Sunteți pe pagina 1din 10

UNIVERSITATEA LUCIAN BLAGA SIBIU

FACULTATEA DE DREPT
SPECIALIZAREA: ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ
EUROPEANĂ

DISCIPLINA:
EVOLUȚIA ISTORICĂ ȘI DEZVOLTAREA VIITOARE A
U.E.- REFORME ȘI OPȚIUNI

Titlul referatului : Integrarea României în U.E și eficientizarea


sistemului administrativ românesc prin Mecanismul de Cooperare și
Verificare

1
Cuprins

1. Construcția Uniunii Europene ..................................2


2. Integrarea României în UE ........................................5
3. Mecanismul de Cooperare și Verificare ..................6
4. Ultimul raport al Mecanismului de Cooperare și
Verificare .........................................................................7
4.1 Recomandări ianuarie 2017 ......................................7
4.2 Gradul de îndeplinire a recomandărilor din ianuarie
2017 ..............................................................................10

1. Construcția Uniunii Europene

2
Apariția Comunităților Europene reprezintă expresia de voință a statelor
semnatare care şi-au propus să construiască o piaţă comună cu eliminarea
restricţiilor de import. Preocupările Comunităților Europene au pornit de la
satisfacerea necesităților de integrare economică şi au pregătit condițiile de
integrare politică. Procesul de integrare europeană a condus la adâncirea
structurilor democratice şi a consolidării puterilor sistemului lor instituțional.
În paralel cu procesul de dezvoltare comunitară s-a desfășurat şi un amplu
proces de extindere de la 6 state membre, în 1951, până la 28 de state membre, în
2013. Astăzi, pe agenda de extindere a Uniunii Europene există ţări candidate şi
țări potențial candidate.
Anul 1950 reprezintă cel mai important an pentru construcția europeană.
Robert Schuman, ministrul de externe francez, în Declarația din 09 mai 1950, a
venit cu propunerea ca „să se plaseze ansamblul producției franco-germane a
cărbunelui şi oţelului sub o Înaltă Autoritate Comună, într-o organizație deschisă
participării altor ţări ale Europei”1, 9 Mai devenind astfel Ziua Europei.
Propunerile enunțate de Robert Schuman au fost elaborate de către Jean Monnet,
Comisar General pentru Planul de Modernizare şi de Echipament al Franţei. Astfel,
susținea Robert Schuman, „va fi realizată în mod simplu şi rapid fuziunea
intereselor indispensabile stabilirii unei comunități economice şi se va introduce
fermentul unei comunități mai largi şi mai profunde între popoare, mult timp opuse
prin diviziuni sângeroase”2.
În perioada 10 iunie 1950 – 18 aprilie 1951, s-au desfăşurat la Paris
negocieri finalizându-se cu semnarea Tratatului instituind Comunitatea Europeană
a Cărbunelui şi Oţelului (CECO) la 18 aprilie 1951. Tratatul a intrat în vigoarea la
23 iulie 1952. Tratatul a expirat la 23 iulie 2002 după o perioadă de valabilitate de
50 de ani3.
Cu toate că piaţa comună avea dimensiune sectorială (industria carboniferă
şi siderurgică), aceasta crea un important precedent în dezvoltarea sistemului
instituţional european. În conformitate cu prevederile Tratatului de la Paris, sunt
create patru instituţii ale comunităţii4:
1) Înalta Autoritate5 – instituţie compusă din 9 membri independenţi,
desemnaţi de guvernele celor 6 state membre; instituţie executivă cu competenţe

1
Apud M. Mihăilă, C. Suciu, D. Stan, Drept instituţional comunitar, p. 8
2
Apud M. Mihăilă, C. Suciu, D. Stan, op. cit.. p8
3
Tratatul instituind Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului, art. 97
4
Tratatul instituind Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului, art. 7
5
Ibidem, art. 8-19

3
decizionale şi responsabilă pentru implementarea obiectivelor tratatului; a dispărut
în 1967, în virtutea tratatului de fuziune, fiind asimilată de Comisia Europeană;
2) Adunarea Comună6 – instituţie formată din 78 de delegaţi ai
parlamentelor naţionale (Belgia – 10, Franţa – 18, Germania – 18, Luxemburg – 4,
Italia – 18, Olanda – 10), desemnaţi de statele membre; instituţie înzestrată cu
atribuţii de supraveghere şi avizare;
3) Consiliul Special de Miniştri7 – instituţie alcătuită din câte un
reprezentant al guvernelor din statele membre; instituţie cu caracter
interguvernamental şi rol consultativ cu restrânse atribuţii decizionale, având
sarcina de a armoniza activităţile statelor membre cu activităţile Înaltei Autorităţi;
4) Curtea de Justiţie8 – instituţie jurisdicţională compusă din 7 judecători,
numiţi cu acordul guvernelor statelor membre, având sarcina de a interpreta şi
aplica dispoziţiile tratatului.
Cristalizarea noțiunii de Uniune Europeană s-a înfăptuit prin semnarea
Tratatului de la Maastricht la 7 Februarie 1992, acesta intrând în vigoare la 1
Noiembrie 1993. Tratatul, semnat de către miniștrii de externe și miniștrii de
finanțe ai celor 12 state membre, prevede o diferențiere de tratament în favoarea
Angliei și Danemarcei cu ocazia trecerii la moneda unică și o clauză numită ” de
rendez-vous” problemele nerezolvate urmau să fie tratate printr-un alt tratat după
anul 1996.
Conform Tratatului de la Maastricht, Uniunea Europeană este formată din:

- Comunitățile Europene preexistente ce constituie PRIMUL PILON AL


UNIUNII;
- Politica externă si de securitate comună (PESC) care reprezintă A
DOILEA PILON AL UNIUNII;
- Cooperarea în domeniul poliției, justiției și afacerilor interne,
reprezentând AL TREILEA PILON AL UNIUNII.
Contextul politic complex, precum și problemele apărute în aplicarea
tratatului ai determinat folosirea clauzei de ”rendez-vous” destul de rapid. Asfel, s-
a procedat la revizuirea tratatului asupra Uniunii Europene si la semnarea la datat
de 2 Octombrie 1997 a Tratatului de la Amsterdam, tratat ce redefinește
fundamentele Uniunii în sensul că aceasta se sprijină acum pe patru piloni,
PRIMUL PILON al Tratatului de la Amsterdam se referă la drepturile
fundamentale și la justiție. Cu privire la acestea, tratatul prevede că, fără a deveni
parte la CEDO, Uniune respectă principiile acestei convenții, care devin parte din
ordinea juridică comunitară.
6
Ibidem, art. 20-25
7
Ibidem, art. 26-30
8
Ibidem, art. 31-45

4
AL DOILEA PILON al Tratatului de la Amsterdam se referă la cetățeanul
Uniunii Europene.
AL TREILEA PILON al Tratatului de a Amsterdam se referă la politica
externă a Uniunii. În ceea ce privește acest domeniu, tratatul prevede că acțiunile
comunitare ale statelor membre se bazează pe poziții și strategii comune.
AL PATRULE PILON al Tratatului de la Amsterdam se referă la
modificările instituționale ce se impuneau din perspectiva lărgirii Uniunii
Europene.
Totuși, procesul construcției europene nu s-a încheiat prin semnarea și
intrarea în vigoare a Tratatului de la Amsterdam, ulterior semnării acestui tratat
constatându-se o activitate susținută atât la nivelul instituțiilor comunitare cât și la
nivelul cooperării politice a statelor membre pentru definirea schimbărilor ce
trebuiau realizate în structura instituțională a Uniunii.
Astfel, la data de 26 Februarie 2001 este semnat Tratatul de la NISA,
intrarea acestuia în vigoare fiind supusă ratificării de către fiecare stat membru
potrivit normelor constituționale interne.
Ulterior , la 1 Mai 2004 au aderat primele zece state candidate din cele
doisprezece și anume Republica Cehă, Cipru, Estonia, Lituania, Malta, Polonia,
Slovenia, Slovacia și Ungaria, urmând ca la 1 Ianuarie 2007 să adere și cele două
rămase, respectiv România și Bulgaria.

2. Integrarea României în UE

Problema participării României la UE are în principal o justificare


economică deoarece UE deține supremație în schimburile comerciale externe şi în
volumul de ISD atrase de România. Ţările din Centrul şi Estul Europei (CEE)
trebuie să țină seama de impactul pozitiv pe care introducerea monedei unice îl are
asupra comerțului acestor țări cu zona euro şi, de asemenea, de faptul că s-a creat
la granița lor o nouă piaţă de capital, care vine să o suplinească pe cea americană şi
de care aceste ţări au mare nevoie. Aderarea la UE are însă şi o semnificație
strategică în sensul dovedirii capacității economice şi motivației politice de
participare plenară la arhitectura comunitară.
Romania a trimis solicitarea de a deveni membru pe 22 iunie 1995, împreună
cu Declarația de la Snagov, un document semnat de toate cele paisprezece partide
politice importante ale României, în care acestea își exprimau sprijin deplin pentru
integrarea europeană.
Semnat la 25 aprilie 2005 la Luxembourg, tratatul de aderare prevede
aderarea României la Uniunea Europeană. Acesta reflectă condițiile aderării

5
României la Uniunea Europeană şi reprezintă rezultatul integral al procesului de
negociere a celor 31 de capitole.
Tratatul a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2007, cu îndeplinirea condiției
condiţia ca toate instrumentele de ratificare să fi fost depuse înaintea acestei date.
Prin aderarea la Uniunea Europeană, România a dobândit toate drepturile deținute
de statele membre ale Uniunii. În calitate de stat membru al Uniunii Europene,
România participă la realizarea politicilor comunitare, are drept de vot în toate
reuniunile Consiliului Uniunii Europene, va deține președinția9 la nivelul
Consiliului, având astfel un rol activ în toată activitatea Uniunii Europene.
României îi revin însă şi o serie de obligații în urma aderării la Uniune.
În vederea integrării depline la structurile comunitare, România trebuie să
continue în ritm accelerat reformele în toate domeniile, în caz contrar, existând
riscul activării clauzelor de salvgardare10.

3. Mecanismul de Cooperare și Verificare

La momentul aderării la Uniunea Europeană, România încă avea probleme


legate de nefinalizarea reformei judiciare, criminalitate organizată și corupție,
motiv pentru care Comisia a instituit mecanismul de cooperare și verificare,
măsură menită să ajute România să remedieze problemele din sistemul judiciar.
Reforma sistemului judiciar și combaterea corupției și a criminalității
organizate sunt aspecte foarte importante în primul rând pentru cetățenii români
deoarece, odată atinse obiectivele în domeniu, ei își vor putea exercita pe deplin
drepturile care le revin în calitate de cetățeni europeni.
Astfel, în decembrie 2006 Comisia adoptat o serie de decizii care stabilesc
obiectivele în aceste 3 domenii pe care țara noastră trebuie să le atingă. Criteriile
de referință pentru România11 se referă la eficacitatea și transparența sistemului

9
România va deține președinția în iulie – decembrie 2019
10
Clauzele de salvgardare sunt folosite de Comisia Europeana în situația in care apar probleme legate de
îndeplinirea obligațiilor de stat membru al Uniunii Europene, înainte de aderare, sau în perioada ulterioară
aderării. "Clauzele de salvgardare generala" sunt valabile pentru toate statele noi membre. Ținând cont
de perioada lunga dintre sfârșitul negocierilor și data efectivă a aderării României, precum și de numărul
mare de angajamente care trebuie duse la îndeplinire, Tratatul de aderare conținea o clauza specifica,
clauza de amânare. Aceasta clauză permite Comisiei sa recomande Consiliului amânarea datei aderării
României cu un an, până la 1 ianuarie 2008 daca exista dovada clara ca aceasta nu este pregătită pentru
aderare într-un număr important de capitole negociate.
11
https://ec.europa.eu/info/strategy/justice-and-fundamental-rights/effective-justice/rule-law/assistance-
bulgaria-and-romania-under-cvm/cooperation-and-verification-mechanism-bulgaria-and-romania_ro

6
judiciar, la anumite instituții-cheie în domenii precum integritatea și lupta
împotriva corupției la toate nivelurile și la prevenirea corupției.
Deși de la acel moment România a înregistrat progrese în ceea ce privește
reforma justiției și lupta împotriva corupției și a criminalității organizate, oficialii
europeni au subliniat necesitatea continuării supravegherii României în cadrul
MCV până la atingerea satisfăcătoare a obiectivelor în domeniul justiției.
În raportul MCV din anul 2015 se arată faptul că ”persista un sentiment clar
că progresele realizate trebuie consolidate și construite pe baze și mai sigure. Deși
punerea în aplicare a codurilor (Codul civil, Codul de procedură civilă, Codul
penal și Codul de procedură penală) a demonstrat colaborarea pragmatica și
productivă dintre guvern și sistemul judiciar, un an mai târziu, multe chestiuni
legislative rămân nesoluționate”12 .
Până în prezent, Comisia Europeană a prezentat 16 rapoarte (2007-2017)
care vizează progresul României și al Bulgariei în domeniul combaterii corupției și
a reformelor din sistemul judiciar. Raportul din luna ianuarie 2017 conține
condițiile pe care România trebuie să le îndeplinească pentru încheierea
monitorizării din cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare.

4. Ultimul raport al Mecanismului de Cooperare și Verificare

Ultimul raport MCV prezintă progresele înregistrate în ceea ce privește


respectarea recomandărilor menționate în raportul din ianuarie 2017.

4.1 Recomandări ianuarie 2017


În raportul emis în ianuarie 2017, au fost formulate numeroase recomandări
în cele trei probleme cu care se confruntă astăzi România după cum urmează:
- În domeniul justiției:
 Recomandarea 1: Punerea în practică a unui sistem robust și independent de
numire a procurorilor de rang înalt, pe baza unor criterii clare și transparente, cu
sprijinul Comisiei de la Veneția.
 Recomandarea 2: Asigurarea faptului că în Codul de conduită pentru
parlamentari, care este în curs de elaborare în Parlament, sunt incluse prevederi

12
Extras raport MCV 2015

7
clare cu privire la respectul reciproc între instituții și se precizează clar că
parlamentarii și procesul parlamentar trebuie să respecte independența sistemului
judiciar. Un cod de conduită similar ar putea fi adoptat pentru miniștri.
 Recomandarea 3: Faza actuală a reformei Codului penal și a Codului de
procedură penală ale României ar trebui încheiată, iar Parlamentul ar trebui să își
pună în practică planurile de adoptare a modificărilor prezentate de Guvern în
2016, după consultarea cu autoritățile judiciare. Ministrul justiției, Consiliul
Superior al Magistraturii și Înalta Curte de Casație și Justiție ar trebui să finalizeze
un plan de acțiune pentru a asigura că noul termen pentru punerea în aplicare a
prevederilor restante ale Codului de Procedură Civilă poate fi respectat.
 Recomandarea 4: În vederea îmbunătățirii în continuare a transparenței și a
predictibilității procesului legislativ, precum și pentru a consolida garanțiile interne
în materie de ireversibilitate, Guvernul și Parlamentul ar trebui să asigure
transparența totală și să țină seama în mod corespunzător de consultările cu
autoritățile relevante și cu părțile interesate în cadrul procesului decizional și în
activitatea legislativă legate de Codul penal și de Codul de procedură penală, de
legile anticorupție, de legile în materie de integritate (incompatibilități, conflicte de
interese, avere ilicită), de legile justiției (referitoare la organizarea sistemului
justiției), precum și de Codul civil și Codul de procedură civilă, inspirându-se din
transparența procesului decizional pusă în practică de Guvern în 2016.
 Recomandarea 5: Guvernul ar trebui să pună în practică un plan de acțiune
corespunzător pentru a remedia chestiunea executării hotărârilor judecătorești și a
aplicării de către administrația publică a jurisprudenței generate de instanțele
judecătorești, inclusiv un mecanism care să furnizeze statistici fiabile care să
permită monitorizarea pe viitor. Ar trebui, totodată, elaborat un sistem de
monitorizare internă care să implice Consiliul Superior al Magistraturii și Curtea
de Conturi pentru a se asigura punerea corectă în aplicare a planului de acțiune.
 Recomandarea 6: Conducerea strategică a sistemului judiciar, respectiv
ministrul justiției, Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte de Justiție și
Casație și procurorul-general, ar trebui să asigure punerea în aplicare a planului de
acțiune astfel cum a fost adoptat și să pună în practică o raportare publică periodică
cu privire la punerea în aplicare a acestuia, inclusiv soluții la problemele
reprezentate de numărul redus de grefieri, volumul de muncă excesiv și întârzierile
în redactarea motivărilor hotărârilor

8
 Recomandarea 7: Noul Consiliu Superior al Magistraturii ar trebui să
elaboreze un program colectiv pentru mandatul său, care să includă măsuri de
promovare a transparenței și a responsabilizării. Acest program ar trebui să includă
o strategie orientată către exterior, cu reuniuni deschise periodice cu adunările
judecătorilor și procurorilor la toate nivelurile, precum și cu societatea civilă și cu
organizațiile profesionale, și să organizeze discutarea rapoartelor anuale în cadrul
adunărilor generale ale instanțelor și ale parchetelor
- În ceea ce privește lupta anticorupție:
 Recomandarea 8: Asigurarea intrării în funcțiune a sistemului PREVENT.
Agenția Națională de Integritate și Agenția Națională pentru Achiziții Publice ar
trebui să introducă practica de a întocmi rapoarte cu privire la verificările ex ante
pe care le efectuează în cazul procedurilor de achiziții publice și rapoarte cu privire
la acțiunile pe care le întreprind în urma acestor verificări, inclusiv în cazul
verificărilor ex post, precum și rapoarte cu privire la cazurile de conflict de interese
descoperite, și să organizeze dezbateri publice la care să răspundă Guvernul,
autoritățile locale, sistemul judiciar și societatea civilă.
 Recomandarea 9: Parlamentul ar trebui să dea dovadă de transparență în
procesul său decizional cu privire la acțiunile întreprinse în urma hotărârilor
definitive și irevocabile având ca obiect incompatibilități, conflicte de interese și
averi ilicite pronunțate împotriva membrilor săi.
 Recomandarea 10: Adoptarea unor criterii obiective pentru luarea și
motivarea deciziilor de ridicare a imunității parlamentarilor pentru a se asigura
faptul că imunitatea nu este folosită pentru a se evita cercetarea și urmărirea penală
a infracțiunilor de corupție. De asemenea, Guvernul ar putea avea în vedere
modificarea legii pentru a limita imunitatea miniștrilor la perioada mandatului.
Aceste măsuri ar putea fi luate cu ajutorul Comisiei de la Veneția și al GRECO21.
Parlamentul ar trebui să instituie un sistem de raportare periodică referitoare la
deciziile adoptate de camerele sale cu privire la solicitările de ridicare a imunității
și ar putea organiza o dezbatere publică astfel încât Consiliul Superior al
Magistraturii și societatea civilă să poată reacționa.
 Recomandarea 11: Continuarea punerii în aplicare a Strategiei naționale
anticorupție, cu respectarea termenelor stabilite de Guvern în august 2016.
Ministrul justiției ar trebui să instituie un sistem de raportare cu privire la punerea
în aplicare a Strategiei naționale anticorupție (inclusiv cu privire la statisticile

9
referitoare la incidentele de integritate din administrația publică, detalii privind
procedurile disciplinare și sancțiunile și informații referitoare la măsurile
structurale aplicate în domeniile vulnerabile).
 Recomandarea 12 Asigurarea faptului că Agenția Națională de Administrare
a Bunurilor Indisponibilizate este operațională pe deplin și efectiv, astfel încât să
poată publica primul raport anual cu informații statistice fiabile privind confiscarea
de bunuri provenite din săvârșirea de infracțiuni. Agenția ar trebui să instituie un
sistem de raportare periodică cu privire la dezvoltarea capacității sale
administrative, la rezultatele obținute în confiscarea și la gestionarea bunurilor
provenite din săvârșirea de infracțiuni.

4.2 Gradul de îndeplinire a recomandărilor din ianuarie 2017

În cuprinsul raportului din noiembrie 2017, Comisia constată faptul că au


fost înregistrate progrese cu privire la o serie de recomandări, în special
recomandarea 8, care a fost pusă în aplicare în mod satisfăcător, însă aceasta nu
poate considera că obiectivele de referință au fost complet îndeplinite motiv pentru
care invită România să pună în aplicare acțiunile necesare și să îndeplinească toate
recomandările și, către sfârșitul anului 2018,va publica un nou raport privind
progresele înregistrate

10