Zorica Laţcu Teodosia - Maica Teodosia

-

Poezii

Prefaţă Gândul cel mai de căpetenie, pe care îl port în minte, în legătură cu cartea de faţă, este gândul că această carte ca realizare şi după cuprins, este ”o minune”. Cartea de faţă este ”o minune”, ca realizare, deoarece, pentru existenţa ei, s-au angajat oameni, care n-au cunoscut pe poeta Zorica Laţcu şi nici n-au aflat de ea, înainte de a le fi prezentat eu însumi poeziile ei, câte sunt cuprinse în cartea ”Prescuri pentru cuminecături”, sub titlul: ”Seară de poezie, medalion Zorica Laţcu”. La aceste poezii fiindu-le luarea aminte, şi ţinând seama de dorinţa mea, ca aceste poezii, împreună cu altele să fie cuprinse într-o carte, care să ajungă la cititori, oamenii de bine, care s-au angajat la aceasta, au găsit ei înşişi şi mijloacele necesare pentru tipărirea cărţii de faţă. Minunea existenţei acestei cărţi este cu atât mai mare, cu cât pe iubitorii de frumuseţi literare, care au ajutat ca aceste poezii să fie tipărite nu i-am cunoscut cu mult înainte şi nu mă puteam gândi la ei, deci la posibilitatea de a le cere concursul pentru existenţa acestei cărţi. Totul a mers ca şi când ar fi fost dirijat de undeva de dincolo de sfera obişnuitului şi iată că minunea s-a împlinit, căci există cartea cu minunile din cuprinsul ei. Într-adevăr, această carte, care există ca prin minune nu-i ”o minune” numai prin existenţa ei, ci este o minune totodată şi prin cuprinsul ei, adică prin minunile care o alcătuiesc. Căci oricare dintre poeziile cuprinse în carte, ne surprinde, ne mulţumeşte şi ne dă bucurie. Oricare din poeziile ce ne sunt puse înainte, este ”o minune” între minuni, este o minunăţie de gând şi de simţire, iar cartea, în întregimea ei, este un ospăţ literar, la care suntem chemaţi toţi. Această carte, în întregimea ei, este un ospăţ de Paşti, la care nu ni se spune, ca la Paşti ”Veniţi de luaţi lumină” - deşi se poate spune şi aceasta – ci ni se spune mai ales: ”Veniţi de luaţi bucurie”, pe care s-o duceţi mai departe spre bucuria multora. Poeziile din cartea de faţă, după cuprinsul lor, sunt de două feluri: poezii religioase şi poezii laice. Şi unele şi altele, o reprezintă la fel de bine pe poeta Zorica Laţcu Teodosia, care ni le-a dăruit, şi răspund, după caz, interesului pe care îl au cititorii. Cititorii cu interes religios se vor bucura şi se vor veseli de poeziile de sub titlul ”Osana Luminii”, iar cei cu interes pentru poezie laică vor avea bucurie mai cu seamă de poeziile ce urmează după titlul ”Spre Insulă”. Şi apoi, toţi laolaltă vor saluta ”caldele, limpezile şi desăvârşitele versuri”, în care sunt înveşmântate ideile din fiecare poezie, indiferent de conţinutul ei. Nu ne propunem să recomandăm, la acest loc, una sau alta din poeziile din carte, căci fiecare poezie se recomandă pe sine, prin ea însăşi. Vom semnala doar câteva din poeziile cele mai îndrăgite de cei ce le cunosc. Astfel punem în atenţie poezii ca: ”Tu”, Răpire”, ”Ochii”, ”Spovedanie”, ”Filă din Acatist”, ”Ectenie”, ”Colind”, ”Crucile”, ”Apocalipsă”, ”Iad”, ”Focul”, ”Epitalam”, ”Un Oaspe”. Este locul aici să dăm glas mulţumirii şi recunoştinţei noastre a tuturor, faţă de toţi cei ce au colaborat favorabil, ca această carte – minune şi cu minuni să existe şi să-şi facă lucrarea de îmbogăţire, de îmbunătăţire şi de înseninare sufletească, penru cât mai mulţi dintre cititori şi ascultători, ca şi întru aceasta să fie preamărit Dumnezeu, de acum şi până-n veac. Arhimandrit Teofil Părăian Mânăstirea Brâncoveanu Sâmbăta de Sus, Braşov

2

Cine a fost Zorica Laţcu Teodosia? Pe Zorica Laţcu Teodosia am cunoscut-o în mai 1954, la Mânăstirea Maicii Domnului, din localitatea Tudor Vladimirescu, din apropiere de Tecuci. Eram atunci acolo ca închinător. Era şi un bun prilej s-o întâlnesc, în Mânăstirea Vladimireşti, pe Maica Teodosia, cu numele civil de Zorica Laţcu. De Zorica Laţcu ştiam, până atunci, prea puţin, deşi puţinul se putea socoti şi mult, întrucât ce ştiam era important. Ştiam anume că publicase o carte de poezii religioase, cu titlul ”Osana Luminii”, carte ce apăruse în editura Episcopiei Ortodoxe din Cluj în anul 1947. Făcusem cunoştinţă cu acea carte în vremea studenţiei mele, la Sibiu. Poeziile din ”Osana Luminii” mi-au mers la inimă şi s-au aşezat acolo pentru totdeauna. Chiar învăţasem unele din ele şi eram bucuros să le spun şi altora. Aflasem la vreme de legătura poetei Zorica Laţcu cu mânăstirea de la Sâmbăta şi de admiraţia pe care o avea faţă de Părintele Arsenie Boca. Întâlnirea cu Maica Teodosia - Zorica Laţcu, n-a fost odihnitoare pentru mine, din pricina exprimării defectuase pe care o avea în vorbire. Aveam impresia că face eforturi peste fire pentru a spune ceea ce dorea să comunice. Pentru un motiv ca acesta, întâlnirea noastră de atunci a fost scurtă. Cu vremea am aflat că Maica Teodosia Zorica Laţcu a studiat filologie clasică, greacă şi latină, la Universitatea din Cluj, unde a mai studiat şi limba şi literatura franceză. Ştia şi germană, fiind dintr-o familie de intelectuali din Braşov, unde şi-a trăit copilăria şi adolescenţa. După studiile universitare a primit un post în cadrul Universităţii din Cluj în muncă de cercetare, post pe care la onorat până în 1948 când a plecat la mânăstire. La mânăstire a stat până la desfiinţarea mânăstirii, în 1956, când a fost arestată. Au urmat apoi trei ani de detenţie, ca deţinut politic. După eliberare, s-a aşezat într-un sat din părţile Brăilei unde a locuit cu fosta ei colegă de chilie din mânăstire, care a ajutat-o şi unde a rămas până prin anii 70, când s-a întors în Braşov la casa părintească, unde a stat până în februarie 1990, când s-a întors la mânăstirea reînfiinţată. Sfârşitul vieţii pământeşti i-a venit Maicii Teodosia în 8 august 1990. A fost înmormântată în cimitirul mânăstirii din care a făcut parte. Dumnezeu s-o odihnească! Sub numele civil de Zorica Laţcu, Maica Teodosia, de mai târziu a publicat trei cărţi de poezii: 1. Spre Insulă, în editura Dacia Traiană, Sibiu, 1944; cu poezii cu subiecte antice şi în metru antic. 2. Osana Luminii, în editura Episcopiei Ortodoxe din Cluj, 1947, cu poezii religioase. 3. Poemele Iubirii, în editura Ramuri, Craiova, 1949. Zorica Laţcu Teodosia a scris şi multe poezii care n-au fost publicate şi a contribuit la traduceri din ”Sfinţi Părinţi şi Scriitori Bisericeşti”, traducând din limba greacă unele din scrierile lui Origen şi din cele ale lui Grigorie de Nisa. A mai tradus şi versificat imnele Sfântului Simeon Noul Teolog, care însă n-au ajuns să fie publicate. Zorica Laţcu Teodosia a fost o adevărată poetă, o poetă talentată, care, pe măsură ce va fi cunoscută se va impune în istoria literaturii noastre. Arhimandrit Teofil Părăian

3

Osana Luminii (1947)

Vinul Îmi strâng durerea-n inimă, ca-n teasc. Din ea, mustind, poemele se nasc; Şi fierbe mustu-n clocot rubiniu, În buţi cu cerc de fier de-abia-l mai ţiu. S-a limpezit apoi în căni de lut Şi locul de mireasmă s-a umplut. Ulcelele-nflorite îl cuprind În smalţul lor... şi mâinile se-ntind Să ia din rodul viei... Dar ce vreţi, Voi, buze întinate, voi ochi beţi? Voi de-n-zadar aţi ars şi-aţi însetat, Că nu veţi bea din vinul meu curat. Să spumege poemul lucitor Din strofele cu flori în smalţul lor, Să-l duc la Cina Domnului în dar, Să stea-n potir, pe masa din Altar. Atunci din rănile lui Dumnezeu Va curge sânge sfânt în vinul meu. E clipa jertfei. Voi cei luminaţi, Voi cei desăvârşiţi, luaţi, mâncaţi. Cei ţintuiţi pe cruci şi traşi pe roţi, Cu sete, beţi dintru acesta toţi.

Veşmântul În drumul plin de sânge şi noroi, Ţi-am auzit, Stăpâne, paşii moi. Ca raza coborîtă din senin, Pluteai uşor, cu mlădieri de crin. În jurul Tău, mulţime de norod, Te pângărea cu sânge şi cu glod. Şi cum mergeam în urma Ta mereu, Stropi şi-asupra mea cu lutul greu. Ci când norodul, Doamne, Te-a lăsat, Întreg veşmântul alb Ţi-era pătat. Aş fi căzut cu sufletul învins, Ci-n mila Ta o mână mi-ai întins. Genuni adânci, ca-n vis s-au luminat. Atunci privii veşmântul întinat, Că-n inul alb vedeam cum înflorea Din fiecare pată câte-o stea.

4

Filă din Acatist Bucură-te, leagăn alb de iasomie, Către care-n roiuri fluturii coboară, Bucură-te, raza stelei din vecie, Şipot care curge lin cu apă vie, Bucură-te, Maică pururea Fecioară, Dulcea mea Marie. Bucură-te, floare fără de prihană, Albă ca argintul nopţilor de vară, Spicul cel de aur veşnic plin cu hrană, Mirul care vindeci orice fel de rană, Bucură-te, Maică pururea Fecioară, Ploaia cea de mană. Bucură-te, brazdă plină de rodire, Munte sfânt, în care s-a-ngropat comoară, Bucură-te, cântec tainic de iubire, Clopot de chemare, cântec de mărire, Bucură-te, Maică pururea Fecioară, Blândă fericire. Bucură-te, mărul vieţii care-nvie, Pomul greu de roadă-n plină primăvară. Bucură-te, iarăşi, ţărm de bucurie, Dintru care curge miere aurie, Bucură-te, Maică pururea Fecioară, Sfânta mea Marie.

Şi vă răniţi genunchii în pietrele din cale Şi pentru cine-aprindeţi făclii de dor păgân? Priviţi spre cer, surioare. Cu trupul preacurat. Mai alb ca pâinea jertfei din sfintele altare, Mai alb decât potirul cu binecuvântare, El stă în tronul slavei, de slavă-nconjurat. Din palma Lui nu curge şiroi de sânge greu, Ci vinul bucuriei din veşnic sfânta cină. Din coasta Lui ţîşneşte izvorul de lumină, Menit pe veci să facă din om un Dumnezeu. Nu-L ungeţi cu miresme pe Cel de-a pururi viu Şi nu-L culcaţi, fecioare, în giulgiu, sub piatra rece, Căci iadul plin de flăcări nu va putea să sece Izvorul de viaţă ce curge prin pustiu. Vă-ntreb pe cine plângeţi , copile din Sion, Şi pentru cine-aduceţi în vasul vechi arome, De jalea cui veşmântul şi l-a cernit Salome, Şi plânsul pentru cine răsună în Chedron? Gătiţi-vă mai bine cu sfinte bucurii În alb veşmânt de raze şi-n flori de fericire, Gătiţi-vă cu crinii ce-au dat Bunavestire Şi-n aur de iubire topiţi podoabe vii. Pe harfe de lumină cântaţi cu vers de foc, În glas de alăute şi-n sunet de chimvale. Din suflete, făclie aprindeţi-i în cale, Că-n veci lumina lumii scăpă de sub obroc. În imn de biruinţă, copile din Sion, Gătiţi pentru-nviere în vasul vechi arome, Veşmânt de sărbătoare să-mbrace azi Salome Şi stih de bucurie răsune în Chedron.

Prohodire Vă-ntreb pe cine plângeţi, copile din Sion, Şi pentru cine-aduceţi în vasul vechi arome, De jalea cui veşmântul şi l-a cernit Salome Şi plânsul pentru cine răsună în Chedron? Când miezul alb al zilei în umbre s-a-nvelit Şi-n templul sfânt cu zgomot s-a rupt catapeteasma Sub Cruce, prohodirea de ce-şi varsă mireasma, Din ochii arşi de lacrimi, din trupul istovit? De ce să-i strângeţi braţul cu patimă la sân? Şi giulgiul nou, copile, de ce-l roşiţi în jale?
5

Doamne-n lutul istovit. Mi-s mâinile şi tălpile o rană. Şi lasă. Te ţintuim pe cruci de nedreptate. Ci lasă-mă de lut să mă dezleg. Părinte”. Primeşte-mi. Mă lasă astăzi să mă-nalţ la cer. Mă ţine lutul meu. La Tine-mi este orişice dorire. Pe cruce-am sângerat şi pentru tine! Te-am cunoscut din veci şi te-am iubit. Şi-n van vrea fierea lumii să mă-mbete. Să vadă sufletu-mi a Ta mărire. Să-ncingem. Dureri şi răni în sânge să-nflorească”. Mi-a înflorit o rană-n piept. Prin cuiele uciderii de frate. Ridică-n slavă ochii tăi uimiţi Şi-mi vezi durerea spinilor pe frunte. Dar rana ta mă doare mai cumplit. 6 . Golgota Te vindem iar cu sărutări viclene. Te biciuim cu vorbe de ocară. Dezleagă-mă de haina mea de tină”. de lut legat. în blândă rugăminte: ”Nu ştiu ce fac. Doamne-al meu. Când plânsul tău la mine a pătruns. Şi cupa mea e-n veci nedeşertată.Împăcare Cu sufletul spre Domnul am strigat: ”Iisuse-al meu. Te pălmuim cu ură ca de fiară. Şi glasul Domnului grăi răspuns ”Durerea ta mă sfâşie de milă. sufletul stingher. Spre Tine merge dorul meu întreg. Iar împletim blestemele de tată. Tu iarăşi zici. Din coastă sânge-mi picură mereu. Din pofte rele şi din stricăciune. Doamne. de pacea Ta mi-e sete. Prin nepăsare oarbă şi prin lene. În drumul de păcat şi de prihană. Mi-e sete de odihnă. Din cupă am sorbit amar nespus. Deşi Părintele ceresc mi-e Tată. fruntea-nsângerată. Îngăduie-i. Găteşte-mi Însuţi locul de hodină. Te adăpăm cu suc de-amărăciune. Şi-i grea povara dragostei depline”. Priveşte-n ochii mei de plâns topiţi Şi-n palme vezi-mi chinurile crunte. Şi-am îngânat. cu duhul umilit: ”Primeşte-mă-n iubirea Ta cerească. Bune. copilă. Eu n-am cerut atunci să vin în sus.

. Un iconar. făptura ta preasfântă. să nu-ţi mai simt iubirea. mult prea albe. Părinte.Ghetsimani Picioarele spălate de plânsul Magdalenii Se frânseră. Mă tulbură iubirea şi jalea de Părinte. În loc de spini. Mă doare mila caldă ce vrea să mănvelească. E toată suferinţa fără nume. Când iconaru-n sfânta lui sfială. E toată răstignirea Lui deplină. Îţi simt durerea sfântă şi grija părintească. Pe frunte. Aşa a vrut să zugrăvească. În bezna mută faţa ta-i lumină.. Un întuneric greu cernit-a zarea. se-mpreună. Sub raza divinei milostenii Iisus căzu în rugă cu faţa-nsângerată Şi greu în pacea nopţii rosti cuvântul: ”Tată. Când voi sorbi pe Cruce buretele cu fiere. La cruce stai. Nu-i pedepsi pe dânşii cu ploaie de pucioasă. Pe haina cenuşie Mâini albe. Părinte-al meu. Ca să opreşti mânia neputincioasei gloate. Ca să nu ştiu cât suferi în lumile-Şi senine. În tine doar durerea mai e vie. Temutu-s-a să-ţi vadă-ndurerarea. cu raze iconarul A scris în răni durerea ta de mamă. Maica durerilor E fum de lumânări pe zugrăveală?. Doamne-al milei. Când urletul mulţimii va cere de la Tine Să osândeşti pe Domnul luminilor depline. să plângi. peste lunga ta maramă. Căci lacrimi nu mai ai. Când sfârtecându-mi trupul în drumul alb de ţară Voi duce spre Golgota cereasca mea povară. În marea Ta iubire mă uită şi mă lasă. Când sângele va curge prinos al jertfei sfinte. Prea-Bună. 7 . Să ştiu că nu-mi ajunge la Tine tânguirea. în milă să nu-ţi uiţi legământul. Că le-ai purtat în Fiul tău pe toate Şi-i Crucea Lui în ochii tăi răsfrântă. Te-mbracă azi în haina lucirilor de stele Cu bucuria sfântă a învierii mele. Mă lasă cu durerea să mântuiesc pământul. Şi ca să bei şi tu întreg paharul.” Iisus ridică fruntea şi-ncepe să coboare. Mă lasă. poate. Când Fiul Tău cădea-va sub bici fără putere. Pe ea nu-i scris doar chinul unei mume. Să nu-ţi aduni blestemul şi fulgerele toate. fă să treacă paharul de la mine. O aripă de înger L-atinse cu răcoare.

Cu fum de proslăvire până-n veci. Frânturi de raze te-nvelesc. Mai este timp? Un înger se pogoară Deasupră-ţi. Să-ţi fiu în noapte acoperământ. ca apa mării. Ca-n scutece subţiri de bumbăcel. mângâietoare. În lungul zării. Voi făuri din versul meu. Doamna mea. Cea fără de prihană şi cu dor. Şi-un vânzător ascuns va sta la pândă. Şi-alături merge Iosif în tăcere. Ştiu că nu-s vrednică. De departe. Tu-ţi pleci spre sân privirea ta fierbinte. poate. Cu boabele de smirnă grea. să naşti pe unul Dumnezeu. Ci-n mila Ta din ceruri Te coboară. Şi ca-ntr-o iesle plină de otavă. 8 . Fecioară. Şi ca să fie plină dăruirea. De ce ţi-s. Ci eu voi pune-n mâna lor bătrână Tot aurul cuvântului isteţ. Să-L înfăşori în cântece de slavă. Călăuziţi de focul alb de stea. Cum creşte-n zări mereu câmpia moartă. Fecioară. Abia mijeşte ziua. Îmbracă sihăstriile deşarte. Singurătatea Lui e mult mai blândă.Fuga în Egipt E drumul prin pustiu. Pleca-vor magii. Să pleci cu el în aspră pribegie: Peste căpşorul Lui. cu gingăşie. Căci ai la sân copilul şi te doare. Un măgăruş cu ochii blănzi te poartă. Odată fi-va părăsit de toate. iubirea. Intrând. Stăpână. Nisipu-n unde moi. genele muiate? Petreci în minte alte prigoniri? Îl vezi pe El cu palme sfâşiate. Căldura rugăciunilor de seară Va-nfierbânta cădelniţele reci: Tămâia magilor va arde iară. soli din altă zare. Întrupare Din slava Ta cerească Te coboară Spre Betleemul sufletului meu Şi-n staulul smereniei. Cu trupul jertfă sfintei Lui iubiri? În mijlocul nisipurilor. În jarul gândului comori de preţ. La staulul smereniei. Fecioară. Răsfrânt-ai vălul tău. Te-ai încrezut în pasul lui cuminte. În pacea Duhului să-L culci pe El. S-aducă nou prinos de închinare. Maică. Să naşti în duhul meu pe unul Sfânt. Voi presăra din visteria lor. ca un sol de mângâiere.

Crescu sfânt trupul Tău din har ceresc. S-adie rar miresmele din Rai. din adânc de gâng. Precum din ploaie şi din raze cresc Mănoase spice-n ţarina rodită. Dă primăverii-n duhul meu lumini Şi se răsfrânge-n ochii tăi senini.Primăvara mea Crescut-au ghiocei în fulgi de nea?. Pâine În trup curat de Maică nenuntită. ca un bob de grâu dumnezeiesc. Pluteşte raza sfintelor iubiri. Atât de albă-i primăvara mea! Mi-i sufletul de patimi neatins Şi cerul floare peste el a nins. caldă ca un dor. liniştit şi blând. Smeriţi. cari veşnic flămânzesc. Cerşind mereu fărâme luminoase. Şi spre viaţă veşnică Te-ai dat. Cu sânge şi cu lacrimi frământat.. 9 . Pe căi de taină. Şi.. Te-ai măcinat în ura cea cumplită Şi-ai hărăzit fiinţa Ta zdrobită. În ruga lor din veci Te-au aşteptat. În focul dragostei Te-ai copt. Aleasă floare de mătăsuri moi A nins în noapte peste pomii goi Şi i-a-nvelit în borangic uşor. Hristoase. Al fluturilor măiestrit alai A curs în suflet. A prins o boare. Acelor mulţi. Şi sus. deasupra albei năluciri. cu slabe mâini nesăţioase.

Şi-i fac să-Mi fie asemănători În duh. La Mine arde patima-n blândeţe Şi cântă desfătarea din dureri. Frumuseţe Şi-mi zise Domnul: ”Eu sunt Frumuseţe. Am şopot plin de dulce glăsuire. La Mine zorile sunt făr` de seri. prin arzătoarea lor iubire. Şi Tainele de pace făcătoare S-au săvârşit atunci în chip nespus.. În Mine-i cald sălaş de primăveri. sfântul Trup al lui Iisus. Se-nfăptui minunea negrăită Pe veci a luminatei Învieri. Că-n clipa-n care mâna ei smerită Atinse crinul mândrei primăveri. Peste aleşi puteri de plăsmuire. Când I s-a dat în lujerul de floare Mariei..” 10 . Psaltirea negrăitei învieri Din glasul Meu se toarce cu mândreţe. Şi Eu revărs din veşnice comori. Şi Duhul înfloreşte-n mii de feţe. Sorbi miresme dulci în loc de vin. Am tainice izvoare de culori.Crinul Aşa se-ncepe jertfa de iubire: Din alb potir crescut în flori de crin Primi fecioara prima-mpărtăşire.

Ler. Nimeni să nu-i vadă Urma prin zăpadă. Doar celor care plâng în aşteptări. Razele-n zăpadă Îngeri să le vadă. Doamne. Cum vii din nesfârsit înspre-nserări În umbra noastră faci din nou cărări. baţi din veci aceeaşi cale. Din înaltul Cer. Din înaltul Cer. Lerui. Te naşti de sus în foc de raze iar. Din înaltul Cer. Dar pe unde merge Urma i se şterge. Raze albe-aşterne. Ler. Ler. Lumină cerească. Doamne. Cerne Maica. Pe paie strujite. Ca să-mplineşti minuni făgăduite. căzând din zări în zări Spre duhuri care ştiu să fie goale. 11 . Doamne. cerne. Lerui. Lumină Tu. Din iesle să crească. Aluneci lin. Taina din vecie Nimeni să n-o ştie. coboară Preasfânta Fecioară. Cerne luna. Să Te primim cu zvon de osanale. Doamne.Lumină Cu raza. Intră-n staul iată. cu rodul toamnei Tale. Tu treci mereu în neguri nesfârşite Să biruieşti amurgul prin Calvar Şi-n taina frumuseţii negrăite. Doamne. Ler. În staul de vite. Lerui. Te dăruieşti. cerne. Coboară. Din înaltul Cer. Să nu se cunoască Ce fiu va să nască. Din înaltul Cer. Lerui. Maica Preacurată. Ler. Fulgii moi i-aşterne. nespus de mare har! Colind Lerui. Să nu se cunoască Ce fiu va să nască.

Spre inimi vii cu strălucit alai. ţi-i greu să stai în laţ? Te-mboldeşte aprig dor de ducă? Nu te zbate.Aşteptare Mai vii şi astăzi? Mila iar te poartă. Ci. Suflete. Nici merinzi în traista goală n-ai. În cătuşe Suflete.. Arhanghelii. Doamne-al meu. de fier. Îţi opreşte aripa – zglobia – Cu zăbrele cenuşii... de ce te zbaţi mereu? Urli ca o fiară-nchisă-n cuşcă. aşa ca la un semn. venind din cerul lor. cu îngeri de lumină. Bine ştii şi tu că Sânge curge-n cuşcă. Suflete. că-i strâmtă colivia. Şi frig ca-n duhuri nici în peşteri nu-i. Dinţii de sălbăticiune muşcă. Gratiile de fier se vor deschide. Muşcă sângerând zăvorul greu. În tainiţe de inimi nu e pace. de te zbaţi. Doamne. Şi-ai să uiţi de laţurile hâde. În duh sunt gânduri cu noroi Şi moartea-şi vântură în inimi pleava. Când lovindu-ţi capul vrei să salţi. Nu şi-ar găsi în noi. numai tină. piei de oaie-n cui Şi scutece noi n-avem din ce-Şi face. Va pieri şi cuşca-nsângerată Şi vei fi-n lumină singurel. au dragostea putea-va Să dea viaţă golului din noi? Aştept. Nici magii steaua lor cu lung fuior. Noi n-avem. 12 . spre staulul din Betleem? Din lume n-ai cules destul blestem? Iubirea Ta nici astăzi nu e moartă? Spre duhuri vii. Pogori în noi ca-ntr-o pustie. Suflete. Nici albe dobitoace ca să-Şi fie Tovarăşi buni în drumuri tăinuite Şi nici ciobani cu glugă de blândeţi. În noaptea noastră fără dimineţi Nu sunt cărări de raze prăfuite. ca să-i îndrepte. De sus. nici foc. aşteaptă puţintel: Vor pieri zăbrelele odată.. Suflete. te-ajunse dor de Rai? Bine ştii că-i calea nesfârşită. Ar îngheţa pe nevăzute trepte. Se vor rupe grinzile de lemn. Tu vii. Suflete. E numai piatră goală. Te-mpiedici în nisip din loc în loc. Şi-n iesle nu e nici un fir de pai. ai vrea să zbori la cer? Bine ştii. N-ai în mână bâtă ţintuită. Suflete. Dar nu găseşti nici apă-n noi. ţi-i dor să te înalţi? Ştii că te loveşti de grinzi în creştet Şi răsună jalnic lemnul veşted.

Către Tine. Doamne. Doamne. Ce-a zdrobit tăria veşnicului rău. Şi-am trimis spre ceruri tainică solie. Am cusut din raze râuri de scântei. Cum s-o afle bietele-mi albine? Fac popas în ierburi înflorite. Spornic sug dulceaţă din ispite Şi să bea din floare dacă-ncearcă Aripa de pulbere şi-o-ncarcă. Doamne.Spovedanie Doamne. oasele sub roţi. Cu miros de smirnă-n rugă să se-mbine. sângele din vine. flăcări de rubine. Lin s-aşează faguri lângâ faguri. numai către Tine. numai către Tine. Pentru Tine. albe. pân´ la Tine. făclie. Către Tine. Să păşesc pe calea grelelor tăceri. Mustul dulce-luminos le-mbată. Ca să urce fumu-n valuri viorii. Au uitat spre Tine drumul. Trupul meu cel fraged să mi-l rupă toţi. Am cântat iubirea sfintelor femei. rumen. Dragoste curată. din mătrăgună. Doamne. ca să Şi se-nchine. numai pentru Tine. sfânt Numelui Tău. Care-au mers la groapă.. Dorurile-n roi spre Tine pleacă. Glas de alăută. numai către Tine. dor nepătimaş. Dragoste Pentru Tine. Am cules argintul nopţilor de Mai. Către Tine. într-a inimii prisacă. Mirul florilor în stup l-adună. Suflet plin de taina lumilor divine. Stih de preamărire. Lungă-i calea foarte. Tată! Ca mărgăritarele-n şiraguri. Am legat în cântec zumzet de albine. Am cetit din file vechi. Am ţesut în pânză Jertfa Ta nearsă. Vreau să-mi curgă. din crini. Am aprins în suflet tinere văpăi. dulce viers de nai. Străluciri de aur. Dragostea curată. Mâine. Am căutat în noapte luminate căi. Doamne. cu slovă ştearsă. Din măceş. 13 . la vecernie. Doamne. dorul din solii. Vreau să-mi frângă. Să-mi găteşti de nuntă haină argintie Şi-n sclipiri de soare să-mi găteşti sălaş. numai pentru Tine. Doamne. Pentru Tine. dintr-a inimii prisacă.. numai pentru Tine. Dorurile ceară or să-ţi facă Şi din ceară Ţi-oi aprinde Ţie. Învelită-n haina marilor dureri.

uitarea s-a închis. Trecea prin beznă mersul nostru mut. ce greu era să-mi iau avânt! Încet. că nu mai pot. Ar fi un singur foc. M-a dus mereu Iubirea Celuilalt.. largă pârtie de vis. Simţeam că nu mai vreau. Din ele raze curg. În cearcănele cerului senin. fiinţa mea s-a destrămat. Ce greu. ce greu mă dezlipeam de lut! Ce-a fost apoi.din noi. flăcările m-au durut. Şi n-ar mai fi nici trupuri. Comoară cu belşug de mângâieri. nemărginire De flăcări albe-n val de vâlvătăi. Crescu – foc liniştit de rug . s-ar înălţa la Dumnezeu. chemarea sfântă mi-a deschis Prin noapte. Domnul m-a chemat. aleasă-n tainice lumini. În noaptea asta. Ci eu pluteam. 14 . Ce greu. O frunte albă din chenar de spini. Sunt ochii Tăi ca spadele tăioase. lumină. Pe urma mea se aşterneau uitări Adânci ca nesfârşitul unei mări. Sunt mari ciorchini de boabe luminoase. O. Nu mai simţeam nici bucurii. mi-i arăţi. nici simţire: Ar arde numai focul Tău. Dar am văzut în umbră faţa Lui. purtând adânc noian de stele. plin încă de pământ. Arzând cu răni adânci şi dureroase. Şi cum a fost nicicând eu n-am să ştiu. tot mai înalt. În juru-mi stelele clipiră moi Şi-am înţeles atunci că suntem doi. În calea mea se deschideau tăceri. Pe culme. eu n-aş putea să spui. Scântei. Sunt ochi de foc... drept-apoi. Ardea pe mine haina mea de lut. Iubire. Simţeam că arde-n mine focul viu. Vedeam. Pe drum tot mai adânc. în loc de vin.Ochii Ridici pleoape mari de neguri grele Şi ochii Tăi. S-ar prăbuşi în flăcările sfinte Pământul tot şi morţii din morminte. Căci de-ar pica o lacrimă fierbinte Din jarul lor întunecat şi greu.. O clipă. Şi lin Urcam spre culmi. pe pârtia de vis Şi-n urma mea. Şi amândoi eram un singur tot. Duh Prin noapte Domnul m-a chemat. tot mai uşor. Păşeam spre culmi. păşind pe cer senin. nici dor. Sunt ochi. Iubirea pâlpâi şi. Lumină-n lungul veşnicelor căi. Urcam acum uşor. Doamne şi stăpân vieţii mele. ce-aprind pustietăţi.

departe. Ducând pe val de cântece tot Raiul. M-a fript la tălpi cu foc uscat nisipul. Ca sufletul de schimnic în pustie. 15 . departe. din har ceresc. Îl potoleşti cu ploile de mană. Cum Tatăl hotărât-a mai´ nainte. Şâşnesc din Tine tainice izvoare. Când sufletul mi-e foc fără prihană. Un semn s-a arătat în cer. Adânc pătrund în tine. În duh reverşi cuvinte luminate. Ce limpede-mi suna-n ureche graiul. Te preamăresc. ca dintr-o carte. cu Crucea în spinare. Să lege rod în minţile fecioare. Am tâlcuit din flăcări Întruparea. Ca sufletul de schimnic în pustie. din veşnice izvoare. Bucurie! Străbat încet cărările deşarte. În duh trimiţi mireasmă de răcoare. cântarea.Bucurie Ca sufletul de schimnic în pustie. Când buzele îmi tremură. Mi-a ars dogoarea frigurilor chipul. Şi când de sete sufletul îmi moare. Crescut-a-n Duh. Treimea stă şi azi înlănţuită. Pe nori de armonie necreată. Izvor de bucurie! Apocalipsa Acolo. în munţi pustii de iască... înspre miezul tău. Suia spre Slăvi. Cuvântul sfânt al întreitei Arte. Mă bate soarele cu raze grele Şi seceta-mi brăzdează cute-n piele. Cum creşte-n zări. Încolo. Dumnezeirea. Mă biciuieşte vântul Tău fierbinte. sus. curgea. Prăpastie de flacără se cască Şi focul linge-ntinderea cerească. Scria pe cer de noapte jerăgaiul. neţărmurită. Rupând bucăţi din slabele-mi veşminte. încă ne-ntrupată. Cum pică roua-ntr-un potir de floare. Curgea. Că limbile de flacără-mi arată. În piatra care n-a fost lustruită Şi-n poezie încă negândită. Acolo-n adâncimi de taine sfinte. S-a arătat în cer un semn mai mare: Un cântec întrupat suia spre Soare. marea. Petrec adânc în tine. Se întrupează cântecu-n cuvinte. uscate. Bucurie! Când lutul meu se mistuie-n dogoare. Citeam din flăcări vii.

Nu poate frumuseţe să se nască. Culoare. Doar apele tulburi s-or trage prin văi Şi lumea-nnoise-va toată. Pe-ntinsul înfiorător de mut Se ţes zăbranice de chin tăcut. Din goluri. cumplită lâncezeală. 16 . ce ard adânc. Nici flacără de dor. O piatră-ncremenită-n nemişcare Puteri să dea viaţă nouă n-are. În duhurile oarbe de păcat Nu străluceşte chipu-i luminat. dar nu-i mai dor... sub taină de nor. Ca boabele de struguri în ciorchin.Iad Trecând prin şapte nopţi fără de vad. cu strop după strop.. Cu Îngerul treceam prin iad în pripă. nici fum. Stau trupuri lângă trupuri. Cu rânjetu-mpietrit pe faţa lor.. Eu nu pot. Cu trupu-nveşnicit în zvârcolire. În noaptea fără margini totu-i şters. Aproape de ceruri. vers. Cu răni. Ci dorul în veci nu mai seacă. prinse-n chin.. Nici foc. nici clocote de smoală O veşnicie netedă şi goală. Se-ncheagă-n jar. armonie. Vedeam durerea care nu mai ţipă. Tot creşte adâncul. Că nu se mişcă-n veci nimic din loc. Şi valul tresaltă. Din arca de lut să mă scoată. Că-n aerul pătruns de făr´delege. care fără fund se cască. Sporind înspumatele-i ape. Nu poate val de cântec să se-nchege Şi-n cuget pângărit şi necurat Cuvântul sfânt nicicând nu s-a-ntrupat. Cu îngerul m-am pogorît la iad. Stihiile-n spume se-neacă. Să ies din sărmana mea arcă. Trimis-am în zare sfios porumbel Şi iată aştept să se-ntoarcă. Nici ploi de plumb. Petrec în sânul Marii Urâciuni Mulţime nemişcată de nebuni. aproape. Pe toţi i-a şters din Cărţile Vieţii Păcatul împotriva Frumuseţii. Potop Se zbate năvalnic potopul de dor. nici gând de foc. ca gheţurile-n râuri Şerpi otrăviţi de pofte şi desfrâuri. Părinte. să trec peste el. Stau osândiţii-n cruntă neclintire.. formă. Atuncea trimite-vei îngerii Tăi. Se pierde lumina în val de potop. nici aspră biciuială O mucedă.

Şi eu în Tine. sau în juru-mi. Şi-atât era de dulce acest mers. Topiţi în veşnicie. Şi-n minte-abia de pot să-l mai cuprind? Ce punte pân´la Tine voi să-ntind. N-am simţit Nici fâlfâirea hainei. dar n-am ştiut: în mine fu Mişcare. Simţeam că o putere de nespus Mă-nvăluie. chiar dacă veghezi? Putea-voi să găsesc vre-un semn de-al Tău. Doamne. Încât aş fi dorit ca niciodată Să nu atingem ţinta-ndepărtată. Ştiu că Tu Ai fost Acela. răpindu-mi suflul tot Al vieţii în vârteju-i. Când gândul. Că toată. chiar de nu vezi. cătam Să văd un chip: o umbră sau o rază. Am cunoscut lumina nesfârşită. Te-am simţit. Lumina se mărise. întuneric nesfârşit. Făclie-aveam. în voi ca să rămână? Mergeam prin flăcări negre. Nu. senin în jos? Eu Te-am simţit aşa de luminos Că n-am putut să văd. Dragoste era Această neclintire? Nu mai ştiu. Şi n-am ştiut că asta e iubire. undeva. s-a-ntors privirea mea Spre Cel ce mă dusese. mână-n mână. Înotam În valuri de lumină. Atât de-aproape.. Învăluită cald în Dumnezeu. undeva. se pierde-n hău. O vreme-am stat Cu ochii-nchişi ca moartă.. n-ai strălucit În slavă mare. ca printr-un ciur. valuri. amândoi. Când ne-am oprit. Dar Te-am simţit şi n-aş putea să spui. 17 . neclintit Era în casă totul şi ´necat În beznă. Dar iată că din umbră mi-o a stins Şi m-a luat de mână Cineva. vecia-ncărunţise Şi flacăra din juru-mi strălucea. Mergând. nici nu Te-ai ivit Să-mi dai să-ţi pipăi urmele de cui.. gătită dinadins. Decât lumina albă. Cum ai venit şi iarăşi. dar am ştiut Că Tu erai Acela. Nemişcat Ai stat şi Tu în mine. Cu ochii beţi de albul mult. undeva. Pe care Tu să vii. cum nu pot să prind în voi. Simţirea mea. Cum nu pot Să scriu. Dar bezna-n jur s-a sfâşiat. Tot sufletul îmi tace ca un schit. Păşeam prin alb. N-am întrebat nimic. Dar mi se pare lumea un pustiu Şi ziua. Pe ce cunoşti că-i zi. Şi nici n-am vrut. s-a şters. de la El venea. ştiam că las în urmă firea Şi-am început să văd.. ameţit. Simţeam dogoarea flăcării în jur Şi mă uimeam că nu-i vedeam lucirea. Cuvinte. Păşeam arar Şi-aşa-mi părea cărarea de fierbinte. N-am cunoscut pe Cel ce mă ducea. Să treci din beznă în nemărginire. Ci ochi-mi n-au avut nimic să vază. Şi Tu erai în mine. Că tainic gândul stăruia în minte: Să nu-mi atârne haina jos în jar. Dragoste era? Stăteam pierdută-n Tine. pe ce Te-am cunoscut? Orbit. Şi ştii că-i noapte.. Şi uimită. De când în noapte. Doamne-al meu! Răpire Mergeam prin întuneric... Cu mâna strânsă-n mâinile Cuiva.. când deodată s-a mişcat Ceva.Tu Pe ce Te-am cunoscut ? Nu Te-am văzut Şi nu Te-am auzit. undeva. cum Te-ai dus.

N-am putut. Atâtea cruci. Dar am văzut. Şi cruci de-argint şi de oţel Cerneau lumină peste el.Crucile Înspre tărâmul celălalt. Sub greul ei un Om zăcea. Cerşeam lumini şi-n pragul nopţii reci S-au fost deschis zări albe de poteci. M-am pomenit urcând pe scări cereşti. Am auzit un zvon de prăbuşiri. albe. Atâtea cruci mi s-au părut Că toate una s-au făcut. Şi casa mea pieri. Ştiam acum că focul fost-a pus În casa mea. Părea tot locul ţintirim. Cu cruci de brad şi de stejar. Vecinii toţi dormeau. Aşteptam Să ardă-n mine tot. să fiu un scrum Şi vântul să mă vânture pe drum. Curată ca o candelă-n altar. Ardea în noapte. stam În oarbă nemişcare.. Focul a cuprins Şi tindă şi odăi şi coperiş. În goliciunea mea pornii la drum. Cu trupul plin de răni şi greu de har. Se ridicară palele de fum.. Spre miezul dragostei dumnezeieşti. Şi. Iar cruci de aur şi de fier Sclipeau ca semnele pe cer. atâtea cruci. . Focul Căsuţa mea de scânduri s-a aprins.. de mâna lui Iisus. Cuprinsă de uimirea morţii.. Păzit cu zbor de Heruvim. Cu cruci de piatră. Atâtea cruci. În val de flăcări albe m-am zbătut. ca să pot scăpa din casa mea.Tu cum de poţi să le mai duci.. E loc închis cu gard înalt. Voiam să plec din casă pe furiş. Am lepădat şi haina. printre uluci. Şi-am aruncat şi legătura-n foc. Mă-năbuşeam şi nu vedeam deloc. O cruce mare strălucea. 18 . subţiri. şi de-n zadar Plângeam. C-o legatură-n mână. atâtea cruci?. subţiri. căci ardea.. închisă-n grinzile de jar. mari.

cea mai umilă din Sihar. Plină de miresme. fecioare din Sihar. Legaţi cununi din flori de câmp alese. Pentru ca lumina peste noi să cearnă. izvor de veşnic har! Gătiţi-I calea. Din templul vechi luaţi podoabe sfinte.Trezirea din Samaria Veniţi la El. Ectenie Pentru ca iubirea noastră să-nflorească. peste noi. Menit să curme-al vieţii noastre-amar. Din strânsoarea cărnii să ne dezlegăm. Iar eu. Cel ce-i plin de har! Cântaţi-I imnuri. Pentru ca din muncă pacea să rodească. Albă cum e crinul Bunelor Vestiri. Pentru ca în suflet să-I simţim chemarea. Pentru ca-n vecia Lui să ne cunune. Pentru ca răsfrângeri din surâs de stele Să sclipească-n lacrimi ochii de copil. Domnului să ne rugăm. Veniţi la El. sclipind în rouă. În valuri late scoateţi pânză nouă. Ca-n mintea mea de-a pruri să rămână Lumina întâlnirii la fântână. Domnului să ne rugăm. vine. Domnului să ne rugăm. Aprindeţi torţele ca-n miez de noapte. Şi-ntr-un pas să trecem pragul larg al vieţii. Pentru ca-n iubirea Lui să ne-mpreune. Domnului să ne rugăm. Când plecăm genunchi. Cu miros de smirnă şi cu ramuri moi. Pentru ca belşugul ţarinilor grele Să ne facă traiul rodnic şi umil. Când. numele-I strigăm. Când vraja cuvântării Lui domoale S-a legănat în vânt de cireşar. Cu ramuri verzi. Ca un zvon de vânturi line. roabe din Sihar! Gătiţi-vă cu glas de bucurie. Îi voi aşterne sufletul în cale. cu scoarţe moi şi dese! Din scrinuri scoateţi albele veşminte. Pentru ca-n lumina alb-a dimineţii. dulce de rodiri. Pentru ca sudoarea să ne miruiască Şi-n lumina morţii viaţa s-o cercăm. Căci iată. Pentru ca să-I ducem sufletul în cale. Cântaţi ca păsările-n zori pe ramuri. Vestiţi minunea peste mii de neamuri! Lin curge azi izvor de apă vie. 19 . Pentru ca să-Şi verse binecuvântarea. Pentru ca din neaua grea de peste iarnă Rod de viaţă caldă iarăşi să legăm. Pentru ca mlădiţa dragostei să crească. Pentru ca-n mulţimea îndurării Sale Însuşi să-şi pogoare pasul către noi. Aduceţi ierburi dulci. amândoi. seara. mame din Sihar! Aşterneţi în ţărână grâne coapte. cuprinşi de patimi.

iconarul. Îţi ies în cale Heruvimii. Şi m-am trezit. lăsându-şi lumea de dincolo de zări. În juru-Şi focul curge. El strălucea ca neaua. Ca să-Şi picteze slava. Smerit în rugă. Cu vraja curăţiei şi a milei.Intrarea în Biserică Aşa Te vede duhul meu. Când glasu-i blând în rugă spre cer s-a ridicat? Ce tainică putere i-a fost sortită lui. A prefăcut-o-n pulbere uşoară Şi pata de argint a hainei Tale. că mi s-a dat în dar Făptura lui curată. pe cea din urmă treaptă. Că-l port de-acum în mine. Din ce străfund crescut-a făptura lui de crin? Din ce-nălţimi pogoară privirea lui de vis? Ce bezne-adânci la pasu-i luminii s-au deschis? Ce haos plin de valuri. asemeni miresmelor de preţ. Că pentru mine. Stăpână: Te duce Ana. Cuminţi. în haina lui de in. Potirul sfânt al jertfelor Te-aşteaptă. A încrustat-o-n raze ca în zale. Zeu străin Văzut-am azi la templu pe Zeul cel străin. lepădându-şi veşmântul lui de lut. Cum urci cu paşi mărunţi pe sfânta scară. 20 . Cu frăgezimi de mugur care crapă. picioru-i preacurat În pulberea din cale. în fâlfâiri uşoare. ca o apă. să sufere ocări. ca jertfă la altar. numai. spuneţi. Şi pentru cine. S-a aşezat pe umărul copilei. trupul mic se-nclină Şi faţa de copil aşteaptă harul. iconarul Cu fir de-arnici a-ncondeiat chenarul. S-a pogorât la oameni. Se va-nălţa în slavă. Să fie-n umilinţă stăpân peste vieţi? De ce. Iar Sfântul Duh. Iar sus de tot. În cuviinţă mare. că mă strigă cu milă şi cu dor. Din norii albi şi moi ai înălţimii. în suflet l-a durut. ce mări s-au despicat. Maica-Ta de mână. senin ca la-nceput? Văzut-am azi la templu pe Zeul cel străin. Să rătăcească-n lume ca fiu al nimănui. tăcut. că este-al meu de-acum. Rămâne-nchis cu duhul în asprele peceţi? Când oare. Topit-a-n flăcări vechea lui comoară. Ci-nvăluit în taina seninei lui blândeţi. Că este-al meu o clipă. Mi s-a părut o clipă că-n rostul lui uşor Mă cheamă. cu faţa în pulberea din drum. a sângerat? Şi pentru ce. În ochi porţi cerul nopţilor de vară Şi părul Tău e caer de lumină. Mânuţa poartă lujerul de floare.

Atins-ai vinul şi ai frânt din pâne. Stăpâne. Din clopote de floare. peste duhuri pustiite . mai dulci ca mângâierea. În van stă. Şi azi. în tind-ai stat. De patimi. gheţurile nu-s topite Şi tot mai urlă vântul de pierzare. Cu scump sângele Tău m-am adăpat Şi trupul Tău s-a frânt spre-mpărtăşanii. Şi sângele cu vin l-ai îndulcit. La masa albă m-ai blagoslovit. Ci-n suflet. Căci n-au văzut privirile-mi păgâne. Atâtea seri la rând s-au irosit. Atâtea seri la rând ai poposit.Împărtăşanie În tinda mea cu umbre dulci. În zvonul vechi din sfintele cazanii. sărmanii. ca mierea. Sonet Ne-am pomenit în plină primăvară: Din cer lumina picură. Jertfa pe altare? 21 .. În leagăn alb de ramuri înflorite. Doamne. Ca să te vadă ochii mei. Paharul lin l-ai binecuvântat. Învierea Răsună-n zvonuri de mireasmă rară Şi păsările toate se-mbătară De cântece. ca-n alte seri. Că trupul sfânt Şi l-ai ascuns în grâne. Coboară peste câmpuri tămâierea Din ruga cald-a vântului de seară.. Va creşte rodul plin de desfâtare.

cu viers de-argint. Pădurile ardeau adânc pe cer. prieten. Să nu dezlege taina Ta cea mare. să doarmă-n fân.Maică fericită Ai vrea să-L aibi o clipă pentru Tine. Căci să vorbesc cu meşteşug nu ştiu. În gândul meu lumina Ta răsare Şi preamăresc pe vechiul iconar. Aş vrea să ştiu. primind din ceruri har. m-au răcorit. În mine miezul alb stătea-n neştire. În mine-ai fost şi nu Te-am cunoscut. uimită de minune. Par că şoptesc cuvintele de-alint. cu blândă floare. au crescut Din miezul sâmburelui meu de lut. În veghea Ta. Doamne. Urzind mănoase ploi de primăvară. Sau poate eu eram în Tine-nchisă Ca sâmburele-n carnea de caisă? Căzusem în pământ de undeva Şi miezul dulce-n mine aştepta. cu floarea lor cerească. Ci nu ştiu cum să Te numesc Iubire: Părinte. Ca ceara-n uscăciune m-am topit. 22 . Iar Tu-n genunchi veghezi între sulfine. Dar lacrimi izvorând. Livezile pe dealuri se uscară.. Cu sunet de cleştar.. Aşa cum stai plecată peste Dânsul. Uşor L-ai dus în câmp. Mumă-mi eşti şi Fiu. Crengi mari. A fost o vreme secetă în ţară. El nu-şi pierdu puterea de rodire. Laşi mâinile sub văl să se-mpreune Şi genele să Şi le ude plânsul. Cum numai mame ştiu să le şoptească. frate. Rodire Miez alb în sâmburele meu de lut. Şi iarna fu senină şi cu ger. Care-a ştiut. domn.. Şi L-ai luat pe Fiul Sfânt la sân.. Dar parcă. ce dragoste-i mai tare În ochii tăi de Maică fericită? Te uiţi la Prunc cu faţa-nvăluită De-atâta foc de multă închinare! Dar buzele. mire. Şi lacrimi după lacrimi se-nşirară.

dar nu ştiu cum să cer. Şi-am prea iubit făptura. Hrăneşte-mă pe mine cu har îmbelşugat. Îmi ştiu fărădelegea: greşită sunt. Doamne. Doamne.Pocăinţă Nevrednică sunt. Când buza mea de tină sorbi-va din Potir. Am prea iubit amurgul. înainte-Şi. cu zarea-i de lumină Şi turma de căpriţe. şi taina mi-o arată. am irosit în cale Mulţimea milei Tale şi darul Tău bogat. Mi-am împletit cântarea din floare de mătasă. din inimă plecată. Prea mult am stat cu ochii plecaţi. Am irosit comoara de armonii divine Şi glasul cel de taină eu n-am vrut să-l ascult. dar Te-am uitat pe Tine. când rana în suflet m-a durut. Să nu mă laşi. Doamne. Am îndrăgit mirosul de verde şi de crud. mijind sub paşii mei. ci lasă-mă să viu. Preabune. Şi fă să nu mă ardă văpaie-nfricoşată. Sfinţeşte-mă. Prea multe griji avut-am în zilele de mâine Şi n-am iertat. pe care mi l-ai dat. Am prea iubit podoaba şi haina de mireasă. îmbracă-mi goliciunea Cu raza de sfinţenie din chipul Tău curat. Stau. 23 . rugăciunea. Ci Tu pricepi cuvântul din mute osanale Şi tâlcul rugăciunii de lacrimi şi tăceri. M-apasă greu pe umeri aducerile-aminte De patimile firii. Din gând smerit primeşte. Am îndrăgit mirosul de miere şi de tei. de toată pofta rea. Iisuse. Mi-am împletit cântare din grele flori de tină. Nevrednică sunt. cu botul mic şi ud. Şi cântecul ţărânii l-am ascultat prea mult. cătând în lut. Iisuse. Adapă-mă cu milă. milostivirii Tale Şi Şi-aş cere iertare. Stăpâne. cutremurată de taina Cinei sfinte. În zămbetul câmpiei. milostivirii Tale. în goliciunea mea. Pogoară-n mine harul prin ungerea cu mir. Ci ca un rob netrebnic. să plec nemângâiată. Să nu mă lepezi astăzi. Doamne. Căci n-am sporit talantul. Acum. Căci îmi cunosc păcatul şi taina Ta o ştiu Strig către Tine.

Pentru istovirea cărnii sfâşiate. milă şi-ndurare. Iisuse preaiubit. blândă desfătare. n-o fereşti În tina omenească să nu Şi-o murdăreşti? Cum vrei să calce-n lume piciorul Tău curat. Ba încă cu pasul Tău curat. Soare de dreptate. Tu cer nou l-ai făcut. ai întins Un colţ al hainei Tale şi m-ai făcut bogat. Oasele sărmane bine Te cuvântă Pentru toate-acestea. În cerul nou din suflet să fii în veci slăvit. Pentru cuiul care-n palme mi se-mplântă. eşti nespus de mare. cu Domnul şi I-am spus: De noi cum nu Ţi-e silă. de la noi Şi cum mai poţi să suferi făptura de noroi? Cum poala preacurată. cum vrei să Te cobori? Ca Petru. m-ai aprins Şi peste sărăcia mea. Tu. porfiră de-mpărat. preascumpul meu Iisus? Cum nu-Şi întorci Tu faţa. prin lacrimi. Pentru că eşti Unul în desăvârşire. ieri. Cu pasul Tău pe mine de tot m-ai curăţit Cu raza Ta tot chipul Tu mi l-ai strălucit Cu focul Tău pe mine. cu cetele cereşti. Mi-ai încăput în suflet. Stăpâne. pentru toată sărăcia sfântă. Cel care peste aripi de îngeri a călcat? Cum poţi să suferi. Pentru că eşti slavă. goală. Pentru calea albă în singurătate. Doamne. Pentru toate-acestea. că păcătos sunt eu! Dar n-ai plecat. Mi-ai dat inel. în iadul meu spurcat. Cel neîncăput Şi sufletul meu.Alte poezii religioase Cer nou Grăit-am. Pentru dorul tainic care-n suflet cântă. cu silă. În sufletul meu. miros de putregai. În inima mea rece. Pentru că eşti Însuţi vatră de iubire. Pentru că Tu. cel rece. coroană. Când ai tămâia dulce a crinilor din Rai? Tu. Doamne. Şi pentru toate-acestea. Doamne. . ani de-a rândul Te-am izgonit mereu: Ieşi de la mine. Doamne. îţi aduc mărire. iată. care stai în cerul cu mari luminători. Cu Maica Preacurată. Pentru strălucirea lacrimii curate. Tu Însuţi locuieşti. astăzi. Ruga mea Doamne. pentru toate. Ai coborât tot cerul.

Rugăciune Doamne. Şi în inimă.. Dincolo de zări. prin fânaţuri. sunt mititele. în zbor. Mări. ca un dor. Nu mă-ndemn încă să-ţi cer Fericirile din cer. Răzleţită. Aripile mele. Larg şi desfătat: Unde ochi nu plânge. Fericire cum să-Ţi cer? Dă-mi. cu frângere. În ţările-acele. nici laţuri. Unde glonţ n-ajunge. Ploi de aur curg. Eu de unde vin E numai senin Şi acolo nu-i Dorul nimănui. Ca Femeia păcătoasă. Dorurile mele. Fă pe voia mea. Crucea Ta Şi mă-nvaţă a o purta. încă să nu-mi dai Frumuseţile din rai. -Pasăre de nea. Calea-i lungă foarte. Pasăre de nea? -Colo-n depărtări. Plânsul de vădană. Stăpâne. Ceru-i o lalea. Până când însângerat Şi lovit şi înspinat. Umbră şi răcoare. -Ba. Mai presus de stele.. Unde nu străbate Geamătul de frate. Este-un loc curat. Care nu se trece. să-Ţi sărut Urma paşilor. Şi nu pot să poarte Aripi mititele Doruri mari şi grele. Nu-s curse. Dă-mi. Şi încă nu-mi dărui Ale slavei bucurii.Pasăre de nea Colo spre amurg. . Stăpâne. prin lume-ţi duci Tu. -Tu de unde vii. Unde-i numai floare. cu jale. Zboară tu cu ele. Căci e loc curat. Oful de orfană. Până când. Dă-mi a Maicii plângere. Cu iubirea mea duioasă. Treci pe calea cu dureri. s-alerg Tălpile să Ţi le şterg. Ci în veci petrece. că dorul tău Mare e şi greu. Binecuvântat. în lut Şi mai dă-mi cu sârg. Dă-mi durerea Maicii Tale Şi în piept. Unde. povara sfintei Cruci. Unde n-a curs sânge. Unde nici o rază Nu mai înserează. Loc de bucurie Şi de veselie.

Tu ne aperi de păcate. Pentru toate. Hrănitorul tuturora. Răsărit din spinii slavei. Bucură-te. pe acest pământ. Tu eşti cel ce potoleşti: Foamea. Căci ai pâinea cea de sus. strigăm ţie. sfânt Pahar! . Tu. pentru toţi. Bucură-te. Tu. Scump şi gingaş trandafir. Aluat pe care-l pui În făina gândului Să îl faci ca să dospească Dospitura cea cerească. Pârga Sfântului Altar. Cer şi scaun al măririi Bucură-te. Firii noastre omeneşti. setea. Mărul cel crescut din coasta Bunului Mântuitor. podoaba Liturghiei. sfântul Tău cuvânt Este. sfânt Potir! Cel ce ai mireasma vieţii. Să-l dospesc neîncetat Şi cuvântul Tău cel Sfânt În covată să-l frământ. Bucură-te. Şi-n cuptorul cel de foc Al durerilor să-l coc. Căci în tine stă Hristos. neputinţa. Sfântul Potir Crin al mântuirii noastre. Care curge din Iisus. Floare dragă tuturor. izvor al nemuririi. Tu care toate le poţi. căci în tine Necuprinsul a-ncăput Şi s-a coborît în vreme Domnul Cel fără-nceput.Aluat Doamne. Pune-n mine aluat. Şi să fac sfinte prescuri Pentru cuminecături. Şi mereu primim din tine Harul Lui cel luminos.

Ce taină spui prin lacrimi mănunchiului de crini Doar mâna Ta grăieşte cu rănile din palmă. Şi acum îmi dă. ca un crin înalt din văi. despre tainele străine. Şi de voieşti să fii un alt Hristos. să vie. căzut în sfâşiere. pe vârf de stâncă. iată. Fiinţa ta întregă grăieşte către Dânsul: Şi eu am fost pe Cruce cu Tine. Ci tu aşteaptă. Şi coasta mea-i străpunsă cu fierul lăncii greu Şi faţa mea-i uscată de mult ce-a ars-o plânsul. paharul cu amar. omul tare în cuvânt. colo sus. Maica Crinilor (Pieta) Tu stai învăluită în lunga ta tăcere În poală porţi pe Fiul-mănunchi de crini zdrobiţi El poartă-n cap cunună din spinii cei slăviţi Şi peste Fiul curge în val a ta durere. Şi-o da lumina Duhului Preasfânt. Ei vor veni şi vor grăi cu tine. şi negrăitul dar Să ajung să văd în faţă Slăvita Înviere. suflete al meu.Tavorul Luminile Tavorului te-nvaţă. suflete. Ilie. Şi Moise. bărbaţii: Moise şi Ilie. gustat-am. Iar omul focului ceresc. şi eu am supt oţetul Şi mi s-a scurs şi mie viaţa pe încetul Ca lumii întregi viaţă cu Tine să pot da. Te va aprine-n dragostea cea vie. În taină. Pe ucenici să-i laşi la poale. jos. Şi-aşa cum stai grăind cu crinii tăi Parcă mireasma lor sorbind-o toată Te pleci spre poala ta înmiresmată Tu însuţi. Şi-mi vine-aşa să-mi plec genunchiu-n taină Cu mintea uluită de copil Şi-apropiindu-mă cu pas umil Să-ţi sorb miresmele de crini din haină. Fiul meu. Să guşti singurătatea cea adâncă. cum să te schimbi la faţă. Şi port şi eu pe frunte cunună ca şi-a Ta Şi din burete. În duh. O. . schimbă-ţi faţa. Şi crinul meu cel dulce. Dintr-un nimic tu fă-te dumnezeu. O. Şi eu. iată. Stăpâne. În ploaia harului. Şi mai grăieşte fruntea cea netedă şi calmă Pe care stă înfiptă cununa Lui de spini.

Hai să căutăm printre valuri.dorinţa iubirii e trează. Şi. uşoară dantelă. Apa senină se trage-n adâncuri şi valul tresare. Fete se uită-n fântână de-şi strâng cingâtorile-n ţinte. Insula-n care străbunii trăit-au în veacuri uitate. . Locul e plin de mireasma sfioasei aducei aminte. Când se coboară la mal. Iese din umbră de cedrii cu ochii-n lumină. Spuma. luminoase broboane. . Când o cuprinde. să se scalde fecioarele-n mare. Toarce Hrysothemius firul subţire şi nited de lână. Vântul de seară cu cântecul mării în taină se-ngână. Tras-am în mare o luntre-aşternută cu mândre covoare. când se duc să se culce în templul Athenei fecioare. căci pe albe frânturi de coloane Scutură aripa lor în amurg. Sfâşie pânza uitării. Doar pescăruşii o ştiu. le mângâie-n treacăt piciorul. Insula albă cu cedrii umbroşi şi cu viţe bogate. Flacără-n ochii lor umezi . s-anină de el.şi-l arde în inimă dorul. Insula-n care bătrânii trăit-au în veacuri uitate. ca o trestie.Spre insulă (1944) Insula albă Insula albă cu cedrii umbroşi şi cu viţe bogate. pe marea cu spumele-n floare. Poartă cununi de viorele în părul cu luciu de rază. Comata. fata. ţesută pe sfinte odoare. Lakon pescarul le vede.

Vântul îmi scutură ruja . Anii senini mi s-au dus. Pânza de in era fină şi albă ca raza de lună.Zeul Zilele mele s-au scurs. . Cine e cel ce mă-mbată cu caldă mireasmă de floare. Lamprissa. Lamprissa. stând sus pe-o stâncă. Ştiu că din clipa aceea tot haosul îmi urlă în minte. Mâna mi-o poartă pe liră. Ne pieptănam la lumină. Cântecul nopţi-şi ţesea armonia din blânde suspine. ţi-aduci tu aminte. liniştite ca cerul de vară. ca un vis de o clipă. Patima sfântă în mine cu flacără tainic aprinde El. mi s-au dus. Viaţa-mi curată şi plină era ca o rujă-nflorită. Nopţile verii sunt scurte. în noapte. Trupul meu fraged şi tânăr departe stătuse de patimi. Pieptu-mi se zbate şi ochi-mi sunt umezi de o cladă simţire. cu suflul fierbinte. Lamprissa. Şi ne scăldam pe-ntuneric. În zori ne sculam amândouă. în sufletul meu locuieşte. Sunt ameţită. şi viaţa şi visul întreg mi-l cuprinde. Lamprissa. ca florile noaptea în rouă. Mâna mi-o poartă pe liră şi-n cântece line-mi vorbeşte. stăteam amândouă cu ochii la stele.bogată şi dulce risipă. Nu ştiu ce zeu mă făcu să cuprind adâncimile firii. plăcerea amară. Lamprissa. Caprele-apoi le păzeam împreună. Cine e zeul puternic ce-n suflet îmi zace şi cântă? Cerul întreg şi pământul cu drag către el se avântă. surioară? Pentru a strânge-n cosiţă a razelor mândră comoară. Toate le ştii tu. în nopte. Vântul fierbinte de patimi suflă peste ea o clipită. aprinzându-ne-n suflet lumine. Cine îmi arde obrajii cu blândă mătase de soare? El mi-a robit trupul tot. numai el. Nu ştiu ce zeu a voit să-mi sfâşie viaţa senină. N-am cunoscut niciodată. Măreţul Apollo. Noaptea ades ne-a găsit pierdute în zarea adâncă. Nu ştiu ce zeu mă atinse. ca omul ce-i beat de lumină. Ochii mei n-au cunoscut niciodată arsură de lacrimi. Simt cum o dulce sfârşeală-mi pătrunde tot trupul subţire. Cine făcu să-mi pătrundă în inimă patima lirii. ca clipele rele. Astfel. Stele ardeau în văzduh. El e puternic şi mare – e mult adorat în Larissa.

Dormeam în ierburi coapte sub soarele amiezii. Daphnis. Săltau şi sânii tineri şi amfora din mână. Cu adieri de cimbru. Mi-aduc aminte. Îţi împleteam cunună de frunze şi de vise. În visul meu tu însuţi veneai. pe coline. Simţeam pe gât pecetea săruturilor tale. Creştea din suflet dorul şi cântecul de strune. Mergeam cu pasul sprinten prin soare la fântână. când înfloreau lumine. Pe ţărmul alb. adânc deschise. Ca-ntr-un ajun de nuntă-mi împodobeam iatacul. Trei noduri împletite în lunga-mi cingătoare. Eu mă trezeam în cântec de imnuri vechi şi sfinte. Când singură.Mi-aduc aminte Mi-aduc aminte. Uimiţi priveau la mine căpriţele şi iezii. Strângeam în coşuri grele glicinele şi macul. ca o minune. Daphnis: am mai trăit o viaţă. Dar razele de lună alunecau în casă. tu. prin ierburi torceam. departe pe mare. dulce mire. Suflam pe trupul neted argintul din veşminte. zicând de jale. uşoare. Smulgând din câmp mănunchiuri de flori. ca lungi fâşii de ceaţă. Mă ridicam sfioasă Şi-ncet trăgeam perdele. Cu gene-ngreunate de taină şi iubire Şi mâinile-ţi în tremur îmi desfăceau. Când peste ţărm amurgul creştea. .

Fecioarele albe-n zadar îngenunche pe lespezi de piatră. Acolo şed Zeii tăcuţi. rumen nectarul cel veşnic. Căci frunţile lor neatinse-s de mirul sudorii amare. În suflete Zeii nu poartă dureri dătătoare de viaţă Şi nestrăbătute-s de răni mădulare cu luciu de gheaţă. Străbate prin trup raza moale. Căci fiicele noastre le duc în prinosuri la temple belşugul. la masă. Că-şi varsă din cupă cu picuri de rouă miresmele. Beţia de rodnică sevă ce curge cu murmur în vine Străbate cu greu. o! iubite Melampus. o! iubite Melampus. şi singuri. Dorinţa ce arde cu luciu în mândre priviri de fecioare Nicicând n-a-ncălzit cu scânteia privirile nemuritoare. Privirile lor sunt orbite-n lumina de foc a veciei Şi genele lungi le sunt arse de soarele cald al tăriei. din vecii nesfârşite. departe. Făptura din veci împăcată şi-o poartă pe câmp şi prin crânguri. Olympul străluce-n zăpadă.Către Melampus Departe sunt Zeii de noi. în trupuri divine. Zadarnice-s rugile noastre şi jertfele noastre deşarte. Petrec un veleat de odihnă-n senină şi grea nemişcare. Din cupe-nflorite cu aur beau. Şi braţele albe nu ştiu să răstoarne o brazdă cu plugul. o! iubite Melampus. . crinul. Departe sunt Zeii de noi. cu vârful în negură deasă. Când Hesper aprinde pe masă lumină de stele în sfeşnic. Ei nu văd prin negura vremii că ”azi” înfloreşte măslinul. căci trupul lor umbră nu are. Revarsă lumină prin trupul uşor ca o spumă de mare. Şi vinul de preţ în zadar îl turnăm în cenuşa din vatră.

lovit de săgeţile-achee. pe frageda Chloe. Firul subţire şi neted. Crocus de aur culegeţi şi dafini şi negre viorele. Smirnă şi-aloe aduceţi . Morţi sunt feciorii lui Priam şi moarte-a lui Priam copile. copila bălae. . pe frageda Chloe. Chloe cu mâinile albe. pe mândra. fecioare. N-a fost în toată Hellada o mână să-nvârtă mai bine Fusul cel plin. suveica cu susure line. Smirnă şi-aloe aduceţi . Plângeţi fecioare din Rhodos. jertfit de divinul Achile. pe mândra. Nici la palatul lui Priam. zeiţa cu ochi de văpaie. Prinseră pismă amară pe Chloe. Fiul lui Pelor din Troia. Fiul lui Pelor trăit-a ca rob în câmpiile achee. Moira nu-mi dete să cad vitejeşte la porţile Schee Prins şi legat.că-i dulce mireasma de-aloe. fu dus către negre corăbii. torcea lâna blândelor mioare. Athene şi Hera. Plânge câmpia. fecioare din Rhodos. Pallas. fui târît de Agamemnon la tabări-achee Şi Simoisul gemu. curgea ca o rază de soare. şi marea cu murmure grele.Epitafuri antice Captivul Moira nu-mi dete să cad vitejeşte la porţile Schee. Marele Hector căzut-a. Torcătoarea Plângeţi. Moira nu-mi dete să cad vitejeşte la porţile Schee. când între suliţi şi săbii. care cântă.că-i dulce mireasma de-aloe.

Pescarul Tu. Aceea care doarme sub lespedea albastră A strălucit ca neaua pe muntele cel sfânt. Când Eros îl atinse cu focul lui cel sfânt. Fecioare din Athena. Aceea care doarme sub lespedea albastră Nu simte plânsul vostru. cinsteşte-acest mormânt. pescar din Creta. A fost podoaba vie pentru cetatea noastră. Un dor ascuns îl duse de tânăr sub pământ. Cu ochi adânci ca marea ce-mbrăţişează Creta. . pescar din Creta. El a iubit pe Klytis. cea iscusită-n mers. nu plângeţi. E-n zadar. fierbinte şi amar. În câmpul cu miresme culegeţi trandafirii. Nebun de dor se stinse Kleon. A fost subţire-n mijloc. Tu. El a iubit pe Klytis.Atheniana Fecioare din Athena. N-aude tânguirea. care treci pe cale. cinsteşte-acest mormânt. şi dulce la cuvânt. Culegeţi crocus galben şi busuioc amar. fecioara dulce-n viers. nu plângeţi. Când se topea zăpada pe muntele Hymetta. Sub piatra albă zace Kleon. Căci zace-aici. care treci pe cale. pe muntele Hymetta. Cu trupul alb ca neaua din muntele Hymetta. nu vede jalea voastră. ucisă de rănile iubirii. El se topi ca neaua. E-n zadar.

Înfloriri de rug şi buruieni. Ca să lege rana-n neguri moi. ţărmu-nsingurat. de-ar fi vrut. Ziua nouă-şi sângerează rana. Şi dureri de veci să odihneşti. A venit să smulgă iar din mine. Noaptea şterge lacrimi şi sudoare Cu năframa albă . Mâna blondă toarnă peste zare Vinul greu şi negru din ulcior. Domnul meu însă veni şi suflă peste mine Flacără albă de-argint cu văpăi de rubine. o ramură ninsă de floare. Iată de-aceea mi-e trupul golit de dulceaţă. Raze ard ca suliţi lungi de fier. Domnului meu i-aş fi dat în dulceaţă de miere Cântec de floare cu umbre adânci de durere. Se presară pulberea de stele. Umple-ţi iar de vin ulciorul. Trupul meu dulce. fecioară. Curmă iar. Domnului meu i-aş fi dat. Apele-n adâmc au sângerat. Graiul meu. Vine noaptea sângele să-l spele. . arse. Să oprească sângele şiroi. Ca să nu se-aprindă-n depărtare Rana zilei roşii . Noapte A-nflorit amurgul ca o rană. Răni să vindeci şi să speli.Cântecul amforei Sufletul meu era plin de iubire senină: Amforă plină de miere cu zumzet de-albină. Bat cu zvon de harfă tyreniană Valuri grele. Amforă plină de miere şi ramură ninsă.văl de nori. taină ţesută din umbre uşoare.până-n zori. Florile dulci ca o taină se scutură. cu proaspăta ei boare Arşiţă cumplită şi fiori. Lină. Amfora plină de zumzet tăcu şi se sparse. iară Pulbere de stele să-ţi găteşti. neatinsă. Gura mi-e mută şi sufletul fără de viaţă. noaptea-şi ia pe umăr cana Pas cu pas se-nalţă către cer. Flori crescute-n sânge – flori de răni Să-mi aducă-n mâinile-i senine.

.

cu mireasmă divină? Ori vreun rege era. Şi-am privit pe cărare. Sunau ca un cântec în mine Vorbele dulci. murmurând o urare. străinul: Nici nu ştiam ce subţire-s în mijloc. . Eu am simţit tulburare. Despre o tufă-nflorită. Despre zăpada târzie. rătăcit de alaiul lui falnic? Nu ştiu.dar inima-n piept începuse să-mi bată năvalnic. . când arde pe ramură floarea. Nici nu ştiam ce năvalnic îmi arde obrazu-n dorinţă. Oare de unde-a venit străinul cu ochi de lumină? Oare-a venit din Olimpul înalt. Era şi Lamprissa cu mine. M-am depărtat binişor. ce plin îmi e sânul. El are dreptate. Ea-ncepuse să zică un cântec din vremuri bătrâne. privindu-m-aşa. Eu am privit în pământ. Nici nu ştiam cât de gingaş se pleacă întreaga-mi fiinţă. mi-a spus: ”Eşti atât de frumoasă! Eşti ca un lujer ce poartă flori grele şi moi de mătasă. Şi cum te pleci şi cum ochii i-ascunzi între lungile gene. . dintr-o dată. Glasul lui dulce făcu să tresalte în mine tot dorul. El a cerut de băut şi Lamprissa-i întinse ulciorul. şi-am luat pe Lamprissa de mână.dar simţeam că se uită la mine. Apoi aşa. pe care o scutură boarea. Îmi înflorise ruşinea-n obraz. El în tăcere ridică privirile-albastre şi pline. El se întoarse domol şi plecă. Eşti ca un lujer. în fântână.Eros La fântână Astăzi am fost la fântână. pe care îl pleacă o boare alene”. Eu m-am privit în fântânâ. ce rostise străinul cu ochi de lumine. Astăzi am fost la fântână.

senina mea iubire. Azi noapte ne-am trezit. Dar n-a venit. Cu ochii-nchişi. simţeam că n-o să vie. numai una. Sub mine ritmic se izbeau de maluri. ci amândouă. Că frunza-n pom e toată arămie. Se revărsau luminile în zare Şi iarba moale-mi mângâia piciorul. Deasupra mea era noian de stele. Mi s-a părut că viaţa mea rodise”. În urmă. Din spice coapte împleteam cunună Şi nu mai ştiu: aievea e ori vis e. Şi i-am răspuns: ”Mi s-a părut şi mie. Am scris încet. Noi n-am mai zis nimic. cu degetu-n nisip. Cu ochii plini de nouă strălucire. am ascultat cum plouă. valurile grele. luna mare a pălit Şi se deşteaptă zarea purpurie. Şi din Okeanos iese Aurora. Cu picuri grele. coboară ploaie de rodire. Simţeam în piept durerile iubirii”. Un zeu senin în noapte se avântă Şi firea toată bine o cuvântă. .Melissa către Diodor Am fost pe malul mării astă noapte Am vrut să văd cum se ridică luna. Mi s-a părut că se-mplinise dorul Şi. Ploaie caldă Azi noapte ne-am trezit. Iar bruma de pe rod sclipeşte-n lună. O ploaie caldă ne bătea-n perdele. Că-n pârg se-ndoaie ramurile-n două. Lamprissa zise: ”Mi s-a părut că cerul înflorise Ca o petală-ntinsă de cicoare. Am aşteptat o barcă. S-ascult în pace cântecele mării. Am aşteptat o barcă. Numele tău. În spuma albă. Un zeu cuprins de-a ţarinii iubire. numai una. Din cer. culegând în poală trandafirii. Şi boabe mari de struguri ard în rouă. Am stat pe-o stâncă şi-am privit în noapte.

Simţeam în visul meu o nouă viaţă. Când sângele curat ce-ţi curge-n vine L-am colorat cu tainice iubiri. Pe care nici o rază nu-l învie”. Şi mângâierea ei mi s-a prelins. Şi fruntea ta senină s-o-ncing cu trandafirii? Nu vezi că ard ca rugul obrajii roabei tale. Când mi-a vorbit.. Să frângi cu-n braţ puternic tot trupul meu firav. copila mea. aşa a vrut un zeu. Lida către Gaius Încerc să-ţi torn. stăpâne. să sufăr. Te-am mângâiat cu-a genelor mişcări Şi te-am scăldat în calde revărsări De dragoste adâncă şi curată. greu de gânduri. Cazuse-n noapte rouă Şi vântul lin din pom o scutura?. Eu bine ştiu că-aşa a fost să fie. să iert. Un gând mă urmăreşte. Sunt ca un stânjenel bătut de nea. şi nu-l mai pot uita: Aş vrea să mor stăpâne. În veghea mea de chin îngreunată. i-am cunoscut durerea. şi sunt din neam de sclav. tainic dragostea cânta. Să uit. falernul în potir. Luna răsărise Şi se suise albă peste zări. că buzele-i sunt pale? Nu simţi că-s lacrimi calde în cupa ta de vin. Cu glasul greu de griji mi-a spus aşa: ”Te-am plămădit în trup. pe pieptul meu săl culci.Pe prag Torceam pe prag în răsărit de lună. Căci te iubesc. Ca lira când uşor loveşti o strună. Şi capul. se făcea C-am început să plângem amândouă. mereu. Şi visul meu spre tine s-avânta. Crescuţi în nopţi de umbre şi lumini. Şi nu mai ştiu. Şi-am aşternut în leagăn trandafiri. stăpâne. Eu capul l-am ascuns la mama-n poală Şi mâna alb-a mamei m-a atins. Ca strop de mir curat mi s-a prelins Pe faţă mângâierea ei domoală.. În visul meu de-azi noapte. Precum albina plămădeşte mierea. Dar mâna alb-a mamei m-a atins. să mor de mâna ta. În suflet. Uitasem fusul. plângând mereu. . Aşa mi-e poate soarta. Că-s umezi trndafirii din creştetu-ţi senin? Aş vrea să bei veninul iubirii mele dulci. Eu simt că astăzi nu mai eşti a mea. Ca strop de mir curat şi sfânt pe faţă. Dar ochii mei se înecau în vise. Că tremură-nainte-ţi. În mine-acum treceau străfulgerări.

Caprele-apoi au venit să le mulg. Cum poartă rodia sămânţa ei. Care se-aprinde ca rugul în ochii senini de fecioare. când se duc în iatac să se culce. . Te port pe buze. încărcat de miresme de tei şi sulfine. Mănunchi legat cu grijă. lumină rumenă de zori. Vântul aşa de duios îngâna melodiile pline. Un cântec vechi. Nu era nimeni în jur. îmbătate. Nu mai ştiu ce mai zicea aşa de dulce din fluier păstorul. Daphnis din fluier zicea despre dulcea şi frageda floare. supuse la mâinile mele. Te port în braţe. O poamă aurită de smochin. albastră. Şi am plâns pentru dragostea noastră. Vântul călduţ. fir cu fir. Ştiu că obrajii-mi ardeau. Şi port la gât. Care cuprinde pe miri. ca pe-un vis. Te port în trup.Daphnis Daphnis odată din fluier zicea tulburarea cea dulce. Aveau ugerele grele. Te port. Te port în mine tainic. Toate au stat liniştite. în sânii albi şi grei. Noaptea apoi s-a lăsat. nepreţuit şirag. Eu ascultam doina lui şi mă prinse o tainică jale. Era noapte înaltă. şi-nflorise în inimămi dorul. cu crai din Răsărit. Strânsoarea cald-a braţului tău drag. ca pe-un vas de preţ. ca pe-un imn sfinţit. Te port în mine Te port în suflet. Caprele lui se jucau. Cum poartă florile mireasma lor. Ca pe-o comoară-nchisă cu peceţi. ca pe-un fagur plin. Adânc te port în trupul meu şi-n vis. Şi mai zicea despre focul din pieptul frumosului mire. prin iarba cea moale. horbote subţiri. Te port în minte. În cer înalt de noapte te-am închis. Când de pe gura miresei culege întâia iubire. Cum poartă floarea rodul de cais.

”Domnul privi cu-ndurare. Lamprissa cu mine. . gândeam. Lamprissa mă prinde de brâu pe la spate. legănând în neştire cuvinte. spre umila lui roabă. e viu ca-n pustiuri o oază. fierbinţi de noroc. Valul de foc al durerii în clocot ar vrea să mă-ngroape. Ierburi subţiri ca mătasea se leagănă-n aur de soare. Despre o sevă mănoasă ce-i gâlgâie proaspătă-n vine. Râsul ei plin de argint e ca marea bătută de rază. Trupul meu însă în van înflori minunată podoabă. Lacrimi. Plec. ce-i ardentre gene. Torceam. Dorul se zbate şi lacrima grea mi se frânge-n pleoape. ca un cântec vrăjit de Sirene. Sufletul meu de-n zadar s-a umplut de mireasmă bogată. Pline de taină. prin iarba cea moale. Sufletul ei e uşor. Toarce cu sufletul dus. Caprele albe strivesc romaniţe şi muşchi sub picioare. Caprele albe strivesc romaniţe şi muşchi sub picioare. Ochii ei mari sunt adânci. fuioare de lână bălaie. Tremură-n aerul moale un zbor străveziu de albine. Mâini de zăpadă.dar încet ne trezim amândouă mergând lâng-olaltă.Îmbrăţişare Ierburi subţiri ca mătasea-nfloresc pe coline cu soare. Buzele rumene-i freamată-n cântec senin de iubire. Despre plăcerea iubirii-mplinite. N-o să-mi audă tovarăşa pasul. cum e cerul senin după ploaie. ca fumul albastru din jerfele sfinte. Zice cuvânt de rodire din cântecul ţarinii pline. plin de dulceaţă. ca picuri de ceară. Zice cuvinte de dor. . Sufletul. Sânii. Stinsă-i faclia ce-aprinde în inimă smirnă curată”. Voi să mă duc ca să plâng pe sub cedrii bătrâni de la poale. ard braţele noastre-nodate. îi tresaltă-n sfioasă uimire. pentru ce să-l încarc cu povară? Trupului dulce-nflorit pentru ce să-i dau sevă amară? Fusul îl pun binişor lângă caer în iarba învoaltă. Iezii cu botul lor umed adulmecă ugere pline.

Am dezvelit cu grijă scânteile din spuză. tăiat-ai cu plugul o brazdă adâncă. Melampus. cu aripi obosite. Când. Melampus. s-ar încărca de floare. Adus-am urdă dulce şi lapte de la stână.Ţarina Când. şi la cină. Nu ştiu ce dor m-a cuprins. Atât de lesne. Melampus. Ţarina neagră dormea şi visa a rodirii comoară. poate. ori fapt de dimineaţă. cu iubire. ca să privesc în zare. o. În noaptea tulburată. Bulgării umezi şi negri să-i strâng cunţelegere-n mână. s-ar potoli o clipă. Voi merge spre cetate. o. Simt vuietul de valuri izbind în ţărmuri goale Şi nu mai ştiu: e seară. Să-i încălzesc piciorul în palme. Colinele sunt arse de brumă şi pe mare Se zbate greu o luntre. când visul se-nfiripă. Am ridicat perdeaua. tresărea ca un sân de fecioară. Ca să-l aduc cu mine la vatra mea bătrână. în prag de iarnă. Când. rodi-vor şi brazdele ţarinii mele? Mama Am ridicat perdeaua. ca să privesc în zare. Sânul ei. Simt flacăra din gene şi tremurul pe buză. cu vraja ei amară. Va fi vreunul. seminţe alese. pe drumul larg de ţară. Brazdele nenumărate de rodul de toamnă sunt grele. Acum. o. . se rătăcesc drumeţii. cu dorul aprins. plin de miros. poate. Mă-ndeamnă viu dorinţa. În plină iarnă. Atât de ştearsă-i ziua sub văluri reci de ceaţă. Şi ramuri veştejite am aruncat în vatră. tăiat-ai cu plugul tău brazdele dese. să-l iau uşor de mână. poate. când umbra lungă începe să se cearnă. Căci toamna le-alungă cu frunzele din cale. dragă. Vântul tăcea. Să-i simt alături trupul. sub valurile ceţii. şi izvoarele nu se treziseră încă. În stoluri lungi se-nşiră cocoarele grăbite. Să-i dau din vinul rumen o rază de lumină. s-ating roditoarea ţărână. Şi inima mea. Am măturat cu grijă pridvorul alb de piatră. Ţarina neagră ceru. Am scos un vin de sânge din amfora bătrână. În van te-aştept.

Eu rămăsesem singură-napoi Şi ochii mei în urma ta priveau. Din ochii grei de dragoste şi dor. Eu rămăsesem singură-napoi Şi ochii mei în urma ta priveau. Dar paşii noştrii nu se potriveau. Va cere binecuvântări de ploaie Şi trupul ei va fi tăiat cu plugul. Iubirea ta în suflet mi-a rodit Şi. A plămădit belşugul de smochine. Eu te-am privit în ochi şi n-am mai plâns. Aveam în poală boabe aurii Şi-n fiecare bob era un spic. astăzi nu răsună. Din floarea gingaşă. Şi strugurii se rumenesc în vie. ridicând privirile. Măslinii grei de rod încet se-ndoaie. Când stropii reci vor izvodi şiroaie. Dar tu din ce în ce te-ai depărtat. Sub ploaia blând-a razelor de sus.. Visând la snopul cald de spice pline. nici grapă. Se-adună-n bulgări negri sevă nouă. Mergeam în brazd-alături amândoi. cu gust de miere. Adânc se-ngroapă-n ei comori de pâine. Va asculta puternica chemare. Se odihneşte. Eu mă sileam să ţin acelaşi pas. În holda noastră nu vezi plug. Pământul bun rodit-a spice bune. Atuncea mi-a trecut din nou prin gând Că-n fiecare bob era un spic. tu mâinile mi-ai strâns Şi braţul tău puternic mă ţinea. În mâna ta. ţărâna bună. ţi-am spus. Şărâna iar va plămădi belşugul. nici bici de boi. azi. Cum îşi deschide sânul desfătat.Mirişti În holda noastră. În câmpuri arse. Tu trebuia să afli taina mea. Căci m-ai cuprins cu braţul tău voinic. Mi-e sufletul ca miriştea uscată Şi-aştept un strop de ploaie de la tine. Eu m-am trezit din gândul meu plângând. Dar paşii noştrii nu se potriveau. Şi nu ştiu ce sfărşeală m-a cuprins M-am aşezat în brazdă binişor Şi două picuri albe s-au prelins. nici sapă. Cu dor va cere nouă-nsămânţare. Din raze calde şi din stropi de ploaie. În brazdă Mergeam în brazd-alături amândoi.. S-a copt pe creangă pruna brumărie. . Izvor ascuns de proaspătă rodire. Se-mbată ţarina cu suc de rouă. Nici seceră. Primind în sânu-i desfătat pe mire. Căci fiecare bob va încolţi Din munca dârz-a braţului voinic. astăzi e tăcere. Treceam încet prin holda secerată. Pământul cald belşug a plămădit... Privind cu dragoste pământul gras. În aşteptarea ploilor de mâine.

Doris.şi mrejele lui totdeauna sunt grele. Tu ai să-i smulgi de pe faţă frumosul ei văl de mătasă. de-acum vei intra în viaţa cea nouă. să ziceţi cântarea de nuntă. Braţele albe să fie un leagăn de dulcealintare. Doris. frumosul pescar. O. are-o luntre cu zece vintrele. deschide. Marea e lină. în iatac îşi aşteaptă mireasa. deschide. Pentru micuţul ce vine ca preţ al durerii amare. Glasul lui dulce în noapte departe pe apă răsună. şi murmură marea căruntă. Noi o să ducem la temple miresme curate şi miere. tu ştii că pe mulţi azi în suflet îi doare. Kalliroe. Pentru Hymen Hymenaios. stăpânul cel drept. şi murmură marea căruntă. Mândre fecioare din Chios. Vântul suspină prin ierburi. Mulţi cunoscut-au puterea privirilor tale albastre. răsare Luceafărul serii. Vântul suspină prin ierburi. Haideţi. Tace şi văntul în ierburi şi tace şi marea căruntă. şi nopţi de iubire. fecioare din Chios. O. Doris. să intre mireasa în casă. şi murmură marea căruntă. Zile senine de muncă să cereţi. fecioarele din Chios. . Vântul suspină prin ierburi. să ziceţi cântarea de nuntă. Mândre fecioare din Chios. Athene şi vajnica Here. Kalliroe. Torţele ard luminos şi răsună de cântece casa. Mândre fecioare din Chios. să ziceţi cântarea de nuntă. dar de lacrimi ni-s genele pline. frumosul pescar. să vă dea din belşug fericire. Când vă urăm cu iubire un ultim: rămâneţi cu bine. Nu vei mai merge cu noi în câmpiile ude de rouă. văzduhul e greu de miresmele verii. Mândre fecioare din Chios. când trece sub raza de lună. Vântul suspină prin ierburi. Albe . Părul lui moale luceşte. Mândre fecioare din Chios.Epitalam Iată. Zeus. să ziceţi cântarea de nuntă. şi murmură marea căruntă. Vântul suspină prin ierburi. sfârşit-am cântarea de nuntă. Mulţi au dorit trupul alb şi buzele dulci ca o floare. să ziceţi cântarea de nuntă. şi murmură marea căruntă. Buzele noastre surâd. Tu erai cea mai frumoasă din hora fecioarelor noastre.

ce fură simţirea. Lamprissa. Şi-n legănarea domoală. până jos. Priveşte! Ca spuma uşoară. Lamprissa. petalele dulci şi închise. şi-i ca o lalea-mbobocită. Lamprissa! ţi-oi spune Cum se-mplineşte în suflet a dragostei sfântă minune. în flăcări. Cerul întreg se coboară şi-mi umple cu dragoste visul. Pleacă-ţi urechea mai mult către mine. Leagănul nu mai e gol. ce fac să-nflorească deasupră-mi. ca floarea ce-o cerne caisul. .Fericire Şie-ţi voi spune. ca suflul puterii divine. Vorbe. Vorbe. Fiul meu doarme. Leagănul nu mai e gol. Blând s-a aplecat către mine. Ochii lui calzi m-au trezit din amare dureri. şi-i ca o lalea-mbobocită. Ridică perdeaua-nflorită Fiul meu doarme. surioară: Au n-o să se spulbere visul? Cerul e astăzi gingaş. M-am tulburat de otrava cuvintelor ameţitoare Şi m-am plecat. dar le simţi înţelesul în tine. adorm suferinţele grele. Lamprissa. seninul. ca floarea ce-o cerne caisul. Cu mâna-ncărcată de vise. ca murmurul blând de sirene. sclipind într-un tremur de gene. Vorbe ce te-nviorează. Cu îngrijire voi da la o parte perdeaua-nflorită. se coboară. şoptindu-mi cu voce uşoară Vorbe ce n-au înţeles. Inima-mi leagănă-ncet comoara iubirilor mele. surioară. ca într-un vis. Cerul e astăzi mai gingaş. Leagănul nu mai e gol. Ochii lui grei de iubire-i simţii lunecând peste mine Şi-mi întâlniră privirea. Vorbe cu luciu de aur. ca o boare. peste leagănul alb ca o floare. cuvinte ce ard ca rubinul. Şi te întreb. Horbote albe şi moi peste el. în horbote albe şi fine. Mângâi uşor.

iubire. văzui Pe tânăra femeie cu ochii mari. Cuprinsă de sfială. Cu mâna blândă. Şi ele cântă armonii tăcute. Prinzând în ea ostroavele-nflorite. Nimic n-am vrut să aflu din câte mi-ai ascuns. Căci mai păstrau. Cu o mişcare lină. Să-i văd podoaba mândră a părului lucios. Cu braţul tău să mă cuprinzi de brâu. cu gust de floare. Dar cântecul din suflet picurat. Am regăsit apoi pe buza ei Aroma gurii dulci. Purtând în trup otrava văpăii de plăceri. Şi urma trupului tău cast. O milă fără seamăn în suflet mi-a pătruns. Şi uşa se închide domol în urma mea. Privea în jur cu spaimă. Cum se păstrează urma noastră-n lut. Cu sânul alb şi fraged. Desăvârşitul arc al gurii tale. Apoi Îşi puse fruntea albă în mâinile ei moi. N-am vrut s-ating nici albul aşternut. Fragment Când am intrat la tine. femeia s-a-nvelit. strunele-am lovit. Ca să mă-ncingi cu lanţuri tăinuite. căprui. Cum se-mpleteşte apa unui râu. Vreau să mă-nchid în cântec. Să stea ascunsă toată în perinile moi. Nici perinile moi de in subţire. o clipă m-am temut Să-i văd sclipirea pielii în albul aşternut Şi ca o umbră deasă în inul răcoros. căutându-te.Urme Apasă-mi lung pe frunte un sărut. Din cupa mea am vrut să-ţi dau să bei Un vin de preţ din vechile ulcioare. flămând de mângâieri. Când am intrat la tine. în păru-i despletit. Ca floarea ce se apleacă de arşiţă şi ploi. ca-ntr-un mit Cu tâlcuri care astăzi sunt pierdute. Nu poate astăzi focul să-mi aline: Tu eşti în cupa mea de vin curat Şi fruntea mea te poartă doar pe tine. Ca să păstreze veşnic pielea moale. Mătasea rochii mele se freacă de podea. o clipă m-am temut Să nu se răzvrătească fiinţa mea de lut Şi patima nebună şi dorul ne-nfrânat Să-mi siluiască viaţa cu ură şi păcat. . Se veştejea de chinul adânc şi ne-nţeles Ca florile pe care le mirosim prea des. întocmai ca un lut. Ci-ntr-o străfulgerare a genelor.

iubite. tăcută. ca un trunchi de măslin ce se-ndoaie. Cu harul coborît din miruri sfinte. . e frunza căzută. Fost-am departe pe dealuri. S-o răcoresc uşor. cari cresc sub alte zodii. Când a ajuns la pârâu. Aroma sărutărilor primite. când e fierbinte. şi-nsetată. Ci vreau s-adorm. N-a mai băut. Aş vrea să-ţi vindec arşiţa păgână Din sufletul rănit de altă mână. Plutea icoana altui trup subţire. În mâna mea aş vrea să nu se zbată Un suflet drag – ca pasărea speriată. S-alung din ochii tăi cu gene ude Culoarea pielii fragede şi crude. Mirosul tare-al mâinilor străine. iubite. e frunza căzută. Pe buza ta mai stăruiau. Pe buze-aş vrea să am un gust de rodii De poame moi. cu ochii rugători. Lin s-a plecat ca să bea. când te-ai întors la mine. Eu aş fi vrut să am în trup plămadă Din strălucirea rece de zăpadă. plin de lumine.Întoarcere În părul tău. Toată pădurea în juru-i plângea după soare. Furtuna aspră-a gândurilor tale. Ca de pe gura ta s-alung. În ochii tăi orbiţi de strălucire. S-alung din părul tău. a trecut pe sub ramuri o ciută. Arome dulci de trandafiri în floare. uşoare. Eu aş fi vrut să am mireasma rară A unui câmp cu flori de primăvară. era tulbure apa de ploaie. Toamnă Fost-am departe pe dealuri. Blândă. în leagăn alb şi moale. Chinul ei mut pe sub arbori bătrâni să-l ascunză. Plutea mireasma mâinilor străine. s-a dus peste foşnet de frunză. când e brăzdată. iubite. Aş vrea să-ţi iau în palme fruntea lată S-o netezesc încet. Pe fruntea ta era săpată-n cute Plăcerea vie-a nopţilor trecute.

. crescu din adâncul tăcerii. zumzet de miere. Glas se-nălţă către ceruri şi frânse zăgazul durerii. cu dorinţă păgână. Albi ca lumina de lună din primele nopţi ale verii. lângă altă fântână. Cântecul. Dulce mă cheamă în ceasuri de-amurg. zumzet de miere. precum creşte-n pădurile vinete fagul.Pribegii Cântecul. Domnul meu încă-i pribeag şi de mult istovise în cale. Anthussa. Tu eşti vin rumen de Kios în vase de aur din Sussa. Domnul meu încă mă cheamă în zări. Mintea mi-o-ntuneci de dorul privirilor calde. Nalt şi mlădiu. crescu din adâncul tăcerii: ”Tu eşti vin rumen de Kios în vase de aur din Sussa. Tu eşti o ramură plină de rod ce sclipeşte în brumă. Tu eşti făclia de ceară din sfeşnic şi focul din vatră. peste munte şi vale. Zâmbetul buzelor tale ani tineri în chinuri răpus-a. Tu eşti grădină mănoasă cu ziduri înalte de piatră. Câmp de miresme pe care-l încing într-un lanţ mărăcinii. Tu eşti o cupă de lothos umplută cu mustul smochinii. Cum ascultam de pe prag mă cuprinse sălbatică jale. Tu eşti comoara în care s-a strâns bogăţia luminii. Tu eşti o cupă de lothos umplută cu mustul smochinii. Tu eşti altarul din templu spre care pribeagul se-ndrumă. Lângă fântâna de piatră şezu la odihnă pribeagul. Domnul meu încă-i pribeag undeva.” Cum ascultam de pe prag mă cuprinse sălbatică jale.

Să fim şi noi lumine din lumine. Mi s-a părut că s-au pierdut în soare. Pe trupul tău voi pune sfântul mir. Ne pregătim mereu de altă nuntă. perechi Urca bătând din aripi în surdină. Să intre-alaiul nunţii cei de taină. Ca-n basme vechi. Va pogorî spre noi cerescul dar. Pe aşternutul cald cu hyacint. Când anii umbre cern pe ochii mei. Iubirea noastră a murit încet Ca să renască dincolo de zare. Când visu-nchide porţi de umbre grele. Eu n-oi mai fi. castă. Senină. Căci visul falnic poarta şi-a deschis. Ca fumul gros de mirodenii rare Se-nalţă întuneric violet. Va spinteca fum gros de mirodenii. Ea va renaşte pentru veşnicie. Cu fâlfâiri din aripi mici de nea. perechi. plutind prin veac Ca o lumină albă de iatac Ne vom trezi pe-acelaşi drum de stele. În calde străluciri de aur vechi Un stol de porumbei perechi. Gusta-voi vin de cuminecătură. Că ne-nfruptăm cu rodul din câmpii. Noi ne-ndrumăm încet spre veşnicie. Vom trece pragul dincolo de veac. ci mă voi pierde-n tine Ca două picături într-un pahar. Ca-ntr-o lumină albă de iatac. Beteala lungă-n tâmpla mea căruntă. Luând în zborul lor iubirea mea. Mereu înlănţuiţi. Vor trece ani şi veacuri şi milenii. cuib de frumuseţi. S-a-ntins acum iubirea mea bolnavă. Amurgul paşnic s-a-nvelit în slavă Şi nu-i mai văd condurii de argint.. perechi. În ceas târziu de blândă primăvară. A fluturat o clipă înspre noi Marama ei ameţitor de dulce. Se-neacă-n aur vechi iubirea mea Căci razele o-mbrobodesc în ceaţă. Vom adormi şi vom visa că iară Pământul sfânt ne cheamă din vecii. În norii albi cu scânteieri de gheaţă Lumina a-ncrustat dantelă grea. Pe drumul scris cu stele al tăriei. Tu n-ai văzut poteca de lumină Cu calde străluciri de aur vechi? Un stol de porumbei. iubirea mea.. Ne va lega sărmanele vieţi Cu noduri de beteală aurie. S-o ducă până-n patul ei de floare. . Când mâna lor anină-n ciucuri grei. Eu voi culege duhul tău pe gură. Învăluiţi în umbra veşniciei. Nuntă de taină Cu fiecare cută ce se-nscrie Adâncă brazdă-n fruntea ta de nea Prin goana clipelor. mireasa-şi ţese haină Din razele luminilor de vis.Înserare Iubirea noastră merge să se culce În pat de nori trandafirii şi moi. Din chipul tău curat ca un potir.

.

cireşii şi merii şi prunii. plină beţie. o. Tu storci în mâna-ţi divină ciorchinul cu boabele grele. Rodul să ardă în brumă. .. căci ai puteri minunate. pe tine te cânt. Fă să nu fie zadarnică nici o petală de floare.Altare Invocaţie Bacche. Tu faci să ardă privirea şi feţele îmbujorate. pe tine te cânt. fiu al frumoasei Semele. pe tine te cânt. sau rumen şi greu ca rubinul. Galben ca ambra persană. divine.. Tu faci să curgă în cupe. de cântece vesele. Bacche. ca roua de limpede. Fă să nu cadă în van nici o rază a mândrului soare. în viţele mele. Tu storci în mâna-ţi divină ciorchinul cu boabele grele. cuprinde a clipelor pace. pe tine te cânt. Fă să rodească belşugul. fiu al frumoasei Semele. Flacăra-ţi arde sfiala din sufletul blând de fecioare. via. Cad cingători de argint şi haina la piept se desface. sub razele lunii. Coardele lirii se rup şi sunetele curg deşirate. Dorul trezit le uimeşte şi focul privirii le doare. Patima. Scoţi din cătuşe cuvântul şi-l faci către cer să s-avânte. vinul. o. Bacche. fiu al frumoasei Semele. Bacche. Fă să rodească. pe tine te cânt. o. la toamnă. Tu scoţi din lanţuri iubirea şi lira o-nveţi să ne cânte. în toamnă. de struguri. Rodul să umple cu caldă şi dulce mireasmă câmpia Şi să răsune. că tu ai puteri minunate. Bacche.

Palmele spre cer ridicându-le fără cuvinte. ce cuvinte de dulce descântec voi spune Ca să-mplinească Zeiţa în suflete sfânta minune? . Cum a vrăjit-o flăcăul. Cum a-nflorit din iubire. pe umeri îmi saltă. trei turturele. cu frunza învoalată. noi vom ruga-O smerit să-şi aducă aminte. Azi voi jertfi pe altarul străvechi. Pentru divinul Adonis. Îi voi aduce Zeiţei aminte de dragostea-i sfântă. presărat cu viorele.Jertfă Rug de lumină durat-am din ramuri de frunze uscate. Plină cu spumă uşoară de lapte. Inima mea. pe care aedul ni-l cântă. Boabele mari de tămâie şi picurii grei de răşină Ard în văpaie de aur. Ca să-mplinească Zeiţa în suflete sfânta minune? Când pe coline cu cedrii îşi toarce-nserarea fuiorul. Strâns-am în coşul de trestie rodul livezilor noastre: Pere mustoase. cu mănunchiuri de poame brumate. lămâi ca de ceară şi prune albastre. ce cuvinte de dulce descântec voi spune. cu calde zvâcniri de glicină. Luciu de perle cu aur suflat-am pe strunele lirii. pădurea adâncă şi plaiul. zicându-i un cântec cu naiul. Inima mea. Inimă. Fie s-o-nduplece darul adus de cucernică mână. Moira cea crudă când stinse făclia de-argint a iubirii Jalea căzu ca o brumă şi arse-n câmpii trandafirii. Amfora-ncinsă cu salbă de cimbru. Pentru Zeiţa plăcerilor rodnice. Îi voi aduce aminte Zeiţei de Daphnis păstorul. Ramuri cu coaja de-argint. Blândă iubire s-aprindă în suflete mândra stăpână. Cântec de rugă să-ntâmpine-n tremur pe doamna iubirii.

Cum ai sorbi dintr-o cupă nectarul cu gust de vecie. care faci să surâdă-oceanul. Smulgi de pe ochii vremelnici ai veacului umedă ceaţă. Noi am venit să-ţi aducem prinosul cântării curate Umedă-i marmora rece sub frunţile noastre plecate. care-n zori faci să ardă oceanul. Divine. cu arcul. Care pătrunde-n adânc şi-nfloreşte cu flăcări zidirea. Scapă-ne turma. Tu. lipsiţi de mormânt. Phoebus. Însuţi. înlătură spaima. Fă să fie-ntre noi suflarea nici unei Erynii. . care însuţi. Vezi pe feciorii Athenei. primeşte din buza curată şi dulce peanul. Soarbe cuvântul de slavă. orbită de flacăra-ţi sfântă. primeşte din buza curată şi dulce peanul. Tremură mâna ce poartă prinosul bogat de tămâie. vrăjit-ai cu doine de dor înserarea. Dă tu supremul sărut pe feţele stinse şi mute. cântarea. Scapă-ne turma. cu ochii ei crunţi de jăratic. sărmana. vor zăcea în câmpiile trace. Phoebus. Phoebus. Ele să fie mai dulci decât mâna miresei ce plânge. Divine. zeu al luminii senine. care-aşterni peste toate lumina ta plină de pace. nici flacăra patimii. Phoebus cu arcul de-argint. Fă să nu ardă nici bruma. Tu te-ai făcut din vecie izvor purtător de viaţă. răpus-ai Pythonul sălbatic. o. de lupul cu gâtul puternic. Tremură-n mână ghirlanda de gingaşe flori de lămâie. care odat-ai slujit ca păstor unui rege cucernic. Doamne. Tu. de molime crunte Şi ne păzeşte pe noi. care faci să-nfloreasc-oceanul. crinii. Phoebus cu arcul de-argint. tu poţi să aprinzi în ochii vremelnici lucirea.Pean Imnul de laudă se-nalţă ca fumul de smirnă spre tine. cât vom sta cu mioarele-n munte. Razele calde să fie ca mâinile mamei tăcute Şi când. Tu. cum luptă-n câmpiile trace? Razele tale uşoare s-atingă prinosul de sânge. Phoebus cu arcul de-argint. Cu mâna divină Stingi şi aprinzi în etern a stelelor blândă lumină. Phoebus. Cum te-ai pleca să respiri o aromă de floare-argintie. sărmana. primeşte din buza curată şi dulce peanul. Tu dat-ai lumii. Tu eşti căldură şi cântec şi viaţă.

primeşte prinosul de lapte spumos şi de miere. Phoebus cu arcul de-argint. Dacă primit-ai prinosul din mâinile noastre de floare. Phoebus.Umbrelor fă-le odihnă. în veşnica-ţi pace. Phoebus. primit-ai din buza curată şi dulce peanul? . care-mpaci în adânc oceanul. Fă să se-ntoarcă la noi cei ce luptă-ntr-o zare vrăşmaşă. Dacă iubit-ai vreodată pe mândra fecioară troiană. Phoebus cu arcul de-argint. Phoebus. Însuţi păzeşte pe fiii Athenei în ţara duşmană. care umpli de viaţă-oceanul. Fă să lucească din nou peste noi biruinţa trufaşă. stăpâne-al înaltului soare. acolo. Însuţi ascultă-ne ruga. primeşte din buza curată şi dulce peanul. Tu care însuţi dorit-ai a dragostei sfântă putere.

Dorul te-o-nchide cu taină în brâuri de zare încinse. Şie ţi-am dat să cunoşti ale cerului căi strălucite. fecioare. Sufletul plin de miresme ca fumul de smirnă curată. Mă arde văpaia păgână! . şi cântecul văl o să-ţi ţeasă. copilă. Vreau să-l primesc cu sfinţenie în mâinile mele de tată. Dragostea mea te va-ncinge în cearcăn de raze aprinse. ca focul în vânt de furtună. Struna-nroşită va face o rană în mâna subţire.Văpaia Domnul mi-a zis: ”Să pătrunzi adâncimi nepătrunse. când lira mi-o puse în mână. să-mi fii iubitoare mireasă. Şie ţi-am dat să deschizi ale veacului porţi ruginite. Trupul tău tânăr va arde. Rostul tău slab să răsune ca versul străveziu de Sybilă. Haină de nuntă cuvântul. Din scânteieri cu rubine să-ţi lege în creştet cunună. Cântecul tău se va zbate. Eu te-am ales dintre toate. ca torţa-n altar de iubire. Nu mă atingeţi.” Domnul acestea le zise.

ca freamătul de sus Din pomi cu floarea albă. L-am urmărit în zare. Dar el nu-ntinse mâna spre floarea dăruită. Cuvintele lui stranii şi blânde: ”Pace vouă”. . Era frumos.Un oaspe Străinul. cu vin şi cu măsline. Despre o jertfă sfântă pe-altarul nepătat. curată ca flacăra de soare. Mi-a tulburat odihna cu sete negrăită. Lăsând mireasma caldă de frunze să mă-mbete. Şi vraja nesfârşită din vorba lui domoală. Am stat o noapte-ntreagă amândoi. Şi mi-a pătruns în suflet şi chipul lui cel drag. Cu vin bătrân şi dulce umplutu-i-am ulciorul. L-am ospătat cu pâine. Când a plecat . Vorbea despre iubirea cea fără de păcat. până-n sat. surioară. În liniştea de seară torceam fuioru-n prag.pe drumul ud de rouă. De-o patimă. N-am întrebat nici cine-i şi nici de unde vine. când îi adie vântul. Ca murmurul de ape.străinul . I-am aşternut în grabă un pat de frunze moi. ca mirosul de flori. Făcuse cale lungă. Şi mi-au rămas în urmă. Cu poala hainei mele i-am şters de praf piciorul. Ulei de levănţică pe plete i-am turnat. Oare vre-un zeu să şadă pe prispa casei noastre? El mi-a vorbit. străinul. care-aseară a poposit la noi. Ca rodia de dulce-i pe buza lui cuvântul. cu gene arse-n plâns. Cu ochii plini de vraja tăriilor albastre. Privind lumina albă cum îi juca în plete Şi aşternutu-i moale cu dor în pumni l-am strâns. Şi lacrimi mari căzură din ochii mei în poală. Străinul. Spunea despre durerea de-a pururi roditoare. Eu mi-am adus aminte de veacul cel străbun. dar nu ştiu ce mi-a spus. în zori. Cu dragoste de frate mi-a mulţumit. care-aseară a poposit la noi. cu barba ca floarea de alun.

Cuprins Prefaţă 1 Cine a fost Zorica Laţcu Teodosia? Osana Luminii Vinul Veşmântul Filă din Acatist Prohodire Împăcare Golgota Ghetsimani Maica durerilor Fuga în Egipt Întrupare Primăvara mea Pâine Crinul Frumuseţe Lumină Colind Aşteptare În cătuşe Spovedanie Dragoste Ochii Duh Bucurie Apocalipsa Iad Potop Tu Răpire Crucile Focul Trezirea din Samaria Ectenie Intrarea în Biserică Zeu străin Împărtăşanie Sonet Maică fericită Rodire Pocăinţă Alte poezii religioase 2 3 3 3 4 4 5 5 6 6 7 7 8 8 9 9 10 10 11 11 12 12 13 13 14 14 15 15 16 16 17 17 18 18 19 19 20 20 21 21 22 23 Cer nou Ruga mea Pasăre de nea Rugăciune Aluat Sfântul Potir Tavorul Maica Crinilor (Pieta) Spre insulă Insula albă Zeul Mi-aduc aminte Către Melampus Epitafuri antice Captivul Torcătoarea Atheniana Pescarul Cântecul amforei Noapte Eros La fântână Melissa către Diodor Ploaie caldă Pe prag Lida către Gaius Daphnis Te port în mine Îmbrăţişare Ţarina Mama Mirişti În brazdă Epitalam Fericire Urme Fragment Întoarcere Toamnă Pribegii Înserare 23 23 24 24 25 25 26 26 27 27 28 29 30 31 31 31 32 32 33 33 35 35 36 36 37 37 38 38 39 40 40 41 41 42 43 44 44 45 45 46 47 .

Nuntă de taină Altare Invocaţie Jertfă Pean Văpaia Un oaspe 47 49 49 50 51 53 54 .