P. 1
Poezii - Zorica Latcu

Poezii - Zorica Latcu

|Views: 13|Likes:
Published by Florin Nagy
Poezii de Zorica Latcu - Maica Teodosia
Poezii de Zorica Latcu - Maica Teodosia

More info:

Published by: Florin Nagy on Jul 02, 2013
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

07/07/2013

pdf

text

original

Sections

  • Prefaţă
  • Cine a fost Zorica Laţcu Teodosia?
  • Vinul
  • Veşmântul
  • Filă din Acatist
  • Prohodire
  • Împăcare
  • Golgota
  • Ghetsimani
  • Maica durerilor
  • Fuga în Egipt
  • Întrupare
  • Primăvara mea
  • Pâine
  • Crinul
  • Frumuseţe
  • Lumină
  • Colind
  • Aşteptare
  • În cătuşe
  • Spovedanie
  • Dragoste
  • Ochii
  • Duh
  • Bucurie
  • Apocalipsa
  • Iad
  • Potop
  • Tu
  • Răpire
  • Crucile
  • Focul
  • Trezirea din Samaria
  • Ectenie
  • Intrarea în Biserică
  • Zeu străin
  • Împărtăşanie
  • Sonet
  • Maică fericită
  • Rodire
  • Pocăinţă
  • Cer nou
  • Ruga mea
  • Pasăre de nea
  • Rugăciune
  • Aluat
  • Sfântul Potir
  • Tavorul
  • Maica Crinilor (Pieta)
  • Insula albă
  • Zeul
  • Mi-aduc aminte
  • Către Melampus
  • Captivul
  • Torcătoarea
  • Atheniana
  • Pescarul
  • Cântecul amforei
  • Noapte
  • La fântână
  • Melissa către Diodor
  • Ploaie caldă
  • Pe prag
  • Lida către Gaius
  • Daphnis
  • Te port în mine
  • Îmbrăţişare
  • Mama
  • Mirişti
  • În brazdă
  • Epitalam
  • Fericire
  • Urme
  • Fragment
  • Întoarcere
  • Toamnă
  • Pribegii
  • Înserare
  • Nuntă de taină
  • Invocaţie
  • Jertfă
  • Pean
  • Văpaia
  • Un oaspe

Zorica Laţcu Teodosia - Maica Teodosia

-

Poezii

Prefaţă Gândul cel mai de căpetenie, pe care îl port în minte, în legătură cu cartea de faţă, este gândul că această carte ca realizare şi după cuprins, este ”o minune”. Cartea de faţă este ”o minune”, ca realizare, deoarece, pentru existenţa ei, s-au angajat oameni, care n-au cunoscut pe poeta Zorica Laţcu şi nici n-au aflat de ea, înainte de a le fi prezentat eu însumi poeziile ei, câte sunt cuprinse în cartea ”Prescuri pentru cuminecături”, sub titlul: ”Seară de poezie, medalion Zorica Laţcu”. La aceste poezii fiindu-le luarea aminte, şi ţinând seama de dorinţa mea, ca aceste poezii, împreună cu altele să fie cuprinse într-o carte, care să ajungă la cititori, oamenii de bine, care s-au angajat la aceasta, au găsit ei înşişi şi mijloacele necesare pentru tipărirea cărţii de faţă. Minunea existenţei acestei cărţi este cu atât mai mare, cu cât pe iubitorii de frumuseţi literare, care au ajutat ca aceste poezii să fie tipărite nu i-am cunoscut cu mult înainte şi nu mă puteam gândi la ei, deci la posibilitatea de a le cere concursul pentru existenţa acestei cărţi. Totul a mers ca şi când ar fi fost dirijat de undeva de dincolo de sfera obişnuitului şi iată că minunea s-a împlinit, căci există cartea cu minunile din cuprinsul ei. Într-adevăr, această carte, care există ca prin minune nu-i ”o minune” numai prin existenţa ei, ci este o minune totodată şi prin cuprinsul ei, adică prin minunile care o alcătuiesc. Căci oricare dintre poeziile cuprinse în carte, ne surprinde, ne mulţumeşte şi ne dă bucurie. Oricare din poeziile ce ne sunt puse înainte, este ”o minune” între minuni, este o minunăţie de gând şi de simţire, iar cartea, în întregimea ei, este un ospăţ literar, la care suntem chemaţi toţi. Această carte, în întregimea ei, este un ospăţ de Paşti, la care nu ni se spune, ca la Paşti ”Veniţi de luaţi lumină” - deşi se poate spune şi aceasta – ci ni se spune mai ales: ”Veniţi de luaţi bucurie”, pe care s-o duceţi mai departe spre bucuria multora. Poeziile din cartea de faţă, după cuprinsul lor, sunt de două feluri: poezii religioase şi poezii laice. Şi unele şi altele, o reprezintă la fel de bine pe poeta Zorica Laţcu Teodosia, care ni le-a dăruit, şi răspund, după caz, interesului pe care îl au cititorii. Cititorii cu interes religios se vor bucura şi se vor veseli de poeziile de sub titlul ”Osana Luminii”, iar cei cu interes pentru poezie laică vor avea bucurie mai cu seamă de poeziile ce urmează după titlul ”Spre Insulă”. Şi apoi, toţi laolaltă vor saluta ”caldele, limpezile şi desăvârşitele versuri”, în care sunt înveşmântate ideile din fiecare poezie, indiferent de conţinutul ei. Nu ne propunem să recomandăm, la acest loc, una sau alta din poeziile din carte, căci fiecare poezie se recomandă pe sine, prin ea însăşi. Vom semnala doar câteva din poeziile cele mai îndrăgite de cei ce le cunosc. Astfel punem în atenţie poezii ca: ”Tu”, Răpire”, ”Ochii”, ”Spovedanie”, ”Filă din Acatist”, ”Ectenie”, ”Colind”, ”Crucile”, ”Apocalipsă”, ”Iad”, ”Focul”, ”Epitalam”, ”Un Oaspe”. Este locul aici să dăm glas mulţumirii şi recunoştinţei noastre a tuturor, faţă de toţi cei ce au colaborat favorabil, ca această carte – minune şi cu minuni să existe şi să-şi facă lucrarea de îmbogăţire, de îmbunătăţire şi de înseninare sufletească, penru cât mai mulţi dintre cititori şi ascultători, ca şi întru aceasta să fie preamărit Dumnezeu, de acum şi până-n veac. Arhimandrit Teofil Părăian Mânăstirea Brâncoveanu Sâmbăta de Sus, Braşov

2

Cine a fost Zorica Laţcu Teodosia? Pe Zorica Laţcu Teodosia am cunoscut-o în mai 1954, la Mânăstirea Maicii Domnului, din localitatea Tudor Vladimirescu, din apropiere de Tecuci. Eram atunci acolo ca închinător. Era şi un bun prilej s-o întâlnesc, în Mânăstirea Vladimireşti, pe Maica Teodosia, cu numele civil de Zorica Laţcu. De Zorica Laţcu ştiam, până atunci, prea puţin, deşi puţinul se putea socoti şi mult, întrucât ce ştiam era important. Ştiam anume că publicase o carte de poezii religioase, cu titlul ”Osana Luminii”, carte ce apăruse în editura Episcopiei Ortodoxe din Cluj în anul 1947. Făcusem cunoştinţă cu acea carte în vremea studenţiei mele, la Sibiu. Poeziile din ”Osana Luminii” mi-au mers la inimă şi s-au aşezat acolo pentru totdeauna. Chiar învăţasem unele din ele şi eram bucuros să le spun şi altora. Aflasem la vreme de legătura poetei Zorica Laţcu cu mânăstirea de la Sâmbăta şi de admiraţia pe care o avea faţă de Părintele Arsenie Boca. Întâlnirea cu Maica Teodosia - Zorica Laţcu, n-a fost odihnitoare pentru mine, din pricina exprimării defectuase pe care o avea în vorbire. Aveam impresia că face eforturi peste fire pentru a spune ceea ce dorea să comunice. Pentru un motiv ca acesta, întâlnirea noastră de atunci a fost scurtă. Cu vremea am aflat că Maica Teodosia Zorica Laţcu a studiat filologie clasică, greacă şi latină, la Universitatea din Cluj, unde a mai studiat şi limba şi literatura franceză. Ştia şi germană, fiind dintr-o familie de intelectuali din Braşov, unde şi-a trăit copilăria şi adolescenţa. După studiile universitare a primit un post în cadrul Universităţii din Cluj în muncă de cercetare, post pe care la onorat până în 1948 când a plecat la mânăstire. La mânăstire a stat până la desfiinţarea mânăstirii, în 1956, când a fost arestată. Au urmat apoi trei ani de detenţie, ca deţinut politic. După eliberare, s-a aşezat într-un sat din părţile Brăilei unde a locuit cu fosta ei colegă de chilie din mânăstire, care a ajutat-o şi unde a rămas până prin anii 70, când s-a întors în Braşov la casa părintească, unde a stat până în februarie 1990, când s-a întors la mânăstirea reînfiinţată. Sfârşitul vieţii pământeşti i-a venit Maicii Teodosia în 8 august 1990. A fost înmormântată în cimitirul mânăstirii din care a făcut parte. Dumnezeu s-o odihnească! Sub numele civil de Zorica Laţcu, Maica Teodosia, de mai târziu a publicat trei cărţi de poezii: 1. Spre Insulă, în editura Dacia Traiană, Sibiu, 1944; cu poezii cu subiecte antice şi în metru antic. 2. Osana Luminii, în editura Episcopiei Ortodoxe din Cluj, 1947, cu poezii religioase. 3. Poemele Iubirii, în editura Ramuri, Craiova, 1949. Zorica Laţcu Teodosia a scris şi multe poezii care n-au fost publicate şi a contribuit la traduceri din ”Sfinţi Părinţi şi Scriitori Bisericeşti”, traducând din limba greacă unele din scrierile lui Origen şi din cele ale lui Grigorie de Nisa. A mai tradus şi versificat imnele Sfântului Simeon Noul Teolog, care însă n-au ajuns să fie publicate. Zorica Laţcu Teodosia a fost o adevărată poetă, o poetă talentată, care, pe măsură ce va fi cunoscută se va impune în istoria literaturii noastre. Arhimandrit Teofil Părăian

3

Osana Luminii (1947)

Vinul Îmi strâng durerea-n inimă, ca-n teasc. Din ea, mustind, poemele se nasc; Şi fierbe mustu-n clocot rubiniu, În buţi cu cerc de fier de-abia-l mai ţiu. S-a limpezit apoi în căni de lut Şi locul de mireasmă s-a umplut. Ulcelele-nflorite îl cuprind În smalţul lor... şi mâinile se-ntind Să ia din rodul viei... Dar ce vreţi, Voi, buze întinate, voi ochi beţi? Voi de-n-zadar aţi ars şi-aţi însetat, Că nu veţi bea din vinul meu curat. Să spumege poemul lucitor Din strofele cu flori în smalţul lor, Să-l duc la Cina Domnului în dar, Să stea-n potir, pe masa din Altar. Atunci din rănile lui Dumnezeu Va curge sânge sfânt în vinul meu. E clipa jertfei. Voi cei luminaţi, Voi cei desăvârşiţi, luaţi, mâncaţi. Cei ţintuiţi pe cruci şi traşi pe roţi, Cu sete, beţi dintru acesta toţi.

Veşmântul În drumul plin de sânge şi noroi, Ţi-am auzit, Stăpâne, paşii moi. Ca raza coborîtă din senin, Pluteai uşor, cu mlădieri de crin. În jurul Tău, mulţime de norod, Te pângărea cu sânge şi cu glod. Şi cum mergeam în urma Ta mereu, Stropi şi-asupra mea cu lutul greu. Ci când norodul, Doamne, Te-a lăsat, Întreg veşmântul alb Ţi-era pătat. Aş fi căzut cu sufletul învins, Ci-n mila Ta o mână mi-ai întins. Genuni adânci, ca-n vis s-au luminat. Atunci privii veşmântul întinat, Că-n inul alb vedeam cum înflorea Din fiecare pată câte-o stea.

4

Filă din Acatist Bucură-te, leagăn alb de iasomie, Către care-n roiuri fluturii coboară, Bucură-te, raza stelei din vecie, Şipot care curge lin cu apă vie, Bucură-te, Maică pururea Fecioară, Dulcea mea Marie. Bucură-te, floare fără de prihană, Albă ca argintul nopţilor de vară, Spicul cel de aur veşnic plin cu hrană, Mirul care vindeci orice fel de rană, Bucură-te, Maică pururea Fecioară, Ploaia cea de mană. Bucură-te, brazdă plină de rodire, Munte sfânt, în care s-a-ngropat comoară, Bucură-te, cântec tainic de iubire, Clopot de chemare, cântec de mărire, Bucură-te, Maică pururea Fecioară, Blândă fericire. Bucură-te, mărul vieţii care-nvie, Pomul greu de roadă-n plină primăvară. Bucură-te, iarăşi, ţărm de bucurie, Dintru care curge miere aurie, Bucură-te, Maică pururea Fecioară, Sfânta mea Marie.

Şi vă răniţi genunchii în pietrele din cale Şi pentru cine-aprindeţi făclii de dor păgân? Priviţi spre cer, surioare. Cu trupul preacurat. Mai alb ca pâinea jertfei din sfintele altare, Mai alb decât potirul cu binecuvântare, El stă în tronul slavei, de slavă-nconjurat. Din palma Lui nu curge şiroi de sânge greu, Ci vinul bucuriei din veşnic sfânta cină. Din coasta Lui ţîşneşte izvorul de lumină, Menit pe veci să facă din om un Dumnezeu. Nu-L ungeţi cu miresme pe Cel de-a pururi viu Şi nu-L culcaţi, fecioare, în giulgiu, sub piatra rece, Căci iadul plin de flăcări nu va putea să sece Izvorul de viaţă ce curge prin pustiu. Vă-ntreb pe cine plângeţi , copile din Sion, Şi pentru cine-aduceţi în vasul vechi arome, De jalea cui veşmântul şi l-a cernit Salome, Şi plânsul pentru cine răsună în Chedron? Gătiţi-vă mai bine cu sfinte bucurii În alb veşmânt de raze şi-n flori de fericire, Gătiţi-vă cu crinii ce-au dat Bunavestire Şi-n aur de iubire topiţi podoabe vii. Pe harfe de lumină cântaţi cu vers de foc, În glas de alăute şi-n sunet de chimvale. Din suflete, făclie aprindeţi-i în cale, Că-n veci lumina lumii scăpă de sub obroc. În imn de biruinţă, copile din Sion, Gătiţi pentru-nviere în vasul vechi arome, Veşmânt de sărbătoare să-mbrace azi Salome Şi stih de bucurie răsune în Chedron.

Prohodire Vă-ntreb pe cine plângeţi, copile din Sion, Şi pentru cine-aduceţi în vasul vechi arome, De jalea cui veşmântul şi l-a cernit Salome Şi plânsul pentru cine răsună în Chedron? Când miezul alb al zilei în umbre s-a-nvelit Şi-n templul sfânt cu zgomot s-a rupt catapeteasma Sub Cruce, prohodirea de ce-şi varsă mireasma, Din ochii arşi de lacrimi, din trupul istovit? De ce să-i strângeţi braţul cu patimă la sân? Şi giulgiul nou, copile, de ce-l roşiţi în jale?
5

Doamne.Împăcare Cu sufletul spre Domnul am strigat: ”Iisuse-al meu. Găteşte-mi Însuţi locul de hodină. cu duhul umilit: ”Primeşte-mă-n iubirea Ta cerească. Şi-am îngânat. Spre Tine merge dorul meu întreg. Şi lasă. Mi-e sete de odihnă. Când plânsul tău la mine a pătruns. fruntea-nsângerată. Bune. Iar împletim blestemele de tată. Eu n-am cerut atunci să vin în sus. Ridică-n slavă ochii tăi uimiţi Şi-mi vezi durerea spinilor pe frunte. Şi glasul Domnului grăi răspuns ”Durerea ta mă sfâşie de milă. sufletul stingher. Mă ţine lutul meu. Şi-n van vrea fierea lumii să mă-mbete. În drumul de păcat şi de prihană. Primeşte-mi. 6 . Dezleagă-mă de haina mea de tină”. Îngăduie-i. de pacea Ta mi-e sete. Te biciuim cu vorbe de ocară. Golgota Te vindem iar cu sărutări viclene. Din coastă sânge-mi picură mereu. Tu iarăşi zici. copilă. Mi-s mâinile şi tălpile o rană. Te adăpăm cu suc de-amărăciune. Priveşte-n ochii mei de plâns topiţi Şi-n palme vezi-mi chinurile crunte. Ci lasă-mă de lut să mă dezleg. Te pălmuim cu ură ca de fiară. Prin cuiele uciderii de frate. Prin nepăsare oarbă şi prin lene. Te ţintuim pe cruci de nedreptate. Mi-a înflorit o rană-n piept. Pe cruce-am sângerat şi pentru tine! Te-am cunoscut din veci şi te-am iubit. Dureri şi răni în sânge să-nflorească”. Din cupă am sorbit amar nespus. Să-ncingem. Şi-i grea povara dragostei depline”. Părinte”. Dar rana ta mă doare mai cumplit. Doamne-al meu. Deşi Părintele ceresc mi-e Tată. Mă lasă astăzi să mă-nalţ la cer. în blândă rugăminte: ”Nu ştiu ce fac. de lut legat. Şi cupa mea e-n veci nedeşertată. Din pofte rele şi din stricăciune. Să vadă sufletu-mi a Ta mărire. Doamne-n lutul istovit. La Tine-mi este orişice dorire.

Când iconaru-n sfânta lui sfială. fă să treacă paharul de la mine. La cruce stai. Mă lasă. Să ştiu că nu-mi ajunge la Tine tânguirea.Ghetsimani Picioarele spălate de plânsul Magdalenii Se frânseră. Temutu-s-a să-ţi vadă-ndurerarea. În bezna mută faţa ta-i lumină. Pe haina cenuşie Mâini albe. să nu-ţi mai simt iubirea. Nu-i pedepsi pe dânşii cu ploaie de pucioasă. mult prea albe. Pe ea nu-i scris doar chinul unei mume. în milă să nu-ţi uiţi legământul. Un iconar. Te-mbracă azi în haina lucirilor de stele Cu bucuria sfântă a învierii mele. Maica durerilor E fum de lumânări pe zugrăveală?. Ca să opreşti mânia neputincioasei gloate. Un întuneric greu cernit-a zarea. Mă lasă cu durerea să mântuiesc pământul. E toată răstignirea Lui deplină. Sub raza divinei milostenii Iisus căzu în rugă cu faţa-nsângerată Şi greu în pacea nopţii rosti cuvântul: ”Tată. În tine doar durerea mai e vie. 7 . Prea-Bună. se-mpreună. Căci lacrimi nu mai ai. peste lunga ta maramă. să plângi. Mă doare mila caldă ce vrea să mănvelească. Când Fiul Tău cădea-va sub bici fără putere. Când sfârtecându-mi trupul în drumul alb de ţară Voi duce spre Golgota cereasca mea povară. În loc de spini. Mă tulbură iubirea şi jalea de Părinte. Aşa a vrut să zugrăvească. Îţi simt durerea sfântă şi grija părintească. Părinte-al meu. cu raze iconarul A scris în răni durerea ta de mamă. În marea Ta iubire mă uită şi mă lasă. Şi ca să bei şi tu întreg paharul. Să nu-ţi aduni blestemul şi fulgerele toate. Părinte. O aripă de înger L-atinse cu răcoare. Ca să nu ştiu cât suferi în lumile-Şi senine.. Că le-ai purtat în Fiul tău pe toate Şi-i Crucea Lui în ochii tăi răsfrântă. E toată suferinţa fără nume.. Când sângele va curge prinos al jertfei sfinte. Doamne-al milei. Pe frunte. Când urletul mulţimii va cere de la Tine Să osândeşti pe Domnul luminilor depline. poate. Când voi sorbi pe Cruce buretele cu fiere.” Iisus ridică fruntea şi-ncepe să coboare. făptura ta preasfântă.

Să pleci cu el în aspră pribegie: Peste căpşorul Lui. Şi ca să fie plină dăruirea. genele muiate? Petreci în minte alte prigoniri? Îl vezi pe El cu palme sfâşiate. Ştiu că nu-s vrednică. Fecioară. Nisipu-n unde moi. Stăpână. Întrupare Din slava Ta cerească Te coboară Spre Betleemul sufletului meu Şi-n staulul smereniei.Fuga în Egipt E drumul prin pustiu. Singurătatea Lui e mult mai blândă. Căldura rugăciunilor de seară Va-nfierbânta cădelniţele reci: Tămâia magilor va arde iară. De ce ţi-s. iubirea. Voi presăra din visteria lor. Tu-ţi pleci spre sân privirea ta fierbinte. Căci ai la sân copilul şi te doare. Doamna mea. Abia mijeşte ziua. 8 . S-aducă nou prinos de închinare. ca un sol de mângâiere. Intrând. Cu fum de proslăvire până-n veci. Un măgăruş cu ochii blănzi te poartă. Şi ca-ntr-o iesle plină de otavă. Să-ţi fiu în noapte acoperământ. Odată fi-va părăsit de toate. Ci eu voi pune-n mâna lor bătrână Tot aurul cuvântului isteţ. poate. Călăuziţi de focul alb de stea. Fecioară. La staulul smereniei. Fecioară. cu gingăşie. Să-L înfăşori în cântece de slavă. Cu trupul jertfă sfintei Lui iubiri? În mijlocul nisipurilor. Ci-n mila Ta din ceruri Te coboară. să naşti pe unul Dumnezeu. ca apa mării. Frânturi de raze te-nvelesc. Şi-alături merge Iosif în tăcere. De departe. Mai este timp? Un înger se pogoară Deasupră-ţi. Să naşti în duhul meu pe unul Sfânt. Cu boabele de smirnă grea. Te-ai încrezut în pasul lui cuminte. Şi-un vânzător ascuns va sta la pândă. Îmbracă sihăstriile deşarte. Pleca-vor magii. mângâietoare. În pacea Duhului să-L culci pe El. În lungul zării. În jarul gândului comori de preţ. Maică. Voi făuri din versul meu. soli din altă zare. Ca-n scutece subţiri de bumbăcel. Răsfrânt-ai vălul tău. Cea fără de prihană şi cu dor. Cum creşte-n zări mereu câmpia moartă.

Atât de albă-i primăvara mea! Mi-i sufletul de patimi neatins Şi cerul floare peste el a nins. Acelor mulţi. 9 . Crescu sfânt trupul Tău din har ceresc. deasupra albei năluciri. caldă ca un dor. În ruga lor din veci Te-au aşteptat. Hristoase. Dă primăverii-n duhul meu lumini Şi se răsfrânge-n ochii tăi senini. A prins o boare. din adânc de gâng. Şi spre viaţă veşnică Te-ai dat. cu slabe mâini nesăţioase. Cu sânge şi cu lacrimi frământat. Te-ai măcinat în ura cea cumplită Şi-ai hărăzit fiinţa Ta zdrobită. Precum din ploaie şi din raze cresc Mănoase spice-n ţarina rodită.Primăvara mea Crescut-au ghiocei în fulgi de nea?. Şi sus. În focul dragostei Te-ai copt. Pâine În trup curat de Maică nenuntită. Pe căi de taină.. Aleasă floare de mătăsuri moi A nins în noapte peste pomii goi Şi i-a-nvelit în borangic uşor. Pluteşte raza sfintelor iubiri. Smeriţi.. Al fluturilor măiestrit alai A curs în suflet. cari veşnic flămânzesc. Cerşind mereu fărâme luminoase. Şi. S-adie rar miresmele din Rai. liniştit şi blând. ca un bob de grâu dumnezeiesc.

Şi Duhul înfloreşte-n mii de feţe.” 10 . Se-nfăptui minunea negrăită Pe veci a luminatei Învieri. Peste aleşi puteri de plăsmuire. În Mine-i cald sălaş de primăveri. prin arzătoarea lor iubire. Sorbi miresme dulci în loc de vin. Am tainice izvoare de culori. La Mine arde patima-n blândeţe Şi cântă desfătarea din dureri. Când I s-a dat în lujerul de floare Mariei.Crinul Aşa se-ncepe jertfa de iubire: Din alb potir crescut în flori de crin Primi fecioara prima-mpărtăşire. Şi Eu revărs din veşnice comori. Şi Tainele de pace făcătoare S-au săvârşit atunci în chip nespus.. Psaltirea negrăitei învieri Din glasul Meu se toarce cu mândreţe.. Am şopot plin de dulce glăsuire. La Mine zorile sunt făr` de seri. sfântul Trup al lui Iisus. Frumuseţe Şi-mi zise Domnul: ”Eu sunt Frumuseţe. Că-n clipa-n care mâna ei smerită Atinse crinul mândrei primăveri. Şi-i fac să-Mi fie asemănători În duh.

Cerne Maica.Lumină Cu raza. Lerui. Doamne. Din înaltul Cer. Ca să-mplineşti minuni făgăduite. Te naşti de sus în foc de raze iar. Raze albe-aşterne. Maica Preacurată. Pe paie strujite. Doamne. cu rodul toamnei Tale. cerne. Din înaltul Cer. Lerui. Razele-n zăpadă Îngeri să le vadă. Nimeni să nu-i vadă Urma prin zăpadă. Ler. Taina din vecie Nimeni să n-o ştie. Doamne. Te dăruieşti. Din înaltul Cer. Din iesle să crească. Ler. nespus de mare har! Colind Lerui. Ler. Să Te primim cu zvon de osanale. Să nu se cunoască Ce fiu va să nască. Doamne. Doar celor care plâng în aşteptări. Coboară. coboară Preasfânta Fecioară. Fulgii moi i-aşterne. Ler. Lumină Tu. Din înaltul Cer. Lerui. Doamne. Cum vii din nesfârsit înspre-nserări În umbra noastră faci din nou cărări. Ler. căzând din zări în zări Spre duhuri care ştiu să fie goale. Să nu se cunoască Ce fiu va să nască. Tu treci mereu în neguri nesfârşite Să biruieşti amurgul prin Calvar Şi-n taina frumuseţii negrăite. Cerne luna. În staul de vite. Lumină cerească. baţi din veci aceeaşi cale. Aluneci lin. Lerui. cerne. Dar pe unde merge Urma i se şterge. Din înaltul Cer. 11 . Intră-n staul iată.

Va pieri şi cuşca-nsângerată Şi vei fi-n lumină singurel. Suflete. Se vor rupe grinzile de lemn. de te zbaţi. Suflete. Spre inimi vii cu strălucit alai. Suflete. Ar îngheţa pe nevăzute trepte. Muşcă sângerând zăvorul greu. Suflete. numai tină. Îţi opreşte aripa – zglobia – Cu zăbrele cenuşii. aşa ca la un semn. Dinţii de sălbăticiune muşcă. venind din cerul lor. De sus. Gratiile de fier se vor deschide. 12 . ţi-i greu să stai în laţ? Te-mboldeşte aprig dor de ducă? Nu te zbate.Aşteptare Mai vii şi astăzi? Mila iar te poartă. Ci. că-i strâmtă colivia. Nici albe dobitoace ca să-Şi fie Tovarăşi buni în drumuri tăinuite Şi nici ciobani cu glugă de blândeţi. E numai piatră goală. N-ai în mână bâtă ţintuită. Şi frig ca-n duhuri nici în peşteri nu-i. În tainiţe de inimi nu e pace. Tu vii. Şi-ai să uiţi de laţurile hâde. Dar nu găseşti nici apă-n noi. Doamne-al meu. În cătuşe Suflete. Bine ştii şi tu că Sânge curge-n cuşcă. Nici merinzi în traista goală n-ai. Şi-n iesle nu e nici un fir de pai. Când lovindu-ţi capul vrei să salţi. ţi-i dor să te înalţi? Ştii că te loveşti de grinzi în creştet Şi răsună jalnic lemnul veşted. au dragostea putea-va Să dea viaţă golului din noi? Aştept. ai vrea să zbori la cer? Bine ştii. cu îngeri de lumină.. Doamne. Suflete.. Pogori în noi ca-ntr-o pustie. de fier. ca să-i îndrepte. piei de oaie-n cui Şi scutece noi n-avem din ce-Şi face. Nu şi-ar găsi în noi. Suflete. Te-mpiedici în nisip din loc în loc. Noi n-avem. de ce te zbaţi mereu? Urli ca o fiară-nchisă-n cuşcă. aşteaptă puţintel: Vor pieri zăbrelele odată. Arhanghelii.. În noaptea noastră fără dimineţi Nu sunt cărări de raze prăfuite. nici foc. Nici magii steaua lor cu lung fuior. spre staulul din Betleem? Din lume n-ai cules destul blestem? Iubirea Ta nici astăzi nu e moartă? Spre duhuri vii. te-ajunse dor de Rai? Bine ştii că-i calea nesfârşită.. În duh sunt gânduri cu noroi Şi moartea-şi vântură în inimi pleava.

Dragoste curată. din mătrăgună. Doamne. Dragostea curată.. Doamne. Şi-am trimis spre ceruri tainică solie. Suflet plin de taina lumilor divine. Am aprins în suflet tinere văpăi. Care-au mers la groapă. Am căutat în noapte luminate căi. dulce viers de nai. Am cusut din raze râuri de scântei. Am cules argintul nopţilor de Mai. albe. Către Tine. Tată! Ca mărgăritarele-n şiraguri. Au uitat spre Tine drumul. Pentru Tine. Învelită-n haina marilor dureri. Am cântat iubirea sfintelor femei. Spornic sug dulceaţă din ispite Şi să bea din floare dacă-ncearcă Aripa de pulbere şi-o-ncarcă. sfânt Numelui Tău. Către Tine. ca să Şi se-nchine. Vreau să-mi curgă. Doamne. Cu miros de smirnă-n rugă să se-mbine. Doamne. numai pentru Tine. Lungă-i calea foarte. Să păşesc pe calea grelelor tăceri. flăcări de rubine. numai către Tine. Să-mi găteşti de nuntă haină argintie Şi-n sclipiri de soare să-mi găteşti sălaş. Doamne. sângele din vine. Ce-a zdrobit tăria veşnicului rău. Străluciri de aur. Mustul dulce-luminos le-mbată. numai pentru Tine. Doamne. Doamne. Din măceş. dintr-a inimii prisacă.. dorul din solii. oasele sub roţi. numai către Tine. Dragoste Pentru Tine. Am legat în cântec zumzet de albine. Lin s-aşează faguri lângâ faguri. Mirul florilor în stup l-adună. 13 . numai către Tine. dor nepătimaş. Vreau să-mi frângă. Către Tine. făclie. Dorurile ceară or să-ţi facă Şi din ceară Ţi-oi aprinde Ţie. Glas de alăută. Trupul meu cel fraged să mi-l rupă toţi. Pentru Tine. numai pentru Tine. Dorurile-n roi spre Tine pleacă. rumen. Am cetit din file vechi. la vecernie. cu slovă ştearsă. Cum s-o afle bietele-mi albine? Fac popas în ierburi înflorite. din crini. pân´ la Tine. Am ţesut în pânză Jertfa Ta nearsă. Mâine.Spovedanie Doamne. Stih de preamărire. Ca să urce fumu-n valuri viorii. într-a inimii prisacă.

drept-apoi. Duh Prin noapte Domnul m-a chemat. Sunt ochi de foc. Crescu – foc liniştit de rug . Din ele raze curg. largă pârtie de vis. Comoară cu belşug de mângâieri. Simţeam că arde-n mine focul viu. O. în loc de vin. mi-i arăţi. Ce greu. purtând adânc noian de stele. Ardea pe mine haina mea de lut. Iubire. Păşeam spre culmi. În noaptea asta. ce greu mă dezlipeam de lut! Ce-a fost apoi. În calea mea se deschideau tăceri. lumină.. uitarea s-a închis. Domnul m-a chemat. Iubirea pâlpâi şi. Vedeam. păşind pe cer senin. Sunt mari ciorchini de boabe luminoase.din noi. Ar fi un singur foc. Sunt ochii Tăi ca spadele tăioase. tot mai înalt. nici dor. Simţeam că nu mai vreau. flăcările m-au durut. tot mai uşor. Dar am văzut în umbră faţa Lui. Căci de-ar pica o lacrimă fierbinte Din jarul lor întunecat şi greu. Şi n-ar mai fi nici trupuri. O frunte albă din chenar de spini. eu n-aş putea să spui. Nu mai simţeam nici bucurii. Şi lin Urcam spre culmi. În cearcănele cerului senin. Şi cum a fost nicicând eu n-am să ştiu. plin încă de pământ.Ochii Ridici pleoape mari de neguri grele Şi ochii Tăi. chemarea sfântă mi-a deschis Prin noapte. Ci eu pluteam. O clipă. Pe drum tot mai adânc. Şi amândoi eram un singur tot. În juru-mi stelele clipiră moi Şi-am înţeles atunci că suntem doi. M-a dus mereu Iubirea Celuilalt. ce greu era să-mi iau avânt! Încet. Urcam acum uşor. Doamne şi stăpân vieţii mele. Arzând cu răni adânci şi dureroase. S-ar prăbuşi în flăcările sfinte Pământul tot şi morţii din morminte... fiinţa mea s-a destrămat. Sunt ochi. Scântei. aleasă-n tainice lumini. Trecea prin beznă mersul nostru mut. Pe urma mea se aşterneau uitări Adânci ca nesfârşitul unei mări. s-ar înălţa la Dumnezeu. ce-aprind pustietăţi. 14 .. Lumină-n lungul veşnicelor căi. pe pârtia de vis Şi-n urma mea. Pe culme. nemărginire De flăcări albe-n val de vâlvătăi. Ce greu. că nu mai pot. nici simţire: Ar arde numai focul Tău.

Petrec adânc în tine. Rupând bucăţi din slabele-mi veşminte. Cum Tatăl hotărât-a mai´ nainte. Scria pe cer de noapte jerăgaiul. încă ne-ntrupată. S-a arătat în cer un semn mai mare: Un cântec întrupat suia spre Soare. Mă bate soarele cu raze grele Şi seceta-mi brăzdează cute-n piele. Curgea. Izvor de bucurie! Apocalipsa Acolo. Ca sufletul de schimnic în pustie. neţărmurită. ca dintr-o carte. Bucurie! Străbat încet cărările deşarte. Am tâlcuit din flăcări Întruparea. marea. Dumnezeirea. Acolo-n adâncimi de taine sfinte. Citeam din flăcări vii. Bucurie! Când lutul meu se mistuie-n dogoare. Că limbile de flacără-mi arată. Ce limpede-mi suna-n ureche graiul. M-a fript la tălpi cu foc uscat nisipul. Cuvântul sfânt al întreitei Arte. Încolo. Mă biciuieşte vântul Tău fierbinte. Treimea stă şi azi înlănţuită. 15 . Cum pică roua-ntr-un potir de floare. Un semn s-a arătat în cer. Adânc pătrund în tine.Bucurie Ca sufletul de schimnic în pustie. din veşnice izvoare. departe. Se întrupează cântecu-n cuvinte. curgea. Mi-a ars dogoarea frigurilor chipul. În duh reverşi cuvinte luminate. În piatra care n-a fost lustruită Şi-n poezie încă negândită. Când buzele îmi tremură. cu Crucea în spinare. sus. În duh trimiţi mireasmă de răcoare. Pe nori de armonie necreată. Îl potoleşti cu ploile de mană. departe. Să lege rod în minţile fecioare. din har ceresc.. cântarea. Suia spre Slăvi. Şâşnesc din Tine tainice izvoare. Cum creşte-n zări. Ca sufletul de schimnic în pustie. Ducând pe val de cântece tot Raiul. Şi când de sete sufletul îmi moare. Te preamăresc. Când sufletul mi-e foc fără prihană. uscate.. înspre miezul tău. Crescut-a-n Duh. Prăpastie de flacără se cască Şi focul linge-ntinderea cerească. în munţi pustii de iască.

Cu îngerul m-am pogorît la iad. Se-ncheagă-n jar. Se pierde lumina în val de potop. Pe toţi i-a şters din Cărţile Vieţii Păcatul împotriva Frumuseţii. prinse-n chin. ce ard adânc. dar nu-i mai dor. Nu poate frumuseţe să se nască. Ci dorul în veci nu mai seacă. Ca boabele de struguri în ciorchin.. Cu răni. Nici ploi de plumb. Nu poate val de cântec să se-nchege Şi-n cuget pângărit şi necurat Cuvântul sfânt nicicând nu s-a-ntrupat. nici fum. Doar apele tulburi s-or trage prin văi Şi lumea-nnoise-va toată. Din arca de lut să mă scoată. formă. Nici flacără de dor. Aproape de ceruri. să trec peste el. aproape. armonie. Şi valul tresaltă. vers. Că nu se mişcă-n veci nimic din loc. 16 . Tot creşte adâncul.. nici aspră biciuială O mucedă. sub taină de nor.. Stau trupuri lângă trupuri. În duhurile oarbe de păcat Nu străluceşte chipu-i luminat. Culoare. Părinte. Eu nu pot.Iad Trecând prin şapte nopţi fără de vad. Din goluri. În noaptea fără margini totu-i şters. Să ies din sărmana mea arcă. Trimis-am în zare sfios porumbel Şi iată aştept să se-ntoarcă.. Nici foc. Cu rânjetu-mpietrit pe faţa lor. nici clocote de smoală O veşnicie netedă şi goală. Că-n aerul pătruns de făr´delege. Potop Se zbate năvalnic potopul de dor. nici gând de foc. Atuncea trimite-vei îngerii Tăi.. cumplită lâncezeală. Stihiile-n spume se-neacă. Cu trupu-nveşnicit în zvârcolire.. ca gheţurile-n râuri Şerpi otrăviţi de pofte şi desfrâuri. care fără fund se cască. Cu Îngerul treceam prin iad în pripă. O piatră-ncremenită-n nemişcare Puteri să dea viaţă nouă n-are. cu strop după strop. Sporind înspumatele-i ape. Vedeam durerea care nu mai ţipă. Petrec în sânul Marii Urâciuni Mulţime nemişcată de nebuni. Stau osândiţii-n cruntă neclintire. Pe-ntinsul înfiorător de mut Se ţes zăbranice de chin tăcut.

cătam Să văd un chip: o umbră sau o rază. când deodată s-a mişcat Ceva. undeva. Ştiu că Tu Ai fost Acela. Simţeam dogoarea flăcării în jur Şi mă uimeam că nu-i vedeam lucirea. Nu. undeva. Să treci din beznă în nemărginire. Păşeam prin alb. Când ne-am oprit. răpindu-mi suflul tot Al vieţii în vârteju-i. Şi n-am ştiut că asta e iubire. Dar iată că din umbră mi-o a stins Şi m-a luat de mână Cineva. Că toată. nici nu Te-ai ivit Să-mi dai să-ţi pipăi urmele de cui. Şi ştii că-i noapte.. Dar mi se pare lumea un pustiu Şi ziua. undeva. Topiţi în veşnicie. Şi eu în Tine. Am cunoscut lumina nesfârşită. Şi uimită.. Şi-n minte-abia de pot să-l mai cuprind? Ce punte pân´la Tine voi să-ntind. Pe ce cunoşti că-i zi. Dragoste era? Stăteam pierdută-n Tine.. ştiam că las în urmă firea Şi-am început să văd. senin în jos? Eu Te-am simţit aşa de luminos Că n-am putut să văd. Cu mâna strânsă-n mâinile Cuiva. mână-n mână. Că tainic gândul stăruia în minte: Să nu-mi atârne haina jos în jar. Cuvinte. Înotam În valuri de lumină. Când gândul. Păşeam arar Şi-aşa-mi părea cărarea de fierbinte. O vreme-am stat Cu ochii-nchişi ca moartă. se pierde-n hău. Învăluită cald în Dumnezeu. Făclie-aveam. N-am cunoscut pe Cel ce mă ducea. Şi Tu erai în mine. Dar bezna-n jur s-a sfâşiat. Ci ochi-mi n-au avut nimic să vază. Decât lumina albă. Doamne. 17 . Cu ochii beţi de albul mult... De când în noapte. N-am simţit Nici fâlfâirea hainei. amândoi. Tot sufletul îmi tace ca un schit. gătită dinadins. Pe care Tu să vii. cum Te-ai dus.. neclintit Era în casă totul şi ´necat În beznă. cum nu pot să prind în voi. Simţeam că o putere de nespus Mă-nvăluie. N-am întrebat nimic. ameţit. Lumina se mărise. Cum ai venit şi iarăşi. sau în juru-mi. întuneric nesfârşit. chiar de nu vezi. pe ce Te-am cunoscut? Orbit.. în voi ca să rămână? Mergeam prin flăcări negre. Încât aş fi dorit ca niciodată Să nu atingem ţinta-ndepărtată. ca printr-un ciur. s-a-ntors privirea mea Spre Cel ce mă dusese. Şi nici n-am vrut. Şi-atât era de dulce acest mers. n-ai strălucit În slavă mare. Nemişcat Ai stat şi Tu în mine.. Simţirea mea. dar am ştiut Că Tu erai Acela. Dar Te-am simţit şi n-aş putea să spui. Atât de-aproape. dar n-am ştiut: în mine fu Mişcare. Doamne-al meu! Răpire Mergeam prin întuneric.Tu Pe ce Te-am cunoscut ? Nu Te-am văzut Şi nu Te-am auzit. vecia-ncărunţise Şi flacăra din juru-mi strălucea. de la El venea. s-a şters. undeva. Mergând. Cum nu pot Să scriu. Te-am simţit. valuri. Dragoste era Această neclintire? Nu mai ştiu. chiar dacă veghezi? Putea-voi să găsesc vre-un semn de-al Tău.

Cu cruci de piatră. căci ardea. Focul a cuprins Şi tindă şi odăi şi coperiş. Atâtea cruci. Păzit cu zbor de Heruvim.. Am auzit un zvon de prăbuşiri. şi de-n zadar Plângeam. Aşteptam Să ardă-n mine tot.. închisă-n grinzile de jar. Mă-năbuşeam şi nu vedeam deloc. mari. În goliciunea mea pornii la drum. Spre miezul dragostei dumnezeieşti. În val de flăcări albe m-am zbătut. 18 . stam În oarbă nemişcare. Focul Căsuţa mea de scânduri s-a aprins. Se ridicară palele de fum. subţiri. E loc închis cu gard înalt. Şi casa mea pieri. C-o legatură-n mână..Crucile Înspre tărâmul celălalt. Iar cruci de aur şi de fier Sclipeau ca semnele pe cer. să fiu un scrum Şi vântul să mă vânture pe drum. Şi-am aruncat şi legătura-n foc. . Dar am văzut. O cruce mare strălucea. Cu trupul plin de răni şi greu de har. subţiri. M-am pomenit urcând pe scări cereşti. Am lepădat şi haina. de mâna lui Iisus. Cerşeam lumini şi-n pragul nopţii reci S-au fost deschis zări albe de poteci. Atâtea cruci. Sub greul ei un Om zăcea. Cu cruci de brad şi de stejar. Curată ca o candelă-n altar. albe. Şi. Cuprinsă de uimirea morţii. N-am putut. Părea tot locul ţintirim. Atâtea cruci mi s-au părut Că toate una s-au făcut. atâtea cruci. Voiam să plec din casă pe furiş.. Ştiam acum că focul fost-a pus În casa mea. atâtea cruci?. Ardea în noapte.. printre uluci.Tu cum de poţi să le mai duci. Vecinii toţi dormeau.. ca să pot scăpa din casa mea. Şi cruci de-argint şi de oţel Cerneau lumină peste el.

amândoi. 19 . vine. Pentru ca-n vecia Lui să ne cunune. Pentru ca lumina peste noi să cearnă. seara. Vestiţi minunea peste mii de neamuri! Lin curge azi izvor de apă vie. cuprinşi de patimi. dulce de rodiri. Pentru ca-n lumina alb-a dimineţii. peste noi. Când plecăm genunchi. Pentru ca răsfrângeri din surâs de stele Să sclipească-n lacrimi ochii de copil. Pentru ca belşugul ţarinilor grele Să ne facă traiul rodnic şi umil. izvor de veşnic har! Gătiţi-I calea. Domnului să ne rugăm. Pentru ca sudoarea să ne miruiască Şi-n lumina morţii viaţa s-o cercăm. Cu ramuri verzi. Îi voi aşterne sufletul în cale. Ca un zvon de vânturi line. Cântaţi ca păsările-n zori pe ramuri. Pentru ca din neaua grea de peste iarnă Rod de viaţă caldă iarăşi să legăm. sclipind în rouă. Aprindeţi torţele ca-n miez de noapte. Legaţi cununi din flori de câmp alese. fecioare din Sihar. numele-I strigăm. În valuri late scoateţi pânză nouă. Pentru ca să-I ducem sufletul în cale. Când. Aduceţi ierburi dulci. Din strânsoarea cărnii să ne dezlegăm. Cel ce-i plin de har! Cântaţi-I imnuri. Ca-n mintea mea de-a pruri să rămână Lumina întâlnirii la fântână. Şi-ntr-un pas să trecem pragul larg al vieţii. Căci iată. Pentru ca în suflet să-I simţim chemarea. Iar eu.Trezirea din Samaria Veniţi la El. Când vraja cuvântării Lui domoale S-a legănat în vânt de cireşar. Albă cum e crinul Bunelor Vestiri. cea mai umilă din Sihar. Pentru ca să-Şi verse binecuvântarea. mame din Sihar! Aşterneţi în ţărână grâne coapte. Menit să curme-al vieţii noastre-amar. Din templul vechi luaţi podoabe sfinte. Domnului să ne rugăm. Cu miros de smirnă şi cu ramuri moi. Domnului să ne rugăm. Pentru ca mlădiţa dragostei să crească. Pentru ca din muncă pacea să rodească. Domnului să ne rugăm. cu scoarţe moi şi dese! Din scrinuri scoateţi albele veşminte. Pentru ca-n iubirea Lui să ne-mpreune. Veniţi la El. Pentru ca-n mulţimea îndurării Sale Însuşi să-şi pogoare pasul către noi. Ectenie Pentru ca iubirea noastră să-nflorească. roabe din Sihar! Gătiţi-vă cu glas de bucurie. Plină de miresme.

S-a aşezat pe umărul copilei. că mă strigă cu milă şi cu dor. Topit-a-n flăcări vechea lui comoară. Îţi ies în cale Heruvimii. în haina lui de in. Cu vraja curăţiei şi a milei.Intrarea în Biserică Aşa Te vede duhul meu. ce mări s-au despicat. Când glasu-i blând în rugă spre cer s-a ridicat? Ce tainică putere i-a fost sortită lui. în fâlfâiri uşoare. Potirul sfânt al jertfelor Te-aşteaptă. iconarul. numai. În cuviinţă mare. Cum urci cu paşi mărunţi pe sfânta scară. Cu frăgezimi de mugur care crapă. cu faţa în pulberea din drum. 20 . Cuminţi. Zeu străin Văzut-am azi la templu pe Zeul cel străin. ca jertfă la altar. Ca să-Şi picteze slava. lăsându-şi lumea de dincolo de zări. Ci-nvăluit în taina seninei lui blândeţi. Iar Sfântul Duh. În ochi porţi cerul nopţilor de vară Şi părul Tău e caer de lumină. a sângerat? Şi pentru ce. Şi m-am trezit. că mi s-a dat în dar Făptura lui curată. Din ce străfund crescut-a făptura lui de crin? Din ce-nălţimi pogoară privirea lui de vis? Ce bezne-adânci la pasu-i luminii s-au deschis? Ce haos plin de valuri. Mânuţa poartă lujerul de floare. Să fie-n umilinţă stăpân peste vieţi? De ce. S-a pogorât la oameni. Smerit în rugă. să sufere ocări. Maica-Ta de mână. ca o apă. Se va-nălţa în slavă. senin ca la-nceput? Văzut-am azi la templu pe Zeul cel străin. în suflet l-a durut. În juru-Şi focul curge. spuneţi. Că-l port de-acum în mine. El strălucea ca neaua. Să rătăcească-n lume ca fiu al nimănui. iconarul Cu fir de-arnici a-ncondeiat chenarul. Că pentru mine. picioru-i preacurat În pulberea din cale. Mi s-a părut o clipă că-n rostul lui uşor Mă cheamă. asemeni miresmelor de preţ. Şi pentru cine. pe cea din urmă treaptă. că este-al meu de-acum. tăcut. Din norii albi şi moi ai înălţimii. Stăpână: Te duce Ana. lepădându-şi veşmântul lui de lut. trupul mic se-nclină Şi faţa de copil aşteaptă harul. A prefăcut-o-n pulbere uşoară Şi pata de argint a hainei Tale. Că este-al meu o clipă. Rămâne-nchis cu duhul în asprele peceţi? Când oare. Iar sus de tot. A încrustat-o-n raze ca în zale.

Căci n-au văzut privirile-mi păgâne. Şi sângele cu vin l-ai îndulcit. mai dulci ca mângâierea.Împărtăşanie În tinda mea cu umbre dulci. Stăpâne. ca mierea. ca-n alte seri.. Ci-n suflet. Cu scump sângele Tău m-am adăpat Şi trupul Tău s-a frânt spre-mpărtăşanii. gheţurile nu-s topite Şi tot mai urlă vântul de pierzare. Paharul lin l-ai binecuvântat. Atâtea seri la rând ai poposit.. Coboară peste câmpuri tămâierea Din ruga cald-a vântului de seară. Şi azi. Va creşte rodul plin de desfâtare. Jertfa pe altare? 21 . De patimi. peste duhuri pustiite . Sonet Ne-am pomenit în plină primăvară: Din cer lumina picură. Că trupul sfânt Şi l-ai ascuns în grâne. În van stă. Ca să te vadă ochii mei. În leagăn alb de ramuri înflorite. Atins-ai vinul şi ai frânt din pâne. Atâtea seri la rând s-au irosit. La masa albă m-ai blagoslovit. în tind-ai stat. Învierea Răsună-n zvonuri de mireasmă rară Şi păsările toate se-mbătară De cântece. Doamne. În zvonul vechi din sfintele cazanii. Din clopote de floare. sărmanii.

Dar lacrimi izvorând. Cu sunet de cleştar. Iar Tu-n genunchi veghezi între sulfine. Căci să vorbesc cu meşteşug nu ştiu. domn. Aş vrea să ştiu. Laşi mâinile sub văl să se-mpreune Şi genele să Şi le ude plânsul. Sau poate eu eram în Tine-nchisă Ca sâmburele-n carnea de caisă? Căzusem în pământ de undeva Şi miezul dulce-n mine aştepta. ce dragoste-i mai tare În ochii tăi de Maică fericită? Te uiţi la Prunc cu faţa-nvăluită De-atâta foc de multă închinare! Dar buzele.. uimită de minune. A fost o vreme secetă în ţară. cu floarea lor cerească. Şi L-ai luat pe Fiul Sfânt la sân. frate. Doamne. mire.. 22 . prieten. Să nu dezlege taina Ta cea mare. cu blândă floare.. Şi iarna fu senină şi cu ger. În mine miezul alb stătea-n neştire. Par că şoptesc cuvintele de-alint. Livezile pe dealuri se uscară. Mumă-mi eşti şi Fiu. În gândul meu lumina Ta răsare Şi preamăresc pe vechiul iconar. El nu-şi pierdu puterea de rodire.Maică fericită Ai vrea să-L aibi o clipă pentru Tine. primind din ceruri har. Şi lacrimi după lacrimi se-nşirară. Aşa cum stai plecată peste Dânsul.. m-au răcorit. Uşor L-ai dus în câmp. Rodire Miez alb în sâmburele meu de lut. În mine-ai fost şi nu Te-am cunoscut. cu viers de-argint. În veghea Ta. să doarmă-n fân. Crengi mari. Urzind mănoase ploi de primăvară. Pădurile ardeau adânc pe cer. Cum numai mame ştiu să le şoptească. Dar parcă. Care-a ştiut. Ci nu ştiu cum să Te numesc Iubire: Părinte. Ca ceara-n uscăciune m-am topit. au crescut Din miezul sâmburelui meu de lut.

M-apasă greu pe umeri aducerile-aminte De patimile firii. Am prea iubit podoaba şi haina de mireasă. Am irosit comoara de armonii divine Şi glasul cel de taină eu n-am vrut să-l ascult. milostivirii Tale. Acum. de toată pofta rea. dar Te-am uitat pe Tine. Am prea iubit amurgul. Prea multe griji avut-am în zilele de mâine Şi n-am iertat. ci lasă-mă să viu. mijind sub paşii mei. şi taina mi-o arată. rugăciunea. am irosit în cale Mulţimea milei Tale şi darul Tău bogat. 23 . Ci Tu pricepi cuvântul din mute osanale Şi tâlcul rugăciunii de lacrimi şi tăceri. din inimă plecată. Doamne. Ci ca un rob netrebnic. în goliciunea mea. cu botul mic şi ud. Şi fă să nu mă ardă văpaie-nfricoşată. Doamne. pe care mi l-ai dat. Hrăneşte-mă pe mine cu har îmbelşugat. milostivirii Tale Şi Şi-aş cere iertare. Nevrednică sunt. Îmi ştiu fărădelegea: greşită sunt. Să nu mă lepezi astăzi. Mi-am împletit cântare din grele flori de tină.Pocăinţă Nevrednică sunt. Pogoară-n mine harul prin ungerea cu mir. Căci n-am sporit talantul. Când buza mea de tină sorbi-va din Potir. cătând în lut. Din gând smerit primeşte. Am îndrăgit mirosul de miere şi de tei. îmbracă-mi goliciunea Cu raza de sfinţenie din chipul Tău curat. cutremurată de taina Cinei sfinte. Căci îmi cunosc păcatul şi taina Ta o ştiu Strig către Tine. când rana în suflet m-a durut. Doamne. Stau. Iisuse. Mi-am împletit cântarea din floare de mătasă. Adapă-mă cu milă. Stăpâne. Să nu mă laşi. Şi-am prea iubit făptura. Preabune. cu zarea-i de lumină Şi turma de căpriţe. Şi cântecul ţărânii l-am ascultat prea mult. Prea mult am stat cu ochii plecaţi. În zămbetul câmpiei. dar nu ştiu cum să cer. înainte-Şi. Sfinţeşte-mă. Am îndrăgit mirosul de verde şi de crud. să plec nemângâiată. Doamne. Iisuse.

. Tu. că păcătos sunt eu! Dar n-ai plecat. blândă desfătare. Cel neîncăput Şi sufletul meu. Tu Însuţi locuieşti. În sufletul meu. ieri. Doamne. n-o fereşti În tina omenească să nu Şi-o murdăreşti? Cum vrei să calce-n lume piciorul Tău curat. Pentru dorul tainic care-n suflet cântă. eşti nespus de mare. cu cetele cereşti. Pentru cuiul care-n palme mi se-mplântă. pentru toate. În inima mea rece. Pentru că eşti Însuţi vatră de iubire. miros de putregai. în iadul meu spurcat. Când ai tămâia dulce a crinilor din Rai? Tu. Pentru calea albă în singurătate. goală.Alte poezii religioase Cer nou Grăit-am. Ruga mea Doamne. iată. Doamne. Doamne. Mi-ai încăput în suflet. de la noi Şi cum mai poţi să suferi făptura de noroi? Cum poala preacurată. cel rece. cu silă. Şi pentru toate-acestea. În cerul nou din suflet să fii în veci slăvit. milă şi-ndurare. prin lacrimi. astăzi. Pentru istovirea cărnii sfâşiate. îţi aduc mărire. care stai în cerul cu mari luminători. Iisuse preaiubit. ani de-a rândul Te-am izgonit mereu: Ieşi de la mine. Oasele sărmane bine Te cuvântă Pentru toate-acestea. Pentru că eşti slavă. Pentru că eşti Unul în desăvârşire. porfiră de-mpărat. Pentru toate-acestea. Cel care peste aripi de îngeri a călcat? Cum poţi să suferi. Cu pasul Tău pe mine de tot m-ai curăţit Cu raza Ta tot chipul Tu mi l-ai strălucit Cu focul Tău pe mine. Stăpâne. m-ai aprins Şi peste sărăcia mea. Ai coborât tot cerul. Cu Maica Preacurată. cu Domnul şi I-am spus: De noi cum nu Ţi-e silă. Doamne. Soare de dreptate. cum vrei să Te cobori? Ca Petru. Pentru că Tu. Pentru strălucirea lacrimii curate. Tu cer nou l-ai făcut. ai întins Un colţ al hainei Tale şi m-ai făcut bogat. Mi-ai dat inel. preascumpul meu Iisus? Cum nu-Şi întorci Tu faţa. pentru toată sărăcia sfântă. Ba încă cu pasul Tău curat. coroană.

Unde glonţ n-ajunge. Dă-mi a Maicii plângere. Căci e loc curat. cu frângere. Eu de unde vin E numai senin Şi acolo nu-i Dorul nimănui. . Şi încă nu-mi dărui Ale slavei bucurii. -Ba. Care nu se trece. -Pasăre de nea. Mări. Larg şi desfătat: Unde ochi nu plânge. Unde. s-alerg Tălpile să Ţi le şterg. nici laţuri. Ca Femeia păcătoasă. prin lume-ţi duci Tu. cu jale. Unde nu străbate Geamătul de frate. Nu mă-ndemn încă să-ţi cer Fericirile din cer. în zbor. ca un dor. Unde nici o rază Nu mai înserează. că dorul tău Mare e şi greu. să-Ţi sărut Urma paşilor. prin fânaţuri. Dă-mi durerea Maicii Tale Şi în piept. Unde-i numai floare. Crucea Ta Şi mă-nvaţă a o purta. sunt mititele. Ci în veci petrece. povara sfintei Cruci. Oful de orfană. Şi nu pot să poarte Aripi mititele Doruri mari şi grele. Unde n-a curs sânge. Zboară tu cu ele. Dincolo de zări.Pasăre de nea Colo spre amurg. Dă-mi. Aripile mele.. Pasăre de nea? -Colo-n depărtări. Stăpâne. În ţările-acele. Dorurile mele. Loc de bucurie Şi de veselie. încă să nu-mi dai Frumuseţile din rai. Fericire cum să-Ţi cer? Dă-mi. în lut Şi mai dă-mi cu sârg. Binecuvântat. Ceru-i o lalea. Este-un loc curat.. Calea-i lungă foarte. Şi în inimă. Treci pe calea cu dureri. Plânsul de vădană. Stăpâne. Rugăciune Doamne. Până când. Răzleţită. Cu iubirea mea duioasă. Mai presus de stele. Fă pe voia mea. Nu-s curse. Ploi de aur curg. Până când însângerat Şi lovit şi înspinat. -Tu de unde vii. Umbră şi răcoare.

Aluat pe care-l pui În făina gândului Să îl faci ca să dospească Dospitura cea cerească. căci în tine Necuprinsul a-ncăput Şi s-a coborît în vreme Domnul Cel fără-nceput. Răsărit din spinii slavei. Hrănitorul tuturora. neputinţa. Floare dragă tuturor. izvor al nemuririi. Şi mereu primim din tine Harul Lui cel luminos. Căci în tine stă Hristos. Scump şi gingaş trandafir. Pârga Sfântului Altar. Care curge din Iisus. sfânt Potir! Cel ce ai mireasma vieţii. Bucură-te. Pune-n mine aluat. Bucură-te. pentru toţi. Tu. Tu eşti cel ce potoleşti: Foamea. Căci ai pâinea cea de sus. sfânt Pahar! . podoaba Liturghiei. Sfântul Potir Crin al mântuirii noastre.Aluat Doamne. Tu. Bucură-te. Şi-n cuptorul cel de foc Al durerilor să-l coc. Tu care toate le poţi. strigăm ţie. pe acest pământ. Mărul cel crescut din coasta Bunului Mântuitor. Şi să fac sfinte prescuri Pentru cuminecături. Firii noastre omeneşti. Pentru toate. sfântul Tău cuvânt Este. Cer şi scaun al măririi Bucură-te. Tu ne aperi de păcate. Să-l dospesc neîncetat Şi cuvântul Tău cel Sfânt În covată să-l frământ. setea.

ca un crin înalt din văi. suflete. bărbaţii: Moise şi Ilie. pe vârf de stâncă. . schimbă-ţi faţa. Şi Moise. căzut în sfâşiere. Şi-mi vine-aşa să-mi plec genunchiu-n taină Cu mintea uluită de copil Şi-apropiindu-mă cu pas umil Să-ţi sorb miresmele de crini din haină. şi eu am supt oţetul Şi mi s-a scurs şi mie viaţa pe încetul Ca lumii întregi viaţă cu Tine să pot da. paharul cu amar. În duh.Tavorul Luminile Tavorului te-nvaţă. Te va aprine-n dragostea cea vie. cum să te schimbi la faţă. Ei vor veni şi vor grăi cu tine. Şi-o da lumina Duhului Preasfânt. gustat-am. despre tainele străine. Dintr-un nimic tu fă-te dumnezeu. şi negrăitul dar Să ajung să văd în faţă Slăvita Înviere. Şi-aşa cum stai grăind cu crinii tăi Parcă mireasma lor sorbind-o toată Te pleci spre poala ta înmiresmată Tu însuţi. Ilie. Şi eu. Şi crinul meu cel dulce. În ploaia harului. Să guşti singurătatea cea adâncă. Iar omul focului ceresc. În taină. jos. Stăpâne. Ce taină spui prin lacrimi mănunchiului de crini Doar mâna Ta grăieşte cu rănile din palmă. să vie. omul tare în cuvânt. suflete al meu. O. Maica Crinilor (Pieta) Tu stai învăluită în lunga ta tăcere În poală porţi pe Fiul-mănunchi de crini zdrobiţi El poartă-n cap cunună din spinii cei slăviţi Şi peste Fiul curge în val a ta durere. colo sus. iată. Şi acum îmi dă. Fiul meu. Fiinţa ta întregă grăieşte către Dânsul: Şi eu am fost pe Cruce cu Tine. O. Ci tu aşteaptă. Şi de voieşti să fii un alt Hristos. Pe ucenici să-i laşi la poale. Şi mai grăieşte fruntea cea netedă şi calmă Pe care stă înfiptă cununa Lui de spini. Şi port şi eu pe frunte cunună ca şi-a Ta Şi din burete. iată. Şi coasta mea-i străpunsă cu fierul lăncii greu Şi faţa mea-i uscată de mult ce-a ars-o plânsul.

fata. Locul e plin de mireasma sfioasei aducei aminte. Doar pescăruşii o ştiu. să se scalde fecioarele-n mare. Tras-am în mare o luntre-aşternută cu mândre covoare. Când o cuprinde. Flacără-n ochii lor umezi . Iese din umbră de cedrii cu ochii-n lumină. Insula-n care străbunii trăit-au în veacuri uitate. uşoară dantelă.şi-l arde în inimă dorul. când se duc să se culce în templul Athenei fecioare. Insula albă cu cedrii umbroşi şi cu viţe bogate. . Când se coboară la mal. Toarce Hrysothemius firul subţire şi nited de lână. Vântul de seară cu cântecul mării în taină se-ngână.dorinţa iubirii e trează. Spuma. Comata. pe marea cu spumele-n floare. Sfâşie pânza uitării. Hai să căutăm printre valuri. ca o trestie. Insula-n care bătrânii trăit-au în veacuri uitate. s-anină de el. căci pe albe frânturi de coloane Scutură aripa lor în amurg. Lakon pescarul le vede. Poartă cununi de viorele în părul cu luciu de rază. ţesută pe sfinte odoare. le mângâie-n treacăt piciorul.Spre insulă (1944) Insula albă Insula albă cu cedrii umbroşi şi cu viţe bogate. . Apa senină se trage-n adâncuri şi valul tresare. Fete se uită-n fântână de-şi strâng cingâtorile-n ţinte. luminoase broboane. Şi.

ţi-aduci tu aminte. ca un vis de o clipă. Sunt ameţită. Nu ştiu ce zeu mă făcu să cuprind adâncimile firii. stăteam amândouă cu ochii la stele. Ochii mei n-au cunoscut niciodată arsură de lacrimi. ca florile noaptea în rouă. Mâna mi-o poartă pe liră şi-n cântece line-mi vorbeşte. Cine făcu să-mi pătrundă în inimă patima lirii. ca omul ce-i beat de lumină. El e puternic şi mare – e mult adorat în Larissa. stând sus pe-o stâncă. Cântecul nopţi-şi ţesea armonia din blânde suspine. Nu ştiu ce zeu a voit să-mi sfâşie viaţa senină. N-am cunoscut niciodată. Astfel. plăcerea amară. Mâna mi-o poartă pe liră. Ne pieptănam la lumină. Vântul îmi scutură ruja . Măreţul Apollo. Simt cum o dulce sfârşeală-mi pătrunde tot trupul subţire. Cine e cel ce mă-mbată cu caldă mireasmă de floare. Vântul fierbinte de patimi suflă peste ea o clipită. numai el. Lamprissa. Pânza de in era fină şi albă ca raza de lună. în noapte. Lamprissa. Toate le ştii tu. Noaptea ades ne-a găsit pierdute în zarea adâncă. Cine e zeul puternic ce-n suflet îmi zace şi cântă? Cerul întreg şi pământul cu drag către el se avântă. Lamprissa. Pieptu-mi se zbate şi ochi-mi sunt umezi de o cladă simţire. cu suflul fierbinte. Patima sfântă în mine cu flacără tainic aprinde El. Nu ştiu ce zeu mă atinse.bogată şi dulce risipă. Nopţile verii sunt scurte. ca clipele rele. Caprele-apoi le păzeam împreună. Şi ne scăldam pe-ntuneric. Stele ardeau în văzduh. . liniştite ca cerul de vară. surioară? Pentru a strânge-n cosiţă a razelor mândră comoară. Lamprissa. Anii senini mi s-au dus. Cine îmi arde obrajii cu blândă mătase de soare? El mi-a robit trupul tot. în sufletul meu locuieşte. mi s-au dus. şi viaţa şi visul întreg mi-l cuprinde. Ştiu că din clipa aceea tot haosul îmi urlă în minte. aprinzându-ne-n suflet lumine. în nopte.Zeul Zilele mele s-au scurs. În zori ne sculam amândouă. Lamprissa. Viaţa-mi curată şi plină era ca o rujă-nflorită. Trupul meu fraged şi tânăr departe stătuse de patimi.

Pe ţărmul alb. prin ierburi torceam. Când singură. Creştea din suflet dorul şi cântecul de strune. Cu adieri de cimbru. Trei noduri împletite în lunga-mi cingătoare. Daphnis: am mai trăit o viaţă. Dormeam în ierburi coapte sub soarele amiezii. Uimiţi priveau la mine căpriţele şi iezii. departe pe mare. Smulgând din câmp mănunchiuri de flori. Ca-ntr-un ajun de nuntă-mi împodobeam iatacul. tu. zicând de jale. adânc deschise. Dar razele de lună alunecau în casă. Mi-aduc aminte. ca lungi fâşii de ceaţă. Săltau şi sânii tineri şi amfora din mână. când înfloreau lumine. Suflam pe trupul neted argintul din veşminte. uşoare. Simţeam pe gât pecetea săruturilor tale. . Strângeam în coşuri grele glicinele şi macul. Îţi împleteam cunună de frunze şi de vise. Eu mă trezeam în cântec de imnuri vechi şi sfinte. Mergeam cu pasul sprinten prin soare la fântână. Când peste ţărm amurgul creştea.Mi-aduc aminte Mi-aduc aminte. ca o minune. Daphnis. Cu gene-ngreunate de taină şi iubire Şi mâinile-ţi în tremur îmi desfăceau. pe coline. dulce mire. Mă ridicam sfioasă Şi-ncet trăgeam perdele. În visul meu tu însuţi veneai.

o! iubite Melampus. Olympul străluce-n zăpadă. căci trupul lor umbră nu are. Şi braţele albe nu ştiu să răstoarne o brazdă cu plugul. Acolo şed Zeii tăcuţi. Căci frunţile lor neatinse-s de mirul sudorii amare. cu vârful în negură deasă. Zadarnice-s rugile noastre şi jertfele noastre deşarte. o! iubite Melampus. rumen nectarul cel veşnic. Beţia de rodnică sevă ce curge cu murmur în vine Străbate cu greu. Căci fiicele noastre le duc în prinosuri la temple belşugul. Şi vinul de preţ în zadar îl turnăm în cenuşa din vatră. . Făptura din veci împăcată şi-o poartă pe câmp şi prin crânguri. Petrec un veleat de odihnă-n senină şi grea nemişcare. din vecii nesfârşite. Fecioarele albe-n zadar îngenunche pe lespezi de piatră. Privirile lor sunt orbite-n lumina de foc a veciei Şi genele lungi le sunt arse de soarele cald al tăriei. Că-şi varsă din cupă cu picuri de rouă miresmele. în trupuri divine. Ei nu văd prin negura vremii că ”azi” înfloreşte măslinul. departe. Dorinţa ce arde cu luciu în mândre priviri de fecioare Nicicând n-a-ncălzit cu scânteia privirile nemuritoare.Către Melampus Departe sunt Zeii de noi. Străbate prin trup raza moale. Revarsă lumină prin trupul uşor ca o spumă de mare. Departe sunt Zeii de noi. Când Hesper aprinde pe masă lumină de stele în sfeşnic. şi singuri. crinul. la masă. Din cupe-nflorite cu aur beau. În suflete Zeii nu poartă dureri dătătoare de viaţă Şi nestrăbătute-s de răni mădulare cu luciu de gheaţă. o! iubite Melampus.

fecioare din Rhodos. Moira nu-mi dete să cad vitejeşte la porţile Schee. Marele Hector căzut-a. jertfit de divinul Achile. curgea ca o rază de soare. pe mândra. copila bălae. Prinseră pismă amară pe Chloe. Chloe cu mâinile albe. N-a fost în toată Hellada o mână să-nvârtă mai bine Fusul cel plin. Plângeţi fecioare din Rhodos. lovit de săgeţile-achee. suveica cu susure line. care cântă.că-i dulce mireasma de-aloe. pe frageda Chloe. Torcătoarea Plângeţi. zeiţa cu ochi de văpaie. Moira nu-mi dete să cad vitejeşte la porţile Schee Prins şi legat. Plânge câmpia. fui târît de Agamemnon la tabări-achee Şi Simoisul gemu. Smirnă şi-aloe aduceţi . Pallas. când între suliţi şi săbii. pe mândra. fu dus către negre corăbii.Epitafuri antice Captivul Moira nu-mi dete să cad vitejeşte la porţile Schee. Crocus de aur culegeţi şi dafini şi negre viorele. torcea lâna blândelor mioare. Fiul lui Pelor trăit-a ca rob în câmpiile achee. fecioare. Morţi sunt feciorii lui Priam şi moarte-a lui Priam copile. Smirnă şi-aloe aduceţi .că-i dulce mireasma de-aloe. pe frageda Chloe. Athene şi Hera. . Fiul lui Pelor din Troia. Nici la palatul lui Priam. şi marea cu murmure grele. Firul subţire şi neted.

E-n zadar. Căci zace-aici. şi dulce la cuvânt. Pescarul Tu.Atheniana Fecioare din Athena. fecioara dulce-n viers. Sub piatra albă zace Kleon. cea iscusită-n mers. ucisă de rănile iubirii. El se topi ca neaua. . E-n zadar. nu plângeţi. cinsteşte-acest mormânt. Un dor ascuns îl duse de tânăr sub pământ. A fost podoaba vie pentru cetatea noastră. Tu. Culegeţi crocus galben şi busuioc amar. care treci pe cale. pe muntele Hymetta. În câmpul cu miresme culegeţi trandafirii. N-aude tânguirea. Aceea care doarme sub lespedea albastră Nu simte plânsul vostru. Cu ochi adânci ca marea ce-mbrăţişează Creta. El a iubit pe Klytis. Nebun de dor se stinse Kleon. care treci pe cale. nu plângeţi. Când Eros îl atinse cu focul lui cel sfânt. Fecioare din Athena. cinsteşte-acest mormânt. Când se topea zăpada pe muntele Hymetta. pescar din Creta. A fost subţire-n mijloc. El a iubit pe Klytis. nu vede jalea voastră. fierbinte şi amar. Cu trupul alb ca neaua din muntele Hymetta. pescar din Creta. Aceea care doarme sub lespedea albastră A strălucit ca neaua pe muntele cel sfânt.

Domnului meu i-aş fi dat în dulceaţă de miere Cântec de floare cu umbre adânci de durere. cu proaspăta ei boare Arşiţă cumplită şi fiori. taină ţesută din umbre uşoare. Umple-ţi iar de vin ulciorul. Apele-n adâmc au sângerat. Vine noaptea sângele să-l spele.până-n zori. Amforă plină de miere şi ramură ninsă. arse. Înfloriri de rug şi buruieni. Domnul meu însă veni şi suflă peste mine Flacără albă de-argint cu văpăi de rubine. Şi dureri de veci să odihneşti. Ca să lege rana-n neguri moi. Răni să vindeci şi să speli. Domnului meu i-aş fi dat. Florile dulci ca o taină se scutură. Graiul meu. ţărmu-nsingurat. .văl de nori. fecioară. o ramură ninsă de floare.Cântecul amforei Sufletul meu era plin de iubire senină: Amforă plină de miere cu zumzet de-albină. A venit să smulgă iar din mine. Ziua nouă-şi sângerează rana. Flori crescute-n sânge – flori de răni Să-mi aducă-n mâinile-i senine. Gura mi-e mută şi sufletul fără de viaţă. neatinsă. Ca să nu se-aprindă-n depărtare Rana zilei roşii . Se presară pulberea de stele. Să oprească sângele şiroi. Mâna blondă toarnă peste zare Vinul greu şi negru din ulcior. Trupul meu dulce. Iată de-aceea mi-e trupul golit de dulceaţă. Amfora plină de zumzet tăcu şi se sparse. de-ar fi vrut. Lină. Curmă iar. iară Pulbere de stele să-ţi găteşti. Noapte A-nflorit amurgul ca o rană. noaptea-şi ia pe umăr cana Pas cu pas se-nalţă către cer. Noaptea şterge lacrimi şi sudoare Cu năframa albă . Bat cu zvon de harfă tyreniană Valuri grele. Raze ard ca suliţi lungi de fier.

.

Despre zăpada târzie. privindu-m-aşa. . în fântână. Nici nu ştiam ce năvalnic îmi arde obrazu-n dorinţă. Eşti ca un lujer. dintr-o dată. pe care o scutură boarea. când arde pe ramură floarea.dar inima-n piept începuse să-mi bată năvalnic. Era şi Lamprissa cu mine. El în tăcere ridică privirile-albastre şi pline. rătăcit de alaiul lui falnic? Nu ştiu. şi-am luat pe Lamprissa de mână. pe care îl pleacă o boare alene”. ce plin îmi e sânul. Nici nu ştiam cât de gingaş se pleacă întreaga-mi fiinţă. Apoi aşa. Ea-ncepuse să zică un cântec din vremuri bătrâne. cu mireasmă divină? Ori vreun rege era. El are dreptate. Eu am privit în pământ. Oare de unde-a venit străinul cu ochi de lumină? Oare-a venit din Olimpul înalt. .Eros La fântână Astăzi am fost la fântână. Despre o tufă-nflorită. Astăzi am fost la fântână. Şi cum te pleci şi cum ochii i-ascunzi între lungile gene. murmurând o urare.dar simţeam că se uită la mine. Sunau ca un cântec în mine Vorbele dulci. M-am depărtat binişor. mi-a spus: ”Eşti atât de frumoasă! Eşti ca un lujer ce poartă flori grele şi moi de mătasă. El se întoarse domol şi plecă. El a cerut de băut şi Lamprissa-i întinse ulciorul. Eu m-am privit în fântânâ. . străinul: Nici nu ştiam ce subţire-s în mijloc. Eu am simţit tulburare. Şi-am privit pe cărare. Îmi înflorise ruşinea-n obraz. Glasul lui dulce făcu să tresalte în mine tot dorul. ce rostise străinul cu ochi de lumine.

numai una. am ascultat cum plouă. Iar bruma de pe rod sclipeşte-n lună. Simţeam în piept durerile iubirii”. Am aşteptat o barcă. numai una. luna mare a pălit Şi se deşteaptă zarea purpurie. Mi s-a părut că se-mplinise dorul Şi. Lamprissa zise: ”Mi s-a părut că cerul înflorise Ca o petală-ntinsă de cicoare. Noi n-am mai zis nimic. Şi i-am răspuns: ”Mi s-a părut şi mie. Mi s-a părut că viaţa mea rodise”.Melissa către Diodor Am fost pe malul mării astă noapte Am vrut să văd cum se ridică luna. Ploaie caldă Azi noapte ne-am trezit. Şi din Okeanos iese Aurora. Din spice coapte împleteam cunună Şi nu mai ştiu: aievea e ori vis e. Că-n pârg se-ndoaie ramurile-n două. Un zeu cuprins de-a ţarinii iubire. Se revărsau luminile în zare Şi iarba moale-mi mângâia piciorul. Am scris încet. Cu ochii plini de nouă strălucire. Un zeu senin în noapte se avântă Şi firea toată bine o cuvântă. Că frunza-n pom e toată arămie. S-ascult în pace cântecele mării. Deasupra mea era noian de stele. culegând în poală trandafirii. senina mea iubire. Am stat pe-o stâncă şi-am privit în noapte. În urmă. Am aşteptat o barcă. Cu picuri grele. Din cer. . Azi noapte ne-am trezit. Sub mine ritmic se izbeau de maluri. Numele tău. valurile grele. ci amândouă. cu degetu-n nisip. simţeam că n-o să vie. În spuma albă. Şi boabe mari de struguri ard în rouă. Dar n-a venit. coboară ploaie de rodire. O ploaie caldă ne bătea-n perdele. Cu ochii-nchişi.

Şi visul meu spre tine s-avânta. Că tremură-nainte-ţi. Aşa mi-e poate soarta. Luna răsărise Şi se suise albă peste zări. Ca strop de mir curat şi sfânt pe faţă. să iert. Dar mâna alb-a mamei m-a atins. Eu simt că astăzi nu mai eşti a mea.. Să uit. Pe care nici o rază nu-l învie”. stăpâne. Uitasem fusul. mereu. Lida către Gaius Încerc să-ţi torn.. că buzele-i sunt pale? Nu simţi că-s lacrimi calde în cupa ta de vin. Când sângele curat ce-ţi curge-n vine L-am colorat cu tainice iubiri. În veghea mea de chin îngreunată. În visul meu de-azi noapte. plângând mereu. Dar ochii mei se înecau în vise. Eu capul l-am ascuns la mama-n poală Şi mâna alb-a mamei m-a atins. Că-s umezi trndafirii din creştetu-ţi senin? Aş vrea să bei veninul iubirii mele dulci. se făcea C-am început să plângem amândouă. În suflet. falernul în potir. În mine-acum treceau străfulgerări. stăpâne. şi nu-l mai pot uita: Aş vrea să mor stăpâne. Sunt ca un stânjenel bătut de nea. Simţeam în visul meu o nouă viaţă.Pe prag Torceam pe prag în răsărit de lună. Cu glasul greu de griji mi-a spus aşa: ”Te-am plămădit în trup. şi sunt din neam de sclav. Când mi-a vorbit. i-am cunoscut durerea. Crescuţi în nopţi de umbre şi lumini. Ca lira când uşor loveşti o strună. tainic dragostea cânta. Şi nu mai ştiu. Şi-am aşternut în leagăn trandafiri. aşa a vrut un zeu. să mor de mâna ta. Eu bine ştiu că-aşa a fost să fie. Precum albina plămădeşte mierea. Şi mângâierea ei mi s-a prelins. greu de gânduri. Căci te iubesc. Ca strop de mir curat mi s-a prelins Pe faţă mângâierea ei domoală. Şi capul. Un gând mă urmăreşte. Cazuse-n noapte rouă Şi vântul lin din pom o scutura?. Te-am mângâiat cu-a genelor mişcări Şi te-am scăldat în calde revărsări De dragoste adâncă şi curată. Să frângi cu-n braţ puternic tot trupul meu firav. Şi fruntea ta senină s-o-ncing cu trandafirii? Nu vezi că ard ca rugul obrajii roabei tale. copila mea. să sufăr. . pe pieptul meu săl culci.

îmbătate. horbote subţiri. încărcat de miresme de tei şi sulfine. fir cu fir. lumină rumenă de zori. în sânii albi şi grei. Te port în mine tainic. nepreţuit şirag. În cer înalt de noapte te-am închis.Daphnis Daphnis odată din fluier zicea tulburarea cea dulce. cu crai din Răsărit. Era noapte înaltă. Eu ascultam doina lui şi mă prinse o tainică jale. Noaptea apoi s-a lăsat. Ca pe-o comoară-nchisă cu peceţi. ca pe-un vis. . Caprele-apoi au venit să le mulg. Aveau ugerele grele. Cum poartă rodia sămânţa ei. Cum poartă florile mireasma lor. Caprele lui se jucau. Un cântec vechi. Şi port la gât. Cum poartă floarea rodul de cais. supuse la mâinile mele. Vântul călduţ. Toate au stat liniştite. prin iarba cea moale. Nu era nimeni în jur. Te port în minte. Te port în trup. Te port în mine Te port în suflet. când se duc în iatac să se culce. albastră. Te port în braţe. Vântul aşa de duios îngâna melodiile pline. Care cuprinde pe miri. Strânsoarea cald-a braţului tău drag. Care se-aprinde ca rugul în ochii senini de fecioare. Adânc te port în trupul meu şi-n vis. Te port. şi-nflorise în inimămi dorul. Când de pe gura miresei culege întâia iubire. ca pe-un vas de preţ. Mănunchi legat cu grijă. Ştiu că obrajii-mi ardeau. Te port pe buze. Şi mai zicea despre focul din pieptul frumosului mire. Şi am plâns pentru dragostea noastră. ca pe-un fagur plin. ca pe-un imn sfinţit. O poamă aurită de smochin. Nu mai ştiu ce mai zicea aşa de dulce din fluier păstorul. Daphnis din fluier zicea despre dulcea şi frageda floare.

Toarce cu sufletul dus. plin de dulceaţă. .Îmbrăţişare Ierburi subţiri ca mătasea-nfloresc pe coline cu soare. ca picuri de ceară. Stinsă-i faclia ce-aprinde în inimă smirnă curată”. Caprele albe strivesc romaniţe şi muşchi sub picioare. ca fumul albastru din jerfele sfinte. Zice cuvinte de dor.dar încet ne trezim amândouă mergând lâng-olaltă. Sufletul meu de-n zadar s-a umplut de mireasmă bogată. Caprele albe strivesc romaniţe şi muşchi sub picioare. N-o să-mi audă tovarăşa pasul. Tremură-n aerul moale un zbor străveziu de albine. Lamprissa cu mine. ca un cântec vrăjit de Sirene. Sânii. Valul de foc al durerii în clocot ar vrea să mă-ngroape. Ochii ei mari sunt adânci. ard braţele noastre-nodate. spre umila lui roabă. legănând în neştire cuvinte. Sufletul. Pline de taină. fierbinţi de noroc. . Zice cuvânt de rodire din cântecul ţarinii pline. Mâini de zăpadă. Sufletul ei e uşor. prin iarba cea moale. pentru ce să-l încarc cu povară? Trupului dulce-nflorit pentru ce să-i dau sevă amară? Fusul îl pun binişor lângă caer în iarba învoaltă. e viu ca-n pustiuri o oază. Dorul se zbate şi lacrima grea mi se frânge-n pleoape. îi tresaltă-n sfioasă uimire. Torceam. Plec. Iezii cu botul lor umed adulmecă ugere pline. cum e cerul senin după ploaie. Voi să mă duc ca să plâng pe sub cedrii bătrâni de la poale. ce-i ardentre gene. Despre o sevă mănoasă ce-i gâlgâie proaspătă-n vine. Trupul meu însă în van înflori minunată podoabă. Lacrimi. fuioare de lână bălaie. Râsul ei plin de argint e ca marea bătută de rază. Lamprissa mă prinde de brâu pe la spate. Buzele rumene-i freamată-n cântec senin de iubire. Ierburi subţiri ca mătasea se leagănă-n aur de soare. gândeam. ”Domnul privi cu-ndurare. Despre plăcerea iubirii-mplinite.

tresărea ca un sân de fecioară. plin de miros.Ţarina Când. Am dezvelit cu grijă scânteile din spuză. cu dorul aprins. Am scos un vin de sânge din amfora bătrână. Va fi vreunul. Sânul ei. ca să privesc în zare. dragă. în prag de iarnă. Am ridicat perdeaua. Atât de ştearsă-i ziua sub văluri reci de ceaţă. cu aripi obosite. cu iubire. poate. Mă-ndeamnă viu dorinţa. se rătăcesc drumeţii. ori fapt de dimineaţă. Şi ramuri veştejite am aruncat în vatră. . când visul se-nfiripă. s-ar încărca de floare. şi la cină. sub valurile ceţii. Melampus. Acum. şi izvoarele nu se treziseră încă. să-l iau uşor de mână. Bulgării umezi şi negri să-i strâng cunţelegere-n mână. Să-i încălzesc piciorul în palme. Melampus. Să-i dau din vinul rumen o rază de lumină. Ca să-l aduc cu mine la vatra mea bătrână. În van te-aştept. Atât de lesne. când umbra lungă începe să se cearnă. Simt flacăra din gene şi tremurul pe buză. În stoluri lungi se-nşiră cocoarele grăbite. Vântul tăcea. În plină iarnă. Să-i simt alături trupul. o. tăiat-ai cu plugul tău brazdele dese. pe drumul larg de ţară. Adus-am urdă dulce şi lapte de la stână. Căci toamna le-alungă cu frunzele din cale. Când. Simt vuietul de valuri izbind în ţărmuri goale Şi nu mai ştiu: e seară. s-ating roditoarea ţărână. Voi merge spre cetate. seminţe alese. Ţarina neagră dormea şi visa a rodirii comoară. poate. Colinele sunt arse de brumă şi pe mare Se zbate greu o luntre. Melampus. s-ar potoli o clipă. rodi-vor şi brazdele ţarinii mele? Mama Am ridicat perdeaua. tăiat-ai cu plugul o brazdă adâncă. Când. poate. o. ca să privesc în zare. Am măturat cu grijă pridvorul alb de piatră. o. Nu ştiu ce dor m-a cuprins. Brazdele nenumărate de rodul de toamnă sunt grele. În noaptea tulburată. Ţarina neagră ceru. Şi inima mea. cu vraja ei amară.

Măslinii grei de rod încet se-ndoaie. Pământul cald belşug a plămădit. Mergeam în brazd-alături amândoi.Mirişti În holda noastră. Va asculta puternica chemare. nici sapă. A plămădit belşugul de smochine.. Mi-e sufletul ca miriştea uscată Şi-aştept un strop de ploaie de la tine. astăzi e tăcere. Din ochii grei de dragoste şi dor. Iubirea ta în suflet mi-a rodit Şi. Privind cu dragoste pământul gras. Eu rămăsesem singură-napoi Şi ochii mei în urma ta priveau. Treceam încet prin holda secerată. cu gust de miere. Va cere binecuvântări de ploaie Şi trupul ei va fi tăiat cu plugul. azi. Nici seceră. Şi nu ştiu ce sfărşeală m-a cuprins M-am aşezat în brazdă binişor Şi două picuri albe s-au prelins. Şărâna iar va plămădi belşugul. ridicând privirile. Primind în sânu-i desfătat pe mire. Se-mbată ţarina cu suc de rouă. În holda noastră nu vezi plug. nici bici de boi. Adânc se-ngroapă-n ei comori de pâine.. ţărâna bună. În mâna ta. Se odihneşte. Eu te-am privit în ochi şi n-am mai plâns. S-a copt pe creangă pruna brumărie. Căci m-ai cuprins cu braţul tău voinic. ţi-am spus. Aveam în poală boabe aurii Şi-n fiecare bob era un spic. Visând la snopul cald de spice pline. Izvor ascuns de proaspătă rodire. nici grapă. . tu mâinile mi-ai strâns Şi braţul tău puternic mă ţinea. Dar tu din ce în ce te-ai depărtat. Căci fiecare bob va încolţi Din munca dârz-a braţului voinic. astăzi nu răsună. Pământul bun rodit-a spice bune. Dar paşii noştrii nu se potriveau. În câmpuri arse. Dar paşii noştrii nu se potriveau. Tu trebuia să afli taina mea.. Eu m-am trezit din gândul meu plângând. Atuncea mi-a trecut din nou prin gând Că-n fiecare bob era un spic. Cu dor va cere nouă-nsămânţare. Eu mă sileam să ţin acelaşi pas. În aşteptarea ploilor de mâine. În brazdă Mergeam în brazd-alături amândoi. Cum îşi deschide sânul desfătat. Şi strugurii se rumenesc în vie.. Când stropii reci vor izvodi şiroaie. Eu rămăsesem singură-napoi Şi ochii mei în urma ta priveau. Din raze calde şi din stropi de ploaie. Se-adună-n bulgări negri sevă nouă. Sub ploaia blând-a razelor de sus. Din floarea gingaşă.

Mulţi cunoscut-au puterea privirilor tale albastre. Pentru Hymen Hymenaios. tu ştii că pe mulţi azi în suflet îi doare. Tu ai să-i smulgi de pe faţă frumosul ei văl de mătasă. să ziceţi cântarea de nuntă. O. Mulţi au dorit trupul alb şi buzele dulci ca o floare. Doris. Vântul suspină prin ierburi. să ziceţi cântarea de nuntă. dar de lacrimi ni-s genele pline. Kalliroe. în iatac îşi aşteaptă mireasa. Tace şi văntul în ierburi şi tace şi marea căruntă. frumosul pescar. Pentru micuţul ce vine ca preţ al durerii amare. Braţele albe să fie un leagăn de dulcealintare. O. deschide. când trece sub raza de lună. Mândre fecioare din Chios. Kalliroe. deschide. şi murmură marea căruntă. Părul lui moale luceşte. Haideţi. Buzele noastre surâd. sfârşit-am cântarea de nuntă. răsare Luceafărul serii. să intre mireasa în casă. Când vă urăm cu iubire un ultim: rămâneţi cu bine. de-acum vei intra în viaţa cea nouă.şi mrejele lui totdeauna sunt grele. şi murmură marea căruntă. Albe . Athene şi vajnica Here. văzduhul e greu de miresmele verii. şi nopţi de iubire. Noi o să ducem la temple miresme curate şi miere. . să vă dea din belşug fericire.Epitalam Iată. fecioarele din Chios. şi murmură marea căruntă. fecioare din Chios. Tu erai cea mai frumoasă din hora fecioarelor noastre. stăpânul cel drept. are-o luntre cu zece vintrele. Mândre fecioare din Chios. să ziceţi cântarea de nuntă. Marea e lină. Vântul suspină prin ierburi. Mândre fecioare din Chios. Doris. Doris. Mândre fecioare din Chios. Mândre fecioare din Chios. Vântul suspină prin ierburi. Glasul lui dulce în noapte departe pe apă răsună. Nu vei mai merge cu noi în câmpiile ude de rouă. Vântul suspină prin ierburi. Zile senine de muncă să cereţi. să ziceţi cântarea de nuntă. frumosul pescar. să ziceţi cântarea de nuntă. Zeus. Torţele ard luminos şi răsună de cântece casa. Vântul suspină prin ierburi. şi murmură marea căruntă. şi murmură marea căruntă.

. Leagănul nu mai e gol. Vorbe cu luciu de aur. ca o boare. Horbote albe şi moi peste el. ca într-un vis. Şi-n legănarea domoală. Fiul meu doarme. ca suflul puterii divine. Ridică perdeaua-nflorită Fiul meu doarme. şi-i ca o lalea-mbobocită. ca floarea ce-o cerne caisul. Leagănul nu mai e gol. Lamprissa. se coboară.Fericire Şie-ţi voi spune. ca floarea ce-o cerne caisul. Cerul e astăzi mai gingaş. Pleacă-ţi urechea mai mult către mine. peste leagănul alb ca o floare. seninul. Leagănul nu mai e gol. dar le simţi înţelesul în tine. sclipind într-un tremur de gene. Lamprissa. Cu îngrijire voi da la o parte perdeaua-nflorită. şoptindu-mi cu voce uşoară Vorbe ce n-au înţeles. Ochii lui calzi m-au trezit din amare dureri. surioară. Vorbe ce te-nviorează. Cu mâna-ncărcată de vise. Blând s-a aplecat către mine. ce fură simţirea. Mângâi uşor. Lamprissa! ţi-oi spune Cum se-mplineşte în suflet a dragostei sfântă minune. Cerul întreg se coboară şi-mi umple cu dragoste visul. şi-i ca o lalea-mbobocită. surioară: Au n-o să se spulbere visul? Cerul e astăzi gingaş. cuvinte ce ard ca rubinul. Vorbe. Lamprissa. petalele dulci şi închise. adorm suferinţele grele. Şi te întreb. M-am tulburat de otrava cuvintelor ameţitoare Şi m-am plecat. Ochii lui grei de iubire-i simţii lunecând peste mine Şi-mi întâlniră privirea. Inima-mi leagănă-ncet comoara iubirilor mele. Priveşte! Ca spuma uşoară. Vorbe. în flăcări. ca murmurul blând de sirene. ce fac să-nflorească deasupră-mi. în horbote albe şi fine. până jos.

. Şi urma trupului tău cast. căprui. o clipă m-am temut Să-i văd sclipirea pielii în albul aşternut Şi ca o umbră deasă în inul răcoros. Cu braţul tău să mă cuprinzi de brâu. căutându-te. flămând de mângâieri. Prinzând în ea ostroavele-nflorite. Căci mai păstrau. ca-ntr-un mit Cu tâlcuri care astăzi sunt pierdute. în păru-i despletit. văzui Pe tânăra femeie cu ochii mari. Nici perinile moi de in subţire. o clipă m-am temut Să nu se răzvrătească fiinţa mea de lut Şi patima nebună şi dorul ne-nfrânat Să-mi siluiască viaţa cu ură şi păcat. Mătasea rochii mele se freacă de podea. Cum se-mpleteşte apa unui râu. cu gust de floare. Vreau să mă-nchid în cântec. Ci-ntr-o străfulgerare a genelor. Când am intrat la tine. Cu sânul alb şi fraged.Urme Apasă-mi lung pe frunte un sărut. Cu mâna blândă. Fragment Când am intrat la tine. Şi ele cântă armonii tăcute. strunele-am lovit. Privea în jur cu spaimă. Cu o mişcare lină. N-am vrut s-ating nici albul aşternut. Cuprinsă de sfială. femeia s-a-nvelit. Ca să păstreze veşnic pielea moale. Desăvârşitul arc al gurii tale. Să-i văd podoaba mândră a părului lucios. iubire. Purtând în trup otrava văpăii de plăceri. Să stea ascunsă toată în perinile moi. O milă fără seamăn în suflet mi-a pătruns. Ca floarea ce se apleacă de arşiţă şi ploi. întocmai ca un lut. Nu poate astăzi focul să-mi aline: Tu eşti în cupa mea de vin curat Şi fruntea mea te poartă doar pe tine. Şi uşa se închide domol în urma mea. Ca să mă-ncingi cu lanţuri tăinuite. Am regăsit apoi pe buza ei Aroma gurii dulci. Din cupa mea am vrut să-ţi dau să bei Un vin de preţ din vechile ulcioare. Apoi Îşi puse fruntea albă în mâinile ei moi. Dar cântecul din suflet picurat. Nimic n-am vrut să aflu din câte mi-ai ascuns. Se veştejea de chinul adânc şi ne-nţeles Ca florile pe care le mirosim prea des. Cum se păstrează urma noastră-n lut.

Blândă. S-alung din ochii tăi cu gene ude Culoarea pielii fragede şi crude. În mâna mea aş vrea să nu se zbată Un suflet drag – ca pasărea speriată. Furtuna aspră-a gândurilor tale. e frunza căzută. când te-ai întors la mine. Plutea icoana altui trup subţire. când e fierbinte. în leagăn alb şi moale. uşoare. iubite. Plutea mireasma mâinilor străine. Arome dulci de trandafiri în floare. a trecut pe sub ramuri o ciută. cu ochii rugători. ca un trunchi de măslin ce se-ndoaie. Aş vrea să-ţi iau în palme fruntea lată S-o netezesc încet. Fost-am departe pe dealuri. tăcută. când e brăzdată. Când a ajuns la pârâu. şi-nsetată. cari cresc sub alte zodii. S-alung din părul tău. Pe buze-aş vrea să am un gust de rodii De poame moi. plin de lumine. . Toată pădurea în juru-i plângea după soare. Lin s-a plecat ca să bea. s-a dus peste foşnet de frunză. Pe fruntea ta era săpată-n cute Plăcerea vie-a nopţilor trecute. Aroma sărutărilor primite. N-a mai băut. iubite. Eu aş fi vrut să am mireasma rară A unui câmp cu flori de primăvară. e frunza căzută. Toamnă Fost-am departe pe dealuri. Mirosul tare-al mâinilor străine. Cu harul coborît din miruri sfinte. În ochii tăi orbiţi de strălucire. Ci vreau s-adorm. Eu aş fi vrut să am în trup plămadă Din strălucirea rece de zăpadă. iubite. Aş vrea să-ţi vindec arşiţa păgână Din sufletul rănit de altă mână.Întoarcere În părul tău. Pe buza ta mai stăruiau. Chinul ei mut pe sub arbori bătrâni să-l ascunză. era tulbure apa de ploaie. S-o răcoresc uşor. Ca de pe gura ta s-alung.

Cântecul. precum creşte-n pădurile vinete fagul. Cum ascultam de pe prag mă cuprinse sălbatică jale. crescu din adâncul tăcerii. zumzet de miere. Tu eşti grădină mănoasă cu ziduri înalte de piatră. lângă altă fântână. Albi ca lumina de lună din primele nopţi ale verii. Nalt şi mlădiu. peste munte şi vale. Tu eşti comoara în care s-a strâns bogăţia luminii. Anthussa.” Cum ascultam de pe prag mă cuprinse sălbatică jale.Pribegii Cântecul. Tu eşti o cupă de lothos umplută cu mustul smochinii. Tu eşti făclia de ceară din sfeşnic şi focul din vatră. Mintea mi-o-ntuneci de dorul privirilor calde. Domnul meu încă mă cheamă în zări. cu dorinţă păgână. Lângă fântâna de piatră şezu la odihnă pribeagul. Tu eşti vin rumen de Kios în vase de aur din Sussa. zumzet de miere. Domnul meu încă-i pribeag undeva. Câmp de miresme pe care-l încing într-un lanţ mărăcinii. crescu din adâncul tăcerii: ”Tu eşti vin rumen de Kios în vase de aur din Sussa. Domnul meu încă-i pribeag şi de mult istovise în cale. Dulce mă cheamă în ceasuri de-amurg. Zâmbetul buzelor tale ani tineri în chinuri răpus-a. Glas se-nălţă către ceruri şi frânse zăgazul durerii. Tu eşti altarul din templu spre care pribeagul se-ndrumă. Tu eşti o ramură plină de rod ce sclipeşte în brumă. . Tu eşti o cupă de lothos umplută cu mustul smochinii.

S-a-ntins acum iubirea mea bolnavă. În norii albi cu scânteieri de gheaţă Lumina a-ncrustat dantelă grea. Eu voi culege duhul tău pe gură. perechi. Amurgul paşnic s-a-nvelit în slavă Şi nu-i mai văd condurii de argint. Eu n-oi mai fi. Ea va renaşte pentru veşnicie. Când mâna lor anină-n ciucuri grei. Ca-ntr-o lumină albă de iatac. castă. Tu n-ai văzut poteca de lumină Cu calde străluciri de aur vechi? Un stol de porumbei. Va pogorî spre noi cerescul dar. Căci visul falnic poarta şi-a deschis. Să fim şi noi lumine din lumine. Luând în zborul lor iubirea mea. Vom adormi şi vom visa că iară Pământul sfânt ne cheamă din vecii. Învăluiţi în umbra veşniciei. Noi ne-ndrumăm încet spre veşnicie. Când visu-nchide porţi de umbre grele. cuib de frumuseţi. Ne pregătim mereu de altă nuntă.. Că ne-nfruptăm cu rodul din câmpii. ci mă voi pierde-n tine Ca două picături într-un pahar. Nuntă de taină Cu fiecare cută ce se-nscrie Adâncă brazdă-n fruntea ta de nea Prin goana clipelor. Beteala lungă-n tâmpla mea căruntă. Ne va lega sărmanele vieţi Cu noduri de beteală aurie. Să intre-alaiul nunţii cei de taină.. plutind prin veac Ca o lumină albă de iatac Ne vom trezi pe-acelaşi drum de stele. mireasa-şi ţese haină Din razele luminilor de vis. Pe aşternutul cald cu hyacint. În calde străluciri de aur vechi Un stol de porumbei perechi. Vor trece ani şi veacuri şi milenii. Senină. iubirea mea. S-o ducă până-n patul ei de floare. Vom trece pragul dincolo de veac. Din chipul tău curat ca un potir. Mereu înlănţuiţi. Ca fumul gros de mirodenii rare Se-nalţă întuneric violet. perechi. În ceas târziu de blândă primăvară. Ca-n basme vechi. Când anii umbre cern pe ochii mei. Va spinteca fum gros de mirodenii. Gusta-voi vin de cuminecătură. Mi s-a părut că s-au pierdut în soare.Înserare Iubirea noastră merge să se culce În pat de nori trandafirii şi moi. Iubirea noastră a murit încet Ca să renască dincolo de zare. Cu fâlfâiri din aripi mici de nea. A fluturat o clipă înspre noi Marama ei ameţitor de dulce. . Pe trupul tău voi pune sfântul mir. perechi Urca bătând din aripi în surdină. Se-neacă-n aur vechi iubirea mea Căci razele o-mbrobodesc în ceaţă. Pe drumul scris cu stele al tăriei.

.

pe tine te cânt. divine. fiu al frumoasei Semele. Tu faci să ardă privirea şi feţele îmbujorate. Bacche. Patima. cuprinde a clipelor pace. plină beţie. Fă să rodească belşugul. pe tine te cânt. căci ai puteri minunate. de cântece vesele. sau rumen şi greu ca rubinul. Fă să nu fie zadarnică nici o petală de floare. de struguri. Bacche. fiu al frumoasei Semele. vinul. . Tu faci să curgă în cupe. Scoţi din cătuşe cuvântul şi-l faci către cer să s-avânte. Tu storci în mâna-ţi divină ciorchinul cu boabele grele. Coardele lirii se rup şi sunetele curg deşirate. sub razele lunii. Dorul trezit le uimeşte şi focul privirii le doare. via. Cad cingători de argint şi haina la piept se desface. ca roua de limpede. o. pe tine te cânt.Altare Invocaţie Bacche. Tu storci în mâna-ţi divină ciorchinul cu boabele grele. Galben ca ambra persană. Tu scoţi din lanţuri iubirea şi lira o-nveţi să ne cânte. în viţele mele. în toamnă. pe tine te cânt. la toamnă. Fă să rodească. fiu al frumoasei Semele. cireşii şi merii şi prunii. Bacche. Bacche. Rodul să ardă în brumă. o.. Fă să nu cadă în van nici o rază a mândrului soare. că tu ai puteri minunate.. Rodul să umple cu caldă şi dulce mireasmă câmpia Şi să răsune. Flacăra-ţi arde sfiala din sufletul blând de fecioare. o. pe tine te cânt.

pe care aedul ni-l cântă. Cum a-nflorit din iubire. ce cuvinte de dulce descântec voi spune. pădurea adâncă şi plaiul. Cum a vrăjit-o flăcăul. Îi voi aduce aminte Zeiţei de Daphnis păstorul. noi vom ruga-O smerit să-şi aducă aminte. Ca să-mplinească Zeiţa în suflete sfânta minune? Când pe coline cu cedrii îşi toarce-nserarea fuiorul. Inima mea. Azi voi jertfi pe altarul străvechi. Luciu de perle cu aur suflat-am pe strunele lirii. Pentru divinul Adonis. trei turturele. cu calde zvâcniri de glicină. ce cuvinte de dulce descântec voi spune Ca să-mplinească Zeiţa în suflete sfânta minune? . Îi voi aduce Zeiţei aminte de dragostea-i sfântă. cu mănunchiuri de poame brumate. Blândă iubire s-aprindă în suflete mândra stăpână.Jertfă Rug de lumină durat-am din ramuri de frunze uscate. Pentru Zeiţa plăcerilor rodnice. Strâns-am în coşul de trestie rodul livezilor noastre: Pere mustoase. Moira cea crudă când stinse făclia de-argint a iubirii Jalea căzu ca o brumă şi arse-n câmpii trandafirii. pe umeri îmi saltă. Inima mea. Plină cu spumă uşoară de lapte. Boabele mari de tămâie şi picurii grei de răşină Ard în văpaie de aur. Fie s-o-nduplece darul adus de cucernică mână. Amfora-ncinsă cu salbă de cimbru. Cântec de rugă să-ntâmpine-n tremur pe doamna iubirii. Palmele spre cer ridicându-le fără cuvinte. Inimă. Ramuri cu coaja de-argint. presărat cu viorele. zicându-i un cântec cu naiul. lămâi ca de ceară şi prune albastre. cu frunza învoalată.

Soarbe cuvântul de slavă. Dă tu supremul sărut pe feţele stinse şi mute. primeşte din buza curată şi dulce peanul.Pean Imnul de laudă se-nalţă ca fumul de smirnă spre tine. orbită de flacăra-ţi sfântă. care-n zori faci să ardă oceanul. de molime crunte Şi ne păzeşte pe noi. Vezi pe feciorii Athenei. Doamne. vrăjit-ai cu doine de dor înserarea. cântarea. care însuţi. care faci să-nfloreasc-oceanul. Phoebus cu arcul de-argint. cu arcul. Divine. Ele să fie mai dulci decât mâna miresei ce plânge. Fă să nu ardă nici bruma. vor zăcea în câmpiile trace. Fă să fie-ntre noi suflarea nici unei Erynii. crinii. care-aşterni peste toate lumina ta plină de pace. sărmana. primeşte din buza curată şi dulce peanul. cât vom sta cu mioarele-n munte. Phoebus. Noi am venit să-ţi aducem prinosul cântării curate Umedă-i marmora rece sub frunţile noastre plecate. cu ochii ei crunţi de jăratic. cum luptă-n câmpiile trace? Razele tale uşoare s-atingă prinosul de sânge. sărmana. Tremură mâna ce poartă prinosul bogat de tămâie. Tu eşti căldură şi cântec şi viaţă. Însuţi. de lupul cu gâtul puternic. Phoebus cu arcul de-argint. Phoebus. Tu dat-ai lumii. înlătură spaima. Smulgi de pe ochii vremelnici ai veacului umedă ceaţă. care faci să surâdă-oceanul. Phoebus. care odat-ai slujit ca păstor unui rege cucernic. Razele calde să fie ca mâinile mamei tăcute Şi când. Phoebus. nici flacăra patimii. răpus-ai Pythonul sălbatic. Scapă-ne turma. Scapă-ne turma. Tu te-ai făcut din vecie izvor purtător de viaţă. o. Cum te-ai pleca să respiri o aromă de floare-argintie. tu poţi să aprinzi în ochii vremelnici lucirea. . Tu. Phoebus cu arcul de-argint. primeşte din buza curată şi dulce peanul. Cu mâna divină Stingi şi aprinzi în etern a stelelor blândă lumină. zeu al luminii senine. Cum ai sorbi dintr-o cupă nectarul cu gust de vecie. Care pătrunde-n adânc şi-nfloreşte cu flăcări zidirea. Tremură-n mână ghirlanda de gingaşe flori de lămâie. Divine. Tu. Tu. lipsiţi de mormânt.

Fă să se-ntoarcă la noi cei ce luptă-ntr-o zare vrăşmaşă. Dacă primit-ai prinosul din mâinile noastre de floare. Phoebus. primit-ai din buza curată şi dulce peanul? . Phoebus cu arcul de-argint. Fă să lucească din nou peste noi biruinţa trufaşă. Tu care însuţi dorit-ai a dragostei sfântă putere.Umbrelor fă-le odihnă. Phoebus cu arcul de-argint. acolo. în veşnica-ţi pace. Phoebus. stăpâne-al înaltului soare. care-mpaci în adânc oceanul. Însuţi ascultă-ne ruga. care umpli de viaţă-oceanul. Phoebus. Dacă iubit-ai vreodată pe mândra fecioară troiană. primeşte prinosul de lapte spumos şi de miere. primeşte din buza curată şi dulce peanul. Însuţi păzeşte pe fiii Athenei în ţara duşmană.

şi cântecul văl o să-ţi ţeasă. Struna-nroşită va face o rană în mâna subţire.” Domnul acestea le zise. Nu mă atingeţi. ca torţa-n altar de iubire. Şie ţi-am dat să deschizi ale veacului porţi ruginite. Şie ţi-am dat să cunoşti ale cerului căi strălucite. Dragostea mea te va-ncinge în cearcăn de raze aprinse. Trupul tău tânăr va arde.Văpaia Domnul mi-a zis: ”Să pătrunzi adâncimi nepătrunse. Haină de nuntă cuvântul. Mă arde văpaia păgână! . Eu te-am ales dintre toate. Dorul te-o-nchide cu taină în brâuri de zare încinse. Vreau să-l primesc cu sfinţenie în mâinile mele de tată. ca focul în vânt de furtună. copilă. Sufletul plin de miresme ca fumul de smirnă curată. fecioare. Din scânteieri cu rubine să-ţi lege în creştet cunună. să-mi fii iubitoare mireasă. Cântecul tău se va zbate. când lira mi-o puse în mână. Rostul tău slab să răsune ca versul străveziu de Sybilă.

Şi vraja nesfârşită din vorba lui domoală. Spunea despre durerea de-a pururi roditoare. Şi lacrimi mari căzură din ochii mei în poală. Ulei de levănţică pe plete i-am turnat. L-am urmărit în zare. Lăsând mireasma caldă de frunze să mă-mbete. cu barba ca floarea de alun. Străinul. în zori. Şi mi-a pătruns în suflet şi chipul lui cel drag. Vorbea despre iubirea cea fără de păcat. Cu dragoste de frate mi-a mulţumit. cu vin şi cu măsline. De-o patimă. Oare vre-un zeu să şadă pe prispa casei noastre? El mi-a vorbit. . care-aseară a poposit la noi. L-am ospătat cu pâine. Şi mi-au rămas în urmă. până-n sat. surioară. În liniştea de seară torceam fuioru-n prag. ca freamătul de sus Din pomi cu floarea albă. Cuvintele lui stranii şi blânde: ”Pace vouă”. când îi adie vântul. străinul. Eu mi-am adus aminte de veacul cel străbun. Când a plecat . Cu vin bătrân şi dulce umplutu-i-am ulciorul. Făcuse cale lungă. Cu ochii plini de vraja tăriilor albastre. Am stat o noapte-ntreagă amândoi. Ca murmurul de ape. Mi-a tulburat odihna cu sete negrăită. Privind lumina albă cum îi juca în plete Şi aşternutu-i moale cu dor în pumni l-am strâns. N-am întrebat nici cine-i şi nici de unde vine. ca mirosul de flori. Despre o jertfă sfântă pe-altarul nepătat. cu gene arse-n plâns. I-am aşternut în grabă un pat de frunze moi. Ca rodia de dulce-i pe buza lui cuvântul.pe drumul ud de rouă. Dar el nu-ntinse mâna spre floarea dăruită. Era frumos. Cu poala hainei mele i-am şters de praf piciorul. care-aseară a poposit la noi. curată ca flacăra de soare. dar nu ştiu ce mi-a spus.străinul .Un oaspe Străinul.

Cuprins Prefaţă 1 Cine a fost Zorica Laţcu Teodosia? Osana Luminii Vinul Veşmântul Filă din Acatist Prohodire Împăcare Golgota Ghetsimani Maica durerilor Fuga în Egipt Întrupare Primăvara mea Pâine Crinul Frumuseţe Lumină Colind Aşteptare În cătuşe Spovedanie Dragoste Ochii Duh Bucurie Apocalipsa Iad Potop Tu Răpire Crucile Focul Trezirea din Samaria Ectenie Intrarea în Biserică Zeu străin Împărtăşanie Sonet Maică fericită Rodire Pocăinţă Alte poezii religioase 2 3 3 3 4 4 5 5 6 6 7 7 8 8 9 9 10 10 11 11 12 12 13 13 14 14 15 15 16 16 17 17 18 18 19 19 20 20 21 21 22 23 Cer nou Ruga mea Pasăre de nea Rugăciune Aluat Sfântul Potir Tavorul Maica Crinilor (Pieta) Spre insulă Insula albă Zeul Mi-aduc aminte Către Melampus Epitafuri antice Captivul Torcătoarea Atheniana Pescarul Cântecul amforei Noapte Eros La fântână Melissa către Diodor Ploaie caldă Pe prag Lida către Gaius Daphnis Te port în mine Îmbrăţişare Ţarina Mama Mirişti În brazdă Epitalam Fericire Urme Fragment Întoarcere Toamnă Pribegii Înserare 23 23 24 24 25 25 26 26 27 27 28 29 30 31 31 31 32 32 33 33 35 35 36 36 37 37 38 38 39 40 40 41 41 42 43 44 44 45 45 46 47 .

Nuntă de taină Altare Invocaţie Jertfă Pean Văpaia Un oaspe 47 49 49 50 51 53 54 .

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->