Antiglobalismul ca forma de exprimare a contrazicerilor in
epoca contemporana. I. Cauzele aparitiei antiglobalismului.
Esenta lui.
Aparitia miscarii antiglobalistilor este strîns legata de diferite
neajunsuri si momente negative, care îi sunt caracteristice globalizarii.
Globalizarea neoliberala a condus la cresterea fara precedent a tuturor
formelor cunoscute ale inegalitatii în toate sferele activitatii omului. În
procesul globalizarii are loc concentrarea avutiei într-un numar limitat
de tari si oameni, creste numarul tarilor sarace si oamenilor saraci.
Permanent creste decalajul economic între Nord si Sud, între regiuni,
între tari bogate si sarace, între oameni bogati si saraci.
Globalizarea totala a pietii în conditiile economiei neoliberale
distruge pietile locale si regionale, întreprinderile mici si medii, care,
fiind fara nici o protectie a guvernelor nationale, nu au nici o
posibilitate de a concura cu corporatiile transnationale. Actualmente,
cu o anumita certitudine se poate afirma, ca la începutul sec. XXI
abisul existent între polurile bogatiei si saraciei în lumea întreaga si în
anumite tari doar s-a extins, în afara de aceasta valoarea absoluta a
decalajului între tari bogate si sarace progreseaza, inegalitatea sociala
tot mai mult se agraveaza. Acest fapt semnificativ intensifica
migratiunea populatiei sarace în tari «bogate». În afara de aceasta, o
influenta imensa asupra extinderii proceselor migratiunii legale si
ilegale în conditiile globalizarii sunt multiplele «conflicte regionale» si
«razboaiele interne».
Un fenomen absolut nou este cresterea pretutindeni (în primul
rînd, în tarile industrial dezvoltate) a organizatiilor nonguvernamentale
(ONG), care sunt o reactie originala a societatii la presingul
globalismului si care în mai multe aspecte au dat nastere miscarii
antiglobaliste de protest în masa. Cauza principala este aceea, ca
societatea civila nu mai vede în stat forma de baza si de neînlocuit a
organizatiilor publice.
Antiglobalismul într-o masura cunoscuta este cauzat de
asemenea de relatiile inegale în drepturi între tarile dezvoltate si cele în
curs de dezvoltare. Tarile dezvoltate ale Occidentului au beneficiat de
globalizare ca de un mijloc de sporire a puterii sale economice si
influentei politice. Sfîrsitul «razboiului rece» si disparitia amenintarii
externe a servit drept cauza faptului, ca divergentele interne existente
în tarile dezvoltate s-au agravat într-o masura mai mare. Divergentele
se refera la doua strategii ale dezvoltarii mondiale: strategia ordinii
mondiale monopolare si strategia lumii polipolare. În ultimii ani, SUA
depune mari eforturi în stabilirea ordinii mondiale unipolare create de
ei, supunîndu-si într.o forma sau alta alte tari.
Reprezentantii antiglobalistilor vad în acest fapt o forma noua
de colonizare. Actualmente, are loc reîmpartirea lumii, se determina
structura si pozitionarea fortelor pentru un timp îndelungat si fiecare
tara, grup regional de tari, corporatii mari tind sa acapareze platouri
posibil profitabile si de influenta.
Statele Unite si tarile dezvoltate ale Occidentului, în conditiile
proceselor de globalizare, utilizeaza activ metodele actiunii
geoeconomice. Actiunea data efectuala asupra statelor suverane are
drept scop de a le cauza prejudicii economic prin metode nemilitare,
cu utilizarea tehnologiilor înalte geoeconomice. Efectuînd operatiuni
ale actiunii geoeconomice deseori se utilizeaza facotrul militar-politic,
care se îmbina mai mult cu economia.Dupa sfîrsitul perioadei
«razboiului rece» s-au agravat divergentele între tari. «Cele sapte» tari,
elitele de mari proportii internationale si nationale sunt într-o lupta
crîncena, inclusiv prin utilizarea metodelor de actiune militar-politica
si geopolitica, prin acapararea platourilor avantajoase si de influenta în
lume. Metodele utilizate agraveaza procesele negative ale globalizarii
si cauzeaza extinderea si activarea miscarii antiglobaliste
internationale. Aparitia si extinderea antiglobalismului într-o masura
semnificativa este legata de agravarea problemelor ecologice, ca fiind
una din cele mai serioase consecinte ale sporirii proceselor
globalizarii. Cauza principala a acesteia tine de sarcina tehnogena de
cresterea rapida asupra mediului natural..
Deci, relatiile aparute între toti participantii economiei
mondiale în conditiile globalizarii neoliberale sunt sursa celor mai
acute divergente si conflicte – politice, economice, sociale si
ideologice si cauza aparitiei miscarii antiglobaliste.
II Formele de manifestare a antiglobalismului ( economic,
umanitar, ecologic, politic, ecologic).
Antiglobalismul este un proiect de alternativă democratică
pentru globalizarea neoliberală şi este îndreptat spreconstruirea unei
civilizaţii noi, echitabile, bazate pe egalitate şi colaborarea
reciproc avantajoasă dintre ţăriledezvoltate şi cele în curs de
dezvoltare; acest proiect prevede ocrotirea mediului ambiant, pledând
pentru o informaţieobiectivă şi corectă, pentru respectarea valorilor naţ
ionale şi lărgirea posibilităţilor de dezvoltare a omenirii. În
opiniaantiglobaliştilor, este nevoie de schimbarea modelului de
liberalizare neoliberală care domină în prezent şi trecerea laun model
de alternativă, ale cărui priorităţi vor fi bazate nu pe duşmănie şi
confruntare, ci pe colaborare şi ajutorreciproc în plan global.
O trăsătură distinctivă a mişcărilor antiglobaliste este
organizaea lor după principiul de reţea: neierarhizarea,cooperarea pe
orizonală a participanţilor, flexibilitatea şi rapiditatea creă rii şi
dizolvăriistructurilor, caracterul deschispentru „intrare" şi „ieş ire",
accesibilitatea generală a resurselor, egalitatea în drepturi a
participanţilor, indiferent derolul şi volumulresurselor, caracterul
secundar al formelor şi structurilor faţă de conţinutul
activităţii.Antiglobalismul se manifestă în mod pluralist atât ca
formăstihinic şi organizat, spontan şi dirijat, protestatar şiconstructiv,
tolerant şi violent), cât şi în ceea ce priveşte lozincile înaintate,
(condamnarea globalizării, chemarea de ao realiza prin metode
corecte, înaintarea unor propuneri de colaborare înacest domeniu cu
autorităţile şi organismeleinternaţionale).Antiglobalismul este o
mişcare obştească internaţională de protest, a cărui esenţă se manifestă
în alternativaintelectuală şi organizatorică de globalizare neoliberală şi
în practica de construire a lumii unipolare. în baza
esenţeimultiaspectuale a antiglobalismului, el poate fi interpretat ca o
alternativă politică pentru globalizarea neoliberală,având drept scop
construirea unei civilizaţii noi, echitabile.Esenţa antiglobalismului se
manifestă în protestele împotriva diferitelor aspecte de globalizare a
vieţii -agravarea problemelor sociale şi a inegalităţii sociale,
fundamentalismul de piaţă şi concurenţa globală, lipsapreocupării
pentru problemele ţărilor în curs de dezvoltare, degradarea
mediului ambiant. Fenomenulantiglobalismului constă în activizarea
şi mobilizarea organizaţiilor obşteşti, orientate spre realizarea unui
anumitproiect social-politic internaţional.MIşcarea antiglobalistă
contemporană interpretează din punct de vedere filozofico-
politic, practic, toatedirecţiile de bază ale vieţii mondiale, inclusiv
aspectul geopolitic, economic, politic, umanitar, informaţional
şiecologic. în activitatea sa mişcarea antiglobalistă apără principiile şi
idealurile universal-umaniste, în conformitate cucare fiecare om,
indiferent de apartenenţa sa la un anumit grup etnic, este egal în
drepturi, libertăţi şi obligaţiuni.
Antiglobalismul economic. Manifestările de bază ale
antiglobalismului economic sunt:lupta împotrivaguvernelor care
susţin interesele corporaţiilor transnaţionale în pofida intereselor
naţionale;lupta împotriva activităţiiorganismelor internaţionale care
promovează politica de globalizare;organizarea propriilor summit-uri
şi conferinţe,elaborarea teoriei (ideologiei) rezistenţei, în scopul de a
atrage noi adepţi;a acţiuni îndreptate împotriva
corporaţiilortransnaţionale (acţiuni de forţă, judiciare, boicotarea
mărfurilor şi serviciilor).Forma cea mai cunoscută de opinia
publică a antiglobalismului economic sunt mitingurile,
demonstraţiile şimanifestările care însoţesc, în primul rând,
summiturile celor „Opt mari puteri" şi Forumul economic
mondial,întrunirile Fondului monetar internaţional şi ale Băncii
mondiale.Antiglobalismul financiar. este îndreptat împotriva
sistemului financiar mondial existent, care aduce profit unuinumăr mic
de persoane, din contul deprecierii nivelului de trai al unei părţi
considerabile a populaţiei. Programaantiglobalismului financiar se
pronunţă împotriva capitalismului, în general, şi împotriva
globalismului în particular.Cerinţele formulate de antiglobalişti
pentru domeniul financiar sunt anularea datoriilor ţărilor în
curs dedezvoltare;elaborarea unor noi reguli de creditare
internaţională, înlocuirea FMI şi a Băncii mondiale cu un sistem de
bănci regionale, create pe bază democratică şi responsabile în
măsură egală faţă de toate ţările participante;impozitarea
speculanţilor financiari; majorarea salariilor.
Antiglobalismul politic. antiglobaliştii critică pe drept
urmările negative ale globalizării: reducerea sferei deinfluenţă
statelor naţionale, precum şi minimalizarea rolului instituţiilor
statale naţionale şi supra-naţionale.Corporaţiile transnaţionale sunt
capabile să-şi asigure reprezentanţa în parlamentele şi guvernele
multor state,consolidându-şi astfel poziţiile, obţinând controlul asupra
resurselor ieftine şi posibilitatea de a influenţa asuprasituaţiei politice
şi economice din lume.Pot fi identificate următoarele forme de bază
ale antiglobalismului politic:dezvăluirea contradicţiilor şi a
neajunsurilor globalizării în sfera politică şi aducerea faptelor la
cunoştinţa opinieipublice mondiale;„acţiunile moleculare"; elaborarea
unor scenarii de armonizare a relaţiilor politice în lume.
Antiglobalismul informaţional. Controlul asupra mijloacelor
de informare în masă în ţările în curs de dezvoltarese află în mâinile
unor mari oligarhi autohtoni şi ale corporaţiilor transnaţionale, ceea ce
permite, de exemplu, mani-pularea poziţiei alegătorilor. Sub influenţa
tehnologiilor informaţionale, are loc erodarea culturilor naţionale şi
amodului tradiţional de viaţă, se distrug valorile sociale şi
economice.Cele mai răspândite forme de antiglobalism
informaţional sunt:acţiuni informaţionale îndreptate
împotrivacompaniilor transnaţionale (inclusiv cu ajutorul
hakerilor);propaganda şi agitaţia informaţională
proprie;utilizareaInternetului pentru organizarea acţiunilor de masă în
diverse ţări.
Antiglobalismul umanitar. antiglobalismul este determinat de
laturile negative ale globalizării în sfera umanitară şianume:
standartizarea care aprofundează concurenţa inechitabilă în sfera
economică şi conduce la nivelarea diversităţiispirituale, pericolele
crescânde care ameninţă integritatea culturilor şi suveranitatea ţărilor.
Globalizarea, cu totcaracterul ei contradictoriu, poate şi trebuie să
acţioneze în folosul omenirii, iar nu doar în interesul celor
„aleşi",înţelegerea globalizării ca o caracteristică esenţială a civilizaţiei
contemporane,Antiglobaliştii susţin:dreptul ţărilor la neamestecul
a în viaţa lor internă, indiferent de voinţa organismeloreconomice
globale;dreptul popoarelor la propria cultură şi la caracterul
specific;dreptul de a participa în spaţiulmediatic liber, dreptul la
protecţia împotriva tehnologiilor pi ar;dreptul la democraţie populară
globală - participareadirectă la luarea celor mai importante decizii
politice.
Antiglobalismul ecologic. Esenţa antiglobalismului ecologic
se reduce la faptul că toate ţările lumii sunt obligatesă acţioneze
împreună, recunoscându-şi atât responsabilităţile comune, cât şi pe
cele diferenţiate în ceea ce priveşteasigurarea creşterii economice, care
nu ar duce la degradarea mediului ambiant în detrimentul generaţiei
actuale şi alcelor viitoare.
III Rolul antiglobalismului in RI
Dacă e să luăm în serios proiectul unui imperiu american
global, apare imediat întrebarea: ce poate fi propus cu titlu de
alternativă? De una dintre acestea deja am luat cunoştinţă, însă aceasta
e atractivă doar pentru un număr restrâns de activişti ai extremei
stângi: troţkişti, anarhişti, postmodernişti. Să examinăm acum alte
proiecte.
Cel mai simplu răspuns la proiectul imperial va fi dorinţa de a
păstra statu-quoul. Este vorba despre dorinţa instinctivă de a păstra
intactă ordinea mondială care s-a statornicit în sec. XX, atunci când
suveranitatea ţinea de statul naţional, iar ONU reprezintă platforma
pentru rezolvarea unor dispute de ordin internaţional. Însă o astfel de
abordare este defectuoasă, întrucât în sec. XX ordinea mondială de
după 1945 era stabilită în conformitate cu rezultatele celui de-al Doilea
Război Mondial, suveranitatea nominală a statelor naţionale fiind
asigurată prin paritatea strategică a forţelor armate ale celor două
supraputeri – SUA şi URSS. Ambiţiile imperiale ale unei părţi (lagărul
socialist) erau echilibrate de ambiţiile imperiale ale celeilalte părţi
(tabăra capitalistă). Celelalte state naţionale erau invitate să se înscrie
în perimetrul acestei balanţe de forţe, care oferea un câmp larg de
manevră în cadrul mişcării ţărilor nealiniate. Această balanţă era
confirmată de ONU prin structura Consiliului de Securitate.
După eşecul lagărului socialist şi dezintegrarea URSS, întregul
sistem al păcii de la Ialta s-a prăbuşit, iar paritatea strategică s-a
destrămat, astfel încât practic toate statele naţionale s-au văzut nevoite
să-şi coreleze propria suveranitate cu forţa imperiului american,
crescută în mod disproporţionat. ONU şi-a pierdut orice semnificaţie,
iar ordinea mondială stabilită la Ialta a rămas în trecut.
Multe ţări n-au conştientizat până la capăt această transformare
globală şi continuă să gândească din inerţie în categoriile zilei de ieri,
când cele două imperii (sovietic şi american) apăreau în calitate de
garanţi ai suveranităţii celorlalte ţări. După Ialta a rămas un singur
imperiu; a nu observa această realitate înseamnă doar a amâna
conştientizarea adevăratei stări de fapt, atât de neplăcute pentru multă
lume.
Ţările care au încercat să se împotrivească acestui tablou
unipolar (Irak, Iugoslavia, Afganistan) au simţit pe propria piele ce
înseamnă lumea de după pacea de la Ialta şi ce preţ mai are
suveranitatea în aceste circumstanţe. Vorba e că în condiţiile sec. XXI
niciun stat naţional nu este în stare să-şi apere suveranitatea în cazul
unei confruntări directe cu imperiul american. Cu atât mai mult cu cât
alături de SUA se află celelalte ţări de frunte ale lumii. Dificultăţile de
ordin tehnic, pe care le întâmpină americanii în procesul de construcţie
a imperiului planetar (anume asta presupune globalizarea pe diverse
planuri), nu trebuie să ne inducă în eroare: dacă la ora actuală câte
ceva nu le reuşeşte, asta nu înseamnă că nu le va reuşi nici în viitor.
Proiectul construcţiei unui imperiu liberal-democrat global
reprezintă principalul şi singurul plan al politicii externe americane în
sex. XXI, iar după prăbuşirea lumii bipolare practic nimic nu mai este
în stare să se opună acestui model. Optimiştii şi pesimiştii din SUA
discută despre faptul când anume se va instaura definitiv imperiul,
mâine sau poimâine, iar nu despre faptul dacă merită, în general, să fie
instaurat. Este vorba despre nişte dezbateri extrem de importante.
Faptul că multe state naţionale nu doresc să renunţe la propria
suveranitate reprezintă o problemă pur psihologică: este vorba despre
ceva asemănător cu durerile–fantomă, care îl chinuiesc pe posesorul
unui mădular, care deja lipseşte.
Într-o perspectivă medie şi lungă în lumea de azi niciun stat
naţional nu e capabil să-şi protejeze în mod real suveranitatea în faţa
imperiului global. Maximum ce s-ar putea face la modul realist este să
se tragă de timp. Însă amânarea nu reprezintă o alternativă.
Aşadar, de acum încolo, statele naţionale sunt suverane doar la
modul formal şi nu reprezintă o alternativă a modelului unipolar. În
această situaţie, ONU este condamnat să aibă destinul unui muribund,
fapt despre care aminteşte în permanenţă Washingtonul.
IV Miscarile antiglobalistice in etapa conemporana
Miscarea antiglobalistica îsi are originea în miscarile non-
violente ale actiunii directe din Statele Unite si Europa din deceniul 7
al secolului XX, de la care a "mostenit" structura bazata pe mici
grupuri autonome, practica luarii deciziei prin consens si un stil de
protest care se circumscrie practicilor nesupunerii civile.
Miscarea antiglobalistica este caracterizata, în primul rând,
prin diversitate, atât doctrinara, cât si tactica si actionala. De aceea,
este imposibil sa vorbim de o ideologie a acestor miscari. Ele adopta o
serie întreaga de teme, referitoare la drepturile omului, ecologism,
drepturile animalelor, etc. Totusi, ideologia dominanta pentru
majoritatea activistilor anti-globalizare o reprezinta o forma fluida a
anarhismului. Ei sunt dispusi sa accepte economia politica a
marxismului, sustin organizarea bazata pe comunitati mici, însa nu
exclud grupurile mari, privesc cu suspiciune orice structura de
autoritate, în special statul, însa nu neaga în totalitate nevoia de putere
statala, în anumite grade si forme. Aceasta miscare, desi are o serie
întreaga de productii intelectuale originale, nu se poate defini printr-o
ideologie unitara, ceea ce îi leaga fiind mai degraba obiectivele
comune, sau mai bine spus "tintele comune".
Activismul miscarilor antiglobalistice este orientat, în
principal, împotriva "big business" - puterea corporatiilor
multinationale, si, în al doilea rând, împotriva acordurilor globale
asupra cresterii economice. Acuzatiile privind exploatarea si abuzurile
asupra drepturilor omului au aparut înca de la jumatatea anilor '90,
atunci când o serie de corporatii cu un brand puternic, precum Nike,
Gap, Starbucks, au fost acuzate de interzicerea sindicalizarii, de
conditii de munca exploatatorii si practici de folosire a muncii copiilor,
la scara globala. Printre alte multinationale au fost enumerate
McDonalds, Shell Oil si Monsato. Lista de acuzatii cuprinde un
spectru larg, mergând de la plata unor salarii foarte mici, lipsa
asigurarilor de sanatate, distrugerea ecosistemelor si a padurilor
tropicale, pâna la folosirea de pesticide, productia de alimente
modificate genetic, violarea drepturilor animalelor, terminând cu
asocierea cu regimuri politice violente si represive.
Aceste acuzatii continua si în prezent, însa lor li s-au adaugat,
în prezent, demonstratii împotriva Organizatiei Mondiale a
Comertului, Fondului Monetar International si Bancii Mondiale. Din
perspectiva militantilor antiglobalizare, aceste institutii netezesc
drumul puterii corporatiilor multinationale, ceea ce face ca, treptat,
guvernele statelor sa devina treptat, în plan international, mai putin
importante decât institutiile economice globale si de eforturile acestora
de a directiona si largi cresterea economica. Activistii sunt însa destul
de divizati în pozitiile lor. Cea mai mare parte sprijina restructurarea
corporatiilor în sensul cresterii responsabilitatii si transparentei; un
segment mai mic al acestei miscari, desi sprijina aceleasi obiective,
doreste disparitia totala a structurilor globale, inclusiv a OMC-ului.
O alta directie de atac, în afara corporatiilor multinationale si a
institutiilor internationale de schimb, o reprezinta capitalismul însusi,
considerat a fi principalul vinovat pentru ignorarea nevoii de bunastare
a indivizilor,pentru distrugerea diversitatii culturale si a planetei în
goana pentru crestere economica si profit.
În vreme ce diversitatea a contribuit la modernizarea si
întarirea protestelor si demonstratiilor, noile tehnici si tehnologii,
colective si individuale, au schimbat radical înfatisarea activitatilor
protestatare.
Cel mai mare impact îl are Internetul, datorita faptului ca
permite organizatorilor sa aranjeze foarte repede si usor demonstratiile
si protestele la nivel planetar. Indivizi si grupuri sunt capabili, prin
intermediul acestui mijloc, sa stabileasca date, sa împartaseasca
experiente, sa accepte responsabilitati, sa asigure logistica necesara, sa
coordoneze nenumarate activitati, imposibil de întreprins la fel de
repede si eficace în trecut. Demonstratiile internationale pot fi
organizate la aceeasi data, astfel ca o serie întreaga de proteste au loc
concertat, în diverse locuri. Internetul a oferit un nou suflu filosofiei
anarhiste, permitând comunicarea în lipsa unui centru de comanda si
coordonarea cu un minimum de resurse si birocratie.
 Organizarea protestelor propriu-zise se face cu câteva luni
înainte, fiecare din micile grupuri participante asumându-si o anumita
sarcina, de la furnizarea locurilor de cazare pentru demonstranti, pâna
la mâncare si transport. Dintre manierele de protest, cele mai
importante sunt cele întreprinse cu violenta, în care au loc atacuri
asupra proprietatii sau asupra reprezentantilor autoritatilor - politie în
special, si tehnica numita "reclaim the streets" (dupa numele
organizatiei care a folosit-o initial), care transforma demonstratiile în
adevarate spectacole ambulante.
Miscarile antiglobalistice reprezinta una dintre cele mai
moderne forme de manifestare politica si, desi sansele de
institutionalizare sunt minime (date fiind principiile miscarii),
potentialul acestor miscari este, paradoxal, foarte mare, în contextul
unei lumi globale.