Sunteți pe pagina 1din 4

Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, Universitatea din București

"Aceşti copii şi părinţii lor ştiu că accesul


la educaţie este nu numai dreptul lor, ci şi
un paşaport către un viitor mai bun, pentru
copii şi ţară."-Harry Belafonte

Drăgnescu Ramona Claudia, Anul


RESPECTAREA III, CONS. G I
Asistența Socială și Consiliere în
școală
DREPTURILOR
COPIILOR ÎN
ȘCOALĂ
Scopul proiectului :

 Informarea copiilor cu privire la drepturile lor în școală, dar și conștientizarea acestora


sau eventualele abaterile ale drepturilor.

Obiective

 Elevii să enumere și să definească cel puțin trei drepturi ale copiilor în școală.
 Toți elevii să participă la desenul în echipe și să colaboreze cu ceilalți colegi de grupă.
 Cel cinci din elevi să ia cuvântul și să pună întrebări cu privire la drepturile lor în școală

Populația țintă

 Este reprezentată de 16 de elevi care fac parte din Liceul Tehnologic “Înălțarea
Domnului”, elevi în clasa a III-a și a IV-a cu vârste cuprinse între 9 și 11 ani.

Activități

 Susținerea unei lecții ce are ca temă ”Respectarea drepturilor copiilor în școală”


 Realizarea unor desene cu privire la drepturile pe care le-au conștientizat.

Metode

 Una dintre metodele folosite este cursul deschis, ce are ca scop informarea copiilor
despre drepturile lor în școală. Pe parcursul discuției, copiii au interacționata pentru o
mai bună înțelegere.
 O altă metodă aplicată este cea a desenului pentru a putea vedea ce au reținut din cele
spuse anterior.

Evaluarea

 Obiectivă: clasa a III-a formată din 16 elevi dintre care 5 băieți și 11 fete, doar 13 copii
au participat la activitate. Unul dintre ei având cu TSA.
Clasa a IV-a formată din 15 elevi dinte care 10 băieți și cinci fete, doar 10 copii au
colaborat cu mine și au participat la activitate

 Subiectivă: La începutul lecției elevii, toți copii erau foarte curioși de cine sunt eu și ce
fac acolo. Primirea a fost una buna atât din partea doamnei învățător cât și din partea
copiilor. Mai întâi am discutat cu aceștia despre ei, i-am întrebat ce vor să se facă când

1
vor fi mai, pentru ai cunoaște puțin și pentru o oarecare detensionare, după am inceput
o discuție liberă despre drepturile copiilor. Am fost plăcut surprinsă că aceștia erau
foarte informați, atât clasa a III- a, cât și clasa a IV- a. Deși eu eram foarte emoționată
și încordată, am fost plăcut surprinsă să văd ca ei chiar știu despre drepturile lor și că
avut curajul să-mi spună că nu toți copii au dreptul la educație. În momentul când i-am
pus să lucreze în echipă a fost destul de greu, pentru grupele le-am făcut eu, aleatoriu
și am observat că nu colaborează unii cu ceilalți. Am observat că doamna educator s-a
ocupat de elevul cu autism, explicându-i ce fac eu acolo. Am discutat și eu el, din nou
m-a surprins faptul că și el știa să enumere două drepturi.

Raport

 Descrierea contextului: În acest liceu am fost elevă din clasa I până în casa a VIII-a,
am discutata cu doamna director, care mi-a fost și profesoara de geografie. Am fost
primită foarte bine de către dânsa, bucurând-se că m-am gândit la fosta mea școală. A
fost încântată de ideea cu care am venit și a fost de acord să țin o lecție în școală. Și
doamnei i-a plăcut foarte mult încât m-a întrebat dacă doresc să țin această lecție și la
clasa a IV- a.
 Descrierea obiectivelor și realizarea lor: Obiectivele mele au fost îndeplinite atât la
clasa a III- a, cât si la a IV-a. Oportunitățile pe care le-am primit, au fost de a întâlni un
învățător așa bun și ce am învățat de la dânsa. Îmi place foarte mult că la această școală
sunt acceptați toți copii și că nu se fac diferențe între aceștia. Dificultății pe care le-am
întâmpinat, faptul că mi-am dat seama că nu pot lucra cu copii cu nevoi speciale și o
altă dificultate a fost că în clasa a IV- a, am avut un copil care făcea pe ”clovnul” clasei
și nu știam cum să discut cu el.

 Evaluarea activităților: Toate activitățile au fost îndeplinite. Mai ales activitatea cu


desenul a fost pe placul copiilor. Am observat atunci când aceștia lucrau la desene,
faptul că le-a fost greu să lucreze în echipă. Chiar dacă la clasa a IV-a doamna
profesoară nu a fost, copii au fost foarte receptivi și activi.

2
3

S-ar putea să vă placă și