a sângerat? Şi pentru ce. Că pentru mine. Mi s-a părut o clipă că-n rostul lui uşor Mă cheamă. că mi s-a dat în dar Făptura lui curată. că mă strigă cu milă şi cu dor. trupul mic se-nclină Şi faţa de copil aşteaptă harul. Din norii albi şi moi ai înălţimii. lăsându-şi lumea de dincolo de zări. ca jertfă la altar. spuneţi.Intrarea în Biserică Aşa Te vede duhul meu. Să rătăcească-n lume ca fiu al nimănui. A încrustat-o-n raze ca în zale. Stăpână: Te duce Ana. Mânuţa poartă lujerul de floare. Să fie-n umilinţă stăpân peste vieţi? De ce. În juru-Şi focul curge. iconarul. El strălucea ca neaua. că este-al meu de-acum. numai. A prefăcut-o-n pulbere uşoară Şi pata de argint a hainei Tale. Cu frăgezimi de mugur care crapă. să sufere ocări. iconarul Cu fir de-arnici a-ncondeiat chenarul. tăcut. în suflet l-a durut. asemeni miresmelor de preţ. lepădându-şi veşmântul lui de lut. 20 . Potirul sfânt al jertfelor Te-aşteaptă. în haina lui de in. Cu vraja curăţiei şi a milei. Că este-al meu o clipă. Iar sus de tot. Că-l port de-acum în mine. în fâlfâiri uşoare. Se va-nălţa în slavă. Din ce străfund crescut-a făptura lui de crin? Din ce-nălţimi pogoară privirea lui de vis? Ce bezne-adânci la pasu-i luminii s-au deschis? Ce haos plin de valuri. Ci-nvăluit în taina seninei lui blândeţi. Maica-Ta de mână. În ochi porţi cerul nopţilor de vară Şi părul Tău e caer de lumină. Rămâne-nchis cu duhul în asprele peceţi? Când oare. ce mări s-au despicat. Şi m-am trezit. S-a pogorât la oameni. S-a aşezat pe umărul copilei. Zeu străin Văzut-am azi la templu pe Zeul cel străin. Şi pentru cine. cu faţa în pulberea din drum. Smerit în rugă. În cuviinţă mare. Ca să-Şi picteze slava. Cuminţi. Când glasu-i blând în rugă spre cer s-a ridicat? Ce tainică putere i-a fost sortită lui. senin ca la-nceput? Văzut-am azi la templu pe Zeul cel străin. Topit-a-n flăcări vechea lui comoară.

Sonet Ne-am pomenit în plină primăvară: Din cer lumina picură. Coboară peste câmpuri tămâierea Din ruga cald-a vântului de seară. Căci n-au văzut privirile-mi păgâne.. În leagăn alb de ramuri înflorite. Stăpâne. Atins-ai vinul şi ai frânt din pâne. În van stă. La masa albă m-ai blagoslovit. Învierea Răsună-n zvonuri de mireasmă rară Şi păsările toate se-mbătară De cântece. Va creşte rodul plin de desfâtare. Paharul lin l-ai binecuvântat. Atâtea seri la rând s-au irosit. mai dulci ca mângâierea. Că trupul sfânt Şi l-ai ascuns în grâne. Ci-n suflet. sărmanii. Doamne.. Şi sângele cu vin l-ai îndulcit. ca mierea. în tind-ai stat.Împărtăşanie În tinda mea cu umbre dulci. Ca să te vadă ochii mei. peste duhuri pustiite . Şi azi. Cu scump sângele Tău m-am adăpat Şi trupul Tău s-a frânt spre-mpărtăşanii. În zvonul vechi din sfintele cazanii. ca-n alte seri. De patimi. Atâtea seri la rând ai poposit. gheţurile nu-s topite Şi tot mai urlă vântul de pierzare. Din clopote de floare. Jertfa pe altare? 21 .

Crengi mari. Cum numai mame ştiu să le şoptească. Cu sunet de cleştar. să doarmă-n fân. Căci să vorbesc cu meşteşug nu ştiu. Aşa cum stai plecată peste Dânsul. Să nu dezlege taina Ta cea mare. Dar parcă. Aş vrea să ştiu. m-au răcorit. În mine miezul alb stătea-n neştire. Sau poate eu eram în Tine-nchisă Ca sâmburele-n carnea de caisă? Căzusem în pământ de undeva Şi miezul dulce-n mine aştepta. frate. În mine-ai fost şi nu Te-am cunoscut.Maică fericită Ai vrea să-L aibi o clipă pentru Tine. uimită de minune. Pădurile ardeau adânc pe cer. În veghea Ta. Iar Tu-n genunchi veghezi între sulfine. Care-a ştiut. A fost o vreme secetă în ţară. Ca ceara-n uscăciune m-am topit. Par că şoptesc cuvintele de-alint. ce dragoste-i mai tare În ochii tăi de Maică fericită? Te uiţi la Prunc cu faţa-nvăluită De-atâta foc de multă închinare! Dar buzele. cu blândă floare. cu floarea lor cerească. prieten. Şi iarna fu senină şi cu ger. 22 .. primind din ceruri har. Rodire Miez alb în sâmburele meu de lut. Mumă-mi eşti şi Fiu. În gândul meu lumina Ta răsare Şi preamăresc pe vechiul iconar.. cu viers de-argint. au crescut Din miezul sâmburelui meu de lut. mire.. Dar lacrimi izvorând. Uşor L-ai dus în câmp. Livezile pe dealuri se uscară.. Şi lacrimi după lacrimi se-nşirară. Ci nu ştiu cum să Te numesc Iubire: Părinte. El nu-şi pierdu puterea de rodire. Urzind mănoase ploi de primăvară. Doamne. Şi L-ai luat pe Fiul Sfânt la sân. domn. Laşi mâinile sub văl să se-mpreune Şi genele să Şi le ude plânsul.

cutremurată de taina Cinei sfinte. Adapă-mă cu milă. Ci Tu pricepi cuvântul din mute osanale Şi tâlcul rugăciunii de lacrimi şi tăceri. cu botul mic şi ud. M-apasă greu pe umeri aducerile-aminte De patimile firii. ci lasă-mă să viu. din inimă plecată. Doamne. Am îndrăgit mirosul de miere şi de tei. Prea mult am stat cu ochii plecaţi. Doamne. când rana în suflet m-a durut. Preabune. Am irosit comoara de armonii divine Şi glasul cel de taină eu n-am vrut să-l ascult. dar nu ştiu cum să cer. îmbracă-mi goliciunea Cu raza de sfinţenie din chipul Tău curat. Doamne. Nevrednică sunt. 23 . Şi-am prea iubit făptura. înainte-Şi. Şi fă să nu mă ardă văpaie-nfricoşată. Hrăneşte-mă pe mine cu har îmbelşugat. Stau. am irosit în cale Mulţimea milei Tale şi darul Tău bogat. cătând în lut. dar Te-am uitat pe Tine. Îmi ştiu fărădelegea: greşită sunt. Am îndrăgit mirosul de verde şi de crud. rugăciunea. Iisuse. Acum. Să nu mă lepezi astăzi. Căci n-am sporit talantul. Mi-am împletit cântare din grele flori de tină. să plec nemângâiată. milostivirii Tale Şi Şi-aş cere iertare. pe care mi l-ai dat. mijind sub paşii mei. Din gând smerit primeşte.Pocăinţă Nevrednică sunt. Am prea iubit podoaba şi haina de mireasă. Căci îmi cunosc păcatul şi taina Ta o ştiu Strig către Tine. Pogoară-n mine harul prin ungerea cu mir. Mi-am împletit cântarea din floare de mătasă. Când buza mea de tină sorbi-va din Potir. Stăpâne. milostivirii Tale. Prea multe griji avut-am în zilele de mâine Şi n-am iertat. Sfinţeşte-mă. de toată pofta rea. În zămbetul câmpiei. Ci ca un rob netrebnic. şi taina mi-o arată. în goliciunea mea. Să nu mă laşi. cu zarea-i de lumină Şi turma de căpriţe. Am prea iubit amurgul. Doamne. Iisuse. Şi cântecul ţărânii l-am ascultat prea mult.

Doamne. Oasele sărmane bine Te cuvântă Pentru toate-acestea. cu Domnul şi I-am spus: De noi cum nu Ţi-e silă. Pentru strălucirea lacrimii curate. n-o fereşti În tina omenească să nu Şi-o murdăreşti? Cum vrei să calce-n lume piciorul Tău curat. Cu pasul Tău pe mine de tot m-ai curăţit Cu raza Ta tot chipul Tu mi l-ai strălucit Cu focul Tău pe mine. Când ai tămâia dulce a crinilor din Rai? Tu. În inima mea rece. Ai coborât tot cerul. pentru toate. Soare de dreptate. cu cetele cereşti. ieri. . Şi pentru toate-acestea. Pentru că eşti Unul în desăvârşire. cum vrei să Te cobori? Ca Petru. Pentru calea albă în singurătate. Iisuse preaiubit. cel rece. În cerul nou din suflet să fii în veci slăvit. ani de-a rândul Te-am izgonit mereu: Ieşi de la mine. Tu Însuţi locuieşti. Pentru că Tu. porfiră de-mpărat. coroană. Pentru că eşti Însuţi vatră de iubire.Alte poezii religioase Cer nou Grăit-am. Stăpâne. Cel care peste aripi de îngeri a călcat? Cum poţi să suferi. că păcătos sunt eu! Dar n-ai plecat. Cu Maica Preacurată. astăzi. prin lacrimi. Cel neîncăput Şi sufletul meu. Tu. În sufletul meu. pentru toată sărăcia sfântă. eşti nespus de mare. milă şi-ndurare. care stai în cerul cu mari luminători. Mi-ai încăput în suflet. Pentru istovirea cărnii sfâşiate. cu silă. m-ai aprins Şi peste sărăcia mea. în iadul meu spurcat. Pentru că eşti slavă. de la noi Şi cum mai poţi să suferi făptura de noroi? Cum poala preacurată. ai întins Un colţ al hainei Tale şi m-ai făcut bogat. Ba încă cu pasul Tău curat. Mi-ai dat inel. Ruga mea Doamne. Pentru dorul tainic care-n suflet cântă. miros de putregai. îţi aduc mărire. Doamne. Tu cer nou l-ai făcut. preascumpul meu Iisus? Cum nu-Şi întorci Tu faţa. Doamne. goală. Doamne. Pentru cuiul care-n palme mi se-mplântă. Pentru toate-acestea. iată. blândă desfătare.

povara sfintei Cruci. Ca Femeia păcătoasă. Treci pe calea cu dureri. prin lume-ţi duci Tu. că dorul tău Mare e şi greu. Până când însângerat Şi lovit şi înspinat. Oful de orfană. Aripile mele. în zbor. Unde nu străbate Geamătul de frate. Ci în veci petrece. Şi în inimă. Căci e loc curat. Nu mă-ndemn încă să-ţi cer Fericirile din cer.. Unde-i numai floare. Răzleţită. Dă-mi a Maicii plângere. Pasăre de nea? -Colo-n depărtări. Care nu se trece. Dă-mi. Cu iubirea mea duioasă.Pasăre de nea Colo spre amurg. Unde glonţ n-ajunge. Zboară tu cu ele. -Pasăre de nea. cu frângere. Umbră şi răcoare. Rugăciune Doamne. să-Ţi sărut Urma paşilor. Stăpâne. Unde nici o rază Nu mai înserează. În ţările-acele. Crucea Ta Şi mă-nvaţă a o purta. Binecuvântat. nici laţuri. Dă-mi durerea Maicii Tale Şi în piept. sunt mititele. prin fânaţuri. -Ba. Ploi de aur curg. Loc de bucurie Şi de veselie.. Dorurile mele. . Calea-i lungă foarte. ca un dor. în lut Şi mai dă-mi cu sârg. încă să nu-mi dai Frumuseţile din rai. Larg şi desfătat: Unde ochi nu plânge. Mai presus de stele. cu jale. Şi nu pot să poarte Aripi mititele Doruri mari şi grele. Până când. Plânsul de vădană. s-alerg Tălpile să Ţi le şterg. Dincolo de zări. Stăpâne. Fericire cum să-Ţi cer? Dă-mi. Unde n-a curs sânge. Mări. -Tu de unde vii. Nu-s curse. Ceru-i o lalea. Fă pe voia mea. Eu de unde vin E numai senin Şi acolo nu-i Dorul nimănui. Este-un loc curat. Şi încă nu-mi dărui Ale slavei bucurii. Unde.

Şi-n cuptorul cel de foc Al durerilor să-l coc. strigăm ţie. sfânt Pahar! . pentru toţi. Tu care toate le poţi. Scump şi gingaş trandafir. izvor al nemuririi. Bucură-te. podoaba Liturghiei. Cer şi scaun al măririi Bucură-te. Floare dragă tuturor. Pune-n mine aluat. Pentru toate. Bucură-te. Să-l dospesc neîncetat Şi cuvântul Tău cel Sfânt În covată să-l frământ. căci în tine Necuprinsul a-ncăput Şi s-a coborît în vreme Domnul Cel fără-nceput. Răsărit din spinii slavei. Tu ne aperi de păcate. neputinţa. Mărul cel crescut din coasta Bunului Mântuitor. sfânt Potir! Cel ce ai mireasma vieţii. Căci în tine stă Hristos. Hrănitorul tuturora. Firii noastre omeneşti. pe acest pământ. setea. Bucură-te.Aluat Doamne. Căci ai pâinea cea de sus. Tu. Şi să fac sfinte prescuri Pentru cuminecături. sfântul Tău cuvânt Este. Care curge din Iisus. Pârga Sfântului Altar. Sfântul Potir Crin al mântuirii noastre. Şi mereu primim din tine Harul Lui cel luminos. Aluat pe care-l pui În făina gândului Să îl faci ca să dospească Dospitura cea cerească. Tu. Tu eşti cel ce potoleşti: Foamea.

cum să te schimbi la faţă. Iar omul focului ceresc. căzut în sfâşiere. să vie. Pe ucenici să-i laşi la poale. bărbaţii: Moise şi Ilie. colo sus. Şi acum îmi dă. În taină. ca un crin înalt din văi. despre tainele străine. Ci tu aşteaptă. O. Şi-aşa cum stai grăind cu crinii tăi Parcă mireasma lor sorbind-o toată Te pleci spre poala ta înmiresmată Tu însuţi. pe vârf de stâncă. schimbă-ţi faţa. Şi port şi eu pe frunte cunună ca şi-a Ta Şi din burete. Şi Moise. Te va aprine-n dragostea cea vie. În ploaia harului. Fiinţa ta întregă grăieşte către Dânsul: Şi eu am fost pe Cruce cu Tine. paharul cu amar. . O. În duh. Ei vor veni şi vor grăi cu tine. Ilie. Dintr-un nimic tu fă-te dumnezeu. Ce taină spui prin lacrimi mănunchiului de crini Doar mâna Ta grăieşte cu rănile din palmă. şi eu am supt oţetul Şi mi s-a scurs şi mie viaţa pe încetul Ca lumii întregi viaţă cu Tine să pot da. suflete al meu. Şi-o da lumina Duhului Preasfânt. Şi mai grăieşte fruntea cea netedă şi calmă Pe care stă înfiptă cununa Lui de spini. iată. jos. Şi-mi vine-aşa să-mi plec genunchiu-n taină Cu mintea uluită de copil Şi-apropiindu-mă cu pas umil Să-ţi sorb miresmele de crini din haină. gustat-am. Şi crinul meu cel dulce. Şi de voieşti să fii un alt Hristos. Stăpâne. iată. şi negrăitul dar Să ajung să văd în faţă Slăvita Înviere. suflete. omul tare în cuvânt. Şi coasta mea-i străpunsă cu fierul lăncii greu Şi faţa mea-i uscată de mult ce-a ars-o plânsul. Să guşti singurătatea cea adâncă. Şi eu. Fiul meu. Maica Crinilor (Pieta) Tu stai învăluită în lunga ta tăcere În poală porţi pe Fiul-mănunchi de crini zdrobiţi El poartă-n cap cunună din spinii cei slăviţi Şi peste Fiul curge în val a ta durere.Tavorul Luminile Tavorului te-nvaţă.

Tras-am în mare o luntre-aşternută cu mândre covoare. . Lakon pescarul le vede. Toarce Hrysothemius firul subţire şi nited de lână. fata. Şi. când se duc să se culce în templul Athenei fecioare.şi-l arde în inimă dorul. Iese din umbră de cedrii cu ochii-n lumină. Spuma. Fete se uită-n fântână de-şi strâng cingâtorile-n ţinte. Vântul de seară cu cântecul mării în taină se-ngână. s-anină de el. Poartă cununi de viorele în părul cu luciu de rază. Sfâşie pânza uitării.dorinţa iubirii e trează. să se scalde fecioarele-n mare. ca o trestie. uşoară dantelă. Insula-n care bătrânii trăit-au în veacuri uitate. luminoase broboane. ţesută pe sfinte odoare. Insula-n care străbunii trăit-au în veacuri uitate. . Doar pescăruşii o ştiu.Spre insulă (1944) Insula albă Insula albă cu cedrii umbroşi şi cu viţe bogate. Comata. Când se coboară la mal. Flacără-n ochii lor umezi . Apa senină se trage-n adâncuri şi valul tresare. Când o cuprinde. le mângâie-n treacăt piciorul. Hai să căutăm printre valuri. căci pe albe frânturi de coloane Scutură aripa lor în amurg. Insula albă cu cedrii umbroşi şi cu viţe bogate. Locul e plin de mireasma sfioasei aducei aminte. pe marea cu spumele-n floare.

în sufletul meu locuieşte. Cine îmi arde obrajii cu blândă mătase de soare? El mi-a robit trupul tot. Mâna mi-o poartă pe liră. stând sus pe-o stâncă. Trupul meu fraged şi tânăr departe stătuse de patimi. Vântul fierbinte de patimi suflă peste ea o clipită. Ştiu că din clipa aceea tot haosul îmi urlă în minte. şi viaţa şi visul întreg mi-l cuprinde. Ochii mei n-au cunoscut niciodată arsură de lacrimi. în nopte. Şi ne scăldam pe-ntuneric. Simt cum o dulce sfârşeală-mi pătrunde tot trupul subţire. Noaptea ades ne-a găsit pierdute în zarea adâncă. Viaţa-mi curată şi plină era ca o rujă-nflorită. În zori ne sculam amândouă. Pânza de in era fină şi albă ca raza de lună. ţi-aduci tu aminte. liniştite ca cerul de vară. Astfel. ca omul ce-i beat de lumină. Stele ardeau în văzduh. Nu ştiu ce zeu mă atinse. plăcerea amară. Caprele-apoi le păzeam împreună. în noapte. Anii senini mi s-au dus. Sunt ameţită. Patima sfântă în mine cu flacără tainic aprinde El. numai el. Cine e cel ce mă-mbată cu caldă mireasmă de floare. ca clipele rele. Cine făcu să-mi pătrundă în inimă patima lirii. aprinzându-ne-n suflet lumine. cu suflul fierbinte. Toate le ştii tu.Zeul Zilele mele s-au scurs. stăteam amândouă cu ochii la stele. Lamprissa. Măreţul Apollo.bogată şi dulce risipă. ca florile noaptea în rouă. Cine e zeul puternic ce-n suflet îmi zace şi cântă? Cerul întreg şi pământul cu drag către el se avântă. mi s-au dus. Lamprissa. . Nopţile verii sunt scurte. Cântecul nopţi-şi ţesea armonia din blânde suspine. surioară? Pentru a strânge-n cosiţă a razelor mândră comoară. Lamprissa. El e puternic şi mare – e mult adorat în Larissa. Pieptu-mi se zbate şi ochi-mi sunt umezi de o cladă simţire. Nu ştiu ce zeu mă făcu să cuprind adâncimile firii. Mâna mi-o poartă pe liră şi-n cântece line-mi vorbeşte. Vântul îmi scutură ruja . Nu ştiu ce zeu a voit să-mi sfâşie viaţa senină. ca un vis de o clipă. Lamprissa. Ne pieptănam la lumină. Lamprissa. N-am cunoscut niciodată.

Daphnis: am mai trăit o viaţă. Dormeam în ierburi coapte sub soarele amiezii. adânc deschise. Dar razele de lună alunecau în casă. Smulgând din câmp mănunchiuri de flori. Când peste ţărm amurgul creştea. Mergeam cu pasul sprinten prin soare la fântână. Cu adieri de cimbru. Trei noduri împletite în lunga-mi cingătoare. Săltau şi sânii tineri şi amfora din mână. Strângeam în coşuri grele glicinele şi macul. Simţeam pe gât pecetea săruturilor tale. Creştea din suflet dorul şi cântecul de strune. Când singură. departe pe mare. Cu gene-ngreunate de taină şi iubire Şi mâinile-ţi în tremur îmi desfăceau. Mi-aduc aminte. prin ierburi torceam. În visul meu tu însuţi veneai. Pe ţărmul alb. când înfloreau lumine. tu. ca lungi fâşii de ceaţă. pe coline. uşoare. Suflam pe trupul neted argintul din veşminte. dulce mire. zicând de jale. . Mă ridicam sfioasă Şi-ncet trăgeam perdele. Îţi împleteam cunună de frunze şi de vise. ca o minune. Uimiţi priveau la mine căpriţele şi iezii. Ca-ntr-un ajun de nuntă-mi împodobeam iatacul. Eu mă trezeam în cântec de imnuri vechi şi sfinte.Mi-aduc aminte Mi-aduc aminte. Daphnis.

Că-şi varsă din cupă cu picuri de rouă miresmele. În suflete Zeii nu poartă dureri dătătoare de viaţă Şi nestrăbătute-s de răni mădulare cu luciu de gheaţă. Petrec un veleat de odihnă-n senină şi grea nemişcare. Zadarnice-s rugile noastre şi jertfele noastre deşarte. o! iubite Melampus. crinul. Olympul străluce-n zăpadă.Către Melampus Departe sunt Zeii de noi. o! iubite Melampus. Şi vinul de preţ în zadar îl turnăm în cenuşa din vatră. departe. Acolo şed Zeii tăcuţi. o! iubite Melampus. Privirile lor sunt orbite-n lumina de foc a veciei Şi genele lungi le sunt arse de soarele cald al tăriei. Când Hesper aprinde pe masă lumină de stele în sfeşnic. Făptura din veci împăcată şi-o poartă pe câmp şi prin crânguri. Revarsă lumină prin trupul uşor ca o spumă de mare. Departe sunt Zeii de noi. din vecii nesfârşite. şi singuri. . Din cupe-nflorite cu aur beau. la masă. Căci fiicele noastre le duc în prinosuri la temple belşugul. Fecioarele albe-n zadar îngenunche pe lespezi de piatră. Străbate prin trup raza moale. Dorinţa ce arde cu luciu în mândre priviri de fecioare Nicicând n-a-ncălzit cu scânteia privirile nemuritoare. Ei nu văd prin negura vremii că ”azi” înfloreşte măslinul. căci trupul lor umbră nu are. Căci frunţile lor neatinse-s de mirul sudorii amare. rumen nectarul cel veşnic. cu vârful în negură deasă. Şi braţele albe nu ştiu să răstoarne o brazdă cu plugul. Beţia de rodnică sevă ce curge cu murmur în vine Străbate cu greu. în trupuri divine.

care cântă. pe mândra. jertfit de divinul Achile. Chloe cu mâinile albe. fui târît de Agamemnon la tabări-achee Şi Simoisul gemu.Epitafuri antice Captivul Moira nu-mi dete să cad vitejeşte la porţile Schee. zeiţa cu ochi de văpaie. pe frageda Chloe. Smirnă şi-aloe aduceţi . fu dus către negre corăbii. Moira nu-mi dete să cad vitejeşte la porţile Schee. Crocus de aur culegeţi şi dafini şi negre viorele. Torcătoarea Plângeţi. lovit de săgeţile-achee. Fiul lui Pelor trăit-a ca rob în câmpiile achee. Marele Hector căzut-a. pe frageda Chloe. curgea ca o rază de soare. N-a fost în toată Hellada o mână să-nvârtă mai bine Fusul cel plin. Plânge câmpia. Fiul lui Pelor din Troia. Pallas. copila bălae. Prinseră pismă amară pe Chloe.că-i dulce mireasma de-aloe.că-i dulce mireasma de-aloe. pe mândra. torcea lâna blândelor mioare. Morţi sunt feciorii lui Priam şi moarte-a lui Priam copile. suveica cu susure line. fecioare din Rhodos. . Athene şi Hera. când între suliţi şi săbii. Moira nu-mi dete să cad vitejeşte la porţile Schee Prins şi legat. Firul subţire şi neted. Plângeţi fecioare din Rhodos. şi marea cu murmure grele. fecioare. Nici la palatul lui Priam. Smirnă şi-aloe aduceţi .

Un dor ascuns îl duse de tânăr sub pământ. Pescarul Tu. fecioara dulce-n viers. ucisă de rănile iubirii. Aceea care doarme sub lespedea albastră A strălucit ca neaua pe muntele cel sfânt. nu vede jalea voastră. care treci pe cale. pe muntele Hymetta. cinsteşte-acest mormânt. care treci pe cale. Nebun de dor se stinse Kleon. Când se topea zăpada pe muntele Hymetta. În câmpul cu miresme culegeţi trandafirii. pescar din Creta. fierbinte şi amar. pescar din Creta. Căci zace-aici. cea iscusită-n mers. . cinsteşte-acest mormânt. E-n zadar. Fecioare din Athena. nu plângeţi. El a iubit pe Klytis. El se topi ca neaua. Tu. A fost subţire-n mijloc. N-aude tânguirea. şi dulce la cuvânt. E-n zadar. A fost podoaba vie pentru cetatea noastră. Aceea care doarme sub lespedea albastră Nu simte plânsul vostru. Cu ochi adânci ca marea ce-mbrăţişează Creta. Cu trupul alb ca neaua din muntele Hymetta. Sub piatra albă zace Kleon.Atheniana Fecioare din Athena. Culegeţi crocus galben şi busuioc amar. nu plângeţi. Când Eros îl atinse cu focul lui cel sfânt. El a iubit pe Klytis.

A venit să smulgă iar din mine. o ramură ninsă de floare. cu proaspăta ei boare Arşiţă cumplită şi fiori. Flori crescute-n sânge – flori de răni Să-mi aducă-n mâinile-i senine. Se presară pulberea de stele. Vine noaptea sângele să-l spele.Cântecul amforei Sufletul meu era plin de iubire senină: Amforă plină de miere cu zumzet de-albină. iară Pulbere de stele să-ţi găteşti. Domnului meu i-aş fi dat. de-ar fi vrut. Domnul meu însă veni şi suflă peste mine Flacără albă de-argint cu văpăi de rubine. Să oprească sângele şiroi. Ca să nu se-aprindă-n depărtare Rana zilei roşii . fecioară. Iată de-aceea mi-e trupul golit de dulceaţă. Trupul meu dulce. Apele-n adâmc au sângerat. Mâna blondă toarnă peste zare Vinul greu şi negru din ulcior. Curmă iar. Noaptea şterge lacrimi şi sudoare Cu năframa albă . Răni să vindeci şi să speli. noaptea-şi ia pe umăr cana Pas cu pas se-nalţă către cer. Noapte A-nflorit amurgul ca o rană. Florile dulci ca o taină se scutură. Gura mi-e mută şi sufletul fără de viaţă. neatinsă. ţărmu-nsingurat. Ca să lege rana-n neguri moi. Lină. Bat cu zvon de harfă tyreniană Valuri grele.văl de nori. Amfora plină de zumzet tăcu şi se sparse.până-n zori. Domnului meu i-aş fi dat în dulceaţă de miere Cântec de floare cu umbre adânci de durere. Raze ard ca suliţi lungi de fier. Şi dureri de veci să odihneşti. Ziua nouă-şi sângerează rana. Umple-ţi iar de vin ulciorul. . arse. Înfloriri de rug şi buruieni. Graiul meu. Amforă plină de miere şi ramură ninsă. taină ţesută din umbre uşoare.

.

Îmi înflorise ruşinea-n obraz. ce plin îmi e sânul. Eu am simţit tulburare. cu mireasmă divină? Ori vreun rege era. murmurând o urare. . Glasul lui dulce făcu să tresalte în mine tot dorul. . Şi-am privit pe cărare. în fântână. El se întoarse domol şi plecă. Nici nu ştiam cât de gingaş se pleacă întreaga-mi fiinţă. şi-am luat pe Lamprissa de mână. Nici nu ştiam ce năvalnic îmi arde obrazu-n dorinţă.Eros La fântână Astăzi am fost la fântână.dar inima-n piept începuse să-mi bată năvalnic. Despre o tufă-nflorită. Oare de unde-a venit străinul cu ochi de lumină? Oare-a venit din Olimpul înalt. rătăcit de alaiul lui falnic? Nu ştiu. când arde pe ramură floarea. ce rostise străinul cu ochi de lumine.dar simţeam că se uită la mine. M-am depărtat binişor. Ea-ncepuse să zică un cântec din vremuri bătrâne. privindu-m-aşa. pe care îl pleacă o boare alene”. Era şi Lamprissa cu mine. dintr-o dată. străinul: Nici nu ştiam ce subţire-s în mijloc. El are dreptate. . pe care o scutură boarea. El a cerut de băut şi Lamprissa-i întinse ulciorul. Eu am privit în pământ. El în tăcere ridică privirile-albastre şi pline. Eşti ca un lujer. mi-a spus: ”Eşti atât de frumoasă! Eşti ca un lujer ce poartă flori grele şi moi de mătasă. Astăzi am fost la fântână. Şi cum te pleci şi cum ochii i-ascunzi între lungile gene. Sunau ca un cântec în mine Vorbele dulci. Despre zăpada târzie. Apoi aşa. Eu m-am privit în fântânâ.

Şi boabe mari de struguri ard în rouă. coboară ploaie de rodire. culegând în poală trandafirii. O ploaie caldă ne bătea-n perdele. Azi noapte ne-am trezit. Cu ochii-nchişi. Am aşteptat o barcă. Din spice coapte împleteam cunună Şi nu mai ştiu: aievea e ori vis e. cu degetu-n nisip. simţeam că n-o să vie. Se revărsau luminile în zare Şi iarba moale-mi mângâia piciorul. Un zeu cuprins de-a ţarinii iubire. S-ascult în pace cântecele mării. luna mare a pălit Şi se deşteaptă zarea purpurie. Am stat pe-o stâncă şi-am privit în noapte. Simţeam în piept durerile iubirii”. Am aşteptat o barcă. senina mea iubire. Deasupra mea era noian de stele. Ploaie caldă Azi noapte ne-am trezit. Din cer. Cu picuri grele. Mi s-a părut că se-mplinise dorul Şi. În spuma albă. Că frunza-n pom e toată arămie. Dar n-a venit. Sub mine ritmic se izbeau de maluri.Melissa către Diodor Am fost pe malul mării astă noapte Am vrut să văd cum se ridică luna. Un zeu senin în noapte se avântă Şi firea toată bine o cuvântă. numai una. Mi s-a părut că viaţa mea rodise”. Şi i-am răspuns: ”Mi s-a părut şi mie. În urmă. valurile grele. Lamprissa zise: ”Mi s-a părut că cerul înflorise Ca o petală-ntinsă de cicoare. Iar bruma de pe rod sclipeşte-n lună. . Că-n pârg se-ndoaie ramurile-n două. Numele tău. am ascultat cum plouă. Noi n-am mai zis nimic. numai una. ci amândouă. Am scris încet. Şi din Okeanos iese Aurora. Cu ochii plini de nouă strălucire.

să iert. Când sângele curat ce-ţi curge-n vine L-am colorat cu tainice iubiri. Cazuse-n noapte rouă Şi vântul lin din pom o scutura?. Că tremură-nainte-ţi. plângând mereu. mereu. În mine-acum treceau străfulgerări. Eu simt că astăzi nu mai eşti a mea. În veghea mea de chin îngreunată. se făcea C-am început să plângem amândouă. Crescuţi în nopţi de umbre şi lumini. Pe care nici o rază nu-l învie”.. şi sunt din neam de sclav. stăpâne. Şi mângâierea ei mi s-a prelins. În visul meu de-azi noapte. i-am cunoscut durerea. şi nu-l mai pot uita: Aş vrea să mor stăpâne. tainic dragostea cânta. greu de gânduri. Eu bine ştiu că-aşa a fost să fie. să mor de mâna ta.. Şi nu mai ştiu. Şi fruntea ta senină s-o-ncing cu trandafirii? Nu vezi că ard ca rugul obrajii roabei tale. Aşa mi-e poate soarta. pe pieptul meu săl culci. . Şi capul. Lida către Gaius Încerc să-ţi torn. În suflet. să sufăr. Ca strop de mir curat mi s-a prelins Pe faţă mângâierea ei domoală. stăpâne. Te-am mângâiat cu-a genelor mişcări Şi te-am scăldat în calde revărsări De dragoste adâncă şi curată. Căci te iubesc. Precum albina plămădeşte mierea. aşa a vrut un zeu. Dar ochii mei se înecau în vise. Ca lira când uşor loveşti o strună. că buzele-i sunt pale? Nu simţi că-s lacrimi calde în cupa ta de vin. Că-s umezi trndafirii din creştetu-ţi senin? Aş vrea să bei veninul iubirii mele dulci. falernul în potir. Ca strop de mir curat şi sfânt pe faţă. Când mi-a vorbit. Uitasem fusul. Simţeam în visul meu o nouă viaţă. Eu capul l-am ascuns la mama-n poală Şi mâna alb-a mamei m-a atins. Un gând mă urmăreşte. Să frângi cu-n braţ puternic tot trupul meu firav. Dar mâna alb-a mamei m-a atins. copila mea. Cu glasul greu de griji mi-a spus aşa: ”Te-am plămădit în trup. Sunt ca un stânjenel bătut de nea. Luna răsărise Şi se suise albă peste zări. Şi visul meu spre tine s-avânta.Pe prag Torceam pe prag în răsărit de lună. Să uit. Şi-am aşternut în leagăn trandafiri.

Când de pe gura miresei culege întâia iubire. ca pe-un vis. cu crai din Răsărit. Ca pe-o comoară-nchisă cu peceţi. ca pe-un imn sfinţit.Daphnis Daphnis odată din fluier zicea tulburarea cea dulce. Mănunchi legat cu grijă. Aveau ugerele grele. Toate au stat liniştite. prin iarba cea moale. Te port. Te port în mine Te port în suflet. Te port în mine tainic. Strânsoarea cald-a braţului tău drag. nepreţuit şirag. ca pe-un vas de preţ. horbote subţiri. În cer înalt de noapte te-am închis. Adânc te port în trupul meu şi-n vis. Caprele-apoi au venit să le mulg. Te port în braţe. Te port în minte. Nu era nimeni în jur. îmbătate. în sânii albi şi grei. Şi mai zicea despre focul din pieptul frumosului mire. Cum poartă floarea rodul de cais. Care cuprinde pe miri. supuse la mâinile mele. Caprele lui se jucau. încărcat de miresme de tei şi sulfine. Care se-aprinde ca rugul în ochii senini de fecioare. . Te port în trup. Şi am plâns pentru dragostea noastră. Vântul aşa de duios îngâna melodiile pline. Noaptea apoi s-a lăsat. Un cântec vechi. ca pe-un fagur plin. când se duc în iatac să se culce. Eu ascultam doina lui şi mă prinse o tainică jale. Daphnis din fluier zicea despre dulcea şi frageda floare. şi-nflorise în inimămi dorul. albastră. Ştiu că obrajii-mi ardeau. lumină rumenă de zori. Nu mai ştiu ce mai zicea aşa de dulce din fluier păstorul. fir cu fir. Şi port la gât. Cum poartă rodia sămânţa ei. Vântul călduţ. Te port pe buze. Cum poartă florile mireasma lor. O poamă aurită de smochin. Era noapte înaltă.

îi tresaltă-n sfioasă uimire. ce-i ardentre gene. Lamprissa cu mine.Îmbrăţişare Ierburi subţiri ca mătasea-nfloresc pe coline cu soare. gândeam. plin de dulceaţă. Dorul se zbate şi lacrima grea mi se frânge-n pleoape. Trupul meu însă în van înflori minunată podoabă. Caprele albe strivesc romaniţe şi muşchi sub picioare. Caprele albe strivesc romaniţe şi muşchi sub picioare. pentru ce să-l încarc cu povară? Trupului dulce-nflorit pentru ce să-i dau sevă amară? Fusul îl pun binişor lângă caer în iarba învoaltă. Buzele rumene-i freamată-n cântec senin de iubire. Sufletul. Torceam. prin iarba cea moale. Voi să mă duc ca să plâng pe sub cedrii bătrâni de la poale. . fierbinţi de noroc. Ochii ei mari sunt adânci. Lacrimi. Lamprissa mă prinde de brâu pe la spate. spre umila lui roabă. Plec. Mâini de zăpadă. Stinsă-i faclia ce-aprinde în inimă smirnă curată”. ”Domnul privi cu-ndurare. legănând în neştire cuvinte. cum e cerul senin după ploaie. Sufletul ei e uşor. Sânii. ard braţele noastre-nodate. ca picuri de ceară.dar încet ne trezim amândouă mergând lâng-olaltă. Zice cuvânt de rodire din cântecul ţarinii pline. ca fumul albastru din jerfele sfinte. Tremură-n aerul moale un zbor străveziu de albine. Pline de taină. N-o să-mi audă tovarăşa pasul. Despre plăcerea iubirii-mplinite. ca un cântec vrăjit de Sirene. e viu ca-n pustiuri o oază. . Despre o sevă mănoasă ce-i gâlgâie proaspătă-n vine. Toarce cu sufletul dus. fuioare de lână bălaie. Ierburi subţiri ca mătasea se leagănă-n aur de soare. Valul de foc al durerii în clocot ar vrea să mă-ngroape. Sufletul meu de-n zadar s-a umplut de mireasmă bogată. Zice cuvinte de dor. Râsul ei plin de argint e ca marea bătută de rază. Iezii cu botul lor umed adulmecă ugere pline.

Acum. Bulgării umezi şi negri să-i strâng cunţelegere-n mână. şi izvoarele nu se treziseră încă. Mă-ndeamnă viu dorinţa. dragă. cu vraja ei amară. Nu ştiu ce dor m-a cuprins. pe drumul larg de ţară. Melampus. Am ridicat perdeaua. în prag de iarnă. se rătăcesc drumeţii. când umbra lungă începe să se cearnă. s-ar încărca de floare. poate. rodi-vor şi brazdele ţarinii mele? Mama Am ridicat perdeaua. o. Colinele sunt arse de brumă şi pe mare Se zbate greu o luntre. poate. sub valurile ceţii. Atât de lesne. Şi inima mea. Melampus. s-ar potoli o clipă. .Ţarina Când. Simt vuietul de valuri izbind în ţărmuri goale Şi nu mai ştiu: e seară. Când. cu aripi obosite. Simt flacăra din gene şi tremurul pe buză. Brazdele nenumărate de rodul de toamnă sunt grele. cu iubire. Să-i dau din vinul rumen o rază de lumină. Când. Să-i încălzesc piciorul în palme. seminţe alese. Adus-am urdă dulce şi lapte de la stână. În plină iarnă. Căci toamna le-alungă cu frunzele din cale. În van te-aştept. ca să privesc în zare. o. Să-i simt alături trupul. Melampus. Şi ramuri veştejite am aruncat în vatră. s-ating roditoarea ţărână. o. şi la cină. Am dezvelit cu grijă scânteile din spuză. poate. Atât de ştearsă-i ziua sub văluri reci de ceaţă. ori fapt de dimineaţă. Ţarina neagră ceru. În stoluri lungi se-nşiră cocoarele grăbite. cu dorul aprins. Ţarina neagră dormea şi visa a rodirii comoară. tresărea ca un sân de fecioară. să-l iau uşor de mână. Vântul tăcea. ca să privesc în zare. când visul se-nfiripă. plin de miros. tăiat-ai cu plugul o brazdă adâncă. Ca să-l aduc cu mine la vatra mea bătrână. Am scos un vin de sânge din amfora bătrână. Am măturat cu grijă pridvorul alb de piatră. Sânul ei. Va fi vreunul. tăiat-ai cu plugul tău brazdele dese. Voi merge spre cetate. În noaptea tulburată.

Adânc se-ngroapă-n ei comori de pâine. Se-adună-n bulgări negri sevă nouă. ridicând privirile.Mirişti În holda noastră. Eu te-am privit în ochi şi n-am mai plâns. Eu rămăsesem singură-napoi Şi ochii mei în urma ta priveau. azi. Din ochii grei de dragoste şi dor. ţi-am spus. Pământul bun rodit-a spice bune. Se-mbată ţarina cu suc de rouă. Şi nu ştiu ce sfărşeală m-a cuprins M-am aşezat în brazdă binişor Şi două picuri albe s-au prelins. Iubirea ta în suflet mi-a rodit Şi. Mergeam în brazd-alături amândoi. cu gust de miere. Va cere binecuvântări de ploaie Şi trupul ei va fi tăiat cu plugul.. Eu rămăsesem singură-napoi Şi ochii mei în urma ta priveau. astăzi nu răsună. astăzi e tăcere. Cu dor va cere nouă-nsămânţare. În mâna ta. nici sapă. tu mâinile mi-ai strâns Şi braţul tău puternic mă ţinea. Mi-e sufletul ca miriştea uscată Şi-aştept un strop de ploaie de la tine. Se odihneşte. ţărâna bună. Izvor ascuns de proaspătă rodire.. Dar tu din ce în ce te-ai depărtat. nici bici de boi.. Dar paşii noştrii nu se potriveau. S-a copt pe creangă pruna brumărie. Privind cu dragoste pământul gras. Din raze calde şi din stropi de ploaie. Măslinii grei de rod încet se-ndoaie. Eu mă sileam să ţin acelaşi pas. Primind în sânu-i desfătat pe mire. Visând la snopul cald de spice pline. Tu trebuia să afli taina mea. Nici seceră. Cum îşi deschide sânul desfătat. Căci m-ai cuprins cu braţul tău voinic. În câmpuri arse. Şi strugurii se rumenesc în vie. În aşteptarea ploilor de mâine. În brazdă Mergeam în brazd-alături amândoi. Treceam încet prin holda secerată. Căci fiecare bob va încolţi Din munca dârz-a braţului voinic. Pământul cald belşug a plămădit. Atuncea mi-a trecut din nou prin gând Că-n fiecare bob era un spic. Sub ploaia blând-a razelor de sus. În holda noastră nu vezi plug. A plămădit belşugul de smochine. Eu m-am trezit din gândul meu plângând. Dar paşii noştrii nu se potriveau. Când stropii reci vor izvodi şiroaie. . nici grapă.. Va asculta puternica chemare. Şărâna iar va plămădi belşugul. Din floarea gingaşă. Aveam în poală boabe aurii Şi-n fiecare bob era un spic.

Vântul suspină prin ierburi. Tu ai să-i smulgi de pe faţă frumosul ei văl de mătasă. şi murmură marea căruntă. Tace şi văntul în ierburi şi tace şi marea căruntă. să ziceţi cântarea de nuntă. . dar de lacrimi ni-s genele pline. deschide. Mândre fecioare din Chios. Marea e lină. să ziceţi cântarea de nuntă. Doris. Vântul suspină prin ierburi. răsare Luceafărul serii. Mândre fecioare din Chios. Vântul suspină prin ierburi. Glasul lui dulce în noapte departe pe apă răsună. Nu vei mai merge cu noi în câmpiile ude de rouă. tu ştii că pe mulţi azi în suflet îi doare. O. O. stăpânul cel drept.şi mrejele lui totdeauna sunt grele. fecioarele din Chios. Mândre fecioare din Chios. Tu erai cea mai frumoasă din hora fecioarelor noastre. are-o luntre cu zece vintrele. Pentru micuţul ce vine ca preţ al durerii amare. şi murmură marea căruntă. Haideţi. frumosul pescar. Pentru Hymen Hymenaios. să ziceţi cântarea de nuntă. Mândre fecioare din Chios. Părul lui moale luceşte. când trece sub raza de lună. Mulţi au dorit trupul alb şi buzele dulci ca o floare. Kalliroe. Buzele noastre surâd. Când vă urăm cu iubire un ultim: rămâneţi cu bine. de-acum vei intra în viaţa cea nouă. Zeus. Doris. Albe . fecioare din Chios. frumosul pescar. şi murmură marea căruntă. Athene şi vajnica Here. Doris. Zile senine de muncă să cereţi. Noi o să ducem la temple miresme curate şi miere. Kalliroe. să vă dea din belşug fericire. Vântul suspină prin ierburi. deschide. Mândre fecioare din Chios. şi murmură marea căruntă. să intre mireasa în casă. şi murmură marea căruntă. Mulţi cunoscut-au puterea privirilor tale albastre.Epitalam Iată. să ziceţi cântarea de nuntă. în iatac îşi aşteaptă mireasa. văzduhul e greu de miresmele verii. să ziceţi cântarea de nuntă. Vântul suspină prin ierburi. şi nopţi de iubire. Braţele albe să fie un leagăn de dulcealintare. Torţele ard luminos şi răsună de cântece casa. sfârşit-am cântarea de nuntă.

Leagănul nu mai e gol. ce fură simţirea. cuvinte ce ard ca rubinul. adorm suferinţele grele. Ridică perdeaua-nflorită Fiul meu doarme. Vorbe ce te-nviorează. Mângâi uşor. se coboară. ca o boare. Blând s-a aplecat către mine. ca floarea ce-o cerne caisul. Pleacă-ţi urechea mai mult către mine. surioară. sclipind într-un tremur de gene. ca suflul puterii divine. Vorbe cu luciu de aur. Şi-n legănarea domoală. ce fac să-nflorească deasupră-mi. Cerul e astăzi mai gingaş. Cerul întreg se coboară şi-mi umple cu dragoste visul. Leagănul nu mai e gol. Priveşte! Ca spuma uşoară. ca murmurul blând de sirene. Şi te întreb. Vorbe. ca floarea ce-o cerne caisul. . Horbote albe şi moi peste el. surioară: Au n-o să se spulbere visul? Cerul e astăzi gingaş. Ochii lui grei de iubire-i simţii lunecând peste mine Şi-mi întâlniră privirea. ca într-un vis. şi-i ca o lalea-mbobocită. peste leagănul alb ca o floare. petalele dulci şi închise. Fiul meu doarme. Lamprissa. Vorbe. şoptindu-mi cu voce uşoară Vorbe ce n-au înţeles. până jos. în flăcări. şi-i ca o lalea-mbobocită.Fericire Şie-ţi voi spune. în horbote albe şi fine. Cu îngrijire voi da la o parte perdeaua-nflorită. Lamprissa. Lamprissa! ţi-oi spune Cum se-mplineşte în suflet a dragostei sfântă minune. Leagănul nu mai e gol. dar le simţi înţelesul în tine. Inima-mi leagănă-ncet comoara iubirilor mele. seninul. Ochii lui calzi m-au trezit din amare dureri. Lamprissa. M-am tulburat de otrava cuvintelor ameţitoare Şi m-am plecat. Cu mâna-ncărcată de vise.

Nu poate astăzi focul să-mi aline: Tu eşti în cupa mea de vin curat Şi fruntea mea te poartă doar pe tine. strunele-am lovit. Din cupa mea am vrut să-ţi dau să bei Un vin de preţ din vechile ulcioare. Şi uşa se închide domol în urma mea. Ca să păstreze veşnic pielea moale. căprui. Vreau să mă-nchid în cântec. Se veştejea de chinul adânc şi ne-nţeles Ca florile pe care le mirosim prea des. Ci-ntr-o străfulgerare a genelor. Ca floarea ce se apleacă de arşiţă şi ploi. o clipă m-am temut Să-i văd sclipirea pielii în albul aşternut Şi ca o umbră deasă în inul răcoros. ca-ntr-un mit Cu tâlcuri care astăzi sunt pierdute. întocmai ca un lut. O milă fără seamăn în suflet mi-a pătruns. Nici perinile moi de in subţire. Cu mâna blândă. Căci mai păstrau. Şi urma trupului tău cast. Cum se păstrează urma noastră-n lut. Fragment Când am intrat la tine. N-am vrut s-ating nici albul aşternut. Nimic n-am vrut să aflu din câte mi-ai ascuns. Dar cântecul din suflet picurat. . Purtând în trup otrava văpăii de plăceri. Privea în jur cu spaimă. o clipă m-am temut Să nu se răzvrătească fiinţa mea de lut Şi patima nebună şi dorul ne-nfrânat Să-mi siluiască viaţa cu ură şi păcat.Urme Apasă-mi lung pe frunte un sărut. Prinzând în ea ostroavele-nflorite. Cu sânul alb şi fraged. iubire. Am regăsit apoi pe buza ei Aroma gurii dulci. Şi ele cântă armonii tăcute. Cuprinsă de sfială. Cu o mişcare lină. Ca să mă-ncingi cu lanţuri tăinuite. Apoi Îşi puse fruntea albă în mâinile ei moi. Cum se-mpleteşte apa unui râu. femeia s-a-nvelit. căutându-te. Mătasea rochii mele se freacă de podea. flămând de mângâieri. Să stea ascunsă toată în perinile moi. Cu braţul tău să mă cuprinzi de brâu. văzui Pe tânăra femeie cu ochii mari. în păru-i despletit. Desăvârşitul arc al gurii tale. Să-i văd podoaba mândră a părului lucios. cu gust de floare. Când am intrat la tine.

e frunza căzută. tăcută. În ochii tăi orbiţi de strălucire. S-o răcoresc uşor. iubite. cari cresc sub alte zodii. Pe fruntea ta era săpată-n cute Plăcerea vie-a nopţilor trecute. Ca de pe gura ta s-alung. Chinul ei mut pe sub arbori bătrâni să-l ascunză. Când a ajuns la pârâu. e frunza căzută.Întoarcere În părul tău. Toată pădurea în juru-i plângea după soare. Ci vreau s-adorm. . Furtuna aspră-a gândurilor tale. Mirosul tare-al mâinilor străine. Plutea mireasma mâinilor străine. cu ochii rugători. Aroma sărutărilor primite. Lin s-a plecat ca să bea. Cu harul coborît din miruri sfinte. S-alung din părul tău. iubite. N-a mai băut. Pe buze-aş vrea să am un gust de rodii De poame moi. şi-nsetată. era tulbure apa de ploaie. Fost-am departe pe dealuri. În mâna mea aş vrea să nu se zbată Un suflet drag – ca pasărea speriată. Blândă. când e fierbinte. Aş vrea să-ţi vindec arşiţa păgână Din sufletul rănit de altă mână. când e brăzdată. S-alung din ochii tăi cu gene ude Culoarea pielii fragede şi crude. iubite. plin de lumine. Plutea icoana altui trup subţire. a trecut pe sub ramuri o ciută. Aş vrea să-ţi iau în palme fruntea lată S-o netezesc încet. Toamnă Fost-am departe pe dealuri. uşoare. s-a dus peste foşnet de frunză. Arome dulci de trandafiri în floare. în leagăn alb şi moale. ca un trunchi de măslin ce se-ndoaie. Eu aş fi vrut să am în trup plămadă Din strălucirea rece de zăpadă. când te-ai întors la mine. Pe buza ta mai stăruiau. Eu aş fi vrut să am mireasma rară A unui câmp cu flori de primăvară.

Cântecul. Tu eşti o ramură plină de rod ce sclipeşte în brumă. . Albi ca lumina de lună din primele nopţi ale verii. Zâmbetul buzelor tale ani tineri în chinuri răpus-a. Anthussa. cu dorinţă păgână. Tu eşti comoara în care s-a strâns bogăţia luminii. Tu eşti o cupă de lothos umplută cu mustul smochinii. Dulce mă cheamă în ceasuri de-amurg. Tu eşti altarul din templu spre care pribeagul se-ndrumă. zumzet de miere. Tu eşti făclia de ceară din sfeşnic şi focul din vatră. zumzet de miere. Tu eşti o cupă de lothos umplută cu mustul smochinii. Lângă fântâna de piatră şezu la odihnă pribeagul. Nalt şi mlădiu.” Cum ascultam de pe prag mă cuprinse sălbatică jale. Cum ascultam de pe prag mă cuprinse sălbatică jale. Mintea mi-o-ntuneci de dorul privirilor calde. peste munte şi vale. crescu din adâncul tăcerii. lângă altă fântână. crescu din adâncul tăcerii: ”Tu eşti vin rumen de Kios în vase de aur din Sussa. precum creşte-n pădurile vinete fagul. Câmp de miresme pe care-l încing într-un lanţ mărăcinii. Domnul meu încă mă cheamă în zări. Domnul meu încă-i pribeag şi de mult istovise în cale. Tu eşti grădină mănoasă cu ziduri înalte de piatră. Domnul meu încă-i pribeag undeva.Pribegii Cântecul. Glas se-nălţă către ceruri şi frânse zăgazul durerii. Tu eşti vin rumen de Kios în vase de aur din Sussa.

S-o ducă până-n patul ei de floare. . Ne va lega sărmanele vieţi Cu noduri de beteală aurie. Cu fâlfâiri din aripi mici de nea. Din chipul tău curat ca un potir. Luând în zborul lor iubirea mea. cuib de frumuseţi. Beteala lungă-n tâmpla mea căruntă. Când mâna lor anină-n ciucuri grei. Eu voi culege duhul tău pe gură.. Când anii umbre cern pe ochii mei. Ne pregătim mereu de altă nuntă. Vom trece pragul dincolo de veac. Tu n-ai văzut poteca de lumină Cu calde străluciri de aur vechi? Un stol de porumbei. iubirea mea. castă. Ca-ntr-o lumină albă de iatac. Când visu-nchide porţi de umbre grele. S-a-ntins acum iubirea mea bolnavă. Mereu înlănţuiţi. Ea va renaşte pentru veşnicie. perechi. Amurgul paşnic s-a-nvelit în slavă Şi nu-i mai văd condurii de argint. Învăluiţi în umbra veşniciei.. Pe trupul tău voi pune sfântul mir. Se-neacă-n aur vechi iubirea mea Căci razele o-mbrobodesc în ceaţă. mireasa-şi ţese haină Din razele luminilor de vis. Să intre-alaiul nunţii cei de taină. Pe drumul scris cu stele al tăriei. În ceas târziu de blândă primăvară. perechi Urca bătând din aripi în surdină.Înserare Iubirea noastră merge să se culce În pat de nori trandafirii şi moi. plutind prin veac Ca o lumină albă de iatac Ne vom trezi pe-acelaşi drum de stele. Mi s-a părut că s-au pierdut în soare. Vor trece ani şi veacuri şi milenii. Senină. În calde străluciri de aur vechi Un stol de porumbei perechi. Vom adormi şi vom visa că iară Pământul sfânt ne cheamă din vecii. Nuntă de taină Cu fiecare cută ce se-nscrie Adâncă brazdă-n fruntea ta de nea Prin goana clipelor. În norii albi cu scânteieri de gheaţă Lumina a-ncrustat dantelă grea. ci mă voi pierde-n tine Ca două picături într-un pahar. Ca fumul gros de mirodenii rare Se-nalţă întuneric violet. Va pogorî spre noi cerescul dar. perechi. Gusta-voi vin de cuminecătură. Căci visul falnic poarta şi-a deschis. Ca-n basme vechi. Că ne-nfruptăm cu rodul din câmpii. Va spinteca fum gros de mirodenii. Iubirea noastră a murit încet Ca să renască dincolo de zare. Să fim şi noi lumine din lumine. A fluturat o clipă înspre noi Marama ei ameţitor de dulce. Pe aşternutul cald cu hyacint. Noi ne-ndrumăm încet spre veşnicie. Eu n-oi mai fi.

.

Dorul trezit le uimeşte şi focul privirii le doare. Fă să nu fie zadarnică nici o petală de floare. că tu ai puteri minunate. o. Cad cingători de argint şi haina la piept se desface. cuprinde a clipelor pace. .Altare Invocaţie Bacche. în viţele mele. Bacche. Scoţi din cătuşe cuvântul şi-l faci către cer să s-avânte. vinul. Bacche. pe tine te cânt. Tu storci în mâna-ţi divină ciorchinul cu boabele grele. Tu scoţi din lanţuri iubirea şi lira o-nveţi să ne cânte. cireşii şi merii şi prunii. Tu faci să ardă privirea şi feţele îmbujorate. sau rumen şi greu ca rubinul. Bacche. pe tine te cânt. fiu al frumoasei Semele. Tu faci să curgă în cupe. fiu al frumoasei Semele. Fă să rodească belşugul. Patima. ca roua de limpede. Fă să nu cadă în van nici o rază a mândrului soare. Coardele lirii se rup şi sunetele curg deşirate. în toamnă. Tu storci în mâna-ţi divină ciorchinul cu boabele grele. pe tine te cânt.. Fă să rodească. sub razele lunii. via.. fiu al frumoasei Semele. la toamnă. o. plină beţie. Rodul să ardă în brumă. de cântece vesele. pe tine te cânt. Flacăra-ţi arde sfiala din sufletul blând de fecioare. pe tine te cânt. Bacche. Rodul să umple cu caldă şi dulce mireasmă câmpia Şi să răsune. de struguri. divine. o. Galben ca ambra persană. căci ai puteri minunate.

presărat cu viorele. Ca să-mplinească Zeiţa în suflete sfânta minune? Când pe coline cu cedrii îşi toarce-nserarea fuiorul. trei turturele. Îi voi aduce Zeiţei aminte de dragostea-i sfântă. Inima mea. Cum a-nflorit din iubire. Inimă. noi vom ruga-O smerit să-şi aducă aminte. pădurea adâncă şi plaiul. Strâns-am în coşul de trestie rodul livezilor noastre: Pere mustoase. Cum a vrăjit-o flăcăul. ce cuvinte de dulce descântec voi spune. cu frunza învoalată. Pentru Zeiţa plăcerilor rodnice. Luciu de perle cu aur suflat-am pe strunele lirii. Boabele mari de tămâie şi picurii grei de răşină Ard în văpaie de aur. Ramuri cu coaja de-argint. Plină cu spumă uşoară de lapte. cu calde zvâcniri de glicină. Cântec de rugă să-ntâmpine-n tremur pe doamna iubirii. Inima mea. Azi voi jertfi pe altarul străvechi. zicându-i un cântec cu naiul. lămâi ca de ceară şi prune albastre. Îi voi aduce aminte Zeiţei de Daphnis păstorul. cu mănunchiuri de poame brumate. Amfora-ncinsă cu salbă de cimbru. Pentru divinul Adonis. Fie s-o-nduplece darul adus de cucernică mână.Jertfă Rug de lumină durat-am din ramuri de frunze uscate. Blândă iubire s-aprindă în suflete mândra stăpână. pe umeri îmi saltă. ce cuvinte de dulce descântec voi spune Ca să-mplinească Zeiţa în suflete sfânta minune? . Moira cea crudă când stinse făclia de-argint a iubirii Jalea căzu ca o brumă şi arse-n câmpii trandafirii. Palmele spre cer ridicându-le fără cuvinte. pe care aedul ni-l cântă.

Vezi pe feciorii Athenei. Tu eşti căldură şi cântec şi viaţă. de lupul cu gâtul puternic. sărmana. Tu. Scapă-ne turma.Pean Imnul de laudă se-nalţă ca fumul de smirnă spre tine. cu ochii ei crunţi de jăratic. Divine. care faci să surâdă-oceanul. tu poţi să aprinzi în ochii vremelnici lucirea. orbită de flacăra-ţi sfântă. Tu. Dă tu supremul sărut pe feţele stinse şi mute. Scapă-ne turma. Phoebus cu arcul de-argint. care faci să-nfloreasc-oceanul. Tremură mâna ce poartă prinosul bogat de tămâie. lipsiţi de mormânt. Cum ai sorbi dintr-o cupă nectarul cu gust de vecie. Phoebus cu arcul de-argint. care-aşterni peste toate lumina ta plină de pace. sărmana. Care pătrunde-n adânc şi-nfloreşte cu flăcări zidirea. înlătură spaima. Tremură-n mână ghirlanda de gingaşe flori de lămâie. Fă să fie-ntre noi suflarea nici unei Erynii. Divine. Fă să nu ardă nici bruma. Phoebus. de molime crunte Şi ne păzeşte pe noi. Tu. Phoebus. cu arcul. cum luptă-n câmpiile trace? Razele tale uşoare s-atingă prinosul de sânge. Ele să fie mai dulci decât mâna miresei ce plânge. care odat-ai slujit ca păstor unui rege cucernic. Doamne. Cum te-ai pleca să respiri o aromă de floare-argintie. zeu al luminii senine. Phoebus cu arcul de-argint. Razele calde să fie ca mâinile mamei tăcute Şi când. primeşte din buza curată şi dulce peanul. Smulgi de pe ochii vremelnici ai veacului umedă ceaţă. Cu mâna divină Stingi şi aprinzi în etern a stelelor blândă lumină. Noi am venit să-ţi aducem prinosul cântării curate Umedă-i marmora rece sub frunţile noastre plecate. care însuţi. primeşte din buza curată şi dulce peanul. cântarea. nici flacăra patimii. Phoebus. cât vom sta cu mioarele-n munte. vor zăcea în câmpiile trace. crinii. răpus-ai Pythonul sălbatic. Tu dat-ai lumii. Phoebus. vrăjit-ai cu doine de dor înserarea. Tu te-ai făcut din vecie izvor purtător de viaţă. . Însuţi. o. Soarbe cuvântul de slavă. primeşte din buza curată şi dulce peanul. care-n zori faci să ardă oceanul.

Phoebus cu arcul de-argint. Phoebus. care-mpaci în adânc oceanul. Phoebus cu arcul de-argint. primeşte din buza curată şi dulce peanul. care umpli de viaţă-oceanul. în veşnica-ţi pace. acolo. Phoebus. primeşte prinosul de lapte spumos şi de miere. stăpâne-al înaltului soare. Însuţi ascultă-ne ruga. primit-ai din buza curată şi dulce peanul? . Dacă iubit-ai vreodată pe mândra fecioară troiană. Însuţi păzeşte pe fiii Athenei în ţara duşmană. Fă să se-ntoarcă la noi cei ce luptă-ntr-o zare vrăşmaşă. Phoebus. Tu care însuţi dorit-ai a dragostei sfântă putere. Fă să lucească din nou peste noi biruinţa trufaşă.Umbrelor fă-le odihnă. Dacă primit-ai prinosul din mâinile noastre de floare.

să-mi fii iubitoare mireasă. şi cântecul văl o să-ţi ţeasă.” Domnul acestea le zise. Rostul tău slab să răsune ca versul străveziu de Sybilă. Nu mă atingeţi. Trupul tău tânăr va arde. Dragostea mea te va-ncinge în cearcăn de raze aprinse. Eu te-am ales dintre toate. Haină de nuntă cuvântul. ca torţa-n altar de iubire. când lira mi-o puse în mână. fecioare. copilă. Dorul te-o-nchide cu taină în brâuri de zare încinse. ca focul în vânt de furtună. Cântecul tău se va zbate. Sufletul plin de miresme ca fumul de smirnă curată. Mă arde văpaia păgână! . Vreau să-l primesc cu sfinţenie în mâinile mele de tată.Văpaia Domnul mi-a zis: ”Să pătrunzi adâncimi nepătrunse. Din scânteieri cu rubine să-ţi lege în creştet cunună. Şie ţi-am dat să deschizi ale veacului porţi ruginite. Şie ţi-am dat să cunoşti ale cerului căi strălucite. Struna-nroşită va face o rană în mâna subţire.

Cuvintele lui stranii şi blânde: ”Pace vouă”. ca mirosul de flori. care-aseară a poposit la noi.străinul . Ulei de levănţică pe plete i-am turnat. Ca rodia de dulce-i pe buza lui cuvântul. Eu mi-am adus aminte de veacul cel străbun. Privind lumina albă cum îi juca în plete Şi aşternutu-i moale cu dor în pumni l-am strâns. Străinul. ca freamătul de sus Din pomi cu floarea albă. Spunea despre durerea de-a pururi roditoare. Despre o jertfă sfântă pe-altarul nepătat. Cu ochii plini de vraja tăriilor albastre. Cu vin bătrân şi dulce umplutu-i-am ulciorul. până-n sat. care-aseară a poposit la noi. curată ca flacăra de soare. Şi mi-a pătruns în suflet şi chipul lui cel drag. I-am aşternut în grabă un pat de frunze moi. Am stat o noapte-ntreagă amândoi. Şi mi-au rămas în urmă. L-am ospătat cu pâine. cu gene arse-n plâns. surioară.Un oaspe Străinul. Când a plecat . Vorbea despre iubirea cea fără de păcat. Era frumos. Mi-a tulburat odihna cu sete negrăită. în zori. L-am urmărit în zare. Cu dragoste de frate mi-a mulţumit. Şi lacrimi mari căzură din ochii mei în poală. Cu poala hainei mele i-am şters de praf piciorul. . dar nu ştiu ce mi-a spus. cu vin şi cu măsline. N-am întrebat nici cine-i şi nici de unde vine. Oare vre-un zeu să şadă pe prispa casei noastre? El mi-a vorbit. străinul. În liniştea de seară torceam fuioru-n prag. De-o patimă. Lăsând mireasma caldă de frunze să mă-mbete.pe drumul ud de rouă. cu barba ca floarea de alun. Şi vraja nesfârşită din vorba lui domoală. Ca murmurul de ape. Dar el nu-ntinse mâna spre floarea dăruită. când îi adie vântul. Făcuse cale lungă.

Cuprins Prefaţă 1 Cine a fost Zorica Laţcu Teodosia? Osana Luminii Vinul Veşmântul Filă din Acatist Prohodire Împăcare Golgota Ghetsimani Maica durerilor Fuga în Egipt Întrupare Primăvara mea Pâine Crinul Frumuseţe Lumină Colind Aşteptare În cătuşe Spovedanie Dragoste Ochii Duh Bucurie Apocalipsa Iad Potop Tu Răpire Crucile Focul Trezirea din Samaria Ectenie Intrarea în Biserică Zeu străin Împărtăşanie Sonet Maică fericită Rodire Pocăinţă Alte poezii religioase 2 3 3 3 4 4 5 5 6 6 7 7 8 8 9 9 10 10 11 11 12 12 13 13 14 14 15 15 16 16 17 17 18 18 19 19 20 20 21 21 22 23 Cer nou Ruga mea Pasăre de nea Rugăciune Aluat Sfântul Potir Tavorul Maica Crinilor (Pieta) Spre insulă Insula albă Zeul Mi-aduc aminte Către Melampus Epitafuri antice Captivul Torcătoarea Atheniana Pescarul Cântecul amforei Noapte Eros La fântână Melissa către Diodor Ploaie caldă Pe prag Lida către Gaius Daphnis Te port în mine Îmbrăţişare Ţarina Mama Mirişti În brazdă Epitalam Fericire Urme Fragment Întoarcere Toamnă Pribegii Înserare 23 23 24 24 25 25 26 26 27 27 28 29 30 31 31 31 32 32 33 33 35 35 36 36 37 37 38 38 39 40 40 41 41 42 43 44 44 45 45 46 47 .

Nuntă de taină Altare Invocaţie Jertfă Pean Văpaia Un oaspe 47 49 49 50 51 53 54 .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful