Sunteți pe pagina 1din 3

Abstract Povestea Turnului Babel cât și miturile ce pot fi asemănate, asociate cu același cadru sunt unul

din punctele semnificative în dezvoltarea socială a umanității, cadru ce apare ca fiind precizat de-a lungul
istoriei dezvoltării și evoluției umane în diferite mituri și tradiții. Capitolul 10, Geneză, Biblie închide
povestea potopului și ne spune că din urmașii lui Iahved, unul dintre fiii lui Noe, s-a născut o mulțime de
popoare și s-au așezat fiecare în diferite țări după limba, neamul și nația sa. Capitolul 11,versetul 1,
începe cu precizarea faptului că toți oamenii vorbeau aceeași limbă și se înțelegeau: în vremea aceea era
tot pământul o singură limbă și un singur grai pentru toti. Rabinii spun despre cauza naturii păcătoase a
generației potopului că isi are originea in sciziunea individualistă, fraticidul, și că natura umană adesea
este violentă, adesea omul luptă doar pentru nevoile personale, fără să țină cont de celălalt sau de vreo
lege în încercarea de a obține cât mai mult pt sine. Povestea turnului babel este însa de cu totul o altă
natură pentru că oamenii se unesc, apare ideea de comunitate și apartenență la această comunitate. Din
păcate scopurile colective sunt direcționate denaturat în cele din urmă și anume de această dată pentru
a-și crea faimă, încercând într-un mod ilegitim să ajungă în locul lui Dumnezeu, de fi împreună din punct
de vedere social, dar uniți împotriva lui Dumnezeu. Avem de-a face într-un caz cu o sciziune de a-și face
rău unul altuia și în celălalt caz este creată solidaritatea oamenilor pentru a-i lua locul lui Dumnezeu. Teza
lui Ronald Hendel’s1 ne spune ca o prima asociere cu episodul Babel al „decăderii umane”,a încercării
ilegitime a omului de a înlocui divinitatea, de a nu da ascultare vorbei lui Dumnezeu, de a nu se supune
legii firii, în cele din urmă are referințe chiar în același peisaj al Genezei începând chiar cu Adam și Eva
care mănâncă din Pomul Vieții. Încercarea ilegitimă a omului de a pătrunde, de a construi un turn care să
ajungă la cer este sortită eșecului pentru că omul nu are ce căuta în aceeași sferă ontologică cu Divinul. O
interpretarea rabinică2 a acestui text spune că aceștia nu doreau să fie împotriva lui Dumnezeu ci din
contră, oamenii doreau să își demonstreze propia lor faimă ca nu cumva să fie împrăștiați. Erau doar ei pe
Pământ, prin urmare faima pe care încercau să o demonstreze era în raport și față de Dumnezeu. De
asemenea una dintre dorințele lor cea mai mare, spune această interpretare, era aceea de a se unifica, a
se uniformiza și a lucra toți la unison demostrând astfel puterea lor de cooperare, de a fi uniți, de a se
uniformiza.Toate acestea sunt datorate în mod special faptului că vorbeau aceeași limbă și bineînțeles
pentru a-i arăta lui Dumnezeu faima de care sunt în 1 R. S. Hendel, Demigods, p. 23. See Endnote G11-1,
p. 434. 2 http://www.rabbimaller.com/rabbi-maller/rabbinic-wisdom/the-tower-of-babel 3 stare; dorința
de-și face un nume și o nouă identitate contrară generației anterioare, de dinainte de potop. Astfel este
subliniată importanța solidarității, a legăturii dintre cei aflați aici, considerând că aceasta este soluția
ultimă. Pornind de la textul biblic rabinii răspund fenomenului de dorință a oamenirii de a turnul. Ei spun
că au fost „mai multe categorii” 3 de indivzi și nu toți au avut același motiv si că au fost trei tipuri de
oameni care au încercat să construiască turnul babel. Primii s-au temut că va veni un nou potop, se
temeau că se vor rupe cerurile și că din cer va curge apă așa cum s-a întâmplat în timpul potopului și
astfel s-au hotărât să construiască patru stâlpi care să susțină cerul, iar turnul babel este primul dintre
acești stâlpi. A doua categorie o reprezintă cei care au crezut că va veni un nou potop și au construit un
turn pe care să se urce în încercarea de a sparge cerurile cu un topor și a face apa acumulată acolo să
curgă, astfel apa să nu se scurgă și să cadă toată laolaltă. A treia categorie o reprezintă cei care au dorit să
cucerească cerurile pentru că ei considereau că Dumnezeu nu are nici un drept de-și alege cerul ca
domiciliu. Acestia au plecat cu un idol după ei, cu o sabie, au tras cu săgeți în ceruri și Dumnezeu trimitea
înapoi săgețile pline cu sânge și pentru ai face să creadă că victoria este aproape. Până la umă toate cele
trei categorii se vor alege cu turnul distrus. Diferența dintre prima și a doua categorie este un act violent
și de schimbare a ordinii.Ei încearcă să se interpună între lume și scopul pe care Divinitatea o are pentru
lume. A treia categorie nu doar ca vrea să stopeze intenția lui Dumnezeu ci și chiar să îl elimine și folosesc
mijloace ilicite, pun un idol în cap de sabie cu intenția de a cuceri cerurile. Textul rabinic schimbă varianta
biblică a poveștii prin extindere și introducerea de categorii în cadrul textlui. Nu mai avem de-a face cu o
masă care se pune de acord ci avem de-a face cu niște categorii, niște oameni care gândesc cum trebuie
desfășurat practic și necesar procesul. Categoria a treia pare a se suprapune pe textul biblic. Ei sunt
singurii care vor să își facă o faimă, ceilalți au un scop care ține de realitatea imediată, vor să limiteze
consecințele unui viitor potop. Toate categoriile au fost pedepsite de către Dumnezeu. Prima categorie,
cea a celor care încearcă să susțină cerurile este împrăștiată pe tot Pământul,. A doua categorie se alege
cu amestecul limbilor și a treia categorie sunt transformați în spirite rele, deci categoria demonilor și
spiritelor rele, spun rabini. În varianta biblică, când Dumnezeu se coboară pe Pământ și vede toate cele
făcute de către om și faima pe care acesta dorește să o dovedească, le încurcă limbiile pentru a nu se mai
înțelege între ei. Cuvântul babel se formează pe rădăcina le balbel din ebraică care înseamnă a vorbi
îmbarligat, a amesteca, a face harababură lucrurile. (babil, babilon, însemnă și poartă către cer). 3
http://www.jewishencyclopedia.com/articles/2279-babel-tower-of 4 Literatura rabinică, interpretează
acest episod4 , spunând că acești constructori vorbeau o limbă universală iar cei care aveau acces la
această limbă le crea accesul la puteri extramundane; cei care aveau acces la această limbă aveau
puterea de a crea lucruri prin vorbă, acesta fiind accesul către graiul lui Dumnezeu care i-a permis să
creeze prin cuvânt. De asemnea limba primordială pierdută la momentul consecutiv construcției turnului
și pe care oamenii au uitat-o le este promisa oamenilor în timpurile mesianic, o astfel de apare în
apocrife, In Cartea Jubileelor se preciaza că această limbă ar fi limba ebraică pe care o folosesc îngerii în
ceruri și de la care Avram a învățat-o iar el la rândul său a învățat pe poporul său. În cele din urmă textele
confirmă că cetatea se va numi Babilon pentru că acolo a amestecat Domnul limbile.iar textele rabinice
spun că acesta este momentul, după potop, când Dumnezeu împarte generația în saptezeci de națiuni și
fiecăreia îi dă un teritoriu, o limbă și un înger. Singura excepție este Israel care nu are nevoie de un înger
păzitor, pentru că națiunea este păstorită de însăși Divinitatea. Este utilă asocierea acestui episod al
turnului babel cu legătura pe care o are cu Mesopotamia5 și asemănarea simbolică pe care turnul babel
ar putea-o avea cu zigguratele mesopotamiene. Despre ziggurate trebuie menționat faptul că acestea nu
erau piramide obișnuite ci în interior erau goale și erau dedicate unor zeități în mod particular. Un oraș
putea avea mai multe ziggurate. Cel mai important lucru despre ziggurate este faptul că nu erau folosite
la ritualuri obișnuite mesopotamiene și nici nu erau temple pentru adorare a zeilor, dar acestea erau
considerate spații sacre și interzise activităților de orice natură profană. Cea mai indicată definiție care
este recomandată să se dea ziguratelor este comform a ceea ce semnifică însuși numele ziggurat și
anume „templu al scării6 purității către cer ”, prin urmare se poate crede că zigguratul era o scară către
ceruri, către divinitate, precum turnul din babilon si care nu doar că seamăna din punct de vedere estetic
dar în cele din urmă îndeplinea același scop, acela de a ajunge la divinitate. Însă deosebirea dintre cele
două episoade este faptul că zigguratul era un loc de așteptare, o poartă a divinității, a voinței divinității
pe când turnul babel era un loc de urcare forțată chiar impotriva voinței divinității. Thomas Doane7 ,
consideră că turnul babel nu are doar funcția de fundament al mitului formării limbilor si al pedepsei lui
Dumnezeu ci de asemnea, acesta consideră că turnul babel avea și funcție astronomică, deoarece se
confirmă că această construcție era folosită de către caldeeni ca mijloc astronomic8 și apare ca având ca
denumire „Stagiile celor sapte sfere”9 și o descriere atât structurală cât și funcțională a nivelelor și
întrebuințărilor fiecaruia în raport cu fiecare planetă 10 4 referință găsim în talmudul babilonian,
Samberdin 109 5 C. Westermann, Genesis 1-11, pp. 537-539. 6 în această mitologie. scară având rol de
mesager. 7 în cartea scrisă de către el capitolul III, Bible Myths and Their Parallels in Other Religions 8 de
văzut Bible Myths and Their Parallels in Other Religions 5 Tot Thomas Doane, în același capitol menționat
anterior face trimitere la asocierea dintre turnul babel și un mit al tradiției Armene, în care se vorbește
despre niște giganți care conduceau lumea, iar aceștia în cele din urmă, cuprinși de dorință și invidie au
construit un turn pentru a ajunge la Divinitate, însă în timp ce făceau asta, Dumnezeu le-a trimis o
furtună ce i-a dat jos și le-a schimbat limbile precum în textul biblic. O altă asociere pe care Thomas D. o
punctează în cartea sa este despre un mit, de această dată mai îndepărtat atât ca regiune cât și ca origine
față de cel biblic și anume un mit de natură orientală, hindusă. Acest mit vorbește despre cum în centrul
Pământului creștea Copacul Cunoașterii care a crescut atât de mult încât a atins aproape cerul iar dorința
din inima a acestui copac era să-și aibă capul în ceruri și să-și întindă ramurile peste tot Pământul astfel
încât toată umanitate să se poată adăposti la umbra sa. Brahman auzind acestea a pedepsit mândria
copacului și i-a tăiat crengile și lea blestemat să cadă pe Pământ tocmai ca de această dată să disperseze
umanitatea. În aparență Divinitatea în toate cazurile creează condiția omului de a nu se unifica prin
mândrie și în cel mai bun caz îi oferă acestuia ocazia de a se cunoaște prin alte mijloace și intermediari.
Surse:  Bible Myths and Their Parallels in Other Religions De Thomas William Doane 
http://www.jewishencyclopedia.com/articles/2279-babel-tower-of  http://www.rabbimaller.com/rabbi-
maller/rabbinic-wisdom/the-tower-of-babel  Genesis 11 Tower of Babel  Biblia Cornilescu , Geneza 11
De Thomas William Doane, footnote1, pag, 35 9 traducere propie din Bible Myths and Their Parallels in
Other Religions De Thomas William Doane pag. 35 10Rawillson’s Herdotus , vol II pag. 484

S-ar putea să vă placă și