Sunteți pe pagina 1din 32

10

Ecotehnologie

CAPITOLUL 1

ECOTEHNOLOGIA - PRINCIPII DE BAZĂ

1.1. Rolul şi importanţa ecotehnologiei

Se poate afirma cu certitudine că nu există domeniu al existenţei noastre în care să nu-şi fi făcut apariţia cuvintele tehnologie, progres tehnic, retehnologizare, poluare şi dezvoltare durabilă, cuvinte cu rezonanţă deosebită şi diferită în acelaşi timp pentru speranţele fiecăruia dintre noi. Tehnologia, termen cu înţelesuri diverse, s-a născut, s-a dezvoltat şi a cuprins iniţial domeniul producţiei materiale (totalitatea metodelor de muncă şi a mijloacelor tehnice necesare desfăşurării proceselor de producţie materiale), s-a extins treptat asupra prestaţiilor de servicii (transporturile, gospodăria comunală, reparaţiile, gospodăria casnică etc.), pentru a cuprinde apoi şi sfera producţiei spirituale (creaţiile artistice, sportul, turismul, organizarea timpului liber etc.). De aceea, înţelegerea, perceperea şi aplicarea corectă a noţiunilor ce constituie tehnologia şi celelalte legate direct de ea - progresul tehnic, retehnologizarea şi poluarea mediului – reprezintă o îndatorire civică nu numai pentru specialişti ci şi pentru toţi protagoniştii mileniului trei. Ecotehnologia, această ştiinţă nouă, a apărut ca o necesitate a tendinţelor ce se manifestă pregnant în dezvoltarea omenirii, tendinţe datorate mai ales poluării necontrolate a mediului înconjurător din dorinţa dezvoltării economice bazată numai pe profit.

Ecotehnologia este ştiinţa aplicării tuturor ştiinţelor, în vederea realizării de bunuri cu o anumită utilitate socială, în condiţiile unei dezvoltări durabile şi a unei poluări minime. Ea studiază toate transformările la care este supusă substanţa, în procesele ecotehnologice de lucru şi modalitatea conducerii acestor transformări în vederea obţinerii produselor necesare societăţii, în condiţiile unei dezvoltări durabile şi a unei eficienţe optime. Ecotehnologia este chemată acum, la început de mileniu trei, să vindece omenirea de criza generală care a cuprins-o (criza de energie, de materii prime, de resurse naturale, de protecţie, de încredere etc.) care este de fapt o criză tehnologică. Este adevărat că tehnologia reprezintă astăzi principala cale de risipă şi de otrăvire a mediului înconjurător, cerută de un anumit nivel de dezvoltare şi de trai specific „societăţii de consum”, dar tot aşa de adevărat este că este de datoria noastră de a găsi alternativa unei dezvoltări tehnologice la un nivel ridicat şi în condiţiile păstrării unui mediu înconjurător propice existenţei fără probleme a generaţiilor viitoare. Această alternativă este dată de ecotehnologie, care trebuie să descopere noi resurse materiale cu poluare minimă, pe de o parte, şi să reducă consumurile (energetice, de materii prime, de combustibili etc.) şi poluarea. Ecotehnologia este motorul dezvoltării unei eco-economii, rezultatul final al ei fiind un ecoprodus obţinut dintr-unul sau mai multe ecomateriale în urma unui ecoproces de producţie.

Capitolul 1

11

Datorită ariei foarte largi pe care o cuprinde şi a multitudinii de fenomene pe care le foloseşte ecotehnologia, se pune întrebarea dacă ecotehnologia este sau nu o ştiinţă? Răspunsul vine imediat dacă se admite că la baza ei stau toate legile celorlalte ştiinţe dar are şi o serie de legi şi principii proprii, general valabile, care o deosebesc de celelalte ştiinţe. Ecotehnologia se deosebeşte de celelalte ştiinţe prin următoarele:

- este o ştiinţă tehnică cu caracter aplicativ deoarece urmăreşte un scop practic

nemijlocit. Sunt foarte multe cunoştinţe despre gama largă de fenomene ale naturii, dar pentru a le utiliza în vederea realizării de ecoproduse este necesară această ştiinţă- ecotehnologia (de exemplu, legea gravitaţiei se cunoaşte de peste 300 de ani, dar

utilizarea ei în vederea obţinerii de ecoproduse utile societăţii a fost posibilă numai odată cu dezvoltarea tehnologiilor cosmice);

- este dependentă de timp şi de spaţiu, deoarece oricare descoperire a legilor naturii

este făcută utilă societăţii printr-o anumită tehnologie, iar modul de utilizare este perfecţionat în timp de o ecotehnologie (de exemplu, ideea calculatorului este cunoscută cu mii de ani înainte de Cristos, dar atingerea performanţelor actuale, în forma actuală de prezentare, este posibilă datorită evoluţiei tehnologiei şi respectiv ecotehnologiei). Dependenţa de spaţiu se bazează pe modul cum gândesc şi acţionează oamenii locului de muncă respectiv, pe experienţa acestora, pe posibilităţile concrete ale locului de muncă, pe voinţa politică şi mai ales, pe scopul urmărit (de exemplu, autoturisme se produc şi în România, şi în Germania, şi în America, dar tehnologia de fabricaţie şi gradul de poluare sunt diferite, chiar dacă se lucrează la acelaşi produs, cu aceeaşi utilitate socială); - nu rezolvă problema realizării unui singur produs, ea rezolvă problemele obţinerii

unei ecoproducţii industriale, de serie diversificată cu aceeaşi utilitate socială, devenind în acest fel o condiţie esenţială a dezvoltării societăţii umane. Această caracteristică transformă tehnologia din „principala cale de risipă” în ecotehnologie - ca principala cale de economisire şi dezvoltare durabilă, pentru că numai prin valorificarea imenselor resurse de economii ascunse în tehnologie, prin îmbunătăţirea cercetării ecotehnologice şi optimizarea ecoproceselor de producţie este posibilă soluţionarea crizei tehnologice în care s-a cufundat omenirea;

- are la bază conceptul de dezvoltare durabilă-dreptul generaţiilor viitoare la condiţii de existenţă şi dezvoltare cel puţin la fel de bune ca ale generaţiei noastre, drept asigurat prin obligaţia generaţiei noastre de a păstra şi de a reface, după caz, condiţiile de mediu propice unei existenţe optime;

- se deosebeşte de tehnologie prin aceea că trebuie să ofere soluţii pentru implementarea dezvoltării durabile, aceasta presupunând:

- limitarea cantităţii de materiale folosite în economie prin reciclarea şi recircularea acestora;

- eliminarea pe cât posibil, a deşeurilor din procesele industriale;

- conservarea energiei şi descoperirea de noi resurse energetice

- înlocuirea materialelor toxice şi a celor greu reciclabile cu materiale biodegradabile;

- conservarea factorilor de mediu;

- conservarea biodiversităţii;

- reducerea cheltuielilor de exploatare;

- îmbunătăţirea condiţiilor de muncă.

nepoluante;

12

Ecotehnologie

- aplică toate legile celorlalte ştiinţe ale naturii, în vederea transformării substanţei în ecoproduse social utile, dar este guvernată şi de o serie de legi şi principii care fundamentează ecotehnologia. Aceste principii sunt:

- principiul multidimensional;

- principiul ecoeficienţei;

- principiul informaţiei;

- principiul implicării conducerii;

- principiul conştientizării, educării şi instruirii;

- principiul integrării;

- principiul cercetării ştiinţifice şi dezvoltării ecotehnologice;

- principiul comunicării;

- principiul implementării etc.

1.2. Principiile ecotehnologiei

1.2.1. Principiul multidimensional

Oricare ecotehnologie este o sumă de ecoprocese multidimensionale, cu foarte mulţi parametrii, rezultaţi din interacţiunea concretă a unor ecomateriale reale cu mijloacele de transformare ale acestora. Pentru a înţelege multitudinea de factori care apar într-o ecotehnologie şi a găsi în final funcţia obiectiv, care poate fi optimizată, trebuie plecat de la locul şi rolul ecotehnologiei în noul sistem economic numit eco-economie (fig. 1.1).

Statul şi societatea Ecologiştii Economiştii Cadrul Echilibrul ecosistemului Politici economice
Statul şi societatea
Ecologiştii
Economiştii
Cadrul
Echilibrul ecosistemului
Politici economice
politic-legislativ-etic
Eco-economie
Ecotehnologiia
Consumatorii (beneficiarii)
Atitudinea civică
Soluţii ecotehnologice
Nivel de trai

Fig. 1.1. Structura unei eco-economii

Eco-economia este parte componentă a ecosistemului terestru şi aşa cum se vede din figura 1.1, ea este influenţată de foarte mulţi factori specifici fiecărui partener din structura sa, prin urmare, ecotehnologia poate fi scrisă pentru început ca o funcţie E, de forma:

Capitolul 1

13

E = F (e 1 , e 2 , e 3 , e 4 , e 5 )

(1.1)

în care: e 1 , e 2 ,

Pentru existenţa sa şi pentru progresul societăţii, omul creează în permanenţă, în urma unor procese de muncă, bunuri materiale şi spirituale. Rezultatele proceselor de muncă în care omul acţionează asupra obiectelor muncii (materiale sau spirituale) cu ajutorul mijloacelor de muncă (scule, maşini-unelte, aparate, cunoştinţe etc.) poartă numele de produse, care în condiţiile unei dezvoltări durabile, se vor numi ecoproduse. Oricare ecoprodus este o sumă de repere (fig.1.2), fiecare reper caracterizându-se prin proprietăţi şi formă (cerute de rolul funcţional şi impactul asupra mediului). Proprietăţile rezultă din natura ecomaterialului cu o anumită structură şi compoziţie

e 5 sunt factorii de influenţă introduşi de fiecare partener.

chimică, iar forma se obţine în urma interacţiunii ecomaterialului cu mijloacele de transformare. Forma şi proprietăţile sunt implicate sau implică un anumit rol funcţional şi un anumit impact asupra mediului. Asupra mediului vor acţiona deşeurile şi emiterile de gaze care vor polua solul, apa şi aerul. Fiecare din elementele de structură ale unui ecoprodus depind de o serie de

factori p 1 , p 2 ,

=

p n , astfel încât ecotehnologia devine o funcţie de forma: Proprietăţi Structură Ecomaterial Compoziţie
p n , astfel încât ecotehnologia devine o funcţie de forma:
Proprietăţi
Structură
Ecomaterial
Compoziţie
n
 Repere
Rolul
i
Impact asupra
i  1
funcţional
mediului
Deşeuri
solide
Interacţiunea
Emisii
cu mijloacele
Formă
de gaze
de
Prescripţii
transformare
Deşeuri
tehnologice
lichide
Ecoprodus
Ecoprodus

Fig. 1.2. Structura unui ecoprodus.

E = F [e 1 (p 1 , p 2 ,

p

n ), e 2 (p 1 , p 2 ,

,p

n )

e

5 (p 1 , p 2 ,

p

n )]

(1.2)

Creerea oricărui ecoprodus este rezultatul unui ecoproces de producţie, definit ca fiind un proces tehnico-economic complex, care cuprinde toate activităţile desfăşurate într-unul sau mai multe locaţii de muncă, având drept scop realizarea ecoprodusului (fig.

1.3).

Componenta principală a unui ecoproces de producţie o constituie ecoprocesele de bază, care contribuie direct la transformarea materiilor prime în ecoproduse finite, sau în

14

Ecotehnologie

repararea /recondiţionarea/reciclarea acestuia în vederea recăpătării sau schimbării rolului funcţional.

Ecoprodus
Ecoprodus
Ecoproces de producţie
Ecoproces de
producţie

Procese de analiză a impactului asupra mediului

Procese de analiz ă a impactului asupra mediului
Procese de analiz ă a impactului asupra mediului Procese de Ecoprocese Ecoprocese de Procese de pregătire
Procese de analiz ă a impactului asupra mediului Procese de Ecoprocese Ecoprocese de Procese de pregătire
Procese de analiz ă a impactului asupra mediului Procese de Ecoprocese Ecoprocese de Procese de pregătire
Procese de analiz ă a impactului asupra mediului Procese de Ecoprocese Ecoprocese de Procese de pregătire
Procese de analiz ă a impactului asupra mediului Procese de Ecoprocese Ecoprocese de Procese de pregătire
Procese de analiz ă a impactului asupra mediului Procese de Ecoprocese Ecoprocese de Procese de pregătire
Procese de Ecoprocese Ecoprocese de Procese de pregătire a ecoproceselor de bază şi auxiliare Ecoprocese
Procese de
Ecoprocese
Ecoprocese de
Procese de pregătire a
ecoproceselor de bază şi
auxiliare
Ecoprocese de
conducere
auxiliare
bază
livrări şi
desfacere
Pregătire
de elaborare
organizatorică
Procese de
deservire
de semifabricare
Pregătire
tehnică
Procese conexe
de tratament
Pregătire
economică
de fabricare
de control
de asamblare
de reparare,
recondiţionare,
reciclare

Fig.1.3. Structura unui ecoproces de producţie.

Ecoprocesele auxiliare ajută la buna desfăşurare a ecoproceselor de bază cuprinzând o pregătire tehnică (realizarea de scule, dispozitive, verificatoare), o pregătire organizatorică (flux tehnologic, transport materiale şi piese între locurile de transformare etc.) şi o pregătire economică (costuri exploatare, întreţinere, reparare utilaje, costuri utilităţi etc.). Pentru buna desfăşurare a ecoprocesului de producţie sunt necesare şi alte activităţi cuprinse în procesele de pregătire a ecoproceselor de bază şi auxiliare, în ecoprocesele de desfacere şi livrare şi în procesele de conducere. Procesele de analiză a impactului asupra mediului sunt separate de procesele de conducere, cel puţin în prima fază, deoarece de cele mai multe ori procesele de conducere pun pe primul plan profitul imediat, în timp ce procesele de analiză a impactului asupra mediului au în vedere dezvoltarea durabilă în condiţiile unei ecoeficienţe a ecoprocesului

Capitolul 1

15

de producţie.

Tema de necesitate Cercetare fundamentală - cercetare aplicativă - cercetare ecotehnologică Nu Decizia - studii
Tema de necesitate
Cercetare fundamentală
- cercetare aplicativă
- cercetare ecotehnologică
Nu
Decizia
- studii marketing
necesităţii
- studii tehico-economice
ecoprodusului
Da
Cercetare ecotehnologică a
Dezvoltarea experimentală a
realizării ecoprodusului
ecoprodusului
Nu
Da
Decizia ecotehnologică
Prototip, experimentare,
acceptare
Pregătirea şi realizarea
seriei ”zero”
Da
NU
Completări în pregătire şi
Omologare serie „zero”
Da
Elaborarea documentaţiei tehnologice
Nu
Nu
Decizia de producţie
ecotehnologică
Nu
Nu
Decizia de
ecoproducţie
Da
Organizarea
Activitate de
Ecoprodusul
ecoproducţiei
ecoproducţie

Fig. 1.4 Structura activităţii desfăşurate într-o întreprindere.

16

Ecotehnologie

Fiecare din aceste ecoproduse şi procese sunt influenţate de o serie de factori f 1 , f 2 ,

f i , astfel încât ecotehnologia devine o funcţie de forma:

E F e

1

p

1

f

1

, f

2

,

f

i

,e

2

p

1

f

1

, f

2

,

f

i

,

e

5

p

1

f

1

, f

2

,

f

i

(1.3)

Oricare ecoproces de producţie se desfăşoară într-o societate economică a unei ramuri a oricărei ecoeconomii, societate numită ecoîntreprindere. Această societate economică (ecoîntreprindere) trebuie să dispună de o organizare corespunzătoare scopului propus. Ecoprodusele şi ecoprocesele de producţie sunt concepute, proiectate, organizate, conduse şi realizate, din punct de vedere tehnico-economic, de specialişti cu calificare corespunzătoare. Schema organizării unei ecoîntreprinderi, în care se realizează un ecoprodus, în urma unui ecoproces de producţie se prezintă în figura 1.4. Fiecare din părţile componente ale structurii activităţii depinde de g 1 , g 2 , parametrii astfel încât ecotehnologia devine o funcţie de forma:

g

k

E F e

1



p

1

f

1

g ,g

1

2

,

g

k

,e

2

p

1

f

1

g ,g

1

2

,

g

k

,

e

5

p

1

f

1

g ,g

1

2

,

g

k



(1.4)

Fiecare ecoproces de producţie poate fi format din unul sau mai multe ecoprocese tehnologice,(procese ecotehnologice) fiecare ecoproces tehnologic având la rândul lui elementele prezentate în figura 1.5 şi o structură prezentată în figura 1.6.

=

Ecoproces de

producţie

=

n

m p



i

  k 1

1 j

1

Faze k

 

n

n

m

 

 

Ecoprocese tehnologice i

=

 



 

Operaţii j

=

i

1

i

1

j

1

     

n

m

p

q

   

n

m

p

q

r

=



i

1 k

   l 1

1 j

1

 

Treceri e

=



i

1 j

  t 1

1

1 k

1 l

Mânuiri t

   

n

m

p

q

r

s

 

=



Mişcări u

i

1 j

   u

1 k

1 l

1 t

1

=

Fig. 1.5. Elementele unui ecoproces tehnologic (proces ecotehnologic).

Fiecare din elementele de structură ale ecoprocesului tehnologic depind de o serie

de parametrii y1, y2,

yj,

astfel încât ecotehnologia devine o funcţie de forma:

E

F e



1

p

1

f

1

g

1

y

1

, y

2

,

y

j



,

e

5

 

p

n

f

i

g

k

y

1

, y

2

,

y

j



(1.5)

Iată aşadar, că pe măsură ce ecoprocesul de producţie se analizează din ce în ce mai în detaliu, cu atât funcţia obiectiv se complică. O ecotehnologie optimă de obţinere a unui ecoprodus presupune utilizarea unor metode de determinare a interdependenţelor dintre multitudinea de parametrii ce apar, cuprinsă într-o funcţie obiectiv, care apoi să poată fi optimizată fie în condiţiile unei productivităţi maxime, fie în condiţiile unui cost minim al ecoprodusului sau în condiţiile unei poluări minime.

Capitolul 1

17

Intrare Materia primă în stare naturală 1 2 3 4 5 6 7 Control 8
Intrare
Materia primă în stare naturală
1
2
3
4
5
6
7
Control
8
Acoperire de protecţie
9
Control final
10
Ansamblare repere
Ieşire
Ecoprodusul

Ecomateriale sub formă primară (lingouri, blocuri, pulberi etc)

Ecosemifabricate (bare, plăci, table, ţevi, profile, sârme etc)

Tratament termic primar (recoacere de înmuiere, de omogenizare etc)

Prelucrare dimensională primară (turnare, deformare plastică, sudare etc)

Prelucrare dimensională finală (aşchiere, speciale etc)

Tratament termic final (recoacere, călire, revenire, etc)

Fig. 1.6. Structura unui ecoproces tehnologic (proces ecotehnologic).

1.2.2. Principiul ecoeficienţei

Ecotehnologia trebuie să permită în momentul aplicării ei realizarea nivelului

maxim de ecoeficienţă pentru care a fost proiectată. Ecoeficienţa a fost definită de Word Business Council for Sustainable Development (WBCSD) în 1992 ca fiind –

furnizarea de bunuri şi servicii competitive ca preţ, care satisfac cerinţele clienţilor şi

aduc calitate vieţii, reducându-se progresiv impactul ecologic şi consumul de resurse pe

18

Ecotehnologie

întreg ciclul de viaţă, la un nivel cel puţin corespunzător capacităţii estimate a planetei -. În limbaj obişnuit aceasta înseamnă a produce mai bine, mai repede, mai mult, mai ieftin, mai curat şi la momentul oportun. Principalii indicatori ai ecoeficienţei sunt: costul, productivitatea, fiabilitatea, protecţia mediului, securitatea muncii, protecţia operatorului, consumul de energie, consumul de resurse materiale etc.

1.2.2.1. Costul ecoprodusului. Acest indicator cu caracter economic, la nivel de secţia de producţie se calculează cu relaţia:

C C

M

C

m

C

R

[lei/ecoprodus] sau [lei/lot]

(1.6)

în care: C este preţul de cost al ecoprodusului sau lotului de ecoproduse; C M – cheltuielile cu materialul; C m – cheltuielile cu manopera; C R – cheltuielile de regie (cheltuieli de ordin general care trebuie amortizate pe timpul realizării şi consumului produsului:

utilaje, clădiri, energie electrică, combustibil, utilităţi etc.). La nivel de desfacere a ecoprodusului, preţul de cost C t este de forma:

C

t

C

M

C

m

n

 

C

R

i 1

C

i

[lei/ecoprodus] sau [lei/lot]

(1.7)

n

în care:

i reprezintă alte cheltuieli care se fac cu ecoprodusul până la desfacerea lui

pe piaţă. O analiză a costului folosind relaţia (1.7) nu este semnificativă în proiectarea unui ecoproces tehnologic, deoarece nu permite analiza comparativă a mai multor ecoprocese tehnologice de realizare a aceluiaşi ecoprodus. De aceea, analiza costului se va face întotdeauna pornind de la o structură a sa, care să cuprindă şi cheltuielile cu pregătirea fabricaţiei, astfel că preţul de cost al unui lot de ecoproduse C l , va avea expresia:

C

i 1

C

l

F

n

V

[lei/lot]

(1.8)

în care: F reprezintă cheltuielile fixe făcute pentru realizarea lotului de ecoproduse (cheltuielile cu echipamentul tehnologic, clădirile şi locaţiile de producţie); V – cheltuielile variabile (cu materialele, salariile muncitorilor, utilităţile, mediile de lucru nerecuperabile, ambalajele etc.); n – numărul de ecoproduse. Ţinând cont de relaţia (1.8), costul unui ecoprodus C p se poate determina cu relaţia:

C p

F

V

[lei/ecoprodus]

(1.9)

n

Reprezentate grafic relaţiile (1.8) şi (1.9) arată că în figurile 1.7 şi 1.8, din care rezultă clar că un ecoprodus tehnologic este cu atât mai rentabil cu cât numărul de ecoproduse este mai mare.

Capitolul 1

19

C l [lei/lot] F n[buc]
C l
[lei/lot]
F
n[buc]

Fig. 1.7. Dependenţa costului unui lot de ecoproduse C l , de numărul de bucăţi n.

C p [lei/ecoprodus] n[buc] Fig. 1.8. Dependenţa costului unui ecoprodus C p , de numărul
C p
[lei/ecoprodus]
n[buc]
Fig. 1.8. Dependenţa costului unui ecoprodus
C p , de numărul de bucăţi n.

Un ecoprodus tehnologic trebuie să realizeze o ecoeficienţă maximă. Aceasta presupune stabilirea mai multor variante posibile de ecoprocese tehnologice şi alegerea variantei optime pe baza costului ecoprodusului. Folosind relaţiile (1.8) şi (1.9) şi diagramele din figurile 1.7 şi 1.8 se poate face analiza comparativă a două ecoprocese tehnologice ET 1 şi ET 2 , reprezentând grafic costurile loturilor, C l1 (fig. 1.9) şi C l2 , date de relaţiile:

Ce

Ce

F

1 1

F

2 2

n V

1

n V

2

[lei/lot]

[lei/lot]

(1.10)

(1.11)

sau costurile ecoproduselor C p1 şi C p2 (fig. 1.10), date de expresiile:

C

C

p1

p2

F

1

n

F

2

n

V

1

V

2

(1.12)

(1.13)

Din figurile 1.9 şi 1.10 se vede că există un număr critic de ecoproduse n cr , pentru care costul este acelaşi şi care permite determinarea ecoprocesului tehnologic optim, ţinând cont de numărul de ecoproduse n, ce trebuie realizate. Numărul de bucăţi critic n cr se determină din egalitatea:

C l1

n

C sau C

l2

cr

F

2

F

1

V

1

V

2

p1

C

p2

adică

F

1

nV

1

F

2

nV

2

(1.14)

(1.15)

În cazul în care se analizează comparativ trei variante de ecoprocese tehnologice cu costurile C l1 , C l2 şi C l3 (fig. 1.11), alegerea variantei optime se face în mod similar.

20

Ecotehnologie

C e [lei/lot] ET 1 ET 2 n < n n > n cr cr
C
e
[lei/lot]
ET 1
ET 2
n < n
n > n cr
cr
F 2
F 1 ET 1 optim
ET 2 optim
n[buc]
n cr

Fig. 1.9. Alegerea variantei optime de ecoproces tehnologic, pentru un lot de produse, prin compararea a două ecoprocese tehnologice ET 1 şi ET 2 .

C p [lei/ecoprodus] ET 1 n < n n > n cr ET 2 cr
C p
[lei/ecoprodus]
ET 1
n < n
n > n cr
ET 2
cr
n[buc]
ET 1 optim
ET 2 optim
n cr

Fig.1.10. Alegerea variantei optime de ecoproces tehnologic, pentru un ecoprodus, prin compararea a două ecoprocese tehnologice ET 1 şi ET 2 .

ce [lei/lot] ET1 ET2 ET3 n<ncr ncr<n >ncr n>ncr n[buc] ncr ncr ncr 2
ce
[lei/lot]
ET1
ET2
ET3
n<ncr
ncr<n >ncr
n>ncr
n[buc]
ncr ncr
ncr
2
 

1

2

 

n

n

cr

 

1

1-2

2

3

n

n

n

cr

 

2

3

n

n

cr

 

3

ET optim

ET optim

2

ET optim

Fig.1.11. Alegerea variantei optime de ecoproces tehnologic din compararea a trei variante posibile ET 1 , ET 2 şi ET 3 .

Analog, se pot analiza „p” variante de ecoprocese tehnologice, din care să se deducă ecoprocesul tehnologic optim din punct de vedere al costului, pentru un anumit număr de bucăţi. Ar rezulta din această analiză sumară că ar trebui întotdeauna adoptat ecoprocesul tehnologic care să realizeze numărul maxim de ecoproduse, deoarece el dă costul minim. Dar, nu se poate proceda aşa deoarece nu se pot desface şi consuma de la început toate ecoprodusele, rezultând nişte cheltuieli de stocaj C s (scot din circulaţie anumite bunuri materiale care ar putea fi folosite la producerea altor bunuri), date de relaţia:

C

s

s

n

[lei/buc.]

(1.16)

în care: s este rata de stocaj, exprimată în lei/leu·buc. Dacă se ţine cont şi de cheltuielile de stocaj, costul unui ecoprodus C' p are expresia:

Capitolul 1

21

 

C

p

F

n

V s

n

[lei/buc.]

(1.17)

Un produs marcat ecologic devine ecoprodus şi este mai scump decât unul nemarcat pentru că aplicarea marcajului semnifică şi internalizarea cheltuielilor de mediu C m , la producător, date de relaţia:

C

m

c

p

n

[lei/buc.]

(1.18)

în care C p este coeficientul de poluare al fiecărui produs. Luând în considerare cheltuielile de stocaj şi cheltuielile de mediu, costul total al unui ecoprodus C t , devine:

C

t

F

n

V

s

n

c

p

n

[lei/buc.]

(1.19)

Reprezentând grafic relaţia (1.19) se vede că există un număr de bucăţi optim n opt (fig. 1.12) ce rezultă din anularea derivatei costului total în raport cu numărul de bucăţi, adică:

adică:

cp [lei/lot] Ct s n Cp n F + V n n[buc] nopt Fig. 1.12
cp
[lei/lot]
Ct
s n
Cp n
F
+ V
n
n[buc]
nopt
Fig. 1.12 Determinarea numărului de bucăţi optim n opt .
 C
t
 0
(1.20)
n
F
Din care rezultă:
 
s
c
0
(1.21)
2
p
n
F
n
(1.22)
opt
s
c
p

Prin urmare, alegerea variantei optime de ecoproces tehnologic, din punct de vedere al costului se va face ţinând cont de aceste trei elemente: n, n cr şi n opt .

22

Ecotehnologie

1.2.2.2. Productivitatea.Productivitatea se defineşte ca fiind eficienţa muncii sociale exprimată prin raportarea rezultatului muncii la consumul de muncă. Se măsoară în bucăţi pe unitatea de timp. Este unul din indicatorii calitativi de bază ai unei economii, care arată nivelul de dezvoltare al forţelor de producţie. Ecoproductivitatea este un termen introdus pentru a ţine cont de dezvoltarea durabilă. Ecoproductivitatea este o strategie de intensificare a productivităţii şi de creştere a performanţelor de mediu

pentru întreaga dezvoltare socio-economică. Principalii factori de creştere ai productivităţii muncii sunt: progresul tehnic, nivelul tehnic şi nivelul cultural al lucrătorilor, organizarea ştiinţifică a producţiei şi a

muncii, cointeresarea materială şi morală în muncă etc. Principala cale de creştere a ecoproductivităţii muncii o constituie progresul tehnic care, în condiţiile revoluţiei tehnico-ştiinţifice contemporane conduce la o revoluţionare a mijloacelor de muncă, a surselor de energie, la apariţia de noi obiecte ale muncii în paralel cu utilizarea mai raţională a celor vechi, la perfecţionarea tehnologiilor de fabricaţie şi la modificarea structurii forţei de muncă. Modul cum a influenţat şi influenţează progresul tehnic evoluţia proceselor de producţie se descrie succint în continuare:

În cele mai vechi timpuri, omul se baza numai pe forţa sa fizică, mânuind nemijlocit unealta şi acţiona asupra mediului, procesul de producţie fiind în întregime manual (fig. 1.13). Mai târziu, pentru a reduce efortul său fizic omul a apelat la energia biologică „exterioară” a diferitelor specii de animale, pentru acţionarea uneltelor (fig. 1.14) şi a apărut procesul de producţie manual evoluat. Poluarea rezultată în urma acestui tip de proces de producţie este nesemnificativă.

Om Unealtă Mediu Fig. 1.13. Procesul de producţie manual în întregime
Om
Unealtă
Mediu
Fig. 1.13. Procesul de producţie manual în
întregime
Energie artificială Om Unealtă Mediu
Energie artificială
Om
Unealtă
Mediu

Fig. 1.15. Procesul de producţie mecanizat.

Energie biologică exterioară Om Unealtă Mediu
Energie biologică exterioară
Om
Unealtă
Mediu

Fig. 1.14. Procesul de producţie manual evoluat

Energie artificială Sistem Instalaţii automat de Mediu tehnologice conducere, Om comandă, deservire şi
Energie artificială
Sistem
Instalaţii
automat de
Mediu
tehnologice
conducere,
Om
comandă,
deservire şi
control

Fig. 1.16. Procesul de producţie automatizat.

Capitolul 1

23

Începând cu secolul al XV-lea, pentru acţionarea uneltelor, oamenii încep să utilizeze energiile artificiale (hidraulică, eoliană, termică), controlate de om (fig. 1.15) şi civilizaţia umană atinge etapa „maşinismului”, realizându-se prima revoluţie tehnico- ştiinţifică. Apare deci noţiunea de mecanizare care înseamnă: introducerea şi folosirea maşinilor, aparatelor şi dispozitivelor pentru care executarea unor operaţii, activităţi productive sau neproductive în scopul de a înlocui sau de a face mai eficientă munca fizică sau intelectuală a omului sau de a substitui munca animalelor. Mecanizarea poate fi aplicată numai la o parte din procese sau instalaţii, numită mecanizare parţială, sau la toate instalaţiile care realizează un anumit proces tehnologic, numită mecanizare totală sau complexă. În producţia mecanizată, omul conduce instalaţia tehnologică (se informează asupra mărimilor din procesul tehnologic, ia decizii şi comandă operaţii de reglare), întregul proces tehnologic fiind executat de sursa de energie. Din păcate în acest moment începe şi poluarea necontrolată a mediului înconjurător, poluare care se intensifică pe măsură ce mecanizarea începe să cuprindă întreaga economie mondială. Creşterea gradului de mecanizare a proceselor tehnologice a dus nemijlocit şi la mărirea complexităţii operaţiilor de manipulare, comandă şi control ale surselor de energie artificială şi a uneltelor. Pentru înlăturarea acestei dificultăţi s-au creat o serie de sisteme automate şi cibernetice, care să preia din ce în ce mai mult, pe de o parte, rolul de intermediar între sursele de energie artificială şi unelte şi, pe de altă parte, să realizeze comanda şi conducerea acestora (fig. 1.16). Apare deci noţiunea de automatizare:

echiparea cu automate a unei instalaţii (proces tehnologic), în vederea efectuării unor operaţii fără intervenţia nemijlocită a omului (funcţiuni umane, efort, observaţie, decizie, memorie şi calcul logic necesar pentru dirijarea unor operaţii, sunt înlocuite prin funcţiuni similare ale unor dispozitive tehnice). În funcţie de complexitate şi amploare, automatizarea poate fi parţială – când se aplică numai la unul sau la câţiva parametrii ai procesului, sau la una sau la câteva componente ale instalaţiei tehnologice, rămânând o serie de operaţii tehnologice care se efectuează neautomat, şi totală – când se aplică la toţi parametrii procesului de producţie sau la întreaga instalaţie tehnologică. În timp, a apărut preocuparea omului de a elimina parţial sau total rolul său de observare şi conducere din cadrul diferitelor procese şi în instalaţiile automatizate au început să se introducă un nou echipament – calculatorul electronic – care efectuează operaţii logice şi de calcul pe baza informaţiilor primite de la instalaţiile conduse şi care comandă funcţionarea acestor instalaţii în scopul realizării anumitor performanţe tehnice prestabilite (fig. 1.17). Apare deci noţiunea de cibernetizare şi de inteligenţă artificială. Un sistem tehnic este considerat a avea proprietatea de inteligenţă artificială, pe baza observării comportării sistemului, dacă se poate adapta singur la noi situaţii, are capacitatea de a raţiona, de a înţelege legăturile dintre fapte, de a descoperii înţelesuri şi de a recunoaşte adevărul. Cerinţele dezvoltării social-economice, privind creşterea gradului de automatizare a proceselor de producţie, pătrunderea şi cunoaşterea unor locuri greu accesibile omului sau imposibile (lucrul în miezul reactorului nuclear, în miezul vulcanului, în cosmos pe alte planete, în medii deosebit de toxice şi periculoase etc.) au impus realizarea unor echipamente tehnologice de o mai mare complexitate şi perfecţionare, care să execute operaţii similare cu cele efectuate de om. Ca urmare, au fost creaţi roboţii industriali şi au apărut procesele de producţie robotizate (fig. 1.18).

24

Ecotehnologie

Energie artificială Dispozitiv de comandă, conducere, Mediu Program Instalaţie Calculator deservire Om
Energie artificială
Dispozitiv de
comandă,
conducere,
Mediu
Program
Instalaţie
Calculator
deservire
Om
tehnologică
electronic
şi
control
Fig. 1.17. Procesul de producţie cibernetizat.

În general, prin robot se înţelege un ansamblu complex format din echipamente (sistem mecanic, sistem de acţionare, sistem de comandă, traductoare şi senzori) şi program de prelucrare a datelor (pentru comanda acţiunilor, comunicarea în robot, prelucrarea informaţiei senzoriale, decizia etc.) care funcţionează automat şi se adaptează la mediu complex şi variabil, preluând şi /sau prelungind una sau mai multe din funcţiile umane.

/sau prelungind una sau mai multe din func ţ iile umane . Energie artificial ă Dispozitiv

Energie artificială

Energie artificial ă
mai multe din func ţ iile umane . Energie artificial ă Dispozitiv automat de Instala ţ
mai multe din func ţ iile umane . Energie artificial ă Dispozitiv automat de Instala ţ
Dispozitiv automat de Instala ţ ie conducere, tehnologic ă comand ă , Om R o
Dispozitiv automat de Instala ţ ie conducere, tehnologic ă comand ă , Om R o

Dispozitiv

automat de

Instalaţie

automat de Instala ţ ie

conducere,

tehnologică

comandă,

Om

Om R o b o t Calculator electronic

Robot

Calculator

electronic

Om R o b o t Calculator electronic
Om R o b o t Calculator electronic
tehnologic ă comand ă , Om R o b o t Calculator electronic deservire ş i
tehnologic ă comand ă , Om R o b o t Calculator electronic deservire ş i
tehnologic ă comand ă , Om R o b o t Calculator electronic deservire ş i
tehnologic ă comand ă , Om R o b o t Calculator electronic deservire ş i
tehnologic ă comand ă , Om R o b o t Calculator electronic deservire ş i
tehnologic ă comand ă , Om R o b o t Calculator electronic deservire ş i
tehnologic ă comand ă , Om R o b o t Calculator electronic deservire ş i
tehnologic ă comand ă , Om R o b o t Calculator electronic deservire ş i
tehnologic ă comand ă , Om R o b o t Calculator electronic deservire ş i
tehnologic ă comand ă , Om R o b o t Calculator electronic deservire ş i
deservire ş i control

deservire

şi control

deservire ş i control
deservire ş i control
deservire ş i control
tehnologic ă comand ă , Om R o b o t Calculator electronic deservire ş i
tehnologic ă comand ă , Om R o b o t Calculator electronic deservire ş i
tehnologic ă comand ă , Om R o b o t Calculator electronic deservire ş i
tehnologic ă comand ă , Om R o b o t Calculator electronic deservire ş i
tehnologic ă comand ă , Om R o b o t Calculator electronic deservire ş i
ă comand ă , Om R o b o t Calculator electronic deservire ş i control
ă comand ă , Om R o b o t Calculator electronic deservire ş i control
ă comand ă , Om R o b o t Calculator electronic deservire ş i control

Mediu

ă comand ă , Om R o b o t Calculator electronic deservire ş i control
deservire ş i control Mediu Fig. 1.18. Procesul de produc ţ ie robotizat. Iat ă cum

Fig. 1.18. Procesul de producţie robotizat.

Iată cum progresul tehnic a adus omenirea în această etapă de dezvoltare pe parcursul a două milenii, etapa robotizării, când funcţii greu de îndeplinit sau imposibil de realizat sunt preluate de roboţi. Evoluţia spectaculoasă a dezvoltării tehnologice a condus însă şi la evoluţia poluării mediului şi mai spectaculoasă şi din nefericire, în mod negativ.

1.2.2.3. Fiabilitatea. Fiabilitatea se defineşte ca fiind ansamblul calităţilor unui sistem tehnic ce determină capacitatea acestuia de a fi utilizat un timp cât mai îndelungat

în scopul în care a fost construit, în condiţiile prescrise de exploatare. Fiabilitatea este o mărime ce caracterizează siguranţa şi funcţionarea unui sistem tehnic în conformitate cu normele prescrise (mărimea probabilităţii de funcţionare).

Capitolul 1

25

Fiabilitatea se calculează în funcţie de improbabilitatea apariţiei avariei. Este o noţiune diferită de calitatea produsului, ea reprezentând ansamblul tuturor calităţilor unui produs (sistem tehnic) care determină capacitatea acestuia de a fi utilizat un timp cât mai îndelungat în scopul în care a fost construit. Pentru o fiabilitate deosebită apare noţiunea de redondanta, care înseamnă creerea de sisteme auxiliare, capabile să preia funcţia în caz de avarie, pentru a menţine sistemul în stare de funcţionare un anumit timp (de exemplu, un automobil are frână de serviciu, frână de mână şi frână de motor)

1.2.2.4. Protecţia mediului. Protecţia mediului este indicatorul de ecoeficienţă al oricărui proces ecotehnologic şi trebuie să devină cel predominant deoarece:

- au fost constatate unele modificări (nu se ştie precis deocamdată cât sunt de ireversibile) climaterice globale;

- rezervele de materii prime şi energie sunt epuizabile;

- biodiversitatea este ameninţată (deja unele specii de plante şi animale au

dispărut);

- tot mai adesea, din considerente de eficienţă economică industrială, se lucrează la

„limita tehnologiei”, fapt ce induce riscuri crescute de accidente, cu efecte catastrofale asupra habitatului;

- deşeurile industriale constituie o mare problemă;

- există mari decalaje tehnologice între statele bogate şi cele sărace.

Toate aceste probleme demonstrează că sistemul economic actual este în conflict cu sistemul natural al planetei, putând conduce la declin economic, iar pe termen lung la afectarea civilizaţiei. Protecţia mediului presupune prevenirea şi evitarea totală sau parţială a poluării. Poluarea este procesul de introducere directă sau indirectă, ca rezultat al unei activităţi umane, de substanţe, de vibraţii, de căldură sau de zgomot în aer, apă sau sol, susceptibile să aducă prejudicii societăţii umane sau calităţii mediului, să determine deteriorări ale bunurilor materiale, ori să afecteze sau să împiedice utilizarea în scop recreativ a mediului şi /sau alte utilizări ale acestuia, prevăzute de legislaţia în vigoare. Prevenirea şi evitarea poluării sunt elementele cu influenţă deosebită asupra ecotehnologiei, deoarece elaborează un nou concept de model de producţie numit ecoproducţie în strânsă legătură cu sistemele naturii. Acest model presupune aplicarea continuă asupra proceselor, produselor, serviciilor (fig. 1.19) a unor strategii preventive integrate de mediu cu scopul de a creşte eficienţa globală şi de a reduce riscurile pentru viaţă şi mediu. Acest nou model de producţie presupune şi un nou model de consum, numit consum durabil, care vine să înlocuiască modelul dat de societatea de consum promovată ani la rând de Occident. Consumul durabil înseamnă satisfacerea nevoilor generaţiilor prezente şi a celor viitoare pentru bunuri şi servicii utilizând modalităţi durabile din punct de vedere economic, social şi al protecţiei mediului. Consumul durabil are linii directoare cărora le corespund nişte cerinţe legitime ale consumatorilor (fig. 1.20).

26

Ecotehnologie

- creerea unui ecosistem industrial;

- maximizarea utilizării în producţie a materialelor reciclabile;

- optimizarea utilizării materialelor care înglobează energie;

- minimizarea surselor de deşeuri;

- reevaluarea deşeurilor ca materii prime pentru alte procese;

Pentru

procese

:

- conservarea materiilor prime;

- conservarea apei şi energiei;

- eliminarea materiilor prime toxice şi a

celor periculoase;

-

deşeurilor la sursă.

reducerea dozelor şi toxicităţii emisiilor şi

Noul model de producţie (Ecoproducţia)
Noul model de
producţie
(Ecoproducţia)

- echilibrarea intrărilor şi ieşirilor din

sistemele iniţiale în raport cu capacitatea ecosistemelor;

- înţelegerea capabilităţii sistemelor

naturale de a interacţiona cu deşeurile şi substanţele toxice în situaţii obişnuite şi

în catastrofe

Pentru

servicii

:

- includerea cerinţelor de mediu cerute de lege, în conceperea şi furnizarea serviciului

- dematerializarea intrărilor în sistemele industriale;

- reducerea intensităţii materiale şi energetice a producţiei industriale

- îmbunătăţirea modelului metabolic al

produselor industriale şi a utilizării

materialelor;

- reducerea sau simplificarea produselor

industriale după modelul celor naturale

Pentru

produse

:

-

reducerea impactului asupra mediului,

sănătăţii şi securităţii produselor pe întregul lor ciclu de viaţă, de la extragerea materiilor prime, fabricaţie şi utilizare până la casarea şi reciclarea produselor.

- modele sistemice pentru utilizarea

energiei;

- promovarea dezvoltării unui sistem

energetic ca o parte a ecosistemului industrial, fără impact negativ asupra mediului

- alinierea politicilor la o perspectivă

pe termen lung asupra evoluţiei sistemelor industriale, pe arii geografice cât mai lungi

Fig. 1.19. Elementele noului model de producţie (ecoproducţia)

Producţia durabilă şi consumul durabil sunt inexorabil legate şi formează ecuaţia dezvoltării durabile (fig. 1.21). Pentru respectarea acestei ecuaţii, mediul de afaceri are o serie de responsabilităţi şi anume:

- conceperea, proiectarea şi dezvoltarea acelor produse şi servicii ecotehnologice care să promoveze consumul durabil;

Capitolul 1

27

- producerea şi distribuirea acelor bunuri şi servicii ecotehnologice, într-un mod ecotehnologic;

şi tehnologii

ecotehnologice;

- promovarea acelor tehnologii şi procese ecotehnologice, eficiente din punct de vedere energetic şi cu consum minim de materii prime;

-

repararea,

întreţinerea

şi reciclarea produselor prin procese

- tratarea corespunzătoare a deşeurilor;

- conservarea energiei şi a terenului;

Linii directoare
Linii directoare

Sprijinirea statelor pentru realizarea unei protecţii adecvate a consumatorilor

Stimularea modelelor de producţie şi distribuţie care răspund cerinţelor şi dorinţelor consumatorilor

Încurajarea comportamentului etic faţă de consumatori al producătorilor, distribuitorilor şi furnizorilor de servicii şi bunuri

Sprijinirea statelor în limitarea comportamentelor abuzive în afaceri ale firmelor naţionale şi internaţionale care afectează consumatorii

Cerinţele consumatorilor
Cerinţele consumatorilor

Protecţia consumatorilor împotriva riscurilor la adresa sănătăţii şi a securităţii lor

Promovarea protecţiei intereselor economice ale consumatorilor

Accesul consumatorilor la informaţii adecvate, care să le permită să opteze în cunoştinţă de cauză, în raport cu nevoile proprii

Educarea consumatorilor

Accesibilitatea şi eficienţa despăgubirii consumatorilor

Libertatea de asociere a consumatorilor în scopul apărării intereselor lor şi a participării la procesele decizionale care îi afectează .

Promovarea modelului de consum durabil

îi afecteaz ă . Promovarea modelului de consum durabil Consum durabil Facilitarea dezvolt ă rii de
îi afecteaz ă . Promovarea modelului de consum durabil Consum durabil Facilitarea dezvolt ă rii de

Consum

durabil

. Promovarea modelului de consum durabil Consum durabil Facilitarea dezvolt ă rii de grupuri independente de
. Promovarea modelului de consum durabil Consum durabil Facilitarea dezvolt ă rii de grupuri independente de
. Promovarea modelului de consum durabil Consum durabil Facilitarea dezvolt ă rii de grupuri independente de
. Promovarea modelului de consum durabil Consum durabil Facilitarea dezvolt ă rii de grupuri independente de
. Promovarea modelului de consum durabil Consum durabil Facilitarea dezvolt ă rii de grupuri independente de
. Promovarea modelului de consum durabil Consum durabil Facilitarea dezvolt ă rii de grupuri independente de
. Promovarea modelului de consum durabil Consum durabil Facilitarea dezvolt ă rii de grupuri independente de

Facilitarea dezvoltării de grupuri independente de consumatori

Continuarea cooperării internaţionale în domeniul protecţiei consumatorilor

Încurajarea dezvoltării condiţiilor de piaţă care să asigure consumatorului o ofertă bogată la preţuri scăzute

Fig. 1.20. Liniile directoare şi cerinţele unui consum durabil

- informarea corectă şi completă a consumatorilor asupra proceselor, produselor şi serviciilor furnizate şi a riscurilor de mediu;

28

Ecotehnologie

- internalizarea costurilor de mediu în preţul produselor şi serviciilor;

- cooperarea

cu

ceilalţi

factori

ai

societăţii

implicaţi

în

protecţia

mediului,

dezvoltarea durabilă, protecţia şi consumul durabil.

Dezvoltare durabilă

=

protec ţ ia ş i consumul durabil. Dezvoltare durabil ă = Produc ţ ie durabil ă

Producţie durabilă

Agricultură
Agricultură
Industrie
Industrie
Energie
Energie
Transporturi
Transporturi
ţ ie durabil ă Agricultură Industrie Energie Transporturi Servicii + Consum durabil   Hran ă Ad

Servicii

+

Consum durabil

 

Hrană

Adăpost

Îmbrăcăminte

Mobilitate

Timp liber

Fig. 1.21. Termenii ecuaţiei dezvoltării durabile

În concluzie se poate spune că nici o ecotehnologie nu poate realiza de la început un optimum pentru toţi factorii de eficienţă. Este deci necesară o ierarhizare a criteriilor de optimizare. De exemplu, în industria constructoare de maşini, foarte sensibilă la cerinţele de optimizare a producţiei, nu este totdeauna posibil şi oportun ca o tehnologie nouă să satisfacă de la început şi într-o măsură cât mai mare toate criteriile de optimizare. Dacă până acum, primul criteriu de optimizare era costul minim al produsului şi productivitatea, este necesar saltul la a admite primul criteriu de optimizare protecţia mediului şi fiabilitatea şi abia apoi costul , productivitatea şi ceilalţi factori. Bine concepute şi aplicate, etapizarea optimizării asigură ecoeficienţa maximă a ecoproducţiei, atât la nivelul producătorului de tehnică nouă, cât şi la nivelul întregii economii. Nivelul maxim al ecoeficienţei pentru care a fost proiectată o ecotehnologie la timpul t, se realizează însă la timpul (t+Δt), prin urmare minimizarea lui Δt (timpul de implementare a noului) este un alt criteriu deosebit de important de optimizat. Aceasta implică noţiunea de prognoză ecotehnologică -element esenţial al dezvoltării ecotehnologiei, care reprezintă o evaluare probabilistică a posibilităţiilor, tendinţelor şi perspectivelor de transfer ecotehnologic în timp.

1.2.3. Principiul informaţiei