Cum să biruim

DEPRIMAREA

1 5 3 de sfaturi practice
din învăţătura Sfinţilor Părinţi
Noua Muceniţă Maria din Gatcina,
tămăduitoarea deprimării
 Cerească înţelepciune
la cei de Dumnezeu lum inaţi Dascăli
despre

CUM SA BIRUIM
DEPRIMAREA

Traducere din limba engleză de

C onstantin Făgeţan

Tipărită cu binecuvântarea
Prea Sfinţitului Părinte Galaction,
Episcopul Alexandriei şi Teleormanului

Bucureşti, 2003
 Redactori: Adrian Tănăsescu-Vlas,
Elena Marinescu,
Cristina Benga

Traducerea s-a făcut după ediţia: Heavenly Wisdom

from God-illumined Teachers on Conquering Depression,
St. Herman of Alaska Brotherhood, St. Paisius Ab­
bey, Forestville, California, 1998.

Descrierea C IP a Bibliotecii Naţionale a României

Cerească înţelepciune de la cei de Dumnezeu luminaţi Dascăli
despre cum să biruim deprimarea/ trad, dc Constantin Fâgcţan. ·
Bucureşti: Editura Sophia, 2003
ISBN 973-8207-84-3

L Făgcţan, Constantin (trad.)

2
 Dniroducere

Societatea m odernă este o societate fără de

Dumnezeu; fără de Dumnezeu, nu fiindcă omul
nu are trebuinţă de D um nezeu, ci fiindcă, prea
ocupat cu „dezvoltarea" pământului, uită de Dum­
nezeu. Uitarea lui Dumnezeu pricinuieşte delăsare
şi nesimţire faţă de lumea din jurul omului. Nesim­
ţirea duce la singurătate artificială, iar egocentris­
mul sporeşte deşertăciunea autoadorării. Când
omul se înstrăinează de Dumnezeu, izvorul vieţii,
viaţa pe pământ devine fără de sens, sau are drept
singur sens satisfacerea propriilor plăceri. Dar fi­
indcă sufletul, prin firea sa, are trebuinţă de Dum ­
nezeu, singurătatea ajunge de neîndurat pentru
suflet şi pricinuieşte nemulţumire, descurajare şi
disperare.
Depresia (cuvânt modern pentru deznădejde)
este un fel de plictiseală având pricina în om, îm-

5
premiată cu insuflarea pământească de a trăi după
chipul lumii căzute. Insuflarea pământească îl face
pe omul modern - fie că e adeptul idealismului co-
munist-utopic, fie al idealismului „noii ordini" - să
încerce a construi raiul în lumea aceasta. Dar raiul
artificial făcut de om se dovedeşte a nu fi nicidecum
un rai pentru omul normal care doreşte să fie fericit,
căci fericirea înseamnă o vieţuire firească: el este
mai curând o colivie artificială aurită ce ţine duhul
omului prizonier. Iar, cu ajutorul ciberneticii, închi­
soarea, pe lângă una materială, devine şi una men­
tală şi spirituală. Omul modem e închis ca o pasăre
în cuşca sa aurită, fără altă alternativă decât dispera­
rea pricinuită de lipsa libertăţii duhovniceşti.
Atenţia noastră se îndreaptă aici spre viaţa unei
tămăduitoare a depresiei din Rusia modernă. Viaţa
N oii M uceniţe Maria din Gatcina este scurtă şi
probabil că nu vom obţine niciodată noi informaţii
despre ea. Dar însemnătatea ei nu trebuie căutată
în datele biografiei pământene. In schimb, puterea
ei stă între sfinţii veacului al 20-lea, cei ce pot auzi
rugăciunile celor ce ne aflăm aici jos, pot mijloci
înaintea lui Dumnezeu, făcând sufletele noastre să
vadă cum se deschide colivia şi, cu ajutorul lui
Dumnezeu, arătându-ne o cale prin care să scăpăm
din ea.
învăţătura ortodoxă despre deprimare este pre­
cisă şi îmbelşugată. Veacuri la rând ea s-a dovedit
validă, dacă e aplicată cum învaţă Sfinţii Părinţi şi

6
Sfintele Maici. Partea a doua a cărţii de faţă cuprin­
de 153 de citate despre depresie de la Sfinţii Părinţi
şi Sfintele Maici din toate veacurile. Ele simt îm­
părţite în trei categorii: 1) ce este deprimarea, 2) ce
anume o pricinuieşte şi 3) cum se poate birui.
Scopul nostru este acela de a înfăţişa o pildă de­
spre felul cum o persoană suferindă, Sfânta Maria, îi
mângâia pe cei ce veneau să-i ceară ajutorul. Edi­
torii nu doresc decât ca acel cititor modern căruia se
întâmplă să-i cadă în mână această cărticică să se
îndrepte către pururea-curgătorul izvor al adevăru­
lui - veşnica învăţătură a Sfinţilor Părinţi şi Sfin­
telor Maici ce au primit înţelepciune de la Dum­
nezeu prin experienţa personală şi prin aceasta au
ajutat milioane de creştini să înfrângă duhul demo­
nic al deprimării şi să ajungă la libertate şi mântuire.
Şi, întrucât deprimarea este una din plăgile mo­
dernităţii, nădăjduim că cititorul va împărtăşi şi al­
tora smeritul chip al Dreptei Maria, Noua Muce-
niţă, punând în practică înţelepciunea patristică
despre felul cum trebuie biruite păcatul şi patima
deprimării.
Părintele Gherman
Sfinţii Adrian şi Natalia
26 august/8 septembrie, 1994
 (IMoaa (Jiiucwviţâ
OMaria din fjaidna,
iămăduiioarea depresiei
Pomenită la 26 ianuarie (tl9 3 0 )

Precum aurul in cuptor, aşa şi

întristarea adâncă lămureşte sufletul,
îi dă viaţă, îl întăreşte şi îl alină
Sf. Iosif din Petrograd

La vreo treizeci de mile de Petrograd se află oră­

şelul Gatcina, binecunoscut petrogrădenilor pentru
grădinile, parcurile şi palatele sale. în acest oraş
trăia înainte de Revoluţie o călugăriţă, Maria, cu­
noscută nu numai de către locuitorii Gatcinei, ci şi
de mulţi petrogrădeni. Revoluţia din 1917 a aflat-o
pe Matuşka Maria pe patul de suferinţă. După ce

9
s-a îmbolnăvit de encefalită (inflamarea creierului),
a făcut şi aşa-numita boală Parkinson (după nume­
le doctorului Parkinson, care a descris-o): întregul
ei trup ajunsese parcă ferecat şi de nemişcat, faţa îi
era palidă şi ca o mască; putea vorbi, dar cu gura pe
jumătate închisă, printre dinţi, rostind cuvintele în­
cet şi monoton. Era paralizată şi avea permanent
nevoie de ajutor şi de o îngrijire atentă. De obicei
boala aceasta debutează cu schimbări psihologice
accentuate (iritabilitate, istovitoare încăpăţânare de
a repeta întrebări stereotipe, egoism exagerat şi
egocentrism, manifestări de senilitate şi altele de
acelaşi fel), de pe urma cărora pacienţii sfârşesc
adesea în spitale de psihiatrie. D ar Maica Maria,
deşi era total neajutorată din punct de vedere fizic,
nu numai că nu a decăzut psihic, ci a arătat chiar
trăsături de personalitate şi caracter cu totul extra­
ordinare, neobişnuite la aceşti pacienţi: ea a deve­
n it extrem de blândă, smerită, supusă, fără pre­
tenţii, atentă la sine; s-a cufundat în rugăciune ne­
contenită, purtându-şi greaua ei stare fără nici un
fel de cârtire.
Ca o răsplată pentru smerenia şi răbdarea ei,
Domnul i-a trimis un dar: mângâierea celor întris­
taţi. Oameni cu totul străini şi necunoscuţi, aflaţi
în întristare, necaz, deprimare şi deznădejde, au
început s-o viziteze şi să stea de vorbă cu ea. Şi ori­
cine venea la ea pleca mângâiat, simţind uşurarea
mâhnirii, potolirea întristării, alinarea fricii, alun­

10
garea deprimării şi descurajării. Vestea despre ne­
obişnuita călugăriţă s-a răspândit treptat m ult din­
colo de marginile oraşului Gatcina.
Matuşka Maria locuia într-o căsuţă de lemn de la
marginea oraşului, unde am vizitat-o şi eu în luna
martie 1927. Aşteptând să fiu primit, cercetam cu
privirea numeroasele fotografii din camera de pri­
mire şi am remarcat două dintre ele: cea a Mitropo­
litului Veniamin (al Petrogradului, Noul Mucenic)
şi a Mitropolitului Iosif (care avea să devină curând
conducătorul mişcării „Iosifiţilor"). Pe fotografia
sa, Mitropolitul Iosif scrisese o mişcătoare dedicaţie
către Matuşka Maria, citând un fragment mare din
lucrarea sa în braţele Tatălui, pe când Mitropolitul
Veniamin scrisese scurt: „Preacinstitei pătimitoare
Matuşka Maria, cea care, între mulţi alţi necăjiţi,
m-a mângâiat şi pe mine, păcătosul...'1
Am avut marele noroc de a fi de faţă la săvârşirea
minunilor vindecării sufletelor necăjite. U n tânăr
ce căzuse în deznădejde după arestarea şi deporta­
rea tatălui său preot a plecat de la Matuşka Maria
cu un surâs plin de bucurie, hotărât să primească
cinul diaconiei. O tânără femeie necăjită a ajuns să
strălucească de bucurie, hotărând şi ea să se călugă­
rească. U n om în vârstă, care suferea adânc din
pricina m orţii fiului său, a plecat de la Matuşka
drept şi îm bărbătat. O bătrână care venise în la­
crimi a plecat liniştită şi întărită.

11
 Când am intrat Ia ea, i-am spus Matuşkăi Maria
că eram lovit adeseori de o cumplită deprimare ce
dura mai multe săptămâni şi că nu puteam afla nici
o cale să scap de ea.
„Deprimarea este o cruce duhovnicească, mi-a
spus ea. Ea se dă spre a-1 ajuta pe păcătosul ce nu
ştie cum să se pocăiască, adică cel ce după pocăinţă
cade din nou în păcatele de mai înainte... Şi deci
numai două leacuri pot tămădui această suferinţă a
sufletului, care uneori e nespus de grea. Fie înveţi
să te pocăieşti şi să aduci prinos roadele pocăinţei;
fie porţi această cruce duhovnicească, adică depri­
marea ta, cu smerenie, blândeţe, răbdare şi mare
recunoştinţă către Domnul, aducându-ţi aminte că
purtarea crucii acesteia este socotită de Domnul ca
roadă a pocăinţei... Şi de fapt, ce mare mângâiere ai
când îţi dai seama că descurajarea ta este nerecu­
noscuta roadă a pocăinţei, o inconştientă autope-
depsire pentru lipsa roadelor care ţi se cer... De la
gândul acesta trebuie să ajungem la zdrobire, şi
apoi treptat deprimarea se risipeşte şi se zămislesc
adevăratele roade ale pocăinţei..."
O dată cu cuvintele Matuşkăi Maria, parcă cineva
mi-ar fi operat efectiv sufletul şi ar fi scos din el o tu­
moare duhovnicească... Am plecat de acolo alt om.
Cam prin 1930 Matuşka Maria a fost arestată.
Ea a fost acuzată de propagandă contrarevoluţio­
nară şi participare la o organizaţie contrarevoluţio­
nară, conform Articolului 58, paragrafele 10 şi 11

12
 din Codul penal sovietic. A fost arestat şi fratele ei.
„Organizaţia" era alcătuită doar din doi oameni.
Iar „propaganda" împotriva comunismului era da­
rul ei de a-i mângâia pe cei întristaţi. Cei ce au fost
de faţă la arestare descriu un tablou înfricoşător de
batjocură şi crudă silnicie asupra bolnavei paraliza­
te, incapabile de vreo mişcare trupească. „Infracţiu­
nea politico-religioasă" a Matuşkăi Maria era agra­
vată de refuzul ei de a-I recunoaşte pe Mitropolitul
( Serghie după vestita sa Declaraţie din 1927, care a
dus la o schismă în Biserica Rusă.
Biata bolnavă a fost apucată de doi cekişti de
mâinile răsucite la spate şi târâtă pe podea şi apoi
pe pământ de la pat şi până la camion... Apoi, ba-
lansându-i mult-pătimitorul trup paralizat, cekişni
l-au aruncat în camion şi au dus-o. Fratele ei a fost
dus cu o altă maşină, zisă „corbul negru" [o dubă
neagră folosită special pentru transportarea vic­
timelor arestărilor făcute în toiul nopţii, descrisă de
Soljeniţîn în volumul întâi al Arhipelagului Gulag -
nota editorului]. Plini de milă, cei ce o cinsteau pe
Matuşka Maria au început să-i aducă mici pachete
la închisoare. Ele au fost primite timp de o lună.
Apoi brusc nu s-au mai primit pachetele, spunân-
du-se doar atât: „A murit la spital." (Asemenea pa­
cienţi neajutoraţi erau de obicei omorâţi.) Trupul
nu a fost înapoiat.
Fratele ei, un om slab, mic şi delicat, care avu­
sese grijă de ea cu jertfire de sine şi primise vizita­

13
torii, după nouă luni de cercetări a primit cinci ani
de închisoare în tr-u n lagăr de concentrare din
Siberia.
Dumnezeu să odihnească sufletele lor pline de
blândeţe.
Sfântă Nouă Muceniţă Maria, roagă-te lui Dum ­
nezeu pentru n o i!
Jvan M. Andreiev
 cM inunaia pescuire:
O sulă cincizeci şi trei de peşti
prinşi de S fin ţii ÎPărinţi
şi S fin tele SM uici,
sau cuvinte de folos
despre deprimare
 U^refaiâ

învăţătura ortodoxă despre una dintre cele mai

mari patimi, marele păcat al deznădejdii, spune că
Dumnezeu îngăduie ca ea să-i atace pe creştini spre
a le întări puterile duhovniceşti şi sufleteşti.
Deprimarea, deşi este un duşman străvechi, pre­
cumpăneşte în vremurile de azi. Omul m odem e
ridicat pe atotprezenta erezie a hiliasmului (care
susţine că Hristos îşi va întemeia împărăţia de o
mie de ani pe pământ, spre deosebire de învăţătura
ortodoxă care spune că acum este mia de ani când
puterea diavolului este legată), u n înlocuitor al
cum pătatei credinţe în Dum nezeu şi în om . Ca
urmare, omul modern este slab şi plin de năluciri
ce-i şubrezesc starea de cumpătare, ceea ce duce la
şubrezirea credinţei sale în Dumnezeu şi în sine.
Om ul devine pururea nesigur de sine, fiindcă nu
are încrederea că este lucrător al lui Dum nezeu,

17
aşezat pe acest pământ cu scopul d ar de a creşte pâ­
nă la asemănarea cu Dumnezeu. Ca urmare, atunci
când îşi vede slăbiciunea, cade în deprimare.
Deznădejdea loveşte în perioada iniţierii, când
începătorul în viaţa duhovnicească îşi pierde cum­
pătul din lipsa răbdării pe care nu şi-a agonisit-o
încă. Ea mai loveşte şi la sfârşit, când ascetul încer­
cat şi aproape biruitor urmează a-şi primi cununa
biruinţei. în amândouă cazurile este o luptă amară,
dar este lupta cea bună, întărind, trezind şi insu­
flând. Cu siguranţă, războiul acesta merită a fi pur­
tat. In el, orizontul omului se deschide, arătându-i
cât de aproape este Dumnezeu şi cum funcţionează
întregul mecanism al vieţii duhovniceşti.
Pentru a-1 ajuta pe omul modern, cu atitudinea
sa apuseană psihologizantă faţă de viaţă şi cu greu­
tatea de a înţelege iconomia dumnezeiască a pro­
priei mântuiri, înfăţişăm aici o serie întreagă de ci­
tate despre deprimare. Ele aruncă lumină asupra
unor aspecte variate, folosind cuvintele unor învă­
ţători din toate cele 20 de veacuri de creştinism,
punând îndeosebi accentul pe unele aspecte din
vremea noastră ce zugrăvesc un tablou mai lim­
pede al stărilor prin care trecem cu toţii.
Atunci când Apostolii, urmând sfatul lui Hris-
tos, au aruncat mrejele „de ceea parte", au scos o
mulţime de peşti - în total 153 ! Urmând unei me­
tafore a Awei Evagrie Sihastrul, un bărbat din vea­
cul al 4-lea, şi noi, 16 veacuri mai târziu, ne stră­
duim a zice dimpreună cu el: „Iar eu nu aş tăgădui

18
cum că, toată noaptea ostenindu-mâ, nu am prins
nimica. Ci însă pentru cuvântul tău mreaja arun­
când-o, vânat-am mulţime a peştilor, deşi mari nu
mi se par, însă 153 (Ioan 21, 11). Şi pe aceştia
i-am trimis în coşniţa dragostei către tine, prin ca­
petele acestea întocmai cu numărul poruncirea ta
împlinind/1*
Astfel, iubite nevoitor al veacului al XXI-lea, pri­
meşte această „coşniţă“ de cuvinte pe tema deprimă­
rii şi deznădejdii şi nu lăsa peştii să se strice în mâna
ta. Foloseşte-i ca să-ţi întăreşti puterile duhovniceşti.
Fericeşte-te şi te întăreşte folosind experienţa băr­
baţilor şi femeilor ce au ieşit biruitori şi s-au trudit
să-ţi împărtăşească aceste cunoştinţe ale lor.
Este cu adevărat nevoie de o biruinţă asupra ba­
laurului modern al deznădăjduirii. Căci este o lup­
tă cu un balaur ce ne târăşte în lumea căzută a fri-
cilor semiînchipuite, ca şi cum Hristos nu ne-ar fi
dat o sabie (M atei 10, 34) cu care să înfruntăm
omul căzut din noi, ca şi cum nu am fi vasele haru­
lui pururea viu şi vibrant al lui Hristos cu care pu­
tem birui pe vechiul vrăjmaş, chiar dacă azi ni se în­
făţişează sub o nouă form ă! Nu, noi suntem birui­
tori fiindcă Hristos S-a sculat din morţi şi ne-a dat
o cale limpede către Rai, spre a fi cu adevărat vii
împreună cu e l ! Hristos a înviat!
Părintele Gherman
înjumătăţirea Cincizecimii, 1995
Monk’s Lagoon, Noul Valaam, Alaska
* Filocatia de la Prodromu, voi. 1, p. 172 - nota trad.
 C e este deprimarea?

Pentru ce mâhnit eşti, sufletul meu,

şi pentru ce mă tulburi ?
Es. 42,6

1. Duhul mâhniciunii

A cincea luptă ne este asupra duhului mâhniciu­

nii, care întunecă sufletul de la toată duhovniceasca
privire şi-l opreşte de la toată lucrarea cea bună.
Căci când acest duh viclean se va apuca de suflet şi-l
va întuneca tot, nu-1 lasă nici rugăciuni cu osârdie a
săvârşi, nici în folosul Sfintei Scripturi a îngădui;
blând şi lesne umilit către fraţi a fi omul nu sufere,
şi către toate izvodirile lucrurilor, şi către însăşi fă­
găduinţă vieţii, urâciune îi pricinuieşte. Şi, în scurt,

21
 toate sfatuirile cele mântuitoare ale sufletului tul-
burându-le, şi puterea lui şi îngăduirea slăbindu-le,
ca pe tui ieşit din minte şi nebun îl face, legănân-
du-1 cu cugetul deznădăjduirii. Pentru aceasta, de
ne este scoposul să ne luptăm cu duhovnicească
luptă şi să biruim cu Dumnezeu duhurile vicleşu­
gului, cu toată paza să păzim inima noastră despre
duhul mâhniciunii. Că precum molia pe haină şi
viermele pe lemn, aşa mâhniciunea mănâncă sufle­
tul omului, plecându-1 să se abată despre toată în­
tâlnirea cea bună, şi nici de la prietenii cei adevăraţi
nu-1 lasă să primească cuvânt de sfatuire, nici răs­
puns bun sau paşnic a da lor îl sloboade: ci tot su­
fletul cuprinzându-1, îl umple de amărăciune şi Ie­
ri) nevire, şi de aci îi pune în minte să fugă de oameni,
ca de unii ce i se fac pricinuitori de tulburare; şi
nu-1 lasă să-şi dea seama cum că nu în afară, ci în-
lăuntru are zăcând boala, care atunci se arată când,
supărările viind, prin zădărâre la arătare o scot. Că
niciodată nu se va vătăma omul de altul, de nu va
avea înlăuntru zăcând pricinile patimilor. Şi pentru
aceasta Ziditorul tuturor şi D oftorul sufletelor,
Dumnezeu, cel ce singur ştie cu deadinsul ranele
sufletului, nu porunceşte ca petrecerile cu oamenii
să le lăsăm, ci pricinile răutăţii celei din noi să le tă­
iem, şi să cunoaştem că sănătatea sufletului nu întru
despărţirea de oameni se isprăveşte, d întru petre­
cerea şi amestecarea dimpreună cu cei îmbunătăţiţi.
D ed când doar pentru oarecare pricini, ce ne par bi­
necuvântate, vom părăsi pe fraţi, nici pricinile

22
mâhniciunii le-am tăiat, ci numai le-am schimbat;
fiindcă boala cea înlăuntru zăcătoare şi prin alte
lucruri pe acestea le porneşte. Pentru aceasta, asu­
pra patimilor dinlăuntru să ne fie nouă tot războ­
iul. Că acestea, cu danii lui Dumnezeu şi ajutorul,
din inimă scoţându-se, nu zic cu oamenii, ci şi cu
fiare sălbatice lesne împreună vom petrece, după
cea zisă de fericitul Iov, fiare sălbatice vor păciui cu
tine (Iov 5,23). Mai întâi trebuie să ne luptăm asu­
pra duhului mâhniciunii, care bagă pe suflet în dez-
nădăjduire, ca să-l gonim din inima noastră. Că
acesta n-a lăsat pe Cain, după uciderea de frate, să
se pocăiască; nici pe Iuda, după vânzarea Stăpânu­
lui. Numai acea mâhniciune să deprindem, care se
face cu bună nădejde, pentru pocăinţa greşalclor,
pentru care Apostolul a zis că: „mâhniciunea cea
după Dumnezeu lucrează pocăinţă fără de căinţă
spre mântuire" (II Cor. 7, 10). Căci mâhniciunea
cea după Dumnezeu, cu nădejdea pocăinţei hră­
nind sufletul, este amestecată cu bucurie. Drept
aceea, şi osârduitor, şi ascultător spre toată lucrarea
cea bună face pe om, lesne apropiat, smerit, blând,
suferitor de răutate, spre toată osteneala bună şi
zdrobirea răbdător. Fiindcă este cu adevărat după
Dumnezeu. încât dintru aceasta de aicea roadele
Sfântului Duh se cunosc în om, adică bucuria, dra­
gostea, pacea, îndelunga-răbdare, bunătatea, cre­
dinţa, înfrânarea. Că din mâhniciunea cea potriv­
nică roadele duhului cel viclean le cunoaştem, care
sunt: trândăvia, nerăbdarea, mânia, urâciunea, răs-

23
pundcrea împotrivă, deznădăjduirea, lenevirea de
rugăciune; de care mâhniciune aşa suntem datori a
ne abate, ca de curvie, şi de iubirea de argint, şi de
mânie, şi de celelalte patimi. Iar aceasta se vindecă
prin rugăciune şi prin nădejdea cea spre Dum ne­
zeu, şi prin cetirea duhovniceştilor cuvinte, şi prin
petrecerea cea cu oameni cucernici.
Sf. Ioan Castan (f435)
„Despre cele Opt gânduri ale răutăţii”
(Filocalia de la Prodromu, voi. I, pp. 93-94*)

2. Deznădejdea este odrasla necredinţei

Păcătoase sunt înaintea lui Dumnezeu cârtirea,

nerăbdarea, puţinătatea de suflet şi mai ales deznă­
dăjduirea - vlăstare hâde ale necredinţei nelegiuite.
Sf. Ignatie Briancianinov ( f i 867)
„Paharul lui Hristos"
(Experienţe ascetice, voi. II)

3. Scârbirea este de folos pentru

cumpătare

Toţi dracii învaţă pe suflet a fi iubitor de dulceţi,

numai singur dracul scârbei nu voieşte a face aceas­
ta, ci gândurile celor ce au intrat în pustie le strică,

* M enţionăm că faţă de textul original au fost operate

anumite modernizări ortografice - n. ed.

24 ·
şi dulceaţa şi dezmierdarea sufletului o curmează, şi
prin scârbă-1 usucă; fiindcă oasele bărbatului mâhni-
cios-se usucă (Pilde 17,23). Şi cu măsură adică dân-
du-i război, iscusit pe pustnic îl lucrează: că îl plea­
că, nimic din lumea aceasta să primească, şi despre
toată dulceaţa şi mângâierea a se întoarce. Iar când
mai mult îngăduieşte, naşte gânduri care sfătuiesc
pe suflet să iasă pe ascuns, sau îl silesc să fugă
departe de locul unde locuieşte. Care lucru l-a so­
cotit oarecând şi l-a pătimit Sfântul Iov, de dracul
acesta supărat fiind. Că O, de aşf i putut, zice, eu pe
sinemi să mă omor, sau să mă rog de altul să-mi facă
aceasta (Iov 30, 24). închipuirea dracului acestuia
este fiara ce se numeşte viperă, al cărei venin, în
puţină măsură fiind dat, strică toate veninurile
celorlalte fiare; iară când fără măsură se primeşte, şi
însăşi jivina aceasta se strică. Dracului acestuia a
dat Pavel pe cel ce a nelegiuit în Corint. Pentru că
iarăşi degrabă a scris, zicând: întăriţi, corintenilor,
către dânsul dragoste, ca nu cumva de mai m ultă scâr­
bă să se înghită unul ca acesta (II Cor. 2, 7-8). însă
ştie duhul acesta ca, necăjind pe oameni, pricinu­
itor de nevoinţă bună să se facă. De unde şi Sfântul
loan Botezătorul, pe cei înveninaţi de duhul acesta
şi care năzuiau la Dum nezeu, „pui de vipere" îi
num ea, zicând: C ine a a ră ta t vouă să fu g iţi de
mânia ceea ce va să fie ?Faceţi dar roduri vrednice de
pocăinţă. Şi să nu vă lăudaţi între voi înşivă, zicând:
Tată avempeAvraam (Matei 3,7-9). Cu toate aces­
tea, tot cel ce a urmat pe Avraam şi a ieşit din pă-

25
mântui său şi din rudenia sa, el şi decât dracul aces­
ta s-a făcut mai tare.
Awa Evagrie Sihastrul (f399)
„Douăzeci şi trei de capete pentru
desluşirea patimilor şi a gândurilor"
(Filocalia de la Prodromu, voi. I, pp. 75-76)

4. întristarea e doar pe păm ânt

Şi va şterge Dumnezeu toată lacrima de la ochii

lor, şi moarte nu va mai fi, nici plângere, nici stri­
gare, nici durere nu va mai fi, căci cele dintâi au
trecut.
Sf. Ioan Teologul (flO l)
Apoc. 2 1 ,4

5. întristarea cea după Dumnezeu si

întristarea lum ii

Pentru aceea, de v-am şi întristat cu epistolia, nu

mă căiesc, deşi m-am căit; că văd că epistolia aceea,
măcar şi o vreme, v-a întristat. Acum mă bucur, nu
că v-aţi întristat, ci că v-aţi întristat spre pocăinţă;
căci după Dumnezeu v-aţi întristat, ca întru nimic
să vă păgubiţi de către noi. Că întristarea cea după
Dumnezeu, necăită pocăinţă spre mântuire lucrea­
ză; iar întristarea lumii, moarte lucrează. Că iată,
însăşi aceasta că după Dumnezeu v-aţi întristat,

26
câtă sârguinţă a lucrat vouă, ba încă şi răspuns, şi
oţărâre, şi frică, şi dorire, şi râvnă, şi izbândă! în ­
tru toate v-aţi învederat curaţi a fi întru acest lucru.
Sf. Apostol Pavel ( t 67)
II Cor. 7, 8-11

6. Frica dă naştere deznădejdii

N u este frică în dragoste, ci dragostea cea desă­

vârşită scoate frica afară, că frica pedeapsă are; iar
cel ce se teme nu este desăvârşit în dragoste.
Sf. Ioan Teologul (tlO l)
I Ioan 4 ,1 8

7. în tristarea este parte a jir ii omeneşti

Grigorie de Nyssa, pentru nesimţirea păsărilor

şi a celorlalte jivine, a zis a se bucura [ele], iar cu­
vântătorul om nicidecum a avea lesnire despre
plângere. Pentru că zice că nici cunoştinţa singură
a bunătăţilor dintru care am căzut nu ne-am în­
vrednicit a o avea. Pentru aceasta şi firea învaţă a
plânge mai ales, pentru că m ult dureroasă este
viaţa, şi m ult ostenitoare, şi ca o surghiunire, şi
mult păcătoasă.
Sf. Petru Damaschin (sec. XII),
Douăzeci şi patru de cuvinte, „Cuvântul 22“
(Filocalia de la Prodromu, voi. I, p. 665)

27
 8. M oartea duhovniceasca

Deopotrivă este mort şi nesimţitor a fi [sau] a fi

orb cu mintea şi trupeşte a nu vedea. Pentru că
unul s-a lipsit de cea vie şi lucrătoare putere, iar
celălalt de lumina dumnezeiască care-1 face a vedea
şi a se vedea.
Sf. Grigorie Sinaitul ( f i 346)
„Cuvinte felurite pentru porunci,
dogme, înfricoşări şi făgăduinţe"
(Filocalia de la Prodromu, voi. II, p. 175)

9. Suntem sub canonul lu i Dumnezeu

£ lucru cu păcat să te laşi în voia întristării. Noi

suntem surghiuniţi pe pământ. Cei surghiuniţi nu
se miră de ocări şi sudalme. N oi suntem sub ca­
nonul lui Dumnezeu, iar canonul cuprinde lipsuri
şi greutăţi. Suntem bolnavi sufleteşte şi trupeşte,
iar celor bolnavi doctoria amară le este de folos.
Sf. Tcofil cel nebun pentru Hristos,
de la Lavra Peşterilor din Kiev (t!8 5 3 )

10. Vrăjm ăşii de căpetenie a i m ântuirii

Stareţul Gavriil încerca întotdeauna să-i îndem­

ne pe toţi să fie tari duhovniceşte, să-i facă să fie

28
hotărâţi pentru mântuirea lor şi să le alunge plicti­
seala şi deznădejdea, fiindcă acestea sunt vrăjmaşii
de căpetenie ai mântuirii.
Noul Mucenic Simeon Holmogorov (fl9 3 7 )
Unul dintre cei din vechime: Viaţa Stareţului Gavriil

11. Tânguire pentru pierderea R aiului

Starea firească a sufletului omenesc este tângui­

rea pentru pierderea Raiului. Este nefiresc să o duci
numai într-o petrecere. Mângâierea îţi este mângâ­
ietoare numai atunci când te afli într-o stare de tân­
guire ce duce la zdrobirea inimii, când eşti auzit de
Dumnezeu.
Părintele Adrian de la Noul Diveevo (tl9 7 9 )
Din colecţia particulară a unui fiu duhovnicesc

12. M area bucurie a diavolului

Deznădejdea este marea bucurie a diavolului,

scrie adeseori Sf. Varsanufie în lucrările sale. Tre­
buie să înţelegi că deznădejdea este putere satani-
cească, suflare drăcească şi gând otrăvit ce-1 vatămă
pe cel nechibzuit. Cel ce deznădăjduieşte săvârşeşte
acelaşi rău faţă de sine ca şi cel ce se sinucide, căci
deznădejdea ucide râvna şi vioiciunea sufletului,
aruncându-1 întru întristare de moarte şi lâncezeală.

29
Acest şiretlic al celui viclean robeşte doar pe cel ne­
ştiutor, ce nu pricepe bine firea lui Hristos şi ne­
sfârşita Lui bunătate. M ă leg, zice Domnul, că nu
voiesc moartea păcătosului, ci ca să se întoarcă, si veş­
nică viaţă să dăruiesc lui.
Monahul Ioan Vranos
Cuvinte desluşite de la Sfinţii Părinţi

13. Dracul nejfrijaniei

Dracul negrijaniei, care şi „dracul cel de amia-

zăzi“ (Ps. 90 ,6 ) se zice, decât toţi ceilalţi mai cum­
plit este. El cade peste călugăr pe la al patrulea ceas
[adică pe la zece dimineaţa] şi dă târcoale sufletului
până pe la al optulea ceas [două după-amiaza].
Dintru început el îl face să ia aminte cu obidă cât
de încet se mişcă soarele, ba chiar să-i pară cum că
nicidecât s-ar mişca, şi cum că ziua să se fi făcut de
cincizeci de ceasuri. Apoi îl îmboldeşte a privi ne­
contenit pe fereastră, ba chiar şi afară din chilie a
ieşi, ca să privească la soare şi să vază de mai este
mult până la ceasul al nouălea, facându-1 a se uita în
toate părţile de nu cumva este vreun frate prin
preajmă; apoi şi urâciune facându-i, şi către însuşi
locul, şi însăşi vieţuirea sa, şi către toată lucrarea,
adăugând şi pe aceasta, cum că nu mai este dra­
goste între fraţi şi nu mai are cine să-i dea mângâ­
iere. Iar de l-a mâhnit pe el cineva în zilele acelea,

30
dracul îi aduce aminte şi aceasta ca mai vârtos să-i
sporească năduful. Atunci îi stârneşte dorul de alte
locuri, unde mai cu lesnire ar afla cele ce-i sunt de
trebuinţă, făcând oarece lucrare cu mai puţină
trudă şi cu mai mare dobândă. Şi îndată adaugă că
a plăcea lui Dumnezeu nu ţine de un loc anume; că
pretutindenea, zice el, te poţi închina lui Dumne­
zeu. La gândul acesta îi leagă şi amintirea rudeni­
ilor şi a bunei vieţuiri de odinioară, prevestindu-i o
lungă vieţuire aci, cu toate chinurile nevoinţei; şi
tot vicleşugul unelteşte spre a-1 face pe călugăr să
lase chilia sa, şi din petrecerea sa să fugă. Acest drac
e urmat de un altul, măcar că nu îndată. însă de se
va lupta călugărul şi va birui, are parte de linişte
după acel război şi sufletul său se umple de negrăită
bucurie.
Awa Evagrie Sihastrul (f399)
Cuvinte pentru ncvoinţd

14. Necazurile nasc smerenia

Virtuţile sunt strâns împletite cu întristarea. Cel

ce a ieşit din necazuri, acela negreşit şi de virtute se
desparte. Dacă doreşti virtutea, la tot necazul dă-te
pe sineţi. Că necazurile pe smerenie o nasc. [...] Pâ­
nă ce nu vom fi ajuns la adevărata cunoştinţă, adică
la descoperirea tainelor, prin ispite ne apropiem de

31
smerenie. înaintea aceluia ce fără de necazuri pe­
trece întru virtutea lui, uşa trufiei s-a deschis.
Sf. Isaac Sinii (tsec. VII)
Cuvinte pentru nevoinţă, „Cuvântul 37“

15. H arul se întoarce în suflet puţin

câte puţin

Să nu ne tulburăm în vremea când ne aflăm întru

întunecime, mai cu seamă dacă pricina acesteia nu este
în noi. Căci în câte o vreme sufletul nostru este ca şi
sugrumat, de parcă ar fi în mijlocul valurilor. Atunci,
fie de ai citi în Scriptură, fie de ai sluji, sau de orice
lucru te-ai apropia, cazi din întuneric în întuneric.
Atunci omul îşi părăseşte lucrul, şi de multe ori
nici nu doreşte măcar a se mai apropia de el. Şi de­
fel nu mai crede unul ca acela că se va mai schimba
şi va fi în pace. Că ceasul de acum este plin de dez-
nădăjduire şi de teamă; şi scoase sunt din suflet nă­
dejdea în Dumnezeu şi mângâierea credinţei în El,
şi e plin tot de îndoială şi de frică.
Dar nu lasă Dumnezeu sufletul în starea aceasta
nici măcar o zi întreagă, pentru că altfel ar fi pierit
nădejdea creştinilor, ci iute îl scoate. Iar dacă bezna
te supără mai îndelung, aşteaptă totuşi o grabnică
schimbare a vieţii, ce va veni chiar din mijlocul ei.
Pe tine, frate, eu te învăţ şi te sfătuiesc ca, de nu
ai putere să te stăpâneşti şi să cazi pe faţa ta în rugă­
ciune, atunci înfăşoară-ţi capul în mantie şi dormi

32
până va trece ceasul întunecimii acesteia de Ia tine;
iară de chilia ta nicidecum să te îndepărtezi.
Cu ispita aceasta sunt încercaţi cei ce voiesc a
petrece în rânduiala minţii şi caută în călătoria lor
mângâiere prin credinţă. De aceea, ei au parte de
mai multă durere şi osteneală decât toţi în ceasul
acela, prin îndoiala din minte. Acestui ceas de întu­
neric îi urmează şi hula şi, uneori, se iveşte în unul
ca acesta îndoiala faţă de înviere şi altele, pe care nu
se cuvine a le grăi.
Cei ce petrec în lucruri materialnice sunt cu to­
tul în afara acestei ispite. Ci lor li se întâmplă altfel
de slăbiciune, care se iveşte în toţi, şi este despărţită
prin felurile ei de aceste ispite ale întunericului şi de
altele de acest fel.
Fericit cel ce rabdă pe acestea şi nu iese în afara
porţii. Lupta însă nu trece îndată, într-un ceas.
Nici harul nu vine în suflet să se sălăşluiască în el
deodată, ci puţin câte puţin. Şi prin luptă vine ha­
rul. Şi, din vreme în vreme, ispita şi mângâierea.
Sf. Isaac Şirul (fsec. VII)
Cuvinte pentru nevoinţă, „Cuvântul 57“

16. Despre multa,frăm ântare

Frământarea multă şi la vreme nepotrivită întu­

necă şi tulbură cugetarea şi scoate din suflet rugăciu­
nea curată şi căinţa. Pe de altă parte, aduce oboseală
în inimă şi, prin aceasta, înăsprire şi învârtoşare. Iar
prin acestea caută dracii să ducă la deznădejde pe cei
duhovniceşti.
Sf. Simeon Noul Teolog (1T022)
„Capete lucrătoare şi de Dumnezeu grăitoare*
(Filccalia, voi. VI)

17. C ât e de recefdrd de har !

încearcă şi vezi cât e de rece fără de har, şi cum

sufletul lâncezeşte şi cum stă încremenit faţă de tot
ce este duhovnicesc. In starea aceasta se află păgâ­
nii cei buni, şi cei ce sunt credincioşi legii iudaice,
şi aceasta este şi starea creştinilor celor ce trăiesc o
viaţă dreaptă, dar care nu se gândesc la viaţa lăun­
trică şi nici la rostul acesteia faţă de Dumnezeu.
Dar ei nu încearcă chiar o lâncezeală aşa cum în­
cerci dumneata, pentru că nu au încercat simţirea
care năpădeşte sub lucrarea harului. Iar cum, din
când în când, mai cade în partea lor şi câte o mân­
gâiere duhovnicească - una firească, iar nu adusă
de har - rămân netulburaţi.
Sf. Teofan Z ă v o râ tu l (f 1894)
Sbomicul, voi. I, p. 170

18. întristarea

Când duhul cel rău al întristării va cuprinde su­

fletul, atunci, umplându-1 de amărăciune şi de ne-

34
plăcere, nu-1 va lăsa să facă rugăciunea cu osârdia
cuvenită şi să se îndeletnicească cu citirea Scriptu­
rilor cu băgarea de seamă cuvenită, ci îl lipseşte de
blândeţe şi de bunăvoinţă în comportarea cu fraţii
şi naşte îndepărtare de la orice convorbire. Căci su­
fletul plin de întristare, deznădăjduindu-se ca ne­
bun şi ieşit din m inţi, nu poate fi liniştit să pri­
mească un sfat bun, nici să răspundă cu blândeţe la
întrebările ce i se pun. El fuge de oameni, ca şi cum
ei ar fi vinovaţi de tulburările lui, şi nu pricepe că
pricina durerii este înlăuntrul lui. întristarea este
viermele inimii care roade în maica ce-1 naşte.
Sf. Serafim din Sarov (tl8 3 3 )
Sbomicul, voi. II, p. 175
}î.

:r.^>

I·
jţ.
j.4 '

f
 O bârşia deprimării

Cugetat-am întru mine,

şi a slăbit duhul meu.
Ps. 76,3

19. Pricina deprim ării

Deprimarea vine în primul rând din slăbiciune

sufletească şi din căutarea unei stări de bine în
mângâieri trecătoare sau lumeşti. Adeseori ea este
o îndârjită hotărâre de a te simţi mulţumit în chip
egoist, în dauna încrederii în Pronia lui Dumnezeu.
Şi fiind aceasta o stare necuvioasă şi neputând dă­
rui mulţumire duhovnicească sufletului, întreaga
fiinţă a omului geme posomorâtă, lipsindu-i lumi­
na lui Dumnezeu. Dacă omul continuă să caute
mulţumiri (sau mângâieri, ca să folosim un termen

37
ascetic) omeneşti, pământeşti şi vremelnice, va face
să sporească durerea deprimării până ce sufletul
ajunge bolnav, cu adevărat bolnav şi sătul de sine
însuşi, simţindu-se ca o pasăre în colivie, închis şi
deci literal apăsat sau asuprit de zgomotul psiholo­
gic al aripilor sale lovindu-se de colivie, nădăjduind
a dobândi pacea liniştirii (ugomanitsa). Adevăratul
său leac este liniştirea de sine (cina), nădejdea îm­
păcată în harul lui Dumnezeu.
Adeseori Dumnezeu îngăduie în chip proniator
ca deprimarea să atace sufletul, astfel încât acesta, ne­
dorind, fireşte, mica durere a inimii, să pornească la
luptă şi, iute îndepărtând asaltul cel rău, să îmbrăţi­
şeze şi să ţină strâns binevenita nădejde în Domnul,
primind liniştea ca pe o cunună de la Dumnezeu.
Părintele Adrian de la Noul Diveevo (tl9 7 9 )
Predici

20. Slujirea aproapelui

Ştii oare că Hristos te pomeneşte îndeosebi atunci

când te cercetează întru necazuri > Pacea în Domnul
se dobândeşte numai atunci când te dăruieşti cu totul
slujirii aproapelui tău. Pacea sufletească se pierde când
judeci pe fratele tău şi când nu eşti mulţumit de viaţa
ta (de unde şi deprimarea).
Sf. Alexie de la Sihăstria
Sfântul Zosima (t!9 2 8 )

38
 A

21. încercare sau pedeapsa

Petrecerea sufletului cu Domnul, cate este însăşi

esenţa lucrării lăuntrice, nu atârnă de noi. Când
Domnul cercetează sufletul, el este cu Dumnezeu,
cântă în faţa Lui şi se încălzeşte la sânurile Lui. Dar
îndată ce Domnul pleacă^ sufletul se pustieşte şi nu
mai are defel putere să întoarcă pe oaspetele cel
bun al sufletului. Domnul se retrage ca să încerce
sufletul, uneori însă pleacă şi în semn de pedeapsă,
nu pentru ceva din cele din afară ale lui, ci pentru
ceea ce a primit sufletul înlăuntru.
Sf. Teofan Zăvorâtul (fl8 9 4 )
Showicul, voi. I, p. 168

22. Pedeapsă pentru mânie

în vremea uscăciunii trebuie să ne cercetăm de

nu cumva avem în suflet vreun simţământ de trufie
sau părere de sine... Uscăciunea aceasta vine de cele
mai multe ori ca o pedeapsă pentru mânie, minciu­
nă, ciudă, judecare sau mândrie.
Sf. Teofan Zăvorâtul ( t l 894)
Sbomicul, voi. I, p. 169

39
~\
 23. L um inaşi întuneric în suflet

De câte ori până acum ţi-ai dat seama de datoria

ce ţi-o insuflă conştiinţa - aceea de a fi cu Domnul,
fără a prefera nimic altceva în locul Lui ? Poate că
amintirea acestei datorii nu mai pleacă defel de la
dumneata. Fie ca şi lucrarea ei să aibă necontenit
întâietate în lăuntrul tău; căci, la urma urmei, acesta
este ţelul nostru cel adevărat. Când noi suntem cu
Domnul, şi Domnul este cu noi; şi totul este lumi­
nos. Când perdelele de la ferestrele odăii sunt date
deoparte şi soarele străluceşte, odaia e plină de lumi­
nă. Când tragi perdeaua peste una din ferestre, ai să
vezi că odaia se întunecă, iar când închizi toate per­
delele, va fi beznă deplină. Tot aşa se întâmplă şi cu
sufletul. Când este îndreptat spre Domnul cu toate
puterile şi simţirile sale, totul în el este luminos, bu­
curos şi liniştit. Când însă îşi întoarce atenţia şi sim­
ţirea spre altceva, lumina se micşorează. Pe măsură·
ce tot mai multe lucruri ocupă sufletul, tot mai mare
este şi întunericul ce îl cotropeşte; iar mai apoi se
face întuneric beznă. Şi nu atât gândurile îl întunecă,
cât simţirile; însă o scurtă răspândire a simţirilor e
mai puţin aducătoare de întunecime decât o împă-
tim ire neîntreruptă către ceva. Iar cea mai mare
întunecare vine din săvârşirea păcatului cu fapta.
Sf. Teofan Zăvorâtul ( t l 894)
Sbomicul, voi. I, pp. 172-173

40
 24. Lipsa, de discernământş i dem nitate

Viaţa omului este ascultare de Dumnezeu; este

cea mai mare dobândă a lui pe pământ. Dar în as­
cultare trebuie să fie discernământ şi demnitate, căci
altfel se poate aduce mare vătămare vieţii noastre.
Stareţul Nectarie de la Optina (f!928)

25. Pentru ce uneori suntem trişti

j

Pentru ce vă simţiţi trist după o îndelungată con­

vorbire cu cineva ? Pentru că în vremea convorbirii
vă întoarceţi atenţia de la Domnul. Aceasta nu este
plăcut Domnului, şi El vă dă de ştire facându-vă să
vă întristaţi. Deprindeţi-vă a fi necontenit cu Dom­
nul, orice lucru aţi face, şi faceţi totul pentru El cu
strădania de a urma poruncilor Lui. Atunci nu vă
veţi mai simţi vreodată trist, ştiind că săvârşiţi întot­
deauna lucrarea Lui.
Sf. Teofan Zăvorâtul (tl8 9 4 )
Sbomicul

26. Ispita în vremea rugăciunii

Când te-ar vedea dracii osârduindu-te cu ade­

vărat a te ruga, îţi strecoară gândurile oarecăror
lucruri aşa-zis trebuincioase; şi după puţin ridică

41
aducerea-aminte de acestea, pornind mintea spre
căutarea lor, şi, neaflându-le, foarte se scârbeşte şi
se mâhneşte. Iar când ar sta la rugăciune, îi aduc
aminte de cele căutate şi de cele pomenite, pentru
ca, slăbănogindu-se mintea spre cunoştinţa acesto­
ra, să piarză rugăciunea cea cu bună roadă.
Awa Evagrie Sihastrul (t399)
„153 de capete pentru rugăciune"
(Filocalia de la Prodronw, voi. I, pp. 174-175)

27. Pricina nu trebuie căutată in afară

Se întâmplă uneori că omul este într-o astfel de

stare de duh că i se pare că mai uşor i-ar fi să se ni­
micească sau să fie fără nici un pic de simţire şi de
cunoştinţă decât să mai rămână în această stare de
chin nelămurit. Trebuie să te grăbeşti să ieşi din ea.
Păzeşte-te de duhul negrijaniei, căci din el se naşte
tot râul. Mii de ispite vin de la el: tulburare, furie,
hulire, deplângerea sorţii tale, gânduri destrăbă­
late, umblare din loc în loc. Sufletul atunci ocoleşte
oamenii, socotindu-i pricina tulburării sale, nepri-
cepând că pricina bolii sale se află în lăuntru.
Sf. Serafim din Sarov (tl8 3 3 )
' Viaţa ţi învăţăturile

42
 28. Obârşia deznădejdii

Deznădejdea se naşte din laşitate, trândăvie şi

vorbe deşarte.
Sf. Serafim din Sarov (tl8 3 3 )
Viaţa fi învăţăturile

29. Veselia

Veselia nu este păcat. Ea alungă oboseala; iar de

la oboseală vine deznădejdea, lucrul cel mai rău
dintre toate. Ea aduce cu sine tot răul.
Sf. Serafim din Sarov ( t 1833)
Viaţa fi învăţăturile
C

30. Necazurile sunt ajutor de la

Dumnezeu

Este semn bun că ai necazuri; oare nu ştii că,

atunci când cineva cere părinţilor să se roage pen­
tru el sau stăruie către Dumnezeu să-i dea ajutor,
necazurile şi ispitele i se înmulţesc, spre a fi pus la
încercare ?
Sfinţii Varsanufie şi Ioan (sec. VI)
Călăuză către viaţa duhovnicească

43
 31. Demonii îşi ascund lucrarea
fa ţă de noi

Oricare ar fi necazurile ce ni le-ar pricinui dia­

volii, aceştia se străduiesc a le ascunde, ca nu cum­
va să băgăm de seanţă că ne vin de la ei. Ei caută
vreme cu prilej şi pricinuiesc vreo suferinţă sau
îngreuiere în aşa chip, încât să nu poată fi socotiţi
pricina ei, ci noi să m urm urăm împotriva greu­
tăţilor noastre fără a pricepe viclenia lor.
Sf. Paisie Velicikovski (t!7 9 4 )

32. Rătăcirea şi răspândirea gândurilor

Din răspândirea gândurilor vin dorm itarea şi

somnul întunecat şi nesăţios. Din întunecare vine
căderea în păcat. Din căderea în păcat vine chinul
sufletesc cel cu deznădăjduire. Şi, întrucât înceţoşa-
rea şi întunecarea minţii, cum s-a arătat mai sus,
vin din rătăcirea şi răspândirea gândurilor şi din
neputinţa de a înfrâna simţirile, pentru aceea tre­
buie cu orice chip să fugim de ispitele lumii, să ne
păzim simţirile şi să le tragem îndărăt precum se
trage calul de frâu în întâmplările vătămătoare, fără
a le slăbi, căci păzindu-le scăpăm de fapte rele.
Sf. Paisie Velicikovski ( t l 794)

44
 33. Flamura dragostei lu i Hristos

Hristos pare că zice: Eu am primit crucea pen­

tru m ântuirea oamenilor; şi când doresc mai cu
osebire să trag la mine pe cineva, mai înainte revărs
asupra lui necazuri; întâi îi străpung inima cu să­
geţi înmuiate în pelinul întristării. Aceasta o fac
pentru ca el să moară faţă de nespusa vrajă, faţă de
dulceaţa vremelnicelor bucurii şi puteri. Biciul ne­
cazurilor este flamura iubirii mele.
Stareţul Macarie de la Optina (fl8 6 0 )
Scrisori cătrefiii duhovniceşti

34. Lungi răstim puri de întuneric

ş i chin

Nepovestita şi nemăsurata melancolie ce te asu­

preşte şi te împiedică să te bucuri de orice lucru
poate fi o încercare, necesară spre a-ţi dovedi hotă­
rârea şi curăţia dragostei de Dumnezeu. Căci nu
numai bucuria duhului arată dragostea noastră faţă
de Dumnezeu; curajul neclintit, păstrat cu credin-
cioşie în lungi răstimpuri de întuneric şi chin, do­
vedeşte această dragoste cu şi mai multă străşnicie.
Stareţul Macarie de la Optina (+1860)
Scrisori cătrefiii duhovniceşti

45
 35. Suferinţa pregăteşte inim a pentru
Dumnezeu

Când suferim se întâmplă ceva ce ajută inima să

primească descoperirea lui Dumnezeu.
Păr. Serafim Rose ( t 1982)
NotofThts World, p. 891

36. Fără Dumnezeu sufletul este în

suferinţă

Oriunde, în afară de Tine, s-ar îndrepta, sufletul

omului este pironit de suferinţe, chiar de ţinteşte
spre lucruri frumoase.
Fericitul Augustin (t430)
Mărturisiri

37. Lipsa dăruirii de sine - pricină de

m ulte necazuri

Pentru a îmbrăţişa o viaţă duhovnicească omul tre­

buie să se hotărască lăuntric a se dărui fie sine în chip
desăvârşit, până la capăt. Tocmai o astfel de hotărâre
îi înspăimântă pe mulţi, încât se văd siliţi a sluji la doi
stăpâni; şi aceasta li se face pricină de multe necazuri!
Domnul ne cheamă ca să-i dăruim nu o jumătate de
inimă, nu o jumătate de suflet. El nu ne cere să-I slu­

46
jim doar pe jumătate. Domnul ne cere să-i dăruim
toată· inima şi tot sufletul nostru, să-i dăruim întreaga
noastră viaţă. E una din condiţiile ce trebuie împlinite
dacă dorim a ne folosi de făgăduinţă Domnului (de
care ne aducem aminte aşa de bine), de a ne da tot
ceea ce îi cerem; dar pare-se că uităm întotdeauna că
există o condiţie - datoria noastră faţă de El.
Noul Mucenic Valentin Sventiţki (fl9 3 6 )
The Orthodox Word, nr. 111, p. 147

38. Părinte, cum oare te-a p ă zit

Dumnezeu ?

Cu mare trudă şi multe chinuri, nevăzute altora.

Pe lângă aceasta, prin păcate! Căci deşi erau păca­
te, ele au fost îngăduite de Dumnezeu, din dragos­
te pentru mine, nu-i aşa ? Pentru mântuirea mea
veşnică, nu-i aşa ? Ştiind că ispita este peste puteri­
le mele şi, chiar dacă ar fi căderi, ele sunt spre folo­
sul meu. Fiindcă păcatele îmi aduc lacrimi şi lacri­
mile osârdie. Lacrimile ne duc către taina pocăinţei
şi treptat omul se întoarce la tăria şi osârdia de mai
înainte. Dar vai celui ce nu are credinţă - acesta-i
lucrul cel mai rău ! Dar, dacă omul cu credinţă sla­
bă sau puţină îşi pierde osârdia, va fi rău de el, căci
îi va fi tare greu să se întărească.
Stareţul Sampson (fl9 7 9 )
The Orthodox Word, nr. 177, p. 213

47
 39. M ângâiere prin purtarea
necazurilor

Prin purtarea necazurilor omul învaţă răbdarea şi

nădejdea; şi cu cât mai mare îi este suferinţa, cu-atât
mai mare îi va fi mângâierea în Hristos, iar cel mai
bun va fi în stare să mângâie pe alţii în necazuri.
Păr. Serafim Rose (fl9 8 2 )
Heavenly Realm (Tărâmul ceresc), p. 25

40. Să cunoşti
> »telul vieţii
>

Viaţa ni s-a dat spre a ne sluji, nu pentru ca noi

să-i slujim. Făcându-şi din viaţă un idol, mai devre­
me sau mai târziu omul încetează a mai înţelege
pentru ce trăieşte, ajungând astfel la o stare de tul­
burare plină de deznădejde. Şi va continua să târas­
că după el povara deznădejdii ca un cal, şi până la
urmă va cădea pe neaşteptate în cursa unei încre­
meniri stihiale. Omul trebuie să cunoască ţelul vie­
ţii ca să poată fi liber.
Stareţul Ncctarie de la Optina (f!928)

41. Toiag părintesc ăe certare

Când se va întări asupra noastră mâhnirea pen­

tru multe, atunci sufletului îi stă înainte mare nevo-
inţă. Cumplit este acest duh al trândăviei, înjugat

48
fiind cu duhul scârbei, căci când sporeşte, ajută
acestuia din urmă, facându-se el mai cumplit şi mai
îngreuietor. Lupta cu acest duh este cu deosebire
puternică la aceia care trăiesc în linişte. Căci când se
ridică asupra sufletului acele valuri grele ale întris­
tării, omul pierde nădejdea de a mai vedea vreodată
sfârşitul lor, iară vrăjmaşul, pe lângă aceasta, îi bagă
şi acest gând pierzător, cum că pătimirea cea mare
a lui în timpul de faţă mai pe urmă încă mai mult
se va mări, cum că el este părăsit de Dumnezeu, că
Dumnezeu nu se mai grijeşte de el, cum că toate
acestea s-au întâmplat lui fără de Pronia lui Dum­
nezeu şi cum că aceasta num ai lui singur i s-a
întâmplat, iar la alţii aceasta nici n-a fost şi nici vre­
odată va fi. Dar aceasta nu este aşa, nu este. Dum­
nezeu, ca un Părinte iubitor de fii, nu numai pe
noi, păcătoşii, ci şi pe sfinţii Lui care din veac bine
I-au plăcut, ca pe fiii Săi i-a certat cu toiagul cel
duhovnicesc, din dragostea cea către dânşii, ca mai
mult să sporească ei în faptele cele bune.
Sf. Nil Sorski ( t 1508)
„Tipic pentru viaţa aschetică", Al şaselea gând
(Filocalia de la Prodromu, voi. II, p. 643)

42. Cunună pentru· răbdarea,

mâhniciunii

N u mică nevoinţă se cere nouă în lupta cu duhul

mâhniciunii, adică al scârbei, fiindcă el aruncă pe

49
suflet întru deznădăjduite. Şi, de va fi scârba adusă
de la oameni, se cuvine a o răbda cu bărbăţie şi pen­
tru acela care ne-a pricinuit-o a ne ruga, precum mai
sus am zis; tare încredinţându-ne că toate acestea nu
ni se întâmplă nouă fără de Pronia lui Dumnezeu, şi
că în sfârşit Dumnezeu toate câte trimite nouă le
trimite spre folos şi spre mântuirea sufletelor noas­
tre: măcar deşi cea trimisă nu ni se pare de folos în
timpul de faţă, însă urmările vor arăta cum că ade­
vărat nu ne este de folos aceea pe care singuri o
dorim, ci aceea pe care o rânduieşte Dumnezeu.
Pentru aceasta, nu trebuie noi a ne încânta de
omeneştile cugete, ci a crede din tot sufletul cum că
ochiul lui Dumnezeu cel atoatevăzător le vede pe
acestea, că fără de voia Lui nimic nu se poate întâm­
pla cu noi, şi că ispitele cele aduse asupra noastră le
trimite El, după a Sa bunătate, ca, răbdându-le, să
primim de la El cununi. Pentru că, fără de ispite,
nimeni nu poate vreodată să primească cunună.
Sf. Nil Sorski (tl508)
„Tipic pentru viaţa aschetică11, Al cincilea gând
(Filocalia de la Prodromu, voi. II, p. 642)

43. Primeşte necazul ca bucurie

Domnul ne trimite pe pământ necazuri cu multă

mâhnire, iar necazurile ne smulg de pe pământ sau,
mai bine zis, ne smulg din legarea nemăsurată faţă
de cele pământeşti. înseamnă că şi necazurile sunt

50
un dar al lui Dumnezeu. Pentru ce să nu le primim
cu aceeaşi recunoştinţă cu care primim bucuriile ?
Stareţa Arsenia (fcca 1901)
Viaţa Stareţei Arsenia de la
Mănăstirea Ust-Mcdvedski, p. 136

44. Viaţa grea, e m ântuitoare

Ţine minte: de-ţi este calea vieţii grea şi necăjită,

atunci e bine; dar de trăieşti în înlesnire, bogăţie şi
cinstire, ba încă şi în plăceri trupeşti, eşti pe calea
pierzaniei. Este cu neputinţă a ajunge la pacea min­
ţii fără a răbda multe necazuri şi întristare vreme de
mulţi ani.
N u ne plac necazurile, deşi ne sunt de folos, ci
suntem cumplit atraşi către înlesnirile şi plăcerile
care ne nimicesc duhovniceşte şi trupeşte.
Părintele Ilian Mărturisitorul
de la Muntele Athos
In căutarea adevăratei înţelepciuni, p. 75

45. A m intirea stării de deprimare

pricinuieste paralizie

Când omului, în mintea sa, îi pare rău sau nu

vrea să dea fratelui său ceva material (de pildă,
mâncare sau bani), îndată inima lui e lovită de par-

51
alizie duhovnicească. îi este legată şi apăsată. Mai
apoi, când îşi aduce aminte de cineva care a căutat
hrană sau a avut nevoie de hrană, atât mintea, cât şi
limba i se fac legate şi întunecate, ca urmare a hotă­
rârii inimii - obârşia gândului. Circulaţia sângelui
sporeşte şi se îndreaptă spre cap. Şi întregul om ca­
de într-o anormală stare de tulburare. Astfel, nelua-
rea în seamă a fratelui nostru îşi primeşte pedeapsa
meritată.
Sf. Ioan din Kronstadt (+1908)
Viaţa mea in Hristos

46. Roadele deprim ării

Sfâşietoarea întristare cu care, fără să vrei, stră­

pungi inima altuia se va întoarce asupra ta. Căci cu cc
măsură veţi măsura>se va măsura vouă (Matei 7,2).
Sf. Ioan din Kronstadt (+1908)
Viaţa mea în Hristos

47. Puterea am in tirii

Călugărul sau adevăratul creştin nu poate fi

doborât de deprimare fiindcă Hristos a zis: Jugul
meu e bun şi povara mea uşoară (Matei 11, 30).
Omul e împovărat doar când îşi face voia încer­
când să facă să pară că este voia lui Dumnezeu.

52
Când îţi aduci aminte cum te-a adus Dumnezeu
până aici şi vezi cum a lucrat, aceasta te va întări să
mergi mai departe şi îţi va da înţelepciune să vezi
încotro să mergi.
Păr. Adrian de la Noul Diveevo (tl9 7 9 )
Din colecţia privată a unui fiu duhovnicesc

48. Osândirea,fă ră pocăinţă

Cei ce au păcătuit să nu deznădăjduiască. Să nu

fie aceasta! Că nu pentru mulţimea relelor ne osân­
dim, ci fiindcă nu voim a ne pocăi şi a învăţa minu­
nile lui Hristos, cum însuşi Adevărul zice, grăind
Galileenilor ăl căror sânge Pilat l-a amestecat cu
jertfele lor. A u vi separe, a zis Domnul, căgalileenii
aceştia m ai păcătoşi au fost decât toţi galileenii, căci
au pătim it acestea ? Nicidecum, zic vouă; ci de nu vă
veţi pocăi, toţi aşa veţi pieri. Sau acei optsprezece, peste
care a căzut tum ul în Siloam şi i-a omorât, pare-vi-se
că aceştia m ai greşiţi erau decât toţi oamenii care
locuiesc în Ierusalim ?Nicidecum, zic vouă; ci de nu vă
veţi pocăi, toţi aşijderea veţi pieri. (Luca 13, 1-5).
Iată dar că ne osândim fiindcă nu avem pocăinţă.
Sf. Marcu Pustnicul (tsec. IV)
„Poveţe din Cuvinte"

53
 49. Suferinţa, curăţă păcatele

La toată scârba cea fără de voie să-i cugeţi ieşi­

rea, şi vei afla întru dânsa curăţirea păcatelor.
Sf. Marcu Pustnicul (fsec. IV)
„Pentru legea cea duhovnicească, 200 de capete"
(Filocnlia de la Prodnmu, voi. I, p. 112)

50. Pomenirea păcatelor vechi este

vătămătoare

Păcatele cele vechi după chip pomenindu-se, va-

tămă pe cel cu bună nădejde. Pentru că cu scârbă
adică răsărind, de la nădejde îl îndepărtează; iar
fără de scârbă închipuindu-se, pe spurcăciunea cea
veche o pun înlăuntru.
Sf. Marcu Pustnicul (tsec. IV)
„Pentru cei ce li se pare din lucruri a se îndrepta,
226 de capete" (Filocalia de la Prodromu, voi. I, p. 129)

51. Demonul nem ulţum irii

Cel ce fuge de plăcerile lumeşti este turn nebi­

ruit pentru demonul nemulţumirii. Căci nemulţu­
mirea vine din lipsirea de o plăcere, fie că este de fa­
ţă ori aşteptată. Duşmanul acesta nu se poate birui
câtă vreme mai suntem legaţi de ceva pământesc.

54
El îşi întinde mrejele ca să stârnească nemulţumire
acolo unde vede că suntem mai cu osebire legaţi.
Awa Evagrie Sihastrul (f399)
Cuvinte pentru nevoinţă

52. Desăvârşirea vine din luptă

Pentru cinci pricini se zice că ne lăsăm de către

Dumnezeu ca să ni se dea război de la draci. Şi cea
dintâi adică zic că este ca, dându-ni-se război şi îm­
potrivă dând noi război, întru alegerea faptei bune
şi a răutăţii să venim. Iar a doua, ca prin război şi
prin osteneală pe fapta bună agonisindu-o, înteme­
iată şi necăzută să o avem. Iar a treia, ca, sporind
întru fapta bună, să nu cugetăm înalt, ci să ne învă­
ţăm a cugeta smerit. Iară a patra, ca, după ce am
cercat răul, cu desăvârşită urâciune să-l urâm pe el.
Iar a cincea, după toate, ca, nepătimaşi facându-ne,
să nu uităm slăbiciunea noastră, nici puterea Celui
ce ne-a ajutat.
Sf. Maxim Mărturisitorul (f662)
„Suta a doua din capetele cele pentru dragoste"
(Filocalia de la Prodromu, voi. I, p. 315)

53. M intea întunecată de deprimare

Când se tulbură sufletul de multă mânie, sau de

ameţeala beţiei vinului se face tulbure, sau de ne­

55
suferită scârbă se supără, nu poate mintea a se face
ţiitoare pomenirii Domnului, măcar în orice chip
de s-ar sili cineva pe sine. Că întunecată fiind de
greutatea patimii, străină cu adevărat se face de a
sa simţire. Pentru care lucru, pofta nu are unde
să-şi întipărească pecetea sa, ca să aducă mintea
neuitat chipul cugetării de Dumnezeu, împietrită
facându-se pomenirea gândirii din cruzimea pati­
mii ce s-a făcut. Iar de va fi afară de acestea, chiar
de s-ar şi fura puţin de către întristare doritul lu­
cru, îndată şi mintea, iarăşi meşteşugind a sa sâr-
guinţă, fierbinte se apucă de acel multdorit şi mân­
tuitor vânat.
Sf. Diadoh Al Fotichiei (t486)
„Cuvânt pustnicesc”
(Filocalin de la Prodromu, voi. I, pp. 232-233)

54. Rădăcina deznădejdii este mândria

Spui că neputinţa ta de a te împotrivi ispitelor,

zăbăvnicia întru biruirea patimilor şi slăbănogeala
ta morală în toate te mâhneşte mult, lucru ce nu
dovedeşte altceva decât că socoteşti a-ţi dobândi
mântuirea prin propriile merite.
Eu însă ţi-aş spune să ai în minte aceasta: tu - aşa
cum eşti acum - ai putea să te descotoroseşti de ori­
care din păcatele ce te mâhnesc; dar numai cu pre­
ţul izgonirii celui ce este rădăcina lor. Şi totuşi, pe

56
cât se pare, gândul la acesta singur nu te-a mâhnit
niciodată - fiindcă nici nu ai bănuit că este în tine.
Dintr-un motiv bine întemeiat: este mândria ta.
Dar iată: dacă ne smerim, Dumnezeu ne ajută să
ne împotrivim păcătoşeniei noastre; dacă suntem
mândri, nu ne ajută. Şi cum vom dobândi smerenia,
de nu ne vom smeri necontenit, văzându-ne aşa
cum suntem - cei mai mari dintre păcătoşi ? De nu
vom fi necontenit îngenuncheaţi întru pocăinţă ?
Stareţul Macarie de la Optina ( t l 860)
Scrisori cătrefiii dtthovniccfri

55. Viclenia duhurilor căzute

Cele mai multe din suferinţele noastre sunt cu

totul neînsemnate, astfel că, la prima vedere, pare cu
neputinţă a le şi socoti suferinţe. Dar acesta este doar
un vicleşug al vrăjmaşului nostru, care, mulţumită
îndelungii sale lucrări, a dobândit în lupta cu bietul
om o iscusinţă nemaipomenită. îngerul căzut a văzut
că ispitele cumplite, dobitoceşti şi vădite stârnesc oa­
menilor o înflăcărată osârdie şi curajul de a le îndura.
A văzut aceasta şi şi-a schimbat uneltirile. A schimbat
ispitele cele dobitoceşti cu unele slabe, dar subţiri, ce
lucrează cu mare putere. Ele nu stârnesc osârdie în
inima noastră, nu o fac să lupte, ci o ţin într-un fel de
nehotărâre şi umplu cugetul de îndoială. Ele obosesc
şi treptat istovesc puterile sufletului omenesc, arun-

57
 cându-1 în negrijanie şi lâncezeală, şi îl nimicesc fa-
cându-1 lăcaş al patimilor, ca urmare a slăbănogirii,
negrijaniei şi lâncezelii. Viclenia diavolului şi aspri­
mea luptelor duse de el împotriva călugărilor de as­
tăzi sunt binecunoscute şi lui Dumnezeu. Dumnezeu
încununează pe luptătorii de astăzi nu mai puţin ca
pe cei din vechime, deşi nevoinţele celor de azi sunt
mai puţin vădite. Să nu dăm cale deci nepăsării,
negrijaniei şi lâncezelii! Dimpotrivă, să ne îndreptăm
toată trezvia şi toată puterea spre plinirea poruncilor
Evangheliei. Această ascultare ne va descoperi
; nenumăratele laţuri ale vrăjmaşului şi viclenia cu care
îşi unelteşte şi îşi întinde cursele. Vom vedea că uşoa-
:·■ rele necazuri şi încercări de astăzi sunt îndreptate, la
' ' - ·:> fel ca şi cruntele necazuri şi încercări de odinioară,
să-l îndepărteze pe om de Hristos şi să nimicească
1 adevăratul creştinism de pe pământ, lăsând să dăinu­
iască numai coaja cu care să-i înşele mai uşor pe oa­
meni. Vom vedea că ispitele uşoare, dar uneltite şi să­
vârşite cu drăcească răutate lucrează cu mult mai
multă izbândă în ochii lui satana decât atacurile se­
rioase, dar vădite şi fără ocolişuri.
Sf. Ignatie Briancianinov ( f i 867)
Arena, cap. XXX

58
 56. încrederea in sine

Dar eu, ticălosul, încrezându-mă mai mult în mi­

ne decât în cugetul teafăr al Părintelui meu [Stareţul
Vasilisc], nu m-am mai dus cu el la cules de mure, ci
am rămas singur în chilie, punându-mă la un post şi
mai aspru şi petrecând încă mai multă vreme în
rugăciune şi citire. Care a fost dar urmarea nesupu­
nerii mele faţă de Părintele meu şi împotrivirii faţă
de el ? Desăvârşita nepăsare faţă de rugăciune şi faţă
de orice lucrare plăcută lui Dumnezeu, răspândirea
gândurilor, mâhnirea, judecarea Stareţului meu şi o
oarecare înstrăinare de el, precum şi un cuget ce lân­
cezea apăsat de o grea povară. Curând, văzându-mă
în acea stare, am început să deznădăjduiesc. Dacă,
prin mila lui Dumnezeu şi pentru rugăciunile Părin­
telui meu, nu mi-aş fi dat seama de greşeală, aş fi că­
zut într-o stare de deplină înşelare şi moarte duhov­
nicească. Am început să mă căiesc cu amar, dân-
du-mi seama ce cumplit este ca, atunci când trăieşti
în ascultare faţă de un Stareţ, să te îndepărtezi de
felul său de a gândi. Când mai apoi Stareţul a venit
în chilia mea am căzut la picioarele sale cu lacrimi de
pocăinţă, cerşindu-i iertarea. Cu mare bucurie el m-a
îmbrăţişat, precum odinioară tatăl pe fiul cel risipi­
tor, şi cu dragoste m-a iertat. Şi numai ce a rostit cu­
vintele de iertare, că m-am şi simţit preschimbat din-
tr-o dată, căci toate simţămintele întortocheate ale

59
vrăjmaşului au pierit precum fumul şi îndată m-am
simţit din nou în aceeaşi stare sufletească de mai îna­
inte, adică în pace, fericire, dragoste şi supunere faţă
de Părintele meu duhovnicesc.
Stareţul Zosima (tl8 3 3 )
Stareţul Zosima

57. Neînfrânarea şi iubirea m ateriilor

Apele patimilor, dintru care marea cea tulbure şi

împreună-amestecată a liniştii îneacă pe suflet, nu
este întru alt chip a le trece, fără decât numai în co­
rabia cea neîmpovărată şi uşoară a necâştigării şi a
înfrânării celei cuprinzătoare. Pentru că din neîn-
frânare şi din iubirea materiilor, râurile patimilor
îneacă pământul inimii, şi toată necurăţia şi mate­
ria gândurilor într-însul o adună. Atunci tulburarea
m inţii şi învălmăşeala cugetului, şi greutate tru ­
pului fac, şi trândav şi întunecat şi amorţit lucrează
pe suflet şi pe inimă, şi din deprinderea sa cea după
fire şi din simţire îl scot afară.
Sf. Grigorie Sinaitul (tl3 4 6 )
„Cuvinte felurite pentru porunci,
dogme, înfricoşări şi făgăduinţe"
(Filocalia de la Prodromu, voi. II, p. 189)

60
 58. Prezenţa lu i Dumnezeu în suferinţă

Dar ce suferinţă nu a lăsat Dumnezeu omului în

veacul acesta ! Ca şi cum om ul nu ar fi suferit
de-ajuns de-a lungul veacurilor... Nu, pur şi sim­
plu, omul nu şi-a dat seama de prezenţa lui Dum­
nezeu în suferinţa sa. Dumnezeu îngăduie ca omul
să sufere acum fără a Se descoperi pe Sine ca prici­
nă a acelei suferinţe; El doreşte ca omul să ajungă
în culmea deznădejdii. Ce Dumnezeu crud trebuie
să fie acesta ! Nu, ci dragostea nesfârşită şi nemă­
surată a lui Dumnezeu îl face să îngăduie să sufe­
rim atât de m ult. O m ul a socotit că îşi este de
ajuns, şi chiar şi acum crede că poate să scape de
soarta sa prin propriile eforturi. Să scăpăm ! - iată
singurul nostru gând. Tot ce dorim este să scăpăm
de nebunie, de iad, de viaţa modernă. Dar nu pu­
tem scăpa! ! ! Trebuie să trecem prin acest iad şi să-l
primim, ştiind că dragostea lui Dumnezeu este cea
care ne pricinuieşte suferinţa. Ce chin cum plit! -
să suferi astfel, neştiind de ce, gândindu-te că nu
este nici un motiv. Motivul este dragostea lui Dum­
nezeu - o vedem oare cum străluceşte în întuneric >
- suntem orbi. Doamne Iisuse Hristoase, miluieş-
te-ne; Sfântă Mărie Maica lui Dumnezeu, roagă-te
pentru noi, păcătoşii.
Păr. Serafim Rose (1T982)
NotofThis World, p. 93

61
 59. Deprimarea ca mândrie

Te poţi m ântui oriunde şi poţi pieri oriunde.

Satana a fost cel mai înălţat dintre îngeri, stând
pururea înaintea lui Dumnezeu, şi totuşi, din mân­
drie, a căzut. Iuda Iscarioteanul a fost unul dintre
cei doisprezece apostoli, şi totuşi, pentru iubirea de
argint, a vândut pe Domnul, iar mai apoi s-a omo­
rât (din deznădejde)..O mulţime de oameni au pie­
rit întru acest chip.
Pe de altă parte, vameşul cel păcătos a fost în­
dreptăţit cu o singură rugăciune scurtă. Tâlharul
cel bun, răstignit fiind, s-a mântuit tot printr-o ru­
•2> găciune scurtă şi a intrat în Rai dim preună cu
Domnul însuşi. Domnul nostru a spus cărturarilor
şi fariseilor celor mândri că vameşii şi curvele vor
intra în împărăţia lui Dumnezeu înaintea lor, căci
aceia s-au pocăit la propovăduirea lui Ioan Boteză­
torul, dar învăţătorii cei mândri nu.
Păr. Vassian de la Peşterile Pskovului
în căutarea adevăratei înţelepciuni

60. Necazurile sunt unelte în mana lu i

Dumnezeu

A s c u lta ţi! D om nul însuşi ne spune: Chea-

mă-mă în ziua necazului tău, şi te voi scoate, şi mă vei
proslăvi (Ps. 4 9 ,1 6 ). Necazurile ne întăresc în cre-

62
dinţă şi ne învaţă să socotim slava lumească ca pe
un nimic. Să credeţi cu tărie că nici o suferinţă sau
întristare nu poate veni asupra noastră - nici mă­
car un fir de păr din capul nostru nu poate cădea -
fără voia lui Dumnezeu. Deşi suntem întotdeauna
înclinaţi a pune nenorocirile noastre pe seama
rea-voinţei şi prostiei altor oameni, ele sunt de
fapt doar unelte în mâna lui Dumnezeu. Unelte
spre lucrarea mântuirii noastre. Deci îndrăzneşte şi
roagă-te Dom nului nostru, care lucrează necon­
tenit pentru mântuirea noastră, folosind pentru
aceasta atât ceea ce numim fericire, cât şi ceea ce
numim întristare.
Stareţul Macarie de la Optina (fl8 6 0 )
Scrisori cătrefiii duhovniceşti

61. Taina suferinţei C ."”

Credinţa noastră se va întări şi vom avea parte de

mare ajutor în vremuri de suferinţă şi încercare dacă
înţelegem că nimic nu este fără rost, că nimic nu este
întâmplător, că nimic nu ni se întâmplă spre a ne face
rău, ci totul are drept tel să ne ajute să dobândim o
fire aleasă şi o viaţă mai plină, mai bogată.
Necazurile ne fac uneori să ne clătinăm. Aici
este o taină pe care nu o putem dezlega. Nimeni nu
poate răspunde desluşit la întrebarea: pentru ce un
om aşa de bun suferă atât de tare; dar ştim că din

63
experienţă vine binecuvântare. Poate că suferă ca
viaţa să i se facă mai curată şi mai strălucitoare.
Poate că i se îngăduie să sufere ca m artor al lui
H ristos, răbdarea, încrederea şi bucuria sa fiind
roada duhului în El. Ştim cel puţin că durerea are
scopul de a aduce binecuvântare - celui ce o rabdă,
sau celor ce privesc şi observă curajul şi duhul de
biruinţă cu care e îndurată. De un singur lucru pu­
tem fi siguri - suntem chemaţi sau lăsaţi să suferim
tocmai fiindcă Dumnezeu ne iubeşte.
Ţarina Alexandra, Noua Muceniţă (f 1918)
„Grădina inimii"

62. Păstrează. în lăuntrul tău harul lui

Dumnezeu

După ce ai primit de sus darul răbdării, prive-

ghează cu luare-aminte asupra ta, ca să păstrezi, să
ţii în lăuntrul tău harul lui Dumnezeu, ca nu cum­
va păcatul să se strecoare pe neştiute în sufletul sau
în trupul tău şi să alunge harul. Iar dacă din nebă­
gare de seamă şi împrăştiere vei lăsa să se strecoare
în tine păcatul, şi mai ales pe cel către care este atât
de înclinat trupul nostru neputincios, care spurcă şi
trupul şi sufletul, harul se va depărta de la tine, te
va lăsa neputincios şi descoperit. Atunci necazul,
îngăduit de Dumnezeu spre mântuirea şi desăvâr­
şirea ta, va năvăli fără cruţare asupră-ţi, te va strivi

64
cu întristare, trândăvie şi deznădejde, cum se în­
tâmplă celui ce nu are evlavia cuvenită faţă de darul
lui Dumnezeu. Grâbeşte-te să redai inimii, prin po­
căinţă nefaţarnică şi hotărâtă, curăţia ei - iar prin
curăţie îi vei aduce darul răbdării: fiindcă acesta, ca
dar al Duhului Sfânt, odihneşte numai în cei curaţi.
Sf. Ignatie Briancianinov (fl8 6 7 )
„Paharul lui Hristos“, pp. 279-280

63. Pdstreazd-ti
> m intea curata

Să nu-ţi întinezi mintea cu ţinere întru sineţi de

cugete ale poftei şi ale mâniei, ca nu cumva, din
curata rugăciune căzând, de duhul trândăviei să te
porţi.
Sf. Maxim Mărturisitorul (t662)
„Suta întâi din capetele cele pentru dragoste"
(Filocalia de la Prodromu, voi. 1, p. 302)
i

I
i
 Cum să biruim deprimarea

er;
64. Echilibru duhovnicesc

Există o lege duhovnicească a urcuşurilor şi co-

borâşurilor stărilor noastre sufleteşti. Când vă lo­
veşte deznădejdea, nu vă lăsaţi prea mult în voia ei.
Amintiţi-vă că după întristare vine bucurie. Iar când
sunteţi fericiţi, nu vă lăsaţi duşi de val, căci negreşit
întristarea va veni din nou. Aşa cum după soare vin
norii cu ploaie, la fel este şi echilibrul nostru du­
hovnicesc, iar un om echilibrat începe să vadă în
toate Pronia lui Dumnezeu.
Arhiepiscopul Averchie de Jordanville (fl9 7 6 )
Din cuvântul său către seminarişti

67
 65. Pocăinţă
>

Când Domnul de depărtează ca să pună la încer­

care sufletul, atunci, de-L va chema acesta, El grab­
nic se întoarce. Dar când se depărtează ca pedeap­
să, atunci nici întoarcerea nu e prea grabnică, atâta
vreme cât sufletul nu-şi recunoaşte păcatul, şi nu se
căieşte, şi nu plânge pentru el, şi nu-şi va fi îndepli­
nit epitimia.
Sf. Teofan Zăvorâtul (tl8 9 4 )
Sbomicul, voi. 1, p. 168

66. Să nu ne dăm bătuţi

Tu zici: „Când mă năpădeşte acea tâm pă ne­

simţire, ajung ca un autom at - fără gânduri ori
simţăminte."
Asemenea stări ne vin uneori ca pedeapsă pentru
că am alunecat cu gândul şi cu învoirea spre ceva
rău; iar alteori ele ne vin ca învăţătură, ca să ne
înveţe mai ales smerenia, ca omul să se deprindă şi
să nu mai aştepte nimic de la puterile lui, ci toate
numai de la unul Dumnezeu. Câteva experienţe de
acest fel curmă întemeierea în sine, iar izbăvirea de
această povară ne arată de unde vine ajutorul şi în
cine trebuie să ne punem nădejdea în toate. O ase­
menea stare este apăsătoare şi rea, dar trebuie s-o în-

68
durăm cu gândul că nu suntem vrednici de alta mai
bună şi că înşine ne-am agonisit-o. N u este leac
împotriva ei, iar izbăvirea din ea ţine de voia lui
Dumnezeu. Tot ceea ce putem face este să strigăm
către D om nul: Facă-se voia T a ! M iluieşte-mă !
Uşurează-mă! Dar să nu ne dăm bătuţi cu nici un
chip, oricare ar fi slăbănogirea noastră, căci este
lucru vătămător şi pierzător. Sfinţii Părinţi numesc
astfel de stări răcire sau secetă; şi toţi le socotesc de
neînlăturat pentru cei ce încearcă a vieţui după voia
lui Dumnezeu, căci fără ele repede ne trufim.
Sf. Teofan Zăvorâtul (fl8 9 4 )
Sbomictd, voi. I, p. 169

67. Leacul: întoarcerea la starea de har

în vremea uscăciunii trebuie să ne cercetăm de

nu cumva avem în suflet vreun simţământ de trufie
sau părere de sine; şi, aflându-1, să ne căim înaintea
Domnului şi să ne hotărâm a fi mai cu băgare de
seamă în viitor... Leacul este întoarcerea la starea
de har. Cum însă harul vine prin voia lui Dumne­
zeu, nu ne rămâne decât să ne rugăm pentru izbă­
virea din această uscăciune şi din nesimţirea cea
împietrită.
Sf. Teofan Zăvorâtul ( t l 894)
Sbomictd, voi. I, pp. 169-170

69
 68. Smerenie

Prin ce anume se păstrează în suflet harul ? Prin

smerenie. Pentru ce anume se îndepărtează > Din-
tr-o oarecare pornire spre mândrie, spre părerea de
sine şi spre întemeierea în sine. De îndată ce harul
simte înlăuntru ceva din mirosul acela urât al mân­
driei, se şi îndepărtează.
Sf. Teofan Zăvorâtul ( t l 894)
Sbomicul, voi. I, p. 170

69. Să nu a i îngăduinţă de sine si

cruţare de sine

Tu zici: „Nu am nici o izbândă." Şi nici nu vei

avea, atâta vreme cât ai îngăduinţă de sine şi cruţa­
re de sine. Cruţarea de sine şi îngăduinţa de sine
m ărturisesc de-a dreptul că în inimă stăpâneşte
„eul“, iar nu Domnul. Iubirea de sine nu este decât
păcatul care vieţuieşte în noi şi de unde se trage şi
toată decăderea, făcând pe om păcătos în întregi­
me, din tălpi până în creştet, atâta vreme cât acesta
îşi află loc în inimă. Iar când întreg omul este păcă­
tos, cum va veni spre el harul ? N u va veni, aşa cum
nu va veni albina acolo unde este fum.
Hotărârea de a lucra pentru Domnul are două
căpătâie: unul este lepădarea de sine, al doilea este
„Vino după M ine'1 (Marcu 8,34). întâiul cere depli-

70
na înlăturare a egoismului, a iubirii de sine şi, prin
urmare, neprimirea îngăduinţei de sine şi a cruţării
de sine - nici în cele mici, nici în cele mari.
Sf. Teofan Zăvorâtul (fl8 9 4 )
Sbomicul, voi. I, p. 171

70. N u te teme de luptei

N u te teme de luptă, nu fugi de ea. Unde nu e

luptă, nu e nici virtute; unde credinţa şi dragostea
nu sunt ispitite, nu se poate şti cu siguranţă dacă
există cu adevărat. Ele se dovedesc şi se descoperă
în vremuri de restrişte, adică în împrejurări grele şi
chinuitoare atât în lăuntru, cât şi în afară - boli, ne­
cazuri sau lipsuri.
Sf. Ioan din Kronstadt (fl9 0 8 )
Sfaturi duhomiccfti

71. împotriveste-te deznădejdii cu

făgăduinţa scrisă a lu i Dumnezeu

Se întâmplă de multe ori a vorbi cu tine, după

aruncare întru ascuns, Satana în inimă, zicându-ţi:
„înţelege câte rele ţi-ai făcut, ţi s-a umplut sufletul
de fărădelegi, îngreuindu-te de m ulte ori şi prin
cumplite păcate.'1Deci să nu te înşele pe tine aceas­
ta făcând-o, şi cu chip de smerenie întru deznădăj-

71
duire împingând-o. Pentru că de când prin călcare
a intrat răutatea, intrare a avut a vorbi totdeauna în
oarecare chip cu sufletul, ca oarecare om cu om, şi
a-i pune cele necuviincioase. Deci răspunde tu lui:
„Am adeveririle lui Dumnezeu prescrise, acelui ce
grăieşte: N u voiesc moartea păcătosului, precum a se
întoarce prin pocăinţă şi a f i viu (Iez. 18,23). Pentru
că ce vrea şi a fi pogorârea Lui ? Fără numai să
mântuiască pe ceipăcătoşi (I Tim. 1,15), şi pe cei ce
sunt întru întuneric să-i lumineze, şi pe cei omorâţi
să-i facă vii."
Sf. Macarie Egipteanul (t390)
„Capete pentru slobozenia minţii"
(Filocnlia de la Prodromu, voi. I, p. 51)

72. Varsă către Dumnezeu inim a ta

A
Intru necazuri, slăbiciuni de suflet şi deznădăj-
duiri căzând noi, ni se cuvine a face întru înşine pe
cea a lui David, a vărsa inima noastră către Dum ­
nezeu, şi rugăciunea şi necazul nostru, precum
este, Domnului a-1 vesti (Ps. 141, 2). Pentru că ne
mărturisim lui Dumnezeu, ca celuia ce poate cu în­
ţelepciune pe cele ale noastre a le ocârmui; şi neca­
zul, dacă e spre folos, a-1 face mai uşor şi a ne izbăvi
pe noi de pierzătoarea şi stricătoarea întristare.
Sf. Isihie Preotul (f432)
„Cuvânt de suflet folositor"
(Ftlocalia de la Prodromu, voi. 1, p. 161)

72
 73. Să nu deznădăjduim, chiar dacă
m ultgreşim

însă nu se cuvine nouă a deznădăjdui, nefiind

cum se cade a fi. Rău este, o, omule, că ai greşit,
însă de ce năpăstuieşti pe Dumnezeu şi îl ai pe dân­
sul neputincios, din necunoştinţă ? Pentru că au nu
poate să mântuiască sufletul tău Cel ce a făcut pen­
tru tine atâta lume, pe care o vezi ? Iară de grăieşti
cum că şi aceasta osânda mea este, precum şi îm­
preună pogorârea Lui, pocăieşte-te, şi El primeşte
pocăinţa ta precum a curvarului (cf. Luca 15,20) şi
a curvei (cf. Luca 7, 37-50). Iar dacă nici aceasta
nu poţi, ci din obicei greşeşti întru care nu voieşti,
ai smerenie ca vameşul, şi ajunge ţie spre mântuire
(Luca 18, 13). Pentru că cel ce păcătuieşte fără de
pocăinţă, şi nu deznădăjduieşte, de nevoie sub
toată zidirea se are pe sine şi nu cutează a osândi
sau a prihăni pe vreun om, ci mai vârtos se minu­
nează de a lui Dumnezeu iubire de oameni şi bi-
ne-cunoscător se află către Făcătorul-de-bine, şi
alte bunătăţi poate avea. Deşi a ascultat pe diavolul
spre a păcătui, ci însă iarăşi, pentru frica lui Dum­
nezeu, nu ascultă pe vrăjmaşul cel ce îl împinge pe
el spre deznădăjduire; şi dintru această parte este a
lui Dumnezeu, având bună-cunoştinţă, mulţămire,
răbdare, frica lui Dumnezeu, a nu judeca, ca să nu
se judece, care sunt foarte de nevoie. Precum zice
cel cu Gura de Aur despre gheenă, că în scurt ne

. 73
face nouă bine şi mai mult decât împărăţia Ceruri­
lor, că prin ea (gheena) mulţi intră întru împărăţie,
iar prin împărăţie puţini; însă prin a lui Dumnezeu
iubire de oameni, una adecă goneşte cu frica, iar
cealaltă îmbrăţişează, şi prin amândouă ne mântu-
im, cu harul lui Hristos. Pentru că precum cei ce se
luptă de multe patimi sufleteşti şi trupeşti, dacă
rabdă, şi nici dau stăpânirea de sine din negrijă, nici
se deznădăjduiesc, se încununează.
Sf. Petru Damaschin (sec. XII)
„Pentru a nu se deznădăjdui, deşi mult greşeşte cineva"
(Filocalia de Ia Prodromu, voi. I, pp. 603-604)

74. Este întotdeauna, nădejde

Cine va vesti celui tescuit întru neslavă şi întru

neputerea faptei bune că va vedea pe Iisus, nu nu­
mai în veacul ce va să fie, ci şi aici, iată, cu putere fi
cu slavă mare (Matei 24, 30) venind către dânsul,
prin nepătimire ? încât sufletul ce a îmbătrânit în­
tru stârpiciune, şi afară de nădejde a născut pe fiul
dreptăţii, să poată zice ca Sara: CA râs au făcut mie
Dumnezeu (Facere 21, 6), adică prea mare bucurie
s-a dăruit celui necăjit întru prea mulţi ani prin
multă pătimire. Sau precum alt tâlcuitor a dat la
iveală: „Gingăşime a făcut mie“, adică s-au înnoit
tinereţele mele ca ale vulturului (Ps. 102, 5), care se
învechiseră mai nainte întru păcate şi întru patimi-

74
Ic necinstirii. Pentru că acum iarăşi m-am născut, şi
iarăşi tânăr sunt, şi moale, cel învârtoşat mai întâi
prin materie, şi netede văd acum lucrurile cele ce
sunt în lume, luând prostimea cea după fire simplă
şi nefelurită, însănâtoşindu-se mintea, prin multa
milostivire a lui Dumnezeu. Şi s-a făcut trupul meu
precum al lui Neeman Sirianul, ca al pruncilor (IV
Regi 5, 14), pentru că m-am spălat în Iordanul
cunoştinţei, şi sunt cu un cuget, cu harul lui Dum­
nezeu, izbăvit de sfatul şarpelui şi de pâlcul celor
mult-iscusite şi mult-materialnice gânduri ale rău­
tăţii, care am cugetat mai nainte împotriva firii.
Sf. Ioan Carpatiul
„Către călugării din India, care-i
scriseseră lui, mângâietoare cuvinte"
(Filocalia de la Prodromu, voi. I, p. 257)

75. Dumnezeu dă necazul ca să

ne mântuiască

Socoteşte a grăi Domnul către tine că: In vreme

oarecare am luat de la tine acest şi acest dar, întru
care ai socotit în mintea ta a te adeveri şi a te odih­
ni, şi am dat ţie în locul acestora alt dar întocmai
cumpănit, acesta şi acesta. Iar tu cele luate socotin-
du-le, iar cele date mai presus de acelea nesocotin-
du-le, te posom orăşti şi boleşti, şi cu necaz te
răneşti. Ci mă veseleşte pe mine că te întristezi de

75
 mine (II Cor. 2, 2), pentru că eu voi necăji spre
folos, ca mai vârtos a mântui, iar nu a pierde, toc­
mai pe cel socotit mie fiu.
Sf. Ioan Carpatiul
„Către călugării din India, care-i
scriseseră lui, mângâietoare cuvinte"
(Filocalia de la Pndromu, voi. I, p. 257)

76. Slavă întru necazuri, ştiin d că

necazul lucrează răbdare

Drept aceea, îndreptăţiţi fiind din credinţă, pace

avem către Dumnezeu prin Dom nul nostru Iisus
·> Hristos, prin care şi apropiere am aflat, prin cre­
dinţă, la harul acesta întru care stăm şi ne lăudăm
întru nădejdea slavei lui Dumnezeu. Şi nu numai,
ci ne şi lăudăm întru necazuri, ştiind că necazul
răbdare lucrează, iar răbdarea încercare, iar încerca­
rea nădejde; iar nădejdea nu ruşinează, că dragos­
tea lui Dumnezeu s-a vărsat în inimile noastre prin
Duhul Sfânt Cel ce s-a dat nouă.
Sf. Pavel (t6 7 )
Romani 5,1-5

77. întoarce-te către Dumnezeu !

Şi peste Sfinţii lui D um nezeu puneau uneori

stăpânire deznădejdea şi trândăvia diavolească. Dar

76
cu noi, păcătoşii, ce poate fi ? O, pe noi vrăjmaşul
adeseori ne răneşte printr-o înrăire a inimii, prin
defăimare şi trândăvie cumplită ! Trebuie în fiecare
clipă să ne întoarcem către Dumnezeu, ca să nu ne
cuprindă răutatea şi trândăvia vrăjmaşului. Mai este
încă un mijloc de a scăpa de trândăvia ce vine de la
vrăjmaş - calea cea largă a lumii, plăcerile lumeşti.
Lisă Dumnezeu să ferească pe orice creştin de un
astfel de mijloc de a scăpa de trândăvia diavolească.
Este mai bine să um bli pe calea cea strâm tă, să
suferi întristare şi să cauţi des ajutor şi izbăvire la
Domnul Iisus Hristos, Cel ce veseleşte pe cei ce se
ostenesc pentru El întru m ântuirea lor, decât să
aluneci pe calea cea largă şi netedă a lumii şi acolo,
prin plăcerile trupului, să-ţi cumperi slobozirea de
duhul tristeţii. Vrăjmaşul, prin duhul de tristeţe, pe
mulţi a abătut de la calea cea strâmtă şi mântuitoare
spre calea cea largă şi lunecoasă, însă pierzătoare."
Sf. Ioan din Kronstadt ( t 1908)
Sbomicul, voi. II, .p. 407

78. Răspuns unui călugăr cuprins de

duhul deznădejdii

Văd din epistola ta că ai fost atacat de duhul

deznădejdii. Este o patimă cumplită, împotriva că­
reia creştinii ce caută mântuirea trebuie să ducă o
luptă aprigă. Deznădejdea îi atacă chiar şi pe cei ce

77
au la îndemână pâine şi toate cele de trebuinţă; cu
cât mai mult pe cei ce trăiesc în singurătate ! Sfatul
meu este să faci după cum urmează:
1. îmboldeşte-te, sileşte-te la rugăciune şi la toa­
tă lucrarea cea bună, chiar dacă nu ai tragere de ini­
mă. Precum calul cel leneş, mânat cu biciul, e silit
de om să meargă la pas şi la trap, la fel şi noi trebuie
să ne silim pe înşine la săvârşirea oricăror osteneli,
şi mai ales a rugăciunii. Şi Dumnezeu, văzându-ţi
nevoinţele şi truda, îţi va dărui osârdie şi tragere de
inimă. Deprinderea aduce de la sine tragerea de ini­
mă şi se poate spune că ne trage la rugăciune şi la
faptele bune.
2. Osârdia se dobândeşte prin felurimea îndelet­
nicirilor - adică să treci de la un lucru la altul. Fă
deci astfel: roagă-te, apoi lucrează ceva cu mâinile,
apoi citeşte o carte, apoi cugetă la starea ta duhov­
nicească şi la mântuirea veşnică, şi aşa mai departe.
Şi fi acestea pe rând. Dacă deznădejdea te loveşte
cumplit, ieşi din odaie şi, mergând în sus şi în jos,
cugetă la Hristos; ridică-ţi mintea la Dumnezeu în
rugăciune. Astfel deznădejdea te va părăsi.
3. Gândul la moarte, ce s-ar putea să-ţi treacă
prin minte, ca şi gândul la judecata lui Hristos, la
chinurile veşnice şi la fericirea veşnică îndepărtează
deznădejdea. Cugetă la aceste lucruri.
4. Roagă-te şi suspină, stăruind la însuşi Dum­
nezeu să-ţi dăruiască osârdie şi tragere de inimă:
căci fără El nu suntem buni de nimica.

78
 De vei urma aceste patru poveţe, crede-mă, vei
ajunge încet-încet la osârdie şi tragere de inimă.
Dumnezeu aşteaptă de la noi nevoinţă şi fapte vite­
jeşti, căci El a făgăduit să ajute celor ce se nevoiesc.
Nevoieşte-te în aşa fel încât Dumnezeu să-ţi ajute.
El ajută celor ce se străduiesc, nu celor ce dorm şi
se odihnesc. Satana stă la pândă spre a săvârşi pier­
zarea noastră; să nu dormităm, ci să ne sculăm şi să
dăm război unui aşa de cumplit vrăjmaş; şi-acesta
se poate face prin rugăciune, citire şi orice faptă
bună, pentru ca atunci când vicleanul ne cercetează
să nu afle loc.
„Stai împotriva diavolului şi va fugi de la tine.“
Nimeni nu e mai uşor atacat de diavol decât omul
ce petrece în trândăvie şi nelucrare; acesta este casa
cea măturată şi împodobită pentru cel viclean. Cu­
getă la aceste lucruri şi bagă de seamă, şi roagă-te
pentru mine, păcătosul. Mântuieşte-te în Hristos.
Sf. Tihon din Zadonsk ( f i 783)
„Din scrisorile Sf. Tihon din Zadonsk"

79. Smerenia inim ii

Iar dacă mă întrebi care este pricina acestora

[adică a trândăviei şi a însoţitoarelor ei, ce preîn-
chipuie iadul], îţi răspund: lenevirea ta. Că nu te-ai
îngrijit să le cauţi leacul. Şi leacul este unul singur,
în mâna căruia află om ul şi m ângâierea pentru

79
sufletul său. Şi care este leacul ? Smerenia inimii. Şi
nim eni nu poate să rupă gardul acestor răutăţi
decât prin smerenie. Şi fără smerenie răutăţile se
întăresc împotriva lui.
Sf. Isaac Şirul (fsec. VII)
Cuvinte pentru nevoinţă, „Cuvântul 46“

80. Răbdarea

Răbdarea obişnuieşte a omorî deznădăjduirea ce

ucide sufletul. Aceasta învaţă pe suflet a se mângâia şi
a nu se mâhni de mulţimea războaielor şi necazurilor.
Sf. Petru Damaschin (fsec. XII)
Douăzeci fi patru de cuvinte. „Cuvântul 5“
(Filocalia dc la Prodromu, voi. I, p. 641)

81. Pomenirea lui Dumnezeu

Dacă cineva pomenirea lui Dumnezeu o are de-a

pururea, se veseleşte, după cântătorul de Psalmi:
Adusu-mi-am aminte de Dumnezeu, şi m-am veselit
(Ps. 76, 3). Pentru că, veselindu-se mintea întru
pomenirea lui Dumnezeu, uită necazurile lumii, şi
dintru aceasta nădăjduieşte spre dânsul, şi fără gri­
jă se face.
Sf. Petru Damaschin (fsec. XII)
Douăzeci fi patru de cuvinte. „Cuvântul 22“
(Filocalia de la Prodromu, voi. I, p. 665)·

80
 82. Pacea, sufletului

Pentru a ne păstra pacea lăuntrică, trebuie să alun­

găm tristeţea şi să încercăm a avea duhul mereu
voios, iar nu întristat. Căci, după S i r a h , ^ m ulţi
i-a omorât întristarea·, şi nu estefilos întru ea (înţ. lui
Isus Sirah 30, 24).
Sf. Serafim din Sarov (fl8 3 3 )
Viaţa şi învăţăturile

83. N u are rost să deznădăjduita

Bătând din picior, sfinţitul Stareţ a grăit cu tărie

şi cu răpire: „N u trebuie să deznădăjduim; căci
Hristos a biruit toate, a ridicat pe Adam, a slobozit
pe Eva, şi moartea a o m orât!“
Sf. Serafim din Sarov (fl8 3 3 )
Viaţa şt învăţăturile

84. Domnul este aproape

Surorilor, înduraţi cu bunăvoire toată ispita cea

lăuntrică şi cea de din afară, şi nu uitaţi că Domnul
este aproape. Iată-L umblând pe mare, şi curând îl
veţi vedea alături de corabie. El este mereu gata să
ajute, şi totdeauna ajută celor ce îşi întorc inima
către El şi se nevoiesc pentru El, împlinind porun­
cile Sale. De zăboveşte cândva a veni, e fiindcă încă

81
nu s-a plinit vremea. îngăduiţi. în tru al patrulea
ceas al nopţii - la ceasul hotărât - El se va arăta vouă
şi va da vouă grabnic ajutor. Deci întru această
nădejde, nu încetaţi a ridica mâinile către El, cerân-
du-I să vină, şi valurile vieţii voastre să potolească.
Sf. Teofan Zăvorâtul (tl8 9 4 )
Cum să aprindetn dumnezeiasca scânteie, p. 99

85. A jutorul se dă pentru nevoinţă

Răsplata voastră în ceruri va fi pe măsura jertfei.

Dar ajutorul şi răsplătirea se dau pentru nevoinţă. Nu
aţi venit aici ca să căutaţi tihna, deci nu umblaţi după
ea; şi să nu vă pară rău de lipsa ei, ci de belşugul ei.
Sf. Teofan Zăvorâtul ( t i 894)
Cum s i aprindem dumnezeiasca scânteie, p. 105

86. Să nu te întorci înapoi

Un frate stăpânit de întristare a întrebat pe un

bătrân: „Ce să fac ? Că mă năpădesc gândurile şi
îmi zic: în zadar te-ai lepădat de lume, că nu te
mântuieşti." Bătrânul i-a răspuns: „Ştii, frate, chiar
de nu vom putea intra în pământul făgăduinţei,
mai de folos este nouă să ne rămână oasele în pus­
tie decât să ne întoarcem în Egipt.“
Ioan Moshu (t619)
Limonariu, cap. 208

82
 87. Dumnezeu se u ită la
răbdarea noastră

El se uită la răbdarea noastră în fiecare zi şi tri­

mite ajutorul Său bunăvoirii noastre, dându-1 tutu­
ror celor ce sunt în nevoie. Nevoitorii suferă până
ce îi cercetează harul, căci atunci gândurile se cură-
ţesc şi patimile slăbesc şi se nimicesc.
Sf. Paisie Velicikovski (fl7 9 4 )
Sbomicul

88. N orii nu sunt statornici

N u deznădăjdui când norii iadului, unul mai

negru decât altul, coboară peste sufletul tău; când
răutatea drăcească, pizma, îndoiala, îndărătnicia
şi alte rele se iscă în sufletul tău. Fii sigur că adu­
narea norilor celor negri în văzduhul minţii tale
este de neocolit; dar nu vor fi totdeauna acolo, şi
nu vor sta multă vreme - căci, asemeni norilor din
văzduh, trec şi se fac nevăzuţi, iar după aceea cu­
getul se limpezeşte din nou. Ca şi în natură, tre­
buie să fie nori pe cer şi lumina zilei să se întu­
nece; dar norii nu sunt statornici, căci curând trec
şi lumina soarelui străluceşte din nou cu înnoită
putere.
Sf. Ioan din Kronstadt (tl9 0 8 )
Poveţe duhovniceşti

83
 89. Smerenia inim ii: leacul deznădejdii

Starea de deznădejde este una din cele mai grele

ispitiri sufleteşti şi este trimisă omului atund când
D om nul doreşte să-l supună unor mari chinuri.
Această stare sufletească este pregustarea gheenei.
Mii de ispite vin de la ea: tulburare, furie, hulire, de­
plângerea sorţii tale, gânduri destrăbălate, umblare
din loc în loc. Iar dacă mă întrebi care este pricina
acestora, îţi răspund: lenevirea ta. Că nu te-ai îngri­
jit să le cauţi leacul. Şi leacul este unul singur, şi cu
ajutorul lui omul află curând mângâierea pentru
sufletul său. Şi care este leacul) Smerenia inimii. Şi
nu este altă cale afară de aceasta prin care omul
poate să rupă gardul acestor răutăţi; dimpotrivă,
fără smerenie răutăţile se întăresc împotriva lui (Sf.
Isaac Şirul). Deznădejdea mai este numită uneori
de Sfinţii Părinţi trândăvie, lene, lâncezeală.
Sf. Serafim din Sarov (fl8 3 3 )
Viaţa ţi învăţăturile

90. Să nu te laşi pradă disperării

Iuda vânzătorul a fost laş şi neîncercat în luptă, şi

de aceea vrăjm aşul, văzându-i descurajarea, s-a
năpustit asupra lui, silindu-1 să se spânzure. Dar Pe­
tru, piatra cea tare, când a căzut în păcatul cel înfri­
coşat al lepădării de Dumnezeu, ca unul ce era încer­

84
cat în luptă, nu a deznădăjduit şi nu şi-a pierdut
cumpătul, ci a vărsat lacrimi amare din inimă zdro­
bită, iar vrăjmaşul, văzând lacrimile lui, s-a simţit ars
ca de foc şi a fugit departe de el, gemând de durere.
Tot aşa învaţă şi cuviosul Antioh, zicând: „De se va
abate peste noi deznădejdea, să nu ne supunem ei, ci
întărindu-ne şi îngrădindu-ne cu lumina credinţei,
cu mare bărbăţie să-i spunem duhului celui viclean:
Ce ne pasă nouă de tine, înstrăinatule de Dumne­
zeu, căzutule din cer şi robule viclean ? N u vei izbu­
ti să ne faci nimic. Hristos, Fiul lui Dumnezeu, are
stăpânire asupra noastră şi asupra tuturor. Faţă de El
am păcătuit, şi înaintea Lui vom fi îndreptăţiţi. Iar
tu, pierzătorule, depărtează-te de la noi. Cu cinstita
Lui Cruce înarmaţi, capul tău şerpesc vom zdrobi.
Sf. Serafim din Sarov (fl8 3 3 )
Viaţa fi învăţăturile
C

91. Purtarea în tristării cu m ulţumire

N u tocirea noastră sub revărsarea necazurilor

trebuie să o căutăm, nici învăţarea cu lipsa de sim­
ţire, ci arta de a primi şi a purta cu mulţumire în­
tristarea. Şi ţine minte: nu povara unei întristări
anume ne copleşeşte. Nu, căci năvala mâhnirii tul­
bură doar inima descumpănită. Străduieşte-te să
dobândeşti lăuntrica armonie a păcii.
Stareţul Macarie de la Optina ( t 1860)
Scrisori către fiii duhovniccţti

85
 92. Coboară în prăpastia smereniei

Ai căzut din nou în melancolie şi deznădejde! Ai

uitat oare că aceeaşi mână care pedepseşte aduce şi
cele mai mari daruri ? Seara se va sălăşlui plânsoare,
iar dimineaţa bucurie (Ps. 29, 5). Când nu suntem
în stare să urcăm pe culmile virtuţii, tot ce ne rămâ­
ne de făcut este să coborâm în prăpastia smereniei.
Smerenia ne este cel mai sigur mijlocitor înaintea
feţei Domnului. Numai prin smerenie şi osteneală
cel din urmă va fi cel dintâi. Deci fii cu bărbăţie !
Stareţul Macarie de la Optina ( t l 860)
Scrisori cătrefiii duhovniceşti

93. Hristos a sfin ţit calea suferinţei

Pentru omul credincios necazul şi-a pierdut bol­

dul cel înveninat. Nădejdea împăcată a luat locul
amarei deznădejdi a suferinţei, iar suferinţa nu mai
este de neîndurat, căci dulce rod dă la iveală. Bucu-
raţi-vă şi vă veseliţi, căci necazurile sunt cuptorul
de foc în care aurul se lămureşte. Suferinţa e cioca­
nul din mâna sculptorului ce face ca statuia să fie şi
mai minunată. Suferinţele sunt cărările spinoase şi
înfricoşătoare ce duc către culmi însorite şi prive­
lişti de Rai. Bucuraţi-vă şi vă veseliţi! Iisus Hristos
însuşi a sfinţit calea suferinţei cu picioarele L u i!
Arhim. Serafim Aleksiev (f 1993)
înţelesul suferinţei

86
 A

94. In ceasul m orţii

Una din ispitele din ceasul morţii, prin care vrăj­

maşul se străduieşte pentru ultima oară să ne do­
boare, este frica datorată aducerii-aminte de mulţi­
mea păcatelor noastre. De frica aceasta nu se poate
scăpa; dar ea este îm puţinată de credinţa în răs­
cumpărarea păcatelor noastre prin moartea pe Cru­
ce a lui Hristos, Mântuitorul nostru. Vrăjmaşul în­
tunecă această credinţă şi aţâţă frica pentru păcatele
noastre, ca să înăbuşe orice nădejde de mântuire şi
să ne doboare cu deznădejdea. Deci, frate, găteş-
te-te mai dinainte, ca să te împotriveşti acestui atac,
şi hotărăşte-te chiar de acum să apuci cu tărie în
mâinile tale stindardul nostru de biruinţă - Crucea
lui Hristos.
Sf. Nicodim Aghioritul ( t l 809)
Războiul nevăzut ţ

95. Lupta cea m ai de pe urma

I-am spus odată Părintelui Ioan că uneori sunt
cuprinsă de o puternică ispită duhovnicească, pe
care nici nu o pot explica în cuvinte. Este un fel de
deprimare, dar care în culmea ei cea mai cumplită
ajunge aproape la deznădejde. E ca şi cum un nor
negru îmi atârnă deasupra capului şi îmi pare că nu
mai am scăpare. Totul pare aşa de întunecat, aşa de

87
 apăsător pentru suflet, încât numesc această ispită
„drăcească1*. Dacă ar dura mai mult, mi-ar pricinui
moartea sau nebunia.
Părintele Ioan mi-a răspuns: „Acea ispită e lă­
sată să atace firile mai puternice, mai încercate în
războiul duhovnicesc. Vrăjmaşul o aduce asupra
ta fiindcă vede că nevoinţele tale au ajuns aproa­
pe de sfârşit, că ţi se pregăteşte o răsplată în ce­
ruri, şi vrea să te izbească şi să te doboare la pă­
mânt cu o tulburare puternică, lipsindu-te astfel
de cunună. Pe mulţi i-a nimicit cu deznădejdea.
Fii tare şi cu bărbăţie; luptă împotriva uneltirilor
vrăjmaşului; nu te da bătută. Poartă crucea aceas­
ta cu smerenie şi răbdare. Socoteşte că ţi s-a dat
ca să-ţi sporească smerenia şi că D om nul te va
ajuta. Cel al cărui suflet e întemeiat pe piatră nu
va fi clătit de vânturile ispitelor vrăjmăşeşti, nici
de furtuni, căci temelia e puternică. D ar cel ce are
casa sufletului său clădită pe nisip, adică sufletul
ce nu are Piatra Hristos ca temelie a sa, este lesne
nimicit chiar de o mică furtună. Să călătoreşti în
sus pe scara duhovnicească - nu în jos. Ridică-ţi
duhul şi mintea. Ai fost chemată să ocârmuieşti
mica turm ă de fecioare ce au fost alese de D om ­
nul pentru viaţa monahală. N u socoti aceasta ca
pe o sarcină de mică însemnătate, sau mai mică
.decât acele virtuţi şi nevoinţe ascetice pe care le-ai
fi p u tu t săvârşi în retragere, m ântuind doar sufle-
tul tău. Acum nu ai pace fiindcă slujeşti aproape­
lui. Nevoinţele tale sunt grijile şi necazurile. Sunt
griji şi necazuri îndurate de mucenici, căci tu te
răstigneşti pentru toţi, pentru dragostea de D um ­
nezeu şi de aproapele tău. Ce poate fi mai înalt
decât aceasta ?“
In dim ineaţa urm ătoare Părintele Ioan şi cu
mine ne-am dus la biserică, unde masa altarului
este făcută din marmură. Deodată Baduşka a între­
bat: „Din ce este făcut acest altar ?“ M-am uitat mi­
rată la el şi am răspuns: „D in m arm ură." El a
urmat: „Deci e făcut din piatră; să fie şi inima ta ca
această piatră. Fii cu bărbăţie, nu te descuraja."
Sf. Ioan din Kronstadt (fl9 0 8 )
Stareţa Thaisia, Autobiografie

96. Să nu laşi întristarea să pună cu

stăpânire pe inim a ta

N u vreau să spun să nu primeşti întristarea, căci

aceasta nu este în puterea noastră. Vreau doar să
spun să nu laşi întristarea să pună stăpânire pe ini­
ma ta şi să o tulbure; ţine-o în afara hotarelor ini­
mii tale şi grăbeşte să o uşurezi şi să o împuţinezi,
ca să nu te împiedice a cugeta sănătos şi a lucra
drept.
Sf. Nicodim Aghioritul (+1809)
Războiul nevăzut

89
 97. Durerea in im ii

Durerea inimii este condiţia creşterii duhovniceşti

şi arătării puterii lui Dumnezeu. Tămăduirile etc. se
întâmplă celor aflaţi în deznădejde, inimi îndurerate,
dar încă încrezându-se şi nădăjduind în ajutorul lui
Dumnezeu. Aceasta este când lucrează Dumnezeu.
Păr. Serafim Rose (fl9 8 2 )
NocofThis World, p. 749

98. Creştinul nu trebuie să

se descurajeze niciodată

Buna dispoziţie este o îndatorire creştinească.

Creştinul nu trebuie să se descurajeze niciodată şi
nici să se îndoiască de faptul că din tot ceea ce pare
rău va ieşi un bine. Un creştin ce se vaită, se plânge
şi se teme înşală aşteptările Domnului său. Cuvân­
tul lui Hristos din inimă se dezvăluie în nenumă­
rate feluri în viaţă. El ne asigură mângâiere în ne­
caz, întărire în slăbiciune. El face chipurile să stră­
lucească. îi face pe oam eni patrioţi şi pe femei
răbdătoare şi bune. Binecuvântează case; îmbogă­
ţeşte şi împodobeşte vieţi.
Ţarina Alexandra, Noua Muceniţă (+1918)
„Grădina inimii", p. 22

90
 99. Lui Dumnezeu ii place sa aducă
mângâiere

Lui Dumnezeu îi place să aducă mângâiere. Ini­

ma Lui e pururea plină de duioşie şi milostivire către
durerea şi suferinţa omenească. Dacă ne uităm în
Biblie, vedem că este plină de mângâiere, de la
început până la sfârşit. La fiecare pagină Dumnezeu
încearcă să-i facă pe oameni să creadă că El îi iubeşte,
că este prietenul lor, că vrea ca ei să facă bine. Nu
este nici măcar un singur capitol în Scripturi care să
nu descopere sau să rostească într-un anume fel mila
dumnezeiască. Iată de ce Biblia este o carte aşa de
dragă şi preţioasă celui posomorât, celui chinuit,
celui dezamăgit, celui nedreptăţit, celui lipsit, celui
însingurat. Biblia este ca sânul maicii, pe care să-ţi
pleci capul la vreme de durere şi necaz.
Ţarina Alexandra, Noua Muceniţă (fl9 1 8 )
„Grădina inimii", p. 41

100. N u iţi abate ochii de la Dumnezeu

N u îţi abate ochii de la El, şi pătimirile tale vor fi

pătrunse de dulceaţă cerească, duhovnicească; prin
rănile lui Iisus se vor tămădui rănile inimii tale.
Sf. Ignatie Briancianinov (fl8 6 7 )
„Paharul lui Hristos",
Experienţe ascetice, voi. II, p. 277

91
 101. Să ceri ajutorul Domnului

„Nectarie, când vei fi m âhnit şi descurajat şi

asaltat de grele încercări, spune doar atât: Doamne,
păzeşte, mântuieşte şi miluieşte pe robul Tău, Iero­
m onahul Nectarie.“ Asta-i to t ce mi-a spus, dar
cuvintele lui m-au salvat odată şi mă salvează până
în ziua de azi, fiindcă au fost spuse cu putere.
Stareţul Nectarie de la Optina (fl9 2 8 ),
citându-1 pe Episcopul Macarie, care
l-a hirotonit întru preoţie.
The Orthodox Word, nr. 129, p. 184

102. Întoarce-te către Dumnezeu

cu susţin din inim ă

S unt oam eni ce nu se în to rc nicicând către

Dumnezeu, nu se roagă nicicând. Şi dintr-o dată
sufletul lor e cuprins de amărăciune, mintea de
nelinişte şi inima de întristare. Şi omul simte că, în
starea sa pustiitoare, nici o altă făptură omenească
nu îl poate ajuta - chiar dacă îl ascultă până la ca­
păt, nu e în stare să-i priceapă durerea. Atunci
omul se întoarce către Dumnezeu şi zice suspinând
din inimă: Doamne, miluieşte-mă! Ar părea că e
de-ajuns să spui „D oam ne miluieşte" o singură
dată în rugăciune; însă noi o spunem de trei ori, şi
de douăsprezece ori, şi de patruzeci de ori. Aceasta

92
se face pentru sufletele chinuite, ce nu pot nici mă­
car să rostească „Doamne miluieşte“. Aşa că Bise­
rica se roagă pentru ei. Iar Domnul aude; şi chiar
dacă la început omul abia de simte harul, ca flacăra
unei lumânări, mai apoi îl simte din ce în ce mai
mult, şi sufletul i se uşurează.
Stareţul Nectarie de la Optina (fl9 2 8 ),
The Orthodox Word, nr. 129, p. 202

103. Ca să biruiesti
> mâhnirea

N u mai presupune! începe să gândeşti!

Stareţul Nectarie de la Optina (f!928)

104. Răgazul care înviorează

Câteodată este trebuinţă, precum zice Marele

Vasilie, a intra în vorbă cu un oarecare încercat şi
învăţat om, fiindcă cercetarea unţii asemenea om la
bună vreme şi bine nimerită şi vorbirea cu el întru
măsură, adică fără multă şi deşartă cuvântare, pot
nu numai a alunga din suflet trândăvirea cea încui­
bată în el, ci şi, dându-i lui oarecare odihnă, a-i în­
noi puterea şi osârdia către depărtata nevoinţă cea
întru bună-cinstire.
Sf. Nil Sorski (tI5 0 8 )
‘ „Tipic pentru viaţa aschetică", Al şaselea gând
(Filocatia de ta Prodromu, voi. II, p. 644)

93
 105. O soluţie paşnică - smerenia

Să-ţi spun un cuvânt din experienţă. în orice is­

pită sau deprimare există o scăpare sigură şi o solu­
ţie paşnică - şi-aceasta este smerenia. Numai pe
această cale ajunge sufletul la adevăr, care rezolvă
totul, tămăduind cu căldură şi slobozind cu îmbel-
şugare. Dacă pierzi această legătură, sufletul va fi
învăluit de întuneric şi neplăcere. Apoi ajunge la
false presupuneri ale minţii, ceea ce este dezastru­
os. Căci mintea aflată în greşeală arată totul într-o
falsă lumină; toate împrejurările vieţii capătă o în­
făţişare amară şi groaznică şi nu mai vezi în ele căile
lui Dumnezeu, măreaţa prezenţă a mântuitoarei
Sale Pronii.
Stareţa Arsenia (tcca. 1901)
3> Viaţa Stareţei Arsenia de la
Mănăstirea Ust-Medvedski, p. 237

106. „ Slava lui Dumnezeu pentru toate“

Adeseori în vreme de necazuri pline de mâhnire,

ca şi în vreme de bucurie, trebuie să repetăm un
cuvânt de mulţumire către Dumnezeu, la fel de des
şi tot atât de îndelung ca şi Rugăciunea lui Iisus:
„Slavă lui Dumnezeu pentru toate !a Apoi din nou:
„Slavă lui Dumnezeu pentru toate 1“ Prin această
rugăciune cârteala din inimă se duce, tulburarea se

94
 face nevăzută şi numai pacea începe a se sălăşlui în
inimă, şi bucuria... Domnul are lumină ce alungă
departe orice tulburare şi supărare. Numai sufletul
să se apropie de El cu credinţă.
Sf. Ignatie Briancianinov (fl8 6 7 )
Viaţa Stareţei Arsenia de la
Mănăstirea Ust-Medvedski, p. 240

107. Libertatea sufletului

Sufletul trebuie să ştie un singur lucru - că nu­

mai în Dumnezeu îşi află pacea şi sfârşitul căutării.
Pentru aceea el trebuie să ajungă la liberarea de­
săvârşită, nu numai de patim i, ci şi de propriile
simţăminte, la eliberarea de tot ce este vremelnic,
şi să intre în Dumnezeu. O astfel de libertate A
este
pruncie pentru suflet, necunoştinţa răului. Intr-o
astfel de libertate sufletul este subiectul a tot ce e
omenesc, dar nu e supus faţă de nimic. Iubeşte
viaţa întregii lumi, nu dispreţuieşte nimic, nu înjo­
seşte nimic, nu lasă nimic afară din întregul vieţii,
ca şi cum ar fi rău, ca pe ceva negativ, dar el însuşi
nu mai e legat în nici un fel, nu mai este în nici un
fel închis; e ca şi cum ar fi m urit faţă de propria
viaţă. A ieşit la libertatea faţă de sine şi s-a închis în
veşnicul Dumnezeu. Iar cel ce trăieşte în el şi pe
care îl îmbrăţişează deplin, este Hristos, Care a de­
venit plinătatea inimii sale, Călăuza m inţii sale.

95
O asemenea stare aduce eliberarea a tot ce e ome­
nesc în el.
Schimonahia Ardaliona
Viaţa Stareţa Arsenia de la
Mănăstirea Ust-Mcdvedski, p. 42

108. N u căuta să prim eşti prevestiri

în rugăciune

La vreme de deprimare plânsul şi rugăciunea ne

dezgustă, şi nu ne înalţă, aşa cum ne-am aştepta -
totul este chinuitor. Atunci omul trebuie să se sme­
rească, recunoscând în toate acestea propria slăbi­
ciune, şi nu trebuie să se amărască. A căuta tot felul
de prevestiri în rugăciune e semn de mândrie. E
mai bine să te rogi simplu, cu smerenie, cerând
doar milă şi crezând că Domnul nu va dispreţul pe
cel ce se pocăieşte, care se roagă după pilda vame­
şului [din Evanghelie].
Stareţul Macarie de la Optima (tl8 6 0 )
Nevoinţa ortodoxă ţi literatura rusă

109. C ăinţa ca răspuns

La vreme de furtună şi răzvrătire a patimilor, ca­

ută să nu te laşi copleşit când doar îţi ninge şi-ţi
plouă, ci te ajută de defăimarea de sine, de smere-

96
nie şi căinţă. Că mai plăcut este la Dumnezeu un
păcătos ce se căieşte decât dreptul mândru şi fără
căinţă, care caută să se îndreptăţească prin drep­
tatea sa.
Stareţul Macarie de la Optina (fl8 6 0 )
N cvoinţa ortodoxa f i litera tu ra rusă

110. Varsâ-ţi inim a în rugăciune

întristarea mea era aşa de mare că m-am gândit

că nu voi fi în stare a îndura ispita şi am să mor. îmi
aduc aminte că odată am ieşit din mănăstire. Era
iarnă. M-am dus la cimitir şi de acolo la măgura
Sfântului Serafim. Am to t urcat şi coborât acea
măgură, umplând-o de lacrimile mele, plângând în
hohote, rugându-mă şi strigând cu suspine către
Domnul: „Doamne, cum de până şi fraţii mei, care
ar trebui să mă înţeleagă, sunt împotriva mea ?“
Multă vreme m-am rugat şi am strigat aşa. Apoi
m-am mai uşurat puţin, ca şi cum întristarea mi
s-ar fi luat din inimă. Apoi am venit ia chilie şi am
scris o scrisoare...
Ieroschimonahul Mihail al II-lea
de la Valaam (tl9 6 2 )
Tăcerea lăuntrică

97
 III. Puterea răbdării

Rabdă, şi rabdă totul - toate necazurile, toate

greutăţile nevoinţei, mustrările, ponegrirea, dar
mai mult decât orice teme-te de deprimare. Este
păcatul cel mai greu.
Există două căi. Una este calea defăimării de
sine şi smereniei. Şi a doua, calea îndreptăţirii de
sine şi a deznădejdii. Cea dintâi este adevărata cale
a străpungerii duhului şi pocăinţei şi duce la mân­
tuire şi la smerenie. A doua este calea mândriei, a
îndreptăţirii de sine. Atunci nimeni nu mai poate
ajuta, nici rugăciunile mele, nici îngerii din cer, ci
numai mila Domnului; şi de nu ar fi Domnul, ar
duce la pierzanie.
Oricare ar fi ispita sau căderea cu care dăm
piept, trebuie să ne ridicăm, să nu deznădăjduim şi
să o luăm de la început. Războiul nevăzut ne este
de folos. Cununile se dau numai pentru lupta dusă
cu bărbăţie. Trebuie să avem război, străpungere
de inimă cu pocăinţă adevărată şi nădejde tare.
Intrarmează-te şi poartă războiul, şi toate cele­
lalte se vor adăuga ţie de la Domnul.
Un frate a căzut în păcatul curviei, apoi a plâns
cu amar şi s-a căit din toată inima. Şi-aceasta s-a
întâmplat de şapte ori. Deci s-a pocăit şi a purtat
războiul, şi s-a iertat lui. Şi s-a descoperit bătrânu­
lui său că, pentru pocăinţa şi războiul său, fratele

98
acela s-a încununat cu cereşti cununi. El nu s-a lăsat
să cadă în deznădejde.
Mai m ult decât orice, păzeşte-ţi pacea inimii.
Aruncă totul spre Domnul, predă-te cu totul Lui.
El este totul şi totul este de la El.
Ieroschimonahul Mihail al II-lea
de la Valaam (fl9 6 2 )
Tăierea lăuntrică

112. Pdzeşte-te pe sineţi

Când vorbim despre Dumnezeul slavei, despre

Voia Sa, despre Legea Sa, atunci trebuie să uităm
cu totul slava noastră şi să ne lăsăm cuprinşi cu
totul în contemplarea slavei lui Dumnezeu sau a
Voii Sale preaînţelepte şi pline de har. Să nu ne
gândim în astfel de clipe la nedesăvârşirile noastre,
pe care diavolul ni le aduce în minte şi în simţiri ca
să ne înjosească în ochii noştri şi să ne cufunde în
mincinoasă ruşinare, deprimare şi deznădejde. Să
ne aducem aminte că nimic de pe pământ nu este
desăvârşit, şi nimic din cele pământeşti nu este
slăvit. Pentru că în parte cunoaştem, şi în parte pro­
rocim (I Cor. 13,9). Iar cel ce se ruşinează şi roşeşte
pentru nedesăvârşirile lui se ruşinează de o nălucire
ce i se arată în închipuire şi se mândreşte cu închi­
puitele sale desăvârşiri.
Sf. Ioan din Kronstadt (tl9 0 8 )
V ia ţa m ea in H ristos

99
 113. Cea m ai scurtă cale de a scăpa de
posomorăre

Să nu ţii (sau să aduni) în inimă mânie împotri­

va aproapelui tău.
Sf. Varnava de la Schitul Ghetsimani
din Moscova (fl9 0 8 )
V iaţa S fâ n tu lu i Varnava, de Arhimandritul
Gheorghe de la Lavra Sf. Serghie, 1995

114. Ridică-te, cel căzut

Ridică-te, cel căzut, deschide ochii sufletului

tău, satură-te de pâinea care este cuvântul lui Dum­
nezeu şi bea vinul din paharul înţelepciunii lui
Dumnezeu.
De-ţi va veni cumva întristare, atunci cu bunăvo-
ire şi cu dragoste cercetează cele scrise aici şi crede
că, harul lui Dumnezeu ajutând, te vei mângâia.
Intăreşte-te în acest adevăr: că orice scriere
dumnezeiască ce este în armonie cu calea mântuirii
povăţuieşte, învaţă, mustră şi întăreşte, că drumul
nostru poate fi pururea după voia lui Dumnezeu.
Igumenul Nazarie de la Valaam (tl8 0 9 )
Un sfâ n t u ita t , p. 15

100
 115. C uraj din toată inim a

Om ul trebuie să fie mai aspru cu sine, iar cu

ceilalţi mai îngăduitor. Omul e atacat de gânduri
necurate; când ele se duc, inima e asaltată de mâ­
nie şi după aceea de posomorâre şi deprimare, şi
to t aşa, una după alta - şi toate acestea ne sunt
spre mântuire.
Trebuie să lucrăm în noi smerenia. E cu nepu­
tinţă să urmăm o cale duhovnicească fără a cunoaş­
te ispitele, dar Dom nul nu trimite omului ispite
peste puterile sale. Căci mai întâi „Crucii Tale ne
închinăm”, şi abia apoi „sfântă învierea Ta o cân­
tăm şi o slăvim”, şi la fel şi în viaţa omului, întâi
este suferinţa şi apoi bucuria.
La vreme de necazuri şi întristare este trebuinţă
de răbdare şi de curaj din toată inima. Şi când nu ai
nădejde să primeşti ajutor de niciunde, atunci vine
ajutorul ceresc. Tocmai atunci este trebuinţă de
mărturisire: ai credinţă şi, aşa cum ţi se curăţeşte
trupul după o baie fierbinte, la fel şi sufletul ţi se va
curăţi de păcate prin harul lui Dumnezeu.
Sf. Alexie de la Mănăstirea Goloseveiski
R ussian P iligrim , nr. 8, pp. 89-90

116. Calea lepădării de sine

Suferi probabil de nestatornicul duh al mâhni-

ciunii fiindcă eşti atras de ceva, umblând după voia

101
ta. Dacă renunţi la a te mai călăuzi singur şi faci
totul cu blagoslovenia lui Dumnezeu, atunci cu
această blagoslovenie vei culege pacea sufletului şi
alte roade ale Duhului Sfânt. Dacă îţi laşi cu totul
voia, nu vei mai simţi niciodată întunericul greu al
mâhniciunii. Valurile cele mai cumplite ale patimi­
lor se vor potoli; în locul lor va răsări limpezimea
minţii, liniştirea gândurilor, blândeţea duhului şi
pacea neamăgitoare, care te vor binecuvânta de sus
şi vor veni să locuiască în sufletul tău. Dacă păstrezi
o neîntreruptă trezvie şi priveghere asupra ta, vei
ajunge ca fecioarele cele înţelepte şi vei intra în că­
mara de nuntă a Mirelui celui Nemuritor. Mirele
vine în miezul nopţii. Deci priveghează ca să nu-ţi
împovărezi inima cu mâhnire. Dă slavă Domnului
Dumnezeului tău mai înainte să apună soarele.
Vino întru numele Domnului pe calea lepădării de
sine, dacă voieşti cu adevărat să te mântuieşti.
Mâhnirea chinuie pe oricine; ea nimiceşte bine­
făcătoarele roade ale cumpătării şi chiar şi pe oame­
nii cei mai mari. Dar în începătorul simplu şi curat
ea nu îşi află loc. Cel ce s-a lepădat de sine cu nădej­
de în Dumnezeu, pentru ce oare se mai poate mâh­
ni ? Pentru un astfel de om vrăjmaşului i-au lipsit
săbiile pană în sfârşit (Ps. 9, 6).
Stareţul Leonid de la Optina (f!814)

102
 117. Vino, Doamne Iisuse !

Adeseori născocim lucruri din trecut ca să deslu­

şim de ce suntem într-o anume stare, mai curând
decât să ne războim cu ea. Este greşit! Este un pă­
cat ! E ca şi cum ne-am juca cu demonii. Ni s-a dat
libertate.
Deprimarea este o invitaţie adresată diavolului.
Dacă îţi plângi de milă cu egoism, vei ajunge în
iad. Fără luptă viaţa devine o povară. Sfântul La-
vrentie al Cernigovului a spus că sfârşitul lumii va
veni când mulţimea sfinţilor va înlocui mulţimea
îngerilor căzuţi. Dacă nu mai sunt sfinţi, lumea se
va târî mai departe într-o jalnică, meschină şi vred­
nică de milă existenţă. Suntem chemaţi să devenim
sfinţi, şi nimic mai puţin !
Părintele Adrian de la Noul Diveevo ( t 1979)
Din colecţia particulară a unui fiu duhovnicesc

118. Trei paşi

Trei paşi ca să biruim deznădejdea: 1. Rugăciu­

nea fierbinte; 2. Smerenia; 3. Dăruirea de sine.
Părintele Adrian de la Noul Diveevo ( t 1979)
Din colecţia particulară a unui fiu duhovnicesc

103
 119. Cornul m ândriei si cornul
9

disperării

îm i scrii că uneori slăbeşti până la laşitate, iar

uneori până la disperare. Află că sunt două şiredi-
curi ale vrăjmaşului: să-l atace pe creştin fie cu
mândria şi părerea de sine, fie cu laşitatea şi dis­
perarea. Sf. Ioan Scărarul scrie că un nevoitor is­
teţ lupta împotriva acestor şiredicuri ale vrăjma­
şului folosind chiar armele aceluia. Când vrăjma­
şul îl aducea la disperare, atunci spunea sieşi şi
vrăjmaşului; „Cum se face că nu dem ult mă lău-
dai şi mă făceai să mă mândresc >“ Şi prin aceasta
înffângea planul cel viclean al vrăjmaşului. Când
vrăjmaşul schimba direcţia şi începea să-l laude,
dându-i pricini de mândrie şi părere de sine, bă­
trânul îi răspundea: „Cum se face că nu demult
mă aduceai la disperare ? Astea se bat cap în cap.“
Astfel, nevoitorul cu pricina, cu ajutorul lui D um ­
nezeu, a înfrânt cursele vrăjmaşului chiar cu arme­
le lui, folosind una împotriva celeilalte la timpul
potrivit.
Stareţul Amvrosie de la Optina ( f i 891)

120. Deprimarea este ateism

Dacă ai parte de pierderi şi pagube şi nu e ni­

meni pe umărul căruia să-ţi odihneşti capul cel plin

104
de griji, credinţa ta te va feri de toate gândurile ne­
gre şi de toată grija şi îţi va spune necontenit că tot
ce ţi-a alunecat din mână a căzut în mâna Tatălui
tău, Care stăpâneşte toate bogăţiile şi toate moşiile
şi toate bunurile întregii zidiri.
Credinţa ta te fereşte în boală şi de boală, în ne­
cazuri şi de necazuri, în întuneric şi de întuneric, în
deznădejde şi de deznădejde, în singurătate şi de
singurătate, în m oarte şi de moarte. Chiar şi de
moarte te fereşte credinţa ta şi te va apăra. Cu ade­
vărat, chiar şi de moarte, iar ateii nici nu ştiu că este
o apărare îm potriva m orţii... Orice m oarte este
moartă, dar ateismul este o moarte vie. De acea
moarte vie te apără şi te păzeşte credinţa ta.
Sf. Nicolae Velimirovid (fl9 5 6 )
L upta pen tru credinţă, pp. 8-9

121. Aşteaptă,, şi vei vedea m ila lui

Dumnezeu

N u te da prins în robia deznădejdii şi trândăviei,

ci respinge-le cu o scurtă rugăciune: Doamne lisuse
Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine,
păcătosul.
Văzând că te prăbuşeşti mereu sub povara Cru­
cii tale, mi se mâhneşte sufletul şi cer Domnului
Dumnezeu să te ajute. In primul an de viaţă m on­
ahală am fost şi eu plictisit, la fel ca tine, şi am ajuns

105
la slăbiciune sufletească. De o mie de ori m-am în­
voit cu mintea să mă întorc înapoi, dar m-au oprit
cuvintele lui Hristos: Nimeni, punând mâna sa pe
plug şi privind înapoi, este potrivit pentru împărăţia
lui Dumnezeu (Luca 9, 62). Disperat, nevoind să
pier, am hotărât că e mai bine a pătimi împreună cu
norodul lui Dumnezeu (Evr. 11,25) mai vârtos decât
a locui în sălaşele păcătoşilor (Ps. 83, 11), mângâin-
du-mă cu tot felul de plăceri lumeşti. Socot deci că
vei vedea mila Domnului asupra ta şi nu vei mai
simţi deznădejde.
Stareţul Antonie de la Optina ( f i 865)

122. M ustrare

O, puţin credincioasa, pentru ce te-ai îndoit (Matei

14,31) de puterea lui Dumnezeu, în loc să te încre­
dinţezi de ea văzându-ţi neputinţa ? Iona nu şi-a
pierdut nădejdea în fundul mării, înghiţit de o fiară
a mării, ci s-a rugat; iar tu, suflet slab, care te bu­
curi de lumina soarelui şi nu te lipseşti nici de lumi­
na cea duhovnicească, adică de Sfânta Liturghie şi
de slujbele bisericeşti şi, mai mult, trăieşti printre
muceniţe, adică între alesele mirese ale lui Hristos
- scoţi din tine hule de deznădejde, necredinţă, bă­
nuială şi alte păcate dezgustătoare. Dând cale câr­
tirii, ţi-ai pierdut şi minţile: spui că ţi-ai pierdut nă­
dejdea de a te mai îndrepta - cuvinte nebuneşti!

106
Iată o fată gata să se omoare fiindcă nu se mai poa­
te îndrepta ! Ei bine, tot ce poţi face este să te pocă­
ieşti ! De ce trebuie să ne vârâm între cei ce s-au
îndreptat, adică între desăvârşiţi! Mare va fi mila
lui Dumnezeu de ne vom strecura în turma celor
mântuiţi (adică a celor ce se pocăiesc).
Smereşte-te deci! Căci miroşi a mândrie. „Mai
marii mei se uită de sus la mine, toate surorile se
uită de sus la m in e!“ Dar oare ai ceva pentru care
ar trebui să te cinstească ? N -a i! Ei bine, atunci
smereşte-te şi te vei m ântui!
Stareţul Anatolie al II-lea de la Optina (fl8 9 4 )
Scrisori către m aici

123. Sfat pentru normalitate

Fraţilor, staţi neclintiţi în Credinţa Ortodoxă a

lui H ristos; păstraţi-vă mintea nerisipită; păstra-
ţi-vă curăţia sufletului şi a trupului; staţi departe de
dorinţe rele; împodobiţi-vă cu smerenia înţelepciu­
nii; nu uitaţi dragostea de străini; nu părăsiţi rân-
duiala meselor de obşte la trapeză; fugiţi de slava de
la oameni; nu căutaţi cinstiri vremelnice; nu grăiţi
îm potrivă cu nici un chip m ai-m arelui vostru;
nevoiţi-vă necontenit întru virtuţi; fugiţi de băutură
ca de otravă; rugaţi-vă cu trezvie lui Dum nezeu
întru to t ceasul. De veţi vieţui după diata m ea,

107
 D om nul Iisus H ristos vă va m ilui cu veşnicele
binecuvântări şi cu împărăţia Cerească.
Sf. Paisie de la Uglici (1863)
„Testament", în R ussian P iligrim , 1893

124. întărirea prin SJanta împărtăşanie

într-o zi nu am izbutit să slujesc Euharistia lui

Dumnezeu şi dintr-o dată am simţit înlăuntrul meu
o lipsire de viaţă duhovnicească, o lipsă a harului şi
~2 > o sporire a puterilor păcatului şi am avut de dus o
mare luptă împotriva curentului tot mai spornic al
păcatului.
In ziua următoare Euharistia şi împărtăşirea cu
Sfintele Taine mi-au înnoit existenţa şi m-am trezit
ca dintr-un somn. Slavă lui D um nezeu! Dacă nu
mâncaţi Trupul Fiului Omului şi nu beţi Sângele
Lui, nu veţi avea viaţă întru voi. Adevărat este fie­
care cuvânt al Domnului şi Dumnezeului m e u !
Sf. Ioan din Kronstadt (1908)
Jurnal din 18 iunie 1905

125. Păzirea de duhul deprim ării

Să-ţi faci semnul crucii mai des, fiindcă te păzeş­

te ca un lacăt pe uşă. Mântuieşte-te şi te apără cu
puterea cinstitei şi de viaţă dătătoarei Cruci.

108
 Pe umărul nostru stâng stă un demon, iar pe cel
drept un înger păzitor. Fiecare om are cărţile sale: în
una se scriu păcatele şi în cealaltă faptele bune.
Dacă cineva ne face să săvârşim ceva rău sau
spune ceva ce ne mâhneşte - de pildă vreun om bă­
trân sau bolnav, sau vreun ieşit din minţi - nu te
mâhni, ci mai curând ajută-le. Trebuie să ajutăm pe
bolnavi cu toată silinţa şi să-i iertăm, orice ar zice
sau ar face.
Fiecare casă trebuie să aibă o odaie îndreptată
spre răsărit (ca un paraclis), cu o masă - altarul de
rugăciune al lui Dumnezeu. Şi la ea să nu se mănân­
ce şi să nu se bea.
Dreapta Matrona cea Oarbă de la Moscova
(+1952)

126. Va veni o deprimare universală

Rugaţi-vă, co p ii! N u mult timp a mai răm as!

Viaţa noastră atârnă de un fir de păr. Fericiţi cei ce
nu vor fi căsătoriţi... Au fost mucenici şi acum ia­
răşi vor fi. Cei din urmă vor fi mai mari ca cei din­
tâi. Ei poartă o uriaşă povară de necazuri. Eu însu­
mi sunt un păcătos şi iubesc pe păcătoşi. N u este
om pe pământ care să nu fi păcătuit. Numai D om ­
nul e fără de păcat, iar noi toţi suntem păcătoşi.
Domnul nu-i va părăsi pe ai Săi, numai să nu
uităm că umblăm sub stăpânirea Domnului. Cei ce

109
au pe D om nul nădejdea lor nu se vor lipsit de tot
binele (Ps. 33,10).
Sf. Kukşa din Odessa (fl9 6 4 )
The O rthodox W ord, n i. 158, p. 137

127. Să semănăm în noi seminţele bunei j

nădăjduiţi

Când suntem atacaţi de demonul negrijaniei, să

ne împărţim sufletul în două, o parte care mângâie
şi alta care se mângâie, şi să semănăm în noi semin­
ţele bunei nădăjduiri, cântând aceste stihuri ale lui
Dâvid: Pentru ce mâhnit eşti, sufletul meu, şi pentru
ce mă tulburi ? Nădăjduieşte spre Dumnezeu, că mă
voi mărturisi Lui, mântuirea feţei mele şi Dumnezeul
meu (Ps. 41 ,6).
Awa Evagrie Sihastrul (t399)
Cuvinte pentru nevomţă

128. întâm pină lupta vitejeşte

Să nu laşi chilia ta la vreme de ispită, născocin-

du-ţi pricini bine întemeiate, ci stai înlăuntru şi
rabdă, întâmpinând vitejeşte pe toţi năvălitorii, şi
mai vârtos pe dracul negrijaniei, cel ce este cu ade­
vărat cel mai cumplit dintre toţi, dar care, mai mult
decât toţi ceilalţi, face sufletul încercat. Căci de vei

110
 fugi dc luptă sau o vei ocoli, mintea rămâne necer­
cată, temătoare şi uşor de pus pe fugă.
Awa Evagrie Sihastrul (f399)
C uvinte p en tru nevoinţd

129. Aducerea-aminte de moarte

Sfântul şi mult-încercatul nostru dascăl obişnuia

a zice: Călugărul trebuie să fie gătit întru sine ca şi
cum ar avea să moară mâine, şi să-şi îngrijească
trupul ca şi cum ar mai avea de trăit o mulţime de
ani. Căci, zicea el, cea dintâi opreşte gândurile ne-
grijaniei, fâcându-1 pe călugăr mai osârduitor, iar
cea de-a doua îi păzeşte trupul sănătos şi-l face să se
păstreze întru cumpănită înfrânare.
Awa Evagrie Sihastrul (t399)
C u vin te p en tru nevoinţd

130. Stai neclintit !

De te loveşte duhul mâhniciunii, nu-ţi părăsi

chilia şi nu te da deoparte la vreme de nem ulţu­
mire. Căci aşa cum argintul se curăţeşte [prin fre­
care], la fel şi inima ta se va face strălucitoare dacă
stai neclintit.
Awa Evagrie Sihastrul (t399)
C u v in te p e n tru nevoinţd

111
 131. Apucă corzile v irtu ţii

Dacă, istoviţi de lucru, cădem în întristare, să

mânecăm spre stânca cunoaşterii şi să vorbim în
psaltire, apucând virtuţile ca pe nişte corzi ale har­
pei cunoaşterii.
Awa Evagrie Sihastrul (f399)
C uvinte p en tru nevoinfd

132. Rugăciunea este un leac

Rugăciunea este izgonirea scârbei şi a mâhniciunii.

Sf. Nil Sinaitul (t450)
„153 de capete pentru rugăciune"
(Filocalia de la P rodrom u, voi. I, p. 175)

133. Lacrim i si rugăciune către

Dumnezeu

Când încercăm să avem rugăciune curată şi nu

putem , ci suntem învăluiţi de întuneric, să udăm
obrajii noştri cu lacrimi şi să rugăm pe Dumnezeu
să risipească noaptea luptei şi în suflet să lase să
strălucească lumina.
Sf. Nil Sinaitul (t450)
„153 de capete pentru rugăciune"

112
 134. A şteaptă lum ina harului

Când se întâmplă ca sufletul să-ţi fie plin de întu­

neric şi, la fel cum razele soarelui sunt despărţite
uneori de pământ de către nori, la fel şi sufletul se
întâmplă să-ţi fie lipsit pentru o vreme de mângâiere
duhovnicească; şi când lumina harului nu se mai
zăreşte înlăuntru, fiindcă un nor de patimi acoperă
sufletul; şi când puterea dătătoare de bucurie a slăbit
în tine, astfel încât mintea îţi este învăluită în neo­
bişnuit întuneric; atunci să nu se tulbure cugetul tău,
ci ai răbdare; citeşte cărţile dascălilor, sileşte-te să te
rogi şi aşteaptă ajutor. Căci iute va veni - va fi aici
înainte să-ţi dai seama. Căd aşa cum faţa pământu­
lui este izbăvită de către razele soarelui de întuner­
icul norilor ce o acoperă, la fel şi rugăciunea poate
nimici şi risipi norii patimilor din suflet şi poate
lumina mintea cu lumina mângâierii şi bucuriei.
Sf. Isaac Şirul
C uvinte p en tru nevom ţă

135. în tru răbdare vă câştigaţi sufletele

Toate celelalte patimi, ori de partea cea iuţoasă a

sufletului, ori de cea poftitoare numai se ating, ori
şi de cea cuvântătoare, precum uitarea şi necunoş-
tinţa. Iară trândăvia de toate puterile sufletului
atingându-se, pe toate patimile împreună le por­
neşte. Pentru aceasta şi decât toate celelalte patimi

113
 este mai grea. Deci bine Domnul, pentru lecuirea
ei, ne-a dat pe întru răbdarea voastră veţi câştiga su­
fletele voastre (Luca 21,19).
Sf. Maxim Mărturisitorul (f662)
„Suta întâi din capetele cele pentru dragoste"
(Filocalia de la Prodrom u , voi. I, p. 304)

136. Dumnezeu ne va ridica

Când cineva, tare nevoindu-se, s-ar birui, nici­

decum să nu se necăjească, nici să obosească cu nă­
ravul, ci prin graiurile Isaiei să se îndrepteze şi să
fie cu bun suflet, unele ca acestea cântând: Cei pu­
terniciplecaţi-vă, o, viclenilor draci; cei ce v-aţi întărit
biruiţi-vă: că de vă veţi iarăşi întări, iarăşi vă veţi
birui. Şi orice sfat veţi sfătui, risipi-l-va Domnul, căci
cu noi este Dumnezeu (Isaia 8, 9-10). Dumnezeu
este cel ce ridică pe cei surpaţi (Ps. 144, 14) şi face
pe vrăjmaşii noştri a plânge când ne-am căi.
Sf. Ioan Carpatiul
„Către călugării din India"
(Filocalia de la P rodrom u, voi. I, p. 256)

137. în tristarea noastră

se va schimba în bucurie

Ci însă se cuvine a şti că nimic străin nu pătimesc

călugării necăjindu-se şi în m ulte feluri mâhnin-

114
 du-se, cele ale Stăpânului lor răbdind prin multe
ispite. Pentru că au auzit pe El grăind în Evanghelie:
Am in, amin grăiesc vouă, că voi veţi plânge şi vă veţi
tângui - voi cei de aproape de Mine - iar lumea se va
bucura (Ioan 16,20). Ci încă puţin, şi vă voi cerceta
prin Mângâietorul, şi voi goni întristarea voastră.
Voi pune întru voi gânduri ale vieţii şi odihnei celei
cereşti, şi lacrimi dulci, de care v-aţi lipsit, la puţină
vreme ispitindu-vă. Şi voi da vouă ţâţa harului Meu,
precum muma pruncului celui plângător, şi vă voi
întări cu puterea cea de sus, că aţi slăbit întru a vă
lupta. Şi vă voi îndulci pe voi cei amărâţi, precum
zice Prorocul Ieremia întru tânguiri, pentru tainicul
Ierusalim. Ci mă voi arăta vouă prin cercetare ascun­
să, şi se va veseli inima voastră, şi necazul vostru
întru bucurie se va schimba; şi bucuria voastră nimeni
nu o va lua de la voi (Ioan 16,22).
Sf. Ioan Carpatiul
„Cuvânt pustnicesc'1
(Filocnlia de la P rodrom u , voi. I, pp. 269-270)

138. Cununile se dau pentru răbdare

Ci să ştii, iubitule, că nu are trebuinţă Satana a

ispiti pe cei de sine ispitiţi şi pururea la cele de jos
traşi prin lucrurile cele lum eşti. Şi cunoaşte şi
aceasta, că celor ispitiţi cinstite şi cununile se pă­
zesc, iar nu celor ce nu se grijesc pentru Dum ne­

115
zeu, nici mirenilor celor ce zac cu faţa în sus şi ho-
răiesc. „Ci eu, zici tu, foarte mă ispitesc şi şalele mele
s-au umplut de ocări, precum grăieşte Prorocul (Ps.
37, 7). Şi pătimire este şi gârbovire, şi nu este în trup
vindecare, şi sârguinţă întru oase (Pilde 3, 8).“ Ci
însă aproape şi de faţă este marele Doftor la cei ce
se obosesc, Cel ce poartă neputinţele noastre, şi cu
rana Lui au vindecat pe noi şi ne vindecă (cf. Isaia
53, 5); de faţă este şi acum, puind mântuitoarele
doftorii. Pentru că Eu, zice, am bătut prin părăsire,
Eu voi şi vindeca. Deci să nu te tem i când mânia
iuţimii Mele va pica, că iarăşi voi vindeca. Că precum
nu va uita muierea a milui pre fiii pântecelui ei, aşa
nici Eu nu te voi uita pe tine, grăieşte Domnul (cf. A
Doua Lege 32, 39; Isaia 7, 4 şi 4 9 ,1 5 ). Pentru că
dacă inima păsării se varsă spre puii săi şi strigă către
dânşii, şi hrană în gura lor le dă, cu m ult mai vârtos
îndurările Mele se varsă spre zidirile Mele.
Mai cu mult îndurările Mele se varsă spre tine şi
te cercetează tăinuit. Şi vorbesc către tine în minte,
şi hrană pun înlăuntrul cugetului celui ce-i trebuieş-
te, ca unei mici rândunici. Pentru că hrană ţie voi
dărui a fricii celei mai bune, şi hrana doririi celei ce­
reşti, hrană a suspinelor, hrană a mângâierii, hrană a
umilinţei, hrană a cântării, hrană a cunoştinţei celei
mai adânci, şi hrană a oricăror taine dumnezeieşti.
Şi dacă mint, acestea grăindu-le ţie, Eu, Stăpânul şi
Părintele tău, mustră-mă, şi voi răbda.

116
 Deci acestea Domnul nouă pururea ne vorbeşte
prin cugete.
Sf. Ioan Carpatiul
„Cuvânt pustnicesc"
(Filocatia de la Prodrom u, voi. I, p. 271)

139. D d sfat bun sufletului tdu

Când acestea te vor întâmpina, o, monahe, şi vei

afla râvnă şi dor de săvârşire în sufletul tău multă, cât
să pofteşti adică pe toată porunca lui Dumnezeu să
o împlineşti, şi nici până la cuvânt deşert să cazi şi să
păcătuieşti; şi de nici unul din sfinţii cei de demult
cu fapta şi cu cunoştinţa şi cu vederea să rămâi
înapoi; şi vezi pe sineţi împiedicându-te de cel ce
seamănă neghinele mâhniciunii, şi nu te lasă la atâta
înălţime de sfinţenie să ajungi, fiindcă vâră el în
mintea ta gânduri de mâhniciune şi-ţi zice: Cu ne­
putinţă este ţie în mijlocul lumii să te mântuieşti, şi
fără de lipsă să păzeşti pe toate poruncile lui Dum­
nezeu. Atunci tu, întru un colţ şezând deosebi,
strânge pe sineţi, adunând gândul tău, şi dă sfiit bun
sufletului tău, şi zi: Pentru ce eşti mâhnit, suflete al
meu ? Şi pentru ce m ă tulburi ? Nădăjduieşte spre
Dumnezeu, că mă voi mărturisi Lui, mântuirea feţei
mele (Ps. 41, 6-7). Nu sunt lucrurile mele, ci Dum ­
nezeul meu eşti. Că cine se va îndrepta din lucrurile
legii ? Că nu se va îndrepta, zice, înaintea Ta tot cel viu
(Ps. 142, 2). Ci din credinţa cea întru însuşi D um ­

117
nezeul meu nădăjduiesc, prin negrăită milostivirea
Lui, în dar să mă mântuiesc. Du-te înapoia mea,
Satano. Domnului Dumnezeului meu mă închin, şi
Lui tinereţile mele îi slujesc, Celui ce poate mântui
cu singură mila Sa. Deci depărtează-te de la mine.
Dumnezeu, Cel ce m-a făcut după chipul şi după
asemănarea Sa, te va surpa pe tine.
Sf. Simeon Noul Teolog, (1T022)
„Capete lucrătoare şi de Dumnezeu grăitoare"
(Filocalia ie la Prodrom u , voi. II, pp. 71-72)

140. Grăbeşte către locul tău

de rugăciune

Slăbănogirea şi greutatea trupului care din pre-

getare şi din lenevire se fac în suflet opresc pe m o­
nah de la obişnuita pravilă; şi întunecare şi mâhni-
ciune în minte îi pricinuiesc, când de aici se ivesc în
inimă gândurile fricii şi ale hulei. Şi nu poate nici în
locul cel obişnuit al rugăciunii să intre cel ce se is­
piteşte de dracul trândăviei, ci se leneveşte, şi îm­
potriva Făcătorului tu tu ro r gânduri necuvioase
aducând. Deci tu, cunoscând pricina şi de unde
acestea au venit asupra ta, cu sârguinţă intră în lo­
cul cel obişnuit al rugăciunii tale şi, la iubitorul de
oameni Dumnezeu căzând, roagă-te cu suspinuri
ale inimii, cu durere şi cu lacrimi cerând izbăvire de
greutatea slăbănogirii şi de gândurile cele rele. Şi se

118
 va da ţie, celui ce cu durere baţi şi îngăduieşti, înde-
grab slobozirea cea dintru acestea.
S f Simeon Noul Teolog, (fl0 2 2 )
„Capete lucrătoare şi de Dumnezeu grăitoare"
(Filocalia de la P rodrom u. voi. II, p. 72)

141. Rugăciunea lu i Iisus

Biciuieşte pe vrăjmaşi cu numele lui Iisus; că nu

este în cer sau pe pământ armă mai tare împotriva lor.
Sf. Ioan Scărarul (f605)
Scara dumnezeiescului urcuş

142. Dumnezeu va face

necazul nostru uşor
>

întru necazuri, slăbiciuni de suflet şi deznădăj­

duiţi căzând noi, ni se cuvine a face întru înşine pe
cea a lui David, a vărsa inima noastră către Dum­
nezeu, şi rugăciunea şi necazul nostru, precum
este, Domnului a-i vesti (Ps. 141, 2). Pentru că ne
mărturisim lui Dumnezeu, ca celui ce poate cu în­
ţelepciune pe cele ale noastre a le ocârmui; şi neca­
zul, dacă e spre folos, a-1 face mai uşor, şi a ne izbă­
vi de pierzătoarea şi stricătoarea întristare.
S f Isihie Preotul (t432)
„Cuvânt de suflet folositor"
(Filocalia de la P rodrom u , voi. I, p. 161)

119
 143. N u te tulbura

N u lăsa pc vrăjmaşul să te tulbure în necazul

tău. Oare poate ispita ori necazul să năvălească
asupra cuiva fără voia lui Dumnezeu ? Nu. D um ­
nezeu îngăduie aceasta pentru folosul sufletului
nostru, dar diavolul ne arată lucrurile într-o altă
lum ină, cum a făcut dedem ult, când a scos pe
strămoşii noştri din grădina Edenului. Ci noi, ne-
luând aminte la aceasta, uităm că Dumnezeu ne
trimite încercări ca să ne curăţească de toată înti-
năciunea; şi astfel ne tulburăm şi ne mâhnim. De
vrei să te mântuieşti, nu te încrede gândului tău;
căci dem onii seamănă săm ânţă rea în tine şi-ţi
înfăţişează un lucru în locul altuia. N u învinovăţi
niciodată pe cineva de ceva, ci te străduieşte to t­
deauna să placi aproapelui tău. Şi să nu gândeşti
vreodată rău de cineva, că prin aceasta te faci pe
sineţi rău, căci numai omul rău gândeşte răul, iar
omul bun gândeşte binele. Când îţi vine gândul:
„Ei zic despre mine aceasta...”, să ştii că vrăjma­
şul este cel ce îţi şopteşte la ureche. Să nu fi bă­
nuitor. Rabdă totul cu bucurie şi bunăvoire, că
mare este plata răbdării. Cât despre demoni - nu
te încrede lor, că adevărul nu este aşa cum îl înfă­
ţişează ei. Singura lor grijă este să te tulbure cu
orice chip.
Sfinţii Varsanufie şi Ioan (sec. VI)
C ă lă u ză către v ia ţa duhovnicească

120
 144. Tot ce ţ i se întâm plă
este spre binele tău

„M-am săturat de ispite." Nu-ţi pierde răbdarea,

frate, Dumnezeu nu te-a părăsit şi nu te va părăsi.
Să ştii că osânda dată de Domnul strămoşului nos­
tru de obşte Adam: în tru sudoarea, feţei tale vei
mânca pâinea ta (Facere 3, 19) - este de neschim­
bat. Precum aurul lămurit în cuptor se face curat şi
bun pentru coroana împărătească, la fel şi omul,
prin focul suferinţei, se face fiu al împărăţiei dacă
rabdă cu mulţumire. Deci crede că tot ce ţi se în­
tâmplă este spre binele tău, ca să ai îndrăznire îna­
intea lui Dumnezeu.
Sfinţii Varsanufie şi Ioan (sec. VI)
C ă lă u ză către via ţa duhovnicească

145. A ju tor de la îngerul păzitor

Deznădăjduit, am luat pistoalele (ce erau to t­

deauna încărcate), voind să-mi iau viaţa. Dar un
glas din inimă mi-a grăit: „Nu deznădăjdui; nădăj­
duieşte în mila lui Dumnezeu; el este darnic şi plin
de milostivire către cei ce se pocăiesc; să nu deznă-
dăjduim niciodată, până în ultimele clipe ale vieţii."
Era, fireşte, glasul îngerului păzitor. Am aruncat
pistoalele şi, dându-mă un pas înapoi, m-am uitat la
crucifixul Mântuitorului nostru. Lacrimile au ţâşnit

121
şuvoaie, prelingându-se pe obraz. Am căzut în
genunchi şi am plâns până am adormit în locul acela.
Trezindu-mă, m-am ridicat. Era dimineaţă, în
jur nu era nimic, totul era la locul lui, şi în suflet
aveam pace. „Doamne, m-am gândit, ce mare este
mila Ta !“ în ziua următoare am primit Sfintele Tai­
ne şi apoi m-am liniştit de tot.
Simeon Ianovski
(mai târziu Ieroschimonahul Serghie) (f!8 7 6 )

146. Gândeşte-te doar la Domnul

Când vrăjmaşul îţi strecoară deznădejdea în inimă,

chemând în mintea ta gânduri despre păcatele tre­
cute, aşa de negre, încât nu mai poate fi nădejde de
iertare, stăpâneşte-ţi pornirea de a-ţi pune în cântar
meritele şi păcatele. Gândeşte-te numai la meritele lui
Hristos, Domnul nostru: singurele merite ce ne aduc
mântuirea. Mai adu-ţi aminte că Maica Biserică se
roagă pentru toţi păcătoşii la fiecare Liturghie.
Stareţul Macarie de la Optina (1T860)
Scrisori către f i i i duhovniceşti

147. In sfântă suferinţă

cealaltă lume se deschide

Când are loc convertirea, procesul descoperirii

dum nezeieşti se petrece în chip foarte simplu:

122
omul este în nevoie, suferă şi apoi, într-un anume
fel, i se deschide lumea cealaltă. Cu cât ai mai multe
suferinţe şi greutăţi, şi deznădăjduieşti după Dum­
nezeu, cu-atât mai mult urmează ca El să-ţi vină în
ajutor, să-ţi descopere cine este şi să-ţi arate calea
de scăpare.
Păr. Serafim Rose (f 1982)
Descoperirea lu i D um nezeu in inim a om ului

148. B iru inţă prin nădejde si smerenie

Adevăratul creştin se face prin credinţa şi dra­

gostea faţă de Hristos. Păcatele noastre nu împie­
dică nicidecum creştinismul nostru, după cuvântul
Mântuitorului însuşi. Că El a binevoit a zice: N u
am venit să chem pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi la
mântuire; că mai multă bucurie seface în ceruripen­
tru un păcătos ce se pocAteste decât pentru nouăzeci şi
nouă de drepţi. Tot aşa, despre femeia păcătoasă ce
i-a atins picioarele, El a binevoit a zice către fariseul
Simon: Celui ce are dragoste i se iartă m ultă datorie,
dar de la cel ce nu are dragoste, chiar şi o mică datorie
de va avea, se va cere de la el. Aceste judecăţi trebuie
să-i aducă creştinului nădejde şi bucurie, şi nicide­
cum să primească o disperare impusă. Aici are tre­
buinţă de pavăza credinţei.
Pentru cel ce iubeşte pe Dumnezeu păcatul nu e
decât o săgeată de la vrăjmaş în tim pul bătăliei.

123
 Adevăratul creştin e un războinic ce-şi croieşte
drum prin regimentele vrăjmaşului nevăzut către
patria cerească. După cuvântul Apostolului, patria
noastră este în ceruri; iar despre cel ce se luptă zice:
Căci nu este nouă lupta împotriva cărnii şi sângelui, ci
împotriva începătoriilor şi a stăpâniilor, şi a stăpânito-
rilor lumii întunericului acestuia, împotriva duhurilor
vicleşugului întru cele cereşti (Efes. 6, 12).
Dorinţele deşarte ale acestei lumi ne despart de
patria noastră; iubirea lor şi năravul înveşmântează
sufletul nostru ca într-o haină urâtă. Apostolii nu-
=> mese aceasta omul cel din afară. Noi, cei ce călă­
torim pe calea acestei vieţi, chemând în ajutor pe
Dumnezeu, se cuvine să ne dezbrăcăm de haina cea
urâtă şi să ne înveşmântăm în dorinţe noi, în dra­
gostea cea nouă pentru veacul ce va să vie, şi astfel
să ne înştiinţăm cât de aproape sau cât de departe
ne aflăm de patria cea cerească. Dar aceasta nu se
poate face în grabă; ci mai curând ar trebui să ur­
măm pilda bolnavilor care, voind râvnita sănătate,
nu încetează căutând mijloacele de a se tămădui.
Sf. Gherman din Alaska (fl8 3 6 )

149. Să n u -ţi pierzi nădejdea

Mai cum plit decât a greşi este a deznădăjdui;

pentru că Iuda vânzătorul împuţinat cu sufletul era
şi neiscusit la război, şi pentru aceasta, după ce a

124
deznădăjduit el, alergând vrăjmaşul asupră-i, i-a
pus ştreang. Iar Petru, piatra cea tare, cu înfricoşată
cădere surpat fiind, ca un iscusit la război, nu a slă­
bit, nici a deznădăjduit necăjindu-se. Ci sărind, a
adus amare lacrimi, din inimă necăjită şi smerită. Şi
îndată pizmaşul nostru, văzând aceasta, ca cu nişte
văpăi prea tari la vedere aprinzându-se, a sărit fu­
gind departe şi cumplit jelindu-se.
Sf. Ioan Carpatiul
„Către călugării din India"
(Filocalia de la Prodrom u , voi. I, p. 266)

150. Aşteaptă-te mereu la schimbări

neprevăzute

Fii cu bărbăţie ! Când a scăzut în tine căldura

duhului, trebuie să ai grijă să ţi-o statorniceşti iarăşi
prin toate mijloacele, căzând cu frică şi cu cutre­
m ur înaintea lui Dumnezeu. Totul vine de la El.
Urâtul, plictiseala, îngreuierea duhului şi trupului
vor veni uneori poate pentru multă vreme. N u tre­
buie să te sperii, ci să stai cu tărie la locul tău, înde­
plinind cu osârdie pravilele primite şi fără a te aş­
tepta ca sufletul să scape grabnic de atragerea către
starea cea rea. Nu aştepta, de asemenea, ca în suflet
să fie întotdeauna aceeaşi căldură şi dulceaţă. N u se
întâmplă aşa ceva niciodată. Dimpotrivă, aşteap­
tă-te mereu la schimbări neprevăzute. Când va veni

125
lâncezeala şi îngreuierea, să te gândeşti că acesta
eşti tu, tu cel adevărat, aşa cum eşti; iar primind
dulceaţa duhovnicească, să o socoti ca pe o nemeri­
tată m ilă!
Sf. Teofan Zăvorâtul ( f i 894)
Sbom ictU , voi. I, p. 176

151. Pronia lu i Dumnezeu

Şi când vine asupra noastră orice fel de necaz de

la demoni şi oameni, sau o supărare, sau boală, sau
nenorocire, atunci cu deosebire să ne rugăm cu stă­
ruinţă lui Dumnezeu. Să strigăm cu lacrimi, fără
teamă şi fără a ne face griji cum anume vom fi izbă­
viţi din acea nevoie, că nu e nici un necaz care să
vină asupra noastră fără purtarea de grijă a lui
Dumnezeu. Pentru aceea, să iubim calea cea strâm­
tă şi anevoioasă a vieţii întru necazuri, căci acea
cale strâmtă şi necăjită duce la împărăţia Cerurilor.
Deci să nu fugim de primejdii, nenorociri, nevoi şi
necazuri, ci cu bărbăţie să îndurăm orice necaz,
greutate sau neplăcere până ce vom primi ajutorul
dumnezeiesc. Se cuvine ca un nevoitor, un sfânt al
lui Dumnezeu, să fie tare în orice necaz, să-şi aşeze
inima pe temelie tare, şi să nu fie slab ca apa. Viaţa
aceasta ce se învârte ca o roată e nestatornică şi fără
rânduială. U neori om ul are parte de belşug, de
oarecare cinstire - dar să nu-ţi pui inima în acestea.

126
Uneori omul are parte de prigoană - dar să nu te
mâhneşti. Uneori e atacat de necazuri şi patimi de
la demoni - dar să nu te întristezi. Toate acestea vin
asupra noastră şi sunt îngăduite de Dum nezeu
pentru mântuirea noastră. Şi iarăşi se duc, când po­
runceşte harul Lui, ca să ne pedepsească şi iarăşi să
ne miluiască. Aceluia fie slava, acum şi pururea şi în
vecii vecilor. Amin.
Sf. Paisie Velicikovski (fl7 9 4 )

152. Când ne părăseşte Dumnezeu

Părăsirea cea pedepsitoare aduce, sufletului în­

tristare multă şi smerenie, şi încă şi deznădăjduire
măsurată, pentru ca partea lui cea iubitoare de sla­
vă şi nespăimântată cu cuviinţă să vie întru smere­
nie. Dar îndată aduce inimii frica lui Dumnezeu, şi
lacrimă de mărturisire, şi multă poftă a preafru­
moasei tăceri. Iar părăsirea ce se face când Dum­
nezeu se întoarce cu totul de la om, de deznădăj­
duire, şi de necredinţă, şi de trufie, şi de mânie lasă
pe suflet a se umplea. Se cade dar nouă, ştiind cer­
carea amândurora părăsirilor, după chipul fiecăreia
a ne apropia de Dumnezeu. Pentru că în cea dintâi,
mulţămită prin mărturisire suntem datori a aduce
Lui, ca celuia ce munceşte neînfrânarea socotinţei
noastre prin încetarea mângâierilor, ca să ne înveţe,
ca un Tată bun, deosebirea faptelor bune şi a răută­

127
ţilor. Iar întru cealaltă suntem datori a aduce Lui
mărturisirea păcatelor neîncetată, şi lacrimă nelip­
sită, şi depărtare mai multă [de lume], pentru ca
aşa să putem, cu adăugirea ostenelelor, a pleca vre­
odată pe Dumnezeu să privească în inimile noastre
precum mai înainte. Insă se cade a şti cum că atunci
când se face războiul sufletului cu Satana, cu înfiin­
ţată împreună-lovire - la părăsirea cea pedepsitoare
zic - se trage înapoi adică harul pe sine, precum şi
cu puţin mai înainte am zis, dar necunoscut împre-
ună-lucrează cu sufletul spre ajutor, ca să arate vrăj­
maşului cum că a singur sufletului e biruinţa.
Sf. Diadoh Al Fotichiei (f486)
„Cuvânt pustnicesc11
(Filocalia de la P rodrom u , voi. I, pp. 242-243)

153. Hristos dă sufletului odihnă

■ Odihna dată de Hristos este odihnă a sufletului

nu odihna cea din afară. Se poate întâmpla ca cine­
va să o aibă în toată plinătatea şi dulceaţa ei, şi
totuşi să trebuiască a trudi fără încetare, răbdând
necontenite suferinţe şi chinuri. Unii dintre cei mai
buni creştini cunoscuţi vreodată au fost şi cei mai
mari pătimitori, şi cu toate acestea nimic nu a pu­
tut să le strice odihna.
Ţarina Alexandra, Noua Muceniţă (tl9 1 8 )
„Grădina inimii", p. 24

128
 Cuvinte
despre neuoinţa duhovnicească

1. Lumina lina !

Când noi suntem cu Domnul, şi Domnul este

a i noi; şi totul este luminos.
Sf. Teofan Zăvorâtul (fl8 9 4 )
Sbomicul, voi. I, pp. 172-173

2. Uitarea lu i Dumnezeu

Osebit este al poruncilor a cinsti înainte de-a pu­

rurea pe porunca cea cuprinzătoare, adică pe cea a
lui Dum nezeu pom enire, prin ceea ce grăieşte:

129
A du-ţi aminte de Domnul Dumnezeul tău totdeauna
(A Doua Lege 8,18). Pentru că prin care au pierit,
prin aceasta şi pot a se păzi. Fiindcă uitarea din înce­
put a pierdut dumnezeiasca pomenire, înnegrind
poruncile, şi aşa, gol de tot binele a arătat pe om.
Sf. Grigorie Sinaiml (fl3 4 6 )
„Cuvinte felurite pentru porunci,
dogme, înfricoşări şi făgăduinţe"
(Filocalia de la Prodromu, voi. 2, p. 177)

3. Necazul poate deveni izvor

de desfătare

Când creştinul se dă cu totul voii lui Dumnezeu,

se leapădă de sine şi aruncă spre Dumnezeu toate
grijile sale, el îi mulţumeşte şi îl slăveşte pentru cru­
ce. Atunci i se iveşte dintr-o dată în inimă nemai­
văzuta putere duhovnicească a credinţei; mai apoi i
se iveşte dintr-o dată în inimă o negrăită mângâiere
duhovnicească; Iisus pecetluieşte cu D uhul pe
ucenicul ce a primit chemarea Lui - iar suferinţele
pământeşti i se fac robului lui Dumnezeu izvor de
desfătare. Pe de altă parte, o viaţă pământească fără
necazuri este u n semn limpede că D om nul şi-a
întors faţa de la om, şi că nu este plăcut lui Dum ­
nezeu, deşi în afară pare cucernic şi virtuos.
Sf. Ignatie Briancianinov (tl8 6 7 )
Arena

130
 4. Pierderea harului

Cei ce primesc harul ca o zămislire şi însărcinare

prin Duhul ori prin căderi pierd dumnezeiasca să­
mânţă sau văduvindu-se de Dumnezeu prin împăr­
tăşirea vrăjm aşului ce se tăinuieşte înlăuntru
într-înşii. Şi pierderea adică a harului [se face] prin
lucrarea patimilor; iară lipsirea cea cu totul desă­
vârşit se face prin lucrarea păcătuirilor. Fiindcă su­
fletul cel iubitor de patimi şi iubitor de păcate, lip-
sindu-se şi pierzând harul, şi văduvind, al patimilor
(ca să nu zic al dracilor) va fi lăcaş, acum şi în vea­
cul cel viitor.
Sf. Grigorie Sinaitul ( f i 346)
„Cuvinte felurite pentru porunci,
dogme, înfricoşări şi făgăduinţe"
(Filocalia de la Prodmnu, voi. II, p. 176)

5. Rabdă până la sfârşit şi luptă

Deci tu, fiul meu, întăreşte-te în harul cel întru

Hristos Iisus. [...] Fă-te dară părtaş relei-pătimiri,
ca un bun oştean al lui Iisus Hristos. Nimeni oştin-
du-se nu se amestecă cu ale vieţii lucruri, ca să placă
celui ce strânge oaste. Iar de va şi lupta cineva la jo­
curi, nu se încununează, de nu se va lupta în chip
legiuit.
Sf. Pavel
2 Tim. 2,1-5

131
 6. H ristos ne umple cu El însuşi

Sf. Pavel ne mai spune aici că se bucură pentru

ghimpele său. N u era aşa de la început. El a strigat
către cer ca ghimpele să se ia de la el. Dar când Stă­
pânul său i-a spus că trebuie să îl păstreze, că are
nevoie de el, că prin el va avea parte de binecuvân­
tare, nu s-a mai oţărât. Ba chiar s-a împrietenit în­
dată cu el, l-a primit şi nu s-a mai plâns. Este sin­
gura purtare dreaptă şi de bun simţ faţă de orice lu­
cru neplăcut, stânjenitor sau dureros, de care ne
dăm seama că nu putem scăpa. Este voia lui Dum­
nezeu ca el să fie în viaţa noastră, pentru o pricină
bine întemeiată, pe care El o ştie. Va trebui să câş­
tigăm biruinţă asupra acestui lucru punându-1 la
inimă, primindu-1 ca pe ceva de la Hristos. Indife­
rent cât de tare ne chinuie, dacă-1 primim astfel, va
aduce binecuvântare în viaţa noastră. Dumnezeu
ne trimite unele dintre cele mai mari binecuvântări
prin ghimpii noştri, şi ar fi păcat să-i dăm deoparte
şi să ne lipsim de ei. Sunt mulţi oameni atât de
plini de sine, încât nu mai au loc pentru Hristos. O,
de s-ar face deşerţi, deşerţi de sine; atunci EI i-ar
umple cu Sine însuşi şi-atunci ar avea negrăită pu­
tere pentru bine în lume. Putem să ne încredem cu
totul în El pentru a ne îmbogăţi viaţa. El ştie când
e nevoie de durere, când anume pierderea este sin­
gura cale de a câştiga, când e nevoie ca suferinţa să
ne ţină la picioarele Lui. El ne dă necazuri ca să ne

132
binecuvânteze într-un fel şi, ori de câte ori ne oţă-
râm sau lepădăm ghimpele nostru, vom pierde.
Ţarina Alexandra, Noua Muceniţă (fl9 1 8 )
„Grădina inimii"

7. Dumnezeu ne încearcă
ca aurul în cuptor

Şi puţin fiind pedepsiţi, cu mari faceri de bine se

vor dărui; că Dumnezeu a ispitit pe dânşii şi i-a
aflat Sieşi vrednici. Ca aurul în cuptor i-a lămurit,
şi ca o jertfa de ardere de tot i-a primit.
înţelepciunea lui Solomon 3,4-5

8. Pentru ce se răceşte sufletul ?

Mai presus de orice, ia seama când se răceşte

sufletul. Aceasta este o stare amară şi primejdioasă.
Domnul o numără printre mijloacele cele de povă-
ţuire, de înţelepţire şi de îndreptare. Dar se întâm­
plă să fie şi pedepsitoare într-un anume fel. Pricina
este un păcat vădit, dar cum în tine el nu se vede,
pricinile trebuie căutate în simţămintele lăuntrice şi
stările sufleteşti. N u cumva se vor fi furişat întru
tine bune păreri de sine, că nu ai fi ca alţii > N u
cumva eşti gata s-o porneşti singur pe calea mân­

133
tuirii şi să te ridici spre cele înalte prin propriile
mijloace ?
Sf. Teofan Zăvorâtul (+1894)
Sbomicttl, voi. I, pp. 168-169

9. Sileste-te a face binele

Faci atâta osteneală dar, zici tu, „nu întotdeauna

cu tragere de inimă, ci fără râvnă şi mai m ult în
silă.“ Dar, la urma urmei, acesta este temeiul vieţii
duhovniceşti - să te împotriveşti fiinţei tale când e
vorba de cele rele şi să te sileşti când e vorba de cele
bune. Tocmai aceasta arată cuvintele Domnului,
Care zice că: împărăţia lui Dumnezeu se ia cu sila şi
silitorii răpesc pe ea (Matei 11, 12). Pentru aceea,
urmarea lui Hristos este un jug. Dacă toate acestea
s-ar face cu tragere de inimă, ce fel de jug ar mai fi
acesta ? De altfel, către sfârşit vine şi o stare când
totul se face cu plăcere şi uşor.
Sf. Teofan Zăvorâtul (+1894)
Sbomicttl, voi. I, p. 169

10. Nenăddjduirea în Dumnezeu

De îndată ce-ţi vei întoarce nădejdea de la Dum ­

nezeu - oricât de puţin - toată lucrarea ta se va
strâmba; fiindcă atunci D om nul se retrage, ca şi

134
cum ar zice: Rămâi dar cu acela în care îţi pui năde­
jdea. Şi orice ar fi acel lucru, se dovedeşte a fi cu
totul zadarnic.
Sf. Tcofan Zăvorâtul (tl8 9 4 )
Sbomicul, voi. I, p. 170

11. Părerea de sine

Cercetează-te şi vezi de nu cumva în tine se as­

cunde părerea de sine, adică simţământul însem­
nătăţii personale sau, în chip negativ, lipsa simţă­
mântului care să-ţi spună că nu eşti nimic. Sim­
ţământul [însemnătăţii personale] stă bine ascuns,
dar întreaga viaţă ne este stăpânită de el. Cea din­
tâi cerinţă a sa vrea ca toate să meargă potrivit cu
voia noastră, şi, de îndată ce aceasta nu se întâm­
plă, cârtim împotriva lui Dumnezeu şi ne supărăm
pe oameni.
Preţuirea de sine, urm area simţământului de
însemnătate personală, nu numai că tulbură legă­
tu rile cu oam enii, dar tulbură şi legăturile cu
Dumnezeu; ea este vicleană ca demonii şi se as­
cunde cu multă îndemânare în dosul unor cuvinte
smerite, aşezându-se cu tărie în inimă, astfel încât
omul se mişcă între defăimarea de sine şi înălţarea
de sine.
Sf. Teofan Zăvorâtul ( f i 894)
Sbomicul, voi. 1, pp. 150-151

135
 12. „Eu nu sunt ca ceilalţi“

Ţi-ai alcătuit un întreg panegiric: proastă, vi­

cleană, nerecunoascătoare, mândră, supărăcioasă,
neînstare a te ruga lui Dumnezeu. E foarte b u n !
Trebuie adăugat: bună de nimic şi vrednică de ni­
mic. Repetă-le cât mai des, dar în aşa fel încât sufle­
tul să vorbească, iar nu mintea să le recite pe de
rost. Căci putem avea şi avem o preţuire de sine
adânc ascunsă în firea noastră.
Când avem preţuire de sine cuvintele sus-arătate
sau cele asemănătoare lor sunt spuse de limbă sau
__*> de memorie, iar în suflet trăieşte încredinţarea că
„Eu nu sunt ca ceilalţi". Şi lucrul cel mai de mirare
este că vicleşugul acesta al sufletului nostru aproa­
pe că nici nu poate fi zărit. Astfel, el rămâne ascuns
până când Domnul îl va scoate la iveală şi îl va ară­
ta în toată urâciunea lui. Am putea să-i ghicim pre­
zenţa doar în clipa când vorbele de mustrare ale
altora, spuse în faţă sau pe la spate, răspund în noi
printr-un ecou de neplăcere şi de ciudă împotriva
celor ce vorbesc. Binevoieşte a te cerceta, ca să vezi
starea sufletului tău în asemenea cazuri. Dar ia sea­
ma că, în vremea cercetării, cea mai mare piedică
este îndreptăţirea de sine.
Sf. Teofan Zăvorâtul (tl8 9 4 )
Sbomicul, voi. I, p. 150

136
 13. Lipsa trudei

Fără de trudă nu sporim, şi scânteia vieţii se stin­

ge [deprimare].
Sf. Teofan Zăvorâtui (fl8 9 4 )
Cum să aprindem dumnezeiasca scânteie, p. 98

14. Nepăsarea

Un frate s-a dus la Awa Victor sihastrul, în Lavra

Eleusa, şi i-a spus: „Ce să fac, Părinte, că mă stă­
pâneşte patima nepăsării >“ Bătrânul i-a răspuns:
„Aceasta este o boală a sufletului. După cum celor ce
au o boală de ochi li se pare că văd mai multă
lumină, din pricina suferinţei lor mari, pe când celor
cu ochi sănătoşi nu li se pare lumina atât de puter­
nică, tot aşa şi cu cei ce trăiesc în nepăsare şi iară de
grijă de sufletul lor: din pricina puţinei lor purtări de
grijă cad repede în ispită şi socotesc că este nespus de
mare ispita la care au fost supuşi. Cei care au însă
sufletul sănătos se bucură cu atât mai mult, cu cât
sunt mai mari ispitele, căci pot să le biruiască.
Awa Victor Sihastrul
Limtmariu, cap. 164

137
 15. Lucrarea patim ilor omoară sufletul

Fără de simţire gânditoare cu neputinţă este a

gusta dulceaţa celor dumnezeieşti întru simţire.
Pentru că precum cel ce simţirile le-a tocit nelucră­
toare le-a făcut spre cele simţitoare, şi nici vede,
nici aude, nici miroase slăbănog fiind şi mai vârtos
jumătate mort; aşa şi pe cel care pe cele sufleteşti
după fire puteri le-a omorât prin patimi [să-l înţe­
legi]. Căci nesimţitoare le-a făcut spre lucrarea şi
împărtăşirea tainelor Duhului. Pentru că cel ce nu
vede şi nu aude şi nu simte duhovniceşte mort este,
nevieţuind într-însul Hristos, şi el întru Hristos ne-
mişcându-se şi nelucrându-se.
Sf. Grigorie Sinaitul (tl3 4 6 )
„Cuvinte felurite pentru porunci,
dogme, înfricoşări şi făgăduinţe"
(FilocaUa de la Prodromu, voi. 2, p. 188)

16. Calea lu i Dumnezeu

este crucea de fiecare z i

Calea lui Dumnezeu, încă de la începutul vre­

murilor şi de la zidirea neamului omenesc, a fost
calea crucii şi a morţii. Cum ţi-a trecut prin minte
că lucrurile sunt tocmai pe dos ? Trebuie să ştii că
eşti în afara căii lui Dumnezeu, că eşti departe de
El, că nu voieşti să mergi pe urmele Sfinţilor, ci vrei
să-ţi faci cale osebită pentru tine şi să călătoreşti pe

138
 ea fără suferinţă. Calea lui Dumnezeu este cruce de
fiecare zi. Nimeni nu s-a urcat în cer ducând o viaţă
de plăceri.
Sf. Ignatie Briancianinov (fl8 6 7 )
A ren a

17. Dumnezeu ne vede necazurile

Tatăl Ceresc este atotputernic şi atoatevăzător:

El vede necazurile tale - şi dacă găseşte că este de
trebuinţă şi de folos să abată de la tine paharul,
negreşit o va face.
Sf. Ignatie Briancianinov (fl867)
„Paharul lui Hristos"
Experienţe ascetice, voi. II, p. 274

18. In g rija lu i Dumnezeu

Omul căruia i se trimit necontenit necazuri este

în chip deosebit în grija lui Dumnezeu.
Sf. Isaac Şirul (sec. VII)
Cuvinte pentru nevoinţd

19. Pricina răcirii lăuntrice

Răcirea lăuntrică are ca înainte-mergător un fel

de lipsă nelăm urită a inimii de ceva, o anum ită

139
stare de îngrijorare, de supărare şi învinuire a altu­
ia - când suntem nemulţumiţi şi facem voia trupu­
lui, bălăcindu-ne în desfătarea simţurilor şi risipirea
gândurilor. Fereşte-te de toate acestea, şi răcirea se
va împuţina.
Sf. Teofan Zăvorâtul (tl8 9 4 )
Sbomicul, voi. I, p. 170

20. Daca nu te osteneşti, Dumnezeu

nu-ţi va pdzi bucuria

întreaga ta scrisoare mărturiseşte despre starea

plină de bucurie a sufletului tău. Te bucuri pentru
mila lui Dumnezeu arătată faţă de tine, dar totoda­
tă te şi înspăimânţi. Se vede că ai învăţat din expe­
rienţă adevărul că trebuie să slujim Domnului cu
frică şi să ne bucurăm Lui cu cutremur (Ps. 2, 11).
Este nevoie să ţinem şi una şi alta, şi nu în chip des­
părţit, ci unite, pentru ca nici bucuria să ajungă
până la nepăsare, nici frica să ajungă până la înăbu­
şirea oricărei bucurii. Urmează că trebuie să stăm
cu cea mai mare evlavie înaintea lui Dumnezeu, ca
în faţa unui Tată mult-milostiv şi mult-îngrijitor de
noi, dar şi cât se poate de aspru şi fără cea mai mică
îngăduinţă.
Este cât se poate de firesc să ai un simţământ de
frică ca nu cumva toată bucuria să-ţi zboare iarăşi
din suflet. Potrivit cu lucrarea fricii, sădeşte în tine

140
 dorinţa şi râvna pentru toate mijloacele cu care ai
putea să o păzeşti. Dar nu cumva să cugeti a încer­
ca să izbuteşti singur! Numai pentru acest singur
cuget se poate întâmpla să ţi se ia din nou toate.
Sileşte-te pe toate căile să păzeşti bucuria, dar paza
însăşi dă-o în mâinile Domnului. De nu te vei oste­
ni, Domnul nu ţi-o va păzi. însă de îţi vei pune nă­
dejdea în propriile silinţe şi osteneli, Domnul se va
da înapoi, ca unul ce este socotit de dumneata ne-
trebuincios, şi din nou te va întâmpina aceeaşi pa­
coste ca la început. Trudeşte-te până vei cădea de
oboseală, încordează-ţi puterile până la cel din urmă
capăt, totuşi însăşi paza nădăjduieşte-o numai de la
Domnul. Nici una, nici alta nu trebuie slăbită, nici
osteneala, nici silinţa, nici încrederea în singur Dum­
nezeu. Una pe alta să se întărească şi din amândouă
se va forma o puternică urzeală.
Domnul întotdeauna ne doreşte tot ce este mai
mântuitor şi e gata să ni-1 dea în orice vreme; dar
aşteaptă să fim gata sau să fim în stare să le primim.
Pentru aceea, întrebarea: „Cum mă pot înţelepţi ca
să le păstrez >“ se preschimbă în altă întrebare:
„Cum trebuie să mă înţelepţesc ca să fiu mereu gata
să primesc puterea de păstrare de la Domnul, care
e gata să intre în noi ?“ Şi, în fapt, cum anume intră
această putere în noi ? Lucrul de căpetenie este să
ne dăm seama că suntem un vas deşert ce nu are în
el nimic, un vas gol; la aceasta să unim conştiinţa
neputinţei de a umple prin propriile puteri acest

141
 cuprins gol; să încununăm aceasta prin încredinţa­
rea că lucrul acesta îl poate face numai Domnul, şi
nu numai că poate, ci şi vrea şi ştie cum; şi apoi,
stând cu mintea în inimă, să strigăm: „Cu judecăţi­
le care ştii, întocmeşte-mă, Doamne11, cu nezdrun­
cinata nădejde că El te va călăuzi în căile dreptăţii şi
nu va duce întru dătire picioarele tale.
Eşti încântat că ţi s-a întors buna stare plină de
mângâiere. Este firesc să fie aşa. Dar în acest timp să
te fereşti să te apuci de presupuneri pline de
închipuiri. „Ah, iat-o! Iată unde stă şi cum arată, eu
însă n-am ştiu t!“ - Asemenea gânduri sunt de la
vrăjmaşul, lăsând în urma lor un gol sau care te duc
i'·" ·_ * la o fundătură. Trebuie să repeţi mereu unul şi ace-
laşi lucru: „Slavă Ţie, Doamne11, adăugând: „Dum­
nezeule, miluieşte-mă !“ Dacă te vei împiedica în-
tr-un asemenea gând, atunci îndată se vor împletici
în d amintirile ce-ţi vor spune cum ai lucrat şi cum
te-ai ostenit, ce ai făcut şi de la ce te-ai depărtat, în
care stări se arată simţământul bucuriei şi bunăstării
şi în care pleacă de la tine, şi în care anume a rămas
şi s-a statornicit. Şi apoi va urma hotărârea: Aşa voi
face întotdeauna; şi vei cădea într-o părere de sine
plină de închipuiri, crezând că în sfârşit s-a descope­
rit taina bunăstării duhovniceşti şi că e în mâinile
tale. Dar chiar de prima dată când te vei ruga se va
da pe faţă toată m induna unor astfel de visuri, fiind­
că rugăciunea va fi seacă, nestatornică şi prea puţin
m ângâietoare. Mângâierea nu va veni decât din

142

. i
 amintirea stărilor plăcute de mai înainte, iar nu din
dobândirea lor atunci. Şi vei ajunge să oftezi şi să te
osândeşti. Iar dacă sufletul nu se va înţelepţi din
toate acestea, atunci starea mincinoasă se va prelun­
gi şi harul din nou se va da în lături. Fiindcă o ase­
menea stare de nălucire arată că sufletul din nou s-a
sprijinit pe ostenelile sale, iar nu pe mila lui Dum­
nezeu. Harul este întotdeauna har şi nu e legat de
nici o osteneală. Cine îl leagă de osteneală, acela toc­
mai pentru acest fapt se poate lipsi de el. Intipăreş-
te-ţi bine în minte acest adevăr. Părăsirile pline de
învăţătură ale harului au tocmai scopul ca să ne ajute
să ţinem minte această certare mântuitoare.
Sf. Teofan Zăvorâtul (fl894)
Sbomicul, voi. I, pp. 104-105

21. Neorânduiala lăuntrica şi lumina

lăuntrică

Ceea ce îl îngrijorează mai mult decât orice pe că­

utător este neorânduiala lăuntrică, cea de gânduri şi
dorinţe; întreaga lui râvnă este îndreptată spre chi­
pul cum ar putea fi înlăturată această neorânduială.
Şi este o singură cale de a ajunge la aceasta - do­
bândirea simţământului duhovnicesc al căldurii ini­
mii, dimpreună cu aducerea-aminte de Dumnezeu.
Dar îndată ce se va înfiripa această căldură, gân­
durile se vor potoli şi ele, atmosfera lăuntrică se va

143
limpezi şi vor ieşi deplin la iveală toate înmuguriri­
le mişcărilor bune şi rele din suflet, iar omul va pri­
mi puterea să le izgonească pe cele din urmă. Lu­
mina lăuntrică se răspândeşte şi asupra celor din
afară şi acolo va da omului putinţa să deosebească
cele trebuincioase de cele netrebuincioase, împărtă-
şindu-i şi tăria să se statornicească în cele dintâi, în
ciuda tuturor piedicilor; într-un cuvânt, atunci în­
cepe adevărata viaţă duhovnicească, lucrătoare,
care până acum era doar căutată şi care, chiar dacă
se şi ivea uneori, se ivea doar din când în când.
Dorul de Dumnezeu, de care s-a vorbit mai îna­
inte, aduce şi el căldura, dar c o căldură vremelnică,
ce se curmă o dată cu încetarea acelui dor. Pe când
acum, căldura ce se zămisleşte în inimă rămâne
acolo fără să mai iasă vreodată şi ţine mintea piro­
nită asupra ei tot fără ieşire. Când mintea se află în
inimă, atunci se petrece cu adevărat unirea minţii
cu inima, care înfăţişează refacerea unităţii organis­
mului nostru duhovnicesc.
Sf. Teofan Zăvorâtul ( t l 894)
Sbomicul, voi. I, pp. 90-91

22. Desprefecioarele cele înţelepte

Vezi cât sunt de slăvite, dar slava nu au dobândit-o

degeaba. Cât de mult s-au trudit ca să fie vrednice de
ea ! Intrat-au în ea după ce au trecut prin multe

144
 necazuri, supărări şi osteneli. Dar cei ce nu se ostenesc
aşa cum ar trebui, nu vor intra întru această slavă.
Sf. Teofan Zăvorâtul (fl8 9 4 )
Cum să aprindem dumnezeiasca scânteie, p. 123

23. Ale^e partea cea bună

Chinurile şi suferinţele tale trecute şi prezente

sunt lăsate să vină asupra ta ca să-ţi fie pusă la în­
cercare credinţa şi să se călească; ele lucrează şi pen­
tru supunerea poftelor şi patimilor tale. Smereş-
te-te. Domnul întăreşte pe cel smerit. Judecarea ce­
lorlalţi, vădirea cusururilor lor, nu face decât să-ţi
sporească amărăciunea întristării. Alege partea cea
bună.
Stareţul Macarie de la Optina (fl860)
Scrisori cătrefiii duhovniceşti

24. Trăieşte fiecare z i cu încredere în

Dumnezeu

N u te lăsa copleşit de greutăţi, de lipsa de înţele­

gere şi aşa mai departe, ci trăieşte fiecare zi cu în­
credere în Dumnezeu, nefacându-ţi griji pentru
problemele zilei de mâine.
Episcopul Nectarie Konţevici (+1983)
Not ofThis World, p. 559

145
 25. Fericire dincolo de această lume

De ce învaţă oamenii prin durere şi suferinţă, şi

nu prin plăcere şi fericire >Foarte simplu, fiindcă
plăcerea şi fericirea obişnuiesc pe om cu m ulţu­
mirea cu lucrurile date în această lume, pe când
durerea şi suferinţa împing pe om să caute o mai
adâncă fericire dincolo de mărginirile lumii aces­
teia... In durere şi suferinţă H ristos vorbeşte cu
noi, şi pentru aceea bun este Dumnezeu că ni le dă;
da, chiar şi răul - căci în toate acestea întrezărim
câte ceva din ceea ce ar trebui să fie dincolo, dacă
există cu adevărat ceea ce inimile noastre râvnesc
aşa de mult.
Păr. Serafim Rose (fl9 8 2 )
Not ofThis World, p. 153

26. Certarea este pregătire pentru

binecuvântare

Nici o mustrare nu e plăcută în prezent, dar mai

apoi vom mulţumi lui Dumnezeu pentru tăietura
măiastră ce înlătură urâta grosolănie din noi şi ne
ciopleşte trăsături frumoase. Să nu dăm deoparte
mâna ce izbeşte, căci ea ne pregăteşte pentru o via­
ţă şi binecuvântare pe măsură.
Ţarina Alexandra, N oua Muceniţă (fl9 1 8 )
„Grădina inimii"

146
 27. Domnul ne vede inim a

Fii încredinţat că Domnul vede inimile tuturor

oamenilor; şi, precum însuşi a făgăduit, El grabnic
ocroteşte pe cei ce urăsc întâia înfăţişare a gânduri­
lor rele şi nu le îngăduie să se înmulţească şi să
spurce mintea şi cunoştinţa cugetului atunci când
se ridică. Dar pe aceia ce nu alungă cu credinţa şi
nădejdea în Dumnezeu pe cea dintâi ivire a gându­
rilor şi se îndulcesc întru ele, El îi lasă fără de aju- ·
tor, ca pe nişte necredincioşi, ca să fie biruiţi de
gândurile următoare pe care El nu le îndepărtează
de la ei, căci vede că iubesc cea dintâi năvală a lor şi
nu le urăsc de îndată ce se iscă.
Sf. Marcu Sihastrul (sec. IV)

28. Aşteaptă-te la necazuri

Doreşti să te izbăveşti de necazuri şi să nu fi

împovărat de ele > Aşteaptă-te la altele încă şi mai
mari, şi vei afla odihnă.
Sfinţii Varsanufie şi Ioan (sec, VI)
Călăuză către viaţa duhovnicească

29. Nu suntem opriţi

a ne îm potrivi cu sila

Cum am putea prin luptă a birui păcatul ce mai

înainte a stăpânit în noi ? De silă este trebuinţă,

147
pentru că zice: Bărbatul întru osteneli se osteneşte lui
însuşi, şi cu sila abate de la sine pe a sa pierzare (Pilde
16, 28), totdeauna luptându-se a o împinge spre
sfinţenia gândurilor sale. Iar cu sila pe silă a o dez­
lega nu este oprit de lege. Deci de vom şi aduce silă
oareşcăreia sârguinţe, chiar şi prea neputincioasă, şi
aşteptăm puterea aceea ce va să vie dintru înălţime
peste noi, şezând în Ierusalim (Luca 24, 49), adică
întru neîncetată rugăciune şi întru celelalte fapte
bune, va veni peste noi sila cea tare, nu precum cea
neputincioasă a noastră silă lucrând, ci o silă oare­
care ce nu se poate spune prin buze trupeşti; care
biruieşte cu multă putere şi surpă pe năravul cel
prea rău şi pe răutatea dracilor şi care biruieşte şi
plecarea sufletelor noastre spre mai rău, biruind şi
mişcările cele necuviincioase ale trupului. Că s-a
făcut, zice, sunet din cer, ca o suflare de vifor ce vine
repede (Fapte 2, 2), ca să silească răutatea ceea ce
pururea ne sileşte pe noi spre mai rău.
Sf. Ioan Carpatiul
„Către călugării din India, care-i
scriseseră lui, mângâietoare cuvinte"
(Fihcalia de la Prodromu, voi. I, p. 260)

30. împărăteasa Cerurilor te va ajuta

în tru toate

Orice necaz s-ar abate asupra ta,

Orice boală te-ar putea lovi,
Oricât de greu de îndurat ţi-ar fi viaţa de familie,

148
 Sau cât de nestatornică slujba -
In toate aceste împrejurări
Intoarce-te spre împărăteasa Cerurilor,
Şi cu lacrimi cere-i să te ajute,
Iar Ea, Apărătoarea Doamnă, te va auzi
Şi te va ajuta întru toate.
Adu-ţi aminte că pentru ea nimic nu e cu neputinţă.
Testamentul Stareţei Ruftna
de la Harbin (fl9 4 3 )

31. Aşteptarea M irelui

Iată Mirele vine în miezul nopţii, şi fericit este

robul pe care îl va afla priveghind; dară nevrednic
este iarăşi acela pe care îl va afla lenevindu-se. Vezi
dar, suflete al meu, cu somnul să nu te îngreuiezi, ca
să nu te dai morţii şi afară de împărăţie să te încui;
ci te deşteaptă strigând: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti,
Dumnezeule; pentru Născătoarea de Dumnezeu,
miluieşte-ne pe noi.
Din slujba Miezonopticii de toate zilele
 U llU Jiiacmm

I. Rugăciuni către Dumnezeu

Rugăciune după Acatistul Preadulcelui

nostru Domn Iisus Hristos

O, Iisuse PreaduJce, Fiule tare al lui Dumnezeu,

Cel ce scumpul Tău sânge ai vărsat şi de dragul
dragostei mele ai m urit, gata sunt eu de dragul
dragostei Tale a muri. Iisuse Preadulce, Cel ce eşti
Viaţa mea şi Totul pentru mine, iubescu-Te şi Ţie
mă închin. Numai pe Tine Te doresc drept Mire,
precum şi Tu mireasă mă voieşti. Ţie mă dau, mă
las cu totul Ţie. Tămăduieşte-mi inima, Iisuse, Cel
ce inima de-a pururi spre mine îţi întorci, dulceaţa
dragostei cea de la Tine să o simt, şi-altă dulceaţă
nicicând să mai gust; să caut mereu numai iubirea

151
Ta, şi num ai frum useţea Ta să îndrăgesc. Altă
dorire n-am, ci numai Ţie să-ţi plac râvnesc, şi voia
Ta să fac. M ă-nvaţă pocăinţa, şi m ă-nvaţă, cu
bucurie Crucea Ta luând, zi după zi doar Ţie să
urm ez. Cu dragoste a mă ruga m ă-nvaţă, şi cu
credinţă; şi în mine însuţi Tu să Te rogi, şi astfel eu,
cu Tine, să pot pe-ai mei vrăjmaşi să îndrăgesc şi
pentru ei să pot a mă ruga. în m oartea mea, Tu
viaţă-mi eşti, Iisuse, tărie eşti în slăbiciunea mea,
lumină în bezna mea, şi bucurie în întristarea mea;
îmbărbătare-mi eşti în înfricare, în tulburare pace
Tu îmi eşti, supunere îmi eşti în rugăciune, mi-eşti
slavă în ocară, şi izbăvire-mi eşti în defăimare. Sla­
vă Ţie, Iisuse, Mântuitorul meu, şi tămăduitorul
meu, şi Ţie pururea mulţămită. Amin.

Rugăciunea Sfanţului Filaret,

M itro p o litu l M oscovei

O, Doamne, nu ştiu ce să-ţi cer: Tu singur ştii

ce-mi este de folos. Tu mă iubeşti mai mult decât
pot eu pe Tine să iubesc a desluşi. Ci Tu, Părinte,
robului Tău dă-mi aceea ce a cere nici nu ştiu. Nici
cruce a cerşi, nici mângâiere nu îndrăznesc; stau
doar naintea Ta, cu inima deschisă către tine. Tu ale
mele vezi nevoi ce nici cunosc; ci fa cu mine după
mila Ta. Mă curăţeşte şi tămăduieşte, smereşte-mă
şi iarăşi mă ridică. N aintea Ta m ă-nchin şi stau
tăcut naintea voii Tale celei sfinte, şi alor Tale nepă­

152
trunse căi. Pe mine însum i jertfa Ţie mă aduc:
mă-nvaţă a mă ruga. I u însuţi în lăuntrul meu te
roagă. Amin.

Rugăciunea Stareţilor Optinei

Dă-mi, Doamne, ca să pot în pacea Ta tot ce-mi

aduce ziua să primesc. învredniceşte-mă ca Sfintei
Voii Tale cu totul să mă dau, şi în tot ceasul pe mi­
ne azi să mă povăţuieşti, şi întru toate să-mi călău­
zeşti. Şi orice veşti de-a lungu-acestei zilei va să pri­
mesc, cu linişte mă-nvaţă să-ntâmpin, întărit întru
credinţa că peste toate-i Sfântă Voia Ta. Tu-mi stă­
pâneşte gânduri şi simţire, în orice fac şi în orice
grăiesc. Să nu mă laşi, în cele de năprasnă, să uit că
de la Tine ne vin toate. învaţă-mă ca fără făţărie şi
înţelegător să fiu către oricare din fraţi şi din surori,
şi ca pe nimeni să amărăsc, pe nimeni să-ntristez.
Şi, Doamne, dă-mi putere osteneala a zilei cea de
astăzi a purta, şi toate să îndur câte mi-e dat. Călă­
uzeşte-mi voia şi mă-nvaţă ca să mă rog, cred şi nă­
dăjduiesc, să rabd, să iert şi să iubesc. Amin.

Rugăciune în Ceasul al Şaselea al Z/ilei

Doamne, Cel ce ai măsurat cele înalte şi pămân­

tul în căuşul palmei Tale şi ai zidit pe Serafimii cei
cu şase aripi ca să strige Ţie cu glas neîncetat:

153
Sfânt, Sfânt, Sfânt, slavă numelui Tău, izbăveş-
te-mă din gura celui viclean, Stăpâne. Uită mulţi­
mea faptelor melc cele rele, şi cu mulţimea milelor
tale dăruieşte-mi iertarea cea de toate zilele, că bi­
necuvântat eşti în veci. Amin.

Rugăciune din slujba Ceasului al treilea

G rabnică şi tare m ângâiere dă ro b ilo r Tăi,

Iisuse, când se mâhnesc duhurile noastre. N u te
osebi de sufletele noastre întru necazuri, nu te
depărta de gândurile noastre întru încongiurări; ci
pururea întâm pină pe noi. Apropie-Te de noi,
apropie-Te Cel ce eşti pretutindenea. Precum şi cu
Apostolii Tăi ai fost pururea, aşa şi cu cei ce doresc
de Tine, îndurate, Te uneşte, ca fiind împreunaţi,
să Te lăudăm, şi întru to t Sfânt D uhul T ău să
proslăvim.

Psalm 142

Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea

mea întru adevărul tău, auzi-mă întru dreptatea ta:
şi să nu intri la judecată cu robul tău, că nu se va în­
dreptăţi înaintea ta tot cel viu. Că a prigonit vrăjma­
şul sufletul m eu, sm erit-a la păm ânt viaţa mea,
aşezatu-m-a întru întunerece ca pe morţii veacului;
şi s-a mâhnit întru mine duhul meu, întru mine s-a

154
 tulburat inima mea. Adusu-mi-am aminte de zilele
cele din început, cugetat-am la toate lucrurile tale,
la faptele mâinilor tale am cugetat. Tins-am către
tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ fără
de apă ţie. Degrab auzi-mă, Doamne, slăbit-a duhul
meu: nu întoarce faţa ta dela mine, şi mă voi ase­
măna celor ce se pogoară în groapă. Auzită fa mie
dimineaţa mila ta, că spre tine am nădăjduit. Arată
mie, Doamne, calea în care voi merge, că la tine am
ridicat sufletul meu. Scoate-mă de la vrăjmaşii mei,
Doamne, la tine am scăpat. Invaţă-mă să fac voia ta,
că tu eşti Dumnezeul meu. Duhul tău cel bun mă va
povăţui la pământul cel drept. Pentru numele tău,
Doamne, mă vei via, întru dreptatea ta vei scoate
din necaz sufletul meu; şi întru mila ta vei sfârşi pe
vrăjmaşii mei, şi vei pierde pe toţi cei ce necăjesc
sufletul meu, că eu sunt robul tău.

II. Rugăciuni pentru mijlocirea

M aicii Domnului

Rugăciune la Icoana M aicii Domnului

„Bucuria tuturor celor scârbiţi“

Tuturor scârbiţilor bucurie, şi asupriţilor folosi­

toare, şi flămânzilor dătătoare de hrană, streinilor
mângâiere, celor învăluiţi adăpostire, bolnavilor
cercetare, celor neputincioşi acoperemânt şi sprijin,

155
toiag bătrâneţelor, tu eşti, Preacurată, Maica Dum­
nezeului celui de sus; ţie ne rugăm: Grăbeşte de
mântuieşte pe robii tăi.

Rugăciune către Preasfânta Născătoare de

Dumnezeu (din Apantbisma)

Ceea ce singură eşti bucurie celor scârbiţi şi păr­

tinitoare celor ce se nedreptăţesc, mângâiere celor
ce plâng, şi ajutor celor neajutoriţi, cercetare celor
neputincioşi, şi acoperământul şi sprijinul celor ce
se chinuiesc, liman celor ce se înviforează, şi toiag
orbilor, povăţuitoare celor rătăciţi şi scăpare tare
celor din nevoi, Născătoare a lui Dumnezeu cu to­
tul fără prihană: Ia aminte la această ticăloasă şi
netrebnică rugăciune a mea, pe care o aduc ţie în­
tru înghesuirea inimii şi mă slobozeşte de viforul
cel cumplit al gândurilor. Izbăveşte-mă de somnul
cel greu care s-a pricinuit mie din lenevite şi depăr­
tează de la mine trândăvia cea cumplită. Izbăveş­
te-mă de tirania cea amară a dracilor şi mă răpeşte
de la obiceiul cel rău al patimilor. Şi precum ştii
mântuieşte-mă pe mine, nevrednicul robul tău, cel
ce întru tine, după Dumnezeu, mi-am pus nădej­
dile mântuirii.
Dă mie, Preacurată, cu osârdie să fac poruncile
Fiului tău şi Dumnezeului nostru şi să păzesc tot­
deauna aşezământurile lui cele mântuitoare. Şi mă
întăreşte, ca cu cuget priveghetor şi cu minte deş­

156
teaptă să întâmpin slavosloviile lui cele bine primi­
te. Că ţie, pricinuitoarei bunătăţilor şi ajutătoarei,
nădăjduindu-mă, aduc această cerere. Deci să nu
caz din nădejdea ceâ către tine, Preacurată, nici să
mă întorc smerit şi ruşinat, ci să aflu prin tine, de
Dumnezeu dăruită Stăpână, degrab sfârşitul cereri­
lor mele. Ca totdeauna, ca pe o ajutătoare a noas­
tră, a păcătoşilor, şi împlinitoare a cererilor mele, să
te laud şi să te măresc pe tine, acum, şi pururea, şi
în vecii vecilor. Amin.

Condacul1
din Acatistul M aicii Domnului

Apărătoare Doamnă, pentru biruinţă, mulţu­

miri, izbăvindu-ne din nevoi, aducem ţie, Născă­
toare de Dumnezeu, noi robii tăi. Ci ca ceea ce ai
stăpânire nebiruită, slobozeşte-ne din toate nevoi­
le, ca să strigăm ţie: Bucură-te Mireasă, pururea
Fecioară!

Troparul Născătoarei de Dumnezeu

Ceea ce eşti folositoare Creştinilor neruşinată,

mijlocire către Făcătorul neschimbată, nu trece cu
vederea glasurile cele de rugăciune ale păcătoşilor,
ci apucă înainte ca o bună spre ajutorul nostru, care
cu credinţă strigăm către tine: Grăbeşte spre rugă­

157
ciune şi sârguieşte spre îmblânzire, apărând puru­
rea, Născătoare de Dumnezeu, pe cei ce te cinstesc
pe tine.

IIL Rugăciuni pentru mijlocirile

sfinţilor

Troparul Sfinţilor Arhangheli

Mai-marilor Voievozi ai Oştilor Cereşti, rugă-

mu-vă, nevrednicii, ca întru rugăciunile voastre, cu
acoperământul aripilor slavei voastre celei netru­
peşti să ne acoperiţi, păzindu-ne pe cei ce cu dea-
dinsul cădem şi strigăm: Izbăviţi-ne din nevoi, ca
nişte mai-mari peste cetele Puterilor celor de su s!

Acatistul Sfintei Xenia din Petersburg

Condacul 1

Sfântă şi fericită Xenia, cea bineplăcută lui Hris-

tos, laude şi cântări aducem ţie, cinstind răbdarea
ta întru îndelungatele suferinţe de bunăvoie. Şi ca
ceea ce ai îndrăzneală către Domnul, tu ne ocro­
teşti de toată întristarea şi necazul. Pentru aceea
noi, păcătoşii, strigăm către tine: Bucură-te, Ferici­
tă Xenia, rugătoare pentru sufletele noastre.

158
 Troparul Sfântului Ioan Maxinwvici

Apostol slăvit al unor vremuri de răcire şi necre­

dinţă, împuternicit cu puterea cea plină de har a
sfinţilor celor din vechime, al cereştilor taine dum­
nezeieşte luminat văzător, hrănitorul celor orfani,
nădejdea celor fără de nădejde, aprins-ai pe pământ
focul dragostei pentru Hristos în ajunul întunecat
al zilei Judecăţii. Sfinte Ierarhe Ioane, roagă-te
acum ca sfânta lui flacără să se ridice şi din inimile
noastre.
 I;

ţ*
I' ·:
ί

:ί ;:

t
 Bibliografie

Alexandra Romanov, Ţarina, Noua Muceniţă, „The ■

Garden o f the H eart", The O rthodox Word
(1993), nr. 168, St. Herman of Alaska Brother­
hood, Platina, California.
„Alexis of Golosevsky Monastery, Elder and Ascetic
of the Kiev Caves Lavra", Russian Pilgrim (Pele­
rinul Rus), nr. 8, Valaam Society of America,
Chico, California (in ruseşte).
Anatolic al II-lea de la Optina, Sf., A Collection of
Letters to N uns, Holy Trinity Monastery, Jor-
danville, New York, 1993.
Bolshakoff, Sergius şi M. Basil Pennington,
O.C.S.O. In Search o f True Wisdom: Vtsts to eastern
Spiritual Fathers, Doubleday, New York, 1979.
Clement (Sederholm), Păr., Stareţul Antonie de la
O ptina, St. Herman o f Alaska Brotherhood,
Platina, California, 1994.
Damaschin Christensen, Păr., N ot o f This World: The
L ife a n d Teachings o f Fr. Seraphim Rose, Fr.
Seraphim Rose Foundation, Forestville, Califor­
nia, SUA, 1993.
Filocalia, voi. 1, Ed. Harisma, Bucureşti, 1992.

161
Filoca.Ua, voi. 4, Tipografia Arhidiecezană, Sibiu,
1948
Filocalia, voi. 5, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune
al BOR, Bucureşti, 1976.
Filocalia, voi. 6, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune
al BOR, Bucureşti, 1977.
Filocalia, voi. 7, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune
al BOR, Bucureşti, 1977.
Filocalia, voi. 11, Ed. Episcopiei Romanului şi
Huşilor, 1990.
Filocalia de la Prodromu, voi. I-II, Ed. Universalia,
2001
Gherman din Alaska, Sf., Little Russian Philokalia,
voi. 3, St. Herman of Alaska Brotherhood, Plati­
na, California, 1989.
Gherman (Podmoşenski), Igumenul, „New Russian
. Confessor Archpriest Valentin Sventitsky'"', The
Orthodox Word (1983), nr. 111.
Hariton de la Valaam, The A r t o f Prayer, Faber and
Faber, Londra, 1966.
„Hicroschemamonk Kuksha", The Orthodox Word
(1991), nr. 158.
Ignarie Briancianinov, Sf, Experienţe ascetice, voi. II,
Ed. Sophia, Bucureşti, 2000.
Ignatie Briancianinov, The A rena, Holy Trinity
Monastery, Jordanville, New York, 1991.
loan M oshu, L im o n a riu , Episcopia Ortodoxă
Română, Alba lulia, 1991.
loan Vranos, Păr., Illustrated Sayings o f the Holy
Fathers, St. Xenia Skete, Wildwood, California,
UA, 1984.

L62
 Isaac Şirul, Sf., Cuvinte despre nevoinţâ, Ed. Buna­
vestire, Bacău, 1997.
Macarie de la Optina, Stareţul, Russian Letters of
Spiritual Direction, St. Vladimir’s Seminary Press,
1994.
Maria (Stahovici), Maica, şi Sergius Bolshakoff,
Interior Silence: Elder Michael, The Last Great
Mystic of Valaam, St. Herman of Alaska Brother­
hood, Platina, California, 1992.
Nadejda Alexandrova, „Elder Nektary of Optina“,
The Orthodox Word (1986), nr. 129.
Nicolae (Velimirovici), Sf., The Struggle for Faith,
Serbian Orthodox Diocese of the United Stated
of America and Canada, Grayslake, Illinois,
1989.
Serafim (Alexiev), Arhim., The Meaning ofSuffering,
St. Xenia Skete, Wildwood, California, SUA,
1994.
Serafim (Rose), Păr., God’s Revelation to the Human
Heart, St. Herman of Alaska Brotherhood, Plati­
na, California, 1987.
Serafim (Rose), Păr., Heavenly Realm, St. Herman
of Alaska Brotherhood, Platina, California, 1984.
Serafim din Sarov, Sf., Viaţa, învăţăturile şi profeţiile
Sfanţului Serafim de Sarov, Schitul Sfântul Serafim
de Sarov, 1999.
Sbomicul, voi. 1-2, Episcopia Ortodoxă Alba Iulia,
f.a.
Simeon Holmogorov, Noul Mucenic, One of the
Ancients. Tise Life and Struggles of a Russian Man
of Prayer: Elder Gabriel of Pskov and Kazan, St.

163
 Herman of Alaska Brotherhood, Platina, Califor­
nia, 1988.
Thaisia, Stareţa, Abcss Thaisia o f Leushino: The Auto­
biography ofa Spiritual Daughter o f St. John ofKro­
nstadt, St. Herman of Alaska Brotherhood, Plati­
na, California, 1989.
Teofan Zăvorâtul, Sf., Kindling the Divine Spark, St.
Xenia Skete, Wildwood, California, SUA, 1994.
Tihon din Zadonsk, Sf., „From the Letters of. St.
Tikhon of Zadonsk", in George P. Fedotov, A
Treasury o f Russian Spirituality, Buchervertrieb-
sanstalt, 1988.
Un sfânt uitat. Fericitul Stareţ Nazarie de la Valaam,
Ed. Icos, 2002.
Vera (Verhovski), Stareţa, Elder Zosima: Hesychast of
Siberia, St. Herman of Alaska Brotherhood,
Platina, California, 1989.
Znosko, Vladimir, H ieroschem am onk Feoftl
Fool-for-Christ’s Sake, Ascetic and Visionary o f the
Kiev Pecherskaya Lavra, Holy Trinity Monastery,
Jordanville, New York, 1987.
 Cupri
nns

Introducere ,5

Noua Muceniţă Maria din Gatcina,

tămăduitoarea depresiei ............ ..........................9

Minunata pescuire: O sută cincizeci şi trei de peşti

prinşi de Sfinţii Părinţi şi Sfintele Maici,
sau cuvinte de folos despre deprimare
Prefaţă .................. 17s
Ce este deprimarea ? ..................................21
1. Duhul mâhniciunii .......................... ^----- 21
2. Deznădejdea este odrasla necredinţei ........24
3. Scârbirca este de folos pentru cumpătare . .24
4. întristarea e doar pe p ăm ânt...................... 26
5. întristarea cea după Dumnezeu
şi întristarea lumii .......................................26
6. Frica dă naştere deznădejdii ...................... 27
7. întristarea este parte a firii omeneşti .......... 27
8. Moartea duhovnicească .............................28
9. Suntem sub canonul lui Dumnezeu ...........28
10. Vrăjmaşii de căpetenie ai m ântuirii.............28
11. Tânguire pentru pierderea Raiului .............29
12. Marea bucurie a diavolului ......................... 29
13. Dracul negrijaniei........................................30
14. Necazurile nasc smerenia ........................... 31
15. Harul se întoarce în suflet puţin câte puţin .32
16. Despre multa frământare ........................... 33

165
 17. Cât e de rece fără de har ! ................................34
18. în tristarea............................................................. 34

O bârşia deprim ării ........................................... 37

19. Pricina deprimării .................................. 37
20. Slujirea aproapelui .................................. 38
21. încercare sau pedeapsă ........................... 39
22. Pedeapsă pentru m â n ie ........................... 39
23. Lumină şi întuneric în s u fle t.................. 40
24. Lipsa de discernământ şi demnitate . . .41
25. Pentru ce uneori suntem trişti ..............41
26. Ispita în vremea rugăciunii .....................41
27. Pricina nu trebuie căutată în a f a r ă ......... 42
28. Obârşia deznădejdii ................................43
29. Veselia ...................................................... 43
30. Necazurile sunt ajutor de la
Dumnezeu ........................................ .. . .43
31. Demonii îşi ascund lucrarea
faţă de noi ............................................... 44
32. Rătăcirea şi răspândirea gândurilor . . . .44
33. Flamura dragostei lui Hristos ................ 45
34. Lungi răstimpuri de întuneric
şi chin ........................ 45
35. Suferinţa pregăteşte inima
pentru Dumnezeu .................................. 46
36. Fără Dumnezeu sufletul
este în suferinţă .......................................46
37. Lipsa dăruirii de sine - pricină de multe
necazuri .....................................................46

166
 38. Părinte, cum oare te-a păzit
Dumnezeu ? ............................................ 47
39. Mângâiere prin purtarea necazurilor . . .48
40. Să cunoşti ţelul vieţii ...................... .48
41. Toiag părintesc de c e rta re ...................... 48
42. Cunună pentru răbdarea mâhniciunii . .49
43. Primeşte necazul ca bucurie .................. 50
44. Viaţa grea e mântuitoare .....................^51
45. Amintirea stării de deprimare
prici nuieşte paralizie ............................... 51
46. Roadele d eprim ării................................. 52
47. Puterea amintirii ................................... 52
48. Osândirea fără pocăinţă ........................ 53
49. Suferinţa curăţă păcatele .........................54
50. Pomenirea păcatelor vechi
este vătămătoare ......................................54
51. Demonul nemulţumirii .........................54
52. Desăvârşirea vine din lu p t ă ....................55
53. Mintea întunecată de deprimare ........... 55
54. Rădăcina deznădejdii este mândria . . . .56
55. Viclenia duhurilor căzute ...................... 57
56. încrederea în sine ....................................59
57. Neînfrânarea şi iubirea materiilor ......... 60
58. Prezenţa lui Dumnezeu în suferinţă . . .61
59. Deprimarea ca mândrie ................. .62
60. Necazurile sunt unelte.
în mâna lui Dumnezeu ........................... 62
61. Taina su ferin ţei.........................................63
62. Păstrează în lăuntrul tău
harul lui Dumnezeu .................... ; . . . .64

167
 63. Păstrează-ţi mintea curată .65

C um să biruim deprim area ........................... 67

64. Echilibru duhovnicesc ........................... 67
65. Pocăinţă ....................................................68
66. Să nu ne dăm bătuţi ................................68
67. Leacul: întoarcerea la starea de har . . . .69
68. Smerenie ..................................................70
69. Să nu ai îngăduinţă de sine
şi cruţare de s i n e ...................................... 70
70. Nu te teme de luptă ................................71
71. Impotriveşte-te deznădejdii cu
făgăduinţa scrisă a lui Dumnezeu ..........71
72. Varsă către Dumnezeu inima ta ............72
73. Să nu deznădăjduim,
chiar dacă mult greşim ........................... 73
74. Este întotdeauna nădejde ....................... 74
75. Dumnezeu dă necazul ca să
ne m ântuiască........................................... 75
76. Slavă întru necazuri, ştiind că necazul
lucrează răbdare .......................................76
77. Intoarce-te către Dum nezeu! ................ 76
78. Răspuns unui călugăr cuprins de duhul
deznădejdii .................................... 77
79. Smerenia inimii .......................................79
80. Răbdarea ............. 80
81. Pomenirea lui Dumnezeu . ..................... 80
82. Pacea sufletului ....................................... 81
83. N u are rost să deznădăjduim ................ 81
84. Domnul este aproape .............................. 81

168
 85. Ajutorul se dă pentru nevoinţă ............. 82
86. Să nu te întorci înapoi ...........................82
87. Dumnezeu se uită la
răbdarea noastră ..................................... 83
88. Norii nu sunt statornici ........................ 83
89. Smerenia inimii: leacul deznădejdii . . . .84
90. Să nu te laşi pradă d isperării..................84
91. Purtarea întristării cu mulţumire . . . . .85
92. Coboară în prăpastia smereniei ..............86
93. Hristos a sfinţit calea suferinţei ........... 86
94. în ceasul morţii ............................ 87
95. Lupta cea mai de pe urmă .................... 87
96. Să nu laşi întristarea să pună stăpânire
pe inima ta ...............................................89
97. Durerea inimii ........................................90
98. Creştinul nu trebuie să
se descurajeze niciodată ........................ 90
99. Lui Dumnezeu îi place să aducă
mângâiere .............................................. 91
100. Nu îţi abate ochii de la Dumnezeu . . . .91
101. Să ceri ajutorul Domnului ....................92
102. întoarce-te către Dumnezeu
cu suspin din inimă .......... . . . . . ........... 92
103. Ca să biruieşti mâhnirea ........................ 93
104. Răgazul care înviorează ...................... .93
105. O soluţie paşnică - smerenia ................94
106. „Slavă lui Dumnezeu pentru toate" . . .94
107. Libertatea sufletului .......................... 95
108. N u căuta să primeşti prevestiri
în rugăciune .............................................. 96

16S»
109. Căinţa ca răspuns .................................... 96
110. Varsă-ţi inima în ru g ă ciu n e......... .. .97
111. Puterea răbdării ...........................·. . . . .98
112. Păzeşte-te pe sineţi ..................................99
113. Cea mai scurtă cale de a scăpa
de posomorâre ......................................100
114. Ridică-te, cel c ă z u t ................................100
115. Curaj din toată inima ...........................101
116. Calea lepădării de sine .........................101
117. Vino, Doamne Iisuse! ......................... 103
118. Trei paşi ..................................................103
119. Cornul mândriei şi cornul
disperării ............................................... 104
120. Deprimarea este ateism ....................... 104
121. Aşteaptă, şi vei vedea
mila lui D u m n ezeu ................................ 105
122. Mustrare ................................................106
123. Sfat pentru normalitate ....................... 107
124. întărirea prin Sfânta împărtăşanie . . . 108
125. Păzirea de duhul deprimării ................ 108
126. Va veni o deprimare universală............ 109
127. Să semănăm în noi seminţele
bunei nădăjduiri .....................................110
128. întâmpină lupta vitejeşte ..................... 110
129. Aducerea-aminte de moarte ................ 111
130. Stai neclintit! ......................................... 111
131. Apucă corzile virtuţii . . ........................112
132. Rugăciunea este un leac ....................... 112
133. Lacrimi şi rugăciune către
Dumnezeu ..............................................112

170
 134. Aşteaptă lumina harului ...................... 113
135. Intru răbdare vă câştigaţi sufletele . . .113
136. Dumnezeu ne va rid ic a ........................ 114
137. întristarea noastră
se va schimba în b u c u rie ...................... 114
138. Cununile se dau pentru răbdare ......... 115
139. Dă sfat bun sufletului tău ....................117
140. Grăbeşte către locul tău
de rugăciune.......................................... 118
141. Rugăciunea lui Iisus .............................119
142. Dumnezeu va face
necazul nostru uşor ............................. 119
143. N u te tulbura .................... ...................120
144. Tot ce ţi se întâmplă
este spre binele tău ............................... 121
145. Ajutor de la îngerul păzitor ................121
146. Gândeşte-te doar la Domnul ..............122
147. In sfântă suferinţă
cealaltă lume se deschide .................... 122
148. Biruinţă prin nădejde şi smerenie . . . .123
149. Să nu-ţi pierzi nădejdea ...................... 124
150..Aşteaptă-te mereu la schimbări
neprevăzute ...........................................125
151. Pronia lui Dumnezeu ........................... 126
152. Când ne părăseşte D um nezeu.............. 127
153. Hristos dă sufletului odihnă .................128

C uvinte despre nevoinţa duhovnicească . .129

1. Lumină lin ă! ......................................... 129
2. Uitarea lui Dumnezeu ......................... 129

171
 3. Necazul poate deveni izvor
de desfătare .......................................... 130
4. Pierderea harului ..................................131
5. Rabdă până la sfârşit şi luptă ..............131
6. Hristos ne umple cu El însuşi ........... 132
7. Dumnezeu ne încearcă
ca aurul în cuptor .................................133
8. Pentru ce se răceşte sufletul > ..............133
9. Sileşte-te a face b in e le ........................... 134
10. Nenădăjduirea în Dumnezeu .............. 134
11. Părerea de sine ......................................135
12. „Eu nu sunt ca ce ila lţi"......................... 136
13. Lipsa trudei ........................................... 137
14. Nepăsarea ............................................. 137
15. Lucrarea patimilor omoară sufletul . . .138
16. Calea lui Dumnezeu
este crucea de fiecare z i ................. .138
17. Dumnezeu ne vede necazurile ............ 139
18. In grija lui Dumnezeu ......................... 139
19. Pricina răcirii lăuntrice ......................... 139
20. Dacă nu te osteneşti, Dumnezeu
nu-ţi va păzi b u c u ria ..............................140
21. Neorânduiala lăuntrică şi lumina
lăuntrică .................................................. 143
22. Despre fecioarele cele înţelepte . . . . . . 1 4 4
23. Alege partea cea bună ..........................145
24. Trăieşte fiecare zi cu încredere
în Dumnezeu ......................................... 145
25. Fericire dincolo de această lume ..........146

172
 26. Certarea este pregătire
pentru binecuvântare ...........................146
27. Domnul ne vede in im a ........................147
28. Aşteaptă-te la necazuri ........................ 147
29. Nu suntem opriţi
a ne împotrivi cu sila ...........................147
30. împărăteasa Cerurilor te va ajuta
întru toate .............................................148
31. Aşteptarea Mirelui ...............................149

Rugăciuni ........................................................ 151

I. Rugăciuni către Dumnezeu ................ 151
II. Rugăciuni pentru mijlocirea
Maicii Domnului ..................................155
III. Rugăciuni pentru mijlocirile sfinţilor .158

Bibliografie ........................................................ 161

 DIFUZARE:
S.C. Supergraph S.R.L.
str. Biserica Alexa ar. 24, sector 4,
040269, Bucureşti
tel./fax 021-336.79.13
e-mail: sophia@fe.ro
www.sophia.ro

Societatea de Difuzare SUPERGRAPH

vă oferă posibilitatea de a primi prin poştă
cele mai bune cărţi de spiritualitate,
teologie, cultură religioasă, filosofie
apărute la edituri de prestigiu.
Plata se face ramburs la primirea cărţilor;
taxele poştale sunt suportate de Supergraph
 Societatea modernă este o societate fără de Dumnezeu; fără
de Dumnezeu, nu fiindcă omul nu are trebuinţă de Dumnezeu, ci
fiindcă, prea ocupat cu „dezvoltarea" pământului, uită de Dum­
nezeu. Uitarea lui Dumnezeu pricinuieşte delăsare şi nesimţire faţă
de lumea din jurul omului. Nesimţirea duce la singurătate artifi­
cială, iar egocentrismul sporeşte deşertăciunea auto-adorării.
Când omul se înstrăinează de Dumnezeu, izvorul vieţii, viaţa pe
pământ devine fără de sens, sau are drept singur sens satisfacerea
propriilor plăceri. Dar fiindcă sufletul, prin firea sa, are trebuinţă
de Dumnezeu, singurătatea ajunge de neîndurat pentru suflet şi
pricinuieşte nemulţumire, descurajare şi disperare. Depresia
(cuvânt modern pentru deznădejde) este un fel de plictiseală
având pricina în om, împreunată cu insuflarea pământească de a
trăi după chipul lumii căzute. O m ul modern e închis ca o pasăre
în cuşca sa, fără altă alternativă decât disperarea pricinuită de
lipsa libertăţii duhovniceşti.
învăţătura ortodoxă despre deprimare este precisă şi îmbelşu­
gată. Veacuri la rând ea s-a dovedit validă, dacă e aplicată cum
învaţă Sfinţii P rin ţi, ajutând astfel milioane de creştini să înfrângă
duhul demonic al deprimării, ajungând la libertate şi mântuire.

d I t u r o,