Zorica Laţcu Teodosia - Maica Teodosia

-

Poezii

Prefaţă Gândul cel mai de căpetenie, pe care îl port în minte, în legătură cu cartea de faţă, este gândul că această carte ca realizare şi după cuprins, este ”o minune”. Cartea de faţă este ”o minune”, ca realizare, deoarece, pentru existenţa ei, s-au angajat oameni, care n-au cunoscut pe poeta Zorica Laţcu şi nici n-au aflat de ea, înainte de a le fi prezentat eu însumi poeziile ei, câte sunt cuprinse în cartea ”Prescuri pentru cuminecături”, sub titlul: ”Seară de poezie, medalion Zorica Laţcu”. La aceste poezii fiindu-le luarea aminte, şi ţinând seama de dorinţa mea, ca aceste poezii, împreună cu altele să fie cuprinse într-o carte, care să ajungă la cititori, oamenii de bine, care s-au angajat la aceasta, au găsit ei înşişi şi mijloacele necesare pentru tipărirea cărţii de faţă. Minunea existenţei acestei cărţi este cu atât mai mare, cu cât pe iubitorii de frumuseţi literare, care au ajutat ca aceste poezii să fie tipărite nu i-am cunoscut cu mult înainte şi nu mă puteam gândi la ei, deci la posibilitatea de a le cere concursul pentru existenţa acestei cărţi. Totul a mers ca şi când ar fi fost dirijat de undeva de dincolo de sfera obişnuitului şi iată că minunea s-a împlinit, căci există cartea cu minunile din cuprinsul ei. Într-adevăr, această carte, care există ca prin minune nu-i ”o minune” numai prin existenţa ei, ci este o minune totodată şi prin cuprinsul ei, adică prin minunile care o alcătuiesc. Căci oricare dintre poeziile cuprinse în carte, ne surprinde, ne mulţumeşte şi ne dă bucurie. Oricare din poeziile ce ne sunt puse înainte, este ”o minune” între minuni, este o minunăţie de gând şi de simţire, iar cartea, în întregimea ei, este un ospăţ literar, la care suntem chemaţi toţi. Această carte, în întregimea ei, este un ospăţ de Paşti, la care nu ni se spune, ca la Paşti ”Veniţi de luaţi lumină” - deşi se poate spune şi aceasta – ci ni se spune mai ales: ”Veniţi de luaţi bucurie”, pe care s-o duceţi mai departe spre bucuria multora. Poeziile din cartea de faţă, după cuprinsul lor, sunt de două feluri: poezii religioase şi poezii laice. Şi unele şi altele, o reprezintă la fel de bine pe poeta Zorica Laţcu Teodosia, care ni le-a dăruit, şi răspund, după caz, interesului pe care îl au cititorii. Cititorii cu interes religios se vor bucura şi se vor veseli de poeziile de sub titlul ”Osana Luminii”, iar cei cu interes pentru poezie laică vor avea bucurie mai cu seamă de poeziile ce urmează după titlul ”Spre Insulă”. Şi apoi, toţi laolaltă vor saluta ”caldele, limpezile şi desăvârşitele versuri”, în care sunt înveşmântate ideile din fiecare poezie, indiferent de conţinutul ei. Nu ne propunem să recomandăm, la acest loc, una sau alta din poeziile din carte, căci fiecare poezie se recomandă pe sine, prin ea însăşi. Vom semnala doar câteva din poeziile cele mai îndrăgite de cei ce le cunosc. Astfel punem în atenţie poezii ca: ”Tu”, Răpire”, ”Ochii”, ”Spovedanie”, ”Filă din Acatist”, ”Ectenie”, ”Colind”, ”Crucile”, ”Apocalipsă”, ”Iad”, ”Focul”, ”Epitalam”, ”Un Oaspe”. Este locul aici să dăm glas mulţumirii şi recunoştinţei noastre a tuturor, faţă de toţi cei ce au colaborat favorabil, ca această carte – minune şi cu minuni să existe şi să-şi facă lucrarea de îmbogăţire, de îmbunătăţire şi de înseninare sufletească, penru cât mai mulţi dintre cititori şi ascultători, ca şi întru aceasta să fie preamărit Dumnezeu, de acum şi până-n veac. Arhimandrit Teofil Părăian Mânăstirea Brâncoveanu Sâmbăta de Sus, Braşov

2

Cine a fost Zorica Laţcu Teodosia? Pe Zorica Laţcu Teodosia am cunoscut-o în mai 1954, la Mânăstirea Maicii Domnului, din localitatea Tudor Vladimirescu, din apropiere de Tecuci. Eram atunci acolo ca închinător. Era şi un bun prilej s-o întâlnesc, în Mânăstirea Vladimireşti, pe Maica Teodosia, cu numele civil de Zorica Laţcu. De Zorica Laţcu ştiam, până atunci, prea puţin, deşi puţinul se putea socoti şi mult, întrucât ce ştiam era important. Ştiam anume că publicase o carte de poezii religioase, cu titlul ”Osana Luminii”, carte ce apăruse în editura Episcopiei Ortodoxe din Cluj în anul 1947. Făcusem cunoştinţă cu acea carte în vremea studenţiei mele, la Sibiu. Poeziile din ”Osana Luminii” mi-au mers la inimă şi s-au aşezat acolo pentru totdeauna. Chiar învăţasem unele din ele şi eram bucuros să le spun şi altora. Aflasem la vreme de legătura poetei Zorica Laţcu cu mânăstirea de la Sâmbăta şi de admiraţia pe care o avea faţă de Părintele Arsenie Boca. Întâlnirea cu Maica Teodosia - Zorica Laţcu, n-a fost odihnitoare pentru mine, din pricina exprimării defectuase pe care o avea în vorbire. Aveam impresia că face eforturi peste fire pentru a spune ceea ce dorea să comunice. Pentru un motiv ca acesta, întâlnirea noastră de atunci a fost scurtă. Cu vremea am aflat că Maica Teodosia Zorica Laţcu a studiat filologie clasică, greacă şi latină, la Universitatea din Cluj, unde a mai studiat şi limba şi literatura franceză. Ştia şi germană, fiind dintr-o familie de intelectuali din Braşov, unde şi-a trăit copilăria şi adolescenţa. După studiile universitare a primit un post în cadrul Universităţii din Cluj în muncă de cercetare, post pe care la onorat până în 1948 când a plecat la mânăstire. La mânăstire a stat până la desfiinţarea mânăstirii, în 1956, când a fost arestată. Au urmat apoi trei ani de detenţie, ca deţinut politic. După eliberare, s-a aşezat într-un sat din părţile Brăilei unde a locuit cu fosta ei colegă de chilie din mânăstire, care a ajutat-o şi unde a rămas până prin anii 70, când s-a întors în Braşov la casa părintească, unde a stat până în februarie 1990, când s-a întors la mânăstirea reînfiinţată. Sfârşitul vieţii pământeşti i-a venit Maicii Teodosia în 8 august 1990. A fost înmormântată în cimitirul mânăstirii din care a făcut parte. Dumnezeu s-o odihnească! Sub numele civil de Zorica Laţcu, Maica Teodosia, de mai târziu a publicat trei cărţi de poezii: 1. Spre Insulă, în editura Dacia Traiană, Sibiu, 1944; cu poezii cu subiecte antice şi în metru antic. 2. Osana Luminii, în editura Episcopiei Ortodoxe din Cluj, 1947, cu poezii religioase. 3. Poemele Iubirii, în editura Ramuri, Craiova, 1949. Zorica Laţcu Teodosia a scris şi multe poezii care n-au fost publicate şi a contribuit la traduceri din ”Sfinţi Părinţi şi Scriitori Bisericeşti”, traducând din limba greacă unele din scrierile lui Origen şi din cele ale lui Grigorie de Nisa. A mai tradus şi versificat imnele Sfântului Simeon Noul Teolog, care însă n-au ajuns să fie publicate. Zorica Laţcu Teodosia a fost o adevărată poetă, o poetă talentată, care, pe măsură ce va fi cunoscută se va impune în istoria literaturii noastre. Arhimandrit Teofil Părăian

3

Osana Luminii (1947)

Vinul Îmi strâng durerea-n inimă, ca-n teasc. Din ea, mustind, poemele se nasc; Şi fierbe mustu-n clocot rubiniu, În buţi cu cerc de fier de-abia-l mai ţiu. S-a limpezit apoi în căni de lut Şi locul de mireasmă s-a umplut. Ulcelele-nflorite îl cuprind În smalţul lor... şi mâinile se-ntind Să ia din rodul viei... Dar ce vreţi, Voi, buze întinate, voi ochi beţi? Voi de-n-zadar aţi ars şi-aţi însetat, Că nu veţi bea din vinul meu curat. Să spumege poemul lucitor Din strofele cu flori în smalţul lor, Să-l duc la Cina Domnului în dar, Să stea-n potir, pe masa din Altar. Atunci din rănile lui Dumnezeu Va curge sânge sfânt în vinul meu. E clipa jertfei. Voi cei luminaţi, Voi cei desăvârşiţi, luaţi, mâncaţi. Cei ţintuiţi pe cruci şi traşi pe roţi, Cu sete, beţi dintru acesta toţi.

Veşmântul În drumul plin de sânge şi noroi, Ţi-am auzit, Stăpâne, paşii moi. Ca raza coborîtă din senin, Pluteai uşor, cu mlădieri de crin. În jurul Tău, mulţime de norod, Te pângărea cu sânge şi cu glod. Şi cum mergeam în urma Ta mereu, Stropi şi-asupra mea cu lutul greu. Ci când norodul, Doamne, Te-a lăsat, Întreg veşmântul alb Ţi-era pătat. Aş fi căzut cu sufletul învins, Ci-n mila Ta o mână mi-ai întins. Genuni adânci, ca-n vis s-au luminat. Atunci privii veşmântul întinat, Că-n inul alb vedeam cum înflorea Din fiecare pată câte-o stea.

4

Filă din Acatist Bucură-te, leagăn alb de iasomie, Către care-n roiuri fluturii coboară, Bucură-te, raza stelei din vecie, Şipot care curge lin cu apă vie, Bucură-te, Maică pururea Fecioară, Dulcea mea Marie. Bucură-te, floare fără de prihană, Albă ca argintul nopţilor de vară, Spicul cel de aur veşnic plin cu hrană, Mirul care vindeci orice fel de rană, Bucură-te, Maică pururea Fecioară, Ploaia cea de mană. Bucură-te, brazdă plină de rodire, Munte sfânt, în care s-a-ngropat comoară, Bucură-te, cântec tainic de iubire, Clopot de chemare, cântec de mărire, Bucură-te, Maică pururea Fecioară, Blândă fericire. Bucură-te, mărul vieţii care-nvie, Pomul greu de roadă-n plină primăvară. Bucură-te, iarăşi, ţărm de bucurie, Dintru care curge miere aurie, Bucură-te, Maică pururea Fecioară, Sfânta mea Marie.

Şi vă răniţi genunchii în pietrele din cale Şi pentru cine-aprindeţi făclii de dor păgân? Priviţi spre cer, surioare. Cu trupul preacurat. Mai alb ca pâinea jertfei din sfintele altare, Mai alb decât potirul cu binecuvântare, El stă în tronul slavei, de slavă-nconjurat. Din palma Lui nu curge şiroi de sânge greu, Ci vinul bucuriei din veşnic sfânta cină. Din coasta Lui ţîşneşte izvorul de lumină, Menit pe veci să facă din om un Dumnezeu. Nu-L ungeţi cu miresme pe Cel de-a pururi viu Şi nu-L culcaţi, fecioare, în giulgiu, sub piatra rece, Căci iadul plin de flăcări nu va putea să sece Izvorul de viaţă ce curge prin pustiu. Vă-ntreb pe cine plângeţi , copile din Sion, Şi pentru cine-aduceţi în vasul vechi arome, De jalea cui veşmântul şi l-a cernit Salome, Şi plânsul pentru cine răsună în Chedron? Gătiţi-vă mai bine cu sfinte bucurii În alb veşmânt de raze şi-n flori de fericire, Gătiţi-vă cu crinii ce-au dat Bunavestire Şi-n aur de iubire topiţi podoabe vii. Pe harfe de lumină cântaţi cu vers de foc, În glas de alăute şi-n sunet de chimvale. Din suflete, făclie aprindeţi-i în cale, Că-n veci lumina lumii scăpă de sub obroc. În imn de biruinţă, copile din Sion, Gătiţi pentru-nviere în vasul vechi arome, Veşmânt de sărbătoare să-mbrace azi Salome Şi stih de bucurie răsune în Chedron.

Prohodire Vă-ntreb pe cine plângeţi, copile din Sion, Şi pentru cine-aduceţi în vasul vechi arome, De jalea cui veşmântul şi l-a cernit Salome Şi plânsul pentru cine răsună în Chedron? Când miezul alb al zilei în umbre s-a-nvelit Şi-n templul sfânt cu zgomot s-a rupt catapeteasma Sub Cruce, prohodirea de ce-şi varsă mireasma, Din ochii arşi de lacrimi, din trupul istovit? De ce să-i strângeţi braţul cu patimă la sân? Şi giulgiul nou, copile, de ce-l roşiţi în jale?
5

Mi-a înflorit o rană-n piept. Şi-am îngânat. Şi-i grea povara dragostei depline”. Mă ţine lutul meu. Mă lasă astăzi să mă-nalţ la cer. Te pălmuim cu ură ca de fiară. fruntea-nsângerată. În drumul de păcat şi de prihană. cu duhul umilit: ”Primeşte-mă-n iubirea Ta cerească. Iar împletim blestemele de tată. Dureri şi răni în sânge să-nflorească”. Doamne. sufletul stingher. Bune. Îngăduie-i. Spre Tine merge dorul meu întreg. de lut legat. Te adăpăm cu suc de-amărăciune. Mi-e sete de odihnă. Doamne-al meu. Tu iarăşi zici. Din coastă sânge-mi picură mereu. Găteşte-mi Însuţi locul de hodină. Şi-n van vrea fierea lumii să mă-mbete. Părinte”. Golgota Te vindem iar cu sărutări viclene. Pe cruce-am sângerat şi pentru tine! Te-am cunoscut din veci şi te-am iubit. Eu n-am cerut atunci să vin în sus. Te biciuim cu vorbe de ocară. în blândă rugăminte: ”Nu ştiu ce fac. Deşi Părintele ceresc mi-e Tată. Şi cupa mea e-n veci nedeşertată. Ridică-n slavă ochii tăi uimiţi Şi-mi vezi durerea spinilor pe frunte. Când plânsul tău la mine a pătruns. 6 . Mi-s mâinile şi tălpile o rană. Dezleagă-mă de haina mea de tină”. Din cupă am sorbit amar nespus. copilă. Dar rana ta mă doare mai cumplit. La Tine-mi este orişice dorire. de pacea Ta mi-e sete. Şi glasul Domnului grăi răspuns ”Durerea ta mă sfâşie de milă. Doamne-n lutul istovit. Ci lasă-mă de lut să mă dezleg.Împăcare Cu sufletul spre Domnul am strigat: ”Iisuse-al meu. Te ţintuim pe cruci de nedreptate. Şi lasă. Primeşte-mi. Să-ncingem. Prin cuiele uciderii de frate. Priveşte-n ochii mei de plâns topiţi Şi-n palme vezi-mi chinurile crunte. Din pofte rele şi din stricăciune. Prin nepăsare oarbă şi prin lene. Să vadă sufletu-mi a Ta mărire.

Şi ca să bei şi tu întreg paharul. Când iconaru-n sfânta lui sfială. Îţi simt durerea sfântă şi grija părintească. În loc de spini. mult prea albe.. fă să treacă paharul de la mine. În bezna mută faţa ta-i lumină. să nu-ţi mai simt iubirea. Ca să opreşti mânia neputincioasei gloate. Părinte-al meu. Să ştiu că nu-mi ajunge la Tine tânguirea. Aşa a vrut să zugrăvească. Doamne-al milei. Temutu-s-a să-ţi vadă-ndurerarea. Când sfârtecându-mi trupul în drumul alb de ţară Voi duce spre Golgota cereasca mea povară. E toată răstignirea Lui deplină. 7 . peste lunga ta maramă. Pe frunte. să plângi. Mă tulbură iubirea şi jalea de Părinte. Un iconar. Căci lacrimi nu mai ai. se-mpreună. Că le-ai purtat în Fiul tău pe toate Şi-i Crucea Lui în ochii tăi răsfrântă. Când urletul mulţimii va cere de la Tine Să osândeşti pe Domnul luminilor depline. Părinte. La cruce stai. În tine doar durerea mai e vie.. Ca să nu ştiu cât suferi în lumile-Şi senine. Pe haina cenuşie Mâini albe. în milă să nu-ţi uiţi legământul. În marea Ta iubire mă uită şi mă lasă. Mă lasă. făptura ta preasfântă. Prea-Bună. Când Fiul Tău cădea-va sub bici fără putere. O aripă de înger L-atinse cu răcoare. Maica durerilor E fum de lumânări pe zugrăveală?.Ghetsimani Picioarele spălate de plânsul Magdalenii Se frânseră. Când voi sorbi pe Cruce buretele cu fiere. cu raze iconarul A scris în răni durerea ta de mamă. Pe ea nu-i scris doar chinul unei mume. Un întuneric greu cernit-a zarea. E toată suferinţa fără nume.” Iisus ridică fruntea şi-ncepe să coboare. Te-mbracă azi în haina lucirilor de stele Cu bucuria sfântă a învierii mele. Mă doare mila caldă ce vrea să mănvelească. Sub raza divinei milostenii Iisus căzu în rugă cu faţa-nsângerată Şi greu în pacea nopţii rosti cuvântul: ”Tată. Când sângele va curge prinos al jertfei sfinte. Să nu-ţi aduni blestemul şi fulgerele toate. Nu-i pedepsi pe dânşii cu ploaie de pucioasă. Mă lasă cu durerea să mântuiesc pământul. poate.

Cu fum de proslăvire până-n veci. Să-L înfăşori în cântece de slavă. La staulul smereniei. genele muiate? Petreci în minte alte prigoniri? Îl vezi pe El cu palme sfâşiate. Fecioară. ca un sol de mângâiere. În pacea Duhului să-L culci pe El. Cu trupul jertfă sfintei Lui iubiri? În mijlocul nisipurilor. Nisipu-n unde moi. Şi ca-ntr-o iesle plină de otavă. În jarul gândului comori de preţ. S-aducă nou prinos de închinare. Singurătatea Lui e mult mai blândă. mângâietoare. Voi făuri din versul meu. Stăpână. Tu-ţi pleci spre sân privirea ta fierbinte. ca apa mării. Ştiu că nu-s vrednică.Fuga în Egipt E drumul prin pustiu. Căci ai la sân copilul şi te doare. Şi-un vânzător ascuns va sta la pândă. Să pleci cu el în aspră pribegie: Peste căpşorul Lui. De ce ţi-s. soli din altă zare. iubirea. Ci-n mila Ta din ceruri Te coboară. Mai este timp? Un înger se pogoară Deasupră-ţi. Odată fi-va părăsit de toate. Ca-n scutece subţiri de bumbăcel. Maică. Frânturi de raze te-nvelesc. Căldura rugăciunilor de seară Va-nfierbânta cădelniţele reci: Tămâia magilor va arde iară. Şi ca să fie plină dăruirea. Fecioară. poate. Întrupare Din slava Ta cerească Te coboară Spre Betleemul sufletului meu Şi-n staulul smereniei. Cea fără de prihană şi cu dor. Să-ţi fiu în noapte acoperământ. Ci eu voi pune-n mâna lor bătrână Tot aurul cuvântului isteţ. Fecioară. Pleca-vor magii. să naşti pe unul Dumnezeu. Cum creşte-n zări mereu câmpia moartă. Îmbracă sihăstriile deşarte. Voi presăra din visteria lor. Te-ai încrezut în pasul lui cuminte. cu gingăşie. Doamna mea. Cu boabele de smirnă grea. Călăuziţi de focul alb de stea. Răsfrânt-ai vălul tău. Să naşti în duhul meu pe unul Sfânt. De departe. 8 . Un măgăruş cu ochii blănzi te poartă. Abia mijeşte ziua. Intrând. În lungul zării. Şi-alături merge Iosif în tăcere.

Acelor mulţi. Cerşind mereu fărâme luminoase. În focul dragostei Te-ai copt. deasupra albei năluciri. Cu sânge şi cu lacrimi frământat. Smeriţi. Şi.. din adânc de gâng. cu slabe mâini nesăţioase. S-adie rar miresmele din Rai. În ruga lor din veci Te-au aşteptat. ca un bob de grâu dumnezeiesc. A prins o boare.. Al fluturilor măiestrit alai A curs în suflet. Şi spre viaţă veşnică Te-ai dat. Pâine În trup curat de Maică nenuntită. Şi sus.Primăvara mea Crescut-au ghiocei în fulgi de nea?. liniştit şi blând. Dă primăverii-n duhul meu lumini Şi se răsfrânge-n ochii tăi senini. cari veşnic flămânzesc. Pe căi de taină. Atât de albă-i primăvara mea! Mi-i sufletul de patimi neatins Şi cerul floare peste el a nins. 9 . Pluteşte raza sfintelor iubiri. Precum din ploaie şi din raze cresc Mănoase spice-n ţarina rodită. Hristoase. Te-ai măcinat în ura cea cumplită Şi-ai hărăzit fiinţa Ta zdrobită. Crescu sfânt trupul Tău din har ceresc. caldă ca un dor. Aleasă floare de mătăsuri moi A nins în noapte peste pomii goi Şi i-a-nvelit în borangic uşor.

Am şopot plin de dulce glăsuire. Când I s-a dat în lujerul de floare Mariei.” 10 . Şi Tainele de pace făcătoare S-au săvârşit atunci în chip nespus. Psaltirea negrăitei învieri Din glasul Meu se toarce cu mândreţe. Şi Eu revărs din veşnice comori.. Am tainice izvoare de culori. Peste aleşi puteri de plăsmuire.. Şi-i fac să-Mi fie asemănători În duh. În Mine-i cald sălaş de primăveri. La Mine zorile sunt făr` de seri. Că-n clipa-n care mâna ei smerită Atinse crinul mândrei primăveri.Crinul Aşa se-ncepe jertfa de iubire: Din alb potir crescut în flori de crin Primi fecioara prima-mpărtăşire. Frumuseţe Şi-mi zise Domnul: ”Eu sunt Frumuseţe. Se-nfăptui minunea negrăită Pe veci a luminatei Învieri. prin arzătoarea lor iubire. Sorbi miresme dulci în loc de vin. La Mine arde patima-n blândeţe Şi cântă desfătarea din dureri. sfântul Trup al lui Iisus. Şi Duhul înfloreşte-n mii de feţe.

Lerui. Te dăruieşti. Ler. Să Te primim cu zvon de osanale. Intră-n staul iată. Lerui. Doamne. Ler. Din înaltul Cer. Lerui. Tu treci mereu în neguri nesfârşite Să biruieşti amurgul prin Calvar Şi-n taina frumuseţii negrăite. Doamne. Dar pe unde merge Urma i se şterge. Din înaltul Cer. În staul de vite. Din înaltul Cer. Maica Preacurată. Să nu se cunoască Ce fiu va să nască. Să nu se cunoască Ce fiu va să nască. Ler. Aluneci lin. Din iesle să crească. coboară Preasfânta Fecioară. Cerne luna. cu rodul toamnei Tale. Doamne. Lumină Tu. Cerne Maica.Lumină Cu raza. Lerui. 11 . Doamne. Lumină cerească. Cum vii din nesfârsit înspre-nserări În umbra noastră faci din nou cărări. Nimeni să nu-i vadă Urma prin zăpadă. Taina din vecie Nimeni să n-o ştie. Coboară. căzând din zări în zări Spre duhuri care ştiu să fie goale. cerne. cerne. Raze albe-aşterne. Doar celor care plâng în aşteptări. Te naşti de sus în foc de raze iar. Doamne. Razele-n zăpadă Îngeri să le vadă. Fulgii moi i-aşterne. baţi din veci aceeaşi cale. nespus de mare har! Colind Lerui. Ler. Din înaltul Cer. Pe paie strujite. Ler. Din înaltul Cer. Ca să-mplineşti minuni făgăduite.

Noi n-avem. ţi-i dor să te înalţi? Ştii că te loveşti de grinzi în creştet Şi răsună jalnic lemnul veşted. Nici albe dobitoace ca să-Şi fie Tovarăşi buni în drumuri tăinuite Şi nici ciobani cu glugă de blândeţi. Gratiile de fier se vor deschide. Bine ştii şi tu că Sânge curge-n cuşcă. aşa ca la un semn. Ar îngheţa pe nevăzute trepte. Dar nu găseşti nici apă-n noi. Te-mpiedici în nisip din loc în loc. Se vor rupe grinzile de lemn.. Muşcă sângerând zăvorul greu. Tu vii. aşteaptă puţintel: Vor pieri zăbrelele odată. spre staulul din Betleem? Din lume n-ai cules destul blestem? Iubirea Ta nici astăzi nu e moartă? Spre duhuri vii. ca să-i îndrepte. piei de oaie-n cui Şi scutece noi n-avem din ce-Şi face. Când lovindu-ţi capul vrei să salţi. Pogori în noi ca-ntr-o pustie. Arhanghelii. În noaptea noastră fără dimineţi Nu sunt cărări de raze prăfuite. de fier. Va pieri şi cuşca-nsângerată Şi vei fi-n lumină singurel. Dinţii de sălbăticiune muşcă. Nici merinzi în traista goală n-ai. au dragostea putea-va Să dea viaţă golului din noi? Aştept. Suflete. Spre inimi vii cu strălucit alai. de ce te zbaţi mereu? Urli ca o fiară-nchisă-n cuşcă. Nu şi-ar găsi în noi. Şi-n iesle nu e nici un fir de pai. că-i strâmtă colivia. Şi frig ca-n duhuri nici în peşteri nu-i. În tainiţe de inimi nu e pace. Suflete.. Suflete. de te zbaţi. Ci. nici foc. De sus. Îţi opreşte aripa – zglobia – Cu zăbrele cenuşii. În cătuşe Suflete. te-ajunse dor de Rai? Bine ştii că-i calea nesfârşită. ţi-i greu să stai în laţ? Te-mboldeşte aprig dor de ducă? Nu te zbate. E numai piatră goală.. cu îngeri de lumină. 12 . Nici magii steaua lor cu lung fuior. Suflete. venind din cerul lor. N-ai în mână bâtă ţintuită. Suflete. În duh sunt gânduri cu noroi Şi moartea-şi vântură în inimi pleava. Doamne..Aşteptare Mai vii şi astăzi? Mila iar te poartă. numai tină. ai vrea să zbori la cer? Bine ştii. Şi-ai să uiţi de laţurile hâde. Suflete. Doamne-al meu.

Care-au mers la groapă.. Dorurile ceară or să-ţi facă Şi din ceară Ţi-oi aprinde Ţie. Către Tine. Cum s-o afle bietele-mi albine? Fac popas în ierburi înflorite. Cu miros de smirnă-n rugă să se-mbine. Am legat în cântec zumzet de albine. Glas de alăută. numai către Tine. Au uitat spre Tine drumul. Către Tine. Doamne. Ca să urce fumu-n valuri viorii. Trupul meu cel fraged să mi-l rupă toţi. Pentru Tine. din mătrăgună. Am ţesut în pânză Jertfa Ta nearsă. Străluciri de aur.Spovedanie Doamne. pân´ la Tine. Să păşesc pe calea grelelor tăceri. Dragoste curată. din crini. sfânt Numelui Tău. Doamne. Am aprins în suflet tinere văpăi. Dragostea curată. Am căutat în noapte luminate căi. numai către Tine. Doamne. Mirul florilor în stup l-adună. Lungă-i calea foarte. Vreau să-mi curgă. la vecernie. albe. rumen. numai pentru Tine. flăcări de rubine. Doamne. Mustul dulce-luminos le-mbată. Spornic sug dulceaţă din ispite Şi să bea din floare dacă-ncearcă Aripa de pulbere şi-o-ncarcă. Către Tine. sângele din vine. Din măceş. făclie. Vreau să-mi frângă. dor nepătimaş. Şi-am trimis spre ceruri tainică solie. Învelită-n haina marilor dureri. Stih de preamărire. Lin s-aşează faguri lângâ faguri. Doamne. Am cetit din file vechi. 13 . Să-mi găteşti de nuntă haină argintie Şi-n sclipiri de soare să-mi găteşti sălaş. Ce-a zdrobit tăria veşnicului rău. Am cules argintul nopţilor de Mai. Suflet plin de taina lumilor divine. dintr-a inimii prisacă. Doamne. Dorurile-n roi spre Tine pleacă. Doamne. oasele sub roţi. Tată! Ca mărgăritarele-n şiraguri. Mâine.. cu slovă ştearsă. numai către Tine. numai pentru Tine. numai pentru Tine. Dragoste Pentru Tine. dorul din solii. dulce viers de nai. Am cântat iubirea sfintelor femei. ca să Şi se-nchine. Am cusut din raze râuri de scântei. într-a inimii prisacă. Pentru Tine.

14 . mi-i arăţi. drept-apoi. pe pârtia de vis Şi-n urma mea. Simţeam că nu mai vreau. Pe culme. În juru-mi stelele clipiră moi Şi-am înţeles atunci că suntem doi. Nu mai simţeam nici bucurii.. Arzând cu răni adânci şi dureroase. chemarea sfântă mi-a deschis Prin noapte. nemărginire De flăcări albe-n val de vâlvătăi. purtând adânc noian de stele. În cearcănele cerului senin. Trecea prin beznă mersul nostru mut.. flăcările m-au durut. Sunt mari ciorchini de boabe luminoase. Pe urma mea se aşterneau uitări Adânci ca nesfârşitul unei mări. Crescu – foc liniştit de rug . O clipă. ce greu mă dezlipeam de lut! Ce-a fost apoi.Ochii Ridici pleoape mari de neguri grele Şi ochii Tăi. s-ar înălţa la Dumnezeu. păşind pe cer senin. în loc de vin. nici simţire: Ar arde numai focul Tău. Ar fi un singur foc. Iubire. Urcam acum uşor. Vedeam. Doamne şi stăpân vieţii mele. că nu mai pot.. Lumină-n lungul veşnicelor căi. nici dor. Ce greu. tot mai uşor. tot mai înalt. aleasă-n tainice lumini. Ci eu pluteam. Şi n-ar mai fi nici trupuri. În calea mea se deschideau tăceri. Ce greu. O. largă pârtie de vis. ce greu era să-mi iau avânt! Încet. M-a dus mereu Iubirea Celuilalt. Şi cum a fost nicicând eu n-am să ştiu.. lumină. Simţeam că arde-n mine focul viu. Domnul m-a chemat. plin încă de pământ. Comoară cu belşug de mângâieri.din noi. Iubirea pâlpâi şi. Din ele raze curg. Sunt ochi. S-ar prăbuşi în flăcările sfinte Pământul tot şi morţii din morminte. Sunt ochii Tăi ca spadele tăioase. fiinţa mea s-a destrămat. Duh Prin noapte Domnul m-a chemat. Căci de-ar pica o lacrimă fierbinte Din jarul lor întunecat şi greu. O frunte albă din chenar de spini. Pe drum tot mai adânc. Şi amândoi eram un singur tot. Scântei. uitarea s-a închis. eu n-aş putea să spui. Ardea pe mine haina mea de lut. Sunt ochi de foc. Şi lin Urcam spre culmi. Dar am văzut în umbră faţa Lui. ce-aprind pustietăţi. În noaptea asta. Păşeam spre culmi.

Acolo-n adâncimi de taine sfinte. Am tâlcuit din flăcări Întruparea. Şâşnesc din Tine tainice izvoare. Cum creşte-n zări. În piatra care n-a fost lustruită Şi-n poezie încă negândită. Suia spre Slăvi. Ce limpede-mi suna-n ureche graiul. încă ne-ntrupată. Mi-a ars dogoarea frigurilor chipul. Bucurie! Când lutul meu se mistuie-n dogoare. Cum pică roua-ntr-un potir de floare. În duh trimiţi mireasmă de răcoare. înspre miezul tău. Ducând pe val de cântece tot Raiul.Bucurie Ca sufletul de schimnic în pustie. sus.. curgea. din veşnice izvoare. departe. Încolo. Să lege rod în minţile fecioare. Treimea stă şi azi înlănţuită. în munţi pustii de iască. Ca sufletul de schimnic în pustie. marea. Un semn s-a arătat în cer. Cum Tatăl hotărât-a mai´ nainte. neţărmurită. Rupând bucăţi din slabele-mi veşminte. Bucurie! Străbat încet cărările deşarte. Scria pe cer de noapte jerăgaiul. Petrec adânc în tine. În duh reverşi cuvinte luminate. Ca sufletul de schimnic în pustie. Te preamăresc. Îl potoleşti cu ploile de mană. Şi când de sete sufletul îmi moare. Crescut-a-n Duh. Cuvântul sfânt al întreitei Arte. ca dintr-o carte. 15 . Dumnezeirea. Că limbile de flacără-mi arată. Curgea. Citeam din flăcări vii. cântarea. Pe nori de armonie necreată. Prăpastie de flacără se cască Şi focul linge-ntinderea cerească. Adânc pătrund în tine. din har ceresc. departe. uscate. Se întrupează cântecu-n cuvinte. Mă biciuieşte vântul Tău fierbinte. S-a arătat în cer un semn mai mare: Un cântec întrupat suia spre Soare. cu Crucea în spinare. M-a fript la tălpi cu foc uscat nisipul. Mă bate soarele cu raze grele Şi seceta-mi brăzdează cute-n piele. Când buzele îmi tremură.. Izvor de bucurie! Apocalipsa Acolo. Când sufletul mi-e foc fără prihană.

Doar apele tulburi s-or trage prin văi Şi lumea-nnoise-va toată. În duhurile oarbe de păcat Nu străluceşte chipu-i luminat. sub taină de nor. Cu trupu-nveşnicit în zvârcolire. armonie. Stau trupuri lângă trupuri. nici gând de foc. Cu răni. O piatră-ncremenită-n nemişcare Puteri să dea viaţă nouă n-are..Iad Trecând prin şapte nopţi fără de vad. nici fum.. Nici foc.. Eu nu pot. să trec peste el. Nu poate val de cântec să se-nchege Şi-n cuget pângărit şi necurat Cuvântul sfânt nicicând nu s-a-ntrupat. Vedeam durerea care nu mai ţipă. ce ard adânc. Stihiile-n spume se-neacă. Se pierde lumina în val de potop. Că nu se mişcă-n veci nimic din loc. nici aspră biciuială O mucedă. nici clocote de smoală O veşnicie netedă şi goală. Că-n aerul pătruns de făr´delege. Nu poate frumuseţe să se nască. Ci dorul în veci nu mai seacă. Cu îngerul m-am pogorît la iad. Culoare.. Potop Se zbate năvalnic potopul de dor. vers. Petrec în sânul Marii Urâciuni Mulţime nemişcată de nebuni. aproape. prinse-n chin.. Pe toţi i-a şters din Cărţile Vieţii Păcatul împotriva Frumuseţii. Trimis-am în zare sfios porumbel Şi iată aştept să se-ntoarcă. Se-ncheagă-n jar. Părinte. Stau osândiţii-n cruntă neclintire. Ca boabele de struguri în ciorchin. Din arca de lut să mă scoată. care fără fund se cască. Sporind înspumatele-i ape. Tot creşte adâncul. Aproape de ceruri. Nici ploi de plumb. dar nu-i mai dor. cumplită lâncezeală. Din goluri. 16 . În noaptea fără margini totu-i şters. Şi valul tresaltă. Nici flacără de dor. Pe-ntinsul înfiorător de mut Se ţes zăbranice de chin tăcut. Cu Îngerul treceam prin iad în pripă. ca gheţurile-n râuri Şerpi otrăviţi de pofte şi desfrâuri. Să ies din sărmana mea arcă. Atuncea trimite-vei îngerii Tăi.. cu strop după strop. Cu rânjetu-mpietrit pe faţa lor. formă.

Cu ochii beţi de albul mult. s-a-ntors privirea mea Spre Cel ce mă dusese. valuri. Ci ochi-mi n-au avut nimic să vază. Cum nu pot Să scriu. neclintit Era în casă totul şi ´necat În beznă. senin în jos? Eu Te-am simţit aşa de luminos Că n-am putut să văd. O vreme-am stat Cu ochii-nchişi ca moartă. Şi ştii că-i noapte. Doamne. nici nu Te-ai ivit Să-mi dai să-ţi pipăi urmele de cui. Pe care Tu să vii. Am cunoscut lumina nesfârşită. cum nu pot să prind în voi. Încât aş fi dorit ca niciodată Să nu atingem ţinta-ndepărtată. dar am ştiut Că Tu erai Acela. undeva. Că tainic gândul stăruia în minte: Să nu-mi atârne haina jos în jar. s-a şters. Simţirea mea. Înotam În valuri de lumină. Mergând. sau în juru-mi. N-am întrebat nimic. Topiţi în veşnicie. Şi n-am ştiut că asta e iubire. n-ai strălucit În slavă mare.. Ştiu că Tu Ai fost Acela. Dar bezna-n jur s-a sfâşiat. Şi-n minte-abia de pot să-l mai cuprind? Ce punte pân´la Tine voi să-ntind.. gătită dinadins. întuneric nesfârşit.. Făclie-aveam. de la El venea. Şi Tu erai în mine. răpindu-mi suflul tot Al vieţii în vârteju-i. Dar iată că din umbră mi-o a stins Şi m-a luat de mână Cineva. ameţit. Cum ai venit şi iarăşi. pe ce Te-am cunoscut? Orbit.. Învăluită cald în Dumnezeu. Decât lumina albă. vecia-ncărunţise Şi flacăra din juru-mi strălucea. De când în noapte. Nu. undeva. 17 . Dar Te-am simţit şi n-aş putea să spui. Păşeam prin alb. Şi nici n-am vrut. Atât de-aproape. Simţeam că o putere de nespus Mă-nvăluie. N-am simţit Nici fâlfâirea hainei. Să treci din beznă în nemărginire. Doamne-al meu! Răpire Mergeam prin întuneric. Şi uimită. chiar de nu vezi. N-am cunoscut pe Cel ce mă ducea. Şi-atât era de dulce acest mers. Păşeam arar Şi-aşa-mi părea cărarea de fierbinte. Te-am simţit. ştiam că las în urmă firea Şi-am început să văd. Că toată. chiar dacă veghezi? Putea-voi să găsesc vre-un semn de-al Tău. Când gândul. Tot sufletul îmi tace ca un schit... Simţeam dogoarea flăcării în jur Şi mă uimeam că nu-i vedeam lucirea. în voi ca să rămână? Mergeam prin flăcări negre. amândoi. Dragoste era? Stăteam pierdută-n Tine. se pierde-n hău. undeva. Pe ce cunoşti că-i zi. cum Te-ai dus. Dar mi se pare lumea un pustiu Şi ziua..Tu Pe ce Te-am cunoscut ? Nu Te-am văzut Şi nu Te-am auzit. Lumina se mărise. ca printr-un ciur. mână-n mână. Dragoste era Această neclintire? Nu mai ştiu. când deodată s-a mişcat Ceva. Cuvinte.. cătam Să văd un chip: o umbră sau o rază. Cu mâna strânsă-n mâinile Cuiva. dar n-am ştiut: în mine fu Mişcare. Nemişcat Ai stat şi Tu în mine. Când ne-am oprit. Şi eu în Tine. undeva.

Atâtea cruci. Dar am văzut. Şi casa mea pieri. Am lepădat şi haina. stam În oarbă nemişcare. Sub greul ei un Om zăcea. închisă-n grinzile de jar. Cu cruci de piatră. Spre miezul dragostei dumnezeieşti.Crucile Înspre tărâmul celălalt. Am auzit un zvon de prăbuşiri. N-am putut. printre uluci. Atâtea cruci mi s-au părut Că toate una s-au făcut.. Mă-năbuşeam şi nu vedeam deloc. În goliciunea mea pornii la drum. Ştiam acum că focul fost-a pus În casa mea.Tu cum de poţi să le mai duci.. Iar cruci de aur şi de fier Sclipeau ca semnele pe cer. de mâna lui Iisus. Focul Căsuţa mea de scânduri s-a aprins. Aşteptam Să ardă-n mine tot. 18 . Cu trupul plin de răni şi greu de har.. Se ridicară palele de fum. Şi cruci de-argint şi de oţel Cerneau lumină peste el. Şi-am aruncat şi legătura-n foc. Vecinii toţi dormeau. albe.. Atâtea cruci. Curată ca o candelă-n altar. C-o legatură-n mână. ca să pot scăpa din casa mea. O cruce mare strălucea. mari. Şi. căci ardea. E loc închis cu gard înalt. Cuprinsă de uimirea morţii. Părea tot locul ţintirim. M-am pomenit urcând pe scări cereşti. Focul a cuprins Şi tindă şi odăi şi coperiş. atâtea cruci. subţiri. şi de-n zadar Plângeam. Cu cruci de brad şi de stejar. . atâtea cruci?. Voiam să plec din casă pe furiş... Păzit cu zbor de Heruvim. Cerşeam lumini şi-n pragul nopţii reci S-au fost deschis zări albe de poteci. În val de flăcări albe m-am zbătut. să fiu un scrum Şi vântul să mă vânture pe drum. Ardea în noapte. subţiri.

Veniţi la El. Pentru ca-n mulţimea îndurării Sale Însuşi să-şi pogoare pasul către noi. Cu miros de smirnă şi cu ramuri moi. cu scoarţe moi şi dese! Din scrinuri scoateţi albele veşminte. Când vraja cuvântării Lui domoale S-a legănat în vânt de cireşar. Domnului să ne rugăm. Albă cum e crinul Bunelor Vestiri. Şi-ntr-un pas să trecem pragul larg al vieţii. Ca-n mintea mea de-a pruri să rămână Lumina întâlnirii la fântână. Ca un zvon de vânturi line. Din templul vechi luaţi podoabe sfinte. Legaţi cununi din flori de câmp alese. Cântaţi ca păsările-n zori pe ramuri. Cel ce-i plin de har! Cântaţi-I imnuri. numele-I strigăm. dulce de rodiri. Pentru ca-n iubirea Lui să ne-mpreune. Când plecăm genunchi. cuprinşi de patimi. Aprindeţi torţele ca-n miez de noapte. seara. Ectenie Pentru ca iubirea noastră să-nflorească. Domnului să ne rugăm. Pentru ca să-Şi verse binecuvântarea. Domnului să ne rugăm. 19 . vine. Îi voi aşterne sufletul în cale. Iar eu. Pentru ca să-I ducem sufletul în cale. Domnului să ne rugăm. Cu ramuri verzi. roabe din Sihar! Gătiţi-vă cu glas de bucurie. Vestiţi minunea peste mii de neamuri! Lin curge azi izvor de apă vie.Trezirea din Samaria Veniţi la El. Pentru ca-n lumina alb-a dimineţii. Când. Menit să curme-al vieţii noastre-amar. În valuri late scoateţi pânză nouă. Pentru ca din muncă pacea să rodească. Căci iată. amândoi. Pentru ca lumina peste noi să cearnă. Pentru ca mlădiţa dragostei să crească. fecioare din Sihar. sclipind în rouă. Plină de miresme. cea mai umilă din Sihar. Pentru ca răsfrângeri din surâs de stele Să sclipească-n lacrimi ochii de copil. Din strânsoarea cărnii să ne dezlegăm. izvor de veşnic har! Gătiţi-I calea. Pentru ca belşugul ţarinilor grele Să ne facă traiul rodnic şi umil. mame din Sihar! Aşterneţi în ţărână grâne coapte. Pentru ca sudoarea să ne miruiască Şi-n lumina morţii viaţa s-o cercăm. Pentru ca din neaua grea de peste iarnă Rod de viaţă caldă iarăşi să legăm. Pentru ca-n vecia Lui să ne cunune. Aduceţi ierburi dulci. Pentru ca în suflet să-I simţim chemarea. peste noi.

Din norii albi şi moi ai înălţimii. Cuminţi. Îţi ies în cale Heruvimii. ca o apă. spuneţi. În juru-Şi focul curge. Iar Sfântul Duh. Ci-nvăluit în taina seninei lui blândeţi. lăsându-şi lumea de dincolo de zări. Se va-nălţa în slavă. Când glasu-i blând în rugă spre cer s-a ridicat? Ce tainică putere i-a fost sortită lui. S-a aşezat pe umărul copilei. Rămâne-nchis cu duhul în asprele peceţi? Când oare. cu faţa în pulberea din drum. picioru-i preacurat În pulberea din cale. trupul mic se-nclină Şi faţa de copil aşteaptă harul. iconarul. A prefăcut-o-n pulbere uşoară Şi pata de argint a hainei Tale. El strălucea ca neaua. Smerit în rugă. numai. a sângerat? Şi pentru ce. Că pentru mine. în suflet l-a durut. că mă strigă cu milă şi cu dor. în haina lui de in. În ochi porţi cerul nopţilor de vară Şi părul Tău e caer de lumină. S-a pogorât la oameni. Zeu străin Văzut-am azi la templu pe Zeul cel străin. tăcut. că este-al meu de-acum. în fâlfâiri uşoare. să sufere ocări. ce mări s-au despicat. A încrustat-o-n raze ca în zale. Cum urci cu paşi mărunţi pe sfânta scară. 20 . Mânuţa poartă lujerul de floare. Topit-a-n flăcări vechea lui comoară. că mi s-a dat în dar Făptura lui curată. Şi pentru cine. Mi s-a părut o clipă că-n rostul lui uşor Mă cheamă. Cu frăgezimi de mugur care crapă. Iar sus de tot. Din ce străfund crescut-a făptura lui de crin? Din ce-nălţimi pogoară privirea lui de vis? Ce bezne-adânci la pasu-i luminii s-au deschis? Ce haos plin de valuri. Că-l port de-acum în mine. În cuviinţă mare. iconarul Cu fir de-arnici a-ncondeiat chenarul. ca jertfă la altar. Maica-Ta de mână. senin ca la-nceput? Văzut-am azi la templu pe Zeul cel străin. pe cea din urmă treaptă. Că este-al meu o clipă. Să rătăcească-n lume ca fiu al nimănui. Stăpână: Te duce Ana. lepădându-şi veşmântul lui de lut. asemeni miresmelor de preţ. Ca să-Şi picteze slava. Potirul sfânt al jertfelor Te-aşteaptă. Să fie-n umilinţă stăpân peste vieţi? De ce.Intrarea în Biserică Aşa Te vede duhul meu. Şi m-am trezit. Cu vraja curăţiei şi a milei.

.Împărtăşanie În tinda mea cu umbre dulci. De patimi. Şi sângele cu vin l-ai îndulcit. în tind-ai stat. Şi azi. Jertfa pe altare? 21 . Că trupul sfânt Şi l-ai ascuns în grâne. mai dulci ca mângâierea. Atâtea seri la rând s-au irosit. peste duhuri pustiite . În leagăn alb de ramuri înflorite. La masa albă m-ai blagoslovit. În zvonul vechi din sfintele cazanii. gheţurile nu-s topite Şi tot mai urlă vântul de pierzare. Paharul lin l-ai binecuvântat. Va creşte rodul plin de desfâtare. sărmanii. Doamne. Atâtea seri la rând ai poposit. Căci n-au văzut privirile-mi păgâne. Din clopote de floare. Atins-ai vinul şi ai frânt din pâne.. Învierea Răsună-n zvonuri de mireasmă rară Şi păsările toate se-mbătară De cântece. ca-n alte seri. Sonet Ne-am pomenit în plină primăvară: Din cer lumina picură. Stăpâne. ca mierea. Cu scump sângele Tău m-am adăpat Şi trupul Tău s-a frânt spre-mpărtăşanii. Ca să te vadă ochii mei. Coboară peste câmpuri tămâierea Din ruga cald-a vântului de seară. În van stă. Ci-n suflet.

Crengi mari. În gândul meu lumina Ta răsare Şi preamăresc pe vechiul iconar. Laşi mâinile sub văl să se-mpreune Şi genele să Şi le ude plânsul. cu viers de-argint. prieten. Par că şoptesc cuvintele de-alint. au crescut Din miezul sâmburelui meu de lut. Sau poate eu eram în Tine-nchisă Ca sâmburele-n carnea de caisă? Căzusem în pământ de undeva Şi miezul dulce-n mine aştepta. Livezile pe dealuri se uscară. Iar Tu-n genunchi veghezi între sulfine. să doarmă-n fân. În mine miezul alb stătea-n neştire. ce dragoste-i mai tare În ochii tăi de Maică fericită? Te uiţi la Prunc cu faţa-nvăluită De-atâta foc de multă închinare! Dar buzele. mire. Care-a ştiut. Urzind mănoase ploi de primăvară. A fost o vreme secetă în ţară.. Să nu dezlege taina Ta cea mare.. domn. Căci să vorbesc cu meşteşug nu ştiu. Dar parcă. Aş vrea să ştiu. Rodire Miez alb în sâmburele meu de lut. Pădurile ardeau adânc pe cer. Cum numai mame ştiu să le şoptească.. Şi lacrimi după lacrimi se-nşirară. 22 . m-au răcorit. În mine-ai fost şi nu Te-am cunoscut. Ca ceara-n uscăciune m-am topit. cu floarea lor cerească.Maică fericită Ai vrea să-L aibi o clipă pentru Tine. În veghea Ta.. cu blândă floare. frate. Uşor L-ai dus în câmp. Dar lacrimi izvorând. Cu sunet de cleştar. Mumă-mi eşti şi Fiu. uimită de minune. primind din ceruri har. Aşa cum stai plecată peste Dânsul. El nu-şi pierdu puterea de rodire. Şi iarna fu senină şi cu ger. Ci nu ştiu cum să Te numesc Iubire: Părinte. Doamne. Şi L-ai luat pe Fiul Sfânt la sân.

Doamne. Prea multe griji avut-am în zilele de mâine Şi n-am iertat. Doamne. pe care mi l-ai dat. Sfinţeşte-mă. Am prea iubit amurgul. şi taina mi-o arată. dar Te-am uitat pe Tine. Iisuse. Mi-am împletit cântare din grele flori de tină. Preabune. Şi-am prea iubit făptura. de toată pofta rea. Prea mult am stat cu ochii plecaţi.Pocăinţă Nevrednică sunt. Din gând smerit primeşte. milostivirii Tale. Am îndrăgit mirosul de verde şi de crud. cutremurată de taina Cinei sfinte. Am irosit comoara de armonii divine Şi glasul cel de taină eu n-am vrut să-l ascult. Ci ca un rob netrebnic. Nevrednică sunt. îmbracă-mi goliciunea Cu raza de sfinţenie din chipul Tău curat. Căci îmi cunosc păcatul şi taina Ta o ştiu Strig către Tine. milostivirii Tale Şi Şi-aş cere iertare. Stăpâne. Îmi ştiu fărădelegea: greşită sunt. Căci n-am sporit talantul. când rana în suflet m-a durut. Pogoară-n mine harul prin ungerea cu mir. Doamne. Acum. dar nu ştiu cum să cer. în goliciunea mea. Am prea iubit podoaba şi haina de mireasă. mijind sub paşii mei. 23 . înainte-Şi. Doamne. cu zarea-i de lumină Şi turma de căpriţe. Când buza mea de tină sorbi-va din Potir. Şi fă să nu mă ardă văpaie-nfricoşată. ci lasă-mă să viu. Mi-am împletit cântarea din floare de mătasă. din inimă plecată. rugăciunea. cătând în lut. Am îndrăgit mirosul de miere şi de tei. Hrăneşte-mă pe mine cu har îmbelşugat. Ci Tu pricepi cuvântul din mute osanale Şi tâlcul rugăciunii de lacrimi şi tăceri. Iisuse. Să nu mă laşi. În zămbetul câmpiei. M-apasă greu pe umeri aducerile-aminte De patimile firii. am irosit în cale Mulţimea milei Tale şi darul Tău bogat. Stau. să plec nemângâiată. Adapă-mă cu milă. Şi cântecul ţărânii l-am ascultat prea mult. cu botul mic şi ud. Să nu mă lepezi astăzi.

Doamne. În sufletul meu. Tu. coroană. preascumpul meu Iisus? Cum nu-Şi întorci Tu faţa. În cerul nou din suflet să fii în veci slăvit. Ai coborât tot cerul. pentru toate. Cu pasul Tău pe mine de tot m-ai curăţit Cu raza Ta tot chipul Tu mi l-ai strălucit Cu focul Tău pe mine. Iisuse preaiubit. de la noi Şi cum mai poţi să suferi făptura de noroi? Cum poala preacurată. Pentru că Tu. Pentru calea albă în singurătate. milă şi-ndurare. miros de putregai. . Ba încă cu pasul Tău curat. ieri. Soare de dreptate. Doamne. prin lacrimi.Alte poezii religioase Cer nou Grăit-am. Cu Maica Preacurată. Cel care peste aripi de îngeri a călcat? Cum poţi să suferi. în iadul meu spurcat. În inima mea rece. cu silă. cel rece. Pentru strălucirea lacrimii curate. Şi pentru toate-acestea. Pentru istovirea cărnii sfâşiate. cum vrei să Te cobori? Ca Petru. Pentru că eşti slavă. iată. Tu cer nou l-ai făcut. Doamne. blândă desfătare. Mi-ai încăput în suflet. Ruga mea Doamne. Pentru că eşti Însuţi vatră de iubire. ai întins Un colţ al hainei Tale şi m-ai făcut bogat. Pentru toate-acestea. Mi-ai dat inel. Cel neîncăput Şi sufletul meu. cu Domnul şi I-am spus: De noi cum nu Ţi-e silă. Pentru cuiul care-n palme mi se-mplântă. Oasele sărmane bine Te cuvântă Pentru toate-acestea. îţi aduc mărire. că păcătos sunt eu! Dar n-ai plecat. porfiră de-mpărat. goală. Când ai tămâia dulce a crinilor din Rai? Tu. m-ai aprins Şi peste sărăcia mea. Doamne. Tu Însuţi locuieşti. cu cetele cereşti. Pentru dorul tainic care-n suflet cântă. eşti nespus de mare. pentru toată sărăcia sfântă. ani de-a rândul Te-am izgonit mereu: Ieşi de la mine. Stăpâne. astăzi. n-o fereşti În tina omenească să nu Şi-o murdăreşti? Cum vrei să calce-n lume piciorul Tău curat. care stai în cerul cu mari luminători. Pentru că eşti Unul în desăvârşire.

Ci în veci petrece. cu frângere. Eu de unde vin E numai senin Şi acolo nu-i Dorul nimănui. prin fânaţuri. Ca Femeia păcătoasă. Şi încă nu-mi dărui Ale slavei bucurii. Unde nici o rază Nu mai înserează. Loc de bucurie Şi de veselie. încă să nu-mi dai Frumuseţile din rai. Care nu se trece. Şi nu pot să poarte Aripi mititele Doruri mari şi grele. că dorul tău Mare e şi greu. În ţările-acele. Unde n-a curs sânge. Dorurile mele. ca un dor.Pasăre de nea Colo spre amurg. Unde-i numai floare. Nu mă-ndemn încă să-ţi cer Fericirile din cer. Plânsul de vădană. Binecuvântat. -Ba. -Tu de unde vii. Mări.. Mai presus de stele. Dă-mi durerea Maicii Tale Şi în piept. Unde. Zboară tu cu ele. Nu-s curse. cu jale. Oful de orfană. Până când. povara sfintei Cruci. Aripile mele. Larg şi desfătat: Unde ochi nu plânge. . să-Ţi sărut Urma paşilor. nici laţuri. Unde nu străbate Geamătul de frate. Dincolo de zări. Dă-mi a Maicii plângere. Stăpâne. Umbră şi răcoare.. Ploi de aur curg. s-alerg Tălpile să Ţi le şterg. Calea-i lungă foarte. Pasăre de nea? -Colo-n depărtări. Rugăciune Doamne. în zbor. Răzleţită. Dă-mi. prin lume-ţi duci Tu. sunt mititele. Fericire cum să-Ţi cer? Dă-mi. în lut Şi mai dă-mi cu sârg. Şi în inimă. Căci e loc curat. Treci pe calea cu dureri. Fă pe voia mea. -Pasăre de nea. Este-un loc curat. Stăpâne. Crucea Ta Şi mă-nvaţă a o purta. Unde glonţ n-ajunge. Cu iubirea mea duioasă. Ceru-i o lalea. Până când însângerat Şi lovit şi înspinat.

Sfântul Potir Crin al mântuirii noastre. sfânt Potir! Cel ce ai mireasma vieţii. sfântul Tău cuvânt Este. Să-l dospesc neîncetat Şi cuvântul Tău cel Sfânt În covată să-l frământ. Tu care toate le poţi. Şi mereu primim din tine Harul Lui cel luminos. Pentru toate. Pârga Sfântului Altar. Mărul cel crescut din coasta Bunului Mântuitor. Bucură-te. Hrănitorul tuturora. Căci în tine stă Hristos. Cer şi scaun al măririi Bucură-te. Pune-n mine aluat. strigăm ţie. Floare dragă tuturor. Bucură-te. Răsărit din spinii slavei. Firii noastre omeneşti. Tu. izvor al nemuririi. podoaba Liturghiei. Tu eşti cel ce potoleşti: Foamea. Căci ai pâinea cea de sus. sfânt Pahar! . Scump şi gingaş trandafir.Aluat Doamne. Care curge din Iisus. căci în tine Necuprinsul a-ncăput Şi s-a coborît în vreme Domnul Cel fără-nceput. pentru toţi. neputinţa. Şi să fac sfinte prescuri Pentru cuminecături. Şi-n cuptorul cel de foc Al durerilor să-l coc. setea. pe acest pământ. Tu ne aperi de păcate. Tu. Aluat pe care-l pui În făina gândului Să îl faci ca să dospească Dospitura cea cerească. Bucură-te.

Maica Crinilor (Pieta) Tu stai învăluită în lunga ta tăcere În poală porţi pe Fiul-mănunchi de crini zdrobiţi El poartă-n cap cunună din spinii cei slăviţi Şi peste Fiul curge în val a ta durere. Şi acum îmi dă. În ploaia harului. Ce taină spui prin lacrimi mănunchiului de crini Doar mâna Ta grăieşte cu rănile din palmă. ca un crin înalt din văi. . Pe ucenici să-i laşi la poale. căzut în sfâşiere. jos. Şi mai grăieşte fruntea cea netedă şi calmă Pe care stă înfiptă cununa Lui de spini. Şi port şi eu pe frunte cunună ca şi-a Ta Şi din burete. Şi coasta mea-i străpunsă cu fierul lăncii greu Şi faţa mea-i uscată de mult ce-a ars-o plânsul. iată. şi eu am supt oţetul Şi mi s-a scurs şi mie viaţa pe încetul Ca lumii întregi viaţă cu Tine să pot da. Ilie. Să guşti singurătatea cea adâncă. Dintr-un nimic tu fă-te dumnezeu. schimbă-ţi faţa. despre tainele străine. bărbaţii: Moise şi Ilie. Stăpâne. gustat-am. Şi-mi vine-aşa să-mi plec genunchiu-n taină Cu mintea uluită de copil Şi-apropiindu-mă cu pas umil Să-ţi sorb miresmele de crini din haină. O. Şi-aşa cum stai grăind cu crinii tăi Parcă mireasma lor sorbind-o toată Te pleci spre poala ta înmiresmată Tu însuţi. omul tare în cuvânt. suflete al meu. În duh. iată. Şi crinul meu cel dulce. În taină. Ei vor veni şi vor grăi cu tine. Şi eu. pe vârf de stâncă. suflete. Şi Moise. Iar omul focului ceresc. Şi de voieşti să fii un alt Hristos.Tavorul Luminile Tavorului te-nvaţă. şi negrăitul dar Să ajung să văd în faţă Slăvita Înviere. Fiinţa ta întregă grăieşte către Dânsul: Şi eu am fost pe Cruce cu Tine. Ci tu aşteaptă. paharul cu amar. Şi-o da lumina Duhului Preasfânt. O. Te va aprine-n dragostea cea vie. cum să te schimbi la faţă. Fiul meu. colo sus. să vie.

fata. . pe marea cu spumele-n floare. Şi. Doar pescăruşii o ştiu. s-anină de el. Insula-n care bătrânii trăit-au în veacuri uitate. Hai să căutăm printre valuri. căci pe albe frânturi de coloane Scutură aripa lor în amurg. . luminoase broboane. Când se coboară la mal.şi-l arde în inimă dorul. Iese din umbră de cedrii cu ochii-n lumină. Fete se uită-n fântână de-şi strâng cingâtorile-n ţinte. le mângâie-n treacăt piciorul. Spuma. să se scalde fecioarele-n mare. când se duc să se culce în templul Athenei fecioare. uşoară dantelă. Flacără-n ochii lor umezi .dorinţa iubirii e trează. Lakon pescarul le vede. Apa senină se trage-n adâncuri şi valul tresare. Insula albă cu cedrii umbroşi şi cu viţe bogate. ca o trestie. Poartă cununi de viorele în părul cu luciu de rază. Toarce Hrysothemius firul subţire şi nited de lână. Sfâşie pânza uitării. Locul e plin de mireasma sfioasei aducei aminte. Insula-n care străbunii trăit-au în veacuri uitate. Vântul de seară cu cântecul mării în taină se-ngână.Spre insulă (1944) Insula albă Insula albă cu cedrii umbroşi şi cu viţe bogate. ţesută pe sfinte odoare. Comata. Tras-am în mare o luntre-aşternută cu mândre covoare. Când o cuprinde.

în nopte. ţi-aduci tu aminte. Simt cum o dulce sfârşeală-mi pătrunde tot trupul subţire. Vântul îmi scutură ruja . Astfel. Măreţul Apollo. Lamprissa. Nu ştiu ce zeu a voit să-mi sfâşie viaţa senină. ca omul ce-i beat de lumină. Trupul meu fraged şi tânăr departe stătuse de patimi. Pânza de in era fină şi albă ca raza de lună. Vântul fierbinte de patimi suflă peste ea o clipită. Noaptea ades ne-a găsit pierdute în zarea adâncă. Mâna mi-o poartă pe liră şi-n cântece line-mi vorbeşte. Lamprissa. liniştite ca cerul de vară. plăcerea amară. Nu ştiu ce zeu mă făcu să cuprind adâncimile firii. Cine e zeul puternic ce-n suflet îmi zace şi cântă? Cerul întreg şi pământul cu drag către el se avântă. ca clipele rele. El e puternic şi mare – e mult adorat în Larissa. Stele ardeau în văzduh. şi viaţa şi visul întreg mi-l cuprinde. aprinzându-ne-n suflet lumine. Toate le ştii tu. N-am cunoscut niciodată. ca un vis de o clipă. ca florile noaptea în rouă. în sufletul meu locuieşte. Pieptu-mi se zbate şi ochi-mi sunt umezi de o cladă simţire. Anii senini mi s-au dus. mi s-au dus. surioară? Pentru a strânge-n cosiţă a razelor mândră comoară. numai el. Cine îmi arde obrajii cu blândă mătase de soare? El mi-a robit trupul tot. Cine e cel ce mă-mbată cu caldă mireasmă de floare. Lamprissa. Patima sfântă în mine cu flacără tainic aprinde El. Caprele-apoi le păzeam împreună. Cine făcu să-mi pătrundă în inimă patima lirii. Şi ne scăldam pe-ntuneric.Zeul Zilele mele s-au scurs. Lamprissa. Viaţa-mi curată şi plină era ca o rujă-nflorită. Lamprissa. stăteam amândouă cu ochii la stele.bogată şi dulce risipă. Ştiu că din clipa aceea tot haosul îmi urlă în minte. cu suflul fierbinte. Ochii mei n-au cunoscut niciodată arsură de lacrimi. Nu ştiu ce zeu mă atinse. . Mâna mi-o poartă pe liră. Ne pieptănam la lumină. Sunt ameţită. stând sus pe-o stâncă. în noapte. Nopţile verii sunt scurte. Cântecul nopţi-şi ţesea armonia din blânde suspine. În zori ne sculam amândouă.

ca lungi fâşii de ceaţă. tu. pe coline. Pe ţărmul alb. când înfloreau lumine. adânc deschise. . zicând de jale. Săltau şi sânii tineri şi amfora din mână. Ca-ntr-un ajun de nuntă-mi împodobeam iatacul. Când singură. În visul meu tu însuţi veneai. Creştea din suflet dorul şi cântecul de strune. departe pe mare. Mi-aduc aminte. dulce mire. Suflam pe trupul neted argintul din veşminte. Dormeam în ierburi coapte sub soarele amiezii. Când peste ţărm amurgul creştea. Eu mă trezeam în cântec de imnuri vechi şi sfinte. Dar razele de lună alunecau în casă. Smulgând din câmp mănunchiuri de flori. Strângeam în coşuri grele glicinele şi macul. Trei noduri împletite în lunga-mi cingătoare. Mergeam cu pasul sprinten prin soare la fântână. Cu gene-ngreunate de taină şi iubire Şi mâinile-ţi în tremur îmi desfăceau. Daphnis.Mi-aduc aminte Mi-aduc aminte. uşoare. ca o minune. Daphnis: am mai trăit o viaţă. Îţi împleteam cunună de frunze şi de vise. Simţeam pe gât pecetea săruturilor tale. Cu adieri de cimbru. Uimiţi priveau la mine căpriţele şi iezii. Mă ridicam sfioasă Şi-ncet trăgeam perdele. prin ierburi torceam.

Şi braţele albe nu ştiu să răstoarne o brazdă cu plugul. cu vârful în negură deasă. o! iubite Melampus. În suflete Zeii nu poartă dureri dătătoare de viaţă Şi nestrăbătute-s de răni mădulare cu luciu de gheaţă. Din cupe-nflorite cu aur beau. Şi vinul de preţ în zadar îl turnăm în cenuşa din vatră. Acolo şed Zeii tăcuţi. în trupuri divine. Privirile lor sunt orbite-n lumina de foc a veciei Şi genele lungi le sunt arse de soarele cald al tăriei. căci trupul lor umbră nu are. Revarsă lumină prin trupul uşor ca o spumă de mare. Dorinţa ce arde cu luciu în mândre priviri de fecioare Nicicând n-a-ncălzit cu scânteia privirile nemuritoare. Căci fiicele noastre le duc în prinosuri la temple belşugul. din vecii nesfârşite. Petrec un veleat de odihnă-n senină şi grea nemişcare. Că-şi varsă din cupă cu picuri de rouă miresmele. Departe sunt Zeii de noi. Când Hesper aprinde pe masă lumină de stele în sfeşnic. Beţia de rodnică sevă ce curge cu murmur în vine Străbate cu greu. o! iubite Melampus. . rumen nectarul cel veşnic. Zadarnice-s rugile noastre şi jertfele noastre deşarte. crinul. departe. Olympul străluce-n zăpadă. Făptura din veci împăcată şi-o poartă pe câmp şi prin crânguri. Străbate prin trup raza moale. Fecioarele albe-n zadar îngenunche pe lespezi de piatră. o! iubite Melampus. Căci frunţile lor neatinse-s de mirul sudorii amare. şi singuri. Ei nu văd prin negura vremii că ”azi” înfloreşte măslinul.Către Melampus Departe sunt Zeii de noi. la masă.

Torcătoarea Plângeţi. zeiţa cu ochi de văpaie. Crocus de aur culegeţi şi dafini şi negre viorele. curgea ca o rază de soare. lovit de săgeţile-achee.că-i dulce mireasma de-aloe. jertfit de divinul Achile. Plângeţi fecioare din Rhodos. Fiul lui Pelor trăit-a ca rob în câmpiile achee. când între suliţi şi săbii. N-a fost în toată Hellada o mână să-nvârtă mai bine Fusul cel plin. . Pallas. fu dus către negre corăbii. pe frageda Chloe. copila bălae. Chloe cu mâinile albe. Firul subţire şi neted. pe mândra. fui târît de Agamemnon la tabări-achee Şi Simoisul gemu. Nici la palatul lui Priam. Athene şi Hera. Smirnă şi-aloe aduceţi . pe frageda Chloe. Moira nu-mi dete să cad vitejeşte la porţile Schee. care cântă. Prinseră pismă amară pe Chloe. suveica cu susure line. torcea lâna blândelor mioare. pe mândra. fecioare din Rhodos. Moira nu-mi dete să cad vitejeşte la porţile Schee Prins şi legat. fecioare. Marele Hector căzut-a.că-i dulce mireasma de-aloe.Epitafuri antice Captivul Moira nu-mi dete să cad vitejeşte la porţile Schee. Morţi sunt feciorii lui Priam şi moarte-a lui Priam copile. Fiul lui Pelor din Troia. Smirnă şi-aloe aduceţi . Plânge câmpia. şi marea cu murmure grele.

şi dulce la cuvânt. nu plângeţi. . Pescarul Tu. pescar din Creta. El a iubit pe Klytis. nu vede jalea voastră. N-aude tânguirea. care treci pe cale. Nebun de dor se stinse Kleon. E-n zadar. care treci pe cale. El se topi ca neaua. Un dor ascuns îl duse de tânăr sub pământ. nu plângeţi. fecioara dulce-n viers. A fost podoaba vie pentru cetatea noastră. cinsteşte-acest mormânt. El a iubit pe Klytis. E-n zadar. A fost subţire-n mijloc. fierbinte şi amar. Aceea care doarme sub lespedea albastră Nu simte plânsul vostru. Tu. Cu trupul alb ca neaua din muntele Hymetta. Fecioare din Athena. Căci zace-aici. Cu ochi adânci ca marea ce-mbrăţişează Creta.Atheniana Fecioare din Athena. pe muntele Hymetta. Sub piatra albă zace Kleon. cinsteşte-acest mormânt. În câmpul cu miresme culegeţi trandafirii. ucisă de rănile iubirii. Când Eros îl atinse cu focul lui cel sfânt. pescar din Creta. Aceea care doarme sub lespedea albastră A strălucit ca neaua pe muntele cel sfânt. Culegeţi crocus galben şi busuioc amar. Când se topea zăpada pe muntele Hymetta. cea iscusită-n mers.

Mâna blondă toarnă peste zare Vinul greu şi negru din ulcior. Trupul meu dulce. cu proaspăta ei boare Arşiţă cumplită şi fiori. Raze ard ca suliţi lungi de fier. Ca să lege rana-n neguri moi. arse. Flori crescute-n sânge – flori de răni Să-mi aducă-n mâinile-i senine. Domnului meu i-aş fi dat. Iată de-aceea mi-e trupul golit de dulceaţă. A venit să smulgă iar din mine. . Ca să nu se-aprindă-n depărtare Rana zilei roşii . neatinsă. Vine noaptea sângele să-l spele. Florile dulci ca o taină se scutură. Înfloriri de rug şi buruieni. Şi dureri de veci să odihneşti.Cântecul amforei Sufletul meu era plin de iubire senină: Amforă plină de miere cu zumzet de-albină. Graiul meu. Umple-ţi iar de vin ulciorul. noaptea-şi ia pe umăr cana Pas cu pas se-nalţă către cer. Amforă plină de miere şi ramură ninsă. Lină. Apele-n adâmc au sângerat. Ziua nouă-şi sângerează rana. Curmă iar. Domnului meu i-aş fi dat în dulceaţă de miere Cântec de floare cu umbre adânci de durere. Să oprească sângele şiroi.văl de nori. o ramură ninsă de floare. ţărmu-nsingurat. fecioară. Bat cu zvon de harfă tyreniană Valuri grele. Amfora plină de zumzet tăcu şi se sparse. Gura mi-e mută şi sufletul fără de viaţă. Domnul meu însă veni şi suflă peste mine Flacără albă de-argint cu văpăi de rubine. iară Pulbere de stele să-ţi găteşti. Noapte A-nflorit amurgul ca o rană. Noaptea şterge lacrimi şi sudoare Cu năframa albă . Răni să vindeci şi să speli. de-ar fi vrut.până-n zori. Se presară pulberea de stele. taină ţesută din umbre uşoare.

.

Eşti ca un lujer. Glasul lui dulce făcu să tresalte în mine tot dorul. Eu am simţit tulburare. Sunau ca un cântec în mine Vorbele dulci. şi-am luat pe Lamprissa de mână. cu mireasmă divină? Ori vreun rege era. Despre zăpada târzie. El are dreptate. Era şi Lamprissa cu mine. Apoi aşa.Eros La fântână Astăzi am fost la fântână. pe care îl pleacă o boare alene”. . când arde pe ramură floarea. Nici nu ştiam cât de gingaş se pleacă întreaga-mi fiinţă. El a cerut de băut şi Lamprissa-i întinse ulciorul. în fântână. privindu-m-aşa. El se întoarse domol şi plecă. murmurând o urare. M-am depărtat binişor. . mi-a spus: ”Eşti atât de frumoasă! Eşti ca un lujer ce poartă flori grele şi moi de mătasă. Îmi înflorise ruşinea-n obraz.dar simţeam că se uită la mine. Astăzi am fost la fântână. Ea-ncepuse să zică un cântec din vremuri bătrâne. rătăcit de alaiul lui falnic? Nu ştiu.dar inima-n piept începuse să-mi bată năvalnic. ce rostise străinul cu ochi de lumine. Eu am privit în pământ. El în tăcere ridică privirile-albastre şi pline. ce plin îmi e sânul. Despre o tufă-nflorită. Şi-am privit pe cărare. Şi cum te pleci şi cum ochii i-ascunzi între lungile gene. . pe care o scutură boarea. Nici nu ştiam ce năvalnic îmi arde obrazu-n dorinţă. Eu m-am privit în fântânâ. străinul: Nici nu ştiam ce subţire-s în mijloc. dintr-o dată. Oare de unde-a venit străinul cu ochi de lumină? Oare-a venit din Olimpul înalt.

senina mea iubire. Şi boabe mari de struguri ard în rouă. Lamprissa zise: ”Mi s-a părut că cerul înflorise Ca o petală-ntinsă de cicoare. Cu ochii plini de nouă strălucire. Se revărsau luminile în zare Şi iarba moale-mi mângâia piciorul. Şi i-am răspuns: ”Mi s-a părut şi mie. Din cer. Deasupra mea era noian de stele. Am aşteptat o barcă. Mi s-a părut că se-mplinise dorul Şi. cu degetu-n nisip. Cu picuri grele. Noi n-am mai zis nimic. valurile grele. Dar n-a venit. Un zeu senin în noapte se avântă Şi firea toată bine o cuvântă.Melissa către Diodor Am fost pe malul mării astă noapte Am vrut să văd cum se ridică luna. numai una. Şi din Okeanos iese Aurora. Azi noapte ne-am trezit. Iar bruma de pe rod sclipeşte-n lună. coboară ploaie de rodire. Din spice coapte împleteam cunună Şi nu mai ştiu: aievea e ori vis e. Simţeam în piept durerile iubirii”. Sub mine ritmic se izbeau de maluri. Am aşteptat o barcă. luna mare a pălit Şi se deşteaptă zarea purpurie. am ascultat cum plouă. În urmă. Cu ochii-nchişi. Că-n pârg se-ndoaie ramurile-n două. Am scris încet. simţeam că n-o să vie. Ploaie caldă Azi noapte ne-am trezit. Am stat pe-o stâncă şi-am privit în noapte. . culegând în poală trandafirii. În spuma albă. Un zeu cuprins de-a ţarinii iubire. numai una. ci amândouă. Numele tău. S-ascult în pace cântecele mării. Mi s-a părut că viaţa mea rodise”. O ploaie caldă ne bătea-n perdele. Că frunza-n pom e toată arămie.

Când mi-a vorbit. În veghea mea de chin îngreunată. şi sunt din neam de sclav. Aşa mi-e poate soarta. greu de gânduri. Să uit. În suflet. Simţeam în visul meu o nouă viaţă. Eu capul l-am ascuns la mama-n poală Şi mâna alb-a mamei m-a atins. Te-am mângâiat cu-a genelor mişcări Şi te-am scăldat în calde revărsări De dragoste adâncă şi curată. Crescuţi în nopţi de umbre şi lumini. Şi fruntea ta senină s-o-ncing cu trandafirii? Nu vezi că ard ca rugul obrajii roabei tale. Un gând mă urmăreşte. stăpâne. Că-s umezi trndafirii din creştetu-ţi senin? Aş vrea să bei veninul iubirii mele dulci. Eu simt că astăzi nu mai eşti a mea. Când sângele curat ce-ţi curge-n vine L-am colorat cu tainice iubiri. Că tremură-nainte-ţi. Cu glasul greu de griji mi-a spus aşa: ”Te-am plămădit în trup. Sunt ca un stânjenel bătut de nea... Şi-am aşternut în leagăn trandafiri. În mine-acum treceau străfulgerări. Luna răsărise Şi se suise albă peste zări. Dar ochii mei se înecau în vise. că buzele-i sunt pale? Nu simţi că-s lacrimi calde în cupa ta de vin. . pe pieptul meu săl culci. stăpâne.Pe prag Torceam pe prag în răsărit de lună. În visul meu de-azi noapte. să iert. Căci te iubesc. Cazuse-n noapte rouă Şi vântul lin din pom o scutura?. se făcea C-am început să plângem amândouă. i-am cunoscut durerea. Ca lira când uşor loveşti o strună. Şi mângâierea ei mi s-a prelins. Dar mâna alb-a mamei m-a atins. Să frângi cu-n braţ puternic tot trupul meu firav. Eu bine ştiu că-aşa a fost să fie. Precum albina plămădeşte mierea. să mor de mâna ta. mereu. tainic dragostea cânta. Uitasem fusul. Ca strop de mir curat mi s-a prelins Pe faţă mângâierea ei domoală. falernul în potir. copila mea. Lida către Gaius Încerc să-ţi torn. şi nu-l mai pot uita: Aş vrea să mor stăpâne. Şi capul. aşa a vrut un zeu. Şi nu mai ştiu. să sufăr. Pe care nici o rază nu-l învie”. plângând mereu. Ca strop de mir curat şi sfânt pe faţă. Şi visul meu spre tine s-avânta.

Când de pe gura miresei culege întâia iubire. supuse la mâinile mele. Te port în trup. O poamă aurită de smochin. horbote subţiri. Toate au stat liniştite. Ca pe-o comoară-nchisă cu peceţi. Adânc te port în trupul meu şi-n vis. Noaptea apoi s-a lăsat. Nu mai ştiu ce mai zicea aşa de dulce din fluier păstorul. în sânii albi şi grei. ca pe-un vas de preţ. Daphnis din fluier zicea despre dulcea şi frageda floare. albastră. Cum poartă floarea rodul de cais. Te port în mine tainic. Ştiu că obrajii-mi ardeau. ca pe-un vis. Care se-aprinde ca rugul în ochii senini de fecioare. Mănunchi legat cu grijă. Cum poartă rodia sămânţa ei. Un cântec vechi. Caprele lui se jucau. Caprele-apoi au venit să le mulg. Era noapte înaltă. cu crai din Răsărit. Şi am plâns pentru dragostea noastră. . Te port. Te port pe buze. În cer înalt de noapte te-am închis. Te port în braţe. Nu era nimeni în jur. Te port în mine Te port în suflet. fir cu fir. Te port în minte. Eu ascultam doina lui şi mă prinse o tainică jale. când se duc în iatac să se culce. ca pe-un fagur plin. Vântul aşa de duios îngâna melodiile pline. nepreţuit şirag. ca pe-un imn sfinţit. Aveau ugerele grele. Cum poartă florile mireasma lor.Daphnis Daphnis odată din fluier zicea tulburarea cea dulce. Care cuprinde pe miri. Vântul călduţ. Şi mai zicea despre focul din pieptul frumosului mire. lumină rumenă de zori. prin iarba cea moale. Şi port la gât. Strânsoarea cald-a braţului tău drag. şi-nflorise în inimămi dorul. îmbătate. încărcat de miresme de tei şi sulfine.

Despre plăcerea iubirii-mplinite. Caprele albe strivesc romaniţe şi muşchi sub picioare. legănând în neştire cuvinte. cum e cerul senin după ploaie. Buzele rumene-i freamată-n cântec senin de iubire. Lamprissa mă prinde de brâu pe la spate. Sânii. Mâini de zăpadă. prin iarba cea moale. Voi să mă duc ca să plâng pe sub cedrii bătrâni de la poale. plin de dulceaţă. Trupul meu însă în van înflori minunată podoabă. ”Domnul privi cu-ndurare. fierbinţi de noroc.dar încet ne trezim amândouă mergând lâng-olaltă. gândeam. Valul de foc al durerii în clocot ar vrea să mă-ngroape. Lacrimi. Torceam. fuioare de lână bălaie. Toarce cu sufletul dus. Despre o sevă mănoasă ce-i gâlgâie proaspătă-n vine. Pline de taină. pentru ce să-l încarc cu povară? Trupului dulce-nflorit pentru ce să-i dau sevă amară? Fusul îl pun binişor lângă caer în iarba învoaltă. Ierburi subţiri ca mătasea se leagănă-n aur de soare. e viu ca-n pustiuri o oază. Caprele albe strivesc romaniţe şi muşchi sub picioare. Stinsă-i faclia ce-aprinde în inimă smirnă curată”. ce-i ardentre gene. ard braţele noastre-nodate. Plec. Zice cuvânt de rodire din cântecul ţarinii pline. .Îmbrăţişare Ierburi subţiri ca mătasea-nfloresc pe coline cu soare. ca un cântec vrăjit de Sirene. Zice cuvinte de dor. Tremură-n aerul moale un zbor străveziu de albine. Ochii ei mari sunt adânci. ca picuri de ceară. îi tresaltă-n sfioasă uimire. Iezii cu botul lor umed adulmecă ugere pline. Sufletul ei e uşor. Dorul se zbate şi lacrima grea mi se frânge-n pleoape. . Lamprissa cu mine. spre umila lui roabă. Sufletul meu de-n zadar s-a umplut de mireasmă bogată. ca fumul albastru din jerfele sfinte. Râsul ei plin de argint e ca marea bătută de rază. Sufletul. N-o să-mi audă tovarăşa pasul.

Să-i încălzesc piciorul în palme. o. Melampus. cu iubire. Să-i simt alături trupul. Melampus. s-ar încărca de floare. Simt flacăra din gene şi tremurul pe buză.Ţarina Când. Simt vuietul de valuri izbind în ţărmuri goale Şi nu mai ştiu: e seară. ca să privesc în zare. Sânul ei. când umbra lungă începe să se cearnă. În noaptea tulburată. plin de miros. cu vraja ei amară. Când. seminţe alese. Adus-am urdă dulce şi lapte de la stână. Am scos un vin de sânge din amfora bătrână. şi izvoarele nu se treziseră încă. Atât de lesne. Şi inima mea. în prag de iarnă. Am măturat cu grijă pridvorul alb de piatră. pe drumul larg de ţară. Ţarina neagră dormea şi visa a rodirii comoară. tăiat-ai cu plugul tău brazdele dese. În van te-aştept. Va fi vreunul. cu aripi obosite. ca să privesc în zare. Colinele sunt arse de brumă şi pe mare Se zbate greu o luntre. Brazdele nenumărate de rodul de toamnă sunt grele. Ca să-l aduc cu mine la vatra mea bătrână. ori fapt de dimineaţă. s-ating roditoarea ţărână. Şi ramuri veştejite am aruncat în vatră. Să-i dau din vinul rumen o rază de lumină. tăiat-ai cu plugul o brazdă adâncă. Voi merge spre cetate. rodi-vor şi brazdele ţarinii mele? Mama Am ridicat perdeaua. Când. Mă-ndeamnă viu dorinţa. poate. cu dorul aprins. tresărea ca un sân de fecioară. Acum. se rătăcesc drumeţii. Am ridicat perdeaua. Melampus. şi la cină. o. Ţarina neagră ceru. . s-ar potoli o clipă. Bulgării umezi şi negri să-i strâng cunţelegere-n mână. când visul se-nfiripă. poate. sub valurile ceţii. poate. Nu ştiu ce dor m-a cuprins. dragă. Căci toamna le-alungă cu frunzele din cale. Am dezvelit cu grijă scânteile din spuză. Atât de ştearsă-i ziua sub văluri reci de ceaţă. În stoluri lungi se-nşiră cocoarele grăbite. În plină iarnă. să-l iau uşor de mână. Vântul tăcea. o.

. Privind cu dragoste pământul gras. Eu rămăsesem singură-napoi Şi ochii mei în urma ta priveau. În aşteptarea ploilor de mâine. tu mâinile mi-ai strâns Şi braţul tău puternic mă ţinea.. Măslinii grei de rod încet se-ndoaie. Va cere binecuvântări de ploaie Şi trupul ei va fi tăiat cu plugul. În câmpuri arse. Dar tu din ce în ce te-ai depărtat. Treceam încet prin holda secerată. azi. Eu mă sileam să ţin acelaşi pas. Se-mbată ţarina cu suc de rouă. Cu dor va cere nouă-nsămânţare. Eu m-am trezit din gândul meu plângând. Când stropii reci vor izvodi şiroaie. În brazdă Mergeam în brazd-alături amândoi. Tu trebuia să afli taina mea. Mergeam în brazd-alături amândoi. În holda noastră nu vezi plug. Eu rămăsesem singură-napoi Şi ochii mei în urma ta priveau. Visând la snopul cald de spice pline. Din raze calde şi din stropi de ploaie. S-a copt pe creangă pruna brumărie. Căci m-ai cuprins cu braţul tău voinic. ridicând privirile. Izvor ascuns de proaspătă rodire. Sub ploaia blând-a razelor de sus. Şi nu ştiu ce sfărşeală m-a cuprins M-am aşezat în brazdă binişor Şi două picuri albe s-au prelins. Iubirea ta în suflet mi-a rodit Şi.. astăzi e tăcere. Mi-e sufletul ca miriştea uscată Şi-aştept un strop de ploaie de la tine. Dar paşii noştrii nu se potriveau. nici grapă. Se odihneşte. Adânc se-ngroapă-n ei comori de pâine. A plămădit belşugul de smochine.. ţi-am spus. Pământul bun rodit-a spice bune. Aveam în poală boabe aurii Şi-n fiecare bob era un spic.Mirişti În holda noastră. cu gust de miere. Nici seceră. nici bici de boi.. Căci fiecare bob va încolţi Din munca dârz-a braţului voinic. Eu te-am privit în ochi şi n-am mai plâns. Şi strugurii se rumenesc în vie. Atuncea mi-a trecut din nou prin gând Că-n fiecare bob era un spic. nici sapă. Primind în sânu-i desfătat pe mire. În mâna ta. Şărâna iar va plămădi belşugul. Pământul cald belşug a plămădit. Din ochii grei de dragoste şi dor. Va asculta puternica chemare. Dar paşii noştrii nu se potriveau. astăzi nu răsună. Din floarea gingaşă. Cum îşi deschide sânul desfătat. Se-adună-n bulgări negri sevă nouă. ţărâna bună.

şi murmură marea căruntă. fecioare din Chios.Epitalam Iată. să ziceţi cântarea de nuntă. Vântul suspină prin ierburi. Tace şi văntul în ierburi şi tace şi marea căruntă. şi murmură marea căruntă. să ziceţi cântarea de nuntă. şi nopţi de iubire. Glasul lui dulce în noapte departe pe apă răsună. O. în iatac îşi aşteaptă mireasa. O. Când vă urăm cu iubire un ultim: rămâneţi cu bine.şi mrejele lui totdeauna sunt grele. să ziceţi cântarea de nuntă. sfârşit-am cântarea de nuntă. Doris. Pentru Hymen Hymenaios. Zeus. fecioarele din Chios. Pentru micuţul ce vine ca preţ al durerii amare. Mândre fecioare din Chios. Haideţi. deschide. Tu ai să-i smulgi de pe faţă frumosul ei văl de mătasă. tu ştii că pe mulţi azi în suflet îi doare. şi murmură marea căruntă. Doris. Vântul suspină prin ierburi. Vântul suspină prin ierburi. frumosul pescar. şi murmură marea căruntă. văzduhul e greu de miresmele verii. când trece sub raza de lună. să vă dea din belşug fericire. Zile senine de muncă să cereţi. Braţele albe să fie un leagăn de dulcealintare. Mândre fecioare din Chios. frumosul pescar. Buzele noastre surâd. Nu vei mai merge cu noi în câmpiile ude de rouă. răsare Luceafărul serii. Kalliroe. şi murmură marea căruntă. Noi o să ducem la temple miresme curate şi miere. Mulţi cunoscut-au puterea privirilor tale albastre. Mulţi au dorit trupul alb şi buzele dulci ca o floare. Mândre fecioare din Chios. Vântul suspină prin ierburi. să ziceţi cântarea de nuntă. Părul lui moale luceşte. Mândre fecioare din Chios. Tu erai cea mai frumoasă din hora fecioarelor noastre. Torţele ard luminos şi răsună de cântece casa. Kalliroe. Mândre fecioare din Chios. Marea e lină. deschide. stăpânul cel drept. are-o luntre cu zece vintrele. să ziceţi cântarea de nuntă. . de-acum vei intra în viaţa cea nouă. Albe . Athene şi vajnica Here. Vântul suspină prin ierburi. să intre mireasa în casă. Doris. dar de lacrimi ni-s genele pline.

Horbote albe şi moi peste el. Leagănul nu mai e gol. şoptindu-mi cu voce uşoară Vorbe ce n-au înţeles. Şi te întreb. şi-i ca o lalea-mbobocită. Mângâi uşor. Lamprissa! ţi-oi spune Cum se-mplineşte în suflet a dragostei sfântă minune. ca într-un vis. Ridică perdeaua-nflorită Fiul meu doarme. Cerul e astăzi mai gingaş. ca o boare.Fericire Şie-ţi voi spune. şi-i ca o lalea-mbobocită. Fiul meu doarme. sclipind într-un tremur de gene. Ochii lui grei de iubire-i simţii lunecând peste mine Şi-mi întâlniră privirea. Leagănul nu mai e gol. dar le simţi înţelesul în tine. în horbote albe şi fine. Priveşte! Ca spuma uşoară. ca floarea ce-o cerne caisul. Leagănul nu mai e gol. Şi-n legănarea domoală. Blând s-a aplecat către mine. ca murmurul blând de sirene. . cuvinte ce ard ca rubinul. în flăcări. Vorbe. peste leagănul alb ca o floare. Cerul întreg se coboară şi-mi umple cu dragoste visul. se coboară. adorm suferinţele grele. Vorbe. petalele dulci şi închise. Cu îngrijire voi da la o parte perdeaua-nflorită. Lamprissa. Pleacă-ţi urechea mai mult către mine. surioară. ca suflul puterii divine. Inima-mi leagănă-ncet comoara iubirilor mele. Ochii lui calzi m-au trezit din amare dureri. ca floarea ce-o cerne caisul. seninul. M-am tulburat de otrava cuvintelor ameţitoare Şi m-am plecat. Vorbe cu luciu de aur. Cu mâna-ncărcată de vise. surioară: Au n-o să se spulbere visul? Cerul e astăzi gingaş. Vorbe ce te-nviorează. Lamprissa. ce fac să-nflorească deasupră-mi. Lamprissa. ce fură simţirea. până jos.

o clipă m-am temut Să-i văd sclipirea pielii în albul aşternut Şi ca o umbră deasă în inul răcoros. Am regăsit apoi pe buza ei Aroma gurii dulci. Cum se-mpleteşte apa unui râu. Cu sânul alb şi fraged. în păru-i despletit. Apoi Îşi puse fruntea albă în mâinile ei moi. iubire. Purtând în trup otrava văpăii de plăceri. Să stea ascunsă toată în perinile moi. Ca să mă-ncingi cu lanţuri tăinuite. Să-i văd podoaba mândră a părului lucios. strunele-am lovit. cu gust de floare. femeia s-a-nvelit.Urme Apasă-mi lung pe frunte un sărut. Căci mai păstrau. Şi ele cântă armonii tăcute. ca-ntr-un mit Cu tâlcuri care astăzi sunt pierdute. Cuprinsă de sfială. Când am intrat la tine. Ca să păstreze veşnic pielea moale. Desăvârşitul arc al gurii tale. Nici perinile moi de in subţire. Cu braţul tău să mă cuprinzi de brâu. întocmai ca un lut. Cu o mişcare lină. o clipă m-am temut Să nu se răzvrătească fiinţa mea de lut Şi patima nebună şi dorul ne-nfrânat Să-mi siluiască viaţa cu ură şi păcat. căutându-te. Ci-ntr-o străfulgerare a genelor. Şi uşa se închide domol în urma mea. . Şi urma trupului tău cast. Se veştejea de chinul adânc şi ne-nţeles Ca florile pe care le mirosim prea des. Mătasea rochii mele se freacă de podea. N-am vrut s-ating nici albul aşternut. căprui. Fragment Când am intrat la tine. văzui Pe tânăra femeie cu ochii mari. Nimic n-am vrut să aflu din câte mi-ai ascuns. Cu mâna blândă. Prinzând în ea ostroavele-nflorite. Ca floarea ce se apleacă de arşiţă şi ploi. O milă fără seamăn în suflet mi-a pătruns. Cum se păstrează urma noastră-n lut. Nu poate astăzi focul să-mi aline: Tu eşti în cupa mea de vin curat Şi fruntea mea te poartă doar pe tine. Dar cântecul din suflet picurat. Privea în jur cu spaimă. Vreau să mă-nchid în cântec. Din cupa mea am vrut să-ţi dau să bei Un vin de preţ din vechile ulcioare. flămând de mângâieri.

Lin s-a plecat ca să bea. Plutea icoana altui trup subţire. e frunza căzută. iubite. Ci vreau s-adorm. S-alung din părul tău. e frunza căzută. În ochii tăi orbiţi de strălucire. Eu aş fi vrut să am în trup plămadă Din strălucirea rece de zăpadă. În mâna mea aş vrea să nu se zbată Un suflet drag – ca pasărea speriată. Când a ajuns la pârâu. plin de lumine. când e fierbinte. cari cresc sub alte zodii. N-a mai băut. când e brăzdată. Aş vrea să-ţi vindec arşiţa păgână Din sufletul rănit de altă mână. S-alung din ochii tăi cu gene ude Culoarea pielii fragede şi crude. Aroma sărutărilor primite. Blândă. Pe buze-aş vrea să am un gust de rodii De poame moi. Chinul ei mut pe sub arbori bătrâni să-l ascunză. uşoare. s-a dus peste foşnet de frunză. tăcută. Cu harul coborît din miruri sfinte. Eu aş fi vrut să am mireasma rară A unui câmp cu flori de primăvară. iubite. Mirosul tare-al mâinilor străine. a trecut pe sub ramuri o ciută. S-o răcoresc uşor. Pe fruntea ta era săpată-n cute Plăcerea vie-a nopţilor trecute. Furtuna aspră-a gândurilor tale. în leagăn alb şi moale. iubite. ca un trunchi de măslin ce se-ndoaie.Întoarcere În părul tău. . Pe buza ta mai stăruiau. Arome dulci de trandafiri în floare. Toamnă Fost-am departe pe dealuri. Fost-am departe pe dealuri. era tulbure apa de ploaie. Plutea mireasma mâinilor străine. Aş vrea să-ţi iau în palme fruntea lată S-o netezesc încet. Toată pădurea în juru-i plângea după soare. când te-ai întors la mine. şi-nsetată. cu ochii rugători. Ca de pe gura ta s-alung.

Tu eşti făclia de ceară din sfeşnic şi focul din vatră. Mintea mi-o-ntuneci de dorul privirilor calde. Albi ca lumina de lună din primele nopţi ale verii. Domnul meu încă-i pribeag şi de mult istovise în cale. . Tu eşti vin rumen de Kios în vase de aur din Sussa. cu dorinţă păgână.” Cum ascultam de pe prag mă cuprinse sălbatică jale. Anthussa. lângă altă fântână. Tu eşti grădină mănoasă cu ziduri înalte de piatră. Tu eşti o cupă de lothos umplută cu mustul smochinii. Tu eşti o ramură plină de rod ce sclipeşte în brumă.Pribegii Cântecul. Lângă fântâna de piatră şezu la odihnă pribeagul. Cântecul. crescu din adâncul tăcerii: ”Tu eşti vin rumen de Kios în vase de aur din Sussa. Zâmbetul buzelor tale ani tineri în chinuri răpus-a. Tu eşti o cupă de lothos umplută cu mustul smochinii. precum creşte-n pădurile vinete fagul. Nalt şi mlădiu. Glas se-nălţă către ceruri şi frânse zăgazul durerii. Tu eşti altarul din templu spre care pribeagul se-ndrumă. Tu eşti comoara în care s-a strâns bogăţia luminii. Dulce mă cheamă în ceasuri de-amurg. crescu din adâncul tăcerii. zumzet de miere. zumzet de miere. Domnul meu încă mă cheamă în zări. Domnul meu încă-i pribeag undeva. peste munte şi vale. Cum ascultam de pe prag mă cuprinse sălbatică jale. Câmp de miresme pe care-l încing într-un lanţ mărăcinii.

Când anii umbre cern pe ochii mei. . Să intre-alaiul nunţii cei de taină. Va spinteca fum gros de mirodenii. Vom adormi şi vom visa că iară Pământul sfânt ne cheamă din vecii. Tu n-ai văzut poteca de lumină Cu calde străluciri de aur vechi? Un stol de porumbei. mireasa-şi ţese haină Din razele luminilor de vis. Din chipul tău curat ca un potir. Ne va lega sărmanele vieţi Cu noduri de beteală aurie. Căci visul falnic poarta şi-a deschis. perechi. perechi Urca bătând din aripi în surdină. Ne pregătim mereu de altă nuntă. Ca-n basme vechi. S-a-ntins acum iubirea mea bolnavă. ci mă voi pierde-n tine Ca două picături într-un pahar. Când mâna lor anină-n ciucuri grei. Va pogorî spre noi cerescul dar.. Eu n-oi mai fi. Să fim şi noi lumine din lumine. A fluturat o clipă înspre noi Marama ei ameţitor de dulce.. Pe aşternutul cald cu hyacint. Ca fumul gros de mirodenii rare Se-nalţă întuneric violet. Ea va renaşte pentru veşnicie. În ceas târziu de blândă primăvară. Mereu înlănţuiţi. plutind prin veac Ca o lumină albă de iatac Ne vom trezi pe-acelaşi drum de stele. cuib de frumuseţi. Amurgul paşnic s-a-nvelit în slavă Şi nu-i mai văd condurii de argint. Învăluiţi în umbra veşniciei. Se-neacă-n aur vechi iubirea mea Căci razele o-mbrobodesc în ceaţă. În norii albi cu scânteieri de gheaţă Lumina a-ncrustat dantelă grea. iubirea mea. Pe drumul scris cu stele al tăriei. Mi s-a părut că s-au pierdut în soare. Eu voi culege duhul tău pe gură. Noi ne-ndrumăm încet spre veşnicie. Vom trece pragul dincolo de veac. Senină. castă. Gusta-voi vin de cuminecătură. perechi. Cu fâlfâiri din aripi mici de nea.Înserare Iubirea noastră merge să se culce În pat de nori trandafirii şi moi. Când visu-nchide porţi de umbre grele. Că ne-nfruptăm cu rodul din câmpii. Luând în zborul lor iubirea mea. Beteala lungă-n tâmpla mea căruntă. Ca-ntr-o lumină albă de iatac. În calde străluciri de aur vechi Un stol de porumbei perechi. Pe trupul tău voi pune sfântul mir. Nuntă de taină Cu fiecare cută ce se-nscrie Adâncă brazdă-n fruntea ta de nea Prin goana clipelor. Iubirea noastră a murit încet Ca să renască dincolo de zare. Vor trece ani şi veacuri şi milenii. S-o ducă până-n patul ei de floare.

.

Bacche. sub razele lunii. Patima. Bacche. pe tine te cânt. la toamnă. Scoţi din cătuşe cuvântul şi-l faci către cer să s-avânte. o.. pe tine te cânt. Rodul să umple cu caldă şi dulce mireasmă câmpia Şi să răsune.. divine. cuprinde a clipelor pace. căci ai puteri minunate. cireşii şi merii şi prunii. Bacche. Tu storci în mâna-ţi divină ciorchinul cu boabele grele. sau rumen şi greu ca rubinul. pe tine te cânt.Altare Invocaţie Bacche. fiu al frumoasei Semele. Bacche. Dorul trezit le uimeşte şi focul privirii le doare. vinul. Tu faci să ardă privirea şi feţele îmbujorate. via. Fă să rodească belşugul. ca roua de limpede. Fă să nu fie zadarnică nici o petală de floare. că tu ai puteri minunate. Cad cingători de argint şi haina la piept se desface. fiu al frumoasei Semele. Tu storci în mâna-ţi divină ciorchinul cu boabele grele. de cântece vesele. pe tine te cânt. Fă să rodească. de struguri. o. pe tine te cânt. în toamnă. Coardele lirii se rup şi sunetele curg deşirate. . Flacăra-ţi arde sfiala din sufletul blând de fecioare. fiu al frumoasei Semele. Galben ca ambra persană. în viţele mele. Fă să nu cadă în van nici o rază a mândrului soare. Rodul să ardă în brumă. Tu faci să curgă în cupe. o. plină beţie. Tu scoţi din lanţuri iubirea şi lira o-nveţi să ne cânte.

cu frunza învoalată. pe care aedul ni-l cântă. Fie s-o-nduplece darul adus de cucernică mână.Jertfă Rug de lumină durat-am din ramuri de frunze uscate. Amfora-ncinsă cu salbă de cimbru. Îi voi aduce aminte Zeiţei de Daphnis păstorul. Inima mea. Luciu de perle cu aur suflat-am pe strunele lirii. Îi voi aduce Zeiţei aminte de dragostea-i sfântă. Plină cu spumă uşoară de lapte. Ramuri cu coaja de-argint. Azi voi jertfi pe altarul străvechi. Strâns-am în coşul de trestie rodul livezilor noastre: Pere mustoase. Ca să-mplinească Zeiţa în suflete sfânta minune? Când pe coline cu cedrii îşi toarce-nserarea fuiorul. ce cuvinte de dulce descântec voi spune. Inima mea. Moira cea crudă când stinse făclia de-argint a iubirii Jalea căzu ca o brumă şi arse-n câmpii trandafirii. pădurea adâncă şi plaiul. Cum a-nflorit din iubire. Cântec de rugă să-ntâmpine-n tremur pe doamna iubirii. Pentru Zeiţa plăcerilor rodnice. Cum a vrăjit-o flăcăul. ce cuvinte de dulce descântec voi spune Ca să-mplinească Zeiţa în suflete sfânta minune? . pe umeri îmi saltă. Palmele spre cer ridicându-le fără cuvinte. trei turturele. cu calde zvâcniri de glicină. lămâi ca de ceară şi prune albastre. zicându-i un cântec cu naiul. presărat cu viorele. Pentru divinul Adonis. noi vom ruga-O smerit să-şi aducă aminte. Inimă. Boabele mari de tămâie şi picurii grei de răşină Ard în văpaie de aur. cu mănunchiuri de poame brumate. Blândă iubire s-aprindă în suflete mândra stăpână.

sărmana. Tremură-n mână ghirlanda de gingaşe flori de lămâie. care-aşterni peste toate lumina ta plină de pace. cu ochii ei crunţi de jăratic. Noi am venit să-ţi aducem prinosul cântării curate Umedă-i marmora rece sub frunţile noastre plecate. zeu al luminii senine. Phoebus. Fă să nu ardă nici bruma. Phoebus. cântarea. Divine. cu arcul. Phoebus cu arcul de-argint. Phoebus cu arcul de-argint. Tu dat-ai lumii. Însuţi. Cum te-ai pleca să respiri o aromă de floare-argintie. Divine. primeşte din buza curată şi dulce peanul. Phoebus cu arcul de-argint. lipsiţi de mormânt. Tu te-ai făcut din vecie izvor purtător de viaţă. care odat-ai slujit ca păstor unui rege cucernic. Dă tu supremul sărut pe feţele stinse şi mute. . Tu eşti căldură şi cântec şi viaţă. orbită de flacăra-ţi sfântă. o. de lupul cu gâtul puternic. înlătură spaima. Cu mâna divină Stingi şi aprinzi în etern a stelelor blândă lumină. Care pătrunde-n adânc şi-nfloreşte cu flăcări zidirea. vrăjit-ai cu doine de dor înserarea. care însuţi. tu poţi să aprinzi în ochii vremelnici lucirea. cum luptă-n câmpiile trace? Razele tale uşoare s-atingă prinosul de sânge. Ele să fie mai dulci decât mâna miresei ce plânge. răpus-ai Pythonul sălbatic. Tu. sărmana. cât vom sta cu mioarele-n munte. Scapă-ne turma. nici flacăra patimii. Cum ai sorbi dintr-o cupă nectarul cu gust de vecie. Soarbe cuvântul de slavă. Tu. Vezi pe feciorii Athenei. care-n zori faci să ardă oceanul. Scapă-ne turma. de molime crunte Şi ne păzeşte pe noi. care faci să-nfloreasc-oceanul. Razele calde să fie ca mâinile mamei tăcute Şi când. Fă să fie-ntre noi suflarea nici unei Erynii. care faci să surâdă-oceanul. primeşte din buza curată şi dulce peanul. crinii. Tremură mâna ce poartă prinosul bogat de tămâie. vor zăcea în câmpiile trace. Phoebus. primeşte din buza curată şi dulce peanul. Smulgi de pe ochii vremelnici ai veacului umedă ceaţă. Doamne. Phoebus.Pean Imnul de laudă se-nalţă ca fumul de smirnă spre tine. Tu.

primeşte din buza curată şi dulce peanul. stăpâne-al înaltului soare. care umpli de viaţă-oceanul. Phoebus cu arcul de-argint. Phoebus. Dacă primit-ai prinosul din mâinile noastre de floare. Tu care însuţi dorit-ai a dragostei sfântă putere.Umbrelor fă-le odihnă. primeşte prinosul de lapte spumos şi de miere. Dacă iubit-ai vreodată pe mândra fecioară troiană. Însuţi ascultă-ne ruga. Însuţi păzeşte pe fiii Athenei în ţara duşmană. în veşnica-ţi pace. Fă să se-ntoarcă la noi cei ce luptă-ntr-o zare vrăşmaşă. care-mpaci în adânc oceanul. primit-ai din buza curată şi dulce peanul? . Phoebus. Fă să lucească din nou peste noi biruinţa trufaşă. Phoebus cu arcul de-argint. Phoebus. acolo.

Din scânteieri cu rubine să-ţi lege în creştet cunună. Trupul tău tânăr va arde. Rostul tău slab să răsune ca versul străveziu de Sybilă. copilă. Şie ţi-am dat să cunoşti ale cerului căi strălucite. Eu te-am ales dintre toate. Dorul te-o-nchide cu taină în brâuri de zare încinse. să-mi fii iubitoare mireasă. Cântecul tău se va zbate. Nu mă atingeţi. Haină de nuntă cuvântul.Văpaia Domnul mi-a zis: ”Să pătrunzi adâncimi nepătrunse. Dragostea mea te va-ncinge în cearcăn de raze aprinse. Şie ţi-am dat să deschizi ale veacului porţi ruginite. Mă arde văpaia păgână! . fecioare. ca focul în vânt de furtună. Sufletul plin de miresme ca fumul de smirnă curată. şi cântecul văl o să-ţi ţeasă.” Domnul acestea le zise. ca torţa-n altar de iubire. când lira mi-o puse în mână. Struna-nroşită va face o rană în mâna subţire. Vreau să-l primesc cu sfinţenie în mâinile mele de tată.

care-aseară a poposit la noi. în zori. curată ca flacăra de soare. I-am aşternut în grabă un pat de frunze moi. Străinul. Despre o jertfă sfântă pe-altarul nepătat. Cu dragoste de frate mi-a mulţumit.Un oaspe Străinul. Ca murmurul de ape. Oare vre-un zeu să şadă pe prispa casei noastre? El mi-a vorbit. cu gene arse-n plâns. cu barba ca floarea de alun. Şi mi-au rămas în urmă. Am stat o noapte-ntreagă amândoi. L-am urmărit în zare. Şi vraja nesfârşită din vorba lui domoală. străinul. În liniştea de seară torceam fuioru-n prag. când îi adie vântul.pe drumul ud de rouă. Privind lumina albă cum îi juca în plete Şi aşternutu-i moale cu dor în pumni l-am strâns. Vorbea despre iubirea cea fără de păcat. Eu mi-am adus aminte de veacul cel străbun. Cu poala hainei mele i-am şters de praf piciorul. L-am ospătat cu pâine. N-am întrebat nici cine-i şi nici de unde vine. Cu ochii plini de vraja tăriilor albastre.străinul . Mi-a tulburat odihna cu sete negrăită. surioară. Ca rodia de dulce-i pe buza lui cuvântul. dar nu ştiu ce mi-a spus. Făcuse cale lungă. De-o patimă. Cu vin bătrân şi dulce umplutu-i-am ulciorul. Şi lacrimi mari căzură din ochii mei în poală. . Spunea despre durerea de-a pururi roditoare. ca mirosul de flori. Era frumos. Dar el nu-ntinse mâna spre floarea dăruită. cu vin şi cu măsline. Când a plecat . Ulei de levănţică pe plete i-am turnat. care-aseară a poposit la noi. Şi mi-a pătruns în suflet şi chipul lui cel drag. ca freamătul de sus Din pomi cu floarea albă. Cuvintele lui stranii şi blânde: ”Pace vouă”. până-n sat. Lăsând mireasma caldă de frunze să mă-mbete.

Cuprins Prefaţă 1 Cine a fost Zorica Laţcu Teodosia? Osana Luminii Vinul Veşmântul Filă din Acatist Prohodire Împăcare Golgota Ghetsimani Maica durerilor Fuga în Egipt Întrupare Primăvara mea Pâine Crinul Frumuseţe Lumină Colind Aşteptare În cătuşe Spovedanie Dragoste Ochii Duh Bucurie Apocalipsa Iad Potop Tu Răpire Crucile Focul Trezirea din Samaria Ectenie Intrarea în Biserică Zeu străin Împărtăşanie Sonet Maică fericită Rodire Pocăinţă Alte poezii religioase 2 3 3 3 4 4 5 5 6 6 7 7 8 8 9 9 10 10 11 11 12 12 13 13 14 14 15 15 16 16 17 17 18 18 19 19 20 20 21 21 22 23 Cer nou Ruga mea Pasăre de nea Rugăciune Aluat Sfântul Potir Tavorul Maica Crinilor (Pieta) Spre insulă Insula albă Zeul Mi-aduc aminte Către Melampus Epitafuri antice Captivul Torcătoarea Atheniana Pescarul Cântecul amforei Noapte Eros La fântână Melissa către Diodor Ploaie caldă Pe prag Lida către Gaius Daphnis Te port în mine Îmbrăţişare Ţarina Mama Mirişti În brazdă Epitalam Fericire Urme Fragment Întoarcere Toamnă Pribegii Înserare 23 23 24 24 25 25 26 26 27 27 28 29 30 31 31 31 32 32 33 33 35 35 36 36 37 37 38 38 39 40 40 41 41 42 43 44 44 45 45 46 47 .

Nuntă de taină Altare Invocaţie Jertfă Pean Văpaia Un oaspe 47 49 49 50 51 53 54 .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful