Economia afacerilor

Economia este o știință care studiază modul în care mijloacele sunt create și distribuite. Prin
mijloace avem în vedere obiectele de valoare, inclusiv și producerea și vînzarea bunurilor în cadrul unei
afaceri. Felul în care mijloacele sunt distribuite.
Conform teoriei economice, fiecare societate trebuie să răspundă la 3 întrebări:
1. Care bunuri și servicii vor fi produse și în care cantitate?
2. Cum vor fi produse aceste bunuri și servicii? (Adică cine le va produce și ce resurse va utiliza
la producerea acestora?)
3. Pentru cine sunt produse aceste bunuri și servicii? (Aceasta fiind întrebare „ce și cui
revine?”)
Modalitatea în care o societate răspunde la aceste întrebări determină sistemul economic sau
economia aleasă de aceasta. Felul în care societatea din Statele Unite a răspuns, i-a asigurat o economie
mixtă, care este bazată pe capitalismul laissez-faire (politica de a lăsa lucrurile să meargă de la sine) sau
întreprinderile private. Sistemul antreprenorial liber este aplicarea practică a acestui sistem conomic.

Capitalismul laissez-faire
Capitalismul laissez-faire provine din teoriile scoțianului Adam Smith. În cartea sa The Wealth of
Nations, publicată în 1776, Smith susține că interesele unei societăți sunt satisfăcute atunci cînd
membrii aceleiași societăți își satisfac propriile interese.
Fiecare individ încearcă să-și investească banii astfel încît consecințele acestui fapt să fie de
mare valoare... Și astfel individul este condus de O MÎNĂ INVIZIBILĂ pentru a atinge un scop
neintenționat. Prin satisfacerea propriului interes, deseori, el promovează acea parte a SOCIETĂȚII mult
mai eficientă, decît dacă și-ar dorit-o în mod intenționat.
Cu alte cuvinte, Adam Smith afirma că fiecare persoană trebuie să depună efort pentru a avea
cîștig economic, fără implicarea guvernului. În așa fel, fiecare persoană, neintenționat, va munci în
favoarea societății. Iar societatea va avea doar de cîștigat de pe urma implicării în atingerea scopurilor
economice personale. Așadeci, guvernul trebuie să lase economia pe mîinile cetățenilor. Termenul
francez laissez-faire semnifică neimplicarea în economie, iar traducerea aproximativă ar fi „a-i lăsa să
facă” (după bunul plac).

Trăsăturile capitalismului laissez-faire sunt:

Drepturile la proprieteatea privată. Smith susține că crerea averii (inclusiv și bunurile) este, în
mare parte, preocuparea persoanelor fizice, și nu a guvernului. Așadar, resursele întrebuințate la
crearea averii trebuie să fie deținute de proprietarii fizice. Economiștii clasifică resursele în trei categorii:
loturi de pămînt, muncă și capital, cunoscute, de asemenea, drept factori de producție. Pămîntul
include pămîntul și resursele naturale de la suprafața și din interiorul pămîntului. Munca este lucrul
efectuat de oameni. Capitalul include resursele financiare, clădirile, mașinăriile, instrumentele și
echipamentul care sunt utilizate în activitatea unei companii. Aceste resurse vor fi denumite în
continuare drept resurse materiale, umane și financiare. Astăzi, oamenii de afaceri utilizează termenul
de „capital” pentru a desemna atît mijloacele de producție, cît și banii necesari pentru a le cumpăra.
Datorită proprietății private și utilizării ambelor tipuri de capital, sistemul nostru economic este denumit
capitalism și întreprindere privată.
Smith a argumentat în continuare că proprietarii factorilor de producție sunt liberi să decidă
modul în care aceste resurse vor fi utilizate. De asemenea, aceștia trebuie să fie liberi să se bucure de
venit, precum și alte beneficii de pe urma posiei acestor resurse.
 Libertatea Economică Libertatea economică, în ideea lui Smith, se extinde asupra tuturor celor
implicați în economie. Pentru proprietarii de pămînt și de capital, această libertate include dreptul de a
arenda, vinde sau investi resursele lor și dreptul de a utiliza resursele lor la producerea oricărui bun și de
a-l pune la vînzare la prețul la care ei îl stabilesc. Pentru lucrători, această libertate economică înseamnă
dreptul de a accepta sau respinge o ofertă de lucru. Pentru toți oamenii, libertatea economică include
dreptul de a cumpăra orice produs sau serviciu ce sunt puse la vînzare de către producători. Cu toate
acestea, aceste drepturi nu includ o garanție a succesului economic și nici dreptul de a dăuna altora în
urmărirea propriului interes.
Pieți Competitive Un aspect extrem de important al teoriei lui Smith este piața competitivă,
compusă din un număr mare de cumpărători și vînzători. Libertatea economică asigură existența
piețelor competitive, deoarece vînzătorii și cumpărătorii pot participa în cadrul pieței precum doresc.
Vînzătorii participă în cadrul pieței pentru a cîștiga un profit, arendă sau remunerare; cumpărătorii
participă în cadrul pieței pentru a procura resurse și produse fără căutare. Apoi, în cadrul unei piețe
libere, vînzătorii concurează pentru vînzări, iar cumpărătorii pentru bunurile, serviciile și resursele
disponibile.
Această libertate de a intra într-o piață sau de a o părăsi la dorință a dat naștere denumirii de
economie de piață liberă pentru capitalismul descris de Smith.
Rolul Limitat al Guvernului În opinia lui Smith, rolul guvernului ar trebui să fie limitat la oferirea
apărării împotriva inamicilor de peste hotare, asigurînd ordinea în țară și furnizarea de locuri de muncă
publice și educație. În ceea ce privește economia, guvernul ar trebui să aibă doar funcția de introducere
a legilor și de arbitru. În calitate de legiuitor, guvernul ar trebui să introducă legi ce asigură libertatea
economiei și promovarea concurenței. Iar în calitate de arbitru, acesta trebuie să soluționeze disputele
ce apar din cauza interpretărilor contradictorii a legilor sale. Potrivit lui Adam Smith, guvernul nu ar
trebui să aibă alte responsabilități economice importante pe lîngă acestea.

Ce, cum și pentru cine este economia liberă de piață?

Capitalismul laissez-faire a lui Smith sună de parcă aceasta ar provoca haos și nu ar răspunde la
cele 3 întrebări economice de bază. Cum pot milioane de persoane fizice și companii, care țin cont doar
de propriul interes, să creeze un sistem economic planificat? Unul din răspunsuri ar fi „Ei pot, deci o
fac.” Majoritatea țărilor industrializate din întreaga lume prezintă anumite forme de economie
capitalistă modificată, iar aceste economii chiar funcționează. Un răspuns mai potrivit, ar fi că aceste
milioane de persoane fizice și companii au, de fapt, răspunsuri concrete și detaliate la acetse 3 întrebări
esențiale.
Ce să producă? Consumatorii răspund la această întrebare neîncetat, întrucît aceștia își cheltuie
banii prin piețe de bunuri și servicii. Atunci cînd consumatorii cumpără anumite produse, ei își fac
alegerea cu privire la un bun achitîndu-l. Acest fapt determină proprietarii de resurse să producă mai
multe bunuri de acest fel și mijloace de producție, care servesc la fabricarea acestor bunuri. Și invers,
atunci cînd consumatorii refuză să achiziționeze un bun la prețul curent, ei se afirmă împotriva acestui
bun și, astfel producătorii fiind determinați fie să reducă prețul sau să scadă cantitatea de producție. În
ambele cazuri, consumatorul are un răspuns potrivit fiecărui produs.
Cum să producă? Ambele aspecte ale acestei întrebări sunt asigurate de producători întrucît
aceștia se extind pe mai multe pieți și au concurență de vînzări/profit. Cei care produc bunuri pentru o
piață anumită trebuie să răspundă la întrebarea următoare „Cine va produce?” prin însuși faptul de a fi
pe piață. Iar răspunsul acestora este, desigur, „Noi vom produce.”
 Concurența dintre mai multe pieți va determina care dintre resurse va fi folosită. Pentru a
concura cît mai eficient pe piețele de produse, producătorii utilizează cea mai eficientă combinație de
produse ( cele mai ieftine). Atunci cînd o resursă poate fi utilizată la producerea a două sau mai multe
bunuri, atunci producătorii vor concura și în privința acestei resurse. Iar dacă prețul unei resurse
necesare crește, atunci producătorii vor căuta să înlocuiască această resursă cu alta – de exemplu
plasticul în loc de metal. Resursele care vor fi utilizate la producerea bunurilor sunt cele care corespund
normelor la un preț cît mai accesibil.
Pentru cine să producă? Într-o economie de piață, bunurile sunt destinate celor care își pot
permite să le achiziționeze. Acești bani provin din salarii, chirii, profit și dobîndă – aceasta fiind plata
pentru utilizarea resurselor economice. Astfel, banii sunt o sursă de schimb, servind drept mediator la
schimbul dintre bunuri și servicii. Prin urmare, distribuirea de bunuri și servicii („cine și ce primește”)
depinde de prețul curent a resurselor economice și a altor bunuri și servicii. Iar prețurile, la rîndul lor,
sunt determinate de echilibrul dintre cerere și ofertă.