Dacă aș avea ocazia să-i pot privi în ochi pe oamenii care m-au dezamăgit și m-au rănit, dacă aș

ști că pentru o clipă ar vrea și ar putea să mă asculte doar cu sufletul, le-aș mărturisi cu toată
sinceritatea tot ce simt, cu riscul de a rămâne din nou descoperit și vulnerabil.
Le-aș spune că mi-au jupuit sufletul cu cuvintele lor tăioase și că mi-au spulberat încrederea din
princina celor mincinoase. Le-aș spune că în unele nopți am adormit cu perna udă de lacrimi
amare, nu sărate și că m-am simțit descurajat, singur și… rece.
Nu aș uita să le spun că mi-am dorit să-i urăsc, sperând că îmi va fi mai ușor și că am blestemat
clipa în care drumul meu s-a intersectat cu al lor.
Le-aș spune că încă zâmbesc amar gândindu-mă la ei, că i-am iertat, dar că nu îi mai pot iubi și
nu-i mai pot privi la fel ca înainte.
Dacă aș avea ocazia să-i mai pot privi în ochi pe toți acei oameni le-aș mărturisi că totuși nu-i
regret, că uneori îmi lipsește prezența lor și că alteori golurile rămase în urma lor ies la iveală din
când în când și… dor.