LUCRAREA NR.

1
Interfaţa mediului Matlab

Obiectiv

- cunoasterea interfetei grafice ale mediului de calcul numeric Matlab;

- modalitatea de lucru in Matlab.

Descrierea lucrarii

Matlab este un mediu de calcul numeric de tip matriceal care dispune si de funcţii
specifice, putind fi considerat un limbaj de programare adaptat problemelor stiintifice.
Numele de Matlab provine de la combinarea a doua cuvinte Matrix (matrice) si
Laboratory.

Matlab este utilizat in prezent pentru a efectua operaţii de calcul numeric, pentru a
reprezenta grafic 2 sau 3D funcţii, cu multiple posibilitati de interpolare si convoluţie a lor, dar si
pentru a programare.

Matlab este un interpretor instrucţiunile fiind interpretate (in ”limbaj masina”) si

executate linie cu linie.

Exista doua moduri de lucru cu Matlab:

− modul de lucru interactiv cand comenzile sunt executate pe rand asa cum sunt
introduse de catre utilizator
− modul de lucru „executie” cand Matlab executa linie cu linie un fisier de tip „.m”
numit program in limbaj matlab

Prezentarea interfeţei programului:

Interfata matlab-ului este divizata in cinci componente principale astfel:

− fereastra de comanda (Command Window)

− fisiere de tip “.m”
− spatiul de lucru (Workspace)
− directorul/folderul in curs de utilizare (Current Directory)
− istoricul comenzilor efectuate (Command History)
In figura 86 se prezintă fiecare dintre aceste componente.

In fereastra de comanda se introduc operaţiile ce trebuie efectuate utilizând sintaxa

specifica mediului de lucru in Matlab. Aceste operaţii pot fi funcţii dintre cele de care programul
dispune in mod implicit sau funcţii create special de utilizator pentru utilizări specifice ulterioare.
De asemenea se poate utiliza funcţia „help”, singura sau urmata de numele funcţiei pentru care se
doreşte aflarea de informaţii suplimentare in ceea ce priveşte sintaxa sau modul de utilizare a ei
(figura 87).
Pentru a şterge toate variabilele utilizate anterior se va apela funcţia “clear”. Pentru a
şterge si funcţiile se foloseşte sintaxa “clear all”. In cazul in care se doreşte ştergea spaţiului
corespunzător ferestrei de comanda se inserează textul „clc”.
Pentru ca fiecare dintre liniile de comanda sa fie evaluate fara insa a fi afişat si rezultatul
lor, după fiecare dintre acestea se utilizează semnul „;”.

Figura 86 Interfata Matlab

In fisierele de tip “.m” se pot introduce diferite variabile si sunt executabile (tasta F5)
rezultatele fiind afişate in spaţiul de lucru. De cele mai multe ori acestea se utilizează atunci când
se doreşte sa se facă o programare mai complexa cu ajutorul matlab-ului sau când se vrea ca
pentru uşurarea viitoarelor calcule sa se realizeze funcţii specifice de lucru (figura 88).
 Figura 87 Exemplu de utilizare a ferestrei de comanda

Pentru crearea unei funcţii care sa calculeze suma dintre sinusul si cosinusul unor valori
oarecare x se procedează astfel:
− se deschide un fişier de tip “.m” (meniul File, apoi New, M-File)
− se salvează in directorul de lucru cu numele “Functia_mea”
− se creează funcţia in interiorul fişierului utilizând sintaxa:
function y = functia_sinus(x)

%am creat o functie care calculeaza sinusul unei expresii

%ca parametrii de intrare putem sa avem un numar X, un
vector X(i), sau
%o matrice Y(i,j)

y=sin(x);
− se salveaza continutul fisierului (Save din Meniul File)
− in fereastra de comanda se creaza un vector M
− se introduce o variabila “a” careia i se aloca valorile calculate de Functia_Mea
− se traseaza grafic rezultatul
 M=[-2*pi:0.01:2*pi];
a=Functia_mea(M);
plot(a)

Figura 88 Crearea unei funcţii in matlab

− se scrie “help Functia_Mea” in fereastra de comanda

− programul va afişa mesajul introdus drept comentariu in corpul funcţiei
Functia_Mea

Spaţiul de lucru este cel care stochează toate variabilele care au fost create si care sunt
utilizabile in fereastra de comanda pentru operaţii de calcul sau pentru a fi vizualizate.
Variabilele in Matlab nu pot fi declarate, natura lor fiind dedusa automat prin
obiectul/valoarea care le este atribuita. Astfel putem avea variabile de tip double (daca este vorba
de numere reale; matlab nu face diferenţierea intre integer - numere întregi si double - numere
reale), variabile de tip char (când avem de-a face cu şiruri de caractere), variabile de tip complex
(când exista si o parte imaginara a obiectului afectat).
Fereastra de afişare a spaţiului de lucru conţine mai multe opţiuni care pot fi utilizate
pentru a efectua diferite operaţii cu variabile in mod rapid.
Principalele funcţionalităţi ale acestora sunt prezentate in figura 89.
 Figura 89 Opţiunile de utilizare a spaţiului de lucru

Pot fi importate date din Excel deschizând editorul de matrici si utilizând funcţia
Copy/Paste din Windows.
Salvarea datelor se face in fişiere cu extensia „.mat”. Acestea pot fi apelate mai târziu
prin specificarea caii către locul unde sunt plasate (de exemplu E:\Matlab\Fisierul_Meu).

Directorul/folderul in curs de utilizare permite vizualizarea fişierelor care se găsesc

plasate in acesta. Un astfel de fişier se poate deschide acţionând cu mouse-ul de doua ori
deasupra sa (dublu click). Principalele tipuri de fişiere care pot fi deschise cu Matlab sunt cele de
tip funcţii sau programe „.m”, fişierele de date „.mat” si in fine cele grafice „.fig”.
Exista câteva opţiuni in bara de instrumente dintre care cele mai importante sunt: crearea
unui raport de eroare si de avertisment conţinut in fişierul executat, (M-Lint Code Check Report),
căutarea de fişiere (Find Files) si crearea unui nou fişier (New Folder), figura 90.
Istoricul comenzilor efectuate conţine comenzile utilizate anterior in interiorul Ferestrei
de Comanda (Command Window). Aceste comenzi pot fi reutilizate prin utilizarea funcţiei
Copy/Paste din Windows in interiorul ferestrei de comanda sau mai comod si mai rapid pot fi
reapelate folosind săgeţile sus-jos de pe tastatura, figura 91.
 Figura 90 Interfaţa Current Directory

Figura 91 Interfaţa istoricului comenzilor effectuate

Aplicaţie: trasarea unui grafic utilizând doua serii de date numerice
Contracţia la solidificare este proprietatea materialelor metalice de a-şi micşora volumul
în timpul solidificării. Contracţia specifică este valoarea procentuală a contracţiei metalului din
momentul umplerii formei până la atingerea temperaturii ambiante. Lungimea initiala a probei de
oţel este de 100 mm.
Se dau următoarele serii de date obţinute pe cale experimentală:

T (○C) 500 400 300 200 100 25

Contractia
Liniara 99.5 99.2 98.8 98.2 97.8 97.3
K (%)

Se cere sa se traseze graficul de variaţie al temperaturii în raport cu contracţia liniară.

Indicaţii:
Se vor crea doi vectori X şi Y cu valorile din şirul de date din tabel.
>> x=[500 400 300 200 100 25]
>> y=[99.5 99.2 98.8 98.2 97.8 97.3]
>> plot(x,y,'r-')
>> plot(x,y,'ro-')