Noaptea de decemvrie

De Alexandru Macedonski

Noaptea de decemvrie este o meditaţie pe tema poetul şi poezia şi exprimă

drumul poetului de la estetica romantică la cea simbolistă. Este sugerată ideea că
naşterea conştiinţei estetice simboliste este un proces de evoluţie a eului, un model
de cunoaştere a lumii, o necesitate legică, generată de aspiraţia spiritului spre
absolut.
Nucleul îl constituie cele trei ipostaze ale eului poetic, care generează cele
trei dimensiuni ale universului poetic.
Ipostaza poetul sugerează cunoaşterea senzorială, exterioară, critico-
obiectivă, socială, aderenţa sa la o estetică realistă, militantă, angajată social. Poetul
este o conştiinţă socială, aşa cum a fost Macedonski, care scria pamflete
antidinastice în ziarul Oltul, iar universul poetic este sugerat prin simbolul odaia:
„E moartă odaia şi mort e poetul". Această moarte a eului poetic: „Poetul,
alături, trăsnit stă de soartă" este generată de condiţiile social-istorice. Tatăl lui
Macedonski a fost ministru de război în timpul lui Alexandru loan Cuza.
Lovitura de stat, care a dus la îndepărtarea lui Alexandru loan Cuza, a adus
decăderea familiei Macedonski. De aici imagini ce amintesc de Vasile
Alecsandri, care, în poezia Iama, sugera acelaşi climat politic:
„Pustie şi albă e-ntinsa câmpie...
Sub viscolu-albastru ea geme cumplit... Sălbatică
tiară, răstriştea-1 sfâşie —
Şi luna-lpriveşte cu ochi oţetit..."
Acest climat social nefavorabil determină moartea poetului militant, aşa cum
şi Hminescu părăsea treptat poziţia patruzecioptistă: „Un haos, urgia se face cu-
ncetul". Macedonski este silit să părăsească conceptul de poet, conştiinţă socială
militantă şi de poet al idealurilor patruzecioptiste.
Ipostaza emirul este adusă în mod simbolic de „un arhanghel de aur"şi
reprezintă dimensiunea romantică a universului poetic, sugerată de simbolul
Bagdadul. Romanticii considerau Bagdadul oraşul basmului oriental al celor „ 1001
de nopţi", locul de evaziune într-un decor mirific, din faţa realităţilor sociale.
Emirul este un erou excepţional în împrejurări excepţionale, de basm, aşa
cum îl visau romanticii: „Şi el e emirul, şi are-n tezaur, /Movile înalte de-argint
şi de aur, / Şi jaruri de pietre cu flăcări de sori; / Hangiare-n tot locul, oţeluri
cumplite — /în grajduri, cai repezi cu foc în copite, /Şi-ochi împrejuru-i — ori
spuză ori flori".
Tema, subiectul, eroii ne apar structurate pe conceptul romantic de lume de
vis: „Şi el e emirul, şi toate le are.. ./E tânăr, e farmec, e trăsnet, e zeu, /Dar zilnic
se simte furat de-o visare...". Visul pe care-1 nutreşte emirul este de a ajunge la
Meka, pentru mahomedani cetatea sfântă, unde se găseşte mormântul lui
Mahomed, prorocul musulman. Pentru a-şi realiza visul şi datoria faţă de credinţa
saj „Spre Meka-1 răpeşte credinţa — voinţa, / Cetatea prea sfântă îl cheamă în
ea, /Ii cere simţirea, îi cere fiinţa, /li vrea frumuseţea — tot sufletu-i vrea —
/Din tălpipână-n creştet îi cere fiinţa". Meka este cetatea ideală, un simbol al
universului poetic, ca o exprimare a conceptului de poezie pură. Drumul prin
pustiu al emirului este simbolic şi sugerează viaţa săracă, pe care a dus-o poetul:
„...ş-acea duşmănie /De lupi care urlă". înainte de a pleca la drum, emirul
întâlneşte în mod simbolic, la fântână, un drumeţ cerşetor. în deşert, toţi însoţitorii
emirului mor, iar el, când ajunge la capătul puterilor, vede năluca cetăţii ideale:
„Ca gândul aleargă spre alba nălucă, /Spre poamele de-aur din visu-i ceresc"...,
însă nu poate ajunge la ea: „Dar visu-i nu este un vis omenesc".
Ipostaza drumeţul pocit este simbolistă, fiindcă în lumea conştiinţei de sine
toate se inversează. Valorile din lumea materială devin nonvalori; ce este frumos,
bun şi drept, devine pocit, strâmb. De aceea „drumeţulpocit nu este decât dublul
emirului în oglinda fântânii, adică a conştiinţei de sine. Este „sosia'\ pe care o
găsim în Rondelul rozeice-floreşte, imaginea poetului despre sine, când ajunge la
sfârşitul vieţii: „Şinu mai e viaţa grozavă /Deşi mi-a brăzdat tot obrazul".
Acestei ipostaze îi corespunde un alt univers, reprezentat prin simbolul Meka.
Este, de fapt, sugerarea dimensiunii simboliste a universului poetic
macedonskian, ca o exprimare a conceptului de poezie pură, aşa cum îl vom găsi
în Poema rondelurilor. Meka este lumea interioară a conştiinţei de sine,
reprezentată de simbolul fântână şi înseamnă o altă concepţie despre poet şi
poezie. Poetul nu mai este un prinţ, un emir al poeziei, iar poezia nu mai este o
evaziune în vis ca în estetica romantică. Poetul devine o conştiinţă, un centru de
corespondenţă între om şi univers, poezia este o emanaţie a acestei conştiinţe. în
Rondelul apei din grădina japonezului, este sugerată concepţia sa despre poet şi
poezie, în perspectiva simbolismului instrumentalist. Aşa cum japonezul aşază cu
măiestrie bolovanii, spre a obţine o muzică a apei, care curge, tot aşa poetul aşază
vocalele şi consoanele, spre a obţine o nouă armonie a universului.